sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: moldova

256 articole
Eveniment

Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare

Poliția din Moldova susține că a dejucat un plan de destabilizare al serviciilor secrete rusești: nu mai puțin de 10 grupări a câte zece persoane au fost instruite pentru provocări la mitingul care se desfășoară la această oră la Chișinău. La miting deja s-au produs altercații între oamenii legii și protestatari, după ce au încercat să forțeze cordonul format din polițiști. Protestul de azi este organizat de partidul ȘOR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare „Agentul nostru sub acoperire, infiltrat în această grupare, a intrat în contact cu persoane din Federația Rusă, care se prezenta drept „main Sandu”. Al doilea cetățean al Federației Ruse, Andrei, a venit în Moldova și avea scopul de a organiza instructajul. Acesta a mai fost în Moldova. Și-a schimbat numele de familie și actele de câteva ori, pentru a nu putea fi urmărit”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful poliției naționale, IGP, citat de newsmaker.ro. „Din toamna anului 2022 au apărut informații privind organizarea dezordinilor în masă în timpul protestelor organizate de unele partide. Poliția, de comun cu procuratura a stabilit câteva repere de lucru privind destabilizarea situației în țară, care urmau să aibă loc în Chișinău. Astfel, s-a stabilit că în acest proces de organizare sunt implicate servicii speciale din Federația Rusă”, a mai arătat comandantul poliției. Șeful poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu El susține că au fost formate 10 grupuri, a câte 10 persoane, care trebuiau să fie instruite pentru provocări. Coordonarea tuturor acțiunilor ar fi organizată de către o persoană din Federația Rusă. Pentru anumite acțiuni, persoanele ar fi primit 10.000 de dolari, menționează șeful IGP. Suma era acordată pentru fiecare diversionist. El spune că persoanelor implicate le-a fost promis suport din partea unor forțe politice din Moldova. Sâmbătă seara au fost reținute 7 persoane, din 25, care au fost duse la poliție. Pe parcursul zilei de 11 martie persoanele au fost reținute și interogate. Șeful IGP a făcut publice înregistrări cu camera ascunsă din timpul instructajelor.

Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare Foto: Facebook Newsmaker.md
Moldova și SUA, apropiere fără precedent (sursa: Facebook/Maia Sandu)
Internațional

Moldova și SUA, apropiere fără precedent

Moldova și SUA, apropiere fără precedent. Administraţia preşedintelui american Joe Biden va oferi Republicii Moldova 300 de milioane de dolari ca asistenţă în sectorul energetic şi va împărtăşi informaţii cu această ţară pe care Rusia încearcă să o destabilizeze, a anunţat vineri Casa Albă. Moldova și SUA, apropiere fără precedent Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat presei că, deşi Statele Unite nu observă vreo ameninţare imediată la adresa Republicii Moldova, administraţia americană crede că Rusia caută să slăbească această mică ţară, să orchestreze acolo o insurecţie şi să instaleze un guvern mai favorabil Moscovei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Noi credem că Rusia caută să slăbească guvernul (Republicii) Moldova, cu siguranţă cu obiectivul final de a vedea o administraţie mai favorabilă" la conducerea acestei ţări, a indicat el. Kirby a mai spus că Statele Unite au indicii conform cărora actori aflaţi în legătură cu guvernul rus ar putea instrui manifestanţii antiguvernamentali din Republica Moldova. "Actori ruşi, aflaţi cu siguranţă în legătură cu serviciile de informaţii ruse, încearcă să orchestreze manifestaţii în (Republica) Moldova şi să se folosească de acestea pentru a instiga la o insurecţie împotriva guvernului" de la Chişinău, a continuat purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Washingtonul colaborează informativ cu Chișinăul Dar "avem încredere în instituţiile democratice şi economice moldovene şi în capacitatea lor de a răspunde acestor ameninţări şi, în mod evident, vom continua să le furnizăm un sprijin important", a adăugat el. Astfel, a precizat Kirby, Statele Unite şi-au consolidat comunicarea de informaţii cu liderii Republicii Moldova asupra activităţilor ruse în această ţară pentru "ca ei să poată ancheta mai mult" şi "să contracareze planurile ruse". Proteste antiguvernamentale şi împotriva preşedintei Maia Sandu, organizate în special de partidul prorus Şor, au loc periodic la Chişinău de mai multe săptămâni. Administraţia preşedintelui Biden crede în plus că Rusia încearcă să răspândească dezinformări despre stabilitatea de ansamblu a Republicii Moldova, cum ar fi de exemplu declaraţiile Moscovei conform cărora Ucraina s-ar pregăti să invadeze regiunea separatistă pro-rusă Transnistria pentru a captura depozitul de muniţii de la Cobasna, relatează CNN. Lavrov, frustrat Într-un interviu acordat mai devreme vineri televiziunii publice ruse, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a remarcat abordarea diferită a Occidentului faţă de protestele din Georgia şi din Republica Moldova, întrucât opoziţia (prorusă - n. r.) din Republica Moldova nu corespunde intereselor occidentale. Citește și: EXCLUSIV Siguranța aeronavelor TAROM, în pericol după atacul cibernetic asupra unor servere ale companiei. Autoritatea Aeronautică Civilă nu mai primește date de la TAROM "Opoziţia georgiană nu doar că este autorizată, dar este chiar obligată să facă tot ce vrea, în timp ce în (Republica) Moldova protestele împotriva actualului guvern sunt condamnate, pentru că în timp ce opoziţia georgiană reflectă interesele Occidentului, opoziţia din (Republica) Moldova reflectă interese diferite şi interesele occidentale sunt reprezentate de guvern şi de preşedinte", a explicat ministrul rus, potrivit agenţiei TASS.

Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile Foto: Facebook
Politică

Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile

Un sondaj efectuat în Republica Moldova de către CBS-Research pentru WatchDog arată că Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile. Cercetarea sociologică arată însă că opiniile favorabile Rusiei sunt în ușoară creștere. Sondajul a avut un eșantion de 1000 de persoane cu vârsta de 18 ani și mai mult și a fost realizat prin interviu telefonic moderat de intervievator. Perioada de culegere a datelor a fost 24 februarie – 3 martie 2023, iar marja de eroare de 3,1%. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Maia Sandu și PAS ar câștiga alegerile Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 46,5% dintre cei deciși să meargă la vot ar alege PAS, pe locul II fiind blocul comuniștilor, BECS, cu 31,7% din voturi, iar pe locul III s-ar situa partidul lui Ilan Șor, cu 10,4%. Alte formațiuni nu ar trecede pragul electoral, deci PAS ar putea păstra majoritatea parlamentară. Intenția de vot pentru PAS a crescut cu 5%, față de ianuarie. În ceea ce privește votul pentru funcția de președinte, Maia Sandu este preferată de 41,7% dintre cei deciși să se prezinte la urne, Igor Dodon - 25,1%, iar Ion Ceban - 6,7%. Citește și: Joe Biden cere, de la Varșovia, aplauze pentru Maia Sandu și Republica Moldova: „Doamnă preşedinte Sandu, suntem mândri astăzi să stăm alături de dvs” Moldovenii vor în UE, nu în NATO Însă cetățenii Republicii Moldova nu vor în NATO - circa 56% sunt împotriva aderării la alianța militară - iar circa 45% nu cred nici că Rusia ar fi atacat Moldova dacă ocupa Ucraina și nici că Moscova ar organiza diversiuni în această țară. Cei chestionați au fost întrebați: „Cum credeți, cine poartă cea mai mare vină pentru provocarea războiului din Ucraina?”. Dintre aceștia, 21% au spus că „Putin personal”, 19,5% au menționat că Federația Rusă, 19,2% – SUA, 11,7% – conducerea Ucrainei, 9,9% – NATO. Totodată, 4,5% din respondenții sondajului au spus că de vină sunt ambele țări, pe când 1,6% au indicat UE, iar 12,2% nu au avut un răspuns. Față de ianuarie 2023, a scăzut ponderea celor care dau vina pe Vladimir Putin – cu 4,1%. A crescut însă răspunderea Federației Ruse (+1,5%) și a SUA (+2,5%). Aproape 52% consideră că „Rusia a fost ameninţată de faptul că Ucraina dorea să devină membră NATO și să aibă astfel baze militare” și „Rusia de fapt luptă cu NATO în Ucraina”. Circa 26% dintre cei chestionați cred că Rusia apără republicile „populare” din Donbas - procent în ușoară creștere - iar 13% spun că Rusia desfășoară o acțiune de eliberare a Ucrainei de nazism. Peste 63% din cei chestionați cred că Maia Sandu ar trebui să meargă în Rusia pentru a negocia prețurile la gaz, însă procentul este în scădere față de ianuarie. Aproape 12% spun că Moldova ar trebui să susțină Rusia „în schimbul gazului ieftin”. Sondajul arată că 51,9% dintre cetățenii moldoveni ar vota pentru aderarea la UE și doar 21,6% pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică.

Poluarea cu plastic, tot mai acută în Moldova Foto: Twitter
Mediu

Poluarea cu plastic, tot mai acută în Moldova

Poluarea cu plastic este tot mai acută în Moldova, arată Jurnal.md, citat de Rador. În ultimii zece ani, cantitatea de materiale plastice folosite în Republica Moldova a înregistrat o creștere constantă de circa patru la sută anual. Poluarea cu plastic, tot mai acută în Moldova În ultimii trei ani, se atestă o creștere a cantității de pungi biodegradabile importate în Republica Moldova, datorită noilor modificări legislative în vigoare. Totuși, potrivit autorilor studiului, trecerea la ambalaje biodegradabile nu vine cu beneficii pentru mediul înconjurător dacă nu sunt luate măsuri de colectare și reciclare corespunzătoare. Articolele din plastic „biodegradabile”, inclusiv pungile și recipientele de plastic de unică folosință, se descompun complet numai dacă sunt expuse la temperaturi ridicate prelungite de peste 50°C. În Republica Moldova sunt autorizați 28 de operatori care au printre tipurile de activități desfășurate inclusiv gestionarea deșeurilor din plastic. Cantitatea de deșeuri din plastic colectată anual de operatorii analizați variază de la 8 tone la 2400 tone. Studiul recomandă elaborarea unui plan național de acțiuni pentru reducerea poluării cu deșeuri de plastic și implementarea principiilor economiei circulare. Autorii sugerează reducerea și eliminarea treptată a produselor de unică folosință din plastic. Autoritățile sunt încurajate să promoveze conceptul de reutilizare, să implementeze sistemul de depozit pentru ambalajele din plastic. Citește și: Ciucă: România are potenţialul de a deveni centrul producţiei europene de materiale necesare energiei regenerabile Cercetarea a fost elaborată de Asociația Obștească „Verde e Moldova”, în parteneriat cu Centrul de instruire și consultanță „E-Circular”, cu sprijinul financiar al Programului de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu (GEF), implementat de PNUD.

Comandantul Forței pentru Misiuni Cibernetice vine în Moldova Foto: Twitter US Cyber Command
Eveniment

Comandantul Forței Misiuni Cibernetice vine în Moldova

Încă un semnal major că SUA sprijină regimul de la Chișinău: Comandantul Forței Naționale a SUA pentru Misiuni Cibernetice, generalul-maior William J. Hartman, vine în Republica Moldova. Acum câteva zile, Statele Unite au anunțat că vor acorda un ajutor de 300 de milioane de dolari pentru sectorul energetic al R. Moldova. În plus, președintele SUA, Joe Biden, a menționat-o pe Maia Sandu, în discursul său de la Varșovia: „Doamnă Sandu, suntem mândri că suntem astăzi alături de dumneavoastră! Aplauze pentru doamna președinte!”. Comandantul Forței pentru Misiuni Cibernetice vine în Moldova Vizita la Chișinău a generalului Hartman de la comandamentul pentru msiuni cibernetice a fost anunțată de ambasada SUA la Chișinău. „În timpul aflării sale în Republica Moldova, acesta se va întâlni cu oficiali pentru a discuta cooperarea dintre Statele Unite și Republica Moldova în contracararea amenințărilor cibernetice noi și emergente”, precizează ambasada Statelor Unite la Chișinău. Citește și: Mircea Cărtărescu, după ce Academia Română a refuzat să-l primească: „M-am simțit foarte ușurat și am înțeles că așa trebuia să fie” Generalul Hartman ocupă funcția actuală din august 2019.

Biden cere, de la Varșovia, aplauze pentru Maia Sandu Foto: captură video
Eveniment

Biden cere aplauze pentru Maia Sandu

Președintele SUA, Joe Biden cere, de la Varșovia, aplauze pentru Maia Sandu și Republica Moldova: „Doamnă preşedinte Sandu, suntem mândri astăzi să stăm alături de dvs. Aplauze pentru dna. preşedinte Sandu!”. Discursul lui Joe Biden la Varşovia - susţinut în grădina Palatului Regal în faţa a mii de oameni, care s-au adunat aici în ciuda vremii rele - vine după ce preşedintele american a purtat discuţii cu omologul său polonez, Andrzej Duda, despre consolidarea flancului estic al NATO şi după ce luni a luat prin surprindere făcând o vizită chiar la Kievul aflat în bătaia rachetelor lui Putin. Este al doilea discurs pe care Biden îl rosteşte în acest loc în mai puţin de un an, subliniind relaţia din ce în ce mai apropiată dintre SUA şi Polonia, în timp ce războiul din Ucraina continuă să se înteţească. Biden cere aplauze pentru Maia Sandu Maia Sandu se află la Varșovia, în audiența care ascultă discursul lui Biden. Președintele SUA a menționat și lupta pentru libertate a cetățenilor Republicii Moldova. „Oamenii din Moldova își doresc trăiască în libertate”, a spus el. În discursul său, Biden a promis că ucrainenilor li se va face dreptate, iar Rusia va răspunde pentru ceea ce a făcut. Citește și: GALERIE FOTO Discursul „istoric” al lui Putin: atmosferă de înmormântare și personaje adormite în sală. Prigojin, șeful Wagner, n-a fost invitat – semn al căderii în dizgrație „Anul viitor voi găzdui toţi membrii NATO, pentru a 75-a aniversare a celei mai puternice alianţe. Ne asumăm responsabilitatea pentru Art. 5: un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor, e un jurământ solemn”, a reiterat Joe Biden. President Biden’s reference to the fact that Russia is stealing children is not only creating awareness about this horrific crime, it is also very powerful reminder in the US where conservative circles especially took note of this.#Ukraine #Poland #USA pic.twitter.com/MecKvHaimd— (((Tendar))) (@Tendar) February 21, 2023 El a promis ca sprijinul pentru Ucraina va continua şi a declarat că vor fi anunţate noi sancţiuni. Preşedintele şi-a încheiat discursul cu mulţumiri şi binecuvântări, în timp ce pe scenă au urcat copii de diverse naţionalităţi cu steaguri americane în mână, pe fondul sonor al melodiei Coldplay „Sky Full of Stars”.

Noul guvern începe să retragă Moldova din CSI Foto: Facebook
Politică

Noul guvern începe să retragă Moldova din CSI

Noul guvern de la Chișinău începe să retragă Republica Moldova din CSI: premierul Dorin Recean a anunțat că acordurile vor fi „gradual denunțate”. Declarația a fost făcută de prim-ministrul desemnat Dorin Recean, în cadrul ședinței Parlamentului în care noul premier și echipa sa au primit votul de investitură. În timpul sesiunii de întrebări, deputatul socialist Adrian Lebedinschi l-a întrebat pe premierul desemnat care este opinia sa vizavi de această structură. Noul guvern începe să retragă Moldova din CSI „Obiectivul strategic al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană, urmărind interesele cetățenilor republicii noastre. Este evident că anumite acorduri din Comunitatea Statelor Independente nu funcționează. Cred că o parte din aceste acorduri vor fi gradual denunțate”, a răspuns Dorin Recean, citat de newsmaker.md. Maia Sandu a explicat, recent, că relația Moldovei cu CSI are la bază sute de acorduri, dintre care unele bilaterale. Ea a spus că aceste acorduri sunt analizate, pentru a se vedea din care este posibilă retragerea și care ar urma să fie păstrate. În luna mai 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că după finalizarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, conducerea R. Moldova va trebui să ia o decizie politică cu privire la statutul de membru al CSI. De altfel, el a spus că conducerea țării nu vede necesitatea participării la evenimentele Comunității. Citește și: Firea cere ca PNL, USR și PMP să-i retragă sprijinul lui Nicușor Dan: „Faptele constatate de Agenţia Naţională de Integritatea au fost sesizate de către PSD Bucureşti” Republica Moldova plătește anual 5,7 milioane de lei moldovenești pentru calitatea de membru al CSI și 3,8 milioane lei moldovenești către Adunarea interparlamentară a CSI, echvalentul a 475.000 de euro.

NATO anunță că vrea să ajute Moldova Foto: Twitter
Eveniment

NATO anunță că vrea să ajute Moldova

NATO anunță că vrea să ajute Moldova să-și crească „reziliența militară”, a anunțat secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg. Însă, la București, un important lider PSD, Vasile Dîncu, sugerează că Maia Sandu a orchestrat o tentativă de puci organizată de Kremlin pentru a-și reface popularitatea. NATO anunță că vrea să ajute Moldova Pe 15 februarie, miniștrii Apărării ai țărilor NATO au avut o întrevedere pentru a discuta despre agresiunea rusă din Ucraina și acordarea unui nou pachet de asistență militară pentru țara vecină. După întrevedere, Jens Stoltenberg a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a declarat că miniștrii au convenit să acorde asistență și altor țări partenere „expuse pericolului”. ⚡ The Secretary General of NATO said that Sweden and Finland have fulfilled all the conditions of Turkey and should join NATO by the fall.✊ NATO defense ministers agreed to expand military aid to Georgia and Moldova and take into account threats from China in the security… https://t.co/FFQWXgh6tn pic.twitter.com/HVP1EVsiHA— Malinda ???????????????????? (@TreasChest) February 15, 2023 „Miniștrii apărării din NATO au discutat, de asemenea, despre angajamentele noastre față de țările partenere aflate în situații de risc, inclusiv Bosnia și Herțegovina, Georgia și Moldova. Am convenit să sporim sprijinul pe care îl acordăm acestor țări pentru a le consolida capacitățile de apărare, reziliența și angajamentul lor față de NATO”, a declarat Stoltenberg. Încă de luni, Stoltenberg a anunțat că Alianța Nord-Atlantică va analiza modalități de suplimentare a asistenței concrete pentru Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina și Georgia, pe fondul amenințărilor ruse. Grafic: Twitter Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, a declarat, ieri, că nu crede că Rusia dorea să dea puci în Moldova. „Nu văd un pericol rusesc iminent în R.Moldova, ci o încercare de revigorare a simpatiei pentru Maia Sandu”, a spus el, într-un interviu pentru Europa Liberă. Citește și: Dîncu nu crede că Moscova dorea să dea puci în Moldova: „Nu văd un pericol rusesc iminent”. La ONU, Aurescu afirmă că „planurile ruseşti trebuie tratate cu toată seriozitatea” NATO countries agreed to intensify support for the defense potential of Georgia and Moldova, said NATO Secretary General Jens Stoltenberg pic.twitter.com/GrPGE9RwLj— skadefron (@skadefron) February 15, 2023

Dîncu: Nu văd un pericol rusesc iminent Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Dîncu: Nu văd un pericol rusesc iminent

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, nu crede că Rusia dorea să dea puci în Moldova. „Nu văd un pericol rusesc iminent în R.Moldova, ci o încercare de revigorare a simpatiei pentru Maia Sandu”, a spus el, într-un interviu pentru Europa Liberă. Pe d ealtă parte, azi, șeful diplomației române a vorbit despre situația din Republica Moldova cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres și i-a spus acestuia că „planuri rusești de destabilizare a statului vecin trebuie tratate cu toată seriozitatea”. Dîncu: Nu văd un pericol rusesc iminent „PAS a pierdut foarte mult în ultima perioadă prin suprapunerea crizelor și cred că se încearcă în Republica Moldova, în acest moment, o revigorare a simpatiei politice pentru partidul proeuropean al Maiei Sandu, pentru echipa ei”, a explicat fostul ministru al Apărării. El a apreciat că Rusia nu ar avea nevoie de o lovitură de stat în Moldova șia vorbit despre „sacrificarea” premierului Gavriliță. „Influența Rusiei în Republica Moldova este foarte mare, este consistentă, și cred că nu au nevoie de lovituri de stat sau de alte elemente pentru asta. În schimb, cred că sacrificarea premierului Gavrilița și aducerea unui om apropiat mediilor de securitate este până la urmă o interpretare a următoarei partituri”, a explicat el motivele declarațiilor și acțiunilor de la Chișinău. Citește și: Occidentul vrea să transforme Moldova în „următoarea Ucraină” iar „Maia Sandu e pregătită să se unească cu România”, spune ministrul rus de Externe Aurescu, punct de vedere diametral opus liderului PSD Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut, luni, că Kremlinul pregătea un puci cu mercenari din Rusia, Serbia și Muntenegru. În cadrul unor declarații de presă, ea a vorbit despre faptul că „perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”. Pe de altă parte, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, la o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, că declaraţiile foarte recente ale preşedintelui Republicii Moldova, care s-a referit la planuri ruseşti de destabilizare a statului vecin, trebuie tratate cu toată seriozitatea. „A arătat că România a susţinut, susţine şi va continua să susţină stabilitatea Republicii Moldova în mod concret şi solidar, pe toate dimensiunile, inclusiv în actualul context, precum şi integrarea sa în Uniunea Europeană", se arată în comunicat. Cei doi oficiali au făcut și un schimb de opinii privind perspectivele de soluționare a dosarului transnistrean.

Spaţiul aerian al Republicii Moldova, închis Foto: Facebook
Eveniment

Spaţiul aerian al Republicii Moldova, închis

Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost temporar închis din motive de securitate, scrie blogul de specialitate Runway, citat de Deschide.md. Interdicţia ar fi valabilă până la ora 16:00. Informația a fost confirmată de reprezentanţii Aeroportului Internaţional Chişinău. Spaţiul aerian al Republicii Moldova, închis „Stimați pasageri, în acest moment, spațiul aerian al Republicii Moldova este închis, suntem în așteptarea reluării zborurilor. Orarul planificat astăzi va suferi modificări. Stimați pasageri, cei care vă aflați în aeroport, la bord sau urmează să zburați astăzi, vă rugăm să păstrați calmul și să urmăriți panourile informative din aeroport, online pe www.airmoldova.md și www.airport.md”, a informat Air Moldova. În paralel, mai multe persoane din Serbia, care intenționau să ajungă în Republica Moldova pentru meciul Sheriff-Partizan, planificat pentru 16 februarie la stadionul Zimbru din Chișinău, au primit refuz de intrare în țară. Ieri seară, un deputat PAS a afirmat că Kremlinul plănuia să răstoarne guvernarea din Republica Moldova cu ajutorul unor mercenari sârbi care urmau să vină la Chișinău ca parte a galeriei unei echipe de fotbal. Citește și: Maia Sandu spune că Kremlinul pregătea un puci cu mercenari din Rusia, Serbia și Muntenegru: diversioniști cu pregătire militară atacau instituțiile și luau ostatici „Pe pagina de Facebook a echipei sârbe Partizan au fost publicate mai multe fotografii și înregistrări video din Aeroportul internațional Chișinău. Suporterii sârbi consideră că le-a fost interzisă nejustificat intrarea în Republica Moldova. Cel puțin 12 dintre ei s-au pomenit într-o astfel de situație. Microbiștii susțin că intenționau să asiste la meciul dintre Sheriff și Partizan, care va avea loc pe 16 februarie”, scrie newsmaker.md. Microbiștii sârbi, potențiali mercenari ai Kremlinului „Săptămâna aceasta trebuie să aibă loc un meci de fotbal în Chișinău, între o echipă din Serbia și una din Republica Moldova. Inițial, era planificat ca întreaga galerie a echipei sârbe să vină la noi în țară. Datorită eforturilor făcute de SIS, cu mult înaintea apariției informațiilor oferite de Zelenski, echipa sârbă va juca cu tribunele goale, pentru că în cadrul acestei galerii se planifica să vină diversioniști. Organele de drept ale RM vor face uz de toate posibilitățile pe care le au ca să apere regimul constituțional și dreptul cetățenilor de a se integra în Uniunea Europeană”, a declarat joi deputatul PAS Andrian Cheptonar, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Mercenarii sârbi urmau să vină cu galeria unei echipe de fotbal Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Mercenarii sârbi să vină cu galeria unei echipe de fotbal

Noi detalii despre puciul pregătit de Vladimir Putin în Republica Moldova: mercenarii sârbi urmau să vină la Chișinău cu galeria unei echipe de fotbal, a afirmat, luni seară, un deputat PAS, Andrian Cheptonar. Însă oficialii sârbi au negat informația potrivit căreia cetățenii acestei țări ar putea fi implicați în acțiuni de destabilizare a Moldovei. Mercenarii sârbi urmau să vină cu galeria unei echipe de fotbal „Săptămâna aceasta trebuie să aibă loc un meci de fotbal în Chișinău, între o echipă din Serbia și una din RM. Inițial, era planificat ca întreaga galerie a echipei sârbe să vină la noi în țară. Datorită eforturilor făcute de SIS, cu mult înaintea apariției informațiilor oferite de Zelenski, echipa sârbă va juca cu tribunele goale, pentru că în cadrul acestei galerii se planifica să vină diversioniști. Organele de drept ale RM vor face uz de toate posibilitățile pe care le au ca să apere regimul constituțional și dreptul cetățenilor de a se integra în Uniunea Europeană”, a declarat Andrian Cheptonar, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Maia Sandu a vorbit, luni, despre planurile Kremlinului de a răsturna regimul de la Chișinău, arătând că Rusia urma să se folosească de mercenari: „Materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”. Azi, Serbia a negat că cetățenii ei ar putea fi implicați în astfel de acțiuni. „Solicităm părții moldovenești să ne pună la dispoziție imediat toată informația deținută în acest sens, pentru că până acum Moldova nu ne-a comunicat astfel de mesaje”, a declarat ministrul sârb de Externe, Ivan Dacic. Citește și: Maia Sandu spune că Kremlinul pregătea un puci cu mercenari din Rusia, Serbia și Muntenegru: diversioniști cu pregătire militară atacau instituțiile și luau ostatici Acesta a adăugat că Serbia nu poate ignora subiectul, întrucât astfel de informații dăunează reputației țării, iar participarea cetățenilor sârbi la conflicte armate în afara țării este pedepsită penal.

Maia Sandu spune că Kremlinul pregătea un puci  Foto: Facebook
Eveniment

Maia Sandu spune că Kremlinul pregătea un puci

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că Kremlinul pregătea un puci cu mercenari din Rusia, Serbia și Muntenegru. În cadrul unor declarații de presă, ea a vorbit despre faptul că „perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”. Maia Sandu spune că Kremlinul pregătea un puci „Declarația președintelui Zelenski despre planurile Federației Ruse de destabilizarea Republicii Moldova au fost confirmate de instituțiile noastre. Planul Rusiei de a întreprinde acțiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situației au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins obiectivul”, a afirmat Maia Sandu. Potrivit ei, „în perioada octombrie-decembrie, poliţia şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) au intervenit în mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale şi au oprit tentativele de violenţă. În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică care trebuia să provoace nemulţumiri majore în rândul populaţiei şi să conducă la proteste violente”. Însă șeful statului moldovean a vorbit despre planurile de viitor ale Kremlinului. „Planul pentru perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a afirmat Maia Sandu. Mizau pe ȘOR și oamenii lui Plahotniuc Președinta a mai spus că „planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”. „Materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru. Vă asigur că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări”, a adăugat șefa statului, citată de newsmaker.md. Sandu a menționat că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea ȘOR și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute în legăturile lor cu Plahotniuc”. Citește și: Oficial ucrainean: Moscova ar putea folosi luptătorii ceceni pentru o lovitură de stat în Republica Moldova „Cea mai agresivă formă de atac este atacul informațional. Încercările Kremlinului de a aduce violențele în țara noastră nu vor reuși”, a menționat Sandu.

"Autostrada Moldovei" exista pe vremea piramidelor (sursa: Adela Kovacs/Muzeul Judeţean Botoşani)
Eveniment

"Autostrada Moldovei" exista pe vremea piramidelor

"Autostrada Moldovei" exista pe vremea piramidelor. În urmă cu o săptămână, o echipă mixtă de arheologi din Botoşani şi Iaşi a descoperit un nou schelet din perioada Epocii Bronzului, circa 3.000 de ani î.Hr. "Autostrada Moldovei" exista pe vremea piramidelor Ceea ce a readus în discuţie faptul că zona Moldovei a fost dintotdeauna o oprire semnificativă pe „o mare autostradă” în sensul migraţiilor care au format popoarele europene de astăzi. Conf.dr. Neculai Bolohan, directorul Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), specialist în arheologie, explică ce ne pot spune aceste descoperiri de schelete de acum peste 5.000 de ani. Citește și: Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea primi vize la o reuniune OSCE la Viena. Zeci de țări democratice protestează Primul pas la o astfel de descoperire, a explicat specialistul, este ca cercetătorii să analizeze mormântul în care au fost găsite rămăşiţele, pentru a se identifica diferite rituri mortuare ce au fost utilizate. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Moscova ar putea folosi luptătorii ceceni pentru o lovitură de stat în Moldova Foto: Facebook
Eveniment

Moscova ar putea folosi luptătorii ceceni

Un înalt oficial ucrainean, Alexei Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, susține că Moscova ar putea folosi luptătorii ceceni pentru o lovitură de stat în Republica Moldova. Afirmațiile sale vin la trei zile după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că Ucraina a „interceptat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea Republicii Moldova”. Moscova ar putea folosi luptătorii ceceni Afirmațiile lui Danilov apar publicația ucraineană Obozrevateli, care, la rândul ei preia un post de televiziune. Alexei Danilov Foto: Twitter „În Moldova acum se schimbă conducerea țării, blocul de putere este întărit la maximum. Serviciul nostru de spionaj a avertizat Chișinăul că Federația Rusă, în timpul apropiat, dorește să efectueze acolo o așa-zisă lovitură de stat”, a spus Danilov. El a susținut că acești ceceni se află acum în Turcia, în calitate de „salvatori” implicați în sprijinirea celor afectați de cutremur. „Urmărim această situație foarte atent pentru ca acești «salvatori» să nu ajungă la Chișinău. Le știm numele, prenumele și patronimele”, a susținut Danilov. Foto: Twitter „Am interceptat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea Republicii Moldova. Documentul arată cine, când și cum va distruge democrația Republicii Moldova și va prelua controlul asupra Republicii Moldova. Când am primit documentul și am înțeles de unde vine am avertizat imediat Republica Moldova.Nu știm însă dacă Moscova a dat într-adevăr ordin să fie urmat acest plan, dar noi l-am interceptat, l-am recunoscut și ne-am dat seama că au încercat să implementeze un plan asemănător Ucrainei”, a declarat președintele Zelenski acum câteva zile, în plenul Parlamentului European. Citește și: VIDEO Mesajele conspiraționiste ale lui Șoșoacă, traduse în engleză și mediatizate pe rețele sociale. Sputnik preia atacul împotriva Maiei Sandu, care ar vrea să aducă Moldova în NATO La scurt timp de la declarațiile făcute de președintele ucrainean, Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova a confirmat că a recepționat aceste informații.

Cine este Dorin Recean, propus pentru postul de premier Foto: Facebook
Politică

Cine este Dorin Recean, propus postul de premier

Cine este Dorin Recean, propus pentru postul de premier al Republicii Moldova: a fost coleg cu Maia Sandu în guvernul Filat, unde el conducea Internele, iar ea - Educația. În februarie 2022, Maia Sandu l-a adus din mediul privat, unde lucra, și l-a numit secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Însă Recean nu are conexiuni politice, nedeținând vreo funcție în vreun partid. Cine este Dorin Recean, propus pentru postul de premier Recean a fost primul civil care a condus ministerul de Interne din Republica Moldova. Are 48 de ani și a absolvit Academia de Științe Economice din Moldova, fiind licențiat în drept în managementul afacerilor internaționale. În 2010, a fost numit în funcția de viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, fiind responsabil de implementarea pașapoartelor biometrice, ca parte a planului de liberalizare al regimului de vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În iulie 2012, a fost numit ministru de interne în guvernul condus de Vlad Filat. La 31 mai 2013, după căderea guvernului Filat, Dorin Recean a rămas ministru de interne și în noul guvern condus de Iurie Leancă. Viitorul premier nu este sărac După alegerile din noiembrie 2014, Recean s-a retras din politică și și-a deschis o afacere. Citește și: Zelenski, în Parlamentul European, spune că Ucraina a interceptat planurile serviciilor secrete rusești de a distruge Republica Moldova. Servicul secret de la Chișinău confirmă „Potrivit celei mai recent declarații de avere a lui Dorin Recean, publicată pe site-ul Autorității Naționale pentru Integritate (ANI), Recean a obținut pe parcursul anului 2021 venituri în mărime de peste 25 mii euro, circa 15 mii dolari și 26 mii de lei. De asemenea, acesta a obținut 400 000 lei din vânzarea unui automobil marca BMW X3 și dividende de peste 700 mii lei de la U.S. Food Network S.R.L Soția sa a beneficiat de un salariu în mărime de peste 4,8 mln lei, fiind angajată a MoldovaAgroindbank. Soții Recean dețin trei terenuri: unul agricol și două intravilane, estimate la valoarea de piață la: 5000 euro, 400 mii lei și 60 mii lei. De asemenea, familia Recean deține o casă de peste 270 m2, estimată la 4,5 mln lei, dobândită în anul 1996; o vilă de 97 m2, estimată la 55 mii euro și o proprietate de 16 m2, estimată la 65 mii lei”, arată newsmaker.md. El este căsătorit și are doi copii.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră