joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: ploi

8 articole
Eveniment

Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt şi ninsoare la altitudini mari

Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt şi ninsoare la altitudini mari; maximele termice fiind de 22 de grade, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).  Citește și: Hubert Thuma vrea cenzurarea informației că a fost condamnat penal: cere 200.000 de lei de la DeFapt.ro și înlăturarea articolelor despre decizia Înaltei Curți Temperaturile maxime nu vor depăşi 22 de grade, iar cele minime vor coborî pană la un grad Celsius. Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt şi ninsoare la altitudini mari Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 9:00 - 28 septembrie, ora 9:00, în sudul, estul şi centrul ţării valorile termice se vor menţine sub cele specifice perioadei, iar în rest vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi cu totul izolat ploi slabe în jumătatea sud-vestică a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în temporare ziua în judeţul Caraş-Severin cu rafale de 55 - 70 km/h, iar în zona montană aferentă de 80 - 90 km/h, însă cu viteze mai mici local şi în Dobrogea.Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar izolat în depresiuni se va depune brumă.În Bucureşti, vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20 - 21 de grade, iar cea minimă de 5 - 8 grade Celsius.Pentru intervalul 28 septembrie, ora 9:00 - 29 septembrie, ora 9:00, vremea va fi răcoroasă în estul, sudul şi centrul teritoriului şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporare şi izolat va ploua slab în vestul, sudul şi centrul ţării. Noapteanebulozitatea se va extinde treptat în toată ţara şi va ploua local în Banat, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţă.Vremea va fi răcoroasă şi în Capitală, iar cerul va avea înnorări temporare, în timp ce noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21 - 22 de grade, iar cea minimă de 9 - 11 grade Celsius.În perioada 29 septembrie, ora 9:00 - 30 septembrie, ora 9:00, valorile termice vor scădea, astfel că în majoritatea zonelor vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, iar în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua, pe alocuri moderat cantitativ. La altitudini mari la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 şi 21 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade, uşor mai ridicate pe litoral, până spre 12 grade. În a doua parte a nopţii vor fi condiţii de ceaţă.În Bucureşti, vremea se va răci în perioada menţionată. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14 - 15 grade şi cea minimă de 8 - 10 grade.În intervalul 30 septembrie, ora 9:00 - 1 octombrie, ora 9:00, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări şi local va ploua, în special în nordul şi centrul ţării. Pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat şi trecător cu uşoare intensificări în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, cu cele mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei şi cele mai ridicate pe litoral.În Capitală, valorile termice diurne vor creşte uşor. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade şi cea minimă va fi de 6 - 8 grade.Potrivit ANM, în intervalul 1 octombrie, ora 9:00 - 4 octombrie, ora 9:00, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă în toate regiunile. La începutul intervalului probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai mare în jumătatea nordică a ţării, apoi în cea sudică. 

Vreme rece săptămâna viitoare, cu ploi, vânt şi ninsoare la altitudini mari Foto: Captură video
Vreme instabilă în toate regiunile României (sursa: Pexels/Landiva Weber)
Eveniment

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: valuri de căldură, răciri bruște și ploi

Vreme instabilă în toate regiunile României. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță variații importante de temperatură în următoarele două săptămâni, precum și episoade de instabilitate atmosferică. Precipitațiile sunt așteptate în intervalele 28–30 iulie și după 5 august, în majoritatea regiunilor. Vreme instabilă în toate regiunile României În Banat, temperaturile maxime vor atinge în jur de 27°C între 28 iulie și 1 august, cu un minim de 24–25°C pe 29 iulie. Citește și: Primarul din Ciugud critică măsurile lui Bolojan și face trei propuneri de reformă Începutul lunii august va aduce un episod călduros, cu maxime de 32–33°C, urmat de o scădere după 5 august, spre 28–29°C. Temperaturile minime vor oscila între 13 și 17°C. Ploile vor fi prezente în primele zile și din nou între 4 și 9 august, în rest fiind izolate. Crișana: Alternanțe termice și probabilitate crescută de ploi În Crișana, maximele se vor menține în jur de 26°C la final de iulie, cu un vârf negativ în 29 iulie (24°C). Primele zile din august vor fi mai calde (30–32°C), urmate de o răcire spre 26–28°C după 5 august. Minimele vor scădea la 13–14°C între 31 iulie și 2 august, apoi vor crește temporar. Ploile vor apărea în primele zile și între 4–9 august. Transilvania: Răcire accentuată În Transilvania, ziua de 28 iulie va aduce 29°C, urmată de o răcire bruscă pe 29 iulie (22°C). După 30 iulie, se vor înregistra oscilații în jurul a 25–27°C, cu maxime de până la 30°C între 3–5 august. Minimele vor coborî până la 12°C, apoi vor crește ușor. Ploile vor fi însemnate cantitativ între 28–30 iulie și revin după 5 august. Maramureș: Răcire urmată de temperaturi moderate La începutul intervalului, Maramureșul va avea 27–28°C, scăzând la 22–23°C pe 29 iulie. Maximele se vor stabiliza apoi între 24–26°C, cu un vârf de 28–29°C în perioada 3–5 august. Minimele vor varia între 12 și 16°C. Ploile sunt așteptate între 28–30 iulie și din nou după 5 august. Moldova: De la caniculă la răcire și apoi alternanțe În Moldova, 28 iulie va fi călduroasă, cu maxime de 33°C, urmate de o răcire pe 29 iulie (24°C). Apoi se vor înregistra temperaturi între 26–28°C, cu un vârf de 30–31°C în perioada 3–5 august. Minimele vor scădea la 14°C între 31 iulie și 2 august. Ploile sunt probabile între 28–30 iulie și din nou între 5–9 august. Dobrogea: Dispariția caniculei și temperaturi constante În Dobrogea, canicula va persista pe 28 iulie (maxime de 34°C), urmând apoi valori între 29–32°C. Temperaturile nocturne vor scădea de la peste 22°C la valori de 18–20°C după 30 iulie. Ploile sunt probabile în perioadele 29 iulie – 1 august și 6–9 august. Muntenia: Răcire temporară și noi episoade de căldură În Muntenia, maximele vor atinge 36–37°C pe 28 iulie, apoi vor scădea la 29°C pe 29 iulie și se vor menține până pe 1 august. Între 2–5 august, temperaturile vor urca din nou la 33–34°C, cu o nouă scădere după această perioadă. Minimele vor varia între 15 și 20°C. Ploile sunt posibile între 28 iulie – 1 august și între 6–8 august. Oltenia: Alternanțe termice și ploi locale Oltenia va înregistra o răcire pe 29 iulie (28°C), după care se vor înregistra maxime între 29–31°C. Între 3–5 august sunt posibile temperaturi de 33–34°C. Minimele vor varia între 14 și 18°C. Ploile vor apărea local în perioada 28 iulie – 1 august și din nou după 6 august. Zona montană: Vreme răcoroasă și ploi abundente La munte, temperaturile maxime vor fi de 20°C în 28 iulie și între 3–5 august, iar în restul intervalului se vor situa între 16–17°C. Minimele vor oscila între 8 și 12°C. Ploile vor fi abundente între 28–30 iulie și posibil între 5–9 august. În rest, vor fi averse de scurtă durată, în special după-amiaza.

Ploile ar putea aduce recolte record Foto: Comcereal Vrancea
Eveniment

O primă veste bună pentru viitorul Guvern: ploile ar putea aduce recolte record la cereale - presă

O primă veste bună pentru viitorul Guvern: ploile ar putea aduce recolte record la cereale și oleaginoase, arată Ziarul Financiar. Citește și: Compania de stat cu doi angajați și patru șefi și care supraviețuiește din dobânzile bancare Acum câteva zile, pe rețelele sociale, simpatizanții suveraniștilor asociau ploile cu instalarea lui Nicușor Dan la Cotroceni și scriau că aceasta este dovada că noul președinte este „Satana”.  Ploile ar putea aduce recolte record „Ploile din ultimele zile aduc speranţă agriculturii româneşti, iar fermierii din Banat, Oltenia şi Moldova sunt optimişti şi spun că 2025 ar putea deveni cel mai bun an agricol din ultimul deceniu. Precipitaţiile recente ajută la formarea boabelor, iar producţiile estimate ar putea depăşi recordul din 2021, an în care România a atins o recoltă de peste 31 milioane de tone, considerată un punct de referinţă pentru sector”, arată Ziarul Financiar.  „Culturile de toamnă şi de primăvară arată senzaţional! Este cel mai bun an agricol din ultimii zece ani. La grâu şi rapiţă vom avea recolte foarte mari“, a spus Marius Bărbulescu, directorul diviziei de agricultură al grupului Carmistin, citat de ZF.  „Ploile din ultimele zile sunt foarte benefice şi necesare pentru culturile de primăvară (porumb, floarea-soarelui, orz de primăvară, ovăz, cartof), dar şi pentru cele de toamnă, întrucât ajută semni­ficativ la formarea boabelor (greu­tatea boabelor – masa a 1.000 de boabe)“, a apreciat și Nicolae Apopi, proprie­tarul com­paniilor AgroBaden Banat şi Popagra, ce cultivă cu cereale 2.700 de hectare în judeţul Timiş.

Cod galben de ploi, vânt, viscol (sursa: Pexels/Kaique Rocha)
Eveniment

Cod galben de ploi, cantități însemnate de apă, vânt puternic, chiar viscol în următoarele trei zile

Cod galben de ploi, vânt, viscol, anunță Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 27-29 martie a.c. Cod galben de ploi, vânt, viscol Interval de valabilitate: 27 martie, ora 10 - 29 martie, ora 23. Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului. În intervalul menționat vor fi intervale în care va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, de peste 50...80 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, în general cu viteze de 40...60 km/h. La munte vor fi rafale de 60...80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte. Cantități de apă însemnate Interval de valabilitate: 27 martie, ora 10 - 28 martie, ora 10. Fenomene vizate: cantități de apă însemnate. În sudul Banatului, în vestul și nordul Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali, va continua să plouă, iar până vineri dimineață se vor acumula cantități de apă de 25...30 l l/mp. Citește și: Dezastru: Comisia Europeană a suspendat plățile PNRR pentru că am trișat la legea pensiilor speciale Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 12.Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ. În sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali, vor fi ploi cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 12.Fenomene vizate: precipitații abundente. În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent. Mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80...100 l/mp. La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă. Vânt puternic și viscol Interval de valabilitate: 28 martie, ora 03 - 29 martie, ora 06.Fenomene vizate: intensificări ale vântului. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h. În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini în general de peste 2000 m, rafalele vor fi de 75...90 km/h și va fi viscol.

Incidente minore după ploile de duminică (sursa: Facebook/Constanta Port)
Eveniment

Incidente minore după ploile de duminică

Incidente minore după ploile de duminică. Un număr de 116 localităţi din 29 de judeţe şi Capitala au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice în ultimele 24 de ore, fiind evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localităţi din judeţele Argeş, Braşov, Galaţi şi Vaslui. Incidente minore după ploile de duminică Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au intervenit pentru degajarea a 79 copaci şi cinci stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil, fiind avariate 14 autovehicule şi două imobile. Citește și: „Ashley e o găselniță pur românească. Acest ciclon nu există”, e un „episod mai consistent de ploi torențiale”, spune un universitar. Riscul: decredibilizarea meteorologiei ca știință ''Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte în 116 localităţi din 29 judeţe - Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 11 case, 16 curţi, 6 beciuri, 4 subsoluri de bloc, 1 instituţie publică, 1 depozit operator economic şi 12 străzi, cât şi pentru degajarea a 79 copaci şi 5 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil, fiind avariate 14 autovehicule şi 2 imobile'', se arată luni dimineaţă pe pagina de Facebook a DSU. Cele mai multe evacuări, în Galați Au fost evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localităţi din judeţele Argeş, Braşov, Galaţi şi Vaslui. Cele mai multe provin din judeţul Galaţi, unde 5.937 de persoane au fost relocate. De asemenea, în judeţul Vaslui au fost evacuate 60 de persoane, în Braşov (localitatea Budila) şase persoane, în Argeş (localitatea Lereşti) 11, iar alte 684 de persoane au refuzat evacuarea, precizează DSU. În acest interval, o situaţie deosebită a avut loc în judeţul Covasna, unde pompierii militari au intervenit în localitatea Ghidfălău pentru salvarea a 11 persoane (8 adulţi şi 3 minori) care au rămas blocate cu autoturismele pe un drum forestier. Totodată, circulaţia maritimă şi fluvială este suspendată, iar manevrele în toate porturile din judeţul Constanţa şi la Bara Sulina, în judeţul Tulcea, sunt oprite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, inclusiv a vântului puternic. La acest moment, situaţia la nivel naţional este sub control şi nu sunt raportate situaţii deosebite. Avertizările meteorologice rămân în vigoare şi în cursul zilei de luni.

Autoritățile întrețin o isterie totală în București pentru o banală ploaie de toamnă Foto: Facebook
Politică

Isterie în București o banală ploaie toamnă

Autoritățile întrețin o isterie totală în București pentru o banală ploaie de toamnă. Presa subvenționată, pe diferitecăi, de stat, accentuează această stare de isterie. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit Isterie în București pentru o banală ploaie de toamnă În realitate, ultima prognoză a Administrației Naționale de Meteorologie arată o situație banală, cel puțin până luni dimineața: „Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 29.09.2024 Ora 10:00 - 30.09.2024 Ora 10:00 Vremea se va răci semnificativ și va deveni instabilă. Cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp și posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade”. Pentru comparație, în inundațiile de la Galați, de acum două săptămâni, volumul ploielor a fost de circa 150 l/mp. ANM arată că luni situația va fi complet calmă: „Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 30.09.2024 Ora 10:00 - 01.10.2024 Ora 10:00 Vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10…15 l/mp). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade. Vântul va sufla slab și moderat”. În fruntea celor care lansează mesaje privind fenomene meteo „extreme” este Inspectoratul de Stat, care abuzează de sistemul RO-Alert. „Atenție! Începând de astăzi ora 15.00 în regiunea București-Ilfov sunt prognozate fenomene meteo extreme, repetitive, inclusiv pe timpul nopții. Pentru protecție recomandăm: evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau altor elemente de arhitectură ce pot fi displocate; sistarea activităților desfășurate în teren deschis; închiderea ferestrelor locuințelor; evitarea atingerii stâlpilor/ firelor; urmăriți informările transmise de autorități; curățați șanțurile și rogolele. Accesați: www.fiipregatit.ro ISUBIF”, anunța ISU București-Ilfov. Ministerul de Interne anunța azi „activarea grupei operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu”. La ședința de la Interne au participat „viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, dr. Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI”. Președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul HubertThuma, scria, azi, pe Fcaebook: „România va fi măturată de ciclonul Ashley. Va ploua mult, într-un interval scurt de timp și meteorologii vorbesc despre inundații. Colegii mei de la Prefectură și de la ISU București-Ilfov sunt în teren continuu. Am vorbit cu toți primarii, luăm toate măsurile care se impun! Aveți grijă și de animalele voastre! Toate ființele au dreptul la viață. Dezlegați-vă câinii, în caz de inundații! Să se poată salva”. Isteria a început de acum câteva zile, amplificată de presă. „ANM anunţă un potop periculos peste Bucureşti şi alte 21 de judeţe din ţară”, titra, la 27 septembrie, Antena 3.

Record în Moldova: Luna aprilie, cea mai ploioasă din toată perioada observațiilor meteorologice Foto: TVR Moldova/ Sandu Tarlev
Mediu

Luna aprilie, cea mai ploioasă din toată perioada

Luna aprilie a fost cea mai ploioasă din toată perioada observațiilor meteorologice, în Republica Moldova, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Luna aprilie, cea mai ploioasă din toată perioada Potrivit SHS, în luna aprilie, cantitatea lunară a precipitațiilor pe 65% din teritoriul țării a atins 120-175 mm (280-390% din norma lunară), ceea ce în această lună se atestă pentru prima dată din toată perioada de observații meteorologice, transmite Moldpres, citată de noi.md. Aprilie este caracterizată ca luna Apelor Mari de Primăvară şi eliberării complete de gheaţă a rîurilor. Acestei lunii se atribuie termenele tîrzii ale apariţiei debitului maxim de apă al perioadei. Totuşi, în unii ani, sfârşitul perioadei Apelor Mari de Primăvară în râurile Nistru şi Prut se înregistrează în prima decadă a lunii mai (1969, 1973, 1983, 1988, 1991, 2006) şi în decada a treia a lunii mai (1962, 1963 1976). La mijlocul lunii aprilie are loc Deversarea Ecologică, care se manifestă pînă la mijlocul lunii mai. Această viitură este necesară pentru menţinerea florei și faunei în cursul inferior a râului Nistru. Citește și: ANALIZĂ Mii de primari ar rămâne șomeri dacă s-ar desființa comunele sub 5.000 de locuitori. Majoritatea zdrobitoare, de la PSD și PNL

De ce mult-așteptata ofensivă ucraineană se amână Foto: Twitter Ihor Tkachov
Eveniment

De ce mult-așteptata ofensivă ucraineană se amână

Șeful informațiilor militare estoniene, colonelul Margo Grosberg, explică de ce mult-așteptata ofensivă ucraineană se amână și care va fi cheia succesului ei. El a sugerat că declanșarea unui atac al Kievului la 9 mai - când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei - este nerealist. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online De ce mult-așteptata ofensivă ucraineană se amână Colonelul Grosberg a declarat, potrivit news.err.ee, că vremea din ultima vreme a oferit condiții favorabile pentru operațiunile defensive. Acoperirea cu nori la joasă înălțime a îngreunat observarea aeriană și atacurile aeriene, a adăugat el. Din acest punct de vedere, este probabil ca săptămâna viitoare să nu se producă prea multe schimbări, a spus el. 1/4 Life in muddy #tranches near #bakhmut. Russians are 240 meters away shooting towards #ukraine positions. usual day, rain, #assault is not possible, delivering #ammunition is complicated, getting injured could lead to unwanted consequences.April, few km from Bakhmut pic.twitter.com/f0zXiAOhJP— Ihor Tkachov (@ihortkachov) April 20, 2023 „În ceea ce privește ziua de 9 mai, am subliniat de multe ori faptul că Ucraina este o regiune foarte diversă, în special nord-estul și sudul țării, unde multe lucruri depind de vreme. Săptămâna aceasta a plouat, iar săptămâna viitoare va ploua în continuare. Dacă va continua așa încă trei săptămâni, atunci aceste date vor deveni irelevante", a declarat Grosberg, adăugând că, în consecință, ar prefera să nu facă predicții ferme. ?Column of Leopard 2A4 tanks and M113 armored personnel carriers moving through a mud somewhere in the western Ukraine.#UkraineRussiaWar pic.twitter.com/rKyaK8YMYJ— MilitaryLand.net (@Militarylandnet) April 21, 2023 O estimare asemănătoare a fost făcută la 21 aprilie de ministerul britanic al Apărării. Însă britanicii au estimat că vremea se va îmbunătăți în următoarele săptămâni. În plus, ei apreciază că propaganda rusă exagerează efectul vremii rele, pentru a demoraliza ucrainenii și a-și încuraja propriile trupe. (1/3) With soft ground conditions across most of Ukraine, severe mud is highly likely slowing operations for both sides in the conflict.— Ministry of Defence ?? (@DefenceHQ) April 21, 2023 Foto; Ihor Tkachov Sincronizarea forțelor ucrainene, cheia succesului Potrivit lui Grosberg, ce unități ucrainene vor fi implicate în contraofensivă nu este cea mai importantă problemă. Adevărata cheie este cât de mult se vor putea antrena împreună aceste unități înainte de începerea unei ofensive active, deoarece acest lucru poate face diferența în astfel de circumstanțe. Ca exemplu, colonelul a subliniat eșecul Rusiei de a-și coordona trupele terestre și forțele aeriene. Acest lucru s-a datorat, în parte, performanței puternice a apărării aeriene a Ucrainei, pe care Rusia nu a reușit să o distrugă. „Cu toate acestea, în toate tipurile de operațiuni, în special în operațiunile ofensive, sincronizarea diferitelor tipuri de forțe, atât ca timp, cât și ca locație, este extrem de importantă", a adăugat el, menționând că modul în care unitățile ucrainene s-au antrenat în ultimele luni va fi crucial. Citește și: PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier: partidul a decis să introducă impozitul de 1% pe cifra de afaceri Grosberg a mai apreciat că Rusia a recurs tot mai rar la bombardamente asupra orașelor ucrainene întrucât își conservă muniția pentru a ataca punctele de mobilizare a forțelor ucrainene care vor participa la viitoarea contra-ofensivă. În ultimele săptămâni, rușii, a spus el, au folosit drone relativ ieftine cumpărate din Iran, cu scopul de a forța apărarea aeriană a Ucrainei să își folosească muniția scumpă și de înaltă calitate pentru a le doborî.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră