marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

Aproape 100 de medici de la SJU Suceava, scut în jurul doctoriței care a lăsat un pacient să moară, fiindcă n-a dat șpaga la timp: „Nu credem că poate fi vorba de mită”

Aproape 100 de medici de la SJU Suceava au făcut scut în jurul doctoriței care a lăsat un pacient să moară, fiindcă n-a dat șpaga la timp: ei au trimis un memoriu Curții de Apel care judeca cererea de arestare, apreciind că ea nu a luat mită și nici nu a solicitat „foloase necuvienite”. Libertatea scrie că inițiatorul memoriului a fost a fost chirurgul plastician Mircea Dinu Bordiniuc. El afirmase încă din 23 ianuarie: „Văd că o grămadă de persoane se grăbesc să acuze și să arunce cu piatra. Mie unuia nu îmi vine să cred că doamna doctor a pretins ceva de la pacienții săi. Sunt medic și știu că uneori unii pacienți doresc să își exprime recunoștința față de persoana care îi tratează, lucru care, în multe culturi, este legal și etic, în trecut chiar și în România a fost privit ca ceva normal”. Medicul Mircea Dinu Bordiniuc Scut în jurul doctoriței care a lăsat un pacient să moară Potrivit Monitorului de Suceava, memoriul a fost semnat de 96 din cei 252 de medici de la SJU Suceava. Documentul se află la dosarul în care a fost judecată cererea de arestare. „Eventualele daruri din partea pacienţilor, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoştinţă din partea acestora, luând în considerare efortul şi seriozitatea depuse în salvarea vieţilor lor. Nu credem că poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite”, se arată în memoriu. Judecătorii de la Curtea de Apel au apreciat însă că medicul știa că încalcă legea și au subliniat frecvența șpăgilor: „De remarcat este faptul că în numai 20 de minute, în data de 15.12.2022, între orele 13.06-13.25, medicul a consultat șase pacienți, primind de la aceștia aproximativ 500 de lei și 50 de euro”. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise Curtea de Apel pare că răspunde celor 96 de medici, care justifică „micile gesturi de recunoștință”, arătând, în motivarea deciziei de trimitere a doctoriței în arest la domiciliu: „O astfel de opinie este contrară legii penale, aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei încheieri, astfel încât orice pacient care oferă bani sau cadouri medicilor din sistemul medical de stat, în legătură cu asistenţa medicală primită, se expun pe ei înşişi răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită. În mod similar, medicii din sistemul public de stat, care primesc de la pacienţi bani sau cadouri, ca o recompensă pentru asistenţa medicală acordată pacienţilor, se expun răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”.

Aproape 100 de medici de la SJU Suceava, scut în jurul doctoriței care a lăsat un pacient să moară, fiindcă n-a dat șpaga la timp: „Nu credem că poate fi vorba de mită”
Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la ASF și nu putea vinde nici măcar o poliță de asigurare, dar a fost pus să conducă industria de armament (Libertatea)
Eveniment

Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la ASF și nu putea vinde nici măcar o poliță de asigurare, dar a fost pus să conducă industria de armament (Libertatea)

Gabriel Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și nu putea vinde nici măcar o poliță de asigurare, dar a fost pus să conducă industria de armament a României, scrie Libertatea. Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la ASF Procurorii DNA vor solicita Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării. Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie. Potrivit Libertatea, printr-o firmă de consultanță, exact ca în cazul anchetat de procurorii DNA, Țuțu a fost implicat în falimentul societății de asigurări Forte. „ASF a constatat în 2016 că există «îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea și probitatea morală a domnului Țuțu Gabriel de a-și exercita atribuțiile corespunzătoare funcției» și i-a interzis ca, vreme de cinci ani, să facă parte din conducerea unei societăți de asigurări. Exact pe perioada restricției, el a fost numit director general al ROMARM, care înglobează 15 uzine, fabrici și un institut de cercetări, de importanță strategică”, scrie Libertatea. În decizia ASF cu numărul 1.359 din 7 iulie 2016 s-a hotărât că Țuțu e amendat cu 50.000 de lei și are interdicție de a ocupa orice funcție care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru o perioadă de 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare. Țuțu nu pare să fi atacat în instanță această decizie. Citește și: EXCLUSIV Profitul afacerilor lui Pițurcă jr a crescut de 85 de ori în pandemie. Cifra de afaceri: de la 500.000 de lei, la 18 milioane. Pentru acele afaceri, Pițurcii, reținuți de DNA

Fără milă: cecenii lui Kadîrov au violat o propagandistă rusă și i-au bătut cameramanul. Oficialii ruși încearcă să îngroape scandalul, ca să nu afecteze imaginea armatei
Eveniment

Fără milă: cecenii lui Kadîrov au violat o propagandistă rusă și i-au bătut cameramanul. Oficialii ruși încearcă să îngroape scandalul, ca să nu afecteze imaginea armatei

Cecenii lui Kadîrov au violat o propagandistă rusă și i-au bătut cameramanul, într-un hotel din Melitopol, scrie presa din Ucraina, care prezintă plângerea depusă de televiziunea NTV la comitetul de investigații al Federației Ruse. Foto: Twitter Cecenii lui Kadîrov au violat o propagandistă rusă Jurnalista violată este Olga Zenkova, de la canalul NTV, controlat de Gazprom și supus sancțiunilor SUA. În Rusia, subiectul este cenzurat, dar conducerea postului a avut curajul să depună o plângere. Plângerea NTV Document tradus „În documentul trimis Comisiei de anchetă se indică faptul că propagandista Olga Zenkova și cameramanul Artem Yepifanov se aflau în hotelul Vorontsovsky din Melitopol, când au fost atacați de un grup de persoane în uniforme de camuflaj, care s-au prezentat drept luptători ai batalionului Akhmat.«În urma atacului, Yepifanov Artem Sergeevich a primit răni de gravitate medie, ceea ce este dovedit prin protocolul de examinare în spitalul orașului Melitopol №1. În ceea ce privește reporterul Olga Viktorovna Zenkova, grupul de persoane a comis și acte violente de natură sexuală», se arată în apelul conducerii NTV către comitetul de investigații. Conducerea canalului de propagandă s-a plâns că «oficiul comandantului militar» din Melitopol a refuzat deschiderea unui dosar penal”, scrie MyUkraineis.org. Site-ul prezintă și plângerea, din 21 iaunuarie, către comitetul de investigații al Federației Ruse. Citește și: EXCLUSIV Profitul afacerilor lui Pițurcă junior a crescut de 85 de ori în pandemie. Cifra de afaceri: de la 500.000 de lei, la 18 milioane. Pentru acele afaceri, Pițurcă senior a fost reținut de DNA împreună cu șeful Romarm

Elev de clasa a II-a, fiu de primar PSD, serbat la școală în pauza mare cu o cântăreață de muzică populară, animatori, echipă video, șampanie. Tatăl, dosar pentru alcool la volan
Eveniment

Elev de clasa a II-a, fiu de primar PSD, serbat la școală în pauza mare cu o cântăreață de muzică populară, animatori, echipă video, șampanie. Tatăl, dosar pentru alcool la volan

Folcloristă, șampanie, la clasa a II-a. La Școala "Miron Costin" din Bacău, ziua unui elev de clasa a II-a a fost serbată cu fotografi, animatori și chiar o cântăreață de muzică populară. Totul, în pauza mare. Artista de muzică populară apare în filmare ținând în mână o șampanie, potrivit bacau.net. Folcloristă, șampanie, la clasa a II-a Videoclipul a fost publicat pe rețelele de socializare și a stârnit foarte multe comentarii, multe negative, așa că a fost șters la scurt timp. Inspectoratul Școlar Județean Bacău a transmis un comunicat de presă în care a precizat că directorul școlii nu avea cunoștință despre ce s-a întamplat, iar în cererea făcută de părinte nu erau precizate alte informații. Citește și: Ezitările Occidentului în a furniza tancuri grele Ucrainei îl ajută pe Putin: Moscova se grăbește să atace masiv în primăvară, cât timp Kievul este vulnerabil la o ofensivă terestră extinsă "Conducerea Școlii Gimnaziale Bacău ne-a informat, în data de 26 ianuarie, despre incidentul pătrunderii în școală, la pauza mare (9.50-10.10), a unor adulți (între care o cântăreață de muzică populară, un cameraman, doi animatori) în vederea sărbătoririi unui elev de clasa a II-a, în prezența doamnei învățătoare. Mama elevului lăsase o cerere la secretariat, în dimineața respectivă, solicitând accesul dumneaei în școală, pentru a-i face o surpriză fiului cu ocazia zilei de naștere. Directorul școlii ne-a precizat că nu avea cunoștință despre ceea ce urma să se întâmple, de prezența altor persoane, cu excepția mamei. În urma incidentului, s-a demarat anchetarea aspectelor invocate, atât la nivelul unității de învățământ, cât și la nivelul ISJ Bacău. Inspectoratul Școlar Județean Bacău nu încurajează nicidecum vreo formă de viciere a procedurii privind siguranța elevilor în interiorul unităților de învățământ și dezaprobă astfel de practici", a transmis IȘJ. Tatăl, primar PSD Potrivit Ziarului de Bacău, tatăl elevului sărbătorit este Dragoș Boghian, primarul comunei Vultureni. El are dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident de circulație, în urmă cu aproape un an. "Cine sunt parinții care reclamă? Ce probleme au fost cu sărbătorirea? Copiii au mai fost filmați și la alte evenimente organizate de școală. Chiar recent, când a fost organizat un târg. Din cunoștințele mele conducerea școlii și-a dat la începutul anului un acord, la o întâlnire cu părinții, pentru așa ceva. Oricum, educatoarea și-a dat acordul. Și nu este nicio problemă cu șampania. Cred că animatoarele au pus șampanie pentru copii", a spus primarul pentru Ziarul de Bacău.

Mercenar Wagner recrutat din pușcărie, luat prizonier de ucraineni după doar două zile pe front: Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme
Eveniment

Mercenar Wagner recrutat din pușcărie, luat prizonier de ucraineni după doar două zile pe front: Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme

Mercenarii Wagner știu cât valorează: nimic. Înainte de începerea războiului rus împotriva Ucrainei, Grupul Wagner era văzut ca o forță de elită. Totuși, pe măsură ce starea armatei ruse s-a înrăutățit iar mobilizările anunțate de președintele Putin în rândul populației au creat valuri de revoltă, Wagner a intrat puternic pe scena războiului. Însă fără proverbialii săi profesioniști, ci recrutând "carne de tun" din închisori – mercenarii fiind azi ucigași, hoți, traficanți de droguri, toți momiți cu promisiunea eliberării. Mercenarii invizibili legal E și povestea lui Oleg, un bărbat de 30 de ani, condamnat în Rusia pentru trafic de droguri, sedus de "oamenii de la Wagner", antrenat în grabă pentru război și trimis imediat direct în prima linie a frontului. După doar două zile a fost capturat de armata ucraineană. La început, ideea i s-a părut bună. "Ne-au vorbit despre amnistiere", a povestit Oleg, pentru Die Welt, care este trocul care li se oferă deținuților: dacă rezistă șase luni pe front, sunt mai apoi liberi. "Oleg a luptat pentru grupul de mercenari ruși Wagner care, din punct de vedere legal, e un no man’s land: Convenția de la Geneva se aplică doar soldaților din armatele oficiale, nu și mercenarilor. Însă Oleg nu a știut asta până când a fost capturat și adus în tabăra pentru prizonieri din vestul Ucrainei unde așteptă un schimb de prizonieri. (...) Căci autoritățile ucrainene îi tratează și pe luptătorii Wagner drept prizonieri de război. Potrivit unui purtător de cuvânt, nu se face nici o diferență.", arată Die Welt. "Cetățenii inutili", trimiși în luptă Însă, în Rusia, se face diferența – Die Welt amintind și de Margarita Simonian, vocea propagandei ruse la televiziunea de stat, care ar fi sugerat, înainte de începerea recrutării mercenarilor din închisori, că "ar fi mai bine ca Rusia să trimită în luptă cetățenii inutili, nu tineri educați". În plus, de vreme ce Wagner este o armată privată, pierderile de vieți omenești nu sunt incluse în statisticile oficiale. "Wagner există pentru că cineva are nevoie de Wagner", spune Oleg. Însă nu mai adaugă nimic atunci când este întrebat cine este acel "cineva". Ridică din umeri și tace. Citește și: Ezitările Occidentului în a furniza tancuri grele Ucrainei îl ajută pe Putin: Moscova se grăbește să atace masiv în primăvară, cât timp Kievul este vulnerabil la o ofensivă terestră extinsă Frica s-a instaurat, potrivit Die Welt, "pentru că, pe cât de exclusivist este acest grup, pe atât de puternic este proprietarul grupului: oligarhul Evgheni Prigojin. Un infractor mărunt în anii '80, care a făcut închisoare nouă ani pentru jaf armat, însă a devenit un proeminent antreprenor în anii '90, în Sankt Petersburg, câștigându-și, mai târziu, porecla de «bucătarul lui Putin». Prigojin este un furnizor de servicii complete pentru regimul rus: pe lângă Wagner, companiile de trolli pe internet fac și ele parte din imperiul său.". Mercenarii Wagner știu cât valorează: nimic Oleg a mărturisit în interviu că, pe front, nu a văzut decât luptători Wagner: "De la antrenamentul în Luhanskul ocupat de ruși, în estul Ucrainei, până la desfășurarea sa pe front. Nu existau soldați obișnuiți. De la logistică, la prima linie – totul este Wagner. Pentru că (...) Wagner este acolo pentru a netezi calea pentru armata rusă obișnuită.". Cînd a intrat în această ruletă rusească, își dorea doar să scape de închisoare: "Știam că suntem carne de tun, am fost de acord cu asta.". Ideologia, adaugă, nu a jucat nici un rol, doar amnistia. Totuși, mai tîrziu, s-a lăsat sedus de propagandă, și chiar a vrut să "ajute", crezând cu adevărat ce se spune la televiziunea rusă – că Ucraina e ocupată de puteri occidentale care ucid civili. Mai apoi, și-a dat seama că lucrurile stăteau altfel: "Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme.". A adăugat că, din grupul său de 50 de bărbați, probabil doar el mai este în viață. "Se pare că, până în prezent, Grupul Wagner a recrutat proximativ 30.000 de bărbați din închisorile rusești. Potrivit estimărilor ucrainene, 80% dintre ei au fost deja uciși, răniți sau capturați în Ucraina. Câmpurile din afara orașului Bahmut, din estul ucrainean, sunt pline de trupurile lor.", contextualizează Die Welt. Barosul lui Putin Chiar dacă a crezut că știe în ce se bagă, trocul nu a fost de fapt "luptă și vei fi liber", ci mai degrabă "luptă și vedem noi pe urmă". "Fuga, predarea, retragerea – nici una dintre acestea nu este opțiune. Există numeroase rapoarte despre luptători Wagner care au fost împușcați de propriii oameni dacă au refuzat să se confrunte cu o moarte sigură.”, comentează publicația germană. O dovadă înfiorătoare este execuția lui Evgheni Nujin, un fost mercenar rus care a trecut de partea Ucrainei, însă a fost prins de foștii colegi de arme. În octombrie 2022, a fost omorât în bătaie, cu lovituri de baros, totul fiind filmat. Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat atunci că "un câine a avut o moarte de câine". Iar Margarita Simonian, șefa presei de stat de la Moscov, a lăudat execuția, declarând că "barosul ar trebui să fie folosit pentru a corecta greșelile celor care îl mint pe președintele rus și pe comandanții săi cu privire la eșecurile din război". În prezent, Oleg se află într-un lagăr pentru prizonieri de război din vestul Ucrainei. Își ascultă noii gardieni, împletește obiecte de mobilier din răchită, așteaptă să i se hotărască soarta. Vrea să meargă acasă, deși știe că acolo poate fi eliminat. Dar încă speră că rușii vor onora trocul – contractul cu Wagner terminându-se în două luni.

Țuțu, reținut de DNA împreună cu Pițurcă, s-a ocupat opt ani în SRI de coordonarea împotriva atacurilor cibernetice la adresa securității naționale, dar habar nu are să deschidă computerul
Eveniment

Țuțu, reținut de DNA împreună cu Pițurcă, s-a ocupat opt ani în SRI de coordonarea împotriva atacurilor cibernetice la adresa securității naționale, dar habar nu are să deschidă computerul

Reținutul Țuțu, expert SRI în cybersecurity. Gabriel Țuțu, șeful Romarm și protejatul ministrului liberal Virgil Popescu, a fost reținut de procurorii anticorupție pentru că a vândut măști neconforme Ministerului Apărării Naționale. În același dosar de corupție a fost reținut și Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei de fotbal a României, pentru că o parte dintre produsele neconforme au fost achiziționate prin intermediul unei societăți deținute de fiul său. Numele lui Gabriel Țuțu apare în mai multe afaceri controversate, inclusiv în achiziția de rachete ruginite din Bulgaria pe care le-a revândut în Ucraina. În această operațiune a fost implicată direct compania Romarm, deținută de Ministerul Economiei. Reținutul Țuțu, expert SRI în cybersecurity Gabriel Țuțu și-a început cariera în 1995 ca agent de poliție în Galați. A rezistat doar trei ani. Nu se știe ce a făcut în perioada 1998-2001. Dar în 2001 îl regăsim ca angajat al companiei de pază Securent SA, societate care l-a pus șef de securitate la Arcelor Mittal Steel Galați. De acolo, a fost recuperat de Serviciul Român de Informații, care i-a dat pe mână coordonarea unei echipe de identificare, prevenire și combatere a amenințărilor din spațiul cibernetic care pun în pericol securitatea națională a României. Se întâmpla în aprilie 2003, în timp ce Țuțu urma cursurile unui master la Academia Națională de Informații. Pe această funcție, Țuțu a rezistat până în august 2011, potrivit propriului CV, deși nu avea specializări în securitatea cibernetică. Studiile superioare ale lui Țuțu sunt de drept, la Universitatea "Danubius" din Galați. Dezastrul Țuțu De la SRI, Gabriel Țuțu a ajuns șef al departamentului juridic la Ministerul Comunicațiilor. Ulterior, a trecut prin Consiliul de Administrație al Loteriei Române. Într-un final, a ajuns detectiv particular. A fost salvat în decembrie 2019 de ministrul Economiei, liberalul Virgil Popescu, care l-a plantat la șefia companiei de stat Romarm, principalul producător și exportator de produse militare din România. Sub ministrul Virgil Popescu, Gabriel Țuțu a fost implicat într-o serie de achiziții controversate în plină pandemie. De exemplu, a cumpărat instalații chinezești pentru a produce măști medicale la Uzina Mecanică Plopeni. La scurt timp după ce au fost puse în funcțiune, echipamentele chinezești s-au stricat. În toamna anului 2020, Gabriel Țuțu l-a însoțit pe ministrul Virgil Popescu l-a Mehedinți, în timpul campaniei electorale. Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu: investiție de zece milioane de lei într-o comună. Fiica primarului, consiliera ministrului Acolo a promis că va construi fabrica de arme Beretta, dar proiectul a fost abandonat, iar Romarm a rămas cu obligația de offset. Filiera Belarus - Bulgaria - Romarm - Ucraina În vara anului 2022, la aproape șase luni de la declanșarea războiului din Ucraina, o ancheta jurnalistică a unei publicații bulgare a dezvăluit că Romarm, sub conducerea lui Gabriel Țuțu, a cumpărat rachete ruginite din Bulgaria, produse în Belarus, pentru a fi vândute în Ucraina. Militarii ucraineni au refuzat muniția livrată de Romarm pentru că aceasta era deformată și ruginită. În urma acestei controversate afaceri cu armament, actualul ministru al Economiei, Florin Spătaru, a promis declanșarea unei anchete interne. Rezultatele nu au mai fost făcute publice.

Șeful Romarm, reținut de DNA. DeFapt, martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm”
Eveniment

Șeful Romarm, reținut de DNA. DeFapt, martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm”

Șeful Romarm, Gabriel Țuțu, a fost reținut de DNA, susțin mai multe publicații. Potrivit Antena 3 CNN și Digi 24, Gabriel Țuțu a fost audiat de DNA în dosarul prin care MApN a achiziționat mai multe măști și viziere într-un contract de 11 milioane de lei, bani care ar fi ajuns la fiul lui Victor Pițurcă. Aceste măști au fost neconforme, lucru precizat și de medici. În acest dosar a fost reținut și Victor Pițurcă. Șeful Romarm, reținut de DNA DeFapt.ro a scris, în martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm, și Daniela Nicolescu, zisă «pușculița PNL»”. Romarm este în subordinea ministerului Economiei. Șeful Romarm este un absolvent al Școlii de Poliție Vasile Lascăr – unde sunt pregătiți subofițerii/ agenții de poliție - și apoi a lucrat ca agent de poliție în Galați. A urmat cursurile Facultății de Drept de la Universitatea „Danubius“ din Galați. Din 2001, a preluat conducerea pazei la combinatul siderurgic Arcelor Mittal Steel Galați. Conform propriului CV, peste noapte, a ajuns ofițer și șeful unui Departament din cadrul Serviciului Român de Informații, funcție pe care a rezistat din 2003 până în 2011. De la SRI a ajuns șef departament juridic la Ministerul Comunicațiilor, a trecut și prin Consiliul de Administrație al Loteriei Române. Într-un final, a ajuns detectiv particular. A fost recuperat și instalat la șefia companiei Romarm în decembrie 2019. Pe site-ul Romarm, Țuțu se recomandă: „Un manager extrem de motivat și proactiv, cu o experiență solidă în domeniul sistemelor de securitate și siguranță a informației. Nivelul ridicat de integritate și sprijinul oferit echipei definesc un comportament de leader cu rezultate dovedite în poziția de manager. 10 ani de experiență în Serviciul Român de Informații și 5 ani de securitate comercială, timp în care au fost menținute colaborări prolifice cu mai multe agenții guvernamentale, diplomatice și de informații”.

FOTO+VIDEO Primele telefoane pe care le va da noul președinte al Cehiei, generalul Pavel: către Zelenski și președintele Taiwanului. China și Rusia, amenințare mai mare decât terorismul
Eveniment

FOTO+VIDEO Primele telefoane pe care le va da noul președinte al Cehiei, generalul Pavel: către Zelenski și președintele Taiwanului. China și Rusia, amenințare mai mare decât terorismul

Primele telefoane pe care le va da noul președinte al Cehiei, generalul Petr Pavel, vor fi către omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, și către președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen. Încă din 2018, Pavel avertiza că China și Rusia reprezintă pentru Cehia o amenințare mai mare decât terorismul. Primele telefoane pe care le va da generalul Pavel Acum trei ani, Pavel arăta că, în ceea ce privește gravitatea amenințărilor, „cea mai mare și mai durabilă este China”. Mai degrabă decât o amenințare militară directă, Pavel s-a referit la implicarea Beijingului în ordinea internațională și achiziția de tehnologie, adăugând că „finanțele și economia au devenit un alt flux de influență”, China „extinzându-se din punct de vedere economic și financiar în întreaga lume”. Agenția France-Presse a scris că Pavel, un erou de război care iubește motocicletele, a promis că va „restabili ordinea” în UE și în Republica Cehă, dacă va fi ales. Fidel trecutului său militar, Pavel, în vârstă de 61 de ani, a afirmat pe site-ul său de campanie: „Nu pot ignora faptul că oamenii de aici se simt din ce în ce mai dezorganizați, dezorganizați și nesiguri și că țara a renunțat cumva să acționeze”. El a mai scris: „Trebuie să schimbăm această situație. Trebuie să jucăm conform regulilor jocului, care se aplică tuturor în mod egal. Avem nevoie de o curățenie mare.” Președintele ales al Cehiei este cunoscut pentru pasiunea sa pentru motociclete. El vorbește rusă, engleză și franceză. Aha, this is what he meant by “restoring order” ?Cute video shows values of new Czech president elect Petr Pavel. pic.twitter.com/Xi5kff36WQ— Ian Willoughby (@Ian_Willoughby) January 29, 2023 Pe rețelele sociale a devenit virală filmarea care-l arată cum, în timp ce se grăbea spre o întâlnire, se apleacă, ridică un fular de pe podea și-l lasă pe un scaun.

Amenințări mafiote. Înainte de a invada Ucraina, Putin i-a spus lui Boris Johnson: Aș fi putut ușor să te ucid cu o rachetă
Eveniment

Amenințări mafiote. Înainte de a invada Ucraina, Putin i-a spus lui Boris Johnson: Aș fi putut ușor să te ucid cu o rachetă

Cu puțin timp înainte de a invada Ucraina, președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a spus lui Boris Johnson, pe atunci premier al Marii Britanii: „Aș fi putut ușor să te ucid cu o rachetă”. Boris Johnson, care a relatat această conversație la BBC, a spus că Putin avea un ton relaxat și detașat. Putin i-a spus lui Johnson: Aș fi putut ușor să te ucid „Johnson a spus că Putin a făcut acest comentariu în timpul unui lung apel telefonic din februarie anul trecut, în timp ce trupele ruse erau mobilizate lângă granița cu Ucraina. «M-a cam amenințat la un moment dat și a spus: „Boris, nu vreau să te rănesc, dar cu o rachetă, ar dura doar un minut”, sau ceva de genul acesta», a spus Johnson pentru BBC. Nu era clar dacă comentariul liderului rus a fost făcut în glumă. «Din tonul relaxat pe care îl avea, tipul de detașare pe care părea să-l aibă, el doar se juca cu încercările mele de a-l determina să negocieze», a spus Johnson”, scrie The Times. Conversația a avut loc la scurt timp după ce Johnson a călătorit la Kiev pentru a-i oferi sprijin președintelui Zelensky. La acea vreme, Rusia nega că ar fi avut vreo intenție de a avansa peste graniță, în ciuda acumulării de trupe. Trei săptămâni mai târziu, pe 24 februarie, a invadat. Johnson a spus că își amintește că i-a spus lui Putin că vor exista sancțiuni occidentale mai dure dacă invadează și acest lucru nu va face decât să intensifice sprijinul Occidentului pentru Kiev, ceea ce ar însemna „mai mult NATO, nu mai puțin” la granițele ruse. Aceste detalii apar în serialul care va fi difuzat de azi pe BBC 2, Putin vs the West. Citește și: BREAKING Partidul cancelarului Nehammer a pierdut zece procente la alegerile din landul Austria inferioară – rezultate preliminare BBC l-a intervievat și pe fostul ministru britanic al Apărării, Ben Wallace, care relatează cum a fost mințit de șefii armatei ruse, care negau vehement că vor ataca Ucraina. Însă, pe de altă parte, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, susține că, dacă Rusia va invada Ucraina, ucrainenii nu se vor apăra.

BREAKING Partidul cancelarului Nehammer a pierdut zece procente la alegerile din landul Austria inferioară - rezultate preliminare
Eveniment

BREAKING Partidul cancelarului Nehammer a pierdut zece procente la alegerile din landul Austria inferioară - rezultate preliminare

Partidul cancelarului Nehammer, OVP, a pierdut zece procente la alegerile din landul Austria inferioară, arată rezultatele preliminare prezentate de ORF. Totuși, OVP este pe primul loc, cu 39,7%, arată datele ORF - radioteleviziunea austriacă de stat. Marja de eroare a acestor date este de 1,2%. La urne erau așteptate 1,3 milioane de persoane pentru a alege noul parlament regional, iar prezența la vot a fost de peste 70%. Partidul cancelarului Nehammer a pierdut zece procente Pe locul II s-ar situa FPO, partidul libertății, o formațiune de dreapta populistă, care ar fi reușit să atragă 25,4% - o creștere de peste 10%. Socialiștii au, în această evaluare, 20,7%, un minus de 3,2%, iar verzii, cu 7,3%, au crescut cu aproape un procent. Das Ergebnis der Landtagswahl in Niederösterreich.Die ÖVP verliert stark, die FPÖ gewinnt dazu, die SPÖ kann nicht profitieren. Grüne und NEOS stabil. #ltwnoe pic.twitter.com/CJNyB7Nh8Y— Martin Thür (@MartinThuer) January 29, 2023 Sondajele anticipau aceste rezultate. NIEDERÖSTERREICH | Sonntagsfrage Landtagswahl OGM/KurierVPNÖ: 37% (-5)FPÖ: 26% (+11)SPÖ: 23% (+1)NEOS: 7% (+1)GRÜNE: 6% (-2)Sonstige: 1% (-6)Änderungen zur letzten Umfrage vom 08. Mai 2022Verlauf: https://t.co/zCC0U1xvRv#ltwnoe pic.twitter.com/Qjbfe8XdTL— Österreich Wählt (@Wahlen_AT) January 21, 2023 Acest land este centrul de putere al OVP, partidul cancelarului Karl Nehammer. Dacă partidul pierde majoritatea absolută în parlamentul Austriei și, eventual, și în guvern, care se formează după un sistem de reprezentare proporțională, OVP, partid implicat în trecut în scandaluri de corupţie, ar fi într-o situașie proastă. Citește și: Siegfried Mureșan critică ipocrizia cancelarului austriac: Refuză extinderea Schengen – dar votează pentru Croația, vrea buget UE mai mic – dar cere două miliarde de euro în plus Vom reveni.

Doi ani de la incendiul de la "Matei Balș", fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Nici un vinovat pentru 21 de morți, unii arși de vii
Eveniment

Doi ani de la incendiul de la "Matei Balș", fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Nici un vinovat pentru 21 de morți, unii arși de vii

Se împlinesc, azi doi ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș, fieful lui Streinu Cercel și Rafila: anchetele Parchetului și DNA, învăluite în mister. Până acum, statul român nu a identificat nici un vinovat pentru 20-21 de morți (datele diferă, nu există un comunicat oficial), unii arși de vii, nimeni n-a fost trimis în judecată. Doi ani de la incendiul de la Balș, fieful lui Cercel și Rafila Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel a condus peste 20 de ani acest spital, părăsind postul cu câteva săptămâni înainte de producerea incendiului, întrucât fusese ales senator PSD. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila era angajat la acest institut. După incendiu, care ar fi cauzat moartea a 20 sau 21 persoane, din care patru chiar pe 29 ianuarie 2020, iar celelalte în zilele următoare, au fost declanșate două anchete: una a parchetului general, iar alta DNA, după o sesizare a Corpului de Control a Guvernului. Premier era, la acel moment, Florin Cîțu. Buletin de București a solicitat, pe 4 ianuarie 2023, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și DNA informații privind stadiul anchetelor în dosarul Institutului Matei Balș. „A răspuns doar DNA care a informat că s-a dispus clasarea achetei cu privire la suspiciune infracțiunii de abuz în serviciu și declinarea cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul București”, scrie Buletin de București. Ce spunea Florin Cîțu la 10 martie 2021: „O sesizare, da, se face către Direcţia Naţională Anticorupţie şi este vorba de: asigurarea serviciilor în domeniul intervenţiilor în situaţii de urgenţă cu o firmă ce nu era avizată de IGSU şi nu era organizată pentru a putea asigura cerinţele obligatorii într-o unitate spitalicească cu un număr de 640 de paturi”. Chiar Antena 3 scria, în februarie 2020: „Firma care trebuia să apere de incendii Institutul Matei Balş din Capitală este o societate cu un singur acţionar, care are sediul într-o casă din oraşul Pantelimon (...) Firma Midan Fire Exit SRL, care a încasat în ultimii doi ani 286.000 de lei de la Institutul Matei Balş pentru servicii de pompieri, are sediul într-o căsuţă modestă din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov”. Contractul a fost atribuit fără licitație. Presa arată corupția de la spital „În ultimii trei ani, 20 de milioane de lei au fost atribuiți direct unor firme fără angajați sau fără experiență. Mai mult, Institutul Balș a făcut afaceri de zeci de mii de euro și cu Hospital Technical Solutions, aceeași firmă care i-ar fi oferit mită fostului ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea. În plus, în urma incendiului care a avut loc vineri dimineață am aflat că societatea care a primit 55 de mii de EURO pentru a se ocupa de prevenția și stingerea incendiilor, Midan Fire Exit, nu are nici un angajat și zero experiență”, arăta Starea Presei. La un an de la incendiu, Parchetul General a comunicat, pentru DeFapt.ro, că ancheta se desfășoară in rem, adică nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care transmis că se desfășoară cercetări in rem „sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut drept urmare un dezastru”. DNA nu a comunicat dacă are vreun dosar deschis în acest caz. Pe scurt, nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare sau trimisă în judecată. Nu se știe clar nici până astăzi câți dintre pacienții decedați au murit din cauza bolii și câți din cauza incendiului, în afară de cei trei găsiți carbonizați. Mogulii spitalului, Rafila și Cercel Înainte de a fi parlamentar PSD și ministru, Alexandru Rafila era angajat la Matei Balș și câștiga aproape 19.000 de lei pe lună, doar de aici. Adrian Streinu Cercel, acum senator PSD, lua și el aceeași sumă. Citește și: Fritz prevestește finalul carierei politice a lui Cioloș: „Dacă eşti deja la al treilea sau al patrulea proiect politic, cine te mai ia în serios?” În anul 2015, Agenția Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat pe Streinu-Cercel că a fost incompatibil între 2008 și 2012, pentru că a fost simultan manager la Institutul Balș și președinte al Senatului Universității Carol Davila. De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil și pentru că între 2010-2012 a fost în același timp manager la Balș și secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Presa locală: „Individ oleacă băut” prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane
Eveniment

Presa locală: „Individ oleacă băut” prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane

Un „individ oleacă băut” a fost prins când conducea un Golf în care mai aflau 13 persoane, scrie Obiectiv de Suceava. Publicația nu oferă însă fotografii care să explice aceasă performanță. Individ oleacă băut conducea un Golf cu 13 persoane „Joi, la ora 13.55, pe raza comunei Vama, polițiștii au observat un autoturism marca Volkswagen Golf circulând pe D.N. 17, sensul de mers Câmpulung–Moldovenesc către Molid. Datorită faptului că existau informații precum în interiorul autoturismului s-ar afla mai multe persoane decât numărul maxim prevăzut în certificatul de înmatriculare (5), mașina a fost oprită, iar la volan se afla V.P., de 37 ani, domiciliat în Câmpulung-Moldovenesc. Acesta avea permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, precum și polița R.C.A.valabile, însă cartea de identitate era expirată din data de 09.08.2022. Au fost legitimate restul persoanelor din autoturism, constatându-se că în interior se aflau un număr total de 14 pasageri (5 majori și 9 minori)”, scrie publicația locală, care titrează „Individ oleacă băut, prins de polițiști de două ori la volanul unui Volkswagen Golf în care se aflau încă 13 persoane”. Șoferul avea o alcoolemie de 0,17% alcool pur în aerul expirat. Citește și: Fritz prevestește finalul carierei politice a lui Cioloș: „Dacă eşti deja la al treilea sau al patrulea proiect politic, cine te mai ia în serios?” La 15 minute după ce șoferului i s-a reținut permisul de conducere și a fost amendat, a fost oprit de poliție din nou, la 400 de metri distanță de locul primului incident. În mașină erau tot 14 persoane, dar alcoolemia se înjumătățise: era de 0,08% alcool pur în aerul expirat. De data aceasta, poliția i-a făcut dosar penal, pentru conducere fără permis.

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit
Eveniment

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit

Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina vor fi fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit, scrie The Times. Statele Unite au în rezervă mii de tancuri Abrams, modelul M1A1, dar în Ucraina va ajunge modelul M1A2. Tancurile Abrams, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit Cele 31 de blindate Abrams M1A2 care vor fi trimise în Ucraina vor fi echipate cu blindaj Chobham, material de protecție compozit din ceramică și oțel dezvoltat în Marea Britanie în anii 1960. Stratul suplimentar extrem de secret din uraniu sărăcit, care este amplasat pe tancurile Abrams ale armatei americane nu va fi inclus. „Armele și sistemele pe care SUA le trimit în străinătate pentru a fi folosite de aliații și partenerii noștri au în mod necesar anumite măsuri de atenuare pentru a împiedica difuzarea de informații clasificate”, a spus o sursă din sectorul apărării. Blindatele care vor ajunge în Ucraina urmează să fie produse, nu luate din rezerva Pentagonului. People forget that all US M1A1 and M1A2 Abrams tanks in service with or stored by the US Army are filled with a ton of depleted uranium (DU).Every Abrams built after 1 October 1988 has a DU mesh between its steel and ceramic armor plates. The US won't give those tanks to1/4 pic.twitter.com/iQ9KVTZNJt— Thomas C. Theiner (@noclador) January 23, 2023 Ucraina stă la coadă după Polonia și Taiwan „Tancurile Abrams care se îndreaptă spre Ucraina ar putea să nu aibă, de asemenea, cele mai secrete sisteme electronice și comunicații aflate pe modelul armatei americane. Cu toate acestea, modelul de export M1A2 are sistem optic pentru țintire mai bun decât M1A1, precum și un sistem sofisticat de imagini termice care îl ajută pe comandantul echipajului tancului să vâneze tancuri inamice în toate condițiile meteo. Dacă uzina de tancuri General Dynamics din Lima, Ohio, nu avea alte comenzi, contractul cu Ucraina putea fi finalizat în aproximativ trei luni. Dar compania construiește deja 250 de Abrams M1A2 de export pentru Polonia și 108 pentru Taiwan. Ucraina este a treia la rând, așa că ar putea dura multe luni până să fie terminată”, scrie The Times. În plus, pregătirea echipajului pentru tancurile M1A2 durează 22 de săptămâni cel puțin. Pentru manevre tactice va fi nevoie de instruire suplimentară. #M1Abrams use #JP8 jet fuel and have depleted uranium in a classified armor mix, which has never been exported. #Abrams are incredibly complex to operate and maintain and will require intense, lengthy training for #UkrainianArmy crews.#RussianUkrainianWarhttps://t.co/OuKHnx8Lqe— Sky Islander (@Sky_Islander) January 27, 2023 Însă, scrie The Times, cea mai mare problemă este cea logistică, respectiv asigurarea cu combustibil a acestor blindate, cu un consum uriaș. SUA vor trimite în Ucraina și trei vehicule blindate pentru reparații și tractare, M88 Hercules (Heavy Equipment Recovery Combat Utility Lifting Extraction System). Citește și: Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”

Oncologa care lua nouă șpăgi pe oră de la pacienți, apărată de un polițist lider de sindicat: Să arestăm toți popii pentru că primesc bani în "cutia milei", de ce nu s-ar considera mită?
Eveniment

Oncologa care lua nouă șpăgi pe oră de la pacienți, apărată de un polițist lider de sindicat: Să arestăm toți popii pentru că primesc bani în "cutia milei", de ce nu s-ar considera mită?

Polițiști și medici apără oncologa șpăgară. Șefa secției de oncologie de la spitalul județean din Suceava, Anca Dumitrovici Ababneh, lua zeci de șpăgi zilnic. Ca "recompensă", spune președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, Bogdan Bănică, nu pentru că ar fi condiționat actul medical. În apărarea Ancăi Dumitrovici Ababneh au sărit și doi medici suceveni. Oana Mihaela Andronachi, de exemplu, de la spitalul municipal din Rădăuți, foarte vehementă împotriva procurorilor, este soția candidatului PSD la alegerile pentru primăria Rădăuți. Polițiști și medici apără oncologa șpăgară "Aș condamna la ani grei de închisoare #condiționarea actului medical de primirea mitei, sub orice formă! Dacă însă foloasele primite de un cadru medical drept #recompensă, din propria inițiativă a unui pacient mulțumit de serviciile prestate, sunt considerate fapte de corupție, ar trebui să arestăm toți popii pentru că primesc bani în “cutia milei”. Prin comparație, de ce nu s-ar considera #mită și acești bani grei, necuantificați, neimpozitați și adesea însușiți fără drept? P.S. Am oferit și un buchet de flori sau o cutie de bomboane unui medic, la fel cum uneori am lăsat și bănuți în cutia milei, asta ca să înlătur interpretările tendențioase.", a scris Bănică pe Facebook. Citește și: Cutremurător: într-o singură oră, doctorița oncolog de la Suceava putea lua nouă șpăgi ca să elibereze rețete pentru bolnavii de cancer. Media: o șpagă la un sfert de oră Oana Mihaela Andronachi, de la spitalul municipal din Rădăuți, a fost de-a dreptul furibundă împotriva procurorilor. Andronachi a spus că se dezice de statul care aplică o astfel de justiție și că lucrurile sunt mai rele decât înainte de 1989. Medicul din Rădăuți este soția lui Traian Andronachi, fostul manager al spitalului municipal din Rădăuți (calitate în care era șeful soției lui), repus de o decizie de instanță în funcție. Traian Andronachi este și viitorul candidat al PSD la poziția de primar al municipiului.

Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”
Eveniment

Un general american spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”

Un general american, Michael Minihan, șeful forțelor aeriene de transport (Air Mobility Command), spune că războiul cu China ar putea începe în 2025: „Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate”. General american: războiul cu China ar putea începe în 2025 Generalul Michael A. Minihan, care, în calitate de șef al Comandamentului de Mobilitate Aeriană, supraveghează flota de aeronave de transport și realimentare a Forțelor Aeriene, a avertizat personalul din subordine să-și accelereze pregătirile pentru un potențial conflict, invocând aspirațiile președintelui chinez Xi Jinping și posibilitatea ca americanii să nu fie atenți până nu este prea târziu. „Sper că mă înșel”, a scris Minihan, citat de Washington Post. „Instinctul îmi spune că ne vom lupta în 2025. Xi și-a asigurat al treilea mandat și și-a stabilit consiliul de război în octombrie 2022. Alegerile prezidențiale din Taiwan sunt în 2024 și îi vor oferi lui Xi un motiv. Alegerile prezidențiale din Statele Unite sunt în 2024 și îi vor oferi lui Xi o Americă distrasă. Echipa, motivul și oportunitatea lui Xi sunt toate aliniate pentru 2025”, a mai afirmat generalul. Această notă lansează un apel trupelor să se antreneze pentru luptă, inclusiv să meargă la standuri pentru a trage în ţinte. Generalul îi invită să "vizeze capetele". ? Un général américain alerte sur le risque de guerre avec la Chine en 2025 Michael Minihan juge que les élections taïwanaises de 2024 donneront au dirigeant chinois une «raison» pour agir, face à une Amérique «distraite» par son scrutin présidentiel. https://t.co/u3LTrTxYnR— Le Figaro (@Le_Figaro) January 28, 2023 În august, China a efectuat importante exerciţii militare în jurul Taiwanului, o demonstraţie de forţă fără precedent, ca represalii la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea dată preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite. Citește și: Cutremurător: într-o singură oră, doctorița oncolog de la Suceava putea lua nouă șpăgi ca să elibereze rețete pentru bolnavii de cancer. Media: o șpagă la un sfert de oră

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră