luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

4787 articole
Politică

Consilierul PNL care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1 o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand

Într-un drept la replică trimis redacției DeFapt.ro, consilierul PNL Dinu Gheorghe, care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1, o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand, iar aceasta se victimizează. Citește și: Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f…m pe mă-ta!” Consilierul PNL care a înjurat o acuză pe Clotilde Armand „Referitor la înregistrarea care circulă astăzi în spațiul public, din cadrul ședinței de Consiliu Local la Primăria Sectorului 1, doresc să transmit următoarele: Cer scuze public cetățenilor pentru limbajul folosit. Nu mă caracterizează și nu ar fi trebuit să recurg la un asemenea limbaj. În nici o discuție publică sau privată nu încurajez o astfel de escaladare a limbajului din partea nimănui. Astăzi am învățat o lecție. Discuția între mine și colegul meu consilier local nu se referă la Clotilde Armand. Ca în alte contexte anterioare, această caută orice motiv pentru a se victimiza și a justifică dezastrul administrativ din Sectorul 1. Așa cum am susținut în toți cei 4 ani de mandat Armand, îmi doresc să discutăm despre proiecte pentru cetățeni, despre stadiul proiectelor asumate acum 4 ani, despre soluții pentru Sectorul 1. Primarul Sectorului 1 știe să creeze scandal din orice și încearcă să ascundă adevăratele probleme ale administrației cu astfel de subiecte”, a scris Dinu Gheorghe. În înregistrare se vede că, după ce își rostește insulta, Dinu Gheorghe realizează că avea microfonul deschis și-l închide. Un coleg, consilierul Daniel Ciungu, și o colegă, probabil Raluca Halit, aflați alături de el, râd la auzul vulgarității spuse de acesta. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”

Consilierul PNL care a înjurat birjărește în ședința de Consiliu Local a Sectorului 1 o acuză pe Clotilde Armand că vrea scandal. El susține că înjurăturile sale n-o vizau pe Armand
Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”
Politică

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”, arată o înregistrare video, cu sunet, distribută de primarul USR din acest sector. Consilierul este Dinu Gheorghe, care în anul fiscal 2022 a câștigat 74.000 de lei din funcția de manager la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Potrivit lui Armand, el ar fi fiul unui controversat șef al Vămii, Dinu „Vamă” Gheorghe. Consilier PNL o înjură pe Clotilde Armand În înregistrare se vede că, după ce își rostește insulta, Dinu Gheorghe realizează că avea microfonul deschis și-l închide. Un coleg, consilierul Daniel Ciungu, și o colegă, probabil Raluca Halit, aflați alături de el, râd la auzul vulgarității spuse de acesta. „Astăzi am convocat o ședință de Consiliu Local pentru votarea bugetului. În loc de argumente un consilier PNL Sector 1 a considerat că trebuie să mă înjure cel mai josnic și grobian mod cu microfonul deschis. '«Vrem să o f&*$, pe mă-ta!'» - asta mi-a spus consilierul local PNL Sector 1 Dinu Gheorghe (fiul lui Dinu Vamă Gheorghe) în clipa în care discutam cu cetățenii din zona Matache alungați de PSD din sală. Fac un apel către conducerea PNL să ia măsuri urgente împotriva derapajului reprezentatului lor și sper să anunțe demisia urgentă a acestuia, să se delimiteze public de limbajul suburban folosit. Este regretabil că am ajuns să asistăm la așa ceva. PS. De asemenea, în înregistrare se poate observa amuzamentul colegilor din PNL la tâmpenia spusă de colegul lor. Nu s-ar fi găsit vreunul să-i atragă atenția că este o lipsă de respect. Nu, nu. Cât de jos a ajuns această organizație...”, a scris Armand.

Județul Bihor a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Bihorul, de cinci ori mai mulți turiști străini
Politică

Județul Bihor a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Bihorul, de cinci ori mai mulți turiști străini

Județul Bihor, unde președinte al Consiliului Județean este Ilie Bolojan, a primit, în 2023, de patru ori mai mulți turiști decât județul Tulcea, unde se află Delta Dunării. Președinte al Consiliului Județean Tulcea este pesedistul Horia Teodorescu. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Județul Bihor, de patru ori mai mulți turiști decât Tulcea Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică la 5 februarie, situația turiștilor care au sosit și înoptat în Bihor și Tulcea se prezintă astfel: Bihor - 564.842 sosiri în structurile de primire turistică, din care 45.869 turiști străini și 1.456.088 înnoptări, din care 101.912 ale străinilor Tulcea - 141.075 sosiri turiști, din care 8.943 turiști străini și 294.329 înnoptări, din care 18.729 ale străinilor DeFapt.ro a scris că un pensionar care joacă la Loto, fost lider local al PSD, conduce aeroportul Tulcea, subordonat Consiliului Județean. În 2023, prin acest aeroport au trecut 300 de pasageri, deși ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a dirijat fonduri uriașe spre această „investiție”. Și Suceava sau Sibiu, cu circa 550.000 de sosiri ale turiștilor domină Tulcea, care este ușor sub Gorj, care a înregistrat, în 2023, 146.015 sosiri în structurile de primire turistică. DeFapt a scris că baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, președinte al Consiliului Județean, face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează: una din firmele sale a avut, doar din 2018 în 2021, contracte de circa 33 de milioane de lei cu primării din acest județ. Datele sunt sintetizate pe site-ul sicap.ai și de aici se poate constata că toate contractele au fost acordate prin „procedură simplificată”. Teleorman rămâne județul prin care au trecut în 2023 cei mai puțini turiști: 3.981, dintre care 280 de străini.

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”
Politică

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor”

Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importnate pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”, spune ea într-o filmare realizată profesionist, la Parlament. Deputata are o avere uriașă, doar valoarea bijuteriilor depășind un milion de euro, iar sumele deținute în numerar ajungând la circa 630.000 de euro. Soțul ei este un controversat dezvoltator imobiliar, care controlează grupul Nordis și are o serie de probleme penale. Citește și: EXCLUSIV Fiul unei membre din comisia CNAIR de licitație pentru podul de la Brăila, angajat la terminarea facultății de constructorul podului ca responsabil de calitatea lucrării Ea a absolvit dreptul la universitatea privată Titulescu. Vicol a fost iubita manelistului infractor Leo de la Strehaia. Vicol, pe TikTok: „Sunt vopsită blondă” „Sunt vopistă blondă. Normal că sunt ținta bancurilor cu blonde. Nu mă deranjează”, spune ea. În aprilie 2023, presa scria că Laura Vicol are un soț penal: acesta e acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 2,2 milioane de euro, și de grup infracțional organizat. „Avem informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti (…) Deputata PSD Laura Vicol tocmai a votat o modificare care îl favorizează direct pe soţul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi grup infracţional organizat. Modificarea votată de PSD este exact ca dedicaţia pentru Dragnea din OUG 13/2017, doar că pentru o infracţiune mai gravă şi un prejudiciu mult mai mare”, a declarat, în aprilie 2023, deputatul USR Vladimir Ilie, citat de News.ro. @laura_vicol #belgium #bruxelles #theweeknd #concert #fyp ♬ In Your Eyes - The Weeknd DeFapt.ro a scris în august 2023 despre practicile Nordis, compania controlată de soțul Laurei Vicol: „Intenția lor e să păcălească oamenii”. Un client al grupului Nordis susținea că politica firmei este să semneze cât mai multe contracte pentru a încasa avans în contul achizițiilor viitoare, dar să nu livreze imobilele promise.

Kelemen Hunor râde de foștii aliați: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”
Politică

Kelemen Hunor râde de foștii aliați: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, râde de foștii aliați din PSD și PNL: „Au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Asta e stabilitate politică?”. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă Reacția sa vine după ce, în ultimele zile, PNL a propus, printr-un amendament depus la Parlament, eliminarea impozitului de 10% pe concediile medicale pentru anumite categorii de pacienți. Anterior, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, anunțase emiterea unei ordonanțe de urgență pentru eliminarea acestui impozit, dar doar pentru pacienții cu cancer. Kelemen Hunor râde de foștii aliați „Ați văzut, acum o lună și ceva au introdus o taxă pe concediile medicale și acum fac concurență cine să scoată taxa. Unii prin amendament în Parlament, alții ca să fie și mai repede, prin ordonanță de urgență. Oameni buni, voi ați introdus-o, noi am spus că faceți o greșeală. La nici două luni după ce ați introdus-o, faceți concurs de frumusețe cine o scoate mai repede. Nu vă supărați, asta e stabilitate politică? Ce ai făcut în decembrie nu mai e bun în februarie?”, a declarat, azi, Kelemen Hunor, la Digi 24. „Și vorbim doar de politică, nici nu am intrat în alte zone, unde sunt probleme uriașe”, a mai spus liderul UDMR. Și USR a depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea impozitului suplimentar de 10% pe concediile medicale.

Surse Antena 3: PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali
Politică

Surse Antena 3: PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali

Surse citate de Antena 3 susțin că PNLeste pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu, la craiova, sau Ionuț Pucheanu, la Galați. La schimb, partidul lui Ciolacu nu va face concurență edililor liberali, precum Emil Boc - Cluj Napoca sau Florin Birta - Oradea. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă PNL, pregătit să susțină primarii PSD, precum Olguța Vasilescu O decizie în ceea ce privește situația din Capitală nu ar fi fost luată, mai ales pentru că PSD nu a decis pe cine să susțină. În plus, și actualul lider al PNL București, Sebastian Burduja, a susținut că ar vrea să se înscrie în competiție. „Există şi orașe mari la care candidaţii sunt în discuție, pentru că la Timișoara, deși există acum un primar de la USR, își dorește Nicolae Robu să revină la primărie susținut de liberali. Este în discuție încă dacă social-democrații acceptă această variantă. La fel și la Bacău, acum este primar de la USR, însă social-democrații vor să dea ei un candidat care să fie susținut și de PNL”, ar fi arătat sursele Antenei 3, citate de știripesurse.ro. În ceea ce privește comasarea alegerilor locale cu cele februarie, în iunie, ea pare aproape sigură. Liderii coaliției PSD-PNL se vor reuni joi și,, probabil, vor oficializa decizia comasării alegerilor. Nu este clar dacă această măsură va veni în pachet cu candidaturi comune.

Ministerul de Finanțe vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajați de la Direcția Juridică şi să angajeze avocați care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech
Politică

Ministerul de Finanțe vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajați de la Direcția Juridică şi să angajeze avocați care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech

Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati de la Directia Juridică şi să angajeze avocati care să reprezinte România în procesul intentat de Pfizer/BioNTech, se arată într-un proiect de ordonanță pus în dezbatere pe site-ul acestui minister. Citește și: Veniturile legendare ale liderului sindical Sanitas Bărăscu, cel care cere o majorare cu 20% a salariilor în sistemul de sănătate. Soția sa, operatoare RMN, plătită cu o sumă uriașă Ministerul de Finante vrea să majoreze cu 50% salariile unor angajati Pfizer/BioNTech cer obligarea României la executarea contractului de achiziție prin plata prețului pentru cele 28.940.613 doze rămase pe care le-a achiziționat în valoare de 564.341.953,5 euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2.780.851.410,07 lei, sub rezerva majorării pe parcursul procedurii, plus dobânda la rata de refinanțare a BCE plus 5 puncte. Procesul va începe la 20 februarie, în fața primei camere a Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles. Acum, Finanțele vor ca zece experți în chestiuni de drept internațional, angajați ai ministerului, să poată primi salarii majorate cu 50%. În plus, acest minister va putea selecta avocații care să reprezinte statul, din țară sau din străinătate. În nota de fundamentare, ministerul condus de Marcel Boloș arată că, în trecut, în astfel de situații, au fost demnitari români care fie refuzau să semneze acte, fie nu se prezentau la întâlnirile cu avocații. Bugetarii refuzau să discute cu avocații sau să semneze acte În consecință, se propune: instituirea obligației persoanelor care au îndeplinit sau îndeplinesc anumite atribuții în cadrul instituţiilor și autorităţilor publice care au gestionat problematica ce face obiectul litigiilor internaționale vizate de actul normativ, inclusiv demnitarii, să participe la întâlnirile solicitate de avocații care asigură reprezentarea juridică în respectivele litigii persoanele respective nu pot refuza să semneze declarațiile de martori, să participe la audierile orale programate și să semneze orice alte documente procedurale specifice fiecărui litigiu internațional, dacă se apreciază de către avocații care asigură reprezentarea juridică că informațiile sau documentele deținute de acestea sunt utile pentru sprijinirea apărărilor României sau a ministerelor. De altfel, în proiectul de ordonanță se prevede că „în termen de maxim 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății transmite Ministerului Finanțelor toate documentele pe care le deține în legătură cu problematica ce face obiectul dosarului nr.F5331-23 aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles”. Nota de fundamentare nu precizează costurile bugetare ale acestor măsuri.

Șocant: cu un război la granițe, proiectul privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern
Politică

Șocant: cu un război la granițe, proiectul privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern

Cu un război la granițe, proiectul de lege privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern. Citeșteși: Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion „Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic (…) Eu cred că, după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuție cu prioritate (…) Eu mi-aș dori să se întâmple anul acesta, dar sunt puțin îngrijorat”, spunea generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit lui Gheoirghiță, proiectul „este depus în cele două Camere (n.r. Senat și Camera Deputaților), la Comisiile de Apărare. La Parlament, și la Camera Deputaților, și la Senat”. Însă un astfel de proiect nu apare în baza de date legislativă a celor două camere ale Legisltivului și, potrivit unei informații de pe blogul lui Radu Tudor, el nu a trecut de Guvern. Denumirea acestui proiect este „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare”. Postul de ministru al Apărării este deținut de PSD, Angel Tâlvar fiind deținătoriul acestui portofoliu. Proiectul privind „militarii voluntari în termen”, abandonat de 19 luni prin Guvern „Legea apărării căutată de toată lumea se plimbă de 1 an şi 7 luni între ministere”, a scris Radu Tudor. Proiectul a fost postat pe site-ul ministerului Apărării la 5 iulie 2022. „Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen”, explica ministerul Apărării într-un comunicat. Însă, de atunci, nu s-a mai petrecut nimic. Pentru afirmațiile făcute la Europa Liberă, generalul Vlad Gheorghiță a fost criticat de mai mulți lideri PSD.

Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion
Politică

Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion

Un sondaj INSCOP arată că Victor Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, premierul Marcel Ciolacu, iar Diana Șoșoacă l-a depășit pe George Simion. Pe de altă parte, sondajul arată că peste jumătate dintre cei chestionați nu au auzit de Cătălin Drulă. Citește și: Nicuşor Dan: Am încredere că publicul de dreapta va vota împotriva PSD; la alegeri cu un tur, doi candidaţi contează Sondajul a fost realizat de INSCOP la comanda News.ro în perioada 16 - 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului este de 1.100 de persoane, iar eroarea de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%. Ponta are cotă de încredere mai mare decât Ciolacu Scretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor, urmaţi de fostul premier Victor Ponta - 24,1%, de liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu - 20,5%, Gabriela Firea, Cristian Diaconescu, Diana Şoşoacă, George Simion, Nicolae Ciucă şi Cătălin Drulă. Klaus Iohannis este personalitatea cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 98.9% dintre respondenţi declarând că au auzit de el. Şeful statului este urmat de: Diana Şoşoacă cu o notorietate de 96.7%, Victor Ponta cu 95.7%, Marcel Ciolacu cu 93.9%, Gabriela Firea cu 91.7% şi Emil Boc cu 90.7%. 89.6% dintre cei intervievaţi spun că au auzit de Mircea Geoană, 84.4% că au auzit de liderul liberal Nicolae Ciucă şi 82.3% de liderul AUR George Simion. Cristian Diaconescu beneficiază de o notorietate de 68.2%, liderul USR Cătălin Drulă de 43.6%, iar Remus Pricopie 23.5%. „În acest clasament, obsevăm că doar doi lideri politici trec pragul de 30% încredere foarte multă şi destul de multă. Atât Mircea Geoană, cât şi Emil Boc revin după perioade grele de prăbuşire politică, ambii trecând prin procese consistente de reinventare, departe de scena politică naţională, unul performând pe scena internaţională, iar celălalt în administraţia locală. Acest lucru confirmă faptul că majoritatea românilor sunt foarte exigenţi faţă de actualii lideri de partide politice, aflaţi în prim-planul dezbaterii publice, preferând în schimb personalităţi mai puţin active în politica naţională, dar cu rezultate în domeniile lor de activitate”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Cum văd primarii comasarea alegerilor: "Primarul nou ales se va uita la primarul în funcţie cum toacă ce a mai rămas din buget"
Politică

Cum văd primarii comasarea alegerilor: "Primarul nou ales se va uita la primarul în funcţie cum toacă ce a mai rămas din buget"

Primarii în funcție nu vor comasare. Intenţia liberalilor şi social-democraţilor din coaliţia de guvernare de a comasa două alegeri provoacă discuţii. Primarii în funcție nu vor comasare Asta, pentru că este vorba ca, o dată cu alegerile europarlamentare, fixate pentru data de 9 iunie, să se ţină şi scrutinul localelor. Citește și: Andreea Esca, o antreprenoare afectată de măsurile fiscale ale lui Ciolacu: dilema celor două IMM-uri ale vedetei TV Adică cel în care vor fi aleşi consilierii locali şi judeţeni şi, într-un singur tur, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene. Primăriţa din Ciorteşti ridică şi o dilemă: cum ar funcţiona până în octombrie o comună cu un primar în funcţie şi alt primar ales? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Firea, disperată că Ciolacu nu-i anunță candidatura: promite că nu va ataca șefia PSD dacă ajunge primar. Plus: Firea sugerează că Ciolacu ar vrea el primăria București
Politică

Firea, disperată că Ciolacu nu-i anunță candidatura: promite că nu va ataca șefia PSD dacă ajunge primar. Plus: Firea sugerează că Ciolacu ar vrea el primăria București

Gabriela Firea pare a fi disperată că Marcel Ciolacu nu-i anunță candidatura pentru funcția de edil-șef al Bucureștiului: ea promite că nu va ataca șefia PSD dacă ajunge primar. În plus, într-un interviu pentru B1 TV, ea a sugerat că Marcel Ciolacu ar vrea să candideze pentru funcția de primar al Capitalei, arătând că intenția de vot pentru acesta ar fi fost măsurată în vară. Citește și: Nicuşor Dan: Am încredere că publicul de dreapta va vota împotriva PSD; la alegeri cu un tur, doi candidaţi contează Firea promite că nu va ataca șefia PSD dacă ajunge primar “Eu sunt dispusă să propun și să susțin orice moratoriu al candidatului devenit câștigător la Primăria Capitalei, un moratoriu în interiorul partidului prin care acel candidat câștigător își asumă să nu aibă niciun fel de pretenții politice în sensul preluării formațiunii politice, pentru că nu doar aici la noi ci și la alte formațiuni politice au fost astfel de discuții, să se valideze un candidat cu un potențial mai scăzut din punct de vedere politic și ca percpție publică, practic am simplifica lucrurile. Eu una sunt dispusă să susțin orice fel de moratoriu prin care să se vadă buna credință, faptul că mi-aș dori să pot să muncesc pentru bucureșteni. Nu aș folosi Primăria Capitalei pentru o trambulină politică în sensul preluării unor funcții”, a declarat fostul primar PSD, potrivit B1 TV. Firea l-a îndemnat pe Ciolacu să candideze la președinția României. Ea l-a acuzat, indirect, pe președintele PSD că nu neagă public faptul că nu dorește să fie primar al Bucureștiului. “Cred că după pierderile și ratările succesive ale PSD la prezidențiale, împreună cu primarii noștri, cu președinții de CJ, cu toți liderii PSD, ar fi un moment bun să câștigăm președinția României. Ar fi un lucru bun pentru România. Încă sunt analize discuții. Cu privire la candidatura lui Marcel Ciolacu la Primăria Capitalei, dumnealui mi-a spus că nu este o știre corectă, dar până la urmă dumnealui trebuie să vină public și să spună ce dorește. Nu știu cine și cu ce interes a lansat această știre. Poate o fi avut o minimă bază reală, este posibil ca cineva să fi aflat niște sondaje din vară, care măsura potențialii candidați la Primăria Capitalei. Până la urmă, de ce să nu fi fost inclus și domnia sa în aceste sondaje“, a spus Gabriela Firea, la B1 TV.

Interlopul Gore, spaima Clujului, s-a înscris în partidul lui Șoșoacă. Presa locală scria că “s-a apropiat de cele sfinte și a devenit spiritual“
Politică

Interlopul Gore, spaima Clujului, s-a înscris în partidul lui Șoșoacă. Presa locală scria că “s-a apropiat de cele sfinte și a devenit spiritual“

Interlopul Gore, pe numele real Marius David, spaima Clujului acum mulți ani, s-a înscris în partidul lui Șoșoacă, SOS România. Presa locală scria în 2023 că, după eliberare, “s-a apropiat de cele sfinte și a devenit spiritual“. Citește și: Nicuşor Dan: Am încredere că publicul de dreapta va vota împotriva PSD; la alegeri cu un tur, doi candidaţi contează Interlopul Gore, spaima Clujului, s-a înscris în partidul lui Șoșoacă Fostul boxer Călin Mărincuș, reprezentant al partidului Dianei Șoșoacă (SOS) în Cluj, a anunțat că Gore a intrat în partid. ”Având în vedere că în Parlamentul României este o golănie fără pereche, șeful Camerei Deputaților îl înjură pe Simion de mamă, George Simion o amenință cu violul pe Diana (Șoșoacă – n.red), noi SOS Cluj-Napoca nu o să mai fim descoperiți la niciun capitol. Astăzi, SOS Cluj-Napoca se întărește cu 300 la sută și vreau să vă arăt și de ce”, a spus Mărincuș pe TikTok, unde l-a arătat pe Gore lângă el, scrie CluJust. Gore, temut interlop în anii 90, a fost eliberat la începutul anului 2021 după 10 ani de închisoare. El a fost condamnat pentru tentativă de omor. Fosta mână dreaptă a temutului Fane Spoitoru din București a fost unul dintre cei mai periculoși interlopi din Cluj-Napoca, un client fidel al discotecilor clujene din anii ’90, fiind renumit pentru scandalurile și bătăile pe care acesta le-a provocat. “După un deceniu de detenție petrecut la Rahova, Gore s-a apropiat mai mult de cele sfinte și a devenit mai spiritual, ajungând o vedetă pe internet, unde propagă mesajul lui Dumnezeu, spune rugăciuni și face apel la credință. Acesta repetă obsesiv Iisus, Iisus, Iisus și susține că este fiul lui Dumnezeu. După ieșirea din pușcărie, Gore a aspirat și el la o carieră de influencer în online asemeneni celebrului Nelson Mondialu, acesta din urmă fiind urmărit de aproape 700.000 de abonați și are peste 350 de milioane de vizualizări, dar nu a reușit să ajungă la nivelul lui Nelson. Marius David și-a deschis un cont de TikTok, urmărit de mii de oameni, dar și un cont de Instagram sau Youtube, cu peste 2500 de abonați“, scria, în 2023, Foaia Transilvană.

Pensionarul special Dumitru Coarnă și-a dat demisia, cu scandal, din AUR. În 2020, el a fost ales deputat pe listele PSD
Politică

Pensionarul special Dumitru Coarnă și-a dat demisia, cu scandal, din AUR. În 2020, el a fost ales deputat pe listele PSD

Pensionarul special Dumitru Coarnă și-a dat demisia, cu scandal, din AUR: „Împreună cu colegii din AUR Călărași am decis, în unanimitate, să demisionăm din partid”, a scris, pe Facebook, fostul lider al unui sindicat al polițiștilor.În 2020, el a fost ales deputat pe listele PSD. Citește și: Nicuşor Dan: Am încredere că publicul de dreapta va vota împotriva PSD; la alegeri cu un tur, doi candidaţi contează În 2022, Coarnă a demisionat din PSD, iar în iunie 2023 a început să activeze în grupul parlamenta al AUR. El este pensionar special, având o pensie anuală de peste 65.000 de lei, la 59 de ani. Pensionarul special Coarnă și-a dat demisia din AUR „Împreună cu colegii din AUR Călărași am decis, în unanimitate, să demisionăm din partid! Motivele acestei decizii sunt: 1. Nerespectarea prevederilor legii partidelor politice (14/2003) de către conducerea națională a partidului; 2. Nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală; 3. Refuzul de a înființa filiale județene”, a scris Coarnă, pe Facebook. Conducerea AUR a reacționat, tot pe Facebook. AUR sugerează că Dumitru Coarnă sifona banii colectați din adeziuni „Referitor la situația domnului Dumitru Coarnă facem următoarele precizări: Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) funcționează în baza prevederilor legale și a statutului partidului votat în cadrul Congresului. Acestea trebuie respectate de toți membrii AUR, indiferent de funcția pe care o ocupă. În cazul județului Călărași și al domnului Dumitru Coarnă, în cadrul forurilor de conducere ale partidului i s-a solicitat acestuia să prezinte în original și scanate adeziunile realizate la filiala AUR Călărași. De asemenea, domnul Dumitru Coarnă a realizat, fără acceptul conducerii partidului sau al departamentului financiar, documente financiare care nu sunt în evidența partidului. Domnia sa a refuzat să răspundă tuturor solicitărilor venite din partea conducerii centrale a partidului, să transmită adeziunile, dar și să respecte cadrul legal și statutar al partidului cu privire la activitățile financiare, iar pe cale de consecință, în data de 29 ianuarie, i s-a transmis că nu mai are nicio calitate de reprezentare în partidul AUR. Ca urmare a refuzurilor repetate, domnului Coarnă i s-a transmis în această săptămână și fizic o somație cu privire la aceste aspecte. Domnia sa a refuzat să primească reprezentanții Secretariatului General al AUR, dându-i afară dintr-un sediu paralel pe care îl crease pentru AUR Călărași. Domnul Coarnă a încercat, pe parcursul activității sale din ultimele luni, să introducă în AUR Călărași toate mecanismele toxice de funcționare pe care a încercat să le aplice și în celelalte formațiuni din care a plecat sau a fost înlăturat. Acesta a refuzat orice promovare a oamenilor pe bază de meritocrație, creând un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”, susține AUR. Coarnă a făcut parte dintr-un grup de patru parlamentari care s-au întâlnit cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, pe tema „Memoriului privind Neutralitatea României, Pacea de la Bucureşti”. Din delegaţie au mai făcut parte senatoarea Diana Şoşoacă şi deputaţii Mihai Lasca şi Francisc Tobă.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR: „Drumurile noastre se despart”. Acum o săptămână, el nu a fost lăsat să intre la congresul USR
Politică

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR: „Drumurile noastre se despart”. Acum o săptămână, el nu a fost lăsat să intre la congresul USR

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR: „Drumurile noastre se despart”, a scris acesta pe Facebook. Acum o săptămână, el nu a fost lăsat să intre la congresul USR, fiind acuzat că nu și-a plătit cotizația și este suspendat din partid. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR „Problema nu este numele meu sau persoana mea, ci acest modus operandi, acest «leadership» care a transformat USR într-un PSD mai mic și cu scor la sfert în sondaje. Nu, USR nu este o «victimă», nu e nicio conspirație la mijloc, pur și simplu astea sunt rezultatele conducerii USR în ultimii ani. Să te mulțumești cu băltirea la 10% - 12% procente, în funcție de marja de eroare și să nu schimbi nimic, ba chiar să adâncești problemele? Să continui să vorbești despre guvernare și candidaturi la prezidențiale cu scorurile astea? Să refuzi dialogul cu orice membru sau ales care nu-ți ridică osanale, să nu oprești hemoragia plecărilor din partid, ba chiar să faci tu însuți excluderi pe bandă rulantă, să folosești banii publici netransparent, pentru propria glorie care întârzie nepermis de mult să apară sau pentru angajări și contracte exclusiv pentru susținători, să tratezi cu aroganță orice întrebare din partea cetățenilor sau a presei... Nu este nicio întâmplare că USR este abia pe locul al patrulea în opțiunile românilor, cu mai puțin de 4 luni înainte de primele alegeri dintr-un an esențial pentru viitorul nostru”, a afirmat Vlad Gheorghe. Acuzat că nu și-a plătit cotizația Acum o săptămână, tot într-o postare pe Facebook, Vlad Gheorghe a relatat că, în ciuda apartenenței sale la USR încă din 2016, i s-a refuzat accesul la Comitetul Politic al partidului, fiind informat că "nu figurează ca membru activ" în Registru. Eurodeputatul a subliniat apoi faptul că este o situație absurdă, mai ales că USR, un partid născut din mijlocul oamenilor simpli, a ajuns să angajeze bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic. „O scurtă clarificare legată de ceea ce susţine Vlad Gheorghe. Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces. Lista a fost făcută pentru buna desfăşurare a evenimentului, nimic ieşit din comun. Colegii care s-au ocupat de acces i-au comunicat politicos că nu este pe listă. Atât. Nimic mai mult. Vlad ştia că nu are drept de vot şi acces”, a răspuns USR.

Ciucă, întrebat pe cine ar vota între Firea şi Nicuşor Dan: Votul este secret. Aş stabili în cabina de vot
Politică

Ciucă, întrebat pe cine ar vota între Firea şi Nicuşor Dan: Votul este secret. Aş stabili în cabina de vot

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, întrebat pe cine ar vota între Firea şi Nicuşor Dan: Votul este secret. Aş stabili în cabina de vot. Liderul PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat, la Prima TV, pe cine ar vota pentru Bucureşti dacă ar avea de ales doar între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” „Candidatul PNL”, a răspuns Ciucă, citat de news.ro. Întrebat dacă Sebastian Burduja va fi candidatul liberalilor, Ciucă a adăugat: „Da”. Ciucă, întrebat pe cine ar vota între Firea şi Nicuşor Dan Întrebat din nou pe cine ar pune ştampila dacă ar avea de ales doar între Gabriela Firea şi Nicuşor Dan, fără o opţiune liberală, Nicole Ciucă a răspuns: „Votul este secret”. „Aţi vota pe cineva între Firea şi Nicuşor Dan sau v-aţi anula votul?”, a mai fost întrebat liderul PNL. „Aş stabili în cabina de vot”, a conchis liderul PNL. De asemenea, Nicolae Ciucă a mai fost întrebat dacă Sebastian Burduja nu va fi „noul Cătălin Predoiu”, care, în 2016, din postura de candidat PNL, a rupt din voturile dreptei şi a ajutat-o pe Gabriela Firea să ajungă primar general în detrimentul lui Nicuşor Dan. „Sebastian Burduja este un politician tânăr, un politician cu o educaţie profesională foarte bună, şi în România, şi în SUA. A demonstrat prin funcţiile pe care le-a deţinut că are abilităţile necesare să gestioneze şi să conducă instituţii de amploare. Bucureştiul în sine este cea mai de amploare localitate din ţara noastră, ca atare prin angajamentul personal, prin angajamentul echipei de la Bucureşti, Sebastian Burduja va trebui să-şi folosească toate aceste abilităţi astfel încât să meargă către bucureşteni cu un proiect de management al Bucureştiului şi să-i convingă. Bucureştiul are nevoie de un manager care să trebăluiască de dimineaţă până dimineaţă dacă e nevoie pentru a rezolva problemele”, a răspuns Ciucă. Cât despre un candidat unic PSD-PNL pentru Bucureşti, liderul liberal a comentat: „Nu am ajuns la o astfel de analiză. Analizăm şi vedem”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră