miercuri 30 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

Prețul barilului de petrol a căzut sub 100 de dolari. La 6 martie, era 130 USD, pe fondul conflictului din Ucraina

Prețul barilului de petrol a căzut sub 100 de dolari, anunță CNN. Petrolul a scăzut cu peste 8%, atingând un minim de 99,76 dolari pe baril, arată acest post de televiziune. Prețul barilului de petrol a căzut sub 100 de dolari Barilul a pierdut aproape un sfert din valoare de la momentul în care a atins un maxim al ultimilor 14 ani, 130,50 dolari barilul, la 6 martie. Este prima dată când petrolul s-a tranzacționat sub 100 de dolari, de la 1 martie 2022. Acest preț ar trebui să atenueze temerile legate de o recesiune în Statele Unite și, dacă prețul va rezista, ar trebui să aducă o oarecare ușurare șoferilor care se confruntă cu prețuri record. Țițeiul Brent, punctul de referință mondial, a scăzut cu peste 7%, ajungând la 104,35 dolari pe baril, în tranzacțiile recente. Aceasta marchează o retragere bruscă față de vârful de aproape 140 de dolari pe baril, atins recent. Citește și: Rușii recunosc că atacă civilii din Ucraina. Peskov: Ciocnirile la suprafață duc „inevitabil la un număr mare de victime civile”. Imagini teribile cu orașele ucrainene bombardate de ruși Benzinăriile, verificate la ordinul premierului Ciucă „Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a declarat Dan Cărbunaru. Anterior, într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării, iar românii nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi, pentru că stocurile sunt suficiente.

Prețul barilului de petrol a căzut sub 100 de dolari. La 6 martie, era 130 USD, pe fondul conflictului din Ucraina
Cât plătește Moscova pentru un mercenar străin (presa rusă)
Eveniment

Cât plătește Moscova pentru un mercenar străin (presa rusă)

Cât plătește Moscova pentru un mercenar străin, întrucât nu mai are rezerve umane pe care să le desfășoare pe frontul din Ucraina, relatează site-ul Meduza.io, care difuzează informații din Rusia. Cât plătește Moscova pentru un mercenar străin Rusia intenţionează să-şi completeze forţele în Ucraina prin racolarea de combatanţi ceceni şi sirieni, cu ajutorul cărora să preia controlul asupra centrelor urbane ucrainene, scrie France Presse. În acest sens, Moscova încheie contracte cu astfel de combatanţi racolaţi în ţări din Orientul Mijlociu pe o durată de şase luni, cu o remuneraţie de 200-300 de dolari pe lună, potrivit Meduza.io. La aproape trei săptămâni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, toţi cei circa 150.000 de soldaţi care fuseseră comasaţi anterior de Rusia în apropiere de frontierele ucrainene sunt desfăşuraţi deja pe teritoriul ucrainean. Potrivit Statului Major francez, "ruşii nu mai au rezerve în zonă". Or, "fără o întărire materială şi umană masive, Rusia nu va captura Ucraina", după ce a "ratat prima etapă a războiului", nereuşind să câştige rapid victorii decisive pe fondul unei rezistenţe ucrainene din ce în ce mai puternice decât se aştepta, apreciază Mathieu Boulegue, specialist în probleme ruseşti de la think tank-ul britanic Chatham House. Bashar al-Assad răsplătește ajutorul dat de Putin În acest context, Rusia a afirmat vineri că 16.000 de voluntari sirieni sunt pregătiţi să se alăture frontului ucrainean, un scenariu aprobat de preşedintele Vladimir Putin, care a oferit un sprijin militar considerabil regimului sirian începând cu toamna anului 2015, salvând de facto regimul lui Bashar al-Assad. Dacă întăririle străine respective s-ar concretiza pe teren, aceasta ar permite, între altele, Moscovei să rupă izolarea sa pe scena internaţională, apreciază AFP. Rusia racolează "asasini sirieni" pentru a "distruge Ucraina", denunţă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Nu ar fi prima oară când miliţiile siriene ar fi mobilizate pe o scenă de război din străinătate: sirienii au fost desfăşuraţi de Rusia şi Turcia în Libia şi de către Turcia în regiunea Nagorno-Karabah, notează AFP. Potrivit mărturiilor unor voluntari sirieni, culese sub rezerva anonimatului de către organizaţia neguvernamentală Syrians for truth an Justice (STJ), Moscova a cerut serviciilor siriene să iniţieze o campanie de racolare - în provinciile aflate sub controlul regimului sirian - de combatanţi cu experienţă în lupta urbană. Citește și: Rușii recunosc că atacă civilii din Ucraina. Peskov: Ciocnirile la suprafață duc „inevitabil la un număr mare de victime civile”. Imagini teribile cu orașele ucrainene bombardate de ruși

Directorul de la TNB, fanul putinistului Dan Puric, refuză derularea unei campanii pentru ajutorarea Ucrainei
Eveniment

Directorul de la TNB, fanul putinistului Dan Puric, refuză derularea unei campanii pentru ajutorarea Ucrainei

Directorul TNB, fan Puric, refuză campanie pro-Ucraina. Un scandal a izbucnit în weekend între actorii Teatrului Național din București (TNB), care au propus directorului Mircea Rusu o campanie de ajutorare a refugiaților din Ucraina. Rusu a refuzat și i-ar fi trimis pe actori „să vadă ce pățesc românii din cauza ucrainenilor”, a relatat actorul Mihai Călin, pe Facebook. Citește și: Patriarhul ecumenic critică dur invazia lui Putin: „Admirăm rezistența acerbă împotriva invadatorului nerușinat” Actorii au vrut să ajute Ucraina. Mihai Călin: Pe TNB n-avem voie să proiectăm steagul ucrainean, ci doar tricolorul românesc Actorul Mihai Călin, unul dintre liderii Sindicatului Actorilor din TNB, a explicat, pe Facebook, că artiștii au vrut să organizeze o campanie de ajutorare a ucrainenilor, însă s-au lovit de refuzul directorului general interimar. Citește și: Pecerista de temut ucisă de o vidanjă traversa strada pe verde când a fost lovită „Sindicatul Actorilor din TNB a propus campania “ TNB pentru Ucraina”. Directorul general interimar a refuzat , argumentând ca teatrul are alt rol , ca noi nu facem politică și m-a invitat sa ma duc la Cernauti și Cahul ca sa văd ce pățesc românii din cauza ucrainenilor. Iar pe TNB nu avem voie sa proiectam steagul ucrainean ci doar tricolorul românesc pentru ca suntem patrioți romani iar ucrainenii ne-au făcut destule rele! Noapte buna!”, a scris actorul, pe Facebook. Directorul TNB, fan Puric, refuză campanie pro-Ucraina: Mi s-a sugerat să punem niște proiectoare cu care să colorăm TNB în culorile Ucrainei. Nu e rolul teatrului Directorul TNB a declarat, la Antena 3, că s-a opus ca steagul Ucrainei să fie proiectat pe clădirea teatrului și a susținut că „nu e rolul teatrului”, „ăsta e rolul politicii”. „Cultura rusă a dat dramaturgul cel mai mare, Cehov. Este greu să trecem peste asta. Sunt niște excese de zel. Mi s-a sugerat să punem niște proiectoare cu care să colorăm TNB în culorile Ucrainei. Nu cred că ăsta este rolul teatrului. Este un rol al politicii. Rolul nostru este altul. Aș vrea să văd dacă vă și înrolați când veți fi chemați la arme, dacă veți fi la fel de generoși și de emoționați”, a declarat directorul Teatrului Național București, la Antena 3. Citește și: Cine sunt fanii lui Putin din România care aplaudă agresarea Ucrainei. Cum justifică acțiunile președintelui rus TNB îl găzduiește pe Dan Puric, fan Putin și eurofob și colaborator al Securității Directorul TNB se opune proiectării steagului ucrainean pe clădirea teatrului, dar îi găzduiește lui Dan Puric un spectacol, în 27 martie. Dan Puric este cunoscut în spațiul public pentru pozițiile sale pro-ruse, pro-Putin și eurofobe. De-a lungul timpului, Puric a vorbit despre „creștinismul Rusiei” și despre faptul că România „nu ar trebui să fie împotriva Rusiei”. Puric apărea frecvent în Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, interzis și în România, după ce Rusia a invadat Ucraina. Dan Puric a fost colaborator al Securității, dar nu în sensul legii, conform datelor disponibile pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. A fost recrutat în 1976, ca să toarne elevii de la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza”. Luni, Puric a și recunoscut colaborarea cu Securitatea, el declarând la RTV că a semnat angajamentul cu Securitatea la 17 ani și că a considerat că este „un act strict patriotic”. Citește și: Facebook și Instagram vor permite românilor, ucrainenilor și altor estici, să posteze apeluri la lichidarea lui Putin Afișul spectacolului lui Dan Puric la TNB. Sursa: tnb.ro

Tâlhari recidiviști, achitați după o mascaradă de proces la Iași
Eveniment

Tâlhari recidiviști, achitați după o mascaradă de proces la Iași

Hoți violenți recidiviști, achitare foarte dubioasă. Membrii unui grup de tâlhari violenţi ce îşi făceau de cap bătând şi jefuind de agoniseli considerabile oameni singuri şi în vârstă au ajuns liberi în urma unui proces incredibil, presărat cu ameninţări şi bani daţi pentru a închide guri. Hoți violenți recidiviști, achitare foarte dubioasă Capul răutăţilor, care ajutat de complici a jefuit un bătrân de toţi banii din casă, circa 25.000 de lei, e liber acum să-şi continue "meseria". Nu se afla la prima faptă, dar încă nefiind condamnat, procesele fiind pe rol, magistraţii Judecătoriei l-au codamnat cu suspendare, unul din motive fiind şi probele subţiri. Citește și: Rusia a cerut ajutor militar și economic Chinei. SUA: Vor fi consecințe pentru cine ajută Rusia Mai târziu, Curtea de Apel a decis încetarea procesului penal şi lăsarea lui în libertate, după ce probele s-au evaporat una câte una. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Pecerista de temut ucisă de o vidanjă traversa strada pe verde când a fost lovită
Eveniment

Pecerista de temut ucisă de o vidanjă traversa strada pe verde când a fost lovită

Pecerista omorâtă de vidanjă, pe verde. Şoferul vidanjei care a omorât pe trecerea de pietoni una dintre cele mai puternice ieşence din epoca comunismului este cercetat penal pentru ucidere din culpă. Pecerista omorâtă de vidanjă, pe verde Bărbatul cercetat penal are 42 de ani şi locuieşte în Miroslava. Acesta nu era băut în momentul accidentului mortal, şi a recunoscut că nu a observat victima, Maria Chiriac, în vârstă de 80 de ani, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, deoarece femeia s-ar fi aflat într-un "unghi mort". Citește și: Rusia a cerut ajutor militar și economic Chinei. SUA: Vor fi consecințe pentru cine ajută Rusia Femeia a murit pe loc. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Alternativa la adăposturile antiatomice de la subsol: bisericile construite după 1990
Eveniment

Alternativa la adăposturile antiatomice de la subsol: bisericile construite după 1990

Bisericile construite după 1990, adăposturi anti-bombardament. O dată cu începerea conflictului din Ucraina, ieşenii au devenit tot mai interesaţi de adăposturile de la subsolurile blocurilor. Bisericile construite după 1990, adăposturi anti-bombardament Cele aproximativ 160 de adăposturi sunt însă, cel mai probabil, insuficiente pentru întreaga populaţie a oraşului, mai ales că unele nu sunt amenajate corespunzător, nu au ieşiri de siguranţă sau au fost transformate în boxe în care sunt depozitate murături. Citește și: Rusia a cerut ajutor militar și economic Chinei. SUA: Vor fi consecințe pentru cine ajută Rusia O alternativă la aceste adăposturi pot fi însă bisericile, mai ales cele construite după 1990, care au şi un nivel inferior, puternic ranforsat. O altă variantă pentru adăpostirea în cazul unor bombardamente (n.r. - o situaţie puţin probabilă în acest moment) este şi Ansamblul Mitropolitan, care beneficiază de un muzeu recent amenajat, Muzeul Mitropolitan, chiar sub clădirea Mitropoliei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Jurnalist din Republica Moldova avertizează: „Se așteaptă” căderea Ucrainei pentru un „guvern de salvare națională”
Eveniment

Jurnalist din Republica Moldova avertizează: „Se așteaptă” căderea Ucrainei pentru un „guvern de salvare națională”

Jurnalist din Republica Moldova avertizează: în această țară, există politicieni și „stele în ascensiune” care așteaptă căderea Ucrainei pentru a forma un „guvern de salvare națională”, apropiat Rusiei. Moderatorul TV Alexandru Cozer a scris pe Facebook că sunt politicieni care „pozează în mari români”, erau lideri ai opoziției, și care acum „așteaptă căderea Ucrainei, în speranța că se vor pricopsi și ei cu ceva aici în calitate de idioți utili ai lui Putin”. Jurnalist din Republica Moldova avertizează „Ăsta era planul pe 3 zile pentru toată Ucraina, acolo unde să-l înlocuiască pe Zelenski cu vreun Ianukovici și transforme țara într-un nou Belarus. Ăsta rămâne planul pentru toată Ucraina, dacă eroii de acolo nu rezistă și nu se vor bucura de susținere internațională. Și apropo, ăsta e planul și pentru Moldova, în cazul în care cade Ucraina. Din informațiile mele, întregi grupuri, de la „stele în ascensiune” până la ultimii ratați și frustrați politici, abia așteaptă să „elibereze” țara și s-o „salveze”. Ei deja clocesc „guverne de salvare națională” și se văd mahări prin instituțiile statului. Și dacă credeți că din acest grup fac parte doar cei bine cunoscuți drept pioni ai Rusiei, păi vă înșelați. Printre ei se regăsesc și tot felul de frustrați, care pozează în mari români și care nu cu mult timp în urmă erau văzuți drept lideri ai opoziției. Astăzi, prin discuțiile private, acești indivizi îl blamează pe Zelenski și-l acuză că-și distruge națiunea, pentru că „nu negociază pacea” cu Putin”, a scris Cozer. Citește și: Patriarhul ecumenic critică dur invazia lui Putin: „Admirăm rezistența acerbă împotriva invadatorului nerușinat” El a arătat că acesta a fost modul în care regimul Putin a procedat la Melitopol: „A găsit azi o trădătoarea la Melitopol și-a făcut-o primăriță. Acum 2 zile invadatorii l-au răpit pe eroul local Ivan Fedorov, primarul ales democratic, și și-au instalat marioneta în locul său”.

Patriarhul ecumenic critică dur invazia lui Putin: „Admirăm rezistența acerbă împotriva invadatorului nerușinat”
Eveniment

Patriarhul ecumenic critică dur invazia lui Putin: „Admirăm rezistența acerbă împotriva invadatorului nerușinat”

Într-un gest fără precedent, patriarhul ecumenic Bartolomeu critică dur invazia lui Putin în Ucraina. „Privim tragedia poporului ucrainean și admirăm rezistența acerbă împotriva invadatorului nerușinat”, a spus el în timpul uneii liturghii la care a participat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Patriarhul ecumenic critică dur invazia lui Putin Patriarhul a lăudat și opoziția rușilor la invadarea Ucrainei. „De asemenea, suntem încântați să vedem reacția curajoasă a cetățenilor ruși la vărsarea de sânge. Solicităm o încetare imediată a focului pe toate fronturile războiului. Violența și războiul nu numai că nu rezolvă diferențele, dar provoacă durere și moarte și creează probleme mai complexe. Invazia și războiul trebuie să se încheie imediat, acum, și trebuie oferită o nouă oportunitate dialogului, vehiculul păcii prin excelență”, a spus el, citat de orthodoxtimes.com. În 2018, patriarhul ecumenic a recunoscut Biserica independentă a Ucrainei. Ulterior, greco-ortodocșii din Alexandria Egiptului și ciprioții și-au dat și ei acordul. Despărţirea este susţinută de facto și de georgieni și bulgari. Recent, Bartolomeu a spus că a devenit o țintă a Moscovei, pentru că a susținut separarea de Moscova a bisericii Ucrainei. Moscova acuză Constantinopolul că a creat o ruptură în ortodoxia universală, scopurile fiind exclusiv politice și nu religioase. Citește și: Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, ar fi avut o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp. Croația cere explicații

Dispute pe ce tip de explozibil avea la bord drona care a survolat România: bombă sau sistem de autodistrugere?
Eveniment

Dispute pe ce tip de explozibil avea la bord drona care a survolat România: bombă sau sistem de autodistrugere?

Drona de deasupra României, cu explozibil. Bomba găsită în resturile dronei care s-a prăbuşit săptămâna trecută la Zagreb cântărea până la 120 de kilograme şi a explodat sub pământ, a relatat duminică postul public de televiziune croat HTV. Acesta a citat o sursă de nivel înalt din Ministerul Apărării, transmite luni HINA. Drona de deasupra României, cu explozibil Explozia s-a produs sub pământ întrucât drona a căzut pe un teren moale, dar dacă ar fi căzut pe asfalt sau beton consecinţele ar fi fost catastrofale, potrivit HTV. Resturile dronei militare datând din perioada sovietică au fost dezgropate duminică dimineaţa. Ministrul croat al apărării, Mario Banozic, a confirmat că în crater s-au găsit fragmente de bombă de aviaţie şi urme de explozibil, indicând că nu a fost vorba de o dronă de recunoaştere. Citește și: Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, ar fi avut o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp. Croația cere explicații Unii analişti militari au contrazis, însă, această afirmaţie, declarând presei că nu a fost vorba de o bombă de aviaţie, ci de un sistem de autodistrugere a echipamentului şi datelor. Pilot militar: o bombă ar fi distrus clădirile Ivan Selak, fost pilot în forţele aeriene croate, a spus că este aproape sigur că nu a fost o bombă aeriană "pentru că, dacă ar fi avut explozibil, jumătate din căminul studenţesc din vecinătate ar fi fost distrus de deflagraţie". Drona, un dispozitiv fără pilot Tupolev Tu-141 Strij, s-a prăbuşit joi lângă un cămin studenţesc din Jarun, în sud-vestul Zagrebului, la puţin timp după ora 11 seara, avariind circa 40 de maşini aflate într-o parcare. Totuşi, nimeni nu a fost rănit. Drona venise din Ucraina, survolând România şi Ungaria, amândouă state membre ale NATO, cu o viteză de 700 km/h şi la o altitudine de 1.300 metri.

O familie de ucraineni, cu 1,6 milioane de dolari în portbagaj, 50.000 de euro, ceasuri, bijuterii. Voiau să treacă în România
Eveniment

O familie de ucraineni, cu 1,6 milioane de dolari în portbagaj, 50.000 de euro, ceasuri, bijuterii. Voiau să treacă în România

Ucraineni, 1,6 milioane USD în portbagaj. O familie din Ucraina a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari, a anunţat duminică, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. Ucraineni, 1,6 milioane USD în portbagaj Potrivit sursei citate, cei doi ucraineni, soţi şi soţie, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa cu un autoturism înmatriculat în Ucraina, iar în maşină au fost descoperiţi banii nedeclaraţi, dar şi alte bunuri de valoare. "În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra vehiculului. Citește și: Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, avea o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri, nouă ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genţi inscripţionate cu denumiri ale unor firme recunoscute şi sume în valută nedeclarate, peste 1,6 milioane dolari şi peste 50.000 euro", se arată în comunicatul de presă transmis de ITPF Iaşi, citat de Agerpres. Poliţiştii de frontieră au sesizat procurorii vasluieni cu privire la acest caz, bunurile şi sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Plutoane de execuție pentru soldații ruși care vor să dezerteze, ca pe vremea lui Stalin (presă)
Eveniment

Plutoane de execuție pentru soldații ruși care vor să dezerteze, ca pe vremea lui Stalin (presă)

Plutoane de execuție pentru soldații ruși care vor să dezerteze, ca pe vremea lui Stalin, arată Jerusalem Post. Ziarul ilustrează articolul cu o fotografie a lui Stalin, alături de alți lideri ai URSS. Un soldat rus capturat a vorbit despre utilizarea „plutoanelor de execuție” pentru a elimina dezertorii, pe măsură ce tensiunile în cadrul armatei ruse cresc, a arătat agenția Interfax-Ucraina, citată de Jerusalem Post. Plutoane de execuție pentru soldații ruși „Se pare că Putin nu crede în propria sa armată și recurge la metode staliniste de control al soldaților. Acest lucru nu îl salvează de revoltele care au început deja să apară în rândul armatei ruse, potrivit unui soldat rus capturat, în timpul audierilor efectuate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Mai mulți soldați interogați au spus că conducerea armatei a reluat practica plutoanelor de execuție - eșaloane care urmează principalele forțe ale Federației Ruse și âi ucid pe cei care vor să evadeze, la fel ca echipele de comisari ale Uniunii Sovietice, a spus SBU în un mesaj postat pe Telegram”, scrie Jerusalem Post În plus, soldații trimiși pe front sunt mințiți și realizează situația reală abia când ajung pe câmpul de luptă. Însă, atunci când vor să se întoarcă în Rusia, li se spune că vor fi împușcați de eșaloanele care vin din urmă și lichidează dezertorii, mai susține publicația israeliană, citând serviciul secret ucrainean. Citește și: Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, avea o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp Stalin: „Nici un pas înapoi” În iulie 1942, confruntat cu agresiunea Germaniei naziste, Stalin a semnat ordinul „Nici un pas înapoi”. Acel ordin prevedea: „Statele majore ale Armatei şi, înainte de toate, comandanţii de Armate trebuie: (...) b) Să formeze în limitele fiecărei Armate de la 3 până la 5 detaşamente bine înarmate (până la 200 persoane pe secţiune), care să fie puse imediat în spatele diviziilor instabile şi la care să se recurgă, în caz de panică sau de retragere în dezordine a unor elemente din divizie, pentru a trage asupra dezertorilor şi laşilor, şi de a ajuta astfel ostaşii cinstiţi ai Diviziei să-şi îndeplinească datoria faţă de Patria Mamă”. Acest ordin a fost ascuns, după finalizarea războiului mondial.

Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, ar fi avut o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp. Croația cere explicații
Eveniment

Drona prăbușită la Zagreb, care a survolat nederanjată și România, ar fi avut o bombă aeriană la bord. Nu e clar dacă MApN a detectat-o la timp. Croația cere explicații

Drona de deasupra României avea bombă. În drona care s-a prăbuşit joi seara în sud-vestul Zagrebului au fost găsite rămăşiţe ale unei bombe aeriene, a relevat duminică ministrul croat al apărării, Mario Banozić, transmite HINA. Drona de deasupra României avea bombă "Au fost găsite urme ale unui dispozitiv exploziv, ceea ce indică faptul că nu era o dronă de recunoaştere. Am găsit părţi ale unei bombe aeriene", a declarat Banozić reporterilor, la locul prăbuşirii, după ce partea principală a dronei a fost scoasă din pământ. El a precizat că este vorba despre un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică, dar că încă nu este clar dacă a venit din partea Rusiei sau a Ucrainei. "Vom putea spune care a fost scopul său doar după o analiză. Acest tip de bombă a fost folosit de avioane", a adăugat el. Banozić a dat asigurări că zona din jurul craterului este acum sigură şi că nu există substanţe explozive acolo. 40 de autoturisme avariate la Zagreb Serviciul de seismologie din Croaţia a comunicat sâmbătă că seismografele sale au înregistrat impactul unui obiect zburător în zona Jarun din sud-vestul Zagrebului, joi, la ora 23:01:49. Drona a căzut la aproximativ 50 de metri de un cămin studenţesc, dar nimeni nu a fost rănit. Aproximativ 40 de maşini aflate într-o parcare din apropiere au fost avariate. Dispozitivul s-a prăbuşit în Croaţia după ce a survolat România şi Ungaria. Citește și: România, complet expusă în cazul atacurilor aeriene la joasă înălțime, mai ales în zone cu relief accidentat. Cazul dronei prăbușite la Zagreb nu e singular "Se va face o analiză detaliată cu aliaţii noştri din NATO pentru a vedea ce s-a întâmplat. Bineînţeles, nu suntem mulţumiţi de reacţia ţărilor vecine care au observat obiectul zburător mult mai devreme, fără a reacţiona. Dacă ar fi fost detectat la timp, nu am fi fost astăzi aici", a declarat Banozić. Ministrul croat al apărării a menţionat că a vorbit duminică dimineaţă cu omologii săi din Ungaria şi România şi aşteaptă un răspuns după ce aceştia i-au spus că evaluează datele disponibile pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate.

La baza de la Iavoriv, lângă Lvov, lovită devastator de rachete rusești, americanii au dus echipamente anti-tanc în februarie. Exerciții comune, pe 4 februarie
Eveniment

La baza de la Iavoriv, lângă Lvov, lovită devastator de rachete rusești, americanii au dus echipamente anti-tanc în februarie. Exerciții comune, pe 4 februarie

Baza comună NATO Lvov, armament american. Cel puţin nouă persoane au murit şi 57 au fost rănite în atacul aerian de duminică al forţelor ruse asupra bazei militare occidentale de la Iavoriv, în vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat guvernatorul regiunii Lvov, potrivit Reuters. Potrivit guvernatorului, Rusia a lansat 30 de rachete asupra bazei militare. Baza comună NATO Lvov, armament american Ministrul ucrainean al Apărării, Olekssi Reznikov, a spus că la baza militară de la Iavoriv lucrau instructori militari străini, dar că nu este clar dacă vreunul dintre ei era prezent acolo la momentul atacului. Citește și: BREAKING Unitate militară folosită pentru exerciții comune cu NATO, atacată de ruși cu rachete. Unitatea ucraineană se află la 25 de km de Polonia Baza militară nu a fost aleasă întâmplător de atacurile rusești. Cu trei săptămâni înainte de invazia rusă, la Iavoriv s-au desfășurat exerciții comune ucraineano-americane. Mai mult, americanii au oferit, atunci, un ajutor militar de 200 de milioane de dolari. Principalele echipamente au fost lansatoare și rachete anti-tanc. NATO, americani și canadieni la Iavoriv Baza atacată a servit în ultimii ani ca bază de antrenament pentru forţele ucrainene sub coordonarea unor instructori străini, în special americani şi canadieni. Baza din Iavoriv a fost de asemenea unul din principalele centre folosite pentru exerciţii militare comune între forţele ucrainene şi cele ale NATO. Kremlinul nu a răspuns deocamdată unei solicitări a Reuters de a comenta atacul cu rachete. Potrivit guvernatorului regiunii, Maksim Roziţki, avioanele ruse au lansat aproximativ 30 de rachete asupra bazei militare, adăugând că unele au fost interceptate înainte să îşi atingă ţinta. "Polonia condamnă orice agresiune împotriva Ucrainei, inclusiv bombardarea bazei de la Iavoriv", a precizat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe. Moscova avertizase că va ținti livrările de arme occidentale Atacul raportat duminică survine în contextul în care Rusia a ameninţat sâmbătă ca va ţinti livrările de arme occidentale către Ucraina, menţionând în special sistemele de apărare aeriană portabile şi sistemele de rachete antitanc. Viceministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, a spus că a "avertizat SUA" că, pentru Moscova, "convoaiele" de armament devin "ţinte legitime". Regiunea Lvov a fost până acum relativ ferită de violenţe. Lvov, mare oraş din vestul Ucrainei, găzduieşte numeroase persoane strămutate din cauza invaziei ruse. Mai multe ţări şi-au mutat de asemenea acolo ambasada, considerând că acest oraş este mai sigur decât capitala Kiev. În acelaşi timp, primarul din Ivano-Frankivsk, oraş situat la circa 100 de km sud de Lvov, susţine că aeroportul localităţii a fost vizat duminică de un atac. "Exploziile auzite în această dimineaţă au fost cauzate de un atac asupra aeroportului. Încercăm să stabilim exact ce s-a întâmplat", a scris Ruslan Marţinkiv pe pagina sa de Facebook.

Numărul soldaților și ofițerilor ruși morți în Ucraina șochează până și presa tolerată de Kremlin: Cine este vinovat pentru 71 de morți pe zi?
Eveniment

Numărul soldaților și ofițerilor ruși morți în Ucraina șochează până și presa tolerată de Kremlin: Cine este vinovat pentru 71 de morți pe zi?

Număr șocant de ruși morți în Ucraina. Nezavisimaia Gazeta, una dintre puținele publicații centrale în care mai apar poziții contrare Kremlinului, a publicat o analiză dură a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Analiza pleacă de la numărul oficial de soldați ruși uciși în Ucraina – 498 de decese recunoscute pe 2 martie de Ministerul Apărării de la Moscova. Număr șocant de ruși morți în Ucraina Ziarul arată că este o pierdere uriașă pentru armata rusă, comparabilă cu dezastrele militare din Afganistan (anii '80) și primul război din Cecenia (1996). Autorul analizei arată că Rusia a pierdut în primele zile de război în Ucraina, din 24 februarie până pe 2 martie, câte 71 de ofițeri și soldați contractuali în fiecare zi. Citește și: Putin, declarat inapt de Institutul de contra-spionaj „Andropov” de la Moscova: Incapabil să evalueze corect deciziile sale și efectele asupra KGB Pe lângă aceștia, armata rusă a pierdut cel puțin un general – pe Andrei Suhovetsky (47 de ani, unul dintre comandanții temutelor forțe speciale Spețnaz). "Îți îngheață sângele în vene când îți dai seama că, în medie, în fiecare zi, din 24 februarie până pe 2 martie, au murit 71 de ofițeri și soldați contractuali", arată analiza din Nezavisimaia Gazeta. Recruți trimiși în luptă de Moscova Articolul amintește și minciuna Ministerului Apărării, care a anunțat la începutul războiului din Ucraina că "nici recruții și nici cadeții din instituțiile de învățământ ale Ministerului rus al Apărării nu participă" la conflict. "Pe 9 martie, s-a dovedit că au fost trimiși în luptă și recruții, iar unii dintre ei au fost chiar capturați", scrie ziarul moscovit. "Și acest lucru nu poate decât să ridice o serie de întrebări. Unde, cum, de ce, în ce circumstanțe au murit atât de mulți dintre militarii noștri pe zi? Desigur, cine este de vină pentru asta? În ultimii ani, Forțele Armate au făcut zeci de exerciții diverse, printre care, cu siguranță, antrenamentul de acțiuni în teritoriile cât mai apropiate ale unui potențial inamic, a tuturor acestor noi membri NATO. Comandanții și antreprenorii chiar nu sunt suficient de instruiți? Cât de loială este populația trupelor ruse din diferite regiuni?", scrie analistul rus. Ziaristul rus mai arată că este neobișnuit pentru Ministerul Apărării să facă public numărul militarilor morți chiar în timpul conflictului și susține că Moscova a fost forțată să recunoască decesele de presiunea publică pusă de Kiev, care a anunțat zilnic numere mult mai mari de militari ruși uciși de armata ucraineană. O moarte, șapte milioane de ruble "Aproape o jumătate de mie de morți într-o săptămână este o pierdere amară. Să repetăm ​​și să înțelegem: 71 de oameni pe zi au primit un glonț sau au murit în urma unei explozii – statistici care nu au precedent în conflictele armate din ultimele decenii", mai scrie Nezavisimaia Gazeta, citată de G4Media. Articolul se încheie cu o trimitere la declarația Ministerului Apărării din Rusia, care spune zilnic că soldații și ofițerii ruși dau dovadă de curaj, curaj și eroism în timpul unei operațiuni militare speciale în Ucraina. "Desigur, acest lucru nu ușurează durerea rudelor victimelor. Și este puțin probabil să fie încălziți de acele șapte milioane de ruble pe care le-au promis pentru fiul, fratele, soțul, tatăl lor mort", arată publicația citată (aici, textul in cache).

VIDEO George Simion a schimbat tactica: după două săptămâni de război fără referiri negative la Rusia, l-a numit "criminal de război" pe Putin la TV publică poloneză
Eveniment

VIDEO George Simion a schimbat tactica: după două săptămâni de război fără referiri negative la Rusia, l-a numit "criminal de război" pe Putin la TV publică poloneză

George Simion: Putin, criminal de război. Asta a afirmat co-președintele AUR. Dar nu în România, ci în Polonia. George Simion: Putin, criminal de război "Putin continuă politica stalinistă de agresiune, el este un ucigaş, un criminal de război şi nu putem să ȋi permitem să facă ceea ce le face el acum ucrainenilor şi ucrainencelor. În sfârşit, au ȋnceput aliaţii noştri să ȋnţeleagă cel puţin un pic din ceea ce am trăit noi ani de zile din cauza ruşilor", a declarat Simion la TVP Info, canal online al televiziunii publice poloneze (aici, VIDEO în engleză, limba în care a avut loc discuția, de la minutul 23). Citește și: 12 zile de la invadarea Ucrainei, George Simion rezistă: nici un cuvânt de condamnare fermă a Rusiei. AUR continuă retorica Sputnik "Criminalul nu trebuie să ne intimideze. El crede că estul Europei e curtea lui de joacă. Să se ȋntoarcă ȋn Rusia. Sunt convins de puterea NATO. Noi, România, avem mult de ȋnvăţat din experienţa polonezilor. Să ne ȋntoarcem la era când Moscova dicta soarta Europei de Est este inacceptabil. Trebuie să apărăm identitatea Europei şi să ne amintim paginile ȋntunecate ale istoriei. Iar Berlinul trebuie neapărat să acţioneze", a spus George Simion când a fost întrebat ce crede despre cererea lui Vladimir Putin ca NATO să ȋşi retragă forţele din ţările care au aderat la Alianţă după 1997. Simion vorbește de "Europa unită" În acelaşi interviu, liderul AUR a afirmat că "să cedezi ȋn faţa lui Putin e aproape o crimă, pentru că este un criminal". "Sper ca politicienii occidentali să ȋnceapă să ȋnţeleagă că o Europă unită e posibilă numai fără Putin, fără gazul rusesc şi fără şantaj. Pactul Ribbentrop-Molotov este readus la viaţă de acţiunile lui Scholz şi ale lui Putin. Nu ştiu de ce nu ȋnţelege Occidentul acest lucru", a mai spus co-președintele AUR. Acesta a fost invitat în emisiunea televiziunii poloneze în calitate de lider al grupului parlamentar de prietenie româno-polonez şi preşedinte al Partidului Alianţa Pentru Unirea Românilor (AUR).

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră