luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

4787 articole
Politică

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cătălin Cîrstoiu, deocamdată candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei: ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, declară la Antena 3 că vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, anunță la Realitatea TV că e gata să candideze la primăria București, pentru a scăpa PSD-PNL de ceea ce el a numit „problema Cîrstoiu”. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Atacurile au loc intr-o perioadă în care președintele PSD Marcel Ciolacu se află în Qatar. Citește și: Puci Firea – Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu Cum a prezentat Antena 3 intervenția lui Rafila: „După scandalul în care este implicat Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al coaliţiei PSD-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila vrea să schimbe legea în domeniul medical. «Cred că ar trebui făcută o declarație pe propria răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice privind acest aspect, că nu direcționează pacienți. Trebuie stabilite și niște sancțiuni care să poată să fie aplicabile și pe de altă parte, și asta o să introducem curând în criteriile de performanță ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice, pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfășoare o activitate de cel puțin 6 ore, iar completarea până la 7 ore o face printr-un serviciu de gardă sau prin două gărzi. Depinde de unitatea sanitară», a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila”, relatează Antena 3. În paralel, la Realitatea TV, Robert Negoiță anunța că a discutat la Guvern despre „problema Cîrstoiu” și este gata să candideze la primăria București. „Dacă partidul o va face, nu voi mai refuza, deși până acum am tot refuzat. Am avut mai multe discuții, chiar și luni, la guvern, dar nu vreau să dau detalii. Eu nu mă mai opun unei nominalizări din partea alianțe, deci, aș fi dispus să fiu candidatul PSD-PNL. Au fost discuții, inclusiv în alianță, nu e o decizie luată, vor mai fi discuții. Nu sunt decizii pe care le iau eu, ci doar îmi arăt disponibilitatea de a candida din partea alianței. Eu nu am fost implicat, dar mi-au fost prezentate analize nefavorabile, pentru că de aceea ne-am tot întâlnit ca să găsim o soluție la problema Cîrstoiu”, a declarat Robert Negoiță.

Atacuri în valuri din PSD împotriva lui Cîrstoiu: Rafila vrea sancționarea medicilor care duc pacienții de la stat la privat, iar Negoiță anunță că e gata să candideze la primăria București
Puci Firea - Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul
Politică

Puci Firea - Stănescu pe la spatele lui Ciolacu, plecat în Qatar: la Mureș și Satu Mare, pesediștii au rupt listele comune cu PNL. E probabil să urmeze Bucureștiul

Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu. PSD fierbe și e aproape să dea în clocot: în lipsa premierului Marcel Ciolacu, plecat în Qatar, tandemul Gabriela Firea - Paul Stănescu a organizat o lovitură de coaliție. Ciucă a anunțat liste comune Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi, că în coaliţie s-a agreat, în principiu, să existe candidaţi comuni pentru preşedinţiile consiliilor judeţene Satu Mare şi Mureş. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Potrivit lui Ciucă, la Satu Mare urma să fie susţinut candidatul PNL, iar la Mureş, cel al PSD. "Aseară am discutat pe cifrele din sondaje. A rezultat că există şanse serioase ca un candidat comun să poată să câştige judeţul şi la Satu Mare şi la Mureş. Am agreat varianta de principiu şi azi (marţi - n.r.), la nivelul fiecărui partid, să se discute cu preşedinţii de filială şi vom avea o decizie în această seară. În principiu, este agreată", a spus Ciucă, marţi, la Parlament. Puci Firea - Stănescu cât lipsește Ciolacu În aceeași zi, însă, acordul de principiu între echipele de negociatori ale PSD și PNL pentru candidaturi comune la șefia consiliilor județene Satu Mare şi Mureş a picat, potrivit unosr surse din coaliția de guvernare. Echipa social-democrată, condusă de Paul Stănescu, ar fi susținut că vor exista interpretări politice în urma alianței care vizează direct posturile UDMR și că "e aberant să faci front anti-UDMR în Europa anului 2024", spun sursele citate de stiripesurse.ro. Astfel, PSD a susținut la negocieri că cel mai indicat ar fi pentru partidele din alianța de guvernare ca filialele județene din Satu Mare și Mures să aibă candidați proprii la Consiliile Județene. "O să se meargă separat în cele două județe", a transmis PSD către stiripesurse.ro, după ce i s-a solicitat un punct de vedere. Va cădea Cîrstoiu? Nemulțumirile în PSD stau să explodeze. Principalii adversari ai planurilor lui Marcel Ciolacu sunt Gabriela Firea și Paul Stănescu. Nemulțumirea Gabrielei Firea are legătură cu eliminarea sa din postura de candidat al PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei. Paul Stănescu, pe de altă parte, consideră că Ciolacu a făcut prea multe concesii PNL. Joi după-amiază, în joc a intrat și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care a afirmat la Realitatea TV că este dispus să candideze la funcția de primar general în locul medicului Cătălin Cîrstoiu.

Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”
Politică

Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”

Cât a câștigat, în 2023, fostul ministru Vlad Voiculescu, acum candidat USR la Parlamentul European: în declarația de la Biroul Electoral Central, ocupația sa este „politician”, fiind probabil singurul candidat care are această slujbă. Citește și: Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă Vlad Voiculescu este vicepreședinte al USR și președinte al filialei din București. El figurează pe a doua poziție pe listele Alianței Dreapta Unită, USR-PMP-Forța Dreptei, după Dan Barna și înaintea lui Eugen Tomac. Cât a câștigat fostul ministru Voiculescu Însă, potrivit declarației sale de avere, în anul fiscal 2023 el a avut o singură sursă de venit: 15.713 euro, obținuți urmare a unui contract individual de muncă cu „StepStones verein fur Interkulturellen Austausch Wien”. În declarația de interese se poate constata că el este președinte al aceste organizații cu sediul la Viena. Fostul ministru al Sănătății are în bănci conturi de circa 160.000 de lei și deține, cash, echivalentul a circa 75.000 de lei. Plasamentele sale, inclusiv un vechi împrumut, sunt de circa 231.000 de lei și nu are datorii. Citește și: Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig” Vlad Voiculescu nu deține case, terenuri sau mașini. În declarația de avere nu apare nici un alt membru de familie, soție sau copil în întreținere.

Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă
Politică

Cîrstoiu: „N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”. Candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei a spus că l-ar refuza pe Ciolacu dacă i-ar cere să se retragă

„N-aș exclude nici niște zone din PSD care mă atacă”, a spus medicul Cătălin Cîrstoiu la o emisiune pe YouTube moderată de Robert Turcescu și Dan Andronic. Inițial, răspunzând unei întrebări, Cîrstoiu a spus că atacurile împotriva sa vin de la USR și PUSL, menționând emisiunile de la Antena 3. Citește și: Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig” Însă, după câteva secunde de gândire, el a arătat și spre PSD. Moderatorii au tăcut, stupefiați, după care l-au întrebat ce ar face dacă Ciolacu i-ar cere să se retragă. Însă Cîrstoiu a arătat că ar refuza și l-ar invita pe Ciolacu să facă acest anunț: „Spuneți-o dvs!” Iată cum a decurs dialogul lui Cîrstoiu cu Turcescu și Andronic: Cîrstoiu: „N-aș exclude zone din PSD care mă atacă” „Turcescu: Cine simți tu că este vârful de lance al acestei campanii negative? Cîrstoiu: E cea mai bună întrebare (râde...) (...) Dacă ar fi după flerul meu, după ce aș vedea, aș spune USR...(...) Aș spune asta... Andronic: G4...USR bagă bani acolo... Cîrstoiu: N-am dubii...(...) Dacă ar fi după alte informații pe care le am, aș spune că nici PUSL-ul nu este străin, că mă uit la Antena 3 în fiecare seară...(...) Acuma, domle, n-aș exclude nici că ar fi niște zone din PSD care mă atacă...N-aș exclude”. Întrebat dacă s-ar retrage, Cârstoiu a spus ferm: „Nu, nu!” „Andronic: Și dacă Ciolacu îți spune luni «Doctore, trebuie să te retragi!» Cîrstoiu: Spuneți-o dumneavoastră, nu eu! Turcescu: Asta îi vei spune lui Ciolacu? Cîrstoiu: Pâi ce, eu m-am dus să bat la ușă și să spun «Vă vreau candidat»? Afirmațiile sunt făcute la minutul 46 din emisiune.

Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”
Politică

Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”. Piedone răspunde astfel după ce Cîrstoiu l-a făcut „Peppa Pig”

Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”, a scris candidatul PUSL la primăria generală a Capitalei pe Facebook. Citește și: Ciolacu a încurcat "lecție" cu "erecție" (VIDEO mai jos) Piedone răspunde în acești termeni după ce candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, l-a comparat cu Peppa Pig, un purceluș dintr-un serial de desene animate. Citește și: Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar În postare, edilul Sectorului 5 l-a făcut „oaie” pe Cîrstoiu de opt ori. Cel mai vulgar atac al primarului Piedone „Salut, oaie! Îți vorbește Peppa Pig! Oaie, aud că, de la o vreme, îți tremură genunchii în vis și te trezești mereu speriat de-o ROABĂ. Nu-s prelat, să-ți recomand mătănii…Nici vraci nu sunt, să-ți tulbur jurământul.. Dar vreau să te ajut prin câteva rânduri: Oaie, mă rog la Bunul Dumnezeu să le dea sănătate, imunitate la stafilococi și putere financiară pacienților care ajung, de nevoie, în spitalul tău și în clinica ta! (...) Dacă nu roboteam cu roaba, măi oaie, vedeai și acum lângă spital tot buruieni, gunoaie și șobolani! Lasă mulțumirile și smiorcăiala, oaie, că doar nu ți-am făcut parcul cadou! Să-l stăpânească oamenii, sănătoși, să n-aibă parte de tine în viață! Oaie, aud că m-ai sunat cu taxă inversă, acum o vreme! M-ai pârât la televizor și te-ai victimizat că nu ți-am răspuns? Oaie, ține minte: nu obișnuiesc să răspund la numerele necunoscute! Află însă despre mine că sunt bine și am prieteni mulți! Nici frumos până la douăzeci de ani n-am fost, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la șaizeci nu m-am făcut, vorba aia! Dar sufletul mi-e tânăr și inima zglobie! De-ți par bătrân, atât îți spun: ca tine, doar dacă strănut, spulber, pe zi, peste o mie! La epilog, îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul: Halatul? Cât e, «finule», halatul?”, a scris Piedone.

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar
Politică

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar

Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar: acesta a câștigat, în medie, în anul fiscal 2023, circa 31.000 de lei pe lună, net. Însă Ciuvică nu declară nici un cont în bancă peste 5.000 de euro - deși media veniturilor lunare sare de 6.000 de euro - nici un plasament financiar, nici o casă, nici o mașină. Citește și: Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto Atacuri vulgare la adresa celor care l-au deranjat pe Dan Voiculescu Ciuvică, fost membru al PNȚCD și șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, este acum invitat periodic al Antenei 3. Aici el s-a făcut remarcat prin ferocitatea cu care l-a apărat pe patronul, de facto, al postului. „Trebuie să fii mult prea bou ca să-l ataci pe Voiculescu”, a afirmat Ciuvică, în 2019, în timpul unei emisiuni a Antenei 3. El i s-a adresat astfel unui deputat PNL care a amintit că Dan Voiculescu a fost turnător la securitate. În 2014, el i-a spus unui invitat: „Mercenară-i mă-ta, mă-ta-i mercenară, nu io!”. În decembrie 2019, Podul a prezentat fotografii cu Mugur Ciuvică petrecând la ziua lui Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, alături de Ionel Arsene, acum fugar în Italia, și Nicolae Bădălău, cercetat penal pentru trafic de influență. Foto: Podul Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3 Ce surse de venit a avut Mugur Ciuvică în anul fiscal 2023: 270.000 de lei - drepturi de autor de la Grupul de Investigații Politice, un ONG. Pe pagina de internet a GIP se poate constata că „investigațiile” îi țintesc pe cei care-l deranjează pe Dan Voiculescu. De exemplu, sunt mai multe dezvăluiri despre fostul președinte al Partidului Conservator, Daniel Constantin, acum parlamentar PNL. Daniel Constantin și Dan Voiculescu ar avea o dispută legată de o datorie a parlamentarului către patronul, de facto, al Antenei 3. Ciuvică semnează și un articol în care susține că bilanțul lui Nicușor Dan, la primăria Capitalei, este zero. 23.319 lei - salariu de la Cert Media SRL. Cu doi angajați în 2023, firma a avut o cifră de afaceri de 450.000 de lei și un profit de 101.000 lei în 2023 80.500 de lei - dividende de la Acta Traduceri SRL. Însă, în 2023, firma a avut un angajat și profit sub 47.424 de lei. Mugur Ciuvică este acum candidat PUSL, formațiunea lui Piedone și Dan Voiculescu, la Parlamentul European. Informațiile apar în declarația de avere depusă de acesta la Biroul Electoral Central.

VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție... lecție...”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului
Politică

VIDEO Act ratat al premierului Ciolacu: „Este cea mai frumoasă erecție... lecție...”. Actul ratat, la finalul declarației comune cu premierul Qatarului

Act ratat al premierului PSD Marcel Ciolacu: „Este o erecție... lecție... predată prin sport”, a spus el în timpul vizitei în Qatar. Eroarea sa a fost cenzurată din transcrierea de pe site-ul Guvernului, dar ea apare în video-ul atașat, la minutul 13.20. În filmare se vede că premierul PSD își citea mesajul, probabil de pe o foaie de hârtie. Citește și: Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto Presa a scris, în ultimii doi ani, că premierul Ciolacu ar avea o relație cu Sorina Docuz, fosta soție a lui Robert Negoiță. Fostul ministru PSD de finanțe Eugen Teodorovici a susținut chiar că Ciolacu ar avea un copil cu ea. Sorina Docuz și Robert Negoiță Act ratat al premierului Ciolacu Actul ratat a avut loc la finalul declarației comune cu premierul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani. „Statul Qatar a organizat recent unul dintre cele mai de succes Campionate Mondiale de Fotbal. Este cea mai frumoasă lecție pe care ați predat-o tuturor celor care au avut la început îndoieli în această privință. Și este o erecție... lecție predată prin sport. Însă acest succes a avut în spate multă muncă, dăruire și investiții”, a afirmat șeful Guvernului României. Citește și: Finul Sorinei Docuz, feblețea lui Marcel Ciolacu, numit director al Biroului de Turism și Tineret din subordinea Ministerului Familiei În filmare se vede că Ciolacu ridică din sprâncene în momentul în care ratează textul scris și apoi se uită în sală, ca să vadă ce reacții sunt, însă nu se aude nici un zgomot.

Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. "Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid", anunță un experimentat consultant politic
Politică

Stăpânul Antenelor și al lui Piedone joacă dur pentru a prelua PSD. "Întoarcerea lui Voiculescu la butoane. Ciolacu, cu spatele la zid", anunță un experimentat consultant politic

Voiculescu joacă dur să preia PSD. Marele jucător al acestui an electoral este Dan Voiculescu, crede consultantul politic Cristian Hrițuc. Acesta și-a argumentat poziția într-o lungă postare pe Facebook. Cele trei axe ale lui "Felix" "Au fost ani de zile când Dan Voiculescu a încercat să dicteze politica de stat. Marea ascensiune a început în 2004. S-a folosit de trustul său de presă și a ajutat când o parte când cealaltă. În locale a ajutat alianța DA, în generale s-a întors la PSD. Citește și: Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto A avut și un mic partiduleț pe care l-a folosit la nevoie. Însă, marele instrument a fost televiziunea. Au urmat ani de război. Tot timpul a politica în PSD și mai târziu în USL. A dorit să fie jucător pe 3 axe: televiziunea și influențarea percepțiilor, sforării politice și control pe lideri, promițând ajutor sau șantajând cu televiziunea. A treia axă: banii. Afaceri și influență în dirijarea unor interese. A fost un jucător de primă ligă, dar niciodată nu a ajuns să conducă efectiv tot jocul. A dat uneori direcția, dar nici Ponta, nici Geoană, nici Dragnea sau chiar Dăncilă nu i-au predat total hățurile." "Ciolacu este din ce în ce mai mult cu spatele la zid" "A urmat perioada de pușcărie . În ultimii ani, a fost mai retras, dar a început să construiască din nou. Acum, se dă bătălia. Preia Dan Voiculescu cu totul frâiele? Și-a găsit un candidat bun pentru Primăria Capitalei. Piedone este un magnet pentru electoratul PSD și AUR. Este la o cotă în București care îi permite să obțină fotoliul de primar. Piedone este însă și un folosit de Voiculescu în preluarea frâielor PSD. Ciolacu este din ce în ce mai mult cu spatele la zid. Toți liderii grei au intrat într-un joc al combinaților. Unii vor să îl schimbe pe Ciolacu și se folosesc de Piedone Voiculescu. Alții, precum Băluță și Negoiță vor un partener cunoscut la Primărie. Alții vor să îl impună pe Geoană la președinție." Voiculescu joacă dur să preia PSD "Se joacă toate interesele în această campanie. Doar că, jocul nu este condus nici de Firea, nici de Stănescu, nici de Geoană. Jocul este condus de Voiculescu. O victorie a lui Voiculescu acum înseamnă preluarea frîielor total de către . PSD va face o întoarcere la partidul de acum 5 ani. Încercările lui Ciolacu de a-l face se vor duce pe apa Sâmbetei. Un joc complex făcut de patronul Antenei pe mai multe fronturi. Nu e întâmplătoare nici lansarea lui Liviu Negoiță la sectorul 1 și nici linșajul care se face la adresa candidatului alianței." Prima victorie ar fi abandonarea lui Cîrstoiu "Prima victorie de etapă va fi în momentul în care PNL și PSD își vor schimba candidatul. Dacă acest lucru se va întîmpla, Voiculescu va avea prima victorie majoră și își va putea impune și următoarele mișcări. Acum, poate unii vor înțelege mai bine de ce la un moment dat Băsescu a terminat-o cu și s-a ajuns la un război violent. E greu ca liderii politici de azi să aibă și forța și întelegerea fenomenului. Sunt prea dependenți de Antena 3. În ultimii anii, au primit un ajutor din partea televiziunii. Au marcat și banul. Fix în campanie, au rămas fără televiziune. Smart. Oricum, a dovedit că e mai abil decât mulți politicieni de azi. Dacă îi va ieși jocul până la final, va fi number one în PSD."

Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto
Politică

Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă la Parlamentul European. Jurnalistul, amator de investiții în monezi crypto

Ce multinațională celebră cu sediu în Irlanda îl plătește și cu cât pe Luis Lazarus, candidatul partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă, la Parlamentul European: în anul fiscal 2023 el a primit 51.199 de dolari de la Facebook Irlanda, din publicitate online. Citește și: DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași Ce multinațională îl plătește și cu cât pe Lazarus Senatoarea Diana Șoșoacă și prezentatorul TV Luis Lazarus deschid lista SOS România la europarlamentare, potrivit informațiilor de pe site-ul Biroului Electoral Central. Dacă partidul va trece de bariera de 5%, cei doi ar fi aleși în legislativul european de la Strasbourg. În plus față de veniturile de la Facebook, în anul fiscal 2023, partenerul politic al Dianei Șoșoacă a câștigat 16.530 de euro din publicitatea YouTube. Din declarația de avere, reiese că Lazarus nu are nici o casă, nici un teren și nici o mașină. El a investit circa 31.000 de dolari în cryptomonezi și are puțin peste 44.000 de euro la CEC și Banca Transilvania. Moderatorul TV mai deține obiecte de artă, bijuterii și ceasuri de 26.000 de euro. Potrivit declarației de interese, el nu este acționar la nici o companie, însă este președintele unui ONG din Ștefăneștii de Jos, denumit Patria. În ianuarie 2024, patrioții suveraniști Luis Lazarus și Gheorghe Piperea s-au lăudat pe Facebook cu vacanțe sfidătoare, în Occidentul putred, departe de România. În ianuarie 2024, Lazarus a publicat o fotografie în care apare alături de prietena sa pe o plajă din Bahamas și a scris: „Am schimbat decorul și … temperatura! Vă pupăm cu drag, de undeva de departe! Un an nou cu multe succese!”. „Salutări de acolo de unde iarna nu vine niciodată!”, a mai anunțat el, în comentarii. Bahamas este un stat insular, la sud de Florida, celebru nu doar pentru industria turismului, dar și pentru serviciile financiare offshore.

Tabăra Paul Stănescu - Mihai Tudose din PSD vrea retragerea candidatului anunțat Cîrstoiu și sprijinirea lui Piedone, potrivit unor surse politice
Politică

Tabăra Paul Stănescu - Mihai Tudose din PSD vrea retragerea candidatului anunțat Cîrstoiu și sprijinirea lui Piedone, potrivit unor surse politice

PSD ar vrea Piedone, nu Cîrstoiu. Social-democrații s-ar fi îndepărtat tot mai mult de ideea susținerii candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu pentru funcția de primar al Capitalei, potrivit mai multor surse din cadrul coaliției de guvernare, citate de Aktual24. PSD ar vrea Piedone, nu Cîrstoiu Conform sursei citate, mai mulți lideri ai PSD, în frunte cu Paul Stănescu și Mihai Tudose, ar fi făcut presiuni asupra lui Marcel Ciolacu, solicitându-i retragerea sprijinului lui Cîrstoiu, pentru a-l favoriza pe Piedone. Citește și: DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași Liberalii, însă, nu mai pare că sunt dispuși să cedeze în fața PSD. "Suntem oameni de onoare, nu ne retragem cuvântul dat. Am spus că îl susținem pe domnul doctor Cîrstoiu, îl vom susține. Acuzele legate de vreo posibilă incompatibilitate a dumnealui, de care se leagă PSD, sunt total nefondate și nici o instituție a statului român nu a făcut vreo sesizare în acest sens", a declarat un înalt oficial liberal pentru Aktual24.

Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”
Politică

Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”

Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de kickboxing și un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că ministrul Sebastian Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează vulgar pe prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”. În schimb, Ghiță redistribuie fără comentarii postările Gabrielei Firea. Citește și: Câte secunde a vorbit în Parlament deputatul PSD Daniel Tudorache, zis „Diamant”, și cu ce salariu uriaș a fost plătit. Ciolacu susținea în 2023 că el a câștigat alegerile în Sectorul 1 În 2020, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar în Voluntari, recunoștea că el l-a susținut pe Daniel Ghiță să ajungă deputat. Acum, acesta pare a fi nemulțumit alianța PSD cu PNL. Ghiță își bate joc de aliații din PNL „Îmi este rușine, scârbă de cei care încearcă să-l ni-l bage pe gât pe Sebastian Burduja! Vai ce talentat, dar când a dat cadou 300 milioane de Euro la OMV? Pentru seniorii României nu erau bani, decât să dea el cadouri, fără să întrebe poporul. OMV ne a dat în judecată, neplătind taxa de solidaritate de un miliard de Euro către România , și el dă cadou 300 milioane de Euro? Vai să se închine la OMV! #MarșMă! Are impresia că dacă linge clanțele la Davos este deja Presedintele României? După 34 de ani de la Revoluție, tot copiii securiștilor sunt puși în funcții? Tatăl lui Burduja a fost ofițer de Securitate! Ce a demonstrat el? Absolut nimic! Un nimic, promovat exagerat. Trebuie să ajungă pe funcții, ca sa căpușeze România! Nu mai au loc copiii României de beizadelele securiștilor? Nulități cu tupeu maxim. Mă scârbesc cei care-l laudă pe puiuțul de securist la Realitatea TV! Fii de soldați, nu votează copiii securiștilor, niciodată!”, a scris Daniel Ghiță pe Facebook, la 18 martie. Într-un comentariu la postare, deputatul PSD a pus un link către un articol în care fostul premier PSD Victor Ponta afirma că tatăl lui Sebastian Burduja a fost ofițer de securitate. Foto: Facebook Danile Ghiță În 25 martie, Daniel Ghiță a postat o fotografie cu Rareș Bogdan, pe care a scris „Miss Olanda” și i-a lăsat pe comentatori să-și bată joc de acesta. „Pensatul care face legea”, scrie unul dintre aceștia.

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale
Politică

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale. Perioada de depunere a candidaturilor este până la 30 aprilie. Citește și: Averile uriașe, mașinile de lux, conturile și salariile impresionante ale medicilor care conduc spitalul Sf. Pantelimon, unde 17 pacienți au murit în condiții dubioase în câteva zile De asemenea, marţi începe perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile locale. Începe perioada de depunere a candidaturilor pentru locale Potrivit unei hotărâri a BEC, în vederea înregistrării propunerilor de candidaţi pentru primar, primar general, consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al consiliului judeţean, consiliul judeţean, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale vor depune la biroul electoral de circumscripţie competent, până cel târziu în data de 30 aprilie 2024, ora 23,59, dosarele care cuprind: lista de candidaţi, lista de susţinători pentru fiecare candidat, copie după actul de identitate, declaraţie de acceptare a candidaturii, declaraţie de avere şi de interese, declaraţie pe proprie răspundere că nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Candidaţii vor putea renunţa la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor. Conform unei alte hotărâri a Biroul Electoral Central, alianţele electorale vor putea susţine candidaţi independenţi la primării, consiliile locale şi cele judeţene. De asemenea, potrivit hotărârilor BEC, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 9 iunie alianţele electorale care se constituie la nivelul tuturor circumscripţiilor electorale comunale, orăşeneşti, municipale dintr-un judeţ sau de sector sau municipiu Bucureşti sau doar la nivelul unora se vor înregistra la biroul electoral de circumscripţie competent, urmând ca protocolul să fie semnat de conducerile organizaţiilor judeţene ale formaţiunilor politice care intră în alcătuirea alianţei electorale şi contrasemnat de conducerile organizaţiilor respectivelor formaţiuni politice.

Câte secunde a vorbit în Parlament deputatul PSD Daniel Tudorache, zis „Diamant”, și cu ce salariu uriaș a fost plătit. Ciolacu susținea în 2023 că el a câștigat alegerile în Sectorul 1
Politică

Câte secunde a vorbit în Parlament deputatul PSD Daniel Tudorache, zis „Diamant”, și cu ce salariu uriaș a fost plătit. Ciolacu susținea în 2023 că el a câștigat alegerile în Sectorul 1

Câte secunde a vorbit în Parlament deputatul PSD Daniel Tudorache, zis „Diamant”, și cu ce salariu uriaș a fost plătit: după circa 40 de luni de activitate, discursurile sale au însumat fix 106 secunde, inclusiv 39 de secunde la depunerea jurământului. Citește și: Rafila, acuzații insidioase împotriva celor care au construit un spital pentru copiii bolnavi de cancer: „Eu acord prezumţia de bună credinţă”. Răspunsul dur al Oanei Gheorghiu Câte secunde a vorbit deputatul PSD Tudorache De fapt, el a vorbit puțin peste un minut, când a anunțat plenul că este de acord cu percheziția informatică a telefonului său. În plus, în aproape patru ani, fostul primar al Sectorului 1 a depus trei interpelări, toate în 2021. Din 14 martie 2023, nu mai există nici declarații politice depuse de Mihalache în scris. Însă el a apăsat conștincios de fix 4124 butonul de vot, pentru sau împotriva unor proiecte de lege. Pentru această activitate, el a fost plătit de contribuabili cu peste 11.000 de lei pe lună, net. Foto: Facebook Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache este acuzat de DNA că, pentru a ascunde sumele de bani obținute ilicit, ar fi deschis conturi bancare prin intermediul fostei soții și al menajerei sale, ar fi cumpărat cu banii cash imobile de 305.000 euro și 470.000 lei, ar fi acordat unei persoane un împrumut de 920.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții și ar fi cumpărat bijuterii scumpe, între care un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro, un diamant de 190.000 de euro și un inel de 65.000 euro. De asemenea, fostul edil a cumpărat acțiuni la un club de fotbal. Înă, PSD, condus de Marcel Ciolacu, l-a făcut parlamentar, în 2020. „Dar știe toată România, la Sectorul 1 a fost fraudă electorală. Dovedită, cu imagini…Presupun că, la un moment dat…Sectorul 1 este kilometrul zero al…României”, susținea Marcel Ciolacu în martie 202, la Antena 3. Antena 3 a susținut, alături de PSD, că Tudorache a câștigat, de fapt, alegerile la Sectorul 1 În 2020, după ce DNA l-a pus sub urmărire pe Tudorache, Ciolacu spunea că nu-i va valida mandatul de deputat, dar acest lucru nu s-a petrecut iar fostul primar activează în PSD și în grupul parlamentar al acestui partid.

Proiect de lege în Republica Moldova pentru a retrage cetăţenia persoanelor care figurează pe lista sancţiunilor internaţionale
Politică

Proiect de lege în Republica Moldova pentru a retrage cetăţenia persoanelor care figurează pe lista sancţiunilor internaţionale

Proiect de lege în Republica Moldova pentru a retrage cetăţenia persoanelor care figurează pe lista sancţiunilor internaţionale: Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) este împuternicit să analizeze oportunitatea retragerii cetăţeniei şi, după caz, să sesizeze Agenţia Servicii Publice (ASP) în vederea iniţierii procedurii de retragere a cetăţeniei Republicii Moldova. Citește și: Judecătorii au decis ca lui Cherecheş să-i fie scăzută din condamnare perioada în care a fost fugar Proiect pentru a retrage cetăţenia persoanelor care figurează pe lista sancţiunilor „Dumneavoastră ştiţi foarte bine că în aceste zile, sute de cetăţeni pleacă în Federaţia Rusă, cărăuşi, şi aduc în Republica Moldov resurse financiare în valută pentru a finanţa acţiuni subversive împotriva Republici Moldova. Acestea sunt infracţiuni care pot sta la baza retragerii cetăţeniei sau ridicării cetăţeniei unui cetăţean al Republici Moldova. Şi, da, eu cred că la acei cetăţeni care lucrează împotriva intereselor Republicii Moldova şi în interesul unui stat străin este cea mai mică sancţiune care poate fi oferită – retragerea cetăţeniei”, a declarat deputatul Vasile Grădinaru, unul dintre autorii proiectului, după ce a fost interpelat de deputata Marina Tauber care este graba şi urgenţa cu care proiectul a fost elaborat şi prezentat în plen. Marina Tauber, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, aleasă pe listele fostului partid al acestuia, între timp scos în afara legii, figurează pe lista persoanelor sancţionate de Statele Unite, potrivit unei decizii luate în februarie. Atunci, ambasadorul SUA la Chişinău, Kent Logsdon, a explicat că Marina Tauber a fost sancţionată pentru facilitarea încercărilor lui Ilan Şor de a submina procesele electorale din Moldova în interesul Kremlinului, prin cumpărarea ilegală de voturi. Diplomatul american a adăugat că moldovenii „merită un viitor lipsit de influenţa malignă a Kremlinului” şi a promis că SUA vor continua să sprijine poporul şi guvernul Republicii Moldova în construirea unui viitor mai democratic. Acum, proiectul de lege propus în Parlamentul de la Chişinău în legătură cu ridicarea cetăţeniei urmează a fi examinat de Parlament şi în lectura a doua. Ridicarea cetăţeniei ar face imposibilă candidatura persoanelor respective în alegerile din Republica Moldova, în condiţiile în care Curtea Constituţională de la Chişinău a anulat recent legislaţia care urmărea să interzică accesul în alegeri al foştilor membri ŞOR, partidul oligarhului fugar prorus Ilan Şor, care a fost scos în afara legii.

Averea consistentă a bugetarului pe care PSD vrea să-l facă primar la Tulcea: 2-3 ani în funcția de viceprimar și a achiziționat o casă, două apartamente și mai multe terenuri în intravilan
Politică

Averea consistentă a bugetarului pe care PSD vrea să-l facă primar la Tulcea: 2-3 ani în funcția de viceprimar și a achiziționat o casă, două apartamente și mai multe terenuri în intravilan

Averea consistentă a bugetarului pe care PSD vrea să-l facă primar la Tulcea, Simion Dragoș: 2-3 ani în funcția de viceprimar și a achiziționat o casă, două apartamente și mai multe terenuri în intravilan. Acesta a fost ales consilier local și viceprimar al municipiului Tulcea pe listele Partidului Ecologist Român (PER), dar acum a fost racolat de PSD. Citește și: Armata obligatorie trebuie să suplinească lipsa resurselor României, care nu-și permite o armată profesionistă mare, spune generalul (r) Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO Averea consistentă a bugetarului pe care PSD vrea să-l facă primar Veniturile declarate ale familiei viceprimarului nu sunt foarte mari: el câștiga circa 12.000 de lei pe lună, net, în anul fiscal 2022, iar soția sa, funcționară la bancă, avea circa 5.500 de lei. Din acești bani aveau de întreținut un copil și de achitat rate la bănci pentru datorii totale consistente, de aproape 337.000 de lei. Conturi sau plasamente financiare peste 5.000 de euro nu apar în declarația de avere. În 2020, când Simion Dragoș a depus declarația de avere, nu avea nici un teren în intravilan și deținea un apartament de 50 mp și o casă de 90 mp, ambele în Tulcea. În acel moment, el avea un salariu de ușor peste 4.000 de lei pe lună, fiind director la prefectura Tulcea. În 2024, el avea nu mai puțin de șase terenuri, majoritatea achiziționate după ce a ajuns viceprimar. În mod straniu, declară terenuri achiziționate în 2005 și 2007, care ar fi trebuit să fie consemnate în declarația din 2020. Tot în 2024, viceprimarul municipiului Tulcea declară încă două apartamente și o casă, plus “alte categorii de bunuri imobile“. Unul din apartamente apare ca fiind o donație către soția sa, restul sunt achiziționate. Nu este clar ce face cu nu mai puțin de trei apartamente și două case, întrucât nu declară venituri din chirii sau din orice altă activitate.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră