joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: secret

22 articole
Internațional

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești. Guvernul sârb l-a numit joi pe Aleksandar Vulin, un apropiat pro-rus al preşedintelui Aleksandar Vučić, în funcţia de şef al Serviciului de Informaţii (BIA), a anunţat televiziunea de stat (RTS). Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești Aleksandar Vulin, în vârstă de 50 de ani, fost ministru al Apărării şi de Interne, este cunoscut pentru declaraţiile sale naţionaliste care au provocat adesea fricţiuni diplomatice cu vecinii Serbiei. El este, de asemenea, unul dintre puţinii oficiali europeni străini care au vizitat Moscova după începerea invaziei ruseşti în Ucraina. S-a întâlnit cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în august, şi a repetat că Belgradul nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei. Înainte de călătoria sa la Moscova, el a declarat că Serbia "nu va face parte din isteria antirusească". Serbia a condamnat la Naţiunile Unite invazia Rusiei în Ucraina, dar a refuzat să se alăture sancţiunilor impuse Moscovei de Occident. "Lumea sârbească" Vulin, care îl susţine necondiţionat pe preşedintele Aleksandar Vučić, s-a remarcat în special pentru o idee care favoriza ceea ce el numea crearea unei "lumi sârbeşti" cuprinzând sârbi care trăiesc în diferite ţări. Criticii acestei idei subliniază că ea pare să fie în concordanţă cu ideea Moscovei de "lume rusă". Citește și: Putin, dezlănțuit prin vocea lui Lavrov: SUA amenință Rusia prin Ucraina, NATO pune presiune pe China, papa Francisc este necreștin când acuză Rusia de cruzime Serbia, ţară candidată la UE din 2012, întreţine relaţii strânse cu Moscova, de care depinde aproape în totalitate pentru aprovizionarea cu gaz. În plus, Belgradul poate conta pe sprijinul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU în ceea ce priveşte Kosovo, o fostă provincie a cărei independenţă nu a fost recunoscută de Serbia în 2008.

Apropiat al Moscovei, șeful serviciilor sârbești (sursa: kremlin.ru)
Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu (sursa: Facebook/Sorin Mihai Cimpeanu)
Economie

Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu

Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut public, duminică, raportul comisiei de analiză în cazul propriei teze de doctorat, pe care a susţinut-o în anul 2000, menţionând că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat" şi că nu a fost considerată oportună transmiterea lucrării în vederea altor verificări. Solicitare verbală în conferință de presă "Urmare a solicitării verbale, primită joi - 25 august 2022, în timpul unei conferinţe de presă, când mi s-a cerut pentru prima oară în mod direct să fac public rezultatul analizei propriei teze de doctorat, susţinută în anul 2000, am decis să postez acest document primit în urmă cu aproape un an. În anul 1992, în urmă cu 30 de ani, atunci când am iniţiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esenţială în prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă - impactul asupra mediului înconjurător al unor activităţi antropice şi identificarea unor soluţii care să corespundă economiei circulare - nu am anticipat cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane", a scris Cîmpeanu pe Facebook. Softuri, comitete și comiții El a menţionat că, "în urma unei analize realizate de către specialişti în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similitudinilor (sistemantiplagiat şi Turnitin)", a reieşit că "teza de doctorat respectă normele eticii universitare şi deontologiei cercetării şi, în acelaşi timp, lucrarea are valoare ştiinţifică şi practică, fiind de actualitate şi în prezent, constituind o lucrare de referinţă în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi, nu în ultimul rând, al protecţiei factorilor de mediu". Cîmpeanu a arătat că din raport reiese că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat". Cîmpeanu zice că a cercetat timp de opt ani "Coeficientul de similitudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document şi conţine grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% faţă de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similitudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%...". Concluzia comisiei este că "teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecinţă, apreciem că nu este oportună şi nici motivată, în fapt şi în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări", a mai scris Cîmpeanu. Comisie secretă, analiza doctoratului lui Cîmpeanu Joi, ministrul Educaţiei a declarat că rezultatul comisiei care i-a verificat în 2021 teza de doctorat a fost unul "laudativ" şi că softurile antiplagiat au generat valori de câteva zeci de ori mai mici decât cele de la care se declanşează suspiciunea de plagiat. "A fost constituită o comisie de analiză din toate perspectivele - ştiinţifică şi de respectare a normelor de etică şi deontologie universitară, formată din specialişti, care în opinia mea sunt dincolo de orice îndoială din perspectiva prestigiului moral şi ştiinţific. (...) S-a decis constituirea comisiei pentru verificarea tezei de doctorat susţinută în anul 2000. Conţinutul din perspectivă ştiinţifică este amănunţit descris de această comisie şi este asumat. Este mult prea laudativ pentru a-l putea prezenta public. Este rodul unei munci de 8 ani, experienţe zilnice din teren. Din perspectiva normelor de etică şi deontologie universitară (...) rezultatul a fost acela de respectare a absolut tuturor normelor. A fost verificată cu două softuri antiplagiat (...) iar rapoartele de analiză au relevat că coeficienţii de similitudine sunt de câteva zeci de ori mai mici decât cei de la care se declanşează suspiciunea de plagiat", a afirmat Cîmpeanu într-o conferinţă de presă. Un ministru modest Cîmpeanu a precizat că nu a publicat concluziile anchetei pentru că nu a simţit nevoia să comunice "un rezultat laudativ" la adresa unei munci de opt ani. "Dacă ar fi fost altfel, aş fi cerut să se continue procesul de analiză", a adăugat el. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Ministrul Educaţiei afirma pe 9 august 2021 că teza sa de doctorat este publică la Biblioteca Naţională şi a putut fi consultată "în ultimii 20 de ani".

S-a trezit divorţat fără să știe (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

S-a trezit divorţat fără să știe

S-a trezit divorţat fără să știe. Plecat la muncă în străinătate, un ieşean s-a trezit divorţat fără să fi avut măcar idee despre asta. S-a trezit divorţat fără să știe De fapt, când a aflat despre divorț, nevasta lui era deja măritată cu altul. Latura penală a situaţiei a fost analizată de magistraţii Judecătoriei Răducăneni. Citește și: Cum scapă Ciucă de acuzațiile de plagiat: cu ajutorul unui judecător apropiat de liberali și al unei decizii de instanță absolut bizare Soluţia găsită de aceştia nu a fost, însă, pe placul bărbatului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Nesimțire: Câciu ascunde numele membrilor CA (sursa: gov.ro)
Eveniment

Nesimțire: Câciu ascunde numele membrilor CA

Nesimțire: Câciu ascunde numele membrilor CA. Ministrul PSD de la Finanțe ține la secret numele oamenilor pe care i-a plasat în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat, deși aceste informații fac parte din categoria informațiilor publice. Culmea, Cristian Marin, șeful serviciului Comunicare și Relații Publice din cadrul Ministerului de Finanțe, suține că persoanele numite în Consilii de Administrație de șeful său nu sunt persoane publice și nici nu și-au dat acordul pentru a le fi făcute publice numele și funcțiile. Nesimțire: Câciu ascunde numele membrilor CA Defapt.ro a solicitat ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, să comunice lista cu toate persoanele pe care le-a numit în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat, data la care au fost numite și pe ce perioadă. Solicitarea, formulată în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, vizează numirile făcute de cele două partide aflate la guvernare, PSD și PNL, la conducerea societăților de stat. Companiile de stat sunt finanțate din banii publici ai statului român, bani pe care îi colectează din taxele și impozitele românilor. CEC, Eximbank și altele După ce a analizat două săptămâni solicitarea formulată în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, ministrul Adrian Câciu a transmis, prin intermediul Serviciului de Comunicare și Relații Publice, că statul român, prin Ministerul de Finanțe, are calitatea de acționar la mai multe companii cu capital integral majoritar de stat. Citește și: Uniunea Europeană, incapabilă să se pună de acord în legătură cu un embargo asupra petrolului rusesc. Orban Viktor, calul troian al lui Putin în blocul comunitar Acestea sunt CEC Bank, Eximbank, Fondul Român de Contragarantare, Imprimeria Națională și Fondul Național pentru IMM. Totodată, „ministerul desemnează câte un reprezentant în Consiliile de Administrație ale regiilor autonome/intitutelor naționale de cercetare – dezvoltare”, conform răspunsului transmis de Finanțe. "Numele persoanelor sunt date cu caracter personal" Ministrul Adrian Câciu nu a vrut să facă publică lista cu persoanele desemnate în Consiliile de Administrație ale companiilor și institutelor de stat pe motiv că „se exceptează de la accesul liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale”. „În acest context se face precizarea că numele persoanelor sunt date cu caracter personal, care au fost colectate și prelucrate de către MF cu scopul strict necesar supunerii AGA a numirii acestora în calitatea de membri în CA/CS, de desemnare ca membrii provizorii sau de numire în baza evaluării/selecției în CA la RA/INCD”, a precizat ministrul. Mai mult, șeful Serviciului Comunicare și Relații Publice, Cristian Marin, a spus că a întrebat fiecare persoană numită în CA dacă e de acord să îi facă public numele, dar acestea au refuzat. Întrebat dacă persoanele numite în CA și-au dat acordul scris pentru ca MF să le prelucreze datele pentru a fi numite pe funcții plătite din bani publici, Cristian Marin a spus că nu. Paradox: nume secrete la MF, publice pe site-uri Tot de la Ministerul de Finanțe mai aflăm oficial că „persoanele desemnate de MF în Consilii de Administrație și Consilii de Supraveghere nu sunt persoane publice”, conform legislației europene privind protecția datelor cu caracter personal. Cristian Marin nu a vrut să zică cine a stabilit dacă persoanele numite de ministrul Adrian Câciu sunt sau nu persoane publice. Ministrul Adrian Câciu a mai precizat, în răspunsul transmis prin Serviciul de Comunicare, că numele persoanelor pe care le-a numit în CA sunt publice pe site-urile companiilor și institutelor subordonate. Dar acolo au fost publicate în contextual unor „prevederi legale referitoare la respectarea ansamblului de reguli care țin de guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”.

Documente arhivate, distruse de serviciile secrete (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Documente arhivate, distruse de serviciile secrete

Documente arhivate, distruse de serviciile secrete. Acuzaţi de presiuni asupra sistemului, cei de la DGPI au explicat că, din punctul lor de vedere, acuzaţiile sunt complet nefondate. Documente arhivate, distruse de serviciile secrete Reprezentanţii DGPI au punctat că rolul lor este ca, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, să asigure o coordonare şi un control al activităţilor pentru a proteja informaţiile clasificate naţionale, ale NATO şi UE. Sub acest auspiciu s-a desfăşurat întreaga activitatea, susţine DGPI, nu pentru a pune vreun fel de presiune sau pentru a instiga la distrugerea de documente clasificate. Citește și: Primele patru luni din 2022: zero sume absorbite din PNRR și scădere puternică a investițiilor, față de 2021. Au explodat cheltuielile cu dobânzile și asistența socială "În realizarea atribuţiilor conferite de lege, DGPI se asigură de implementarea la nivelul MAI a normelor de aplicare a standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate, precum şi de respectarea acestora de către personalul MAI", au transmis aceştia într-un răspuns oficial. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Bennett, cu avionul Mossad la Moscova (sursa: Sputnik)
Eveniment

Bennett, cu avionul Mossad la Moscova

Bennett, cu avionul Mossad la Moscova. Premierul israelian Naftali Bennet s-a întâlnit sâmbătă la Kremlin cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire misterioasă în plin Sabat evreiesc (ziua odihnei săptămânale instituită de religia iudaică - n.r.), care continuă să fie învăluită în secret, scrie duminică agenţia de presă israeliană TPS. Bennett, cu avionul Mossad la Moscova Bennett a decolat chiar de Sabat, dimineaţa devreme, către Moscova la bordul unui avion folosit de obicei de Mossad, agenţia de informaţii externe a Israelului, după ce vorbise cu Putin miercuri, a doua oară într-o săptămână. Ministrul construcţiilor şi locuinţelor Zeev Elkin, care are o experienţă semnificativă în întâlnirile cu Putin, a fost şi el prezent la întrevedere şi a ajutat la translaţie. Miercuri, Elkin s-a întâlnit cu ambasadorul rus în Israel. După ce ambasadorul ucrainean în Israel a cerut o reuniune de urgenţă, Elkin l-a invitat la cină la el acasă, vineri seară. Citește și: Rusia ocupă, pas cu pas, coasta Mării Negre și se apropie de Odessa. De aici, până la granița cu România mai sunt circa 150 km În vizita sa la Moscova, Bennett a mai fost însoţit şi de consilierul pe probleme de securitate naţională şi director al Consiliului Securităţii Naţionale, Eyal Hulata, şi de consilierul diplomatic Shimrit Meir. Ministrul apărării Benny Gantz, şeful diplomaţiei Yair Lapid şi ministrul finanţelor Avigdor Liberman au fost puşi la curent în avans cu privire la călătoria lui Bennett. Zelenski a transmis că nu a rezultat "nimic nou" După întâlnirea cu Putin de la Kremlin, Bennett a vorbit de două ori cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful statului francez Emmanuel Macron. Consilierul de presă al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, a declarat că "nimic nou nu a rezultat în urma reuniunii" de la Kremlin şi că Kievul aşteaptă o întâlnire directă între Zelenski şi Putin. Apoi, Bennett a zburat la Berlin pentru a-l întâlni pe cancelarul german Olaf Scholz. Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a declarat că, în discuţia de 90 de minute, accentul a fost pus pe rezultatele convorbirilor pe care Bennett le-a avut cu Putin la Moscova. Scholz şi Bennett au căzut de acord să rămână în contact strâns şi s-au angajat să acţioneze pentru încheierea conflictului din Ucraina cât mai repede cu putinţă, potrivit lui Hebestreit. Acordul nuclear de la Viena, printre teme Bennett s-a întors în Israel la primele ore ale zilei de duminică. Conţinutul şi rezultatul navetei diplomatice a lui Bennett încă nu sunt cunoscute, remarcă TPS. Potrivit unei surse din Ierusalim, întrevederea lui Bennett cu Putin a durat circa trei ore şi a fost coordonată cu SUA, Germania şi Franţa, pe fondul menţinerii unui dialog constant cu Ucraina. Bennett a vorbit cu Putin despre situaţia comunităţilor israeliene şi evreieşti ca urmare a conflictului din Ucraina şi despre progresele negocierilor pe teme nucleare de la Viena. Bennett a exprimat opoziţia Israelului privind revenirea la acordul nuclear cu Iranul, potrivit sursei citate. O altă sursă de la Washington a declarat că Bennett a vorbit vineri cu consilierul pe probleme de securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, şi l-a informat că va zbura la Moscova a doua zi pentru o întâlnire cu Putin. Bennett nu a cerut acordul părţii americane, ci doar a informat Casa Albă, iar Sullivan nu a avut nimic de obiectat, dar nici nu a părut încântat de idee, potrivit sursei citate. Oficiali ai Casei Albe au adus clarificări şi au spus că sunt sceptici în legătură cu şansele lui Bennett de a-l influenţa pe Putin, potrivit sursei citate. Nu este clar de ce Bennett, evreu practicant, a simţit nevoia urgentă să zboare sâmbătă la Moscova, remarcă TPS. Majoritatea comentatorilor au declarat că acţiunile lui Bennett sunt îndrăzneţe, dar foarte riscante. Linia ciudat-neutră a Israelului La nivel diplomatic, Israelul a încercat să păstreze o linie aparent neutră şi să nu se facă prea mult remarcat, dând dovadă de un oarecare sprijin pentru Ucraina şi aliniindu-se cu Occidentul, încercând totodată să nu înfurie Moscova, cu care are relaţii şi cu care îşi coordonează acţiunile militare împotriva ţintelor teroriste în interiorul Siriei. Potrivit TPS, Israelul a condamnat anemic invazia Rusiei în Ucraina, acuzând-o de gravă încălcare a ordinii internaţionale, dar nu şi a dreptului internaţional. Israelul nu a anunţat deocamdată niciun fel de sancţiuni împotriva Rusiei. Bennett a declarat de mai multe ori că executivul pe care îl conduce "adoptă o politică măsurată şi responsabilă" faţă de criza din Europa.

Premierul israelian Naftali Bennett a ajuns la Moscova, în secret, pentru discuții cu Putin Foto: Facebook Bennett
Internațional

Premierul israelian, discuții cu Putin

UPDATE 20.45: Bennett a plecat de la Moscova spre Berlin, unde se va întâlni cu cancelarul Scholz. Premierul israelian Naftali Bennett a ajuns la Moscova, în secret, pentru discuții cu Putin, anunță presa israeliană. Bennett devine primul lider occidental care s-a întâlnit cu Putin după invazia Ucrainei, pe fondul speculațiilor că Israelul mediază discuțiile de pace dintre țări, scrie Jerusalem Post. Premierul israelian, discuții cu Putin Premierul a plecat din Israel sâmbătă dimineața - fapt neobișnuit pentru un lider israelian, deoarece este Sabatul - pentru a se întâlni cu președintele rus. Întâlnirea lor a început sâmbătă după-amiază și a continuat timp de mai bine de două ore și jumătate. Bennett a fost însoțit în călătorie de ministrul locuințelor Zeev Elkin, originar din Ucraina, care este și traducătorul lui Bennett, și de consilierul pentru securitate națională Eyal Hulata. Miercuri, premierul israelian a vorbit la telefon cu președintele ucrainean Volodymyr Zelenski, apoi câteva ore mai târziu a discutat cu Putin. Aceasta a generat speculații că liderul israelian - despre care se spune că este în relații bune cu ambele țări - servește ca mediator între Kiev și Moscova. Purtătorul de cuvânt al lui Bennett a declarat miercuri că Bennett și Zelenski „și-au continuat conversația de vinerea trecută, în care au convenit să păstreze legătura”. Două ore mai târziu, Bennett a vorbit cu Putin, care a detaliat poziția țării sale în negocierile cu Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului. Citește și: Abominabil – ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin: „A făcut multe lucruri bune pentru popor. Acolo poți să omori femeile”. Și Florentin Petre îl laudă pe Kadîrov Ucraina a cerut Israelului să-i trimită arme, pe lângă cele 100 de tone de ajutor umanitar pe care le-a expediat săptămâna aceasta. Ambasadorul Ucrainei în Israel, Yevgen Korniychuk, a spus că Europa nu mai are căști și veste ceramice și le-a cerut în mod special pe cele din Israel. El a mai solicitat să fie înființate spitale de campanie israeliene în țara sa.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră