luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

4787 articole
Politică

Marius Budăi spune că săptămâna de lucru de patru zile este „o propunere extrem de serioasă”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că săptămâna de lucru de patru zile este „o propunere extrem de serioasă”. El a vorbit, la interviurile Digi24.ro, despre posibilitatea implementării săptămânii de lucru de patru zile în România, în condițiile în care, conform unui sondaj recent, 80% dintre români și-ar dori un astfel de regim de muncă. Săptămâna de lucru de patru zile, o propunere serioasă „E o chestiune extrem de serioasă, trebuie dezbătută. Sunt țări în Europa care au implementat deja acest lucru, se discută și în Belgia, acum, din câte știu, pentru o posibilitate, nu obligativitate. Eu cred că discuția ar trebui să pornească cu specialiști din Ministerul Sănătății, din Ministerul Muncii, patronate și sindicate. Propunerea este extrem de serioasă și trebuie să vedem dacă la noi, în România, în această perioadă, cu aceste crize – sanitară, de securitate, economică – este oportună o această măsură. Nu am toate elementele, nu mă pronunț, pentru că aș avea instinctul – așa cum simt eu piața muncii acum, să nu fiu de acord pentru că și așa avem un deficit foarte mare al forței de muncă. Dar, repet, sunt adeptul unui dialog social așezat și, dacă în urma acestuia se va agrea această măsură, atunci cu siguranță voi fi un susținător, dar atunci când voi avea toate elementele. Deja am avut discuții cu o parte dintre sindicate și patronate, unele patronate agreează, altele sindicate nu vor să mărească programul de lucru. Avem o directivă care ne creează un echilibru între profesional și mediul familial. Trebuie să le luăm pe toate în calcul – discuția este mai mare”, a spus Marius Budăi la interviurile Digi24.ro. Citește și: Mitul puternicei cyber-securități românești, demolat: locul 62 în lume în clasamentul UIT. Sub Bangladesh, Rwanda sau Benin

Marius Budăi spune că săptămâna de lucru de patru zile este „o propunere extrem de serioasă”
Standul României la târgul de turism de la New York, val de ironii pe rețelele sociale
Politică

Standul României la târgul de turism de la New York, val de ironii pe rețelele sociale

Standul României la târgul de turism de la New York, val de ironii pe rețelele sociale după ce consulatul la New York a postat o imagine cu o draperie de care sunt agățate fotografii în format A4. Standul României la New York, val de ironii O postare de pe pagina de Facebook a Consulatului General al României la New York privind participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show a provocat un val de ironii în rândul internauţilor, scrie news.ro. Aceștia au remarcat standul ce includea o draperie neagră pe care au fost prinse, cu cleme, fotografii color printate pe hârtie obişnuită, în format A4. Ulterior, postarea a fost ştearsă. Ministerul Turismului a reacţionat, explicând că decorul este „specific” acestei manifestări de peste 20 de ani şi că 90% dintre expozanţi au păstrat acest decor, iar la stand vizitatorii au primit „informaţii relevante pentru a atrage vizitatori spre România”. România a plătit pentru participare la târgul din SUA 7.990 de dolari. „În zilele de 19 şi 20 martie 2022, a avut loc la New York, Târgul Internaţional de Turism The Travel& Adventure Show în cadrul căruia România a deţinut un stand de prezentare şi promovare a produselor turistice autohtone. Manifestarea a constituit spaţiul mult aşteptat de specialiştii din domeniu pentru a disemina informaţii exclusive, oferte de călătorie şi programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva” este mesajul postat pe Facebook de Consulatul General al României la New York, în 5 aprilie, la două săptămâni de la manifestarea la care face referire. Postarea era însoţită de o fotografie care prezenta şase persoane la standul României, stand care a avut sloganul „Explore The Carpathian Garden". După ce postarea a stârnit ironia internauţilor, care au remarcat, printre altele, că „un elev din România de şcoală generală ar fi făcut un panou mult mai bun”, oficialii Consulatului României la New York au şters postarea. Foto: News.ro „Nu vă e rușine, sinecuriștilor?” Ironiile au continuat însă sub formă de comentarii la o altă imagine postată pe pagina consulatului ca fotografie de profil. Foto: Pro TV "E sigur din România poza, să nu ne mire că e din Austria, Elveţia, la ce nivel de profesionalism aţi arătat", "Nu vă e ruşine, sinecuriştilor?!", "Ruşine sa va fie e puţin spus. Sunteţi nişte sugative la banii publici", "La targul de turism din NY, Romania prezinta cateva fosile comuniste aduse special pt aceasta ocazie, pe un fundal specific, negru, cu ceva poze colorate spre a pune mai bine in valoare splendoarea exponatelor", "Echipă serioasă la consulat! Promovaţi România de nu mai puteţi! Şi ce fotogenici sunteţi! Bravo!", "Va bateţi joc pe banii noştri !! Demisionaţi !! Rusine !!", sunt câteva dintre cele peste 80 astfel de comentarii. Citește și: Rusia nu va renunța la a impune Ucrainei abandonarea integrării euro-atlantice, potrivit Marii Britanii. Pentru acest scop, Putin va lansa atacuri nucleare, spune Zelenski

Trupele separatiste din Transnistria, verificate dacă sunt gata luptă, susține Ucraina
Politică

Trupele separatiste din Transnistria, verificate dacă sunt gata luptă, susține Ucraina

Trupele separatiste din Transnistria, verificate dacă sunt gata luptă, susțin oficialii ucraineni. Potrivit ministrului adjunct al Apărării din Ucraina, Anna Maliar, FSB - serviciul rus de securitate internă - a efectuat o verificare și a constatat că, deocamdată, acestea nu sunt apte de acțiune, transmite Unian. Trupele din Transnistria, verificate dacă sunt gata luptă „Am discutat cu dumneavoastră că există semne de pregătire pentru a primi aeronave acolo. Acum există deja semne că FSB-ul rus verifică eficiența de luptă a unităților armate locale. Se pare că ei nu sunt pregătiți în acest moment să participe la acțiunile agresive ale Federației Ruse”, a declarat Anna Maliar. La 2 aprilie, forțele armate ucrainene au declarat că se intensifică eforturile de implicare a unităților de trupe rusești bazate în regiunea transnistreană pentru a efectua provocări și demonstrații la granița ucraineană. Și serviciile secrete britanice susțineau că Rusia încearcă să recruteze soldați în Transnistria pentru a-și consolida trupele. Sandu și Gavriliță, prudente Președinta Maia Sandu a afirmat că autoritățile statului nu dețin informații care ar confirma faptul că aeroportul de la Tiraspol este pregătit pentru avioanele ruse. „Este greu să spunem dacă aceste lucrări care se fac în această primăvară sunt diferite decât cele care s-au făcut în anii precedenți. Pentru moment, nici instituțiile noastre și nici partenerii noștri cu care discutăm în mod regulat, nu au informații care ar confirma că se pregătește folosirea acestui aeroport în mod ilegal de către avioanele ruse. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu există riscuri în general. Nu există riscuri imediate, dar vom continua să monitorizăm situația și vom informa cetățenii despre orice schimbări pe care le considerăm semnificative și care ar putea să prezinte interes pentru oameni”, a declarat președinta. Pe 5 aprilie, premierul moldovean Natalia Gavrilița a declarat, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, că autoritățile moldovenești sunt permanent în alertă cu privire la situația din regiune. „Moldova se află de fapt într-o situație dificilă, fiind o țară mică într-o regiune cu risc mare de securitate, unde există o regiune separatistă în care staționează trupele ruse. Urmărim îndeaproape ce se întâmplă, suntem în permanență în alertă. Deocamdată, nu vedem nici un plan de implicare a Moldovei sau a regiunii transnistrene în acest război”, a spus Gavrilița. Citește și: Rusia nu va renunța la a impune Ucrainei abandonarea integrării euro-atlantice, potrivit Marii Britanii. Pentru acest scop, Putin va lansa atacuri nucleare, spune Zelenski

Moscova spune că Germania a fost implicată în laboratoarele biologice din Ucraina
Politică

Moscova spune că Germania a fost implicată în laboratoarele biologice din Ucraina

Moscova spune că Germania a fost implicată în laboratoarele biologice din Ucraina. O declarație în acest sens a fost făcută sâmbătă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova. Ea este autoarea celebrei explicații potrivit căreia Rusia a fost nevoită să invadeze Ucraina fiinscă regimul de la Kiev nu dorea să împartă cu alții rețeta borșului. Moscova spune că Germania a fost implicată în laboratoarele biologice "Conform informaţiilor confirmate, partea germană a coordonat îndeaproape activitatea în domeniul securităţii biologice cu colegii săi americani, care au creat o reţea de cel puţin 30 de laboratoare biologice în Ucraina", a spus Saharova în remarci la canalul de stat RT. Ea a descris activitatea drept "cercetare ştiinţifică periculoasă". Saharova nu a furnizat dovezi care să-i susţină afirmaţiile. Maria Saharova a fost ținta a numeroase ironii după ce a susținut că Rusia a invadat Ucraina fiindcă această țară refuza să împartă rețeta borșului. Bizarre comments by Maria Zakharova, the Russian MFA spox: "Even cookbooks were banned [in Ukraine]. Why? Because they wouldn't share the borscht recipe... It had to belong to one people, to one nationality. They couldn't bear the thought that.. every housewife in the world ./1 pic.twitter.com/zqjBXIQzOI— V. Cheianov, Esq. (@cheianov) April 8, 2022 „Ei nu au vrut să împărtășească rețeta de borș. … Trebuia să aparțină unui singur popor, unei singure naționalități”, a spus Zaharova. „Ei nu puteau suporta gândul că fiecare… gospodină din lume ar putea să o gătească în felul ei. Despre asta este vorba. Xenofobia, fascismul, extremismul…”, a declarat ea. Citește și: FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

Salarii de până la 4.000 de euro la ministerul Digitalizării, pentru implementarea PNRR
Politică

Salarii de până la 4.000 de euro la ministerul Digitalizării, pentru implementarea PNRR

Salarii de până la 4.000 de euro la ministerul Digitalizării, pentru implementarea PNRR. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării anunţă că recrutează experţi în domeniul IT&C pentru implementarea reformelor şi investiţiilor asumate de România în acest domeniu prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Salariile sunt de până la 4000 de euro net, iar specialiştii vor fi angajaţi până în anul 2026. Salarii de 4.000 de euro la ministerul Digitalizării „Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) anunţă stabilirea grilei de salarizare pentru personalul angajat în afara organigramei, ca parte a „Grupului de Operativ pentru Implementarea şi Monitorizarea Reformelor şi Investiţiilor privind Transformarea Digitală” (Task Force), din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Grila de salarizare a acestei unităţi cu un rol major în reuşita implementării transformărilor digitale asumate de România este una competitivă, de până la 4.000 euro net lunar, care permite recrutarea celor mai buni specialişti care vor fi angajaţi până în anul 2026. Candidaţii pentru funcţia contractuală de conducere şi pentru cele 16 funcţii de execuţie pot depune dosarul pentru procesul de selecţie până pe 26 aprilie, interviurile având loc în perioada 3-5 mai 2022”, informează ministerul într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă și citat de news.ro. Sunt scoase la concurs o funcţie contractuală de conducere -un post de manager, studii superioare, program de lucru 8 h/ zi, la Task Force/MCID şi 16 funcţii de execuţie, respectiv manager executiv (1 post), expert implementare (2 posturi), arhitect de sistem în domeniul TIC (2 posturi), specialist în domeniul calităţii (1 post), expert în securitate cibernetică (1 post), administrator baze de date (2 posturi, inginer de sistem în informatică (3 posturi), manager analiză de business în domeniul TIC (3 posturi) şi inginer de dezvoltare a produselor sofware (UI/UX) – (1 post). Conform anunţului de angajare postat pe site-ul ministerului, înscrierile se fac la sediul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în perioada 05.04 - 26.04.2022, de luni până joi între orele 08.00-16.30, vineri 08.00-14.00. Concursul se va desfăşura în perioada 03.05 - 06.05.2022, cu posibilitatea prelungirii până la 08.05.2022, în mod excepţional, în funcţie de candidaţii selectaţi pentru proba de interviu. Guvernul așteaptă experți „Am mare încredere că specialiştii IT&C din mediul privat ni se vor alătura cu expertiza lor valoroasă, şi vor contribui în mod concret la reuşita procesului de digitalizare a României. Îi aşteptăm alături de noi pe cei mai buni, pentru ca împreună să creştem calitatea vieţii românilor”, a declarat ministrul Marcel Boloş, citat în comunicatul ministerului. Pachetele salariale, al căror nivel este unul comparabil cu cel din mediul privat, au fost stabilite de Autoritatea pentru Digitalizarea României în urma consultării datelor şi statisticilor oferite de Institutul Naţional de Statistică, după consultarea principalelor companii de consultanţă - Deloitte, EY, KPMG şi PwC - şi sunt în concordanţă cu solicitările privind nivelul salarial al specialiştilor IT&C. „Ţinând cont de faptul că persoanele care vor ocupa aceste posturi trebuie să deţină competenţe profesionale de înaltă calificare în specialitate, respectiv pentru asigurarea unei motivări pe măsura nivelului de expertiză solicitat, coroborat cu responsabilităţile şi atribuţiile din fişele posturilor, se impune oferirea unui pachet salarial atractiv şi competitiv cu piaţa muncii din mediul privat. Astfel, din analiza tuturor datelor şi informaţiilor primite, am apreciat ca fiind elocvente în contextul mai sus prezentat statisticile din anul 2021 - PayWell 2021, actualizate cu 8%, conform estimării de creştere salarială în industrie în ultimul an, statistici realizate de către compania PricewaterhouseCoopers Tax Services SRL, precum şi intervalele salariale la categoriile de specialişti regăsiţi în cadrul companiei KPMG Romania SRL”, a afirmat preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Vlad. Citește și: FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

Sondaj CURS, comandat de PNL: PSD, la distanță, pe locul I, AUR s-a prăbușit, USR - staționar
Politică

Sondaj CURS, comandat de PNL: PSD, la distanță, pe locul I, AUR s-a prăbușit, USR - staționar

Un sondaj CURS arată că PSD este, la distanță, pe locul I, AUR s-a prăbușit, iar USR este staționar. În ceea ce privește partidul lui George Simion, acest sondaj confirmă alte cercetări sociologice care arată că formațiunea s-a prăbușit după invazia rusă din Ucraina. Perioada de colectare a datelor s-a întins și pe perioada congresului PNL, deci este greu de estimat ce impact va avea schimbarea președintelui partidului. PSD, la distanță, pe locul I, AUR s-a prăbușit PSD ar obţine 35% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PNL cu 23% din voturi şi de AUR - 12%, relevă datele unui sondaj CURS realizat în intervalul 28 martie - 11 aprilie. Comparativ cu precedentul sondaj, PSD pierde un procent, AUR pierde 2 procente, în timp ce PNL creşte cu 3 procente. De asemenea, PMP reuşeşte să atingă pragul electoral pentru accesul în Parlament, arată news.ro. PSD ar obţine 35% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PNL cu 23% din voturi şi de AUR - 12%, relevă datele unui sondaj CURS realizat în intervalul 28 martie - 11 aprilie. Comparativ cu precedentul sondaj, PSD pierde un procent, AUR pierde 2 procente, în timp ce PNL creşte cu 3 procente. De asemenea, PMP reuşeşte să atingă pragul electoral pentru accesul în Parlament. Partidul fostul premier Victor Ponta, Pro România, ar obţine 3% din voturi, în timp ce Partidul Umanist social-liberal, are 2%, iar partidul lui Liviu Dragnea, Alianţa pentru Patrie, şi cel al lui Ludovic Orban, Forţa Dreptei, au câte 1%. Sondajul a fost realizat la comanda PNL în perioada 28 martie - 11 aprilie, pe un eşantion probabilist, multistadial, stratificat, de 2.750 de repondenţi în vârstă 18 ani şi peste, faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-1,9% la un nivel de încredere de 95%. Citește și: FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

BNR avertizează că inflația va depăși nivelul de 11,2% în luna iunie
Politică

BNR avertizează că inflația va depăși nivelul de 11,2% în luna iunie

BNR avertizează, potrivit minutei şedinţei de politică monetară care s-a desfăşurat în 5 aprilie 2022, că inflația va depăși nivelul de 11,2% în luna iunie. Va urma însă o descreştere graduală, până la 9,6% în decembrie 2022. BNR avertizează că inflația va depăși 11,2% „În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor analize, rata anuală a inflaţiei va creşte probabil ceva mai pronunţat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie, care indica majorarea ei la 11,2% în luna iunie, urmată de o descreştere graduală, până la 9,6% în decembrie 2022, dar mai abruptă în semestrul II 2023, implicând coborârea acesteia la 3,2% la finele anului”, se arată în minuta BNR. În acest context, membrii Consiliului şi-au exprimat din nou preocupările legate de perspectiva absorbţiei fondurilor europene, mai ales a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte, însă este esenţială pentru accelerarea reformelor structurale, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului exercitat de războiul din Ucraina şi de sancţiunile asociate, precum şi de consolidarea fiscală. Consecințele războiului din Ucraina Potrivit BNR, a fost remarcată însă şi ameliorarea recentă a situaţiei epidemiologice pe plan intern, care a condus la încetarea stării de alertă şi la ridicarea tuturor restricţiilor de mobilitate mai devreme decât s-a anticipat, cu consecinţe favorabile asupra activităţii economice. În acelaşi sens, au fost evocate măsurile guvernamentale aplicate/prefigurate vizând protejarea puterii de cumpărare a populaţiei şi sprijinirea companiilor, dar şi accelerarea unor investiţii în sectorul energetic, precum şi gestionarea situaţiei refugiaţilor. Inclusiv în aceste condiţii, membrii Consiliului au convenit că o sursă de incertitudini şi riscuri crescute la adresa previziunilor o constituie conduita viitoare a politicii fiscale, având în vedere, pe de o parte, cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei de înăsprire a condiţiilor de finanţare, iar, pe de altă parte, actuala conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, marcată de implicaţiile războiului din Ucraina şi ale sancţiunilor impuse Rusiei. Citește și: FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

Ciolacu nu știe dacă deputatul PSD Daniel Ghiță este „pro-rus”, deși acesta a preluat constant tezele Moscovei și a scris despre „Ucraina nazistă”
Politică

Ciolacu nu știe dacă deputatul PSD Daniel Ghiță este „pro-rus”, deși acesta a preluat constant tezele Moscovei și a scris despre „Ucraina nazistă”

Ciolacu nu știe dacă deputatul PSD Daniel Ghiță este „pro-rus”: el a explicat astfel de ce l-a exclus pe deputatul Dumitru Coarnă din partid, în timp ce Ghiță rămâne. Ghiță s-a opus ca Zelenski să vorbească în plenul Parlamentului. Ciolacu nu știe dacă Ghiță este „pro-rus” „Domnul Ghiță nu știu dacă este pro-rus. Haideți să facem o diferență între dreptul de a avea o opinie - până la urmă, de asta am ieșit pe stradă în 89, să avem acest drept de a ne spune părerile - și o acțiune pe care o faci, de a merge la Ambasada Rusiei să te întâlnești cu ambasadorul Rusiei”, a spus Marcel Ciolacu, în cadrul unui interviu pentru DCNews. Dar deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, a anunțat pe Facebook se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României. El a spus că va boicota discursul președintelui Ucrainei. „Eu am promis că la PSD s-a terminat cu excluderile și m-am ținut de cuvânt, dar, când ai trecut peste linia roșie și ai angrenat un partid într-o discuție, cum ți-a trecut ție prin cap, în momentul acela, am acționat să fie exclus. E posibil să fie mai mulți colegi cu aceste opinii. Depinde și de capacitatea fiecăruia de a fi informat și instruit”, a mai afirmat președintele PSD. „Ghiță luptătorul” dă lecții de istorie Într-un mesaj preluat, pe Facebook, Daniel Ghiță descrie Ucraina drept nazistă, exact principala temă a Kremlinului pentru a justifica invadarea acestei țări. „UCRAINA NAZISTĂ Documentele descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.În comparație cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite”, se arată în mesajul preluat de Ghiță și citat de ecopolitic.ro. Citește și: Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul absorbției. În ultimele luni, rata de absorbție a fondurilor strucurale a scăzut!

Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: Ministerul Economiei, plus 10% la schema de personal. Fondurile Europene au anunțat deja: numărul angajaților crește cu 30%
Politică

Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: Ministerul Economiei, plus 10% la schema de personal. Fondurile Europene au anunțat deja: numărul angajaților crește cu 30%

Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: ministerul Economiei vrea un plus 10% la schema de personal. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern aflat pe ordinea de zi a ședinței de guvern, numărul angajaților din acest minister se va majora de la 250 la 275. Dar, în decembrie, când acest minister s-a rupt în două, între PNL, care a preluat Antreprenoriatul, și PSD, care a rămas cu Economia, rezultatul a fost că schema de personal urma să crească. Avalanșa de angajări la Guvern nu se oprește Acum, ministerul Economiei susține că nu poate activa cu doar 250 de angajați și mai are nevoie de 25. În plus, numărul de secretari de stat crește de la doi la trei. Nota de fundamentare a hotărârii de guvern nu oferă date privind impactul bugetar. Acum două zile, DeFapt.ro a scris că ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul creșterii absorbției fondurilor UE, se pregătește să-și majoreze structura de personal cu 30%. În plus, numărul secretarilor de stat va crește de la cinci la șapte. Potrivit notei de fundamentare a unei hotărâri de guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, numărul de angajați din acest minister va crește de la 1407 la 1828 (exclusiv demnitarii și cabinetele aferente demnitarilor). Aceasta înseamnă 420 de posturi în plus, adică cu 30% mai mult decât acum. Nici acest proiect de hotărâre nu conținea date privind impactul bugetar. În plus, datele ministerului de Finanțe arată că, în octombrie 2021, la Secretariatul General al Guvernului (SGG) lucrau 4.789 de persoane. În februarie – momentul ultimelor date publice – erau 5027. Citește și: Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul absorbției. În ultimele luni, rata de absorbție a fondurilor strucurale a scăzut!

Ciutacu, jurnalistul favorit al Sputnik, discurs suburban anti-Zelenski: „Când îți moare poporul, în p*** mea, las-o în m*** m***”. Declarația, la o emisiune Evenimentul Zilei
Politică

Ciutacu, jurnalistul favorit al Sputnik, discurs suburban anti-Zelenski: „Când îți moare poporul, în p*** mea, las-o în m*** m***”. Declarația, la o emisiune Evenimentul Zilei

Ciutacu, jurnalistul favorit al Sputnik în anul 2021, a ținut un violent discurs anti-Zelenski, folosind un limbaj suburban, la o emisiune transmisă pe pagina de Facebook a publicației Evenimentul Zilei. La emisiunea mai participau Robert Turcescu, Ionuț Cristache și Mirel Curea. Ciutacu este moderator la RTV, postul controlat de Sebastian Ghiță. „Pe locul I in topul realizatorilor tv se afla Victor Ciutacu si emisiunea sa ‘Punctul culminant’ de la Romania TV. Ciutacu a sfidat cenzura oficiala si amenzile CNA, pastrand libertate de dezbatere si invitand in emisiunea sa si persoanele izgonite din mass-media controlate din cauza opiniilor lor anti-sistem. Ciutacu a avut curajul, de exemplu, sa ii ofere spatiu pentru a se explica senatoarei Diana Sosoaca dupa incidentul cu jurnalista din Italia, sfidand ideologia oficiala, promovata de presa de casa a puterii si chiar de statul roman la cel mai inalt nivel care voia condamnarea lui Sosoaca si victimizarea jurnalistei de la Rai Uno. Pentru aceste merite, Victor Ciutacu merita titulatura de realizatorul Tv al anului 2021”, scria, la finalul lunii decembrie, site-ul de propagandă al Kremlinului, Sputnik. Ciutacu, discurs suburban anti-Zelenski Iată discursul lui Ciutacu, difuzat miercuri. Colegii din emisiune au încercat să îl întrerupă, dar acesta nu s-a oprit, vizibil tulburat și ridicând tonul. Discuția a pornit de la imaginile cu Zelenski dând un interviu pe treptele palatului prezidențial. Citește și: ANALIZĂ Atacul asupra crucișătorului Moscova, cea mai importantă bătălie maritimă din 1982, de la războiul din Falkland. Flota rusă la Marea Neagră, și mai vulnerabilă „Bă, când îți moare poporul, în p*** mea, să mă scuze onoratele doamne din local, când îți moare poporul tu nu stai, bă, să faci ședințe foto! Las-o în m***** m*** de treabă, mor ăia pe capete. Primim scrisori de la rezistența de la Mariupol, care apără orașul, care face, care drege (...) și ăla zici că-i Claudia Schiffer, mânca-i-aș gălăgia lui. Se pune așa, pe un colț, cu o bucă pe scară (...) Dă-o mă în p**** m**** de treabă (...) Lui ăla i-a plecat 10% din țară (...) Mor cu miile în fiecare zi și el stă cu o bucă pe o treaptă, să-i facă poze și să se vadă gaura dintre saci. Suntem normali la cap? Voi l-ați văzut vreodată pe eroul popular vreodată să se ducă-n m*** m**** la morții ăia din saci cu o lumânare?”, a perorat jurnalistul RTV. Când Mirel Curea l-a contrazis, Ciutacu i-a spus: „Îți dau o veste proastă: Putin joacă în deplasare, Putin nu-și distruge țara (...) Una sunt sancțiunile economice, alta sunt orașele rase la blamă (...) El nu-și pârjolește țara, o pârjolește pe a celuilalt (...) Să nu se bată cu ăla mai mare, asta trebuia să facă”. Ciutacu a atacat dur, la 6 aprilie, și discursul lui Zelenski în plenul Parlamentului României.

SINECURI Sute de noi angajați în aparatul Guvernului în ultimele luni. Față de guvernarea Dăncilă, majorare de 60%
Politică

SINECURI Sute de noi angajați în aparatul Guvernului în ultimele luni. Față de guvernarea Dăncilă, majorare de 60%

Sute de noi angajați în aparatul Guvernului în ultimele șase luni, arată datele publicate de ministerul de Finanțe. În octombrie 2021, la Secretariatul General al Guvernului (SGG) lucrau 4.789 de persoane. În februarie - momentul ultimelor date publice - erau 5027. Un consilier din cadrul SGG câștigă, brut, între 6.700 și 12.000 de lei pe lună. Directorii ajung la 18.000 de lei, datorită numeroaselor sporuri. Sute de noi angajați în aparatul Guvernului Potrivit datelor publice, în august 2019, când premier era Viorica Dăncilă, numărul angajaților SGG era de 3.133. În martie 2021, a ajuns la 4.473 - se arată într-o interpelare a senatoarei PSD Gabriela Firea către Guvern. Față de guvernarea Dăncilă, numărul angajaților a crescut cu circa 60%. Din decembrie 2021, PSD l-a impus în fruntea SGG pe penalul Marian Neacșu. El a fost condamnat cu suspendare, în 2016, de Curtea Supremă pentru conflict de interese pentru că și-a angajat ilegal fiica la biroul său de parlamentar. Înainte de a fi exclus din PSD, Neacșu a fost mâna dreaptă a liderului PSD Liviu Dragnea, fiind cel care a dat citire, în noiembrie 2017, la Herculane, documentului despre așa-zisul statul paralel și ilegitim, în care explica faptul că programul de guvernare al PSD nu a putut fi îndeplinit din cauza opoziției unor „personaje” membre ale unui așa-zis stat paralel și ilegitim „care încearcă să preia controlul asupra puterii politice legitim constituite”. Citește și: GALERIE FOTO Președinții Poloniei, Lituaniei, Letoniei și Estoniei, la un pahar, în tren, spre Kiev. Președintele Germaniei trebuia să fie în echipă, dar Zelenski l-a respins

Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul absorbției. În ultimele luni, rata de absorbție a fondurilor strucurale a scăzut!
Politică

Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul absorbției. În ultimele luni, rata de absorbție a fondurilor strucurale a scăzut!

Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene, sub pretextul absorbției: acest minister se pregătește să-și majoreze structura de personal cu 30%. În plus, numărul secretarilor de stat crește de la cinci la șapte. Cum acest personal va gestiona fonduri europene probabil că va beneficia și de sporuri consistente. Val de angajări fără precedent la ministerul Fondurilor Europene Potrivit notei de fundamentare a unei hotărâri de guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, numărul de angajați din acest minister va crește de la 1407 la 1828 (exclusiv demnitarii și cabinetele aferente demnitarilor). Aceasta înseamnă 420 de posturi în plus, adică cu 30% mai mult decât acum. Nota de fundamentare nu prezintă, clar, impactul bugetar. Însă acest document menționează că: „Pentru cele 130 de posturi destinate Facilitații de Redresare si Reziliență, impactul de 6,8 mil lei va fi suportat cu încadrare în titlul “Cheltuieli de personal”, ținând cont de faptul că funcționarii publici vor avea asigurată rambursarea cheltuielilor din noul cadru financiar, începând din al doilea semestru al anului 2022 (...) Suplimentarea de personal este necesară autorităților de management, cât și structurilor suport pentru absorbția, respectiv implementarea atât a celor 19 mld euro aferente noului cadru financiar 2021-2027, cât și fondurilor destinate Facilitații de Redresare si Reziliență”. Însă datele ministerului arată că, din decembrie 2021 în martie 2022 - când au fost prezentate ultimele date publice - rata de absorbție efectivă a celor șase programe care compun fondurile de coeziune a scăzut de la 44,06% la 43,23%. Rata de absorbție a tuturor fondurilor Fondurilor Europene Structurale și de Investiții (FESI) a scăzut de la 49,05% în decembrie 2021 la 48,43% în 4 martie 2022. Citește și: Israelul a găsit dispozitive de ascultare în cadourile trimise de Ambasada Chinei cu ocazia sărbătorii de Pesah

Liderii coaliţiei prezintă pachetul de măsuri "Sprijin pentru România"
Politică

Liderii coaliţiei prezintă pachetul de măsuri "Sprijin pentru România"

Liderii coaliţiei prezintă, la finalul unei şedinţe care a durat mai multe ore, pachetul de măsuri "Sprijin pentru România". Pachetul e în valoare de 17,3 miliarde de lei, din care 9 miliarde lei din fonduri europene și 8,3 miliarde lei de la buget de stat. Pachetul cuprinde, printre altele, Programul ”Family start” - garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat şi Programul naţional ”Student Invest” - garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat. „Românii au făcut mereu faţă provocărilor. Acum trebuie ca şi clasa politică să se ridice la nivelul cetăţenilor. Trebuie să oferim un ajutor real, speranţă şi oportunităţi cetăţenilor noştri. Din punctul nostru de vedere jumătăţile de măsură pur şi simplu nu sunt suficiente. (...) Nu mai avem timp se politică sterilă, ci să oferim răspunsuri la problemele românilor”, a declarat Ciolacu, primul dintre liderii coaliţiei care a luat cuvântul. Potrivit acestuia, planul are o valoare de 17,3 miliarde lei, suma fiind dublă faţă de cea alocată pentru sprijinirea populaţiei în timpul pandemiei şi nu afectează alocările bugetare pentru investiţii şi dezvoltarea economiei. Pachetul de măsuri "Sprijin pentru România" Ce cuprinde acest pachet: Program de sprijin pentru transportatori şi distribuitori Schema de ajutor de stat de 300 de milioane de lei (cu posibilitatea suplimentării) pentru decontarea a 0,50 lei/ litru de carburant pentru sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane ocazional sau regulat, dar şi pentru companiile implicate în activităţile de distribuţie (doar pentru alimentarea făcută pe teritoriul României) (circa 4.000 de benficiari). Sursa de finanţare: buget de stat, prin Ministerul Transporturilor. Acordarea unor granturi de până la 400.000 de euro/companie pentru capital de lucru IMM-urilor al căror lanţ de aprovizionare a fost afectat de conflictul din Ucraina. Măsura este similară Măsurii 2 aplicată în 2020-2021 şi poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat măsurii (propunere): minim 300 milioane de euro. Sursa de finanţare: Fonduri Europene, prin POCU, News.ro. Aplicarea măsurilor Şomaj tehnic şi Kurzarbeit până la 31.12.2022. Se acordă 75% din salariu pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic, respectiv celor cărora li se reduce programul de lucru (măsură la Ministerul Muncii). Sursa de finanţare: instrumentul SUREOUG pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale care vizează investiţii publice. Agricultura Sprijin pentru procesarea producţiei agricole. Suma estimată: 200 de milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat prin bugetul MADRCapitalizarea Casei de Comerţ UNIREA pentru asigurarea necesarului de produse agroalimentare de bază. Suma estimată: 100 milioane de euro. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul MADR, scrie News.ro. Măsuri sociale Susţinerea nivelului de trai pentru românii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare 2 luni (până la sfârşitul anului) pentru cumpărarea a 6 alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinţi şi cel puţin 2 copii dependenţi şi gospodării monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei (151.000 de gospodării), persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 de persoane), persoane cu dizabilităţi (864.533 persoane) şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 de lei (3.498.875). Total beneficiari 4.682.408 x 50 de euro x 4 = 936.481.600 milioane de euro până la sfârşitul anului, adică 0,35% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanţare: Fonduri europene prin POAD (flexibilizare). Măsuri economice de ajutor Ajustarea contractelor în derulare care vizează investiţiile publice. Se suplimentează sumele aferente contractelor de investiţii în derulare având în vedere creşterile de preţuri la materialele de construcţii. Sursa de finanţare: bugetul de stat, prin bugetul MLPDA, scrie News.ro. Reluarea schemei de ajutor de stat pe HG 807/2014. Începând cu luna mai, se începe sesiunea pe schema de ajutor de stat stabilită prin HG 807/2014, cu o anvelopă estimată de 1 miliard de lei. Sursa de finanţare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

Guvernul finanțează un stadion de 70 de milioane de euro la Târgoviște. Arena Cluj, capacitate dublă, costuri mult mai mici
Politică

Guvernul finanțează un stadion de 70 de milioane de euro la Târgoviște. Arena Cluj, capacitate dublă, costuri mult mai mici

Guvernul finanțează un stadion de 70 de milioane de euro la Târgoviște. Potrivit unui comunicat al Executivului, a fost aprobată o finanțare de 323 de milioane de lei, din costul total de 348 de milioane de lei, pentru așa-zisul „obiectiv de investiții” denumit „Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”. Zilele trecute, Executivul a decis să mai ofere un milion de euro, din banii publici, pentru stadionul din Alexandria, unde joacă o echipă de Liga a III-a. Stadion de 70 de milioane de euro la Târgoviște Stadionul va avea 12.000 de locuri. Pentru comparație, stadionul Arena din Cluj, finalizat în 2011, a costat 44 de milioane de euro și are 30.000 de locuri. Stadionul Steaua a costat 400 de milioane de lei, adică circa 80 de milioane de euro, dar are 31.000 de locuri, nouă săli de antrenament și 24 de spații de cazare pentru sportivi. Noul stadion Rapid este și el mai mare decât viitorul stadion din Târgoviște - are peste 14.000 de locuri - dar Guvernul a plătit doar 185 de milioane de lei, jumătate din costurile așa-zisei investiții din Dâmbovița. De asemenea, Stadionul ”Arcul de Triumf” a costat 37 de milioane de euro și are 8.200 de locuri. La timpul ei, ”Arena Națională” a costat 234 de milioane de euro, pentru 55.000 de locuri. O capacitate de aproape cinci ori mai mare, dar care a costat doar de trei ori mai mult, decât noua arenă din Târgoviște. Fieful lui Dragnea n-a fost abandonat Tot săptămâna trecută, Guvernul a majorat cheltuielile pentru stadionul din Alexandria, cu un milion de euro. După actualizarea cheltuielilor, stadionul va costa puțin peste 79 de milioane de lei, adică circa 16 milioane de euro. Din această suma, primăria Alexandria plătește doar 1,38 milioane de lei, restul fiind finanțat de ministerul Dezvoltării. În 2016, costul stadionului din Alexandria era de circa 12 milioane de euro. La acel moment, echipa locală juca în Liga a IV-a. Acum, echipa este în Liga a III-a, iar stadionul va costa 18 milioane de euro, deci s-a scumpit cu 50% în șase ani. Inițial, stadionul avea o capacitate de 6.790 de locuri, dintre care 702 VIP. Acum, în nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern se arată că vor fi doar 5.496 de locuri. Citește și: Peste 1.200 de cadavre, descoperite numai în regiunea Kiev după plecarea trupelor ruse. Amploarea crimelor de război pare să indice un ordin primit de la vârful lanțului de comandă

GALERIE FOTO Congresul PNL în imagini: Ciucă, prins între Bode și Flutur. Nici o femeie pe scena PNL, la fotografia învingătorilor
Politică

GALERIE FOTO Congresul PNL în imagini: Ciucă, prins între Bode și Flutur. Nici o femeie pe scena PNL, la fotografia învingătorilor

Nici o femeie pe scena PNL, la fotografia învingătorilor, arată imaginile de la congresul organizat duminică. Imaginile agenției Inquam Photos îl prezintă însă pe Ciucă încercuit de Lucian Bode - care aspiră la postul de secretar general, de unde poate controla finanțele partidului - și Gheorghe Flutur. Și Bode, și Flutur, sunt în prezent vicepreședinți ai PNL. Nici o femeie pe scena PNL, la fotografia învingătorilor În imagini se mai poate vedea că fostul militar Ciucă nu se simte deloc comfortabil cu asalturile admiratorilor săi din PNL, iar socializarea sa cu liderii partidului pare forțată. Foto: Inquam/ George Calin Pe rețelele sociale, a fost remarcată absența oricărei femei din fotografia de la finalul congresului la care Nicolae Ciucă a fost ales președinte al PNL. Nici în sala în care se desfășura congresul nu putea fi remarcată vreo femeie în primele rânduri. Din conducerea PNL fac însă parte Alina Gorghiu și Raluca Turcan. Ciucă, unic candidat Premierul Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, președinte al Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul unui congres extraordinar ce a avut loc la Palatul Parlamentului. Din 1.120 de voturi exprimate, 1.060 au fost pentru alegerea lui Nicolae Ciucă și 60 au fost anulate, potrivit rezultatelor anunțate după numărarea voturilor. De asemenea, au fost 159 de voturi neexprimate (abțineri). Însă, la 24 de ore de la congres, pe pagina de internet a PNL, tot Florin Cîțu era președinte. Foto: Inquam/ George Călin „Vă mulțumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul pe care l-ați făcut. Vă îndemn să ne întoarcem unde ne desfășurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă. Festivalul democrației a lipsit azi de la PNL. Lupta pentru funcția de președinte a durat 6 luni anul trecut și a dus la ruperea partidului. Schimbarea de această dată a fost fulgerătoare, iar Nicolae Ciucă nu a avut contracandidați. Totul a fost motivat de nevoia de stabilitate, la guvernare și în coaliție”, a declarat Nicolae Ciucă, după vot. Foto: Inquam/ George Călin Nicolae Ciucă a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al formațiunii politice, după ce Florin Cîțu s-a decis să facă un pas în spate în urma unei revolte în partid. Cu câteva zile înainte, Biroul Executiv al liberalilor a stabilit o derogare de la statutul partidului în ceea ce priveşte vechimea, astfel încât Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte. Statutul PNL prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Nicolae Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020. Citește și: Cine este generalul modest care conduce rezistența ucraineană: „Erou, dar nu vedetă”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră