luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

4787 articole
Politică

Nicușor Dan critică decizia CCR împotriva lui Șoșoacă: „Nu pare deloc rezonabil” 

Nicușor Dan critică decizia CCR împotriva lui Șoșoacă: „De principiu, nu pare deloc rezonabil ca cineva care poate să candideze la europarlamentare şi, probabil, la parlamentare, să nu poată să candideze la alegerile prezidenţiale”, a spus primarul general al Capitalei. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio El a susținut și faptul că decizia CCR va avantaja PSD. Nicușor Dan critică decizia CCR împotriva lui Șoșoacă „Decizia BEC pare simplă, după decizia CCR. Pe decizia CCR aşteptăm motivarea. De principiu, nu pare deloc rezonabil ca cineva care poate să candideze la europarlamentare şi, probabil, la parlamentare, să nu poată să candideze la alegerile prezidenţiale”, a afirmat Nicușor Dan. El a fost întrebat dacă PSD şi-ar dori ca George Simion să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale. „Da, e o chestiune de sociologie”, a apreciat edilul șef al Capitalei. Citește și: Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede: „Jidanii care conduc România după 1989”, scria un primar PSD pe Facebook Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Decizia a fost luată de cinci din cei nouă judecători, respectiv cei propuși de PSD și UDMR. Motivarea deciziei nu a fost transmisă BEC și nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că nu este responsabil de decizia CCR. „Pe mine nu mă deranja Diana Şoşoacă. Mai mult, mi-a venit mie un decont, total gratuit”, a susținut el.

Nicușor Dan critică decizia CCR împotriva lui Șoșoacă: „Nu pare deloc rezonabil”
Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede: „Jidanii care conduc România după 1989”, scria un primar PSD pe Facebook
Politică

Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede: „Jidanii care conduc România după 1989”, scria un primar PSD pe Facebook

Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede: „Jidanii care conduc România după 1989”, scria un primar din formațiunea lui Marcel Ciolacu pe Facebook. Este vorba de primarul din Sîmburești, Olt, Iulian Preda. Însă conducerea PSD nu i-a retras sprijinul, iar procuratura nu l-a anchetat. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio Iulian Preda este primar din 2012, iar în 2024 a fost reales cu peste 94,38% din voturi. Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede Presa a scris în repetate rânduri despre declarațiile antisemite ale acestui primar, care făcea și apologia mareșalului Antonescu, dar nu este singurul demnitar PSD care are astfel de mesaje. Aurelian Bădescu, fost viceprimar al Capitalei, recent numit la Curtea de Conturi, dorea, în martie 2019, să-i ridice un bust lui Ion Antonescu. „Intenționez săptămâna viitoare să iau aprobările necesare pentru a face un bust mareșalului Antonescu în București. Nu sunt un admirator; din câte știu, mareșalul Antonescu face parte din istoria României, alături de Zelea Codreanu și de evreii care au fost masacrați și omorâți de naziști”, declara el. Primarul Iulian Preda a avut atitudini mult mai tranșante. „Ion Antonescu. Unul din cei mai mari conducători pe care i-a avut România (...) Jidanii care conduc România l-au răstignit”, a susținut el, pe Facebook. În 2019, el scria: „Am avut un președinte care și-a iubit țara și l-am omorât. Apoi am avut numai președinți minoritari (țigani și un neamț) care au făcut bucăți țara. Pe 11 decembrie avem țansa să scăpăm țara de minoritarii soroșiști și de mafia serviciilor secrete sorosiste”.

Furie la PSD după acuzațiile că partidul s-ar afla în spatele deciziei CCR de a o exclude pe Șoșoacă din cursa prezidențială. Cazanciuc: Mi se pare jenant
Politică

Furie la PSD după acuzațiile că partidul s-ar afla în spatele deciziei CCR de a o exclude pe Șoșoacă din cursa prezidențială. Cazanciuc: Mi se pare jenant

Acuzațiile de influențarea CCR înfurie PSD. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a catalogat drept „jenante” acuzațiile conform cărora PSD ar fi implicat în decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a exclude candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024. Cazanciuc a subliniat că este perioada de campanie electorală și fiecare are dreptul să-și exprime opiniile, chiar dacă acestea nu au o bază solidă. Acuzațiile de influențarea CCR înfurie PSD „Suntem în campanie electorală și fiecare este liber să spună ce prostii dorește. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio Mi se pare jenant, din perspectiva unor partide, să acuzi PSD că ar fi în spatele deciziei. Cui îi este frică de această decizie? Faptul că Diana Șoșoacă nu mai este în cursa electorală, pe cine sperie?”, a declarat senatorul la Palatul Parlamentului. Contextul excluderii Dianei Șoșoacă din alegerile prezidențiale Robert Cazanciuc a menționat că decizia Curții Constituționale este prevăzută de legea fundamentală și de legea privind alegerea președintelui României, subliniind că nu există motive pentru a acuza PSD de influențarea acestei hotărâri. El a explicat că judecătorii Curții sunt numiți de Parlamentul României printr-o procedură legală, iar afirmațiile conform cărora ar exista presiuni politice sunt nefondate. Analiza juridică a deciziei CCR Întrebat cum poate fi interpretată, din punct de vedere juridic, excluderea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Palatul Cotroceni, Cazanciuc a explicat că legea prevede clar atribuțiile CCR în astfel de situații. „Există în momentul de față, în legea fundamentală și în legea privind alegerea președintelui României, texte care permit CCR să vegheze la respectarea procedurilor în materie. Totuși, nu cred că ar trebui să fie asemenea atribuții la Curtea Constituțională”, a precizat senatorul. El a adăugat că, deși atribuțiile CCR includ verificarea respectării legii în cazul candidaturilor la funcția de președinte, aceste prevederi ar putea fi regândite. „Probabil, la momentul respectiv, în 1991-1992, de când datează Constituția și legea de organizare a Curții Constituționale, s-a considerat firesc ca funcția supremă în stat să fie supravegheată de CCR. Personal, consider că ar trebui să rămână strict o procedură de validare ulterioară, după ce poporul s-a pronunțat. Dar deocamdată avem această procedură în vigoare”, a explicat Cazanciuc. Speculații privind influența deciziei asupra lui Marcel Ciolacu Senatorul PSD a respins ipoteza că excluderea Dianei Șoșoacă ar avantaja candidatul PSD, Marcel Ciolacu. El a subliniat că Ciolacu se poate confrunta cu orice alt candidat în turul doi și că decizia CCR nu schimbă calculele politice. „Este o speculație. Marcel Ciolacu se poate lupta cu oricine în turul doi. Din perspectiva noastră, orice candidat va fi învins de Marcel Ciolacu. Nu contează pentru noi cine intră în turul doi”, a conchis Cazanciuc. Contextul deciziei Biroului Electoral Central Biroul Electoral Central a respins duminică seara înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Șoșoacă pentru funcția de președinte al României, invocând inadmisibilitatea dosarului depus. Decizia a fost contestată, iar sâmbătă, Curtea Constituțională a admis contestațiile formulate de două persoane, anulând astfel Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind candidatura și simbolul electoral ale Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din acest an. Anchete anterioare și repercusiuni juridice Decizia CCR face parte dintr-o serie mai largă de măsuri legale și contestații care au vizat jurnaliști și candidați la alegerile din regiune. În contextul alegerilor prezidențiale, astfel de decizii au generat discuții ample în spațiul public cu privire la influența politică asupra procesului electoral și la atribuțiile instituțiilor implicate în supravegherea respectării legislației electorale.

Curtea Constituțională a respins de cel puțin patru ori, în 1996, 2000, 2009 și 2014, contestațiile împotriva candidaturii lui Vadim Tudor
Politică

Curtea Constituțională a respins de cel puțin patru ori, în 1996, 2000, 2009 și 2014, contestațiile împotriva candidaturii lui Vadim Tudor

Curtea Constituțională a respins de cel puțin patru ori, în 1996, 2000, 2009 și 2014, contestațiile împotriva candidaturii lui Vadim Tudor. În schimb, în 2024, aceeași Curte, dar într-o componență diferită, prin votul a cinci judecători propuși de PSD și UDMR, a decis că Diana Șoșoacă nu poate candida. Deocamdată, CCR nu și-a motivat decizia. Citește și: Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei Curtea Constituțională respins contestațiile împotriva lui Vadim Tudor În 2000, candidatura lui Vadim Tudor a fost contestată la CCR de un anume Ilie Mircea Rai, care a susținut că „Vadim Tudor, deşi este înzestrat cu o paletă largă de cultură [...], fiind, în acelaşi timp, un creator important de literatură [...], este un personaj controversat în domeniul moral-politic [...]". Mircea Rai a mai afirmat că Vadim Tudor "este un personaj coleric contrastând cu înţelepciunea necesară unui preşedinte”. În consecință, Rai a apreciat că liderul PRM nu avea„calităţile de a îndeplini atribuţiile prezidenţiale fără cusur şi, pe cale de consecinţă, se solicită respingerea candidaturii la alegerile prezidenţiale". Însă CCR a enumerat motivele pentru care poate respinge o candidatură, potrivit Constituției din 1991, nereviziuită - candidatul este condamnat penal, este debil mintal, are deja două mandate de președinte sau deține o funcție care-i interzice să candideze - și a decis că Vadim Tudor poate participa în alegeri. „Motivele invocate nu reprezintă impedimente juridice” În 1996, candidatura lui Vadim Tudor a fost contestată în pachet cu cea a lui Tudor Mohora, președintele Partidului Socialist: „Se susţine ca pe parcursul celor patru ani nu s-a reuşit să se stopeze declinul economic, care s-a accentuat în perioada guvernarii Roman-Stolojan, «sub supravegherea atenta şi impusa din exterior, prin intermediul Preşedintelui Ion Iliescu», iar ambii candidaţi, deşi au luat poziţii critice faţă de unele neajunsuri, acestea au avut numai un caracter demagogic. Se mai arata ca cei doi candidaţi, în campania electorală pentru alegerile din anul 1992, nu au dezvaluit adevărul despre evenimentele din decembrie 1989 şi rolul decisiv al Preşedintelui Ion Iliescu în «dirijarea ostilităţilor»”. CCR a respins contestația: „Motivele invocate în contestaţie nu reprezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcţia de Preşedinte al României, în sensul art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 35 alin. (2) şi art. 81 alin. (4) din Constituţie, astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturilor domnilor Tudor Mohora şi Corneliu Vadim Tudor la alegerile preşedinţiale din 3 noiembrie 1996”. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio Contestațiile din 2009 și 2014 au avut motivări procedurale. De exemplu, în 2014, Dumitru Badea a contestat alegerile interne din PRM, prin care Vadim Tudor era desemnat candidat al acestui partid.

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei
Politică

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei: potrivit declarației de avere depusă de ea la Biroul Electoral Central, în 2023 a primit, net, 240.000 de lei, respectiv 20.000 de lei pe lună. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru Postul Realitatea TV, la care lucrează Alexandra Păcuraru și care este deținut de tatăl ei, Marcel Păcuraru, a fost amendat în repetate rânduri pentru afirmațiile acestei moderatoare. De exemplu, CNA a dat o amendă de 10.000 de lei pentru un atac neobișnuit de vulgar împotriva Ucrainei: „Eu, Alexandra Păcuraru, am spus că sunt una dintre românii care vor să rezilieze sprijinul pentru Ucraina. Nu este războiul nostru. Dacă ei petrec, dansează, se îmbuibă cu alcool, cu prostituție, cu toate, pentru ce să finanțez eu?”. În 2023, emisiunea ei a fost amendată cu 10.000 de lei pentru un atac la Dan Andronic: „Mă cunoaşteţi deja, ştiţi că nu sunt consumatoare de cancan, de picanterii, nu mă interesează, de fapt, intimitatea altora, dar nu pot să nu vă spun că Dan Andronic este foarte mic, este atât de mic, ruşinos de mic”. Păcuraru a mai avut, în 2023, și venituri din chirii, în valoare de 54.000 de lei. Fiica patronului Realității TV deține o casă de 158 mp în „Paradisul Verde”, un Jaguar și un BMW IX și bijterii de 50.000 de euro. Tăticul, penal și cu un proces care este tergiversat În declarația ei de avere nu apar, așa cum apar în alte declarații de avere, alocațiile celor cinci copii ai Alexandrei Păcuraru. Se poate presupune că fie aceștia nu mai sunt în întreținerea ei, fie a neglijat să menționeze alocațiile sociale. În declarație nu figurează nici venituri ale soțului. În iulie 2024, ea posta pe Facebook imagini alături de cinci copii și un bărbat, scriind: „Familia este o adevărată binecuvântare, acolo unde începe viața și dragostea nu se termina niciodată! Familia rămâne stâlpul României Moderne și izvorul nesecat de credință și putere!”. Maricel Păcuraru, tatăl moderatoarei TV, a fost condamnat pentru corupție la 1.460 de zile de închisoare, din care a efectuat 815. El este judecat într-un dosar penal care trenează de ani buni și în care este acuzat că a prejudiciat Loteria Română cu peste 25 de milioane de euro.

OFICIAL Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale, a decis BEC duminică seară. Și această decizie poate fi contestată la CCR
Politică

OFICIAL Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale, a decis BEC duminică seară. Și această decizie poate fi contestată la CCR

Șoșoacă nu poate candida, potrivit BEC. Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă, duminică seara, înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte al României, decizia fiind publicată pe site-ul BEC. Șoșoacă nu poate candida, potrivit BEC "Biroul Electoral Central decide: Art. 1 - Respinge ca inadmisibilă înregistrarea dosarului de candidatură al doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, propusă de Partidul S.O.S. România la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, având nr. 24CAN/BEC/P.R.2024/05.10.2024 Citește și: VIDEO Europarlamentarul PSD Dan Nica anunța încă de miercuri, misterios, „retragerea” Dianei Șoșoacă Art. 2 - Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central. Cu drept de contestaţie la Curtea Constituţională în termen de 24 de ore de la momentul afişării prezentei decizii", se arată în documentul BEC. Biroul Electoral Central a luat în discuţie, duminică seara, noua solicitare a Dianei Iovanovici-Şoşoacă de înregistrare a candidaturii la funcţia de preşedinte al României. Fără listă de susținători și semn electoral "Constatând că, la data de 05.10.2024, ora 23,50, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă a depus la BEC o propunere de candidatură pentru funcţia de preşedinte al României, înregistrată sub nr. 24CAN/BEC/P.R.2024/05.10.2024, fără a fi însoţită de listă de susţinători şi nici de un semn electoral, observând că propunerea de candidatură şi actele prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, depuse la data de 05.10.2024 sunt aceleaşi cu cele depuse iniţial, la data de 03.10.2024, şi înregistrate sub nr. 7CAN/BEC/P.R.2024/03.10.2024, fără a avea elemente de noutate", BEC precizează că a respins ca inadmisibilă solicitarea Dianei Iovanovici-Şoşoacă. Sâmbătă seara, Curtea Constituţională a României a admis, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

UDMR vrea să fie la guvernare din 2025, spune Kelemen Hunor, care are și un program de guvernare. Printre marile obiective: creșterea populației
Politică

UDMR vrea să fie la guvernare din 2025, spune Kelemen Hunor, care are și un program de guvernare. Printre marile obiective: creșterea populației

UDMR vrea să intre la guvernare. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea îşi doreşte să intre la guvernare după alegeri şi în acest sens a făcut un "diagnostic" al societăţii şi a pregătit un program. UDMR vrea să intre la guvernare Kelemen Hunor a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Arad, că UDMR a făcut "diagnosticul" societăţii şi a stabilit care sunt problemele cele mai importante. Citește și: VIDEO Europarlamentarul PSD Dan Nica anunța încă de miercuri, misterios, „retragerea” Dianei Șoșoacă "Am pregătit un program politic, program electoral, dar nu neg că este, de fapt, şi un program de guvernare, fiindcă după alegerile parlamentare (avem - n.r.) această dorinţă de a face parte din Executiv, o dorinţă a fiecărui partid, a fiecărei formaţiuni politice, o dorinţă legitimă şi este şi dorinţa noastră, dacă vom avea susţinerea electoratului nostru şi dacă vor fi condiţii pentru a face parte din Executiv într-o perioadă extrem de dificilă pentru România, cu provocări uriaşe şi cu o situaţie bugetară nu prea bună", a spus liderul UDMR. Problema demografică El consideră că una dintre problemele cele mai mari ale ţării este cea demografică. "Este, pe termen lung, cea mai mare provocare pentru România. Cam de trei ani vorbesc despre această problemă, de această provocare şi spun că, după toate calculele, dacă continuăm trendul, undeva în 2050, România va avea sub 15 milioane de locuitori. Nu asta este problema cea mai mare, ci structura de vârstă, fiindcă va fi o societate îmbătrânită şi nu poate fi susţinută de forţa de muncă, nici un sistem social, nici sistemul de pensii, sistemul de sănătate. De aceea suntem în ultima clipă, în ultimul ceas, avem nevoie de politici pe termen lung, pe termen foarte lung, prin care să încercăm să ţinem oamenii acasă, pe pământul lor natal, să susţinem natalitatea, să susţinem tinerii", a mai spus liderul UDMR. Românii nu mai au încredere în stat Ţara este în această situaţie - consideră Kelemen Hunor - pentru că "oamenii au pierdut speranţa" în raport cu statul. "Oamenii simt că instituţiile statului nu au încredere în ei şi nici oamenii nu au încredere în stat (...). Pe cetăţeni îi supără serviciile sau lipsa serviciilor, aroganţa, nedreptatea şi această birocraţie şi suprareglementare cu care se confruntă fiecare om aproape în fiecare zi", a susţinut el. Preşedintele UDMR a adăugat că problemele demografice afectează atât maghiarii din ţară, cât şi societatea în ansamblu. Kelemen Hunor participă, duminică, în Parcul Reconcilierii, la comemorarea împlinirii a 175 de ani de când 13 generali ai armatei imperiale austriece au fost executaţi în Cetatea Aradului, sub acuzaţia că s-au alăturat mişcării revoluţionare maghiare de independenţă faţă de Imperiul Austriac.

VIDEO Europarlamentarul PSD Dan Nica anunța încă de miercuri, misterios, „retragerea” Dianei Șoșoacă
Politică

VIDEO Europarlamentarul PSD Dan Nica anunța încă de miercuri, misterios, „retragerea” Dianei Șoșoacă

Europarlamentarul PSD Dan Nica anunța încă de miercuri, într-o emisiune la Antena 3, misterios, „retragerea” Dianei Șoșoacă. Nica a fost ministru PSD al Comunicațiilor în guvernările Năstase și Ponta și ministru de Interne în guvernul Boc, în 2009. El este europarlamentar din 2014. Citește și: Ciolacu e ca Ceaușescu: are școală puțină și se vrea dictator, îi place cultul personalității, acum se crede Lukașenko de Buzău, spune un important sociolog Acum, într-o emisiune la Antena 3, Dan Nica a afirmat, râzând misterios: „Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea”. Nica anunța încă de miercuri „retragerea” Dianei Șoșoacă Iată cum a decurs dialogul cu Mihai Gâdea: „Dan Nica: Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea. Mihai Gâdea: Credeți că se va retrage? Dan Nica: Probabil că zilele următoare. Mihai Gâdea: Așa știți dumeavoastră? Dan Nica: Așa am citit. Bogdan Chiriac: Dar face o alianță cu George Simion sau se retrage pur și simplu? Dan Nica: Da… Mihai Gâdea: Da, ce? Dan Nica: Deci, va fi una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile”. Sâmbătă noaptea, CCR a invalidat candidatura lui Șoșoacă. Citește și: ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă

Influencerul favorit al lui Ciolacu, Andrei Caramitru, acuză USR că o susține pe „Șoșoacă kgb”: „Proștii proștilor”
Politică

Influencerul favorit al lui Ciolacu, Andrei Caramitru, acuză USR că o susține pe „Șoșoacă kgb”: „Proștii proștilor”

Influecerul favorit al lui Ciolacu, Andrei Caramitru, acuză USR că o susține pe „Șoșoacă kgb”: „Proștii proștilor”, a scris acesta pe Facebook. „Selly, Dana Budeanu, Andrei Caramitru și Codin Maticiuc. De la fiecare înveți”, a spus Marcel Ciolacu când a fost întrebat ce influeceri urmărește. Citește și: Ciolacu e ca Ceaușescu: are școală puțină și se vrea dictator, îi place cultul personalității, acum se crede Lukașenko de Buzău, spune un important sociolog Caramitru a fost consilierul lui Dan Barna și membru USR. Caramitru acuză USR că o susține pe „Șoșoacă kgb” Aum, Caramitru apără - din nou - indirect PSD, după ce presa a susținut că Diana Șoșoacă a fost eliminată de CCR din cursa pentru Cotroceni pentru a-l ajuta pe George Simion să ajungă în turul II, aceasta fiind singura șansă a lui Ciolacu să câștige. „Deci usere și bulă o apără pe Șosoaca acuma mai nou. Trăiască Șosoacă . Cum adică să nu fie candidată - să candideze - că noi fiind de rahat doar așa avem o șansă MINIMĂ să ajungem în turul 2. E incredibil . Usr o susține pe Șoșoaca kgb. top. Prostii proștilor”, a scris influecerul. Într-un comentariu la propria postare, Caramitru a mai afirmat: „Trăiască bula usereu - prostii galactici, doar nicusoriștii sunt mai prosti decât useriștii”. Citește și: ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă Teza lui Caramitru a fost folosită și de sociologul Vladimir Ionaș, care lucrează pentru compania lui Marius Pieleanu, Avangarde: „Evident ca s-a discutat foarte mult despre cine este cel mai avantajat de interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Cel mai la îndemână răspuns este George Simion (...) Cum mă îndoiesc de faptul că Diana Șoșoacă își va îndemna electoratul să îl voteze pe Simion cred că principalul beneficiar va fi Elena Lasconi (chiar cu susținerea Dianei Șoșoacă)”.

Ciolacu e ca Ceaușescu: are școală puțină și se vrea dictator, îi place cultul personalității, acum se crede Lukașenko de Buzău, spune un important sociolog
Politică

Ciolacu e ca Ceaușescu: are școală puțină și se vrea dictator, îi place cultul personalității, acum se crede Lukașenko de Buzău, spune un important sociolog

Ciolacu, precum Ceaușescu - dictator fără școală. Cel puțin asta crede că vede în premierul României un important sociolog. Ciolacu, precum Ceaușescu - dictator fără școală "Cu câteva zile în urmă, dezbăteam aprins cu un prieten despre finala Ciolacu - Geoană (cea mai probabilă la acel moment). I-am zis că-l știu bine pe Geoană, știu și câte parale face, însă am o temere cu Ciolacu. I-am zis că văd în Ciolacu un mic Ceaușescu în devenire și el mi-a răspuns că exagerez. Citește și: DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomat De unde vine acest presentiment sumbru că șeful PSD ar putea să nu mai lase puterea odată ce o înhață și de ce mi-a venit să-l compar cu Ceaușescu? Ciolacu are cam tot atâta școală cât avea fostul secretar general al PCR. În sine, asta n-ar trebui să fie ceva catastrofal. Până la urmă, e un băiat isteț, descurcăreț, cu o viclenie specifică oamenilor mici, dornici să facă ceva în viață, cum altfel decât ocolind obstacolele puse de boieri, pupând dosuri, pândind ocazii, făcându-se folositor, trăgând cu urechea și, în ultimul moment, trăgând preșul de sub picioarele celorlalți. Dar cam așa era și Nicu de la Scornicești. Combinația asta între lipsa unei educații solide și abilitățile native compensatorii poate naște un dictator. "Al doisprezecelea jucător" Pentru că o școală făcută temeinic nu-ți dă numai competențe de citit și socotit, ci cultivă și anumite valori generale care temperează ambițiile prădătorului. Zis mai pe șleau, dacă neam de neamul tău nu s-a visat rege și, printr-un concurs de împrejurări, te trezești pe tron, atunci visul tău împlinit poate ajunge să fie coșmarul celor mulți. Odată ajuns acolo, nu mai vrei să fii altundeva. Sunt semne? Nerăbdarea lui Marcel Ciolacu de a-și atinge scopul începe să fie tot mai ușor de observat. Întâi s-a văzut pe televiziuni, când era un spectator de vază al echipei naționale la campionatul european și-și comandase campania "al 12-lea jucător". Sigur, campania a fost stinsă în pripă după parcursul modest al echipei, dar intenția inițială de a confisca în scopuri politice un posibil succes rămâne. La fel ca și nerușinarea de a cocheta cu un vizibil cult al personalității. Șef peste ciclonul Ashley Pe urmă s-a văzut și mai bine la ciclonul inventat, pe nume Ashley. Să-ți subordonezi instituții ale statului (Institutul Meteo, IGSU), într-o campanie națională de răspândire a panicii, știind din capul locului că le decredibilizezi, dar cu scopul de a dovedi grija față de oameni, arată iar că, pentru tine, nu contează decât să ajungi șef peste târlă. Că târăști în ridicol niște experți, că îi faci pe profesioniști să arate ca niște caraghioși, cu costuri pe termen lung, asta deja e secundar. "Lukașenko de Buzău" Dar episodul de ieri cu respingerea unei candidaturi care-i încurcă planurile de mărire, cu mâna judecătorilor numiți de partidului lui (plus cel înșurubat la CCR de filiala maghiară a PSD), mi se pare că nu mai lasă loc de dubiu. Pentru Ciolacu, democrația, chiar și ca aparență, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Ciolacu și-a propus în această campanie să nu repete greșelile predecesorilor. Mai puțină aroganță, mai puțin triumfalism, mai multă dorință de a coopera și de a împărți puterea. Toate astea sunt însă jucate. Și, pentru că distribuția voturilor și complicatul tablou al candidaturilor continuă să-l dezavantajeze, candidatul PSD se vede nevoit să iasă brutal din rol și-ncepe să acționeze ca un Lukașenko de Buzău, aranjând cu mânuțele care altădată împleteau covrigi șansele de la casele de la pariuri. N-am fost niciodată adeptul unui șef de țară cu doctorat și mari performanțe academice. Nu cred că asta îl face un conducător mai bun. Atenție, însă, la oamenii descurcăreți, cu școală puțină și viclenie nativă! Ei chiar ne pot lua libertatea.", a scris Sebastian Lăzăroiu pe Facebook.

Ciolacu și Kelemen Hunor, declarații la unison despre interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă, după ce s-a aflat că judecătorii CCR care au votat pentru interzicere au fost propuși de PSD și UDMR
Politică

Ciolacu și Kelemen Hunor, declarații la unison despre interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă, după ce s-a aflat că judecătorii CCR care au votat pentru interzicere au fost propuși de PSD și UDMR

Ciolacu și Hunor, despre cazul Șoșoacă. Premierul și președintele UDMR au făcut declarații privind interzicerea cadidaturii Dianei Șoșoacă. Ciolacu și Hunor, despre cazul Șoșoacă Premierul Marcel Ciolacu susţine că rolul principal al Curţii Constituţionale este de a apăra candidaţii şi dreptul lor de a fi aleşi, "nu de a fi o barieră" pentru participarea lor în alegeri. Citește și: DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomat "Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Şoşoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporţionată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege şi de a fi ales", a scris Ciolacu pe Facebook. "Rolul principal al CCR este de a apăra candidaţii şi dreptul lor de a fi aleşi, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susţine întotdeauna că funcţiile trebuie câştigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esenţa democraţiei. Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri şi aceasta să conţină argumente legale şi constituţionale puternice. Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuţie serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curţii Constituţionale", a adăugat acesta. Hunor: "Electoratul ar trebui să decidă" Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, referitor la anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a candidaturii Dianei Şoşoacă, că electoratul ar fi trebui să decidă şi nu instituţiile statului, iar orice persoană care nu a fost condamnată penal ar trebui să aibă dreptul de a candida. "Cred că astfel de decizii trebuie luate de electorat şi nu de instituţii. Sigur, nu cunosc eu nici contestaţia şi nici motivarea Curţii, dar din punctul meu de vedere, dacă omul nu a fost, indiferent despre cine este vorba, pedepsit penal, ceea ce înseamnă şi restricţiile în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, atunci electoratul trebuie să decidă, nu instituţiile statului. În rest, nu pot comenta, pentru că nu am cum", a declarat liderul UDMR într-o conferinţă de presă susţinută la Arad. Președintele UDMR, în dezacord cu Șoșoacă Întrebat dacă situaţia în care se află Şoşoacă ar putea amplifica acest curent suveranist pe care îl reprezintă, el a răspuns: "Nu ştiu, oamenii sunt furioşi, electoratul lui Şoşoacă sigur că în acest moment este foarte furios, este un electoral foarte ataşat de doamna Şoşoacă şi ce va face vom vedea, dar nu cred că în acest moment există un om politic sau analist politic care poate să spună unde se vor duce acele voturi care nu mai pot fi adunate de Diana Şoşoacă". Preşedintele UDMR a precizat că nu este de acord cu Diana Şoşoacă "pe niciun subiect". Duminică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat pentru AGERPRES că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns.

DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomat
Politică

DOCUMENT Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO. Fostul lider PSD primește pensie specială de fost diplomat

Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană la NATO: fostul secretar general adjunct al NATO a câștigat 240.000 de euro, net, în anul fiscal 2023. În declarația sa de avere, publicată de Biroul Electoral Central, apare și pensia sa specială, de la ministerul de Externe: 104.400 lei, net, anual. Citește și: ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă Ce salariu avea pensionarul special Mircea Geoană Soția sa a avut un salariu de 152.000 de lei de la Fundația Renașterea, în calitate de expert în fonduri europene. În plus, familia a încasat dividende de 39.000 de lei de la două firme, bani din chirii - 45.000 de lei și drepturi de autor pentru o carte scrisă de Mircea Geoană - 28.771 lei, net, în 2023. Familia Geoană deține, în conturi bancare și plasamente, echivalentul a peste 800.000 de euro. Cei doi au o casă, în București, de 201 mp, cumpărată în 2015, și un apartament de 80 mp. Obiectele de artă și bijuteriile sunt evaluate la puțin sub 100.000 de euro. În 2024, Geoană a vândut un apartament cu 220.000 de euro și a donat o mașină, evaluată la 40.000 de euro. Fostul secretar general adjunct al NATO a declarat ce salariu avea încă de acum câteva zile: „Erau în jur de 20.000 de euro pe lună, plus anumite cheltuieli de protocol. Dacă invitai pe cineva, dacă ofereai unui lider important sau unor delegații importante o masă, ți-o decontau cei de la NATO. Deci undeva pe acolo. O parte din banii ăștia erau și pentru un fel de alocație pentru locuință”, a răspuns Geoană la emisiunea GSP, „Prietenii lui Ovidiu”, difuzată miercuri, 2 octombrie. Dar el nu a mai precizat că are pensie specială. Nu este clar dacă Geoană are deptul și la pensie specială de fost parlamentar.

Avalanșă de conspiraționiști, putiniști și anti-europeni pe lista candidaților la prezidențiale, dar numai Șoșoacă a fost eliminată de Curtea Constituțională
Politică

Avalanșă de conspiraționiști, putiniști și anti-europeni pe lista candidaților la prezidențiale, dar numai Șoșoacă a fost eliminată de Curtea Constituțională

Avalanșă de conspiraționiști, putiniști și anti-europeni pe lista candidaților la prezidențiale, dar doar Șoșoacă a fost eliminată din competiție: pe ultima sută de metri, la BEC și-au depus candidaturile și Alexandra Păcuraru, fiica patronului penal al Realității TV, medicul Răzvan Constantinescu, un aliat al Dianei Șoșoacă, preotul Ciprian Mega, frecvent invitat la Moscova, sau fostul director al SIE Silviu Predoiu. Citește și: ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă Își depusese deja candidatura Călin Georgescu - care nici măcar nu a fost contestată - și acesta un puternic susținător al teoriilor Moscovei. Avalanșă de putiniști pe lista candidaților la prezidențiale Cine sunt candidații care, teoretic, au strâns 200.000 de semnături și care ar putea candida la alegerile prezidențiale: Călin Georgescu, căruia i s-a deschis dosar penal, în 2022, pentru că i-a lăudat pe Corneliu Zelea Codreanu și pe mareșalul Antonescu. „Șansa României este înțelepciunea rusească”, spunea el. Moderatoarea postului Realitatea TV, Alexandra Păcuraru. Tatăl ei este patronul postului și a stat la închisoare pentru corupție. „Uite ce respect întoarce Zelenski ţării noastre! Intră cu bocancii plini de noroi şi calcă românii pe cap, în biserici! S-au şters bocancii de noroi de veşmintele preoţilor noştri, ale călugărilor noştri, ale refugiaţilor de acolo şi a copiilor abandonaţi din sfânta mănăstire”, spunea ea în 2023. Preotul Cristian Mega: „Preotul-regizor Ciprian Mega și-a dus recent filmul la Festivalul Internațional de la Moscova provocând ample dezbateri despre modul cum a ajuns un tânăr preot din Oradea să se fotografieze cu oficiali ruși într-un moment în care relațiile Rusia – Occident sunt extrem de încordate”, scria Presshub în aprilie 2024. Influența rusă în Cipru este notorie. Fostul șef al SIE Silviu Predoiu: în august 2024, el a fost citat de agenția rusă Tass spunând că președintele ucrainean Vladimir Zelenski a creat riscul unui război nuclear pentru toți aliații săi fără acordul lor, ordonând un atac asupra Regiunii Kursk a Rusiei. Medicul Răzvan Constantinescu, un conspiraționist antivaccinist, aliat cu Șoșoacă. Cristian Terheș, ales europarlamentar pe listele AUR Deocamdată aceste candidaturi nu sunt definitive, însă nici nu există informații ca ele să fi fost contestate.

ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă
Politică

ANALIZĂ Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr. 2: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă

Cum îi ajută PSD pe George Simion și AUR să ajungă nr.2 atât la prezidențiale, cât și la parlamentare: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, formațiunea lui Marcel Ciolacu depune un efort concentrat pentru a-i ajuta pe extremiștii anti-europeni. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr.2 Potrivit unor surse din PSD, strategul campaniei lui Ciolacu este fostul secretar general al PSD Viorel Hrebenciuc. Acesta este obligat să stea în umbră, pentru că a stat la închisoare după o condamnare pentru corupție. Hrebenciuc este cel care a gândit planul de susținere a lui Simion, pentru a-l împinge în turul II al prezidențialelor. Al doilea personaj cheie în strategia PSD este Florin Iordache - acum șef al Consiliului Legislativ, dar, de fapt, placa turnantă în relația cu magistrații apropiați PSD - care a pregătit planul de eliminare a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială cu ajutorul celor patru judecători CCR controlați de PSD, plus cel al UDMR. Cum îl împinge PSD pe George Simion în turul II: cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc, prietenul lui Becali, latifundiarul din Pipera a fost convins să candideze pentru AUR, eventual să și sponsorizeze campania. În schimb, Ciolacu îl va ajuta, după alegeri, să primească marca Steaua. filiale ale PSD vor „ceda” voturi către Simion, în turul I al prezidențialelor, după modelul deja folosit pentru a ajuta UDMR să treacă pragul de 5% la europarlamentare și parlamentare. Cinci judecători PSD și UDMR din CCR au eliminat-o pe Șoșoacă din competiție, pentru ca voturile ei - sau măcar o parte din acestea - să-l ajute pe Simion să ajungă în turul II. O primă miză a acestui sprijin acordat AUR este ca Simion să ajungă în turul II al prezidențialelor. AUR va crește masiv și în Parlament Însă PSD ajută astfel AUR să fie a doua formațiune parlamentară, fiindcă va beneficia de valul de simpatie generat de intrarea lui Simion în turul II al prezidențialelor și va colecta, foarte probabil, și voturi ale SOS România. Turul I al prezidențialelor este cu o săptămână înainte de parlamentare, deci primii doi clasați vor trage puternic în sus partidele care-i susțin. În august, întrebat despre o posibilă alianță PSD-AUR la guvernare după alegeri, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, prieten bun cu Ciolacu, a spus la Digi 24 că „toate variantele sunt posibile”. Ulterior, premierul Ciolacu a respins această variantă. Surse politice susțin că scenariul unei guvernări PSD-AUR este tot mai realist. Dacă Ciolacu ajunge președintele României și își respectă angajamentul din campanie de a pune premier de la altă formațiune politică, nu ar fi exclus ca viitorul șef al Guvernului să fie desemnat de AUR.

Geoană, Orban și Ciolacu, verde de la CCR să candideze la prezidențiale: Curtea a respins contestațiile
Politică

Geoană, Orban și Ciolacu, verde de la CCR să candideze la prezidențiale: Curtea a respins contestațiile

Geoană, Orban, Ciolacu: undă verde, CCR. Curtea Constituţională a României a anunţat sâmbătă seara că a respins contestaţiile împotriva înregistrării candidaturilor lui Mircea Geoană, Ludovic Orban şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale. Geoană, Orban, Ciolacu: undă verde, CCR În şedinţa de sâmbătă seara, de la ora 21,00, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, a luat în dezbatere trei contestaţii împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasingÎn urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi -a respins contestaţia formulată de domnul Talpoş Ioan împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea-Dan Geoană la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024; - a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de domnul Stan Valerian împotriva candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024; - a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Asociaţia Europeană pentru Opoziţie Economică împotriva candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră