luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

4787 articole
Politică

AUR, preocupat de pocnitoare și petarde: proiect de liberalizare a regimului articolelor pirotehnice

AUR, preocupat de pocnitoare și petarde: liderii partidului au semnat un proiect pentru liberalizarea regimului materialelor pirotehnice. Proiectul este semnat inclusiv de președintele AUR, George Simion. Propunerea legislativă privind regimul articolelor pirotehnice, înregistrată la Senat, ar permite ca oricine să poată deține acasă până în 100 de kilograme de articole pirotehnice. Acestea includ clasa F3 de materiale pirotehnice. Ele „prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane”. AUR, preocupat de pocnitoare și petarde Mai mult, proiectul celor de la AUR ar permite ca articole pirotehnice din clasa F2 să fie vândute adolescenților, de la 16 ani în sus. Aceste articole „prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse”. Dar, potrivit unei hotărâri în vigoare, „din motive de ordine şi siguranţă publică se interzic deţinerea, utilizarea şi/sau vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2 şi F3”. Petardele și pocnitorile din clasa F3 ar putea fi vândute doar celor peste 18 ani, cere AUR. Copiii de la 12 ani în sus ar putea cumpăra materiale pirotehnice din clasa F1. Acestea sunt „articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse”. Petiție pentru interzicerea petardelor O petiție prin care se cere interzicerea comercializării și folosirii petardelor în România a strâns peste 56.000 de semnături, până joi, 27 ianuarie. Prin acest demers, semnatarii atrag atenția asupra nenorocirilor produse accidental sau intenționat de oameni care au folosit în mod iresponsabil petardele. Citește și: Ce s-a întâmplat după ce Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor ”De ce trebuie ca mereu să așteptăm să se întâmple atâtea nenorociri ca să luăm măsuri? De ce nu putem face ceva încât să le prevenim, să le stopam cât mai avem ocazia? Azi poate ție nu ți s-a întâmplat nimic, mâine la fel, deci practic nu te deranjează. Ești dispus să aștepți ziua în care vei avea de suferit din cauza lor? Va fi prea târziu din păcate. Adulți, copii, animale….atâtea victime căzute prada din cauza unor persoane iresponsabile, fără nici un strop de discernământ. Se poate face "spectacol" și folosind DOAR artificii. Comercializarea și folosirea pentru și de către persoanele fizice să fie doar în cazul artificiilor cu flacăra rece (care nu sunt periculoase). Restul tipurilor de artificii să fie folosite exclusiv de către persoane autorizate și doar în locuri special amenajate. Haideți să nu mai fim indiferenți și nepăsători! Decese și persoane rănite pe șosele, decese și persoane rănite în incendii…..e cazul să adăugăm și petardele la rubrica cauza? Depinde doar de noi ce și cum va fi MÂINE!!!”, se arată în petiție.

AUR, preocupat de pocnitoare și petarde: proiect de liberalizare a regimului articolelor pirotehnice
Cîțu, încă un atac la PSD: Nu voi permite o renegociere a PNRR
Politică

Cîțu, încă un atac la PSD: Nu voi permite o renegociere a PNRR

Cîțu nu vrea renegocierea PNRR. Poziția sa vine după ce mai mulți lideri PSD au anunțat că vor cere rediscutarea planului cu autoritățile de la Bruxelles. PSD vrea majorarea plafonului de 9,4% din PIB alocat pensiilor. Atât ministrul Muncii, Marius Budăi, cât și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu au solicitat renegocierea PNRR. Budăi a susținut că premierul este de acord cu poziția sa. Cîțu nu vrea renegocierea PNRR „Am spus partenerilor internaţionali atunci când am negociat PNRR că aceasta este forma finală. Am fost de acord cu toţii, am semnat o formă finală. Am spus că nu vom reveni asupra lui. Atunci când am făcut această coaliţie am spus că nu vom reveni asupra PNRR. Asta înseamnă să reiei toată procedura de negociere a PNRR. Asta înseamnă să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro. Nu voi permite niciodată aşa ceva. PNRR a fost negociat, a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR”, a arătat președintele PNL. Liberalii nu vor dispute „mici” Cîțu a explicat de ce nu vrea renegocierea PNRR. „PNL rămâne concentrat pe reforme mari, pe reforme care să împingă România în viitor, nu pe dispute foarte mici, pe teme mici, declaraţii belicoase în spaţiul public. Ne interesează reforma pensiilor, toate pensiile să fie trecute pe sistemul de contributivitate şi să fie sustenabile. Să nu avem probleme în 2030 de plată a pensiilor, de exemplu. Ne interesează reforma salarizării, veniturile să fie legate de performanţă. În continuare este un lucru care ne interesează. Reforma administraţiei publice, iarăşi este un lucru important . Și, bineînţeles România Educată, implementarea acestui program şi reorganizarea administrativ-teritorială”, a spus Cîţu. Budăi, fără competențe în renegociere El a precizat că o renegociere a PNRR s-ar face prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi nu prin Ministerul Muncii. Cîțu a atras atenţia că acest lucru ar însemna ca totul să se reia de la zero. Citește și: Ce s-a întâmplat după ce Bolojan a pus GPS pe mașinile CJ Bihor Recent, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că susţine în continuare o renegociere a ţintei de 9,4% din PIB prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru cheltuielile cu pensiile.

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot (sondaj INSCOP)
Politică

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot (sondaj INSCOP)

AUR a ajuns pe locul II, ca intenție de vot, arată un sondaj INSCOP. Sondajul a fost realizat în perioada 11-18 ianuarie, prin metoda CATI, și are o eroare de 2,9%. AUR a ajuns pe locul II În iunie, doar 14,6% dintre cei chestionați de INSCOP ar fi votat cu AUR. La alegerile din septembrie 2020, formațiunea condusă de George Simion a strâns doar 9% din voturi. Pe locul I se află PSD, care cumulează o intenție de vot de 34,3%. Formațiunea lui Ciolacu este însă pe o pantă descrescătoare, din octombrie, când a ajuns la guvernare. Foto: Facebook Remus Ștefureac PNL a coborât la 16,6%. Din iunie până acum, acest partid a pierdut zece procente din intenția de vot. Pentru USR ar vota 12,5% dintre alegători, arată sondajul INSCOP. Din octombrie, când a trecut în opoziție, acest partid staționează în preferințele electoratului. Datele INSCOP arată USR atinsese un vârf de popularitate în februarie 2021 - intenția de vot era de 16,5% - când abia ajunsese la guvernare. În septembrie, pe fondul conflictului cu PNL, doar 9,8% dintre cei chestionați de INSCOP ar mai fi votat cu USR. Citește și: Francisc Doboș, parohul Bisericii Franceze, șocat de factura la gaze, întreabă dacă să-și mai ia un job Nici un alt partid nu ar trece de pragul de vot. Foto: Facebook Remus Ștefureac Certurile îl favorizează pe Simion „Certurile dintre partidele coaliției aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afectează în mod direct intenția de vot. Deocamdată impactul este controlabil, dar problema riscă să devină o amenințare majoră dacă relația dintre PSD și PNL nu se va armoniza și cele două partide nu vin cu soluții în locul disputelor politice. După catastrofală criză politică de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor să audă de certuri politice și nu vor avea niciun pic de răbdare și niciun gram de toleranță pentru partidele care le vor provoca”, comentează, pe Facebook, sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP. El a apreciat că tensiunile din coaliție alimentează creșterea AUR. „Tensiunile din coaliție și întârzierea oferirii de soluții la probelemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist”, mai arată sociologul.

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj, semnat. Traseu de 21 de km, 19 staţii
Politică

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj, semnat. Traseu de 21 de km, 19 staţii

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj a fost semnat, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Traseul va avea de 21 de km și 19 staţii, iar lucrările de bază ar trebui încheiate până în anul 2026. Protocol pentru construcția metroului "Am semnat astăzi protocolul de colaborare pentru construcţia metroului de la Cluj-Napoca şi Floreşti. Traseul va avea 21 de km, cu 19 staţii. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că Ministerul Transporturilor va finanţa acest obiectiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar valoarea totală estimată este de două miliarde de euro. Primăriile Cluj-Napoca şi Floreşti se vor ocupa de licitaţia pentru proiectarea şi execuţia acestui proiect, dar şi de implementarea contractului, a precizat ministrul, adăugând că lucrările de bază pentru primele 9 staţii trebuie încheiate până în anul 2026. Visul lui Boc va costa 10 miliarde de lei La finele anului trecut, MTI a anunţat aprobarea de către Executiv a indicatorilor tehnico-economici pentru Magistrala I de metrou Cluj, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) fiind de aproape 10,113 miliarde lei. Prin obiectivul de investiţii "Tren metropolitan Gilău - Floreşti - Cluj-Napoca - Baciu - Apahida - Jucu - Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj" se are în vedere construcţia unei linii de metrou uşor cu o lungime 21,03 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran. Amplasamentul este în judeţul Cluj, municipiul Cluj-Napoca şi comuna Floreşti. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar beneficiarii sunt UAT Municipiul Cluj-Napoca şi UAT Comuna Floreşti. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 10.112.816.000 lei, iar finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile (inclusiv Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi de la bugetul local al UAT Municipiul Cluj-Napoca şi al UAT Comuna Floreşti, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, se menţiona în comunicatul MTI.

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica pentru „proiecte strategice”
Politică

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica pentru „proiecte strategice”

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica: fostul demnitar PSD va fi „reprezentant pentru Proiecte Strategice şi Relaţii Internaţionale”. Poziția ei în cadrul Nuclearelectrica va fi de „special envoy for Strategic and International affairs”, conform unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. Statul român deține 82,49% din acțiunile Nuclearelectrica. Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica „Rolul doamnei Birchall va fi de a contribui la eforturile Nuclearelectrica de a promova proiectele strategice pe care compania le are în desfăşurare, în special în cadrul parteneriatului nord-american în domeniul energiei şi securităţii energetice, precum şi în cadrul altor parteneriate strategice”, se menţionează în raport. Citește și: Ungaria refuză să sprijine Ucraina în conflictul cu Rusia Birchall este licenţiată în drept la Universitatea Bucureşti, şi deţine masterat şi doctorat în drept la Yale Law School. înainte de a reveni acasă, Ana Birchall a lucrat pe Wall Street, în calitate de avocat în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din lume. Din 2003, ea s-a alăturat echipei Ministerului Afacerilor Externe, promovând interesele Romaniei de integrare în NATO şi aderare la UE. Experiență politică în PSD Ulterior, Ana Birchall a decis să se implice în viaţa politică, deţinând funcţia de vicepremier pentru Parteneriatele Strategice ale României, ministru al Justiţiei, ministru delegat pentru Afaceri Europene, înalt reprezentant al Guvernului pentru relaţia cu SUA şi Afaceri Europene, deputat în Parlamentul României, preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, preşedinte al Comisiei Speciale pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la OSCE, arată Agerpres. „Sunt onorată să mă alătur echipei Nuclearelectrica, contribuind astfel la implementarea proiectelor pe care le-am promovat în domeniul energiei în calitate de vicepremier, în special în cadrul parteneriatului strategic nord-american. Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi oportunitatea implementării reactoarelor modulare mici în România în parteneriat cu SUA, folosind astfel cei peste 25 de ani de experienţă ai Nuclearelectrica în industria nucleară, sunt proiecte majore atât pentru asigurarea independenţei energetice a României, cât şi pentru punerea în valoare a potenţialului strategic pe care România îl are în acest domeniu. România are toate premisele pentru a deveni un hub şi lider regional pentru dezvoltarea şi implementarea reactoarelor modulare mici, dar şi exportator de energie curată, cu zero emisii de CO2, contribuind esenţial la securitatea energetică a regiunii noastre”, a declarat Ana Birchall.

PSD e nemulțumit de ordonanța lui Ciucă și vrea compensarea retroactivă a facturilor la energie
Politică

PSD e nemulțumit de ordonanța lui Ciucă și vrea compensarea retroactivă a facturilor la energie

PSD e nemulțumit de ordonanța lui Ciucă pe care Guvernul a adoptat-o marţi în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze şi precizează că miniştrii PSD au propus o soluţie juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniştrii PNL ai Energiei şi Justiţiei au respins-o "fără o justificare solidă". Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat "PSD nu este mulţumit pe deplin cu forma ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o ieri în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze. Miniştrii PSD au propus o soluţie juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniştrii PNL ai Energiei şi Justiţiei au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă. Susţinem în continuare că aplicarea retroactivă a compensării pe luna ianuarie este posibilă, fiind o soluţie în care atât consumatorii, cât şi furnizorii erau susţinuţi printr-un mecanism bugetar eficient. PSD a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta derapajele socio-economice grave din ultimii doi ani şi, impunând pachetul social, pentru a permite pensionarilor şi salariaţilor cu venituri mici să aibă o rezervă financiară decentă pentru a depăşi cu bine iarna", se arată într-un comunicat de presă. PSD e nemulțumit de ordonanța lui Ciucă privind facturile Potrivit social-democraţilor, în actuala formă, ordonanţa este "un pansament pus peste rana adâncă" a unui sector energetic în care liberalizarea forţată, "insuficient de bine pregătită", a provocat "un haos generalizat", cu un impact negativ major atât asupra nivelului de trai al populaţiei, cât şi asupra mediului de afaceri românesc. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” "PSD reafirmă faptul că singura soluţie rezonabilă pentru ca populaţia şi economia să nu sufere în continuare şocuri majore este revenirea rapidă la un sistem reglementat, pe o perioada bine determinată. În acest scop, PSD a constituit şi un grup de lucru pentru elaborarea unor documente tehnice de sprijin pentru adoptarea unui calendar de reglementare a pieţei energiei şi gazelor, cel mai devreme din 1 aprilie. Toate datele economice disponibile arată că efectul liberalizării pe pieţele energetice en-gros a dus la preţuri de 2,5 până la 5 ori mai mari în septembrie 2021 faţă de septembrie 2020. Astfel, afirmaţiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora 'liberalizarea va scădea preţurile de vânzare' sau că 'liberalizarea va scădea facturile românilor', s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook. În viaţa reală, vedem că liberalizarea la gaze începută în iulie 2020 a adus românilor preţuri aproape duble! Tot ceea ce au reuşit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989! Ei poartă răspunderea uriaşă a exploziei facturilor în plină iarnă. Ei sunt cei vinovaţi de producerea unor situaţii aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de a specula în voie, la preţuri care converg întotdeauna spre valoarea maximă a pieţei. Adică exact invers decât au promis românilor", se subliniază în comunicatul de presă. Partidul Social Democrat le cere acestor lideri politici "să-şi recunoască greşelile" şi să susţină, "măcar în ceasul al 12-lea", revenirea la un sistem reglementat, ca fiind "unica măsură ce garantează românilor şi companiilor locale şansa de a trăi fără povara unor facturi energetice prohibitive". Marţi, Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, aplicabile pentru lunile februarie şi martie. "Nimeni nu va plăti mai mult de 80 bani pe kW/oră energie electrică şi 31 bani pentru kW/oră la gaze naturale, indiferent de consum", a precizat premierul Nicolae Ciucă.

Anca Dragu rămâne, oficial, fără șefia Senatului
Politică

Anca Dragu rămâne, oficial, fără șefia Senatului

CCR aprobă revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului și înlocuirea acesteia cu Florin Cîțu. Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. "CCR, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat şi a constatat că este constituţională Hotărârea Senatului nr. 131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu", informează CCR. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat Motivele de neconstituţionalitate invocate de USR au fost încălcarea art. 64 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt aleşi pe durata mandatului forurilor legislative. USR a susţinut că, în condiţiile în care propunerea de revocare formulată de grupurile parlamentare PNL, PSD şi UDMR este întemeiată exclusiv pe argumentul existenţei unei noi majorităţi, fără a fi indicat niciun motiv de încălcare a Regulamentului sau a Constituţiei, Hotărârea Senatului 131 din 23 noiembrie 2021 este neconstituţională, fiind încălcate prevederile art. 64 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la concluziile deciziei CCR 467/2016. CCR aprobă revocarea Ancăi Dragu de la conducerea Senatului Alte motive invocate au fost încălcarea principiului supremaţiei legii şi a principiului constituţional al configuraţiei politice a Camerelor Parlamentului. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” USR a mai susţinut că Parlamentul a modificat natura mandatului, încălcând art. 2 din Constituţie, care interzice ca un grup de persoane să exercite suveranitatea naţională în nume propriu. La finalul lunii noiembrie, Anca Dragu a fost revocată din funcţie, iar în aceeaşi zi preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost ales la conducerea Senatului. Reacția USR la decizia CCR Uniunea Salvaţi România consideră că decizia CCR pe tema revocării Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului arată că actuala Curte Constituţională este "extrem de politizată", fiind "atât de implicată în jocul" majorităţii PSD - PNL încât îşi "infirmă" jurisprudenţa anterioară.Conform unui comunicat al USR, decizia de miercuri "întăreşte necesitatea reformării" Curţii Constituţionale."Decizia de astăzi se bate cap în cap cu alte decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale pe acelaşi subiect. Asta arată că avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale din România, mult prea politizată prin modul de numire şi acţiune a judecătorilor. Avem nevoie de o Curte Constituţională care să acţioneze ca un real arbitru, nu ca un apărător permanent al puterii în raport cu opoziţia", declară preşedintele USR, Dacian Cioloş.USR adaugă că, prin decizia luată miercuri, Curtea Constituţională stabileşte că un preşedinte de Cameră poate fi schimbat din funcţie "exclusiv după pofta majorităţii parlamentare conjuncturale", fără să existe fapte care să îi poată fi imputate şi fără să fie necesar acordul grupului parlamentar care a făcut propunerea de numire.

PSD recunoaște că pensiile speciale le blochează pe cele bazate pe contributivitate
Politică

PSD recunoaște că pensiile speciale le blochează pe cele bazate pe contributivitate

PSD recunoaște că pensiile speciale sunt o problemă. Doi lideri ai partidului, Marius Budăi, ministru al Muncii, și Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii și primar al Craiovei, au vorbit, marți seara, despre faptul că pensiile speciale blochează majorarea celor bazate pe contributivitate. Această situație se datorează faptului că cheltuielile cu pensiile speciale sunt incluse în plafonul de 9,4% din PIB alocat cheltuielilor cu toate pensiile, plafon prevăzut în PNRR. Totuși, ei nu au pus problema reducerii pensiilor speciale. Ei au propus renegocierea, în cadrul PNRR, a plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii. PSD recunoaște că pensiile speciale sunt o problemă „Noi am venit cu 40% (majorare a pensiilor) să se dea de la 1 ianuarie 2022. Dar din păcate nu s-a putut aplica până nu se fac niște calcule. Domnul Ghinea a pus în PNRR fără dezbatere publică că procentul din PIB (pentru pensii) nu poate depăși 9,4% cu tot cu pensiile speciale. Și atunci am zis ‘Hai să dăm 10% acum să acoperim măcar rată inflației. Să ne luăm un termen de 120 de zile să discutăm cu Comisia Europeană’. Să explicăm că nu poate rămâne România cu 9,4% din PIB cu tot cu pensii speciale”, a spus Olguța Vasilescu, la Antena 3. Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre acest subiect, dar a apărat pensiile speciale, susținând că multe din acestea sunt „mici”. „În primul rând, trebuie să conştientizăm că este un subiect care a fost extrem de utilizat din punct de vedere politic. Şi iresponsabil, spun eu. Soluţia este o reformă a întregului sistem public de pensii. Când o vom avea, o punem pe masă şi o vom comunica”, a declarat Marius Budăi. El a cerut renegocierea procentului de 9,4% din PNRR alocat pensiilor. Citește și: Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely. Departamentul său face simpozioane și strategii Nici Budăi, nici Olguța Vasilescu, nu au spus cât cheltuie statul român cu pensiile speciale. Cheltuielile cu pensiile speciale, peste 10 miliarde de lei În 2021, doar pentru perioada ianuarie-septembrie, s-au cheltuit de la bugetul de stat pentru pensiile speciale 8,123 miliarde lei. Pe primele nouă luni din anul 2020, pensiile speciale au mâncat din bugetul de stat 7,502 miliarde lei. În perioada ianuarie-septembrie 2016 pensiile speciale plătite în România însumau 4,462 miliarde lei. Cu alte cuvinte, în doar cinci ani, cheltuielile cu pensiile speciale au crescut cu 82%. Datele de pe site-ul casei de pensii a ministerului Apărării arătau că s-au cheltuit 4,1 miliarde de lei, în 2021, cu aceste pensii. În 2022, bugetul pensiilor speciale a crescut cu 8%, a explicat deputatul USR Claudiu Năsui.

După ce a eșuat în criza facturilor, PSD relansează ideea majorării pensiilor
Politică

După ce a eșuat în criza facturilor, PSD relansează ideea majorării pensiilor

PSD relansează ideea majorării pensiilor. Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat că din mai vor avea loc negocieri cu Comisia Europeană pentru creșterea procentului din PIB care poate fi alocat pentru plata pensiilor. Ghinea e vinovat „Nu va fi o nouă lege a pensiilor, se va merge pe legea 127. Că vor suferi modificări unele articole, este altceva. Nu renunțăm sub nicio formă la lege, dacă se punea această problema noi nu intrăm la guvernare, s-a acceptat să fie doar anumite modificări. Noi am venit cu 40% (majorare a pensiilor) să se dea de la 1 ianuarie 2022, dar din păcate nu s-a putut aplică până nu se fac niște calcule. Pentru că dl Ghinea a pus în PNRR fără dezbatere publică că procentul din PIB (pentru pensii) nu poate depăși 9,4% cu tot cu pensiile speciale. Și atunci am zis 'Hai să dăm 10% acum să acoperim măcar rată inflației și să ne luăm un termen de 120 de zile să discutăm cu Comisia Europeană'. Să explicăm că nu poate rămâne România cu 9,4% din PIB cu tot cu pensii speciale”, a susținut Vasilescu, fost ministru al Muncii în regimul Dragnea. Citește și: Primarul din Câmpulung acuză PSD că a blocat spitalul PSD relansează ideea majorării pensiilor „Media UE (a cheltuielilor cu pensiile) este 13% din PIB, noi acum suntem la 8%. Pe nouă lege ar fi de 11,7%. Portugalia are 16% și are o economie similară cu a noastră. Foarte important, nu se modifică formulă de calcul a pensiei. Vreu să știe toți românii că legea 127 nu s-a aplicat până acum în România, în afară unor majorări de pensii”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3. Potrivit OUG 125/ 2021, cei aprox cinci milioane de pensionari din sistemul public vor beneficia de o majorare de 10%, adică valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.442 la 1.586 de lei. În luna ianuarie, pe lângă majorarea de 10% mai există şi un ajutor financiar prevăzut în OUG 132, care se adresează pensionarilor cu pensii de până la 1600 de lei.

Ministrul Energiei îi recomandă lui Cioloș să ceară demisia lui Macron
Politică

Ministrul Energiei îi recomandă lui Cioloș să ceară demisia lui Macron

Cioloș, îndemnat să ceară demisia lui Macron. Virgil Popescu i-a transmis președintelui USR să ceară sancțiuni politice și-n Franța, fiindcă și acolo sunt prețurile mari. Declarația a venit în contextul exploziei prețurilor la energie, în România. Ministrul a refuzat să-și asume vreo vină. Cioloș, îndemnat să ceară demisia lui Macron "Dacian Cioloş poate ar fi bine să îi ceară demisia şi domnului Macron, că şi acolo preţurile sunt mari. Eu nu mai comentez declaraţiile domnului Cioloş de mult timp", a afirmat Virgil Popescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria. Întrebat dacă se consideră vinovat pentru modul în care a fost aplicată schema de compensare a facturilor la energie, ministrul a declarat că facturile au fost eronate, dar că ministerul nu are rol de supraveghere a pieţei. "Din cauza facturilor eronate. Ministerul Energiei, am spus şi astăzi, nu supraveghează piaţa, nu are acest rol", a precizat el. Factura de 500 de lei va fi 300 de lei Pentru a ilustra modul în care noile măsuri de plafonare şi compensare se vor resimţi în preţurile suportate de populaţie, ministrul a explicat că un consumator care până în prezent plătea 500 de lei pentru un consum de 500 kW, va plăti de acum înainte peste 300 de lei pentru energia electrică. "Cineva care consuma 500 kW înainte de a creşte acest plafon, plătea un leu pe kilowat, deci plătea 500 de lei; acum, dacă i se scade plafonul, odată este 80 de bani şi se mai aplică şi - pentru că se încadrează în plaja de consum - i se mai aplică şi acel discount, plăteşte 68 de bani. 68 de bani înmulţit cu 500, plăteşte undeva la 300 şi ceva de lei. Deci, o scădere de la 500 la 300 şi ceva", a spus el. Citește și: Primarul din Câmpulung acuză PSD că a blocat spitalul Ministrul a mai arătat că susţine măsurile de reducere şi eficientizare a consumului, dar că în contextul actual, al unor "preţuri volatile", trebuie protejată populaţia. Potrivit lui, astfel de măsuri de eficientizare a consumului energetic nu pot fi aplicate imediat şi ordonanţa de urgenţă este menită să protejeze populaţia de efectele crizei energetice. Populația, trimisă după panouri voltaice "Eu cred că în momentul de faţă, la preţurile volatile la care asigurăm, trebuie să protejăm populaţia. Ceea ce zic dânşii (experţii, n.r.) cred că este într-o condiţie normală de piaţă şi eu încurajez evident economisirea, dar acum nu suntem în condiţii normale de piaţă şi evident că trebuie să ajutăm populaţia. Dacă populaţia, la rândul ei, face şi o eficienţă energetică şi pune panouri fotovoltaice - şi aici venim cu alte programe de ajutor -, dacă îşi face o eficienţă energetică a clădirii, în sensul că îşi izolează mai bine casa, îşi schimbă geamurile, de exemplu, îşi pun geamuri care sunt izolate mai bine, atunci evident că şi consumul se reduce şi evident că şi factura se reduce", a mai spus el.

Dîncu propune să se revină la principiile de acum 30 de ani, „împreună cu Rusia”
Politică

Dîncu propune să se revină la principiile de acum 30 de ani, „împreună cu Rusia”

Dîncu vrea să revenim alături de Rusia, ca acum 30 de ani, nu împotriva ei. Ministrul Apărării a declarat, la TVR, citându-l pe președintele Franței, Emanuel Macron, că România vrea o nouă ordine de securitate în Europa. Declarațiile sale, făcute la 20 ianuarie, vin în contextul în care Rusia a comasat peste 100.000 de militari la granița cu Ucraina. Dîncu vrea să revenim alături de Rusia „Preşedintele Macron a spus foarte frumos şi foarte sugestiv următorul lucru: noi, în acest moment, ne gândim la o nouă ordine europeană de securitate. După 30 de ani în care au apărut războaie hibride, în care multe lucruri s-au deteriorat, noi vrem să revenim la principiile pe care le-am stabilit acum 30 de ani nu împotriva Rusiei, ci împreună cu Rusia. (...) Europa nu se îndreaptă împotriva Rusiei neapărat. Este vorba de un sistem defensiv care este pus la punct pe graniţa să zicem estică a NATO. Aceasta este semnificaţia principală, dincolo de cea conjuncturală”, a spus Dîncu la TVR, potrivit transcrierii obținute de defapt.ro. Vasile Dîncu nu a explicat de ce propune să se revină la principiile de acum 30 de ani, „împreună cu Rusia”. La fel ca Dîncu, Iliescu era alături de Rusia Ministrul PSD al Apărării a mai afirmat că România nu va participa la un război și nici nu va înarma Ucraina. „Nu va fi război, este clar, în care să fie implicată România. România nu va participa cu trupe, nu participă nici cu echipament la înarmarea Ucrainei, deci România este doar parte a NATO şi reacţionează împreună cu Alianţa în armonie şi într-o strategie foarte coerentă. Dacă ar fi să spun aici, sintetic la asta, înainte de a explica ce înseamnă declaraţiile celor doi preşedinţi, aş spune în felul următor: pericolul pentru România nu este un militar, ci este unul strategic, pe care l-aţi anunţat şi dumneavoastră înainte, acela de a încerca - ceea ce face Rusia - să ne întoarcem la 1991, atunci când s-a desfiinţat Tratatul de la Varşovia sau la 1997, când a început NATO să se deschidă spre alte ţări, spre a asigura securitatea altor ţări”, a afirmat demnitarul român. Citește și: Dîncu, ministrul Apărării, încurajează discuția despre ieșirea României din UE România a făcut parte din tratatul de la Varșovia până în iulie 1991, când această organizație s-a desființat. La fel ca Dîncu, Iliescu era alături de Rusia. La 5 aprilie 1991, președintele României, Ion Iliescu, și Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, au semnat la Moscova un tratat de colaborare, buna vecinătate și prietenie între România și URSS. Tratatul n-a fost ratificat, întrucât URSS s-a dizolvat. Rusia este o amenințare. Ba nu, nu este Nu este prima oară când ministrul Apărării face declarații contradictorii. La 7 ianuarie spunea că Rusia este o amenințare pentru securitatea din zonă, dar nu este o amenințare pentru România. „Rusia, în momentul acesta, nu este o ameninţare directă pentru România, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă”, a susținut Dîncu. La 11 decembrie el susținea că Rusia este o amenințare și pentru țările NATO din zonă: „În orice caz, Rusia este în acest moment o amenințare pentru tot spațiul acesta al nostru. Probabil că următorul concept strategic al NATO va defini mult mai clar acest lucru, faptul că Rusia prin acțiunile din ultima vreme este o amenințare la adresa țărilor din zonă, cel puțin, și care sunt țări NATO”. „

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor: Călin Georgescu diviza AUR
Politică

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor: Călin Georgescu diviza AUR

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor: președintele AUR se teme că Georgescu ar putea diviza partidul. În consecință, George Simion i-a oferit lui Călin Georgescu postul de președinte de onoare al AUR. În plus, președintele AUR a spus că acesta ar putea candida, în 2024, la președinția României. Georgescu, ode lui Codreanu și Antonescu În vara anului trecut, Călin Georgescu a lansat Mișcarea Pământul Strămoșesc. Aceasta este organizație nonguvernamentală care însă ar putea deveni partid. Din conducerea asociației mai fac parte eseistul Ovidiu Hurduzeu și Loredana Postolache, „consultant în Naturopatie și Psihosomatică”. Hurduzeu, care a publicat la Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, a candidat pentru un post de senator în Ilfov. În 2020, el era îngrijorat de soarta lui Vladimir Putin, în prima seară a protestelor pentru eliberarea lui Aleksei Navalnîi. Călin Georgescu este cunoscut pentru simpatiile sale legionare. „Cel care luptă pentru Dumnezeu și neam nu va fi învins niciodată. Neamul românesc, niciodată, nu a trăit prin sclavi, ci a trăit prin Ștefan cel Mare, prin Mihai Viteazul, prin Horia, prin Avram Iancu, prin Cuza, prin Kogălniceanu, prin Corneliu Zelea Codreanu, prin Mareșalul Ion Antonescu și mulți, mulți alți eroi. Prin ei a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională și nu prin lachei de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”, afirma el într-un mesaj video distribuit pe Facebook. De ce Simion relansează un admirator al legionarilor În decembrie 2020, după ce AUR a intrat în Parlament, George Simion s-a distanțat de Călin Georgescu, insistând pe faptul că acesta nu este membru al partidului. La acel moment, Georgescu fusese propus de AUR pentru funcța de premier, la consultările cu președintele Iohannis. Citește și: Ciolacu, dispute subterane cu Firea: șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei (surse) Luni seara, la Antena 3, Simion a recunoscut că l-a propus pe Călin Georgescu în funcția de președinte de onoare al AUR fiindcă se temea de divizarea mișcării. „Mă bucur că de azi începând domnul Călin Georgescu a acceptat să fie președinte de onoare al partidului și că reușim să unificăm toate forțele partidului. Pentru că vor apărea încă zece partide precum AUR în perioada următoare - unele au apărut - tocmai ca să fragmenteze votul suveranist, votul forței patriotice”, a explicat președintele AUR de ce a relansat un admirator al legionarilor. Călin Georgescu și George Simion Foto: Facebook George Simion El a amintit că ar dori ca președintele Academiei Române, Ion Aurel Pop, să fie susținut pentru funcția de președinte al României. „Cu siguranță AUR intră în turul doi și avem o șansă bună să câștigăm. Acum, cine va fi candidatul AUR, vom vedea. Călin Georgescu e un om capabil, ne-am bucură să-l luăm în calcul și pe președintele Academiei Române, dl Ioan Aurel Pop”, a afirmat Simion. Președintele AUR a susținut că nu dorește să candideze la președinția României. Luni, la Iași, în momentul în care George Simion a fost stropit cu cerneală, Călin Georgescu era prins în horă chiar lângă președintele AUR. Oficial, George Simion susține că nu este un negaționist al Holocaustului și „iubește poporul evreu”. „Holocaustul e un episod negru, care nu poate fi negat decât de nebuni. Face parte din istoria națională și trebuie studiat. Noi am zis că programa e și-așa încărcată, iar introducerea materiei obligatorii poate naște sentimente potrivnice și acțiunile domnului Muraru mai rău nasc sentimente potrivnice. Am prieteni mulți în Israel, iubesc poporul evreu, o să merg în America la Muzeul Holocaustului și invit românii să meargă la Muzeul Holocaustului din Sălaj, eu am fost, am fost și la Birkenau Auschwitz”, a afirmat el, la Antena 3.

Ciolacu, dispute subterane cu Firea: șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei (surse)
Politică

Ciolacu, dispute subterane cu Firea: șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei (surse)

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, blochează numirea prefectului Capitalei de mai multe săptămâni. Gabriela Firea ar vrea ca în acest post să fie numit Hazem Kansou, un fost membru PNL care a trecut la PSD. În perioada în care Firea era primar al Capitalei, Kansou a condus Societatea de Transport București (STB). Șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei Numirea lui Hazem Kansou în funcția de prefect al Capitalei a fost anunțată, pe surse, din 8 decembrie 2021. Potrivit unor surse politice, de atunci până acum Marcel Ciolacu nu a transmis către Guvern o propunere oficială în acest sens. Tergiversarea lui Ciolacu este rezultatul unor dispute subterane, în PSD, cu Gabriela Firea. În noiembrie 2021, când se alcătuia structura cabinetului Ciucă, Ciolacu s-a opus ca Firea să fie vicepremier. Președintele PSD l-a impus în acest post pe apropiatul său, Sorin Grindeanu. Firea a fost susținută de Paul Stănescu, secretar general al PSD. Tot atunci, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu s-a opus public înființării unui minister al Familiei: „Nu cred că e cazul, nu se pune problema. Nu ştiu dacă propunerea a fost făcută la modul serios”. Șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei fiindcă se teme de ascensiunea lui Firea în partid. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” În schimb, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), a reușit să o impună pe Daniela Artene în acest post. Artene a fost secretara primăriei Sectorului 4 și este considerată ca fiind extrem de fidelă lui Băluță. Ea are studii de drept la Universitatea Româno-Americană și un doctorat la Universitatea Liberă din Moldova. Kansou, candidatul lui Firea Hazem Kansou, pe care Firea îl susține pentru funcția de prefect, a absolvit Facultatea de Economie a Turismului în cadrul Universității Româno-Americane. Cele mai importante funcții ocupate de Kansou au fost: Inspector în cadrul Administrației Piețelor Sector 6, București, din 2008 în 2010.Consilier personal în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, funcție ocupată câteva luni în anul 2013.Consilier General al Municipiului București, din 2016 în mai 2020.În 2020 a fost numit director al STB. Din octombrie 2021, prefect al Capitalie este Alexandra Văcaru, susținută de PNL. Ea este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru I. Cuza din Iași și a terminat un master în drept european la Universitatea II Pantheon.

GALERIE FOTO Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat: cum l-a ajutat Sebastian Ghiță
Politică

GALERIE FOTO Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat: cum l-a ajutat Sebastian Ghiță

Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat: Ghiță l-a promovat la RTV și l-a primit la sediul partidului său, PRU. Evenimentul a avut loc în octombrie 2016. După mai puțin de două luni, Ghiță a fugit în Serbia. Tomac, Băsescu și Ponta se mobilizează Prietenia dintre actualul lider AUR, George Simion, și mogulul RTV, Sebastian Ghiță, a devenit publică în octombrie 2016. În 22 octombrie, Simion a fost reținut la un miting unionist, când încerca să spargă cordonul de jandarmi. Imediat, la secția de poliție la care era reținut au venit, pentru a-l susține pe Simion, Eugen Tomac și Sebastian Ghiță. Ulterior, Ghiță a intervenit în direct la televiziunea sa, RTV, pentru a-l apăra. Prietenul lui Ghiță, Victor Ponta a postat, pe Facebook, un mesaj de susținere, atacând guvernul Cioloș: „Guvernul «Iohannis- Cioloş» a venit la Putere în urma unor demonstraţii publice NEAUTORIZATE! Azi au folosit forţa împotriva participanţilor la «Marşul unionist»! Şi va fi din ce în ce mai rău. Pregatiţi-vă stimaţi concetăţeni - mai ales dacă îndrăzniţi să nu votaţi pe 11 Decembrie cu «Iohannis- Ciolos - PNL - USR» sau dacă mai vreţi să protestaţi pentru drepturile dvs. să ştiţi ce vă aşteaptă! WINTER IS COMING!“. Și Traian Băsescu a profitat de moment pentru a-l lăuda pe George Simion: „Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României? Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor, ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federaţiei Ruse“. Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat La 23 octombrie, Ghiță, în calitatea sa de lider informal al Partidului România Unită (PRU), l-a primit la sediul formațiunii pe Simion. George Călin, de la Inquam Photos, a surprins atmosfera prietenească a discuțiilor. Oficial, PRU era condus de deputatul Bogdan Diaconu. De facto, formațiunea era controlată de Ghiță. După discuții, PRU a anunțat că a decis să introducă în statut, ca principiu, reîntregirea teritoriului naţional. Fiecare candidat PRU la alegerile parlamentare urma să semneze pactul pentru unirea României cu Basarabia, iniţiat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. PRU n-a trecut însă de pragul electoral. Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat: la plecare de la sediul PRU Foto: Inquam/ George Călin Sebastian Ghiță a fugit în Serbia la 19 decemrbie 2016, de la o petrecere organizată de SRI. La acel moment, el era deja cercetat penal în mai multe dosare fiind acuzat de spălare de bani, folosire de informații confidențiale, șan­taj, mită, cumpărare de influență, conducere fără permis, și i s-a stabilit o cauțiune de 13 mi­lioane de euro. Cercetările în cele trei dosare penale în care este protagonist Sebastian Ghiță, aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție din București, sunt în impas pentru că autoritățile sârbe nu colaborează cu anchetatorii români, scria, în decembrie 2021, G4Media. Liderul AUR, la revelionul cu maneliști de la RTV În 2020 și 2021, George Simion a fost frecvent invitat la RTV, postul controlat de Sebastian Ghiță. De Revelion, liderul AUR a fost prezent la acest post, alături de mai mulți maneliști. Imaginile îl arată strâns îmbrățișat cu Oana Lovin, controversata videochatistă care acum se luptă cu vaccinarea. Un episod pe care Simion l-ar vrea uitat: la discuții cu Sebastian Ghiță Foto: Inquam/ George Călin Vali Vijelie a interpretat piesa sa „Dușmanii îmi poartă pică, dar n-au valoarea mea”. Citește și: George Simion, stropit cu cerneală, la Iași „Liderul AUR George Simion, Rareș Bogdan, Cozmin Gușă, Victor Ciutacu, Virgil Guran, fostul premier Petre Roman, Vali Vijelie, medicul Monica Pop, Oana Lovin, Codruța Cerva, dar și Amalia Belantoni alături de analiști, politicieni, jurnaliști și artiști cunoscuți, cu toți fac petrecere în noaptea dintre ani la România TV”, a anunțat acest post, la finalul lui 2021.

ANALIZĂ Gabriela Firea își ia Bucureștiul înapoi. Cine o ajută
Politică

ANALIZĂ Gabriela Firea își ia Bucureștiul înapoi. Cine o ajută

Gabriela Firea își ia Bucureștiul înapoi și are o susținere puternică pentru atingerea acestui obiectiv. Există însă și personaje politice care o ajută indirect. Scopul lor este doar să distrugă șansele lui Nicușor Dan de a fi reales. Din 2000, Firea este singurul primar al Capitalei care a pierdut competiția pentru realegere. Băsescu și Videanu s-au retras de bunăvoie. Sorin Oprescu a fost prins de DNA luând mită. În 2020, Firea a pierdut în fața lui Nicușor Dan. Pe fondul unei prezențe cu 10% mai mari decât în 2016, în 2020 ea a obținut cu circa 4.000 mai mult decât la scrutinul anterior. După patru ani de mandat, Firea a reușit chiar să-și majoreze ușor numărul alegătorilor. Nicușor Dan a sărit de la 175.000 de voturi, în 2016, la 282.000, în 2020. El a avut susținerea PNL și USR. Gabriela Firea își ia Bucureștiul înapoi Fostul primar PSD a anunțat că intenționează ca, în 2024, să candideze din nou pentru funcția de primar al Capitalei. “Vreau să fiu sănătoasă, și eu, și colegii, și familia să candidez în 2024 când sunt alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidenţiale, să candidez la alegerile locale pentru un nou mandat de primar general“, a spus ea, la 3 ianuarie 2022. Șansele ei par a fi mari. În timp ce Nicușor Dan pare a fi complet izolat politic, fără nici un aliat solid, Firea se bucură de un sprijin consistent. Greva ilegală de la Societatea de Transport (STB) a arătat cine o susține, oficial sau neoficial: Șeful sindicatului din STB, Vasile Petrariu este și consilier local PSD. Probabil că în structurile subordonate Primăriei Muncipiului București mai sunt lideri sindicali afiliați PSD sau chiar funcționari superiori care au legături cu acest partid. Abia după criticile dure din presă, Petrariu a demisionat din poziția de consilier municipal. PNL, aliat la guvernare cu PSD, a evitat, într-o primă etapă, să ia o poziție dură împotriva așa-zisei greve. Ciprian Ciucu, liderul PNL București, n-a avut nici o reacție. Ministrul de Interne, Lucian Bode - nici o reacție la o ilegalitate. Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, susținută de PNL, l-a atacat pe Nicușor Dan fiindcă nu i-ar fi răspuns la telefon. La aproape trei zile de la declanșarea grevei, Ciucu a reacționat și a criticat liderii formațiunii social-democrate. O mare parte din presă a luat bani de la primăria Capitalei, în diferite forme, în perioada în care Firea era primar. Acum, se poate observa că această presă evită să arate că greva este ilegală, iar cel care conduce protestul este consilier municipal PSD. Guverul PSD-PNL-UDMR i-a oferit Gabrielei Firea un minister inutil - Olguța Vasilescu, despre ministerul Familiei, la 11 noiembrie 2021: “Nu cred că este cazul, nici nu s-a pus problema pană acum. (…) Nu ştiu dacă această propunere a fost făcută la modul serios sau nu“ - cu câteva sute de angajați, dar care-i oferă vizibilitate.USR București, aflat în conflict permanent cu Nicușor Dan, a evitat inițial să o atace direct pe Gabriela Firea. Comunicatul lapidar al acestui partid, emis în momentul declanșării conflictului, indică drept responsabili ai situației pe liderul sindical din STB, membru PSD, și conducerea PNL a companiei. În următoarele zile au apărut însă lideri locali ai acestei formațiuni care și-au concentrat atacurile pe Gabriela Firea. Sâmbătă, la trei zile de la declansarea grevei, Dacian Cioloș a scris pe Facebook că Ciolacu și Firea trebuie să îl oprească pe colegul lor de la STB din acțiunile ilegale. Bugetul STB, înghițit de salarii STB a avut în 2021 un buget total de peste 1,2 miliarde de lei. Circa 928 milioane lei merg către cheltuielile cu personalul. Această cheltuială reprezintă circa 73,5% din bugetul STB . „În urmă cu zece ani, bugetul de salarii era la 56%. În orice companie de transport public de călători, ponderea salariilor nu trebuie să depășească 60%. Este o chestiune constatată în studii la nivel european”, a arătat Adrian Criț, directorul general al STB. Criț a fost susținut de PNL pentru a ocupa această poziție. STB are circa 11.000 de angajați. Directorul STB, Adrian Criț, a explicat că o creștere a salariului de bază cu 200 de lei, în condițiile în care salariul mediu brut în STB este de 7.000 de lei, reprezintă în realitate o majorare mult mai mare. Sporurile, care se calculează ca procent din salariul de bază, cresc și ele. Impactul la nivelul companiei ar fi de circa 100 de milioane de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră