duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Alex Preda

2071 articole
Alex Preda

Eveniment

Războiul "nebunesc" al lui Putin, denunțat de laureații Nobel pentru pace din Rusia, Belarus și Ucraina, la unison

Războiul lui Putin, denunțat la Nobel. Laureaţii ucrainean, rus şi belarus ai Premiului Nobel pentru Pace au denunţat la unison, în timp ce au primit prestigioasa recompensă sâmbătă, la Oslo, războiul "nebunesc şi criminal" pe care preşedintele rus Vladimir Putin l-a declanşat în Ucraina. Războiul lui Putin, denunțat la Nobel Cetăţeni ai celor trei principale state protagoniste ale conflictului, militantul belarus Ales Beliaţki, aflat în detenţie în ţara sa, ONG-ul rus Memorial, dizolvat la ordinul justiţiei din Rusia, şi Centrul ucrainean pentru Libertăţi Civile (CCL) au fost premiate pentru angajamentul lor în favoarea "drepturilor omului, democraţiei şi coexistenţei paşnice" în faţa forţelor autoritare. "Poporul Ucrainei vrea pace mai mult ca oricine în lume", a declarat preşedinta CCL, Oleksandra Matviiciuk. "Însă, pentru o ţară atacată, pacea nu poate fi obţinută depunând armele. Aceasta nu ar fi pace, ci ocupaţie", a spus ea. Înfiinţat în 2007, CCL documentează în prezent crimele de război comise de trupele ruse în Ucraina: distrugerile de imobile rezidenţiale, de biserici, şcoli şi spitale, bombardamentele asupra culoarelor de evacuare, strămutarea forţată a populaţiei, torturile şi crimele. Discurs scris la lumina lumânării Consecinţă a bombardamentelor asupra infrastructurilor energetice ucrainene, Matviiciuk şi-a scris discursul de mulţumire pentru Premiul Nobel la lumina unei lumânări, a mărturisit ea pentru AFP, cu puţin timp înainte de ceremonia de premiere. În nouă luni de invazie rusă, CCL a numărat "peste 27.000 de episoade" de crime de război şi "acesta este doar vârful aisbergului", potrivit Oleksandrei Matviiciuk. "Războiul transformă oamenii în cifre. Trebuie să redăm numele tuturor victimelor crimelor de război", a subliniat ea. Cu vocea gâtuită de emoţie în timpul discursului său susţinut la Grand Hotel din Oslo, Maitviiciuk a îndemnat din nou la înfiinţarea unui tribunal internaţional care să-i judece pe (Vladimir) "Putin, (pe aliatul său belarus Aleksandr) Lukaşenko şi alţi criminali de război". "Ambiţiile imperiale" ale URSS Colaureatul rus, preşedintele Memorial, Ian Ratcinski, a denunţat "ambiţiile imperiale" moştenite de la Uniunea Sovietică şi care "încă sunt în floare astăzi". Rusia lui Vladimir Putin a deturnat sensul istoric al luptei antifasciste "în folosul propriilor interese politice", a spus el. De acum, "a rezista Rusiei echivalează cu a rezista fascismului", a deplâns el. O denaturare ce furnizează "justificarea ideologică a războiului de agresiune nebunesc şi criminal împotriva Ucrainei", a afirmat Ratcinski, în pofida interdicţiilor impuse de Moscova de a critica public invazia. Fondat în 1989, Memorial a lucrat timp de decenii pentru a face lumină asupra crimelor comise în timpul regimului totalitar al lui Stalin şi pentru a păstra vie memoria victimelor sale, apoi pentru a strânge informaţii cu privire la încălcarea libertăţilor şi drepturilor în Rusia. În contextul în care opoziţia şi media sunt reduse la tăcere în Rusia, ONG-ul a fost dizolvat la sfârşitul lui 2021 de justiţia rusă, care a ordonat de asemenea confiscarea birourilor sale din Moscova, pe 7 octombrie, chiar în seara în care organizaţiei i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. "Astăzi, numărul de deţinuţi politici din Rusia este mai mare decât numărul lor total din întreaga Uniune Sovietică la începutul perioadei de perestroika, în anii 1980", a subliniat Ratcinski. Beliațki, închis în Belarus Al treilea laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Ales Beliaţki, părintele ONG-ului de apărare a drepturilor omului Viasna, se află în detenţie din iulie 2021. În aşteptarea unui proces în urma căruia el riscă 12 ani de închisoare pentru "contrabandă" de bancnote în folosul opoziţiei faţă de regimul represiv al lui Lukaşenko, militantul de 60 de ani nu a fost autorizat să transmită un discurs de mulţumire pentru Nobel. Reprezentându-l la ceremonie, soţia sa, Natalia Pintciuk, a fost nevoită să se rezume la a repeta unele dintre declaraţiile lui, printre care cea în care el îndeamnă la o contracarare a "internaţionalei dictatorilor". Citește și: VIDEO Putin, cu un pahar de șampanie în mână, promite că va continua să atace rețelele de utilități ucrainene În Ucraina, Rusia vrea să stabilească o "dictatură vasală, acelaşi lucru cum este Belarus astăzi, unde vocea poporului oprimat este ignorată, cu baze militare ruse, o enormă dependenţă economică, o rusificare culturală şi lingvistică", a spus Ales Beliaţki prin vocea soţiei sale. "Bunătatea şi adevărul trebuie să se poată proteja", a mai afirmat el. La Stockholm, unde sunt decernate alte Premii Nobel (medicină, fizică, literatură, chimie şi economie) sunt nu mai puţin de 26 de câştigători ce vor participa anul acesta la festivităţi. Pandemia de COVID-19 i-a împiedicat în 2020 şi 2021 pe laureaţi să vină în capitala suedeză pentru a-şi primi recompensa şi cecul lor de zece milioane de coroane (circa 900.000 de euro).

Războiul "nebunesc" al lui Putin, denunțat de laureații Nobel pentru pace din Rusia, Belarus și Ucraina, la unison
"Autostrăzi pentru biciclete" finanțate prin PNRR, care leagă mai multe județe, încep să fie construite în România
Eveniment

"Autostrăzi pentru biciclete" finanțate prin PNRR, care leagă mai multe județe, încep să fie construite în România

"Autostrăzi pentru biciclete", finanțate prin PNRR. Consiliile Judeţene Iaşi, Suceava şi Botoşani s-au reunit degrabă zilele acestea ca să adopte un proiect de construire pe bani europeni (PNRR) a unor piste cicloturistice. "Autostrăzi pentru biciclete", finanțate prin PNRR Cel mai lung traseu va fi în Botoşani, 112 km. Iaşiul urmează să stabilească pe unde va trece drumul cicloturistic lung de 36 km – prin UAT-urile Deleni şi Hârlău –, iar în Suceava vor fi amenajaţi 55 km în acest sens. Citește și: De ce s-a răzgândit Austria în privința Croației în Schengen: a primit acces la un terminal de gaze lichefiate și a fost amenințată că nu va primi contracte de infrastructură (IntelliNews) Pentru acest tip de proiecte depuse în parteneriat, sunt eligibile trasee care traversează minim trei judeţe şi sunt continue pe o lungime de cel puţin 150 km. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un succes tulburător: un campion european paralimpic duce o elevă de 16 ani pe podiumurile de top ale atleţilor lumii
Eveniment

Un succes tulburător: un campion european paralimpic duce o elevă de 16 ani pe podiumurile de top ale atleţilor lumii

Un campion paralimpic, succes ca antrenor. Cu o voinţă de fier şi o determinare ieşită din comun, Florin a trecut peste accidentul care era să-i curme viaţa şi a ajuns să participe la două Paralimpiade, în 2012 şi 2016. Un campion paralimpic, succes ca antrenor Dar și la două Campionate Mondiale şi să fie campion european în 2012. Ieşeanul a obţinut titlul de cel mai bun sportiv cu dizabilităţi al continentului la proba de săritura în lungime, cu o săritură de 6,18 metri. Citește și: De ce s-a răzgândit Austria în privința Croației în Schengen: a primit acces la un terminal de gaze lichefiate și a fost amenințată că nu va primi contracte de infrastructură (IntelliNews) La zece ani de la medalia de aur obţinută la un concurs în Olanda, Florin, care acum are 42 de ani, a trăit o mare satisfacţie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

De ce s-a răzgândit Austria în privința Croației în Schengen: a primit acces la un terminal de gaze lichefiate și a fost amenințată că nu va primi contracte de infrastructură (IntelliNews)
Internațional

De ce s-a răzgândit Austria în privința Croației în Schengen: a primit acces la un terminal de gaze lichefiate și a fost amenințată că nu va primi contracte de infrastructură (IntelliNews)

Ce dă Croația Austriei pentru Schengen. Votul Austriei la Consiliul JAI în legătură cu intrarea în Schengen a României, Bulgariei și Croației nu a produs stupoare numai la București, ci în mai toate capitalele europene. Cum a fost posibil ca Viena să voteze pentru Croația când tocmai țara de la Marea Adriatică este una dintre sursele de migranți ilegali pentru Austria? Ce dă Croația Austriei pentru Schengen O analiză publicată de IntelliNews descrie procesul prin care cancelarul austriac, Karl Nehammer, și-a modificat optica în doar câteva zile. Potrivit lui Marcus How, șeful departamentului de analiză al VE Insight, o companie de consultanță în domeniul informațiilor de afaceri și al riscurilor politice cu sediul la Viena, surse la nivel înalt spun că Nehammer a fost convins de croați cu două argumente. Și ambele sunt de mână forte. Citește și: Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile Cel dintâi argument: Nehammer ar fi primit asigurări că Austria va primi gaze naturale de la un terminal LNG proaspăt inaugurat în Croația. Celălalt argument: cancelarului austriac i s-a pus în vedere că firmele austriece nu vor mai primi nici un mare contract de infrastructură în Croația. Pus în fața celor două argumente, cancelarul austriac a cedat și și-a schimbat poziția inițială, cea în care amenințase cu veto toate cele trei țări candidate la Schengen: Croația, România și Bulgaria. La Consiliul JAI de joi, Austria a votat pentru intrarea Croației și a respins aderarea României și Bulgariei la Schengen.

Putin recunoaște că abia are cu ce să îmbrace recruții, dar amenință cu hipersonice nucleare. Și se declară dezamăgit de Merkel
Internațional

Putin recunoaște că abia are cu ce să îmbrace recruții, dar amenință cu hipersonice nucleare. Și se declară dezamăgit de Merkel

Putin amenință iar cu hipersonice nucleare. Preşedintele rus Vladimir Putin a promis vineri că orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului, potrivit TASS. Putin amenință iar cu hipersonice nucleare Putin a declarat că Rusia nu are mandat să lanseze prima o lovitură nucleară preventivă, spre deosebire de Statele Unite, dar că armele hipersonice avansate ale Rusiei ar asigura că aceasta ar putea răspunde cu forţă dacă va fi vreodată atacată. Vladimir Putin a recunoscut de asemenea că au existat unele probleme în procurarea de echipamente şi haine pentru sutele de mii de recruţi mobilizaţi de Moscova pentru a lupta în ultimele luni în Ucraina. Într-o conferinţă de presă vineri la Bişkek, capitala Kârgâztanului, el a spus că unele dintre problemele legate de aprovizionarea celor 300.000 de oameni mobilizaţi în septembrie şi octombrie se rezolvă. "Trădat" de acordurile de la Minsk Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va trebui probabil să ajungă la acorduri cu privire la Ucraina în viitor, dar că Moscova s-a simţit trădată de prăbuşirea acordurilor de la Minsk. Potrivit lui Putin, citat de TASS, Germania şi Franţa - care au intermediat acordurile de la Minsk de încetare a focului între Ucraina şi separatiştii susţinuţi de ruşi în estul Ucrainei în 2014 şi 2015 - au trădat Rusia şi acum alimentează cu arme Ucraina. Citește și: Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile Într-un interviu publicat miercuri în săptămânalul Die Zeit din Germania, fostul cancelar german Angela Merkel a declarat că acordurile de la Minsk au fost o încercare de "a acorda timp Ucrainei" pentru a-şi construi apărarea. Vorbind vineri la conferinţa de presă în Kârgâzstan, Putin s-a declarat "dezamăgit" de comentariile lui Merkel. Plafonul "stupid" la prețul petrolului Rusia, cel mai mare exportator de energie din lume, ar putea reduce producţia de petrol şi va refuza să vândă petrol oricărei ţări ce impune plafonul de preţ "stupid" al Occidentului asupra petrolului rusesc, a mai declarat vineri Vladimir Putin, citat de Reuters. Grupul celor şapte mari puteri, Uniunea Europeană şi Australia au căzut de acord săptămâna trecută asupra plafonării petrolului rusesc la 60 de dolari per baril după ce membrii UE au depăşit rezistenţa din partea Poloniei. "În ceea ce priveşte reacţia noastră, am spus deja că pur şi simplu nu vom vinde acelor ţări care iau astfel de decizii", le-a declarat Putin reporterilor în conferinţa de presă din capitala Kârgâztanului, Bişkek. Putin, care conduce cel de-al doilea mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită şi cel mai mare exportator de gaze, a spus că Rusia are un acord de producţie cu alţi membri ai clubului producătorilor de petrol OPEC+ , aşa că un pas atât de drastic este încă doar o posibilitate.

A fost parlamentar doar doi ani, dar a reușit să-și crească pensia cu ajutorul magistraților
Eveniment

A fost parlamentar doar doi ani, dar a reușit să-și crească pensia cu ajutorul magistraților

Parlamentar doar doi ani, pensie mărită. Foştii parlamentari au început să-şi ia pensiile înapoi. Parlamentar doar doi ani, pensie mărită După doar doi ani petrecuţi în Camera Deputaţilor, un fost reprezentant al ieşenilor i-a convins pe magistraţii Tribunalului că merită un plus la pensie. Sentinţa trebuie confirmată, însă, de instanţa superioară, întrucât Camera Deputaţilor a declarat apel. Citește și: Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile Cine este acest prim câştigător? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Austriecii, trimiși în Croația, la Pu*a, după ce au refuzat ca Vama Veche românească și Balcicul bulgăresc să facă parte din Schengen
Eveniment

Austriecii, trimiși în Croația, la Pu*a, după ce au refuzat ca Vama Veche românească și Balcicul bulgăresc să facă parte din Schengen

Austriecii, trimiși în Croația, la Pu*a. Românii au comentat intens, joi, în timp real, pe rețele de socializare, desfășurarea evenimentelor de la Bruxelles în legătură cu accesul în Schengen al României, Bulgariei și Croației. Austriecii, trimiși în Croația, la Pu*a În final, doar Croația a reușit să obțină unanimitatea europeană și va deveni membră a Schengen de la 1 ianuarie 2023. Drept urmare, unii români le-au făcut austriecilor sugestii de petrecere a concediului: nu la Vama Veche sau la Balcic, ci, mai simplu, fără formalități vamale, în Pu*a, Croația. Citește și: Putem înjura Austria, să ne răcorim, oricum îi doare la bască. Dar mai bine ne-am uita în oglindă, să vedem cum am dat-o în bară așa spectaculos și cum facem să nu repetăm greșelile România și Bulgaria nu au fost acceptate în spațiul Schengen: au votat împotrivă Austria și Olanda, dar aceasta din urmă a precizat că se opune doar Bulgariei. În cadrul unui vot separat, s-a decis primirea Croatiei în spațiul Schengen. Această țară, care a fost primită în UE în iulie 2013, va adopta din 2023 și moneda euro.

Compania austriacă Strabag, acuzată că a trucat un contract pentru aeroportul din Iași, arată Curtea de Conturi. O plângere la Parchet, posibilă
Eveniment

Compania austriacă Strabag, acuzată că a trucat un contract pentru aeroportul din Iași, arată Curtea de Conturi. O plângere la Parchet, posibilă

Compania austriacă Strabag, contract aeroportuar trucat. Povestea care a prins să „fumege” abia acum începe după semnarea contractului, pe 9 mai. Compania austriacă Strabag, contract aeroportuar trucat Înainte să demareze proiectarea tehnică și pregătirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, Strabag (companie austriacă lider al asocierii câștigătoare) a propus înlocuirea structurii metalice cu una din beton prefabricat. Propunerea a fost acceptată de echipa de proiect de la Aeroportul Iași. Citește și: Resemnare la București, jocurile par a fi făcute: Austria refuză intrarea României în spațiul Schengen. Ca să se afle în treabă, Ciucă l-a sunat pe cancelarul austriac miercuri noapte Modificarea, justificată prin criza materiei prime (a profilelor metalice) și scumpirea lor după izbucnirea războiului din Ucraina, lasă valoarea contractului neschimbată. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Resemnare la București, jocurile par a fi făcute: Austria refuză intrarea României în spațiul Schengen. Ca să se afle în treabă, Ciucă l-a sunat pe cancelarul austriac miercuri noapte
Eveniment

Resemnare la București, jocurile par a fi făcute: Austria refuză intrarea României în spațiul Schengen. Ca să se afle în treabă, Ciucă l-a sunat pe cancelarul austriac miercuri noapte

Austria refuză intrarea României în Schengen. Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, au avut, miercuri seară, o convorbire telefonică privind aderarea României la spaţiul Schengen, potrivit unor surse oficiale. Ciucă se face că muncește "Premierul Nicolae Ciucă a reiterat solicitarea României de intrare în Schengen şi toate argumentele care au fost repetate şi zilele trecute. În acelaşi timp, premierul român l-ar fi informat şi personal pe cancelar despre menţinerea poziţiei României de a cere un vot în Consiliul JAI. Totodată, ar fi amintit că toate celelalte state membre susţin în acest moment, pe bună dreptate, România", au precizat surse politice. Miercuri, premierul Nicolae Ciucă afirma că România va merge "până la capăt" cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI de joi, subliniind că "starea de incertitudine nu mai poate continua". "Avem argumente obiective, la faţa locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanţă, pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calităţi de-a lungul anilor şi mai ales în contextul crizei din Ucraina. (...) Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot. Integrarea în spaţiul Schengen este obiectivul nostru naţional", a declarat Ciucă la Palatul Victoria. Imigrația ilegală Premierul a amintit că experţii europeni care au venit în România în lunile octombrie şi noiembrie au confirmat faptul că ţara noastră îndeplineşte "absolut toate condiţiile necesare" şi merită să fie parte a spaţiului Schengen. Citește și: ANALIZĂ Relațiile prea strânse ale Austriei cu Rusia. Cancelarul Nehammer, vizită la Moscova în plină invazie a Ucrainei. Financial Times: Austria, „portavionul” agenților Moscovei Ciucă a menţionat că problema imigraţiei ilegale este una "foarte sensibilă politică" în multe state membre şi că este nevoie de măsuri "mai eficiente de răspuns" la acest fenomen. Tot miercuri, la Bruxelles, cancelarul austriac a afirmat că discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, din cauza imigranţilor. El a susţinut o conferinţă de presă comună cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber. Austria refuză intrarea României în Schengen Cancelarul austriac, Karl Nehammer, "a respins orice argument raţional" în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, este concluzia transmisă de europarlamentarul Eugen Tomac după reuniunea Partidului Popular European (PPE) desfăşurată miercuri la Viena. "A fost una dintre cele mai tensionate întâlniri politice la care am participat. Din păcate, acest om a respins orice argument raţional. A anulat orice a propus Comisia Europeană, a negat orice raport sau statistică. Pur şi simplu, a luat o decizie absurdă. Vrea doar să umilească România în mod inacceptabil", a scris eurodeputatul PPE miercuri seara pe Facebook. Potrivit acestuia, liderul austriac "insistă cu încăpăţânare asupra unor argumente ridicole". "I-am spus direct, astăzi, că este foarte aproape de a fi cel ce va anula toată simpatia pe care românii au cultivat-o de-a lungul timpului în relaţia cu Austria, ţară pe care noi am privit-o cu multă încredere. Mai devreme sau mai târziu, România va intra în spaţiul Schengen, dar această palmă nemeritată nu va fi uitată uşor de cei peste 20 de milioane de cetăţeni români", a mai scris Tomac.

AUDIO Preotul bătăuș Calistrat, înregistrat ameninţând: "Îţi buşesc două capace, eşti o vagaboandă tupeistă!"
Eveniment

AUDIO Preotul bătăuș Calistrat, înregistrat ameninţând: "Îţi buşesc două capace, eşti o vagaboandă tupeistă!"

Preotul bătăuș Calistrat, înregistrat audio ameninţând. Evenimentele s-au petrecut pe data de 31 august a.c., în curtea Mănăstirii Vlădiceni, dar în altă zonă faţă de cea unde a fost filmată agresiunea de pe 9 noiembrie. Preotul bătăuș Calistrat, înregistrat audio ameninţând Victimele din august au fost aceleaşi două enoriaşe agresate şi în septembrie, care s-au dus atunci să îl confrunte pe preotul Calistrat pentru felul în care le vorbea. De altfel, evenimentul a apărut parţial şi în presă. Citește și: A fi sau a nu fi în Schengen? Austria nu cedează, în ciuda asigurărilor Comisiei Europene că Bucureștiul îndeplinește condițiile, și refuză accesul României în clubul liberei circulații Este vorba despre o filmare cu primele 90 de secunde care ar fi trebuit să arate cum nu este lăsat preotul Calistrat să spovedească. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Elon Musk la castelul Bran", varianta bulgară: legătura miliardarului cu fortăreața medievală Belogradcik, pe care a pomenit-o pe Twitter
Eveniment

"Elon Musk la castelul Bran", varianta bulgară: legătura miliardarului cu fortăreața medievală Belogradcik, pe care a pomenit-o pe Twitter

Elon Musk la castelul Bran bulgăresc. Un simplu tweet postat de Elon Musk inflamează Bulgaria: de la miniştri la internauţi, unii şi-l imaginează deja pe cel mai bogat om din lume păşind pe stâncile bulgărești de la Belogradcik. Elon Musk la castelul Bran bulgăresc O fotografie cu fortăreaţa impresionantă, sub nori ameninţători, l-a făcut pe capriciosul patron al Tesla, SpaceX şi, mai nou, al Twitter să reacţioneze în noiembrie printr-un retweet. "Eram sigur că este din Elden Ring", a scris Musk, referindu-se la unul dintre jocurile sale video preferate. "Dragă Elon, este în Bulgaria. Te invit să vii să vizitezi acest sit", a reacţionat Ilin Dimitrov, ministrul Turismului, imitat rapid de un alt membru al guvernului. Politicianul a susţinut chiar că i-a transmis miliardarului american, "prin intermediul unui bulgar", o cerere oficială însoţită de un riton, un vechi vas de băut care stă mărturie civilizaţiei tracice care reprezintă gloria ţării. Bucătarul unui restaurant modern din satul Stakevtsi, situat la 20 de kilometri de Belogradcik, a pus gaz pe foc publicând un aşa-zis e-mail de la echipa SpaceX privind un sejur al lui Elon Musk în aprilie 2023. "O să vină să ne cumpere pământul" Pe reţelele sociale, zvonurile au trezit creativitatea internauţilor. Numaidecât au apărut colaje care îl înfăţişează pe miliardar în haine tradiţionale bulgare sau bând rachiu, un aperitiv popular. Alţii sunt îngrijoraţi. "O să vină să ne cumpere pământul", a comentat o femeie. Frenezia îl bucură pe autorul fotografiei, surprinsă în urmă cu mai bine de cinci ani şi republicată recent. "Se întâmplă rareori ca veştile bune din Bulgaria să trezească atât de mult interes", a reacţionat Vladislav Terziiski, salutând "valul de reacţii, glume, anecdote, expresie a mândriei naţionale". În ceea ce priveşte o vizită a lui Elon Musk el a mărturisit pentru AFP: "Sunt destul de sceptic, dar îmi menţin speranţa". Cufundată în ceaţă, într-o zi rece de la sfârşitul lunii noiembrie, cetatea Belogradcik îşi aşteaptă "mesia", după cum a spus ironic la televizor analistul Dimitar Ganev. Scepticism în orășelul sărac Printre cei 5.500 de locuitori, domină mai degrabă sarcasmul. Ca şi Bulgaria, depopulată după perioada comunistă, acest frumos oraş şi-a pierdut jumătate dintre locuitori comparativ cu 1991. "El face ce vrea, de ce să nu vină să vadă un loc frumos şi o regiune săracă", a declarat despre Musk un bărbat de cincizeci de ani, Svetoslav Zahariev, muncitor în construcţii, "nemulţumit să găsească aceeaşi mizerie" la revenirea sa în ţară după 16 ani de muncă în străinătate. Citește și: Unde se aflau jet-urile private folosite de Elon Musk când miliardarul era dat ca prezent la castelul de la Bran Peste 40% dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei în această parte a Bulgariei, ea însăşi cel mai sărac membru al Uniunii Europene. La primărie, se visează mai degrabă la o politică guvernamentală reală decât la manifestări de interes trecătoare. În 2007, înscrierea acestor stânci în controversata competiţie Cele şapte noi minuni ale lumii a provocat un aflux brusc de vizitatori. "Au plecat dezamăgiţi de lipsa infrastructurii şi a capacităţii de primire", îşi aminteşte viceprimarul Rossen Mladenov. "Ce este acest stat care mizează pe un tweet al lui Musk pentru a-şi dezvolta turismul?", a spus el indignat. Primarul Boris Nikolov regretă, la rândul său, "absenţa unei strategii naţionale". O vizită a antreprenorului "ar fi doar un miracol de trei zile, dacă nu investeşte în turism". Elon Musk a ignorat până în prezent numeroasele tweet-uri care i-au cerut să-şi confirme sau nu sejurul. Dacă s-ar aventura, însă, în această regiune neglijată, ar trebui să aibă grijă să nu conducă o Tesla, având în vedere numeroasele gropi şi accesul dificil, a avertizat un cotidian bulgar, sfătuindu-l mai degrabă să vină cu... o navă spaţială.

Marea miză a acestei ierni în Europa - testul de solidaritate al cetățenilor UE față de Ucraina: 40% vor sprijin nelimitat pentru țara invadată, 40% - limitat, 20% - nehotărâți
Internațional

Marea miză a acestei ierni în Europa - testul de solidaritate al cetățenilor UE față de Ucraina: 40% vor sprijin nelimitat pentru țara invadată, 40% - limitat, 20% - nehotărâți

Testul de solidaritate față de Ucraina. Europenii sunt împărţiţi în legătură cu dorinţa lor de a menţine sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni, arată un studiu al Forumului Mercator pentru Migraţie şi Democraţie (MIDEM) de la Universitatea de Tehnologie din Dresda, în Germania, citat luni de agenţia DPA. Testul de solidaritate față de Ucraina Dintre cei chestionaţi, 40% s-au exprimat în favoarea sprijinirii Ucrainei şi acceptării oricăror consecinţe negative în acest sens, în timp ce 39% au spus că sprijinul pentru Ucraina ar trebui limitat din cauza efectelor economice şi sociale. Pe fondul crizei energetice, sprijinul pentru Ucraina ar putea scădea în viitor, notează DPA. Un test de solidaritate cu Ucraina ar putea apărea în următoarele câteva luni, a declarat luni directorul MIDEM, Hans Vorlander, la prezentarea studiului. Potrivit studiului, 55% dintre europeni doresc să limiteze imigraţia străinilor. În estul Germaniei, Ungaria şi Republica Cehă, majoritatea respondenţilor au votat pentru un sprijin limitat pentru Ucraina. Refugiați și refugiați În ţările care au fost în mare parte deschise faţă de refugiaţi, cum ar fi Suedia, aproximativ două treimi dintre respondenţi au votat în favoarea susţinerii Ucrainei. În ţările cu mai puţină experienţă cu refugiaţii, precum Polonia, tendinţa este în direcţia opusă. Acolo, 42% au votat pentru restricţii. Aceasta este o fracţiune mai mare decât în orice altă ţară europeană. Citește și: Ucraina a lovit două din cele trei baze aeriene rusești care adăpostesc bombardierele strategice Potrivit cercetătorilor, sondajul a arătat de asemenea că solidaritatea nu se aplică în mod egal tuturor refugiaţilor. "În timp ce există o mare disponibilitate de a accepta şi ajuta refugiaţii ucraineni, scepticismul prevalează faţă de refugiaţii din alte regiuni de criză", a spus Vorlander. Lipsa de încredere este deosebit de puternică faţă de imigranţii din ţările islamice.

Maia Sandu cere presiuni din ce în ce mai dure la adresa Rusiei pentru a opri atacurile asupra civililor din Ucraina
Internațional

Maia Sandu cere presiuni din ce în ce mai dure la adresa Rusiei pentru a opri atacurile asupra civililor din Ucraina

Maia Sandu vrea presiuni împotriva Rusiei. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat noile bombardamente de luni ale Rusiei asupra Ucrainei, într-o postare pe pagina sa de Twitter, lansând un apel către comunitatea internaţională să-şi crească presiunile asupra Moscovei pentru a pune capăt agresiunii acesteia în Ucraina. Maia Sandu vrea presiuni împotriva Rusiei "Condamnăm cu fermitate atacurile repetate ale Rusiei asupra civililor din Ucraina, a obiectivelor civile şi celor de infrastructură critică. Comunitatea internaţională ar trebui să-şi întărească presiunea asupra Rusiei pentru a opri războiul. Doar în acest mod putem pune capăt suferinţei şi pierderilor de vieţi" omeneşti, a subliniat Maia Sandu în mesajul său. Un nou val de atacuri cu rachete ruseşti a vizat luni Ucraina, ducând la alte întreruperi de curent electric şi apă într-o ţară care se confruntă deja cu o criză energetică, Moscova făcând din aceste infrastructuri ţinta sa prioritară în plină iarnă. Loviturile au survenit în aceeaşi zi în care a intrat în vigoare mecanismul de plafonare a preţului de vânzare a petrolului rusesc decis de Occident, care încearcă astfel să secătuiască finanţele Moscovei pentru efortul militar. Resturi de rachetă, la Briceni Pe fondul atacului cu rachete asupra Ucrainei, fragmente dintr-o rachetă au fost descoperite în oraşul Briceni, din nordul Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina. Ministerul Apărării de la Chişinău nu a oferit deocamdată detalii despre provenienţa rachetei găsite într-o livadă de lângă Briceni, precizând doar că geniştii s-au deplasat la faţa locului. Presa rusă a scris că, din imagini, racheta pare a fi ucraineană, notează portalul NewsMaker.md. La rândul său, într-un comunicat citat de Deschide.md, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) condamnă în termenii cei mai duri atacurile brutale cu rachete ale Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, subliniind că aceste acţiuni nejustificate provoacă consecinţe dramatice în Ucraina, lăsând oamenii fără electricitate, agent termic şi, în unele cazuri, fără apă. Citește și: Ucraina a lovit două din cele trei baze aeriene rusești care adăpostesc bombardierele strategice "Misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Ucraina monitorizează cu atenţie evoluţia situaţiei de securitate. Reamintim că cetăţenii moldoveni din Ucraina se pot adresa în cazul oricărei situaţii excepţionale ambasadei de la Kiev sau consulatului de la Odesa pentru asistenţă consulară de specialitate", precizează MAEIE. Totodată, diplomaţia moldoveană menţionează că atacurile de luni sunt încă o dovadă de agresiune inacceptabilă asupra obiectivelor civile ucrainene de importanţă vitală, care afectează inclusiv Republica Moldova.

Halep, șansă uriașă să scape fără suspendare: se știe cum a ajuns în corpul ei substanța dopantă Roxadustat, sportiva nu avea cum să știe de prezența acesteia
Eveniment

Halep, șansă uriașă să scape fără suspendare: se știe cum a ajuns în corpul ei substanța dopantă Roxadustat, sportiva nu avea cum să știe de prezența acesteia

Halep nu s-a dopat cu Roxadustat. Nu cu intenție. Simona Halep (31 de ani, locul 10 WTA) ar fi dovedit că Roxadustatul a pătruns în organismul ei printr-un supliment contaminat, a cărui etichetă nu prevedea prezența substanței din clasa EPO. Afirmația îi aparține lui Cristian Jura, judecător român al Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Halep nu s-a dopat cu Roxadustat "Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet", a declarat Jura, conform ProSport. Dacă scenariul de mai sus se adeverește, sportiva noastră ar mai trebui să probeze lipsa intenției de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive, susține Jura, caz în care Simona ar scăpa de suspendare. Citește și: EXCLUSIV Filiera Roxadustat, substanța găsită în sângele Simonei Halep: un medicament cu această substanță activă nu este aprobat în SUA, în Europa sunt reguli clare. Cum a fost procurat?

Doar unul din patru ruși mai susține "operațiunea specială" a lui Putin în Ucraina, față de trei din patru în aprilie
Internațional

Doar unul din patru ruși mai susține "operațiunea specială" a lui Putin în Ucraina, față de trei din patru în aprilie

Doar 25% din ruși susțin războiul. Sprijinul din partea opiniei publice ruse pentru războiul din Ucraina "scade substanţial", a anunţat duminică Ministerul Apărării britanic în buletinul său informativ zilnic. Doar 25% din ruși susțin războiul "Cu Rusia improbabil să obţină succese majore pe câmpul de luptă în următoarele câteva luni, menţinerea unei aprobări chiar tacite a războiului, în rândul populaţiei, va fi probabil tot mai dificilă pentru Kremlin", a explicat ministerul citat. "Datele arată că 55% dintre ruşi sunt favorabili tratativelor de pace cu Ucraina, doar 25% afirmând că sprijină continuarea conflictului", a adăugat Ministerul Apărării de la Londra, care citează media ruse. Citește și: Cum a reușit Republica Moldova în doar șase luni să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare La începutul războiului, în jur de 80% dintre ruşi susţineau ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina. De la începutul războiului din Ucraina, Ministerul Apărării britanic publică date ce au drept scop să contracareze informaţiile difuzate de Rusia legate de conflict.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră