marți 14 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

pierderi

71 articole
Politică

Cum a reușit Unifarm să piardă sute de milioane de lei în perioada pandemiei - date oficiale

Cum a reușit Unifarm să piardă sute de milioane de lei în perioada pandemiei: Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi prezintă un bilanț al pierderilor uriașe de la această companie de stat. „Am avut două instituţii importante care au făcut achiziţii în pandemie, Unifarm şi ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate). Statul român prin aceste două entităţi a făcut achiziţii de produse medicale”, a spus, acum câteva săptămâni, șeful DNA, Crin Bologa, arătând că dosarul Unifarm este trimis în judecată. În octombrie 2020, Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale. Cum a reușit Unifarm să piardă sute de milioane de lei Acum, raportul Autorității de Audit arată pierderi de sute de milioane de lei urmare a ceea ce ar putea fi un management prost. „Având în vedere faptul că au fost achiziționate produse în valoare de 919.299 mii lei (fără TVA), iar volumul total al acestor produse (evaluate la preț de achiziție) care au fost valorificate prin comercializare a fost de 197.208 mii lei, s-a constatat faptul că, în fapt, Compania a valorificat prin comercializare 21% din totalul produselor specifice combaterii pandemiei de COVID-19, care au fost achiziționate din creditele contractate”, se arată în documentul Autorității de Audit, depus la Camera Deputaților. „În fapt, CN „UNIFARM” SA a realizat aceste achiziții într-o manieră lipsită de transparență, în majoritatea cazurilor direct de la firme intermediare și nu de la producători, fără o cercetare prealabilă a pieței și fără solicitarea de oferte și de la alți potențiali ofertanți, astfel încât selecția contractanților să-i garanteze realizarea acestor achiziții în condiții de economicitate, eficiență și eficacitate (...) Au fost acordate avansuri furnizorilor, care au rămas nedecontate/neregularizate până la data auditului (exemplificăm suma de 10.198 mii lei, care reprezintă plăți efectuate în avans de către Companie unui furnizor, care nu au fost justificate prin mărfuri livrate și pentru care nu au fost întreprinse demersuri de recuperare de către entitate)”, mai arată Autoritatea de Audit. Mărfuri expirate, mărfuri nedepozitate corespunzător Din cauza necomercializării mărfurilor, valoarea stocurilor expirate a fost de aproape 80 de milioane de lei. În plus, stocuri în valoare de 23.136 mii lei au fost depozitate necorespunzător, existând riscul deteriorării acestora. Printre multe alte pierderi, bugetul companiei a fost prejudiciat cu suma de 14.133 mii lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere reținute de către beneficiarul primului spital mobil, la care se adaugă dobânzile legale și suma de 19.509 euro, reprezentând valoarea dobânzilor de întârziere aferente sumelor nerestituite la termen MFP. Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul Economiei a cumpărat 100 de milioane de bucăți pentru 31 de milioane USD. După doi ani, mai avea 90 de milioane în stoc La finalul capitolului privind controlul la Unifarm, Autoritatea de Audit cere, printre altele, analizarea plăților efectuate cu indemnizații acordate fără documente justificative administratorilor CN „UNIFARM” SA în vederea realizării unor criterii și obiective de performanță.

Cum a reușit Unifarm să piardă sute de milioane de lei în perioada pandemiei - date oficiale
Pierderi rusești până în prezent: 31.500 de militari și 1.393 de tancuri distruse
Internațional

Pierderi rusești până în prezent: 31.500 de militari și 1.393 de tancuri distruse

Bilantul celor 105 zile de război în Ucraina. Rusia a pierdut aproximativ 31.500 de militari de la începutul războiului său pe scară largă împotriva Ucrainei, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Bilanțul celor 105 zile de război în Ucraina Pierderile totale de luptă ale forțelor rusești între 24 februarie și 8 iunie 2022 cuprind aproximativ: (cifrele în paranteze indică pierderile din ultimele 24 de ore) Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul Economiei a cumpărat 100 de milioane de bucăți pentru 31 de milioane USD. După doi ani, mai avea 90 de milioane în stoc 31.500 (+140) militari 1.393 (+3) tancuri 3.429 (+13) vehicule blindate de luptă 703 (+9) sisteme de artilerie 213 (+6) lansatoare de rachete multiple 96 (+0) echipamente de apărare aeriană 212 (+0) avioane 178 (+1) elicoptere 559 (+6) drone operațional-tactice 125 (+0) rachete de croazieră 13 (+0) nave/ambarcațiuni 2.406 (+1) piese de echipament auto și rezervoare de combustibil 53 (+0) piese de echipament special Pe 7 iunie, trupele rusești au suferit cele mai importante pierderi pe frontul de la Sloviansk, potrivit Pravda. ​Luptele intense continuă miercuri, ziua 105 a războiului din Ucraina, pentru controlul orașului Severodonețk, unde Moscova susține că a „eliberat" zone rezidențiale, în timp ce președintele Volodimir Zelenski a lăudat apărarea „eroică" a acestui oraș-cheie din Donbas.

Țeapa Saga Festival: 26,6 milioane lei - pierderi, 35,9 milioane lei - datorii. Terorizarea unui întreg cartier timp de trei nopți - neprețuită
Investigații

Țeapa Saga Festival: 26,6 milioane lei - pierderi, 35,9 milioane lei - datorii. Terorizarea unui întreg cartier timp de trei nopți - neprețuită

Țeapa Saga Festival: pierderi, datorii, haos. Între noaptea de vineri spre sâmbătă (3 spre 4 iunie) și cea de duminică spre luni (5 spre 6 iunie), pe Arena Națională se desfășoară Saga Festival. Evenimentul este autorizat de către Primăria Municipiului București, în ciuda zgomotului infernal care acoperă tot cartierul Vatra Luminoasă și împrejurimile timp de trei nopți. Țeapa Saga Festival: pierderi, datorii, haos De altfel, foarte multe reacții de protest au apărut după prima noapte a manifestării. Unele au apărut chiar înainte și atrăgeau atenția că, luni dimineață, toți locuitorii din cartierul în care se află Arena Națională vor avea dificultăți majore în a se îndrepta spre școli sau slujbe. Totuși, încă de pe 19 mai, primarul Nicușor Dan a anunțat de ce este de acord cu poluarea fonică extremă: "Cea mai mare sumă (1,5 milioane de lei) a venit de la închirierea Arenei Naționale pentru Saga Festival, care va avea loc între 3 și 5 iunie și pentru care pregătirile au început deja". Saga Festival este organizat de o firmă care se numește Saga Festival SRL. Firma a fost înființată în 2020, cu un an înainte de prima ediție a șirului de concerte. Saga Festival 2021 a fost organizat la Romaero Băneasa și a cauzat, de asemenea, nu numai un zgomot nocturn infernal, ci și ambuteiaje extrema în nordul Bucureștiului. Cifre financiare dezastruoase pentru 2021 La finalul lui 2021, anul primei ediții a Saga Festival, firma Saga Festival SRL a înregistrat date contabile dezastruoase. Astfel, potrivit Ministerului de Finanțe, în timp ce veniturile au fost aproape 11,8 milioane de lei, cheltuielile au depășit 38,4 milioane de lei. Astfel, pierderea firmei a fost de peste 26 de milioane de lei în 2021. Citește și: Este vânturat din nou scenariul conform căruia arme nucleare americane ar fi mutate în țări de la Marea Neagră precum România sau Bulgaria. Președintele Rumen Radev neagă Tot Ministerul de Finanțe arată că firma a încheiat 2021 cu datorii de aproape 36 de milioane de lei. Datele financiare ale Saga Festival SRL în 2021 (sursa: mfinante.gov.ro) Din datele organizatorilor, la ediția din 2021 au participat 45.000 de plătitori de bilete. Probabil că, pentru ediția actuală, se speră la un număr cel puțin triplu (au fost menționate estimări de 150.000 de persoane).

Uriașe pierderi umane rusești în Ucraina: 80.000 de morți în 100 de zile de război, potrivit Kievului
Internațional

Uriașe pierderi umane rusești în Ucraina: 80.000 de morți în 100 de zile de război, potrivit Kievului

Aproape 100.000 de soldați ruși, morți. Războiul cu Rusia ar mai putea dura jumătate de an, a prezis consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat sâmbătă de dpa. Războiu, terminat în 2022? "Acesta (războiul - n.r.) s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni", a declarat vineri seară Podoliak într-un interviu cu portalul rus de opoziţie Medusa. În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia. Citește și: Este vânturat din nou scenariul conform căruia arme nucleare americane ar fi mutate în țări de la Marea Neagră precum România sau Bulgaria. Președintele Rumen Radev neagă Vor avea loc negocieri de pace doar dacă situaţia pe teren se va schimba şi Rusia nu va mai avea impresia că îşi poate impune condiţiile, a mai spus el. Podoliak a avertizat că eventuale concesii teritoriale făcute Rusiei nu vor pune capăt războiului. Unele oraşe, precum Mariupol şi, în prezent, Severodoneţk, unde au loc acum lupte aprige, pur şi simplu nu mai există, a atras el atenţia. Aproape 100.000 de soldați ruși, morți Consilierul prezidenţial ucrainean a estimat pierderile Rusiei la circa 80.000 de oameni până în acest moment. În această cifră sunt incluse decesele din rândul armatei regulate, al separatiştilor proruşi şi al mercenarilor din grupul Wagner. Podoliak a spus că, după un început dezastruos pentru Moscova, cu până la 1.000 de decese pe zi, pierderile actuale ale trupelor ruse şi ucrainene sunt "comparabile". Recent, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat pierderile zilnice din tabăra ucraineană între 100 şi 500 de morţi şi răniţi.

Zelenski spune câți militari ucraineni au murit în timpul războiului din Ucraina
Internațional

Zelenski spune câți militari ucraineni au murit în timpul războiului din Ucraina

Zelenski spune câți militari ucraineni au murit în timpul războiului din Ucraina. De la începutul războiului, Ucraina, ar fi pierdut între 2500 și 3000 de militari ucraineni. Datele au fost anunțate de președintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru CNN. Câți militari ucraineni au murit în timpul războiului Totodată, oficialul a adăugat că aproximativ 10.000 de militari ucraineni au fost răniți și că „este greu de spus câți dintre ei vor supraviețui”. Potrivit acestuia, victimele civile sunt mult mai greu de calculat. „Este foarte greu să vorbim despre civili, deoarece sudul țării noastre, unde orașele și satele țării noastre sunt blocate – Herson, Berdyansk, mai la est Mariupol și zona de la est, unde se află Volnovaha – pur și simplu nu știu câți oameni au murit în acea zonă care este blocată”, a spus Zelenski, citat de Unian. Pe de altă parte, conform Ministerului rus al Apărării, 1.351 de soldați ruși au murit luptând în Ucraina, iar 3.825 au fost răniți. Pe de altă parte, doar pe crucișătorul rusesc Moscova s-ar fi aflat 500 de oameni, din care se pare că foarte puțini au fost salvați. Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că echipajul - peste 50 de oameni - a fost ”evacuat către alte nave ale Flotei ruse la Marea Neagră care se aflau în apropiere”. Însă ministerul nu a precizat dacă era vorbe despre întregul echipaj şi nu a oferit niciun detaliu. Moscova nu a confirmat nici că nava a fost atacată cu rachete şi a anunţat că pur şi simplu a izbucnit un incendiu la bordul acestei nave lansatoare de rachete, cu o lungime de 186 de metri, care a făcut muniţia să explodeze. Citește și: FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului admite pierderi "semnificative" de trupe rusești în Ucraina
Internațional

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului admite pierderi "semnificative" de trupe rusești în Ucraina

Rusia recunoaște că a suferit pierderi uriașe în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut joi, pentru scurt timp, că Rusia a suferit pierderi "semnificative" ale trupelor sale în Ucraina, calificând-o drept "o tragedie uriașă" pentru țară, într-un interviu acordat Sky News, potrivit CNN. Rusia recunoaște că a suferit pierderi uriașe în Ucraina Întrebat dacă retragerea trupelor rusești din Kiev și din regiunea sa ar putea fi văzută ca "o umilință" pentru Kremlin, Peskov a spus că folosirea acestor cuvinte ar fi "o înțelegere greșită a situației". Citește și: Dîncu susține că România nu sprijină Ucraina cu armament și nu este spațiu de tranzit, dar e îngrijorat că rușii au ocupat Insula Șerpilor: Interesele noastre de securitate sunt afectate "Avem pierderi semnificative de trupe și este o tragedie uriașă pentru noi", a recunoscut Peskov, înainte de a susține că motivul retragerii Rusiei din regiunile Kiev și Cernihiv a fost "un act de bunăvoință în timpul negocierilor dintre delegațiile ucraineană și rusă". Peskov a adăugat că Rusia a făcut acest lucru pentru "a ridica tensiunea din aceste regiuni pentru a arăta că Rusia este într-adevăr pregătită să creeze condiții confortabile pentru continuarea negocierilor". Luna trecută, tabloidul rusesc pro-Putin Komsomolskaia Pravda a raportat un bilanț de 9.861 - de mai multe ori mai mare decât cifrele oficiale ale Kremlinului. Cifra, care a fost atribuită ministerului și retrasă ulterior de ziar - care a susținut că a fost piratată - nu a fost confirmată de Kremlin.

De ce rușii ard de vii în tancuri și blindate. Marile greșeli de proiectare ale mașinilor de luptă
Internațional

De ce rușii ard de vii în tancuri și blindate. Marile greșeli de proiectare ale mașinilor de luptă

Tancurile rusești sunt „cutii de chibrituri". Armata rusă ar fi suferit mult mai multe pierderi omenești decât sunt oficial raportate. De asemenea, sunt și foarte multe echipamentele de luptă care par că lipsesc, iar evacuarea medicală nu prea ar exista, , susține generalul american Mark Hertling, fost comandant al trupelor americane în Europa și, la bază, operator de tancuri, potrivit Hotnews. Tancurile rusești sunt „cutii de chibrituri" „Numărul mari de victime e datorat și modului cum luptă rușii, combinat cu modul în care ucrainenii organizează ambuscade”, spune Hertling, într-un șir lung de postări pe contul său de Twitter. Citește și: Efectul Putin: UE își construiește o armată, deși nu recunoaște. Prima brigadă, activă la finalul lui 2025. Borrell: Va interveni unde NATO nu poate sau nu vrea „Fiecare soldat ucrainean are asupra sa, pe umăr, un mijloc portabil de luptă antitanc. Astfel fiecare soldat ucrainean e un ucigaș de blindate sau vehicule rusești”, spune Hertling. Generalul american atrage atenția că un soldat ucrainean cu un lansator de rachete antitanc sau de grenade poate produce mai multe victime rusești dintr-un singur foc. Un tanc are un echipaj format din trei (au încărcătoare automate), un blindat are un șofer, un comandant și o trupă, iar un sistem de artilerie reactivă are undeva între 5 și 10 oameni, detaliază militarul american. „Ucrainenii cu Javelin au avantajul într-o confruntare directă” Potrivit generalului (r) american, tancurile rusești sunt „cutii de chibrituri” (trad. match boxes), în ideea că pe lângă faptul că sunt înghesuite, iau și foc rapid din interior. „Echipajul are mari probleme să vadă ca lumea infanteria care te atacă, nu există blindaj reactive zonele de deasupra. Dacă sunt lovite, tancurile încep să ardă și apar explozii secundare. Dacă sunt lovite, echipajul are mari probleme să iasă rapid”, spune Hertling. Iar potrivit acestuia, transportoarele blindate de luptă rusești sunt „și mai rele”. „În operațiunea Furtună în Deșert am văzut aceste aceste vehicule lovite și distruse de arme de calibru mic. Toate ardeau. Au rezervoarele de combustibil în spate la uși. Ard rapid și puternic, echipajul nu poate ieși rapid”, spune americanul. „E ușor de înțeles de ce ucrainenii cu un sistem Javelin au avantajul într-o confruntare directă”, spune Hertling. Mai ales că trupele rusești sunt dependente de drumuri, nefiind capabile să manevreze din cauza vremii, a fenomenului de rasputiță spune americanul. Mai mult, trupele ucrainene reușesc să pună blocaje pe drumuri și să organizeze ambuscade. Pierderile rușilor sunt mai mari decât orice estimare Fostul comandant al armatei americane în Europa susține că, deși multe estimări arată că Rusia a suferit pierderi mari, numărul soldaților uciși sau răniți ar putea fi de fapt mult mai mare. „Suspectez că sunt mai mari decât orice estimare”, spune Hertling. Rușii, cel mai probabil au suferit mult mai multe victime decât se raportează, și asta pentru că „duc lipsă de evacuare medicală și o lipsă aparentă a echipamentelor medicale în luptă. A văzut cineva vreo cruce roșie pictată pe vreun vehicul rusesc până acum?”, spune generalul american. Generalul american spune că și Ucraina a suferit pierderi și răniți, dar crede că victimele ucrainene „sunt semnificativ mai puține decât ce are Rusia”.

BREAKING Presa rusă pro-Kremlin recunoaște, în premieră: 9.861 soldați ruși uciși în Ucraina
Internațional

BREAKING Presa rusă pro-Kremlin recunoaște, în premieră: 9.861 soldați ruși uciși în Ucraina

Presa rusă pro-Kremlin recunoaște, în premieră, faptul că 9.861 soldați ruși uciși în Ucraina. Komsomolskaya Pravda, un tabloid apropiat puterii din Rusia, a publicat, azi date șocante privind pierderile suferite de Rusia după invadarea Ucrainei. 9.861 soldați ruși uciși în Ucraina Publicația susține că 16.153 de persoane au fost rănite. Un print secreen al anunțului făcut de Komsomolskaya Pravda a fost publicat pe Twitter de către Yaroslav Trofimov, șeful corespondenților străini ai Wall Street Journal. „Komsomolskaya Pravda, tabloidul pro-Kremlin, spune că, potrivit cifrelor Ministerului rus al Apărării, 9.861 de soldați ruși au murit în Ucraina și 16.153 au fost răniți. Ultima informare oficială rusă a celor uciși în acțiune, pe 2 martie, a fost de 498 persoane. Fascinant că cineva a postat această informație pe surse”, a scris Trofimov, pe Twitter. Komsomolskaya Pravda, the pro-Kremlin tabloid, says that according to Russian ministry of defense numbers, 9,861 Russian soldiers died in Ukraine and 16,153 were injured. The last official Russian KIA figure, on March 2, was 498. Fascinating that someone posted the leaked number. pic.twitter.com/LHrBWIQ49z— Yaroslav Trofimov (@yarotrof) March 21, 2022 Un comentator a completat, susținând că aceste pierderi nu includ victimele soldaților de sub comanda teritoriilor separatiste rusești din Donbas. În Afganistan, URSS ar fi pierdut puțin sub 15.000 de soldați și ar fi înregistrat circa 53.000 de răniți. Acel război a durat însă zece ani. Citește și: Petiție pentru ca iubita lui Putin să fie expulzată din Elveția. Poliția spune că nu are indicii că ea trăiește în această țară

Zelenski: Rusia a suferit în Ucraina pierderi fără precedent în ultimele decenii; 1.300 de soldaţi ucraineni ucişi
Eveniment

Zelenski: Rusia a suferit în Ucraina pierderi fără precedent în ultimele decenii; 1.300 de soldaţi ucraineni ucişi

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că Rusia a suferit pierderi fără precedent în ultimele decenii, după ce a invadat țara sa. Pe de altă parte, tot potrivit lui Zelenski,1.300 de soldaţi ucraineni au fost ucişi. Rusia a suferit pierderi fără precedent "Este cel mai mare pas înapoi pentru armata rusă de decenii", a declarat el într-o înregistrare de pe Telegram. "Nicăieri în altă parte nu au pierdut atât de multe în atât de puţine zile. Forţele noastre fac totul pentru a pune capăt oricărui interes pe care duşmanul îl are pentru a continua acest război. Pierderile ruşilor sunt colosale", a mai spus el. Ucraina susţine că armata rusă a pierdut 360 de tancuri, 1.200 de vehicule blindate, 60 de avioane de avioane de război şi 80 de elicoptere, dar aceste informaţii nu au putut fi verificate independent. Totuşi, notează dpa, şi surse din cadrul serviciilor occidentale au vorbit despre pierderi grele ale Rusiei. Zelenski susţine că uneori trupele ruse au renunţat în masă la război şi că în anumite cazuri mai multe escadroane colaborează pentru a încerca să scape înapoi în Rusia. "Acesta este războiul nostru. Acesta un război pentru independenţa noastră", a mai spus el. Mai târziu, Zelenski a spus, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti străini, că 1.300 de soldaţi ucraineni au murit de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie. Raport de unu la zece "Au fost ucişi circa 1.300 de soldaţi de-ai noştri şi peste 12.000 din Rusia", a spus Zelenski, potrivit dpa. Până acum, Ucraina nu a dat publicităţii informaţii despre propriile pierderi din rândul armatei, limitându-se doar la militarii care şi-au pierdut viaţa din armata rusă. Este "un raport de unu la zece, dar asta nu mă face fericit", a mai spus Zelenski, potrivit AFP. Pe 2 martie, armata rusă, care a angajat până acum 150.000 de soldaţi în luptă, a anunţat că pierdut aproape 500 de militari. De atunci nu a mai furnizat niciun bilanţ, deşi luptele continuă în numeroase oraşe din Ucraina. Citește și: VIDEO Rușii și-au găsit dușmanii în Ucraina: bolnavii de cancer. În ziua a 17-a de război, bombardează o clinică din Nikolaev. Rușii se apropie și de Kiev Pe 8 martie, după aproape două săptămâni de conflict, Pentagonul a evocat o estimare cuprinsă între 2.000 şi 4.000 de morţi ruşi.

Bilanțul pierderilor Rusiei: 4.500 de soldați uciși, 150 de tancuri, 26 de elicoptere (Statul Major ucrainean)
Internațional

Bilanțul pierderilor Rusiei: 4.500 de soldați uciși, 150 de tancuri, 26 de elicoptere (Statul Major ucrainean)

Bilanțul pierderilor Rusiei a atins 4.500 de soldați uciși, 150 de tancuri, 26 de elicoptere, susține Statul Major al armatei ucrainene. Potrivit unei postări pe Facebook a conducerii militare a armatei ucrainene, aceste date sunt complicate de intensitatea luptelor. Bilanțul pierderilor Rusiei „Sute de unități de mașini blindate și tancuri în toată Ucraina au fost abandonate de-a lungul drumurilor”, se mai arată în postare. Partea ucraineană mai vorbește de 27 de avioane distruse sau avariate. „Pe lângă asta, starea morală și psihologică a trupelor de ocupație este scăzută”, susțin ucrainenii. Citește și: În timp ce Putin abandonează cadavrele soldaților, Ucraina lansează un site pentru ca ruşii să-şi găsească morţii Ei insistă pe implicarea Belarusului în spriinirea Rusiei. „Federația Rusă continuă acumularea tehnologiei aviatice și activarea forțelor speciale pe teritoriul Republicii Belarus. Peste 50 de avioane, 10 elicoptere și 2 avioane An-124 sunt concentrate pe Aeroportul Machulichy. Avioanele de transport decolează constant de pe aeroporturile Baranovici și Machulichy spre Ucraina”, se arată în postare. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Greva de la STB a generat pierderi de 13-14 milioane de lei, spune Nicușor Dan
Eveniment

Greva de la STB a generat pierderi de 13-14 milioane de lei, spune Nicușor Dan

Greva STB, pierderi de 13-14 milioane lei, a estimat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Greva STB, pierderi de 13-14 milioane lei "Există o pierdere cam de 13-14 milioane de lei. (...) Această companie este subordonată Consiliului. Are o adunare generală, un consiliu de administraţie şi un director. Tot ce au făcut aceste conduceri ale societăţii de transport a fost să aplice legea şi contractele între ea şi diferiţi angajaţi. În momentul acesta s-au constituit comisii de disciplină care analizează ce s-a întâmplat. În urma acestor comisii de disciplină o să vedem inclusiv oameni cărora li se va desface contractul de muncă, pentru că realmente nu au respectat ceea ce scrie în el", a spus Nicuşor Dan, pentru B1Tv. Pe de altă parte, el a precizat că ar trebui avut în vedere cine sunt "cei care au incitat" la acţiunea ilegală de protest. STB, condusă ani de zile de sindicat "Ani de zile această societate a fost condusă practic de sindicat. Am vorbit cu oameni care mi-au spus: nu intrai în sindicat, primeai turele cele mai grele sau stăteai sau nu ţi se repara maşina. Şi în sfârşit există o încercare de a organiza această societate de transport public în mod profesionist, pe bază de principii de management. Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR Şi de aici a venit această solicitare care părea absurdă, de demitere a directorului general", a spus Nicuşor Dan. Edilul-şef a mai precizat că situaţia STB a fost "stabilizată", în condiţiile în care la începutul mandatului său societatea avea datorii de 1,2 miliarde lei. Totodată, el a precizat că STB va fi reformată. Cu ochii pe motorină "O să fim foarte atenţi la consumul de motorină. O să fim foarte atenţi la acele creşteri artificiale de venituri, prin chematul oamenilor din zile libere. O să fim foarte atenţi la urmărirea prin cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public a respectării orarelor. O să avem în continuare controale şi o să implementăm foarte curând un sistem unitar informatic pe toate autobuzele, astfel încât să vedem cine pleacă, din vina lui, în întârziere din staţie", a declarat edilul general. În ce priveşte o eventuală externalizare a unor activităţi, precum cea de pază, Nicuşor Dan a declarat că o parte dintre angajaţii care se ocupau de acest aspect ar urma să fie direcţionaţi către activitatea de control sau cea de curăţenie a autovehiculelor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră