duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

ALERTĂ Internările au fost sistate la spitalul de copii din Iași, apa nu respectă standardele

Internările și intervențiile chirurgicale programate au fost sistate temporar la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, după ce analizele DSP au indicat scăderi ale concentrației de clor rezidual din apa potabilă. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat măsura vineri seară, subliniind riscul de contaminare microbiologică. Internări suspendate la Spitalul de Copii din Iași Potrivit Ministerului Sănătății, analizele efectuate după dezinsecția rețelei de apă au evidențiat, în două rânduri, valori ale clorului rezidual liber sub limita minimă admisă. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Activitatea medicală a celui mai mare spital de copii din Moldova a fost limitată până la obținerea unor rezultate conforme din punct de vedere microbiologic și chimic. Doar urgențele majore sunt internate Alexandru Rogobete a precizat că doar urgențele majore pot fi internate până luni, iar pacienții cu cazuri grave vor fi redirecționați către Spitalul „Marie Curie” și Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Ambulatoriul, spitalizarea de zi și internările non-chirurgicale vor funcționa în continuare la Iași. Apă îmbuteliată din rezerva de stat La decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, vor fi scoși din rezerva de stat 14.500 de litri de apă potabilă îmbuteliată pentru pacienți, aparținători și personalul medical. Măsura are rolul de a asigura continuitatea activității în condiții de siguranță până la remedierea completă a situației. Noi probe și dezinfecție a rețelei de apă DSP Iași a prelevat noi probe de apă și de pe tegumente din mai multe secții, inclusiv Terapie Intensivă și Oncologie. Furnizorul de apă a recoltat probe suplimentare și va efectua o nouă dezinfecție a instalației, urmând ca luni să fie recoltate alte probe pentru confirmarea scăderii încărcăturii microbiene. Bacterii periculoase identificate în probe Anterior, Ministerul Sănătății a anunțat că șapte din opt probe de apă au fost necorespunzătoare pentru clor rezidual liber, iar șase probe au depășit valorile admise pentru bacterii mezofile. În două probe a fost identificată bacteria Pseudomonas aeruginosa, peste pragul de referință admis. Autoritățile: măsuri strict preventive Directorul interimar al DSP Iași, Liviu Stafie, a precizat că riscurile sunt semnificative pentru copiii cu imunitate scăzută, motiv pentru care măsurile sunt strict preventive. Autoritățile sanitare monitorizează permanent situația și vor lua decizii exclusiv în interesul siguranței pacienților și al personalului medical.

ALERTĂ Internările au fost sistate la spitalul de copii din Iași, apa nu respectă standardele
Radarele vechi pot da erori de măsurare a vitezei. Cum se pot șoferii apăra în instanță
Eveniment

Radarele vechi pot da erori de măsurare a vitezei. Cum se pot șoferii apăra în instanță

Radarele vechi utilizate de Poliția Rutieră pot genera erori de măsurare a vitezei, ceea ce le oferă șoferilor posibilitatea de a contesta amenzile în instanță. Radarele vechi pot genera amenzi eronate Potrivit lui Radu Drosescu, conferențiar la Facultatea de Mecanică din Iași, fasciculul larg al acestor dispozitive poate înregistra viteza unui alt autovehicul aflat în apropiere. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat În astfel de cazuri, șoferii sancționați pe nedrept pot avea șanse reale de câștig dacă invocă dovezi tehnice clare. Specialistul subliniază că „proba regină” într-un dosar o reprezintă demonstrarea neconcordanțelor dintre poziția autovehiculului și datele radarului. Continuarea, în Ziarul de Iași

Autostrada A8, încă 47 de km în lucru pe tronsoane montane (faza de proiectare)
Eveniment

Autostrada A8, încă 47 de km în lucru pe tronsoane montane (faza de proiectare)

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis ordinele de începere pentru etapa de proiectare a încă 47 de kilometri din secțiunea montană a Autostrăzii A8 Târgu Mureș–Târgu Neamț. Autostrada A8, 47 de km în lucru Este vorba despre lotul 1C Sărățeni–Joseni, cu o lungime de 32,4 km, unde proiectarea începe la 30 martie 2026, și lotul 1D Joseni–Ditrău, de 14,4 km, cu start din 12 ianuarie 2026. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Cele două contracte vizează atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor, și au o valoare totală de aproape 6 miliarde de lei. Documentele au fost semnate recent, antreprenorii desemnați fiind SA&PE Construct–Spedition UMB și asocierea Danlin XXL–Groma Hold–Intertranscom Impex. Continuarea, în Ziarul de Iași

Spital de copii burdușit de bacterii, nouă criză la Iași: ministrul Rogobete, vizită de urgență
Eveniment

Spital de copii burdușit de bacterii, nouă criză la Iași: ministrul Rogobete, vizită de urgență

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a ajuns de urgență la Iași, luni seară, cu un avion militar, în contextul unei situații critice la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Criză sanitară la Spitalul de Copii din Iași Analizele chimice efectuate asupra apei din unitatea sanitară au indicat depășiri ale valorilor admise pentru bacterii mezofile și prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa peste pragul legal. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Incidentul readuce spitalul în centrul atenției publice, la doar câteva luni după scandalul copiilor decedați în luna septembrie. Ministerul Sănătății a constituit o celulă de criză pentru gestionarea situației și evaluarea riscurilor. Continuarea, în Ziarul de Iași

Pacientul român refuză programările digitale, preferă să aștepte cu orele la ușile doctorilor
Eveniment

Pacientul român refuză programările digitale, preferă să aștepte cu orele la ușile doctorilor

Holurile Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași se umplu încă de la primele ore ale dimineții. Sistemul online de programări, evitat Sute de pacienți veniți din toate județele Moldovei, dar și din alte regiuni, așteaptă la ușile cabinetelor – unii sprijiniți de pereți, alții așezați pe scaune – toți cu dosare voluminoase în brațe. Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Este o imagine bine cunoscută celor care au trecut măcar o dată prin ambulatoriul celui mai mare centru oncologic din zonă. Mai puțin cunoscut este însă faptul că o parte importantă din această aglomerație ar putea fi evitată prin utilizarea unui sistem online deja implementat de IRO. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Zelenski s-a filmat la Kupiansk, oraș pe care rușii se lăudau că l-au ocupat acum 3 săptămâni. El s-ar fi aflat la 1,3 km de pozițiile ruse
Eveniment

VIDEO Zelenski s-a filmat la Kupiansk, oraș pe care rușii se lăudau că l-au ocupat acum 3 săptămâni. El s-ar fi aflat la 1,3 km de pozițiile ruse

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a filmat, azi, la Kupiansk, orașul pe care rușii se lăudau că l-au ocupat acum trei săptămâni. Potrivit unor observatori independenți, el s-ar fi aflat, la momentul filmării, la doar 1,3 km de pozițiile rusești și la 0,5 km de zona gri a frontului.  Citește și: Numărul magistraților revoltați împotriva regimului Savonea s-a triplat, și Kovesi a semnat Vladimir Putin a susținut din noiembrie că localitatea este sub ocupație rusă, iar la 2 decembrie invita presa în acest oraș.   Zelenski s-a filmat la Kupiansk, oraș pe care rușii se lăudau că l-au ocupat acum 3 săptămâni „Astăzi, sunt în sectorul Kupiansk, cu războinicii noștri care rezolvă problemele Ucrainei aici. Rușii au continuat să vorbească despre Kupiansk – realitatea vorbește de la sine. Am vizitat trupele noastre și i-am felicitat. Mulțumesc fiecărei unități, tuturor celor care luptă aici, tuturor celor care distrug ocupantul. Astăzi, obținerea rezultatelor pe front este crucială pentru ca Ucraina să poată obține rezultate în diplomație. Exact așa funcționează: toate pozițiile noastre puternice din țară se traduc în poziții puternice în negocierile de încetare a războiului.   Mulțumesc fiecărui războinic! Sunt mândru de tine! Și mulțumesc tuturor Forțelor Terestre – astăzi este ziua voastră exclusiv. Vă mulțumesc, băieți!   Slavă Ucrainei!”, a spus Zelenski în mesajul său.    Puțin după vizita lui Zelenski pe front, Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, a scris, pe X/Twitter: „ISW continuă să considere că linia frontului din Ucraina nu se confruntă cu un colaps iminent. Putin a organizat mai multe întâlniri cu comandanții militari ruși în ultimele săptămâni pentru a exagera în mod fals afirmațiile privind avansul rușilor în diferite sectoare ale frontului, inclusiv în direcția Kupyansk din estul regiunii Harkov, în direcția Vovchansk din nordul regiunii Harkov, în direcția Pokrovsk din regiunea Donețk și în direcția Hulyaipole din estul regiunii Zaporijia. Acești oficiali au făcut afirmații exagerate cu privire la avansurile înregistrate în cadrul fiecărei întâlniri, iar bloggerii militari ultranaționaliști ruși au respins multe dintre aceste afirmații ca fiind exagerate. Kremlinul încearcă să utilizeze aceste afirmații pentru a prezenta victoria militară rusă în Ucraina ca fiind inevitabilă, astfel încât Occidentul să înceteze să mai sprijine Ucraina și să o împingă să capituleze în fața cererilor Rusiei”.     

Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD. Primea diurnă și chirie, deși avea vilă în Mogoșoaia
Eveniment

Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD. Primea diurnă și chirie, deși avea vilă în Mogoșoaia

Cine va ancheta Recorder, la solicitarea CSM: în fruntea Inspecției Judiciare se află o judecătoare, Roxana Petcu, care a fost cercetată de DNA alături de Florentin Pandele, și este soție de demnitar apropiat PSD. Potrivit declarației de avere din 2024, ea primea bani de transport, diurnă și chirie - 113.341 de lei - deși avea vilă de 150 mp în Mogoșoaia. Vila pare să fi fost închiriată, fiindcă în declarația de avere apare uriașa sumă de peste 176.000 lei din „închiriere”, iar acesta este singurul imobil declarat de această familie. Cei doi mai dețin un BMW X1, un Mercedes SLK -un model sport - și un Volkswagen Golf. Citește și: Șefa Curții de Apel București a încălcat legea când a difuzat o înregistrare audio dintr-un proces Roxana Petcu are un doctorat la Academia de Poliție, fiind acuzată că l-a plagiat.  Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD Ea a fost anchetată de DNA, alături de Florentin Pandele, pentru retrocedarea, în 2005, a unui teren de 26 de hectare, chiar în cartierul ANL Henri Coandă. Omul de afaceri căreia i-a retrocedat terenul, Ioan Radu Fotino, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru înșelăciune. DNA a acuzat-o pe Petcu că nu a verificat documentele din dosar când a acceptat ca terenul să fie retrocedat și a ignorat o contraexpertiză. Însă acuzațiile au fost clasate. G4Media scrie că soluția de clasare nu se mai găsește în arhiva DNA. Soțul ei, Adrian Petcu, a fost definit de presă drept un apropiat al fostului ministru de Interne Carmen Dan, care l-a pus secretar de stat. Premierul Dăncilă l-a dat afară din acest post. Din 2022, este subsecretar de stat la Interne. Adrian Petcu a mai fost și prefect de Ilfov - numit în aprilie 2015 de guvernul Ponta - și de București, din mai 2017, când Liviu Dragnea conducea PSD.  Sub conducerea ei, Inspecția Judiciară a luat măsuri împotriva magistraților care dădeau condamnări dure sau criticau starea Justiției. Printre cei sanționați de Inspecția Judiciară s-au aflat: judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel București (CAB), care a fost exclusă de cinci ori din magistratură de Secția pentru judecători a CSM ca urmare a dosarelor disciplinare deschise de Inspecția judiciară condusă de Roxana Petcu Judecătoarea Nadia Guluțanu, tot de la CAB, a primit cinci sancțiuni din partea CSM ca urmare a dosarelor disciplinare instrumentate de Inspecția Judiciară condusă de Roxana Petcu: patru excluderi din magistratură și o suspendare pe o perioadă de 6 luni. Ea și Panioglu l-au condamnat pe fostul preşedinte al CNAS, medicul Lucian Duță, la 6 ani de detenţie pentru luare de mită.  În calitate de inspector la IJ, Roxana Petcu a anchetat-o pe judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, cea care a dezvăluit reţelele din magistratura locală. Ulterior, Secţia pentru judecători a CSM a decis excluderea din magistratură a Crinei Muntean, iar apoi Înalta Curte a modificat sancțiunea de excludere din magistratură în reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni. Azi, CSM a anunțat: „Faţă de aspectele difuzate public în mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder”. 

Șefa Curții de Apel București, Liana Arsene, facultate la Craiova, CV modest, urmașa lui Savonea
Eveniment

Șefa Curții de Apel București, Liana Arsene, facultate la Craiova, CV modest, urmașa lui Savonea

Șefa Curții de Apel București, Lianei Arsene, a studiat la facultatea de drept din Cariova, Nicolae Titulescu, are un CV modest și este urmașa lui Savonea la conducerea acestei instanțe. O biografie a Lianei Arsene este de negăsit pe site-ul Curții de Apel. Citește și: Urmează un măcel al Inspecției Judiciare împotriva magistraților care au vorbit împotriva găștii Savonea, avertizează o judecătoare Șefa Curții de Apel București, facultate la Craiova, CV modest Doar portaljust.ro are un mic CV, pe o listă cu „informații relevante” despre judecători de la Tribunalul Teleorman care au ajuns la Curtea de Apel București.  Potrivit acestui document, Arsene a studiat la facultatea Nicolae Titulescu de la universitatea din Craiova, unde și-a luat licența în 2002 - dar nu se știe când s-a născut, unde și ce liceu a urmat. A fost avocat pentru foarte puțin timp, iar din 2004 este judecătoare. Înainte de a ajunge la București, cea mai importantă funcție a fost de vicepreședinte a Tribunalului Teleorman. În 2016, a ajuns la Curtea de Apel București, iar în 2023 a fost numită președinte interimar al acestei curți, în locul Liei Savonea, care fusese promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe site-ul Curții de Apel, nu se mai publică hotărâri de colegiu din 2022. 

Un nou protest împotriva găștii Savonea, de data aceasta în Piața Victoriei din București. Oameni în stradă și la Iași
Eveniment

Un nou protest împotriva găștii Savonea, de data aceasta în Piața Victoriei din București. Oameni în stradă și la Iași

Aproximativ o mie de persoane protestează, joi seară, în Piața Victoriei din București, după dezvăluirile prezentate în documentarul Recorder despre problemele grave din sistemul de justiție. „Mă sună Lia. Mergem la pușcărie” Manifestanții afișează pancarte cu mesaje precum: „Savonea, jos labele de pe justiție”, „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, „Justiție, nu corupție”, „Mă sună Lia. Mergem la pușcărie”. Citește și: 22 decembrie 2025: Nicușor Dan va sta la o discuție „fără limită de timp” cu magistrații care vor să reclame problemele din Justiție Protestatarii scandează: „Noi vrem dreptate, nu imunitate”, „Magistrați independenți, nu obedienți”, „Savonea, demisia”, „Jos Predoiu”. Totodată, aceștia cer demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a ministrului Justiției, Radu Marinescu, a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și a procurorului-șef al DNA, Marius Voineag. Este a doua seară consecutivă de proteste, după ce miercuri câteva mii de persoane au manifestat în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii din București și la Palatul de Justiție din Cluj-Napoca. Și la Iași s-au strâns câteva sute de oameni în Piața Unirii. „Scoateți corupția din justiție” Evenimentul „Scoateți corupția din justiție” a fost anunțat pe Facebook, în contextul apariției documentarului Recorder, care expune o serie de nereguli grave din interiorul sistemului judiciar. Organizatorii au transmis că „Documentarul Recorder a arătat cum corupția a pus stăpânire pe Justiție. Iar politicienii care au votat legile justiției au făcut posibil acest lucru. Este timpul să le spunem că situația a devenit intolerabilă și că a venit momentul ca politicienii care susțin că vor un stat de drept, dar și oamenii onești din Justiție, să remedieze lucrurile.” Mărturia judecătorului Beșu Documentarul Recorder prezintă mărturii ale unor procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, privind modul în care conducerea Curții de Apel București ar fi schimbat în mod repetat complete de judecată pentru a obține soluții favorabile în dosare de corupție. Printre cauzele menționate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu. Judecătorul Laurențiu Beșu, mutat prin delegare de la Tribunalul Giurgiu, afirmă că a fost scos din completul care îl judeca pe medicul Mircea Beuran pentru că „nu se mai dorea” să facă parte din acesta. „Lebăda neagră” Raluca Moroșanu Declarațiile sale au fost confirmate public de judecătoarea Raluca Moroșanu, care a intervenit la începutul conferinței de presă organizate de conducerea Curții de Apel București: „Am venit aici ca să-l susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a spus el acolo este adevărat. Dacă va fi contrazis, este o minciună. (…) Suntem terorizați pur și simplu, cu acțiuni disciplinare și cu tot ce știți dumneavoastră că ni se întâmplă. (…) Am fost toată viața mea magistrat. Colegii din țară mă cunosc. Și ei vor ști că nu mint.”

Înmatricularea digitală a autoturismelor se face la ghișeu și la poștă
Eveniment

Înmatricularea digitală a autoturismelor se face la ghișeu și la poștă

Serviciul Regim Permise și Înmatriculări din Iași continuă să funcționeze cu proceduri birocratice care par desprinse din altă epocă.  La ghișeu, cu repetiție Ieșenii așteaptă adesea săptămâni întregi pentru o programare la ghișeu și sunt nevoiți să revină de mai multe ori pentru acte care, în mod normal, ar putea fi gestionate online. Citește și: 22 decembrie 2025: Nicușor Dan va sta la o discuție „fără limită de timp” cu magistrații care vor să reclame problemele din Justiție Problemele persistă din cauza lipsei de interconectare între instituții și a unor proceduri care mențin dependența de prezența fizică: pentru a activa un cont pe platforma națională trebuie mers la ghișeu, iar certificatul de înmatriculare ajunge exclusiv prin poștă — uneori cu întârzieri sau pierderi. În București funcționează un program pilot care a introdus câteva soluții digitale, însă implementarea lor la nivelul județului Iași înaintează lent. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Savonea a sunat și i-a transmis șefei Curții de Apel, Liana Arsenie, ce să le spună ziariștilor, în timpul conferinței de presă
Eveniment

VIDEO Savonea a sunat și i-a transmis șefei Curții de Apel, Liana Arsenie, ce să le spună ziariștilor, în timpul conferinței de presă

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Lia Savonea, a sunat la vicepreședinta Curții de Apel București, Ionela Tudor, și i-a transmis șefei Curții de Apel, Liana Arsenie, prin Tudor, ce să le spună ziariștilor, în timpul conferinței de presă. Recorder a publicat pe Facebook momentul în care Ionela Tudor îi spune lui Arsenie, în timpul conferinței de presă, că o sună Savonea. Citește și: Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder - propunerile lui Cristi Danileț Savonea a sunat și i-a transmis șefei Curții de Apel ce să le spună ziariștilor În foarte scurt timp, Ionela Tudor se întoarce și-i transmite, șoptit, lui Arsene: „Este exclus ca Predoiu să fi intervenit, nu a sugerat...”, se aude foarte încet, în înregistrare, la secunda 56.  „Avem dovada că Lia Savonea, șefa Înaltei Curți, își exercită puterea din umbră asupra conducerii Curții de Apel București! În documentarul Recorder, mai mulți magistrați vorbesc despre faptul că Lia Savonea este văzută ca un „conducător absolut al sistemului" și că un exemplu este faptul că și-a păstrat influența asupra conducerii Curții de Apel București, „pe care o conduce prin proxy (n.r. - interpuși)".   Astăzi, tocmai în conferința de presă în care conducerea Curții de Apel a ieșit să spună că informațiile din documentarul Recorder sunt „manipulări", s-a petrecut un moment incredibil, care arată că Lia Savonei a trimis indicații chiar în timpul conferinței. Ionela Tudor, vicepreședinta instanței, i-a șoptit președintei Liana Arsenie: „Mă sună Lia, mă duc să vorbesc", după care a ieșit din sală. S-a întors în scurt timp și i-a șoptit Lianei Arsenie ce să răspundă. Cele două nu și-au dat seama că dialogul lor este surprins de microfoanele presei”, a scris Recorder.   

Ce o diferențiază pe judecătoarea care a spus că Recorder are dreptate de colegii ei: în declarațiile de avere nu apar suplimente salariale obținute prin procese cu statul
Eveniment

Ce o diferențiază pe judecătoarea care a spus că Recorder are dreptate de colegii ei: în declarațiile de avere nu apar suplimente salariale obținute prin procese cu statul

Ce o diferențiază pe judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a spus că Recorder are dreptate, de colegii ei: în declarațiile de avere nu apar suplimente salariale obținute prin procese cu statul.  Citește și: Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder - propunerile lui Cristi Danileț Ce o diferențiază pe judecătoarea care a spus că Recorder are dreptate de colegii ei De obicei, sumele obținute de judecători după ce au dat statul în judecată pentru un salariu mai mare apar în declarația de avere în dreptul mențiunii „diferențe salariale”. De exemplu, în declarația de avere din 2024, Liana Arsene, președinte al Curții de Apel București, menționează „diferențe salariale” de 47.892 de lei (anul fiscal fiind 2023). Aceste diferențe salariale se plătesc eșalonat pe mai mulți ani. Vicepreședinta Curții de Apel București Adomniței Sabina - soția fostului președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței (PNL) - a încasat diferențe salariale de 20.943 lei, potrivit declarației de avere din 2024.  Raluca Morșanu nu menționează că ar fi încasat astfel de sume. În declarația de avere apare salariul net, anual: 254.616 în anul fiscal 2021, 249.349 lei, net, în 2022, și 287.144  lei, net, în 2023.  Nici in 2020 nu pare să fi incasat „diferente salariale”.  Ea nu menționează nici un fel de alte venituri salariale.  „Sunt judecător la secția 1 penală cu 26 de ani de magistratură. Am venit aici ca să îl susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a declarat este adevărat. Dacă va fi contrazis este o minciună. Conducerea nu ne ajută de nici un fel. Suntem terorizați pur și simplu cu acțiuni disciplinare. O situație toxică și încordată. Nu am fost nici ofițer acoperit, nici la doi și un sfert, am fost toată viața magistrat. Nu a fost nici ofițer acoperit colegul nostru, a fost toată viața magistrat. Ei știu că nu mint. Dacă nu îl cred pe Laurențiu, să mă creadă pe mine”, a spus judecătoarea Moroșanu, azi, întrerupând conferința de presă a președintei Curții de Apel, Liana Arsene.  Pe portalul instanțelor de judecată ea apare în două litigii pentru „drepturi salariale”, alături de alte persoane, dar ambele procese - unul la Curtea de Apel Pitești și altul la Tribunalul Dâmbovița, încheiate în 2022, respectiv 2023 - au fost pierdute, iar solicitarea respinsă. Procesul din 2023, de la Tribunalul Dîmbovița, nu se referă la drepturi salariale, ci la plata unor sume pentru pilonul II si pilonul III de pensii. În procesul de la Curtea de Apel, ea și un grup de alți judecători cereau un spor, dar cererea a fost respinsă. 

Savonea cu mâncăruri alese se ține: ce s-a servit la dezbaterea ICCJ cu societatea civilă
Eveniment

Savonea cu mâncăruri alese se ține: ce s-a servit la dezbaterea ICCJ cu societatea civilă

Lia Savonea, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu mâncăruri alese se ține: Radu Popa, care lucrează la CNSAS, scrie pe Facebook ce s-a servit la dezbaterea ICCJ cu societatea civilă. El a preluat aceste informații din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, SEAP. Citește și: Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder - propunerile lui Cristi Danileț Savonea cu mâncăruri alese se ține „Hai, băi, sărakilor din societatea civilă, ăia de nu v-ați dus ieri să vă-ntâlniți cu mătrăguna de la ICCJ, să vedeți ce ați ratat: «Preparate reci de tip finger food: Canape cu somon fume si guacamole Canape cu vita si fresh de legume Canape cu pui si tzatziki Caprese lollipop cu tofu – vegan/post Canape cu ciuperci si fresh de legume – vegan/post Mini croissant cu branza de capra si pomodori secchi Pui crispy Pernite de gouda pane Cartofi hash brown – vegan/post Salata cu vita, blue chesse si dressing light de piper Hummus traditional – vegan/post Pita mediteraneana»   Hai, să vă aud că n-are Lia Savonea gusturi rafinate.  Și nici n-a costat mult: 6.540 lei, TVA inclus, fmm”, a scris Radu Popa, pe Facebook.    Citește și: Încă o mărturie publică din sistemul corupt al Liei Savonea: o fostă judecătoare descrie metodele de manipulare a dosarelor penale până la prescriere   Dezbaterea la care se referă a fost intitulată „Cum aparam statul de drept? Justitia si societatea civila in dialog” și la ea a participat și Lia Savonea. Dezbaterea s-a desfasurat la 9 decembrie 2025, la sediul ICCJ.

Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder - propunerile lui Cristi Danileț
Eveniment

Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder - propunerile lui Cristi Danileț

Ce trebuie să facă președintele Nicușor Dan și premierul Bolojan după documentarul Recorder: fostul judecător Cristi Danilet le-a trimis scrisori deschise, publicate pe Facebook, în care le explică în ce mod pot acționa. Citește și: Reacție extrem de nervoasă a Curții de Apel București la documentarul Recorder, se cere intervenția CSAT De exemplu, lui Nicușor Dan îi recomandă să convoace CSM și să ceară „investigații disciplinare și penale pentru problemele grave din justiție”.  Lui Ilie Bolojan îi propune să-l schimbe pe ministrul justiției Radu Marinescu: „nu are nicio treabă cu administrarea justiției, e doar un avocat de provincie devenit cunoscut pe spatele unui politician din Craiova și atât”. Ce trebuie să facă președintele și premierul după documentarul Recorder Ce i-a scris Danileț lui Nicușor Dan:  „Domnule președinte Nicușor Dan, iată ce aveți de făcut: - convocați de urgență CSM! - mergeți și prezidați ședința! - cereți investigații disciplinare și penale pentru problemele grave din justiție!   Vă reamintesc aceste probleme, așa cum au tot fost expuse de magistrați curajoși începând cu anul 2017 și culminând cu cei din reportajul Recorder: dosare împărțite preferențial la parchete și la instanțe; ordine date procurorilor de a soluționa cauze într-un anumit fel; delegări cu dedicație făcute de președinții de curți de apel pentru oamenii fideli; detașări și transferuri făcute cu dedicație de CSM pentru a scoate judecători din cauze importante; anchete disciplinare făcute abuziv de Inspecția Judiciară cu privire la aspecte de viață privată; judecăți disciplinare făcute de tabăra din CSM alcătuită din 8 judecători care au încălcat legea cu rea credință în cazul mai multor judecători; redeschiderea ilegală prin recurs în casație a mai multor dosare penale și albirea infractorilor dovediți în mod definitiv de instanțele de fond; reluarea în întregime a cercetării judecătorești în multiple dosare cu miză, ca urmare a schimbării judecătorilor din complet, deși acest lucru nu este prevăzut în nicio normă legală, fiind o interpretare abuzivă a jurisprudenței CEDO; lipsa dosarelor privind judecătorii și procurorii corupți; dosare prescrise în mod imputabil unor magistrați: dosare nemotivate si amanari de pronunțare timp de ani de zile   Domnule Președinte, amintiți-le magistraților corecți că sunteți alături de ei, recunoașteți-le meritele și eforturile depuse constant!   În același timp, nu-i judecați pe cei fără curaj: sistemul conceput în ultimii ani e sufocant pentru un magistrat cinstit, nu mai are timpul și energia pentru luptele interne. Însă fiți aspru cu cei care au deraiat de la misiunea sistemului de justiție și l-au luat „pe persoană fizică”: justiția fără dreptate e doar funcționăreală, judecătorii cu minte, dar fără inimă, sunt doar birocrați; iar cei care interpretează legea cu viclenie pentru a proteja infractorii sunt complici la ilegalități.   Magistratura e nobilă și magistrații corecți trebuie prețuiți, însă cei puțini care au dezonorat-o trebuie înlăturați. Sunt 8 ani de când durează această situație. E de ajuns!”   Radu Marinescu și Bogdan Mateescu, out   Ce i-a propus fostul judecător premierului Bolojan:   „Domnule prim-ministru,   Vă știu un om hotărât, care combate de ani abuzurile din administrație. Este timpul să vă aplecați și asupra justiției. Iată ce aveți de făcut:   - schimbați-l pe ministrul justiției Radu Marinescu; nu are nicio treabă cu administrarea justiției, e doar un avocat de provincie devenit cunoscut pe spatele unui politician din Craiova și atât; - trimiteți-l acasă pe secretarul general al MJ, judecătorul Bogdan Mateescu, scriitorul de mesaje facebok-iste de adolescent revoltat. Un judecător trebuie să facă carieră în instanță, nu să împartă hârtii funcționarilor ministeriali; - vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; - vă propun o nouă abordare în problema pensiilor magistraților și v-o spun în modul cel mai serios: problema nu este cu cei care au plecat din sistem și au pensii speciale, ci cu o parte din cei care au rămas deși au vârsta de pensionare și au făcut „pact cu Diavolul”: au intrat în rețelele de influență care și-au făcut un scop din redeschiderea dosarelor penale pentru a-i face scăpați pe marii infractori ai țării. Nu e drept ca din cauza accidentelor din justiție să sufere un întreg corp profesional!   Domnule prim-ministru, Justiția este absolut necesară într-o societate democratică!   Magistrații cinstiți trebuie prețuiți și apărați. Când caracatița judiciară coordonată de la nivelul secției de judecători a CSM și al conducerii ICCJ atacă magistrații onorabili, nu ultimii trebuie vizați de politicile guvernamentale, ci primii.   Când în Justiție gravitatea lucrurilor este uriașă, CSAT nu poate asista pasiv. Vorbiți cu Președintele țării și faceți ceea ce este de făcut și e doar la îndemâna dvs. Opriți injustiția din Justiție!”. 

Proteste la București și Cluj după documentarul Recorder despre procese trucate
Eveniment

Proteste la București și Cluj după documentarul Recorder despre procese trucate

Proteste ample au avut loc miercuri seară atât în București, cât și la Cluj-Napoca, după publicarea documentarului Recorder care expune nereguli grave din sistemul judiciar. Sute de oameni au ieșit în stradă cerând independența justiției, demisii la vârful instituțiilor și încetarea influențelor politice asupra magistraturii. Protest în Capitală Câteva sute de persoane au protestat miercuri seară în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii din București, ca reacție la dezvăluirile din documentarul Recorder privind nereguli din sistemul judiciar. Citește și: Reacție extrem de nervoasă a Curții de Apel București la documentarul Recorder, se cere intervenția CSAT Participanții au afișat pancarte cu mesaje precum „Corupția sufocă magistratura”, „Schimbarea vine prin implicare” și „Cât ne mai chinuim să fim stat european”. Printre scandări s-au auzit „Justiție, nu mafie”, „Noi vrem dreptate, nu imunitate”, „Jos Predoiu” și „Integritate, nu complicitate”. Protestatarii au cerut demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, precum și a ministrului Justiției, Radu Marinescu. Mobilizarea online: „Independența justiției este în pericol” Evenimentul „Protest pentru independența justiției” a fost anunțat pe Facebook în aceeași zi, după publicarea documentarului Recorder. Organizatorii susțin că independența justiției este grav amenințată, cu efecte negative asupra democrației. Mesajul public transmis pe pagina de Facebook solicită modificarea legislației pentru prevenirea abuzurilor, inclusiv eliminarea prescripției pentru faptele de corupție și eliminarea posibilității ca magistrații să-și aleagă procurorii. Organizatorii afirmă că protestul oferă sprijin moral magistraților integri, care ar fi intimidați de practicile administrative actuale. Proteste și la Cluj: cereri pentru o justiție independentă Manifestații similare au avut loc miercuri seară și la Cluj-Napoca, unde câteva sute de persoane s-au adunat în fața Palatului de Justiție. Unul dintre organizatori, Siritaru Vlad Cristian, a declarat că protestul este o reacție la informațiile dezvăluite de Recorder și la modul în care funcționează sistemul judiciar: „Vrem ca oamenii competenți să ajungă în funcții de conducere, nu mai vrem presiune politică asupra parchetelor și instanțelor”. Mesaje și revendicări în stradă La Cluj, protestatarii au afișat mesaje precum „Deșteaptă-te, române” și au scandat „Predoiu, demisia”, „Jos labele de pe justiție”, „Justiție, nu prescripție” și „Savonea, demisia”. Alte mesaje l-au vizat pe primarul Capitalei: „Nicuşor, ocupă-te de marea corupție”. Participanții au anunțat că vor organiza și alte acțiuni în perioada următoare, pentru a-și exprima în continuare susținerea față de necesitatea unei justiții independente în România.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră