sâmbătă 13 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9785 articole
Eveniment

BYD depășește Tesla la vânzări, dar pierde bani: cum se explică paradoxul gigantului chinez

Gigantul chinez BYD a raportat venituri record de 116 miliarde de dolari, depășind pentru prima dată Tesla și consolidându-și poziția de lider global pe piața vehiculelor electrice. Cu toate acestea, profitul companiei a scăzut cu 19% în 2025, marcând primul declin din 2021, pe fondul competiției tot mai agresive. Expansiune globală și presiuni pe piața din China BYD își accelerează extinderea pe piețele internaționale, inclusiv în Europa și America Latină, unde marjele de profit sunt mai ridicate decât pe piața internă. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii În același timp, concurența acerbă din China, cea mai mare piață auto din lume, continuă să afecteze performanța financiară a companiei. Vânzări în creștere, dar livrări în scădere la început de 2026 În 2025, BYD a vândut 2,26 milioane de vehicule electrice, în creștere cu 28%, în timp ce Tesla a livrat 1,64 milioane de unități, în scădere cu 9%. Totuși, începutul anului 2026 aduce semnale îngrijorătoare, cu o scădere de 36% a livrărilor în primele două luni, în ciuda creșterii exporturilor. Războiul prețurilor și reducerea subvențiilor afectează profitabilitatea Competitori precum Geely Auto câștigă teren într-un context marcat de războiul prețurilor din China și de reducerea subvențiilor guvernamentale pentru vehicule electrice. Aceste evoluții pun presiune directă pe marjele de profit ale BYD. Criza energetică și conflictul din Iran ar putea relansa cererea Pe fondul creșterii prețurilor la carburanți, alimentată de conflictul din Iran, interesul pentru vehicule electrice este din nou în creștere. Analiștii estimează că acest context ar putea stimula cererea globală și ar putea susține vânzările BYD atât pe plan intern, cât și internațional. Evoluția acțiunilor și perspective pentru 2026 Deși acțiunile BYD listate la Bursa din Hong Kong au scăzut cu peste 20% anul trecut, acestea au revenit pe creștere începând cu luna martie. Perspectivele pentru 2026 rămân mixte, cu oportunități generate de contextul energetic global, dar și riscuri majore din cauza competiției intense.

BYD depășește Tesla, dar pierde din profit (sursa: Facebook/BYD)
Schimbarea certificatul de înmatriculare în 2026 (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Reguli noi pentru șoferi în 2026: când trebuie să schimbi certificatul de înmatriculare și cât costă

În 2026, șoferii care modifică date esențiale ale vehiculului, precum culoarea sau seria de șasiu, sunt obligați să solicite un nou certificat de înmatriculare pentru actualizarea informațiilor oficiale. Schimbarea certificatul de înmatriculare în 2026 Procedura implică depunerea unei cereri la serviciul de înmatriculări și achitarea unei taxe de 49 de lei, conform datelor furnizate de autorități. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii Pentru eliberarea noului document, mașina trebuie să dețină o carte de identitate valabilă, iar dosarul trebuie să conțină actele necesare. Printre acestea se numără certificatul vechi sau dovada pierderii ori furtului, polița RCA valabilă, actul de identitate al solicitantului și dovada plății taxei. Continuarea, în Ziarul de Iași

Patru zile de muncă pentru un plin la mașină (sursa: Pexels/Julia Avamotive)
Eveniment

Patru zile de muncă pentru un plin la mașină: costul carburantului în 2026, tradus în ore de viață

Scumpirea carburantului în 2026 schimbă radical calculul costului real al unui plin, transformându-l dintr-o simplă cheltuială într-un indicator al timpului de muncă necesar pentru mobilitate. Patru zile de muncă pentru un plin la mașină Creșterea accelerată a prețurilor la benzină și motorină, care au ajuns sau au depășit pragul de 10 lei pe litru, nu este acompaniată de o evoluție similară a salariilor, amplificând presiunea asupra șoferilor. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii În doar două luni și jumătate, motorina s-a scumpit cu peste 30%, iar benzina a urmat același trend, ceea ce face ca fiecare deplasare zilnică să devină tot mai costisitoare în termeni reali. Pentru un angajat plătit cu salariul minim, un plin de aproximativ 500 de lei echivalează cu circa 31 de ore de muncă, adică aproape patru zile lucrătoare dedicate exclusiv alimentării mașinii. Continuarea, în Ziarul de Iași

Raed Arafat confirmă că procurorii i-au luat telefonul după o percheziție la DSU (sursa: Observator)
Eveniment

Raed Arafat confirmă că procurorii i-au luat telefonul după o percheziție la DSU

Departamentul pentru Situații de Urgență a confirmat, indirect, că secretarul de stat Raed Arafat a rămas fără telefon după o descindere a procurorilor. DSU vorbește de „angajați din cadrul Departamentului” și evită cuvântul „procurori” DSU a emis un comunicat, vineri seara cu puțin timp înainte de ora 23.00, intitulat „Precizare privind desfășurarea unor activități procedurale”. Instituția a confirmat indirect că lui Arafat i s-a ridicat telefonul. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii „În contextul desfășurării unor activități procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situației investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp și au ridicat telefoane mobile aparținând unor angajați din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoștința vreunei persoane o astfel de calitate. Departamentul pentru Situații de Urgență își exprimă întreaga disponibilitate de a coopera cu organele judiciare, în vederea clarificării tuturor aspectelor aflate în analiză, sens în care vor fi puse la dispoziție toate informațiile și documentele necesare stabilirii situației de fapt. Totodată, reafirmăm angajamentul instituției pentru respectarea legalității, transparență și buna desfășurare a activităților specifice, în deplin acord cu atribuțiile ce îi revin.”, se arată în comunicatul DSU.

Descinderi ale procurorilor la DSU, telefonul lui Raed Arafat a fost ridicat (sursa: Observator)
Eveniment

Descinderi ale procurorilor la DSU, telefonul lui Raed Arafat a fost ridicat

Telefonul lui Raed Arafat ar fi fost ridicat de procurori în timpul perchezițiilor desfășurate la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, potrivit unor surse citate de Observator. Arafat nu comentează Șeful DSU nu a dorit să comenteze acțiunea procurorilor, precizând doar că este vorba despre un dosar care vizează fapte, nu persoane. Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii „O să ieșim cu un comunicat. Este in rem (ancheta - n.r.), este în analiză, nu am ce să comentez până nu vedem despre ce este vorba”, a declarat Raed Arafat pentru Observator. Întrebat dacă se numără printre persoanele cărora le-a fost ridicat telefonul, acesta a răspuns: „Nu o să comentez acum”. Potrivit informațiilor apărute în presă, ancheta vizează două spitale importante din București – Spitalul Floreasca și Spitalul Gerota. Procurorii ar suspecta că mai mulți medici care ar fi lucrat atât în aceste spitale, cât și în cadrul DSU, nu s-ar fi prezentat la activitatea din Departamentul pentru Situații de Urgență, deși figurau ca angajați. 

Firma înființată de un condamnat fugar nășit de Crin Antonescu, contracte grase de la CJ Iași (PNL) (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Firma înființată de un condamnat fugar nășit de Crin Antonescu, contracte grase de la CJ Iași (PNL)

O firmă ieșeană cu o evoluție spectaculoasă a afacerilor în ultimii 14 ani face parte din asocierea declarată câștigătoare pentru realizarea unei jumătăți din traseul viitoarei centuri largi a Iașului, pe sectorul de drumuri județene. A fugit după condamnare Este vorba despre Enviro Construct, companie fondată de Cristian Maftei, cunoscut ca liberalul care a dispărut înainte de a executa o condamnare în dosarul „Mită la prefect”. Citește și: Ucrainenii au calculat precis, la dolar, cât îi costă să lichideze un soldat rus Cristian Maftei a fost condamnat definitiv în 2014 la șase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare și dare de mită, însă a dispărut înainte de pronunțarea sentinței. Între timp, pedeapsa s-a prescris, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat anul trecut intervenirea prescripției, ceea ce înseamnă că acesta nu mai poate fi încarcerat pentru faptele respective. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Sportivi care nu au jucat o secundă au luat sute de mii de euro de la CSM Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Sportivi care nu au jucat o secundă au luat sute de mii de euro de la CSM Iași

Luna viitoare, la Tribunalul Iași, începe procesul intentat clubului CSM Iași 2020 de handbalista poloneză Malgorzata Trawczynska, după rezilierea contractului semnat vara trecută. Procese similare, pierdute de CSM Sportiva solicită despăgubiri în valoare de 588.000 de lei, la care se adaugă dobânzi, actualizarea sumelor și cheltuieli de judecată. Citește și: Călin Georgescu se crede Isus: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!” În total, suma cerută de jucătoarea care nu a evoluat în niciun meci pentru echipa din Iași ajunge la aproximativ 150.000 de euro. Contractul semnat cu CSM Iași 2020 a fost unul foarte avantajos pentru sportivă, cu salarii lunare nete care depășeau 6.000 de euro, chiar dacă echipa retrogradase în ultima divizie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Primăriile rurale acordă scutiri uriașe la plată, apoi cer bani de la buget pentru supraviețuire (sursa: Facebook/Actualitatea TV)
Eveniment

Primăriile rurale acordă scutiri uriașe la plată, apoi cer bani de la buget pentru supraviețuire

Un referent din cadrul Primăriei Sirețel a ajuns să fie obligat să plătească 27.000 de lei, după ce inspectorii Curții de Conturi au constatat nereguli privind ștergerea unor datorii la bugetul local ale unor locuitori din comună. Primăria și referentul s-au dat reciproc în judecată Potrivit concluziilor controlului, anularea debitelor ar fi fost făcută nelegal. Citește și: Călin Georgescu se crede Isus: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!” În urma verificărilor, responsabilitatea financiară a fost pusă în sarcina unui referent clasa a III-a din compartimentul Contabilitate, iar Primăria încearcă acum să recupereze prejudiciul stabilit de Curtea de Conturi. Situația ridică semne de întrebare cu privire la modul în care a fost luată decizia de anulare a datoriilor și cine ar fi trebuit, de fapt, să răspundă pentru această măsură. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șantierul Naval Mangalia intră în faliment (sursa: Facebook/Șantierul Naval Mangalia S.A.)
Eveniment

Șantierul Naval Mangalia intră în faliment: planul de reorganizare a fost respins

Șantierul Naval Mangalia se îndreaptă oficial spre faliment, după ce planul de reorganizare nu a fost aprobat de compania Damen Shipyards în cadrul Adunării Generale a Creditorilor. Șantierul Naval Mangalia intră în faliment Anunțul a fost făcut de Blocul Național Sindical (BNS), care avertizează asupra consecințelor dramatice pentru angajați. Citește și: „Dacă băieții ăștia îl dau jos pe Bolojan, Bolojan mai câștigă zece procente” - Daniel Fenechiu "Referitor la situaţia gravă a angajaţilor de la Şantierul Naval Mangalia, care nu şi-au primit drepturile salariale de peste 3 luni, vă aducem la cunoştinţă următoarele: În cadrul Adunării Generale a Creditorilor desfăşurate astăzi, compania Damen Shipyards nu a aprobat planul de reorganizare al societăţii. În aceste condiţii, procedura de reorganizare a eşuat, urmând a fi deschisă procedura de faliment. Intrarea în faliment presupune inventarierea şi valorificarea forţată a activelor companiei, în vederea acoperirii datoriilor către creditori", a transmis BNS. Impact major asupra angajaților Potrivit sindicaliștilor, efectele acestei decizii sunt extrem de grave pentru salariați. Odată cu radierea companiei, contractele individuale de muncă vor înceta, ceea ce înseamnă pierderea locurilor de muncă pentru sute de persoane. "Această situaţie generează un impact social major la nivel local şi necesită o atenţie urgentă a statului român, în vederea identificării unor soluţii pentru protejarea angajaţilor afectaţi", a mai transmis BNS. Damen explică de ce a respins planul La rândul său, Damen Holding a justificat decizia de a nu susține planul de reorganizare, invocând dezechilibre financiare majore și riscuri semnificative. "Damen Holding a realizat o analiză detaliată a planului de reorganizare propus de administratorul judiciar al companiei care operează şantierul naval Mangalia. Această evaluare atentă arată că planul propus exclude în totalitate rambursarea investiţiilor semnificative şi a împrumuturilor acordate de Damen Holding şantierului, atât în prezent, cât şi în viitor, ceea ce creează un dezechilibru major şi generează prejudicii substanţiale pentru Damen." Compania subliniază că nu poate lua decizii care să îi afecteze interesele legitime sau pe cele ale partenerilor implicați. "Este important de menţionat că Damen nu va lua decizii care să afecteze interesele sale legitime sau pe cele ale angajaţilor, partenerilor şi celorlalte părţi implicate. Deşi compania rămâne angajată să sprijine viitorul şi posibila continuare a activităţii şantierului naval Mangalia (...). Din păcate, în forma actuală, planul de reorganizare nu îndeplineşte aceste criterii, motiv pentru care Damen nu îl poate susţine", se arată în comunicatul companiei. Reprezentanții Damen au precizat că rămân deschiși la dialog pentru identificarea unor soluții alternative. Proteste și salarii neplătite de luni de zile Criza de la Șantierul Naval Mangalia s-a adâncit în ultimele luni, pe fondul lipsei comenzilor și al problemelor financiare. Câteva sute de angajați au protestat în mod repetat în acest an, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de peste trei luni. Insolvență și conflict între acționari Șantierul Naval Mangalia se află în insolvență din iunie 2024, după ce situația financiară s-a deteriorat accentuat. Administratorul judiciar, CITR, a încercat să identifice un investitor strategic și a propus un plan de reorganizare, însă acesta nu a fost acceptat. Structura acționariatului complică situația: statul român deține 51% din acțiuni, iar compania olandeză Damen are 49%. Tensiunile dintre parteneri datează din 2023, când Damen a notificat rezilierea acordului de asociere din 2018, invocând modificări legislative care au afectat cadrul juridic al parteneriatului. Disputa a ajuns în arbitraj internațional, iar ulterior Damen a solicitat intrarea în insolvență a șantierului. De la investiții promițătoare la faliment În 2018, Damen a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la compania sud-coreeană Daewoo și a acceptat ulterior ca statul român să devină acționar majoritar, cu 51%, în schimbul controlului operațional și managerial al șantierului. Astăzi, însă, proiectul pare să se apropie de final, iar falimentul anunțat ridică semne de întrebare privind viitorul industriei navale din Mangalia și impactul social asupra comunității locale.

Skyfall, NASA trimite elicoptere pe Marte (sursa: AeroVironment)
Eveniment

NASA va trimite o flotă de elicoptere pe Marte cu o navă nucleară: misiunea Skyfall

NASA pregătește o nouă etapă în explorarea spațială: misiunea Skyfall, care va trimite o flotă de elicoptere miniaturale pentru a analiza suprafața planetei Marte. Conceptul, dezvoltat împreună cu compania AeroVironment, a fost prezentat inițial anul trecut, iar agenția spațială americană a confirmat că lansarea este programată pentru 2028. O premieră: navă spațială cu propulsie nucleară Misiunea Skyfall va fi transportată către Marte cu ajutorul unei nave revoluționare, bazată pe propulsie nucleară electrică (NEP). NASA descrie acest sistem drept „prima navă spațială interplanetară alimentată cu energie nucleară”. Citește și: „Dacă băieții ăștia îl dau jos pe Bolojan, Bolojan mai câștigă zece procente” - Daniel Fenechiu Tehnologia NEP utilizează un reactor de fisiune pentru a genera electricitate, care alimentează propulsoare electrice de înaltă eficiență. Spre deosebire de generatoarele termoelectrice cu radioizotopi (RTG), folosite anterior în misiuni precum Voyager, sistemul NEP este implicat direct în propulsie și poate funcționa indiferent de distanța față de Soare. Space Reactor-1 Freedom, cheia misiunii Elementul central al misiunii nu este doar flota de elicoptere, ci și nava care le transportă: Space Reactor-1 (SR-1) Freedom. Aceasta ar putea deschide o nouă eră în explorarea spațială, stabilind standarde pentru utilizarea energiei nucleare în misiuni de lungă durată. Potrivit NASA, SR-1 Freedom va contribui la dezvoltarea infrastructurii necesare pentru viitoare misiuni către Marte și chiar către Sistemul Solar exterior, dar și pentru susținerea programului Artemis și a unei baze pe Lună. Trei elicoptere inspirate de Ingenuity Misiunea Skyfall va include trei elicoptere similare cu Ingenuity, primul aparat de zbor care a operat pe o altă planetă. Ingenuity a realizat 72 de zboruri pe Marte între 2021 și 2024, demonstrând viabilitatea acestui tip de explorare. Noile elicoptere nu vor avea doar rol demonstrativ, ci vor îndeplini misiuni concrete de recunoaștere și analiză a terenului. Ce vor face elicopterele pe Marte Elicopterele Skyfall vor fi echipate cu camere video și radare capabile să pătrundă în sol. Acestea vor avea mai multe obiective esențiale: evaluarea zonelor pentru viitoare aterizări umane identificarea pericolelor și a configurației terenului cartografierea gheții de apă subterane analizarea dimensiunii și adâncimii depozitelor de gheață Aceste informații sunt esențiale pentru planificarea viitoarelor misiuni umane pe Marte. NASA schimbă strategia: focus pe Lună În paralel, NASA a anunțat că renunță la proiectul stației spațiale Gateway, care urma să orbiteze Luna. În schimb, agenția își concentrează resursele pe construirea unei baze permanente pe suprafața selenară, folosind inclusiv componente deja dezvoltate pentru Gateway. Lansare în 2028 și posibilă continuare a misiunii Dacă planul este respectat, misiunea Skyfall va fi lansată în decembrie 2028 și ar urma să ajungă pe Marte aproximativ un an mai târziu. Există și posibilitatea ca nava SR-1 Freedom să își continue călătoria în Sistemul Solar după lansarea elicopterelor, ceea ce ar transforma această misiune într-un punct de plecare pentru explorări spațiale extinse.

AI poate genera radiologii false (sursa: Radiological Society of North America)
Eveniment

AI poate genera radiografii false care păcălesc peste 50% din medici și chiar aplicații AI

Un studiu recent atrage atenția asupra unui risc major din domeniul medical: imagini radiologice false, generate de inteligența artificială, pot păcăli inclusiv radiologi experimentați. Cercetarea, citată de revista Nature, evidențiază vulnerabilitățile serioase pe care această tehnologie le introduce în sistemele de diagnostic. Studiu internațional: cât de ușor pot fi confundate imaginile În cadrul cercetării, 17 radiologi din 12 spitale, situate în șase țări, au analizat un set de 264 de radiografii. Citește și: „Dacă băieții ăștia îl dau jos pe Bolojan, Bolojan mai câștigă zece procente” - Daniel Fenechiu Jumătate dintre acestea erau imagini sintetice, create cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau RoentGen. Rezultatele au fost îngrijorătoare: atunci când medicii nu știau că participă la un test privind imaginile generate de AI, doar 41% au reușit să identifice corect radiografiile false. Precizia crește când radiologii sunt avertizați După ce participanții au fost informați că unele imagini sunt generate artificial, capacitatea lor de a face diferența între radiografiile reale și cele sintetice a crescut semnificativ, ajungând la o precizie medie de 75%. Datele au fost publicate în revista de specialitate Radiology și subliniază importanța conștientizării în fața noilor tehnologii. Riscuri majore: fraude medicale și atacuri cibernetice Coordonatorul studiului, Dr. Mickael Tordjman, de la Școala de Medicină Icahn din cadrul Mount Sinai din New York, avertizează asupra implicațiilor grave ale acestor descoperiri. Potrivit acestuia, existența unor radiografii false extrem de realiste deschide calea unor posibile fraude medicale. De exemplu, o fractură generată artificial ar putea deveni imposibil de diferențiat de una reală, ceea ce ar putea influența procese legale sau decizii medicale critice. În plus, există și un risc semnificativ de securitate cibernetică. Hackerii ar putea compromite sistemele informatice ale spitalelor și introduce imagini false în dosarele pacienților, manipulând diagnosticele sau generând haos în activitatea clinică. Nici inteligența artificială nu detectează perfect falsurile Studiul a analizat și performanța mai multor modele de inteligență artificială în identificarea imaginilor false. Printre acestea s-au numărat GPT-4o și GPT-5 (OpenAI), Gemini 2.5 Pro (Google) și Llama 4 Maverick (Meta). Rezultatele au variat semnificativ, cu rate de detecție cuprinse între 57% și 85%. Chiar și modelul care a generat imaginile false, GPT-4o, nu a reușit să le identifice pe toate, deși a avut cele mai bune rezultate dintre sistemele testate. „Doar vârful aisbergului”: pericolele viitoare Autorii studiului avertizează că situația actuală ar putea reprezenta doar începutul. În viitor, imagini mult mai complexe, precum scanările CT sau RMN, ar putea fi falsificate cu același grad de realism. În acest context, dezvoltarea unor baze de date educaționale și a unor instrumente eficiente de detectare devine esențială pentru protejarea sistemului medical și menținerea încrederii în diagnosticele digitale.

Buna Vestire, semnificația sărbătorii creștine (sursa: Pexels/Ron Lach)
Eveniment

Buna Vestire, între dezlegare la pește și reper creștin fundamental

Buna Vestire, una dintre cele mai importante sărbători creștine, marchează momentul în care Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria nașterea Mântuitorului. Buna Vestire, semnificația sărbătorii creștine Considerată începutul mântuirii omenirii, această zi are o semnificație teologică profundă pentru credincioșii ortodocși. Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” Părintele Dorel Burduja, din Parohia Piciorul Lupului, explică faptul că Buna Vestire reprezintă vestea divină a salvării aduse oamenilor. Potrivit acestuia, evenimentul nu este întâmplător, ci împlinește o promisiune veche a lui Dumnezeu. Continuarea, în Ziarul de Iași

Cartier din Iași invadat de miros toxic (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Duhoarea de gaze și chimicale care terorizează un cartier de ani de zile, mister total

Locuitorii din cartierul Alexandru cel Bun din Iași reclamă de luni de zile un miros toxic persistent de gaze și substanțe chimice, care le invadează locuințele zi și noapte. Cartier din Iași invadat de miros toxic În ciuda numeroaselor sesizări către Apavital, Garda de Mediu, DSP și Delgaz, problema rămâne nerezolvată, iar autoritățile pasează responsabilitatea. Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” Oamenii descriu o situație insuportabilă, spunând că mirosul s-a impregnat în pereți, mobilier și le afectează profund calitatea vieții. Garda de Mediu confirmă oficial existența poluării, semnalând un miros puternic de gaze și chimicale în zona râului Bahlui, între podul Cerna și cartierul Alexandru cel Bun. Continuarea, în Ziarul de Iași

Hoți de lux cu doar opt clase(sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Hoți de lux ca în filme, deși au doar opt clase: filau zile la rând vilele bogaților

Doi bărbați din Republica Moldova, cu doar opt clase și meserii modeste în construcții, au devenit autorii unor furturi spectaculoase din locuințele de lux din Iași. Hoți de lux cu doar opt clase Aceștia își studiau cu atenție țintele, monitorizând zile la rând vilele bogaților pentru a le înțelege programul și a evalua bunurile vizate. Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” Acționau calculat, alegând momentul potrivit în plină zi, când proprietarii erau plecați, pentru a evita orice suspiciune. Într-unul dintre cazuri, o absență de doar o oră și jumătate a fost suficientă pentru ca hoții să dea lovitura. Continuarea, în Ziarul de Iași

Israel asigură aducerea Luminii Sfinte în România (sursa: Facebook/Ambasada Israelului în România)
Eveniment

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România: Israelul anunță măsuri speciale de securitate

Statul Israel a anunțat că face „toate demersurile necesare” pentru aducerea Luminii Sfinte de Paște de la Ierusalim la București, în ciuda contextului de securitate tensionat din regiune. Informația a fost transmisă marți de Ambasada Israelului în România, care a subliniat importanța menținerii acestei tradiții religioase în condiții de siguranță. Provocări de securitate în Ierusalim, pe fondul tensiunilor cu Iranul Potrivit ambasadorului Israelului la București, Lior Ben Dor, organizarea evenimentului are loc într-un context complicat, marcat de amenințări la adresa locurilor sfinte. Citește și: Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa „În ciuda provocărilor de securitate generate de încercările repetate ale Iranului de a viza locurile sfinte din Ierusalim, pregătirile logistice pentru acest moment special sunt deja în desfăşurare”, a transmis diplomatul într-o postare pe Facebook. Autoritățile israeliene pregătesc aducerea Luminii Sfinte în siguranță Oficialul israelian a precizat că autoritățile lucrează pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a ceremoniei. „Autorităţile israeliene lucrează pentru a asigura condiţiile necesare desfăşurării în siguranţă a acestei tradiţii vechi şi atât de însemnată. Ambasada României în Israel, precum şi Ministerul Afacerilor Externe al României au fost, de asemenea, informate cu privire la aceste demersuri”, a mai afirmat Lior Ben Dor. Angajament pentru protejarea locurilor sfinte și libertatea religioasă În mesajul său, ambasadorul a reiterat angajamentul Israelului de a proteja locurile sfinte și de a garanta libertatea religioasă pentru toate comunitățile. „Statul Israel îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de protejarea locurilor sfinte şi garantarea libertăţii religioase pentru toate comunităţile”, a subliniat acesta. Lumina Sfântă, simbol al credinței pentru milioane de români Diplomatul israelian și-a exprimat, totodată, dorința ca această tradiție să fie celebrată și în România. „Ambasada noastră îşi exprimă, totodată, dorinţa de a celebra aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim alături de milioane de credincioşi din România”, a transmis ambasadorul Israelului la București.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră