sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: salarii

257 articole
Economie

Avalanșă de pomeni de la stat

Noul program PSD de guvernare prevede avalanșă de pomeni de la stat, dar nu preaintă nici un calcul privind impactul asupra bugetului. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Avalanșă de pomeni de la stat Ce prevede noul program de guvernare, potrivit infomrațiilor difuzate de news.ro: De la 1 ianuarie 2025, niciun salariat cu un copil în întreţinere nu va câştiga mai puţin de 500 euro şi niciun tânăr cu vârsta sub 26 de ani, angajat cu normă întreagă din România, nu va câştiga mai puţin de 500 euro net lunar şi peste 1,5 milioane contracte de muncă vor fi remunerate cu peste 1.000 euro. Nu este clar cum vor putea suporta mediul de afaceri/ angajatorii privați aceste creșteri salariale. „Dublăm investiţiile publice în economie la 126 miliarde lei în 2024, faţă de 59 miliarde lei in anul 2021”. România nu este capabilă să absoarbă banii din PNRR, iar PSD nu spune unde va „investi”. „Ducem datoria în PIB la 46% în 2024 de la 49% cât era în anul 2021”. Angajamentul conține o minciună - datoria publică era de 48,6% la final de 2021 - și o omisiune: datoria publică a depășit 50% la final de februarie 2023. „Despre programul de guvernare, începând de ieri ştiu că echipele de la PSD şi de PNL au început să creioneze viitorul program de guvernare. Am convenit cu domnul preşedinte PNL, Nicolae Ciucă, actual prim ministru, ca după ce vom definitiva programul de guvernare şi lista de miniştri vom veni în faţa dumneavoastră (a presei - n.r.) şi vom expune fiecare dintre noi priorităţile pe care le avem în programul de guvernare", a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului. Citește și: Federaţiile sindicale din educaţie anunţă grevă generală, din 22 mai. O grevă de avertisment va avea loc pe 17 mai

Avalanșă de pomeni de la stat, promite viitorul premier Ciolacu Foto: Inquam/ George Călin
Fost șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, amenințător la adresa polițiștilor care l-au oprit în trafic Foto: Inquam/ Octav Ganea
Justiție

Fost șef DIICOT, amenințător adresa polițiștilor oprit

Fost șef DIICOT, amenințător la adresa polițiștilor care l-au oprit în trafic: „Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului”, le spune Daniel Horodniceanu unor agenți care, de altfel, erau extrem de politicoși, dar fermi. Horodniceanu a condus DIICOT din 2015 în 2018. El este acum vicepreședinte al CSM. Filmarea în care Horodniceanu este oprit de polițiști - care susțin că i-a depășit fără să semnalizeze, pe un drum cu limită de viteză de 50 de kilometri pe oră, în condițiile în care mașina poliției avea 70 km/h - a fost distribuită de site-ul jurnalist.ro, site gestionat de Dan Bucura. Nu este clar când a avut loc incidentul, iar filmarea este montată - chiar potrivit precizărilor de pe acest site. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Fost șef DIICOT, amenințător la adresa polițiștilor care l-au oprit în trafic Din dialog se poate observa că Horodniceanu este supărat că a fost oprit și încearcă să-i intimideze pe agenții de poliție, spunând că a fost procuror și că va vorbi cu șeful IPJ. La finalul incidentului, Horodniceanu se laudă că datorită unei discuții pe care a avut-o cu ministrul de Interne Gabriel Oprea, în 2016, au crescut salariile polițiștilor - dar el nu explică în ce calitate a avut o astfel de intervenție și care a fost motivul pentru care a fost nevoie să crească salariile polițiștilor. Citește și: Ciucă îi pune în brațe lui Ciolacu problema pensiilor speciale: „O dată ce ne așezăm cu toate problemele acestea care țin de rocada la guvernare, reluăm și le soluționăm” Iată câteva fragmente din discuția lui Horodniceanu cu polițiștii: „Horodniceanu: Sunt procuror-șef Horodniceanu, de la crimă organizată. Nu mă cunoașteți? Agent poliție: Nu vă cunoaștem. Dați-ne documentele. Horodniceanu: Dar de ce nu mă cunoașteți oare? Dar de unde sunteți dvs? (Terminați odată cu prostiile astea! Dvs nu știți cu cine vorbiți...Bine! (...) Sunteți foarte scrofuloși, la datorie, văd. Agent: Ne facem treaba. În ultimele săptămâni au fost mai multe furturi de animale în zonă. (...) Horodniceanu: Am să vorbesc cu șeful IPJ-ului. Faceți ce doriți dvs. Eu oricum mâine mă duc să mă văd cu câțiva...Nu se poate așa ceva (...) Eu sunt în măsură să fac orice. Din cauza mea, dvs. aveți un 15% la salariu, adică în favoarea dvs. Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 și dvs ați luat 15%. Agent: Datorită, nu din cauza... Horodniceanu: Datorită, da...(...) În cazul polițiștilor care sunt respectuși, care știu să vorbească cu procurorii (...) Vorbiți așa cu infractorii. Eu nu sunt infractor, sunt procuror”.

Bugetele Sănății și al CNAS au crescut spectaculos, serviciile au rămas dezastruoase Foto: Facebook
Eveniment

Bugetele Sănății și al CNAS au crescut spectaculos

Bugetele ministerului Sănății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au crescut spectaculos, serviciile au rămas dezastruoase, arată o analiză a Ziarului Financiar. Astfel, în 2015, suma bugetelor alocate ministerului Sănătății și CNAS era de 30,3 miliarde de lei. În 2022, ea a ajuns la 75,3 miliarde de lei, urmând să atingă 77,9 miliarde de lei în 2023. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Și la spitale de stat, bugetele au crescut masiv. De exemplu, spitalul universitar din București avea un buget de circa 300 de milioane de lei în 2013, ajungând la puțin sub un miliard de lei în 2023. Tabel. Ziarul Financiar Bugetele Sănății și al CNAS au crescut spectaculos Însă, recent, președinta CNAS, Adela Cojan, arăta că 80% din bugetul unui spital se consumă pe salarii. „Bugetul alocat spitalelor reprezintă aproape jumătate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Din această jumătate ce merge către spitale, pot să vă spun că 80% se duc înspre salariile personalului medical", a precizat Cojan, la 8 aprilie. „Totuşi, pacienţii sunt nevoiţi să aştepte în continuare câteva luni pentru acces la investigaţii medicale cu bilet de trimitere, în baza contribuţiei lunare de 10% din salariul brut care merge către Sănătate. Din calculele ZF, un angajat român cu salariu minim contribuie lunar la stat cu 280 de lei pentru sănătate, ceea ce la final de an înseamnă 3.300 de lei, din datele ZF, colectate de pe platforma calculator-salarii.ro. Cu cât creşte salariul, cu atât contribuţia este mai mare. Deşi anual bugetul creşte, mai mulţi bani nu se traduc prin acces mai rapid la servicii medicale. De exemplu, pentru investigaţiile medicale cum este şi cea RMN sau pentru analize de laborator, vitale pentru prevenţia unor boli precum diabetul, spre exemplu, statul decontează pacienţilor asiguraţi costul, însă fondurile se termină rapid, în primele zile ale lunii. Pacienţii sunt astfel nevoiţi fie să aştepte un loc disponibil, fie să plătească în sistemul privat consultaţia integrală”, scrie Ziarul Financiar. Citește și: Pensiile speciale, răspândite în toată UE. Unele din cele mai generoase state (Franța, Germania, Belgia, Portugalia) au zeci de tipuri de pensii plătite regește. Oficial, se vrea reformă și acolo „Nu avem nici o șansă” La 25 martie, tot Ziarul Financiar arăta: „Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru analize medicale şi investigaţii paraclinice (ecografii, RMN, altele) creşte de la un an la altul, până la un miliard de lei în 2021, plus 20%, însă pacienţii nu îşi pot face nici măcar o ecografie abdominală în baza biletului de trimitere. Un mesaj dramatic a fost afișat de medici pe pereții celui mai mare spital din București, Spitalul Universitar: „Nu avem nici o șansă”! Mesajul este tradus în mai multe limbi. Protestul medicilor de la radiologie intervențională a fost generat de lipsa unor medicamente și materiale sanitare esențiale. „Am ținut o listă de așteptare pentru pacienții cu patologie cerebrală, anevrisme cerebrale, nerupte, dar cu potențial de rupere. Am o listă cu 50 de pacienți și de 6 luni n-am mai trecut nimic pe listă, că trec degeaba. Sunt pacienți de 30, 40, 50 de ani. Sigur, se ajunge și la deces”, a explicat, la Digi 24, medicul Bogdan Dorobăț.

Niciodată România nu a avut atâția secretari de stat, agenții, direcții, spune primarul Ioan Popa Foto: Facebook
Politică

Niciodată România nu a avut atâția secretari de stat

„Niciodată în istoria recentă, România nu a avut atâția secretari de stat, agenții, direcții”, a scris primarul PNL din Reșița, Ioan Popa, pe grupul de whatsapp al edililor-șefi de municipii, AMR. El este singurul care, în cadrul discuțiilor pe acest grup nu și-a manifestat revolta față de intenția Executivului de a tăia drastic cheltuielile. „Dragi colegi, umblă catastrofa asta, inaplicabilă din punctul meu de vedere. Guvernul vrea să blocheze cheltuielile de personal la nivelul anului 2022+5%. Este o catastrofă. De exemplu, noi am angajat 60 de polițiști locali anul acesta. Este absurd. (…) Blochează bugetul la bunuri și servicii (…) Acum, ce facem, vom scădea salariile?”, a scris, vineri, printre alții, primarul PNL al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe grupul de comunicare al asociației primarilor de municipii. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Niciodată România nu a avut atâția secretari de stat, agenții, direcții” „Trebuie să fim onești și să înțelegem că ne-am cam încântat cu toții, și nu vorbesc aici despre dialogurile anterioare, ci despre administrațiile publice, fie ele locale sau (mai ales) centrale. Niciodată în istoria recentă, România nu a avut atâția secretari de stat, agenții, direcții”, a scris Popa, care, înainte de a fi primar, a fost antreprenor. Citește și: România are peste 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți ca-n 2010 – Europa Liberă. Unele ministere au ajuns la șapte posturi de ministru-adjunct Din discuțiile aflate în posesia DeFapt.ro, reiese că, vineri seara, primarul PSD al Craiovei, Olguța Vasilescu, l-a sunat pe ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, care i-ar fi promis că va cere modificări ale proiectului de ordonanță de urgență care prevederi tăieri drastice de cheltuieli în administrația publică. „Domnul ministru spune că se poate duce în coaliție cu câteva rectificări care miu se par de bun simț, dată fiind situația”, a scris Vasilescu. „Salariile din administrația publică rămân anul acesta așa cum sunt. Oricum, nu cred că le mai creștea nimeni în afară de ce se cuvenea primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali prin lege”, a mai explicat primarul Craiovei. Citește și: EXCLUSIV Revoltă a primarilor de municipii, în frunte cu Emil Boc și Ciprian Ciucu, împotriva proiectului ordonanței guvernamentale care va tăia cheltuielile în administrație În plus, singurele interdiciții la achiziții ar urma să rămână la mașini și mobilier. Emil Boc, primarul PNL al Clujului, a susținut că este neconstituțional să interzici, prin OUG, cumulul pensii-salariu, dar, la final a afirmat că „sună foarte bine” propunerile Olguței Vasilescu. Fără mașini noi, în 2023 Ce prevede proiectul de ordonanță privind reducerile de cheltuieli în administrație: cheltuielile de personal să nu depășească nivelul din 2022 exclusiv sumele aferente majorate cu 5%. cheltuielile cu bunurile și serviciile efectuate în anul 2023 să nu depășească prevederile bugetare aferente anului 2022. se interzice achiziționarea de autoturisme și mobilier, beneficiarii dreptului la pensie nu o pot cumula cu salariul la stat, excepție fiind Sănătatea și Educația spor de doctor se acordă doar dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar nu se mai organizează cursuri de formare profesională. În plus, funcționarii statului nu vor putea face parte din mai mult de două CA-uri.

Salariile marii mase a bugetarilor nu sunt mari, spune Mădălina Turza Foto: Facebook
Eveniment

Salariile marii mase a bugetarilor nu sunt mari

O consilieră a premierului Ciucă, Mădălina Turza, deplânge valul de „hate” de pe rețelele sociale împotriva bugetarilor: „Nu, salariile marii mase a bugetarilor NU sunt mari (...) Ba chiar sunt jenant de mici comparativ cu oamenii de pe funcții similare din alte state europene, în condițiile în care costurile de trai sunt sensibil egale”. „Reformă pe bune înseamnă să schimbi din temelii Codul Administrativ. Nu să tai otova salarii. Să faci evaluări individualizate reale și ca manager să ai #pârghii efective de recompensă și sancțiune”, scrie ea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Salariile marii mase a bugetarilor nu sunt mari „Cel mai mult pe lumea asta mă deranjează #ipocrizia. Să tăiem “salariile nesimțite” ale bugetarilor! Ciclic apare în spațiul public această temă și diferiți domni și doamne arată cu degetul încruntat la televizor, iar pe rețelele sociale se revarsă valuri de hate. Nu, salariile marii mase a bugetarilor NU sunt mari. Aici nu iau în calcul excepțiile nesimțite și excreșcențele nenaturale din conducerile unor regii sau companii de stat. Ba chiar sunt jenant de mici comparativ cu oamenii de pe funcții similare din alte state europene, în condițiile în care costurile de trai sunt sensibil egale. Problema este alta. Nu cuantumul salariilor, ci căpușarea sistemului public cu oameni care nu au ce să caute pe funcții publice de specialiști. Cu oameni care de abia articulează limba română și o torturează în scris, incapabili să genereze o idee sau inițiativă și cu o precară ideație vâscoasă, cu oameni care plimbă hârtii inutil și la ora 16.00 rup ușile instituției, lăsându-i pe cei puțini să ducă pe umeri până târziu în noapte mecanismele greoaie ale unor instituții grele, care de abia respiră. Din lipsă de oameni profesioniști. De această categorie amorfă nu poți scăpa dacă ești conducător de instituție, căci ce să vezi, NU te lasă Codul Administrativ. O dată intrată în sistem o astfel de ameobă, mai degrabă te sinucizi decât să o poți concedia. De ce? Pentru că decenii la rând oameni cu drag de țara asta au ticluit o lege a administrației publice în care odată devenit angajat la stat ești #inamovibil. Funcționar sau personal contractual, egal valabil. Iar în tot acest timp, tu, lider sau conducător de instituție trebuie sau vrei să livrezi rezultate. Nu ai timp sau nervi de procese sau comisii aberante pentru că tu ai un mandat. Și ce faci? Te suprasoliciți tu și mâna de profesioniști pe care se sprijină institiția, domeniul și, la nivel general, țara asta. Reformă pe bune înseamnă să schimbi din temelii Codul Administrativ. Nu să tai otova salarii. Să faci evaluări individualizate reale și ca manager să ai #pârghii efective de recompensă și sancțiune. Unde e ipocrizia? Acolo unde mulți dintre cei care țipă cel mai tare, mâine ar intra și ei în sistemul public, dacă ar găsi o cale. Am văzut și trăit asta pe pielea mea. Acolo unde tineri de 20+ ani, cu o educație pe fast forward și eventual online, care cred că “li se cuvine”, le știu pe toate, mai puțin limba română adevărată, nu cea de tick-tock, pândesc cu jind funcții publice sau se agață de “mama/tata” să le găsească sau să-i păstreze pe un post călduț și pe viață. Cunosc personal și în proximitate astfel de tineri”, a scris Turza, pe Facebook. Citește și: Directivă confidențială a premierului: toate ministerele trebuie să reducă cu 6% cheltuielile. „Fără afectarea investiţiilor”, spune dispoziția, care însă nu interzice tăierea salariilor

PSD insistă că nu va accepta tăierea salariilor bugetarilor Foto: Guvernul României
Politică

PSD nu va accepta tăierea salariilor bugetarilor

PSD insistă că nu va accepta tăierea salariilor bugetarilor: „Scenariul ministrului Marcel Boloş trebuie eliminat din start”, spune secretarul general al formațiunii social-democrate, Paul Stănescu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online PSD insistă că nu va accepta tăierea salariilor bugetarilor „Scenariul ministrului Marcel Boloş, care a menţionat «o revizuire» a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuţiile care vor avea loc în cadrul Coaliţiei, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune şi necesare. Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase”, a precizat Stănescu, într-un comunicat oficial, citat de news.ro. El a menţionat că „trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluţii imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflaţia a avut o contribuţie negativă asupra veniturilor românilor”. Citește și: Budăi: „Reducerea salariilor bugetarilor este exclusă din punctul de vedere al PSD”. Boloș spunea că, pentru a respecta PNRR, fie se taie salariile bugetarilor, fie se recurge la concedieri „Partidul Social Democrat şi coaliţia de guvernare au ca scop sprijinirea populaţiei şi a companiilor româneşti în această perioadă complicată şi protejarea veniturilor acestora. Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus! Dimpotrivă, misiunea coaliţiei de guvernare este să apere veniturile şi puterea de cumpărare a tuturor cetăţenilor ţării. Ceea ce a şi făcut de când PSD a intrat la guvernare şi a ales consensul, stabilitatea şi cooperarea politică în locul unui conflict permanent şi al instabilităţii”, a mai afirmat secretarul general al PSD.

Budăi: reducerea salariilor bugetarilor este exclusă
Politică

Budăi: reducerea salariilor bugetarilor este exclusă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, face o promisiune fermă către electorat: „Reducerea salariilor bugetarilor este exclusă din punctul de vedere al PSD, sub nicio formă”. Reacţia lui Budăi vine după ce Marcel Boloş, ministrul PNL al Investițiilor și Proiectelor Europene, a spus ca există două variante, pentru a îndeplini condițiile din PNRR: reducerea salariilor bugetarilor şi reducerea numărului de angajaţi la stat. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Budăi: reducerea salariilor bugetarilor este exclusă „După ce am sesizat din presă interviul domnului Boloş am căutat şi am văzut şi eu interviul şi domnul Boloş a plecat practic de la sursa răului, aşa cum îi spun eu, şi anume a plecat de la scrierea din PNRR, însă, eu repet, ca să fim foarte clari – da, trebuie să fim atenţi cu cheltuirea fondurilor publice, dar nu cu reducerea salariilor şi nu într-o perioadă în care puterea de cumpărare a tuturor românilor este ameninţată. S-au trecut în PNRR multe lucruri şi în principal la televizor atunci eram doar câţiva sau doi colegi din PSD, dar atunci îi făceaţi nebuni sau îi făceaţi doar politicieni, era Marcel Ciolacu şi Marius Budăi care spuneam că vor fi trecute lucruri în PNRR, lucruri care vor fi unele din ele imposibil de îndeplinit şi altele împotriva oamenilor”, a mai afirmat ministrul PSD al Muncii, la Antena 3, citat de news.ro. Boloș: fie revizuire a salariilor, fie reducerea bugetarilor Referitor la reducerea numărului de posturi în Ministerul Muncii, Budăi a spus că este exclus acest lucru. Citește și: Magistrații cu pensii speciale s-au revoltat împotriva PNRR: aproape un sfert dintre ei semnează o scrisoare în care resping orice modificare a privilegiilor lor „Exclus. Eu mai am nevoie de oameni”, a conchis ministrul Muncii. „Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în Planul Național de Redresare și Reziliență este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a explica ministrul Boloș, vineri.

Budăi, atac la PNRR Foto: Facebook
Politică

Budăi, atac la PNRR

Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a lansat un atac neobișnuit de dur la adresa prevderilor PNRR: „Dacă am da puțin timpul înapoi, în 2020-2021 erau doi oameni la televizor, Marcel Ciolacu și Marius Budăi care strigau că acest PNRR scris la secret și nedezbătut nici cu sindicatele, nici cu societatea civilă va aduce lucruri rele pentru România. Din păcate avem dreptate”, a spus el, la postul B1 TV. Declarațiile sale contrazic flagrant afirmațiile ministrului PNL al Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a spus că Guvernul ia în calcul tăieri de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor. Budăi a atacat atât prevederile legate de pensii, cât și pe cele privind reducerea cheltuielilor de personal. Citește și: Guvernul ia în calcul tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Boloș. Cheltuielile de personal trebuie reduse cu 20% din 100 de miliarde de lei Budăi, atac la PNRR „Nu se poate ca un plan de reziliență și de relansare în România să vină cu astfel de măsuri, acea plafonare de 9,4% a cheltuielilor cu pensiile, la aceste lucruri care se discută acum despre veniturile salariale. Nu poți să faci reziliență cu salarii și venituri mici. Trebuie decizii clare în coaliție, nu s-a discut până acum despre reducerile cu cheltuielile salariale sau de reducerile mai ales cu prestațiile sociale, însă trebuie să conștientizăm originea răului, acei oameni care atunci erau la guvernare care au scris acest PNRR parcă împotriva cetățenilor români”, a afirmat demnitarul. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Întrebat fiind de faptul că România este „fruntașă” la cheltuielile salariale cu bugetarii, Budăi a spus că trebuie să se lupte pentru creșterea puterii de cumpărare. „Nu aș zice că este fruntașă. Nu se poate face o comparație serioasă între salariile din România și din restul UE. Încă trebuie să luptăm pentru a mări puterea de cumpărare a românilor, fie că sunt la privat, fie că sunt în sistemul bugetar, fie că sunt seniori ai României, fie copii. Vorbim de cheltuieli bugetare pentru utilități, pentru materiale dacă sunt locuri de scăzut pentru cheltuieli bugetare, asta înseamnă eficiență bugetară. Niciodată cât PSD a fost la guvernare nu a îmbrățișat o astfel de idee de înghețare măcar de venituri, dar nici de cum de tăieri”, a afirmat el. Potrivit lui Budăi, în coaliție nu s-a discutat de reduceri ale cheltuielilor de personal: „Nu s-a discutat acest aspect de disponibilizare până acum. Tot ceea ce înseamnă eficientizare trebuie să fie grija decidentului. Nu am avut astfel de discuții și nu vreau să le promovez”. Boloș: fie se taie salariile, fie se reduce numărul de bugetari Însă Marcel Boloș pare să-l contrazică pe Budăi. „Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în Planul Național de Redresare și Reziliență este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”,a afirmat, vineri, Marcel Boloș.

Tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Boloș Foto: Facebook Guvernul României
Politică

Tăieri masive salarii sau concedieri în rândul bugetarilor

Guvernul ia în calcul tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL). Într-o intervenție la Antena 3, el a arătat că România trebuie să reducă cu 20% cheltuielile în valoare de 100 de miliarde de lei cu salariile bugetarilor. În realitate, anul trecut, cheltuielile de personal au fost de 117 miliarde de lei. România are circa 1,276 milioane de bugetari. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Tăieri masive de salarii sau concedieri în rândul bugetarilor „Fie o revizuire a salariilor bugetarilor, fie o reducere a numărului bugetarilor. Spre aceste variante ne îndreptăm”, a afirmat demnitarul, la Antena 3, citat de Știri pe Surse. Demnitarul a explicat că România trebuie să asigure „sustenabilitatea” cheltuielilor și că având în vedere „experiența” oficialilor români din discuțiile prealabile cu Comisia Europeană și modalitatea în care CE „pune problema” în legătură cu cheltuielile bugetare, există două variante prin care statul român poate atinge ținta din PNRR: tăierea salariilor sau reduceri ale personalului bugetar. Coaliția va decide cum se vor reduce cheltuielile de personal, a precizat Boloș. Citește și: Avocatul lui Dan Diaconescu: Fetele cu care a fost pozat nu erau prostituate minore, ci refugiate din Ucraina, cu care nu a avut relații sexuale „Comisia Europeană ne zice pe bună dreptate 'Nu aveți bani, deci implementați reformele'”, a subliniat Boloș.

Câciu anunță tăieri de cheltuieli Foto: Inquam/ Octav Ganea
Economie

Câciu anunță tăieri de cheltuieli

Ministrul de finanțe, Adrian Câciu, anunță tăieri de cheltuieli în valoare de 20 de miliarde de lei, l bugetul de stat. Acum o lună, el declara: „Finanțele publice stau mai bine decât stăteau în februarie sau martie anul trecut (...) România are mult mai mulți bani decât se crede (...) Reducerea de deficit se va face pe seama absorbției”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Câciu anunță tăieri de cheltuieli „Pe fondul constatărilor şi a unei reducere a încasărilor la veniturile statului, este evident şi cred că asta nu are de ce să deranjeze pe nimeni, că şi statul român trebuie să facă facă o ajustare de cheltuieli bugetare, mai ales în zona cheltuielilor neesenţiale.Având în vedere decizia de ieri, colegii de la Finanţe vor face o analiză pentru ajustarea cu 20 de miliarde pe bugetul general consolidat al statului”, a afirmat, azi, ministrul de Finanțe. Însă el nu a anunțat foarte clar ce măsuri vor urma. „Vă asigur că atunci când măsurile vor prinde concreteţe vor fi puse la dispoziţie. Toate măsurile sunt sunt posibile, trebuie să ajustăm cheltuielile bugetare”, a arătat el. Însă, potrivit unor surse politice, coaliția majoritară a decis să taie cheltuieli de 20 de miliarde prin: înghețarea angajărilor și a creșterilor salariale reducerea indemnizației membrilor consiliilor de administrație, precum și reducerea număruluide membri în CA-urile companiilor de stat limite lunare pentru cheltuielile ordonatorilor principali În plus, coaliția ar vrea reducerea numărului de secretari de stat. Acest guvern ar avea peste 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în 2010, arăta Europa Liberă România, în martie. Ministerul Mediului, alături de Ministerul Transporturilor și cel al Fondurilor Europene ar fi cele mai bogate ministere în materie de secretari de stat, cu câte șapte. Citește și: FARISEISM Ciolacu anunță: „Reducem drastic risipa”! Doar Grindeanu are șapte secretari de stat la Transporturi, încă doi la cabinetul de vicepremier și doi consilieri de stat

Judecătorii români, plătiți peste nivelul UE (sursa: TVR)
Eveniment

Judecătorii români, plătiți peste nivelul UE

Judecătorii români, plătiți peste nivelul UE. La începutul carierei, un judecător român primeşte un salariu anual net echivalent cu 25.285 euro. Suma reprezintă de 3,2 ori salariu mediu net din România. Judecătorii români, plătiți peste nivelul UE Şi în restul Europei salariul magistraţilor depăşeşte de regulă semnificativ salariul mediu net pe economie, dar în medie, de doar două ori. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Salariul mediu net al unui judecător începător din România este cu doar 20% mai mic decât media europeană a magistraţilor aflaţi în acelaşi punct al carierei. În schimb, salariul mediu net pe economie în România este de două ori mai mic decât cel mediu european. Citește și: Trump, sfidător la adresa procurorului care-l cercetează în cazul plății către o fostă divă porno, anunță că va face o declarație de acasă după primul termen Nivelul maxim de salarizare a unui judecător român depăşeşte de 6,5 ori salariul mediu net. Media europeană este de doar patru ori salariul obişnuit. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cresc salariile șefilor din administrația locală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Cresc salariile șefilor din administrația locală

Cresc salariile șefilor din administrația locală. Curtea Constituțională a binecuvântat cu exact o lună în urmă proiectul legislativ privind creșterea lefurilor șefilor administrației locale. Cresc salariile șefilor din administrația locală Dar legea încă nu este promulgată de președintele Klaus Iohannis. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Actul normativ permite calcularea indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor, ale președinților CJ și vicepreședinților pe baza salariului minim brut din 2021. Citește și: Rareș Bogdan neagă că ar fi implicat în dosarul DNA al șpăgilor de pe Otopeni: „Cineva încercă denigrarea mea. Eu n-am să tac…” Până acum, baza era salariul din 2019. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cum se jefuiește un spital de stat Foto: Primăria Oltenița
Eveniment

Cum se jefuiește un spital de stat

Cum se jefuiește un spital de stat: Curtea de Conturi prezintă situația de la spitalul Oltenița, unde a descoperit salarii mărite nejustificat, plăți către un „cont bancar clandestin” sau cheltuieli uriașe pentru cafea. Datele apar în așa-numitul „raport privind finanțele publice pe anul 2021 la nivelul județului Călărași”. Prejudiciul total constatat de Curtea de Conturi la acest spital este de 755.000 lei. Citește și: Bărbat de 66 de ani, în stare gravă, ținut 7 ore în UPU la Suceava, deși trebuia internat în 30 de minute, afirmă chiar managerul spitalului Cum se jefuiește un spital de stat Ce a constatat Curtea de Conturi: în perioada 2020 – 2022, managerul/ managerul interimar al spitalului a beneficiat nelegal de spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase în procent de 80%, în sumă brută totală de 171 mii lei. salariile directorului administrativ și directorului financiar contabil au fost stabilite peste cuantumul precizat în Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în perioada 2020 - 2021, din contul spitalului deschis la Trezoreria Oltenița, s-au efectuat plăți nelegale în sumă totală de 84 mii lei, pentru bunuri și/sau servicii fictive, prin ordine de plată direcționate către un cont bancar clandestin deschis la o bancă comercială, care nu aparținea beneficiarilor menționați în facturi bunuri de natura telefoanelor mobile sau laptopurilor, în sumă de 134 mii lei, achiziționate sau primite de la furnizorii de telefonie mobilă în perioada 2019 – 2022, nu au fost înregistrate în contabilitate și nu au fost regăsite faptic la entitate, conform acțiunii de inventariere realizate în timpul misiunii de audit. De asemenea, din cele 173 de abonamente pentru servicii de telefonie mobilă, achiziționate de la 3 furnizori specializați, s-a constatat existența faptică doar a 39 de abonamente/cartele SIM și a 57 de telefoane mobile. Valoarea abonamentelor plătite nejustificat este de 26 mii lei, niciunul din numerele de telefon din facturile detaliate neregăsindu-se faptic la inventar au fost efectuate nelegal plăți în sumă de 115 mii lei, peste valoarea celor 3 contracte de asistență juridică încheiate în perioada 2021 - 2022 s-au constatat 1.189 de porții facturate peste numărul necesar, pentru care au fost efectuate cheltuieli nejustificate în sumă de 47 mii lei prin încheierea unui contract având ca obiect folosința gratuită a unui expresor de cafea, dar și achiziția lunară a produselor și consumabilelor aferente acestuia, au fost efectuate cheltuieli pentru protocol neprevăzute de legislația în vigoare pentru spitalele municipale, în sumă totală de 39 mii lei În decembrie 2022, Kanal D relata cazul unui copil de șapte luni la câteva ore după ce a fost diagnosticat, la acest spital, cu roșu în gât și trimis acasă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Avalanșă de creșteri salariale în sectorul bugetar Foto: gov.ro
Politică

Avalanșă de creșteri salariale în sectorul bugetar

Avalanșă de creșteri salariale în sectorul bugetar: Parlamentul votează pe bandă rulantă astfel de majorări, de la bani în plus pentru membrii comisiilor de fond funciar la sporuri pentru angajații din primării și cei ai ANI. Luni, ministerul Apărării promovase un proiect de lege prin care se mai înființ o categorie de pensionari speciali - civilii din instituțiile militarizate - dar l-a retras sub presiunea publică. Citește și: EXCLUSIV Șase prime pe an la Autoritatea Aeronautică Civilă, echivalentul a 40.000 de lei: patru – prin Contractul Colectiv, una – pentru merite deosebite, dar și ore suplimentare Avalanșă de creșteri salariale în sectorul bugetar Iată ce majorări a votat sau urmează să voteze Legislativul: O indemnizație de 10% din salariul primarului sau al prefectului pentru membrii comisiilor de fond funciar. Motivul: „pentru complexitatea muncii și responsabilitate”. Ei vor primi acești bani dacă participă la măcar o ședință pe lună a acestor comisii. Proiectul se află în comisiile Senatului. Angajații APIA ar urma să primească un salariu mai mare cu 10-15%, pentru că se ocupă de proiecte europene importante - proiect aflat la Camera Deputaților. Propunere privind majorarea salariilor pentru angajații din prefecturi, cu până la 10% - proiect aflat la Camera Deputaților. Ei ar avea salarii prea mici, comparativ cu alte agenții sau instituții de stat. Săptămâna trecută, Parlamentul a votat un spor de 25% pentru angajații Agenției Naționale de Integritate (ANI), pentru că lucrează în condiții de risc și de stres. CCR a respins, pe 28 februarie, sesizarea opoziției, cu privire la majorarea salariilor aleșilor locali. Prin actul normativ, coaliţia PSD - PNL - UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Citește și: Potop de pomeni de la ministerul lui Budăi către bugetari: trei zile libere în plus, în 2023, și majorare de 50% a salariilor celor care gestionează proiecte PNRR, inclusiv primarii La finalul anului trecut, datele ministerului de Finanțe arătau că 8,2% din PIB-ul României s-a cheltuit cu salariile personalului bugetar. Ele au reprezentat 21,7% din cheltuielile bugetului.

Conducerea ASF, in frunte cu Nicu Marcu (foto) primește 16 salarii pe an Foto: ASF
Eveniment

Conducerea ASF primește 16 salarii pe an

Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro din sectorul asigurărilor: conducerea ASF primește 16 salarii pe an, scrie deputatul USR Claudiu Năsui. În declarația de avere pe 2022, care acoperă anul fiscal 2021, președintele ASF, Nicu Marcu, arată că a încasat indemnizații în valoare totală, pe întregul an, de 748.324 de lei. Asta înseamnă că el a câștigat, în medie, 65.000 lei/lună, adică circa 13.000 de euro/lună. Citește și: Cine conduce ASF, instituția care trebuia să prevină dezastrul Euroins: Nicu Marcu, a absolvit facultatea la 29 de ani, ex-contabil la Ocolul Calafat. Trei ani în Parlament, a vorbit o dată Conducerea ASF primește 16 salarii pe an Plăţile doar pentru falimentul City Insurance au ajuns la 603 mil. lei din total, scria, la 18 ianuarie 2023, Ziarul Financiar. Bani au fost scoși din Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA). „Conducerea ASF primește 16 salarii pe an. Un salariu în plus de Paște, încă unul de Crăciun, încă unul înainte de vacanța mare și încă un bonus de performanță de un salariu. Asta cu salarii între 13 și 15 mii de euro net pe lună”, a scris Năsui, pe Twitter. Conducerea ASF primește 16 salarii pe an. Un salariu în plus de Paște, încă unul de Crăciun, încă unul înainte de vacanța mare și încă un bonus de performanță de un salariu.Asta cu salarii între 13 și 15 mii de euro net pe lună.#RomaniaNuESaracaESaracita— Claudiu Nasui (@ClaudiuNasui) March 17, 2023 Ovidiu Wlassopol, membru neexecutiv al ASF, un fost jurnalist de la Pro TV care a fost căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, a câștigat, în anul fiscal 2021, 368.000 de lei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Elena Dascălu, prim-vicepreședinte al ASF și fostă consilieră a lui Mihai Tudose, a câștigat 713.000 lei, în 2021, de la ASF. Ea are și o pensie de peste 140.000 de lei. Foto: Facebook Salariile angajaților ASF au fost secretizate, în condițiile în care Mirabela Moise, soția șefului ANI - instituție care ar trebui să asigure transparența declarațiilor de avere - este consiliera șefului ASF. Referitor la City Insurance, DIICOT a precizat, către Financial Intelligence: “Facem precizarea că pe rolul DIICOT – Structura Centrală sunt în lucru două dosare având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune , fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic și bancrută frauduloasă, urmărirea penală nefiind finalizată până în prezent (etapa in rem)”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră