joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: volan

26 articole
Eveniment

De ce românii beau și se urcă la volan, fără teamă de lege

Românii beau și conduc fără teamă de lege: indulgența instanțelor, care evită să aplice pedeapsa maximă în cazurile de șoferi băuți, face ca problema consumului de alcool la volan să rămână necontrolată. Românii beau și conduc fără teamă de lege Orice conducător auto știe că, la prima abatere, riscul de a ajunge la închisoare este aproape inexistent. Citește și: Trump ar fi trimis trupele SEAL în Coreea de Nord, ca să intercepteze comunicațiile lui Kim Jong Un, dar misiunea s-a încheiat prost Niciun judecător nu a aplicat până acum sentința maximă de cinci ani de detenție prevăzută de lege, chiar și atunci când șoferul era depistat în comă alcoolică. Singura situație în care un șofer băut poate ajunge efectiv la închisoare, chiar dacă are cazierul curat, este atunci când există concurs de infracțiuni – adică mai multe fapte penale comise concomitent sau într-un interval scurt de timp. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Românii beau și conduc fără teamă de lege (sursa: Pexels/Leon Kohle)
Polițistă, drogată la volan, este anchetată (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Polițistă de la Penitenciarul Rahova, anchetată: a condus sub influența drogurilor

Polițistă, drogată la volan, este anchetată. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că va lua toate măsurile legale și disciplinare necesare în cazul unei angajate de la Penitenciarul București-Rahova, care ar fi fost surprinsă conducând sub influența unor substanțe susceptibile a fi interzise. Polițistă, drogată la volan, este anchetată Într-un comunicat transmis miercuri, ANP a respins „categoric orice abatere de la normele deontologice” și a subliniat că instituția promovează o cultură a responsabilității și integrității în rândul polițiștilor de penitenciare. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan „Conduita profesională și cea personală sunt inseparabile într-o instituție bazată pe ordine și disciplină. Vom aplica ferm măsuri disciplinare și legale în acest caz”, precizează ANP. Incidentul: autoturismul a lovit gardurile din Piața Constituției Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, incidentul a avut loc luni, când o femeie aflată la volanul unei mașini ar fi lovit gardurile de protecție din Piața Constituției, într-o zonă cu acces restricționat. Polițiștii de la Secția 17 au fost sesizați prin apel 112. Conducătoarea auto fusese avertizată anterior cu privire la restricțiile din zonă, însă la plecare a acroșat elementele de delimitare. Șoferița nu a oprit la semnalul poliției Ulterior, autoturismul a fost identificat pe o stradă din Sectorul 5, iar polițiștii au efectuat semnalul de oprire. Șoferița nu a respectat indicațiile și a continuat deplasarea, fiind urmărită și oprită cu ajutorul polițiștilor de la Secția 27. Un echipaj de la Brigada Rutieră a testat femeia, în vârstă de 31 de ani, cu Alcooltest și DrugTest. Rezultatul testului de alcool a fost negativ. Testarea preliminară pentru substanțe psihoactive a indicat însă un rezultat pozitiv. Femeia a fost transportată la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea probelor biologice. Potrivit DGPMB, femeia manifesta un comportament incoerent și făcea afirmații nereale, motiv pentru care a fost dusă la o unitate medicală de specialitate, unde medicii au decis internarea sa. Secția 17 Poliție continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Preot beat la volan provoacă accident (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Preot "sfințit" la volan, cu mașina pe interzis ca să ajungă la Mitropolie

Preot beat la volan provoacă accident. Starețul mănăstirii Hlincea, arhimandritul Metodie (nume civil Mihai Oprică), a fost condamnat după ce a provocat un accident rutier în centrul orașului, conducând sub influența alcoolului. Preot beat la volan provoacă accident Preotul băuse aproximativ un litru de vin și, deși era în stare de ebrietate, s-a urcat la volan pentru a ajunge la Mitropolie. Citește și: Ce proiecte majore au fost eliminate din PNRR ca urmare a gafelor oamenilor lui Grindeanu: printr ele, toată autostrada Buzău-Focșani, construită de Umbrărescu A intrat cu mașina pe un drum interzis și a lovit două delimitatoare din beton, rupând o roată. A refuzat prelevarea probelor biologice, temându-se de imaginea publică, dar a fost totuși condamnat penal. Continuarea, în Ziarul de Iași

Condamnare dură pentru un șofer beat (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, deși doar a acroșat trei stâlpișori

Condamnare dură pentru un șofer beat. Un fost militar, veteran al teatrelor de operații, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru conducere sub influența alcoolului, o decizie rară în astfel de cazuri. Condamnare dură pentru un șofer beat Acesta a fost prins cu o alcoolemie de 2,45‰, fără permis, conducând în plină zi chiar în fața sediului Poliției Rutiere. Citește și: FOTO Vama Veche, părăsită: plaje goale, restaurante în care bate vântul, nopți fără vacarm Aventura s-a încheiat după doar 50 de metri, când șoferul a fost oprit imediat după ce a acroșat trei stâlpișori. Comportamentul sfidător în fața instanței a cântărit decisiv în hotărârea judecătorilor de a aplica pedeapsa cu executare. Continuarea, în Ziarul de Iași

Șofer beat s-a predat singur poliției (sursa: Pexels/energepic.com)
Eveniment

S-a dus la poliție să-și pârască soția, dar a plecat cu dosar penal pentru că a condus beat

Șofer beat s-a predat singur poliției. Un inginer ieșean s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a mers la poliție să ceară ajutor într-un conflict cu soția. Șofer beat s-a predat singur poliției În noaptea de 9 spre 10 februarie 2023, bărbatul s-a prezentat cu mașina în zona Copou, solicitând sprijinul unei patrule locale. Citește și: Încă o taxă inventată pentru a salva bugetul: „taxă pe orice mișcare de bani din economie” Polițiștii au observat că șoferul emana halenă alcoolică, iar acesta a recunoscut că băuse câteva beri. În loc de sprijin pentru aplanarea conflictului conjugal, a primit o anchetă pentru alcoolemie la volan. Continuarea, în Ziarul de Iași

Sancțiuni mai dure pentru șoferii periculoși (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Sancțiuni mărite pentru conducere fără permis și alcool la volan, recomandă Avocatul Poporului

Sancțiuni mai dure pentru șoferii periculoși. Un raport special privind siguranța rutieră, prezentat de adjunctul Avocatului Poporului, Mircea Criste, propune înăsprirea pedepselor pentru conducerea fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Sancțiuni mai dure pentru șoferii periculoși Potrivit raportului, ar trebui majorate limitele sancţiunilor pentru conducere fără permis, sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise. Citește și: Secretariatul General al Guvernului, plăți lunare astronomice pentru cazarea demnitarilor. Lista beneficiarilor, secretizată De asemenea, Mircea Criste a subliniat importanța introducerii în legislație a „regulii fermoarului”, care presupune înaintarea alternativă a vehiculelor în zonele unde benzile de circulație se restrâng. Raportul propune ca purtarea căștii de protecție omologate să devină obligatorie nu doar pentru motocicliști și conducătorii de mopede, ci și pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice. Cursuri de legislație rutieră pentru toți conducătorii Pentru a reduce accidentele, se propune introducerea obligativității de a urma cursuri de legislație rutieră pentru toți cei care doresc să circule pe drumurile publice, indiferent de tipul de vehicul. Raportul mai include propuneri precum prelungirea perioadei de instruire a șoferilor, inclusiv pentru cei care aleg cutia de viteze automată, precum și instruirea suplimentară privind stilul de condus. De asemenea se propune extinderea testării psihologice pentru a identifica factorii care influențează comportamentul rutier riscant. Infrastructura rutieră, o altă prioritate Raportul atrage atenția asupra stării infrastructurii rutiere: marcaje, iluminat, trotuare pentru pietoni, piste pentru bicicliști și interzicerea parcărilor pe trotuar. Se recomandă verificarea conformității tehnice a indicatoarelor rutiere și sporirea numărului de echipaje de poliție, mai ales pe drumurile naționale și lângă școli. Măsuri pentru fluidizarea traficului Raportul susține stabilirea de trasee alternative în sezonul estival și controale mai stricte pentru transportul cu utilaje de mare tonaj. Deputatul Gal Karoly a declarat că România se confruntă cu mobilitate redusă, trafic intens, comportament agresiv și un parc auto învechit, subliniind nevoia de investiții în infrastructură și pregătirea mai bună a șoferilor.

Beat la volanul unei mașini oprite (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Beat la volanul unei mașini oprite - se încalcă sau nu legea? Polițiștii judecă cu două măsuri

Beat la volanul unei mașini oprite - acest fapt este considerat o încălcare de lege sau nu? Beat la volanul unei mașini oprite Două incidente similare petrecute în Iași ridică întrebări serioase despre aplicarea uniformă a legii în cazurile de conducere sub influența alcoolului. Citește și: Eduard Hellvig, în al cărui mandat la șefia SRI a crescut politic George Simion, nici o poziție publică față de liderul AUR În primul caz, un cetățean obișnuit a fost imobilizat cu forța și a fost pus sub acuzare penală după ce a fost găsit într-o parcare cu motorul pornit. În contrast, un ofițer de poliție, aflat într-o situație aproape identică, a fost lăsat să plece fără a fi sancționat penal. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șofer beat cu pasageri, interdicție uriașă (sursa: Pexels/energepic.com)
Eveniment

Băut la volan cu pasageri în mașină, spor de pedeapsă: interdicție de a conduce timp de trei ani

Șofer beat cu pasageri, interdicție uriașă: trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, șoferul și-a recunoscut fapta și a solicitat amânarea aplicării pedepsei, invocând necesitatea recuperării permisului de conducere. Șofer beat cu pasageri, interdicție uriașă Judecătoria a luat în considerare lipsa antecedentelor penale, cooperarea sa și faptul că nu a provocat un accident. Cu toate acestea, solicitarea șoferului Diaconu a fost respinsă. Citește și: Important susținător al lui Crin Antonescu, despre "pozele" lansate de Lasconi: Fake grosolane care folosesc Rusiei Acesta avea o alcoolemie de peste două ori mai mare decât limita legală penală și transporta doi pasageri în momentul opririi. Acest "amănunt" a contat: instanța a decis aplicarea unei amenzi în valoare de 6.000 de lei (200 zile-amendă) și a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de trei ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Scuza unui polițist, beat la volan (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Un polițist de la Rutieră, beat pulbere la volan pentru că prietenul său era și mai beat

Scuza unui polițist, beat la volan. Un polițist rutier din Iași a fost prins băut la volan și a explicat că s-a urcat la șofat pentru că prietenul său era și mai beat. Scuza unui polițist, beat la volan Cei doi participaseră la un festival în Vaslui și nu reușiseră să ia legătura cu șoferul desemnat, rămânând fără opțiuni. Citește și: ANALIZĂ Așa-zisa dezbatere prezidentiala: Digi, Antonescu și Lasconi au organizat o ambuscadă împotriva lui Nicușor Dan Polițistul a declarat că băuse doar o bere, dar a fost oprit în trafic înainte de a ajunge la Iași. Judecătoria Vaslui i-a aplicat deja o primă condamnare. Continuarea, în Ziarul de Iași

Angajat SRI, prins băut la volan (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Un angajat SRI a băut vodcă și vin, apoi și-a luat fiul de șase ani și s-a urcat la volan

Angajat SRI, prins băut la volan. Un fost șef de serviciu din SRI Iași a fost condamnat la 30 de zile de muncă în folosul comunității, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. Angajat SRI, prins băut la volan Incidentul a avut loc în cartierul Tătărași, în timp ce se afla în mașină cu fiul său de doar 6 ani. Citește și: Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză de deces la nivel mondial. Cum îl recunoaștem, cum îl putem preveni și de ce fiecare minut contează Bărbatul a primit o pedeapsă minimă, fără închisoare, în ciuda circumstanțelor agravante. Cazul a stârnit controverse în spațiul public privind modul în care sunt sancționați foștii ofițeri cu funcții importante. Continuarea, în Ziarul de Iași

Polițist beat a prins pensie specială (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Pensie specială de 8.500 de lei lunar pentru un polițist care a fost prins beat mort la volan

Polițist beat a prins pensie specială. Un fost polițist rutier din Iași, prins beat la volan în Vaslui, a reușit să se pensioneze înainte de a fi condamnat, asigurându-și o pensie specială de 8.500 de lei pe lună. Polițist beat a prins pensie specială Deși a fost trimis în judecată, verdictul judecătorilor vine prea târziu, iar acesta beneficiază deja de veniturile garantate. Citește și: ANALIZĂ Cea mai mare problemă a suveraniștilor: cine va candida în locul lui Georgescu, cu binecuvântarea acestuia? În ciuda condamnării iminente, fostul agent continuă să încaseze lunar o sumă considerabilă, după ce a exploatat la limită sistemul. Reporterii Ziarul de Iași au aflat detalii despre această situație controversată, care ridică semne de întrebare asupra reglementărilor privind pensiile speciale. Continuarea, în Ziarul de Iași

Moarte subită la volan, dezvăluirile medicilor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

A murit la volan, în trafic, la doar 36 de ani, lovit de infarct. Semnele îl preveniseră

Moarte subită la volan, dezvăluirile medicilor. Un tânăr din Iași a decedat joi pe podul Nicolina după ce a suferit un infarct în timp ce conducea. Moarte subită la volan, dezvăluirile medicilor Pe podul Nicolina, ieșenii au fost martorii unei tragedii cutremurătoare, când un tânăr, proaspăt tată, a suferit un infarct fatal în timp ce conducea mașina sa. Citește și: EXCLUSIV Rusul care a investit banii lui Abramovici în UE, cetățean român cu acte ucrainene considerate false de Chișinău, care a refuzat să-i acorde cetățenia moldovenească Medicii, care au intervenit prompt, au fost nevoiți să spargă geamul pentru a ajunge la pacient și au încercat resuscitarea timp de 90 de minute, inclusiv în UPU-ul Spitalului „Sf. Spiridon”, însă eforturile lor nu au fost suficiente. Detaliile evenimentului, reconstituite cu grijă de echipele medicale de la Ambulanță și UPU, au fost relatate de „Ziarul de Iași”, oferind o imagine completă a ultimelor momente înainte de tragedie. Continuarea, în Ziarul de Iași

Decizia ÎCCJ nu schimbă procedurile poliției (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Decizia ÎCCJ nu schimbă procedurile poliției

Decizia ÎCCJ nu schimbă procedurile poliției. Decizia recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care stabilește că simpla prezență a substanțelor psihoactive în sânge nu este suficientă pentru a constitui infracțiune, nu schimbă modul de acțiune al Poliției Rutiere. Decizia ÎCCJ nu schimbă procedurile poliției Bogdan Oproiu, director adjunct al Direcției Rutiere, a precizat într-o conferință de presă că polițiștii vor continua controalele de depistare a șoferilor sub influența drogurilor și înlăturarea acestora din trafic. Citește și: EXCLUSIV Opera Națională București, executată de angajați pentru restanțe de milioane la salarii: sechestru pe o pianină, pe niște autoturisme și chiar pe scaunul directorului Daniel Jinga „Poliția Rutieră desfășoară în continuare acțiuni pentru depistarea și scoaterea din trafic a acelor conducători auto care creează un real pericol pe drumul public”, a declarat Oproiu într-o conferință de presă. Ce prevede decizia ÎCCJ? Conform hotărârii Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ, pentru ca o persoană să fie considerată sub influența substanțelor psihoactive, trebuie să fie îndeplinite două condiții. Prima, prezența substanței psihoactive în probele biologice recoltate la unitatea medicală. A doua, demonstrarea afectării capacității de a conduce a șoferului. „Este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei”, se arată în decizia ÎCCJ. Modificări legislative În sprijinul controalelor rutiere, Poliția Română a fost dotată cu echipamente moderne de detectare a substanțelor interzise. Totodată, Ordonanța 97/2024 a stabilit că unitățile medico-legale trebuie să finalizeze testele toxicologice în maximum 72 de ore. În primă fază, cazul este analizat general, iar dacă testul toxicologic confirmă prezența substanțelor psihoactive, dosarul trece în latura penală, a explicat Oproiu. Decizii contradictorii Decizia ÎCCJ vine pe fondul unor controverse majore privind interpretarea infracțiunii de conducere sub influența drogurilor. Spre deosebire de alcool, unde există un prag legal de 0,80 g/l alcool pur în sânge, legislația nu prevede o limită minimă pentru substanțele psihoactive. Mulți șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au consumat medicamente uzuale sau spray-uri nazale antialergice. În unele cazuri, instanțele au dispus condamnarea, chiar dacă nu s-a demonstrat afectarea capacității de a conduce, în timp ce alte instanțe au achitat inculpații. „Reclamanții susțin că simpla prezență a substanței psihoactive în probele biologice, în cantități infime, nu înseamnă că afectează capacitatea de a conduce”, ceea ce ar impune stabilirea unui prag minim, similar alcoolului. Problema persistenței drogurilor în organism Un alt aspect dezbătut este persistența urmelor de substanțe psihoactive în sânge, fără efecte asupra șoferului la momentul testării. Anumite substanțe rămân detectabile zile sau săptămâni după consum, chiar dacă efectele psihoactive au dispărut complet. Analizele toxicologice nu fac întotdeauna distincția între consum recent și urme reziduale. În astfel de cazuri, experții medico-legali sunt solicitați să stabilească dacă șoferul se afla efectiv sub influența drogurilor la momentul conducerii. În practică, au existat cazuri în care buletinele toxicologice au arătat prezența substanțelor, însă examenele clinice au confirmat că șoferul avea capacitățile normale de percepție spațio-temporală.

Substanțe psihoactive la volan, clarificări noi (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Substanțe psihoactive la volan, clarificări noi

Substanțe psihoactive la volan, clarificări noi. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că simpla prezență a substanțelor psihoactive în probele biologice nu este suficientă pentru a considera că un șofer a comis o infracțiune. Este necesar să se demonstreze că aceste substanțe au afectat capacitatea de a conduce. Substanțe psihoactive la volan, clarificări noi Potrivit ÎCCJ, pentru a dovedi infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, este necesar: Citește și: Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie” Prezența substanțelor psihoactive în probele biologice. Dovada că acestea au afectat capacitatea de a conduce. "Este necesar să se constate atât prezența substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a afecta capacitatea de a conduce a autorului faptei," se arată în decizia ÎCCJ. Prag valoric pentru droguri Controversele legate de interpretarea infracțiunii au apărut din cauza lipsei unui prag valoric pentru consumul de substanțe psihoactive, așa cum există pentru alcool (0,80 g/l alcool pur în sânge). Reclamanții susțin că: "Simpla prezență a substanțelor în cantități infime nu înseamnă automat afectarea capacității de a conduce." În practică, au existat cazuri în care șoferii au fost condamnați, deși consumaseră medicamente uzuale sau spray-uri nazale care conțineau urme de substanțe psihoactive. Diferențe între instanțe: condamnări versus achitări Deciziile instanțelor din România au fost divergente Unele au dispus condamnarea, chiar dacă expertizele au arătat că șoferii nu se aflau sub influența substanțelor. Alte instanțe au decis achitări în situații similare. Examenele clinice și expertizele medico-legale au relevat adesea păstrarea capacităților normale de conducere, în ciuda prezenței unor cantități mici de substanțe psihoactive. Consumul anterior: o altă problemă Un alt aspect discutat este persistența substanțelor psihoactive în organism. Acestea pot fi detectate zile sau săptămâni după consum, fără a mai avea efecte psihoactive la momentul conducerii. În astfel de cazuri, expertizele medico-legale devin esențiale pentru stabilirea vinovăției. Ce prevede Codul penal? Articolul 336 alin. (2) din Codul penal prevede pedepse în funcție de gradul de infracțiune. 1-5 ani de închisoare sau amendă, pentru persoanele aflate sub influența substanțelor psihoactive care conduc un vehicul ce necesită permis.

Procuror, criță la volan în oraș (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Procuror, criță la volan în oraș

Procuror, criță la volan în oraș. Valentin Iordan, fost procuror-șef al Parchetului de pe lângă Tribunal, a primit inițial o condamnare cu suspendare în dosarul de alcool la volan. Procuror, criță la volan în oraș Însă, în apel, foștii săi colegi au solicitat o pedeapsă cu executare. Magistrații Curții de Apel au fost aproape să pronunțe o astfel de decizie. Citește și: Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară Incidentul s-a petrecut în august 2020, când autoturismul Audi A4 condus de Iordan a fost oprit de polițiști pe bulevardul Carol I, în dreptul bisericii Sf. Nicolae, deoarece vehiculul circula extrem de încet, blocând traficul. În acea zi, Valentin Iordan avusese o dispută tensionată cu partenera sa. Pentru a se calma, a plecat la cumpărături și s-a oprit ulterior la restaurantul „Vânătorul”. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră