După pana de curent de la Cannes, un nou incident în Franța: un incendiu suspect lasă Nisa în beznă
Nouă pană de curent în Franța. După o pană majoră de curent care a afectat Cannes și zonele învecinate, un nou incident s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în vestul orașului Nisa. Un transformator electric a fost incendiat în mod deliberat, potrivit autorităților locale. Nouă pană de curent în Franța Duminică, în zori, aproximativ 45.000 de gospodării din orașul Nisa au fost afectate de o pană de curent provocată de un incendiu izbucnit în timpul nopții la un transformator electric. Citește și: Protestul la care a instigat George Simion pe 26 mai, neautorizat: Jandarmeria nu a fost notificată oficial Primarul Nisei, Christian Estrosi, a declarat pe platforma X că este vorba despre „acte rău intenționate”. Mai multe publicații franceze au relatat că Parchetul suspectează o acțiune deliberată. Potrivit primarului, alimentarea cu energie a fost restabilită rapid în majoritatea zonelor afectate. Sabotajul de la Cannes Cu o zi înainte, sâmbătă, aproximativ 160.000 de gospodării din Cannes și localitățile învecinate au fost deconectate de la rețeaua electrică timp de mai multe ore. Incendiul de la o centrală electrică din apropiere este considerat de jandarmerie ca având cauze suspecte, posibil criminale. De asemenea, un stâlp s-a prăbușit peste o linie de înaltă tensiune, accentuând problemele de alimentare. Deocamdată, nu este clar dacă cele două incidente, de la Cannes și Nisa, au legătură între ele.