luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare

Medicii malpraxis, de neatins în România. Sistemul de sănătate din România rămâne cel mai corupt din Uniunea Europeană. Speranța de viață în țara noastră este de 72,8 ani, față de media europeană, de 80,1. România se află pe primul loc în UE la numărul de decese cu o cauză care poate fi prevenită sau tratabilă. Medicii malpraxis, de neatins în România În perioada 2015-2021, Colegiul Medicilor a retras cinci permise de liberă practică medicilor care au comis erori medicale. Citește și: Cadavrul liderului interlop Costel Corduneanu, depus într-un restaurant din Iași pentru priveghi, deși legea interzice acest lucru Numărul sesizărilor din această perioadă a fost de 971. Potrivit președintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, în ultimii ani au fost luate foarte puține decizii de malpraxis. "Sunt câteva cazuri finalizate, dar foarte, foarte puține. Mecanismul este foarte greoi", a declarat acesta. Pe de o parte, avocații susțin că durata de soluționare a proceselor de malpraxis medical este foarte mare: în medie între cinci și șapte ani. Pe de alta, numeroși pacienți evită urmărirea în instanță a medicilor pentru malpraxis. Cătălina Bordianu Calangiu, avocat specializat în domeniul practicii medicale, susține că mulți nu își cunosc drepturile, se tem de costul și durata unui proces sau nu au încredere în obiectivitatea celor două instituții specializate: Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate Publică. 11 incendii în spitale, 45 de morți În România, din 2020 până în 2022, au avut loc 11 incendii în spitale soldate cu 45 de oameni morţi. Nici un vinovat dovedit până în prezent. Din 2022, România nu are o statistică oficială, privind numărul cazurilor de malpraxis. Site-urile Direcțiilor de Sănătate Publică nu conțin asemenea informații. Nici site-ul Colegiului Medicilor. De cele mai multe ori, cazurile de neglijență medicală sunt semnalate doar în presă. În 2023, aproape în fiecare lună, cel puțin un caz a fost mediatizat. Unele anchete au fost demarate numai după ce presa le-a semnalat. Abia în 2024 un spital de stat a fost condamnat în România pentru malpraxis. Apendicite mortale, chirurgul vinovat profesează În ianuarie 2023, cazul unui tânăr de 25 de ani din Mangalia, care a murit din cauza unei apendicite, a atras atenția asupra chirurgului Kadisha Muayabo, de la Spitalul Municipal din Mangalia. Tânărul ajunsese la spital acuzând dureri severe. În ciuda diagnosticului de apendicită, medicul care se ocupa de caz, dr. Kadisha Muayabo, a întârziat operația. Când starea pacientului s-a agravat, tânărul a fost transferat de urgență la Spitalul Județean din Constanța, unde a murit din cauza complicațiilor. Dr. Kadisha Muayabo, a declarat la vremea respectivă că nu se consideră responsabil de moartea lui Iulian Grigore. Deși tânărul a fost internat timp de șase zile, Muayabo a invocat lipsa de personal. Dr. Muayabo a mai fost implicat într-un alt caz similar, în 2009. O fetiță de opt ani, Andreea Angela Axinte, a ajuns la Spitalul Mangalia, cu dureri severe. Potrivit părinților, dr. Kadisha Muayabo a refuzat operația, motivând că nu are "cele necesare". Fetița a fost trimisă la Constanța, unde a murit, din cauza complicațiilor. La vremea respectivă, părinții au declarat că nu au resursele financiare necesare pentru a urma calea legală. În prezent, nu există nici un proces contra chirurgului sau spitalului. Naștere doar pe gardă În februarie 2023, la maternitatea Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin, copilul unei familii de polițiști s-a născut mort. Tânăra gravidă avea contracții, sângera și voma. Nu i s-a spus că ar putea avea probleme și că trebuie să aștepte până dimineața, când începe garda doctoriței care o asistase în timpul sarcinii. Bebelușul, care ar fi trebuit să vină pe lume la termen, după o sarcină fără probleme, a murit. Cei doi soți au sesizat Colegiul Medicilor și Parchetul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Raportul medico-legal a confirmat existența unei culpe medicale. Câteva luni mai târziu, în octombrie, o doctoriță și o asistentă de la maternitate au fost plasate sub control judiciar. Vânătăi provocate de... medicamente În luna martie 2023, spitalul Municipal din Roman a fost acuzat de rele tratamente aplicate unei paciente. Pacienta, în vârstă de 85 de ani, s-a simțit rău, iar rudele au dus-o la Spitalul Municipal din Roman. Cadrele medicale au preluat-o, dar nu au permis accesul membrilor familiei, deși bătrâna avea nevoie de însoțitor. Abia după câteva ore fiica pacientei a reușit să între în spital unde a găsit-o pe mama ei nesupravegheată. După externare, a observat multiple vânătăi pe corpul femeii. Cum femeia suferise câteva accidente cardio-vasculare, nu putea vorbi. În urma unei anchete interne, conducerea spitalului din Roman a ajuns la concluzia că bătrână nu a fost agresată. Vânătăile ar fi fost provocate de medicamentele pe care le lua. Biopsii fatale: patru morți În aprilie 2023, Alin Dragoș Demetrian, chirurg de la Spitalul Județean din Craiova a fost pus subcontrol judiciar. A fost acuzat de moartea a patru pacienţi. Toți au murit în urma unor biopsii greșit efectuate.Primul pacient a murit în 2019. Inițial, medicul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu suspendarea dreptului de profesie. În ianuarie 2024, pe numele chirurgului a fost deschis un proces penal la Tribunalul Dolj. Mâner de frână cusut în picior În iulie, anul trecut, un medic de la Spitalul Orășenesc Urlați a cusut în piciorul unui pacient mânerul de frână de la bicicletă. Tânârul a ajuns la spital, după un accident cu bicicleta. Medicul de gardă i-a cusut rana și i-a zis să revină a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când tânărul a ajuns acasă se simțe rău, iar prin pansament curgea sânge. A doua zi, l-a consultat alt medic, care l-a sfătuit să pună gheață pe umflătură. După zece zile, l-au trecut pe antibiotic. Abia după încă alte zece zile, un medic din Olanda a depistat că tânărului i se cususe în picior un fier lung de vreo opt cm. În urma articolelor din presă, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova au făcut un control la spital. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei. Șapte femei moarte în incendiu la ATI, nici un inculpat Pe 1 octombrie 2021, un incendiu a izbucnit în Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Sapte femei internate în salonul de terapie intensivă au murit. După doi ani, în septembrie, 2023, ancheta penală nu avansase prea mult. Procurorul Sadîc Zafer a declarat că expertiza criminalistică fusese finalizată de experții și specialiștii desemnați. Însă nu se primiseră opiniile experților, propuși de unitatea spitalicească. Până în prezent, nimeni nu a fost trimis în judecată. Proces de malpraxis decis după 13 ani În noiembrie, 2023, Valentin Aron Constantin Oprea, șeful secției de chirurgie de la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, a fost condamnat, în prima instanță, într-un dosar de malpraxis. Acesta fusese acuzat de neglijență medicală în 2010. În acel an, la câteva zile după ce fusese operată, o pacientă a acuzat dureri abdominale. Chirurgul i-a prescris NoSpa. Pacienta a ajuns din nou la spital, cu stări febrile și a fost operată din nou, de urgență, tot de chirurgul Oprea. Cum problemele au continuat, pacienta s-a dus la Institutul Oncologic, unde s-a stabilit că plaga era infectată cu doi stafilococi. Ulterior, clujeanca a depus plângere la Colegiul Medicilor din Cluj. În 2012, Colegiul Medicilor Cluj a hotărât "stingerea acțiunii disciplinare, considerând că nu se poate reține culpa pârâtului, respectiv reținerea vreunei abateri de ordin etic deontologic sau profesional. În sprijinul acestei decizii, Colegiul a constatat frecvența complicațiilor postoperatorii în cazuri similar la 2-18% din cazuri". Clujeanca a mers mai departe, în Instanță. În 2023, Tribunalul Cluj l-a găsit vinovat de malpraxis. Chirurgul trebuie să-i plătească femeii daune de 15.000 euro. 2024: primul spital condamnat pentru malpraxis. În 2024, Spitalul Județean din Suceava a fost prima unitate sanitară de stat din România condamnată penal pentru malpraxis. Procesul durează din 2016, când trei bebeluși au murit la Spitalul Județean Suceava din cauza infecțiilor spitalicești. Ancheta morților a durat până în iunie 2021, când procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au trimis dosarul în instanță. O primă decizie a fost luată în decembrie, 2023: judecătorii au decis că spitalul trebuie să achite o amendă penală de 1.260.000 lei. În 2024, spitalul a fost condamnat pentru malpraxis.

Medicii care au ucis sau schilodit oameni din culpă proprie, de neatins în România: Colegiul Medicilor închide ochii, procurorii par pe dinafară, procesele civile sunt foarte rare
Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”
Eveniment

Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile. Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a lansat azi, din Doha, Qatar, o avalanșă de amenințări voalate către medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei: „Nu putem merge mai departe dacă nu clarifică acuzațiile (...) Nu riscăm nimic pentru că nu și-a depus candidatura”. Citește și: DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași Ciolacu, avalanșă de amenințări către Cîrstoiu „Primul pas este să țină această conferință și cred că nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzații. Iau în calcul că domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în fața presei și să explice toate aceste acuzații”, a afirmat premierul. Ziariștii i-au pus însă liderului social-democrat mai multe întrebări pe această temă, după se poate observa din conferința de presă postată de Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook. Primele întrebări și declarații despre candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei apar la minutul 3.50. „Eu sunt co-președintele Coaliției. Nu sunt nici judecător, nici de la ANI. Domnul Cîrstoiu nu este trimis în judecată. Trebuie să iasă, să explice. Nu mă puneți să răspund la întrebări prezumtive”, a mai spus Ciolacu, potrivit unei transcrieri a site-ului stiripesurse. Întrebat dacă există un plan B, liderul PSD a spus: „Haideți întâi să vină dl Cîrstoiu să dea explicațiile. Nu riscăm nimic fiindcă că nu și-a depus candidatura. Până atunci dl Cîrstoiu trebuie să facă o conferință de presă. Este corect ca domnul Cîrstoiu să iasă în spațiul public să explice toate aceste acuzații”. Foto: captură video Patru pacienți au povestit pentru HotNews.ro cum au ajuns să plătească sume de sute și de mii de lei la clinica Anemona. Doi dintre ei se operaseră la Spitalul Universitar la dr. Cătălin Cîrstoiu, iar schimbarea locului de tratament de la stat la privat s-a făcut prin mesaje de la rezidenți.

Fitch a reconfirmat Oradea în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate
Eveniment

Fitch a reconfirmat Oradea în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate

Agenția de rating Fitch a reconfirmat Oradea în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate, anunță primăria acestui oraș. Primar al municipiului Oradea este Florin Birta, vicepreședinte al PNL. Citește și: DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași Oradea, în grupa oraşelor cu cea mai ridicată credibilitate Potrivit primăriei, Fitch Ratings a reconfirmat calificativele de rating pentru Municipiul Oradea, după cum urmează: - pentru împrumuturi pe termen lung în valută: BBB-; pentru împrumuturi pe termen lung în moneda naţională: BBB-, iar pentru împrumuturi pe termen scurt în valută: F3. Comparativ cu aprilie 2023, Fitch Ratings a revizuit perspectiva (outlook) în "Stabil" (de la "Negativ"), ca urmare a unui profil de risc "mediu spre scăzut" acordat oraşului şi a unei sustenabilităţi în ceea ce priveşte datoria publică. "Reconfirmarea Municipiului Oradea în grupa ratingurilor cu Grad investiţional - cea mai ridicată credibilitate relevă încă o dată riscul scăzut pentru investiţii în oraşul nostru şi capacitatea administraţiei publice locale de rambursare a împrumuturilor. Performanţa administraţiei locale în gestionarea resurselor financiare, a obligaţiilor contractuale, în general, şi a contractelor de credite bancare, în special, este apreciată de către Fitch Ratings în ciuda dificultăţilor generate de inflaţie şi a unui plan complex de investiţii", a precizat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, citat în comunicat. Relaţia oraşului Oradea cu Fitch Ratings a început în 2006, agenţia de rating câştigând licitaţia organizată pentru contractarea acestui serviciu, iniţiată în baza hotărârii de Consiliu Local 1054/2004.

DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași
Eveniment

DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant. Priveghiul, pe domeniul restaurantului „La Castel”, din Iași

DSP Iași nu spune dacă s-a emis aviz consultativ pentru înmormântarea interlopului Costel Corduneanu la restaurant. Citește și: Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump Pentru organizarea ceremoniei funerare la restaurantul „La Castel”, familia lui Costel Corduneanu trebuia să obțină un aviz de la Direcția de Sănătate Publică Iași, aflată în directa subordonare a ministrului Sănătății, pesedistul Alexandru Rafila. DSP nu spune dacă s-a emis aviz pentru înmormântarea interlopului Corduneanu la restaurant Direcția de Sănătate Publică Iași, singura instituție responsabilă în acest caz, refuză să comunice dacă a emis un aviz pentru organizarea ceremoniei funerare pe domeniul restaurantului și a înșirat doar condițiile prevăzute de lege. Direcția de Sănătate Publică Iași este condusă de Dorina Gîscă, care a precizat la solicitarea Defapt.ro că are laringită și nu poate vorbi, dar insituția pe care o conduce are deja un comunicat de presă pregătit în legătură cu ceremonia funerară de pe domeniul „La Castel” din Iași. Purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu, nu a știut să răspundă dacă s-a emis sau nu un aviz pentru ca trupul lui Costel Corduneanu să fie depus în cortul amplasat pe domeniul „La Castel”. Însă a ținut să transmită cadrul legislativ în baza cărora se fac astfel de ceremonii. Ce spune legea Conform prevederilor art.5 din HG nr. 741/2016, „pentru aprobarea Normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare” : - Persoana decedată poate fi depusă în locuri publice precum, case mortuare, case funerare, capele, cu capacul de la sicriu deschis, numai după ce a fost efectuată procedura de îmbălsămare;  Conform art. 27: „(1) Persoanele decedate pot fi depuse înainte de înhumare în sălile de ceremonii funerare cu sicriul închis sau cu capacul sicriului deschis; în situaţia în care familia optează pentru expunerea cu capacul sicriului deschis, aceasta se realizează numai pe baza certificatului de îmbălsămare/tanatopraxie”;  Art. 28 ” (1) Sălile de ceremonii funerare vor fi amplasate în incinta cimitirelor sau în afara acestora. Pentru sălile de ceremonii funerare amplasate în afara cimitirelor se asigură o distanţă de minimum 20 metri de clădirile de locuit. (2) Sălile de ceremonii funerare trebuie să fie prevăzute cu echipamente de climatizare, pentru asigurarea unei temperaturi ambientale de maximum 20°C în perioada anotimpului cald şi trebuie astfel compartimentate pentru a asigura atât reducerea potenţialelor riscuri epidemiologice, cât şi intimitatea aparţinătorilor”. „Drept consecință, pentru nerespectarea prezentelor norme, se pot aplica sancțiuni contravenționale conform art. 43 din HG nr. 741/2016”, a transmis Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași, instituție subordonată direct ministrului Sănătății, pesedistul Alexandru Rafila.

Interlopul Costel Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare, ne asigură Poliția Română, deși acesta a fost subofițer
Eveniment

Interlopul Costel Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare, ne asigură Poliția Română, deși acesta a fost subofițer

Interlopul Costel Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare, ne asigură Poliția Română, deși acesta a fost subofițer la Steaua, clubul armatei române. Inspectoratul Județean de Poliție Iași a negat astfel informațiile vehiculate de presă. Citește și: Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump Interlopul Corduneanu nu va fi îngropat cu onoruri militare Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu din Iași, a încetat din viață în cursul zilei de luni, 15 aprilie 2024, la scurt timp după o intervenție chirurgicală complicată la inimă. Trupul neînsuflețit a fost adus la restaurantul „La Castel” din Iași, acolo unde familia Corduneanu a decis să organizeze fastuoasă ceremonie funerară. În prima seară de priveghi au cântat melodii de jale maneliștii Costel Biju și Cristi Nucă. La funerariile lui Costel Corduneanu sunt așteptați și alți maneliști celebri, dar și lideri ai lumii interlope din România. Inițial s-a vehiculat ideea că Costel Corduneanu, fost subofițer, grad primit în urma activității sportiv de performanță la Clubul Steaua, ar urma să fie îngropat cu onoruri militare. Inspectoratul de Poliție al Județului Iași a anunțat că „după consultarea cu structurile MAI și MApN, a reieșit faptul că nu s-a organizat un astfel de moment, pentru înmormântarea din județul Iași”. Reamintim că Costel Corduneanu a participat la Jocurile Olimpice de vară de la Barcelona și Atlanta în 1992, respectiv 1996. Totodată, a câștigat titlul de campion mondial la lupte libere, la categoria cadeți.

Rectorul SNSPA: „Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci într-un fel de Sicilie a anilor 1970”. Puterea mafiei siciliene era la apogeu în acea perioadă, controla chiar premierul Italiei
Eveniment

Rectorul SNSPA: „Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci într-un fel de Sicilie a anilor 1970”. Puterea mafiei siciliene era la apogeu în acea perioadă, controla chiar premierul Italiei

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă într-un interviu pentru Aktual 24: „În opinia mea, Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci undeva într-un fel de Sicilie a anilor 1970”. Pricopie a susținut și că între AUR și primarul Sectorului 5 există „o frăție mai veche”. Puterea mafiei siciliene a fost la apogeu în acea perioadă invocată de Pricopie, premierul Italiei din acei ani, Giulio Andreotti, fiind acuzat de asociere cu această structură. El a fost achitat de acuzații, inclusiv pentru că unele fapte s-au prescris. Citește și: Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump Piedone traieste într-un fel de Sicilie a anilor 1970 „Piedone are însă eticheta de om cu multe probleme etice și intelectuale. Chiar el a afirmat că «nu este nevoie de prea multă intelectualitate la primărie» și nici să nu-l bănuim de dileme etice. Acest profil NU are cum să fie unul acceptabil pentru bucureșteni. În opinia mea, Piedone nu trăiește în secolul XXI, ci undeva într-un fel de Sicilie a anilor 1970. Acesta este stilul său de lucru, modul de a se raporta la bucureșteni, adică unul greșit”, a afirmat rectorul SNSPA. „Am sentimentul ca intre Piedone si AUR exista o fratie mai veche. Nu am elemente concrete, vad numai modele de comunicare comune si faptul ca pare ca se protejeaza reciproc. Ar fi o strategie gresita din partea PUSL sa se afiseze cu Simion si AUR, o formatiune pseudo-politica, asociata cu Rusia si cu tehnicile KGB de manipulare. PUSL nu are nevoie de aceasta asociere”, a mai susținut Pricopie. Dan Voiculescu îl evită pe Simion Acum circa trei săptămâni, George Simion anunța o conferință de presă comună cu Piedone, însă aceasta nu a mai avut loc. Ulterior, PUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu, unde Piedone este președinte executiv, a respins asocierea cu AUR. „PUSL are convingerea că oamenii știu pe cine să aleagă și cum să voteze, indiferent de ceea ce le spune un lider politic sau altul, fie el și liderul AUR“, se arată în comunicatul PUSL. „Eu nu cerșesc voturile nimănui. Eu mă bazez pe voturile celor care au văzut ce am făcut în ultimii 30 de ani. Dacă în înțelepciunea domnului Simion, va considera că vrea să își fidelizeze electoratul, eu iau voturi din tot eșichierul politic, în mare de la AUR și PSD. Dacă vor înțelege că vectorul de imagine în București este Cristian Popescu Piedone, atunci e bine. Eu nu voi cerși niciun vot. Eu am pentru toți susționatorii mei o lopată, cu care să bage cârbiune în locomotiva Piedone, care face politică doar în slujba cetățeanului”, declama Piedone la 16 aprilie.

Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump
Eveniment

Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes. Nordis Hotel, controlat de firma soțului deputatei PSD Laura Vicol, cel mai scump

Prețurile la Mamaia, în vacanța de 1 Mai și Paște, sunt comparabile cu ofertele din Dubai sau Cannes, arată datele de pe platforma Booking. Am analizat datele pentru o familie de doar două persoane, care caută cazare în perioada 1-6 mai, pentru cinci nopți. Citește și: Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan Prețurile la Mamaia, în vacanța de Paște, comparabile cu Dubai Atât în Dubai, cât și la Cannes, se găsesc hoteluri de patru stele, bine evaluate pe Booking, care au oferte mai mici sau egale cu cele din Mamaia. Evident, în eventualitatea unei deplasări în aceste zone turistice trebuie luate în considerare costurile deplasării cu avionul. De exemply, Skyscanner arată că cel mai ieftin zbor spre Dubai în această perioadă este 2.401 lei de persoană, dar ar dura peste zece ore, fiind cu escală. Un zbor direct, cu Fly Dubai, poate costa circa 4.000 de lei de persoană. La Nisa, aeroportul cel mai apropiat de Cannes, se poate ajunge cu Wizz, la circa 2.000 de lei de persoană. Zborul ar dura două ore și 45 de minute. Lufthansa oferă curse la puțin peste 1.600 de lei, dar cu escală la Munchen si cu durata prelungită, la aproape cinci ore. La Poiana Brașov, prețurile par a fi ceva mai mici decât la Mamaia, dar se pot compara cu Dubai sau stațiunile din jurul Cannes. Ce oferte sunt la Mamaia pentru cinci nopți, între 1 și 6 mai: Nordis Hotel Mamaia - 7.435 de lei, Vega Hotel - 4.318 lei, Hotel Bavaria Blu - 3.271 de lei, Monaco Summerland - peste 4.000 de lei, depinde de dimensiunea apartamentului, Hotel Iaki - 4.487 lei. Pe de altă parte, se pot găsi hoteluri la trei stele, bine cotate pe Booking, precum Solid Residence sau Quartz, la prețuri între 1650 și 2.000 de lei. Ce oferte sunt la Poiana Brașov în această perioadă: Aurelius Impăratul Romanilor - 4.447 de lei, Hotel Teleferic - 4.492 de lei, apartamente Silver Mountains - 4.640 de lei. Însă Ski Bike Residence, cotată cu nota 9,7 pe Booking, oferă un studio cu bucătărie la doar 1.224 de lei. Pine Woods Apartment (nota 9 pe Booking) închiriază un apartmanet de 60 mp cu 1.977 de lei. Prețurile din stațiunile de lux din afara României Ce oferă Booking în Dubai: Golden Sands Boutique Hotel, cinci stele și nota 9,2 ar costa 3.430 de lei, cu mic dejun. Four Points by Sheraton, la 2,1 km de centru, patru stele și evaluat cu nota 8,4 - 2.845 de lei. Taj Exotica Resort, un hotel pe malul mării, de cinci stele și evaluat pe Booking la 9,2, ar costa 6.204 lei, mai puțin decât la Nordis Mamaia. Ce oferte sunt la Cannes sau în stațiunile din zonă: Le Cavendish, la 600 de metri de plajă, patru stele și nota 8,5 - 2.928 de lei. Carlton Riviera, patru stele și nota 8,7, situat în zona centrală a Cannes - 7.148 de lei, mai ieftin decât cea mai scumpă ofertă de la Mamaia. Însă există și oferte mult mai ieftine: Residences Cresci (patru stele, nota 8,8) - 1.954. Un studiode trei stele și nota 8,5, în Juan les Pins, o mică stațiune la câțiva kilometri de Cannes - 2.339 de lei. Un hotel de patru stele din Antibes oferă mici studiouri de 22 mp la 1.806 lei. Vacanța de primăvară pentru copii de grădiniță, elevi și profesori începe sâmbătă, 27 aprilie, și durează 11 zile, până marți, 7 mai, a treia zi de Paște.

Fertilitatea în România a scăzut la jumătate în ultimii 60 de ani. În 2022, cel mai mic număr de născuți vii după 1930
Eveniment

Fertilitatea în România a scăzut la jumătate în ultimii 60 de ani. În 2022, cel mai mic număr de născuți vii după 1930

Fertilitatea în România, scădere la jumătate. Așteptată de specialiști și intuită în statisticile existente la nivel mondial, creșterea numărului de copii nu s-a confirmat peste tot. Fertilitatea în România, scădere la jumătate Numărul de copii născuți în 2023 în România, la Iași, de exemplu este semnificativ mai mic decât în urmă cu cinci ani și cu 40% mai redus față de acum 10-15 ani. Citește și: Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan În anul 2022, în România s-a înregistrat cel mai mic număr de născuți vii din 1930, an considerat ca fiind cel mai prolific, în acest sens. De asemenea, dacă vorbim de fertilitate, aceasta a scăzut, la nivel global de la 5,3, cât s-a înregistrat în 1963, la 2,3 în 2021. În România, fertilitatea a scăzut de la 3,7 în 1967 la 1,8, în 2021. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cadavrul liderului interlop Costel Corduneanu, depus într-un restaurant din Iași pentru priveghi, deși legea interzice acest lucru
Eveniment

Cadavrul liderului interlop Costel Corduneanu, depus într-un restaurant din Iași pentru priveghi, deși legea interzice acest lucru

Cadavrul interlopului Corduneanu, depus la restaurant. Dar este legal ca trupul fostului lider interlop Costel Corduneanu să fie depus la un local public? Cadavrul interlopului Corduneanu, depus la restaurant Autoritățile din Iași pasează problema de la o instituție la alta sau evită să ofere un punct de vedere. Citește și: Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan Deși, din punct de vedere legal, unii reprezentanți ai statului, cu atribuții de control, spun că nu este permisă depunerea unui defunct într-un spațiu public, altul decât capele sau camere mortuare practic, nimeni nu aplică legea. Motivul? Vorbim despre familia Corduneanu, care a decis să depună sicriul fostului lider al lumii interlope la restaurantul "La Castel", din Iași. De altfel, o informație, confirmată chiar și de angajați ai localului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente. Salariile angajaților înghit circa 85%. În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii
Eveniment

Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente. Salariile angajaților înghit circa 85%. În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii

Doar 3% din bugetul spitalului Târgu Cărbunești se cheltuie pe medicamente, arată bugetul de venituri și cheltuieli (BVC) pe anul 2024. În schimb, salariile angajaților înghit circa 85% din BVC. Citește și: GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului Datele din SUA, din anul 2021, arată că spitalele alocă, în medie, între 48% și 52% din buget pentru salariile personalului. 3% din bugetul spitalului, pe medicamente La Târgu Cărbunești, spitalul - subordonat primăriei conduse de pesedistul Dănuț Birău - doar 2,5 milioane de lei ajung pentru medicamente. Hrana pacienților este bugetată cu 1,33 milioane de lei, mai puțin alocația de hrană a personalui, de 1,88 milioane de lei! Cum arată cheltuielile spitalului din Târgu Cărbunești: Cheltuieli totale: 82,6 milioane lei Salarii/cheltuieli de personal: 69,87 milioane de lei - circa 85% Hrana pacienților: 1,33 milioane lei Indemnizații de hrană angajați: 1,88 milioane de lei Medicamente: 2,5 milioane de lei - circa 3% Sporuri pentru condiții de muncă: 14,68 milioane de lei Spitalul are 573 de angajați. Managerul Spitalului Orăşenesc Târgu Cărbuneşti, Sorin Mehedinţu, a afirmat că unitatea medicală pe care o conduce este într-o situaţie foarte delicată din punct de vedere financiar şi a precizat că 99% din bugetul spitalului merge pentru salarizare. Procentul salariilor din cheltuielile unui spital din SUA În SUA, spitalele alocă în medie 50% din buget pentru salarii.

BREAKING Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, cea care întreba în sală unde sunt victimele
Eveniment

BREAKING Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, cea care întreba în sală unde sunt victimele

Inspecția Judiciară cere suspendarea din funcție a judecătoarei din dosarul 2 Mai, Ioana Ancuța Popoviciu, cea care întreba în sală unde sunt victimele. Judecătoarea l-a întrebat pe tatăl tânărului mort în accident dacă fiul său e în sală, potrivit Digi24. Părintele a izbucnit în lacrimi pe treptele judecătoriei. Citește și: Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda” Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din dosarul 2 Mai Inspecția Judiciară a început o anchetă împotriva ei la 5 martie. „În cursul zilei de astăzi a fost transmisă Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcție a doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța din cadrul Judecătoriei Mangalia până la finalizarea procedurilor disciplinare. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare și ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”, se arată în comunicatul Inspecției Judiciare. Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul magistratului Ioana Ancuța Popoviciu.

GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului
Eveniment

GALERIE FOTO „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Acum câteva zile, ministrul Rafila lansa acuzații insidioase împotriva ONG-ului

Asocația „Dăruiește Viața” a inaugurat, azi, spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Spitalul a fost construit din donațiile a peste 350.000 de persoane fizice și 8.000 de firme. Noua clădire a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI din clădirea veche a spitalului Marie Curie. Noul corp, construit de „Dăruiește Viața” din donații a fost cedat acestui spital de stat. Foto: Inquam/Octav Ganea Citește și: Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda” „Dăruiește Viața” a inaugurat spitalul pentru copiii bolnavi de cancer Transferul copiilor a început din 10 aprilie. Foto: Inquam/Octav Ganea Însă ministerul Sănătății a tergiversat luni întregi preluarea clădirii noi, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a lansat acuzații insidioase împotriva ong-ului. „Vreau să fim transparenţi şi să nu existe niciun fel de interpretări. Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la «Dăruieşte Viaţă» sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior”, a susținut Rafila, acum câteva zile. „Acest spital nu este al Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», este al Spitalului «Marie Curie». Le-am mulţumit pentru efort, eu am fost de la început, le-am primit pe cele două doamne, încă am şi fost să vizitez când era încă în construcţie, am apreciat ceea ce au făcut, dar sigur că mai trebuie făcute nişte formalităţi care însemană un soi de inventar. Spitalul a fost construit de spital şi el trebuie să ştie cât a costat şi trebuie să îi dai documentele. Am trimis echipă la solicitarea spitalului, am trimis o echipă de la minister să îi ajute”, a mai spus Rafila. Foto: Inquam/Octav Ganea „Dl Rafila minte, repet minte când susține că noi nu am predat totul spitalului sau ministerului. Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie”, i-a răspuns Oana Gheorghiu, una din fondatoarele „Dăruiește Viața”. Foto: Inquam/Octav Ganea

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget
Eveniment

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”, dar investește doar când are bani de la UE sau de la buget

Agenția de rating Fitch laudă administrația Bucureștiului: orașul pune în aplicare „un plan ambițios de investiții”. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, ieri, că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României. Citește și: Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează pe Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda” „Vă aduc aminte că am plecat cu o datorie curentă de 3 miliarde de lei. Fitch mai remarcă ajustarea cheltuielilor în funcţie de venituri şi planul de investiţii ambiţios. Asta înseamnă că ducem banii exact acolo unde trebuie”. a explicat edilul-șef al Capitalei. Fitch laudă administrația Bucureștiului Ce arată Fitch în comunicatul în care explică modul în care evaluează actuala administrație a Capitalei României. „Confirmarea reflectă opinia neschimbată a Fitch, conform căreia performanța operațională a orașului și ratele de îndatorare vor rămâne în linie cu cele ale colegilor, cu o sustenabilitate a datoriei «aa» pe termen mediu. Aceasta în pofida presiunilor asupra bugetului său care decurg din inflația încă ridicată și din punerea în aplicare a unui plan ambițios de investiții” „Credem că Bucureștiul are mult mai multă flexibilitate decât alte municipalități cotate din România pentru a reduce cheltuielile ca răspuns la scăderea veniturilor” „Spre deosebire de alte orașe din România, salariile reprezintă mai puțin de 8%, iar achiziția de bunuri și servicii 7%. Cea mai mare parte a cheltuielilor de exploatare («opex») este reprezentată de transferurile către companiile municipale și entitățile publice din oraș (2023: 81% din opex), care sunt rezonabil de flexibile” „Creșterea cheltuielilor totale ale Bucureștiului (ajustate în funcție de inflație) a fost, în general, în concordanță cu creșterea PIB-ului real. Orașul are tendința de a trece la investiții numai atunci când este asigurată finanțarea nerambursabilă de la UE și de la bugetul de stat”. „În 2023, Bucureștiul a raportat un sold operațional record de 1,3 miliarde de lei (2022: 662 milioane de lei). Acest lucru a fost susținut de creșterea veniturilor fiscale pe fondul creșterii economice și de restrângerea opex. Excedentul său bugetar a fost de 259 de milioane RON, în ciuda unor cheltuieli de investiții ridicate. Fitch se așteaptă ca cheltuielile de capital (capex) să rămână la 15% din cheltuielile totale în medie până în 2027” La 1 martie, Fitch a menținut rating-ul pentru România și perspectiva de rating, la stabilă, deși a revizuit în sus traiectoria deficitului bugetar. Ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută a rămas „BBB minus” cu perspectivă stabilă.

Exotica viperă din specia nikolskii, reperată într-o pădure de lângă Iași. Deși veninos, șarpele este prea mic pentru a afecta un adult sănătos
Eveniment

Exotica viperă din specia nikolskii, reperată într-o pădure de lângă Iași. Deși veninos, șarpele este prea mic pentru a afecta un adult sănătos

Exotica viperă din specia nikolskii, reperată. În urmă cu 10-15 ani, era o raritate semnalarea prezenței viperelor în județul Iași și se întâmpla în special în zone ca "Valea lui David". Exotica viperă din specia nikolskii, reperată Acum câteva zile, însă, una dintre cele mai interesante specii a fost fotografiată de către o trecătoare în pădurea Bârnova de la marginea Iașiului. Citește și: Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României Viperele negre din specia nikolskii sunt văzute foarte rar, fiind considerate șerpi timizi, care se retrag imediat la adăpost. De aceea, așa cum a explicat drd. Paul Cristian Dincă, specializat în herpetologie și administrator în cadrul Stațiunii de Cercetare Agigea, întâlnirea cu un astfel de animal îi poate speria pe unii, deși nu ar trebui. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan
Eveniment

Armata obligatorie a fost catastrofală la noi: soldați de trupă fără armament profesionist. Acum se reagită subiectul pentru că UE vrea armată proprie, spune sociologul Bruno Ștefan

Armata obligatorie în România, o catastrofă, spune sociologul Bruno Ștefan, care crede că "reagitarea" subiectului are de-a face cu o competiție UE - SUA. Armata obligatorie în România, o catastrofă "Tinerii au descoperit că armata obligatorie a fost inutilă. Liberalizarea oricărei societăți presupune o demilitarizare și crearea unei armate de profesioniști. Pentru ce să mai ai culcat, sculat, unități militare mari. Citește și: Armata obligatorie, respinsă de parlamentari. „Stagiul militar obligatoriu nu e nici oportun, nici posibil”, spune șeful Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Laurențiu Leoreanu Pe locul ălora s-au făcut ansambluri rezidențiale, parcuri, magazine. E dificil să mai reconstruiești încă o dată structura militară care a fost până când Băsescu a suspendat armata obligatorie. Era un cost uriaș, iar rezultatele erau infime. Noi eram în topurile militare căzuți pentru că din cauza întreținerii oamenilor în armată cu culcat, sculat, noi nu puteam să achiziționăm echipamente, să avem arme cât de cât performante. Și atunci noi am trecut printr-o criză a armatei catastrofale.", a spus Ștefan într-o discuție cu DeFapt.ro. "E o problemă între Europa și SUA" "Noi nu puteam să ne apărăm în fața nimănui cu faptul că aveam nu știu câte sute de mii de soldați de trupă fără armament profesionist. S-a apelat la soluția care era firească și care a dominat o lume întreagă, cea a armatei de profesioniști. Din păcate, numai profesioniști nu sunt nici ăia. Citește și: Armata obligatorie nu poate fi evitată în România: „Trebuie să luăm în serios în calcul pregătirea pentru război. Este mai scump să nu-ți aperi țara decât să ți-o aperi” (Iulian Fota) Acum se reagită subiectul ăsta doar pentru că e o problemă între Europa și SUA. Subiectul are un alt substrat, cred eu. Substratul este că e o presiune a Franței și a Germaniei de a avea o armată unică europeană. Adică să facem aici în Europa, adică în Franța și Germania, armele și să nu le mai luăm de la americani. Să nu mai întreținem industria de armament americană și să avem industria franco-germană de armament.", și-a detaliat sociologul concepția. "Noi oricum plătim" "Subiectul ăsta are un substrat geopolitic, nu are o necesitate economică pentru noi. Noi oricum plătim, trebuie să ne gândim cui dăm banii. Pentru că noi nu avem posibilitatea să construim arme, fabrici de armament. Nu avem tehnologie. Nouă nu ne rămâne să facem ceva pe partea de producție. În perioada asta de tensiuni, cresc înarmările și rămânem cu niște armament care se uzează. Care iese cel puțin din uzul moral, că apar altele noi. Noi suntem în această logică belicoasă în care trebuie să ne apărăm.", a încheiat Bruno Ștefan.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră