joi 18 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Internațional

5857 articole
Internațional

Trump a promis că va ajuta iranienii care protestează. Face invers: îi expulzează pe cei din SUA

Statele Unite intenționează să deporteze în perioada următoare migranți iranieni către Iran, în contextul unei represiuni violente declanșate după recente proteste, soldate cu mii de morți, avertizează un ONG iraniano-american. Organizația atrage atenția asupra riscurilor majore la care ar fi expuși cei returnați forțat într-o țară marcată de execuții și persecuții politice. Prima deportare către Iran de la declanșarea protestelor din ianuarie Potrivit ONG-ului, aceasta ar fi prima deportare a migranților iranieni către Iran de la izbucnirea mișcării de protest din 8 ianuarie, care a fost reprimată violent de autoritățile de la Teheran. Citește și: Epurare stalinistă la vârful armatei chineze: Comisia Militară Centrală, lichidată, cel mai important general, sub anchetă Alte două zboruri similare ar fi avut loc anterior, în lunile septembrie și decembrie. Critici dure la adresa administrației Trump Președintele Consiliului Național Iranian-American, Jamal Abdi, a criticat decizia administrației americane, subliniind contradicția dintre mesajele publice și acțiunile concrete. „Aceeași administrație care le-a promis iranienilor că «ajutorul este pe drum» în punctul culminant al unei represiuni mortale îi trimite acum cu forța pe iranieni înapoi către pericol”, a declarat Abdi într-un comunicat oficial. Aproximativ 40 de iranieni, deportați din Arizona Abolfazl Mehrabadi, diplomat care reprezintă interesele Iranului în Statele Unite, a declarat agenției iraniene IRNA că aproximativ 40 de cetățeni iranieni urmează să fie deportați. Potrivit acestuia, zborul este programat să plece duminică de pe un aeroport din Phoenix, statul Arizona. ONG-uri: doi bărbați homosexuali riscă execuția în Iran Consiliul American pentru Imigrație avertizează că printre persoanele deportate se află doi bărbați homosexuali, care riscă pedeapsa cu moartea în Iran, unde homosexualitatea este incriminată și sancționată prin execuție. Cei doi se află în prezent într-un centru de detenție pentru migranți din Arizona, iar procedurile legale pentru blocarea deportării lor sunt încă în desfășurare. Avertisment privind încălcarea dreptului la un proces echitabil Organizația care îi reprezintă a subliniat că deportarea acestora înainte de finalizarea procedurilor judiciare ar reprezenta o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil. „Deportarea lor în acest stadiu ar constitui o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale justiției”, se arată în comunicatul ONG-ului. Politica dură a lui Trump privind imigrația Donald Trump a transformat combaterea imigrației ilegale într-o prioritate majoră a administrației sale, descriind fenomenul drept o „invazie” a Statelor Unite de către „infractori străini”. Președintele american a susținut public măsuri dure de deportare, inclusiv în cazuri care implică migranți proveniți din state cu regimuri represive.

SUA pregătesc deportarea unor migranți iranieni (sursa: Pexels/Inimafoto A)
Europa va ceda presiunilor lui Trump, spune Kremlinul (sursa: TASS)
Internațional

Liderii europeni, prea slabi pentru a i se opune lui Trump, spune Kremlinul

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat duminică că actuala clasă politică europeană este prea slabă pentru a face față presiunilor exercitate de președintele american Donald Trump sau pentru a gestiona schimbările majore care au loc pe scena internațională. „Sunt incapabili să reziste presiunilor lui Trump”, a afirmat Peskov într-o intervenție la televiziunea de stat rusă. Peskov acuză "ipocrizia" europeană Oficialul rus a susținut că transformările „dramatice” din ultima perioadă sunt consecința directă a politicilor europene din ultimele decenii, caracterizate, în opinia sa, de standarde duble și ipocrizie. Citește și: Epurare stalinistă la vârful armatei chineze: Comisia Militară Centrală, lichidată, cel mai important general, sub anchetă „Din păcate, acestea sunt produsul unei generații slabe de politicieni care se află acum la putere în Europa”, a declarat Peskov. Exemplul Macron–Trump de la Davos, invocat de Kremlin Pentru a-și susține afirmațiile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a amintit reacțiile liderilor europeni după ce Donald Trump a făcut publică, la Forumul Economic Mondial de la Davos, o conversație cu președintele francez Emmanuel Macron. „Foarte interesant. Toți europenii s-au enervat pur și simplu. Dar când Macron a făcut publică o conversație cu Vladimir Putin, nimeni nu s-a mai enervat”, a spus Peskov. Rusia refuză orice dialog cu șefa diplomației UE, Kaja Kallas Potrivit Reuters, care citează agenția Interfax, Kremlinul a transmis că Rusia nu va purta niciun fel de discuții cu șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și va aștepta încheierea mandatului acesteia. „Cum poți discuta orice cu Kaja Kallas? Noi nu vom discuta niciodată nimic cu ea și nici americanii nu vor discuta cu ea, iar acest lucru este evident. Ce putem face? Trebuie doar să așteptăm până când pleacă”, a declarat Peskov pentru jurnalistul Pavel Zarubin, de la televiziunea de stat rusă. Trump și „legea celui mai puternic” Dmitri Peskov a recunoscut că metodele utilizate de Donald Trump nu corespund pe deplin viziunii Rusiei privind o ordine mondială multipolară. Potrivit acestuia, liderul american preferă să impună „legea celui mai puternic” și să obțină supunerea adversarilor. „Trump este un politician experimentat care își construiește abordarea pe principiile lumii afacerilor – o lume dură și nemiloasă. El își apără interesele, în primul rând interesele țării sale”, a spus Peskov, subliniind că Rusia nu are nicio intenție să „își plece capul”. Moscova va monitoriza planurile SUA privind scutul antirachetă „Domul de Aur” Kremlinul a mai anunțat că armata rusă va urmări cu atenție planurile Statelor Unite privind scutul de apărare antirachetă „Domul de Aur”, inclusiv în contextul intenției exprimate de Donald Trump de a dobândi Groenlanda. „Ce fel de scut va fi? Împotriva cărui tip de amenințări va fi conceput? Nu am nicio îndoială că armata noastră va monitoriza îndeaproape și va analiza aceste planuri”, a declarat Peskov. Putin nu a răspuns invitației la Consiliul pentru Pace din Gaza În același context, președintele rus Vladimir Putin, care nu a criticat public acțiunile administrației americane în Venezuela, Iran sau Groenlanda, nu a oferit încă un răspuns invitației de a se alătura Consiliului pentru Pace din Gaza, inițiativă promovată de Donald Trump.

Epurare stalinistă la vârful armatei chineze Foto: Ambasada Chinei la București
Internațional

Epurare stalinistă la vârful armatei chineze: Comisia Militară Centrală, lichidată, cel mai important general, sub anchetă

Epurare stalinistă la vârful armatei chineze: Comisia Militară Centrală (CMC) a fost, de facto, lichidată, iar cel mai important general al acestei armate, Zhang Youxia, este sub anchetă.  Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” La 24 ianuarie 2026, Ministerul Apărării de la Beijing a anunțat anchete asupra generalului Zhang Youxia (vicepreședinte al CMC, considerat un aliat al liderului Chinei comuniste, Xi Jinping) și generalului Liu Zhenli (șef al statului major comun) pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, mesaj care semnalează de obicei desfășurarea unor anchete privind corupția. Epurare stalinistă la vârful armatei chineze Xi a demis aproape toate cele șase cadre militare din CMC, numite în 2022, marcând astfel cea mai amplă epurare de la epoca lui Mao Zedong. Analiștii consideră că aceasta este o măsură menită să asigure loialitatea, să combată corupția (peste 200.000 de funcționari pedepsiți din 2012) și să modernizeze armata pe fondul frustrărilor legate de pregătirea pentru atingerea unor obiective legate de Taiwan. Epurarea ar putea întârzia acțiunile agresive, lăsând armata în dezordine, fără conducere de rang înalt. „Ancheta înseamnă că Xi a golit, de fapt, întreaga conducere militară într-o epurare fără precedent de la moartea lui Mao Zedong în 1976. Deși generalii Zhang și Liu nu au fost încă destituiți oficial din CMC, anchete de acest gen implică de obicei arestarea și sunt urmate în mod obișnuit de destituirea oficială. Patru dintre ceilalți ofițeri în uniformă ai CMC au fost deja demisi oficial din funcțiile lor din partid și din armată. Drept urmare, organismul care supraveghează Armata Populară de Eliberare (PLA), cu aproximativ două milioane de membri, are acum doar doi membri activi: Xi, în calitate de președinte, și șeful disciplinar al PLA, generalul Zhang Shengmin, care a devenit vicepreședinte în octombrie”, scrie The Economist.  Însă publicația britanică apreciază că este posibil ca Xi să fi vrut să scape de un general care acumulase prea multă putere. Care sunt efectele epuărilor din ultimii ani:  Paralizia comandamentului rachetelor: înlăturarea comandanților Forțelor de Rachete ale Armatei Populare de Eliberare (responsabile pentru rachetele nucleare și convenționale) sugerează o corupție profundă sau încălcări ale securității. Analiștii apreciază că acest lucru a provocat o „paralizie agresivă”, în care ramura aceasta a armatei rămâne declarativ puternică, dar ezitantă din punct de vedere operațional din cauza neîncrederii interne. Aversiune față de risc: odată cu „dispariția” sau anchetarea comandanților superiori, ofițerii de nivel mediu devin, potrivit rapoartelor, mai aversi față de risc, temându-se că orice eșec operațional sau decizie independentă ar putea fi interpretată ca „lipsă de ,„loalitate”. Ancheta asupra Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor a dus la o încetinire masivă a contractelor de armament. De exemplu, veniturile gigantului NORINCO, specializat în sisteme terestre, au scăzut cu peste 30% în 2024/2025, deoarece „auditurile de integritate” au blocat proiecte majore. Pe de altă parte, există riscul ca o armată mai centralizată și „epurată” să fie de fapt mai periculoasă, deoarece îi lipsesc „forțele moderatoare” interne ale generalilor din generația mai veche. Epurările din cadrul Armatei Populare de Eliberare a Chinei (PLA) au creat un paradox: în timp ce conducerea de vârf se află într-o dezordine totală, activitatea militară de pe frontul din apropierea Taiwanului și din Marea Chinei de Sud s-a intensificat. Recentele anchete asupra lui Zhang Youxia și Liu Zhenli (cel mai important planificator militar) nu au încetinit operațiunile; dimpotrivă, PLA pare să folosească manevre agresive pentru a-și „dovedi” loialitatea și continuitatea operațională față de Xi Jinping. Rapoarte din ianuarie 2026 indică faptul că PLA practică „lovituri de decapitare” împotriva conducerii politice a Taiwanului. Analiștii sugerează că aceste exerciții sunt folosite de noii comandanți, numiți după epurări, pentru a-și demonstra alinierea agresivă la obiectivele de pregătire ale lui Xi pentru 2027. În ultimele 24 de ore (24 ianuarie 2026), Taiwanul a detectat 26 de aeronave și 6 nave ale Armatei Populare de Eliberare, dintre care 18 aeronave au traversat linia mediană — un ritm susținut, în ciuda faptului că generalii care au conceput aceste strategii sunt în prezent interogați.

Ginerele lui Trump vs organizații ecologiste (Albania) (sursa: BIRN)
Internațional

Ginerele lui Trump se luptă cu zeci de organizații ecologiste pentru o insulă protejată din Albania

Zeci de organizații ecologiste internaționale au solicitat suspendarea proiectului de dezvoltare turistică de lux propus de Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, pe insula albaneză Sazan. Activiștii de mediu avertizează că investiția ar reprezenta o amenințare majoră pentru biodiversitatea zonei. Un proiect de 1,4 miliarde de dolari Jared Kushner intenționează să transforme insula Sazan, situată în sud-vestul Albaniei, într-o destinație exclusivistă de lux. Citește și: Epurare stalinistă la vârful armatei chineze: Comisia Militară Centrală, lichidată, cel mai important general, sub anchetă Proiectul este estimat la 1,4 miliarde de dolari și vizează dezvoltarea unei zone de aproximativ 45 de hectare. Insula are o suprafață totală de 562 de hectare și a devenit recent disponibilă pentru investiții turistice, după dezafectarea unei foste baze militare secrete, în decembrie 2024. Îngrijorări privind impactul asupra biodiversității Într-o scrisoare transmisă premierului albanez Edi Rama și ministrului mediului Sofjan Jaupaj, 41 de organizații ecologiste din 28 de țări și-au exprimat îngrijorarea față de consecințele proiectului. Insula Sazan este înconjurată de o rezervație națională marină, iar intervențiile propuse ar putea afecta grav ecosistemele fragile din zonă. Habitate critice pentru specii marine amenințate Potrivit organizațiilor de mediu, insula și apele din jurul său constituie habitate esențiale pentru unele dintre cele mai amenințate specii marine din lume. Printre acestea se numără foca mediteraneană, specie aflată în pericol de dispariție, dar și alte 36 de specii marine considerate vulnerabile sau amenințate. Cerere oficială de suspendare a proiectului Semnatarii scrisorii solicită suspendarea imediată a oricărei decizii privind avansarea proiectului și cer ca zonele terestre ale insulei Sazan să fie integrate în parcul național marin care o înconjoară, pentru a asigura protecția pe termen lung a biodiversității. Regiunea Vlora, unde se află insula Sazan, este una dintre cele mai afectate de expansiunea rapidă a turismului în Albania. Dezvoltarea accelerată a complexelor rezidențiale și hoteliere a dus la supraaglomerarea coastei în sezonul estival, atrăgând milioane de turiști și accentuând presiunea asupra mediului natural. Vizita Ivankăi Trump și discuții despre investiții strategice Recent, Ivanka Trump a vizitat mai multe zone turistice din Albania, fiind însoțită de aproximativ 60 de arhitecți. Aceasta s-a întâlnit cu premierul Edi Rama, iar potrivit presei locale, discuțiile au vizat relansarea unor proiecte de investiții considerate strategice de autoritățile de la Tirana. Proiecte imobiliare controversate asociate familiei Trump Familia Trump este cunoscută pentru lansarea unor proiecte imobiliare de lux în diferite regiuni ale lumii. La mijlocul lunii decembrie, o companie de investiții asociată cu Jared Kushner s-a retras dintr-un proiect controversat de construire a unui hotel pe ruinele fostului cartier general al armatei iugoslave, la Belgrad, în urma protestelor societății civile.

Trump, armă secretă în capturarea lui Maduro (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Arma secretă a lui Trump folosită la capturarea lui Maduro a neutralizat rachetele Venezuelei

Președintele american Donald Trump a declarat că armata Statelor Unite a utilizat un nou tip de armă în operațiunea militară prin care a fost capturat liderul venezuelean Nicolás Maduro. Potrivit acestuia, dispozitivul ar fi paralizat echipamentele militare ale armatei venezuelene, făcând imposibilă reacția defensivă. „Discombobulatorul”, arma misterioasă invocată de Trump Într-un interviu pentru The New York Post, Donald Trump a folosit termenul „discombobulator” pentru a descrie arma utilizată, fără a oferi detalii tehnice sau explicații suplimentare. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” Președintele a afirmat că nu are permisiunea de a vorbi despre această tehnologie, limitându-se la a preciza că dispozitivul a făcut ca sistemele militare venezuelene să devină complet nefuncționale. Apărarea antiaeriană a Venezuelei, neutralizată Trump a susținut că armata venezueleană nu a reușit să lanseze nici măcar o rachetă antiaeriană în momentul sosirii forțelor americane. Deși Venezuela dispunea de sisteme de armament de proveniență rusească și chineză, acestea nu ar fi reacționat deloc. Potrivit liderului de la Casa Albă, militarii venezueleni ar fi fost complet pregătiți pentru intervenție, însă echipamentele nu au funcționat în momentul critic. Pene de curent în Caracas, atribuite „expertizei” americane La o conferință de presă organizată după capturarea lui Nicolás Maduro, Donald Trump a declarat că luminile din Caracas s-au stins în mare parte ca urmare a unei expertize deținute de Statele Unite, fără a oferi alte detalii despre natura acesteia. Afirmația a alimentat speculațiile privind folosirea unor tehnologii avansate de război electronic. Detalii despre operațiunea militară din Venezuela Operațiunea militară a început cu atacuri aeriene menite să neutralizeze apărarea antiaeriană a Venezuelei. Ulterior, un comando al forțelor speciale americane i-a capturat pe Nicolás Maduro și pe soția sa, Cilia Flores, la Caracas.  Cei doi au fost transportați la New York, unde au fost puși sub acuzare pentru trafic de droguri. Trump: SUA vor „conduce” Venezuela și îi vor controla petrolul După capturarea lui Maduro, Donald Trump a declarat în mod deschis că Statele Unite vor „conduce” Venezuela și că firmele americane vor controla industria petrolieră a acestei țări. Președintele american nu a exclus noi operațiuni militare și a amenințat-o pe președinta interimară Delcy Rodríguez, avertizând că aceasta „va plăti mai scump decât Maduro” dacă nu va acționa conform cerințelor Washingtonului.

American împușcat mortal de agenți ICE (sursa: CNN)
Internațional

VIDEO Agenții ICE, încă o crimă la Minneapolis: un american, ciuruit după ce fusese dezarmat

Un cetățean american în vârstă de 37 de ani a fost împușcat mortal sâmbătă de agenți federali ai poliției imigrației (ICE) în orașul Minneapolis, au anunțat autoritățile locale. Potrivit CNN, care a analizat cadru cu cadru mai multe imagini filmate de persoane din apropierea scenei, bărbatul ucis fusese deposedat de armă înainte să fie împușcat de mai multe ori de agenții ICE. Incidentul are loc pe fondul unor proteste continue față de prezența agenților ICE în oraș, după un caz similar produs în urmă cu doar trei săptămâni. Al doilea deces similar în mai puțin de o lună În luna precedentă, o femeie de 37 de ani, de asemenea cetățean american, a fost ucisă în același oraș de un agent ICE. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” Cele două incidente au amplificat tensiunile dintre autoritățile federale și administrația locală, dar și nemulțumirea comunității față de operațiunile poliției imigrației. Versiunea oficială a Departamentului pentru Securitate Internă Potrivit Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), bărbatul ucis sâmbătă era înarmat cu un pistol semiautomat și ar fi opus „rezistență violentă” în momentul intervenției. Conform comunicatului oficial, agentul ICE a deschis focul deoarece „s-a temut pentru viața sa”. Reacții dure din partea autorităților locale Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, membru al Partidului Democrat, a condamnat evenimentul, vorbind despre „mai multe împușcături oribile” comise de agenți federali. Primarul orașului Minneapolis, Jacob Frey, a mers mai departe și i-a cerut președintelui republican Donald Trump să oprească operațiunile ICE în oraș, în urma acestui nou deces. Politica anti-migrație, o prioritate pentru administrația Trump Președintele Donald Trump a transformat combaterea migrației ilegale într-o prioritate majoră a mandatului său, susținând că fenomenul a scăpat de sub control în timpul administrației precedente conduse de Joe Biden. În acest context, Trump a dispus trimiterea Gărzii Naționale în mai multe mari orașe americane și a intensificat acțiunile agenților ICE, responsabili de identificarea și reținerea migranților aflați ilegal pe teritoriul SUA. Proteste violente și opoziție politică Măsurile dure adoptate de administrația federală au declanșat proteste, unele dintre ele violente, împotriva expulzărilor de migranți. Cele mai grave incidente au avut loc în luna iunie a anului trecut, la Los Angeles, oraș condus de administrații democrate care se opun ferm politicilor restrictive privind imigrația. Îngrijorări privind drepturile omului Organizațiile pentru drepturile migranților au avertizat asupra riscurilor generate de expulzările în masă și de restrângerea dreptului de a solicita azil la granița Statelor Unite. Potrivit acestora, politicile actuale ar putea încălca drepturi fundamentale ale omului și ar accentua climatul de tensiune socială din marile orașe americane.

Trump laudă soldații britanici, după mesajele jignitoare (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Trump salută curajul soldaților britanici în Afganistan, după ce-i jignise spunând că stăteau „în spate”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a salutat sâmbătă rolul soldaților britanici în războiul din Afganistan, într-o declarație menită să calmeze reacțiile dure apărute în rândul aliaților NATO. Mesajul vine după ce liderul american a stârnit controverse afirmând anterior că trupele aliate s-ar fi ferit de confruntările directe cu talibanii. Mesajul lui Trump: „O legătură prea puternică pentru a fi ruptă” Într-o postare pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, Donald Trump a elogiat sacrificiul militarilor britanici și relația istorică dintre Statele Unite și Regatul Unit. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” „MARII și FOARTE BRAVII soldați ai Regatului Unit vor fi mereu alături de Statele Unite ale Americii! În Afganistan, 457 au murit, mulți au fost grav răniți, și s-au numărat printre cei mai mari războinici. Aceasta este o legătură mult prea puternică pentru a putea fi ruptă vreodată”, a scris Trump. Declarațiile anterioare ale lui Trump, considerate jignitoare la Londra Reacția președintelui american vine după ce premierul britanic Keir Starmer a criticat dur o afirmație făcută de Trump într-un interviu acordat postului Fox News. Atunci, liderul de la Casa Albă a susținut că trupele NATO trimise în Afganistan ar fi evitat confruntările armate directe, lăsând luptele în seama soldaților americani. „Consider că vorbele președintelui Trump sunt jignitoare, absolut oribile, și nu mă surprinde că le-au provocat atât de multă durere părinților celor uciși sau răniților și, de fapt, întregii țări”, a declarat premierul britanic. Indignare în rândul statelor NATO Afirmațiile lui Trump au provocat reacții puternice în mai multe state membre NATO care au participat la conflictul din Afganistan între 2001 și 2021. Nemulțumirile au fost deosebit de intense în Regatul Unit, țară care, după Statele Unite, a înregistrat cele mai multe pierderi umane în acest război. Potrivit datelor oficiale, 457 de militari britanici și-au pierdut viața în Afganistan. Ce a spus Trump despre implicarea aliaților NATO În interviul care a declanșat controversele, Donald Trump a susținut că aliații NATO nu ar fi fost dispuși să lupte pe linia frontului alături de armata americană. „Vor spune că au trimis niște trupe în Afganistan, și au făcut-o, dar au rămas mai în spate, puțin departe de liniile frontului”, a declarat Trump, sugerând că aliații nu ar veni nici în prezent în sprijinul SUA în cazul unui conflict major. NATO și articolul 5: solidaritate după atacurile din 11 septembrie După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, NATO a activat pentru prima dată în istoria sa articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care stipulează că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. Decizia a fost luată în semn de solidaritate cu Statele Unite. Războiul din Afganistan, un conflict de 20 de ani La 7 octombrie 2001, armata americană, sprijinită de cea britanică, a invadat Afganistanul, declanșând un conflict care avea să dureze două decenii. În 2003, NATO a preluat comanda misiunii ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate), având ca obiective stabilizarea Afganistanului și instruirea forțelor de securitate locale. Războiul din Afganistan rămâne unul dintre cele mai complexe și controversate capitole din istoria recentă a Alianței Nord-Atlantice, iar declarațiile liderilor politici continuă să influențeze relațiile dintre aliați.

Trump amenință Canada cu taxe vamale (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Trump amenință Canada cu tarife de 100% dacă încheie un acord comercial cu China

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat sâmbătă Canada cu impunerea unor taxe vamale de 100% asupra exporturilor canadiene către SUA, în cazul în care Ottawa finalizează un acord comercial cu China. Declarațiile vin după ce premierul canadian Mark Carney a anunțat, săptămâna trecută, finalizarea cadrului unui astfel de acord. Trump: „Canada nu va deveni un canal pentru exporturile Chinei” Într-un mesaj publicat pe rețeaua Truth Social, Donald Trump a avertizat că Statele Unite nu vor accepta ca Canada să devină un punct de tranzit pentru produsele chineze destinate pieței americane. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” Dacă Mark Carney „crede că va face din Canada un «depozit portuar» prin care China să-și trimită bunurile și produsele către SUA, el se înșală amarnic”, a scris liderul de la Casa Albă. Declarații dure la adresa Chinei și Canadei Trump a continuat atacul cu afirmații extrem de dure la adresa Chinei, dar și a Canadei, susținând că un astfel de parteneriat ar avea consecințe devastatoare pentru statul canadian. „China va mânca de vie Canada, o va devora complet, inclusiv distrugându-i afacerile, structura socială și întregul său mod de viață”, a afirmat președintele american. Totodată, Trump a avertizat explicit că orice acord comercial între Canada și China va fi sancționat imediat. „Dacă Canada încheie un acord cu China, va fi imediat lovită de taxe vamale de 100% asupra tuturor bunurilor și produselor canadiene care intră în SUA”, a precizat acesta. Mark Carney: China, „partener de încredere și predictibil” Tensiunile au escaladat după declarațiile recente ale premierului canadian. În timpul unei vizite oficiale în China, Mark Carney a descris Beijingul drept un „partener de încredere și predictibil”. Ulterior, la Forumul Economic Mondial de la Davos, el a îndemnat liderii europeni să încurajeze investițiile chineze în economiile lor. Trump reacționează la discursul premierului canadian Donald Trump și-a exprimat public nemulțumirea față de discursul susținut de Mark Carney la Davos, în care premierul canadian a avertizat asupra comportamentului hegemonic al marilor puteri și asupra folosirii integrării economice ca instrument de presiune geopolitică. „L-am văzut ieri pe premierul vostru, care n-a fost prea recunoscător”, a spus Trump în discursul său de la forum. „Canada trăiește de pe urma Statelor Unite. Să-ți amintești asta, Mark, data viitoare când faci o declarație!” Trump a insistat că Statele Unite oferă Canadei beneficii semnificative, fără a primi recunoștința cuvenită. Un discurs aplaudat la Davos: avertisment privind sfârșitul ordinii globale În ciuda reacției dure a liderului american, discursul lui Mark Carney a fost unul dintre cele mai apreciate la forumul de la Davos. Premierul canadian a susținut că „vechea ordine mondială” bazată pe reguli nu mai există și nu va mai putea fi restabilită, din cauza rivalității dintre marile puteri. Fără a menționa explicit Statele Unite sau pe Donald Trump, Carney a subliniat că puterile medii trebuie să renunțe la ipocrizie și să coopereze pentru a nu fi „înghițite” de marile state, care folosesc economia ca armă de presiune. Reacții internaționale: Finlanda laudă discursul lui Carney Președintele Finlandei, Alexander Stubb, considerat un apropiat al lui Donald Trump, a lăudat discursul premierului canadian, apreciindu-l drept cel mai bun rostit la Davos în acest an. Potrivit acestuia, intervenția lui Carney a oferit o perspectivă clară asupra schimbărilor profunde care au loc în ordinea globală. Relația SUA–Canada, tot mai tensionată După revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a declarat în repetate rânduri că ar dori ca Canada să devină al 51-lea stat al SUA. Recent, el a distribuit inclusiv o imagine realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, în care Canada, Groenlanda și Venezuela apar acoperite de drapelul american. Canada, exclusă din „Consiliul pentru Pace” inițiat de Trump După discursul lui Mark Carney de la Davos, Donald Trump a retras invitația adresată Canadei de a se alătura așa-numitului „Consiliu pentru Pace”, o inițiativă prezentată ca alternativă la ONU, menită să contribuie la soluționarea conflictelor armate. Dintre cele aproximativ 60 de state invitate, doar 18 au semnat la Davos Carta fondatoare a consiliului. Potrivit documentului, țările care doresc statut de membru permanent trebuie să plătească, încă din primul an, o cotizație de un miliard de dolari.

Polonia, sistem european antidrone de amploare (sursa: wyborcza.biz)
Internațional

Cel mai important sistem antidronă din Europa, construit de Polonia

Ministrul apărării din Polonia, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunțat semnarea iminentă a unui contract pentru dezvoltarea a ceea ce autoritățile de la Varșovia numesc „cel mai mare sistem antidrone din Europa”, într-un stat membru NATO aflat în prima linie a tensiunilor regionale. Investiție strategică într-un context regional tensionat Polonia, stat membru al Uniunii Europene și NATO, are granițe directe cu Ucraina, Rusia și Belarus și se numără printre cei mai fermi susținători ai Kievului în fața invaziei rusești. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” În acest context, Varșovia acordă o importanță majoră consolidării capacităților sale de apărare. Autoritățile poloneze alocă deja aproape 5% din PIB pentru apărare, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Alianța Nord-Atlantică. „Scut” antidrone la granița de est, estimat la miliarde de euro Guvernul polonez a estimat recent că un sistem antidrone amplasat de-a lungul graniței estice ar putea costa aproximativ două miliarde de euro. Proiectul este descris drept o necesitate operațională urgentă, în contextul intensificării atacurilor cu drone în regiune. Contractul ar putea fi semnat până la finalul lunii Potrivit ministrului apărării, negocierile dintre Agenția Poloneză pentru Armament și consorțiul internațional format pentru acest proiect sunt deja finalizate, iar contractul ar urma să fie semnat până la sfârșitul lunii ianuarie. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat cotidianului Gazeta Wyborcza, fără a fi precizată valoarea exactă a investiției. Furnizori locali și cooperare internațională Noul sistem antidrone va include „diverse tipuri de armament”, furnizate în principal de companii poloneze, în cooperare cu parteneri internaționali. Ministrul apărării a menționat că Polonia colaborează deja cu grupuri străine pentru componente ale sistemului. Anul trecut, Varșovia a semnat un contract cu grupul turc Anduril pentru dezvoltarea unor soluții de „protecție electronică”. De asemenea, compania norvegiană Kongsberg se numără printre partenerii cu care Polonia se află în discuții. Lecții din Ucraina și interes pentru tehnologia dronelor Polonia monitorizează atent atacurile masive cu drone desfășurate de Rusia împotriva Ucrainei și a raportat, de asemenea, incidente legate de pătrunderea unor aeronave rusești în spațiul său aerian. După ce s-a declarat dispusă să furnizeze Kievului avioane de vânătoare MiG-29 de concepție sovietică, Varșovia și-a exprimat interesul și pentru tehnologiile ucrainene din domeniul dronelor, un sector care a cunoscut o dezvoltare accelerată de la începutul invaziei rusești, în urmă cu aproape patru ani.

Navă de război SUA, escală în Cambodgia (sursa: khmertimeskh.com)
Internațional

Navă de război americană, escală într-o bază finanțată de China în Cambodgia

O navă de război a Marinei Statelor Unite a acostat sâmbătă la baza navală Ream din Cambodgia, marcând prima vizită de acest tip de la renovarea infrastructurii cu sprijinul Beijingului. USS Cincinnati a acostat în apropierea navelor chineze USS Cincinnati (LCS-20), o navă concepută pentru operațiuni de luptă în zone de coastă, a acostat sâmbătă dimineață la baza Ream, la aproximativ 150 de metri de două nave de război chineze aflate deja în port. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” „Avem privilegiul și onoarea de a fi aici în calitate de prima navă a Marinei SUA care acostează la baza navală Ream și sperăm că acesta este începutul unei tradiții și al unei prietenii de durată”, a declarat căpitanul Andrew J. Recame. O bază navală cu miză strategică regională Baza navală Ream este situată în sud-vestul Cambodgiei și a fost inițial construită parțial cu fonduri americane. Din 2022, China a contribuit la modernizarea acestei infrastructuri, fapt care a stârnit îngrijorări la Washington. Statele Unite se tem că baza ar putea oferi Beijingului un avantaj strategic în regiune, la intrarea în Marea Chinei de Sud, zonă revendicată aproape în totalitate de China. Poziția Cambodgiei: acces deschis, fără control exclusiv Autoritățile cambodgiene au declarat în repetate rânduri că nicio putere străină nu va avea control exclusiv asupra bazei navale Ream. Într-un comunicat oficial, conducerea bazei a precizat că vizita navei americane, programată să dureze cinci zile, are ca scop „promovarea cooperării dintre cele două țări”. Totodată, Phnom Penh susține că această escală reflectă angajamentul Cambodgiei de a aplica o politică „deschisă și transparentă” în ceea ce privește accesul navelor militare străine. Baza Ream, inaugurată în 2025 în prezența armatei chineze Infrastructura navală a fost inaugurată în aprilie 2025 de premierul cambodgian Hun Manet, în prezența unei delegații a armatei chineze. Cu acel prilej, autoritățile de la Phnom Penh au afirmat că navele militare ale altor state sunt binevenite în port. La aproximativ două săptămâni după inaugurare, două nave de război japoneze au fost primele care au făcut escală la baza Ream. Relații tensionate cu SUA, investiții masive din China Sub conducerea fostului prim-ministru Hun Sen, tatăl actualului premier Hun Manet, Cambodgia a beneficiat de investiții chineze de ordinul miliardelor de dolari, în special în infrastructură. În același timp, relațiile diplomatice dintre Phnom Penh și Washington s-au deteriorat semnificativ. Vizita navei americane este interpretată de analiști drept un semnal diplomatic într-un context regional marcat de competiția strategică dintre Statele Unite și China.

Adjunctul lui Xi Jinping, vizat de acuzații (sursa: Facebook/Chan Chun Sing)
Internațional

Anchetă fără precedent la vârful armatei chineze: adjunctul lui Xi Jinping, vizat de acuzații grave

Ministerul Apărării Naționale din China a anunțat vineri deschiderea unei anchete împotriva generalului Zhang Youxia, unul dintre cei mai puternici lideri militari ai țării, pentru „presupuse încălcări grave ale disciplinei și ale legii”. Zhang este adjunctul președintelui chinez Xi Jinping în Comisia Militară Centrală (CMC), organismul suprem de conducere al Armatei Populare de Eliberare. Cine este Zhang Youxia și ce funcții ocupă În vârstă de 75 de ani, Zhang Youxia este prim-vicepreședinte al CMC, poziție care îl plasează imediat sub Xi Jinping în ierarhia militară a Chinei. Totodată, el este membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, una dintre cele mai influente structuri de decizie ale regimului de la Beijing. O a doua anchetă, anunțată în paralel În același comunicat, autoritățile chineze au anunțat deschiderea unei anchete și împotriva generalului Liu Zhenli, în vârstă de 61 de ani, șef al Departamentului Statului Major Interarme. Ministerul nu a oferit detalii suplimentare despre faptele investigate, precizând doar că deciziile au fost luate „după deliberări” ale Comitetului Central al PCC. Contextul epurărilor militare sub conducerea lui Xi Jinping De la preluarea puterii în 2012, președintele Xi Jinping a declanșat ample campanii de epurare în rândul forțelor armate, oficial pentru combaterea corupției, dar și pentru consolidarea controlului politic și a loialității față de Partidul Comunist. În timpul celui de-al treilea mandat al lui Xi, început în 2022, Comisia Militară Centrală a fost redusă de la șapte la patru membri, ajungând la cea mai mică structură din 1976 încoace. Epurări fără precedent la vârful Armatei Populare de Eliberare În ultimii ani, anchetele au vizat comandanți ai diferitelor ramuri militare, comisari politici și miniștri ai apărării. Un moment de vârf a fost atins în octombrie anul trecut, când nouă generali au fost excluși din armată și din Partidul Comunist Chinez. Cazul He Weidong, simbol al campaniei anticorupție Cel mai mediatizat caz rămâne cel al lui He Weidong, fost număr trei în ierarhia Armatei Populare de Eliberare, care a dispărut din viața publică în martie 2025 și a fost ulterior acuzat oficial de corupție. Înlăturarea sa a fost istorică, fiind primul vicepreședinte militar al CMC destituit în aproape șase decenii. Alți lideri militari de rang înalt eliminați Printre alți oficiali militari importanți vizați de epurări se numără amiralul Miao Hua, miniștrii apărării Wei Fenghe și Li Shangfu, precum și comandanții Forței de Rachete Li Yuchao și Wang Houbin. Anunțul privind ancheta împotriva lui Zhang Youxia confirmă continuarea restructurării radicale a conducerii militare chineze.

Ungaria, „la masa noii ordini mondiale” (sursa: Facebook/Szijjártó Péter)
Internațional

Ungaria, mai aproape de China decât de Bruxelles: atacul lui Peter Szijjarto la adresa UE

Ungaria participă activ la conturarea unei noi ordini mondiale, spre deosebire de Europa, care „nu mai stă la masa unde se scriu regulile”, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, vineri, la Gyor, cu prilejul inaugurării Institutului Confucius la Universitatea Szechenyi. Critici dure la adresa Bruxelles-ului Șeful diplomației ungare a criticat Bruxelles-ul, afirmând că Uniunea Europeană este „captivă unor ideologii învechite” care au dus la izolarea continentului. Citește și: Bolojan, cel mai dur atac la investițiile care înseamnă „bani aruncați pe geam”. Vizate, stadioanele baronilor locali Potrivit lui Szijjarto, Europa nu doar că nu influențează noua ordine mondială, dar nici măcar nu participă la procesele decizionale globale. China, jucător dominant în noua ordine globală Referindu-se la China, ministrul ungar a susținut că aceasta a devenit un actor dominant pe scena internațională, în contextul creșterii accelerate a rolului Asiei. El a amintit strategia de deschidere spre est adoptată de Ungaria în 2010, care a stat la baza unui parteneriat strategic amplu cu China, ce acoperă toate domeniile de cooperare. Investițiile chineze, motor economic pentru Ungaria Szijjarto a subliniat că 31% din investițiile străine directe ale companiilor chineze în Europa au ajuns în Ungaria, contribuind la crearea a zeci de mii de locuri de muncă. Oficialul ungar a prezentat cooperarea cu China drept o oportunitate strategică, spre deosebire de abordarea dominantă la nivel european, care consideră Beijingul un „rival sistemic”.

Zelensky, ironie dură către premierul Orban Foto: Facebook Viktor Orban
Internațional

Zelenski, ironie dură către premierul Orban: ce merită „fiecare Viktor” care vinde interesele europenilor

Zelenski, ironie dură către premierul Orban: într-un discurs ținut la Davos, președintele Ucrainei a spus ce merită „fiecare Viktor” care vinde interesele europenilor. „Fiecare Viktor care trăiește din banii europeni în timp ce încearcă să vândă interesele europene merită o palmă peste cap”, a afirmat Zelenski. Citește și: Bolojan amână asumarea răspunderii pe tăierile din administrație fiindcă PSD vrea să-l dea jos, votând o moțiune de cenzură - surse Discursul său, în care a criticat lipsa de unitate a Europei, a fost primit cu aplauze puternice. Zelenski, ironie dură către premierul Orban: ce merită „Viktor” care vinde interesele europenilor „Vedem, de asemenea, că forțele care încearcă să distrugă Europa nu pierd nici măcar o zi. Acestea acționează liber, chiar și în interiorul Europei. Fiecare «Viktor» care trăiește din banii europeni în timp ce încearcă să vândă interesele europene merită o palmă peste cap”, a declarat președintele Ucrainei.  Ce alte declarații a mai făcut Zelenski la Davos, după ce s-a întâlnit cu președintele Trump: „Belarusul din 2020 este cel mai frapant exemplu. Nimeni nu a ajutat poporul său. Iar acum racheta rusă Oreshnik, cu o rază de acțiune care acoperă majoritatea capitalelor europene, este staționată acolo. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă poporul belarus ar fi câștigat în 2020”. „Europa nu spune nimic, America nu spune nimic, iar Putin continuă să construiască rachete” „Europa are nevoie de forțe armate unificate. NATO există datorită convingerii că Statele Unite vor veni să ajute. Și dacă nu o vor face?” „De ce Trump poate opri tancurile flotei fantomă și confisca petrolul, iar Europa nu? „Cine va răspunde (N.Red: unei agresiuni) dacă Putin va ataca Lituania sau Polonia?” „Europa trimite 30 de soldați în Groenlanda. Pentru ce? Ce mesaj transmite acest lucru?” „Anul trecut, aici, la Davos, mi-am încheiat discursul cu cuvintele: «Europa trebuie să știe să se apere». A trecut un an și nimic nu s-a schimbat.” Tot în acest discurs, el a anunțat o trilaterală Rusia-SUA-Ucraina, în Emiratele Arabe Unite, pentru vineri 23 ianuarie: „Documentele privind încheierea războiului sunt aproape gata, dar Rusia trebuie să fie și ea pregătită pentru acest lucru”.   

Trump vrea să dea jos regimul comunist din Cuba până la sfârșitul acestui an Foto: White House
Internațional

Încurajat de succesul din Venezuela, Trump vrea să dea jos regimul comunist din Cuba până la sfârșitul acestui an - surse WSJ

Încurajat de succesul din Venezuela, președintele SUA, Donald Trump, vrea să dea jos regimul comunist din Cuba până la sfârșitul acestui an, afirmă surse citate de Wall Street Journal (WSJ). Citește și: Șeful DNA, interviu la postul infractorului Dan Voiculescu, unde a atacat Recorder În timpul intervenției forțelor americane care l-au capturat pe fostul președinte al Venezuelei, Nicolas Maduro, 32 de militari cubanezi au fost uciși. Trump vrea să dea jos regimul comunist din Cuba până la sfârșitul acestui an La această oră nu ar exista un plan concret de schimbare a regimului din Cuba, mai arată Wall Street Journal.  „Încurajată de înlăturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro de către SUA, administrația Trump caută persoane din interiorul guvernului cubanez care să poată ajuta la încheierea unui acord pentru a înlătura regimul comunist până la sfârșitul anului, au declarat persoane familiarizate cu această chestiune. Administrația Trump a evaluat economia Cubei ca fiind aproape de colaps și că guvernul nu a fost niciodată atât de fragil după ce a pierdut un donator vital, în persoana lui Maduro, au spus aceste persoane. Oficialii nu au un plan concret pentru a pune capăt guvernului comunist care deține puterea pe insula din Caraibe de aproape șapte decenii, dar consideră că capturarea lui Maduro și concesii ulterioare din partea aliaților săi rămași în urmă sunt un model și un avertisment pentru Cuba, au spus oficiali americani de rang înalt”, scrie Wall Street Journal.  Potrivit uneia dintre sursele publicației, în timpul întâlnirilor cu exilații cubanezi și grupuri comunitare din Miami și Washington, oficialii administrației Trump s-au concentrat pe găsirea „cuiva în cadrul actualului guvern cubanez care înțelege încotro se îndreaptă situația și este dispus să facă o înțelegere”. Prin intermediul unui astfel de agent intern a fost capturat președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, o operațiune care, potrivit WSJ, a „încurajat” administrația Trump. Administrația Trump ar putea intensifica presiunea asupra Cubei, negociind în același timp o „ieșire” pentru liderii țării, și anume Raúl Castro, în vârstă de 94 de ani, fratele dictatorului Fidel Castro, decedat de mult timp, și președintele cubanez Miguel Díaz-Canel. Deocamdată, Casa Albă vrea să taie petrolul care venea în Cuba din Venezuela. Insula mai are rezerve doar pentru câteva săptămâni.  Statele Unite intenționează, de asemenea, să restricționeze activitățile misiunilor medicale cubaneze în străinătate, care reprezintă o sursă vitală de valută străină pentru regim. Trump consideră că răsturnarea regimului comunist din Cuba este testul decisiv al strategiei sale de securitate națională pentru remodelarea emisferei și că sfârșitul erei Castro i-ar consolida moștenirea și ar realiza ceea ce președintele John F. Kennedy nu a reușit să facă în anii 1960, mai arată WSJ. 

Trump s-a sucit: nu mai pune tarife țărilor UE care sprijină Groenlanda (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

BREAKING Trump s-a sucit: nu mai pune tarife țărilor UE care sprijină Groenlanda

După o discuție cu secretarul general al NATO, Donald Trump a ajuns la concluzia că nu are rost să pune noi tarife țărilor UE care sprijină Groenlanda. Nu mai impune tarifele promise de la 1 februarie „În cadrul unei întâlniri foarte productive pe care am avut-o cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, am stabilit cadrul unui viitor acord privind Groenlanda și, de fapt, întreaga regiune arctică. Citește și: Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, huiduit în timpul unui dineu privat la Davos. Desertul a fost tăiat, cina s-a încheiat abrupt Această soluție, dacă va fi finalizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate națiunile NATO. Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele care erau programate să intre în vigoare la 1 februarie. Au loc discuții suplimentare cu privire la Golden Dome, în măsura în care acesta se referă la Groenlanda. Informații suplimentare vor fi făcute publice pe măsură ce discuțiile avansează. Vicepreședintele JD Vance, Secretarul de Stat Marco Rubio, trimisul special Steve Witkoff și alți responsabili, după caz, vor fi responsabili de negocieri — ei îmi vor raporta direct. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris Trump pe Truth Social, rețeaua socială pe care o deține, miercuri seară (ora României).

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră