marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7300 articole
Ramona Emilian

Internațional

A avut sau nu conotație sexuală sărutul pe gură aplicat de președintele Federației Spaniole de Fotbal jucătoarei Jenni Hermoso? În scandal s-a implicat până și ONU

Sărutul lui Rubiales, un scandal mondial. Gestul președintelui Federației Spaniole de Fotbal, care a sărutat o jucătoare la ceremonia de premiere a Campionatului Mondial de Fotbal feminin, a declanșat un taifun la nivel social și politic. Și ONU s-a implicat în scandal, un înalt oficial făcând declarații. Fără consimțământ, acuză Hermoso Pe 20 august, Spania a devenit noua campioană mondială la fotbal feminin. Victoria a fost însă umbrită de scandalul care a urmat. În timpul ceremoniei de premiere, Luis Rubiales, președintele Federației Spaniole, a sărutat-o pe jucătoarea Jenni Hermoso pe gură. Citește și: Ce costuri acoperă România când trimite pacienți cu arsuri grave pentru tratament în străinătate. Ce se asigură prin intermediului Mecanismului de Protecție Civilă al UE "M-am simțit vulnerabilă și victimă a unei agresiuni, a unui act impulsiv și sexist, și fără nici un consimțământ din partea mea", a declarat ulterior Hermoso într-o postare pe o rețea socială. A doua zi, Rubiales și-a cerut scuze, explicând că a fost un gest "fără nici o rea intenție". Însă scandalul fusese deja stârnit pe rețele sociale. Din ce în ce mai multe voci s-au ridicat contra lui Rubiales, inclusiv din partea guvernului. Pe 22 august, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a calificat drept "inacceptabil" sărutul pe care președintele Federației Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, i l-a dat jucătoarei Hermoso. El a mai adăugat că scuzele oferite de Rubiales, la 24 de ore după petrecerea faptului, nu sunt "adecvate". Yolanda Díaz, oficial al Guvernului, a fost mai tranșantă, cerând demisia președintelui Federației Spaniole de Fotbal. Tribunalul Administrativ al Sportului, sesizat Pe 25 august, Consiliul Superior al Sportului (CSD) departament al Ministerul Culturii și Sportului, a trimis Tribunalul Administrativ al Sportului (TAD) o cerere de deschidere a dosarului contra lui Rubiales. CSD viza demisia acestuia. În fața valului de acuze, Rubiales, în funcție din 2018, a lansat un contraatac, susținând că, până la urmă, sărutul a fost "reciproc" și "consensual" și că a obținut permisiunea de a face acest lucru. În același timp, Rubiales a acuzat "feminismul fals" și a anunțat că nu are de gând să-și dea demisia. Citește și: Polițiștii din Crevedia, care în trei ani nu au aflat de stația GPL ilegală, se răzbună: au amendat familia celor uciși de explozie. Pretext: și-au permis să filmeze locul dramei După refuzul lui Rubiales de a demisiona, Futpro, sindicatul fotbalistelor spaniole, a postat pe pagina de Twitter un apel în care îl acuză pe președinte de minciună și îi cere demisia. Apelul e semnat de peste 80 de jucătoare, care anunță că își vor da ele demisia din echipa națională "dacă actualii lideri nu o fac". Contre publice între federație și sindicat La câteva ore după apelul sindicatului Futpro, Federația Spaniolă de Fotbal a emis un comunicat de presă, acuzând declarațiile lui Jenni Hermoso ca fiind false. Federația a furnizat, de altfel, și fotografii în care Hermoso îl ridică în aer pe președintele Rubiales, ținându-l strâns în brațe. În același comunicat de presă, Federația a anunțat și că va intenta un proces de defăimare împotriva jucătoarei "manipulate de sindicat", dar și împotriva sindicatului Futpro. Pe 26 august, Luis de la Fuente, antrenorul echipei de fotbal masculin a Spaniei, a făcut și el declarații, condamnând comportamentul "nepotrivit" al lui Luis Rubiales. "Condamn fără rezerve comportamentul deplasat și inadecvat al președintelui REF", a scris acesta într-un comunicat de presă către agenția EFE, în speranța că "autoritățile competente vor lua deciziile necesare în cel mai scurt timp.". Mama șefului federației, în greva foamei Tot pe 26 august, FIFA a decis să-l suspende temporar pe Luis Rubiales din funcție, pentru cel puțin 90 de zile, în așteptarea rezultatelor procedurii disciplinare, inițiată pe 24 august. Pe 28 august, președinții federațiilor de fotbal teritoriale au cerut în unanimitate demisia „imediată” a lui Rubiales. Tot pe 28 august, Ángeles Béjar, mama președintelui Federației Spaniole de Fotbal, s-a închis într-o biserică, declarând că va face greva foamei în semn de protest față de tratamentul acordat fiului ei. Sărutul lui Rubiales, un scandal mondial Aceasta a declarat că protestul ei va continua până când "vânătoarea de vrăjitoare inumană și însetată de sânge la care este supus fiul" său se va încheia. Pe 29 august, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, și-a exprimat solidaritatea cu jucătoarea de fotbal Jennifer Hermoso și speranța că acest caz "va marca un punct de cotitură" în lumea sportului. "Femeile din sport continuă să se confrunte cu hărțuirea și abuzul sexual – fiecare dintre noi are responsabilitatea de a chema și de a contesta astfel de abuz. Ne alăturăm lui Jenni Hermoso", a declarat acesta într-o postare pe rețelele sociale. Legal, greu de pedepsit Un editorial din El Pais susține că, pentru a pedepsi drept agresiune sexuală sărutul lui Rubiales, potrivit Codului penal, ar trebui îndeplinite trei condiții. Prima: dovedirea faptului că sărutul a fost un act împotriva libertății lui Jenni Hermoso. A doua: dovedirea faptului că libertatea încălcată a fost de natură sexuală. Potrivit legii spaniole, acel sărut impus trebuie demonstrat că a fost un "act cu conținut deliberat sexual". Potrivit unei decizii a Tribunalului Suprem (165/2022), "în anumite contexte, (sărutul) este un mod standardizat de exprimare a afecțiunilor, fără conotație erotică". Al treilea obstacol în calea pedepsei este "frauda", săvârșirea unor fapte cu rea-credință. Potrivit Codului penal, în Spania agresiunea sexuală involuntară nu este pedepsită. Nu este suficient ca agresorul să aibă o starea de spirit "lubrică, obscenă sau libidinoasă" invocată de jurisprudența de demult, agresorul trebuie să fie conștient că efectuează un act sexual care nu este consimțit. În cazul unui proces, transmisiunea în direct la nivel mondial a sărutului ar putea fi folosită de apărarea lui Rubiales, pentru a nega această conștientizare.

A avut sau nu conotație sexuală sărutul pe gură aplicat de președintele Federației Spaniole de Fotbal jucătoarei Jenni Hermoso? În scandal s-a implicat până și ONU
Ce costuri acoperă România când trimite pacienți cu arsuri grave pentru tratament în străinătate. Ce se asigură prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE
Eveniment

Ce costuri acoperă România când trimite pacienți cu arsuri grave pentru tratament în străinătate. Ce se asigură prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE

Pacienții arși în străinătate - costurile României. În cazul unor dezastre majore, Uniunea Europeană are o procedură specială de urgență pentru a ajuta: Mecanismul de Protecție Civilă (UCPM). Din 2001, de când a fost creat, acest Mecanism a fost activat de peste 650 de ori pentru situații de urgență, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în întreaga lume. UE, 75% din costurile cu transport și operaționale Principalul motiv al constituirii Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene a fost de a consolida cooperarea dintre statele membre ale UE și, inițial, șase state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia) în domeniul protecției civile. Citește și: Polițiștii din Crevedia, care în trei ani nu au aflat de stația GPL ilegală, se răzbună: au amendat familia celor uciși de explozie. Pretext: și-au permis să filmeze locul dramei Când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin activarea Mecanismului. Prin UCPM, Uniunea Europenă joacă un rol cheie nu doar în coordonarea răspunsului la dezastre, însă contribuie și cu cel puțin 75% din costurile de transport și/sau operaționale ale implementărilor acțiunilor de intervenție și salvare. Cum funcționeazã? UCPM intră în responsabilitatea Direcției Generale pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (ECHO) a Comisiei Europene. Nucleul mecanismului este Centrul de coordonare a răspunsului la urgențe (ERCC). Protecția civilă europeană pune într-un fond comun resursele celor 27 de țări UE și ale țărilor participante. În prezent, acestea sunt Turcia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Islanda și Ucraina. Fiecare țară din lume, dar și Națiunile Unite și alte organizații pot cere sprijin Uniunii Europene în situații de urgență. Din punct de vedere operațional, Mecanismul a fost consolidat de mai multe instrumente complementare: RescEU și Copernicus. RescEU este rezerva de ajutor a UE și include, printre altele, avioane de stingere a incendiilor, generatoare, pompe de apă și combustibil, precum și echipamente medicale și medicamente. Copernicus este un serviciu de cartografiere prin satelit care face posibilă localizarea zonelor afectate de dezastre, natura și amploarea acestora. În urma unei cereri de activare a Mecanismului, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență (ERCC) mobilizează asistență sau expertiză, din țările membre, dar și a statelor participante. ERCC monitorizează evenimentele din întreaga lume 24/7 și asigură desfășurarea rapidă a sprijinului de urgență printr-o legătură directă cu autoritățile naționale de protecție civilă. Pentru perioada 2021-2027, bugetul total alocat pentru Mecanismul de protecție civilă al Uniunii se ridică la 3,4 miliarde de euro. Pacienții arși în străinătate - costurile României În ceea ce privește victimele incendiilor, de îndată ce se ia decizia de a activa UCPM, autoritățile sanitare din țara afectată trebuie să decidă să acopere costul îngrijirii pe termen lung a pacienților în țara/țările care furnizează tratament. Pentru țările UE și SEE se aplică regulamentul de coordonare a securității sociale, care necesită însă o autorizare prealabilă. Cu alte cuvinte, autoritatea competentă din țara afectată trebuie să se angajeze, înainte de acordarea îngrijirii, că va rambursa costurile, în conformitate cu tarifele țării care furnizează tratamentul. În timp ce statul membru beneficiar acoperă costul tratamentului și al îngrijirii pacienților, evacuările medicale și livrarea de materiale medicale sunt sprijinite și cofinanțate de UCPM. Din Chile până în Ungaria În 2010, în Chile, un cutremur urmat de un tsunami a provocat daune pe scară largă clădirilor și infrastructurii. Autoritățile au cerut activarea mecanismului și, imediat, mai multe state membre ale UE au oferit asistență. Austria a donat generatoare, Slovacia - corturi mari iar Suedia a furnizat poduri mecanice. Au fost trimise, de asemenea, echipe de salvatori și o echipă pentru coordonarea asistenței europene, pentru a sprijini autoritățile chiliene în evaluarea nevoilor. Tot în 2010, UCPM a fost activat și la solicitările autorităților maghiare, în urma inundațiile provocate de prăbușirea barajului Kolontár. Germania, Danemarca, Cehia, Țările de Jos, Austria și Croația au oferit imediat Ungariei 2,12 milioane de saci de nisip pentru a lupta împotriva inundațiilor, precum și asistență umanitară. România, prima solicitare în 2010 România a solicitat și ea activarea UCMP în 2010. Autoritățile au cerut ajutor pentru a face față inundațiilor severe din nord-estul țării. Au fost solicitate baraje gonflabile, pompe, generatoare de energie, echipamente de purificare a apei. Toate țările implicate au răspuns cu promptitudine: la doar câteva ore de la activarea procedurii, Franța, Estonia, Belgia și Austria au trimis primele oferte de ajutor. Lunga lungă a dezastrelor după care a intervenit Mecanismul În 2011, UCPM a fost activat în cazul cutremurui din Tōhoku, Japonia, și al unei explozii în Cipru. În ambele cazuri a fost oferită asistență umanitară și logistică. În 2012 și 2013, UCPM a fost activat pentru a furniza ajutor refugiaților sirieni din Iordania și pentru a lupta împotriva incendiilor forestiere din Grecia, Portugalia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Albania. În 2013, Taifunul Haiyan, unul dintre cei mai distrugători cicloni tropicali din ultimul deceniu, a lovit Filipine. Au fost raportate peste 6.200 de decese, patru milioane de persoane strămutate, 16 milioane de persoane afectate. Autoritățile filipineze au solicitat activarea UCPM. După activare, 26 de state participante au oferit asistență umanitară și echipe de experți în protecție civilă. Au fost oferite echipe medicale și spitalele de campanie. Mii de pacienți au fost tratați. Financiar, Filipine a primit 30 de milioane de euro, pentru finanțare umanitară și zece milioane de euro pentru redresare. În mai 2014, UCPM a răspuns solicitărilor de asistență din partea Bosniei și Herțegovinei și Serbiei, după inundațiile devastatoare din regiune. Douăzeci și două de țări participante au răspuns, oferind ajutor umanitar și logistic. În 2015, un cutremur devastator de 7,8 grade a lovit Nepal. Lista tuturor dezastrelor după care Mecanismul a fost folosit poate fi consultată aici. Cea mai mare operațiune: Ucraina Războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare operațiune de urgență de la crearea Mecanismului. Toate statele membre ale UE și 3 state participante la UCPM s-au mobilizat. Tot prin activarea UCPM a avut loc și cea mai mare operațiune de evacuări medicale văzută vreodată. În doar câteva luni de la declanșarea războiului au fost efectuate peste 1000 de evacuări medicale. Prin activarea Mecanismul de protecție civilă al UE s-a canalizat asistența de urgență în natură către Ucraina din toată Europa de la începutul războiului. Au fost trimise peste 88.000 de tone de echipamente destinate salvării: alimente și medicamente. Recent, au fost trimise peste 1.000 de generatoare de energie, finanțate integral de UE. UE alocă, de asemenea, încă 55 de milioane de euro în finanțare umanitară Ucrainei, pe lângă cele 145 de milioane EUR deja furnizate la începutul acestui an. Pentru organizarea operațiunilor, au fost înființate hub-uri UCPM în Ucraina, Moldova, România, Slovacia și Polonia. La începutul lunii aprilie, Ucraina a aderat la Mecanismul de protecție civilă al UE ca stat participant.

Prigojin chiar a murit? În lipsa oricărei confirmări independente, speculațiile abundă: înscenare, răzbunarea lui Putin, răzbunarea Kievului, mâna serviciilor occidentale
Internațional

Prigojin chiar a murit? În lipsa oricărei confirmări independente, speculațiile abundă: înscenare, răzbunarea lui Putin, răzbunarea Kievului, mâna serviciilor occidentale

Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă. La două luni după revolta sa împotriva Kremlinului, liderul mercenar Evgheni Prigojin a fost declarat mort după un accident de avion în Rusia. Atât presa occidentală, cât și cea a opoziției din Rusia vehiculează scenariul răzbunării lui Putin. Dar propagandiștii Kremlinului au alte scenarii. WSJ: Putin, ideologia crimei Editorialul WSJ pune în discuție improbabilitatea unui accident, amintind, din start, că inamicii lui Putin au fost, mai devreme sau mai târziu, asasinați. "Nu este o coincidență, tovarășe, așa cum spuneau sovieticii. (...) Iar dacă moartea lui Prigojin a fost un asasinat, a fost un mesaj intenționat către alți potențiali puciști. (...) Citește și: DOCUMENT EXCLUSIV Ordonanța lui Ciolacu poate duce la suspendarea plății fondurilor europene – avertisment oficial primit de București chiar de la Bruxelles Moartea lui Prigojin dezvăluie politica brutală care domină Rusia în prezent. Prea mulți din Occident, inclusiv din stânga și dreapta SUA, mai cred că discuțiile pacifiste l-ar putea convinge pe Putin să renunțe la ambițiile de a restabili un imperiu al Rusiei Mari. Însă îi subestimează ideologia de supremație și violența. Putin va ucide pe oricine îi iese în cale, atât acasă, cât și în străinătate.". BBC: Un cadavru ambulant BBC numește marșul asupra Moscovei, din 23 iunie, "greșeala fatală" a lui Prigojin. Deși nu-l nominalizase pe Putin, Prigojin a înfuriat Kremlinul criticând public motivele oficiale invocate de Kremlin pentru invadarea Ucrainei. A spus rușilor că au fost înșelați și că fiii lor mureau în războiul din Ucraina, din cauza unei "conduceri slabe". La vremea respectivă, Putin numise marșul lui Prigojin asupra Moscovei o trădare și o înjunghiere în spate. Citește și: Avocata PSD Constanța îl reprezintă pe tânărul șofer drogat care a ucis doi pietoni la 2 Mai. Luminița Popescu este și sora subprefectului PSD al Constanței, Marilena Dragnea "Încă de la marșul său revoltat asupra Moscovei, în iunie, Evgheni Prigojin a fost descris de observatori drept «un cadavru ambulant». Directorul CIA, William Burns, declarase recent despre speranța de viață a șefului mercenar: «Dacă aș fi Prigojin, nu mi-aș concedia degustătorul». Însă, dacă se va dovedi vreodată că doborârea unui avion care îl transporta Prigojin a fost un act de răzbunare deliberată, cu sânge rece, al Kremlinului, acesta va rămâne în istoria Rusiei drept «operațiune militară specială».". "Martirul" Prigojin "Știrile despre doborârea unui avion care îl transporta pe liderul lui Wagner reprezintă o altă întorsătură extraordinară în istoria modernă a Rusiei. Vin ca mărturie a disfuncției totale a statului după invazia dezastruoasă a Ucrainei de către Putin. În ce altă țară europeană, în afara sferei de influență a Kremlinului, principalii lideri politici sau militari trăiesc cu frica unor astfel de amenințări? Dar în Rusia, amenințarea a devenit aproape norma. (...)", constată The Telegraph. Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA În orice caz, conchide publicația, moartea lui Prigojin nu va fi sfârșitul conflictelor militare interne ruse. "Rămâne un număr mare de luptători Wagner antrenați și activi, îndârjiți de luptele din Ucraina sau jaful din Africa, care sunt foarte nemulțumiți de conducerea țării lor. Unii tineri ruși au găsit mesajul lui Prigojin persuasiv, crezând că Putin a început un război care nu a fost dus în mod corespunzător. Aceasta va deveni o problemă și mai mare cu cât această «operațiune militară specială» va dura mai mult.". Rolul Wagner în Africa va rămâne important Potrivit lui Pascal Boniface, directorul IRIS (Institut de relations internationales et stratégiques), citat de Le Point, Putin a acționat într-un mod machiavelic, prefăcându-se că îl iartă pe Prigojin, doar pentru a-l elimina mai facil: "Pentru Putin, pe de o parte, răzbunarea e un fel de mâncare cel mai bine servit rece, iar pe de altă parte, cineva care se pune în calea lui nu poate supraviețui. Însă e clar că există tensiune la nivel înalt, căci Putin își întărește puterea mai mult prin frică și prin amenințare decât prin sprijin.". În ceea ce privește acțiunile Wagner în Africa, acestea nu se vor schimba: "Soldații Wagner vor fi integrați în armata rusă. Implicarea lui Wagner în Africa nu se va diminua, căci e în interesul rușilor să fie prezenți acolo și în interesul regimurilor de acolo să continue să aibă o legătură cu Wagner.". În ceea ce privește conducerea Wagner, Boniface comentează că va exista o schimbare de lideri, mai conectați la armată, care să aibă o relație mai bună cu ministrul Apărării și cu șeful de Stat major al Armatei: "Gruparea nu va mai opera sub numele Wagner, nu va mai fi condus de Prigojin, însă această miliție își va continua activitățile, iar moartea lui Prigojin nu va duce la plecarea ruşilor din Africa.". Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă "Indiferent dacă Prigojin este în viață sau mort, dacă a fost doar pe lista pasagerilor, dar nu s-a îmbarcat sau dacă a fost în avion - un lucru este cert: a fost pe lista lui Putin", susține Rzeczpospolita. "În urmă cu două luni, după revolta bizară a militanților Wagner, Putin le-a vorbit rușilor derutați și înspăimântați despre o trădare care va fi pedepsită. Cu greu veți găsi un rus care să nu creadă acum că pedeapsa nu a fost executată.". Moartea șefului Wagner nu va avea impact asupra acțiunilor grupării: războiul din Ucraina, acțiunile rusești în Africa sau provocări la granițele cu Belarus, potrivit publicației poloneze: "Nu există oameni de neînlocuit, nici măcar printre bandiți. Rusia nu va renunța la câștigurile aduse de Prigojin și mercenarii săi. În plus, lichidarea șefului Wagner e un semnal pentru ruși: nu ajuți Kremlinul doar când îți convine, sau doar din când în când. Întotdeauna trebuie să o faci.". Și-a înscenat Prigojin moartea? Presa de opoziție din Rusia, precum portalul de știri rus Bell, adoptă același ton cu al presei occidentale și acuză Kremlinul de o crimă explicită. Pe de altă parte, site-uri precum mk.ru avansează ipoteza unei înscenări: "Șeful Wagner PMC Prigojin și-a înscenat moartea". Argumentul scenariul fiind "firea histrionică" a șefului Wagner, care nu știa cum să mai iasă în evidență. De partea propagandiștilor Kremlinului există, însă, alte teorii. Iuri Podoliaka, un cunoscut blogger pro-rus, afirmă că Ucraina se află în spatele accidentului. Motivele invocate: Prigojin nu mai era o problemă nici pentru Putin, nici pentru Șoigu. Marii șefi au probleme reale și dușmani adevărați. Putin nu are timp de răzbunări triviale. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat nu poate fi decât un act terorist din partea Ucrainei. Ideolog kremlinist: Cea mai bună opțiune Marat Bașirov, politolog loial Kremlinului, sugerează o implicare a serviciile secrete occidentale, care doreau să creeze tensiune între liderii ruși și să intervină în Africa: "E posibil să negăm versiunile de răzbunare a serviciilor occidentale în cazul morții lui Prigojin? Nu. Aceasta este linia de anchetă cea mai probabilă. Evenimentele de pe continentul african din Niger reprezintă o amenințare uriașă atât pentru interesele Statelor Unite, cât și ale Franței. Transferul lui Wagner PMC în Africa nu este un secret. Să demoralizăm liderii Africii care au participat la forumul african de la Moscova? Este un bun motiv.". Însă, în altă declarație, politologul a afirmat că "evenimentele" care au avut loc au fost mult mai bune decât "cealaltă variantă" - "eroii" Rusiei să fi fost trimiși la închisoare pentru trădare. "A trebuit să se termine așa? Pentru ei și pentru țară, da, aceasta este cea mai bună opțiune. Eroii Rusiei nu ar trebui să meargă la închisoare pentru trădare. Acum, toți ceilalți trebuie să-și dea seama de stadiul actual al vieții în Rusia. Epurarea a început", a rezumat Bașirov.

Curent periculos în Europa: sentințe foarte mici pentru accidente rutiere mortale cauzate de șoferi drogați. În același timp, numărul tinerilor drogați la volan care fac accidente crește
Eveniment

Curent periculos în Europa: sentințe foarte mici pentru accidente rutiere mortale cauzate de șoferi drogați. În același timp, numărul tinerilor drogați la volan care fac accidente crește

Accidente rutiere mortale pe droguri, nepenalizate. Potrivit unui raport ETSC (European Transport Safety Council) 37% din totalul accidentelor rutiere mortale din UE sunt provocate de șoferii tineri. Cei mai mulți sunt depistați pozitiv pentru consumul de narcotice. Consumul ilegal de droguri în rândul tinerilor șoferi este dublu față de cel al adulților. Citește și: VIDEO Tatăl tânărului șofer drogat ucigaș se filma când conducea agresiv, cu viteză foarte mare, inclusiv pe contrasens și prin sate: „Las-o mai moale, Mihai! Mă omori!” Motivul: "Condusul unei mașini sub influența drogurilor nu este un fenomen la fel de bine înțeles precum conducerea în stare de ebrietate și nu are beneficiul unei conștientizări publice pe scară largă.". ETSC a recomandat UE să înăsprească sancțiunile prevăzute de codurile rutiere, prin aplicarea unei toleranțe zero pentru consumul de droguri și alcool la volan. Accidente rutiere mortale pe droguri, nepenalizate În Europa, reglementările din Cehia, Ungaria, România și Slovacia sunt cele mai stricte. Aici se aplică o limită de 0,0 alcool. În țări precum Germania, Franța, sau Austria limita permisă de alcool în sânge pentru șoferi este de 0,5. Citește și: Tatăl tânărului șofer drogat ucigaș, rechin imobiliar care a amenințat-o cu moartea pentru un teren, spune Monica Tatoiu, care susține că a avut un proces cu Pascu senior În Franța, un test pozitiv care depășește această limită, în urma unui control rutier, poate aduce sancțiuni de până la doi ani de închisoare și o amendă de 4.500 de euro. În cazul în care există un accident care provoacă vătămare corporală și testul e pozitiv, pedeapsa e până la cinci ani și 75.000 euro. În cazul unui accident mortal, cu circumstanțe agravante suplimentare (narcotice, alcool, viteză, absența permisului), șoferul poate primi până la zece ani închisoare și o amendă de 150.000 de euro. Amenzi așa și așa, închisoare puțină În Germania, amenzile pentru condus în stare de ebrietate sau consum de narcotice sunt cuprinse între 500 și 1.500 de euro. Dacă șoferii provoacă și un accident mortal, infracțiune iese din sfera administrativă și devine infracțiune penală, pedeapsă fiind de până la cinci ani. Citește și: Avocata PSD Constanța îl reprezintă pe tânărul șofer drogat care a ucis doi pietoni la 2 Mai. Luminița Popescu este și sora subprefectului PSD al Constanței, Marilena Dragnea În Austria, oricine conduce un vehicul într-o stare afectată de alcool și/sau narcotice riscă o amendă administrativă de la 800 la 3.700 EUR. Dacă un șofer provoacă un accident mortal, cu circumstanțe agravante (consum de alcool, narcotice), legea din Austria prevede cea mai mică pedeapsă dintre țările UE: trei ani de închisoare. Alcool, cocaină, cannabis, accident mortal: cinci luni închis La începutul lunii aprilie, în Kitzbühel, Austria, un tânâr de 23 de ani, beat și drogat, a provocat un accident în care o tânără de 29 de ani și-a pierdut viața. După o noapte de petrecere, a plecat la serviciu dimineața având 1,5 la mie de alcool în sânge, la care s-a adăugat și o cantitate mare de cocaină și canabis. Carosabilul era ud. În loc de cei 60 km/h permiși, a rulat cu peste 115 km/h. Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA Într-o curbă, a intrat pe sens opus, izbind din plin un vehicul care circula regulamentar. Șoferul acestuia, o tânără de 29 de ani, a murit la locul accidentului. În august Tribunalul Regional din Innsbruck a pronunțat sentința: acuzatul a primit 15 luni de închisoare, din care zece, cu suspendare. Judecătorul a motivat decizia spunând: "Nu vrea să renunțe complet la speranță.". În opinia sa, acuzatul e tânăr, are tot viitorul în față și, în mare parte, este fără vină, invocând circumstanțele atenuante ale carosabilului ud. Tinerii, 44% din accidente după alcool Inculpatul, cunoscut de poliție ca maniac al vitezei, mai avusese și în trecut probleme cu autoritățile, din cauza consumului de droguri și a vitezei. Cu un an în urmă, tot în Austria, un tânăr de 28 de ani a fost condamnat la zece luni de închisoare, patru cu suspendare după un accident mortal. Avea 1,8 pe mil de alcool în sânge și viteză excesivă. Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»” Potrivit statisticilor, în Austria, numărul accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool și droguri a crescut în ultimii ani. Aproximativ 20% dintre cei implicați în accidente legate de alcool au vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, iar 24% - între 25 și 34 de ani. Tânără ucisă, 16 luni de închisoare pentru șofer Pe 11 iulie a.c., Tribunalul Districtual Hamburg a dat sentința împotriva unui tânăr de 28 de ani, acuzat de ucidere din culpă, în urma unui accident mortal: 16 luni de închisoare. Parchetul ceruse o pedeapsă semnificativ mai mare, însă judecătorul a motivat decizia, susținând că "nici o pedeapsă nu poate face dreptate familiei victimei.". Citește și: Părinții tânărului șofer drogat din 2 Mai dădeau bani cu camătă în anii 2000. Dobânda, mai mare decât a acoliților lui Sile Cămătaru. Soții Pascu au și încheiat un contract cu Fluturică, omul lui Sile În urma accidentului o tânără de 20 de ani a murit, sora ei geamănă fiind grav rănită. Acuzatul a admis acuzațiile de bază în instanță, negând însă că avea viteză prea mare și că se afla sub influența alcoolului. Tinerii nemți, accidente în serie Totuși, potrivit poliției, acesta avea o alcoolemie de 1,99. În plus, tânărul avea deja un dosar penal semnificativ. În 2018, fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de droguri, cu suspendare. În trecut mai fusese condamnat pentru agresiune și delapidare. În 2019, un alt caz a revoltat opinia publică din Germania: Tribunalul districtual Würzburg a condamnat un tânăr de 21 de ani doar la o amendă de 5.000 de euro și la suspendarea permisului de conducere pentru un an, deși acesta ucisese într-un accident o tânără, având o alcoolemie de aproape trei la mie în sânge. Potrivit unui studiu, în Germania, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani provoacă cele mai multe accidente rutiere. Pedepse mici și în Franța În luna martie, în Franța, un tânăr de 26 de ani a fost condamnat la închisoare pentru un accident mortal sub influența narcoticelor și alcoolului. Tânărul a fost judecat pentru omor din culpă agravat de trei împrejurări: stare de ebrietate (2,15 g/l alcool în sânge), pozitiv la cocaină și canabis și viteză ilegală (115 km/h pe un drum limitat la 70). În urma accidentului, un bărbat de 63 de ani și-a pierdut viața. Vinovatul a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. De asemenea, instanța i-a retras permisul și i-a confiscat mașina. Totuși, nu a existat un mandat imediat de arestare, existând posibilitatea ca pedeapsa să fie micșorată. Potrivit statisticilor, 21% din accidentele rutiere mortale sunt provocate de șoferi tineri (18-24 de ani), care au consumat droguri. În 2022, peste 700 de persoane au murit în urma accidentelor care au implicat consumul de cocaină sau canabis.

În Europa, abuzurile forțelor de ordine sunt în creștere, multe se soldează cu decese, iar dosarele deschise de procurori sunt puține și rar duc la condamnări
Internațional

În Europa, abuzurile forțelor de ordine sunt în creștere, multe se soldează cu decese, iar dosarele deschise de procurori sunt puține și rar duc la condamnări

Forțele de ordine, tot mai abuzive. Și nu în state foste comuniste, ci în țări occidentale cu o lungă tradiție democratică. Efectul: manifestații de protest din ce în ce mai violente. Forțele de ordine, tot mai abuzive În Franța, legislația permite polițiștilor folosirea armelor, chiar dacă e vorba doar de suspiciuni. În Germania, violența excesivă a poliției e rareori raportată. Puținele anchete demarate sunt oprite de procurori în mai mult de 90% din cazuri. Citește și: DOCUMENT Bătăușii de la Costinești, tratați după „Ghidul de intervenție profesională” al Jandarmeriei. Unii aplaudă snopirea turiștilor agresivi, alții îl critică pe jandarmul full contact În Marea Britanie, sistemul judiciar se mișcă extrem de încet. În Austria, aproape că nu există proceduri judiciare în cazul acuzațiilor de abatere împotriva poliției. Tânăr de 19 ani împușcat de 34 de ori Pe 3 iunie a.c., în Germania, poliția a împușcat și a rănit grav un tânăr de 19 ani. Incidentul a avut loc în Renania de Nord, în urma unui control rutier. Poliția a oprit o mașină care circula cu farurile stinse. Șoferul nu avea permis de conducere. Când a fost somat să iasă din vehicul, acesta a demarat. Urmărirea s-a încheiat într-o fundătură, când tânărul de 19 ani și-a întors mașina și a accelerat înspre patrula polițiștilor. Potrivit investigațiilor, polițiști au tras 34 de focuri asupra agresorului. În prezent, tânărul este în spital și se pare că a rămas paralizat pe viață. Recent, Universitatea Goethe din Frankfurt a dat publicității un studiu asupra violenței poliției din Germania. Studiul cuprinde peste 3.000 de interviuri cu persoane care au declarat că au fost supuse violenței poliției. Polițiștii germani, imuni în fața legii Potrivit declarațiilor, brutalitatea forțelor de ordine s-a manifestat, în primul rând, în timpul demonstrațiilor, apoi la meciurile de fotbal. Pe locul trei, sunt menționate situații de conflict survenite în controalele rutiere. Cei care au acuzat cel mai des violența poliției sunt tinerii: 19% dintre cei aceștia au raportat răni fizice grave. Totuși, violența ilegală din partea poliției e rareori raportată oficial în Germania: doar 2% dintre cazuri, după cum reiese din raport. Însă, tot raportul consemnează că anchetele penale care vizează actele de violență ale polițiștilor sunt oprite de procurori, în mai mult de 90% din cazuri. În urmă cu doi ani, deși a fost deschis un număr record de anchete împotriva polițiștilor, numărul cazurilor judecate în instanță a fost foarte scăzut. În 2021, din 5.252 de investigații încheiate împotriva ofițerilor de poliție, doar 61 de dosare au fost audiate la tribunalele districtuale. Uciderea lui Nahel M. a dus Franța în haos La sârșitul lunii iunie a acestui an, un tânăr în vârstă de 17 ani, Nahel M., a fost ucis de poliție, în Nanterre, în timpul unui control în trafic. Potrivit autorităților, polițiștii au fost nevoiți să deschidă focul după ce aceasta refuzat să le arate actele și a fugit. Însă un videoclip distribuit pe rețelele de socializare pune în discuție acest scenariu. Filmarea arată că unul dintre cei doi polițiști l-a ținut pe șofer tot timpul sub amenințarea pistolului, apoi a tras, de la mică distanță, când acesta a încercat să demareze. Cazul a provocat demonstrații masive și foarte violente în foarte multe orașe franceze și o suită de declarații politice care vizau în special legea Poliției. În 2017, aceasta a fost modificată. Polițiștilor li s-a permis nu doar să tragă în legitimă apărare, ci și doar dacă bănuiesc că s-ar putea întâmpla ceva rău. De la implementarea noilor amendamente, situațiile în care polițiștii au tras în șoferi s-au înmulțit brusc, multe fiind mortale. Potrivit unui raport al Poliției, în Franța, în 2018, utilizarea armelor de foc de către forțele de ordine a crescut cu 54%. În ultimul an, cifrele arată că, în medie, în fiecare lună, în Franța, un șofer a fost ucis de poliție. Brutalitate excesivă și în Marea Britanie Pe 21 iulie, în Londra, o femeie a fost arestată într-un mod brutal, în fața copilului ei, de doi ofițeri ai Poliției Metropolitane. Deși a fost acuzată că nu și-a plătit biletul de autobuz, ulterior s-a demonstrat că acuzele ofițerilor au fost nefondate. Femeia a fost eliberată, când polițiștii au aflat că, de fapt, aceasta își plătise călătoria. Episodul vine și în urma unui scandal izbucnit în luna martie a acestui an. În urma unui raport făcut public de către Consiliul șefilor poliției naționale (NPCC), peste 1.500 de polițiști din Marea Britanie au fost acuzați de infracțiuni violente împotriva femeilor. Însă plângerile luate în calcul de NPCC sunt doar cele depuse pe o perioadă de șase luni, din octombrie 2021, până în martie 2022. În octombrie, 2021, un ofițer al Metropolitan Police, David Carrick, fusese arestat, acuzat fiind de viol în serie. Dintre toate infracțiunile raportate în acea perioadă, mai puțin de jumătate din plângerile de abuz sexual și aproape trei sferturi din cazurile de abuz de putere nu au fost încă finalizate. În cazul celor finalizate, peste 91% au fost respinse. Maggie Blyth, directorul adjunct al NPCC, a numit datele "deranjante", declarând că nu e deloc "mulțumitor" faptul că o mare parte din investigații nu au fost încă finalizate. Lovit repetat cu capul de asfalt de polițiști la Viena Pe 8 mai a.c., în Viena, un cameraman al televiziunii PULS 24 a înregistrat o scenă violentă între mai mulți ofițeri de poliție și un tânăr de 19 ani. Tânărul voia să scoată bani de la un bancomat, însă a fost somat de polițiști să părăsească locul. Pentru că nu a vrut, sau nu a înțeles de ce să o facă, bărbatul a fost pus la pământ și dat cu capul de asfalt, în mod repetat, până când a început să sângereze. Ulteriori, poliția a declarat că tânărul a ignorat ordinele de a se îndepărta de un loc aflat sub investigație, refuzând să părăsească o zonă izolată. Potrivit declarațiilor oficiale, acesta "a săvârșit o încălcare a decenței". Tânărul în vârstă de 19 ani a fost apoi arestat sub "suspiciunea de rezistență la autoritatea statului și vătămare corporală gravă", fiind acuzat că "a rănit grav un polițist". Totuși, nu doar că zona izolată nu era marcată, însă, cu puțin timp în urmă, potrivit martorilor, o femeie scosese bani de la bancomatul respectiv și nimeni nu o oprise. Austria, fără pedepse pentru abuz al poliției În Austria, aproape că nu există proceduri judiciare în cazul acuzațiilor de abatere împotriva poliției, iar la condamnări nu se ajunge aproape niciodată. Excesul de zel al unor polițiști este văzut de procurori ca "măsură coercitivă". În 2022, au fost semnalate 23.200 de asemenea măsuri coercitive. Ceea ce înseamnă că poliția austriacă recurge zilnic la mai mult de 60 de asemenea măsuri. Potrivit ministrului austriac al Justiției, Alma Zadic, între 2021 și sfârșitul lunii aprilie 2023, parchetele au demarat în total 55 de anchete privind violența poliției. Dintre acestea, doar două s-au încheiat cu condamnări definitive.

Al doilea război al lui Zelenski: cel cu corupția care s-a infiltrat în toate instituțiile publice. Scutirile pentru încorporare au produs averi de milioane de euro. Consilieri prezidențiali, vizați
Internațional

Al doilea război al lui Zelenski: cel cu corupția care s-a infiltrat în toate instituțiile publice. Scutirile pentru încorporare au produs averi de milioane de euro. Consilieri prezidențiali, vizați

Al doilea război ucrainean: cu corupția. Lupta anticorupție în Ucraina s-a întețit odată cu izbucnirea războiului. Pe de o parte, reformele, deja existente, funcționează. Pe de alta, UE impune această condiție, dacă Ucraina dorește să obțină statutul de candidat pentru aderarea la blocul european. Miza: 100 de miliarde de dolari în 2023 În plus, suspiciunile de corupție pot bloca ajutorul occidental pe care Ucraina îl primește în prezent. Potrivit think-tank-ului ucrainean Center for Economic Strategy, valoarea acestuia ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari în 2023. Citește și: Cum arată vila cât un hangar pe care Ciolacu ar trebui să o împartă cu nevasta la divorț. Premierul deja s-a separat de soție în privința părților sociale Pe frontul războiului intern anti-corupție, lucrurile nu stagnează. De la începutul anului, au căzut capete în guvern, în magistratură, în primării. În prezent, un nou caz de corupție a ajuns în justiție: ofițerii însărcinați cu recrutarea ar fi luat mită pentru eliberarea scutirilor de la serviciul militar. Milioane de euro din scutiri la recrutare Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că intenționează să-i demită pe toți șefii centrelor regionale de recrutare militară din Ucraina, declarând că mita, pe timp de război, este înaltă trădare. Declarația survine în urma unei anchete de proporții care a vizat acte de corupție în rîndul ofițerilor însărcinați cu recrutarea. Dintre aceștia, 33 ar fi eliberat documente false, contra unor sume de peste 10.000 de euro, pentru scutirea de serviciul militar. În baza acestor documente, bărbații pot părăsi țara. Ancheta procurorilor a început după ce jurnaliștii de la Pravda Ucraina au dezvăluit îmbogățirea subită a fostului șef al Centrului Regional de Achiziții Odesa, Ievhen Borisov. De la începutul războiului, acesta și-a cumpărat o proprietate în Spania, estimată la aproximativ 4,5 milioane de euro, și o întreagă flotă de mașini de lux. Borisov a fost suspendat din funcție. Potrivit anchetei, militarul dădea instrucțiuni subordonaților pentru a scuti de armată anumite persoane. Întrebat dacă actele de corupție dovedite vor fi pedepsite doar cu demiterea, Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, a spus că "cei inculpați vor răspunde mai departe legal și e foarte important să primească pedepse cu închisoarea, pentru ca lupta anticorupție să nu fie doar o ficțiune.". În prezent, pe rol există 112 procese penale împotriva funcționarilor din centrele de recrutare. Invazia rusă a redus corupția În mod paradoxal, invazia rusă a redus corupția în Ucraina, a declarat Oleksandr Novikov, fost procuror și șeful Agenției Naționale pentru Prevenirea Corupției (NAPC), într-un interviu pentru AFP: "În primele luni de război, corupția practic a dispărut.". Deși Novikov a recunoscut că autoritățile ucrainene au încă mult de luptat contra corupției, acesta a amintit atât de valul de investigații și arestări din ultima vreme, cât și de un sondaj al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), realizat în vara anului 2022. Potrivit sondajului, 29% dintre ucraineni consideră că nivelul de corupție din țara lor e în scădere, față de doar 4% în anul precedent, iar 64% din populație declară că nu s-a confruntat cu acest flagel în ultimele 12 luni, față de 43% cu un an mai devreme. Novikov a adăugat că "mentalitatea ucrainenilor în ceea ce privește darea de mită și corupția s-a schimbat". Kievul a recuperat 26 de locuri în clasamentul mondial Ucraina este una dintre țările care au evoluat cel mai structurat în combaterea corupției. Au fost inovate sisteme de transparență, la nivel internațional, și a fost creată o suită de agenții specializate anticorupție. În prezent, în Ucraina există patru structuri de bază în combaterea corupției. NABU (Biroul de investigație a actelor de corupție), NAPC (Autoritatea pentru prevenție), HACC (Procuratura Specializată Anticorupție) și PROZORRO (o platformă digitală pentru transparentizarea contractelor de achiziții publice). Statistic, dacă în 2014, în topul corupției, Ucraina se afla pe locul 142 din 175 de națiuni, în prezent ocupă locul 116 din 180 de națiuni. Prin comparație, Rusia se află pe locul 137. Al doilea război ucrainean: cu corupția În luna ianuarie a.c., un val de demisii și demiteri a avut loc printre oficialii ucraineni de rang înalt, în baza acuzațiilor de corupție. Pe 21 ianuarie, ministrul adjunct al Infrastructurii, Vasil Lozinski, a fost reținut de anchetatorii anticorupție. Potrivit acuzării, acesta modificase în acte, în mod nejustificat, prețul echipamentelor de iarnă, primind mită de aproximativ 400.000 de dolari. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit 38.000 de dolari în numerar în biroul său. După arestarea lui Lozinski, președintele Zelenski a ținut un discurs în care anunța toleranță zero față de corupție. Imediat după discurs, Kirilo Timoșenko, consilier prezidențial, și-a prezentat demisia, fără a da detalii. În septembrie 2022, un agent NABU, care investiga posibile delapidări de fonduri, din cele primite ca ajutor umanitar pentru regiunea Zaporojie, a declarat că oficiali ai Biroului Președintelui ar putea fi implicați: Andrii Iermak, Kirilo Timoșenko, David Arahamia și Davitian Vemir. La vremea respectivă, Timoșenko a respins acuzațiile ca fiind nefondate. Totuși, în decembrie 2022, Timoșenko fusese fotografiat la volanul unui Porsche Taycan, în valoare de 100.000 de dolari, devenind subiect al unei anchete. Reznikov, următoarea victimă? Pe 24 ianuarie, ministrul adjunct al Apărării, Viaceslav Șapovalov, responsabil cu sprijinul logistic al forțelor armate, și-a depus demisia. Potrivit unei investigații jurnalistice, Ministerul Apărării încheiase un contract de aproximativ 324 de milioane de euro privind achizițiile de alimente pentru armată. Prețurile erau "de două, până la trei ori mai mari" decât tarifele actuale pentru produsele alimentare de bază. La vremea respectivă, deși procuratura începuse investigațiile, ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a dat asigurări că scandalul e doar o făcătură de presă, refuzând să demisioneze. În prezent, anchetele fiind în desfășurare, președintele Volodimir Zelenski caută un înlocuitor pentru Reznikov. Contracte pentru iubita unui guvernator Printre cei demiși la finele lunii ianuarie de președintele Zelenski s-a aflat și Oleksii Simonenko, procurorul general adjunct al Ucrainei. Simonenko a fost acuzat că a plecat în vacanță în Spania la sfârșitul lunii decembrie, într-un Mercedes deținut de un important om de afaceri ucrainean. Consiliul de Securitate Națională al Ucrainei interzisese oficialilor să călătorească în străinătate până la încheierea războiului, cu excepția celor care se ocupau de afaceri oficiale. Tot în ianuarie, și-au părăsit posturile guvernatorii regiunilor Dnipropetrovsk, Zaporojie, Sumi și Herson. Cei patru fuseseră acuzați, de mai multe instituții de presă, că au atribuit contracte de reparații de drumuri în valoare de zeci de milioane de euro unei firme co-fondate de partenera lui Valentin Reznicenko (guvernatorul din Dnipropetrovsk), antrenoare de fitness. În urma acuzațiilor, au fost deschise anchete oficiale. De asemenea au fost demiși Anatoli Ivankevici și Viktor Vișniov, ambii șefi adjuncți ai serviciului de transport maritim și fluvial ucrainean, în urma unor anchete deschise pe numele lor, privind acte de corupție. Șpăgi de milioane de dolari pentru jduecători În luna mai a.c., Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (HACC) din Ucraina au anunțat descoperirea unei scheme de corupție în interiorul Curții Supreme de Justiție. Potrivit directorului NABU, Semion Krivonos, această schemă ar include judecători, conducerea Curții și intermediari. Schema a fost dezvăluită după infiltrarea unui detectiv sub acoperire NABU în grupul criminal. Scenariul care implica "recompensa" pentru șeful Curții Supreme, Vsevolod Kniaziev, a fost legat de o hotărâre judecătorească luată în favoarea patronului grupului Finance Credit, omul de afaceri Konstantin Jevago. "Recompensa" era de trei milioane de dolari. Judecătorul Vsevolod Kniaziev a fost arestat. În prezent, se desfășoară mai multe anchete pentru identificarea tuturor celor implicați. Potrivit lui Oleksandr Klimenko, această schemă ar putea influența și alte instanțe din Ucraina, numind cazul "cea mai mare expunere a corupției din justiția Ucrainei". În cazul dovedirii vinovăției, cei implicați în dosar riscă pedepse de la opt la 12 ani de închisoare.

Sute de miliarde de euro ale statului rus sau ale unor oligarhi ruși sunt protejate chiar de legile occidentale de proprietate
Internațional

Sute de miliarde de euro ale statului rus sau ale unor oligarhi ruși sunt protejate chiar de legile occidentale de proprietate

Averile rușilor, protejate de legile occidentale. Pagubele cauzate de război în Ucraina au depășit deja 750 de miliarde de euro, dar Rusia urmează să primească factura la sfârșitul acestui război. Cel puțin acesta este obiectivul declarat de președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen. Acum un an, Comisia Europeană a propus o modalitate de a incrimina evaziunea sancțiunilor la nivelul UE, oferind astfel temei legal pentru confiscarea bunurilor oligarhilor ruși aflate în țările UE și direcționarea acestora către Ucraina. În teorie, o inițiativă firească: occidentalii ar trebui să folosească miliardele de dolari în active rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei. În practică, însă, lucrurile n-au progresat prea mult. UE vrea încă din mai 2022 Anul trecut, pe 25 mai, Comisia Europeană a propus o modalitate prin care evaziunea sancțiunilor la nivelul UE să fie incriminată iar bunurile oligarhilor ruși aflate în țările UE să nu fie doar sechestrate, ci confiscate. Citește și: Ciolacu s-a separat de soția sa, femeia cu care a făcut celebru un chioșc din Piața Centrală din Buzău: i-a cedat părțile sociale în martie a.c. În primul rând, s-a dorit clasificarea eludării sancțiunilor drept infracțiune în întreaga UE și, astfel, să se asigure că o încălcare poate fi urmărită și pedepsită în toate statele membre. Măsura viza de asemenea unele țări din UE care tratează această problemă doar ca pe o infracțiune minoră. În al doilea rând, autoritatea de la Bruxelles intenționa să înăsprească directiva privind sechestrarea și confiscarea bunurilor, bazându-se pe legile împotriva mafiei existente în Italia. Se dorea astfel ca doar suspiciunea penală că bunurile au fost dobândite ilegal să fie suficientă pentru a le sechestra. Mai apoi, o instanță urma să dispună confiscarea bunurilor chiar și fără a fi pronunțat o hotărâre definitivă. Averile rușilor, protejate de legile occidentale Însă obstacolele legale sunt mari deoarece proprietatea privată este protejată în țările occidentale. Dacă, până în decembrie anul trecut, UE evaluase active private rusești în valoare de 18,9 miliarde de euro, în ultimele șase luni nu s-a mai întâmplat aproape nimic. Suma fondurilor înghețate abia a mai crescut cu cinci miliarde, până la sfârșitul lunii mai, valoarea atingând 24,1 miliarde. În ceea ce privește activele străine ale Băncii Centrale a Rusiei, țările G7 și UE au înghețat aproximativ 300 de miliarde de euro. Cât de mult din această sumă se afla în Europa nu s-a știut până la mijlocul lunii mai a anului trecut, când Comisia a obligat statele membre să stabilească valoarea acesteia: în țările europene se aflau 200 de miliarde, dintre care aproape jumătate în Germania. Însă nu doar găsirea miliardelor rușilor în Europa e problematică, ci și confiscarea acestora. În ceea ce privește activele înghețate ale Băncii centrale ruse, Comisia este ferm convinsă că nu are voie să atingă de ele. "De îndată ce sancțiunile sunt ridicate, fondurile trebuie returnate", a spus un purtător de cuvânt. Citește și: Austria recunoaște că cei mai mulți imigranți cu care se confruntă vin pe ruta Serbia – Ungaria, nu prin România. UE se pregătește pentru o reformă restrictivă a dreptului de azil În schimb, banii urmează să fie transferați într-un fond fiduciar, care mai apoi îi investește pe piața de capital, Ucraina putând beneficia doar de câștigurile din dobândă. Pe termen lung, Comisia intenționează să compenseze banii cu despăgubirile prevăzute într-un eventual acord de pace. Cu toate acestea, o decizie finală în acest sens nu a fost încă luată. Discuțiile între statele membre sunt încă în desfășurare. Canada a confiscat de la Abramovici Canada, însă, a făcut ceva. Pe 23 iunie 2022, guvernul de la Ottawa crea baza legală pentru a putea confisca bunurile înghețate ale Rusiei și a le redirecționa pentru reconstrucția Ucrainei, prin adăugarea unor amendamente Legii privind măsurile economice speciale. Amendamentele prevedeau, în afară de sechestru, și procedura de confiscare - aplicată în cazul "încălcării grave a păcii și securității internaționale", al "încălcării grave și sistematice ale drepturilor omului într-un stat străin" și în situația unor "acte semnificative de corupție care implică un cetățean al unui stat străin". Potrivit deciziei guvernului candadiat, după confiscare, fondurile ar putea fi utilizate pentru reconstruirea statului afectat negativ de o încălcare gravă a păcii și securității internaționale, restabilirea păcii și securității internaționale și despăgubirea victimelor atunci când securitatea și depturile le este încălcate. După câteva luni, în decembrie 2022, Canada a și folosit noile amendamente, sechestrând și confiscând 26 de milioane de dolari de la Granite Capital Holdings Ltd., o companie deținută de Roman Abramovici. Canada este prima țară din G7 care a implementat astfel de măsuri. Germania are bază legală Potrivit unui raport juridic al guvernului german, Germania ar putea confisca, la rândul său, activele străine ale băncii centrale ruse care au fost înghețate și a le direcționa Ucrainei, întrucât baza legală deja există. Potrivit raportului, "Obligația de a returna fondurile după ridicarea sancțiunilor nu se aplică dacă fondurile înghețate urmează să fie utilizate în alte scopuri, precum reparația unor daune". Deși, potrivit procedurilor penale din Germania, statul german are monopol asupra folosirii veniturilor confiscate, bunurile rămânând în principiu în vistieria statului, legea prevede două excepții: compensarea victimelor și împărțirea veniturilor între statele afectate de infracțiune, ceea ce ar permite direcționarea acestor fonduri către Ucraina. Scholz invocă multe "întrebări juridice dificile" Însă Berlinul preferă să nu comenteze prea mult acest aspect, cancelarul Scholz ezitând să declare confiscarea drept un obiectiv. Ar fi o "măsură fără precedent care ridică multe întrebări juridice dificile", a declarat Scholz la sfârșitul lunii octombrie 2022, adăugând că nu se așteaptă la un răspuns "foarte curând" în legătură cu această problemă. Wladyslaw Vlasjuk, consilier în Biroul prezidențial ucrainean și responsabil cu sancțiuni, nu este surprins că Berlinul încă ezită. "Germania și alte țări cu legături strânse cu Asia Centrală trebuie să ia în considerare implicațiile geopolitice ale unei astfel de decizii", a spus consilierul: oamenii de afaceri și companiile chineze sau africane ar putea folosi acest lucru pentru a-și retrage investițiile în cazul în care s-ar teme că ar putea fi confiscate în cazul unui război în țara lor. Iahturile rusești din Franța, sans souci Iahturile de lux, confiscate de la proprietarii ruși bogați, sunt încă ancorate în porturile franceze. Vinderea lor și direcționarea sumelor provenite din vânzare pentru a sprijini Ucraina s-a dovedit a fi o problemă pentru autoritățile franceze. Și nu e vorba de sume mici: valoarea unui astfel de iaht este estimată la peste 100 de milioane de euro. Unul dintre exemple este iahtul lui Igor Secin, oligarh și fost vicepremier rus. Iahtul a fost sechestrat pe 3 martie 2022, la câteva zile după izbucnirea războiului, dar numele proprietarul nu apare pe facturile plătite în legătură cu barca, acestea fiind plătite de o companie, Kazimo Trade & Invest, cu sediul în Insulele Virgine Britanice. Însă chiar dacă justiția franceză demonstrează dincolo de orice dubiu apartenența acestor iahturi, autoritățile susțin că vânzarea lor e foarte complicată și ar putea dura câțiva ani. Avocați francezi scumpi În acest timp, unele iahturi au revenit proprietarilor – cazul oligarhului rus Alexei Kuzmicev. Ofițerii vamali i-au sechestrat iahtul, pe 16 martie 2022, după ce proprietarul, un acționar majoritar al băncii ruse Alfa Bank, a fost sancționat de UE pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin. Kuzmicev a dat în judecată statul francez și, în urma procesului, Curtea de Apel din Paris a decis că oficialii vamali nu au respectat procedura adecvată atunci când i-au confiscat nava. Avocatul oligarhului, Philippe Blanchetier, a declarat: "Clientul meu nu dorește să ocolească sancțiunile și, prin urmare, nici măcar nu își pune problema mutării acestei nave de unde a fost imobilizată". Drept urmare, deși lui Kuzmicev îi este încă interzis să scoată iahtul din apele franceze, i se permite să-l folosească în perimetrul teritorial. Dezbatere în Elveția Deși centrul financiar elvețian ar fi puternic afectat de exproprierea bunurilor oligarhilor ruși, anul trecut, și în Elveția s-a ridicat această problemă. Fabian Teichmann, avocat specializat în drept internațional, comenta că garanția proprietății este ancorată în Constituția Elvețiană, iar orice restricție a acestui drept trebuie "să servească unui interes public legitim și suficient", argumentând că "din cauza amplorii semnificative a unei confiscări, cerințele în materie de temeiuri juridice ar fi deosebit de ridicate". Avocatul indica însă o posibilitate: comunitatea internațională să convină asupra unui acord global, pe care Elveția să-l ratifice. Potrivit lui Fabian Teichmann, acest lucru nu ar "contraveni în mod fundamental" principiului neutralității elvețiene. Însă industria financiară a intrat pe fir. Asociația bancherilor elvețieni a indicat doar că va respecta cu strictețe toate legile și măsurile în vigoare. Asociația băncilor private din Elveția considera că "ar fi surprinzător dacă în Elveția nu ar fi respectate drepturile de proprietate și procedurale". Potrivit Asociației, o decizie a Parlamentului în favoarea confiscării activelor ar avea "fără îndoială un impact pe termen lung asupra încrederii în Elveția și, prin urmare, asupra credibilității centrului financiar". Neutralitate: faceți bani, nu război Peter V. Kunz, directorul Institutului de Drept Economic de la Universitatea din Berna, a fost mai tranșant. Kunz consideră că introducerea unor proceduri de expropriere ar fi dăunătoare nu doar centrului financiar elvețian, ci și întregii țări: "Unul dintre cele mai importante avantaje ale Elveției ca centru de afaceri este statul său de drept. Propunerea unei asemenea moțiuni socialiste ar face din Elveția o republică bananieră.". Discuțiile s-au încheiat anul acesta: Elveția nu va participa la confiscarea bunurilor rusești. "Legea elvețiană nu autorizează exproprierea bunurilor private fără despăgubiri atâta timp cât originea acestora nu este ilegală", a conchis grupul de lucru organizat de Consiliul Federal pentru a studia chestiunea în contextul înghețării activelor rusești în Elveția.

Austria recunoaște că cei mai mulți imigranți cu care se confruntă vin pe ruta Serbia - Ungaria, nu prin România. UE se pregătește pentru o reformă restrictivă a dreptului de azil
Internațional

Austria recunoaște că cei mai mulți imigranți cu care se confruntă vin pe ruta Serbia - Ungaria, nu prin România. UE se pregătește pentru o reformă restrictivă a dreptului de azil

Austria recunoaște: imigranți prin Serbia, Ungaria. Sfârșitul pandemiei de COVID și războiul din Ucraina au provocat noi valuri de migrație în țările Uniunii Europene. Drept urmare, în luna iunie a.c., Uniunea Europeană a ajuns la un prim acord pentru demararea reformei acordării azilului pentru imigranți, tendința fiind una mai restrictivă. Problema migrației, care a dus deja la căderea guvernelor în unele state membre, a provoacat decizii politice îndoielnice și noi alianțe controversate, începe să transforme politica europeană. Pe de o parte, extrema dreaptă are din ce în ce mai mult succes electoral, pe de alta, partidele de stânga încep să-și schimbe ideologia. Suedia nu mai e "superputere umanitară" În septembrie, 2022, problema migrației a influențat alegerile parlamentare din Suedia, provocând o schimbare radicală. Dreapta și conservatorii au reușit să câștige în fața guvernul social-democrat, cu o campanie agresivă îndreptată contra migrației. Prim-ministrul, Magdalena Andersson, a demisionat, recunoscând victoria coaliției conduse de Jimmi Akkeson. Citește și: Ciolacu s-a separat de soția sa, femeia cu care a făcut celebru un chioșc din Piața Centrală din Buzău: i-a cedat părțile sociale în martie a.c. Suedia, care a avut multă vreme cea mai liberală politică de imigrație din Europa, fiind denumită la nivel internațional o "superputere umanitară", a fost foarte deschisă în anii '60 migranților și refugiaților, cărora le-a acordat drept nelimitat de ședere. Sute de mii au venit atunci din Balcani, Africa de Vest și Orientul Mijlociu. Chiar dacă, în timpul crizei refugiaților din 2015, Suedia și-a mai înăsprit politica de azil, nu a fost îndeajuns, după cum au susținut conservatorii și în special democrații de dreapta suedezi. De la început, Jimmie Akesson, liderul dreptei, și-a construit succesul partidului pornind de la premisa că "imigranții subminează statul și bunăstarea Suediei". În plus, presa de dreapta publică frecvent articole despre criminalitatea crescută în cartierele unde predomină emigranții, subliniind incapacitatea acestora de a se integra în societate. Partidul democrat, deși tratat pe vremuri ca un soi de paria, a câștigat simpatia electoratului cu sloganul "Vom face Suedia din nou o țară sigură" și cu promisiunea introducerii unor pedepse mai lungi cu închisoarea și restricționarea imigrației. Austria recunoaște: imigranți prin Serbia, Ungaria După doar câteva luni, în decembrie 2022, guvernul austriac a blocat aderarea României la Schengen, argumentând că prea mulți solicitanți de azil vin în Austria, din România. Cu toate acestea, după cum s-a arătat ulterior, ruta preferată a migranților era direct din Serbia către Ungaria. Motivul pentru care migranții preferă această rută este, în mod paradoxal, tocmai tratamentul dur al Ungariei față de migranți. Potrivit instanțelor europene, Ungaria nu garantează drepturile omului pentru refugiați, încălcând legile UE. Drept urmare, migranții nu trebuie să se teamă de deportare în Ungaria odată ce au ajuns în alte țări UE. Potrivit Regulamentului Dublin, prima țară UE în care au pătruns migranții este responsabilă pentru desfășurarea procedurilor de azil. Aceasta înseamnă că țări precum Austria și Germania pot deporta refugiați în România, dacă aceasta este prima țară din UE în care au intrat. Însă în 2022, Austria a deportat doar 94 de persoane în România, în timp ce, la nivel național, a înregistrat aproximativ 112.272 cereri de azil. În luna iunie a.c., cancelarul austriac, Karl Nehammer, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Viktor Orbán și cu președintele sârb, Aleksandar Vučić, în dorința de a extinde cooperarea cu Ungaria și Serbia. "Trebuie să ne dăm seama că sistemul de azil al UE este stricat, nu funcționează", a declarat Nehammer, care speră să aducă alegătorii înapoi din tabăra de dreapta cu o politică de migrație apropiată de Orbán. Orbán și Vučić, băieții răi Împreună cu Ungaria și Serbia, Austria a înăsprit în mod semnificativ "frâna azilului", după cum a declarat Nehammer. În prezent, Nehammer vrea să extindă cooperarea polițienească și să intensifice acțiunile împotriva crimei organizate din spatele traficanților de persoane, investind resurse financiare, dar și umane (detașând forțe ale poliției austriece) în cele două țări. Cooperarea lui Nehammer cu Orbán și Vučić este controversată. În primul rând, din cauză că ultimii din cei doi politicieni sunt acuzați de atacuri la democrație, drepturile omului și statul de drept. Apoi, pentru că numărul ridicat de migranți ilegali din Austria arată că aceștia nu sunt deosebit de eficienți în lupta împotriva migrației ilegale. Citește și: „Ucraina câștigă războiul cu Rusia, dar nu va fi gata înainte de Crăciun” – The Times. „Ucraina face progrese tactice semnificative” – New York Times Organizațiile pentru drepturile omului Amnesty International și Coordonarea pentru Azil Austria au subliniat că Serbia a înregistrat 800 de cereri de azil în prima jumătate a anului, iar Ungaria, doar 22. În aceeași perioadă, în Austria, în jur de 24.000 de persoane solicitau azil, majoritatea venind prin Serbia și Ungaria. În ultimii zece ani, potrivit observatorilor, în Ungaria au fost acordate mai puține drepturi pentru azil, decât în Austria în ultimele două luni. Social-democrație daneză fără imigrație În Danemarca, unde vor avea loc alegeri în noiembrie, problema migrației nu va fi un impediment pentru actuala putere. Prim-ministrul Mette Frederiksen și-a schimbat deja viziunea social-democrată, de la un discurs principial despre integrare și migrație, la o politică a "Migrației Zero". Încă din 2019, o serie de măsuri controversate au fost introduse, pentru a descuraja potențialii migranți să aleagă Danemarca. Printre acestea, un proiect de relocare a solicitanților de azil în Rwanda în timp ce cererile lor erau încă procesate. De asemenea, țara a revocat permisele de ședere pentru sirienii care provin din regiunile pe care le consideră "sigure". În ciuda criticilor din partea ONU și UE, Frederiksen a rămas fermă, câștigând favoarea alegătorilor săi. Pentru a justifica această reorientare controversată, social-democrații, conduși de premierul Mette Frederiksen, susțin că "Politica prea generoasă de primire a migranților trădează clasa muncitoare". Deși oponenții săi denunță discriminarea etnică, măsurile guvernului danez, care erau considerate dure în urmă cu doar câțiva ani, azi au ajuns în mainstream-ul politic și sunt susținute de o mare parte a populației. Intoleranță față de azilanți în Olanda În luna iulie a.c., guvernul olandez s-a prăbușit din cauză că nu a reușit să ajungă la un acord privind restricționarea imigrației. Deși Olanda are una dintre cele mai dure politici în ceea ce privește imigrația, liderul partidului conservator VVD, prim-ministrul Mark Rutte, a mers prea departe. Cererile de azil din Olanda au crescut cu o treime anul trecut, la peste 46.000, iar guvernul a estimat că acestea ar putea crește la peste 70.000 în acest an, ceea ce ar duce din nou la o presiune enormă asupra facilităților de azil ale țării. Deja, anul trecut, grupul umanitar "Medecins sans Frontieres" a trimis pentru prima dată o echipă în Olanda, pentru a asista nevoile medicale ale migranților la centrul de procesare a cererilor de azil. Acolo, sute de refugiați erau forțați să doarmă în clădiri fără acces la apă potabilă și neavând asistență medicală. Anul trecut Rutte a declarat că se simte "rușinat" de aceste probleme. Anul acesta, sub presiunea partidelor de dreapta, Rutte a cerut sprijin pentru o propunere de a limita intrarea în țară a copiilor refugiaților de război care se află deja în Olanda. Dacă propunerea era susținută, ar fi însemnat ca familiile să aștepte cel puțin doi ani înainte de a putea fi unite. În urma scandalului, Mark Rutte și-a înaintat demisia de onoare.

Echipe de femei care spionau pentru Rusia, deconspirate în Ucraina. Misiunea uneia era să îl localizeze pe Zelenski pentru a fi asasinat. Altele, mercenare Wagner, monitorizau trupele ucrainene
Internațional

Echipe de femei care spionau pentru Rusia, deconspirate în Ucraina. Misiunea uneia era să îl localizeze pe Zelenski pentru a fi asasinat. Altele, mercenare Wagner, monitorizau trupele ucrainene

Zelenski, tentativă de asasinat, femeie implicată. În ultimele două zile, Serviciile secrete ucrainene (SBU) au dejucat o tentativă de asasinat asupra președintelui Zelenski și au dezactivat o rețea de spioni. În ambele cazuri, spionii ruși sunt femei. Ca urmare a unei operațiuni speciale în mai multe etape, Serviciile secrete ucrainene (SBU) au dezactivat o rețea de spioni care activau în regiunea Donețk. Grupul era format exclusiv din femei care lucrau simultan pentru armata Rusiei și pentru compania militară privată Wagner. La instrucțiunile rușilor, femeile au colectat informații despre echipamentului militar ucrainean în regiune, încercînd să identifice și să dezvăluie rușilor traseul zborurilor aeronavelor de luptă ale armatei ucrainene, inclusiv traseul elicopterelor de atac din apropierea Avdiivka. Au fost, de asemenea, interesate de rutele de deplasare a vehiculelor blindate grele ucrainene către prima linie. Pentru a aduna informații, spioancele s-au plimbat în zonă și au fotografiat pe ascuns instalațiile și țintele ucrainene. Datele colectate au fost transmise prin două canale - unui oficial din armata rusă și unui mercenar Wagner. Pentru comunicare au fost folosite chat-uri securizate. În prezent, SBU a reținut trei membre ale rețelei, în timp ce acestea efectuau acțiunile de spionaj și au identificat-o pe coordonatoarea grupului care, de la începutul invaziei, s-a mutat în Rusia pentru a-și coordona de acolo echipa. Potrivit anchetei, toate cele patru agente își au rezidența în districtului Pokrovsk. Înainte de 24 februarie 2022, acestea fuseseră recrutate de ruși și, până de curând, fuseseră în așteptare. În timpul perchezițiilor, în locuințele lor au găsit telefoane mobile folosite de suspecte în activitățile de spionaj și sabotaj împotriva Ucrainei. Cele trei urmează să fie cercetate și inculpate pentru difuzarea de informații privind transferul, deplasarea sau localizarea formațiunilor armate ale Ucrainei. Dacă dovezile sunt suficiente pentru inculpare, ele vor fi acuzate de înaltă trădare și riscă închisoarea pe viață. Zelenski, tentativă de asasinat, femeie implicată Cu doar o zi înainte, SBU reținuse o altă femeie, suspectată că ar fi plănuit o tentativă de asasinat asupra lui Zelenski. Pe 7 august, Serviciul de securitate ucrainean a anunțat reținerea unui spion rus care, în ajunul recentei călătorii de lucru a președintelui Ucrainei în regiunea Mikolaiv, aduna informații despre vizita acestuia. Femeia pregătea o tentativă de asasinat asupra președintelui Volodimir Zelenski, furnizînd Rusiei informații pentru a pregăti un "atac aerian puternic asupra regiunii Mikolaiv". Potrivit SBU, femeia locuiește în orășelul Ochakiv de la Marea Neagră și lucra într-un depozit la o bază militară ucraineană. Se spune că ea a încercat să afle orarul și cursul planificat al vizitei lui Zelenski în regiune. De asemenea, a încercat să obțină informații despre localizarea sistemelor ucrainene de război electronic și a depozitelor de muniție. Femeia reținută este acuzată de dezvăluirea neautorizată de informații despre mișcările trupelor. Potrivit SBU, femeia nu a fost arestată imediat după ce a fost demascată, ci monitorizată pentru a obține mai multe informații despre contactele sale rusești și "sarcinile care i-au fost încredințate". Între timp, "au fost luate măsuri suplimentare de securitate" pentru a asigura vizita lui Zelenski în regiunea Mikolaiv. Suspecta a fost ulterior prinsă în flagrant pe cînd încerca să transmită informațiile agențiilor de spionaj ruse. Riscă până la doisprezece ani de închisoare.

Germania oferă vize de ședere în special rușilor care au studii și calificări superioare și se pot încadra pe piața muncii. Disidenții anti-Putin, triați la sânge pentru vize umanitare
Internațional

Germania oferă vize de ședere în special rușilor care au studii și calificări superioare și se pot încadra pe piața muncii. Disidenții anti-Putin, triați la sânge pentru vize umanitare

Germania, umanitară cu rușii calificați superior. Potrivit estimărilor, sute de mii de ruși și-au părăsit țara după ce trupele țării lor au invadat Ucraina. Țările care nu le impun viză au înregistrat creșteri semnificative ale economiei. Citește și: Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea. Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră În Uniunea Europeană, Germania este cea mai puțin restrictivă în eliberarea permiselor de ședere cetățenilor ruși, în ciuda unei potențiale amenințări la adresa securității publice. Motivele invocate sunt umanitare, realitatea cifrelor spune însă altceva. Peste 32.000 de vize acordate După mobilizarea parțială decretată de Rusia în septembrie 2022, UE a convenit asupra unei poziții restrictive acordării de vize cetățenilor ruși, politica țărilor baltice fiind cea mai dură. Totuși, de la bun început, guvernul german a refuzat această restricție, din motive umanitare. "Toate deciziile pe care le luăm nu ar trebui să le interzică cetățenilor ruși să caute libertatea și să părăsească țara pentru a scăpa de dictatura din Rusia", a declarat anul trecut Olaf Scholz. Recent, Ministerul Federal de Interne a comunicat că numărul cetățenilor ruși care au ajuns în Germania a crescut cu 32.183 de când Rusia a invadat Ucraina. Cifrele provin din Registrul Central al Străinilor, unde sunt înscriși străinii care nu stau doar temporar în țară. Comparând sosirile și plecările, rezultă că numărul rușilor care au emigrat în Germania este în creștere. Ministerul de Externe a confirmat că, de la începutul războiului, a fost eliberat un număr de aproximativ 32.000 de vize naționale care servesc practic pentru "o ședere mai lungă și migrație" și sînt destinate muncitorilor calificați. În plus, au mai fost eliberate pentru cetățenii ruși peste 51.000 de vize Schengen, care le permit șederea până la trei luni în UE. Germania, umanitară cu rușii calificați superior Printre motivele invocate de guvernul german de a lăsa ușa deschisă cetățenilor ruși au fost, pe de o parte, faptul că izolarea completă ar putea înstrăina și mai mult societatea rusă de Europa, pe de alta, șansa pentru persoanele din opoziția rusă să fugă de regim. Totuși, cu excepția specialiștilor cu înaltă calificare în domeniul tehnic, foarte puțini dintre cei care au părăsit Rusia din motive politice pot primi vize. Rușii nu sunt bineveniți din motive umanitare, ci doar dacă sunt un beneficiu pentru economia Germaniei, confruntată în prezent cu un mare deficit de muncitori calificați. Guvernul cancelarului Olaf Scholz a eficientizat procesul de solicitare a vizei în special pentru specialiștii ruși cu expertiză în domenii precum IT și tehnologia comunicațiilor. Permisul de "aprobare globală pentru accesul pe piața muncii" se aplică doar celor cu expertiză profesională și diplomă universitară, care se angajează într-o companie germană, fiind calificați pentru un salariu minim de 58.400 de euro pe an. Disidenții, triați la sânge Decizia de a facilita intrarea muncitorilor calificați ruși a fost luată anul trecut, în timp ce ONG-urile pentru drepturile omului susțineau că guvernul german nu facilitează procesul de solicitare a vizelor pentru jurnaliştii independenţi care se confruntă cu represiunea în Rusia. Dacă IT-iștii ruși primeau vize naționale, jurnaliștii ruși, angajați ai postului independent de televiziune Dozhd și ai site-ului de știri Meduza, deși incluși pe lista de vize umanitare întocmită de ministerul german al Culturii, nu erau luați în considerare. Prin comparație, potrivit datelor Ministerului Federal de Interne, în timp ce Germania a acordat peste 30.000 de vize naționale, doar 1.665 de persoane, considerate a fi "deosebit de expuse riscului", inclusiv membri ai opoziției sau jurnaliști, au primit o viză umanitară. Rusia, hemoragie de capital în 2022 În 2022, Rusia a înregistrat o ieșire net de capital de 216 de miliarde de euro, din cauza războiului din Ucraina, potrivit unui raport publicat luni de Centrul pentru Analiză Macroeconomică și Prognoze pe Termen Scurt, un think tank cu sediul la Moscova. Potrivit Băncii Mondiale, ieșirile de capital de această amploare sunt chiar mai mari decât PIB-ul Greciei, de 219 miliarde de dolari (aproximativ 198 de miliarde de euro) în 2022. Potrivit analizei, ieșirile de capital din Rusia, de anul trecut, au fost de patru ori mai mari decât în 2021 și cu 70% mai mari decât în 2008, anul crizei financiare globale. În prima jumătate a anului 2023, încă 27 de miliarde de dolari au zburat din Rusia. Rușii care au fugit și-au luat afacerile cu ei Ieșirea de bani din Rusia nu se referă doar la transferul de bani în afara țării, ci și la investiții în străinătate. Mulți dintre rușii fugiți și-au reînființat afacerile în țările în care au fugit, stimulând economiile acelor țări. Produsul intern brut (PIB) al Caucazului de Sud, regiune care include Armenia, Azerbaidjan și Georgia, a crescut cu peste 7% în 2022, potrivit Băncii Mondiale, depășind cu mult creșterea de 5,6% prognozată. Rușii au transferat aproximativ 1,75 miliarde de dolari în Armenia în 2022, a declarat guvernatorul Băncii Centrale Armene, Martin Galstyan, în luna ianuarie. Potrivit Băncii Centrale a Georgiei, remitențele din Rusia către Georgia au crescut de cinci ori, de la 411 milioane de dolari în 2021 la 2,1 miliarde de dolari în 2022.

PNRR, aproape blocat la nivelul UE: opt state nu au depus nici măcar o cerere de finanțare, doar trei țări au depus câte trei. Austria, escrocherie la vedere: a livrat doar 4% din ce a promis
Eveniment

PNRR, aproape blocat la nivelul UE: opt state nu au depus nici măcar o cerere de finanțare, doar trei țări au depus câte trei. Austria, escrocherie la vedere: a livrat doar 4% din ce a promis

PNRR, aproape blocat la nivel european. Mecanismul de Redresare și Reziliență, cea mai mare investiție a UE din istorie, nu funcționează la nivelul așteptărilor. Fluxul de bani către statele Uniunii Europene este în scădere. PNRR, aproape blocat la nivel european Până acum, din cele 723 de miliarde euro puse la dispoziție, doar 153 de miliarde au mers către statele membre. Citește și: EXCLUSIV Austeritate PSD: Ciolacu și Simonis, cu pantofi italienești identici, de 1.500 USD, la ziua patriarhului Daniel Pe de o parte nu există solicitări: opt state nu au depus nici măcar prima cerere de plată. Pe de alta, majoritatea guvernelor se confruntă cu întârzieri în primirea banilor, din cauza criteriilor impuse. În timpul negocierilor pentru planurile de redresare, Austria și Țările de Jos au fost cele mai vehemente voci din "Grupul Frugalilor", care au impus criterii dure pentru PNRR-uri: banii să meargă înspre proiecte și reforme noi. Ulterior, cele două și-au încălcat chiar propriile criterii, iar în prezent Țările de Jos solicită îmblânzirea lor. Paradoxal, România pare a fi în grupul premianților În septembrie 2022, Ursula Von der Leyen a cerut statelor membre să accelereze fluxul de miliarde de la fondul de redresare COVID pentru a stimula economia, afirmând, în discursul ei anual privind starea Uniunii, că doar 100 de miliarde de euro au fost îndreptate către statele membre. Nu doar că statele membre nu au dat curs îndemnului, însă fluxul de bani pare să se oprească. În prezent, suma alocată din Fondul de redresare se ridică la doar 153 de miliarde de euro. De la apelul la acțiune al lui Von der Leyen, fluxul s-a redus la jumătate. Citește și: Guvernul Ciolacu va lăsa Asociația „Dăruiește Viața”, care construiește un spital pentru copiii bolnavi de cancer, fără 50% din venituri: „Sponsorizările sunt șterse” Opt state membre (Belgia, Germania, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Țările de Jos, Polonia și Suedia) nu au depus nici o cerere de plată până în prezent. Unsprezece state membre (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Austria, Slovenia, Cehia, Estonia) au depus o singură cerere de plată. Franța, Croația, Portugalia, România și Slovacia au depus câte două. Spania, Grecia și Italia, cu câte trei cereri de plată fiecare, sunt în fruntea topului, deși Italia așteaptă verdictul Comisiei cu privire la a treia cerere depusă la sfârșitul anului 2022. Evaluarea CE, mai lungă decât s-a anunțat Față de fondurile obișnuite ale UE, obținerea de bani din fondul de recuperare COVID funcționează diferit. În loc să depună chitanțe pentru proiectele care au fost deja realizate, statele membre trebuie să dovedească că au implementat reformele convenite în PNRR. Acest sistem de "etape și ținte" a fost solicitat de Țările de Jos. Statele membre pot transmite Comisiei două cereri pe an. Comisia verifică dacă promisiunile din planurile naționale au fost îndeplinite. Dacă statele membre consideră că nu au implementat în mod corespunzător toate reformele promise, pot amână depunerea cererii de plată. Conform regulilor, Comisia ar trebui să facă o evaluare în termen de două luni, adică 60 de zile. În practică, durează mai mult. Citește și: Semne ale dezastrului generat de întârzierea PNRR: Guvernul are datorii de 800 de milioane de euro către autoritățile locale. Firmele de construcții amenință cu rezilieri Potrivit platformei olandeze de investigație Follow the Money, în 2022, Comisia a avut nevoie în medie de 103 zile pentru a efectua o plată. Anul acesta, media a crescut la 135 de zile. România a așteptat șase luni pentru o decizie. În final, Comisia a constatat că două din cele 49 de reforme promise nu au fost încă implementate corespunzător și a dorit să suspende 53 de milioane de euro din cele 3,2 miliarde de euro solicitate de România până când ultimele două vor fi și ele realizate. Germania nu se grăbește Germania nu a depus nici o cerere de accesare a banilor din fondul de redresare al UE. Inițial, guvernul federal dorea să solicite Comisiei Europene o primă tranșă de patru miliarde de euro încă de la jumătatea anului 2022. Inițiativa a eșuat, din cauză că PNRR-ul asumat de Germania conținea angajamente de nerealizat, precum producția unui al doilea vaccin împotriva COVID-19. În decembrie, 2022, Germania a depus la Bruxelles un PNRR revizuit, care a fost aprobat mai întâi de Comisie și apoi – în februarie 2023 – de Consiliul statelor membre. Ministerul Finanțelor a anunțat la începutul anului că va depune prima cererea de plată "probabil în primăvara anului 2023". Nici acest termen nu a fost respectat, pentru că Ministerul de Finanțe nu a ajuns la un acord administrativ cu Comisia UE, potrivit declarației secretarului de stat Florian Toncar, făcută la sfârșitul lunii iunie. Cauzele invocate: statele federale fie nu au implementat proiectele, fie le-au implementat incomplet. Țările de Jos, lovite la construcții Țările de Jos se confruntă, în prezent, cu unele dintre țintele autoimpuse, după cum a scris ministrul Sigrid Kaag într-o interpelare parlamentară. Kaag a anunțat că Țările de Jos vor cere în curând Comisiei să scadă ușor ștacheta pentru o serie de angajamente pentru a evita reducerea finanțării. Potrivit lui Kaag, Țările de Jos au promis în PNRR construirea de locuințel noi, dar "din cauza costurilor crescute de construcție și a penuriei de forță de muncă în sectorul construcțiilor, realizarea de noi locuințe nu progresează atât de repede cum era planificat". Pe de altă parte, PNRR-ul asumat de Țările de Jos își propunea să atingă 26 de etape înainte de a solicita prima tranșă. Dintre acestea, 13 fuseseră finalizate până la 8 iulie 2022, ziua în care Țările de Jos și-a prezentat planul la Bruxelles. În plus, una dintre reformele propuse în PNRR era Legea guvernării deschise revizuite. Aceasta intrase deja în vigoare în mai 2022, cu două luni înainte ca Țările de Jos să depună PNRR-ul. "Morcovul" austriac Potrivit unui document confidențial, în timpul negocierilor pentru aprobarea PNRR-urilor, delegația austriacă a susținut următorul "principiu": "Finanțarea la nivelul UE ar trebui folosită ca un morcov pentru o reformă structurală ambițioasă care altfel nu ar avea loc, menită să stimuleze economia.". Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Afaceri Europene, Austria a depus Comisiei prima cerere de plată pe 22 decembrie 2022. Anul acesta, Austria a adăugat și un capitol "REPowerEU". După ce decizia a fost luată în Consiliul de Miniștri din 14 iulie 2023, guvernul federal austriac a transmis Comisiei Europene o cerere de revizuire a PNRR-ului. Ca urmare a acestei modificări, Austria are un total suplimentar de 210,3 milioane de euro disponibile de la UE, care vor intra în proiecte din sectorul energetic. Austria a primit până în prezent 1,15 miliarde de euro pentru implementarea PNRR-ului. Viena, escrocherie la nivel mare Cu toate acestea, think tank-ul austriac Momentum Institute a constatat că PNRR-ul Austriei nu conține decât într-o mică măsură idei noi, reformatoare: 51% dintre proiecte asumate prin PNRR fuseseră deja realizate, 45% erau deja incluse în programul de guvernare și doar 4% au fost cu adevărat idei noi. În consecință, PNRR-ul Austriei a prevăzut, contrar criteriilor pe care le-a impus, mai puțini bani pentru proiecte noi, care să stimuleze economia. Un alt semn de întrebare în ceea ce privește fondurile solicitate de Austria prin PNRR: implementarea măsurilor care ar duce la economii de 20 de milioane de tone de CO2 și reducerea emisiilor pe cap de locuitor de la 9,2 la 6 tone. Mai precis, modul în care au fost calculate aceste cifre este neclar. Pentru comparație, Momentul Institut dă exemplul Planul Național pentru Energie și Climă (NEKP) al guvernului federal, care prevede economii de 14,2 milioane de tone, cu un volum total de investiții de 166-173 miliarde EUR în perioada 2021-2030. Proiectele asumate prin PNRR susțin că vor fi de 115 ori mai eficiente decât cele din NEKP. Fără a da detalii care să justifice cifrele.

Bătrânii, din ce în ce mai abuzați nu doar în azilele din România, ci și în țările bogate din Europa, ba chiar și în centre private de lux. Cazuri șocante din Franța, Italia, Marea Britanie
Eveniment

Bătrânii, din ce în ce mai abuzați nu doar în azilele din România, ci și în țările bogate din Europa, ba chiar și în centre private de lux. Cazuri șocante din Franța, Italia, Marea Britanie

Abuzarea bătrânilor instituționalizați, recurentă în Europa. Maltratarea bătrânilor în câteva azile din Ilfov a șocat mulți români și chiar mulți străini care au putut citi în presa europeană și nu numai despre abuzurile din centrele rezidențiale. Dar astfel de cazuri nu se întâmplă doar în România. Abuzarea bătrânilor instituționalizați, recurentă în Europa În Franța, la începutul anului 2022, jurnalistul Victor Castanet a publicat "Les Fossoyeurs", o carte de anchete asupra abuzurilor din căminele pentru bătrâni. Castanet a denunțat grupul privat Orpea, care gestionează un lanț de azile private de bătrâni, dezvăluind maltratarea, raționalizarea alimentelor și lipsa de personal în instituțiile de tip EHPAD (Établissement d'hébergement pour personnes âgées dépendantes). Jurnalistul punctează atât obsesia Orpea pentru maximizarea profiturilor, cât și apropierea membrilor săi de autoritățile publice. Compania Orpea a respins acuzațiile de abuz generalizat, susținând că e vorba doar de cazuri izolate și a concediat câțiva directori. Angajați slab plătiți și prost pregătiți Deși cartea a provocat un scandal național, guvernului francez anunțând că "va încerca îmbunătățirea îngrijirii persoanelor în vârstă", în 2023 Annette Debeda, co-fondatoarea Cercului de îngrijitori din EPHAD, a susținut că, în continuare, rezidenții acestor instituții suferă de abuzuri. "În ciuda raporturilor pe care le facem, realitatea e că în azilele de bătrâni (...) abuzul instituțional continuă, nu s-a schimbat nimic. (...) Oamenii angajați în aceste cămine sunt adesea foarte prost plătiți. Nu sunt întotdeauna foarte motivați. Nu sunt foarte bine pregătiți, nu sunt foarte bine supravegheați. Vârstnicii din azile sunt prost îngrijiți de oameni care nu au nici motivația și nici cunoștințele necesare pentru a-i trata bine", conchide Annette Debeda. În iulie, 2023, compania Orpea a declarat că se așteaptă să-i scadă veniturile cu 15-20% față de cele 881 de milioane de euro preconizate, căci ratele de ocupare la casele de bătrâni au fost cu mult sub prognoză. Opt ani de închisoare în Italia În Italia, în 2019, potrivit unui raport al NAS, Comandamentul de Carabinieri pentru Protecția Sănătății, au fost verificate 2.716 instituții dedicate primirii și asistenței persoanelor vârstnice. 27% dintre acestea au făcut obiectul unor litigii pentru nereguli constatate. La vremea respectivă, aproximativ 60 de membri ai personalului au fost raportați pentru abuz și peste 150 de instituții au fost sancționate cu un total de peste 72.000 EUR. În 2020, poliția din Palermo a arestat-o pe Maria Cristina Catalano, administratorul azilului de bătrâni Bell’Aurora, alături de mai mulți subalterni, acuzați de violență împotriva rezidenților. Ancheta a dezvăluit că bătrânii erau sistematic bătuți și amenințați. Administratora, care a explicat că "nu și-a dat seama de gesturile sale, din cauza stresului" a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar restul angajaților au primit între patru și șase ani. La sfârșitul anului 2020, Amnesty Internațional a raportat numeroase cazuri de încălcare a drepturilor omului în căminele pentru bătrâni în timpul pandemiei de COVID-19, din regiunile italiene Lombardia, Emilia-Romagna și Veneto. Azil de lux, angajați sadici Abuzurile apar însă și în azilele de lux – precum cazul din Marea Britanie, de la casa de îngrijire Reigate Grange, unde costul cazării se ridică la 2.000 de lire sterline pe săptămână. Cazul a fost dezvăluit la sfârșitul anului trecut de The Guardian, care a publicat imagini filmate pe ascuns de copiii unei rezidente de 88 de ani, Ann King. Citește și: Presa străină, șocată că Firea, ministrul Familiei, nu a vrut să demisioneze în scandalul azilelor decât forțată de proteste În imaginile filmate, se vede cum asistentele care o tratau pe King o manevrau cu brutalitate, făcând-o să strige de durere. O dată, rezidenta a fost lăsată pe podea timp de 50 de minute. Era batjocorită, umilită și înjurată atunci când devenea confuză și speriată. În altă filmare, femeia de serviciu o lovește, în timp ce stătea în pat, cu o cârpă folosită pentru a curăța o toaletă, amenințând-o și făcându-i gesturi obscene. La vremea respectivă Signature Senior Lifestyle (SSL), compania care deține Reigate Grange, a dat vina pe "un număr mic de persoane condamnabile". Reprezentanții au declarat că "au fost identificate problemele și că au implementat îmbunătățiri", adăugând: "Așteptăm cu nerăbdare reinspecția noastră în viitorul apropiat". Anul acesta, în aprilie, inspecțiile recente la Reigate Grange au arătat că nu există încă suficient personal instruit, medicamentele nu sunt administrate corespunzător, căminul pentru 74 de persoane "nu e întotdeauna un loc sigur" și nici "întotdeauna bine condus".

Presa străină, șocată că Firea, ministrul Familiei, nu a vrut să demisioneze în scandalul azilelor decât forțată de proteste
Eveniment

Presa străină, șocată că Firea, ministrul Familiei, nu a vrut să demisioneze în scandalul azilelor decât forțată de proteste

Presa străină, șocată de Gabriela Firea. Jurnaliști de la publicații din toată lumea nu au putut înțelege cum titularul portofoliului Familiei nu a demisionat din proprie inițiativă după dezvăluirile din azilele groazei de din Ilfov. Numărul bătrânilor crește Potrivit celor mai recente date centralizate de OMS, aproximativ una din șase persoane cu vârsta peste 60 de ani suferă o formă de abuz în mediul familiar, rata abuzurilor în instituții fiind și mai ridicată. În instituții precum azilele de bătrâni și căminele de îngrijire pe termen lung, doi angajați din trei au recunoscut că au comis un act de abuz. Numărul de abuzuri asupra persoanelor în vârstă au crescut în timpul pandemiei de COVID-19. Se estimează că populația globală a persoanelor cu vârsta peste 60 va ajunge la aproximativ două miliarde în 2050, abuzul asupra bătrânilor fiind o problemă cu tendințe de creștere, în special din cauza subfinanțării sectorului îngrijirii persoanelor vârstnice. FT amintește de orfelinatele anilor '90 Abuzurile petrecute în România la azilele din Voluntari au făcut înconjurul lumii. "Românii sunt șocați de recentele dezvăluiri potrivit cărora bătrâni din căminele de îngrijire au trăit luni de zile în condiții mizere, ținuți flămânzi și neîngrijiți, un scandal care amintește de orfelinatele din țara lor, din anii '90", scrie Financial Times. Jurnaliștii scriu și despre cazul "deosebit de tulburător" al celor 11 bătrâni transportați în cearșafuri și abandonați pe un șantier de lângă București, de teama unei inspecții care ar fi descoperit supraaglomerarea din cămin: "Bătrânii erau subnutriți, nu făcuseră duș de săptămâni și aveau vânătăi și alte semne de abuz fizic.". În Germania, WELT scrie despre rezidenții abuzați care, în urma raidurilor poliției, au fost duși la spital, unii având răni deschise: "Bătrânii au fost forțați să muncească fără a fi plătiți, înfometați și lipsiți de medicamentele la care aveau dreptul.". Jurnaliștii germani scriu despre "afacerea azilului pentru bătrâni" care a explodat în România din cauza îmbătrânirii societății, însă o afacere dubioasă, căci zeci de astfel de cămine funcționează fără autorizații. Presa străină, șocată de Gabriela Firea Deși Guvernul a fost zguduit de acest scandal, miniștrii care au demisionat nu au făcut-o din proprie inițiativă, ci mai degrabă în urma presiunii publice, care l-a determinat pe premierul României să le ceară demisia, conchide WELT. În Elveția, Le Matin menționează deturnarea a zeci de mii de euro de fonduri în fiecare lună, alocate de Stat pentru îngrijirea bătrânilor: Citește și: Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie "Cazurile grave de abuz au șocat întreaga Românie. O sută de rezidenți ai unor unități private din jurul Bucureștiului au fost bătuți, lipsiți de hrană sau de tratament medical, procurorii care investighează cazul vorbind despre condiții apropiate de tortură.". În Canada, Le Journal de Montreal arată că, deși cazul a fost dezvăluit la sfârșitul anului 2022 de un ONG românesc, urmat de un val de articole în mass-media, "Guvernul României a întârziat să reacționeze, iar după ce scandalul a fost public, ministrul Familiei (Gabriela Firea - n.r.) a refuzat să demisioneze. Doar la presiunea indignării publice au fost lansate controale în peste o mie de structuri pentru minori, vârstnici și persoane cu handicap.".

Greva din Educație a trecut, dar marile hibe ale sistemului au rămas: finanțare de doar 3,2% din PIB (față de 6%, asumat prin lege), lege cârpită de peste o sută de ori, anul și ministrul
Eveniment

Greva din Educație a trecut, dar marile hibe ale sistemului au rămas: finanțare de doar 3,2% din PIB (față de 6%, asumat prin lege), lege cârpită de peste o sută de ori, anul și ministrul

Greva a trecut, hibele Educației rămân. În 34 de ani, conducerea ministerului Educației din România s-a schimbat de 32 de ori. Cele două legi ale învățământului (prima - din 1995, a doua - din 2011) au fost modificate de mai mult de o sută de ori. Examenul de bacalaureat a suferit nouă modificări profunde și nenumărate modificări minore. Nici o reformă nu a fost dusă până la capăt. Inițiativele de digitalizare a sistemului nu au făcut decât să cheltuie aiurea fonduri. La testele PISA din 2018, România a fost singura țară din UE care a susținut testele pe hârtie, cu pixul. Nici un guvern nu a respectat legea Educației, în ceea ce privește alocarea a 6% din PIB. După mai bine de 30 de ani de cînd a demarat reforma educației în România, nivelul educațional din țara noastră este în scădere de la an la an. În prezent, rata analfabetismului funcțional a crescut la 42%. Greva a trecut, hibele Educației rămân Reformarea sistemului educației în România a început imediat după Revoluție, fiind inițiată de Institutul de Științe ale Educației (ISE), desființat de comuniști în anii '80 și reînființat în 1990, de Mihai Șora. Una dintre primele măsuri luate de atunci a fost reducerea duratei învățământului obligatoriu, de la zece la opt clase. Până în prezent, au existat două legi ale educației: legea Învățământului (84/1995) și legea Educației (1/2011). De-a lungul timpului, amândouă au suferit peste o sută de modificări. În 2019, ISE, singura instituție publică de cercetare a educației din România, care a inițiat reforma educației, a fost desființat printr-o ordonanță de urgență (OUG nr. 68/06.11.2019) de guvernul Orban. Într-un comunicat de presă emis la acea vreme, cercetătorii ISE au susținut că instituția a fost desființată "În mod netransparent, fără consultare, fără o evaluare a activității", știrea parvenindu-le din presă. ISE a fost înlocuit de Centru Național de Politici și Evaluare în Educație, o instituție organizată prin comasarea cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, aflată în subordinea Ministerului Educației. Deși guvernanții au susținut că "cercetătorii nu pierd nimic, vor fi preluați de noul centru", aceștia au acuzat "Pierderea statutului de neutralitate profesională, prin alipirea cu o instituție care va fi condusă de o persoană numită sau subordonată politic". Prima lege, peste 50 de modificări Reforma oficială, bazată pe cercetările ISE, a demarat începând cu anul 1995, prin adoptarea legii Învățământului, legea 84/1995, la inițiativa lui Liviu Maior. În linii mari, erau prevăzute descentralizarea învățământului, schimbarea programelor școlare, reprofesionalizarea profesorilor, centrarea educației pe elev, abandonarea monopolului statului asupra manualelor școlare și apariția manualelor alternative. Sub această lege, conducerea ministerului Educației a fost schimbată de 11 ori. Până în 2010, legea Învățământului a suferit mai mult de 50 de modificări și completări, prin ordonanțe de urgență și legi. Cataclismul Andronescu Câteva exemple: durata învățământului obligatoriu, care fusese redusă de la zece la opt clase de către primul ministru al Educatiei de dupa ’89, Mihai Șora, a fost modificată de Ecaterina Andronescu, care a decis revenirea la zece clase obligatorii. Tot ea a instituit Testele naționale, care au fost mai apoi anulate de Cristian Adomniței, câțiva ani mai tarziu. Adomniței a introdus Tezele cu subiect unic, pe care Ecaterina Andronescu le-a anulat, în următorul mandat. Tot Ecaterina Andronescu a decis să desființeze școlile profesionale, înlocuindu-le cu Școala de arte și meserii, SAM, declarând că le-a "restructurat". Dacă școlile profesionale puneau accent pe instruirea practică, oferind posibilitatea intrării rapide pe piața muncii, elevul neputând însă susține examenul de BAC, SAM-urile marșau pe teorie, în detrimentul practicii, oferind însă posibilitatea înscrierii la Bac. Cu toate acestea, la mandatul următor, Andronescu decide să desființeze și SAM-urile, direcționând locurile către liceele tehnice, fapt care a dus la necontinuarea studiilor pentru cel puțin 10% dintre elevii care terminau clasa a VIII-a – conform datelor oficiale din proiectul "Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020", publicat de Ministerul Muncii. A doua lege introduce celebrul 6% din PIB În ianuarie, 2011 a fost votată o nouă lege a Educației, legea 1/2011. Aceasta promova atât învăţământul orientat pe valori, creativitate și capacităţi cognitive, descentralizarea și depolitizarea sistemului, cât și finanțarea acestuia cu 6% din PIB. La câteva luni de la intrarea în vigoare, au avut loc două modificări, prin legea nr. 166 din 5 octombrie și prin legea nr. 283 din 14 decembrie 2011, care viza reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Printre modificări, munca suplimentară "Se va compensa numai cu timp liber", iar alocarea a 6% din PIB se amâna pentru anul 2013. În 2012, Ecaterina Andronescu a emis OUG 92/2012, care elimina din Legea Educației Naționale incompatibilitățile care privesc rectorii parlamentari. Andronescu fusese declarată de Agentia Națională de Integritate (ANI) incompatibilă pentru deținerea funcțiilor de rector și senator, simultan. Cea mai cârpită lege În prezent, legea Educației e cel mai modificat act normativ al ultimului deceniu, potrivit Consiliului Legislativ din 2020. Anul trecut, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că au fost depuse în jur de 1.500 de seturi de propuneri pentru proiecte de lege ale educației, cu peste 9.000 de amendamente. Până în 2022, legea Educației naționale suferise 112 modificări. Cele mai multe modificări au vizat alocarea de bani înspre sistem, măsurile de descentralizare și de depolitizare a sistemului de educație, toate prevăzute în legea inițială. Lunga listă de amânare a alocării a 6% Potrivit legii Educaţiei naţionale, "Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv". Însă articolul 8 nu a fost niciodată aplicat, fiind în continuu amânat prin Ordonanțe de Urgență. În decembrie, 2011, a fost emisă Legea 283, care prevedea intrarea în vigoare a articolului începând cu data de 1 ianuarie 2013. În 2012, Guvernul Ponta a emis o Ordonanță de urgență (84/2012) care amâna cu încă un an intrarea în vigoare a articolului. În 2013, o altă ordonanță de urgență, tot a guvernului Ponta (103/2013), amâna până în 2014 aplicarea articolului, motivându-se că "Aplicarea prevederii a fost amânată anual prin acte normative, datorită impactului financiar major pe care îl generează. În situaţia în care măsurile mai sus menţionate nu ar fi prelungite şi pentru anul 2014, cheltuielile bugetului general consolidat s-ar majora.". În 2014, o altă ordonanță de urgență (83/2014) amâna din nou implementarea articolului, până în 2016. 3,2% în 2023 Guvernul Cioloș a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2016 care împingea aplicarea articolului la 1 martie 2017. În 2017, în luna ianuarie, guvernul Grindeanu emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 , care prevedea aplicarea articolului 8 de la 1 ianuarie, 2018. În decembrie 2017, guvernul Tudose emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, împinge termenul către 31 decembrie 2018. În 2018, Guvernul Dăncilă emitea Ordonanța de Urgență nr. 114 prin care suspenda aplicarea articolului timp de trei ani: "În perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.". În 2021, guvernul Cîțu emite Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 potrivit căreia "prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2023.". În 2023, bugetul alocat educației este de 3,2% din PIB. Modelul finlandez Sistemele de învățământ performanțe își plătesc profesorii mai mult, conchide un studiu PISA. În țările în care salariile profesorilor îi plasează sub pragul sărăciei, sau mult sub ale altor locuri de muncă, studiile arată că, pentru a îmbunătăți motivația profesorilor, nu există alte soluții de redresare a sistemului, până când problema salariilor nu e rezolvată. Finlanda deține în prezent titlul neoficial de cel mai bun sistem de învățământ din lume. Reforma educației a început în anii '70. Primele măsuri luate atunci de guvernul finlandez au fost reducerea numărului de elevi în clase, solicitarea unei diplome de master pentru toți profesorii și majorarea salariilor din învățământ, pentru a le face competitive cu salariile pe care aceștia le-ar primi în alte domenii. Citește și: Încă o măgărie Wizz Air, considerată cea mai proastă companie aeriană din Marea Britanie: perioada de check-in gratuit se reduce la 21 de ore, dacă nu ați achiziționat loc Dacă în 34 de ani, România a schimbat miniștrii educației de 32 de ori, în Finlanda, din 1990, până în prezent, la conducera ministerului s-au perindat doar 11. Finlanda alocă aproximativ 7% din PIB sistemului de învățământ preuniversitare, în timp ce în România, educației îi revin doar 3,2%, din PIB. În prezent, România, rata analfabetismului funcțional la elevii de 15 ani este de 42%. În Finlanda doar 4,8% dintre elevii în vârstă de 15 ani au dificultăți în a înțelege ce citesc.

Rusia evită sancțiunile bancare prin intermediul Raiffeisen Bank, bancă austriacă ce refuză să plece din Rusia. Și Atena ajută Moscova: armatorii greci transportă masiv petrol rusesc
Eveniment

Rusia evită sancțiunile bancare prin intermediul Raiffeisen Bank, bancă austriacă ce refuză să plece din Rusia. Și Atena ajută Moscova: armatorii greci transportă masiv petrol rusesc

Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor. În ciuda războiului din Ucraina, a sancțiunilor, interdicțiilor și embargourilor impuse de Uniunea Europeană, unele țări membre continuă să mențină relații economice strânse cu Rusia. Un exemplu este Austria, care importă încă masiv gaze din Rusia și își menține pe poziții filiala rusească a băncii Raiffeisen. O altă țară este Grecia: doar în luna aprilie, armatorii greci au transportat în lume 50% din petrolul rusesc. Gazul rusesc alimentează Austria Relațiile economice dintre Austria și Rusia rămân încă strânse. După Germania, Rusia e cel mai mare investitor al Austriei. Dacă anul trecut investițiile SUA în Austria se ridicau la 13 miliarde de euro iar ale Italiei, la 11 miliarde, cele ale Rusiei cuantificau 25 de miliarde de euro (adică 13% din totalul investițiilor străine). Înainte de invadarea Ucrainei, Austria importa 80% din gazul său din Rusia. Această pondere a scăzut după invazia rusă, însă doar pe timpul verii. Din decembrie 2022, a ajuns la 71%. În ianuarie a fost chiar 81%. Deși guvernul austriac și-a propus să fie total independent de gazul rusesc până în 2027, contractul dintre gigantul rus Gazprom și compania energetică austriacă OMV durează până în 2040, fără posibilitatea de a fi reziliat. Guvernul susține că nu cunoaște detaliile acestui acord. Anul trecut, Austria a plătit Rusiei aproximativ șapte miliarde de euro pentru gaze. Raiffeisen Bank ajută Rusia supusă sancțiunilor Sucursala rusă a băncii austriece Raiffeisen Bank International (RBI), care operează în Rusia de 30 de ani, e principala companie occidentală rămasă în Rusia. După ce numeroase bănci rusești au fost excluse din sistemul financiar internațional Swift, ca urmare a sancțiunilor după izbucnirea războiului din Ucraina, RBI joacă un rol important în tranzacțiile internaționale de plată pentru țară. Chiar dacă în prezent, din cauza sancțiunilor, dividendele nu curg dinspre Moscova spre Viena, RBI continuă să facă afaceri bune. Potrivit Financial Times, până la 50% din tranzacțiile internaționale de plată din Rusia sunt procesate în prezent prin Raiffeisen. În ultimul an, profitul total al RBI s-a dublat, ajungând la 3,6 miliarde de euro. De la începutul războiului, RBI "s-a gândit" la o retragere din Rusia, dar nu o face. Iar Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei, apără această decizie. Potrivit acestuia, întreruperea tuturor canalelor de dialog cu Moscova ar fi fatală: "Rusia nu va dispărea, însă va rămâne cel mai mare vecin al UE.". Schallenberg a susținut, de altfel, că sunt multe companii internaționale care au rămas în Rusia, citând un studiu potrivit căruia mai puțin de 10% din companiile internaționale s-au retras din Rusia. Însă, potrivit studiului respectiv, dintre companiile internaționale care s-au retras, cele austriece sunt de două ori mai puține. Golful Lakonikos Pe 5 decembrie 2022, Uniunea Europeană a interzis toate importurile de țiței și produse petroliere rusești pe mare. Însă Moscova continuă să exporte și azi sute de milioane de barili pe alte rute. Una dintre acestea trece prin Grecia. Armatorii greci dețin 59% din flota europeană și 21% din tonajul mondial, dintre care 49% e destinat transportul petrolului. Potrivit presei elene, armatorii greci sunt campioni în transportul de combustibil rusesc, în ciuda embargoului. Numai în luna aprilie a acestui an, armatorii greci ar fi transportat 50% din petrolul rusesc în lume. Iar în Golful Lakonikos se fac schimburi de petrol de la navă la navă. Înainte de embargo, acestea aveau loc în portul Rotterdam, dar apoi navele au venit aici, golful Lakonikos devenind un loc privilegiat de schimb pentru petrol rusesc, prima etapă a unei noi rute care face posibilă ocolirea embargoului european. Potrivit Bloomberg, 16,1 milioane de barili de petrol rusesc au trecut prin golful grecesc în ultimele două luni. Valoarea totală estimată: un miliard de euro. "Armatorii greci nu fac nimic ilegal" Ministerul Marinei din Grecia susține că nu are cum să intervină: "Transferurile de marfă între cisterne sunt autorizate în apele internaționale, adică la o distanță mai mare de șase mile marine de coastă.". Citește și: ANALIZĂ Dezastrul de după grevă: viitorul premier s-a dovedit un laș, AUR – în ascensiune, deficitul bugetar va exploda și va ucide PNRR, opoziția de dreapta – inexistentă După transbordări în largul Greciei, unele dintre nave acostează în China, dar mai ales în India. Într-un an, New Delhi și-a înmulțit de 22 de ori achizițiile de petrol rusesc. În India, țițeiul de la Moscova este rafinat și, potrivit unui broker de transport maritim, "Când e rafinat, nu mai poți dovedi că petrolul este rusesc. Produsul devine indian și poate fi livrat oriunde în lume.". Potrivit ministerului Indian al Economiei, exporturile de petrol rafinat către Europa au crescut cu 20%, de la începutul războiului. Deși Ucraina a denunțat în mod repetat că armatorii greci transportă petrol și gaze rusești, toți au negat. Potrivit lui Nicolas Varnikos, președintele Camerei Internaționale de Comerț, "Armatorii greci nu fac nimic ilegal.".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră