marți 14 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

pensionar

20 articole
Eveniment

La spitalul județean Brăila nu sunt bani de medicamente. Trei sferturi din buget se duce pe salarii, doar suma alocată sporurilor o depășește pe cea pentru medicamente

La spitalul județean (SJU) Brăila nu mai sunt bani de medicamente, iar pacienții fie nu-și primesc medicamentația, fie și-o cumpără singuri, arată o publicație locală. Citește și: Salarii imense pentru medicii de la Brașov care se plâng că nu sunt plătiți suficient pentru gărzi și își dau demisiile în bloc Mai mult, un pensionar internat la acest spital s-a plâns că în fișa de externare figurau tratamente de care nu ar fi beneficiat. În 30 decembrie 2022, liftul Spitalului Județean din Brăila s-a prăbușit cu 4 oameni în el, iar doi dintre ei au fost răniți. Poliția a deschis o anchetă, dar nu se știe dacă a fost finalizată. La spitalul Brăila nu sunt bani de medicamente „Am avut o durere în capul pieptului și m-am dus la UPU. Am fost internat în spital și, timp de două zile, nu mi s-a administrat nicio pastilă, niciun calmant, niciun tratament pe motiv că spitalul nu are bani. Am zis ok, bine. Nu aveți bani, dați-mi rețeta cu tratamentul pe care trebuie să-l fac, că mă duc și-l cumpăr eu, doar ca să-mi faceți tratamentul respectiv. Mi s-a făcut tratamentul, după care au realizat că nu e bun tratamentul respectiv și (...) a revenit cu o altă rețetă, alt tratament, în valoare de 600 de lei. Primul tratamentul tot eu mi l-am cumpărat, a fost în jur de 200 de lei, pentru gastrită. Doar că eu am probleme și cu o tahicardie și cu glanda tiroidă. Și această gastrită îmi afecta într-un fel și tahicardia”, s-a plâns Ion Viorel, într-o sesizare transmisă redacției cotidianului ”Obiectiv-Vocea Brăilei”. Citește și: Fabrica de avioane Craiova, condusă de un fost muncitor de la linia de montaj, cu facultate după 40 de ani. Circa 300 de angajați nu au reușit să modernizeze nici un avion IAR Pacientul a cerut externarea și, la plecare, a descoperit că în fișă figurau tratamente de care nu ar fi beneficiat. Aceste tratamente urmează să fie trimise, probabil, pentru decontare, la casa de sănătate, CNAS. Tratament inexistent, trimis la decontare la CNAS „Ce să mai zic, că la externare scria acolo, în fișă, o mulțime de tratamente care de fapt nici nu mi s-au administrat! (...) Am făcut sesizare și la Colegiul Medicilor, am făcut reclamație și la Comisia de etică de la Spitalul Județean. Vreau să aduc la cunoștință că tot ce fac dumnealor cu pacienții în spital, e o bătaie de joc, că îi pune pe pacienți să-și cumpere tratament dacă vor să-i facă bine, altfel nu. Îi uită acolo, pe patul spitalului”, a mai reclamat Ion Viorel, care afirmă că are o pensie de 1.100 de lei pe lună și are doi copii de vârstă școlară. Acest spital nu a mai publicat din 2021 lista salariilor, deși ar fi obligat, prin lege, să facă acest gest de transparență de două ori pe an. La acel moment, în spital erau numeroși medici cu salarii între 15.000 și 22.000 de lei, net. Însă, din bugetul pe 2023 se poate observa că, la venituri de circa 349 de milioane de lei, salariile consumă peste 263 de milioane de lei. Sporurile pentru condiții de muncă și „alte sporuri” consumă 61 de milioane de lei, în timp ce suma alocată medicamentelor este de doar 46 de milioane de lei.

La spitalul județean Brăila nu sunt bani de medicamente. Trei sferturi din buget se duce pe salarii, doar suma alocată sporurilor o depășește pe cea pentru medicamente
În timp ce propovăduiește interzicerea cumului pensie-salariu, Ciolacu l-a reangajat la Guvern pe pensionarul Opaschi (75 de ani), fost consilier al lui Iliescu și fost secretar de stat la Culte
Politică

În timp ce propovăduiește interzicerea cumului pensie-salariu, Ciolacu l-a reangajat la Guvern pe pensionarul Opaschi (75 de ani), fost consilier al lui Iliescu și fost secretar de stat la Culte

În timp ce propovăduiește interzicerea cumului pensie-salariu, premierul PSD Marcel Ciolacu l-a reangajat la Guvern pe Victor Opaschi (75 de ani), fost consilier al lui Iliescu și fost secretar de stat la Culte. Opaschi va fi consilier de stat - cu rang de secretar de stat - la cancelaria premierului. „În Guvernul Ciolacu, nu va exista nicio persoana care să aibă cumul, indiferent de decizia CCR”, spunea la 28 iunie 2023. Au trecut de atunci doar 26 de zile și Ciolacu și-a încălcat angajamentul. Ciolacu l-a reangajat la Guvern pe pensionarul Opaschi Născut în 1948, Victor Opaschi, a fost, din 1971 în 1982, potrivit informațiilor din CV-ul său, “cercetător științific“ la Institutul de Științe Politice - probabil că este vorba de “Institutul de Studii Istorice și Social-Politice“, subordonat secției de propagandă a PCR. Între 1982 și 1983, Opaschi a fost inspector la Departamentul Cultelor. După 1990, el a fost nedezlipit de Iliescu, fie în calitate de consilier al Administrației Prezidențiale, tot la Culte, fie în calitate de consilier senatorial, fie ca secretar general al Fundației “Clubul de la București“, condusă de Iliescu. În 2013, a publicat cartea “Ion Iliescu, om și lider“. Citește și: Andreea Raicu, abandonată pe aeroport de Wizz Air: „Nu am avut unde să dormim, nu ni s-au găsit zboruri imediate, ci după 2-3 zile. Era ora 4 dimineața, tot în aeroport” În 2012, a fost numit de premierul Ponta la conducerea secretariatului de stat pentru Culte și, de atunci, n-a mai fost schimbat, până în 2022, când l-a demis premierul PNL Nicolae Ciucă. Potrivit ultimei declarații de avere, din 2022, în 2021 câștiga circa 10.000 de lei pe lună de la Guvern și avea o pensie de circa 5.000 de lei.

Soțul ministrului Tineretului s-a pensionat. La ce vârstă s-a pensionat și ce pensie are
Politică

Soțul ministrului Tineretului s-a pensionat. La ce vârstă s-a pensionat și ce pensie are

Primarul Florentin Pandele, soțul ministrului Tineretului, Gabriela Firea, s-a pensionat în august 2022, arată ultima declarație de avere depusă de demnitarul din guvernul Ciolacu. Soțul ministrului Tineretului s-a pensionat Potrivit acestei declarații, Pandele s-a pensionat în august 2022, la doar 61 de ani. Gabriela Firea, soția sa, este cu 11 ani mai tânără. Pentru perioada august-decembrie 2022 - declarațiile de avere acoperă anul fiscal precedent - primarul din Voluntari a primit o pensie de 22.997 de lei, deci are o pensie cu puțin sub 4.600 de lei pe lună. Florentin Pandele a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Bătrân și a avut brevet de comandant de cursă lungă. Din 2000 este primar în Voluntari. Salariul său de primar a fost, în 2022, de 120.000 lei/an, în timp ce soția sa a avut o indemnizație de ministru de 150.000 lei/an. Citește și: Interlopul Vandam, lăsat în libertate de sora judecătoare a unui prieten al interlopului. Vandam trăsese cu pistolul pe stradă, judecătoarea Grancea a considerat că nu este pericol public În afară de pensie, Pandele primește și două indemnizații de creștere a copilului. Însă bijuteriile și tablourile familiei sunt estimate la 240.000 de euro. Gabriela Firea și Florentin Pandele s-au căsătorit acum 13 ani, moment marcat, la acea vreme, de o petrecere fabuloasă la care au luat parte zeci de personalități ale lumii politice, iar nași au fost Gigi Becali și soția lui, Luminița. Ambii mai fuseseră căsătoriți anterior.

Un polițist pensionat, în vârstă de 45 de ani, și-a înjunghiat mama la beție. Femeia a murit
Eveniment

Un polițist pensionat, în vârstă de 45 de ani, și-a înjunghiat mama la beție. Femeia a murit

Pensionat (45 ani), și-a ucis mama. Tiberius Ghelbere avea probleme cu alcoolul, devenind violent după câteva pahare. Pensionat (45 ani), și-a ucis mama Acesta venea deseori la mama lui, care locuia pe strada Bacinschi, la etajul întâi al unui bloc turn de lângă Gară, în zona Codreanu din Iași. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Joi spre vineri noapte, Ghelbere ar fi mers la mama lui iar între cei doi ar fi izbucnit o ceartă, auzită de vecini. Citește și: Cât plătea Dan Diaconescu pentru sex cu minore gemene: 300-400 de lei pe partidă. Fostul jurnalist a fost prins din întâmplare: s-au găsit înregistrări într-un telefon dintr-o speță de furt Individul ar fi înjunghiat-o pe femeie cu un cuţit, apoi şi-ar fi sunat concubina şi ar fi minţit-o că a găsit-o pe mama lui într-o baltă de sânge. Continuarea, în Ziarul de Iași.

FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina
Internațional

FOTO Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina

Un pensionar finlandez i-a donat lui Putin o mașină de spălat, ca să nu mai jefuiască Ucraina. Pensionarul a transportat mașina de spălat cu tramvaiul și a lăsat-o în fața ambasadei ruse la Helsinki. În plus, pensionarul a lăsat și o notă, în care face apel către Putin ca, având în vedere că a primit această mașină de spălat uzată, să nu mai ia altele de la ucraineni, cu ajutorul armatei sale. Mesajul cetățeanului finlandez vine după ce presa a prezentat multiple dovezi ale jafurilor pe scară largă ale soldaților ruși care au invadat Ucraina, de la găini vii la laptopuri și mașini de spălat. Tuokiokuva ajastamme ratikassa: kanssamatkustaja kuljetti vanhaa pyykinpesukonettaan Venäjän suurlähetystölle. #ukrainansota #Helsinki pic.twitter.com/Q89nqbfFPR— Ilkka Hemmilä (@IlkkaHemmila) April 12, 2022 Un pensionar i-a donat lui Putin o mașină de spălat Pensionarul a scris mesajul și-n finlandeză, și-n rusă. Presa finlandeză nu a aflat numele celui care a făcut acest gest, dar o fotografie cu mașina de spălat în tramvai, pe drumul spre ambasadă, apare pe rețelele sociale. Administrația din Helsinki a anunțat că nu va ridica mașina de spălat din fața ambasadei, întrucât întreținerea acelui spațiu revine instituției, respectiv Ambasadei Rusiei în Finlanda. În plus, autoritățile locale consideră că riscul unor accidente este extrem de mic. Un gest asemănător a fost făcut în fața ambasadei ruse la Varșovia, unde au fost aruncate haine și echipamente electrice stricate, în semn de protest față de jaful din Ucraina. Embassy of Russia in Poland. Join in your countries pic.twitter.com/UGFZDOSQKd— Stanislav Aseyev (@AseyevStanislav) April 13, 2022 Finlanda urmează să decidă „în câteva săptămâni” dacă va cere aderarea la NATO, a spus miercuri premierul finlandez Sanna Marin. Într-o declarație făcută în urma unei întâlniri cu premierul suedez Magdalena Andersson, Marin a spus că cea mai bună soluție ar fi o coordonare între cele două țări, pentru a lua decizii de securitate similare. „Trebuie să avem o viziune asupra viitorului și folosim această perioadă pentru a analiza și, de asemenea, pentru a stabili opinii comune când vine vorba de securitate”, a spus Marin. „Nu voi da un termen pentru luarea deciziilor, dar cred că e vorba de câteva săptămâni, nu de luni,” a adăugat ea.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră