duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Internațional

5857 articole
Internațional

Peste 1.200 de cadavre, descoperite numai în regiunea Kiev după plecarea trupelor ruse. Amploarea crimelor de război pare să indice un ordin primit de la vârful lanțului de comandă

Media zilnică: 40 de civili uciși. Mai mult de 1.200 de cadavre au fost descoperite până acum în regiunea Kievului, parţial ocupată câteva săptămâni de forţele ruse, a afirmat duminică procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, la postul britanic Sky News, transmite AFP. Media zilnică: 40 de civili uciși "Până astăzi, avem 1.222 de persoane ucise doar în regiunea Kiev", a declarat Venediktova într-un interviu acordat în limba engleză. Ea nu a precizat dacă aceste cadavre descoperite erau exclusiv ale unor civili. În acelaşi interviu, Venediktova a mai anunţat deschiderea a 5.600 de anchete pentru presupuse crime de război de la începutul invaziei ruse. Citește și: Saltele cu spumă, smartphones și o aplicație pentru certificate covid: cum au câștigat ucrainenii bătălia pentru Kiev (Financial Times) În urmă cu o săptămână, ea a afirmat că au fost găsiţi 410 civili morţi în teritoriile eliberate din regiunea Kiev. Doar la Bucea, la nord-vest de capitală, aproape 300 de persoane au fost îngropate în gropi comune, potrivit unui bilanţ anunţat de autorităţile ucrainene la 2 aprilie. Noi gropi comune descoperite O nouă groapă comună cu zeci de civili ucraineni morți a fost descoperită sâmbătă în Buzova, un sat eliberat situat în apropiere de capitala Kiev, care timp de săptămâni a fost ocupat de forţele ruseşti, a declarat un oficial local citat duminică de Reuters. Taras Didici, şeful comunităţii Dmitrivka, care include Buzova şi alte câteva sate din apropiere, a declarat pentru televiziunea ucraineană că trupurile au fost găsite într-un şanţ din apropierea unei benzinării. Numărul morţilor încă nu a fost confirmat. Reuters nu a fost în măsură să confirme imediat informaţia. Sateliții Kievului, sub tiruri intense În timp ce forţele ruseşti erau angajate într-o ofensivă împotriva Kievului în primele săptămâni ale invaziei Moscovei, o serie de comunităţi din jurul capitalei, printre care Makariv, Bucea, Irpin şi Dmitrivka, au rămas sub tiruri constante. La începutul lunii aprilie, presa locală ucraineană a raportat victime găsite în Buzova şi în apropiere, fiind găsite la acea dată aproximativ 30 de cadavre. În condiţiile în care majoritatea oraşelor şi satelor din jurul Kievului au fost recucerite, descoperirile de gropi comune şi de victime civile au declanşat un val de condamnări internaţionale, în special în ceea ce priveşte decesele din oraşul Bucea, la nord-vest de capitală. Ucraina şi Occidentul au acuzat forţele ruseşti de crime de război la Bucea.

Peste 1.200 de cadavre, descoperite numai în regiunea Kiev după plecarea trupelor ruse. Amploarea crimelor de război pare să indice un ordin primit de la vârful lanțului de comandă
VIDEO Revolte în Shanghai, unde milioane de chinezi sunt supuși unei carantine extrem de dure
Internațional

VIDEO Revolte în Shanghai, unde milioane de chinezi sunt supuși unei carantine extrem de dure

Revolte în Shanghai, unde milioane de chinezi sunt supuși unei carantine extrem de dure: pe rețelele sociale au apărut numeroase filmări din acest oraș, arătând că locuitorii se confruntă cu autoritățile partidului comunist. Regimul de la Biejing a adus armata în oraș. Circa 25 de milioane de chinezi sunt astfel izolați. Revolte în Shanghai Imaginile arată supermarketurile cu rafturile goale și mulți se plâng că suferă de foame, iar bătrânii nu au acces la medicamente. China comunistă aplică cu strictețe o politică „zero covid” și a izolat câteva milioane de locuitori din regiunea Shanghai. „Mulțimi de rezidenți au fost văzute, într-un videoclip postat pe Weibo, jefuind rafturile cu mâncare. Alte clipuri au arătat gloate furioase ce se ciocnesc cu lucrătorii de prevenire a Covid-19 îmbrăcați în salopete de protecție, în timp ce încercau să treacă peste barierele ridicate în oraș”, scrie newstalkzb.co.nz. „Situația din Shanghai este înfricoșătoare. Relatările despre milioane de oameni care se luptă să se hrănească, vârstnici care nu au acces la medicamente ți videoclipuri cu mici revolte au explodat pe rețelele de socializare. Multe gospodării se bazează pe livrările guvernamentale de alimente, care sunt inadecvate”, a scris, pe Twitter, un ziarist australian. The situation in Shanghai is scary. Reports of millions struggling to feed themselves, elderly unable to access medicine, videos of small riots breaking out circulating on social media. Many households relying on inadequate govt food deliveries. pic.twitter.com/bW1ixaTu7O— Michael Smith (@MikeSmithAFR) April 8, 2022 Locuitorii cedează nervos O postare pe Twitter arată oamenii strigând la balcoane, după ce, de o săptămână, nu au putut ieși din casă, indiferent de motiv. Un avocat din Shanghai a spus că situația este absurdă: poate face rost de prăjituri, dar nu de carne și fructe. El a scris că nu poate părăsi aparatmentul sub nici o formă. Day 22 of my Shanghai Covid lockdownAs we feared yesterday, we have new restrictionsBefore we were allowed to leave our building (but not community) to get deliveries - no more; now we are not allowed out of our apartment door— Jared T Nelson (@Jaredtnelson) April 9, 2022 Ieri, Shanghaiul a înregistrat peste 24.000 de noi infectări cu covid. Poliția folosește drone și elicoptere pentru a depista grupurile de cetățeni și pentru a trimite unități terestre pentru a le dispersa. Lockdown in Shanghai, China ?? No child should ever be treated like this.pic.twitter.com/gPlzIZVrAX— James Melville (@JamesMelville) April 9, 2022 Citește și: Considerat deja de toată planeta criminal de război, Putin mizează totul pe Donbas. Pentru cucerirea estului Ucrainei, toată conducerea operațiunii militare a fost schimbată

FOTO Palatul prezidențial al lui Zelenski, pregătit pentru gherilă urbană: saci cu nisip, soldați înarmați până în dinți
Internațional

FOTO Palatul prezidențial al lui Zelenski, pregătit pentru gherilă urbană: saci cu nisip, soldați înarmați până în dinți

Zelenski aștepta gherilă urbană la președinție. La o zi după atacul din gara de la Kramatorsk, care a ucis peste 50 de civili, președintele Volodimir Zelenski a acordat un interviu agenției Associated Press. Interviul a fost filmat în palatul prezidențial din Kiev. Zelenski aștepta gherilă urbană la președinție Unul din membrii echipei de jurnaliști, Mstyslav Chernov, a publicat câteva fotografii din interiorul palatului prezidențial. În acestea, se poate vedea că, în multe locuri din clădire, pereții sunt dublați de saci de nisip. Citește și: Considerat deja de toată planeta criminal de război, Putin mizează totul pe Donbas. Pentru cucerirea estului Ucrainei, toată conducerea operațiunii militare a fost schimbată De asemenea, se poate vedea că Zelenski este însoțit tot timpul de soldați înarmați chiar în interiorul clădirii. Toate aceste pregătiri arată că președintele ucrainean era pregătit să respingă un atac chiar în interiorul clădirii.

Fotografia cu Putin pe care Kremlinul o ascunde: gușa lui Putin e din ce în ce mai mare. Suspiciuni de cancer tiroidian
Internațional

Fotografia cu Putin pe care Kremlinul o ascunde: gușa lui Putin e din ce în ce mai mare. Suspiciuni de cancer tiroidian

Gușa putinistă posibil canceroasă, la vedere. În fotografiile publicate pe site-ul oficial al Kremlinului, președintele rus nu este înfățișat niciodată astfel încât să i se vadă "a doua bărbie". Adică o gușă care ia proporții. Gușa putinistă posibil canceroasă, la vedere Și care alimentează zvonurile că Putin ar suferi de o afecțiune a tiroidei, poate chiar cancer. Dar un video recent al agenției de presă TASS arată această gușă în toată splendoarea. Imaginile au fost filmate la înmormântarea lui Vladimir Jirinovski, politicianul extremist rus care a murit pe 6 aprilie, la 75 de ani. Citește și: Considerat deja de toată planeta criminal de război, Putin mizează totul pe Donbas. Pentru cucerirea estului Ucrainei, toată conducerea operațiunii militare a fost schimbată Pe site-ul Kremlinului, președintele rus e înfățișat doar într-un cadru surprins din spate. Potrivit publicației Proekt, sunt din ce în ce mai multe semne că Putin ar suferi de o afecțiune serioasă a tiroidei. Publicația menționează mai multe episoade recente care ar arăta că starea generală de sănătate a liderului de la Kremlin nu ar fi bună.

Considerat deja de toată planeta criminal de război, Putin mizează totul pe Donbas. Pentru cucerirea estului Ucrainei, toată conducerea operațiunii militare a fost schimbată
Internațional

Considerat deja de toată planeta criminal de război, Putin mizează totul pe Donbas. Pentru cucerirea estului Ucrainei, toată conducerea operațiunii militare a fost schimbată

Cucerirea Donbasului, ultima carte a Kremlinului. Generalul rus Alexander Dvornikov a primit comanda militară totală pentru operațiunile din cadrul războiului declanșat în Ucraina, potrivit datelor obținute de BBC. Rusia reorganizează astfel tot leadershipul care lua deciziile privind invazia. Cucerirea Donbasului, ultima carte a Kremlinului Rusia și-a reorganizat centrul de comandă al operațiunilor de război din Ucraina, a confirmat un oficial occidental pentru BBC. Generalul desemnat în fruntea operațiunilor are o experiență militară vastă în Siria. Invazia este condusă acum de comandantul forțelor ruse din Districtul militar de Sud, generalul Alexander Dvornikov. "Acest comandant are o experiență bogată în operațiunile rusești din Siria. Astfel, preconizăm o asigurare a comenzii în întregime și a controlului", a declarat sursa citată de BBC. Noua decizie a fost luată într-o tentativă de a furniza o mai bună coordonare între diferite unități. Până acum, grupurile militare erau organizate separat și comandate separat, a explicat același oficial. Își va schimba Rusia tacticile? Rusia nu a reușit în 44 de zile să își îndeplinească obiectivele. Nu a capturat orașele esențiale, astfel că acum se concentrează doar pe regiunea Donbas, din est. Tacticile aplicate de armata rusă au fost parate de un număr mic de unități ucrainene care au acționat inteligent, bazându-se pe elementul surpriză. Chiar și în aceste condiții de schimbare a leadership-ului, Rusia tot are probleme majore. Citește și: VIDEO Pădurea Norka, locul unde rușii au pus la cale masacrele civililor de la Bucea, Irpin, Borodianka "Dacă nu își schimbă tacticile, e foarte dificil de întrezărit cum vor avea succes chiar și cu obiectivele limitate pe care și le-au restabilit", a subliniat oficialul consultat de BBC. Potrivit aceleiași surse, imperativele politice ar putea avea întâietate asupra priorităților militare, cu o Rusie care să forțeze orice tip de victorie înainte de 9 Mai, când marchează grandios victoria în Al Doilea Război Mondial. Peskov admite pierderi "semnificative" în Ucraina Aproximativ un sfert din forțele rusești folosite în invadarea Ucrainei sunt "efectiv inoperabile", a confirmat, la rândul său, un oficial european, pentru CNN, citat de Știrile TVR. Rusia a dispus la granița cu Ucraina, înainte de invazie, 120 de grupuri tactice de batalion. La șase săptămâni de la declanșarea războiului, aproximativ 29 dintre acestea au devenit inoperabile. Rușii au încercat să folosească și să combine forțele rămase pentru a reconstitui noi grupuri. Analiza vine după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a admis joi că Rusia are pierderi "semnificative" de trupe în Ucraina, vorbind despre "o tragedie uriașă" pentru țară, într-un interviu pentru Sky News. Întrebat dacă retragerea trupelor rusești din jurul Kievului poate fi văzută drept "o umilire" pentru Kremlin, Peskov a răspuns că asta ar fi "o înțelegere greșită a situației".

Putin trimite Finlanda în brațele NATO după invazia brutală a Ucrainei
Internațional

Putin trimite Finlanda în brațele NATO după invazia brutală a Ucrainei

Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO. Un partener al coaliţiei guvernamentale din Finlanda care în mod tradiţional era împotriva aderării ţării nordice la NATO şi-a exprimat, sâmbătă, deschiderea faţă de un asemenea scenariu, ceea ce face ca acest stat să fie tot mai aproape de o integrare în Alianţa Nord-Atlantică în viitorul apropiat, informează dpa. Finlanda, vecina Rusiei, vrea în NATO Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar recenta invazie militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în ţara ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia. Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere spectaculoasă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă. Şefa guvernului finlandez, Sanna Marin, nu a exprimat o opinie pe acest subiect, dar a precizat că o decizie va trebui luată până la jumătatea lunii iunie. Decizia în tandem cu Suedia Ea a spus că obiectivul este ca Finlanda şi Suedia, care sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului "Parteneriat pentru Pace", să ia decizii similare aproximativ în acelaşi timp. Citește și: VIDEO Ororile ocupației ruse: forțați să trăiască, 25 de zile, într-un subsol, printre cadavre (BBC) Invazia rusă din Ucraina a dus la o intensificare a dezbaterii asupra acestui subiect şi în Suedia, dar în Finlanda opiniile publicului par să se fi modificat mai rapid. NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.

10,1 miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina de la UE și Canada
Internațional

10,1 miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina de la UE și Canada

Ucraina, zece miliarde euro (UE, Canada). Comisia Europeană a promis un miliard de euro pentru a sprijini Ucraina şi ţările ce primesc refugiaţi care fug de războiul cauzat de invazia rusă, a anunţat sâmbătă preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. Cum se împart banii "Şase sute de milioane (de euro) din această sumă vor merge către Ucraina, autorităţile ucrainene şi parţial către Naţiunile Unite", a spus Von der Leyen la evenimentul online de strângere de fonduri pentru refugiaţii ucraineni "Stand up for Ukraine", găzduit de Varşovia. "Şi 400 de milioane (de euro) vor merge către statele din prima linie care fac o muncă extraordinară şi ajută refugiaţii care vin", a adăugat şefa executivului UE. Ea a anunţat că evenimentul de la Varşovia, organizat de Uniunea Europeană şi Canada, a permis strângerea a 10,1 miliarde de euro pentru a susţine Ucraina, ţară invadată de armata rusă. Ucraina, zece miliarde euro (UE, Canada) "Lumea a promis în final 9,1 miliarde de euro în cadrul campaniei (Stand up for Ukraine - n.red.). Între altele, Comisia, în colaborare cu BERD, adaugă un miliard suplimentar pentru persoanele deplasate în Ucraina. Este fantastic. Aşadar, 10,1 miliarde de euro", a declarat Ursula von der Leyen. Citește și: VIDEO Ororile ocupației ruse: forțați să trăiască, 25 de zile, într-un subsol, printre cadavre (BBC) Din suma colectată, 4,1 miliarde de euro sunt donaţii de la guverne, companii şi persoane fizice. Suma va fi distribuită în mare parte prin intermediul autorităţilor ucrainene sau al Naţiunilor Unite. Alte 5 miliarde de euro sunt credite şi granturi de la instituţiile financiare ale Uniunii Europene, inclusiv un program un valoare de 4 miliarde de euro pentru locuinţe, educaţie şi asistenţă medicală pentru refugiaţii care sosesc în ţările membre UE. Peste zece milioane de ucraineni și-au părăsit casele "Suntem alături de voi, fie că este vorba de acum în timp de război, fie că ne referim la refugiaţi, dar cel mai important după ce acest război este câştigat de Ucraina, în perioada de reconstruire a ţării", a accentuat Ursula von der Leyen. Aceasta, vineri, a vizitat Kievul, iar sâmbătă a co-organizat evenimentul de la Varşovia alături de premierul canadian Justin Trudeau. Începând din 24 februarie, peste patru milioane de persoane au părăsit Ucraina pentru a se adăposti în Uniunea Europeană, în timp ce alte 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării, potrivit Comisiei Europene.

Boris Johnson, la Kiev, unde are o întâlnire cu Volodimir Zelenski
Internațional

Boris Johnson, la Kiev, unde are o întâlnire cu Volodimir Zelenski

Premierul britanic Boris Johnson este la Kiev, unde are o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski. Vineri, publicația The Times scria că Marea Britanie plănuiește să trimită în Ucraina vehicule blindate ce pot fi folosite pentru patrulare. Opțiunile luate în considerare de Ministerul Apărării includ trimiterea unui vehicul de patrulare Mastiff sau a unui vehicul Jackal. Acestea ar putea permite forțelor ucrainene să avanseze rapid spre liniile rusești. De pe vehiculele blindate vor fi demontate echipamente sensibile, iar trupe britanice vor fi trimise într-o țară vecină Ucrainei pentru a efectua antrenamente, a spus o sursă din apărare, citat de publicația britanică. Wait, what?! pic.twitter.com/5mwgjr1zhb— Illia Ponomarenko ?? (@IAPonomarenko) April 9, 2022 Boris Johnson, la Kiev Anunţul a făcut, pe Twitter, de Ambasada Ucrainei la Londra, oficialii postând o fotografie, alături de mesajul ”Supriză!”. Deocamdată, nu au fost oferite informaţii suplimentare cu privire la vizita premierului britanic la Kiev. Un anunț a fost făcut și de șeful adjunct al Biroului Președintelui Ucrainei Andrei Sibiga, citat de Unian. „În acest moment, vizita lui Boris Johnson la Kiev a început cu o întâlnire tête-à-tête cu președintele Volodimir Zelenski”, a spus el. Sibiga a subliniat că Marea Britanie este lider în sprijinul apărării pentru Ucraina, în coaliția antirăzboi și în sancțiunile împotriva agresorului rus. Marea Britanie a nunțat, la finalul lunii martie, că va oferi 6.000 de rachete şi 25 de milioane de lire sterline sprijin financiar pentru armata ucraineană. De asemenea, va oferi 4,1 milioane de lire sterline pentru BBC World Service pentru a sprijini serviciile sale în limba ucraineană şi rusă şi pentru a combate dezinformarea. Marea Britanie a declarat că, prin acest nou angajament, totalul rachetelor furnizate se ridică la 10.000, iar fondurile suplimentare se adaugă celor peste 400 de milioane de lire sterline angajate în asistenţă în scopuri umanitare şi economice. Citește și: Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității

Rușii au minat orașul Borodianka, trei mașini au sărit în aer. Numărul civililor torturați și uciși, de ordinul sutelor
Internațional

Rușii au minat orașul Borodianka, trei mașini au sărit în aer. Numărul civililor torturați și uciși, de ordinul sutelor

Tortură, crime și mine în Borodianka. Trei autoturisme au explodat după ce au trecut peste minele terestre amplasate pe raza localităţii Borodianka de militarii ruşi, a declarat, pentru Agerpres, primarul oraşului, Gheorghi Ierko. Acesta precizează că prezenţa minelor reprezintă, în momentul de faţă, cel mai mare pericol pentru populaţie. Tortură, crime și mine în Borodianka "Pe noi ne preocupă să curăţăm oraşul şi să deminăm, că acesta este cel mai mare pericol acum. În trei ore am ridicat trei automobile care au trecut peste locuri minate şi acum 15 oameni lucrează la asta şi ne mai vin încă patru brigăzi", a afirmat Ierko. Pe raza localităţii au fost identificate, de asemenea, cantităţi importante de muniţie neexplodată sau neutilizată de forţele militare ruseşti. Citește și: Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității Oraşul s-a aflat sub ocupaţia armatei ruse o lună, timp în care circulaţia persoanelor în localitate era interzisă. Pe timpul ocupaţiei, zeci de blocuri, dar şi sute de case din oraş au fost bombardate, iar populaţia a fost supusă unor torturi inimaginabile sau a fost ucisă. Autorităţile estimează că atacul armatei ruse s-ar fi soldat cu zeci sau chiar sute de morţi, însă numărul exact va fi stabilit ulterior. Forţele ruse s-au retras din nord-vestul Kievului în această săptămână.

Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității
Internațional

Uniunea Europeană promite să trateze cu prioritate primirea Ucrainei în blocul comunitar. Rusia se scufundă în dictatură și crime abjecte împotriva umanității

UE promite Ucrainei integrare, ajutor substanțial. Rusia este ameninţată cu "descompunerea" din cauza sancţiunilor tot mai dure, în timp ce Ucraina are un "viitor european", a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen în timpul vizitei la Kiev, transmite AFP. UE promite Ucrainei integrare, ajutor substanțial "Rusia se va scufunda în decădere economică, financiară şi tehnologică, în timp ce Ucraina se îndreaptă spre un viitor european", a declarat von der Leyen în timpul unei conferinţe de presă comune cu şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski. "Lupta voastră este şi lupta noastră. Sunt aici la Kiev cu dumneavoastră astăzi pentru a transmite un mesaj foarte puternic: UE este de partea dumneavoastră. Suntem de partea voastră", a adăugat ea. Citește și: Un nou masacru al civililor: peste 130 de ucraineni împușcați și aruncați în gropi comune, la Makarov "Ne mobilizăm puterea economică pentru a-l face pe Putin să plătească un preţ foarte, foarte mare", a subliniat preşedinta Comisiei Europene. La rândul său, preşedintele Zelenski a declarat că, deşi "personal este recunoscător" doamnei von der Leyen pentru cele cinci serii de sancţiuni ale UE, acestea "nu sunt suficiente". Ursula von der Leyen, la Bucea Însoţită de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi de premierul slovac, Eduard Heger, Ursula von der Leyen s-a deplasat vineri la Bucea, care a devenit un simbol al atrocităţilor războiului din Ucraina. Cei trei lideri au mers să vadă gropile comune săpate în această localitate pentru a îngropa zecile de civili ucişi în lupte. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a promis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că instituţia sa va pregăti raportul privind candidatura Ucrainei la UE "în câteva săptămâni", după ce acesta va răspunde la întrebările din raportul pe care i l-a înmânat, transmit Reuters şi EFE. "Acesta este un pas important către UE", i-a spus von der Leyen lui Zelenski în timp ce îi înmâna plicul cu documentul, în cadrul unei conferinţe de presă la palatul prezidenţial din Kiev. "De aici începe drumul vostru spre UE", a subliniat lidera europeană, asigurându-l pe Zelenski că examinarea de către Comisie va fi "nu, ca întotdeauna, o chestiune de ani, ci de săptămâni". Cererea Ucrainei, tratată prioritar de CE Preşedintele ucrainean a dat asigurări că guvernul său va răspunde "cât mai curând posibil" la întrebările puse de Bruxelles. Comisia a fost mandatată de Consiliu să pregătească un raport privind îndeplinirea criteriilor de aderare de către Ucraina, precum şi de către Georgia şi Republica Moldova, cu ocazia summitului liderilor europeni de la Versailles, Franţa, din 10-11 martie. Printre criteriile care trebuie confirmate în raport înainte de acordarea statutului de ţară candidată se numără respectarea valorilor fundamentale ale UE, existenţa unor instituţii care să garanteze democraţia şi o economie de piaţă. De la semnarea scrisorii prin care Zelenski a depus cererea de aderare la UE la Bruxelles, la 28 februarie, până la punerea în mişcare a mecanismelor au trecut doar şapte zile - un record, dacă ne gândim la experienţa ţărilor din Balcanii de Vest, care au trebuit să aştepte în cel mai bun caz luni de zile pentru ca mecanismul să fie pus în mişcare după ce au depus cererea de aderare, remarcă EFE. UE trebuie să trimită funcționari pe teren în Ucraina Întrebată dacă este posibil ca Ucraina să fie încă în război după ce Comisia îşi va încheia procesul, fostul ministru german al apărării a declarat că este "profund convinsă că Ucraina va câştiga acest război, că va câştiga democraţia şi libertatea". Iar UE va "lucra cu Ucraina pentru a reconstrui ţara după război", a adăugat ea. Referitor la decizia Consiliului privind candidatura Ucrainei, von der Leyen a declarat: "Indiferent de decizie, vom sprijini întotdeauna Ucraina". Nu există termene limită pentru pregătirea analizei de către Comisie, care necesită desfăşurarea de funcţionari pe teren. "Vom continua să ne consolidăm relaţiile şi să ne aprofundăm parteneriatul pentru a sprijini Ucraina pe calea sa europeană. Ucraina face parte din familia noastră europeană", se arată în declaraţia liderilor UE după summitul de la Versailles, din Franţa. "A fost important să încep vizita mea la Bucea. Pentru că la Bucea umanitatea noastră a fost spulberată", a scris von der Leyen pe Twitter. Mesajul meu pentru poporul ucrainean: Cei responsabili de atrocităţi vor fi aduşi în faţa justiţiei. Lupta voastră este lupta noastră".

Fete și băieți ucraineni au fost violați de soldații ruși, afirmă un oficial pentru apărarea drepturilor omului
Internațional

Fete și băieți ucraineni au fost violați de soldații ruși, afirmă un oficial pentru apărarea drepturilor omului

Soldaţii ruşi au violat minori ucraineni, a afirmat vineri comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean, Liudmila Denisova, transmită dpa. Soldaţii ruşi au violat minori ucraineni O fată de 14 ani din Bucea, o suburbie a Kievului, este însărcinată după ce a fost violată de cinci bărbaţi, a informat Denisova într-o postare pe Facebook. Ea a adăugat că un băiat de 11 ani din Bucea a fost şi el violat, în timp ce mama lui, legată de un scaun, a fost silită să privească. Citește și: Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații” (Associated Press) Nu a fost posibilă verificarea independentă a informaţiilor. Denisova a cerut ONU să investigheze aceste şi alte presupuse crime de război. Şeful administraţiei militare din Krivoi Rog, Olexander Vilkul, a informat la rândul său că au fost violaţi civili ucraineni. Printre victimele din regiunea Herson se numără o fată însărcinată de 16 ani şi o femeie de 78 de ani, a spus acesta.

VIDEO Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, suspectată de beție în conferință de presă: Ucrainenii nu au vrut să împartă borșul
Internațional

VIDEO Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, suspectată de beție în conferință de presă: Ucrainenii nu au vrut să împartă borșul

Borșul ucrainean, beție la MAE rus. Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a făcut o declarație bizară la o conferință de presă. Borșul ucrainean, beție la MAE rus Ea a spus că Rusia a invadat Ucraina pentru că ucrainenii nu au vrut să împartă cu rușii proprietatea asupra originii borșului, un fel de mâncare tradițional în regiune. Înregistrarea declarației a fost postată pe Twitter de jurnalistul Kirill Martynov, redactorul șef al publicației ruse Novaia Gazeta Europe, lansată după ce publicația și-a suspendat activitatea în Rusia, din cauza presiunilor Moscovei. "Maria Zaharova a declarat că motivul războiului a fost că ucrainenii nu au vrut să împartă borșul cu ea. De asemenea, se pare că era foarte beată", a scris jurnalistul. At this speech the official representative of @MID_RF Maria Zakharova declared that the reason for war was Ukrainians didn't want to share borscht with her. Also she is apparently absolutely drunk pic.twitter.com/fHmWsim59H— Kirill Martynov (@kmartynov) April 8, 2022 Extremismul borșului În declarația sa, Zaharova îi acuză pe ucraineni de nazism și extremism, susținând că aceștia au interzis "până și cărțile de bucate". "Pentru că nu au vrut să împartă borșul. Trebuia să aparțină unui singur grup, unui singur popor. Citește și: Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații” (Associated Press) Dar să-l împartă, pentru ca în fiecare oraș, în fiecare țară, fiecare gospodină să-l facă așa cum știe... nu au vrut să facă un compromis. Exact despre asta vorbim, xenofobie, nazism. Extremism în toate formele sale", a spus Zaharova.

Un nou masacru al civililor: peste 130 de ucraineni împușcați și aruncați în gropi comune, la Makarov
Internațional

Un nou masacru al civililor: peste 130 de ucraineni împușcați și aruncați în gropi comune, la Makarov

Un nou masacru al civililor ucraineni. Primarul din Makariv (Makarov) spune că 132 de civili au fost găsiţi împuşcaţi în satul aflat la mai mult de 50 de kilometri vest de Kiev, relatează DPA vineri. Un nou masacru al civililor ucraineni Cei mai mulţi dintre morţi au fost găsiţi în gropi comune, a declarat primarul Vadim Tokar pentru televiziunea ucraineană. El a dat vina pe soldaţii ruşi, care au ocupat recent mai multe zone. Citește și: Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații” (Associated Press) Informaţia nu a putut fi verificată în mod independent. Aproximativ 40% din sat a fost distrus, a declarat primarul, adăugând că oamenii nu au electricitate sau gaz.

Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații” (Associated Press)
Internațional

Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații” (Associated Press)

Bătaia luată de ruși la Kiev a fost „o înfrângere pentru generații”, scrie Robert Burns, editor al Associated Press pe probleme de securitate. Burns explică greșelile făcute de armata rusă la începutul invaziei, când a ocupat aeroportul Hostomel crezând că va putea aduce acolo trupe și să atace de aici capitala Ucrainei. El amintește că, la acel moment, și Kremlinul, dar și mulți lideri din Vest, se așteptau ca Ucraina să se prăbușească în câteva săptămâni. Însă, o lună de la invazie, armata rusă s-a retras complet din jurul Kievului. Bătaia luată de ruși la Kiev, istorică „Rușii erau prost pregătiți pentru rezistența ucraineană, s-au dovedit incapabili să se adapteze la eșecuri, nu au reușit să combine eficient operațiunile aeriene și terestre, au apreciat greșit capacitatea Ucrainei de a-și apăra spațiul aerian și au greșit operațiuni militare de bază, cum ar fi planificarea și aprovizonarea”, arată Burns. Frederick Kagan, care a predat istorie militară la West Point, spune, pentru AP, că nu a mai întâlnit un eșec de acest tip. „Cel puțin pentru moment, forțele lui Putin s-au mutat de la Kiev în estul Ucrainei. În cele din urmă, liderul rus și-ar putea atinge unele dintre obiectivele. Dar eșecul său de a cuceri Kievul va fi amintit mult timp - pentru modul în care a sfidat așteptările de dinainte de război și a dezvăluit slăbiciunile surprinzătoare ale unei armate considerate a fi una dintre cele mai puternice din lume. „Este uluitor”, a afirmat istoricul militar Frederick Kagan de la Critical Threats Project al American Enterprise Institute, care spune că nu poate face nicio paralelă cu o putere militară majoră, precum Rusia, care invadează o țară pe care a selectat-o și eșuează deplin”, scrie AP. În comentariu se explică eșecul rușilor de a prelua aeroportul Hostomel printr-o comparație cu operațiuni americane in Irak, precum și eșecul de a asigura aprovizionarea trupelor. În plus, Kremlinul ar fi estimat greșit numărul trupelor de care avea nevoie pentru a ocupa Kievul. Mulți occidentali, la fel de surprinși ca Putin „Putin nu a fost singurul surprins de eșecurile inițiale ale armatei sale. Oficiali americani și alți oficiali occidentali s-au gândit că, dacă invazia avea loc, forțele aparent superioare ale Rusiei ar tăia armata Ucrainei ca un cuțit fierbinte prin unt. Se credea că s-ar putea să cucerească Kievul în câteva zile și întreaga țară în câteva săptămâni, deși unii analiști s-au întrebat dacă Putin a apreciat cât de mult au învățat forțele Ucrainei din antrenamentul occidental care s-a intensificat după capturarea Crimeei de către Putin în 2014 și incursiunea în Donbas”, explică această agenție. Dar, la 25 martie, rușii au abandonat complet ofensiva din jurul Kievului. Citește și: Securistul lui Putin, acuzat de eșecul din Ucraina, a ajuns la închisoarea KGB-ului, Lefortovo

Securistul lui Putin, acuzat de eșecul din Ucraina, a ajuns la închisoarea KGB-ului, Lefortovo
Internațional

Securistul lui Putin, acuzat de eșecul din Ucraina, a ajuns la închisoarea KGB-ului, Lefortovo

Securistul lui Putin, acuzat de eșecul din Ucraina, a ajuns la închisoarea KGB-ului, Lefortovo: potrivit jurnalistului rus de investigații Andrei Soldatov, general colonelul Serghei Beseda, șeful unei importante direcții din cadrul FSB, este închis în cea mai infamă temniță a KGB-ului. Jurnalistul Andrei Soldatov are peste 13.000 de urmăritori pe Twitter. El este frecvent citat în presa internațională, iar Edward Snowden l-a definit drept cel mai important critic al aparatului rusesc de supraveghere. Securistul lui Putin a ajuns la închisoarea KGB-ului „Actualizare despre generalul Serghei Beseda, șeful Serviciului al V-lea al FSB, plasat în arest la domiciliu în martie: potrivit surselor noastre, el a fost transferat la închisoarea Lefortovo. Cazul său este investigat de Departamentul de Investigații Militare al Comitetului de Investigații (GVSU SK)”, a scris Soloviov pe Twitter. Some update about general Sergey Beseda, head of the Fifth service of the FSB, placed under house arrest in March: Per our sources, he transferred to Lefortovo prison. His case is investigated by the Military Investigative Department of the Investigative Committee (GVSU SK).— Andrei Soldatov (@AndreiSoldatov) April 8, 2022 La 11 martie, Soldatov a fost primul jurnalist care a anunțat că Serghei Beseda, care conduce Serviciul 5 din cadrul FSB (serviciul rus de securitate internă), precum și adjunctul său, ar fi fost plasați sub arest la domiciliu. Soldatov nu a precizat care ar fi fost motivul și a citat doar „surse din interiorul” FSB. Ulterior, s-a afirmat că Putin l-a considerat pe Beseda vinovat pentru dezastrul ofensivei din zona Kiev. Putin appears to be truly unhappy with the FSB in Ukraine: he attacked the 5 Service SOiMS (FSB's foreign Intelligence branch). Sergei Beseda, head of the Service, and his deputy Bolukh, head of the DOI, placed under house arrest, according to my sources inside.— Andrei Soldatov (@AndreiSoldatov) March 11, 2022 Lefortovo, cea mai cumplită închisoare keghebistă Serviciul 5 este aripa externă a FSB, deși această structură ar trebui să se ocupe doar de securitatea internă. În februarie 2022, The Guardian scria despre el și despre structura pe care o conduce: „Responsabilitatea pentru Ucraina în cadrul FSB revine celui de-al cincilea serviciu al său, responsabil pentru operațiunile de informații din fostele state sovietice. Liderul său este Serghei Beseda, care este pe lista persoanelor sancționate de SUA, UE și Marea Britanie încă din 2014”. Site-ul Intelnews.org a arătat că direcția pe care o conducea Beseda, definită drept „a treia agenție de spionaj” – celelalte două fiiind FSB și SVR, spionajul extern – se ocupă de lista „ucide/ capturează” din rândul actualei conduceri politice a Ucrainei. Lefortovo, unde ar fi ajuns Beseda, era cea mai dură închisoare a KGB-ului. Acum, ea este controlată de FSB și are un regim extrem de strict. Doar avocații îi pot vizita pe cei închiși aici, iar scrisorile sunt citite. Citește și: FOTO+VIDEO Cel puțin 30 de morți și peste 100 de răniți în urma unui bombardament asupra unei gări din estul Ucrainei

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră