luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

VIDEO Zeci de parlamentari turci s-au bătut timp de jumătate de oră. După încăierare, a fost nevoie să fie curățat sângele de pe covoare

Încăierare de proporții în Parlamentul turc. Cel puţin doi deputaţi au fost răniţi într-o încăierare violentă care a izbucnit vineri în parlamentul turc în timpul unei sesiuni la care era dezbătută situaţia unui deputat de opoziţie aflat în închisoare. Încăierare de proporții în Parlamentul turc Violenţele au izbucnit când un deputat al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP - formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan), Alpay Ozalan, l-a lovit cu pumnul pe deputatul de opoziţie Ahmet Sik, în timp ce acesta din urmă critica guvernul în declaraţia sa despre deputatul reţinut, Can Atalay. Citește și: Serviciu militar obligatoriu de două luni pentru bărbații între 18 și 27 de ani, introdus din 2025 într-o țară NATO din Europa Au intervenit apoi şi alţi deputaţi, astfel că dezbaterea a degenerat într-o încăierare în care zeci de parlamentari s-au bătut timp de aproape o jumătate de oră. Cel puţin doi deputaţi din opoziţie, unul din partidul social-democrat CHP şi celălalt din formaţiunea pro-kurdă DEM, au fost răniţi uşor după ce au primit lovituri în ochi. Alţi parlamentari ai AKP l-au lovit pe deputatul de opoziţie Ahmet Sik când acesta a căzut la pământ. Urme de sânge au rămas pe podea după această încăierare. "Mi-e ruşine că am fost martor la această situaţie. Invit preşedintele parlamentului să convoace imediat liderii de grup ai tuturor partidelor politice la o întâlnire", a declarat liderul CHP, principalul partid de opoziţie, Ozgur Ozel. "Deputaţii AKP, care nu recunosc legea şi nu aplică deciziile Curţii Constituţionale, transformă parlamentul într-o arenă a violenţei, necunoscând din nou limite în vandalismul lor. Condamnăm ferm această agresiune', a reacţionat şi partidul pro-kurd DEM. Sesiunea parlamentară, în cadrul căreia urma să fie examinată decizia Curţii Constituţionale ce restabileşte mandatul parlamentar al deputatului Can Atalay, a fost suspendată. Atalay, condamnat la închisoare Can Atalay fost condamnat în anul 2022 la 18 ani de închisoare pentru colaborare cu filantropul Osman Kavala - condamnat la închisoare pe viaţă - în tentativa din anul 2013 de răsturnare a guvernului printr-un val de manifestaţii fără precedent. Aflat în închisoare, el a fost ales deputat în mai 2023 pe listele formaţiunii de stânga Partidului Muncitorilor din Turcia (TIP), dar în ianuarie a fost deposedat de mandatul său parlamentar şi se află de atunci în centrul unei bătălii juridice care opune cele mai înalte instanţe ale ţării.

VIDEO Zeci de parlamentari turci s-au bătut timp de jumătate de oră. După încăierare, a fost nevoie să fie curățat sângele de pe covoare
Sorana Cîrstea: "Nimeni nu mai are așteptări de la politicieni sau de la statul român"
Eveniment

Sorana Cîrstea: "Nimeni nu mai are așteptări de la politicieni sau de la statul român"

Sportul, abandonat de stat și politicieni. Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat că nimeni nu mai are aşteptări de la politicieni sau de la statul român în ceea ce priveşte investiţiile în sportul din România, singura speranţă fiind legată de sponsorii privaţi. Sportul, abandonat de stat și politicieni "Eu cred că nimeni nu mai are aşteptări de la politicieni sau de la statul român. Cred că singura speranţă a sportului românesc este legată de sponsorii privaţi, aşa cum se întâmplă şi cu fundaţia Ion Ţiriac. Sunt oameni care vor să facă ceva pentru sportul românesc şi sper eu că vor fi mai mulţi care vor dori să se implice", a spus jucătoarea, prezentă, vineri, la festivitatea în cadrul căreia medaliaţii olimpici de la Paris au fost premiaţi cu maşini de omul de afaceri Ion Ţiriac. Citește și: Serviciu militar obligatoriu de două luni pentru bărbații între 18 și 27 de ani, introdus din 2025 într-o țară NATO din Europa Cîrstea, care a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte condiţiile umilitoare de antrenament din România şi după medaliile cucerite de David Popovici la Paris, a menţionat că nu înţelege această reticenţă a conducătorilor români de a investi în sport. "Sportul este cel mai bun PR care ar putea exista pentru o ţară şi nu înţeleg această reticenţă de a investi în sport. În viitor, după ce mă voi retrage, voi lupta pentru acest lucru, pentru a se investi mai mult în sport, voi încerca să fac tot ceea ce pot pentru acest lucru. Sper eu ca măcar oamenii de afaceri cu posibilităţi să încerce să ajute mai mult sportul", a precizat ea. Sportivii, monedă politică "Jucătorii de tenis sunt privilegiaţi, nu vreau să vorbesc despre acest sport pentru că, într-adevăr, părinţii se chinuie puţin la început, dar după aceea dacă ajungi în top începi să câştigi. Însă sunt atâtea sporturi unde munceşti zeci de ani, iar la final de carieră te alegi cu o medalie şi atât. Eu vorbesc doar în calitate de sportivă, dar sunt extrem de mulţi oameni deştepţi în această ţară care pot face anumite lucruri, trebuie doar să se organizeze şi să considere sportul o prioritate naţională", a adăugat Sorana Cîrstea. La 1 august, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea posta un mesaj pe un site de socializare, după medaliile obţinute de tricolori la Jocurile Olimpice de la Paris, în care afirma că sportivii români sunt "folosiţi în scop de câştiguri politice" în condiţiile în care condiţiile de antrenament din ţară la orice disciplină sunt "deplorabile" şi "umilitoare". Postarea jucătoarei de tenis venea atunci la doar 12 ore după semnalul de alarmă tras de înotătorul David Popovici, dublu medaliat la Jocurile Olimpice de la Paris, referitor la condiţiile de antrenament ale sportivilor români. Acesta declara la Paris că ar vrea ca medaliile sale de aur şi bronz să aducă mai multe investiţii în săli de sport.

VIDEO Anei Maria Bărbosu i s-a înmânat medalia olimpică de bronz într-o ceremonie care a avut loc la București. Ciolacu s-a băgat iar în poză
Eveniment

VIDEO Anei Maria Bărbosu i s-a înmânat medalia olimpică de bronz într-o ceremonie care a avut loc la București. Ciolacu s-a băgat iar în poză

Ana Bărbosu a primit bronzul olimpic. Gimnasta Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz câştigată în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în cadrul unei ceremonii organizate vineri pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, la care a participat şi premierul Marcel Ciolacu. Ana Bărbosu a primit bronzul olimpic Medalia i-a fost decernată de către Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru România, în timp ce mascota şi programul Jocurilor Olimpice de la Paris i-au fost înmânate gimnastei de către preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu. Citește și: Marele succes al ministrului Rafila: din 366 de spitale deținute de stat, doar 18 înregistrează activitatea ATI în format digital COSR a subliniat în cadrul ceremoniei că medalia primită de Ana Bărbosu nu este aceeaşi pe care a purtat-o la gât pe podiumul de la Paris americanca Jordan Chiles. "Astăzi nu s-a întâmplat decât un singur lucru, s-a făcut dreptate în acordarea medaliilor. A fost o luptă contracronometru pentru că procedurile sunt foarte stricte şi contestaţia (la TAS - n.r.) trebuia făcută în 24 de ore de la acordarea medaliei către gimnasta americană. Prin mandatul care mi-a fost conferit am putut să acord astăzi această medalie Anei. Mă bucur din suflet pentru gimnastica românească pentru că sunt 12 ani de la ultima medalie olimpică. E un semnal pe care gimnastica românească îl dă lumii. Gimnastica românească revine la locul care i se cuvine", a afirmat Morariu. "Medalia este foarte grea" Ana Bărbosu a declarat în cadrul festivităţii că îşi doreşte să aducă în continuare medalii României la competiţiile internaţionale. "E un moment emoţionant pentru mine. Îi auzeam pe campionii noştri de la Paris spunând că medalia este foarte grea, dar nu am realizat asta până acum. Le mulţumesc tuturor celor care au adăugat câte un pic de bronz la această medalie, pentru că rezultatul acesta a venit după mulţi ani de muncă în sala de gimnastică. Le mulţumesc antrenorilor fără de care nu aş fi reuşit. Mă bucur că sunt în posesia acestei medalii şi sper să continui să reprezint România la cel mai înalt nivel şi să îi aduc cât mai multe medalii", a spus gimnasta. Decizia TAS a tranșat disputa Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins. Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133). În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666. Prima medalie olimpică a României după 2012 România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz. Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol. România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

Marele succes al ministrului Rafila: din 366 de spitale deținute de stat, doar 18 înregistrează activitatea ATI în format digital
Eveniment

Marele succes al ministrului Rafila: din 366 de spitale deținute de stat, doar 18 înregistrează activitatea ATI în format digital

Marele succes al ministrului Rafila: din 366 de spitale deținute de stat, doar 18 înregistrează activitatea ATI în format digital. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2023 era 366 de spitale aflate în proprietatea publică. Ministerul Sănătății avea în directă subordine 58 de spitale, restul fiind sub controlul autorităților locale. Citește și: Cea mai scumpă campanie electorală din istoria României: subvenția de la buget pentru pensii se dublează, ajungând la 21,5 miliarde de lei – calcule Ziarul Financiar Sub 5% din spitalele publice au, deci, secțiile ATI digitalizate. Marele succes al ministrului Rafila “Noi, când am venit la Minister, am găsit un proiect care ar fi trebuit - pentru că e vorba despre exerciţiul financiar care s-a încheiat în 2020 sau 2021 - să finanţeze informatizarea a 18 secţii ATI din spitale mari. L-am reluat şi acum l-am finalizat. Avem în momentul de faţă 18 spitale care sunt... totul rămâne scris acolo, încercăm să creştem în felul ăsta siguranţa pacientului şi să evităm astfel de situaţii care sunt absolut şocante”, a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, ministrul Sănătăţii, citat de news.ro. “Toate operaţiunile care se fac pacientului sunt integrate într-o bază de date, iar aceste monitorizări ale pacientului sunt digitale şi se pot urmări şi se pot transmite în timp real, inclusiv se pot transmite la Ministerul Sănătăţii în timp real date referitoare la paturile disponibile, la alte date de natură administrativă“, a explicat Rafila. El a catalogat drept ”foarte grav” faptul notat în rechizitoriul procurorilor care anchetează decesele suspecte din secţia ATI a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti conform căruia modificările din tratamentul pacienţilor nu erau trecute şi în fişele de observaţie ale bolnavilor. ”Este total anormal, asta este o chestiune foarte gravă, pentru că atunci înseamnă că, practic, putem să dăm orice fel de tratament şi nimeni nu-şi asumă nimic. Asta este o chestiune gravă, a fost documentată, am înţeles, de către procurori şi ea stă la baza unei greşeli foarte serioase pe care posibil - spun posibil, pentru că nu avem încă o decizie a instanţei – au realizat-o acolo, în secţie (la Spitalul «Sfântul Pantelimon» Bucureşti – n.r.)”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Analiza medicală care-ți poate salva viața dacă ești fumător. Ideal este să se facă anual
Eveniment

Analiza medicală care-ți poate salva viața dacă ești fumător. Ideal este să se facă anual

Analiza care poate salva viața fumătorilor. Pentru prevenirea problemelor respiratorii, medicii pneumologi spun că există un examen simplu, neinvaziv, nedureros, dar pe care pacienții, în special fumătorii, ar trebui să-l facă anual, la fel ca un EKG. Analiza care poate salva viața fumătorilor Este vorba despre spirometrie, care măsoară "capacitatea pulmonară" până la nivelul celor mai mici vase, astfel încât problemele respiratorii să poată fi depistate încă din cele mai incipiente stagii. Citește și: I se spune „Mistrețul”: fără nici un venit declarat, dar milionar în euro, posesor de mașini de lux, latifundiar, primar PSD timp de 16 ani, arestat pentru că sechestra oameni la una din fermele lui Problema majoră este că această investigație nu este decontată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât în caz de recomandare pentru pacienți care au deja o suferință din acest punct de vedere. Cei care vor să-și facă testul la recomandarea medicului specialist sau a medicului de familie, în regim de tip screening, achită o taxă de la 50 la 150 de lei, în funcție de costurile laboratorului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

O "sală de detenție" pentru elevii turbulenți va fi amenajată în fiecare școală din această toamnă. Profesorii spun că numele e nefericit, elevii critică ideea
Eveniment

O "sală de detenție" pentru elevii turbulenți va fi amenajată în fiecare școală din această toamnă. Profesorii spun că numele e nefericit, elevii critică ideea

"Sala de detenție" pentru elevi, criticată. Noul Statut al elevului a fost publicat luni, 12 august 2024, în Monitorul Oficial. Documentul introduce o serie de măsuri noi, care vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025. "Sala de detenție" pentru elevi, criticată Printre noutățile aduse de noul Statut sunt reintroducerea scăderii notei la purtare la 20 de absențe nemotivate, retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor și suspendarea pe o durată limitată de timp. Citește și: I se spune „Mistrețul”: fără nici un venit declarat, dar milionar în euro, posesor de mașini de lux, latifundiar, primar PSD timp de 16 ani, arestat pentru că sechestra oameni la una din fermele lui Elevii care perturbă desfășurarea cursurilor riscă să fie mutați temporar într-un spațiu special amenajat, denumit de unii "sală de detenție". În timp ce majoritatea profesorilor susțin ideea, preferând să o denumească „sală de reflecție”, reprezentanții elevilor avertizează asupra riscului de discriminare și subliniază importanța consilierii și suportului educațional. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Casa de Pensii, bombardată cu cereri de explicare a deciziilor de recalculare a pensiilor - pronostic al șefilor instituției. Ce soluții au pensionarii
Eveniment

Casa de Pensii, bombardată cu cereri de explicare a deciziilor de recalculare a pensiilor - pronostic al șefilor instituției. Ce soluții au pensionarii

Recalcularea pensiilor va genera multe nemulțumiri. Pensionarii nemulțumiți de pensia recalculată se pot adresa iniţial Casei de Pensii pentru a primi explicaţii cu privire la decizia de recalculare. Recalcularea pensiilor va genera multe nemulțumiri Sau pot face contestaţie în termen de 45 de zile de la comunicare la instanţa judecătorească competentă. Citește și: I se spune „Mistrețul”: fără nici un venit declarat, dar milionar în euro, posesor de mașini de lux, latifundiar, primar PSD timp de 16 ani, arestat pentru că sechestra oameni la una din fermele lui Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, crede că pensiile au fost recalculate corect. Totuși, el recunoaște că există posibilitatea de contestare a acestor decizii, dar că asta ar trebui să fie o ultimă opțiune. Pentru a vedea cum și unde se poate contesta decizia de recalculare a pensiei, beneficiarii trebuie să se uite la mențiunile din subsolul deciziei, care ar trebui să conțină informații despre termenul și modalitatea de contestare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

I se spune "Mistrețul": fără nici un venit declarat, dar milionar în euro, posesor de mașini de lux, latifundiar, primar PSD timp de 16 ani, arestat pentru că sechestra oameni la una din fermele lui
Eveniment

I se spune "Mistrețul": fără nici un venit declarat, dar milionar în euro, posesor de mașini de lux, latifundiar, primar PSD timp de 16 ani, arestat pentru că sechestra oameni la una din fermele lui

"Mistrețul" PSD sechestra oameni și-i exploata. Acuzat de sechestrare de persoane, un fost primar a fost și el "sechestrat" 24 de ore, apoi arestat prin decizie de instanță. "Mistrețul" PSD sechestra oameni și-i exploata Polițiștii au acționat în urma a două sesizări privind persoane pe care Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca (județul Iași) între 2004 și 2020, le-ar fi ținut forțat să muncească la el la fermă. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI În ultima sa declarație de avere, depusă odată cu candidatura pentru mandatele de primar, respectiv consilier local la alegerile locale din 9 iunie, Mihai Mihalache nu a menționat niciun venit pe anul 2023 care să fi fost obținut în familie. A trecut în schimb un cont de un milion de lei, deschis în 2024 la Cooperativa "Viitorul" Iași. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urarea de "La mulți ani!" de ziua oricărui sfânt nu este creștinească, spune Biserica. Explicația este destul de simplă
Eveniment

Urarea de "La mulți ani!" de ziua oricărui sfânt nu este creștinească, spune Biserica. Explicația este destul de simplă

Felicitările de zilele sfinților sunt necreștinești. Biserica Ortodoxă, prin învăţăturile ei, afirmă că practica de a ura "La mulți ani!" de ziua sfinților nu este una creştinească. Felicitările de zilele sfinților sunt necreștinești Prin sărbătorirea noastră în loc de cea a sfântului şi a vieţii lui ne punem pe noi înainte şi, conform Bisericii, uităm de suferinţa sau viaţa curată dusă de un anumit sfânt. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Prin urmare, atât cei care urează "La mulţi ani!" pe 15 august, cât şi cei care fac acest lucru pe 8 septembrie, greşesc. Peste 2,2 milioane de români serbează onomastica de Adormirea Maicii Domnului. Dintre aceştia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei şi aproximativ 400.000 sunt bărbaţi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ciolacu, campanie electorală cu pantaloni de designer care costă de șase ori standardul său de cumpărături „consistente”
Eveniment

Ciolacu, campanie electorală cu pantaloni de designer care costă de șase ori standardul său de cumpărături „consistente”

Premierul Marcel Ciolacu a fost, azi, în campanie electorală la Baia, în Suceava, fiind îmbrăcat cu pantaloni de designer care costă de cinci ori standardul său de cumpărături „consistente” - adică 100 de lei. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Ciolacu, campanie electorală cu pantaloni de designer Într-o fotografie din spate, se poate vedea clar ce marcă poartă Ciolacu: „Trends by Adina Buzatu”. Pantalonii de tip chinos pe care îi are premierul costă 595 de lei pe site-ul acestei creatoare de modă. Dacă și cămașa era de la Adina Buzatu, ea costa tot 595 de lei. „E un bărbat elegant și clasic, nu epatează, nu-și dorește să arate nimic în plus, este potrivit îmbrăcat”, spunea Buzatu despre Ciolacu, în martie 2023. Și liderul PSD recunoștea, în noiembrie 2023, că se îmbracă de la Adina Buzatu. „În ceea ce privește sacoul, costume, le am pe marea majoritate, cred că 99% de la doamna Adina Buzatu. Și foarte multe perechi de pantofi”, a susținut el. Acum un an, DeFapt.ro a arătat că Marcel Ciolacu și prietenul său, Alfred Simonis, veniseră încălțați cu pantofi italienești identici, de 1.500 USD, la ziua patriarhului Daniel. Pantofii erau produși de Santoni, o companie din Italia care se laudă cu faptul că produce manual toți pantofii. Modelul folosit de cei doi este „MEN’S POLISHED BLUE LEATHER WHOLECUT SHOE”. El se vinde la diferite prețuri, fie la 1.050 de euro pe site-ul companiei, dacă se vând în Europa, fie la peste 1.500 USD dacă se vând în SUA.

O persoană arestată în legătură cu moartea actorului Matthew Perry. Se investighează cum a reușit actorul să ia unele medicamente pe rețetă
Eveniment

O persoană arestată în legătură cu moartea actorului Matthew Perry. Se investighează cum a reușit actorul să ia unele medicamente pe rețetă

Arestare după moartea lui Matthew Perry. Cel puțin o persoană a fost arestată în ancheta privind decesul prin supradoză al actorului Matthew Perry, la zece luni de la moartea acestuia, scrie The Guardian, citând NBC News. Arestare după moartea lui Matthew Perry NBC News a transmis că o persoană a fost arestată joi în sudul Californiei, în ancheta declanșată de departamentul de poliție din Los Angeles privind modul în care vedeta din Friends a obținut medicamente pe bază de rețetă. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI În 28 octombrie 2023, actorul care l-a interpretat pe Chandler Bing din Friends a fost găsit mort într-o cadă cu hidromasaj în locuinţa sa din Los Angeles. La momentul respectiv, autorităţile au declarat că nu existau indicii de crimă. „Pe 29 octombrie 2023, a fost efectuată o autopsie de către Departamentul de Medicină Legală din Los Angeles. La 15 decembrie 2023, rezultatele autopsiei au indicat că Matthew Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei”, spunea Poliția din Los Angeles. Potrivit raportului de autopsie, în afară de efectele ketaminelor, înecul, boala cardiacă şi efectele buprenorfinei au fost, de asemenea, factori care au contribuit la moartea actorului. Buprenorfina este un medicament eliberat pe bază de rețetă și este folosit pentru a trata tulburările legate de consumul de opioide. Terapia cu ketamină Raportul a dezvăluit, de asemenea, că Perry fusese supus unei terapii de infuzie cu ketamină, despre care se spune că ajută în cazul depresiei, anxietăţii, PTSD, problemelor cu drogurile şi cu alcoolul, durerii cronice şi altele. Cu toate acestea, autopsia a precizat că ketamina din organismul său nu ar fi provenit de la ultima şedinţă de tratament, care a avut loc cu aproximativ o săptămână şi jumătate înainte de moartea sa. Departamentul de poliție din Los Angeles și Drug Enforcement Administration spuneau în luna mai că este în curs o anchetă penală comună asupra modului în care Perry, în vârstă de 54 de ani, a obținut medicamentele pe bază de rețetă.

Mii de decizii de recalculare a pensiilor sunt emise greșit, acuză liderul Blocului Național Sindical. Care sunt pensionarii păgubiți
Eveniment

Mii de decizii de recalculare a pensiilor sunt emise greșit, acuză liderul Blocului Național Sindical. Care sunt pensionarii păgubiți

Decizii de recalculare a pensiilor, greșite. Blocul Național Sindical atrage atenția că mii de decizii de recalculare a pensiilor riscă să fie emise greșit, iar activitatea caselor de pensii să fie blocată. Decizii de recalculare a pensiilor, greșite O problemă este legată de pensiile celor care au lucrat în condiții speciale și care și-au câștigat drepturile în instanță. Doar că, la recalculare nu s-a ținut cont de deciziile instanței. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI „Acum suntem în situația în care s-a făcut această etapă I de recalculare a tuturor pensiilor, dar pentru câteva zeci de mii de indivizi care, în conformitate cu aceste decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi trebuit să beneficieze de recalculare suplimentară a acestor drepturi, oamenii aceștia au fost excluși, pentru că softul nu a permis așa ceva”, a declarat Dumitru Costin, președinte BNS, la Europa FM. Cel mai probabil, drepturile acestor categorii de pensionari vor fi recalculate corect în etapa a doua, anul viitor, în februarie. „Discutăm de câteva zeci de mii de oameni care au lucrat în industria extractivă, în zona de producție de energie electrică pe termo și, nu în ultimul rând, cei care au lucrat în domeniul silviculturii. Probabil pentru ei se va face dreptate în etapa a doua, deci până în luna februarie. Noi consideram normal și firesc ca această curățenie să se producă în această etapă I când s-au recalculat toate pensiile din România. Le-am recalculat, dar pentru unii dintre cetățeni n-am ținut cont de faptul că din iunie aveau deja niște hotărâri ale Înaltei Curți”, a mai spus președintele BNS.

La ce trebuie să fie atenți pensionarii când primesc decizia de recalculare a pensiei, cum pot verifica stagiile de cotizare. Decizia poate fi contestată
Eveniment

La ce trebuie să fie atenți pensionarii când primesc decizia de recalculare a pensiei, cum pot verifica stagiile de cotizare. Decizia poate fi contestată

Informații din decizia de recalcularea pensiei. De vineri, 16 august, reprezentanții Poștei Române vor începe să distribuie deciziile de recalculare. La ce trebuie să fie atenți pensionarii? Informații din decizia de recalcularea pensiei Concret, în prima parte a documentului vor fi prezente datele despre pensionar (CNP, nume, data înscrierii la pensie) și denumirea categoriei de pensie. Ulterior, pe document va apărea „suma punctajelor anuale realizate de titular”, adică „numărul de puncte realizate pe contributivitate, cât a muncit persoana respectivă”, a explicat Daniel Baciu, la Digi24. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Pensionarii vor regăsi și cuantumul pensiei la data de 31 august, înainte de aplicarea noii Legi. Apoi, vor găsi o „evidență foarte clară a tuturor stagiilor de cotizare”, după cum a subliniat președintele Casei de Pensii. Astfel, partea a doua a documentului e împărțită în 6 puncte: A) Total stagiu de cotizare realizat; B) Stagiu de cotizare contributiv; C) Numărul de puncte de stabilitate; D) Numărul total de puncte realizate la 1 septembrie; E) Valoarea punctului de referință la data de 1 septembrie F) cuantumul nediminuat al pensiei la 1 septembrie; La punctul F), astfel, pensionarii vor găsi noua sumă, pe care o vor primi lună de lună. Important de menționat este că, la finalul documentului, este prevăzut că „decizia poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă”.

Pensiile, mărite cu până la 2.000 de lei prin recalculare. Deciziile vor fi primite de pensionari între 16 și 30 august
Eveniment

Pensiile, mărite cu până la 2.000 de lei prin recalculare. Deciziile vor fi primite de pensionari între 16 și 30 august

Pensii mărite cu 2.000 de lei. Potrivit Observator (Antena 1), cei care au cotizat mai mult de 25 de ani se vor bucura de majorări substanţiale - primesc bonusuri pentru fiecare an lucrat în plus. Creşteri consistente vor fi, însă, şi în cazul seniorilor pensionaţi înainte de 2011 şi care nu au beneficiat de indice de corecţie. Pensii mărite cu 2.000 de lei Caz concret: un pensionar din Bucureşti, cu un stagiu de cotizare de 44 de ani, şi o pensie puţin peste 4.000 lei, va primi din septembrie o majorare de aproape 1.900 lei. Şi va încasa lunar 5.930 lei. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Nerăbdători, unii pensionari şi-au calculat singuri majorarea şi aşteaptă să vadă dacă au socotit corect. "Am 41 de ani de vechime, să vedem. Ar trebui să-mi dea în loc de 2.800 vreo 3.900, sperăm", spune un pensionar. Noua lege va rezolva diferenţele mari dintre pensii, promite secretarul de stat Marius Stanciu. "Majoritatea inechităţilor din prezent sunt din cauza faptului că a fost acel indice de corecţie şi utilizarea stagiilor complete diferite, la bărbaţi 35, la femei în funcţie de anul naşterii", a declarat Marius Stanciu, secretar de stat Ministerul Muncii. De la 1 ianuarie pensiile cresc, din nou, cu cel puţin 10%.

Aeroportul din Catania a fost închis după erupția vulcanului Etna, pistele și avioanele au fost acoperite de cenușă
Eveniment

Aeroportul din Catania a fost închis după erupția vulcanului Etna, pistele și avioanele au fost acoperite de cenușă

Aeroportul din Catania - închis, Etna erupe. Muntele Etna a erupt peste noapte, provocând închiderea aeroportului din Catania, pe coasta estică a Siciliei. Aeroportul din Catania - închis, Etna erupe Etna a expulzat un imens nor de cenuşă şi gaze vulcanice până la o înălţime de 9.500 de metri. Autorităţile aeroportului din Catania au anunţat că au suspendat operaţiunile până la ora 18:00 (16:00 GMT). Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Potrivit acestora, particule de cenuşă au acoperit avioanele şi pistele, făcându-le inutilizabile. Serviciile normale vor fi reluate odată ce infrastructura va deveni din nou operabilă, au precizat autorităţile aeroportuare. "Pasagerii sunt rugaţi să nu se deplaseze la aeroport înainte de a verifica starea zborului lor", a indicat aeroportul din Catania, adăugând că întârzierile pot fi considerabile. Un praf de culoare gri închis a acoperit casele şi străzile din Catania. Etna, cu o înălţime de circa 3.350 de metri, este cel mai mare vulcan activ din Europa. Vulcanul erupe regulat şi este monitorizat constant, erupţiile sale spectaculoase atrăgând un număr mare de spectatori. Institutul Italian de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) raportase o activitate seismică crescută în regiune de la începutul lunii iulie.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră