duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1563 articole
Politică

Ciolacu, terorizat că poate pierde Moldova: greii PSD din nord-est (Arsene, Buzatu, Federovici, Oprișan), ciuruiți de justiție - trimiși în judecată, fugiți din țară, trași pe linie moartă

Greii PSD moldoveni, ciuruiți de justiție: în super-anul electoral 2024, Moldova, fief tradițional social-democrat, îi pune mari probleme liderului PSD, Marcel Ciolacu. Greii PSD moldoveni, ciuruiți de justiție Ionel Arsene, fostul lider autoritar al PSD Neamț și ex-președinte al Consiliului Județean, se ascunde după avocați în Italia, de unde speră să nu fie adus în România pentru a face închisoare. Citește și: FOTO A murit, dar candidează: Biroul Electoral Bacău l-a trecut pe lista de candidați la primărie pe Dumitru Sechelariu, decedat de 11 ani Arsene a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov la șase ani și opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Însă el nu a ajuns într-o închisoare din România fiindcă a fugit în Italia, iar autoritățile române încearcă acum să-l aducă înapoi în țară. Arsene a fost poreclit "Șosetuță" după ce ar fi fost filmat făcând sex cu o elevă de liceu, la un hotel din Piatra Neamț. El a susținut că filmarea ar fi un fals. Arsene "Șosetuță", sensibil în Italia Avocații săi descriu autorităților italiene sentimentele pe care le încearcă acum fostul președinte al Consiliului Județean Neamț. "Nu are încredere în ceilalți și nutreşte resentimente față de ei pentru că a fost tratat nedrept. Sensibilitatea lui îl face să se simtă ușor rănit. De asemenea, Ionel povesteşte experiența de a fi fost atacat, influențat și amenințat de alții. (…) Este timid și se jenează ușor în situații interpersonale. Experimentează situații noi cu aprehensiune și evită contactul cu oamenii. Are o aversiune puternică față de activitățile de grup, cum ar fi petrecerile, dansul și divertismentul social, tocmai din cauza dificultăţilor considerabile de a intra în contact cu celelalte persoane", susțin avocații săi. Buzatu, șpagă de 1.250.000 de lei Nici fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, pesedistul Dumitru Buzatu, nu se simte mai bine. Tribunalul Vaslui a decis, chiar azi, începerea judecăţii în cazul lui Buzatu, acuzat de luare de mită, şi în ceea ce-l priveşte pe expertul Radu Judele, hotărârea nefiind definitivă. Decizia vine după ce, la sfârşitul lunii aprilie, instanţa a dispus îndepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constând în înregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice. Instanţa a cerut DNA să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. În acest caz, Ministerul Public şi-a menţinut dispoziţia de trimitere în judecată. Conform unui comunicat al DNA, „În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor). În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.”. Primarul de Botoșani și-a angajat amanta PSD are probleme și la Botoșani: primarul social-democrat al municipiului, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei. PSD îl susține pentru un nou mandat, deși procurorii anticorupție au început ancheta din februarie, iar presa a scris despre suspiciunile că a vrut să aranjeze un concurs pentru a-și angaja amanta. Primarul Cosmin Andrei ar fi fost denunțat la DNA de soțul amantei, șofer de TIR. Acesta l-a putut înfunda pe primar fiindcă păstrase subiectele de concurs pe care primarul le pasase amantei, ca să treacă un concurs de funcționar public. Percheziții în biroul șefei CJ Botoșani, Doina Federovici Procurorii DNA au percheziționat, la finalul lui 2023, birouri din Spitalul Județean din Botoșani, dar și din Consiliul Județean, acolo unde au verificat și biroul președintelui Doina Federovici. De asemenea, au fost percheziții și la sediul PSD Botoșani. Potrivit unor surse din Justiție, procurorii investighează angajările pe șpagă la spitalul județean, unde se plătea între 200 de euro și 15.000 de euro. Spitalul este subordonat, legal, Consiliului Județean și, de facto, este controlat de Federovici. Actuala președintă a CJ Botoșani este cea care l-a propulsat pe Marius Budăi în funcția de ministru al Muncii și l-a numit pe finul ei, Angel Călin, fost lăcătuș mecanic, la conducerea spitalului județean Botoșani. Până în prezent, Federovici nu a fost pusă sub acuzare. Oprișan, bogat și fără influență În Vrancea, deși confruntat cu numeroase scandaluri referitoare la averea imensă și nejustificată a mamei, Marian Oprișan, fostul "baron" pesedist al județului, nu mai are influența de altădată. Acum vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, după ce a deținut șefia județului între 2000 și 2020, Oprișan nu este nici președinte al filialei județene social-democrate. La șefia CJ Vrancea va candida Nicușor Halici, șeful PSD Vrancea din 2022.

Ciolacu, terorizat că poate pierde Moldova: greii PSD din nord-est (Arsene, Buzatu, Federovici, Oprișan), ciuruiți de justiție - trimiși în judecată, fugiți din țară, trași pe linie moartă
Firmele sociologului Pieleanu, abonate la contracte cu instituțiile PSD. Acum, el anunță că Ciolacu va fi președinte și Firea, primar general al Capitalei
Politică

Firmele sociologului Pieleanu, abonate la contracte cu instituțiile PSD. Acum, el anunță că Ciolacu va fi președinte și Firea, primar general al Capitalei

Firmele lui Marius Pieleanu sunt abonate la contracte cu instituțiile controlate de PSD, deși acesta nu le-a trecut în declarația de interese, așa cum ar fi obligat de lege și așa cum face Iosif Bubble, soțul unei deputate PSD, care controlează CURS. Acum, Pieleanu anunță că Ciolacu va fi președinte și Gabriela Firea, primar general al Capitalei. În aprilie, Avangarde, principala companie de sondaje controlată de Pieleanu, susținea că Piedone va fi primar general al Bucureștiului. În ianuarie 2024, un sondaj Avangare realiza performanța să prezinte un sondaj în care se susține că 66% dintre respondeți au încredere în Ciolacu, 26% nu au, iar 10% nu știu cine este acesta. Adunând procentele, se ajunge la 102%. Citește și: Manipulare grosieră în sondajul făcut de Pieleanu la comanda PSD și distribuit presei: procentele lui Ciolacu sar de 100%. Și în cazul altor lideri apare această gafă flagrantă Firmele lui Pieleanu, abonate la contracte cu instituțiile PSD Ultimul contract realizat de Avangarde, care figurează în SEAP, este din martie 2024, când primăria Alexandria - condusă de pesedistul Victor Drăgușin - a plătit 80.000 de lei pentru un sondaj. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă. Toto în martie 2024, o altă fimră controlată de Pieleanu a primit 100.000 de lei de la municipiul Slatina - condusă de Emil Moț, de la PSD - pentru un sondaj, denumit „cercetare de piață pentru obținerea de informații cu privire la gradul de mulțumire al cetățenilor”. Datele de pe site-ul Sicap.ai arată că Avangarde a beneficiat, din 2012, de contracte de peste 3,8 milioane de lei. Însă în sistemul de achiziții publice nu apar contractele cu partidele, deși și acestea sunt finanțate de la buget. Doar în 2023, firma lui Pieleanu a beneficiat de contracte de peste 600.000 de lei, dintre care două, în valoare de peste 50.000 de euro, cu Consiliul Județean Olt - fieful baronului Paul Stănescu. Soția lui Marius Pieleanu a fost plasată de PSD la Curtea de Conturi, unde, în anul fiscal 2022, avea un salariu de 321.240 de lei, cumulat cu pensia de aproape 100.000 de lei. Firmele sociologului au adus dividende de circa 840.000 de lei, în anul fiscal 2022.

Cum arată campania Gabrielei Firea: își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan și neagă că ar fi lăsat primăria în faliment
Politică

Cum arată campania Gabrielei Firea: își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan și neagă că ar fi lăsat primăria în faliment

Cum arată campania Gabrielei Firea, candidata PSD la funcția de edil șef al Capitalei: își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan și neagă că ar fi lăsat primăria în faliment. În mai toate postările ei pe Facebook în care se referă la administrarea Bucureștiului, ea menționează că actualul primar i-a preluat realizările. Citește și: Administrația Zonei Libere Sulina, cuibușor de pesediști, inclusiv contabila de 75 de ani a organizației PSD. Regia, subordonată Consiliului Județean, un dezastru financiar În mai 2023, ea l-a acuzat pe Nicușor Dan că i-a „furat” un proiect. „Consilierii generali PSD vor depune o plângere penală pentru această minciună transmisă în documente oficiale!! Să ne explice autoritățile competente cum același proiect este «NEOPORTUN» când e propus de PSD și «oportun» când e al lor, copy-paste!”, a scris Firea. Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Cu ce proiecte realizate de Nicușor Dan se laudă Gabriela Firea: Luni, 13 mai: „Adevărul despre cel mai mare proiect de mediu din țară! Stația de epurare Glina este un proiect fanion an administrației social-democrate în București! În mandatul meu ca primar general l-am deblocat”. Miercuri, 8 mai: „Am făcut ceva pentru transportul public bucureștean! Am înnoit fără precedent parcul auto: 400 de autobuze Euro 6 achiziționate și livrate, 130 de autobuze hibrid achiziționate și livrate, am atras finanțare europeană și organizat licitații pentru 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze”. 26 ianuarie: „1 miliard de euro fonduri europene au fost atrase de echipa social-democrată în București. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți bucureștenii, cei care au uitat sau cei care au pierdut informația” Tot la 26 ianuarie, Firea a făcut un bilanț al proiectelor pe care ea le-ar fi început, printre care „280 de milioane de euro pentru reparații la țevile vechi de termoficare” sau „70 de milioane de euro pentru noi rețele de apă și canalizare” Firea a dublat suma atrasă în realitate Factual.ro a arătat că Gabriela Firea nu a atras 1 miliard de euro în mandatul său la Primăria Capitalei, ci cel mult jumătate din această sumă. Conform datelor obținute de la Primăria Municipiului București (PMB), cuantumul sumelor brute atrase din contracte semnate în perioada 2016-2019, adică în mandatul Gabrielei Firea, a fost de aproximativ 544 de milioane de euro. Prin POIM (Programul Operaţional Infrastructura Mare) şi POR (Programul Operaţional Regional) au fost făcute plăți în valoare de aproximativ 45 mil. euro, respectiv 9.850 de euro, în timpul mandatului Gabrielei Firea. Totodată, în perioada octombrie 2020 – noiembrie 2023, timp în care la conducerea PMB se afla Nicușor Dan, plățile efectuate prin cele două proiecte de fonduri europene au fost de aproximativ 33 de milioane de euro prin POIM și de circa 71 de milioane de euro prin POR – un total de 104 milioane de euro.

Administrația Zonei Libere Sulina, cuibușor de pesediști, inclusiv contabila de 75 de ani a organizației PSD. Regia, subordonată Consiliului Județean, un dezastru financiar
Politică

Administrația Zonei Libere Sulina, cuibușor de pesediști, inclusiv contabila de 75 de ani a organizației PSD. Regia, subordonată Consiliului Județean, un dezastru financiar

Administrația Zonei Libere Sulina (AZLS) este cuibușor de pesediști, din conducere făcând parte inclusiv contabila de 75 de ani a organizației locale a PSD. Această administrație este organizată sub forma unei regii subordonate Consiliului Județean Tulcea, dominat de PSD și condus de Horia Teodorescu. Acesta este consiliul județean care administrează cel mai penibil aeroport „internațional” din România: prin aeroportul Tulcea au trecut doi pasageri în primul trimestru din 2024. Citește și: Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători Datele publice ale AZLS arată un dezastru financiar: anii 2021, 2022 și 2023 s-au încheiat pe pierdere, iar în 2023 din veniturile prognozate de 122 de milioane de lei s-au realizat doar 14 milioane de lei, adică 11,75%. De obicei, zonele libere sunt definite ca zone închise de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene în care mărfurile din afara Uniunii pot fi introduse fără taxe de import, alte taxe și măsuri de politică comercială. În Polonia și Letonia, regiunile unde se află astfel de zone libere au înregistrat o creștere economică cu 7% peste medie, arată un studiu din 2023 al UE. Administrația Zonei Libere Sulina, cuibușor de pesediști Pe site-ul AZLS se poate observa că regia are șase persoane în conducere, dintre care patru sunt oficial membre ale PSD. Regia are, în total, 26 de angajați. Sinecuriștii PSD Astfel, Consiliul Județean Tulcea a plasat-o în consiliul de administrație al AZLS pe Elena Stoica, născută în iulie 1948 și care, potrivit declarației de avere, în anul fiscal 2022 a încasat 26.400 de lei pentru servicii contabile la organizația județeană PSD Tulcea. La cei 75 de ani, Stoica a fost plasată și în funcția de cenzor al Asociației pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, o asociere a șase județe din acestă regiune. Directorul AZLS este Dragoș Ioniță, membru PSD, care a terminat la 33 de ani facultatea. CV-ul său e gol până la 31 de ani, când administra o pensiune turistică. Deși administrează o zonă liberă, vorbește doar engleza la nivel mediu. Președintele consiliului de administrație este Nicușor Condrat, și el membru PSD, fost inginer la Babadag, la o intreprindere de mobilă și împletituri. Are 64 de ani și este „expert superior” la CJ Tulcea. În 2023, AZLS a avut pierderi de 278.000 de lei, acesta fiind al treilea an consecutiv pe pierdere.

Atacuri PSD-PNL: social-democrații prezintă Lamborghini-ul baronului Dumitrescu, Florin Roman le amintește că reprezentanții lor sunt în Italia, în arest la domiciliu
Politică

Atacuri PSD-PNL: social-democrații prezintă Lamborghini-ul baronului Dumitrescu, Florin Roman le amintește că reprezentanții lor sunt în Italia, în arest la domiciliu

Atacuri între PSD și PNL: social-democrații din Prahova prezintă Lamborghini-ul de 400.000 de euro al baronului liberal Iulian Dumitrescu, candidat la președinția Consiliului Județean, în timp ce Florin Roman (PNL) le amintește pesediștilor că reprezentanții lor sunt în Italia, în arest la domiciliu. Citește și: Portretul sinecuristului pesedist, promovat în consiliul general al Capitalei: de la angajat prost plătit al unui hotel din Germania la șefia companiilor CFR. Legăturile cu Negoiță Social-democrații prezintă Lamborghini-ul baronului Dumitrescu „Baronul Iulian Dumitrescu, cercetat penal într-un dosar de luare de miță în legătură cu lucrările publice ale Consiliului Județean Prahiva, lipsit de orice urmă de moralitate, ??-? ????? ???????? ?? ??????? ?? ?????? ?? ??????? ????????? ?? ???, ?? ??????????? ?? ??????? ?? ???.??? ????. Gestul lui Dumitrescu reflectă «modestia» și «respectul» față de prahovenii pe care promite să îi slujească și față de actuala să situație legală. Pentru a nu atrage atenția, baronul Dumitrescu și-a parcat mașina pe o stradă lăturalnică, venind pe jos la întâlnirea de partid, ????? ?? ?? ????????, încercând să evite orice discuție în fața jurnaliștilor”, a scris PSD Prahova, pe Facebook. Însă, sâmbătă, deputatul PNL Florin Roman a spus că reprezentanţii acestei formaţiuni în judeţele din zona Moldovei „sunt prin Italia prin arest la domiciliu, prin alte locuri”, în timp ce candidaţii PNL sunt „pe stradă, muncesc”. „Am să vă spun de ce sunteţi dvs. cei mai importanţi de această dată: PSD-ul i-a făcut strategia, după ce a dat cu grebla după primari, să câştige Oltenia şi Moldova. Noi vom câştiga Ardealul, ca de fiecare dată, însă marea surpriză, cea mai frumoasă surpriză, este că dumneavoastră veţi câştiga alegerile locale în Moldova. Aveţi încredere, sunteţi mulţi, sunteţi puternici, aveţi candidaţi buni! Ai lor sunt prin Italia prin arest la domiciliu, prin alte locuri, candidaţii noştri sunt pe stradă, muncesc, vin cu proiecte şi fac diferenţa între dezvoltare şi socialism”, a afirmat Florin Roman în discursul ţinut sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL Bacău, citat de news.ro. „Acolo unde sunt liberalii, e un simplu adevăr, e dezvoltare. Acolo unde e stânga, e fie stagnare, e fie sărăcie”, a mai susținut Roman.

Portretul sinecuristului pesedist, promovat în consiliul general al Capitalei: de la angajat prost plătit al unui hotel din Germania la șefia companiilor CFR. Legăturile cu Negoiță
Politică

Portretul sinecuristului pesedist, promovat în consiliul general al Capitalei: de la angajat prost plătit al unui hotel din Germania la șefia companiilor CFR. Legăturile cu Negoiță

Portretul sinecuristului pesedist, promovat în consiliul general al Capitalei: de la angajat prost plătit al unui hotel din Germania la șefia companiilor CFR. Turmac George Adrian era, în 2011, angajat al unui hotel din Germania, care l-a plătit cu ridicola sumă de 17.000 lei, net, pe an. În plus, a mai câștigat 87 de lei ca agent de marketing al unui fond de pensii. Nu deținea case, terenuri sau mașini. Datele apar în prima sa declarație de avere, din 2012. Citește și: Nomenklatura PSD îi oferă tratament preferențial lui Florin Piersic și face spectacol în timp ce pacienții obișnuiți sunt dați deoparte Între 2012 și 2020 a fost economist la RATB, acum STB, societatea de transport a Capitalei. În anul fiscal 2018 a încasat, de la stat, circa 90.000 de lei. Însă în acel an s-a căsătorit cu Aura Poterașu, personaj controversat, iar darurile la nuntă au fost imense: 284.000 de lei și circa 52.000 de euro. Portretul sinecuristului pesedist În 2023, portalul declarațiilor de avere îl arată pe același Turmac - care acum candidează pentru PSD la Consiliul General al Municipiului București - depunând declarații în calitate de: director la casa de cultura a studentilor, membru în consiliul de administrație al BTT - companie subordonată ministerului Familiei, care a fost condus de Gabriela Firea - și director la „Grup Exploatare si Intretinere Palat CFR SA”, o companie a ministerului Transporturilor. În plus, el este consilier local la Sectorul 4. Turmac este acum pe poziția nouă pe listele PSD pentru CGMB, deci are șanse foarte mari să fie ales. Soția sa lucrează la direcția de asistență socială Voluntari, de unde câștiga circa 75.000 lei, net, anual, în 2022. Familia deține două apartamente în București și obține venituri de aproximativ 41.000 de lei din chirii. În 2022 a vândut un apartament cu circa 550.000 de lei. „Soția sa este celebră, dar nu se mândrește cu acest gen de celebritate. Fostă prezentatoare la TVR, Aura Poterașu a intrat în atenția presei când a fost anchetată în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”. Ea a fost martoră în dosar alături de Robert Negoiță. După finalizarea anchetei, Aura Turmac, fostă Poterașu a plecat de la TVR direct la firma lui Negoiță. La un an a ajuns la Primăria Sector 3 ca directoare”, scria Lumea Politică, în 2020. Aura Turmac Foto: Facebook „Aura Poterașu, actualmente Aura Turmac era prezentatoare TVR la momentul în care procurorii DIICOT au intrat cu bocancii lustruiți și mai multe interceptări telefonice în viața ei liniștită. Ea locuia împreună cu Ion Valeriu Tamarjan. Bărbatul avea împreună cu un partener o agenție de foto-modele în spatele căreia dezvoltase o rețea de prostituție. După intervenția anchetatorilor Ion Tămârjan și partenerul său au fost condamnați la închisoare. Aura Poterașu a fost audiată și a spus că nu știa nimic despre activitatea prostituatelor. Nu a declarat nimic nici despre implicarea lui Robert Negoiță în acest dosar”, arăta aceeași publicație. Aura Turmac ar fi fost recompensată pentru tăcerea ei cu un post de directoare la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, după plecarea din TVR.

Nomenklatura PSD îi oferă tratament preferențial actorului Florin Piersic și face spectacol cu internările în timp ce pacienții obișnuiți sunt dați deoparte
Politică

Nomenklatura PSD îi oferă tratament preferențial actorului Florin Piersic și face spectacol cu internările în timp ce pacienții obișnuiți sunt dați deoparte

Nomenklatura PSD îi oferă tratament preferențial lui Florin Piersic și face spectacol în timp ce pacienții obișnuiți sunt dați deoparte: însuși premierul Ciolacu a cerut să fie informat de soarta actorului. Citește și: Românul cu cele mai mari șanse la Nobel în viitor – Albert-László Barabási, născut în Harghita. Barabási, care e și cetățean maghiar, a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA Însă, pe rețelele sociale se arată că, la Spitalul Foișor, s-ar fi amânat operații pentru a-i face loc pacientului VIP. Nomenklatura PSD îi oferă tratament preferențial lui Florin Piersic „Premierul Marcel Ciolacu a cerut să fie informat despre starea marelui actor, un simbol al României”, a scris site-ul postului România TV. Citește și: Băutor profesionist: 1,6 la mie alcool în sânge la volan, dar „coerent, fără tulburări de echilibru sau imprecizie în mișcări”. Amenda: 12.800 de lei Florin Piersic a fost plimbat între patru spitale în decurs de o săptămână. Inițial, el a fost internat în două spitale din Cluj, ca urmare a unei infecții la genunchi urmată de complicații cardiace. Ulterior, a fost mutat în Capitală cu un avion SMURD care participa la un exercițiu NATO în Ungaria, dar a fost scos din dispozitiv. Într-un final, a fost operat la Spitalul Foișor. Nu este clar cum a făcut septicemie Florin Piersic. „Dânsul a ajuns la Spitalul Militar în urma unei infecții pe care a contractat-o de la o, probabil de la o perfuzie, de la o branulă pusă dânsului cu câteva zile înainte. Probabil, nu se știe exact punctul de plecare”, a spus Adrian Molnar, directorul medical al Institutului Inimii Cluj-Napoca. „Nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitalele prin care a trecut, în ultima lună, domnul Florin Piersic, nici cele două de la Cluj, nici cele două din Bucureşti, pentru că infecţia era preexistentă, iar procedurile care au fost aplicate, respectiv la Cluj - un lavaj al acestei proteze de genunchi şi ulterior extragerea la Institutul Inimii din Cluj a acelui stimulator cardiac, care era infectat, n-au făcut altceva decât să încerce să înlăture infecţia, nicidecum nu putem să discutăm de o infectare a pacientului în cursul procedurilor medicale”, a susținut ministrul Rafila. Pacienții de la Foișor, expediați Însă, pe pagina de Facebook a ministerului Sănătății se afirmă că pacienții de la Foișor au fost dați deoparte pentru a-i face loc lui Florin Piersic. „Jurnalistii care sunt la Foisor ar trebui sa puna intrebarea, cate programari la operatii au fost anulate ca sa il preia pe Florin Piersic? Cati oameni care au stat la rand si au venit din alte judete sa fie operati acolo, au suferit aceasta nedreptate? Spitalul Foisor nu e un spital de urgenta, acolo se fac programari cu luni inainte. Am o prietena care acu ceva vreme a fost programata la operatie, paraplegica fiind, iar in ziua respectiva a venit urgenta cu ordin de la minister si au amanat-o pe a doua zi, dar pe alti pacienti i-au trimis acasa!!!!”, a scris Bianca Ghiorghiu. Ministerul nu a răspuns acestui mesaj.

Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei - presă
Eveniment

Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei - presă

Nordis, dezvoltatorul imobiliar la care este asociat soțul deputatei PSD Laura Vicol, este acuzat că a luat banii clienților și a fugit cu ei, scrie Ziare.com. Soțul deputatei Laura Vicol, Vladimir Răzvan Ciorbă, lucrează la Nordis Management Group. El apare pe site-ul grupului Nordis cu funcția de „partener” și CEO Nordis Group. Vicol este șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților. În decembrie 2022, presa scria că este în vacanță în Dubai cu premierul Ciolacu. Doamna Vicol și domnul Ciorbă Foto: Facebook Nordis, acuzat că a luat banii clienților și a fugit „Clientul a făcut promisiune de vânzare cu Nordis, să își ia un apartament. A plătit avans și nu s-a mai construit nimic. Am făcut proces și, după proces, am câștigat și am început executarea silită pentru a ne recupera banii dați avans și cheltuielile de judecată. Acum, surpriză: nu avem ce recupera, pentru ca nu au bani în conturi. Au fugit cu banii. Și, altă surpriză: stăm la rând, pentru că mai sunt alte executări inițiate de alte zeci de persoane țepuite care nu își pot recupera pagubele. În total, sunt puse în executare 2,5 milioane de euro”, scrie Ziare.com, citând avocatul unui client țepuit. Clienții care ar fi fost păcăliți nu pot face declarații în nume propriu în spațiul public. Ei acuză o clauză abuzivă din contract, care nu le dă voie să vorbească despre situația nefericită prin care au trecut, mai explică Ziare.com. Avocatul amenință cu plângerea penală, arătând că Nordis a fost reorganizat astfel încât clienții să nu mai găsească nimic în conturi. Iată care a fost reacția Nordis pentru Ziare.com: „Tratăm serios fiecare situație în parte și îi invităm la sediul nostru pe cei care consideră că au o nemulțumire și au ales să o adreseze dumneavoastră, pentru a afla și a identifica o rezolvare a situației”. Nu este singurul articol în care apar astfel de acuzații la adresa grupului Nordis. „Nordis, compania soțului deputatei PSD Laura Vicol, vinde apartamente pe litoral și… «uită» să le livreze!”, scria Replica Online, în noiembrie 2023. „O nouă mărturie despre practicile Nordis, compania controlată de soțul Laurei Vicol, șefa PSD a Comisiei juridice din Camera Deputaților: «Intenția lor e să păcălească oamenii»”, arăta Agorapress, în august 2023. „Un cumpărător acuză: ȚEAPA NORDIS a fost premeditată de la bun început”, arăta Opinia Constanței, în octombrie 2023.

Ciolacu anunță că PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila. Podul, simbol al unui eșec de proporții, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri
Politică

Ciolacu anunță că PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila. Podul, simbol al unui eșec de proporții, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că PSD dă startul campaniei electorale pe 10 mai, la podul de la Brăila. Însă podul este simbol al unui eșec de proporții al guvernării PSD, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri. În plus, presa a sesizat nenumărate alte probleme, de la infiltrații la tasări semnificative. Citește și: O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm! „N-a căzut podul”, a fost argumentul de azi al premierului Ciolacu. „Proiectul de 700 de milioane de euro s-a transformat într-un eșec al pesedistului Sorin Grindeanu, actualul ministrul al Transporturilor, și al subalternului său, liberalul Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. După ce podul suspendat a fost inaugurat în prezența președintelui Klaus Iohannis, au ieșit la iveală o serie de lucrări prost făcute, folosirea de materiale slab calitative, ba chiar și infiltrații de apă în structura de rezistență”, a arătat DeFapt.ro în februarie 2024. PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila „O să începem campania electorală în Brăila, pe data de 10, după Ziua Europei, unde a fost cea mai mare investiţie din Europa la un moment dat, celebrul «pod al lui Tudose», unde iarăşi am vorbit foarte mult de cum s-au găsit şuruburile căzute, de parcă cineva trebuia neapărat să le strângă sau să le desfacă. Dar funcţionează, n-a căzut podul. Cred că trebuie să ne schimbăm, din punctul meu de vedere, abordarea în această campanie electorală, astfel încât românii să iasă cât mai mulţi la vot. Fiindcă dacă vom continua să avem ceartă, minciuni, dezbinare, în acel moment, eu merg la vot fiindcă sunt implicat şi sunt om politic, dar restul de români pot spune «Mai lăsaţi-ne în pace!» şi ce-i mai rău, nu vor afla lucrurile care s-au făcut în fiecare comunitate", a afirmat, azi, Ciolacu. Asfaltul de pe pod a început să se deniveleze chiar din prima lună. Apoi, s-a constatat că cel puțin 400 de șuruburi din parapetul lateral nu erau strânse. Controalele ulterioare au arătat că deficiențe mai grave. DeFapt.ro a obținut un raport din care rezulta că blocurile de ancoraj sunt pline de fisuri și infiltrații care vor afecta pe termen lung durabilitatea și stabilitatea structurale.

Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
Politică

Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei

Primarul PSD al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei. PSD îl susține pentru un nou mandat, deși procurorii anticorupție au început ancheta din februarie, iar presa a scris despre suspiciunile că a vrut să aranjeze un concurs pentru a-și angaja amanta. Primarul Cosmin Andrei ar fi fost denunțat la DNA de soțul amantei, șofer de TIR. Acesta l-a putut înfunda pe primar fiindcă păstrase subiectele de concurs pe care primarul le pasase amantei, ca să treacă un concurs de funcționar public. Citește și: O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm! Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, anunță Antena 3. „În data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea.Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, a arătat DNA la 2 februarie, când a anunțat „punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”. Monitorul de Suceava a arătat, în februarie, că primarul – care are doi copii – și-ar fi angajat, pe pile, amanta. „Toată povestea de faţă îşi are începutul cu vreo doi ani în urmă, când primarul PSD Cosmin Andrei, respectând tradiţia aleşilor din acest partid, s-a decis să acorde «protecţie» unei funcţionare din cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe a Primăriei Botoşani pe nume G.C.H. Proastă inspiraţie! Prima sa «protecţie” a decis să fie acordată într-o întâlnire nocturnă de taină în autoturismul primăriei. Ca nu cumva tainica «protecţie» să rămână taină, nişte jandarmi care treceau prin locul cu pricina, descoperind taina, au consemnat-o printr-un raport ca nu cumva să lipsească din peisajul campaniei alegerilor din acest an”, relata, la 31 ianuarie, Jurnalul de Botoșani și Dorohoi.

O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!
Opinii

O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!

Alegerile locale arată perfect ce trupă de incompetenți care-s puși doar pe scandal sunt „patrioții” suveraniști care conduc AUR și SOS România. Au avut 3-4 ani să se pregătească de aceste alegeri, să selecteze candidați, să-și angajeze consultanți - vreo două milioane de lei pe lună încasează AUR de la buget. Nu au fost în stare. Peste tot, în provincie, găsim liste de candidați AUR sau SOS România care au fost respinse, fiindcă nici măcar nu au fost în stare să falsifice în mod credibil semnăturile necesare susținerii. La Suceava și Bistrița au fost anulate candidaturile AUR la șefia Consiliului Județean, iar în Vaslui Șoșoacă și-a pierdut candidații și la consiliul județean, și la președinția CJ. Unde au depus candidaturi, promovează niște obscuri, fără nici o tracțiune locală. În unele județe, precum Buzău, auriștii s-au certat între ei, iar mulți s-au retras înjurând. Haosul și lipsa de soluții se văd cel mai bine la București. SOS România vine aici cu o ofertă „trei în unu”: Șoșoacă se vrea primar, consilier local și europarlamentar - la fel ca doamna Firea, de altfel. Simion a lansat mai întâi candidatura necunoscutului Enache, a vrut apoi să se lipească de Piedone, dar a fost refuzat, s-a reorientat spre Gușă, dar a ieșit scandal în partid și a abandonat, și, la final, a rămas cu Enache. Îl va trage înapoi și faptul că, practic, și-a vândut lista de candidați la Parlamentul European către alde Terheș și Piperea, care au carisma unui gâscan jumulit 50%. De fapt, este clar că, din 2020 în 2023, Simion și Șoșoacă au fost ajutați de PSD să crească. În primul rând fiindcă au făcut formațiunea lui Ciolacu să pară moderată, pro-occidentală. În al doilea rând, fiindcă au ajutat la rostogolirea pericolului „extremist”, de care ne apără PSD-PNL. În al treilea rând fiindcă a marginalizat USR/Dreapta Unită. PSD i-a ajutat oferindu-le acces la televiziunile aservite și, probabil, manevrând sondaje de opinie. În noiembrie 2023, CURS - controlat de soțul unei deputate PSD - estima intenția de vot pentru AUR la 19%, iar pentru SOS România la 6%. În martie, căzuseră la 13%, respectiv 4%. Acum, televiziunile pesediste au scos din grilă emisiunile de divertisment cu Simion și Șoșoacă, iar aceștia vorbesc la pereți. Fără structuri locale, fără subiecte de scandal, fără mediatizare la Antena 3 și RTV, AUR și SOS Românai se sting. Cu un pic de noroc, până în decembrie coboară și unii, și alții, sub pragul electoral - dacă nu-i salvează iar PSD-ul. Citește și: La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă

Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
Politică

Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD

Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, Ioan Cămărășan, a fost respinsă întrucât ANI i-a impus o restricție de trei ani. Însă în locul său va candida fiul său, scrie presa locală. Citește și: Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile” Încă un candidat la primărie, blocat de justiție „Dacă primarul, al cărui mandat se va încheia abia în septembrie nu poate candida, în schimb în cursă rămâne fiul acestuia, Ioan Cămărășan junior, care este candidatul PSD pentru Primaria din Silivașu de Câmpie”, scrie ProPolitica. Ioan Tiberiu Cămărășan a fost găsit în conflict de interese administrativ de Agenția Națională de Integritate în anul 2018. Asta după ce primarul a semnat patru contracte de închiriere privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public pentru rudele sale. Au primit diferite suprafețe de pajiște comunală tatăl, fratele, soția și cumnatul său. O situație asemănătoare este la Șotrile, în Prahova, unde primarul, condamnat pentru pornografie infantilă, nu mai poate candida, dar PSD o susține pe soția sa. Conform DIICOT, în perioada 2016 – 2017, primarul din Șotrile, Bogdan Davidescu, a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu aceasta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.

Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
Eveniment

Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie

Coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale, susțin surse Antena 3. Președintele Klaus Iohannis a promulgat acum câteva zile legea care prevede că alegerile prezidenţiale au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Acestea ar urma să se desfășoare în 15, turul I, și 29 septembrie, turul II. Citește și: Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani” Coaliția vrea să schimbe data alegerilor prezidențiale „Liberalii şi social-democraţii vor să îi dea timp lui Klaus Iohannis să îşi negocieze o altă funcţie într-o instituţie europeană, după ce şansele de a mai fi secretar general al NATO au scăzut dramatic. Liderii coaliției au avut deja o discuție legată despre varianta în care alegerile prezidențiale să fie amânate pentru finalul acestei toamne și să nu se desfășoare în septembrie, așa cum au stabilit inițial pentru data de 15 și 29 septembrie, în două tururi. Potrivit unor surse politice, este foarte posibil să vedem desfășurarea acestor alegeri prezidenţiale în luna noiembrie”, arată Antena 3. Citește și: În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente O decizie se va lua însă după alegerile din 9 iunie. Ideea unui candidat comun PSD-PNL la prezidențiale ar fi fost abandonată după eșecul candidaturii lui Cîrstoiu.

Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
Politică

Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”

Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023: potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, formațiunea condusă de Marcel Ciolacu a cheltuit circa 57 de milioane de lei pentru „presă și propagandă”. PSD nu a oferit detalii cum a distribuit acești bani. Citește și: Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!” În 2023, PSD a primit de la buget 88 de milioane de lei și a cheltuit 84,3 milioane. Din această sumă a alocat 67,87% pentru „presă și propagandă”. Azi, de Ziua Internațională a Libertății Presei, liderii PSD se prefac că susțin această meserie. Suma uriașă cu care PSD a plătit presa „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani și, uneori, încă tânjesc după vremurile acelea în care nimic nu egala sentimentul de a da primul o știre, de face un om al zilei să-ți dea răspunsul pe care îl așteaptă o țară întreagă, de a fi unul dintre cei care fac să fie mai limpezi chestiuni greu de înțeles, cu implicații nenumărate (...) Trăim vremuri complicate și-mi dau seama cât de dificil este, uneori, să vă faceți meseria cu profesionalism, responsabilitate și dedicare. Am un respect deosebit pentru toți jurnaliștii care pun adevărul mai presus de interese de moment sau ale unor grupuri obscure. Aveți șansa extraordinară de a vă face meseria într-o lume liberă, în care puteți spune și gândi orice și oricând! Dar libertatea fără adevăr, onestitate și bună-credință ce valoare mai are?”, s-a întrebat, Gabriela Firea, pe Facebook. Foto: Facebook Gabriela Firea Firea a lucrat din 2001 în 2012 în trustul controlat de Dan Voiculescu, fiind, printre aletele, director general al revistei Felicia. Citește și: În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente „La nivelul societății din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului”, a scris și Marcel Ciolacu, azi, pe Facebook.

Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
Politică

Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa

Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile a fost blocată de instanță, la sesizarea PNL. Însă, în locul său va candida, tot pentru PSD, soția sa. Citește și: Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!” Candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă, blocată Potrivit portalului instanţelor de judecată, PNL a contestat la Judecătoria Câmpina hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 91 Şotrile privind admiterea propunerii de candidatură pentru funcţia de primar al comunei Şotrile a lui Bogdan Davidescu formulată de PSD, iar instanţa a dispus anularea acestei hotărâri şi respingerea candidaturii în cauză. În aceeaşi zi în care s-a pronunţat decizia instanţei de fond, Davidescu a depus la Biroul Electoral o declaraţie de renunţare la candidatură, iar PSD a înregistrat, tot în acea zi, o nouă propunere de candidatură pentru Elena-Irina Davidescu. Propunerea a fost admisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală, conform datelor din secţiunea Alegeri Locale 2024 a site-ului Primăriei Şotrile. Ulterior, Biroul Electoral a atacat decizia Judecătoriei Câmpina, apelul fiind respins, joi, definitiv. Surse politice au precizat că noul candidat al PSD la Primăria Şotrile este soţia lui Bogdan Davidescu. Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, a fost condamnat definitiv în noiembrie 2019 de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond. Citește și: În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente Relații cu o minoră, pe care a șantajat-o Conform DIICOT, în perioada 2016 - 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu aceasta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia. "Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic reprezentând-o pe minoră ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj", preciza DIICOT la momentul începerii anchetei. La alegerile din 27 septembrie 2020, Davidescu a candidat ca independent pentru un nou mandat de primar la Şotrile, fiind ales cu 41,22% din voturi, conform datelor finale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Ulterior, mandatul său de primar a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, iar Tribunalul Prahova a menţinut decizia instanţei de fond. În aceste condiţii, în această localitate au fost organizate alegeri parţiale, pe care Davidescu le-a câştigat din nou, iar mandatul său a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, însă primarul a făcut apel, acţiunea fiind admisă de Tribunalul Prahova, care i-a validat definitiv mandatul.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră