duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1563 articole
Politică

VIDEO Cum a încercat primarul Poșircă de la PSD să convingă localnicii să-l voteze: s-a suit pe miniexcavator ca să aducă apă în două gospodării

Cum a încercat primarul comunei Vulturești, din Argeș, Liviu Poșircă, de la PSD, să convingă localnicii să-l voteze: s-a suit personal pe miniexcavator ca să aducă apă în două gospodării. El a săpat chiar un șanț lung, pentru aducțiunea cu apă. Citește și: Pariorii știu cel mai bine: aproape nimeni nu mai pune bani pe Firea, Piedone sau Burduja. Cota lui Burduja: 35 la 1 Însă contracandidatul său de la PNL a sesizat poliția, pentru fapta de corupere a alegătorilor. Cum a încercat Poșircă să convingă localnicii să-l voteze „Poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 de către o persoană având calitatea de candidat la primăria unei localităţi că l-a văzut pe primarul în funcţie efectuând personal săpături cu un miniexcavator al primăriei pentru racordarea la o reţea de utilităţi, considerând că în acest fel se încalcă prevederile referitoare la desfăşurarea campaniei electorale. Din primele verificări a rezultat că persoana în cauză utiliza un utilaj, cu care efectua lucrări pentru racordarea la rețeaua de canalizare, pentru două gospodării. De asemenea a rezultat că proprietarii ambelor imobile ar fi depus în prealabil, la primăria localității, solicitare scrisă și ar fi achitat taxa pentru aceste servicii. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal”, a anunțat poliția din Argeș. Poșircă a mai fost primar, dar l-a demis ANI Liviu Poșircă a mai fost primar la Vulturești în perioada 2010-2015, însă ales pe listele PDL. În mai 2015, prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu, a emis ordinul de suspendare a mandatului primarului comunei Vultureşti, Liviu Poşircă, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate pe 14 februarie 2013. Conform ANI „în perioada 27 iulie - 15 octombrie 2010 a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Vultureşti şi calitatea de administrator în cadrul Pirilac Fresh Trans SRL, iar după data de 1 iulie 2011 a fost simultan atât primar al Primăriei Vultureşti, cât şi comerciant în cadrul Poşircă Liviu Eugen Persoană Fizică Autorizată.” În 2020, Liviu Poșircă a fost reales primar la Vulturești.

VIDEO Cum a încercat primarul Poșircă de la PSD să convingă localnicii să-l voteze: s-a suit pe miniexcavator ca să aducă apă în două gospodării
Ciolacu, prima declarație care arată că se pregătește pentru Cotroceni: „Este aproape imposibil ca PSD să nu aibă candidat pentru funcția de președinte”
Eveniment

Ciolacu, prima declarație care arată că se pregătește pentru Cotroceni: „Este aproape imposibil ca PSD să nu aibă candidat pentru funcția de președinte”

Ciolacu, prima declarație care arată că se pregătește pentru Cotroceni: „Este aproape imposibil ca PSD, cel mai mare partid din România, să nu aibă candidat pentru funcția de președinte”, a spus el, într-un interviu pentru DC News. Citește și: Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, deși n-are legătură cu domeniul. Compania, pe pierdere, are plăți restante de 1,3 miliarde de lei și n-are un site funcțional Până acum, PNL era formațiunea care insista că va avea candidat la președinție, iar liderii PSD apropiați lui Marcel Ciolacu acceptau ideea unui candidat comun. „În măsura în care se va ajunge la o soluţie a unui candidat comun, cred că va fi de bun augur, dacă nu, poate exista competiţie”, spunea luni Alfred Simonis, un apropiat al lui Ciolacu. Însă liderul PSD pare să sugereze o direcție contrară și este tot mai critic cu Nicolae Ciucă. Ciolacu se pregătește pentru Cotroceni „Nu vreau să anticipez anumite lucruri. PSD va ieși întărit din aceste alegeri pentru că vom avea mai mulți primari, mai mulți președinți de CJ. Va fi cumva legitim ca ai mei colegi din cadrul PSD să aibă această pretenție (...) Trebuie făcută o dezbatere în interiorul PSD, trebuie făcut Congres. Eu sub nicio formă nu o să fiu de acord ca decizia privind candidatul să se ia într-un cerc retrâns, asta pentru că am văzut că nu funcționează. Este un calendar foarte strâns. Vom convoca un Congres al PSD pentru validarea candidatului sau a unei eventuale alianțe”, a afirmat șeful Guvernului. Ciolacu l-a criticat pe Ciucă pentru că nu a respins o cooperare PNL cu USR, la nivel local: „După ce ai avut o preformanță, pe care ai avut-o, PNL cu USR timp de 8 luni de zile și a fost nevoie să vină PSD să repună economia și țara într-o direcție corectă. Au fost 8 luni pierdute de România. (...) Trebuie să ne gândim bine când mai avansăm: niciodată să nu spui nicodată”.

Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, deși n-are legătură cu domeniul. Compania, pe pierdere, are plăți restante de 1,3 miliarde de lei și n-are un site funcțional
Eveniment

Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, deși n-are legătură cu domeniul. Compania, pe pierdere, are plăți restante de 1,3 miliarde de lei și n-are un site funcțional

Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, Adrian-Marius Dobre, deși n-are legătură cu domeniul: potrivit proiectului de buget al companiei, el va avea o indemnizație fixă de 34.000 lei/lună, brut. Citește și: Personajele care au rostogolit informația că Nicușor Dan ar fi fost turnător: Piedone, Caramitru, Gușă și Realitatea TV, postul penalului Maricel Păcuraru Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm Principalele funcții ocupate de Dobre au fost de purtător de cuvânt, la PSD, sau de secretar de stat la ministerul Muncii. În anul fiscal 2021, înainte ca ministrul Sănătății Alexandru rafila să-l plaseze, în aprilie 2022, la conducerea Unifarm, el a câștigat ridicola sumă de 24.600 de lei, salariu la firma Graficisme. la acești bani s-au adăugat puțin peste 4.000 de lei de la ASE. În anul fiscal 2022, pentru doar nouă luni la conducerea Unifarm a primit 219.877 de lei, net, deci circa 23.500 lei pe lună. În 2024, el va avea un salariu brut de 34.000 lei/lună, deși compania este pe pierdere și are datorii uriașe. Compania estimează plăți restatnte de 1,4 miliarde lei la finalul anului 2024, în creștere față de 2023. Proiectul de buget estimează, pentru acest an, pierderi de 176.000 de lei. În 2020, în plină pandemie, Unifarm a fost folosită pentru a realiza achiziții de urgență de medicamente și de materiale sanitare pentru unitățile sanitare publice, iar pentru acest scop a primit un credit de 1,15 miliarde lei de la Ministerul Finanțelor, aflat în prezent în proces de restructurare. “Referitor la dobânzile penalizatoare aferente creditului în valoare de 1.150.000 mii lei, pentru anul 2024 au fost prognozate sume pentru trimestrul I si II în valoare de 41.860 mii lei, având în vedere aprobarea planului actualizat de restructurare şi finalizarea restructurãrii. Estimãm aprobarea planului de restructurare în trimestrul II an 2024”, se arată în proiect. Compania intenționează să facă angajări în acest an și să ajungă la 79 de angajați la finalul anului, față de 58, cât are acum. Site-ul companiei, Unifarm.ro, nu era funcțional la ora redactării acestei știri.

Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006
Eveniment

Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006

Dovada falsificării documentului "turnătoriilor" lui Nicușor Dan. Media afiliate PSD au scos pe piață un așa-zis document al Securității comuniste potrivit cărora Nicușor Dan ar fi dat note informative înainte de 1989. Dovada falsificării documentului "turnătoriilor" lui Nicușor Mai mulți istorici specializați în documente ale Securității au emis deja dubii serioase referitoare la autenticitatea documentului. Citește și: PSD încearcă să intoxice presa cu un document care susține că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea. Cercetător CNSAS: „Un fake, nici măcar bine făcut” Iar Nicușor Dan a respins categoric afirmația că ar fi dat note informative Securității. Însă o dovadă foarte clară că documentul este falsificat a apărut de la jurnalistul de televiziune Radu Buzăianu. Potrivit acestuia, numele unui fost coleg al lui Nicușor Dan, nume menționat în documentul datat 1988, nu a existat până în 2006. Așadar, nu putea fi menționat în nici o hârtie în 1988. Postarea lui Radu Buzăianu Iată postarea lui Radu Buzăianu. "Cel de lângă cel cu cartonul a fost coleg la olimpiada de matematică cu Nicușor Dan. Îl cheamă Octav Fărcășanu. Locuiește de 20 de ani în America, nu au mai ținut legătura. Întâmplarea face să avem o cunoștință comună. Și să fie fix acum în țară. Și de aici începe spectaculozitatea. În documentul scos de pesediști azi sunt invocați toți cei din lotul olimpic. Și aici vine spectaculozitatea pe care o citiți la mine in premieră. În documentul redactat, zic ei de un securist în 88', este numit Petre Octav Fărcășanu. El și-a adăugat un nume de sfânt. Nu Petre, chiar Petru. În 2006. Nu avea cum să fie redactat documentul de securiști înainte de 89'. Râșilor!" Postarea de Facebook a lui Radu Buzăianu (sursa: Facebook/Radu Buzaianu)

Primărița PSD din Brusturi,  Bihor, judecată pentru tentativă de omor asupra unui fost procuror, mai are un dosar penal: împărțea lemne preferențial, pesediștilor
Politică

Primărița PSD din Brusturi,  Bihor, judecată pentru tentativă de omor asupra unui fost procuror, mai are un dosar penal: împărțea lemne preferențial, pesediștilor

Primărița PSD din Brusturi, Bihor, judecată pentru tentativă de omor asupra unui fost procuror, mai are un dosar penal: împărțea lemne preferențial, pesediștilor. Biroul Electoral de Circumscripție Brusturi, condus de procurorul DIICOT Radu Alba, a decis, la 21 mai, în baza unor plângeri depuse atât de către patru consilieri locali din opoziție, membri ai PNL, cât și de un cetățean al comunei neafiliat politic, să sesizeze Parchetul Aleșd. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Primărița PSD împărțea lemne preferențial, pesediștilor „Aceștia au reclamat faptul că, deși printr-un Regulament al Consiliului Local Brusturi, distribuirea de lemne de foc către locuitorii comunei se face în ordinea depunerii cererilor cetățenilor, «au fost onorate solicitările doar celor care i-au făcut (n.r. - primăriței Livia Bârlău) promisiunea că o vor vota». De asemenea, localnicii au acuzat și faptul că buldoexcavatorul Primăriei, condus de o persoană care candidează pe lista PSD pentru Consiliul Local, a lucrat în zilele de sâmbătă și duminică (așadar zile nelucrătoare) pentru a repara o stradă unde locuiește un candidat PSD la funcția de consilier, cu toate că strada respectivă nu a fost întăbulată ca aparținând comunei. În final, BEC Brusturi a decis sesizarea Parchetului Aleșd doar pentru prima faptă, privind distribuirea preferențială a lemnelor de vot, după ce, audiată, primărița a afirmat că strada aparține comunei, chiar dacă nu a fost întăbulată”, scrie ebihoreanul. L-au bătut cu ranga, cu pumnii și picioarele Livia Bârlău și soțul ei, Petre Bârlău au fost trimiși în judecată în 2022, la Tribunalul Bihor, pentru tentativă de omor, procesul fiind în desfășurare. Pe 29 septembrie 2021, cei doi l-au bătut cu o rangă, cu pumnii și cu picioarele pe un fost procuror, în propriul lor magazin de materiale de construcții din Brusturi, scena fiind înregistrată de camerele de supraveghere ale magazinului. Cei doi au șters înregistrările înainte ca la fața locului să apară Poliția, sesizată de un sătean printr-un apel la 112, însă ulterior anchetatorii au reușit să recupereze imaginile. Victima soților Bârlău a avut nevoie de 100 zile de îngrijiri, iar medicii au confirmat că viața i-a fost pusă în pericol. Livia Bârlău mai este urmărită și în alte dosare penale, într-unul fiind suspectată că a comandat un atac asupra casei și mașinii unui consilier local din opoziție, Radu Gavra, iar în altul pentru falsuri într-un proiect cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru rețeaua de apă și canalizare a comunei Brusturi, mai arată ebihoreanul.

PSD încearcă să intoxice presa cu un document care susține că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea. Cercetător CNSAS: „Un fake, nici măcar bine făcut”
Politică

PSD încearcă să intoxice presa cu un document care susține că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea. Cercetător CNSAS: „Un fake, nici măcar bine făcut”

PSD încearcă să intoxice presa cu un document care susține că Nicușor Dan a colaborat cu Securitatea în perioada în care participa la olimpiadele internaționale de matematică, arată Hotnews. „Un fake, nici măcar bine făcut”, afirmă Mihai Demetriad, cercetător la CNSAS. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Potrivit Hotnews, documentul a fost distribuit presei de un om de legătură al PSD și a fost preluat de Realitatea TV și de Solid News, site-ul lui Cosmin Gușă. În 2012, Nicușor Dan a fost verificat de CNSAS, în calitate de candidat la funcția de primar al Capitalei, iar concluzia a fost că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securității”. Notificarea seacă a CNSAS arată că nu existau, la acel moment, nici măcar vreun fel de informații care să sugereze o colaborare a lui Nicușor Dan cu Securitatea. PSD încearcă să intoxice presa „Raportul are trei pagini și este atribuit Securității. Datează din 1988, înainte de Olimpiada de Matematică din Australia, și spune că, în cazul lui Nicușor Dan «au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep. Cuba». Olimpiada din Cuba a fost în 1987, iar Nicușor Dan avea atunci 17 ani. Din patru specialiști cărora redacția le-a dat documentul trei l-au numit «fake» sau cu «suspiciuni»”, scrie Hotnews. „După toate detaliile grafice, documentul este un fake, nici măcar bine făcut. Cu certitudine este un document fake. Sunt detalii de conținut, de stilistică, detalii asupra unor date. Din minime verificări, documentul este fals”, a arătat Mihai Demetriade. Nicușor Dan: „Documentul prezintă mai multe neconformități faptice” Nicușor Dan a reacționat la publicarea acestui document, arătând că acesta prezintă „neconformități faptice”. „Față de documentul “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” care a început să circule în presă fac următoarele precizări: - am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia); - în relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate; - nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel, CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017; - documentul prezintă mai multe neconformități faptice”, a arătat edilul-șef al Capitalei.

Cine sunt cei mai chiulangii europarlamentari români: toți trei sunt de la PSD și toți sunt pe pozițiil eligibile pe lista PSD-PNL
Politică

Cine sunt cei mai chiulangii europarlamentari români: toți trei sunt de la PSD și toți sunt pe pozițiil eligibile pe lista PSD-PNL

Cine sunt cei mai chiulangii europarlamentari români: Claudiu Manda, Dan Nica și Mihai Tudose, arată un studiu lansat azi la Bruxelles și intitulat „Europarlamentari din Europa centrală: un bastion împotriva autoritarismului”. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Toți cei trei chiulangii sunt de la PSD și toți sunt pe pozițiil eligibile pe lista PSD-PNL: Tudose este primul pe această listă, Manda se află pe locul cinci, iar Dan Nica pe 15, poziție considerată eligibilă. Cei mai chiulangii europarlamentari români „În ceea ce privește europarlamentarii, campionii absenteismului sunt cu toții membri ai PSD și oameni cu o influență reală în partid, exercitată în mare parte prin canale informale, ceea ce înseamnă că, chiar și atunci când sunt prezenți la Bruxelles, ei pot fi preocupați mai mult de jocurile de putere de acasă: Claudiu Manda (47%), soțul primarului PSD al unui oraș mare, care în trecut a fost membru al extremei drepte PRM și mâna dreaptă a regretatului lider extremist Vadim Tudor; Dan Nica (37%), cercetat pentru corupție în dosare de mare anvergură încă de pe vremea când era ministru; Mihai Tudose (26%), fost prim-ministru PSD, care a părăsit partidul și apoi a revenit; astăzi este șeful de campanie al PSD pentru alegerile din iunie 2024. Toți trei au legături cu serviciile de informații și servesc drept studii de caz pentru infiltrarea și clientelizarea politicii românești de către aparatul de informații al statului în ultimul deceniu sau deceniu și jumătate. Profilul lor profesional este mai degrabă tehnocratic, ideologia și valorile neavând niciun rol în opțiunile lor: niciunul dintre ei nu a votat explicit pro-Kremlin sau pro-China pe temele incluse în analiză, dar nu este o coincidență faptul că au obținut cele mai mici scoruri la toate cele trei domenii analizate”, se arată în studiu. „I-a durut la bască” „Nu că ar susţine ei musai dictaturile, dar pur şi simplu i-a durut la bască de ce se discuta în sală, iar chestia are sens: nimeni nu se aşteptă din partea lor să meargă la Bruxelles ca să facă şi treabă de banii ăia, nu?”, a comentat Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, care a participat împreună cu Political Capital din Budapesta la lansarea acestei cercetări statistice. Și Politico a arătat că Claudiu Manda este pe locul 2 în topul chiulangiilor din Parlamentul European, primul loc fiind ocupat de un europarlamentar grec aflat la închisoare.

Marcel Ciolacu minte: susține că a redus cheltuielile cu 10%, dar ministerul de Finanțe arată că au crescut cu 29,2%. Cheltuielile cu bunuri și servicii, cu 27,5% mai mari
Politică

Marcel Ciolacu minte: susține că a redus cheltuielile cu 10%, dar ministerul de Finanțe arată că au crescut cu 29,2%. Cheltuielile cu bunuri și servicii, cu 27,5% mai mari

Marcel Ciolacu minte: el susține că a redus cheltuielile cu 10%, fapt complet fals, după cum reiese din datele privind execuția bugetară, publicate de ministerul de Finanțe. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Ciolacu a fost întrebat cum comentează declaraţiile liberalilor, care au spus că ar trebui reduse cheltuielile publice. Marcel Ciolacu minte "Am redus deja cu 10%. Dar de ce nu le-au redus anul trecut sau acum doi ani sau acum trei ani când erau la guvernare? Sau acum 4 ani? Acum 4 ani au crescut deficitul la 9,2. În acest moment avem închisă luna mai şi să vedem dacă suntem pe excedent, cum vorbisem cu ministrul de Finanţe, şi noi măsura de reducere cu 10% deja am luat-o", a spus Ciolacu la sediul central al PSD. Însă datele ministerului de Finanțe arată o creștere de 29,2% a cheltuielilor totale și de 24% a cgeltuielilor „curente”. Cele cu „bunuri și servicii” s-au majorat cu 27,5%. Grafic Ziarul Financiar Ciolacu a negat această creștere. „La bunuri şi servicii, de exemplu, sunt trecute cheltuielile de înzestrare a Armatei Române. Acelea au fost făcute în primele luni ale anului, în valoare de 7 miliarde. La bunuri şi servicii, de asemenea, sunt cheltuielile trecute cu sănătatea, respectiv 500 de milioane pe lună. Acelea au crescut, deci este o creştere cumva artificială, nu este o creştere, fiindcă noi avem deja ordonanţa 296, mi se pare, care spune că este e interzis să cumperi maşini, birotică, mobilier, este ilegal", a afirmat Ciolacu.

Gabriela Firea, primul atac direct la Piedone, care nu vrea să se retragă și să o susțină: „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4”
Politică

Gabriela Firea, primul atac direct la Piedone, care nu vrea să se retragă și să o susțină: „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4”

Candidata PSD la funcția de primar al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat azi primul atac direct la Cristian Popescu Piedone, care nu vrea să se retragă din competiția pentru funcția de edil-șef al Bucureștiului și să o susțină pe ea: „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4”, a spus Firea într-o filmare postată pe Facebook. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat În această filmare, Firea apare alături de Adrian Vigheciu, candidatul PSD la funcția de primar al Sectorului 5. Actualul primar al acestui sector îl susține pe fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone, pentru funcția de edil al Sectorului 5. Familia Piedone și liderii PSD Foto: Facebook Firea, primul atac direct la Piedone „Ne dorim mai multe investiții în școlile Sectorului 5, să nu se mai învețe în trei schimburi”, a spus Firea. „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4. Copiii din întreaga Capitală merită să nu mai învețe în trei schimburi sau în containere, să aibă pază și siguranță, clădirile să fie dotate modern. Împreună cu Adrian Vigheciu, colegul meu candidat la Primăria Sectorului 5, am un plan clar pentru preșcolarii și elevii din București. Prin colaborarea dintre Primăria Capitalei și primăriile de sectoare putem crește numărul de locuri în creșe și grădinițe, putem să le asigurăm copiilor condiții mai bune pentru o educație sănătoasă și putem veni în sprijinul părinților cu programe after-school. Trebuie să ducem și în Sectorul 5 modelul de succes implementat de colegii noștri Robert Negoita, primarul Sectorului 3, și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. Creșele, grădinițele și școlile din aceste două sectoare sunt moderne, sigure și un mediu potrivit pentru viitorul copiilor capitalei”, a scris pe Facebook candidata PSD.

VIDEO Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. Poliţia a intervenit
Politică

VIDEO Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. Poliţia a intervenit

Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele: scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură, se jignesc şi scuipă. Citește și: Piedone, cu bacalaureatul la 35 de ani, s-a dus la Târgul de Carte, la lansarea cărții lui Sebastian Burduja. „Succes. Amândoi pentru Bucureşti”, i-a urat el candidatului liberal Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în Belciugatele În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD, de cealaltă parte aflându-se candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL. În urma scandalului a fost necesară intervenţia Poliţiei, scrie news.ro. Video: Facebook Mihai Palangeanu „La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice. Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată. Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi. Video: Facebook Mariana Anghel În scandalul din satul Măriuţa au fost implicaţi susţinătorii PSD şi PNL, miza fiind primăria acestei comune pentru care candidează din partea PSD Ovidiu Gurlui, fratele primarului şi al viceprimarului în funcţie, iar din partea PNL Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, care pe reţelele de socializare se prezintă drept „persoană publică” şi care este susţinut de o profesoară de la şcoala din comună. Video: Facebook George Voicila Grupul PSD a fost condus de primarul comunei Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat şi care acum îşi susţine fratele. Edilul şi fratele său, Gabriel Gurlui, sunt printre cei acuzaţi de agresiune. Într-o declaraţie dată duminică pentru News.ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări. Primarul PSD respinge acuzațiile unui "individ" și ale unei "individe" „Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare. Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul. Edilul admite că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire. „Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui. El spune că nu ştie cu exactitate dacă fratele său, Gabriel Gurlui, a dat declaraţii la Poliţie în dosarul deschis în urma incidentelor de sâmbătă. Primarul susţine totodată că persoana care spune că a fost agresată„ ”a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat.

PNL nu va fi niciodată de acord cu măsura „antieconomică” a impozitării progresive - Stamule. „Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale - un banc prost socialist”
Politică

PNL nu va fi niciodată de acord cu măsura „antieconomică” a impozitării progresive - Stamule. „Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale - un banc prost socialist”

PNL nu va fi niciodată de acord cu măsura „antieconomică” a impozitării progresive, a anunțat, azi, pe Facebook, Tănase Stamule, decanul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) din cadrul ASE. „Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale este doar un banc prost socialist”, a scris el. Citește și: Poliția română se laudă că duplicatul permisului de conducere va fi disponibil online, dar este nevoie de „cont de utilizator”, care se obține la ghișeu! Declarația sa vine după ce mai mulți lideri PSD au sugerat că intenționează la cota unică de impozitare. „Sunt adeptul impozitării progresive, ea este peste tot în lume. În Europa mai este într-un stat care este ca şi mărime cât Bucureştiul şi în Federaţia Rusă şi mi se pare în Bulgaria pe anumite segmente”, a spus Ciolacu, acum două zile. Statul „care este ca și mărime cât Bucureștiul” este probabil Estonia, aflată timp de zece ani pe locul I al Indicelui Competitivității Fiscale, alcătuit de OECD. PNL nu va fi de acord cu măsura impozitării progresive Reacția lui Stamule este neobișnuit de fermă, chiar și în contextul campaniei electorale. „Nu înțeleg insistența socialiștilor de a crește taxarea muncii prin introducerea impozitării progresive. Partidul Național Liberal nu va fi niciodată de acord cu această măsură antieconomică. Există sute de argumente pentru a combate această utopie. Voi enumera mai jos trei pe care le consider extrem de importante: 1. România nu a atins încă o masă critică de prosperitate care să poate fi redistribuită prin impozitare. Avem maxim 20% din populație care au început să dețină puțin capital, sub forma de case, terenuri, afaceri, etc. Dacă le creștem brusc taxele vom frâna masiv creșterea clasei de mijloc. 2. România nu are infrastructura fizică și nici umană pentru a fi competitivă la nivel internațional. Putem fi insă competitivi prin muncă. Cota unică stimulează oamenii să muncească mai mult, știind că nu vor fi penalizați pentru aceasta. 3. Lăsând mai mulți bani în mâna oamenilor, ei decid cel mai bine pe ce să îi cheltuiască. Iluzia că statul știe ce să facă mai bine cu taxele tale este doar un banc prost socialist. Statul providențial este o poveste tristă de stânga. Românii trebuie să decidă singuri ce să facă cu banii lor și nu să îi dea statului pe cheltuieli inutile. Oricum ar fi, Partidul Național Liberal se va opune total sărăcirii clasei de mijloc. Atâta timp cât vom fi la guvernare, impozitarea progresivă nu va fi introdusă”, a scris Stamule, pe Facebook.

FOTO Multiplul penal Miron Cozma, în campanie pentru PSD în județul Neamț - presa locală
Politică

FOTO Multiplul penal Miron Cozma, în campanie pentru PSD în județul Neamț - presa locală

Multiplul penal Miron Cozma, coordonator al mai multor mineriade, s-a aflat în campanie pentru PSD în județul Neamț, arată presa locală. Cozma a stat deja la pușcărie pentru mineriadele din iunie 1991 și ianuarie 1999, iar acum este trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, pentru mineriada din 13-15 iunie 1990. Cozma a fost liderul sindicatului minerilor din Valea Jiului. Citește și: O româncă din Marea Britanie, mamă a doi copii, a strâns 100.000 de urmăritori pe Youtube cu recomandări „slow living”, pentru a scăpa de epuizarea slujbei Miron Cozma, în campanie pentru PSD „Miron Cozma (fost lider sindical al minerilor din Valea Jiului, condamnat penal pentru o serie de Mineriade) a fost semnalat zilele trecute ca fiind prezent în Neamț. Mai exact, Cozma a fost chiar fotografiat în satul Oglinzi din comuna Răucești (de lângă Târgu Neamț) alături de o echipă de activiști cu veste roșii cu logo-ul PSD (vezi fotografia de mai sus). Dintre imaginile ajunse la Vestea, interesantă este și cea de mai jos… Foto: Vestea.net … în care Cozma este la aceeași masă cu candidatul PSD pentru Primărie, din comuna Răucești, Constantin Apostoae”, scrie vestea.net. Apostoae este exportator de miere ecologică, în prezent profesor de matematică la Colegiul "Ion Creangă" din Tîrgu Neamț, în trecut fost director la Școala Oglinzi între 2012-2021. Citește și: Poliția română se laudă că duplicatul permisului de conducere va fi disponibil online, dar este nevoie de „cont de utilizator”, care se obține la ghișeu!

Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor. După care a mâncat fasole la cantină, cu poporul
Politică

Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor. După care a mâncat fasole la cantină, cu poporul

Premierul PSD Marcel Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un avion Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor, după care a mâncat fasole la cantină, cu poporul. Potrivit datelor Flightaware, avionul cu indicativul MYJ121, aparținând companiei My Jet, cu sediul în România, a decolat de pe aeroportul Băneasa la opt dimineața și a aterizat peste 43 de minute la Baia Mare. De la Baia Mare, avionul a plecat în această după-amiază spre Sibiu, unde a aterizat la 3.22. Probabil că, de aici, Ciolacu s-a dus la Alba Iulia, unde a fost tot azi în campanie. Premierul putea folosi o cursă Tarom ca să ajungă la Baia Mare, dar aceasta pleca la ora 2 după-amiaza din București și ajungea la 3.13 la Baia Mare. Citește și: Suma astronomică a contractelor pe care firmele președintelui Consiliului Județean Tulcea, pesedistul Horia Teodorescu, le au cu statul Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un Gulfstream G200 Avionul Gulfstream G200 folosit de Ciolacu poate fi închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor, dar prețul variază foarte mult. Avionul are capacitatea de a transporta 8-10 persoane. „Șeful PSD a coborât din avion alături de Mihai Tudose, șeful campaniei electorale la europarlamentare, și Paul Stănescu, secretarul general al partidului, după cum arată imaginile surprinse de un cititor G4Media”, relatează acest site. Ciolacu pe aeroportul din Baia Mare Foto: G4Media Pe Facebook, liderul PSD s-a lăudat doar cu faptul că a mâncat la cantină, de unde a și postat o fotografie. „Am fost astăzi (vineri-n.r.) la fabrica de mobilă Aramis, cel mai mare producător şi exportator de mobilă din Maramureş. Vorbim de o firmă cu capital integral românesc, care oferă locuri de muncă pentru mai mult de 5.500 de oameni. Am încredere că Gabriel Valer Zetea va continua sa susţină, ca viitor preşedinte de Consiliu Judeţean, firmele româneşti! Ps: de mult n-am mai mâncat o fasole atât de bună”, a relatat Ciolacu.

Raport Expert Forum: PSD a furat 174 de primari de la PNL. Liberalii au preluat doar 39 de la aliații lor
Politică

Raport Expert Forum: PSD a furat 174 de primari de la PNL. Liberalii au preluat doar 39 de la aliații lor

PSD a furat 174 de primari de la PNL, în timp ce liberalii au preluat doar 39 de la aliații lor, arată un raport Expert Forum prezentat azi. Citește și: ANALIZĂ Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD PSD a furat 174 de primari de la PNL Potrivit datelor Expert Forum, migrația primarilor a decurs astfel, în 2024: PSD a câștigat 279 de candidați, cei mai mulți de la PNL (174) și PMP (27) și a pierdut 48. PNL a câștigat 99 de candidați, cei mai mulți de la PSD (39) și independenți (21) și a pierdut 188 de candidați USR a pierdut 26 de primari, din care mai mult de jumătate au mers la PSD. Un singur primar a plecat de la PNL la USR Nouă primari au migrat spre AUR, din care 3 în județul Bacău Potrivit Expert Forum, 377 de primari (12%) nu mai candidează la aceste alegeri, din diverse motive, adică nu se mai regăsesc pe listele de candidat la primărie. „EFOR a analizat modul în care primarii în funcție și-au schimbat opțiunile politice înaintea alegerilor din 2024. Declarativ, unii o făcuseră mai din timp – adică au schimbat partidul prin înțelegeri la nivel local, chiar dacă nu o făcuseră și administrativ. Cercetarea are anumite limitări, care țin de calitatea datelor. Datele de la alegerile din 2020 au fost actualizate din diverse surse, însă în lipsa unei situații oficiale publice care să arate cine este primar la acest moment și de la ce partid, pot apărea erori. Baza de date a fost actualizată cu rezultatele alegerilor parțiale din 2021, dar nu include neapărat ultimele date legate de cele câteva zeci de comune care nu au primar și în care guvernul a refuzat să organizeze alegeri. Așadar, aceste statistici pot include anumite inadvertențe generate de actualizarea datelor”, explică EFOR. La alegerile locale din 2020, din cele 3.180 de mandate de primar, 1.362 au revenit PSD, 1.232 - PNL, 50 - PMP și 39 USR (deci acest partid a pierdut două treimi din edilii aleși în 2020).

ANALIZĂ Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD. La alegerile precedente, rezultatele au fost "cosmetizate"
Politică

ANALIZĂ Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD. La alegerile precedente, rezultatele au fost "cosmetizate"

Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD, ceea ce face ca publicul să fie neîncrezător în datele prezentate. Contribuie la această neîncredere și faptul că, la alegerile precedente, aceste institute au prezentat sondaje care s-au dovedit a fi cu mult diferite de rezultatele finale. Citește și: Sumele uriașe plătite de contribuabili pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern: cheltuielile au crescut cu aproape 900% în doi ani Institutele care efectuează sondaje, controlate de clienții PSD Care sunt principalele institute care efectuează sondaje în anul electoral 2024 și care sunt legăturile lor cu PSD: CURS: este controlat de Iosif Bubble, soțul deputatei PSD Diana Tușa. Potrivit declarației de interese depusă de aceasta în 2023, CURS a avut contracte uriașe, de sute de mii de euro, cu PSD și PNL, în 2022 și 2023, dar și un contract mai mic, de 34.000 de euro, cu PMP. Compania a avut multiple contracte cu companii de stat, nefiind clar de ce acestea aveau nevoie de studii de piață: Transgaz a încheiat, prin achiziție directă, un contract de 75.000 de lei, deși această companie deține monopolul transportului de gaze. Dividendele încasate de Iosif Bubble de la Curs, pentru 2020, 2021 și 2022, au fost de circa șapte milioane de lei. Avangarde: institut controlat de sociologul Marius Pieleanu, a cărui soție a fost plasată de PSD la Curtea de Conturi. DeFapt.ro a arătat că firmele lui Pieleanu sunt abonate la contracte cu statul, deși acesta nu le trece în declarația de interese. De exemplu, în martie 2024 primăria Alexandria – condusă de pesedistul Victor Drăgușin – a plătit 80.000 de lei pentru un sondaj. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă. Doar în 2023, firma lui Pieleanu a beneficiat de contracte cu statul (dar cele cu partidele nu apar în datele SICAP) de peste 600.000 de lei, dintre care două, în valoare de peste 50.000 de euro, cu Consiliul Județean Olt – fieful baronului Paul Stănescu. Firmele sociologului au adus dividende de circa 840.000 de lei, în anul fiscal 2022. Metro Media Transilvania: controlată de soția lui Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD. Firma este foarte lucrativă: în 2022, a obținut un profit net de aproape 1,3 milioane de lei. În 2023, profitul net a scăzut la puțin peste un sfert din cel al anului anterior: aproape 383.000 de lei. În declarația de interese a lui Dîncu nu apar contracte cu statul. Sociopol: controlat de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta. În mai 2024, a primit o sentință de 1 a și 8 luni cu suspendare. Palada mai are o condamnare din 2021. INSCOP: controlat de Remus Ștefureac, un apropiat al fostului director SRI George Maior. De altfel, Ștefureac l-a însoțit pe Maior la Washington DC, când acesta era ambasador în SUA. Maior a fost secretar de stat în guvernarea Adrian Năstase și senator PSD. „Remus Ioan Ștefureac este unul dintre cei șase administratori ai Niro Investment Group. Patronul NIRO, Dumitru Nicolae, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni în dosarul Microsoft pentru trafic de influență”, scria Europa Liberă România, în 2023. INSOMAR: are acum ca acționar principal compania petrolieră PSV Company S.A., dar potrivit Europei Libere institutul ar fi controlat, printr-un offshore, de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru. Acesta din urmă a stat la pușcărie, pentru corupție. Nicușor Dan a apelat, în această campanie, la sondajele efectuate de firma Verifield.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră