miercuri 29 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1563 articole
Eveniment

Eșec major al lui Ciolacu și al PSD: social-democrații suedezi se opun ca România să intre în Schengen. În octombrie, Ciolacu anunța „sprijinul total al socialiștilor europeni”

Eșec major al lui Marcel Ciolacu și al PSD: social-democrații suedezi se opun ca România să intre în Schengen. Însă celălalt partid suedez care se opune extinderii spațiului Schengen este de extremă dreaptă, „Democrații suedezi”. În Parlamentul European, această formațiune face parte din grupul Conservator și Reformist. Acest grup îl include pe Cristian Terheș, un aliat al AUR, care recent l-a invitat să vorbească la un simpozion internațional organizat la București. Formațiunea „Democrații suedezi” participă la constituirea majorității parlamentare, în timp ce social-democrații sunt în opoziție. Eșec major al lui Ciolacu și al PSD „Suntem de părere că atunci când vine vorba de extinderea Schengen, trebuie să plecăm de la nevoile noastre de a controla intrările și ieșirile și să ne asigurăm că avem toate instrumentele necesare în lupta împotriva criminalității”, a spus Ardalan Shekarabi, purtător de cuvânt pentru politici juridice al social-democraților din Suedia, citat de Dagens Nyheter. Ardalan Shekarabi este și parlamentar. El a punctat și faptul că au existat probleme cu migranții UE din Bulgaria și România care au fost exploatați în Suedia. Acum exact o lună, președintele PSD, Marcel Ciolacu, se lăudat că i-a convins pe socialiștii europeni să susțină aderarea României la Schengen. El făcea această afirmație după o întâlnire cu președintele social-democraților din Suedia, Stefan Löfven, pe care apoi l-a susținut să ajungă președinte al Socialiștilor Europeni. „Am avut mai devreme o întâlnire excelentă cu unul dintre cei mai importanți lideri ai stângii europene, fost premier al Suediei, dl. Stefan Löfven, discuție în care a fost reafirmat sprijinul total al socialiștilor europeni pentru intrarea României în spațiul #Schengen. (...) I-am transmis dlui. Löfven că PSD îi susține candidatura la președinția PES. Suntem convinși că, astfel, stânga europeană își va reconfirma rolul de principal pilon al redresării și rezilienței Uniunii Europene în fața crizelor politico-economice pe care continentul este obligat să le depășească”, a scris Ciolacu pe Facebook. Citește și: Președintele Casei Naționale de Pensii: Reforma pensiilor speciale, eșalonată pe zece ani Și la 18 octombrie, Ciolacu se lăuda cu sprijinul socialiștilor europeni: „Singurul grup politic care a votat integral în favoarea acestei Rezoluții a fost grupul social-democraților europeni! Nicio abținere, niciun vot împotrivă! Acest rezultat confirmă că demersurile făcute de PSD au fost corecte și demonstrează încrederea și sprijinul de care beneficiem în interiorul familiei noastre europene”.

Eșec major al lui Ciolacu și al PSD: social-democrații suedezi se opun ca România să intre în Schengen. În octombrie, Ciolacu anunța „sprijinul total al socialiștilor europeni”
Ce mai fac soțiile de pesediști: evaziune fiscală de 790.000 de lei
Eveniment

Ce mai fac soțiile de pesediști: evaziune fiscală de 790.000 de lei

Soție de pesedist, evaziune fiscală majoră. La aproape 70 de ani, soţia unui fost consilier judeţean PSD a dat ochi cu judecătorii din postura de inculpat. Soție de pesedist, evaziune fiscală majoră Maria Apăvăloaei a fost condamnată deja în primă instanţă pentru evaziune fiscală, prejudiciul calculat iniţial fiind de 790.000 lei. Contestaţia depusă de femeia de afaceri a ajuns pe masa magistraţilor Curţii de Apel. Citește și: Decizii pripite sau luptă de putere între facțiuni la Kremlin: Moscova a reintrat în acordul de export maritim al cerealelor, mințind că ar fi primit garanții de securitate de la Ucraina Spre deosebire de alte situaţii recente, Apăvăloaei nu va putea beneficia de prescrierea răspunderii penale, termenul de prescripţie împlinindu-se abia la începutul lui 2024. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Licitație cu strigare pentru creșterea pensiilor: Iohannis și PNL – 15%, Ciolacu și PSD – 10%
Opinii

Licitație cu strigare pentru creșterea pensiilor: Iohannis și PNL – 15%, Ciolacu și PSD – 10%

Principalele două partide din coaliția de guvernământ licitează public pentru creșterea pensiilor. Marcel Ciolacu, liderul PSD, și subalternii săi pe linie de partid susțin creșterea pensiilor cu 10% de la 1 ianuarie 2023, în timp ce președintele Klaus Iohannis a supralicitat la 15%, cât creșterea inflației. Ofertă preluată de liberali, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, care susțin la unison creșterea cu 15%. După ce a pierdut licitația pentru creșterea pensiilor, Marcel Ciolacu blamează creșterea pensiilor care ar avea un impact bugetar de 16,5 miliarde de lei. Scandalul dintre social democrați și liberali pe creșterea pensiilor a început în vara acestui an, după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat creșterea pensiilor cu rata inflației. „Rata inflației pentru anul 2022 o să o cunoaștem abia la sfârșitul primului trimestru din 2023, de aia în Legea 263, legea pensiilor, se spune că se merge pe o rată a inflației din anul 2021 care era mult mai mică decât ce este acum”, spunea ministrul Marius Budăi. Rata inflației aferentă anului 2021 a fost de aproape 8%. Subiectul legat de majorarea pensiilor a fost preluat de Marcel Ciolacu pentru a se lăuda în fața pensionarilor, obligați să ducă povara crizelor. El a supracilitat o creștere a pensiei cu 10%, cu un impact bugetar estimat la 11 miliarde de lei. La începutul lunii septembrie, liberalii s-au suit pe valul electoral creat de anunțul privind creșterea pensiilor. Europarlamentarul Rareș Bogdan, de la PNL, a vorbit despre o creștere de 16%. A urmat fostul premier Florin Cîțu, căruia liberalii lui Nicolae Ciucă i-au luat toate funcțiile politice, care a spus că pensiile pot crește cu până la 25%. Liberalii s-au calmat de abia după intervenția președintelui Klaus Iohannis. „Pensionarii nu trebuie să plătească prețul crizelor! În condițiile în care avem o inflație care trece de 15%, eu cred că ar fi corect și rezonabil ca majorarea pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de inflație”, a susținut președintele. Declarația lui Iohannis l-a bulversat complet pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, care a simțit atunci că a pierdut victoria legată de anunțul privind majorarea pensiilor. Mai mult, premierul Nicolae Ciucă a preluat mesajul președintelui și a explicat că „inflaţia este la 15,9% şi cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel încât pentru pensionari să asigurăm creşterea pensiei cu rata inflaţiei”. Astfel, Marcel Ciolacu a picat din nou în capcana legată de creșterea pensiilor. Licitația pentru majorarea pensiilor a generat un val de nemulțumiri în tabăra lui Marcel Ciolacu. Ministrul Marius Budăi a ieșit public într-o conferință de presă și a spus ironic că se bucură pentru că „domnul preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) a început să gândească social-democrat. Eu, personal, mă bucur că am văzut şi alţi membri din PNL că au început să gândească social-democrat”. El a mai menționat că anul trecut, deși nu erau crize profunde în România, „ni se explica cum nu pot fi mărite pensiile”. Dar problema lui Ciolacu rămâne: liderul PSD nu știe cum să le explice seniorilor României că nu prea vrea să le majoreze pensiile cu 15%, mai ales că povara bugetară ar suporta-o direct, ca premier, după ce-i va lua locul lui Ciucă.

Noul ministru al Apărării, cercetat de Parchet: a fost acuzat că și-a redactat doctoratul cu ajutorul angajaților Muzeului Vrancei - presa locală
Politică

Noul ministru al Apărării, cercetat de Parchet: a fost acuzat că și-a redactat doctoratul cu ajutorul angajaților Muzeului Vrancei - presa locală

Noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, era cercetat, în 2020, de Parchet. Potrivit publicației Ediție de Vrancea, el a fost acuzat că și-a redactat doctoratul cu ajutorul angajaților Muzeului Vrancei. După apariția acestui articol, nu mai există informații publice despre situația dosarului. Noul ministru al Apărării, cercetat de Parchet „Am aflat de la una din angajatele de la Muzeul Vrancei că a fost pusă de directorul muzeului, Horia Dumitrescu, să-i tehnoredacteze lucrarea de doctorat lui Tîlvăr. Am adăugat asta pe lista faptelor pe care le-am reclamat. DNA – Serviciul Teritorial Galați a decis să disjungă dosarul și să-l trimită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. De doi ani și jumătate stă dosarul la procurorii vrânceni și n-am informații că s-ar mișca lucrurile. Nu am fost chemat la audieri și nici n-am primit vreo adresă acasă. Nu știu de ce se tergiversează ancheta”, a declarat, pentru Ediție de Vrancea, fostul contabil șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin. Articolul a fost publicat la 1 decembrie 2020. Citește și: NATO se așteaptă în orice moment la o mișcare disperată a lui Putin: Norvegia, cel mai important furnizor actual de gaze al UE, și-a ridicat nivelul de alertă militară Tâlvăr a respins acuzațiile. Directorul muzeului Vrancei a spus că l-a sprijinit pe parlamentarul PSD prin ”câteva informații tehnice privind modul de așezare a bibliografiei la sfârșitul lucrării”. Angajata recunoaște că i-a scris doctoratul lui Tîlvăr Ce a declarat angajata muzeului, citată de Ediție de Vrancea: „Am fost solicitată de către directorul muzeului Dumitrescu Corneliu Horia pentru tehnoredactarea unei lucrări de doctorat a senatorului Angel Tîlvăr. Astfel, după lucrarea inițială pusă la dispoziție de către Angel Tîlvăr, împreună cu domnul director Horia Dumitrescu am corectat, modificat și finalizat pe parcursul a trei ani de zile lucrarea respectivă (n. r. – în urmă cu circa 10 ani 2010 – 2012). Nu-mi amintesc titlul lucrării, însă redactarea a avut loc pe calculatorul instituției aflat în biroul domnului director. Rezumatul tezei de doctorat a fost întocmit în aceleași condiții ca și lucrarea, respectiv de către mine împreună cu directorul Horia Dumitrescu, tot pe calculatorul instituției. În urma redactării lucrării nu am obținut niciun beneficiu fiind o sarcină serviciu dispusă de către directorul Horia Dumitrescu”.

Noul ministru PSD al Apărării, Angel Tîlvăr: omul lui Marian Oprișan, cu facultate făcută la Galați. Presa scrie că tatăl său ar fi fost securist
Eveniment

Noul ministru PSD al Apărării, Angel Tîlvăr: omul lui Marian Oprișan, cu facultate făcută la Galați. Presa scrie că tatăl său ar fi fost securist

Noul ministru PSD al Apărării ar urma să fie senatorul de Vrancea, Angel Tîlvăr, dacă propunerea va fi acceptată de președintele Klaus Iohannis. Presa scrie că Tîlvăr este omul lui Marian Oprișan, cu facultate făcută la Galați, iar tatăl său ar fost securist. În guvernarea Ponta, din 2014 în 2015, el a fost ministru pentru românii de pretutindeni. Premierul Nicolae Ciucă a transmis luni președintelui Klaus Iohannis propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Angel Tîlvăr, potrivit unui anunț al guvernului. Noul ministru PSD al Apărării Azi, liderii PSD l-au desemnat, în unanimitate, pe Angel Tîlvăr drept candidat al partidului pentru funcția de ministru al Apărării. Însă decizia va trebui să fie acceptată de președintele Iohannis. În 2017, Ziarul de Vrancea scria: „A murit tatăl deputatului de Vrancea, Angel Tîlvăr, colonelul în rezervă Petre Tîlvăr”. „Petre Tîlvăr a fost șef al Contrainformațiilor din Vrancea ,înainte de decembrie 1989 pe vremea comunismului. El a murit marţi seară(11.04.2017), în urma unui infarct, la Spitalul Militar Central din București unde era ,conform unor surse apropiate familiei, internat pentru un control medical de rutină”, a scris această publicație. Nu este clar la ce structură de „contrainformații” ar fi lucrat Petre Tîlvăr. oricum, înainte de 1989, și contrainformațiile militare erau în subordinea Securității. În schimb, Ziarul Românesc arată: „Angel Tîlvăr, noul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni este, în mod sinistru şi neaşteptat, fiul fostului şef al Securităţii din Judeţul Vrancea până în 1989, Petrică Tîlvăr”. Întrebat dacă faptul că tatăl său a fost șeful Contrainformațiilor Vrancea din securitatea comunistă ar putea fi un impediment pentru numirea sa în funcție, el a spus că ”mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care dosarele de cadre să conteze mai puțin decât munca fiecăruia”. În CV-ul lui Tîlvăr se arată că acesta ar fi absolvit facultatea de limbi străine, dar nuse precizează unde. Presa scrie că el ar fi absolvit la universitatea din Galați. Foto: Facebook Tot în acest CV se arată că ar fi absolvit cursuri la academia SRI și la Colegiul National de Apărare ,,Mihai Viteazul”. În plus, el ar avea un „Doctorat în Științe Umaniste” la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași. Foto: Facebook Angel Tîlvăr (60 de ani) este parlamentar din 2004 (senator și apoi deputat). Din 1985 și până să ajungă în Parlament, a fost profesor de limba engleză. El a mai fost membru ApR și PD. Citește și: Hodorkovsky: Moldova este cea mai bună țintă pentru Putin, după Ucraina. O investigație Dossier Center și Rise Project prezintă noi date despre implicarea masivă a FSB

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat: „Romania va insista și va continua discuțiile cu Comisia”. Budăi, acum două zile: „Aproape sigur va fi scos”
Politică

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat: „Romania va insista și va continua discuțiile cu Comisia”. Budăi, acum două zile: „Aproape sigur va fi scos”

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat, după ce premierul Nicolae Ciucă a discutat această chestiune cu Ursula von der Leyen, la Bruxelles. PSD și ministrul Muncii, Marius Budăi, au insistat ca plafonul privind alocarea pentru pensii - inclusiv cele speciale - a maximum 9,4% din PIB să fie eliminat. Ieri, PSD, prin președintele Marcel Ciolacu, i-a cerut imperativ lui Ciucă să rezolve această problemă: „Suntem convinși că premierul Ciucă se va întoarce de la Bruxelles fără limitarea bugetului de pensii la 9,4% din PIB, limitare introdusă aberant în PNRR-ul României de Guvernarea de dreapta!”. Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat După discuțiile dintre Ciucă și von der Leyen, Guvernul a anunțat: „Premierul României a menționat că sunt importante și ajustări ale unor ținte și jaloane pentru a răspunde nevoilor actuale. A arătat că România va insista și va continua discuțiile cu Comisia asupra jaloanelor legate de reforma sistemului de pensii, inclusiv pe înlocuirea plafonului de 9.4% din PIB cu un alt mecanism de referință, pe menținerea în rezervă a producției de energie bazată pe cărbune și pe ajustări ale unor proiecte de infrastructură de transport”. Ursula von der Leyen a marcat întâlnirea cu Ciucă printr-un mesaj pe Twitter în care nu amintește de vreo discuție despre PNRR. Glad to meet ?? PM @NicolaeCiuca We discussed Romania’s efforts to join Schengen, which @EU_Commission fully supports We also talked about the rollout of #NextGenEU investments And I thanked ?? for its solidarity with Moldova in the energy crisis This is the European way. pic.twitter.com/TcNXyqpYyE— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 26, 2022 Acum două zile, ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), era sigur că plafonul va fi eliminat. „După deplasările pe care le-am avut ca ministru în UE, în urma unor discuții cu domnul comisar pe muncă, în urma discuțiilor lui Marcel Ciolacu le-a avut cu familia social-democrată, aproape sigur acel procent de 9,4%, acea măsura antiromânească din punctul meu de vedere, acel an 2070 ales aleatoriu pe care nici CE nu îl întelege, va fi scos cu siguranță din PNRR. (...) Nu există în niciun PNRR al statelor europene, în nicio legislație. Noi eram singurii care ne condamnam la sărăcie seniorii României”, a declarat luni Marius Budăi. Citește și: Un miliardar rus și-a recuperat iahtul sechestrat de statul francez. Aleksei Kuzmicev a fost sancționat de UE pentru legături cu Putin

Cine conduce Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care azi a amnistiat, de facto, mii de infractori: Corina Corbu, suspectată de corupție, plagiat și bani negri, fiică de primar PSD
Politică

Cine conduce Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care azi a amnistiat, de facto, mii de infractori: Corina Corbu, suspectată de corupție, plagiat și bani negri, fiică de primar PSD

Cine conduce Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care azi a amnistiat mii de infractori: Corina Corbu, suspectată de corupție, plagiat și bani negri. În 2014, Corbu a fost acuzată de DNA că i-a spus unei alte inculpate din dosar că este interceptată de procurori. Ea a fost trimisă în judecată, a câștigat procesul, dar dosarul a fost secretizat, așa că nu se știe care a fost motivul achitării. Azi, Înalta Curte a dat o hotărâre care ar putea duce la închiderea a mii de dosare penale pe motiv de prescripție, scrie G4Media. „Înalta Curte a stabilit că nu au existat cauze de întrerupere a cursului prescripției, cel puțin între iunie 2018 (data intrării în vigoare a primei decizii CCR privind prescripția) și mai 2022 (data la care Codul penal a fost amendat prin OUG ca urmare a deciziei CCR privind prescripția din 2022)”, explică acest site. Cine conduce Înalta Curte de Casație și Justiție Suspiciuni de plagiat: LINX (un proiect al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație) analizat doctoratul ei și a descoperit zeci de fragmente preluate fără sursă, citări incorecte, greșeli de gramatică. Însă, în perioada 2019-2021, Comisia de Etică a Universității București a clasat ”pe motive de procedură” trei sesizări legate de suspiciuni de plagiat masiv – sute de rânduri – în lucrarea de doctorat a judecătoarei Corina Alina Corbu, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, scria G4Media în 2022. „Nici una dintre cele trei decizii nu este motivată prin (in)existența plagiatelor. Membrii Comisiei au clasat primele două sesizări prin faptul că au depășit termenul de 30 de zile în care, conform Regulamentului de Funcționare, trebuiau să emită o decizie, iar pentru a treia sesizare, depusă după ce termenul de 30 de zile a fost eliminat, nu au mai făcut nici o analiză și au invocat faptul că au avut deja cazul pe rol și l-au clasat”, arăta acest site. Bani negri: „În 2014, Corbu a primit 40.000 de lei de la tatăl ei, fără ca nici o declarație de avere a acestuia – consilier local în Vaslui – să justifice suma. Sunt ceea ce se numesc «bani negri»”, scria Newsweek România, în 2019. Tatăl lui Corbu a fost primar PSD. Colegii i-au reparat onoarea cu 200.000 de lei Recent, Curtea de Apel București a stabilit ca președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Corina Corbu, să primească daune morale de 200.000 de lei pentru prejudiciul suferit în dosarul DNA în care a fost acuzată de favorizarea infractorului, însă în care a fost achitată, a arătat Europa Liberă România. Foto: Facebook Inițial, ea ceruse daune de cinci milioane de lei. Citește și: Firea toacă 500.000 de euro/an pe chiria pentru imobilul care vă găzdui sinecura pe care o conduce, ministerul Familiei. Ministerul își va majora numărul de angajați În 2021, Corbu a avut venituri de la statul român - ICCJ și CSM - în valoare de circa 420.000 de lei, adică 35.000 lei/ lună.

PSD nu are om pentru Apărare, așa că vrea Energia. Oficial, cere o ședință a coaliției: „Nu facem trocuri”
Politică

PSD nu are om pentru Apărare, așa că vrea Energia. Oficial, cere o ședință a coaliției: „Nu facem trocuri”

PSD nu are om pentru Apărare, așa că ar dori să cedeze acest minister liberalilor și vrea Energia, în schimb, susțin surse politice. Dacă PSD obține acest schimb de ministere, cel mai probabil Mihai Tudose va fi desemnat să preia acest portofoliu. PSD nu are om pentru Apărare Social-democrații lui Ciolacu vor să renunțe la Apărare și fiindcă este un domeniu puternic controlat de președintele Iohannis și de premierul PNL Ciucă. Nu este clar ce poziție va avea PNL față de acest troc, întrucât în acest partid sunt mai multe tabere, din care unele îi sunt favorabile lui Virgil Popescu, în timp ce altele l-ar dori demis. Premierul Ciucă ar dori ca PNL să păstreze energia, susțin surse politice. Ministerul Energiei controlează în prezent fonduri uriașe pentru reconversia industriei energetice din România. Oficial, PSD a ieșit din ședința conducerii acestui partid fără să anunțe un înlocuitor pentru Dîncu și spunând că vreo o reuniune a coaliției, înainte ca premierul Ciucă să plece la Bruxelles. Întrebat dacă PSD ar fi de acord să cedeze Apărarea într-un schimb de ministere cu liberalii, purtătorul de cuvânt al acestui partid, Radu Oprea, a răspuns: „Nu a fost o astfel de discutie, nu ne intereseaza schimburi sau un troc, ne intereseaza stabilitatea”. Citește și: O „bombă murdară” (cu elemente radioactive) poate schimba radical conflictul din Ucraina: Șoigu pretinde că Ucraina s-ar autobombarda, SUA respinge „afirmațiile clar false” rusești Oprea a declarat că în ședința PSD de luni seară nu a fost discutat un nume care să ocupe de portofoliul Apărării, iar Consiliul Politic Național ar urma să aibă loc la câteva zile după ședința de coaliție, după care va fi anunțată și noua propunere de ministru.

Cine va fi viitorul ministru al Apărării: variantele PSD. Problemă: dacă se face rocada premierilor, va avea mandat de doar șase luni
Politică

Cine va fi viitorul ministru al Apărării: variantele PSD. Problemă: dacă se face rocada premierilor, va avea mandat de doar șase luni

Cine va fi viitorul ministru al Apărării: variantele PSD se învârt, deocamdată, în jurul a două nume, europarlamentarul Mihai Tudose și senatorul Angel Tîlvar, provenit din fieful lui Marian Oprișan și fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în guvernarea Ponta. Până la nominalizarea unui succesor al lui Dîncu, premierul Ciucă va prelua interimatul la Apărare. Guvernul Ciucă a schimbat până acum cinci miniștri: doi sub suspiciunea de fraudă intelectuală (Florin Roman și Sorin Cîmpeanu, ambii de la PNL), unul este sub ancheta DNA (Adrian Chesnoiu - PSD), iar doi au demisionat din motive (Dîncu, de la PSD, și Dan Vîlceanu, de la PNL). Cine va fi viitorul ministru al Apărării Deși postul de ministru al Apărării revine PSD, probabil că președintele Iohannis va dori să fie consultat și să-și poată exercita dreptul de veto. Potrivit informațiilor de săptămâna trecută, PSD avea două variante pentru ministerul Apărării: europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier în regimul Dragnea, și Angel Tîlvăr, senator. În cazul lui Tudose, problema este că el cere garanții că va rămâne ministru și după rocada premierilor, din mai 2023. Dacă Tudose acceptă acum să preia portofoliul Apărării, își pierde mandatul de europarlamentar, iar în primăvară riscă să fie șomer. În schimb, Tîlvăr n-ar avea această problemă: el poate fi și senator, și ministru. Dacă va fi dat afară în mai 2023, el rămâne parlamentar. În sfârșit, pe listă a apărut și numele lui Titus Corlățean, fost ministru de Externe. Însă, în 2019, președintele Klaus Iohannis l-a respins pe Titus Corlățean pentru funcția de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Președintele anunțase deja că va respinge această propunere în condițiile în care Corlățean, fost ministru de externe, a demisionat în noiembrie în 2014 din cauza problemelor de la votul din străinătate de la alegerile prezidențiale. Citiți și: BREAKING Vasile Dîncu (PSD) a demisionat de la conducerea ministerului Apărării. Motivul: nu mai poate colabora cu Iohannis O altă variantă discutată în ultimele luni este ca PSD să cedeze Apărarea către PNL și să primească în schimb ministerul Energiei, condus acum de Virgil Popescu. Tudose a mai fost ministru al Economiei, în guvernul Ponta.

Croncănelile anti-Olanda ale lui Ciolacu au trei beneficiari: Șoșoacă, AUR și Putin. România intra în Schengen fără probleme, alături de Croația, dacă PSD nu fura și nu distrugea statul de drept
Opinii

Croncănelile anti-Olanda ale lui Ciolacu au trei beneficiari: Șoșoacă, AUR și Putin. România intra în Schengen fără probleme, alături de Croația, dacă PSD nu fura și nu distrugea statul de drept

Patriotul Ciolacu nu are nici un interes ca România să intre în spațiul Schengen. PSD controlează Vămile și nu vrea să piardă uriașele șpăgi și afaceri de pe granița de vest a României. PSD nu vrea să facă nici o concesie în ceea ce privește refacerea mecanismelor de luptă anticorupție, care să permită ridicarea MCV, fiindcă știe că membrii acestei grupăr infracționale ar fi primele „victime” și ar ajunge la pușcărie. PSD vrea să eșuăm în acest demers și știe pe cine să arunce vina: Olanda. De peste zece ani joacă aceași piesă, în care Olanda e acuzată de toate năstrușniciile - ani întregi a funcționat minciuna că vrea să ne cumpere portul Constanța - dar pare că electoratul acestui partid (și nu numai) continuă să înghită fără probleme prostiile servite de propaganda de partid și de stat. Da, Olanda are rezerve față de primirea României în spațiul Schengen, dar discuțiile nu sunt închise. Siegfried Mureșan, probabil europarlamentarul cu cele mai bune conexiuni externe, a scris: „Lucrăm în continuare pentru a obține cât mai curând o majoritate în Parlamentul Olandei și sprijinul Guvernului olandez pentru aderarea României la spațiul Schengen”. În loc să vadă ce-i de făcut, Ciolacu și nr.2 din PSD, tractoristul Paul Stănescu, azi patriot și expert în diplomație, s-au apucat să înjure Olanda. „Eu nu voi accepta şi nu cred că vreun român poate să accepte, până la urmă, o jignire faţă de România şi români, fără niciun motiv sustenabil”, a declamat Ciolacu. În paranteză fie spus, adevărata jignire pentru români este că o mediocritate din Buzău, cu o facultate privată terminată pe la 35 de ani, revoluționar de mucava și fost lacheu al lui Dragnea, dă directive în țara asta. Atacul lui Ciolacu la Olanda - deși discuțiile/ negocierile sunt în desfășurare - are un singur scop: să torpileze definitiv intrarea în Schengen, pe care, repet, PSD nu o vrea. Însă ce face PSD este mult mai grav. A scos la lumină toți frustrații aflați prin mlaștinile rețelelor sociale. „Europa nu ne vrea”, „Olandezii, niște drogați, ciudați”, „Să-i dăm un șut lui Rutte”: cam acestea sunt mesajele. Acesta e electoratul șoșocist-aurist închegat în vremea pandemiei, sub pretextul bătăliei anti-mască. Șoșoacă și Simion asta așteptau, în lipsa altor teme: să relanseze discursul anti-european, mitul românilor care se căciulesc în fața Înaltei Porți - o logică elementară că noi vrem în spațiul Schengen, pe când Imperiul Otoman venea cu forța peste țările române, pare că nu funcționează. Cel mai tare se va bucura propaganda Krelinului, aceeași propagandă care jubila la declarațiile ministrului PSD al Apărării, Vasile Dîncu. „Suntem colonie” este 100% lozinca Kremlinului folosită în toate țările din spațiul ex-sovietic, țintită către tot felul de analfabeți funcțional care au învățat istorie după manualul din 1950. Kremlinul are interesul să destabilizeze și să crească resentimentele anti-NATO și anti-UE. Va juca și va încuraja atacurile împotriva Olandei. Ciolacu și ai lui oferă muniția de care avea nevoie. Eu mi-aș dori să intrăm în Schengen. Dar dacă ratăm această oportunitate nu am nici un dubiu cine este principalul vinovat: mafia patronată de PSD. Intram fără probleme în Schengen, acum mulți ani sau cel puțin odată cu Croatia, dacă acest partid nu distrugea mecanismele de combatere a corupției, pentru a putea fura în tihnă. Cu Rusia la doi pași de granița noastră, un partid anti-european, plin de cârtițe ale Rusiei și Chinei comuniste, nu ar trebui să fie la guvernare

Discret, PSD le spune pensionarilor că nici măcar o creștere de 10% nu vor primi, la 1.1.2023 (Antena 3)
Politică

Discret, PSD le spune pensionarilor că nici măcar o creștere de 10% nu vor primi, la 1.1.2023 (Antena 3)

PSD le spune pensionarilor că nici măcar o creștere de 10% nu vor primi, la 1.1.2022: potrivit Antenei 3 majorarea va fi de doar 6%. Ulterior, în primăvară, pensiile se vor majora până la 10%. PSD le spune pensionarilor că nici măcar 10% nu vor primi „După lungi discuții, coaliția de guvernare ia în calcul să crească pensiile în două tranșe, anul viitor. Așadar, de la 1 ianuarie, o prima creștere, dar doar cea prevazută de lege. Una care să acopere creșterea inflației pe 2021, plus creșterea economică, adică o creștere în jur de 6 procente pentru punctul de pensie. Restul de până la 10 la sută ar putea fi dat la mijlocul primăverii, în luna aprilie”, susține postul controlat de Dan Voiculescu. Acesta citează o declarație ambiguă făcută joi de prepreședintele PSD, Marcel Ciolacu: „Minimum, minimum de la care pornim este legea. Rata inflației de anul trecut, așteptăm construcția bugetului. Este o abordare și asta, să aplici legea, și pe urmă, când închizi anul fiscal în februarie, cel târziu în martie, să vii cu diferența. Vom lua decizia cea mai sustenabilă”. Ciolacu a făcut aceste afirmații la emisiunea lui Ionuț Cristache. Acum câteva săptămâni, tot el susținea că „ar fi inuman” ca pensiile să crească sub 10%: „Repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”. Citește și: Putin dă semne că se sufocă fără banii europeni pentru gazul rusesc: insistă pe lângă Erdoğan să creeze un hub gazier în locul Nord Stream „Impactul ar fi de 11 miliarde de lei pentru o majorare, aşa cum propus în primă fază, cu cel puţin 10%. Este o sumă sustenabilă, identificată din calculele noastre. Discutăm în coaliţie şi luăm decizia finală în termenul cel mai scurt, dar sigur va fi o majorare de la 1 ianuarie, aşa cum a precizat şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul Nicolae Ciucă”, afirma, la 10 octombrie, ministrul Muncii, Marius Budăi.

În plină criză energetică, PSD plasează la ANRE un fotomodel: Roxana Ilie. Ea este administratorul unei firme prin care PSD plătește presa (G4Media)
Politică

În plină criză energetică, PSD plasează la ANRE un fotomodel: Roxana Ilie. Ea este administratorul unei firme prin care PSD plătește presa (G4Media)

În plină criză energetică, PSD plasează la ANRE un fotomodel: Roxana Ilie, cunoscută prin aparițiile ei mondene. În mai 2022, ea a apărut în „TOP 50 cele mai jucăușe fete care se zbenguie pe plajă”, realizat de CanCan. Ea era pe locul zece în acest clasament. PSD plasează la ANRE un fotomodel din Buzău „Roxana Ilie (32 de ani), administrator al firmei Look Outdoor SRL, societate despre care G4Media.ro a dezvăluit, luna trecută, că are contracte pentru servicii de presă și propagandă cu PSD, a fost angajată, recent, la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituție aflată sub controlul aceluiași partid. ANRE este condusă se Dumitru Chiriță. Surse din mediul politic susțin că Ilie este o apropiată a vicepremierului PSD Sorin Grindeanu și prietenă cu deputata PSD, Laura Vicol. Aceasta și-ar fi petrecut vacanțe împreună cu Vicol la Monaco”, scrie G4Media. Potrivit acestui site, Ilie a fost angajată la cabinetul președintelui ANRE, Dumitru Chiriță, în calitate de consilier la un departament care se ocupă de relația cu Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER). Recent, PSD l-a propulsat la conducerea ANRE pe fostul deputat Iulian Iancu, despre care chiar colegii spuneau că este „omul Gazprom”. Citește și: ANALIZĂ WSJ Sistemele HIMARS au transformat bătălia din Ucraina: au oprit avasnul rusesc și sunt responsabile pentru 70% din avansul din zona Herson În octombrie va expira mandatul președintelui ANRE, Dumitru Chiriță, iar pe lista celor care i-ar putea lua locul este penalul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului.

Senator PNL, atac la aliații din PSD: După somităţi precum Andronescu sau Genunche Pop, Educaţia este ultimul subiect în legătură cu care PSD ar trebui să deschidă gura
Politică

Senator PNL, atac la aliații din PSD: După somităţi precum Andronescu sau Genunche Pop, Educaţia este ultimul subiect în legătură cu care PSD ar trebui să deschidă gura

Un senator PNL, Liviu Brătescu, a lansat un atac relativ surprinzător la aliații din PSD. Reacţia senatorului liberal vine după ce deputatul PSD Gabriel Zetea afirmase că ar fi necesar ca PNL să facă o analiză internă referitoare la "riscurile potenţiale pe care le pot produce noi investigaţii media şi care au în centru demnitari liberali". Senator PNL, atac la aliații din PSD Brătescu a amintit, pe Facebook, că PSD a promovat la Educație personaje precum Liviu Pop sau Ecaterina Andronescu. „Vegheaţi atent de umbrele politice ale lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Liviu Genunche Pop şi alţi intelectuali de marcă ai României, confruntaţi cu cel mai mare scandal din istoria recentă a politicii româneşti (deputatul Bălăşoiu putând juca în filme de profil), unii pesedişti cer PNL să-şi facă o analiză ca să nu mai facă greşeli demnitarii lor. Să nu confunde PSD faptul că suntem de nevoie azi într-o alianţă politică pentru a face faţă crizelor uriaşe cu care ne confruntăm şi eforturile noastre de a asigura stabilitatea României, cu o bruscă orbire! Nici cu războiul la graniţe şi pe culmea unei crize economice imposibil încă de măsurat ca magnitudine, cei de la PSD nu-şi pot reprima vechile obiceiuri. Analize să-şi facă şi cei care introduc pe liste în Parlament oameni de factura lui Bălăşoiu!", a afirmat senatorul Liviu Brătescu. Zetea (PSD): Un caz Cîmpeanu îngroapă credibilitatea reformei Totodată, Brătescu a susţinut că, în ceea ce priveşte educaţia, "după minunatele mandate ale unor somităţi precum Ecaterina Andronescu sau Liviu Genunche Pop, acesta este ultimul subiect în legătură cu care PSD ar trebui să deschidă gura". Citește și: VIDEO Premieră în istoria filmelor documentare: un grup de ruși se predă ucrainenilor cu tot cu blindatul pe care-l conduceau "Constat că nu numai Maricel Popa, alături de alţi parlamentari PSD Iaşi, se cred în opoziţie faţă de PNL, dar şi dinspre alte sfere înalte ale social-democraţiei răzbat discursuri de opozanţi feroce ai «ticăloşilor de dreapta». Îi invit pe parlamentarii PSD să se abţină de la sfaturi măcar până trecem cu toţii iarna asta care se prefigurează extrem de complicată. Altele sunt priorităţile României astăzi", a adăugat el. Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, miercuri, că ar fi necesar ca PNL să facă ”o urgentă şi serioasă analiză internă referitoare la riscurile potenţiale pe care le pot produce noi investigaţii media şi care au în centru demnitari liberali". Zetea a afirmat că un alt scandal similar cazului Cîmpeanu ar îngropa definitiv nu doar proiectul România Educată, ci şi "credibilitatea vreunei reforme a Educaţiei conduse de un portofoliu deţinut de PNL".

Patrioții de la PSD plătesc consultanți americani: 40.000 USD/lună, din banii publici (presă)
Politică

Patrioții de la PSD plătesc consultanți americani: 40.000 USD/lună, din banii publici (presă)

Patrioții de la PSD plătesc consultanți americani: publicația Profit scrie că partidul condus de Marcel Ciolacu a încheiat, pe un an, un contract de consultanță politică, în afaceri publice și în relațiile cu presa, cu firma americană de profil Chartwell Strategy Group. Potrivit Profit, contractul costă 40.000 USD/ lună. Patrioții PSD plătesc consultanți americani O prevedere din contract arată că PSD va plăti acest contract din bani publici: „Chartwell acceptă că pot exista întârzieri la plata facturilor cauzate de neplata subvenției acordate partidelor românești conform legislației românești, întârzieri care nu pot fi considerate ca o neexecutare culpabilă a contractului”. În primele șase luni din 2022, PSD a primit de la stat o subvenție de peste 48 de milioane de lei, din care 73% s-a cheltuit pe presă și propagandă și doar puțin peste 5% pentru consultanță. În septembrie, subvenția era de 10,9 milioane de lei. Citește și: Germania, arătată din nou cu degetul pentru că refuză să trimită armament în Ucraina. Într-un gest fără precedent, șefa PE invocă necesitatea tancurilor germane Leopard 2 În 2021 partidele politice din România au fost finanțate cu 243 de milioane de lei (49 mil. euro), cu o creștere de peste 700% față de 2017, adică momentul în care parlamentarii au legiferat creșterea explozivă a subvenției. G4media a scris că două societăți comerciale care au primit, începând cu 2020, de la organizația centrală a PSD contracte pentru ”servicii de presă și propaganda” au multiple legături cu Buzăul – fieful președintelui acestui partid, Marcel Ciolacu, precum și cu Sorina Stan-Docuz, o apropiată a liderului social-democrat. Prima este firma de publicitate stradală Look Outdoor SRL, înființată în Buzău și administrată de Roxana Ilie, cea mai bună prietenă a Sorinei-Stan Docuz. În 2020, după ce a semnat contracte cu PSD, cifra de afaceri a Look Outdoor a crescut de 835 de ori față de anul anterior. La alegerile parlamentare din 2020, Look Outdoor a primit cel mai mare contract semnat de PSD Buzău pentru materiale de campanie.

FOTO Fiul deputatului Bălășoiu, suspectat de relații cu minori, a fost pus de PSD primar în locul tăticului. Ciolacu a venit personal să-l susțină pe junior
Politică

FOTO Fiul deputatului Bălășoiu, suspectat de relații cu minori, a fost pus de PSD primar în locul tăticului. Ciolacu a venit personal să-l susțină pe junior

Fiul deputatului Bălășoiu, suspectat de relații cu minori, a fost pus de PSD primar în locul tăticului. Din 2004 în 2020, primar al comunei Rociu, din Argeș, a fost Aurel Bălășoiu, recent exclus din PSD după ce a fost prins întreținând relații cu un tânăr, posibil minor. Însă, după ce Aurel Bălășoiu a fost ales deputat PSD, în comună s-au organizat alegeri, în iunie 2021. Fiul deputatului Bălășoiu a fost pus de PSD primar PSD l-a susținut pe Rociu Junior, Victor, care a câștigat cu un scor zdrobitor: 73% din voturile celor prezenți. „Ne-am bucurat să îi avem astăzi în mijlocul nostru la #Rociu pe Marcel Ciolacu, președintele #PSD, și Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Le mulțumim pentru susținerea și încrederea pe care o acordă candidatului PSD la funcția de #primar al comunei Rociu, Victor Mihai Bălășoiu!”, a anunțat, la 17 iunie 2021, PSD Argeș. Foto: PSD La investirea lui Victor Bălășoiu în funcția de primar a fost prezentă întreaga conducere PSD din județul Argeș. Juniorul are Mercedes nou și o avere impresionantă Bălășoiu Junior are o avere impresionantă: în 2020 și-a cumpărat un Mercedes, are un apartament în Pitești, și, din 2015, cumpără terenuri agricole și forestiere. El deține circa 110 de hectare de teren agricol și circa patru hectare de pădure. În 2021, mama i-a donat 100.000 de lei. În afară de această donație, veniturile lui Victor Bălășoiu și ale soției au fost sub 160.000 de lei, în 2021, potrivit declarației de avere. Bălășoiu, tatăl și fiul PSD l-a exclus sâmbătă din partid pe deputatul Aurel Bălășoiu, spunând doar că „nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine. „De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare”, se mai arată în comunicatul partidului condus de Marcel Ciolacu. Citește și: PSD l-a exclus pe deputatul Aurel Bălășoiu. Gândul publică imagini în care acesta întreținea relații cu un tânăr. „Nu recunosc”, spune Bălășoiu Gândul a publicat, azi, fotografii în care un personaj care pare a fi deputatul PSD Aurel Bălășoiu este gol, pe o canapea, alături de un tânăr. Fot: Captură de ecran „Surse din lumea politică au mărturisit pentru GÂNDUL că deputatul PSD, Aurel Bălășoiu, este implicat într-un scandal sexual monstruos față de care vom reveni PE LARG cu detalii. Sursele noastre susțin faptul că ramificațiile acestui scandal sexual se întind pană în ”intestinele” bisericii. Nu este exclus ca acest caz să devoaleze o rețea de traficanți care explotează minori în scopuri sexuale”, scrie Gândul, fără să ofere alte detalii.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră