joi 18 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Justiție

606 articole
Justiție

EXCLUSIV Asistente medicale infectate cu SARS-CoV-2 au recoltat probe de la pacienți la Ambulanța Lugoj

Asistente cu COVID, probe de la pacienți. S-a întâmplat la la Ambulanța Lugoj, unde trei asistente au continuat să intre în contact cu pacienții după ce s-a constatat că sunt infectate cu noul coronavirus în urma testării PCR. Ildiko Vasiescu, șefa Serviciului de Ambulanță Lugoj, susține că asistentele erau în misiune atunci când au venit rezultatele pozitive și nu avea cum să le trimită acasă. Șeful Direcției de Sănătate Timiș, Flavius Cioca, pare depășit de situația de la Lugoj. El susține că nu a fost informat despre cazul celor trei asistente. Dar, când a fost întrebat care e pocedura în cazul în care asistentele aflate în misiune află că sunt "pozitive", a invocat că se află într-o videoconferință. Asistente cu COVID, probe de la pacienți În cursul zilei de duminică, 30 ianuarie a.c., trei asistente de la Ambulanța Lugoj au făcut teste antigen. Rezultatul a fost negativ. Șefa Serviciului de Ambulanță Lugoj, Ildiko Vasiescu, susține pentru defapt.ro că ea a insistat ca subalternele ei să facă și testul PCR. După ce le-au fost recoltate probele, cele trei asistente au început munca pe ambulanță. Rezultatul la teste PCR, zice Ildiko Vasiescu, au venit în jurul orei 16.30. Atunci, cele trei asistente erau în misiune. Asistenta M.L. plecase de la Lugoj spre Timișoara cu un pacient. Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR În momentul în care i-a venit rezultatul pozitiv, M.L. se afla la jumătatea drumului dintre Lugoj și Timișoara. Ildiko Vasiescu spune că timpul pe care urma să îl petreacă asistenta alături de pacient era același chiar dacă se întorcea la Lugoj. Așa că a decis ca pacientul să fie dus la Timișoara. Contactată de către defapt.ro, asistenta M.L. a confirmat că a fost declarată pozitiv cu noul coronavirus în urma testării PCR. Întrebată dacă a fost obligată să lucreze în continuare, asistenta M.L. a spus să discutăm cu șefii ei. "Eu nu pot să dau astfel de detalii. Vorbiți doar cu șefii, eu nu pot să dau detalii. Nu pot să discut așa ceva. Acum am intrat în carantină", a spus asistenta. O altă asistentă de pe ambulanță mai avea de făcut trei recoltări de la pacienți. Iar cea de-a treia se afla în misiune lângă Lugoj, când au aflat de testul pozitiv. "Aveau două măști, aveau viziere, aveau halate" Ildiko Vasiescu, șefa Serviciului de Ambulanță Lugoj, susține că cele trei asistente au continuat să lucreze pentru că rezultatele la teste au venit foarte târziu. "Una dintre asistente era plecată la Timișoara cu un pacient. Au fost la recoltări, erau pe traseu. Ce mai era să fac? Rezultatele au venit la 16.30-17.00. Atunci le-am dat telefon. Una era la Timișoara, una era la recoltări. Puteam să le rechem din circuit? Aveau trei recoltări, iar celaltă era în drum spre Timișoara. Acum am zis că dacă tot a făcut jumătate din drum până la Timișoara, tot aia era că venea jumătate de drum înapoi", a declarat Ildiko Vasiescu pentru defapt.ro. Cum s-a ajuns în situația aceasta? Șefa Serviciului de Ambulanță Lugoj a explicat că în urma testării antigen a celor trei asistente rezultatele au fost negative. Ea ar fi insistat ca subalternele ei să își facă și testul PCR. "Testul rapid a fost negativ și rezultatul PCR a venit foarte târziu. Ce puteam să fac? Să le trimit pe testul rapid negativ acasă? Și așa suntem în criză de personal", a spus Ildiko Vasiescu. Întrebată dacă cele trei asistente i-a pus în pericol pe pacienții cu care au intrat în contact, Ildiko Vasilescu consideră că nu a fost nimeni pus în pericol: "Aveau două măști, aveau viziere, aveau halate. Nu suntem chiar așa de inconștienți să mergem la pacienți acasă. Așa cum ne protejăm pe noi trebuie să protejăm și pacienții." "Îmi pare foarte rău. Sunt o victimă a PCR" Șefa Serviciului de Ambulanță Lugoj, Ildiko Vasiescu, se consideră o victimă a testelor PCR. Ea a spus că duminică dimineața cele trei asistente i-au spus că nu au nici un simptom Covid. "Asistentele spuneau că nu au nimic, că nu se simt rău. Una spunea că nu se simte rău, că nu are nimic. Alta spunea că întotdeauna îi curge nasul. Erau total asimptomatici. Chiar am rămas foarte surprinși că au ieșit pozitiv. Nu aveau simptome, nu erau febrile. E foarte înșelător Omicronul", a spus Ildiko Vasiescu. Tot ea susține că cele trei asistente și-au făcut teste PCR la insistențele ei: "Eu am insistat dimineața când am intrat pe tură să facă PCR ca să nu îmbolnăvim colegii și populația. Nu aveau simptome. Eu am insistat să facă PCR. Pur și simplu eu am insistat să facem PCR la cele mai mici dubii. Îmi pare foarte rău. Vă rog să mă credeți. Sunt o victimă a PCR (testul - n.r.). Eu nu vreau să risc și le-am spus să își facă testele PCR. Considerați că faptul că rezultatul a venit la ora patru (16.00 - n.r.) este chiar așa o mare crimă?" Managerul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, Leonida Iancu, nu a putut fi contactat.

Asistente cu COVID, probe de la pacienți (sursa: lugojinfo.ro)
Creștere bruscă a internărilor din cauza Covid (sursă: Facebook/RoVaccinare)
Justiție

Aproape 10.000 de români infectați cu Covid, internați în spitale

Creștere bruscă a internărilor din cauza Covid, în ultimele 24 de ore. Un număr de 9.781 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare din ţară, cu 901 mai mult decât în ziua anterioară, dintre care 881 sunt copii, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.Potrivit GCS, în secţiile ATI sunt internaţi 903 de pacienţi, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară, 20 fiind copii. Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AURDintre cei 903 de pacienţi internaţi la ATI, 763 sunt nevaccinaţi.Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.577 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID, dintre care 379 în Bucureşti.La nivelul întregii ţări sunt ocupate 903 paturi ATI COVID-19. Creștere bruscă a internărilor din cauza Covid-19, în ultima zi Pe teritoriul României, 185.334 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.176 în izolare instituţionalizată.De asemenea, 97.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată - 33. Peste 20.000 de infectări Un număr de 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 463 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 52.000 de teste, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).Dintre cazurile noi, 2.038 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Citește și: Viceprimărița din Brașov, amenințată cu bătaia: Să facem ca la MogoșoaiaÎn ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.995 teste RT-PCR (12.125 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.870 la cerere) şi 33.487 teste rapide antigenice. Până luni, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.216.525 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 51.731 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală. Potrivit GCS, 1.899.522 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.792.295 de teste RT-PCR şi 7.316.737 de teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 922 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Record de incidență Covid-19 în București (sursă: Facebook/RoVaccinare)
Justiție

Bucureștiul a depășit rata de incidență 18, cea mai mare de până acum

Record de incidență Covid-19 în București, potrivit datelor DSP. Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile este duminică, în Bucureşti, de 18,05 cazuri la mia de locuitori, conform Direcţiei de Sănătate Publică. Aceasta este cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 atinsă până acum în Capitală. În ziua precedentă, incidenţa a fost de 16,07 cazuri la mia de locuitori. Rata de incidenţă COVID a crescut accentuat de la începutul acestui an. Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză Astfel, dacă pe 1 ianuarie gradul de infectare cu SARS-CoV-2 era 0,72 cazuri la mia de locuitori, în 12 ianuarie a trecut de 3 (3,32), iar de atunci a crescut accelerat. În 18 ianuarie incidenţa a ajuns la 6,15 şi a tot crescut, sâmbătă înregistrându-se o rată de infectare de peste 16. Un număr de 19.668 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 52 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referinţă, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Record de incidență Covid-19 în București, de la începutul pandemiei "Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 30 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 19.668 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 52 decese, dintre care 1 anterior", precizează GCS. Citește și: Ilfov, regiune autonomă a mafiei, unde talibanii bat femei. Imaginea unui stat prăbușit Cel mai mare număr de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei în România - 34.255 - s-a înregistrat miercuri.

Rafila anunță 40.000 cazuri de COVID pe zi (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Justiție

Rafila anunță creșterea numărului de cazuri de COVID la 40.000 pe zi, ca un analist

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță 40.000 de cazuri de COVID zilnic. Acesta a afirmat sâmbătă că România se află într-o perioadă de creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID, iar săptămâna următoare "cu siguranţă" va fi depăşită cifra de 40.000 de îmbolnăviri zilnice. Rafila anunță 40.000 de cazuri de COVID zilnic "Aţi văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrat, 34.000, ceea ce am discutat şi am şi spus şi eu şi colegii mei de la Institutul de Sănătate Publică s-a adeverit, s-a stabilizat în jur de 30.000 de cazuri zilnic. În această săptămână, şi astăzi avem puţin peste 30.000 de cazuri. Sunt două lucruri care ne preocupă în momentul de faţă - procentul mare de teste pozitive, din totalul testelor aproape o treime sunt pozitive, e adevărat şi testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât cele care se făceau în perioada anterioară. Citește și: Un an de la incendiul de la Matei Balș: 20 de morți, nici un responsabil. Rafila și Streinu Cercel sunt la putere Și e bine că am reuşit să depăşim sensibil cifra de 100.000 de teste care se fac zilnic, dar în momentul în care vom asista şi la scăderea numărului de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă. Deocamdată ne aflăm în perioada de creştere, care va mai dura cel puţin zece zile, după părerea mea, şi cu siguranţă vom depăşi 40.000 de cazuri săptămâna viitoare", a declarat Alexandru Rafila. Delta încă circulă în România El a precizat că se aşteaptă ca în aproximativ zece zile să se intre pe un trend descrescător al valului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. "Ce se întâmplă în România, particularităţile situaţiei din România sunt următoarele: ca şi în celelalte ţări din Europa, aţi văzut că se înregistrează cifre enorme. În Franţa au ajuns la 500.000 de cazuri, proporţia de persoane internate este mai mică, la noi încă sunt cazuri grave pentru că circulă tulpina Delta, cam unul din cinci cazuri sunt produse de tulpina Delta. Pe măsură ce această tulpină va dispărea din circulaţie, datorită transmisibilităţii mai mare a tulpinii Omicron, probabil că şi cazurile grave se vor diminua. Cred că în circa zece zile vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Cum recunoaștem un bolnav de COVID (sursa: Facebook/RO Vaccinare)
Justiție

Cum recunoaștem un bolnav de COVID. Noi definiții de caz de la INSP

Cum recunoaștem un bolnav de COVID: Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat din nou, pentru a treia oară de la începutul acestui an, definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Cum recunoaștem un bolnav de COVID: Criteriile clinice care se au în vedere într-un caz COVID sunt: tuse, febră, scurtarea respiraţiei, debut brusc al anosmiei (lipsa mirosului), ageuziei (pierderea gustului) sau disgeuziei (distorsionarea simţului gustativ). Simptome şi semne adiţionale mai puţin specifice pot include cefalee (dureri de cap), frisoane, mialgii (dureri musculare), astenie, vărsături şi/sau diaree. Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil, precizează INSP. Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2. Sunt considerate criterii epidemiologice cel puţin unul dintre următoarele: contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului; rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată. Clasificarea cazurilor de COVID * caz posibil - orice persoană care întruneşte criteriile clinice * caz probabil - orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întruneşte criteriile de diagnostic imagistic * caz confirmat - orice persoană care întruneşte criteriile de laborator Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile, arată INSP. * caz probabil de infecţie cu VOC Omicron - persoana cu rezultat pozitiv la NAAT sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2 şi una dintre următoarele: eşec la detecţia genei S sau rezultat pozitiv la screening de variantă pentru mutaţiile caracteristice VOC Omicron sau este contact al unui caz probabil sau confirmat cu VOC Omicron * caz confirmat de infecţie cu VOC Omicron - persoana cu rezultat confirmat prin secvenţiere pentru VOC Omicron Cum se definește contactul direct *** persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19; *** persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor); *** persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă); *** persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute; Citește și: Noi măsuri pentru încălzirea pe timp de iarnă: Guvernul taie accizele la pălincă *** persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri; *** persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie. "Orice persoană care a purtat masca/ echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct", reaminteşte INSP. Care este perioada de incubație a virusului Clasificarea cazurilor de COVID-19 ca infecţii asociate asistenţei medicale trebuie să ţină cont de perioadele de incubaţie cunoscute la acest moment, respectiv numărul de zile până la debutul simptomelor, sau până la testul de laborator pozitiv (indiferent care este primul), după admiterea într-o unitate sanitară (în ziua 1), evaluarea sursei, prevalenţa COVID-19 în instituţie/secţie, contactul cu cazuri cunoscute din comunitate sau din unitatea medicală, precum şi orice alte date care indică în mod plauzibil sursa infecţiei. În acest sens, pot exista următoarele situaţii: * caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate:- simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere;- debutul simptomelor în zilele 3 - 7 şi o suspiciune puternică de transmitere în comunitate * caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată:- debutul simptomelor în ziua 3 - 7 după admitere, cu informaţii insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie * caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital:- debutul simptomelor începând cu a 8-a - a 10-a zi de la internare;- debutul simptomelor în ziua 3 - 7 şi o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistenţa medicală acordată * caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital- debutul simptomelor în ziua mai mare sau egală cu 10 după internare. Există şi situaţia în care apar simptome caracteristice COVID-19 care debutează într-un interval de 10 zile de la externarea dintr-o unitate sanitară (de exemplu, reinternare), situaţie în care sursa de virus poate fi comunitară sau nedeterminată. În această situaţie evaluarea finală trebuie să ţină cont de particularităţile cazului, arată INSP. Cum se stabilește cauza decesului ca fiind COVID Decesul cauzat de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie cu germen identificat prin hemocultură etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului. Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

Pastila anti-Covid produsă de Pfizer a fost aprobată (sursă: Facebook)
Justiție

Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat pastila anti-Covid

Pastila anti-Covid produsă de Pfizer a fost aprobată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Acesta devine primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europeană, relatează AFP.EMA ''a recomandat ca Paxlovid să fie autorizat pentru tratamentul COVID-19 la adulţii care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut ca boala să devină gravă'', a transmis autoritatea de reglementare europeană, potrivit unui comunicat. Citește și: EXCLUSIV Sume ridicole compensate consumatorilor casnici pentru electricitate și gaz în noiembrie și decembrie. Total: 185 milioane lei Aprobarea de către EMA permite statelor membre ale UE să folosească un nou instrument pentru a combate COVID. Pastila anti-Covid produsă de Pfizer a fost aprobată de EMA Italia, Germania și Belgia se numără printre puținele țări din UE care au cumpărat medicamentul, potrivit digi24. În decembrie, Statele Unite au autorizat Paxlovid și Molnupiravir, un medicament similar dezvoltat de Merck. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea joi că Pfizer a cerut autorităților din România crearea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării medicamentelor sale inovative, ceea ce ar crea foarte multe rezerve.

Valul pandemic va dura încă două săptămâni (sursă: Facebook/Alexandru Rafila)
Justiție

Ministrul Sănătății prevede o creștere spectaculoasă a infectărilor

Valul pandemic va dura încă două săptămâni, este de părere Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că trendul ascendent al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, menţionând că săptămâna viitoare va urma o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri şi se aşteaptă ca această evoluţie să mai dureze cel puţin două săptămâni, până pe data de 10 februarie."Trendul ascendent al acesteia infecţii continuă, chiar dacă astăzi a fost o mică scădere, aşteptată, pentru că ieri am avut numărul maxim de cazuri după patru zile libere, când, în mod evident, testarea a fost mai limitată. Şi aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri, probabil că vor fi înregistrate până sâmbătă, după care va urma o nouă scădere, undeva în jurul cifrei de 15 - 18.000 de cazuri, estimăm noi, pentru weekend, dar săptămâna viitoare va exista o nouă creştere spectaculoasă, să zicem, şi cifrele cu patru în faţă nu sunt excluse pentru această perioadă", a afirmat Rafila la începutul şedinţei de guvern. Valul pandemic va dura încă două săptămâni Citește și: EXCLUSIV Sume ridicole compensate consumatorilor casnici pentru electricitate și gaz în noiembrie și decembrie. Total: 185 milioane lei El a apreciat că este importantă şi viteza de creştere a numărului de cazuri COVID. "Când o să am informaţii legate de continuarea reducerii vitezei de creştere… Adică, creşterea continuă. Ne interesează şi viteza de creştere. Am avut opt zile sau nouă zile de scădere a creşterii, iar acum este oarecum stabilizată. Acea rată de reproducere e în jur de 1,25 de câteva zile, dar în momentul când o să am informaţii suplimentare, o să le aduc la cunoştinţă", a spus Rafila. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv”

Doza a patra de vaccin nu se justifică (sursă: Facebook/ RoVaccinare)
Justiție

Valeriu Gheorghiță: Nu sunt date care să justifice a patra doză de vaccin anti-Covid

Doza a patra de vaccin nu se justifică, a declarat Valeriu Gheorghiță. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că, la momentul actual, nu există încă date care să justifice cea de-a patra doză de vaccin, dar chiar după prima schemă, vaccinurile actuale oferă o protecţie pentru formele grave de boală, inclusiv cu varianta Omicron. Citește și: EXCLUSIV Sume ridicole compensate consumatorilor casnici pentru electricitate și gaz în noiembrie și decembrie. Total: 185 milioane lei "La momentul actual, nu avem toate datele disponibile să putem spune că se justifică administrarea celei de a patra doze. Ştim în schimb că vaccinurile actuale, chiar după prima schemă, oferă o protecţie pentru formele grave de boală, inclusiv cu Omicron, iar doza de booster asigură o protecţie de lungă durată, pentru că ştim că imunitatea pentru Omicron se pierde mai repede decât ceea ce ştiam pentru varianta Delta", a afirmat Gheorghiţă într-o conferinţă de presă. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” Medicul militar a menţionat că "expunerea la îmbolnăvire o avem cu toţii, în fiecare zi, având în vedere transmisibilitatea extrem de crescută pentru Omicron şi interacţiunea cu celelalte persoane". "Rezultatul final al infectării va fi diferit la o persoană vaccinată faţă de una nevaccinată. Vaccinul ne protejează faţă de formele grave", a subliniat Valeriu Gheorghiţă.

Nevaccinat anti-COVID, transplant de inimă refuzat la Boston (sursa: CBS)
Justiție

Transplant de inimă refuzat unui pacient nevaccinat anti-COVID, la Boston

Nevaccinat anti-COVID, transplant de inimă refuzat. Un spital din Boston a refuzat să realizeze un transplant de inimă pentru un pacient în vârstă de 31 de ani. Motivul: acesta nu este vaccinat împotriva COVID-19 şi, prin urmare, transplantul ar eşua, au relatat miercuri posturile de televiziune americane, potrivit BBC. Nevaccinat anti-COVID, transplant de inimă refuzat O purtătoare de cuvânt de la Brigham and Women's Hospital a confirmat într-un comunicat că vaccinul împotriva coronavirusului este "cerut" tuturor candidaţilor la un transplant de organe. David Ferguson, tatăl pacientului, a vorbit la CNN şi ABC despre lupta fiului său împotriva "morţii", spunând că acesta a fost "împins la limită". Citește și: Doza a patra poate fi făcută începând cu 18 ani pentru cei din grupa de risc, în Israel Pacientul refuză însă să fie vaccinat împotriva coronavirusului. "Este fundamental împotriva principiilor sale, el nu crede în asta", a declarat David Ferguson. Şi, din moment ce Brigham and Women's Hospital "aplică această politică (...), medicii l-au scos de pe lista de aşteptare cu transplanturi de inimă", a explicat el. Mai multe vaccinuri sunt cerute Într-un comunicat trimis AFP, spitalul din Boston a explicat că "sistemul său de îngrijire necesită mai multe vaccinuri recomandate de autorităţile sanitare, inclusiv vaccinul împotriva COVID-19". Vaccinarea alături de "o disciplină de viaţă creează pentru candidatul la transplant cele mai bune condiţii pentru ca o operaţie să reuşească şi optimizează supravieţuirea pacientului după transplant, mai ales că sistemul imunitar este drastic slăbit". Şi astfel, în absenţa vaccinării, "pacienţii ies de pe lista de aşteptare" pentru transplanturi, a precizat spitalul din Boston, unde fiul lui David Ferguson este în continuare tratat. Spitalul a indicat că respectă "alegerea" pacientului şi că ia în considerare posibilitatea de a-l transfera la o altă unitate medicală, însă timpul curge în defavoarea bărbatului, a cărui stare de sănătate este deja precară. Autorităţile sanitare din Statele Unite, unde doar 62% din populaţie este vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19 din cauza diviziunilor politice profunde pe această temă, au raportat până în prezent aproape 60 de milioane de infecţii şi 872.000 de decese asociate coronavirusului.

Doza a patra, peste 18 ani, în Israel (timesofisrael.com)
Justiție

Doza a patra poate fi făcută începând cu 18 ani pentru cei din grupa de risc, în Israel

Doza a patra, peste 18 ani. Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat miercuri seară că a decis să extindă administrarea celei de-a patra doze a vaccinurilor anti-COVID-19 la persoanele cu vârste de peste 18 ani din grupele de risc, informează AFP. Doza a patra, peste 18 ani Directorul general al Ministerului Sănătăţii, Nachman Ash, a autorizat administrarea celei de-a patra doze pentru persoanele care prezintă un risc mare de infectare, fie din cauza unor boli preexistente, fie pentru că lucrează într-un mediu cu risc sporit, a anunţat ministerul israelian într-un comunicat. Citește și: Transplant de inimă refuzat unui pacient nevaccinat anti-COVID, la Boston Această decizie a fost luată în urma rezultatelor privind eficacitatea celei de-a patra doze, administrată în Israel de la începutul lunii ianuarie persoanelor de peste 60 de ani, precizează acelaşi comunicat. Administrarea unei a patra doze a vaccinului Pfizer-BioNTech permite o creştere de 3-5 ori a numărului de anticorpi în raport cu doza a treia şi va reduce numărul infectărilor, a anunţat ministerul israelian. Omicron galopează Consiliul superior medical afiliat aceluiaşi minister a recomandat administrarea celei de-a patra doze pentru toată populaţia israeliană de peste 18 ani, însă directorul general al ministerului a decis să o autorizeze, pentru moment, doar pentru o anumită categorie - cea a persoanelor de peste 18 ani din grupele de risc. În ultimele 24 de ore, Israelul a continuat să se confrunte cu un val de infectări provocate de varianta Omicron şi a raportat miercuri 76.155 de cazuri noi de COVID-19. Dintre cei 9,4 milioane de locuitori ai ţării, 614.953 au primit deja cea de-a patra doză de vaccin. În total, 2,5 milioane de infectări cu noul coronavirus au fost confirmate în Israel de la începutul pandemiei, precum şi 8.513 de decese asociate COVID-19, potrivit statisticilor oficiale, citate de Agerpres.

Rafila nu vede motive de panică (sursă: Facebook/Ministerul Sănătății)
Justiție

Alexandru Rafila se așteaptă la un număr și mai mare de infectări

Rafila nu vede motive de panică față de creșterea cazurilor de Covid-19. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat miercuri că era de aşteptat să crească numărul de infectări cu noul coronavirus, având în vedere faptul că, pentru prima dată în România, au fost făcute aproape 110.000 de teste într-o zi. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat"Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate. Ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr, pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost puţin mai redusă. Astăzi s-au efectuat, pentru prima dată în România, peste 100.000 de teste, aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 cazuri de îmbolnăviri. Aceste număr este preocupant, dar, pe de altă parte, nu putea fi exclus din scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP vi le-au prezentat încă de acum două săptămâni. Este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări. (...) Nu sunt cifre neaşteptate. Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron. Nu este generată de altceva decât de o tulpină cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente", a spus Rafila într-o conferinţă de presă. El a afirmat că sunt numeroase cazuri de infectări şi la persoanele imunizate. Rafila nu vede motive de panică în fața valului Covid "Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte ca să poată să protejeze persoanele vulnerabile mai ales de evoluţie complicată, mai ales de deces. Este un lucru care ne preocupă în mare măsură", a arătat ministrul Alexandru Rafila. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” Ministrul a subliniat, răspunzând unei întrebări Digi24, că această creștere va continua, dar nu în zilele următoare, ci săptămâna viitoare, după un nou ciclu: "Venim după patru - cinci zile în care testarea a fost mai redusă. Azi ne referim la situația zilei de marți, prima zi de lucru după minivacanță". "Nu există acum motive de panică, fiecare trebuie să respectăm regulile, să încurajăm vaccinarea pentru categoriile la risc. Un număr de 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 108.000 de teste, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.Este un record absolut al numărului de infectări de la începutul pandemiei în România.Precedentul record a fost de 19.685 cazuri, înregistrat marţi - 25 ianuarie.

Vaccinurile pentru copii sunt sigure (sursă: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea)
Justiție

Valeriu Gheorghiță: Vaccinurile pentru copiii de 5-11 ani sunt sigure și eficiente

Vaccinurile pentru copii sunt sigure și eficiente și previn peste 90% din cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, a spus coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. El a menţionat că la nivel naţional au fost pregătite 231 de cabinete de vaccinare pediatrice, iar până acum au fost făcute peste 3.600 de programări în platforma de programare. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat "Am observat în spaţiul public foarte multe informaţii inexacte, înşelătoare, care nu fac altceva decât să genereze emoţii negative în rândul părinţilor. Vaccinurile împotriva COVID-19 aprobate şi autorizate pentru această grupă de vârstă, 5 -11 ani, sunt vaccinuri sigure, sunt vaccinuri eficiente, previn în peste 90% din cazuri îmbolnăvirile de COVID-19 şi, de asemenea, previn în cea mai mare parte a cazurilor formele severe de boală şi decesele. Trebuie să înţelegem că în momentul de faţă în România, din peste 7.000 de persoane spitalizate în unităţile sanitare aproape 10% sunt copii, sunt persoane sub 18 ani, de asemenea sunt 7 copii internaţi în terapie intensivă din cele circa 650 de persoane care astăzi sunt în secţiile de ATI. De asemenea, cred că aceste date nu trebuie să rămână doar simple cifre, este vorba despre viaţa unor oameni, este vorba despre viaţa copiilor noştri şi din acest punct de vedere trebuie să fim responsabili, trebuie să ne informăm din surse corecte, din surse validate ştiinţific. (…) În Statele Unite, dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani s-au înregistrat până la mijlocul lui octombrie 2021 peste 2 milioane de cazuri raportate, au fost peste 8.300 de spitalizări şi aproape 100 de decese", a spus Gheorghiţă, la Centrul de Vaccinare Romexpo. Vaccinurile pentru copii sunt sigure și eficiente El a adăugat că datele de siguranţă la care există acces în momentul de faţă confirmă profilul de siguranţă al acestor vaccinuri. Citește și: EXCLUSIV Boloș confirmă că e dispus să preia portofoliul Digitalizării: „Găsesc argumente pentru un răspuns pozitiv” "Ştiu că majoritatea se întreabă cât de sigure sunt vaccinurile în perspectiva riscului de miocardită la grupa de vârstă 5-11 ani. Rata de apariţie a miocarditei a fost de circa 2 cazuri la 1 milion de doze administrate, în condiţiile în care rata de sindrom inflamator multisistemic la copii este de un caz la circa 1.500 de infectări, lucru care este de departe mult mai complicat din perspectiva evoluţiei pe termen lung şi din perspectiva complicaţiilor pe care COVID-19 le poate avea la această vârstă fragedă. Centrul American de Control şi Prevenirea Bolilor prezintă datele unui studiu care arată că cei sub 18 ani care au istoric de trecere prin COVID-19 au un risc de 2 ori mai mare, de 2 ori şi jumătate mai mare de a dezvolta în perioada următoare diabet zaharat. Din acest punct de vedere cred că nu trebuie să plecăm de la ideea că infecţia cu SARS-CoV-2 la copil evoluează ca o infecţie banală, o infecţie uşoară, fără risc de complicaţii. Este adevărat că marea majoritatea a copiilor fac forme uşoare, fac forme inaparente clinic sau chiar asimptomatice, însă vedem că sunt situaţii în care evoluţia poate să fie nefavorabilă, cu risc de a face forme grave mai ales în cazul celor care sunt în evidentă cu afecţiuni cronice cum sunt diabetul zaharat, obezitatea, bolile cardiovasculare, oncologice, renale, toate acestea crescând riscul unor forme grave şi unor complicaţii", a afirmat Gheorghiţă. Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID începând de miercuri, în centre dedicate. Este disponibil vaccinul Comirnaty, produs de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech, deja aprobat pentru administrarea la populaţia de peste 12 ani.

Record absolut de cazuri de COVID în România (sursa: Facebook/RO Vaccinare)
Justiție

Record absolut de cazuri de COVID în România de la începutul pandemiei: 34.255 cazuri noi în ultimele 24 de ore

Record absolut de cazuri de COVID în România: 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore şi au fost raportate 94 de decese, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică. Este un record absolut al numărului infectărilor de la începutul pandemiei în România. Precedentul record a fost de 19.685 cazuri, înregistrat marţi - 25 ianuarie. "Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 ianuarie 2022, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 34.255 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 94 decese", precizează GCS. De la începutul acestui an, în contextul apariţiei variantei Omicron, numărul cazurilor a înregistrat o creştere accelerată de la o zi la alta. Cazurile noi de COVID-19 de la începutul anului până în prezent: * 1 ianuarie - 1.451 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 27 de decese, dintre care unul anterior; * 2 ianuarie - 958 de cazuri noi; * 3 ianuarie - 1.756 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 18 de decese; * 4 ianuarie - 3.900 de cazuri noi şi 52 de decese, dintre care cinci anterioare; * 5 ianuarie - 4.893 de cazuri noi şi 30 de decese, dintre care şase anterioare; * 6 ianuarie - 6.018 cazuri noi şi 44 de decese; * 7 ianuarie - 5.922 de cazuri noi şi 31 de decese; * 8 ianuarie - 6.036 de cazuri noi şi 26 de decese; * 9 ianuarie - 4.712 cazuri noi şi 14 de decese; * 10 ianuarie - 4.104 cazuri noi şi 16 de decese; * 11 ianuarie - 8.861 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 43 de decese; * 12 ianuarie - 8.600 de cazuri noi şi 44 de decese; * 13 ianuarie - 9.785 de cazuri noi şi 36 de decese; * 14 ianuarie - 9.884 de cazuri noi şi 30 de decese; * 15 ianuarie - 10.062 de cazuri noi şi 32 de decese, dintre care trei anterioare; * 16 ianuarie - 7.595 de cazuri noi şi 28 de decese; * 17 ianuarie - 8.118 cazuri noi şi 17 decese; * 18 ianuarie - 16.760 de cazuri noi şi 70 decese, dintre care cinci anterioare; * 19 ianuarie - 16.610 cazuri noi şi 58 decese, dintre care două anterioare; * 20 ianuarie - 19.105 cazuri noi şi 43 decese, dintre care patru anterioare; * 21 ianuarie - 19.649 cazuri noi şi 49 decese; * 22 ianuarie - 19.371 de cazuri noi şi 48 de decese, dintre care patru anterioare; * 23 ianuarie - 14.088 de cazuri noi şi 22 de decese; * 24 ianuarie - 12.082 de cazuri noi şi 41 de decese, dintre care unul anterior; * 25 ianuarie - 19.685 de cazuri noi şi 44 de decese; * 26 ianuarie - 34.255 de cazuri noi şi 94 de decese. În Bucureşti, şi rata de incidenţă COVID a crescut accentuat de la începutul acestui an şi până în prezent. Astfel, dacă pe 1 ianuarie gradul de infectare cu SARS-CoV-2 era 0,72 cazuri la mia de locuitori, în 12 ianuarie a trecut de 3 (3,32), iar de atunci a crescut accelerat. În 18 ianuarie incidenţa a ajuns la 6,15 şi a tot crescut, miercuri înregistrându-se o rată de infectare de 11,71 cazuri la mia de locuitori, potrivit Agerpres.

Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron. (sursă: Pexels.com)
Justiție

Începe pregătirea vaccinului împotriva variantei Omicron

Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron și vrea să începe testele clinice. Alianţa Pfizer-BioNTech a început recrutarea de voluntari pentru un studiu clinic care vizează testarea, pe adulţi cu vârsta sub 55 de ani, a siguranţei şi răspunsului imunitar în cazul unei versiuni a vaccinului său anti-COVID-19 care vizează în mod specific varianta Omicron, au anunţat marţi cele două companii, relatează AFP și CNN.Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat la începutul lunii ianuarie că gigantul farmaceutic ar putea fi pregătit să solicite autorizaţii pentru noul vaccin, care vizează această variantă de COVID-19, începând din luna martie. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”În timp ce datele actuale indică faptul că dozele de rapel ale vaccinului iniţial protejează împotriva formelor grave de Omicron, compania preferă să acţioneze cu precauţie, a declarat Kathrin Jansen, şefa de cercetare pentru vaccinuri din cadrul grupului, în comunicat. Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron "Recunoaştem importanţa de a fi pregătiţi în cazul în care această protecţie scade în timp, şi de face faţă Omicron şi a altor variante în viitor", a mai spus ea.CEO-ul companiei germane BioNTech, Ugur Sahin, a declarat că protecţia vaccinului iniţial împotriva formelor uşoare sau moderate de COVID-19 pare să dispară mai rapid în cazul variantei Omicron."Acest studiu se desfăşoară în cadrul abordării noastre ştiinţifice care urmăreşte să dezvolte vaccinuri ţintite împotriva variantelor (de coronavirus) care reuşesc să dezvolte niveluri similare de protecţie împotriva Omicron, ca şi în cazul variantelor apărute mai înainte, dar cu o durată mai lungă de protecţie", a explicat el. Citește și: Care sunt afacerile Chinei în RomâniaLa studiul clinic vor participa 1.420 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.Studiul clinic nu include persoane cu vârsta peste 55 de ani, deoarece scopul acestuia este de a măsura răspunsul imunitar al participanţilor, nu de a estima eficacitatea vaccinului, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer pentru AFP.Vaccinul iniţial anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech a fost primul vaccin autorizat în regim de urgenţă în ţările occidentale, în decembrie 2020.

Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor (sursa: Facebook/RO Vaccinare)
Justiție

Miercuri începe vaccinarea anti-COVID a copiilor

Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor. 114.000 de doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech şi care sunt destinate vaccinării copiilor între 5 şi 11 ani ajung, marţi, în România. "Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor sosi pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă", informează Centrul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor Astfel, procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe la data de 26 ianuarie. Dozele vor fi distribuite după cum urmează: * Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Braşov: 12.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 12.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Cluj: 12.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Craiova: 12.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 12.000 doze * Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 12.000 doze. Unde se pot face vaccinurile "Reamintim că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped , prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional. Harta centrelor de vaccinare este disponibilă aici", arată sursa citată. Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile. Începând cu data de 13 ianuarie, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, platforma electronică a permis programarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Până pe 24 ianuarie, ora 8,00, au fost înregistrate 3.355 astfel de solicitări.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră