marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5. Soția juniorului, economistă la „Kebap Shop”

Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5: tatăl, primar de sector, și fiul, deputat PSD, dețin împreună mai multe apartamente și case, terenuri în București și Bragadiru, mașini de colecție și peste un milion de lei în conturi. Citește și: Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f…m pe mă-ta!” Ambii sunt bugetari. Soția deputatului Piedone Popescu este economistă la „Kebap Shop”, de unde a câștigat puțin peste 20.000 de lei în anul fiscal 2022. Soția primarului Piedone Popescu este „asociat unic” la Lolo Trading, firmă radiată, de unde în anul fiscal 2022 nu a câștigat nici un leu. Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu Ieri, primarul Piedone Popescu a amenințat că va candida la primăria Capitalei, iar pe fiul său îl va lăsa primar la Sectorul 5. „Dacă se vor certa în continuare care cum și nu se vor înțelege, știu că proiectele sectorului 5 vor fi duse mai departe și prin dumneavoastră locuitorii, și dacă nu mă eliberam, Vlad Popescu Piedone, era în continuare primarului Sectorului 5 (...) Le spun să-și definiteveze, anunțe, nu mă interesează ce candidat, eu le spun cu toată responsabilitatea că proiectele de la Sectorul 5 vor fi duse de Vlad Popescu Piedone, și PUSL, eu voi candida la Primăria Capitalei, repet, sunt un om de echipă, susțin echipa”, a spus actualul edil-șef al primăriei Sectorului 5. În perioada în care actualul primar al Sectorului 5 era la pușcărie, și-a transferat o parte din bunuri fiului său. Ce avere dețin, împreună, cei doi Piedone Popescu: Circa 2.000 mp în intravilanul Bucureștiului și a localității Bragadiru, aflate lângă Capitală Două case în București, două apartamente în București și un apartament în Mamaia Șase mașini de colecție, Cadillac, Mercedes, Oldsmobile Popescu Piedone Junior are un milion de lei în conturi Piedone, tatăl și fiul Citește și: Smiley, cel mai bogat artist român: încasează lunar peste un milion de lei. Numai partea sa de profit, aproape 130.000 de euro Piedone Popescu Junior este deputat PSD din 2020. Tatăl său a absolvit o facultate de economie la Petroșani, când avea 39 de ani.

Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5. Soția juniorului, economistă la „Kebap Shop”
Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Ce mă deranjează e contextul; nu vine niciun pericol dinspre Rusia
Politică

Ciolacu, despre serviciul voluntar militar: Ce mă deranjează e contextul; nu vine niciun pericol dinspre Rusia

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, azi, despre serviciul voluntar militar, propus de șeful Statului Major al Armatei: „Pe mine ce mă deranjează este contextul (...) că, vezi Doamne, există un pericol care va veni dinspre Rusia spre România. Nu vine de acolo niciun pericol”, a susținut el. Citește și: Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f…m pe mă-ta!” El a susținut însă introducerea voluntariatului militar plătit. Ciolacu: Nu vine niciun pericol dinspre Rusia „Pe mine ce mă deranjează este contextul, în momentul în care orice ţară trebuie să pregătească şi pentru ce este mai rău, dar nu trebuie să pui în faţă contextul războiului din Ucraina şi că, vezi Doamne, există un pericol care va veni dinspre Rusia spre România. Nu vine de acolo niciun pericol, dar cu adevărat ne trebuie o ţară normală şi atunci trebuie să anticipez anumite lucruri, cum este acest sistem de voluntariat plătit, în care oamenii se instruiesc şi învaţă basic-ul în arta apărării. E corectă abordarea, dar nu trebuia dată cu toporul în contextul unui război de la frontieră, ca România să înţeleagă din acea ştire 'aoleu, vine războiul peste noi'. Nu vine niciun război!", a spus Ciolacu. Premierul a precizat că în opinia lui trebuie să se facă această pregătire, în varianta de voluntariat plătit. „Eu cred că trebuie să facă acest voluntariat plătit. Sunt momente în viaţă când vrei să faci acest lucru, să vezi cum este. Poate pe urmă urmezi o carieră militară, că e, totuşi, e o rampă de selecţie, poate depistează anumite capacităţi umane de care are nevoie armata în aceste instruiri voluntare. E un sistem normal, dar nu vândut în contextul unui război, pentru că lumea nu mai înţelege ce se întâmplă. În loc să spunem 'domnule, într-o ţară normală aşa se face'. De aceea avem recruţi într-o ţară normală, pentru că e sistem voluntar. Pe urmă noi îi abordăm, stăm de vorbă cu ei, le facem oferte. Ieşim şi dăm cu toporul în perete 'aoleu, trebuie să ne pregătim'. De ce să ne pregătim? România nu a fost niciodată mai sigură cum este azi!", a afirmat Ciolacu.

Consilierul PNL care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1 o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand
Politică

Consilierul PNL care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1 o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand

Într-un drept la replică trimis redacției DeFapt.ro, consilierul PNL Dinu Gheorghe, care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1, o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand, iar aceasta se victimizează. Citește și: Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f…m pe mă-ta!” Consilierul PNL care a înjurat o acuză pe Clotilde Armand „Referitor la înregistrarea care circulă astăzi în spațiul public, din cadrul ședinței de Consiliu Local la Primăria Sectorului 1, doresc să transmit următoarele: Cer scuze public cetățenilor pentru limbajul folosit. Nu mă caracterizează și nu ar fi trebuit să recurg la un asemenea limbaj. În nici o discuție publică sau privată nu încurajez o astfel de escaladare a limbajului din partea nimănui. Astăzi am învățat o lecție. Discuția între mine și colegul meu consilier local nu se referă la Clotilde Armand. Ca în alte contexte anterioare, această caută orice motiv pentru a se victimiza și a justifică dezastrul administrativ din Sectorul 1. Așa cum am susținut în toți cei 4 ani de mandat Armand, îmi doresc să discutăm despre proiecte pentru cetățeni, despre stadiul proiectelor asumate acum 4 ani, despre soluții pentru Sectorul 1. Primarul Sectorului 1 știe să creeze scandal din orice și încearcă să ascundă adevăratele probleme ale administrației cu astfel de subiecte”, a scris Dinu Gheorghe. În înregistrare se vede că, după ce își rostește insulta, Dinu Gheorghe realizează că avea microfonul deschis și-l închide. Un coleg, consilierul Daniel Ciungu, și o colegă, probabil Raluca Halit, aflați alături de el, râd la auzul vulgarității spuse de acesta. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”
Politică

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”, arată o înregistrare video, cu sunet, distribută de primarul USR din acest sector. Consilierul este Dinu Gheorghe, care în anul fiscal 2022 a câștigat 74.000 de lei din funcția de manager la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Potrivit lui Armand, el ar fi fiul unui controversat șef al Vămii, Dinu „Vamă” Gheorghe. Consilier PNL o înjură pe Clotilde Armand În înregistrare se vede că, după ce își rostește insulta, Dinu Gheorghe realizează că avea microfonul deschis și-l închide. Un coleg, consilierul Daniel Ciungu, și o colegă, probabil Raluca Halit, aflați alături de el, râd la auzul vulgarității spuse de acesta. „Astăzi am convocat o ședință de Consiliu Local pentru votarea bugetului. În loc de argumente un consilier PNL Sector 1 a considerat că trebuie să mă înjure cel mai josnic și grobian mod cu microfonul deschis. '«Vrem să o f&*$, pe mă-ta!'» - asta mi-a spus consilierul local PNL Sector 1 Dinu Gheorghe (fiul lui Dinu Vamă Gheorghe) în clipa în care discutam cu cetățenii din zona Matache alungați de PSD din sală. Fac un apel către conducerea PNL să ia măsuri urgente împotriva derapajului reprezentatului lor și sper să anunțe demisia urgentă a acestuia, să se delimiteze public de limbajul suburban folosit. Este regretabil că am ajuns să asistăm la așa ceva. PS. De asemenea, în înregistrare se poate observa amuzamentul colegilor din PNL la tâmpenia spusă de colegul lor. Nu s-ar fi găsit vreunul să-i atragă atenția că este o lipsă de respect. Nu, nu. Cât de jos a ajuns această organizație...”, a scris Armand.

TAROM anunță că operează zboruri zilnice către SUA, la New York și Miami, din 1 februarie. Zborurile, cu escale la Madrid sau Roma
Eveniment

TAROM anunță că operează zboruri zilnice către SUA, la New York și Miami, din 1 februarie. Zborurile, cu escale la Madrid sau Roma

TAROM anunță că operează zboruri zilnice către SUA din 1 februarie, preţul biletelor pornind de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse, a precizat, miercuri,7 februarie operatorul aerian naţional. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Marți, presa a scris că TAROM va renunța la zborurile directe spre Londra. Compania de stat este pe pierderi de 16 ani. Tarom a avut 17 șefi în șapte ani și a beneficiat de 120 milioane de euro ajutor de stat. TAROM operează zboruri zilnice către SUA „Începând cu data de 1 februarie 2024, compania TAROM operează în parteneriat cu Air Europa şi ITA Airways zboruri zilnice, dus-întors, între aeroportul «Henri Coandă» (OTP) din Bucureşti şi Statele Unite ale Americii, respectiv New York (JFK) şi Miami, cu escale optime în Madrid sau Roma. SUA devine o destinaţie mai accesibilă pentru publicul larg, atât din punct de vedere al frecvenţelor, cât şi din cel al preţurilor şi serviciilor incluse", se arată în comunicatul companiei. Astfel, pasagerii care aleg serviciile TAROM beneficiază în luna februarie de ofertele transportatorului aerian naţional pe cele două destinaţii din SUA menţionate. "Tarifele biletelor de avion pornesc de la 608 euro, pentru New York, aeroport JFK, şi de la 785 euro, pentru Miami. Preţurile se aplică pentru călătoriile dus-întors şi includ bagajul de mână, bagajul de cala (1 bagaj de 23 de kg), precum şi taxele aferente", precizează operatorul aerian. De asemenea, împreună cu partenerii săi din alianţa Sky Team, respectiv Air Europa şi ITA Airways, TAROM are în plan, în scurt timp, completarea rutelor de zbor şi către alte destinaţii din SUA, majorarea frecvenţelor de zbor şi a ofertelor tarifare. Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro şi în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Județul Bihor a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Bihorul, de cinci ori mai mulți turiști străini
Politică

Județul Bihor a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Bihorul, de cinci ori mai mulți turiști străini

Județul Bihor, unde președinte al Consiliului Județean este Ilie Bolojan, a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Președinte al Consiliului Județean Tulcea este pesedistul Horia Teodorescu. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Județul Bihor, de patru ori mai mulți turiști decât Tulcea Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică la 5 februarie, situația turiștilor care au sosit și înoptat în Bihor și Tulcea se prezintă astfel: Bihor - 564.842 sosiri în structurile de primire turistică, din care 45.869 turiști străini și 1.456.088 înnoptări, din care 101.912 ale străinilor Tulcea - 141.075 sosiri turiști, din care 8.943 turiști străini și 294.329 înnoptări, din care 18.729 ale străinilor DeFapt.ro a scris că un pensionar care joacă la Loto, fost lider local al PSD, conduce aeroportul Tulcea, subordonat Consiliului Județean. În 2023, prin acest aeroport au trecut 300 de pasageri, deși ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dirijat fonduri uriașe spre această „investiție”. Și Suceava sau Sibiu, cu circa 550.000 de sosiri ale turiștilor domină Tulcea, care este ușor sub Gorj, care a înregistrat, în 2023, 146.015 sosiri în structurile de primire turistică. DeFapt a scris că baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean, face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează: una din firmele sale a avut, doar din 2018 în 2021, contracte de circa 33 de milioane de lei cu primării din acest județ. Datele sunt sintetizate pe site-ul sicap.ai și de aici se poate constata că toate contractele au fost acordate prin „procedură simplificată”. Teleorman rămâne județul prin care au trecut în 2023 cei mai puțini turiști: 3.981, dintre care 280 de străini.

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”
Politică

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”

Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importnate pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”, spune ea într-o filmare realizată profesionist, la Parlament. Deputata are o avere uriașă, doar valoarea bijuteriilor depășind un milion de euro, iar sumele deținute în numerar ajungând la circa 630.000 de euro. Soțul ei este un controversat dezvoltator imobiliar, care controlează grupul Nordis și are o serie de probleme penale. Citește și: EXCLUSIV Fiul unei membre din comisia CNAIR de licitație pentru podul de la Brăila, angajat la terminarea facultății de constructorul podului ca responsabil de calitatea lucrării Ea a absolvit dreptul la universitatea privată Titulescu. Vicol a fost iubita manelistului infractor Leo de la Strehaia. Vicol, pe TikTok: „Sunt vopsită blondă” „Sunt vopistă blondă. Normal că sunt ținta bancurilor cu blonde. Nu mă deranjează”, spune ea. În aprilie 2023, presa scria că Laura Vicol are un soț penal: acesta e acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 2,2 milioane de euro, și de grup infracțional organizat. „Avem informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti (…) Deputata PSD Laura Vicol tocmai a votat o modificare care îl favorizează direct pe soţul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi grup infracţional organizat. Modificarea votată de PSD este exact ca dedicaţia pentru Dragnea din OUG 13/2017, doar că pentru o infracţiune mai gravă şi un prejudiciu mult mai mare”, a declarat, în aprilie 2023, deputatul USR Vladimir Ilie, citat de News.ro. @laura_vicol #belgium #bruxelles #theweeknd #concert #fyp ♬ In Your Eyes - The Weeknd DeFapt.ro a scris în august 2023 despre practicile Nordis, compania controlată de soțul Laurei Vicol: „Intenția lor e să păcălească oamenii”. Un client al grupului Nordis susținea că politica firmei este să semneze cât mai multe contracte pentru a încasa avans în contul achizițiilor viitoare, dar să nu livreze imobilele promise.

Kelemen Hunor râde de foștii aliați: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”
Politică

Kelemen Hunor râde de foștii aliați: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, râde de foștii aliați din PSD și PNL: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă Reacția sa vine după ce, în ultimele zile, PNL a propus, printr-un amendament depus la Parlament, eliminarea impozitului de 10% pe concediile medicale pentru anumite categorii de pacienți. Anterior, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, anunțase emiterea unei ordonanțe de urgență pentru eliminarea acestui impozit, dar doar pentru pacienții cu cancer. Kelemen Hunor râde de foștii aliați „Ați văzut, acum o lună și ceva au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Unii prin amendament în Parlament, alții ca să fie și mai repede, prin ordonanță de urgență. Oameni buni, voi ați introdus-o, noi am spus că faceți o greșeală. La nici două luni după ce ați introdus-o, faceți concurs de frumusețe cine o scoate mai repede. Nu vă supărați, asta e stabilitate politică? Ce ai făcut în decembrie nu mai e bun în februarie?”, a declarat, azi, Kelemen Hunor, la Digi 24. „Și vorbim doar de politică, nici nu am intrat în alte zone, unde sunt probleme uriașe”, a mai spus liderul UDMR. Și USR a depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale.

Surse Antena 3: PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali
Politică

Surse Antena 3: PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali

Surse citate de Antena 3 susțin că PNLeste pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu, la craiova, sau Ionuț Pucheanu, la Galați. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali, precum Emil Boc - Cluj Napoca sau Florin Birta - Oradea. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu O decizie în ceea ce privește situația din Capitală nu ar fi fost luată, mai ales pentru că PSD nu a decis pe cine să susțină. În plus, și actualul lider al PNL București, Sebastian Burduja, a susținut că ar vrea să se înscrie în competiție. „Există şi orașe mari la care candidaţii sunt în discuție, pentru că la Timișoara, deși există acum un primar de la USR, își dorește Nicolae Robu să revină la primărie susținut de liberali. Este în discuție încă dacă social-democrații acceptă această variantă. La fel și la Bacău, acum este primar de la USR, însă social-democrații vor să dea ei un candidat care să fie susținut și de PNL”, ar fi arătat sursele Antenei 3, citate de știripesurse.ro. În ceea ce privește comasarea alegerilor locale cu cele februarie, în iunie, ea pare aproape sigură. Liderii coaliției PSD-PNL se vor reuni joi și,, probabil, vor oficializa decizia comasării alegerilor. Nu este clar dacă această măsură va veni în pachet cu candidaturi comune.

Ministerul de Finanțe vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajați de la Direcția Juridică şi să angajeze avocați care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech
Politică

Ministerul de Finanțe vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajați de la Direcția Juridică şi să angajeze avocați care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech

Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati de la Directia Juridică şi să angajeze avocati care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech, se arată într-un proiect de ordonanță pus în dezbatere pe site-ul acestui minister. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati Pfizer/BioNTech cer obligarea României la executarea contractului de achiziție prin plata prețului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziționat în valoare de 564.341.953,5 euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2.780.851.410,07 lei, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanțare a BCE plus 5 puncte. Procesul va începe la 20 februarie, în fața primei camere a Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles. Acum, Finanțele vor ca zece experți în chestiuni de drept internațional, angajați ai ministerului, să poată primi salarii majorate cu 50%. În plus, acest minister va putea selecta avocații care să reprezinte statul, din țară sau din străinătate. În nota de fundamentare, ministerul condus de Marcel Boloș arată că, în trecut, în astfel de situații, au fost demnitari români care fie refuzau să semneze acte, fie nu se prezentau la întâlnirile cu avocații. Bugetarii refuzau să discute cu avocații sau să semneze acte În consecință, se propune: instituirea obligației persoanelor care au îndeplinit sau îndeplinesc anumite atribuții în cadrul instituţiilor și autorităţilor publice care au gestionat problematica ce face obiectul litigiilor internaționale vizate de actul normativ, inclusiv demnitarii, să participe la întâlnirile solicitate de avocații care asigură reprezentarea juridică în respectivele litigii persoanele respective nu pot refuza să semneze declarațiile de martori, să participe la audierile orale programate și să semneze orice alte documente procedurale specifice fiecărui litigiu internațional, dacă se apreciază de către avocații care asigură reprezentarea juridică că informațiile sau documentele deținute de acestea sunt utile pentru sprijinirea apărărilor României sau a ministerelor. De altfel, în proiectul de ordonanță se prevede că „în termen de maxim 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății transmite Ministerului Finanțelor toate documentele pe care le deține în legătură cu problematica ce face obiectul dosarului nr.F5331-23 aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles”. Nota de fundamentare nu precizează costurile bugetare ale acestor măsuri.

Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă
Eveniment

Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă

Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Leonard Bărăscu, cel care cere Guvernului o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate: în anul fiscal 2022, acesta a încasat peste 800.000 de lei. Citește și: EXCLUSIV Șeful CNAIR admite că podul de la Brăila, deschis circulației, are infiltrații grave de apă pluvială care pot afecta structura de rezistență, dar se ascunde după lipsa recepției Soția sa, pensionară și operatoare RMN, este plătită cu o sumă uriașă de Sanador. Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu În anul fiscal 2022, care apare în declarația de avere din 2023, Bărăscu a avut cinci venituri salariale: președinte al federației Sanitas - 212.007 lei președinte al CNSLR frăția - 201.000 lei președinte consiliu de administrație Sind Tour (compania de turism a sindicatelor) - 275.399 de lei președinte al fundației institutului de studii sindicale - 74.800 de lei administrator la Edu Sind Tour SRL - 87.550 de lei președinte IFN - 6.435 de lei În total, acesta a avut venituri salariale de circa 855.000 de lei. Soția sa este pensionară, având circa 2.000 de lei pe lună. Însă ea este și operatoare RMN la Sanador, care o plătește cu 307.122 de lei pe an și profesoară la Școala Sanitară Fundeni, de unde a luat alți 14.000 de lei, în 2022. Familia Bărăscu deține trei apartamente și o vilă uriașă, de 348 mp, în București.

Un muncitor frezor care știe limba rusă, director la uzina de armament din Plopeni. El înlocuiește un teolog, fost director la circ
Eveniment

Un muncitor frezor care știe limba rusă, director la uzina de armament din Plopeni. El înlocuiește un teolog, fost director la circ

Un fost muncitor frezor care știe limba rusă, Tiberiu-Alexandru Pirvu, a fost pus, acum câteva zile, director la uzina de armament din Plopeni. El îl înlocuiește pe Popa Viorel Stelian, care a absolvit în 2007 Facultatea de Teologie Ortodoxa, iar între 2017 și 2019 a fost director administrativ la Circul Globus – instituție subordonată primăriei București. Citește și: EXCLUSIV Șeful CNAIR admite că podul de la Brăila, deschis circulației, are infiltrații grave de apă pluvială care pot afecta structura de rezistență, dar se ascunde după lipsa recepției Uzina, subordonată Romarm, ar trebui să fie principalul furnizor de muniție al României. Însă, într-un interviu publicat recent de Europa Liberă se arată că România nu produce muniție la standarde NATO. „La nivelul actual de cerințe, ne-ar trebui 30 de ani pentru ca industria națională de apărare să ne poată produce muniția de care avem nevoie”, a arătat generalul Vlad Gheorghiță. În 2022, uzina avea pierderi de trei milioane de lei. Un muncitor frezor, director la uzina de armament din Plopeni Potrivit unui CV publicat pe site-ul uzinei din Plopeni, Pîrvu, născut în septembrie 1966, a fost „muncitor frezor” la uzina din Plopeni din 1985 în 1990. În 1992 a absolvit o facultate de subingineri la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. În 2008, a finalizatși studiile de marketing la universitatea Spiru Haret. Din 1990 în 2007, noul director de la uzina Plopeni a lucrat la serviciul de aprovizionare al acestei companii. În 2007 a ajuns director comercial la Plopeni, între 2014 și 2020 a fost director general, iar în 2020 a preluat conducerea, în calitate de director general, a uzinei de produse speciale Dragomirești. DeFapt.ro a scris acum o săptămână că directorul comercial de la Plopeni a fost anchetat de DNA, fiind trimis în judecată pentru trafic de influență. Directorul comercial, acuzat că lua miei drept șpagă „În cursul lunii aprilie 2022, în calitate de consilier în management al directorului general al Uzina Mecanica Plopeni SA, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, consilier juridic, ar fi pretins și primit de la un om de afaceri (martor) sume de bani și alte produse, în schimbul exercitării influenței asupra directorului general al uzinei, în vederea aprobării unei plăți, a emiterii unor bilete la ordin și a continuării raporturilor comerciale pe care uzina le avea cu firma omului de afaceri. Concret, inculpatul Bratu Marian, sprijinit de inculpata Oprișenescu Claudia, ar fi pretins de la omul de afaceri 50% din valoarea unui contract de livrare produse de curățenie (aprox. 60.000 lei) și 50% din valoarea contractelor viitoare pe care uzina ar fi urmat să le încheie cu firma omului de afaceri. Ulterior, primul inculpat, cu ajutorul coinculpatei, ar fi primit pentru sine și pentru alții, sumele de 8.500 euro, 7.000 lei și 13 carcase de miel pentru Paște (în valoare de aprox. 6.000 lei) în scopul anterior menționat”, se arată în comunicatul DNA.

Șocant: cu un război la granițe, proiectul privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern
Politică

Șocant: cu un război la granițe, proiectul privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern

Cu un război la granițe, proiectul de lege privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern. Citeșteși: Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion „Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic (…) Eu cred că, după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuție cu prioritate (…) Eu mi-aș dori să se întâmple anul acesta, dar sunt puțin îngrijorat”, spunea generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit lui Gheoirghiță, proiectul „este depus în cele două Camere (n.r. Senat și Camera Deputaților), la Comisiile de Apărare. La Parlament, și la Camera Deputaților, și la Senat”. Însă un astfel de proiect nu apare în baza de date legislativă a celor două camere ale Legisltivului și, potrivit unei informații de pe blogul lui Radu Tudor, el nu a trecut de Guvern. Denumirea acestui proiect este „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare”. Postul de ministru al Apărării este deținut de PSD, Angel Tâlvar fiind deținătoriul acestui portofoliu. Proiectul privind „militarii voluntari în termen”, abandonat de 19 luni prin Guvern „Legea apărării căutată de toată lumea se plimbă de 1 an şi 7 luni între ministere”, a scris Radu Tudor. Proiectul a fost postat pe site-ul ministerului Apărării la 5 iulie 2022. „Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen”, explica ministerul Apărării într-un comunicat. Însă, de atunci, nu s-a mai petrecut nimic. Pentru afirmațiile făcute la Europa Liberă, generalul Vlad Gheorghiță a fost criticat de mai mulți lideri PSD.

Medicii de la Marius Nasta împărțeau șpaga corect, prin metode electronice moderne, de secolul XXI
Eveniment

Medicii de la Marius Nasta împărțeau șpaga corect, prin metode electronice moderne, de secolul XXI

Medicii de la Marius Nasta împărțeau șpaga corect, prin metode electronice moderne, de secolul XXI: banii erau primiți cash, dar primul beneficiar îi contabiliza și îi redistribuia la întreaga echipă prin intermediul aplicației Revolut. Informațiile apar în dosarul medicului rezident Jan Palade, care și-a recunoscut vina și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Citeșteși: Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion Medicii au fost prinşi după ce anchetatorii au montat aparatură video de înregistrare în cabinetele lor. Medicii de la Nasta împărțeau șpaga prin metode electronice „La data de 25.04.2023, inculpatul (...) discută cu fiica pacientului (...) despre programarea acestuia la operaţie pentru a doua zi. În cadrul discuţiei, (...) îl întreabă pe doctor când mai poate vorbi cu el, iar acesta îi spune că 'după', atrăgându-i atenţia că telefoanele mobile înregistrează şi când sunt oprite şi că trebuie să fie foarte atentă în această situaţie, întrucât există riscul 'să ne caute, să ne bage la puşcărie', subliniind la finalul discuţiei 'cu mine vorbiţi după, niciodată înainte', iar în acest context refuză să primească bancnotele pe care (...) a vrut să i le remită. La data de 27.04.2023, fiica pacientului a revenit în biroul inculpatului şi îi remite acestuia un plic alb, ce conţinea suma de aproximativ 700 de lei, pe care medicul îl ia şi îl depune sub o agendă, continuând discuţia cu privire la operaţia din data de 26.04.2023 efectuată asupra pacientului. Ulterior, se observă că pune plicul în sertarul din partea stângă a biroului. În jurul orelor 10,29, medicul a scos din sertarul biroului său un plic de culoare albă pe care l-a desfăcut şi s-a uitat în interiorul lui, apoi l-a pus în acelaşi loc. La sfârşitul programului de lucru, el a scos un plic alb din sertar din care a extras o sumă de bani formată din mai multe bancnote pe care le-a răsfirat pentru a le număra şi pe care le-a pus apoi într-un alt plic aflat în geanta neagră personală. Alături de această sumă a mai pus şi o altă sumă de bani, formată din mai multe bancnote, pe care a scos-o dintr-un alt plic alb îndoit, ce se afla în geanta sa neagră. De asemenea, lângă plicul îndoit mai era depozitată o altă bancnotă, pe care a pus-o în plicul alb în care a colectat toate sumele de bani. Ulterior, l-a sunat pe inculpatul (...) căruia i-a transmis că atât lui, cât şi medicului rezident (...) le-a trimis pe Revolut 'ceva' în legătură cu pacientul (...)", se arată în documentele de la instanţă. Acceaşi "procedură" este urmată de colectivul de medici de la "Marius Nasta" şi în cazul operaţiei la care a fost supus un pacient pe 25 mai 2023. Citește și: Medicii șpăgari de la Marius Nasta luau haina de pe pacienți sau cuponul de pensie – surse presă. Se primeau și sticle de alcool, vândute apoi la barul din satul natal 1.000 de lei pentru o operație "La data de 25.05.2023, la sfârşitul programului de lucru, în jurul orelor 13,53, inculpatul (...), care încă poartă pe cap o cască specifică pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale, trage cu mâna sertarul din partea stângă al biroului şi scoate un plic de culoare albă. Îl desface şi scoate din acesta o sumă de bani, apoi pune plicul gol înapoi în sertar şi închide sertarul. După ce a pus pus plicul gol în sertar, inculpatul selectează sub birou o sumă de bani din cea luată din plic şi îl întreabă pe inculpatul (...) cine a participat împreună cu el 'la pneumonectomie'. Stabilesc împreună că cel mai bine este ca suma selectată să fie împărţită la toţi cei trei rezidenţi, motiv pentru care inculpatul îi remite o sumă de bani formată din trei bancnote în cupiură de 200 de lei, adică 600 de lei, pentru ca acesta să împartă şi cu ceilalţi doi, iar restul de bancnote le-a pus înapoi în sertar. Câteva minute mai târziu, la ora 13,56, intră în birou medicul rezident (...), căruia inculpatul (...) îi dă o bancnotă în cupiură de 200 de lei, pe care acesta o pliază şi o pune în buzunarul din partea stângă sus a bluzei. Din declaraţia suspectei (...) reiese că aceasta a remis inculpatului (...) suma de 1.000 de lei cu titlu de mită, la o săptămână după intervenţia chirurgicală efectuată de acesta asupra soţului său", arată datele de la dosar. De asemenea, pe 29 mai, un medic primeşte de o pacientă un plic cu suma de 2.000 de lei, după care trimite banii colegilor săi din echipa medicală tot prin intermediul Revolut. 2.000 de lei controlul postoperator "La data de 29.05.2023, în jurul orelor 10,30, numita Caravia (...), pacienta medicului (...), i-a remis acestuia un plic alb, cu suma de 2.000 de lei, cu ocazia controlului postoperator, înainte de externare. După discuţii cu privire la starea de sănătate a acesteia, medicul o întreabă cine a fost medicul anestezist şi dacă 'a rezolvat cu ea', făcând cu mâna gestul specific referitor la bani. Aceasta îi răspunde că a fost medicul (...) şi că nu a discutat cu aceasta aceste aspecte, motiv pentru care medicul îi propune să rezolve el 'acuma, dacă e', indicând cu mâna zona de pe biroul său unde se află plicul. Caravia iese din cabinetul medicului şi revine în scurt timp cu un alt plic alb, pe care îl pune pe birou, iar acesta, după ce face o menţiune pe plic, îl pune în sertarul din partea stângă a biroului său. După ce pleacă pacienta, medicul se uită în primul plic alb remis de pacienta Caravia, ce îi fusese destinat, scoate suma de bani, pe care o ţine răsfirată în mână ca să o poată număra. (...) Ulterior, inculpatul (...) îl întreabă pe inculpatul (...) cine l-a ajutat la pacienta Caravia şi i-a spus că le trimite sume de bani prin intermediul aplicaţiei Revolut, spunându-le 'vă trimit şi vouă nişte bani', 'când avem de unde, avem'. La sfârşitul programului de lucru, medicul deschide sertarul din partea stângă a biroului şi scoate o sumă de bani pe care o pune în palma stângă, apoi scoate şi un plic alb pe care-l pune peste suma de bani din palma stângă, pronunţând 'i-am plătit pe toţi'", se mai arată în documente.

Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion
Politică

Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion

Un sondaj INSCOP arată că Victor Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, premierul Marcel Ciolacu, iar Diana Șoșoacă l-a depășit pe George Simion. Pe de altă parte, sondajul arată că peste jumătate dintre cei chestionați nu au auzit de Cătălin Drulă. Citește și: Nicuşor Dan: Am încredere că publicul de dreapta va vota împotriva PSD; la alegeri cu un tur, doi candidaţi contează Sondajul a fost realizat de INSCOP la comanda News.ro în perioada 16 - 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului este de 1.100 de persoane, iar eroarea de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%. Ponta are cotă de încredere mai mare decât Ciolacu Scretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor, urmaţi de fostul premier Victor Ponta - 24,1%, de liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu - 20,5%, Gabriela Firea, Cristian Diaconescu, Diana Şoşoacă, George Simion, Nicolae Ciucă şi Cătălin Drulă. Klaus Iohannis este personalitatea cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 98.9% dintre respondenţi declarând că au auzit de el. Şeful statului este urmat de: Diana Şoşoacă cu o notorietate de 96.7%, Victor Ponta cu 95.7%, Marcel Ciolacu cu 93.9%, Gabriela Firea cu 91.7% şi Emil Boc cu 90.7%. 89.6% dintre cei intervievaţi spun că au auzit de Mircea Geoană, 84.4% că au auzit de liderul liberal Nicolae Ciucă şi 82.3% de liderul AUR George Simion. Cristian Diaconescu beneficiază de o notorietate de 68.2%, liderul USR Cătălin Drulă de 43.6%, iar Remus Pricopie 23.5%. „În acest clasament, obsevăm că doar doi lideri politici trec pragul de 30% încredere foarte multă şi destul de multă. Atât Mircea Geoană, cât şi Emil Boc revin după perioade grele de prăbuşire politică, ambii trecând prin procese consistente de reinventare, departe de scena politică naţională, unul performând pe scena internaţională, iar celălalt în administraţia locală. Acest lucru confirmă faptul că majoritatea românilor sunt foarte exigenţi faţă de actualii lideri de partide politice, aflaţi în prim-planul dezbaterii publice, preferând în schimb personalităţi mai puţin active în politica naţională, dar cu rezultate în domeniile lor de activitate”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră