joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: piedone

123 articole
Eveniment

Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile

Premierul Marcel Ciolacu va acorda oamenilor lui Dan Voiculescu 6-7 locuri eligibile pe listele de candidați PSD, afirmă surse politice. Citește și: După fabulosul dar de nuntă, de 400.000 de euro, George Simion a dat lovitura și cu darul de la botezul copilului său: cât două case auriste Și în legislatura 2020-2024 Dan Voiculescu și-a plasat clienții politici din PUSL, formațiunea politică pe care o controlează, pe listele PSD, dar patronul, de facto, al Antenei 3 a avut doar patru deputați, unul dintre aceștia fiind Vlad Piedone Popescu, fiul primarului Sectorului 5. Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile Acum, Vlad Piedone Popescu a fost ales primar al Sectorului 5, iar tatăl său ar urma să fie senator de Giurgiu, ales pe listele PSD. Alte două poziții eligibile primite de PUSL vor fi la București, locul șapte la Senat și opt la Camera Deputaților, tot pe listele PSD. Dan Voiculescu a scris pe blogul său că el personal nu va candida. Știrile pozitive despre Marcel Ciolacu au explodat pe site-ul Antenei 3 în ultimele săptămâni: „«Nicio creștere de taxe în 2025», anunță PSD. Cum vrea să convingă Guvernul Comisia Europeană că poate reduce deficitul în 7 ani”, „Marcel Ciolacu spune ce face ca să nu cadă în tentaţia puterii: «Nu am yesmeni. Mihai Tudose nu e un om comod, e un calvar»" sau „Politicile Guvernului social-democrat aduc un nou record de români angajați. Peste 5.36 milioane de salariați în mandatul Ciolacu”.

Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile Foto: Inquam/Octav Ganea
Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare

Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare. Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, a declarat că o decizie privind o candidatură a lui Victor Ponta pe listele social-democraţilor la alegerile parlamentare urmează să fie decisă în forurile de conducere ale partidului, subliniind că acesta "nu a fost un premier slab". Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare "E o propunere venită de la organizaţia de la Dâmboviţa şi vom vedea ce decizie vom lua în biroul permanent al partidului", a declarat Ciolacu, marţi seară, la Digi 24. Citește și: EXCLUSIV Avere de polițist de provincie: două vile, două apartamente, opt case de vacanță, terenuri, spațiu comercial, Porsche Cayenne. Explicația DNA: afaceri ilegale prin interpuși cu bani UE "Victor Ponta să ştiţi că nu a fost un premier slab. Victor Ponta a pierdut nişte alegeri, din punctul meu de vedere, din cauza imaturităţii politice pe care o avea în acel moment şi a felului său de a fi mai arogant decât acceptă români. Victor Ponta n-a fost un premier prost", a adăugat acesta. Întrebat dacă este de acord cu o afirmaţie făcută de fostul premier, potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis "a fost pus pentru a respecta cerinţele unora din exterior, nu interesele României", Marcel Ciolacu a răspuns că Ponta este responsabil pentru propriile declaraţii. "Pe mine mă interesează Victor Ponta dacă a făcut de râs România şi n-a făcut-o. Dacă guvernul condus de el a dăunat României şi n-a dăunat şi dacă e un om de stânga. În rest, declaraţiile sale politice, e responsabil ", a declarat Ciolacu. Piedone nu e "interlop", ci "om de stângă" Pe de altă parte, în legătură cu posibilitatea ca lista PSD Giurgiu pentru Senat să fie deschisă de Cristian Popescu Piedone, liderul social-democrat a punctat că Piedone este "un om de stânga", nu "vreun interlop", dar nu a fost luată încă o decizie. "Adunaţi toate voturile doamnei Gabriela Firea, domnului Piedone, candidatului PNL şi veţi vedea că n-ar fi ajuns să-l bată pe Nicuşor Dan. Asta ca şi o constatare, aşa, contabilicească. Cristian Popescu Piedone este un om de stânga. Eu n-am auzit, nu-i vreun interlop, e un om mai colorat. Nu am luat o decizie încă în ceea ce priveşte candidatura sa. Vom lua o decizie. Nu candidează, după cum aţi spus şi dumneavoastră. Dacă e să luăm decizia, este dacă va candida la Giurgiu sau nu. Deci nu va candida în Bucureşti ", a declarat Ciolacu.

PSD i-a cedat lui Dan Voiculescu Foto: Captură video
Politică

PSD i-a cedat lui Dan Voiculescu

PSD i-a cedat lui Dan Voiculescu pozițiile șapte de la Senat și opt, la Camera Deputaților, eligibile, de pe listele din București, afirmă surse politice. La ora redactării acestei știri nu era clar ce persoane vor ocupa aceste poziții. Dan Voiculescu a scris, pe blogul său, că el personal nu va candida. Dan Voiculescu Foto: blogul personal Dan Voiculescu și-ar putea plasa clientela și pe listele din alte județe. Citește și: Pe modelul Dragnea, Ciolacu a umplut Buzăul de baze sportive în ultimii doi ani. De zece ani, statul investește în sportul de performanță de pe stadioane Este posibil ca, în schimbul acestei decizii a PSD, trustul media controlat de Dan Voiculescu să intensifice sprijinul pentru candidatura la președinție a lui Marcel Ciolacu. În primăvară, Antena 3 l-a mediatizat puternic pe Mircea Geoană. PSD i-a cedat lui Dan Voiculescu Fostul primar PUSL al Sectorului 5, Piedone Popescu, ar putea fi preluatpe lista PSD din Giurgiu, urmând să candideze la Senat. Și în 2020, Marcel Ciolacu a plasat pe listele PSD mai mulți oamenidin partidul lui Dan Voiculescu, precum Grațiela Gavrilescu sau Popescu Vlad-Piedone, fiul primarului de la Sectorul 5. Vlad-Piedone Popescu a fost ales acum primar al acestui sector, în locul tatălui său. Elisabeta Lipă, Victoria Stoiciu şi Florin Jianu se vor afla pe lista PSD la alegerile parlamentare, au precizat surse din PSD, existând discuţii şi cu Victor Ponta privind o candidatură, dar fără nicio decizie până în acest moment, arăta, azi, news.ro.

Ciolacu îl plagiază pe Piedone și își face campanie la cașcaval. Mâncând Foto: Captură video
Politică

Ciolacu îl plagiază pe Piedone

Premierul Marcel Ciolacu îl plagiază pe Cristian Popescu Piedone: își face campanie electorală la piață, unde îndeasă „brânză și pastramă”. Filmarea a fost distribuită doar pe TikTok, unde avea aproape 200.000 de vizualizări. Citește și: Dan Voiculescu i-a aliniat la postul său pe toți candidații importanți la președinție. Lasconi a beneficiat deja de o emisiune publicitară cu Gâdea Ciolacu îl plagiază pe Piedone În februarie 2024, fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a distribuit pe mai multe rețele sociale o filmare grotească în care lua o gustare „câmpenească ardelenească” într-un târg de haine dubioase, parfumuri la litru și alcool ieftin. Ignorând kitschul și provenineța dubioasă a mărfurilor, primarul a susținut că acolo găsește slănină bună, pe care a mâncat-o cu ceapă roșie. În filmarea postată de Ciolacu pe TikTok, acesta apare gustând brânză și pastramă de la vânzătorii locali și spunând „Mamă, ce bună este”. @marcel_ciolacu Noi, românii, avem un mod extraordinar de a ne promova produsele tradiționale. #FestivalulCaşcavalei #marcelciolacu #unpresedintepentrutoti ♬ sunet original - marcel_ciolacu Șeful Guvernului plătește fără să clipească 80 de lei pe o bucată de cașcaval, o sumă neobișnuit de mare. El i-a cumpărat și ministrului Alexandru Rafila un kilogram de cașcaval, anunțând că urmează ziua de naștere a acestuia - relatează presa locală. „Noi, românii, avem un mod extraordinar de a ne promova produsele tradiționale. #FestivalulCaşcavalei #marcelciolacu #unpresedintepentrutoti”, a scris candidatul PSD pe TikTok. Premierul Marcel Ciolacu a fost, sâmbătă, pe Valea Doftanei, la Festivalul Cașcavelei, după o vizită în comuna Cornu, județul Prahova. Ciolacu a mers la festival împreună cu mai mulți miniștrii, Sorin Grindeanu, Alexandru Rafila, Radu Oprea, și vicepremierul Marian Neacșu. Au fost alături de el și europarlamentarul Mihai Tudose și primarul din Cornu, Cornel Nanu. Vineri, la acest târg a venit și președintele AUR, George Simion.

Va candida Piedone pe listele PSD? (sursa: Facebook/Cristian Popescu Piedone)
Eveniment

Va candida Piedone pe listele PSD?

Va candida Piedone pe listele PSD? Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută în localitatea prahoveană Cornu, că se poartă discuţii în interiorul partidului despre o eventuală candidatură a lui Cristian Popescu Piedone pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. Va candida Piedone pe listele PSD? Marcel Ciolacu a efectuat, sâmbătă, o vizită la Şcoala Gimnazială "Profesor Cristea Stănescu" din comuna Cornu pentru a vedea stadiul pregătirii acesteia pentru noul an şcolar. Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului, tupeu colosal în legătură cu recalcularea pensiilor: Analizăm criticile formulate, vă anunțăm noi când e ceva În timpul vizitei acesta a declarat că se poartă discuţii în interiorul partidului despre o eventuală candidatură a lui Cristian Popescu Piedone pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. "Am discutat cu preşedinta organizaţiei de Bucureşti, nu am discutat cu preşedinţii organizaţiilor de sector. Este a doua regională pe care o facem. (...) Haideţi să vedem! E o discuţie pe care o avem în interiorul partidului", a spus liderul PSD, fiind întrebat despre candidatura fostului primar al sectorului 5 pe lista PSD pentru parlamentare.

Piedone promite să se răzbune pe Iohannis  Foto: News.ro
Politică

Piedone promite să se răzbune pe Iohannis

Piedone Popescu, încă primar al Sectorului 5 și prietenul lui Sebastian Burduja, promite să se răzbune pe președintele Klaus Iohannis și îl atacă dur pe Nicolae Ciucă, liderul PNL. În filmarea atașată postării, la minutul 4.40, Piedone le spune unor doamne din Piața Vitan Bârzești: „Pe cine facem președinte? (...) Îl votăm pe Ciolacu!”. „Nu suport gândacii! Cum nu-i suport nici pe șefii gândacilor! Unul dintre ei… zece ani și-a bătut joc de popor și de țară! Un… arogant jenant! Știu că EL m-a vrut în pușcărie! Știu… Și mai știu și alții… Tocmai d-aia, îl aștept să pice de pe piedestalul furat, să pot să-l umilesc public, într-o zi… Pentru toate fărădelegile comise!”, a scris Piedone Popescu pe Facebook. „Semn că Dl. Romancier Fără Condei, săracu’… zero soldat patriot, zero ZMEU Mercenar, posibil! Dar soldat patriot… refuz ipoteza!”, l-a atacat Piedone pe Ciucă, deși nu i-a scris numele. Piedone promite să se răzbune pe Iohannis „L-am cautat pe soldatul universal printre oameni și nu l-am găsit! La raionul cu praștii… au ras de el, spunându-mi că l-au zărit pe un afiș monoton și decolorat de arșiță și de așteptarea pseudo-cărții de două-trei milioane reclamă… (momentan) Beduini n-am găsit printre oamenii târgului cu de toate! I-aș fi întrebat dacă l-au zărit vreodată prin nisipurile arabe, cum ne povestea, cândva, pe undeva… Semn că Dl. Romancier Fără Condei, săracu’… zero soldat patriot, zero ZMEUMercenar, posibil! Dar soldat patriot… refuz ipoteza! Nu suport gândacii! Cum nu-i suport nici pe șefii gândacilor! Unul dintre ei… zece ani și-a bătut joc de popor și de țară! Un… arogant jenant! Știu că EL m-a vrut în pușcărie! Știu… Și mai știu și alții… Tocmai d-aia, îl aștept să pice de pe piedestalul furat, să pot să-l umilesc public, într-o zi… Pentru toate fărădelegile comise! AM ZIS! Despre agenții imobiliari haioși… Dumnezeu să fie cu ei și să le fie viața tihnită! Despre doamnele politicii românești, RESPECT și CONSIDERAȚIE! În timpul liber, voi fi prezent printre oamenii buni din țara largă! O să le spun tuturor să voteze cu sufletul lor de români! România NU MAI TREBUIE BATJOCORITĂ! Ajunge! Cu respect pentru oamenii buni, viitorul senator CRISTIAN VICTOR POPESCU PIEDONE ”, a scris Piedone pe Facebook. Foto: Inquam/Octav Ganea În mai 2024, Piedone, care l acel moment candida la primăria București, a participat la o lansare de carte a contracandidatului liberal Sebastian Burduja.

Clotilde Armand ar fi câștigat Sectorul 1  Foto: Facebook
Politică

Armand ar fi câștigat Sectorul 1

Clotilde Armand ar fi câștigat Sectorul 1, arată ultimele date ale unui exit poll CURS/Avangarde. Potrivit acestui exit poll, Armand ar fi obținut 42% din voturi, iar George Tuță (PSD-PNL) - 40%. Ramona Bruynseels de la AUR a strâns 6% din voturi, iar Liviu Negoiță (PUSL) doar 5%. Citește și: Nicușor Dan și-a umilit adversarii: este la circa 20% în fața lui Firea. Candidata PSD anunță că nu crede în exit poll-uri Armand ar fi câștigat Sectorul 1 La Timișoara, Dominic Fritz a anunțat că a câștigat, potrivit numărătorii paralele. „Dragi prieteni, ce a fost acum o oră, doar nişte zvonuri, acuma este o certitudine, Alianţa Timişoara Unită a câştigat Timişoara. După numărătoarea noastră paralelă, avem deocamdată, din 207 secţii, 45 de secţii cu rezultate pentru primar, deci cam un sfert din secţii avem rezultate şi după aceste rezultate, Dominic Fritz a câştigat 49 la sută şi Nicolae Robu a câştigat 35 la sută”, a declarat Dominic Fritz. „Conform numărătorilor paralele efectuate de partidele politice, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a câștigat un nou mandat în fruntea municipiului”, a anunțat Ziarul de Bacău. Pe de altă parte, la Sectorul 5, Piedone Jr a preluat primăria condusă până acum de tatăl său. „Oameni buni, vă mulţumesc pentru încredere! «Piedone» este o marcă populară creată de oameni, crescută de oameni, protejată de oameni, strict pentru oameni! (...) Astăzi, oamenii buni au decis că povestea Piedone trebuie să meargă mai departe şi să continue să facă imposibilul posibil”, a scris pe Facebook fiul lui Cristian Popescu Piedone. Citește și: GALERIE FOTO Imaginea împietririi: Firea, paralizată de scorul obținut de Nicușor Dan. Vechiul și noul primar, atitudine de star rock

Nicușor Dan și-a umilit adversarii Foto: Facebook
Politică

Nicușor Dan și-a umilit adversarii

Nicușor Dan și-a umilit adversarii: este la circa 20% în fața lui Firea, arată ultimele date culese de operatorii de teren care execută exit poll-uri. Însă candidata PSD a spus că nu crede în exit poll-uri. Citește și: Colecția de mașini și vila uriașă a lui Andrei Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu, bugetar, candidat PSD și client al familiei Firea-Pandele Nicușor Dan și-a umilit adversarii Potrivit ultimelor date, Nicușor Dan ar fi cumulat 44% din intenția de vot, Gabriela Firea - 24%, Piedone - 16%, iar Sebastian Burduja - 12%. La ora 22.00 vor fi anunțate oficial rezultatele exit poll-urilor. „Eu voi avea o declarație după ce vom avea cifrele oficiale. Știți părerea mea despre Exit Poll-uri. Data trecută mă dădeau la 10 procente în spate și, până la urmă, au fost doar 4 procente. Le cer colegilor mei să nu mai plece din secții, să plece fără a semna procesele verbale. Le cer colegilor mei să stea în secții și să apere voturile noastre. Citește și: GALERIE FOTO Cum au ieșit din cabina de vot principalii candidați pentru București: Piedone – încruntat, Firea – încordată, Burduja – resemnat, Nicușor – zâmbitor Știți părerea mea este exit-poll-uri, de ce să vorbim ca niște învinși? Eu vreau să așteptăm numărătoarea tuturor voturilor, până la ultimul vot de la ultima secție de votare”, a declarat Firea

Nicușor Dan spulberă în București Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Nicușor Dan spulberă în București

Rezultate neoficiale exit poll, ora 14.00: Nicușor Dan spulberă în București, Dreapta Unită este pe primul loc în Capitală, iar Clotilde Armand ar putea câștiga Sectorul 1. Citește și: Colecția de mașini și vila uriașă a lui Andrei Iordănescu, fiul lui Anghel Iordănescu, bugetar, candidat PSD și client al familiei Firea-Pandele Nicușor Dan spulberă în București Potrivit acestor date, la ora 14.00, din datele culese de operatorii de teren care adună date pentru exit poll-urile care vor fi prezentate după închiderea urnelor, actualul primar al Capitalei ar fi fost votat de 37% dintre alegătorii care veniseră la urne până la acea oră. El era urmat de Gabriela Firea - 26%, Piedone - 16% și Sebastian Burduja - 14%. În ceea ce privește votul pentru Consiliul General al Municipiului București, Dreapta Unită (USR-PMP-Forța dreptei) era pe primul loc, cu 31% din voturi, PSD - 28%, AUR - 13% și PNL - doar 12%. În Sectorul 1, datele culese de operatorii din teren arătau că Clotilde Armand (USR) are 41% din voturi, în timp ce George Tuță (PNL-PSD) ar fi strâns 37%. Citește și: GALERIE FOTO Cum au ieșit din cabina de vot principalii candidați pentru București: Piedone – încruntat, Firea – încordată, Burduja – resemnat, Nicușor – zâmbitor Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare, la nivel naţional, a fost la ora 16.00 32.36 %, iar la alegerile locale 31,8 %, conform datelor oficiale anunţate de BEC. La alegerile europarlamentare din 2019, la aceeaşi oră, prezenţa era 31.29 %, iar la alegerile locale din 2020 a fost 30,94%.

Piedone e sămânța de floarea soarelui - mestecată, nu plantată
Politică

Piedone e sămânța de floarea soarelui - mestecată, nu plantată

Sociologul Barbu Mateescu comentează pe Facebook informațiile din sondajele pe București care au fost făcute publice și, la final, afirmă: „Firea e Bucureștiul bisericilor. Piedone e sămânța de floarea soarelui - mestecată, nu plantată - și șaorma mai ieftinache, despre care nu se scriu articole”. Citește și: Salariul uriaș al pesedistului care conduce Unifarm, deși n-are legătură cu domeniul. Compania, pe pierdere, are plăți restante de 1,3 miliarde de lei și n-are un site funcțional Însă Barbu Mateescu avertizează că electoratul lui Nicușor Dan ar putea fi demobilizat de informațiile care arată că acesta va câștiga. În același timp, alegătorii Gabrielei Firea sunt disciplinați, ceea ce ar putea duce chiar la o victorie a candidatului PSD. Piedone e sămânța de floarea soarelui - mestecată, nu plantată „Firea va avea un bonus, electoratul ei fiind mai vârstnic și luând votul mai în serios. La demobilizare majoră pentru electoratul lui ND, ajungem din greșeală în cifrele din scenariul Sociopol-CURS-Avangarde-Epsilon”, spune el. Aceste sondaje, prezentate în ultimele zile, arată o creștere a intenției de vot pentru Firea. Barbu Mateescu amintește și de faptul că Nicușor Dan a fost nevoit să-și mobilizeze electoratul anunțând că Gabriela Firea ar putea câștiga, dacă electoratul său nu se mobilizează: „Cifrele sunt așa de demobilizante pentru votanții lui Nicușor («aaaa, oricum iese») că a fost nevoie ca primarul să iasă în public să afirme că totuși Firea mai are o șansă”. „Vedem un efort coordonat al campaniei Gabrielei Firea de a impune o imagine apropo de vot (...) O teorie interesantă: dacă cifrele sunt false, tot efortul campaniei de propagandă prin sondaje se duce pentru ca Firea să termine pe locul DOI, ea fiind acum pe TREI”, a apreciat Mateescu. „În consecință cred că aceste alegeri locale vor prinde destul de bine mozaicul social al Bucureștiului. ND, fără a fi progresist de să apară în New York Times, a prins ceva voturi de stânga tinerică (cea autentică, nu PSD) unindu-le cu clasa de mijloc non-peristatală încă rămasă în capitală (...) Despre spațiul electoral/Bucureștiul lui Burduja voi putea spune mai multe după ce vedem rezultatele și poate și niște rezultate detaliate de exit poll”, a concluzionat el.

Piedone, Caramitru, Gușă și Realitatea TV, împreună împotriva lui Nicușor Dan
Politică

Piedone, Caramitru, Gușă și Realitatea TV

Personajele care au rostogolit informația că Nicușor Dan ar fi fost turnător: Piedone, Caramitru, Gușă și Realitatea TV, postul penalului Maricel Păcuraru. Ieri, o grupare din PSD a distribuit presei un document al Securității în care se afirmă că Nicușor Dan ar fi colaborat cu poliția politică a regimului comunist în perioada în care făcea parte din lotul de elevi care participau la olimpiadele internaționale de matematică. Însă documentul este plin de erori care arată că este un fals. În plus, Nicușor Dan a mai fost verificat de CNSAS și de fiecare dată s-a constatat că nu a colaborat cu Securitatea. Citește și: Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006 Cu toate acestea, mai multe personaje publice au afirmat, pe baza documentului furnizat de PSD, că Nicușor Dan a fost turnător și l-au atacat brutal. Printre aceștia, Cristian Popescu Piedone, ai cărui părinți lucrau la ambasada României în Egipt, în anii regimurilor Dej și Ceaușescu. În 2019, Caramitru era consilierul lui Dan Barna. Piedone, Caramitru, Gușă și Realitatea TV Andrei Caramitru, care apare pe lista personajelor cărora Sebastian Burduja le mulțumește în cartea sa „Planul pentru București”: „Deci Nicușor a colaborat cu securitatea lui ceasca - a turnat de atunci de mic pe ceilalți olimpici și pe profesori. E securist ok ? Turnător. Acuma se explică multe - Coldea, Matei păun, de unde veneau banii , de ce rușii finanțează. Toată încrengătura mizeră din spatele lui”. Piedone: „Tovarășului nicusor, june turnător, din invidie, pentru o ciungă străină, un borcan de vegeta și o pereche de espadrile din montol! (...) Aud că ai vomat abjecții pe coli veline și ai făcut mame și prunci să sufere în întunericul dictat de Securitate!” Cozmin Gușă: „Nicușor Dan apare în postura de «puiuț» al fostei Securități, oamenii normali nici nu se miră, dar gealații tocmiți de Coldea îi sar în ajutor” Realitatea TV, post controlat de penalul Maricel Păcuraru, condamnat în 2014 la patru ani de închisoare cu executare, a dezbătut masiv subiectul, susținând vinovăția lui Nicușor Dan. „Nicușor Dan, racolat de Securitate! A TURNAT doi colegi și un profesor de la olimpiadă - DOCUMENT exploziv”, este un titlu de pe site-ul acestui post. Această campanie apare după ce, timp de mai multe săptămâni, împotriva lui Nicușor Dan a fost dusă o campanie în care era acuzat că ar fi finanțat de Rusia. Aceste acuzații au fost preluate de Andrei Caramitru și de Sebastian Burduja.

Firea, primul atac direct la Piedone Foto: Inquam/Florin Albei
Politică

Firea, primul atac direct la Piedone

Candidata PSD la funcția de primar al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat azi primul atac direct la Cristian Popescu Piedone, care nu vrea să se retragă din competiția pentru funcția de edil-șef al Bucureștiului și să o susțină pe ea: „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4”, a spus Firea într-o filmare postată pe Facebook. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat În această filmare, Firea apare alături de Adrian Vigheciu, candidatul PSD la funcția de primar al Sectorului 5. Actualul primar al acestui sector îl susține pe fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone, pentru funcția de edil al Sectorului 5. Familia Piedone și liderii PSD Foto: Facebook Firea, primul atac direct la Piedone „Ne dorim mai multe investiții în școlile Sectorului 5, să nu se mai învețe în trei schimburi”, a spus Firea. „Copiii din Sectorul 5 merită grădinițe și școli ca-n Sectoarele 3 și 4. Copiii din întreaga Capitală merită să nu mai învețe în trei schimburi sau în containere, să aibă pază și siguranță, clădirile să fie dotate modern. Împreună cu Adrian Vigheciu, colegul meu candidat la Primăria Sectorului 5, am un plan clar pentru preșcolarii și elevii din București. Prin colaborarea dintre Primăria Capitalei și primăriile de sectoare putem crește numărul de locuri în creșe și grădinițe, putem să le asigurăm copiilor condiții mai bune pentru o educație sănătoasă și putem veni în sprijinul părinților cu programe after-school. Trebuie să ducem și în Sectorul 5 modelul de succes implementat de colegii noștri Robert Negoita, primarul Sectorului 3, și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. Creșele, grădinițele și școlile din aceste două sectoare sunt moderne, sigure și un mediu potrivit pentru viitorul copiilor capitalei”, a scris pe Facebook candidata PSD.

Piedone, la lansarea cărții lui Burduja Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Piedone, la lansarea cărții lui Burduja

Cristian Popescu Piedone, cu bacalaureatul luat la 35 de ani, s-a dus la Târgul de Carte, Bookfest, la lansarea cărții lui Sebastian Burduja. Cartea sa, „Planul pentru Bucureşti", a fost editată de editura Litera. DeFapt a arătat că primarul Sectorului V, Cristian Popescu Piedone, are o clasă peste edlilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan: el a absolvit liceul de XIII clase, la fără frecvență, la 35 de ani. Pe de altă parte, actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a absolvit doar 12 clase, la liceul Radu Negru din Făgăraș. Notele lui Piedone la bacalaureat au fost, potrivit Curentul: 5,12 la Limba şi literatura română (scris), 6 la Limba şi literatura română (oral) și 5 la Matematica (scris). Citește și: Poliția română se laudă că duplicatul permisului de conducere va fi disponibil online, dar este nevoie de „cont de utilizator”, care se obține la ghișeu! Piedone i-a urat succes lui Burduja, cu această ocazie: „Succes. Amândoi pentru Bucureşti". Piedone candidează la funcția de primar general al Capitalei pentru PUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu, iar Burduja pentru PNL. Piedone, la lansarea cărții lui Burduja Candidatul PUSL a reluat laudele sale către liderul PNL București și a spus că programele lor au puncte comune. „Nu este contracandidat, ne-am intersectat, este un om cu bun simţ, care a avut un dialog cu mine civilizat. Suntem doi oameni civilizaţi. Şi eu ştiu să fiu civilizat, dacă sunt tratat ca atare. Ne-am intersectat în aproximativ trei puncte comune pentru dezvoltarea Bucureştiului. Candidăm de la partide diferite, dar există viaţă şi după 9 iunie şi în Consiliul General trebuie să avem o colaborare, indiferent cine iese primar general, domnul Sebastian Burduja sau Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, dacă vă luaţi după sondaje, vă spun sondajul real: este pe locul patru, pe locul trei e Nicuşor Dan, iar finala se joacă între mine şi Sebastian Burduja", a spus Piedone, la Bookfest.

Ciolacu, Firea și Piedone, fotografii cu copii Foto: Facebook Gabriela Firea
Politică

GALERIE FOTO Ciolacu, Firea și Piedone au postat nenumărate fotografii cu copii, în campania electorală, dar șeful AEP, pesedistul Toni Greblă, îl amenință doar pe Nicușor Dan

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, precum și candidații la primăria Capitalei Gabriela Firea și Popescu Piedone au postat nenumărate fotografii cu copii, în campania electorală, dar șeful AEP, pesedistul Toni Greblă îl amenință doar pe Nicușor Dan. Azi, Greblă - multiplu pensionar special, care a fost anchetat de DNA pentru încălcarea embargoului cu Rusia - a spus că, la finalul campaniei electorale, atunci când Nicușor Dan va veni cu materialele foto și video pentru a fi decontate de către AEP, va fi amendat pentru folosirea imaginilor cu copii. Citește și: EXCLUSIV Elevi minori, folosiți pentru a filma un clip electoral pe terenul de sport pentru candidatul AUR Mihai Enache. Profesorul, candidat AUR la CGMB Dar Nicușor Dan a participat, la 25 mai, la o întâlnire cu Consiliul Consultativ al Copiilor în calitate de primar, fără caracter electoral, întrucât cei prezenți nu puteau vota. Ciolacu, Firea și Piedone, fotografii cu copii În schimb, Ciolacu, Firea și Piedone s-au fotografiat cu copii la diferite evenimente, unele având caracter electoral explicit, și apoi au postat fotografii cu aceștia. De exemplu, la 25 mai, Ciolacu a fost la sărbătoarea comunei Izbiceni, unde a făcut fotografii cu minori. La 24 mai, președintele PSD a fost la o acțiune electorală în Caraș-Severin, iar la 18 mai în Vrancea. De la ambele a postat poze cu minori. Popescu Piedone a postat, în campanie, fotografii cu nepoții săi. La 28 mai, candidata Gabriela Firea a menționat, pe Facebook, faptul că a participat la un așa-numit „Guvern al Copiilor și Tinerilor”. „Mi-am propus ca, după alegeri, să înființăm la Primăria Capitalei un Consiliu al Copiilor și Tinerilor, unde să putem discuta despre un București prietenos împreună cu copiii și tinerii”, a scris ea, postând și mai multe fotografii cu minori. La 27 mai, după o acțiune electorală în Capitală, alături de premierul Ciolacu, ea a plasat pe Facebook și fotografii cu copii.

Piedone pare că s-a predat Foto: Facebook
Politică

Piedone pare că s-a predat

Actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pare că s-a predat, abandonând lupta pentru funcția de edil șef al Bucureștiului: „Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe!”, a scris el pe Facebook. De altfel, majoritatea postărilor sale din ultimele zile sunt despre Sectorul 5, încercând să promoveze candidatura fiului său, Vlad Popescu Piedone, la funcția de primar al acestui sector. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% Piedone pare că s-a predat „Pentru mine, comunitatea Sectorului 5 înseamnă totul! Voi, oamenii buni, m-ați ridicat când am fost căzut, voi mi-ați dat apă vie ca să rezist la ananghie! Voi sunteți familia mea, prietenii mei! Că voi fi primar la Capitală sau că nu voi fi… Dumnezeu știe! Indiferent ce se vă întâmpla după 9 iunie, Sectorul 5 va rămâne cu proiectele în derulare și cu un primar tânăr și ambițios: Vlad Popescu Piedone! (...) Oameni buni, aveți încredere! Continuăm să facem treabă! Ca primar general sau ba… voi fi mereu umbra și sfătuitorul lui Vlad Popescu Piedone!”, a scris primarul actual al Sectorului 5. În plus, el a renunțat să-și mai atace adversarii în postările din ultimele zile și s-a concentrat doar pe proiecte pe care le-ar promova dacă ar fi ales primar general al Capitalei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră