joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: teleorman

17 articole
Politică

Teleorman, județul cu cea mai vârstnică populație

Ultimele date ale recensământului din 2021, publicate în această dimineață, arată starea jalnică a fiefului lui Liviu Dragnea: Teleorman este județul cu cea mai vârstnică populație, cu o reducere-record a locuitorilor și cu cele mai multe văduve/ văduvi. Liviu Dragnea (PSD) a fost președinte al Consiliului Județean Teleorman din 2000 în 2012, iar succesorul său, Adrian Gâdea (PSD), care conduce instituția din 2013, era apropiatul său. Teleorman, județul cu cea mai vârstnică populație Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că județul Teleorman are cea mai vârstnică populație, cu o vârstă medie de 46,3 ani. Peste 45 ani au și populațiile din județele Hunedoara (45,5 ani) și Brăila (45,3 ani). În județul Ilfov trăiește populație tânără, cu cea mai mică vârstă medie din țară, de 38,6 ani. Sub 40 ani, au și populațiile județelor Iași (39,2 ani) și Suceava (39,9 ani). În valori relative, cele mai mari reduceri de populație le-au înregistrat județele Caraș-Severin (-16,6%, respectiv cu 49,0 mii persoane mai puțin) și Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56,6 mii persoane mai puțin), mai arată INS. Cea mai mare pondere a persoanelor cu statut de văduv/ă se regăsește în județul Teleorman (7,3%), iar cea mai mică în județul Ilfov (2,9%). Teleorman este pe locul patru de la coada clasamentului în ceea ce privește ponderea persoanelor cu studii superioare - circa 8-9%, potrivit graficului INS. În județele Vaslui, Călărași și Botoșani ponderea populației cu studii superioare este mai mică de 8% (7,2%, 7,4% și, respectiv, 7,9%). În Teleorman, circa 40% din populație are un nivel de educație scăzut. La acest capitol, județele Giurgiu și Vaslui cu mai mult de jumătate dintre locuitori cu nivel scăzut de educație, 51,6%, respectiv 50,3%, se află la coada clasamentului. Citește și: Fără milă: cecenii lui Kadîrov au violat o propagandistă rusă și i-au bătut cameramanul. Oficialii ruși încearcă să îngroape scandalul, ca să nu afecteze imaginea armatei

Teleorman, județul cu cea mai vârstnică populație Foto: Facebook
Un magistrat are pensie de 29.250 de lei Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Un magistrat are pensie de 29.250 de lei

În Teleorman, un magistrat are pensie de 29.250 de lei, arată datele statistice publicate de casa județeană de pensii pentru decembrie 2022. În acest județ, sunt în plată 75 de pensii speciale pentru magistrați. cea mai mică este 4.100 de lei, iar media a ajuns la 20.864 de lei. În județ, pensia medie pentru limită de vârstă este de 1.720 de lei. Există însă o pensie maximă bazată pe contributivitate, de 13.954 de lei. Un magistrat are pensie de 29.250 de lei Tot în Teleorman, mai sunt 29 de grefieri cu pensie specială, cu o pensie medie puțin peste 4.000 de lei, și un fost parlamentar, care primește 4.476 lei pe lună. Circa 81% dintre cetățenii români se pronunță în favoarea eliminării pensiilor speciale, arată ultimul sondaj de tip omnibus dat publicității de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS. Doar 12% susțin că acesta ar trebui menținute. Conform cercetării, doar piloții și personalul aeronautic ar trebui să primească pensii speciale. Un procent de 75% dintre români susțin acest lucru, conform sondajului. Cercetarea arată că 51% dintre cei chestionați nu sunt de acord ca foștii militari să beneficieze de pensii speciale. Conform sondajului, 44% ar fi de acord cu acest fel de pensii acordate pentru cadrele militare. Conform sondajului, 58% dintre cei chestionați susțin că procurorii și judecătorii nu ar trebui să beneficieze decât de pensii bazate pe contributivitate. Un procent de 34% dintre respondenți se declară de acord cu pensiile de serviciu ale magistraților. Un procent de 82% dintre români nu sunt de acord ca primarii să beneficieze de pensii speciale, iar 92% se opun acordarea unor privilegii de acest fel parlamentarilor. Citește și: Republica Moldova se pregătește de un nou blackout. Deficitul de energie pentru marți, 29 noiembrie: 74%

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră