vineri 31 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1563 articole
Politică

PSD l-a exclus pe deputatul Aurel Bălășoiu. Gândul publică imagini în care acesta întreținea relații cu un tânăr. „Nu recunosc”, spune Bălășoiu

PSD l-a exclus azi din partid pe deputatul Aurel Bălășoiu, spunând doar că „nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine. „De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare”, se mai arată în comunicatul partidului condus de Marcel Ciolacu. PSD l-a exclus pe deputatul Aurel Bălășoiu Gândul a publicat, azi, fotografii în care un personaj care pare a fi deputatul PSD Aurel Bălășoiu este gol, pe o canapea, alături de un tânăr. „Surse din lumea politică au mărturisit pentru GÂNDUL că deputatul PSD, Aurel Bălășoiu, este implicat într-un scandal sexual monstruos față de care vom reveni PE LARG cu detalii. Sursele noastre susțin faptul că ramificațiile acestui scandal sexual se întind pană în ”intestinele” bisericii. Nu este exclus ca acest caz să devoaleze o rețea de traficanți care explotează minori în scopuri sexuale”, scrie Gândul, fără să ofere alte detalii. ”Voi merge înainte şi voi lupta! Merg înainte, nicio problemă! M-au exclus, nicio problemă! Nu recunosc! (n.red. – Răspunsul pe care ni l-a dat la întrebarea ”Recunoaşteţi că aţi întreţinut relaţii sexuale cu minori?”)”, a declarat Bălăşoiu pentru Gândul. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul Aurel Bălășoiu este căsătorit și absolvent al Facultății de Teologie din Universitatea Pitești, județul Argeș. Citește și: VIDEO+HARTĂ O zi după marea anexare, Putin pierde un oraș strategic: forțele ucrainene au intrat în Liman, rușii se retrag Din 2004 în 2020, el a fost primar al comunei Rociu, ulterior fiind ales deputat.

PSD l-a exclus pe deputatul Aurel Bălășoiu. Gândul publică imagini în care acesta întreținea relații cu un tânăr. „Nu recunosc”, spune Bălășoiu
Autostrăzile din Moldova s-au blocat într-un consilier de ministru disputat de asociații și PSD
Eveniment

Autostrăzile din Moldova s-au blocat într-un consilier de ministru disputat de asociații și PSD

Autostrăzile din Moldova, blocate într-un consilier. Asociaţiile care militează pentru construcţia de autostrăzi sunt pe punctul de a-i retrage sprijinul reprezentantului pe care l-au propulsat în Guvern. Autostrăzile din Moldova, blocate într-un consilier Cătălin Urtoi, consilier personal al ministrului Transporturilor (Sorin Grindeanu, PSD), a fost „mustrat public” pentru apropierea lui faţă de social-democraţi. Urtoi s-ar fi depărtat de asociaţii şi nu şi-ar fi respectat înţelegerile de înainte de numirea în funcţie, respectiv în ianuarie 2022. Citește și: BREAKING Americanii trebuie să părăsească „imediat” Rusia, cere chiar ambasada SUA de la Moscova, există riscul să nu mai poată ieși Dacă asociaţiile sunt gata să-l lase pe Urtoi pe cont propriu, PSD este pregătit să-l susţină în continuare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

După ce la OSIM a apărut un șef nou, de la PSD, instituția a cumpărat un iPhone nou și foarte scump. O listă a telefoanelor Apple cumpărate de stat în utlimele luni - Banii Noștri
Politică

După ce la OSIM a apărut un șef nou, de la PSD, instituția a cumpărat un iPhone nou și foarte scump. O listă a telefoanelor Apple cumpărate de stat în utlimele luni - Banii Noștri

După ce la OSIM a apărut un șef nou, de la PSD, instituția a cumpărat un iPhone nou și foarte scump, arată o listă de telefoane Apple cumpărate de stat în ultimele trei luni, listă publicată de Banii noștri. Șef nou, de la PSD, iPhone nou și foarte scump În mai, la conducerea OSIM a fost numit Marian-Octavian Șerbănescu, consilier local în Constanța, din partea PSD. El a studiat economia la Universitatea Ovidius din Constanța și a lucrat la regia de apă din acest oraș. Nimic din CV-ul său nu arată că ar avea vreo legătură cu complicatele probleme de protejare a mărcilor și invențiilor. Însă, pe lista publicată de Banii noștri, se poate observa că, la 14 august 2022, OSIM a cumpărat un iPhone 13 Pro Max de 5.420 de lei. Salariul său este, potrivit presei din Constanța, de 16.640 de lei. Și Sectorul 5 a cumpărat un iPhone 13 Pro Max, în iulie. Printr-o coincidență fericită, în iunie, un viceprimar PSD, Constantin Melnic, a preluat funcția de primar interimar. Print screen: Banii noștri În august 2022, la Apele Române a fost instalat un nou director general, Sorin Lucaci. În septembrie, instituția a cumpărat un iPhone nou, de 5.500 de lei. Lucaci nu este membru de partid, dar a fost susținut de PSD pentru promovarea în această funcție. Pe lista celor care au cumpărat telefoane Apple, cea mai scumpă achiziție este a Universității de Medicină din Târgu Mureș: un iPhone 13 Max în valoare de 7.300 de lei. Universitatea este condusă de un senator PSD, Leonard Azamfirei. Citește și: Rușii și-au retras submarinele din Crimeea de teama atacurilor ucrainene, după ce au pierdut mai multe aparate de zbor pe aerodromuri Din 8 iunie în 13 septembrie, diferite entități de stat au cumpărat telefoane Apple în valoare de peste 77.000 de lei.

În Moldova se poate: Partidul Șor nu va mai primi finanțare din bugetul de stat timp de șase luni. În România, ex-trezorierul PSD are multiple condamnări, dar finanțarea n-a fost oprită
Politică

În Moldova se poate: Partidul Șor nu va mai primi finanțare din bugetul de stat timp de șase luni. În România, ex-trezorierul PSD are multiple condamnări, dar finanțarea n-a fost oprită

Partidul Șor nu va mai primi finanțare din bugetul de stat timp de șase luni, anunță presa din Republica Moldova. Decizia a fost luată pe 9 septembrie de Comisia Electorală Centrală (CEC). În România, ex-trezorierul PSD Mircea Drăghici are mai multe condamnări penale pentru modul în care a gestionat banii publici destinați partidului său. El și-a cumpărat mașini de lux cu acești bani sau a finanțat excursii de lux în străinătate pentru întreaga sa familie. Acum cinci zile, Draghici a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce a recunoscut că a folosit subvenţii de la partid pentru vacanțe exotice. Fostul trezorier a luat din conturile partidului său nu mai puțin de 550.000 de lei. Mircea Drăghici Foto: Facebook Partidul Șor nu va primi finanțare din bugetul de stat În Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală a constatat încălcări ale Partidului ȘOR privind raportarea veniturilor și cheltuielilor în campania electorală desfășurate pentru alegerile locale noi din data de 29 mai, scrie newsmaker.md. „S-a constatat folosirea fondurilor nedeclarate în sumă totală de aproximativ 20 de mii de lei (1 mie de euro). Totodată, s-a sesizat depășirea plafonului financiar stabilit. Decizia de astăzi reprezintă un semnal și pentru alte partide de a respecta disciplina financiară și prevederile Codului electoral”, a spus vicepreședintele CEC, Pavel Postica. De menționat că nu este prima dată când partidul Șor este lipsit de finanțare de la stat. În 2021, formațiunea a fost privată de acces la fonduri de stat timp de un an pentru încălcări în rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile primăriei din Bălți. Astfel, CEC a subliniat diferența dintre suma declarată cheltuită de către partidul Șor pentru spectacolele artiștilor și costul real al serviciilor acestora, indicat pe site-urile acestora. Anterior, CEC a cerut partidului să completeze raportul privind finanțarea campaniei electorale și să explice diferența de cost al serviciilor artiștilor, însă formațiunea nu a făcut acest lucru. Citește și: Probleme pentru Ucraina: rușii se retrag mai repede decât pot forțele sale să avanseze și nu poate gestiona fluxul mare de prizonieri de război. Kupiiansk, nod feroviar, a căzut

Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor: un faliment dirijat, un ajutor de stat suspect și un brânci final de la UDMR, deloc dezinteresat
Opinii

Scandalul Blue Air pe înțelesul tuturor: un faliment dirijat, un ajutor de stat suspect și un brânci final de la UDMR, deloc dezinteresat

Scriu acest comentariu, bazat în ceea mai mare parte pe fapte deja cunoscute, fiindcă guvernanții se prefac că n-au nici o vină în dezastrul de la Blue Air. Fals. Guvernul Orban este băgat până peste cap, PSD-ul are responsabilități și vini uriașe, iar UDMR a dat lovitura finală. Dezinteresat, UDMR-ul? Nu cred. Fiindcă nu am uitat că, între 2016 și 2020, UDMR Bihor, aliat cu PSD-ul local - patrioții...- au blocat planurile lui Ilie Bolojan de dezvoltare a aeroportului din Oradea, favorizându-l pe cel din Debrecen, Ungaria. În consecință, sunt tentat să cred că demnitarii maghiari s-au gândit că, dacă se termină cu Blue Air, o bună parte din cota de piață va fi preluată de Wizz Air. Până și USR are partea sa de resposabilitate, chiar dacă este, evident, mai mică: Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor și, legal, avea sarcina să supravegheze compania, inclusiv prin numirea unei persoane care să facă parte din consiliul de administrație al companiei. Nu l-am auzit spunând vreun cuvânt cât a fost ministru, deși Blue Air a oprit plățile către statul român undeva prin vara lui 2021, când USR era încă la guvernare. Dar, repet, sunt diferite grade de răspundere în acest dezastru. Nu vor plăti însă polticienii, ci contribuabilii, care vor scoate din buznar câteva sute de milioane de lei. Iată cum văd eu răspunderile în scandalul Blue Air: În 2020, guvernul Orban a garantat un împrumut de 300 de milioane de lei pentru Blue Air, deși compania se afla deja în „concordat preventiv”, un mecanism de prevenire a insolvenței. Avizatorul OUG: Lucian Bode. Ca garanție, statul român a primit un teren care se pare că nu este utilizabil - se află în zona unor obiective strategice din zona străzilor Jandarmeriei/ Regimentului, unde nu se pot construi blocuri - și niște aeronave „descompletate”, potrivit fostului ministru Drulă.Încă din vara lui 2021, Blue Air a încetat plățile în contul împrumutului de la EximBank. Potrivit României Libere, ministerul Finanțelor plătește ratele companiei low cost către EximBank, instituție bancară la care statul este acționar în proporție de 95%.Transporturile și Finanțele trebuiau să aibă din 2020 câte un om în CA-ul Blue Air, pentru a supraveghea derularea împrumutului. Cu drept de veto! Nu se știe cine sunt personajele trimise acolo, nu se știe nici măcar dacă au fost nominalizate. Câciu și Grindeanu de la PSD nu spun nimic. Contribuția UDMR: să ne amintim mai întâi ce au făcut cu aeroportul din Oradea. „Spre exemplu, în Oradea, aeroportul care ar trebui să ne lege cu lumea și care este administrat de Consiliul Județean, a pierdut zborurile externe de doi ani. Acum, la conducerea CJ se află coaliția UDMR și PSD”, explica, în 2020, Ilie Bolojan. În consecință, nimic șocant dacă, din nou, UDMR a acționat pentru a favoriza o companie cu sediul la Budapesta, care va prelua rute abandonate de Blue Air. Cât despre Blue Air, compania pare să fi fost împinsă deliberat în faliment și preluarea ei de către statul român. Surse politice spun că personalul Blue Air are restanțe de luni întregi la salarii. Activele utilizabile au fost mutate, pas cu pas, către alte companii. Dacă statul va deveni acționar majoritar la Blue Air, în contul datoriilor, se va trezi cu o uriașă gaură neagră în brațe și probleme legale halucinante. Costurile plătite de contribuabili vor depăși împrumutul de 300 de milioane de lei, acordat în 2020. Final previzibil? Coaliția majoritară va ajunge la concluzia că un scandal public legat de Blue Air va face rău tuturor, așa că îl vor îngropa, așa cum s-a îngropat și falimentul de miliarde de lei - plătit tot de contribuabili - de la City Insurance.

Blue Air: guvernarea Orban a împrumutat-o, demnitari PSD și UDMR au torpilat-o, contribuabilii ar putea plăti o gaură uriașă. Plus: ministrul Tanczos îl ignoră pe premier
Eveniment

Blue Air: guvernarea Orban a împrumutat-o, demnitari PSD și UDMR au torpilat-o, contribuabilii ar putea plăti o gaură uriașă. Plus: ministrul Tanczos îl ignoră pe premier

Scandalul Blue Air: guvernarea Orban a împrumutat-o cu 300 de milioane de lei, prin banca de stat EximBank, dar, în 2022, demnitari PSD și UDMR au torpilat-o, deși ar fi trebuit să știe că statul riscă să piardă sume uriașe. Cel mai probabil, contribuabilii vor acoperi cea mai mare parte din împrumutul de la EximBank, care a fost garantat de stat, prin ordonanța de urgență 139/2020. Situația este cu atât mai stranie cu cât, ieri, premierul Nicolae Ciucă a spus că va vorbi cu ministrul Mediului pentru deblocarea conturilor companiei aeriene, pentru că „nu putem lăsa românii să aștepte în aeroporturi”. Însă ministrul UDMR al Mediului, Tanczos Barna l-a refuzat, spunând că Blue Air „are obligația de a plăti această datorie la bugetul AFM, datorită faptului că nu a achiziționat și nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră”. Tarom va primi de la stat cinci milioane de lei ca să repatrieze pasagerii abandonați în diferite colțuri ale lumii. Blue Air: Guvernarea Orban a împrumutat-o Iată o parte din faptele care au precedat oprirea, de către Blue Air, a zboruruilor: Guvernul Orban emite, la 19 august 2020, o ordonanță de urgență prin care garantează un împrumut de 300 de milioane de lei acordat Blue Air. Ordonanța a fost inițiată de Lucian Bode, pe atunci ministru al Transporturilor, care a arătat că și alte state din UE au susținut companiile aeriene, după pandemie - Lufthansa fiind un exemplu. Actul legislativ prevedea că Finanțele și Transporturile vor avea reprezentanți în CA-ul companiei, cu drept de veto. La 14 octombrie 202, apare hotărârea de guvern privind aprobarea condițiilor de acordare a garanției de stat în favoarea Societății Blue Air Aviation. Potrivit fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, ministrul de Finanțe de la acel moment, Florin Cîțu, nu semnează HG-ul. Semnează secretarul de stat Sebastian Burduja. Tot Drulă explică ce garanții a acceptat statul, în 2020, de la Blue Air: „Șase aeronave vechi, care costă toate la un loc aproximativ 10 milioane de lei, și un teren în pădure, la Băneasa, care nu e construibil”.La 26 octombrie, Blue Air primește prima tranșă din împrumutul de la EximBank, scrie Ziarul Financiar. PSD și UDMR torpilează Blue Air. Ciucă, ignorat de Tanczos Însă, în 2022, deși guvernul Ciucă a transmis Legislativului că susține adoptarea OUG 139/2022, demnitari din acest Executiv au atacat, țintit, compania. Iulie 2022: ministerul de Finanțe recunoaște că Blue Air nu-și mai plătește datoriile, așa că ele sunt achitate de acest minister. „În aceste condiții, conform cadrului legislativ actual, Ministerul Finanțelor, în calitate de garant, a efectuat până la 30 iunie 2022 plățile în contul creditului contractat de Blue Air Aviation S.A. în sumă de 57.071.867,11 lei (reprezentând rate de capital și dobânzile aferente) și a emis înscrisuri în valoare de 41.521.869,64 lei, inclusiv obligațiile reprezentând comisionul la fondul de risc, pe care le-a transmis Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru executare (...) Sumele plătite la scadență de Ministerul Finanțelor în calitate de garant, în contul garantatului, ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale acestuia, urmează regimul juridic al creanțelor fiscale și se recuperează în condițiile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de către organul fiscal central competent”Tot în iulie, ANPC aplică o amendă record, de două milioane de euro, celor de la Blue Air, pentru anularea, pe parcursul unui an, a peste 11.000 de zboruri. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, spune că n-a putut amenda Wizz Air și Ryan pentru că aceste companii nu au sediul în RomâniaAdministrația pentru Fondul de Mediu, cea care a blocat conturile Blue Air, este condusă de omul PSD, Laurențiu Necolaescu, cu studii de economie la Universitatea Valahia din Târgoviște. Însă decizia sa a fost susținută de ministrul UDMR Barna Tanczos, care a refuzat cererea premierului Ciucă, de a debloca conturile companiei. Câciu și Grindeanu trebuiau să supravegheze compania În 2022, OUG 139/2020 a fost adoptată de Camera Deputaților, cameră decizională, fără nici un vot împotrivă, iar legea de aprobare a fost promulgată de președintele Iohannis. DeFapt.ro a arătat că miniștrii PSD Adrian Câciu și Sorin Grindeanu sunt direct responsabili de situația de la Blue Air: potrivit OUG 139/2020, ministerele de Finanțe și al Transporturilor ar trebui să aibă reprezentanți în consiliul de administrație al companiei. Acești reprezentanți ar avea drept de veto. Însă, în prezent, nu se știe care este componența CA-ului Blue Air și dacă Finanțele și Transporturile și-au nominalizat oameni în acea structură. Citește și: Centrala nucleară Zaporojie, asul de șantaj din mâneca lui Putin: AIEA cere de urgență demilitarizarea, dar liderul de la Kremlin este încolțit – pierde teren în Herson și Harkov

Daniel Florea demisionează din PSD, acuzând formațiunea că ar susține „reprezentantul unui alt partid” drept candidat la primăria Sectorului 5 - aluzie la Piedone Jr.
Politică

Daniel Florea demisionează din PSD, acuzând formațiunea că ar susține „reprezentantul unui alt partid” drept candidat la primăria Sectorului 5 - aluzie la Piedone Jr.

Deputatul Daniel Florea demisionează din PSD, acuzând formațiunea că ar susține „reprezentantul unui alt partid” drept candidat la primăria Sectorului 5. Florea nu a spus la cine se referă, dar, probabil este vorba de deputatul Vlad Popescu, fiul fostului primar al Sectorului 5, Popescu Piedone, aflat acum la pușcărie. Presa a scris, citând surse din PSD, că Piedone Jr. ar putea fi candidatul acestei formațiuni la Sectorul V, deși face parte din structura controlată de Dan Voiculescu, PPU-SL. De altfel, la 15 mai, din pușcărie, Piedone Popescu îl recomanda pe fiul său. Daniel Florea a fost primar PSD al Sectorului 5, dar, în 2020, a pierdut în fața lui Piedone Popescu. Daniel Florea demisionează din PSD Iată ce a anunțat Florea, azi, pe Facebook: „Astazi, am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumata, gandita indelung si in deplina conformitate cu principiile mele personale, profesionale si politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez si nu am avut niciodata intentia de a candida la alegerile locale partiale pentru functia de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord ca PSD sa sustina un candidat fara activitate politica in PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”. Fostul primar al Sectorului V, Popescu Piedone, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, în dosarul Colectiv. Dar, de atunci, Guvernul nu a stabilit data alegerii unui nou primar. Citește și: Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa: Putin aruncă milioane de euro, zilnic, pe coș. Se apropie momentul în care Rusia nu va mai avea ce să facă cu gazele extrase Până acum, grupul deputaților PSD a mai pierdut un singur deputat, pe fostul lider sindical din poliție, Dumitru Coarnă.

Un deputat PSD cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu
Politică

Un deputat PSD cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu

Un deputat PSD, Daniel Ghiță, cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Ghiță a fost ales în circumscripția Ilfov. În 2020, el a arătat că a fost susținut de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, pentru a fi plasat pe o poziție eligibilă pe listele de candidați PSD. Acum, Ghiță susține că DNA acționează în favoarea unor interese străine pentru că îl anchetează pe fostul ministru Chesnoiu, „tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români”. Deputat PSD cere desființarea DNA Într-o declarație politică făcută în plenul Camerei Deputaților, deputatul explică și de ce fostul ministru al Agriculturii a vrut să aranjeze un concurs de angajare: dorea să se înconjoare cu oameni de încredere. „DNA revine şi anunţă triumfător că este pregătit să distrugă încă o carieră unui politician de stânga, domnul Adrian Chesnoiu, tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români, şi care, ca ministru al agriculturii, ar fi încercat să influenţeze angajarea unor oameni de încredere care l-ar fi putut ajuta să facă bine pentru ţară, nu aşa cum face DNA bine numai pentru străinătate. Asta e marea corupţie cu care luptă DNA? Nu, DNA nu este ceea ce ar trebui să fie! Se pare că această instituţie ultrafinanţată din banii românilor are misiunea de a distruge liderii valoroşi ai acestei ţări, nu să cureţe ţara de marii corupţi! Poate că în loc să îi fie extinse competenţele, aşa cum cerea şeful acestei instituţii acum câteva zile, ar fi mai bine ca pur şi simplu această instituţie să fie desfiinţată, aşa cum s-a desfiinţat şi Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie”, a spus Daniel Ghiță, într-o declarație din 29 iunie. Lista lui Ghiță pentru DNA El a făcut și lista persoanelor pe care DNA ar trebui să le ancheteze: „Câţu, Tătaru, Arafat, Orban, Vlad Voiculescu, criminalii naţiunii, cei care, acum doi ani, ne-au îngropat morţii în saci de gunoi, fără autopsie şi slujb㔄Ghinea, pentru că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a condamnat România la sărăcie, fără ca parlamentarii României să poată citi şi dezbate acest PNRR”„ Clotilde Armand, cu frauda electoral㔄Nicuşor Dan, cel care a blocat tot Bucureştiul, avea dosarul din Orăşelul Copiilor, cu fraudă, trafic de influenţă” Citește și: Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie” În plus, Daniel Ghiță a acuzat DNA că „a distrus carierele lui Adrian Năstase şi Liviu Dragnea pentru fapte absolut banale, pe care le comit aproape toţi politicienii”. Plenul Camerei Deputaţilor a avizat, în 28 iunie, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii lui Adrian Chesnoiu.

Ciolacu fumează ceva bun: PSD nu va mai pierde prezidențialele, vom ieși din acea logică perdantă
Politică

Ciolacu fumează ceva bun: PSD nu va mai pierde prezidențialele, vom ieși din acea logică perdantă

Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne, nefiind exclusă includerea pe listă a unor personalităţi din afara formaţiunii. Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni "Nu mai există cutuma în Partidul Social Democrat că preşedintele partidului este automat şi candidatul la preşedinţie. Aş vrea să lămuresc colegii mei, să avem o deschidere şi mai mare, în cazul în care avem o personalitate care nu este în partid, să poată să candideze în alegerile interne din interiorul partidului. Vor fi alegeri, vom modifica statutul, şi aici am picat de acord cu colegii mei, vor fi alegeri în fiecare organizaţie pentru candidat. E posibil să fie mai multe personalităţi. Nu voi face greşelile pe care le-au făcut ceilalţi preşedinţi ai PSD. De patru ori, PSD a pierdut aceste alegeri. Nu va mai pierde aceste alegeri PSD, vom ieşi din acea logică ce a dus la pierderea alegerilor", a spus Ciolacu la Antena 3. Premier în locul lui "Nicu Ciucă" În ceea ce priveşte preluarea funcţiei de premier anul viitor, Marcel Ciolacu a dat asigurări că rotaţia se va produce şi că PSD va avea funcţia de prim-ministru. "Cu certitudine, la anul, conform protocolului, va exista rotaţia prim-miniştrilor şi Partidul Social Democrat va avea funcţia de prim-ministru. Dacă colegii mei vor hotărî că eu sunt persoana potrivită de a fi prim-ministru - ţin foarte mult să nu rup ce am construit în interiorul partidului -, o să merg prim-ministru. De aici şi această funcţionare corectă, ca oameni politici, între mine şi Nicu Ciucă, fiindcă schimbăm toată informaţia", a explicat liderul social-democrat. Vin pachetele sociale Ciolacu a adăugat că deja se lucrează la programul guvernamental ce va fi propus odată cu preluarea conducerii Executivului de către PSD, care include atât pachete sociale, cât şi economice. "Lucrăm la program, avem grupuri de lucru la partid, şi astăzi am stat la partid şi am lucrat. Pregătim un program , corect, cum este, mergem pe urmă cu el şi îl prezentăm colegilor din coaliţie şi vedem ce decid. Prioritatea unu în acest moment este să depăşim problema cu energia. Din acel moment, putem construi bugetele. Citește și: Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie” Sunt ferm convins că trebuie să venim cu pachete sociale şi economice şi în perioada următoare, ca oamenii să depăşească această iarnă. Trebuie să avem o proiecţie clară pe bugetul de anul viitor, trebuie să ne încadrăm în deficitul lăsat de cei de pe Facebook. Sunt multe provocări, sunt complexe, dar veţi vedea că vom ieşi victorioşi din toată această confruntare", a afirmat preşedintele PSD.

Cine răspunde de calitatea spitalelor și acreditarea unităților spitalicești? Jurnalist produs de Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, șeful ANMCS
Eveniment

Cine răspunde de calitatea spitalelor și acreditarea unităților spitalicești? Jurnalist produs de Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, șeful ANMCS

Un jurnalist produs de celebra universitate privată Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, Valentin-Florin Ciocan, a fost plasat, în martie 2022, în fruntea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). La momentul numirii sale, prin decizie a premierului Ciucă, presa nu l-a asociat cu nici un partid aflat la guvernare, însă el pare a fi propulsat de gruparea PSD din Olt, condusă de tot mai influentul Paul Stănescu, fost tractorist. De altfel, pe Facebook, Ciocan promovează insistent mesaje pro-PSD. ANMCS este o instituție cheie în supravegherea spitalelor din România, întrucât acreditează spitale, le inspectează, propune măsuri pentru îndreptarea deficiențelor și poate retrage acreditarea. „Scopul ANMCS constă în asigurarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului, prin standardizarea şi evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea unităţilor sanitare”, se arată chiar pe pagina instituției. Jurnalist de Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, șeful ANMCS Actualul președinte al ANMCS a fost, inițial, jurnalist în presa locală, din Olt - scriu gazetele din acest județ, fiindcă în biografia sa oficială prima slujbă este din 2004, când avea deja 28 de ani, el fiind născut în 1976. CV-ul său oficial nu precizează nici data când a terminat facultatea - el susține că ar fi urmat cursurile de „filosofie și jurnalism” la celebra fabrică de diplome Spiru Haret. În plus, tot la o dată neprecizată ar fi obținut un „Master „Management Sanitar” - Universitatea Lucian Blaga din Sibiu”. Între 2004 și 2006 ar fi fost redactor-șef la tabloidul Click. În 2006, ajunge purtător de cuvânt la primăria din Slatina, condusă de Darius Vâlcov. A avut diferite funcții în primărie până când, în 2010, ajunge șeful casei județene de asigurări de sănătate din Olt. El a lucrat în această instituție până în 2022 - când era doar „Şef Serviciu Control Casa de Asigurări de Sănătate Olt” - când a fost adus în fruntea ANMCS. Pagina sa de Facebook este plină de preluări ale mesajelor PSD și de îndemnuri la vot, pentru acest partid. El pare să fi participat frecvent la acțiunile locale ale PSD. Citește și: Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii În 2021, premierul Cîțu l-a demis pe șeful ANMCS de la acel moment, Vlad Berbecar, arătând că „de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare”.

Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie”
Politică

Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat, prin OUG 27/2022. Cu toate acestea, el a cerut, azi, din nou, ca ministrul Virgil Popescu să vină, până la 1 septembrie, cu un act normativ referitor la preţurile din energie. „Cu toţii aşteptăm soluţia de la această şedinţă interministerială şi, din punctul meu de vedere şi al PSD, până la data de 1 septembrie, trebuie să avem un act normativ aprobat prin Guvern, pentru perioada următoare”, a spus liderul PSD. Prețul final la consumatori este deja plafonat Însă, prin OUG 27/ 2022, prețul final la consumatori este plafonat. Iată ce prevede această ordonanță de urgență, la articolul 1: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizori este: a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh; b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv; c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici. (2) Prin derogare de la prevederile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este: a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici; b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică”. Citește și: Liberalii, în complicitate cu pesediștii, au fost aproape să dea unul dintre cele mai mari „tunuri” de după 1989: vânzarea terenurilor de sub lacurile României, în ciuda Constituției Plafonarea plafonării OUG 27/2022 a fost adoptată în perioada în care PSD era la guvernare, cu acordul tuturor liderilor coaliției. La 25 iulie, el spunea: „PSD susține că se impune reluarea, la nivelul coaliției de guvernare, a discuțiilor privind aplicarea reglementării prețurilor la energie și gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluție, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune. Piața este profund distorsionată și nu oferă variante financiar-suportabile pentru economie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare transferate în prețurile produselor pentru populație”

Surse: PSD vrea să-l pună pe penalul Marian Neacșu în fruntea ANRE. Recent, fratele acestuia, cu experiență în agricultură, a ajuns în CA-ul Autorității Aeronautice Civile
Eveniment

Surse: PSD vrea să-l pună pe penalul Marian Neacșu în fruntea ANRE. Recent, fratele acestuia, cu experiență în agricultură, a ajuns în CA-ul Autorității Aeronautice Civile

Surse politice susțin că PSD vrea să-l pună pe penalul Marian Neacșu, acum secretar general al Guvernului, în fruntea ANRE. Actualul președinte al ANRE, Dumitru Chiriță, trimis în acest post tot de PSD, a câștigat în 2021 peste 12.000 de euro pe lună. Azi, fostul ministru PSD al Energiei în guvernul Ponta, Răzvan Niculescu, a declarat că nu este interesat de funcţie. PSD vrea să-l pună pe penalul Neacșu în fruntea ANRE Mandatul lui Chiriță (PSD) expiră peste circa două luni. Conform înțelegerilor din coaliție, postul revine tot PSD - ceea ce PNL a recunoscut, azi, public. Însă, potrivit surselor politice, Marcel Ciolacu este extrem de apropiat de Chiriță și, dacă îl va schimba, va încerca să-i găsească o nouă sinecură. Dumitru Chiriţă a fost numit la şefia ANRE în 2017, fiind susţinut la acea vreme de Liviu Dragnea şi Iulian Iancu. La începutul carierei, Chiriţă a fost electrician, apoi sindicalist, iar din 2000 până în 2017 a fost parlamentar PSD. Posibilul său succesor, Marian Neacșu, are o condamnare penală. În 2016, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru că și-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar. Neacșu a făcut facultatea de economie la Craiova și este specializat în tehnologia furajelor. În CV-ul său apar mai multe cursuri de furajare a animalelor, precum cel din 2003, “Tehnici superioare de nutriţie a animalelor”. Citește și: Liberalii, în complicitate cu pesediștii, au fost aproape să dea unul dintre cele mai mari „tunuri” de după 1989: vânzarea terenurilor de sub lacurile României, în ciuda Constituției În iulie 2022, fratele său, a ajuns în CA-ul Autorității Aeronautice Civile. Acesta a absolvit Politehnica, secția Mecanică, dar nu a practicat, lucrând doar la firma de cultivare de produse agricole a familiei, Estrella Imex SRL, vreme de 24 de ani, potrivit CV-ului său, citat de Libertatea.

Ciolacu, atacuri în rafală la PNL: complotează împotriva PSD, Ciucă nu remaniază, iar Popescu nu reglementează prețurile din energie
Politică

Ciolacu, atacuri în rafală la PNL: complotează împotriva PSD, Ciucă nu remaniază, iar Popescu nu reglementează prețurile din energie

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat în această dimineață atacuri în rafală la adresa PNL: complotează împotriva PSD, Ciucă nu remaniază, iar Virgil Popescu nu reglementează prețurile din energie. În mod neobișnuit, Ciolacu l-a criticat pe premierul Ciucă, sugerând că acesta fie amână remanierea, fie nu vrea să informeze PSD despre intențiile sale. Ciolacu, atacuri în rafală la PNL „Dacă eram premier eu, Marcel Ciolacu, şi PSD-ul, cred că colegii mei deja îmi săreau în cap, să fac anumite remanieri. Nu este atributul meu. În acest moment, prim-ministrul nu a venit cu vreo propunere să fie cineva remaniat. E ca la şah, mută albele primele. (….) Nu cred că prim-ministru Nicolae Ciucă va face vreodată vreo remaniere fără să stăm de vorbă. Nu confundăm persoane", a afirmat Ciolacu, citat de news.ro. El a susținut că liberalii s-ar fi reunit la Sinaia, unde ar fi decis să atace mai mulți lideri PSD. „Înţeleg că partenerii noştri de coaliţie fac anumite şedinţe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovaţii trebuie să fie cei de la ANRE şi să înceapă un atac asupra lui Ciolacu, Grindeanu şi Rafila. Nu am nicio problemă, pentru că nu facem balet, totuşi, politica înseamnă mai mult decât un sport alb şi uşor, dar adevărul este unul singur, politica în Energie o face Ministerul Energiei”, a spus Ciolacu. Liberalizarea, din nou criticată Liderul PSD a susținut că ministrul Virgil Popescu are responsabilitatea ca, până la 1 septembrie, să vină cu un act normativ „pentru perioada următoare” referitor la prețurile la energie. În acest context, Ciolacu a criticat din nou liberalizarea prețurilor la energie: „Am văzut că această liberalizare, să nu îi mai spun tâmpită, haotică, cum spune BNR-ul, a dus de fapt la inventarea din nou a băieţilor deştepţi din energie. A fost vândută energia cu 300, 400, anul trecut, iar astăzi, o cumpărăm cu toţii la un preţ de 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar şi acolo cineva a strecurat, în Ordonanţă, să fie luat preţul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 440, ca să fie această supraimpozitare. Chiar mi-aş dori ca primul-ministru să afle cine a strecurat acest preţ mediu în Ordonanţa trecută, să ştim şi noi cine, subteran, face jocurile în România pentru energie”. Citește și: Liberalii, în complicitate cu pesediștii, au fost aproape să dea unul dintre cele mai mari „tunuri” de după 1989: vânzarea terenurilor de sub lacurile României, în ciuda Constituției

Gorghiu: Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024, dar da, văd un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga
Politică

Gorghiu: Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024, dar da, văd un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga

Alina Gorghiu (PNL), președinte al Senatului și fost lider al liberalilor: Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024, dar da, văd un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga. Ea a susținut că nu a existat în Partidul Naţional Liberal o discuţie referitoare la candidaţii pentru funcţia de preşedinte al ţării, însă admite că, la acest moment, premierul Nicolae Ciucă este favorit pentru a deveni candidat. Ea exclude posibilitatea unor candidaturi comune cu PSD, însă nu exclude coaliţia cu PSD-ul după 2024, cu un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga. Gorghiu: Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024 „În privinţa candidaţilor la preşedinţie, mai avem doi ani şi. E absolut prematur să emit opinii referitor la persoane însă, la nivel de principiu, pot să vă spun că Partidul Naţional Liberal în istoria recentă, post-Revoluţie, a avut candidat la preşedinţie preşedintele de partid, de altfel şi celelalte partide au cam respectat această regulă. Dar nu a fost o discuţie în Partidul Naţional Liberal referitoare la preşedinţie la acest moment. E mult prea devreme”, a afirmat Alina Gorghiu duminică, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, citată de news.ro. Ea admite că Nicolae Ciucă este, în acest moment, favorit în partid pentru a candida pentru funcţia supremă în stat la viitoarele alegeri. „Este preşedintele partidului şi nu ai cum să nu îl vezi ca principalul candidat la funcţia pentru această demnitate în statul român”; adaugă aceasta. Citește și: VIDEO Mașina ideologului putinist Dughin a sărit în aer la Moscova, apoi a ars violent. În mașină era fiica lui Dughin, însă, care nu a supraviețuit PNl, candidat propriu la președinție Gorghiu spune că îi este greu să creadă că PNL nu va avea candidat propriu pentru funcţia de preşedinte a ţării, afirmând că va vota în partid pentru a avea candidaturi separate şi nu comune cu PSD. Aceasta susţine că, de altfel nici „nu s-a pus problema de candidaturi comune” cu PSD, subliniind că nici nu crede că se va pune. Ea susţine că sondajele de opinie indică faptul că în prezent PNL are 25-26 de procente în preferinţele electoratului. Alina Gorghiu este de părere că actuala coaliţie de guvernare poate continua şi după tururile de scrutin din anul 2024. „Nu exclud coaliţia cu PSD-ul după 2024, dar da, văd un 2024 pivotat de PNL pe dreapta şi de PSD pe stânga. Eu nu văd cum dreapta din România nu-şi va impune candidatul la preşedinţie”, adaugă Alina Gorghiu.

Încă un deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL: „S-a încins tărâța liberală!” În iunie, Ciolacu îi făcea „tiriplici”
Politică

Încă un deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL: „S-a încins tărâța liberală!” În iunie, Ciolacu îi făcea „tiriplici”

Încă un deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL: „S-a încins tărâța liberală!”, a scris, pe Facebook, Marius Horia Țuțuianu. Acesta este deputat de Constanța și a apărat decizia PSD de a schimba conducerea portului. Deputat PSD care își bate joc de aliații din PNL „Căldură mare mon cher! S-a încins tărâța liberală! Dau în clocot neuronii și sinapsele PNL-iste! Atât de tare, că nu se dumiresc de ce a fost schimbat directorul general de la Compania Națională Administrația Porturilor Constanța. Este așa de greu pentru acești “stimabili” să se dumirească, în condițiile în care mandatul directorului CNAPMC a expirat din data de 15 august? Sincer vorbind, nici nu putem să avem pretenții de la cei trei specialiști de la PNL Constanța, care s-au dovedit a fi incapabili să vadă că activitatea din Portul Constanța a fost bramburită la momentul la care navele și tirurile încărcate cu cereale l-au luat cu asalt! Să fi avut, oare, Huțucă, Bourceanu, Crușoveanu și te miri ce alți “specialiști” orbul găinii liberale, de nu au văzut imaginile cu vapoarele ancorate în radă pentru că nu aveau loc la chei? Sau, poate, purtau ochelari de cal PNL-ist atunci când, identificat fiind locul, au trecut săptămâni bune până când au fost trasate niște dungi pentru amenajarea unei parcări la Poarta 9. Timp în care sute de tiruri au așteptat ore în șir ca să ajung în port, formându-se cozi inclusiv pe autostrada care duce spre Portul Constanța! Ca să nu mai spunem și că cealaltă parcare se află, de mai bine de două luni, în faza… documentaţiilor”, a susținut Țuțuianu. Ciolacu: portul, un dezastru Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a apărat decizia de schimbare a directorului portului Constanța. „Categoric lucrurile nu funcționează cel puțin când am fost eu cu domnul ministru, nu funcționau cum ne-am fi dorit să funcționeze lucrurile în Portul Constanța. Unde este problema? Era Portul Constanța vreo oglindă? Era totul ok? Eu îmi aduc aminte că am găsit un dezastru”, a spus Ciolacu. În iunie, el vorbea despre „tiriplicii” din PNL, fără să-i nominalizeze însă: „„M-am săturat, eu nu sunt pompier de serviciu. Am fost pompier după două guvernari de dreaptadezastruoase. (...) M-am săturat la fiecare discuție așezată, să apară tot felul de tiriplici care vin și își dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei, cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică care nu mai există”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră