miercuri 30 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Sindicaliștii din Educație perpelesc Guvernul: greva continuă până când vor vedea solicitările lor transpuse într-un act normativ. Reacția lui Ciucă

Sindicaliștii din Educație perpelesc Guvernul: greva continuă până când vor vedea solicitările lor transpuse într-un act normativ. Un răspuns va fi dat luni, la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor. Guvernul le-a propus sindicaliştilor o creştere salarială medie de 25% de la 1 iunie, 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027, precum şi 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ianuarie 2024. Sindicaliștii din Educație perpelesc Guvernul Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat că Guvernul a propus, duminică, majorări salariale pentru angajaţii din educaţie în două tranşe, o tranşă de la 1 ianuarie 2024 şi o a doua tranşă din anul 2025. Acesta a precizat că propunerile Guvernului vor fi aduse la cunoştinţa angajaţilor din sistem şi că reprezentanţii acestora se vor pronunţa luni, la ora 10. „Concluzia e una foarte clară. Colegii vor să vadă proiectul actului normativ. Ne vom pronunța mâine, la ora 10. (...) Până atunci greva continuă”, a spus președintele FSE, Marius Nistor. „Este logic că primească colegii noştri proiectul actului normativ şi în funcţie de conţinutul acestuia ne vor da un răspuns până mâine, răspuns pe care îl comunicăm.”, a mai afirmat Nistor. Marius Nistor a precizat că prim-ministrul i-a anunţat că proiectul actului normativ va fi pus în dezbatere publică. Întrebat dacă vor fi recuperate cursurile care nu au fost predate în perioada grevei vor fi recuperate, liderul FSLI, Simion Hancescu, a răspuns: „Şcoala nu este magazin. Nu poţi să pui lacătul. În mod logic, lecţiile care au fost predate trebuie recuperate”. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero „Mâine, după ce vom pune azi în transparență conținutul OUG, toți cei care lucrează în învățământ vor lua o decizie pe care o vor transmite până la ora 10, iar apoi vom avea o nouă ședință de Guvern în care vom aproba ordonanța și conflictul de muncă se va încheia.”, a spus Nicolae Ciucă.

Sindicaliștii din Educație perpelesc Guvernul: greva continuă până când vor vedea solicitările lor transpuse într-un act normativ. Reacția lui Ciucă
BREAKING Guvernul ar fi cedat și a acceptat cererile cadrelor didactice - surse
Politică

BREAKING Guvernul ar fi cedat și a acceptat cererile cadrelor didactice - surse

Guvernul ar fi cedat și a acceptat cererile cadrelor didactice, arată surse care citează un mesaj interne al sindicatelor din educație. Însă Executivul solicită o consultare rapidă cu profesorii și o întâlnire la Palatul Victoria, duminică, la ora 9 a.m., pentru a se anunța încherea conflictului. Potrivit Antenei 3, oferta ar fi condiționată de încheierea, mâine, a grevei. Greva durează de trei săptămâni. Guvernul ar fi cedat și a acceptat cererile cadrelor didactice Acum câteva ore, cadrele didactice au decis să respingă o ofertă prin care angajații ar fi urmat să primească câte 1.500 lei net în luna octombrie și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării. Iată care este oferta de acum, potrivit unui mesaj al liderului FSE, Marius Nistor, pe grupurile de profesori: „Buna seara! Acum 5 min ni s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creșterea salariala 1500 anual ptr pers did de predare și auxiliar pana in 2027 500 anual ptr pers nedid pana in 20027 50% prima transă din noua grila de la 1 ian 2024. Condiția este de a fi mâine la ora 9 la Guvern ptr a anunța încheierea conflictului. Rog consultați colegii rapid și ne comunicați in aceasta seara". Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero Ultima ofertă cunoscută a Guvernului, respinsă de cadrele didactice, era: o primă de 1.500 de lei net, anuală, cu acordare din fonduri europene, în perioada 2023-2027, în luna octombrie o creștere cu 45% din diferența între actualul salariu, mărit și el după ordonanța de urgență 53 adoptată de Guvern cu forța cu câteva sute de lei, și salariul prevăzut în grila care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie, cea inclusă în viitoarea lege a salarizării unitare Duminică, la ora 10.00 este prevăzută o ședință de guvern care, oficial, nu are ordine de zi.

VIDEO Primele imagini ale asaltului ucrainean asupra pozițiilor rusești: un Humvee acoperă infanteria, care atacă linia rusească de tranșee
Eveniment

VIDEO Primele imagini ale asaltului ucrainean asupra pozițiilor rusești: un Humvee acoperă infanteria, care atacă linia rusească de tranșee

Primele imagini ale asaltului ucrainean asupra pozițiilor rusești: un Humvee acoperă infanteria, care atacă linia rusească de tranșee, se observă în filmarea de puțin peste două minute. Filmarea, făcută din dronă, pare să aparțină forțelor ucrainene, dar ea a devenit virală pe Twitter. Primele imagini ale asaltului ucrainean Atacul pare să se fi desfășurat în zona Zaporojie/Herson. Cea mai mare bătălie de după 1945 a început: contraofensiva Ucrainei pare să fi străpuns prima linie defensivă a Rusiei, în zona Zaporojie, afirmă mai mulți influenceri pro-Ucraina, pe diferite rețele sociale. Ukrainian forces are starting to release small glimpses of how they storm Russian positions, without disclosing much.Source: https://t.co/SUFA54sR7E#Ukraine #Counteroffensive #Zaporizhzhia #Kherson pic.twitter.com/JeNnWWO5ZY— (((Tendar))) (@Tendar) June 10, 2023 Însă alte surse ucrainene susțin că ar fi vorba doar de etapa în care se testează apărarea rusă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că au început operațiunile de contraofensivă în Ucraina. President Volodymyr Zelensky said on Saturday that counteroffensive and defensive operations were taking place in Ukraine, but told reporters that he would not say what stage they were at. #StandWithUkraine https://t.co/cNRN9xsxmJ pic.twitter.com/zA7sIHK5Kn— Dénes Törteli ?????? (@DenesTorteli) June 10, 2023 „Este important ca Rusia să simtă în permanență că nu mai are mult timp la dispoziție… Acțiunile contraofensive și defensive corespunzătoare sunt în curs de desfășurare în Ucraina, dar nu voi intra în detalii în ce stadiu se află. Cred că o vom simți cu toții cu siguranță. Trebuie să avem încredere în militarii noștri și eu am încredere în ei. Sunt în contact zilnic cu comandanții noștri din diferite direcții… Toată lumea este acum într-o dispoziție pozitivă. Așa că spuneți-i lui Putin", a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă cu premierul canadian Justin Trudeau la Kiev. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero Institutul de Studii a Războiului, ISW, arată că sunt mai multe direcții de atac, Ucraina avansând în zona Bahmut și vestul Donețkului.

Pesediștii care conduc consilii județene iau spor de 50% pentru că absorb fonduri europene. Bolojan, președintele CJ Bihor, și Birta, primarul din Oradea - doar 25%
Eveniment

Pesediștii care conduc consilii județene iau spor de 50% pentru că absorb fonduri europene. Bolojan, președintele CJ Bihor, și Birta, primarul din Oradea - doar 25%

Pesediștii care conduc consilii județene iau spor de 50% pentru că absorb fonduri europene, arată datele publice de pe site-urile acestor instituții. În schimb, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, și Florin Birta, primarul din Oradea iau doar un spor de 25%, deși acest județ și acest oraș sunt campioane la absorbție. Pesediștii care conduc consilii județene iau spor de 50% De exemplu, la Bistrița Năsăud, unde președinte este pesedistul Emil Moldovan, la indemnizația lunară de 18.720 de lei se adaugă un spor de 9.360 lei, denumit pompos „Majorarea indemnizației lunare conform art.16 alin.(2) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare” - de fapt sporul pentru fonduri UE. Potrivit ultimei liste cu salarii de la acest consiliu județean, doar președintele și vicepreședinții beneficiază de acest spor, nu și angajații consiliului. Vicepreședinții consiliului județean sunt de la PSD și PMP. În Argeș, aceeași situație: președintele Ion Mânzină, de la PSD, și cei doi vicepreședinți, ambii de la PSD, iau un spor de 50% la salariul de bază pentru că lucrează cu fonduri europene. La ceilalți angajați ai primăriei, pe lista publicată nu figurează sporurile. Indemnizațiile conducerii sunt identice cu cele din Bistrița Năsăud, 18.720 de lei, plus spor de 9.360 lei. Și în Olt, unde președinte este Marius Oprescu, de la PSD, sporul pentru fonduri europene este de 50%, pentru conducerea consiliului. La fel în Botoșani, unde președinte al Consiliului Județean este Doina Feodorovici, de la PSD. Bacău, condus de Valentin Ivancea (PSD): sporuri de 50% pentru președinte și vicepreședinții consiliului județean. În mai multe județe conduse de lideri PSD, precum Teleorman, aceste informații sunt imposibil de găsit pe site-ul instituției. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero Bihorul, modest. Boc - 50% La Buzău și Vaslui, tot fiefuri PSD, președinții Consiliului Județean s-au limitat la sporuri de 25% din indemnizația lunară. În Bihor, lista salariilor precizează că indemnizațiile lunare ale președintelui - Ilie Bolojan - și ale vicepreședinților se majorează cu doar 25%. La Oradea, se precizează: „Indemnizatia lunară a primarului și indemnizaţiile lunare ale viceprimarilor au fost majorate cu 25% având în vedere implementarea proiectelor finantate din fonduri europene nerambursabile”. Salariile personalul nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de sporuri între 10 și 40% (maximum prevăzut fiind de 50%), în funcție de timpul alocat acestor proiecte. Dintre primarii PNL, Emil Boc primește sporul maxim, de 50%, pentru absorbția fondurilor europene. Și la CJ Arad, condus de liberalul Iustin Cionca, sporul acesta este dus la maximum, de 50%.

Cea mai mare bătălie de după 1945: contraofensiva Ucrainei pare să fi străpuns prima linie defensivă a Rusiei, în zona Zaporojie
Eveniment

Cea mai mare bătălie de după 1945: contraofensiva Ucrainei pare să fi străpuns prima linie defensivă a Rusiei, în zona Zaporojie

Cea mai mare bătălie de după 1945 a început: contraofensiva Ucrainei pare să fi străpuns prima linie defensivă a Rusiei, în zona Zaporojie, afirmă mai mulți influenceri pro-Ucraina, pe diferite rețele sociale. Însă alte surse ucrainene susțin că ar fi vorba doar de etapa în care se testează apărarea rusă. Contraofensiva Ucrainei pare să fi străpuns prima linie defensivă „Ucraina a avansat 5-17 km în regiunea Zaporizhya, a străpuns prima linie de apărare a Rusiei și a eliberat peste o duzină de comunități, potrivit site-ului Volya, care citează contacte ucrainene și rusești. Forțele rusești «nu-și pot menține pozițiile și se retrag lent aproape de-a lungul întregii linii de contact». Rusia ar fi angajat 40.000 de soldați din rezervele sale pentru a-și întări forțele care se retrag. Ucraina lovește la rândul ei cu artileria liniile de întăriri și logistică, ceea ce duce la penuria de provizii de bază pentru trupele rusești, cum ar fi apa potabilă. Autoritățile inamice se pregătesc pentru posibila evacuare a orașului ocupat Melitopol, o țintă cheie probabilă a avansului ucrainean spre sud. Notă Opsec: Informațiile de mai sus sunt deja raportate public și/sau evident cunoscute de inamic”, scrie un influecer pro-Ucraina, jurnalist, al cărui cont pe Twitter este denumit „Ukraine Resists Russian Genocide… Yeah Again”. Ukraine has advanced 5-17 km in the Zaporizhya region, breached Russia's first line of defenses and liberated over a dozen communities, according to the site Volya, citing Ukrainian and Russian contactsRussian forces "can't hold their positions and slowly retreat almost along… pic.twitter.com/UXgAOPzomt— ??Ukraine Resists Russian Genocide... Yeah Again (@ArmedMaidan) June 9, 2023 Harta: ISW New York Times apreciază că, deocamdată, Ucraina doar testează rezistența Rusiei. Counter-offensive 101:Phase 1: Target russian logistics, reconPhase 2: Probe russian defences, find optimal attack vector(s), target heavy russian artillery, force russia’s handPhase 3: Unleash ArmageddonWe are in Phase 2.— Maria Drutska ?? (@maria_drutska) June 9, 2023 NY Times: Ucraina testează, deocamdată „Valul de atacuri inițiale, organizate în secret de armata ucraineană, sunt menite să sondeze punctele slabe și să atragă Rusia să își dezvăluie strategiile defensive prea devreme, înainte ca cea mai mare parte a noii forțe ucrainene să intre în luptă. Pe întinderea de terenuri agricole, cele două armate fac manevre și își ascund sutele de tancuri, vehicule blindate și obuziere în sate mici și în tufișuri de copaci, pentru ca nu cumva cealaltă parte să ghicească unde sunt concentrate forțele lor. Odată intrată în plină desfășurare, se așteaptă ca contraofensiva Ucrainei să fie una dintre cele mai mari operațiuni militare din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, afirmă publicația americană. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero Institutul de Studii a Războiului, ISW, arată că sunt mai multe direcții de atac, Ucraina avansând în zona Bahmut și vestul Donețkului.

Ludovic Orban cere o coaliţie USR-PMP-Forţa Dreptei încă de la europarlamentare: Pentru un vehicul politic nou, ai nevoie de minim şase luni de zile
Politică

Ludovic Orban cere o coaliţie USR-PMP-Forţa Dreptei încă de la europarlamentare: Pentru un vehicul politic nou, ai nevoie de minim şase luni de zile

Ludovic Orban cere o coaliţie USR-PMP-Forţa Dreptei încă de la europarlamentare: Pentru un vehicul politic nou, ai nevoie de minim şase luni de zile şi cel puţin o tură de alegeri astfel încât să obţii cu adevărat rezultatul maxim la următoarele alegeri, a explicat el, într-un interviu la Prima TV, citat de news.ro. Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a fost întrebat de ce nu apare în poză alături de Cătălin Drulă şi Eugen Tomac, care au dat startul coagulării dreptei împotriva coaliţiei PSD-PNL. Ludovic Orban cere o coaliţie USR-PMP-Forţa Dreptei ”Startul unei coagulări a dreptei a fost dat mai de mult. Am avut mai multe întâlniri (cu Cătălin Drulă şi cu Eugen Tomac - n.r.). Orice discuţie pentru coagularea unui pol de centru-dreapta care să poată să creeze o alternativă competitivă, serioasă la actuala putere este binevenită şi nu poate decât să mă bucure. În mod evident, eu sunt susţinătorul unei coaliţii de centru-dreapta, care să aibă la bază valorile liberal-conservatoare şi care să dea cu adevărat o speranţă oamenilor dezamăgiţi, supăraţi, care nu mai cred în şansa unei schimbări în bine, să poată să retrezească speranţa pentru partea din societate care este profund nemulţumită faţă de modul în care este guvernată România”, a declarat Ludovic Orban la Prima TV, citat de news.ro. Fostul premier susţine că nu a existat o dispută între el şi Cătălin Drulă legată de o viitoare împărţire a funcţiilor. ”N-am avut nicio discuţie legată de funcţii. Absolut nicio discuţie. Am avut discuţii legate de situaţia politică şi de faptul că este absolut necesare o asemenea coalizare”, a spus Orban. Ca să poţi face cunoscut un brand ai nevoie de şase luni Întrebat dacă USR, PMP şi Forţa Dreptei ar trebui să meargă împreună încă de la alegerile europarlamentare, Ludovic Orban a răspuns: ”Da, pentru că un vehicul politic nou trebuie să-l faci cunoscut către toţi cetăţenii. Ţinând cont de cum arată media astăzi, ţinând cont de ce s-a întâmplat şi pe reţelele de socializare - şi anume noii algoritmi de la Facebook, care au distrus complet reach-ul pentru comunicarea politică - ca să poţi face cunoscut un brand la nivelul tuturor cetăţenilor români cu drept de vot ai nevoie de minim şase luni de zile şi de participarea în cel puţin o tură de alegeri, astfel încât la următoarele alegeri să obţii cu adevărat rezultatul maxim”. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero Două echipe din partea USR şi PMP au purtat, miercuri, discuţii despre construirea unei alternative de dreapta la coaliţia PSD-PNL în contextul anului electoral 2024.

Președintele Academiei Române, discurs cu mesaje de tip Șoșoacă: „Apoi, dacă asta-i globalizare, atunci mai bine mai punem bicarbonat în mititei”
Politică

Președintele Academiei Române, discurs cu mesaje de tip Șoșoacă: „Apoi, dacă asta-i globalizare, atunci mai bine mai punem bicarbonat în mititei”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a ținut, la Brașov, un discurs cu mesaje de tip Șoșoacă: „Apoi, dacă asta-i globalizare, atunci mai bine mai punem bicarbonat în mititei”, a spus el, citat de R3News, o publicație care preia mesajele AUR și ale Danielei Șoșoacă. Președintele Academiei Române, discurs cu mesaje de tip Șoșoacă „Am auzit că la Bruxelles, într-un s-au ocupat că punem bicarbonat în mititei și au început să ne spună că nu-i sănătos. Apoi, dacă asta-i globalizare, atunci mai bine mai punem bicarbonat în mititei, că-i sănătos la stomac”, ar fi spus Pop, citat de r3media. În realitate, Pop crează o falsă temă. Regulamentul Uniunii Europene interzicea tuturor țărilor folosirea bicarbonatului de sodiu pentru că era folosit pentru a ascunde mirosul. Însă, aproape imediat după apariția acestui regulament a apărut o derogare și România poate exporta carne de mici, cu bicarbonat de sodiu. Pe lângă România, sunt și alte țări care au produse asemănătoare și pentru care se va face o excepție de la regulă, cum ar fi Grecia, Slovacia, Croația, Bulgaria și Turcia. În plus, Pop s-a referit la romi ca fiind „țigani” și a respins ideea ca statul român să-și ceară scuze pentru perioada în care au fost ținuți în robie. „A venit cineva din Statele Unite să ne spună că dacă țiganii au fost robi 500 de ani, de-acum noi încolo noi ar trebui să fim robi 500 de ani, ca să compensăm și să echilibrăm. Cum să porți dialog în această formă? Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte? Legea talionului? Ne întoarcem iar la ce-a fost în antichitate? Cum adică, să mă pedepsești pe mine 500 de ani? Eu nu înțeleg ideea de a-ți cere scuze pentru ce-au făcut înaintașii tăi acum 200 sau 40 de ani. Am început, ca pe vremea comunismului, să ne turnăm noi cenușă-n cap pentru faptele bunicilor și părinților? Ne întoarcem iar în comunism, unde copiii nu erau primiți în facultăți pentru că bunicul era burghez?”, a afirmat președintele Academiei. Citește și: Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero

Document oficial: la spitalul din Huși, pacienții au murit fiindcă nu s-au cumpărat medicamente pentru tratamentul adecvat. Șeful spitalului: personaj controversat susținut de PSD
Eveniment

Document oficial: la spitalul din Huși, pacienții au murit fiindcă nu s-au cumpărat medicamente pentru tratamentul adecvat. Șeful spitalului: personaj controversat susținut de PSD

La spitalul din Huși, pacienții au murit fiindcă nu s-au cumpărat medicamente pentru tratamentul adecvat, arată un document oficial, respectiv o notă de control a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui transmisă Avocatului Poporului și publicată de Vremea Nouă. Șeful spitalului este Bogdan Popa, susținut de PSD. El a devenit celebru în presa centrală după o bătaie, cu scaune și cu pahare în cap, cu Claudiu Romila, actor la Teatrul Nottara și consilier local la Huși. În mai 2023, la spitalul municipal Huși, doi pacienți ar fi murit pentru că nu li s-a asigurat tratamentul adecvat. Cei doi aveau nevoie de un tratament cu antibiotice de vârf, dar ele nu existau în spital și, într-o primă etapă, medicii ar fi cerut familiilor să le cumpere. Citește și: Încă un spital-cimitir: la Huși, doi pacienți ar fi murit pentru că nu li s-a asigurat tratamentul adecvat. Un medic a scris că din 1 mai nu a mai primit antibioticele necesare Urmare a crizei de medicamente, în martie, tot la acest spital, fiolă de calmant a fost împărțită între doi pacienți ieșiți din operație, scria tot Vremea Nouă din Vaslui. Pacienții au murit fiindcă nu s-au cumpărat medicamente La ce concluzii a ajuns Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, după un control la spitalul din Huși: „Schemele de tratament recomandate de medici în conformitate cu starea pacientului și rezultatul analizelor au fost puternic afectate de lipsa medicamentelor din gestiunea farmaciei” Iată cum descrie, eufemistic, acest document moartea a doi pacienți: „Multiplele schimbări de scheme de tratament au fost dictate de soluții fortuite care au dus inexorabil la evoluția nefavorabilă a cazului pacientului C. Ș. Nerespectarea procedurilor de bună practică în antibioterpie și a protocoalelor de tratament a ținut doar de cauze administrative”. Lipsa de răspuns a conducerii spitalului față de solicitările medicilor de a se asigura medicația necesară pentru pacienții internați și mai ales pentru pacienții internați pe secția A.T.I., pentru care tratamentele administrate pot fi salvatoare de viață, înregistrându-se astfel decese din cauze evitabile. În concluzie, CJAS Vaslui cere: „Se vor asigura permanent antibiotice de primă linie și antibiotice de rezervă”.

Fieful lui Ciolacu: membrii din conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați în procent de 92,3% la stat - Libertatea
Politică

Fieful lui Ciolacu: membrii din conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați în procent de 92,3% la stat - Libertatea

Conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați în procent de 92,3% la stat, scrie, în Libertatea, Valeriu Nicolae. Marcel Ciolacu provine din filiala PSD Buzău. Conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați în procent de 92,3% la stat Potrivit acestui articol: În conducerea PSD Buzău sunt cinci actuali parlamentari și un fost ales. Toți au avut sau au soția/soțul care lucrează la stat. Pe lângă ei, mai sunt 11 oameni în conducerea PSD Buzău. Nouă dintre ei lucrează tot la stat: viceprimar, director la transportul local, director la poștă, directori la târguri și piețe, președinte de consiliu județean, vicepreședinte de consiliu județean și prezenți în CA-uri care controlează alte multe instituții ale statului. Opt dintre partenerii lor de viață lucrează și ei la stat: la URBIS, compania locală unde șeful PSD a fost director, la consiliul județean sau în domeniul medical. Din 17 oameni câți sunt în conducerea PSD Buzău, 15 sunt plătiți de stat – 88,3%. 14 din 17 sunt căsătoriți, iar 13 dintre soți și soții lucrează tot la stat în posturi- cheie pentru banul public. Cu tot cu partenerii de viață, procentul ajunge la 92,3%. Potrivit informațiilor din articol, mulți dintre aceștia au absolvit universități private cu reputație controversată, precum Bioterra sau Valahia, din Târgoviște. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli

VIDEO Cum se scarpină pe spate un zimbru? O filmare virală a Conservation Carpathia cu un zimbru din Parcul Național din Munții Făgăraș
Mediu

VIDEO Cum se scarpină pe spate un zimbru? O filmare virală a Conservation Carpathia cu un zimbru din Parcul Național din Munții Făgăraș

Cum se scarpină pe spate un zimbru? O filmare a Conservation Carpathia cu un zimbru din Parcul Național din Munții Făgăraș îl arată pe acesta, vizibil iritat, frecându-și spinarea într-o groapă de pământ. Cum se scarpină pe spate un zimbru? Filmarea a devenit virală și, în câteva ore, a strâns peste 3.400 de like-uri, peste 200 de distribuiri și zeci de comentarii. „20 de zimbri se bucură liberi de sălbăticia Munților Făgăraș, după ce i-am eliberat din cele trei puncte de reintroducere: Bunea, Lerești și Nucșoara”, arată Conservation Carpathia. „Fundația Conservation Carpathia a fost fondată în anul 2009 de către 12 filantropi și conservaționiști cu scopul de a opri tăierile ilegale de pădure, precum și pentru a conserva o suprafață mare a pădurilor din Carpați, sub forma unei zone complet protejate, pentru generațiile viitoare. Acest lucru se face prin cumpărarea terenurilor și cesionarea drepturilor de vânătoare, pentru protecția completă a tuturor elementelor naturale, din bani privați și publici”, explică această fundație, pe site. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli „Intenționăm ca, în cele din urmă, proprietatea terenurilor noastre să se întoarcă în domeniul public, în regim de protecție permanentă, sub forma unui Parc Național”, se mai afirmă, pe site.

Virgil Guran (PNL), către profesori, la RFI: Dacă nu sunt bani, nu sunt bani
Politică

Virgil Guran (PNL), către profesori, la RFI: Dacă nu sunt bani, nu sunt bani

Senatorul Virgil Guran (PNL), către profesori, la RFI: „Dacă nu sunt bani, nu sunt bani”, explică el deciziile de până acum ale Executivului. Dacă nu sunt bani, nu sunt bani Profesorii ar trebui să fie înțelegători, spune la RFI vicepreședintele PNL Virgil Guran, în timp ce greva generală continuă. El susține că bugetul de stat nu suportă majorări salariale importante peste noapte. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli Virgil Guran spune pe fondul grevei profesorilor că ar trebui să existe puțină înțelegere din partea protestatarilor: ”Am spus dintotdeauna că în învățământ sunt necesare salarii mai mari, pentru a putea avea un învățământ de calitate, bine, coroborat cu o reformă (...) Eu cred că trebuia să existe înțelegere, pentru că dacă nu sunt bani, nu sunt bani în momentul acesta.” Puteți citi aici tot interviul acordat de Virgil Guran la RFI.

Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero
Politică

Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou. Activitatea agenției, potrivit datelor de pe site: zero

Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, ANDIS, dar care n-a pus piatra de temelie la nici un spital nou: de la 16.735 de lei pentru președinte la 6.458 de lei, cel mai mic salariu de consilier. Însă sporurile sunt uriașe. Agenția s-a înființat exact acum un an, are o organigramă cu 85 de angajați, și, potrivit datelor publice, tot ce a reușit în această perioadă de timp a fost să facă angajări pe bandă rulantă și să publice trei anunțuri de intenție pentru servicii de supraveghere a unor viitoare șantiere. Președintele agenției a fost numit pe filiera PSD Bacău. Președintele ANDIS, Adrian George Popa, numit pe filiera PSD Bacău Salarii uriașe la agenția pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate Însă, întrucât agenția lucrează, teoretic, cu fonduri europene, angajații ei beneficiază de „o majorare a salariului de bază cu până la 50% pentru personalul care prestează activitate în proiecte finanțate din fonduri europene sau care desfășoară activităţi-suport pentru sistemul de management şi control al fondurilor europene”. Prevederea acoperă, probabil, toți angajații ANDIS, întrucât ei pot fi încadrați cel puțin la „activități-suport”. În plus, ei ar primi un spor de 15 % din salariul de bază pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare. ANDIS își desfășura activitatea în aceeași clădire cu ministerul Sănătății, unde toți angajații au spor de condiții vătămătoare, deci și funcționarii agenției au beneficiat de el. Între timp, agenția s-a mutat în Piața Presei Libere. În aceste condiții, cel mai mic salariu brut al unui consilier de la ANDIS ar ajunge la peste 10.000 de lei, în timp ce un director ar avea peste 17.000 de lei, brut. Șeful agenției: economist cu studii la Bacău, susținut de PSD Această agenție a fost înființată acum un an, dar: Din 8 august 2022, când a anunțat că „Ministerul Sănătății, în calitate de beneficiar, organizeză prima conferinţă de presă a proiectului «Construire Spital Regional de Urgență Craiova», Cod SMIS 134201”, nu a mai transmis nici un comunicat. Linkul către „Proiecte cu finanțare europeană” nu duce nicăieri Rubricile privind rapoarte și studii sunt goale În aprilie, ANDIS și-a anunțat intenția că vrea să achiziționeze „Servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții” pentru trei spitale regionale, dar abia în mai-iunie începeau procedurile de atribuire. Agenția are, teoretic, 85 de angajați. Anul trecut, circa 80% din bugetul agenției a fost consumat de salarii. Citește și: Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită Prședintele ANDIS este Adrian George Popa, numit pe filiera PSD Bacău. El este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universitatii „George Bacovia” Bacău.

Postare virală a unui profesor de muzică populară: opoziția a promis liderilor sindicali locuri eligibile, anul viitor. A participat la grevă „din primul ceas”, dar luni revine la catedră
Politică

Postare virală a unui profesor de muzică populară: opoziția a promis liderilor sindicali locuri eligibile, anul viitor. A participat la grevă „din primul ceas”, dar luni revine la catedră

Postare virală a unui profesor de muzică populară: opoziția a promis liderilor sindicali locuri eligibile, anul viitor, susține, pe Facebook, Traian Stoiță. În postare sugerează că și coaliția de guvernare ar fi făcut oferte asemănătoare: „Se pare însă că au fost mai interesante ofertele coaliției de guvernare”. El mai precizează că a participat la grevă „din primul ceas”, dar de luni va reveni la catedră, cerând demisia liderilor sindicali. Postare virală a unui profesor de muzică populară „Sunt profesor pentru că vreau și voi profesa întreaga viață cu sau fără salariu! Pentru că a fi profesor reprezintă asumarea unei misiuni, nu a unui serviciu. Până într-un anumit punct, această grevă e firească. Personal, nu mă înghesui la examenul de titularizare sau la cel de definitivat, nefiind motivat financiar. A te pregăti pentru astfel de examene presupune timp, în care poți produce bani din orice altceva. Iar pe masa familiei mele se pune pâine muncită, nu adeverință de titular în învățământ. Cred cu tărie că nivelul calității actului didactic poate să crească pe măsură ce vom fi remunerați corespunzător. Atunci se va produce concurența și nu vor mai exista titulari cu note de 7. Garantez! Nu îmi imaginez cum i-aș putea sugera unui șef de promoție, absolvent al oricărei facultăți, unei minți luminate, să se angajeze în învățământ pe o leafă de 2400 de lei. Cu 2400 de lei să trăiască cine vrea…! (Cam asta se și întâmplă în învățământ) Singurul lucru pe care nu l-am înțeles la colegii profesori e victimizarea exprimată prin «suntem umiliți și de elevi și de părinți». Exclus! Nu m-a umilit nimeni, niciodată, pentru că am făcut performanță alături de elevii mei. Respectul, nici măcar unui profesor, nu trebuie să i se atribuie gratuit! Respectul se câștigă printr-o conduită exemplară. Însă da, îmi exprim solidaritatea și am participat la grevă din primul ceas! Dar acum vă întreb, înțelegând de câteva zile deja, că s-a primit maximul pe care Guvernul îl poate oferi acum. S-a continuat cumva pentru alte negocieri? Cu mulțimea de profesori în grevă, președinții de Sindicate și-au stabilit anumite poziții, pe anumite liste? Hmmm…oare? Vă spun că da! O anumită parte a opoziției parlamentare le-a promis locuri eligibile anul următor, pentru ca greva să continue. Se pare însă că au fost mai interesante ofertele coaliției de guvernare. Oricum ar fi, abia acum mă simt umilit. Nu de elevi, nu de părinți, nici măcar de cei care guvernează ce a mai rămas din țara asta! Mă simt umilit de cei care mă reprezintă, de acele fețe comuniste pe care le vom vota cel mai probabil, într-o formă sau alta, în 2024. De luni voi reveni la catedră, pentru că mă interesează de mine și de elevii mei. Nu de cei care negociază pe spatele meu, pentru sacul lor! Și nu îmi voi da demisia din sindicat, așa cum mulți colegi vor să o facă. Demisia trebuie să fie ultimul act parțial onorabil al celor care s-au mânjit. Așadar, ca profesor și membru SIP, cer DEMISIA PREȘEDINTELUI și a tuturor celor care au purtat aceste negocieri!”, a scris Traian Stoiță. Citește și: Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită Postarea sa a strâns sute de like-uri, aproape 150 de redistribuiri și circa 100 de comentarii. Majoritatea comentariilor sunt încurajatoare, puțini îl acuză că ar fi „spărgător de grevă”.

Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită
Eveniment

Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită

Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată că a luat nu mai puțin de 272 de șpăgi, doctoriţa Emilia Cun, de la Serviciul de Expertiză Medicală a casei de pensii Bihor, a scăpat cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, dar poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea. Justiția viitorilor pensionari speciali Faptele de care este acuzată doctorița Cun s-ar fi petrecut într-o singură lună, între 18 mai și 15 iunie 2015, când a fost sub supraveghere și, la final, arestată. În această perioadă, mita încasată a fost de mită de cel puţin 28.770 lei, 900 euro şi 10.000 forinți. „Potrivit informațiilor menționate în hotărârea Tribunalului Bihor, erau zile în care peste 20 de persoane lăsau plicul cu „atenții” – între 50 de lei și 400 de lei pe pacient – la cabinetul doctoriței.Procurorii arătau că, în schimbul șpăgilor, medicul Emilia Cun nu ar fi făcut altceva decât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu: întocmea decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale”, scrie Bihon.ro. „Majoritatea martorilor audiaţi au invocat practica din acea vreme, recunoştinţa faţă de modul de îndeplinire a atribuţiilor profesionale. O minoritate au recunoscut influenţa din partea altor persoane (fie tot pacienţi, fie alte cunoştinţe) sau au avut experinţe personale negative, în care nu au dat sume de bani, (ca urmare – n.n.) fiindu-le solicitate diverse alte acte medicale sau analize, fiind trimişi la comisia de evaluare din altă localitate etc”, arată Tribunalul Bihor. Rețea de medici care expertizau pensionările pe caz de invaliditate În timpul anchetei, Emilia Cun a formulat un denunț împotriva lui Leontin Țîrle, fost director al Casei de Pensii Bihor. Doctorița relata că, în perioada 2014 – 2015, i-a dat diferite sume lui Țîrle, care știa că banii reprezintă ”atenții” de la pacienți pentru medici. Ca urmare a acestor mărturisiri, fostul șef de la Pensii a fost condamnat, în 2021, la patru ani de închisoare cu executare, iar sentința lui Cun a fost diminuată. În 2015, la casa de pensii din Bihor a fost descoperită o rețea de medici care luau șpagă. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli „Doctorii au fost acuzaţi că au transformat locul de muncă într-un sistem de fraudare a fondului de pensii, semnând, contra cost, deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate, pe baza cărora solicitanţii primesc pensiile, indiferent dacă beneficiarii aveau sau nu acest drept. Ancheta a pornit în 2015, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şi a fost preluată în acelaşi an de procurorii DNA care, ulterior, au identificat în total 25 de persoane care au făcut parte din "mafia" experţilor”, scrie Bihoreanul.

La două zile după ce ambasadorul Kuzmin a lăudat relațiile cu România, Ministerul român de Externe decimează personalul ambasadei Rusiei la București: 40 de cetățeni ruși trebuie să plece din țara noastră
Politică

La două zile după ce ambasadorul Kuzmin a lăudat relațiile cu România, Ministerul român de Externe decimează personalul ambasadei Rusiei la București: 40 de cetățeni ruși trebuie să plece din țara noastră

Două zile după ce ambasadorul Kuzmin a lăudat relațiile cu România, ministerul român de Externe decimează personalul ambasadei Rusiei la București. Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că autorităţile române nu sunt atât de dure în relaţiile cu Rusia ca alte state membre NATO şi, din punctul de vedere al Moscovei, rămâne o uşă întredeschisă pentru relaţii în viitor. Ministerul român de Externe decimează personalul ambasadei Rusiei Însă, azi, Ministerul Afacerilor Externe a informat că, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat cu privire la decizia autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă. Astfel, Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii - adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli „Alegerea posturilor ce vor fi reduse şi a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparţine (în această fază) Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %”, a arătat MAE. Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române. ”În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în ţara noastră”, a precizat MAE.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră