luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

Numărul uriaș al sporurilor și salariile mari de care beneficiază angajații Guvernului, care azi cer majorări și fac grevă japoneză. În ultimii ani, personalul Executivului a crescut cu 50%

Numărul uriaș al sporurilor și salariile mari de care beficiază angajații Guvernului, care acum cer najorări și fac grevă japoneză: sunt nu mai puțin de 11 sporuri și drepturi înșirate pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, care suplimentează venturile salariale. Citește și: Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței” Azi, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a cerut o întâlnire „față în față” cu premierul Marcel Ciolacu, pentru a solicita majorări salariale. Pe lista „funcțiilor care intră în categoria personalului plătit din fonduri publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului și a structurilor fără personalitate juridică din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului, pentru care Secretariatul General al Guvernului are calitatea de angajator, la data de 31.03.2024” cel mai mare salariu brut al unui funcționar sare de 21.000 de lei, iar cel mai mic, al unui referent, este de 5.452 de lei. Numărul uriaș al sporurilor de care beficiază angajații Guvernului Ce sporuri primesc angajații SGG: 50% pentru cei care gestionează proiecte europene Spor condiții vătămătoare Indemnizația de hrană în cuantum de 347 lei/lună, brut, pentru cei cu salarii nete până în 8.000 de lei 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru cei cu doctorat Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10% Personalul din cadrul Secretariatului General al Guvernului cu atribuţii în asigurarea suportului documentar şi arhivistic, respectiv a asistenţei juridice de specialitate, beneficiază de o majorare salarială de 50% aplicată la salariul de bază brut Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22:00 şi 6:00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază Indemnizație de detașare de 23 lei/zi și decontarea chiriei, în limita unui plafon de 1.600 de lei pe lună, pentru cei detașați la distanțe mai mari de 50 km Probabil că aceștia primesc și vouchere de vacanță, dar acestea nu apar pe lista publicată de SGG. La SGG lucrau, în martie 2024, 4.835 de persoane, potrivit datelor ministerului de Finanțe. În august 2019, când la putere era încă PSD, iar premier era Viorica Dăncilă, numărul angajaților SGG era de 3.133. În martie 2021, a ajuns la 4.473.

Numărul uriaș al sporurilor și salariile mari de care beneficiază angajații Guvernului, care azi cer majorări și fac grevă japoneză. În ultimii ani, personalul Executivului a crescut cu 50%
Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă. Salariul mediu: 17.744 de lei pe angajat
Eveniment

Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă. Salariul mediu: 17.744 de lei pe angajat

Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei de stat care nu a construit nici un kilometru de autostradă, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR): în anul 2024, aceștia nu mai puțin de patru vouchere speciale, cu ocazia diferitelor sărbători. Potrivit proiectului de buget pentru 2024, „câștigul mediu pe salariat” la CNIR este de 17.744 de lei brut pe lună. Compania este subordonată ministerului Transporturilor, condus de pesedistul Sorin Grindeanu. Abia pe 27 martie 2024 a început transferul unor proiecte de infrastrutură rutieră de la CNAIR la CNIR. Citește și: Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței” Potop de vouchere peste angajații excelent plătiți ai companiei Însă, potrivit Realitatea TV, angajații companiei vor fi potopiți și cu diferite vouchere-cadou: 8 martie – Ziua Femeii – 300 lei; Sărbătorile Pascale – 550 lei; 1 iunie – Ziua copilului – 300 lei/ fiecare copil al anagajatului; Sărbătorile de Crăciun – 550 lei / salariat + 300 lei / fiecare copil al angajatului. În plus, bugetul CNIR prevede cheltuieli de 262,08 mii lei pentru tichete de masă și 76,80 mii lei pentru tichete de vacanță. De la 26 martie 2024, salariul directorului general sare de la 21.368 lei/lună, brut, la 49.928 lei/lună, brut. În 2023, compania a închis anul cu opt angajați. La final de 2024 ar dori să ajungă la 86 persoane „(plus 51 de angajați în etapa 2 de recrutare și respectiv 27 de angajați în etapa 3 de recrutare)”, se arată în proiectul de buget pe 2024.

DNA nu a început urmărirea penală față de Nicușor Dan, cum fals a afirmat candidatul AUR la Primăria București
Eveniment

DNA nu a început urmărirea penală față de Nicușor Dan, cum fals a afirmat candidatul AUR la Primăria București

Nicușor Dan nu este urmărit penal. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) atrage atenţia asupra necesităţii unui echilibru în discursul public şi precizează că nu a fost începută urmărirea penală faţă de nicio persoană în cazul sesizării cu privire la unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei. Nicușor Dan nu este urmărit penal Reacţia DNA vine după ce Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a afirmat vineri că procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în urma plângerii sale la adresa lui Nicuşor Dan în legătură cu sursele de finanţare pe care edilul le-a avut la dispoziţie pentru precampanie. Citește și: Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor și „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături” "La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de nicio persoană. Pe această cale atragem atenţia asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informaţii de natură a crea aparenţa desfăşurării activităţii DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant şi imparţial", se arată într-un comunicat de presă al DNA

De ce și-a ucis un polițist mama: "Bea și mă bătea când eram mic". Culmea, a cerut o pedeapsă mai mică pentru că era om al legii
Eveniment

De ce și-a ucis un polițist mama: "Bea și mă bătea când eram mic". Culmea, a cerut o pedeapsă mai mică pentru că era om al legii

Polițistul și-a ucis mama: "Mă bătea". Fostul om al legii care și-a omorât mama în bătaie a fost condamnat definitiv. Polițistul și-a ucis mama: "Mă bătea" În apel, Tiberius Ghelbere a încercat să-i înduplece pe judecători afirmând că ar fi fost abuzat în copilărie. Citește și: Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor și „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături” A criticat prima sentință, apreciind că ar fi trebuit să fie mai ușoară, tocmai pentru că fusese om al legii. Argumentele i-au fost respinse pe rând, iar decizia Tribunalului a rămas în picioare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un ONG a vrut să finanțeze cu peste 200.000 de euro construcția unei pasarele pietonale. Primăria a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a emite autorizație. A fost prea târziu: costul se dublase
Eveniment

Un ONG a vrut să finanțeze cu peste 200.000 de euro construcția unei pasarele pietonale. Primăria a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a emite autorizație. A fost prea târziu: costul se dublase

Birocrația a privat orașul de investiție. Primăria Iași a ratat un proiect pentru execuția unei pasarele peste drumul european. Birocrația a privat orașul de investiție Construirea era asumată de un investitor privat, iar singurul lucru pe care trebuia să-l facă municipalitatea era să-l sprijine pe acesta în obținerea autorizației și devierea unor rețele de utilități. Citește și: Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor și „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături” Dar Primăriei i-au trebuit doi ani și șase luni să emită avizul. Între timp, valoarea pasarelei s-a dublat, iar investitorul a renunțat la proiect. Primăria spune că și-a îndeplinit, prin structurile de specialitate, "obligațiile asumate conform contractului", dar una dintre obligații "a fost mai laborioasă". În același timp, reprezentanții instituției spun că Primăria a preluat inițiativa, iar pasarela ar urma să fie făcută cu fonduri de la bugetul local. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Haos la spitalul CF din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager a concediat directorul economic în timp ce era în India și nu s-au plătit salariile la timp
Eveniment

Haos la spitalul CF din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager a concediat directorul economic în timp ce era în India și nu s-au plătit salariile la timp

Haos la spitalul Căilor Ferate, CF, din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager, Elena Mitrofan, a concediat directorul economic în timp ce era în vacanță în India și nu s-au plătit salariile la timp, scrie Dezvăluirea.ro. Citește și: Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani Haos la spitalul CF din Iași Mitrofan este manager interimar la acest spital din 2023. Între timp, s-a dat un concurs de manager, dar a fost anulat, iar clienta PSD a rămas în funcție. Potrivit datelor de pe site-ul spitalului, salariul ei brut, cu sporuri, este de circa 23.000 de lei pe lună. Însă bugetul unității medicale nu a mai fost publicat din 2019. În 2020, Elena Mitrofan a candidat pentru PSD pe listele pentru Camera Deputaților. Acum, ea candidează tot pentru PSD la funcția de consilier municipal, la Iași. „Ieri a fost zi de leafa ă la Spitalul de Căi Ferate din Iași dar angajații nu și-au primit salariile. Asta deoarece, directorul economic a fost demis de managerul Cristina Mitrofan și nu avea cine să semneze documentele în Trezorerie. Mai mult decât atât, Cristina Mitrofan era plecată în concediu în India deci o «durea la bască». După ce a văzut că nu are cine să semneze documentele la Trezorerie pentru plata salariilor, Mitrofan a revocat decizia de a-l demite Robert Roman, directorul economic. Mitrofan este susținută pe funcție, de PSD, în special de Bogdan Balanișcu, candidatul acestui partid pentru funcția de primar al Iașului”, a arătat site-ul Dezvaluirea.ro. „Încercarea de soluționare a unor probleme complexe din interiorul instituției au dus la o întârziere de 24 de ore în plata salariilor, care nu mi se pot imputa. Participând ca lector invitat și fiind membru în board-ul unui eveniment medical internațional, în perioada absenței mele, atribuțiile au fost delegate în mod legal,asigurându-se existenta lantului decizional”, a explicat Mitrofan.

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani
Eveniment

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani

Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: Ancuța Comănici, nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani. Comănici candidează pentru funcția de consilier în consiliul general al Capitalei și este șefa organizației PSD de femei din București. Fosta asistentă a lui Firea, Ligia Enache, cu care lucra de pe vremea când făcea emisiuni la Antena 3, a dispărut din spațiul public după scandalul „azilurilor groazei”. Citește și: INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană” Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache Din fotografiile postate de Firea pe Facebook se vede că Ancuța Comănici o însoțește la aproape toate evenimentele electorale, dar stă discret cât mai departe de camere de luat vederi. De altfel, aceasta i-a fost consilieră și la primăria Capitalei, și la ministerul Familiei. Potrivit propriului CV, Comănici a terminat liceul industrial Tudor Vladimirescu în 1986, dar a reușit să absolve facultatea abia în 2001 - la Spiru Haret. Între 1986 și 1991 ea a muncit la Turbomecanica, unde era „angajat”. Cu această pregătire extrem de subțire, PSD a plasat-o în cele mai diversificate sinecuri: între 2008 și 2010, când Sorin Oprescu era primar al Capitalei, a fost director la Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice, inspector la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București sau membră în consiliile de administrație ale companiilor înființate de Firea pentru a căpușa bugetul Capitalei, respectiv trustul de construcții și cea care se ocupa de parking. Soțul conducea SRI București Soțul ei avea, în anul fiscal 2022, o pensie specială de 91.000 de lei, net, anual. Cei doi bugetari dețin o avere impresionantă: două apartamente în București (un al treilea a fost vândut în 2022) și o casă în Vrancea, două mașini, dintre care un Volvo, achiziționat în 2017, circa trei hectare de teren agricol în Vrancea și Călărași și circa 175.000 de lei la CEC. În anul fiscal 2022, ea era și directoare de cabinet a Gabrielei Firea, pe atunci ministru al Familiei, și consilier juridic la un centru medical. În 2017, o anchetă a jurnalistului Cătălin Tolontan arăta că ea este „mâna dreaptă” a lui Firea, responsabilă de achiziții la spitalul Sf.Maria. „Anca era una dintre persoanele de maximă încredere ale sale! Administrație, achiziție, toate chestiile sensibile, cu bani mulți”, spunea, la acel moment, medicul Narcis Copcă. Gabriela Firea, cu fosta ei umbră, Ligia Enache (Gheorghe, după numele de căsătorie) și Anca Comănici Foto: Tolo.ro Soțul ei era, la acel moment, Șef Structură SRI – Direcția de Informații a Municipiului București.

Primarul de Iași încearcă fix înainte de alegerile locale să amâne cât mai mult judecarea unui dosar penal în care este inculpat
Eveniment

Primarul de Iași încearcă fix înainte de alegerile locale să amâne cât mai mult judecarea unui dosar penal în care este inculpat

Primarul Iașiului se vrea proaspăt inculpat: Mihai Chirica va afla săptămâna viitoare dacă judecarea unuia dintre dosarele în care este inculpat va fi reluată de la zero sau va merge mai departe. Primarul Iașiului se vrea proaspăt inculpat Avocații tuturor inculpaților din dosarul "Flux" au cerut la termenul de joi, la unison, să se constate că magistratul din camera preliminară nu avea dreptul să-i judece. Citește și: INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană” Dezbaterile au fost încinse, iar judecătorul a amânat luarea unei decizii pentru săptămâna viitoare. De cealaltă parte, DNA a încercat un contraatac, care ar putea lăsa apărarea fără una dintre mărturiile pe care se bazează. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Zeci de mii de arme cu bile de cauciuc și gaze, cu potențial letal, sunt deținute legal în România
Eveniment

Zeci de mii de arme cu bile de cauciuc și gaze, cu potențial letal, sunt deținute legal în România

Atentatul recent din Slovacia, în care un bărbat l-ar fi împușcat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe gânduri autoritățile: România - zeci de mii de arme. România - zeci de mii de arme În județul Iași există în prezent la populație, înregistrate legal, nu mai puțin de 972 de arme cu bile de cauciuc și gaze. Citește și: INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană” Pot acestea ucide un om? Răspunsul este „Da”. A existat chiar în judetul Iași un caz de omor cu o armă cu bile. Numărul acestui tip de arme este în creștere în Iași. Continuarea, în Ziarul de Iași.

INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: "Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu'... (...) rană"
Eveniment

INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: "Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu'... (...) rană"

Judecătoarea drogată, răni de la cocaină. Detalii șocante din dosarul judecătoarei corupte și drogate de la Suceava: aceasta avea răni la nas pentru că, uneori, se droga cu marfă nediluată. Judecătoarea drogată, răni de la cocaină Informațiile apar în dosarul penal al judecătoarei Ana-Maria Chirilă. Citește și: Șocant: judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava s-a folosit de bodiguarzii unui interlop ca să ia copiii de la fostul soț Potrivit unor interceptări (sursa), judecătoarea își chema companioni de prizat acasă, unde erau trei copii minori, pentru că acolo era "cel mai safe". Judecătoare:… [neinteligibil]… Vrei să…[neinteligibil]… DOMN: …[neinteligibil]… copiii? Judecătoare: Nu ne văd copiii. Stai așa! …[neinteligibil]… Judecătoare: …[neinteligibil]… și eu una. DOMN: Hai! Judecătoare: Hai! (…) Judecătoare: Da! Hai! Auzi, eu stau în …[neinteligibil]… Stai așa să-ți dau de toate! Stai așa! Aici și am și paie. (…) Judecătoare: Da ’ rămâne și mâine seară veni…veniți iar, da’ vezi, tot aicea veniți, aicea-i cel mai „safe”. Nu vin acolo că, copiii tre’ să doarmă, după aia ne presează că vor acasă, nu, nu, n-are rost. (…) În acest timp, judecătoarea ridică farfuria albă spre zona feței și cu ajutorul unui tub de mici dimensiuni, pe care îl ține în mâna dreaptă, inspiră o substanță de pe suprafața farfuriei, după care lasă pe masă farfuria și tubul și își duce mâna la nas. Bărbatul ia tubul din farfurie în mâna dreaptă, apoi în mâna stângă, iar cu mâna dreapta strânge, amestecă și porționează substanța rămasă în farfurie și zice: Ce-ai luat? Că n-ai luat nimica, uite cât mai rămâne aicea… (...) JUDECĂTOARE: MMC-ul ăla, 3-MMC-u… c-acuma vorbim deschis și știm despre ce e vorba…pe care băieții o combină cu un fel de supliment alimentar care e un fel de calciu, magneziu! Fucking vitamine! OK? Și-o slăbesc, că altfel îți rupe nasu'! O dată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu'… [neinteligibil]… Ești proastă, tu nu vezi că ai și rană la nas? (râde) Da… Și se întâmplă foarte rar la mine, L.! DOMN: Da… JUDECĂTOARE: Eu nu mi-aș mai dori, doar că… nu... nu știu cum să zic… îi vine câteodată chefu’ ușor, na… ce vr… Nu mi-a venit niciodată să zic asta! Uite, am chef câteodată să consum iar! Chiar am chef!

România, anul 2024: Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează (studiu)
Eveniment

România, anul 2024: Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează (studiu)

Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează, arată un studiu realizat de Centrul de Formare APSAP, dat publicităţii joi. Citește și: Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță Studiul APSAP a fost realizat pe un eşantion de 5.166 de persoane, angajate la instituţii publice, care au au completat un chestionar format din 29 de întrebări, baza unor concluzii semnificative. Jumătate dintre funcţionarii publici nu ştiu ce servicii online oferă Cele mai multe instituţii publice nu au o infrastructură digitală care să eficientizeze atât munca angajaţilor, cât şi relaţia cu contribuabilii, iar 50% dintre funcţionarii publici nu ştiu ce şi câte servicii în regim online oferă instituţia din care fac parte, deşi lucrează la actualul loc de muncă de peste zece ani, arat[ studiul. Potrivit sursei citate, opt din zece angajaţi din sectorul public nu au avut posibilitatea de a lucra în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu în ultimii doi ani, din cauza lipsei unei infrastructuri digitale adecvate (sistem de comunicare, sistem de raportare, sistem de monitorizare a activităţii etc.). Cercetarea de specialitate relevă faptul că femeile angajate în sectorul public, spre deosebire de bărbaţi, îşi majorează veniturile şi din alte activităţi independente în afara locului de muncă, în timp ce 20% dintre respondenţi nu sunt familiarizaţi cu serviciile digitale oferite de instituţia în care lucrează. De asemenea, aproape jumătate dintre cei care nu cunosc numărul de servicii digitale oferite de către instituţia din care fac parte (475 persoane) au o vechime de peste zece ani la actualul loc de muncă, iar 15% nu ştiu dacă angajatorul lor este prezent pe platformele de socializare online (Facebook, Instagram, LinkedIn). Funcționarii, mulțumiți de digitalizare În ceea ce priveşte gradul de mulţumire a respondenţilor, deşi infrastructura digitală este deficitară în instituţiile publice, 80% din totalul celor chestionaţi au afirmat că sunt mulţumiţi de locul lor actual de muncă. "În cadrul cercetărilor efectuate la nivel european, România ocupă adesea ultimele poziţii în ceea ce priveşte gradul de digitalizare şi oportunităţile de a lucra în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. Totuşi, România a adoptat Legea nr. 81 încă din 30 martie 2018 privind reglementarea activităţii de muncă la distanţă, unde în art. 2, lit. a, telemunca este definită ca fiind forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor", notează sursa citată. Conform datelor furnizate de Eurostat în 2020, încă din perioada pandemiei, Finlanda a fost şi rămâne pe poziţie de lider european în facilitarea muncii la distanţă, iar în context peste 25% dintre angajaţii din această ţară au optat pentru această formă de lucru. În contrast, România s-a situat pe ultimul loc în acest clasament, cu 2,5% dintre angajaţi lucrând în această manieră.

Trafic de influență în subordinea lui Florentin Pandele, în Primăria Voluntari, prin intermediul clanurilor, suspectează procurorii. Doi suspecți, arestați
Eveniment

Trafic de influență în subordinea lui Florentin Pandele, în Primăria Voluntari, prin intermediul clanurilor, suspectează procurorii. Doi suspecți, arestați

Clanuri și corupție în Primăria Voluntari. Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi că au cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis intervenţii la funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui unui teren. Clanuri și corupție în Primăria Voluntari Dosarul a fost constituit în urma unui denunţ formulat în cursul lunii februarie de persoanele cărora li s-au solicitat cei 8.000 de euro. Citește și: Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, în perioada august 2022 - iunie 2023, inculpaţii B.G. şi M.G.M. au susţinut faţă de denunţători că inculpatul B.G. are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Voluntari, astfel încât îi poate determina pe aceştia să elibereze documentele de care denunţătorii aveau nevoie pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui teren situat în oraş, inculpaţii pretinzând şi primind în acest scop suma de 8.000 de euro. Inculpaţii B.G. şi M.G.M. au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore şi vor fi duşi joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, beneficiind de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Câciu trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile. A absorbit zero
Eveniment

Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Câciu trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile. A absorbit zero

Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Adrian Câciu, al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile din acest program, dar a absorbit zero lei. Informația apare într-un fișier privind execuția bugetară la finalul lunii martie, postat pe site-ul ministerului. Citește și: Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari Mâine, salariații ministerului vor protesta cerând salarii mai mari, deși ei au deja venituri consistente și beneficiază de multiple sporuri, inclusiv cel care le recompensează eșecul în atragerea fondurilor europene. Imaginea dezastrului PNRR Potrivit datelor de pe site-ul MIPE, programul din primul trimestru al anului 2024 prevedea cheltuieli de 81,9 milioane de lei din fonduri PNRR neramburasbile, însă execuția consatată că nu s-a cheltuit nimic. Nici alte proiecte europene nu stau mai bine. În primul trimestru era planificată absorbția a 1,51 miliarde lei din „proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare”. S-a reușit atragerea a doar 1,02 miliarde de lei, până la 31 martie. Acum, Blocul Național Sindical (BNS) solicită nu doar salarii mai mari pentru angajații MIPE, dar sugerează și ca aceștia să beneficieze de pensii speciale: „Reglementarea privind acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile și desfășoară activități cu caracter complex și special în cadrul MIPE”, este una din solicitările BNS. La nivel național s-a absorbit doar 9,3% din cât se estimase, prin PNRR „Sumele primite de la Uniunea Europeană aferente proiectelor finanțate atât din cadrul financiar 2007-2013, cât și din cadru financiar 2014-2020 dar și sumele aferenteperioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027, cât și cele aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR încasate în primul trimestru al anului 2024, au fost în sumă de 14,28 miliarde lei (0,7% din PIB), corespunzător unui grad de realizare de 45,7% a programului trimestrial. Nerealizarea veniturilor programate pentru perioada analizată s-a datorat evoluției slabe a sumelor atrase aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR (9,3%) și a sumelor aferenteperioadei de programare a Uniunii Europene 2021-2027 (42,9%)”, se arată într-un document al ministerului de Finanțe privind execuția bugetară din primul trimestru. Citește și: VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator

VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator
Eveniment

VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator

Momentul șocant al împușcării premierului slovac Robert Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator. În filmare, cea mai clară de până acum, se vede că atacatorul poate trage mai multe focuri până când este oprit. Citește și: Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico În timp ce echipa sa de gardă acționează pentru a-l bloca pe atacator, se vede că Fico este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, se împiedică de o băncuță și cade pe spate. Unul din cei din echipa de protecție lovește furios în gardul care-l separa pe premier de public, deși atacatorul era deja la pământ, imobilizat de forțele de ordine. Un reporter slovac a declarat că bărbatul i s-a adresat lui Fico cu apelativul „Robo”, diminutiv în slovacă pentru numele „Robert”, înainte de a-l împușca de mai multe ori. Premierul slovac Robert Fico se afla joi în stare "foarte gravă", dar stabilă, a anunțat un oficial de la spitalul unde era internat, după ce a fost împușcat de cinci ori într-o tentativă de asasinat care a scos la iveală diviziunile politice profunde din țară, scrie Reuters. Slovacia va convoca joi, de la ora 11:00 (09:00 GMT), o reuniune a Consiliului de securitate a statului, iar cabinetul se va reuni de asemenea de la ora 11:00 (09:00 GMT), a anunțat biroul guvernamental. Miriam Lapunikova, directorul Spitalului Universitar F.D. Roosevelt din Banska Bystrica, unde este internat Fico, a declarat că premierul a fost supus unei intervenții chirurgicale de cinci ore, cu două echipe, pentru a trata multiplele răni prin împușcare. Juraj Cintula, bărbatul acuzat de tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico, a fost anterior apropiat de grupul pro-rus Slovenskí Branci (Recruții slovaci), a anunțat jurnalistul de investigații maghiar Szabolcs Pagnyi.

ANALIZĂ De ce, pentru România, poate fi o strategie bună să transfere un sistem Patriot în Ucraina: țara noastră are patru sisteme, Polonia - doar două. Pozițiile țărilor UE care au Patriot
Eveniment

ANALIZĂ De ce, pentru România, poate fi o strategie bună să transfere un sistem Patriot în Ucraina: țara noastră are patru sisteme, Polonia - doar două. Pozițiile țărilor UE care au Patriot

Sistemele antiaeriene ucrainene sunt parțial distruse iar sisteme Patriot românești în Ucraina, strategie bună. Patriot românești în Ucraina, strategie bună Armata rusă atacă masiv, folosind rachete balistice tactice și din ce în ce mai mult bombe ghidate. Citește și: Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari Aceastea pot fi combătute doar prin sisteme de rachete de apărare aeriană, precum sistemele Patriot sau S-300 de producție rusă. Însă pentru S-300 ucrainenii și-au epuizat aproape toate stocurile de rachete, iar posibilitățile de livrare a unora noi sunt foarte limitate. Kievul a cerut ajutor aliaților occidentali: are nevoie de încă șapte sisteme Patriot. În UE, există șapte state care au aceste sisteme. Dintre acestea, două țări sunt considerate vulnerabile, două sunt reticente la transfer, și două au refuzat categoric. O singură țară a promis că va trimite sistemul. România încă negociază această posibilitate. Ce sunt și cât costă sistemele Patriot Patriot (Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target) este un sistem de apărare aeriană cu rază lungă, care funcționează la orice altitudine, indiferent de condițiile meteorologice, pentru a contracara rachete balistice tactice, rachete de croazieră și aeronave avansate. Patriot este un sistem mobil de rachete ghidate, care include un radar puternic, cu o rază de acțiune de peste 150 km, o stație de control, un generator de energie, stații de lansare și vehicule de suport. Sistemul poate ochi ținte până la o înălțime de aproximativ 20 de kilometri și o distanță de maximum 160 de kilometri. Fiecare baterie constă dintr-un sistem de lansare montat pe camion cu opt lansatoare care pot ține până la patru interceptoare de rachete fiecare. În funcție de tipul de interceptor utilizat, sistemul are diferite capacități. De exemplu, interceptorul PAC-2 folosește un focos cu fragmentare în explozie, în timp ce noua rachetă PAC-3 folosește o tehnologie mai avansată de hit-to-kill. O rachetă PAC-2 costă aproximativ două milioane de euro, iar una PAC-3, aproximativ patru milioane de euro. Un sistem Patriot costă peste un miliard de euro: 400 de milioane de euro pentru sistem și 690 de milioane de euro pentru rachetele dintr-o baterie. Construirea unui asemenea sistem durează aproximativ doi ani. Care sunt statele UE cu sisteme Patriot operaționale În prezent, există șapte state membre UE care dețin sisteme Patriot operaționale: Germania, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania și Suedia. După ce SUA au aprobat pachetul de ajutor militar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, a avut loc o întrevedere între miniștrii de eExterne și de Apărare ai UE cu omologii lor ucraineni. În prezent, Kievul are trei sisteme Patriot operaționale (furnizate de SUA și Germania). Sunt insuficiente: Zelenski a cerut cel puțin încă șapte asemenea sisteme. Potrivit lui Jens Stoltenberg, NATO "a evidențiat capacitățile existente în întreaga alianță, există sisteme care pot fi puse la dispoziție Ucrainei". Germania a livrat deja două Patriot, urmează încă unul Germania are în prezent zece sisteme Patriot, multe dintre ele fiind rezervate misiunilor NATO. Până acum, Germania a livrat Ucrainei două sisteme Patriot, iar în aprilie a anunțat că va mai trimite încă unul. De altfel, ministrul Apărării, Boris Pistorius, vrea să procure încă patru noi sisteme Patriot. Pistorius a argumentat că astfel va putea promova transferul mai multor sisteme de apărare aeriană pentru Ucraina. Olanda și Suedia preferă să dea bani, nu Patriot Olanda are patru sisteme Patriot, dintre care trei, operaționalizate. În ceea ce privește transferul către Ucraina, ministrul olandez de Externe, Hanke Bruins Slot, a declarat că Țările de Jos "caută posibilități în acest moment". Dar că, deocamdată, poate oferi doar sprijin financiar Ucrainei, pentru consolidarea apărării antiaeriene și pentru achiziția dronelor. Slot a sugerat că ar putea sprijini financiar Ucraina pentru cumpărarea unui sistem Patriot. Suedia are patru sisteme Patriot. Ministrul suedez al Apărării, Pal Jonson, a declarat că, deși țara sa nu exclude posibilitatea de a transfera elemente ale sistemului Patriot în Ucraina, Suedia se concentrează în prezent pe asistența financiară pentru Ucraina și pe furnizarea altor tipuri de arme, inclusiv sistemele antiaeriene portabile RBS 70. Polonia are doar două sisteme, nu transferă nici unul în Ucraina Polonia și România se confruntă cu cele mai puține presiuni diplomatice pentru a furniza Ucrainei sisteme Patriot. Atât România, cât și Polonia sunt considerate țări aflate "într-o situație mai vulnerabilă, având granița cu Ucraina". Polonia deține două sisteme Patriot. A refuzat să transfere elementele sistemului Patriot în Ucraina, din mai multe motive. În primul rând, cele două sisteme pe care le are din 2023 nu au atins încă pregătirea operațională deplină. Transferul lor ar încetini procesul de pregătire a echipajelor și de implementare a sistemelor în armata poloneză. Polonia este țara cea mai expusă unei potențiale agresiuni, după Ucraina. Sistemele pe care le are sunt prea puține pentru a asigura un nivel minim de securitate națională. Minimul este de opt sisteme Patriot. Însă Polonia oferă Ucrainei un sprijin militar și non-militar imens. Printre acestea, și sisteme mai vechi de apărare aeriană la sol. România, deschisă la negocieri România are patru sisteme, dintre care unul - operaționalizat, încă unul - aproape operaționalizat și încă două - în curs de operaționalizare. În timpul vizitei în SUA, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că e deschis la continuarea discuţiilor cu privire la transferul bateriilor Patriot din România. Însă a precizat că decizie poate fi luată doar de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). De asemenea, Iohannis a sugerat că Armata Română ar trebui să negocieze: "Să vedem ce putem da și ce putem primi în schimb". Bucureștiul ar putea primi alte sisteme de rachete și misiuni de poliție aeriană Potrivit unui interviu cu generalul de brigadă Mircea Mîndrescu, România ar putea primi un fel de "pachet compensatoriu", realizat de SUA în cooperare cu celelalte state aliate. În măsura în care vor fi disponibile, în România ar putea fi transferate sistemele norvegiano-americane antiaeriene cu rază medie NASAMS sau sisteme similare cu Patriot, precum sistemul german IRIS-T sau sistemele franco-germane SAMP/T. De asemenea, SUA ar putea transfera temporar în România și un sistem THAAD, care ar echivala sistemul Patriot la altitudini mai mari. Aliații ar mai putea aduce mai multe avioane de luptă F-16, Rafale sau Eurofighter pe teritoriul României, care să fie integrate în sistemul antiaerian și să consolideze capacitățile pentru misiunile de Poliție Aeriană Întărită. "O combinație între THAAD, capabil să intercepteze armament balistic, și aeronavele care pot intercepta drone și rachete de croazieră ar putea compensa capabilitatea integrată care este Patriot", a afirmat generalul Mîndrescu. Spania trimite doar rachete, nu un sistem complet Singurele țări UE care au sisteme Patriot și care le-ar putea oferi Ucrainei, dar au refuzat, sunt Spania și Grecia. La ultimul summit de la Bruxelles, lideri ai UE le-au cerut personal premierilor spaniol și grec, Pedro Sanchez și Kyriakos Mitsotakis, să transfere o parte din echipamentul lor de apărare aeriană în Ucraina. Oficialii europeni au susținut că nevoile Atenei și Madridului nu sunt la fel de mari ca cele ale Kyivului și că nu se confruntă cu nici o amenințare imediată la adresa securității lor. Spania are trei sisteme Patriot. Însă guvernul spaniol a declarat că nu va transfera nici unul dintre sisteme în Ucraina. În schimb, Spania va trimite un set de rachete interceptoare antiaeriene Patriot cu rază lungă de acțiune. Ministrul Apărării din Spania, Margarita Robles, a declarat că ajutorul va mai include și muniție de diferite tipuri, mitraliere ușoare și grele, vehicule logistice protejate, vehicule blindate de infanterie, arme antitanc, obuziere de artilerie de câmp, medicamente spitalicești și truse individuale de prim ajutor de luptă. Grecia păstrează Patriot pentru un eventual conflict cu Turcia În ceea ce privește Grecia, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că Atena refuză să trimită orice fel de sistem de apărare aeriană în Ucraina, fie Patriot, fie S-300. Astfel, Grecia a respins categoric presiunile din partea aliaților europeni pentru a ajuta Ucraina, argumentând că Atena are nevoie de aceste sisteme pentru nevoile interne Mitsotakis a invocat preocupările de securitate ale Greciei cu Turcia. "Grecia nu va trimite nici S-300, nici Patriot în Ucraina", a declarat acesta. În comparație cu PIB-ul fiecărei țări membre ale UE, Grecia se află pe locul 20, iar Spania pe locul 26 în clasamentul țărilor care susțin Ucraina.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră