luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Eveniment

9785 articole
Eveniment

Suma astronomică primită de obscurul bugetar Cotarcea, șef la Inspectoratul în Construcții, drept „dar de nuntă”

Suma astronomică primită de obscurul bugetar Ionuț Cotarcea, șef la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), unde ocupă postul de „inspector general adjunct”, drept „dar de nuntă”: 150.000 de euro. Informația apare în ultima declarație de avere, unde se menționează „dar de nuntă și botez”. Mai mult, Cotarcea a primit darul și la cununia civilă: 10.000 de euro. „Acolo, într-adevăr, este o corupţie sistemică în Inspectoratul de Stat în Construcţii”, spunea Nicușor Dan în august 2023. Citește și: Lovitură dură pentru Ciolacu: candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă de von der Leyen. Negrescu a cotizat 1,2 milioane de lei la PSD pentru post Suma primită de Cotarcea drept „dar de nuntă” Ionuț Cotarcea este bugetar din 2014, când a fost angajat la ISC - potrivit informațiilor postate de el pe Linkedin. El ar fi licentiat în drept la facultatea de „economie și administrarea afacerilor”, dar nu este precizată universitatea. Un CV oficial nu este de găsit. Presa notează că în 2016 a fost subprefect de Olt. Subprefectul Cotarcea Declarația de avere a acestui bugetar arată o avere consistentă: o casă în Ilfov și un teren intravilan în Bragadiru, un apartament în București și unul în Slatina, plus două mașini. În 2023, a vândut un apartament cu 77.500 de euro. Cotarcea a acordat împrumuturi personale de peste 320.000 de lei către diferite firme. În anul fiscal 2023 a luat două salarii: unul de la ISC, de 103.317 lei, și altul de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară DDD București, de 54.000 de lei. Soția sa este judecătoare la Balș, dar în 2023 a câștigat doar 48.000 de lei, inclusiv indemnizația de creștere a copilului.

Suma astronomică primită de obscurul bugetar Cotarcea, șef la Inspectoratul în Construcții, drept „dar de nuntă”
Elicopter SMURD pe post de dric: medicii susțin că rudele pacientului au sunat să anunțe decesul, acestea spun că bărbatul încă respira
Eveniment

Elicopter SMURD pe post de dric: medicii susțin că rudele pacientului au sunat să anunțe decesul, acestea spun că bărbatul încă respira

Elicopter SMURD mortuar: intervenția medicilor, contestată. Doctor Anda Păuleț spune că, la primul apel, familia sau persoana care a făcut solicitarea nu a raportat un pacient inconștient aflat în stop cardiorespirator, ci a cerut constatarea decesului. Elicopter SMURD mortuar: intervenția medicilor, contestată Aceasta spune că în astfel de cazuri se trimite o ambulanță nemedicalizată care nu este echipată pentru resuscitare, având în componență un medic care doar constată decesul, nu un echipaj medicalizat capabil să inițieze manevre de resuscitare. Citește și: Lovitură dură pentru Ciolacu: candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă de von der Leyen. Negrescu a cotizat 1,2 milioane de lei la PSD pentru post De asemenea, doctor Anda Păuleț subliniază importanța ca persoana care efectuează apelul să descrie corect situația, astfel încât medicul coordonator să poată lua decizia potrivită. Medicul menționează că, chiar dacă o ambulanță cu medic nu era disponibilă, s-ar fi putut trimite elicopterul, așa cum s-a făcut ulterior. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Deși deficitul bugetar a explodat, PSD și PNL refuză să desființeze inutilul minister al Familiei, care înghite 56 de milioane de euro
Eveniment

Deși deficitul bugetar a explodat, PSD și PNL refuză să desființeze inutilul minister al Familiei, care înghite 56 de milioane de euro

Deși deficitul bugetar a explodat, PSD și PNL refuză să desființeze inutilul minister al Familiei, care înghite 56 de milioane de euro. Acest minister a fost creat în noiembrie 2021 ca o sinecură pentru Gabriela Firea, deși chiar colega ei de partid Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, spunea că este inutil. Citește și: Lovitură dură pentru Ciolacu: candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă de von der Leyen. Negrescu a cotizat 1,2 milioane de lei la PSD pentru post Acum, ministerul este condus de o fostă învățătoare din Brad, Natalia Intotero. PSD și PNL refuză să desființeze inutilul minister al Familiei Pentru 2024, bugetul ministerului este de 281 de milioane de lei, adică peste 56 de milioane de euro. Pentru salariile angajaților se cheltuie, în 2024, 44 de milioane de lei. Potrivit hotărârii de guvern de organizare a ministerului, numărul maxim de posturi este de 230, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Ministerul de Finanțe arată că, în iulie 2024, la minister erau angajate 276 de persoane, deci demnitarii și personalul de la cabinetele acestora erau în număr de cel puțin 46. În august 2023, fostul prim-vicepreședinte al PNL Iulian Dumitrescu a cerut desființarea acestui minister. „De exemplu aş desfiinţa Ministerul Familiei. Sunt multe alte măsuri, adică se pot face reduceri. Sunt zone în ţara asta unde este nevoie de mai mult personal şi sunt sigur că sunt zone în ţara asta unde este mult prea mult personal al statului. Probabil dacă s-ar face o analiză sunt convins că se pot tăia în anumite zone (…) Nu ştiu care e rolul acestui minister şi nu am văzut atâtea programe”, a spus Dumitrescu.

O singură probă de sânge pentru determinarea alcoolului în sânge nu este suficientă pentru condamnarea șoferului. Cum s-a decis într-un caz real
Eveniment

O singură probă de sânge pentru determinarea alcoolului în sânge nu este suficientă pentru condamnarea șoferului. Cum s-a decis într-un caz real

Condamnarea, cu două probe de sânge. Un etiltest făcut în trafic și prelevarea unei probe de sânge au arătat clar: conducătorul auto băuse binișor. Condamnarea, cu două probe de sânge Șoferul a refuzat să semneze procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, invocând faptul că nu era asistat de un avocat. Citește și: Lovitură dură pentru Ciolacu: candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă de von der Leyen. Negrescu a cotizat 1,2 milioane de lei la PSD pentru post Nu a refuzat explicit prelevarea celei de a doua probe biologice. Totuși, acest lucru nu a mai fost făcut. Dosarul trimis în instanță de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului făcea referire doar la rezultatele primei prelevări.

Cum a fost ratat potopul din estul țării de radarele meteo, astfel că avertizarea de furtună a fost tardivă: ANM s-a bazat doar pe sateliți
Eveniment

Cum a fost ratat potopul din estul țării de radarele meteo, astfel că avertizarea de furtună a fost tardivă: ANM s-a bazat doar pe sateliți

Avertizarea meteo, tardivă din cauza radarului. Furtuna de marți seară, care a răvășit unele zone din Iași, pare că s-a strecurat printre avertizările meteo. Avertizarea meteo, tardivă din cauza radarului De fapt, avertizarea a venit odată cu dezlănțuirea potopului, iar întrebarea e: de ce a întârziat? Citește și: Lovitură dură pentru Ciolacu: candidatura lui Negrescu la funcția de comisar european, respinsă de von der Leyen. Negrescu a cotizat 1,2 milioane de lei la PSD pentru post Gina Tiron, directorul Centrului Meteorologic Regional Moldova, a explicat că tocmai venise o echipă din Germania ca să remedieze aparatura – altminteri aflată în perioada de garanție. Tiron a confirmat că, fără imaginile radar și doar pe baza celor primite de la sateliții meteo, prima avertizare a întârziat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Tarifele enorme pe care pensionarii trebuie să le plătească pentru documente de muncă arhivate, stabilite de Casa de Pensii, care acum fuge de responsabilitate
Eveniment

Tarifele enorme pe care pensionarii trebuie să le plătească pentru documente de muncă arhivate, stabilite de Casa de Pensii, care acum fuge de responsabilitate

Documente de muncă arhivate, prețuri uriașe. Începând cu 1 septembrie 2024, pensionarii trebuie să demonstreze că au obținut prime, bonusuri, al 13-lea salariu și alte venituri nepermanente, prin documente justificative. Documente de muncă arhivate, prețuri uriașe Pentru aceste adeverințe trebuie să scoată din portofel sume foarte mari. Tarifele pot ajunge și până la 4.000 de lei. Citește și: VIDEO Ciolacu și Olguța Vasilescu, conversație expertă despre covrigi: „Nu sunt precum covrigii de Buzău, ăștia-s cu mac” Acestea nu sunt, însă, stabilite de firmele de arhivare, ci de Casa Națională de Pensii Publice, cu avizul Arhivelor Naționale. Tarifele sunt stabilite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), care acum încearcă să paseze responsabilitatea pentru stabilirea tarifelor și eliberarea adeverințelor către Arhivele Naționale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Gabriela Ruse, victorie mare la US Open: a învins-o în doar două seturi pe câștigătoarea Wimbledon-ului de anul acesta, Barbora Krejcikova
Eveniment

Gabriela Ruse, victorie mare la US Open: a învins-o în doar două seturi pe câștigătoarea Wimbledon-ului de anul acesta, Barbora Krejcikova

Victoria Gabrielei Ruse la US Open. Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) s-a calificat miercuri în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a trecut spectaculos de cehoaica Barbora Krejcikova (8 WTA, favorită nr. 8), câştigătoarea trofeului de la Wimbledon din acest an, în două seturi, 6-4, 7-5. Victoria Gabrielei Ruse la US Open Ruse (26 ani), venită din calificări, s-a impus după o partidă de o oră şi 46 de minute, în care a reuşit 8 aşi şi a comis trei duble greşeli, cehoaica având 6 aşi şi făcând 7 duble greşeli. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG În runda următoare, Ruse, care ajunge pentru prima dată în turul al treilea la un turneu de Mare Şlem, o va întâlni pe iberica Paula Badosa (29 WTA, favorită nr. 26). Krejcikova câştigase ambele confruntări de până acum cu Ruse, în 2019, în primul tur la Bucureşti,

Amendă uriașă pentru abandonarea pe stradă a unei pisici cu patru pui: 12.000 de lei
Eveniment

Amendă uriașă pentru abandonarea pe stradă a unei pisici cu patru pui: 12.000 de lei

Abandonul de animale este aspru amendat. O femeie din municipiul Reghin, care a abandonat o pisică cu patru pui, a fost amendată cu 12.000 de lei, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş. Abandonul de animale este aspru amendat Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au fost sesizaţi în urmă cu o săptămână despre abandonarea animalelor într-o cutie de carton, pe o stradă din municipiul Reghin. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG "În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba de o femeie de 27 de ani, din Reghin. Aceasta a fost sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 12.000 de lei, conform Legii 205/2004", se arată într-un comunicat al IPJ Mureş. Conform aceleiaşi surse, pisicile sunt în prezent în siguranţă, într-un cabinet veterinar

Guvernul imploră românii să ceară vize pentru SUA sau să le reînnoiască. Scopul: ridicarea vizelor
Eveniment

Guvernul imploră românii să ceară vize pentru SUA sau să le reînnoiască. Scopul: ridicarea vizelor

Vizele pentru SUA, șanse pentru România. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a reluat apelul la cetăţenii români de a-şi reînnoi vizele de tip B1 sau B2 pentru SUA sau de aplica pentru vize, precizând că acest lucru este util pentru acceptarea României în programul „Visa Waiver”. Vizele pentru SUA, șanse pentru România „Guvernul României, apropo de campania «Visa Waiver», a lansat un site, pe care vă invităm din nou să-l vizitaţi - se numeşte calificamromania.ro - care este parte componentă a campaniei de informare pentru a aduce cetăţenilor români beneficiile programului «Visa Waiver» al Statelor Unite ale Americii”, a afirmat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Constantin a adăugat: „Îndemnul, îl repet, este de a aplica până pe 30 septembrie pentru reînnoirea vizei de tip B1 sau B2 sau pentru eliberarea unei vize B1 sau B2, dacă deţineţi deja orice alt tip de viză americană. După data de 30 septembrie Departamentul de Stat american va declanşa evaluarea ratelor de refuz pentru toate statele deja incluse în 'Visa Waiver' sau în curs de aderare, precum este ţara noastră, iar această evaluare este ultimul criteriu tehnic pentru ca românii să poată călători în Statele Unite fără viză cât mai curând posibil.” El a mulţumit şi în numele Guvernului românilor care au aplicat deja la vizele pentru SUA şi au înţeles, astfel, importanţa acestei campanii. Promovarea României Totodată, Constantin a menţionat că reprezentanţii Cancelariei prim-ministrului au depus la CNA o solicitare pentru ca videoclipul de promovare a campaniei "CalificămRomânia", realizat de Guvern, să fie prezentat de televiziuni şi radiouri la orele serii, în orele prim-time, pentru a avea o audienţă mai mare. " O recomandare CNA încă în funcţiune îndeamnă televiziunile şi radiourile să promoveze acest videoclip, dar Cancelaria prim-ministrului a depus o nouă solicitare către Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru ca în perioada 1-15 septembrie videoclipul pe care l-am menţionat să fie difuzat inclusiv sau preponderent în orele serii, orele prime-time, aşa-numite, pentru a avea o audienţă cât mai mare. Mulţumim anticipat radiourilor şi televiziunilor care vor răspunde acestei solicitări din partea noastră. Şi vreau să vă şi readuc aminte despre impactul potenţial al acestui videoclip (...), un videoclip pe care l-am dori promovat cât de intens se poate de către mass-media româneşti pentru a califica România în programul Visa Waiver, de care urmează să beneficiem mulţi ani de acum înainte", a declarat Constantin.

Sumă uriașă cheltuită de stat pentru alegerile prezidențiale: 1,4 miliarde de lei. Cum se poate vota în străinătate
Eveniment

Sumă uriașă cheltuită de stat pentru alegerile prezidențiale: 1,4 miliarde de lei. Cum se poate vota în străinătate

Costurile alegerilor prezidențiale au fost anunțate. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru preşedintele României din acest an este estimată la 1,39 miliarde lei. Costurile alegerilor prezidențiale au fost anunțate "Astăzi au fost adoptate trei hotărâri de Guvern care stabilesc în detaliu calendarul acţiunilor electorale, măsurile tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României în datele de 24 noiembrie 2024 - primul tur, respectiv 8 decembrie - al doilea tur de scrutin", a spus Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Constantin a adăugat: "Suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru preşedintele României din anul 2024 este estimată la 1,39 miliarde lei"" Înregistrarea alegătorilor din străinătate El a menţionat că 24 septembrie este data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul formularului online aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente. "5 octombrie este data-limită pentru depunerea candidaturilor şi a semnelor electorale la Biroul Electoral Central. (...) 25 octombrie - începerea campaniei electorale, 23 noiembrie, ora 7,00 - încheierea campaniei electorale. (...) 22 noiembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00 este prima zi a votării în străinătate, 23 noiembrie - a doua zi a votării în străinătate - votul începe în a doua zi la ora 7,00 la ora locală şi se încheie la ora 21,00. 24 noiembrie este ziua votării în ţară - votul începe la ora 7,00 şi se închide la orele 21,00", a mai punctat Constantin. Pe 29 noiembrie se va aduce la cunoştinţa opiniei publice cine sunt cei doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin şi în aceeaşi zi este şi începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin. Pe 7 decembrie, ora 7,00, se încheie campania electorală la nivel naţional, iar 8 decembrie este ziua votării pentru turul al doilea. Votul se desfăşoară între orele 7,00 şi 21,00, a mai spus Constantin.

Dosar penal pentru un afiș de mari dimensiuni cu Elena Lasconi amplasat pe un bloc din Sibiu
Eveniment

Dosar penal pentru un afiș de mari dimensiuni cu Elena Lasconi amplasat pe un bloc din Sibiu

Afișul Elenei Lasconi nu avea autorizație. Un banner al Elenei Lasconi ar putea fi dat jos de pe un bloc din municipiul Sibiu, prin decizia procurorului sau a judecătorului, după ce poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală in rem pentru amplasarea afişului, fără autorizaţie de construire, de către o agenţie de publicitate, în zona de protecţie a centrului istoric, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Elena Welter. Afișul Elenei Lasconi nu avea autorizație "La data de 13 august a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, s-a înregistrat sesizarea Serviciului Public de Poliţie Locală Sibiu prin care se reclamă montarea unui banner pe calcanul unui imobil de pe Bulevardul General Vasile Milea, din municipiul Sibiu, fără autorizaţie de construire", a explicat reprezentanta IPJ Sibiu, Elena Welter. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Aceasta a adăugat: "În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală in-rem, care vizează săvârşirea infracţiunii de executarea de lucrări de construire fără autorizaţie, în conformitate cu prevederile articolului 24, litera a) din Legea nr. 50/1991R. Menţionăm că, în conformitate cu prevederile articolului 241 din acelaşi act normativ, procurorul sau instanţa de judecată poate dispune, din oficiu sau la cerere, oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal." Sesizare pe aplicaţia Sibiu City App. Purtătoarea de cuvânt a Primăriei Municipiului Sibiu, Mirela Gligore, a precizat, pentru AGERPRES, că totul s-a aflat după ce o persoană a făcut o sesizare pe aplicaţia Sibiu City App. "Primăria Sibiu nu a primit solicitare de autorizare şi nici nu a emis certificat de urbanism sau autorizaţie de construcţie sau de amplasament pentru utilizarea locaţiei menţionate în scopul publicităţii. În urma unei sesizări primite pe Sibiu City App în data de 6 august, Poliţia Locală - Compartimentul Disciplina în Construcţii a efectuat un control în teren în această locaţie şi a întocmit o notă de constatare în acest sens. Având în vedere că spaţiul se află în zona de protecţie a centrului istoric, iar nerespectarea legislaţiei în regimul construcţiilor şi amenajărilor în astfel de zone reprezintă o faptă penală, în data de 8 august Poli?ia Locală a transmis Inspectoratului Judeţean de Poliţie o adresă de sesizare, IPJ fiind instituţia abilitată să ia măsuri în astfel de cazuri", a arătat Mirela Gligore. USR respectă legea Contactat de către corespondentul AGERPRES, liderul organizaţiei municipale USR, Adrian Echert, a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al filialei judeţene, că partidul pe care îl reprezintă "acordă o mare importanţă respectării legii" şi "situaţia va fi remediată în cel mai scurt timp". "USR colaborează cu o agenţie de publicitate la nivel naţional pentru gestionarea campaniilor noastre publicitare. Agenţia respectivă este responsabilă de contractarea locaţiilor pentru materialele publicitare şi de asigurarea că toate avizele şi autorizaţiile necesare sunt obţinute. Având în vedere că vorbim de sute de locaţii la nivel naţional, nu este în sarcina USR să verifice individual fiecare amplasament. Menţionăm că USR acordă o mare importanţă respectării legii şi reglementărilor locale şi naţionale. Ne aşteptăm ca agenţiile cu care colaborăm să îndeplinească toate obligaţiile legale în vigoare şi suntem încrezători că situaţia va fi remediată conform normelor legale în cel mai scurt timp. USR rămâne dedicat transparenţei şi respectării legii şi va continua să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu principiile sale de corectitudine şi legalitate", a declarat presedintele organizaţiei municipale USR Sibiu, Adrian Echert. Bannerul amplasat ilegal o prezintă pe Elena Lasconi, lidera USR, cu următorul mesaj: "Sufletul unei naţii, viitorul unei generaţii. Elena Lasconi, Preşedinte". Acest banner se află în apropierea sensului giratoriu aflat la intersecţia Bulevardului Vasile Milea cu Strada Calea Dumbrăvii, una din zonele cele mai circulate din municipiul Sibiu.

Grindeanu se umflă în pene cu varianta ocolitoare Bârlad, de 11 km, care se deschide joi. Traficul spre și dinspre vama Albița va fi ușurat
Eveniment

Grindeanu se umflă în pene cu varianta ocolitoare Bârlad, de 11 km, care se deschide joi. Traficul spre și dinspre vama Albița va fi ușurat

Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad. Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide joi, iar pe cei 11,28 kilometri se va putea circula de la ora 15:00, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Grindeanu anunță deschiderea variantei Ocolitoare Bârlad "Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide mâine! De la ora 15:00 se va putea circula pe cei 11,28 kilometri", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Grindeanu a adăugat: "Astfel, traficul rutier de tranzit nu va mai fi nevoit să traverseze municipiul Bârlad, iar circulaţia spre şi dinspre Vama Albiţa (frontiera cu Republica Moldova) se va desfăşura în condiţii mai bune." El a menţionat că noua Variantă Ocolitoare are pe traseu trei intersecţii (DN24, DN24D şi DN24A), patru poduri, trei pasaje şi două parcări de scurtă durată.

Și bulgarii sunt disperați din cauza aglomerației de pe podul Giurgiu-Ruse, premierul interimar le-a cerut miniștrilor consultări cu omologii români
Eveniment

Și bulgarii sunt disperați din cauza aglomerației de pe podul Giurgiu-Ruse, premierul interimar le-a cerut miniștrilor consultări cu omologii români

Măsuri urgente pentru blocajele de trafic. Premierul interimar din Bulgaria, Dimitar Glavchev, a avut miercuri o reuniune cu ministrul Internelor, Atanas Ilkov, precum şi cu miniştrii Transporturilor, Krasimira Stoyanova, şi Dezvoltării Regionale, Violeta Koritarova, pentru a discuta măsuri urgente pentru a rezolva problema blocajelor de trafic apărute la punctul de trecere a frontierei de lângă podul Giurgiu-Ruse, informează biroul de presă al consiliului de miniştri. Măsuri urgente pentru blocajele de trafic Glavchev le-a cerut miniştrilor bulgari să discute cu omologii lor români pentru a-şi coordona eforturile. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Premierul bulgar a fost ferm că fluxul de camioane ar trebui separat în două şiruri, unul pentru cele din ţările membre UE şi altul pentru cele din ţările terţe. În acest scop, traficul ar trebui să fie reorganizat încă dinainte de punctul de trecere a frontierei. "Faceţi tot ce este posibil pentru a accelera trecerea podului peste Dunăre. Vă cer acţiuni rapide şi să găsiţi soluţii eficiente", le-a spus premierul bulgar miniştrilor de resort. Va fi organizată o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii autorităţilor române cu privire la lansarea liniei de feribot Ruse-Giurgiu, care ar permite diminuarea traficului pe pod. Miniştrii au subliniat că, deoarece feribot-ul de la Oryahovo-Bechet nu a putut funcţiona timp de trei zile, din cauza nivelului redus al apelor Dunării, asta a creat probleme suplimentare şi a direcţionat şi mai multe camioane spre Ruse.

Greblă recunoaște că și-a umflat singur salariul cu câteva mii de euro lunar, dar spune că a fost o "interpretare" a legii
Eveniment

Greblă recunoaște că și-a umflat singur salariul cu câteva mii de euro lunar, dar spune că a fost o "interpretare" a legii

Salariul mărit, „interpretarea” greșită a legii. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, referitor la subiectul privind mărirea "ilegală" a salariului său de la AEP, că a sesizat Curtea de Conturi după ce a fost "înştiinţat" că indemnizaţia preşedintelui ar fi fost stabilită, "interpretând eronat legea", la un cuantum superior şi a intrat în "legalitate" din momentul în care a semnat un angajament de plată pentru restituirea unor sume de bani. Salariul mărit, „interpretarea” greșită a legii Greblă a răspuns, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, despre cum comentează informaţiile apărute într-o anchetă de presă potrivit căreia şeful AEP şi-a majorat "ilegal" salariul. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG "Da, e bine că am fost întrebat, inclusiv în acest context. Deci, în ziua în care am venit preşedinte la Autoritatea Electorală Permanentă am semnat nişte ordine care sunt absolut normale pentru orice fel de activitate, respectiv pentru cei care au specimen de semnătură în bancă şi sunt împuterniciţi să semneze documente în relaţia cu băncile, alte câteva tipuri de ordine care privesc activitatea curentă, inclusiv stabilirea indemnizaţiei preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. Mi-a fost adus, cum mi-au fost aduse şi celelalte ordine, având pe spate cinci semnături ale şefilor direcţiilor respective: Direcţia Juridică, Direcţia de Resurse Umane, Direcţia Financiară şi ordinul contrasemnat de secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente. Făcuseră o interpretare în sensul în care indemnizaţiile demnitarilor erau îngheţate la nivelul anului 2019, iar textul prevedea o normă care zicea: "cu condiţia să-şi desfăşoare acelaşi fel de activitate în aceleaşi condiţii". Secretarul general şi colegii mei, ceilalţi care dispuneau, au interpretat în sensul în care eu veneam din altă activitate şi că acea prevedere nu mi s-ar aplica, motiv pentru care au stabilit nivelul salariului fără să ţină cont de această îngheţare a salariului minim la nivelul anului 2019", a afirmat Toni Greblă. Sesizarea Curții de Conturi Şeful AEP a adăugat că, ulterior, fiind înştiinţat legat de interpretarea greşită a legii în acest caz, a sesizat imediat Curtea de Conturi. " După câteva luni, secretarul general a fost trimis în judecată pentru o anume faptă, a devenit incompatibil cu calitatea de secretar general, pentru că legea prevede că, în momentul în care eşti trimis în judecată, raportul de muncă se suspendă automat, după alte vreo două săptămâni am solicitat transferul său şi am acordat transferul. După încă o săptămână a înştiinţat Autoritatea Electorală Permanentă că indemnizaţia preşedintelui ar fi fost stabilită interpretând eronat legea la un cuantum superior, prin ordinul care era contrasemnat de secretarul general. Am chemat imediat Curtea de Conturi. Părerea Curţii de Conturi a fost că trebuie să se revină la nivelul de îngheţare a indemnizaţiei la nivelul anului 2019, lucru ce l-am făcut în aceeaşi zi. Tot în aceeaşi zi am semnat un angajament de plată, prin care în următoarele luni mi-au fost reţinute şi (...) îmi vor fi reţinute diferenţele de bani până ajungem la zero cu această situaţie. Angajamentul de plată l-am luat acum patru sau cinci luni de zile, şase, nu mai ştiu exact. În fiecare lună mi-au fost reţinute sumele de bani. Cred că în două luni de zile sau în trei luni de zile se termină cu această situaţie", a declarat Greblă. Greblă nu a verificat legalitatea salariului Greblă a subliniat că a intrat în legalitate pe această speţă din momentul în care a semnat angajamentul de plată. " Raportul Curţii de Conturi nu a fost finalizat, însă eu am intrat în legalitate încă de atunci, am semnat angajamentul de plată, astfel încât din punct de vedere al Curţii de Conturi lucrurile sunt închise, dar ele trebuie formalizate prin raportul care îl încheie, cum bine ştiţi, după fiecare control", a afirmat el. Întrebat dacă la momentul semnării ordinului nu l-a interesat ce salariu va avea la AEP, el a spus că l-a interesat acest aspect, dar nu i-a verificat legalitatea. "M-a interesat, dar n-am stat să-l şi verific să văd dacă este legal sau nu. Deci până nu am chemat Curtea de Conturi nu mi-a spus nimeni că este ceva în neregulă", a declarat Greblă. Demisia nu e luată în calcul Şeful AEP a punctat că, faţă de cele arătate, nu se impune o demisie a sa, întrebat despre faptul că "mai multe voci" i-au solicitat, în spaţiul public, acest lucru. "Acum aud o singură voce, a dumneavoastră, care pune o asemenea problemă. Nu, nu am de gând să demisionez şi nimeni nu mi-a cerut acest lucru şi în afară de dumneavoastră nimeni nu mi-a cerut acest lucru. V-am răspuns la o întrebare, nu consider că acesta ar fi un motiv temeinic, serios, pentru ca, cel puţin în această perioadă, să iau în calcul vreo posibilitate de a demisiona şi a lăsa conducerea Autorităţii Electorale fără preşedinte, fără conducător", a declarat Greblă.

Percheziții la medici șpăgari de la secția de oncologie a Spitalului Timișoara. Acum doi ani, un caz asemănător, la același spital
Eveniment

Percheziții la medici șpăgari de la secția de oncologie a Spitalului Timișoara. Acum doi ani, un caz asemănător, la același spital

Direcția Generală Anticorupție desfășoară percheziții la o rețea de medici șpăgari de la secția de oncologie a Spitalului Municipal Timișoara. Acum doi ani, un caz asemănător era depistat la aceeași secție din același spital. Citește și: Un deputat PNL, apropiat de Bolojan, atac extrem de dur la conducerea partidului: „Coaliția cu PSD a adus stabilitatea băltirii” Percheziții la medici șpăgari de la oncologie Timișoara Potrivit presei locale, șapte medici și o asistentă sunt audiați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind suspectați că ar fi cerut mită pentru tratarea pacienților bolnavi de cancer. Unul dintre aceștia a fost prins în flagrant, asupra lui fiind găsită suma de 1.000 de euro, bani pe care nu i-a putut justifica. Flagrantul a avut loc după ce medicul a încheiat un examen Papanicolau făcut unei paciente, el fiind specializat în ginecologie oncologică. În total, oamenii legii au făcut 9 percheziții: 7 în locuințe de cadre medicale, iar două în Spitalul Municipal, în Camera de Gardă și Ambulatoriu, la Secția de Chirurgie Oncologică. Opinia Timișoarei amintește că, în 2022, de la aceeași Secție de Chirurgie Generală Oncologică, anchetatorii l-au ridicat pe medicul Octavian Mazilu, care ar fi primit bani pentru a programa o pacientă la operație. Însă anchetatorii susțin că acesta încasase de alte 25 de ori bani de la pacienți și aparținători în mai puțin de două luni. În 2023, Mazilu a fost condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu suspendare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră