joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: moldova

256 articole
Internațional

Moldova, noi percheziții înaintea alegerilor prezidențiale

Moldova, noi percheziții înaintea alegerilor prezidențiale. Sâmbătă, polițiștii și procurorii din Republica Moldova au efectuat noi percheziții în orașul Rîșcani și în Chișinău, ca parte a investigațiilor privind finanțarea ilegală și coruperea electorală. Acțiunile au fost anunțate într-un comunicat oficial emis de Poliția Republicii Moldova. Moldova, noi percheziții înaintea alegerilor prezidențiale Aceste percheziții vin chiar înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în care se confruntă candidata pro-europeană Maia Sandu și socialistul Alexandr Stoianoglo. Citește și: BLAT AUR-PSD Sora uneia dintre cele mai bogate șefe ale unei companii de stat, prima pe lista lui Simion la Senat, în Bacău Poliția a identificat implicarea organizației criminale „Șor” în încercări de influențare a votului, oferind sume de bani pentru a determina alegătorii să voteze împotriva unui anumit candidat. Probele Ridicate în Timpul Perchezițiilor În cadrul acțiunilor de urmărire penală, autoritățile au ridicat numeroase probe, printre care: - Mii de ziare cu inscripția „Șor”; - Telefoane mobile cu aplicații bancare instalate; - Contracte de muncă pentru Federația Rusă; - Caiete și liste conținând date personale și contacte telefonice; - Liste cu numere de înmatriculare ale autovehiculelor; - Copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor plătite; - Documente, ciorne și articole specifice organizației criminale; - Carduri bancare, cartele SIM și sume mari de bani. Analiza probelor Probele vor fi analizate pentru a se stabili dacă se confirmă acuzațiile de corupere electorală și finanțare ilegală. Comunicatul Poliției nu a oferit detalii suplimentare privind numărul perchezițiilor efectuate sâmbătă.

Moldova, noi percheziții înaintea alegerilor prezidențiale (sursa: Facebook/Centrul Naţional Anticorupţie)
Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo (sursa: Facebook/Ziarul de Gardă)
Eveniment

Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo

Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo, cu care se va întâlni în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Maia Sandu l-a destabilizat pe Alexandr Stoianoglo Potrivit analistului Armand Goșu, "întrebarea Maiei Sandu despre poziția privind războiul din Ucraina l-a destabilizat total. Tremură vocea, abia se poate stăpâni.". Citește și: Cui concesionează Simion locurile de parlamentar: bugetară din Guvern, cu 4 case și 2 apartamente, deschide lista AUR la Bacău Același Goșu a mai arătat și că "afirmația doamnei Sandu că România va întoarce spatele omului Moscovei și va îngheța proiectele din Moldova îl destabilizează pe Stoianoglu. Aceeași voce tremurândă.". Mai mult, "întrebarea Maiei Sandu cu plasa de bani dată de Plahotniuc lui Dodon.... l-a pus în fund pe Stoianoglu care încearcă s-o întoarcă ca la Ploiești. Iar ce spune este scandalos, că dosarul a fost ilegal, că toată ancheta a fost ilegală. Că nu contează ce a fost în sacoșă....că nu contează ce bani erau în conturile din Bahamas pe unde se finanțau socialiștii. După care urmează o întrebare a doamnei Sandu, cum arată democrația lui Stoianoglu dacă se fură voturi.... se cumpără voturi. La care Stoianolgu spune pas.", a detaliat Goșu. Electoratul din Moldova, "puțin previzibil" Concluzia lui Armand Goșu este că "Stoianoglu are șanse pentru că ia voturile pro-rușilor (anti-europenilor) dar și ale centrului (stataliști, moldovenești). Maia Sandu trebuie să mobilizeze mai multă lume în turul doi ca să câștige.". Tocmai de aceea, mai arată expertul în spațiul ex-sovietic într-o postare pe Facebook, "Observațiile de mai sus nu trebuie să vă conducă la concluzia că Sandu va câștiga turul doi în fața lui Stoianoglu, electoratul din Moldova este puțin previzibil." Transcriptul dezbaterii electorale dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo poate fi citit aici. Dezbaterea în format video, aici.

Importăm mult din Moldova, exportăm puțin (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Importăm mult din Moldova, exportăm puțin

Importăm mult din Moldova, exportăm puțin. Între ianuarie și mai 2024, exporturile județului Iași către Republica Moldova au însumat 17,8 milioane de euro. Importăm mult din Moldova, exportăm puțin În același timp, importurile din Moldova au atins aproximativ 33,7 milioane de euro, aproape dublul valorii exporturilor. Citește și: EXCLUSIV Dronele Watchkeeper X contractate de MApN cu Elbit pentru 2025 nu mai ajung în România: compania israeliană a invocat războiul din Gaza, „eveniment de forță majoră” Această evoluție reflectă un dezechilibru comercial în favoarea Republicii Moldova, care rămâne principalul partener comercial non-UE al județului Iași. În aceeași perioadă, exporturile totale ale județului au fost de 448,1 milioane de euro, iar importurile au însumat 531,2 milioane de euro, cu 1,1% mai puțin față de anul precedent. Deficitul comercial înregistrat a fost de 83,1 milioane de euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Turul doi în Moldova, tensiune maximă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Turul doi în Moldova, tensiune maximă

Turul doi în Moldova, tensiune maximă. Consultantul politic Radu Popescu a subliniat că riscul asumat de Maia Sandu în această competiție electorală a dat roade, deși rezultatul final rămâne incert. Turul doi în Moldova, tensiune maximă El a menționat că, în acest moment, Maia Sandu este considerată favorită, însă există posibilitatea ca Stoianoglo, principalul său contracandidat, să o depășească în turul doi, având în vedere că poate atrage voturile altor candidați din turul întâi. Această rundă finală va fi dificilă și va lăsa urme în ambele tabere. Citește și: Cota unică va crește la 16% (de la 10%), iar TVA, la 21% (de la 19%), anunță fiscalistul Gabriel Biriș Analistul politic Lucian Dîrdală a evidențiat că, deși Maia Sandu are un avans, competiția este mai strânsă decât se aștepta. Stoianoglo a obținut un scor peste așteptări, ceea ce deschide posibilitatea ca votanții altor candidați să îl sprijine în turul secund. Continuarea, în Ziarul de Iași.

De ce Ciolacu și Kremlinul muncesc pentru Simion (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

De ce Ciolacu și Kremlinul muncesc pentru Simion

De ce Ciolacu și Kremlinul muncesc pentru a crește AUR și a-l aduce pe Simion în turul II al prezidențialelor: deși au obiective parțial (dar nu total) diferite, PSD și Moscova își doresc o structură „suveranistă”, anti-europeană, cât mai puternică, în România. Citește și: „Suveraniștii” jubilează, după ce referendumul pro-UE din Moldova era să eșueze: „Maia Sandu, final de drum”, anunță Cozmin Gușă De ce Ciolacu și Kremlinul muncesc pentru Simion Interesul pe termen scurt al lui Marcel Ciolacu este să-și asigure o confruntare în turul II al prezidențialelor cu George Simion. Acesta este singurul candidat pe care liderul PSD îl poate bate fără emoții. Însă, pe termen mediu, PSD nu exclude o alianță cu AUR. Acest lucru a fost deja confirmat de Mihai Tudose, deși Ciolacu s-a grăbit să-l contrazică. Președintele PSD știe că, deocamdată, nu-și poate arăta, deschis, opțiunea pro-AUR, așa că acționează prin interpuși. De exemplu, George Becali a fost detașat de strategul PSD Viorel Hrebenciuc la AUR - unde va finanța campania - cu promisiunea că, după alegeri, va primi, într-o formă sau alta, marca Steaua. Surse politice susțin că PSD îi va da voturi lui Simion, așa cum face de multă vreme cu UDMR, care obține voturi în fiefuri PSD unde nu există absolut nici un etnic maghiar. Interesul Kremlinului este să aibă în România o mișcare anti-UE cât mai puternică. După ce Diana Șoșoacă a fost scoasă din competiția de la prezidențiale, Moscova este obligată să-l susțină pe Simion. Ceea ce s-a petrecut în Republica Moldova - unde Rusia a pompat zeci de milioane de euro și a mituit alegătorii folosindu-se de rețelele de crimă organizată - se petrece și în România, dar mai discret și folosind metode mai sofisticate. Rusia repetă în România rețeta din Republica Moldova Rezultatul strâns al referendumului pro-UE din Republica Moldova este parțial mulțumitor pentru regimul de la Kremlin și îl va încuraja să folosească rețeta și în România. George Simion înțelege riscurile asocierii cu Vladimir Putin și se străduie să se lepede de acuzațiile că ar fi calul troian al Rusiei. El a evitat excesele lui Șoșoacă și nu a vizitat ambasada Moscovei la București. Dar Simion a atacat în permanență regimul Zelenski și pe cel al Maiei Sandu, rostogolind în acest fel mesajele Moscovei. Deocamdată, Simion nu a adus în discuție un referendum de ieșire din UE, dar, dacă starea din spirit din România se schimbă, va fi primul sau printre primii care vor susține un RO-exit. Marele avantaj al lui Simion este că se adaptează. După un început - ca parlamentar și lider AUR - în care nu se sfia să difuzeze mesajele Kremlinului, ușor rescrise, acum a devenit mai atent și mai subtil. Dar, chiar și așa, orientarea sa pro-Moscova este clar vizibilă.

Planul Rusiei din Moldova este planul Rusiei pregătit pentru România Foto: Inquam/Sabin Cirstoveanu
Politică

Planul Rusiei din Moldova este planul pregătit pentru România

„Planul Rusiei din Moldova este de fapt planul Rusiei pregătit pentru România la alegerile de peste câteva săptămâni: intrarea lui Simion în turul 2 este pregătirea pentru referendum de scoatere a României din UE. Complicitatea PSD devine acum o acțiune anti națională!”, a scris deputatul Alexandru Muraru pe Facebook. Citește și: „Suveraniștii” jubilează, după ce referendumul pro-UE din Moldova era să eșueze: „Maia Sandu, final de drum”, anunță Cozmin Gușă Planul Rusiei din Moldova este planul Rusiei pregătit pentru România „Planul Rusiei din Moldova este de fapt planul Rusiei pregătit pentru România la alegerile de peste câteva săptămâni: intrarea lui Simion în turul 2 este pregătirea pentru referendum de scoatere a României din UE. Complicitatea PSD devine acum o acțiune anti națională! Rezultatul referendumului din Republica Moldova ne arată cum partide precum AUR și alte grupări care alimentează ura, manipularea, clivajele și falsele narațiuni ne pot îndepărta de Europa. Numitorul comun al acestor formațiuni este ura față de Occident. Iar ura față de Occident este cea mai anti-patriotică ideea posibilă. Aceste forțe, sprijinite din umbră de propaganda rusă, ne pot duce pe un drum periculos. Dacă AUR ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, să nu ne facem iluzii: în doar doi ani, ar putea forța un referendum pentru scoaterea României din Uniunea Europeană. Complicitatea dintre PSD și AUR este o amenințare directă la adresa stabilității țării noastre și a viitorului nostru european. Ciolacu și Simion lucrează împreună pentru a slăbi democrația și pentru a pune în pericol viitorul copiilor noștri. Dacă permitem acestor minciuni să prindă rădăcini și în România, ne vom trezi curând în fața unei alegeri imposibile: Europa sau un regim autoritar. România trebuie să rămână fermă pe drumul său european și democratic. Nu putem lăsa partida pro-rusă să ne fure viitorul!”, a scris deputatul PNL.

Voturile DA depășesc clar voturile NU (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Voturile DA depășesc clar voturile NU

Voturile DA depășesc clar voturile NU la referendumul pentru integrare europeană din Republica Moldova. Voturile DA depășesc clar voturile NU La ora 10.00, cu aproape 99% din buletine numărate, voturile DA erau cu 4.711 mai multe decât cele NU. Citește și: George Simion a torpilat-o constant pe Maia Sandu: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău” Până la ora 10.00, din 98.56% de procese-verbale procesate, votul DA la referendum este majoritar, cu 50.16% (735.834).

George Simion a torpilat-o constant pe Maia Sandu Foto: Informația Brașovului
Politică

George Simion a torpilat-o constant pe Maia Sandu

Președintele AUR, George Simion, a torpilat-o constant pe Maia Sandu: „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău”, spunea el, în 2022. Citește și: „Suveraniștii” jubilează, după ce referendumul pro-UE din Moldova era să eșueze: „Maia Sandu, final de drum”, anunță Cozmin Gușă George Simion a torpilat-o constant pe Maia Sandu „România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu guvernul de la Chişinău. Mi-e drag de unii miniştri de peste Prut, dar mai drag îmi este adevărul. Nu facem decât să finanţăm separatism antiromânesc finanţând acea guvernare (...) Niciun leu pentru guvernul de la Chişinău, după cum tot un adevăr pe care trebuie să îl spunem este că s-au alocat prea multe fonduri pentru refugiaţii care au venit din Ucraina”, spunea George Simion, în 2022. În 2023 susținea că Maia Sandu este un „președinte anti-român”: „Astăzi trebuia să fiu în Republica Moldova, pentru sărbătorirea a 105 ani de la unirea Basarabiei cu țara. Fac parte din delegația care trebuia să meargă acolo. Dar am interdicție, doamna Maia Sandu nu a mișcat niciun deget în sensul interdicției puse de antiromânul Igor Dodon. De asta mă gândesc că și Maia Sandu e un președinte antiromân, dar în fine”. În plus, Simion a acționat împotriva regimului pro-european de la Chișinău prin intermediul AUR Moldova. „Noi vedem în ultima perioadă aliații AUR-ului, cei care sunt aici (n.red. în Republica Moldova), chiar și de curând care au aderat lui Simion la București, sunt cei mai mari apărători ai lui Șor (...) Ei îi apără pe cei care sunt parte a investigațiilor făcute de noi, anume cei din organizațiile criminale ale lui Șor”, spunea, la Antena 3, șeful poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu. El s-a referit la Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”. Costiuc și Simion au semnat un protocol de colaborare, la București, la finalul lunii septembrie. „Este o capcană politică pusă de PAS”, spunea Costiuc despre referendum.

„Maia Sandu, final de drum”, jubilează Cozmin Gușă Foto: Facebook
Politică

„Maia Sandu, final de drum”

„Suveraniștii” jubilează, după ce referendumul pro-UE din Moldova era să eșueze: „Maia Sandu, final de drum”, anunță Cozmin Gușă. Acesta o susține acum pe Diana Șoșoacă, iar fiul său, Andrei, candidează pentru SOS România. Până acum câteva luni, Cozmin Gușă era un susținător puternic al lui George Simion. Citește și: Finanțarea panourilor solare pentru casă poate fi obținută mai ușor de la stat, a fost eliminată obligativitatea unui aviz Însă, spre dezamăgirea acestora, voturile DA la referendumul pro-UE depășeau NU cu cel puțin 2.285 de buletine la ora 09.00. „Maia Sandu, final de drum” „Maia Sandu, final de drum. «Dead-End», cum se zice la Soros! Referendumul nu trece, Maia Sandu intră-n turul doi, finală cu Stoianoglo, pe care a avut grijă să-l aresteze în mandatul ei. Cu referendumul picat și fără aliați compatibili în turul doi, soarta Maiei Sandu e limpede. Și meritată! «Cristal clear», cum zic tot tovarășii ei din rețeaua Soros”, a scris Gușă, pe Facebook. Maia Sandu a acuzat o fraudă „fără precedent” la alegerile din Republica Moldova: „Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost de a introduce frică și panică în societate”, a spus ea, într-o declarație de presă ținută la ora unu noaptea. „Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra democrației. Grupări criminale, împreună cu forțe străine, ostile intereselor noastre, au atacat țara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni și propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace, pentru a ne duce într-o zonă de incertitudine și instabilitate. Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost de a introduce frică și panică în societate. Așteptăm rezultatele finale”, a spus Maia Sandu.

Voturile DA la referendum depășesc NU (sursa: Facebook/Maia Sandu)
Eveniment

Voturile DA la referendum depășesc NU

Voturile DA la referendum depășesc NU cu cel puțin 2.285 de buletine la ora 09.00. Voturile DA la referendum depășesc NU Referendumul pentru integrare al Republicii Moldova nu doar că a fost validat ca prezență. Citește și: Crește diferența în favoarea DA la referendumul european al Republicii Moldova: 744 de voturi DA mai multe decât cele NU la 08.30 Dar opțiunea finală pare că va fi, totuși, DA. În ultima oră de numărat buletine, DA a trecut pe primul loc și crește. Astfel, la ora 09.00, erau cu 2.285 de voturi DA în plus față de cele NU. Astfel, votul pro-UE a ajuns a 50,08% (732.967 voturi în favoarea schimbării Constituției). 730.682 de moldoveni au votat împotriva modificării legii supreme. Numărătoarea voturilor a ajuns la 98,42%.

Mai multe voturi DA la referendum (sursa: Facebook/Maia Sandu)
Eveniment

Mai multe voturi DA la referendum

Mai multe voturi DA la referendum: în Republica Moldova, crește diferența buletinelor de vot în favoarea integrării europene. Mai multe voturi DA la referendum La ora 08.30, cu puține mii de numărat înainte de final, erau 744 de voturi în plus pentru opțiunea DA. Citește și: Maia Sandu a luat peste 41% din voturi, va intra în turul al doilea cu candidatul socialist Alexandr Stoianoglo (26%) Pentru votul pro-UE, procentul a ajuns la 50,07% de voturi DA. 49,93% din buletinele de vot erau la 08.30 împotriva modificării Constituției pentru a putea fi posibilă integrarea în UE. S-au numărat, până la 08.30, 98,38% din voturi.

Voturi DA la referendum, peste NU (sursa: Facebook/Maia Sandu)
Eveniment

Voturi DA la referendum, peste NU

Voturi DA la referendum, peste NU. Pentru prima oară în timpul numărătorii de buletine, voturile DA la referendum le-au depășit pe cele NU. Cu doar 79, puțin după ora 08.00. Voturi DA la referendum, peste NU 79 de voturi în plus au fost înregistrate la ora 08.08 pentru modificarea Constituției din Republica Moldova. Citește și: Maia Sandu a luat peste 41% din voturi, va intra în turul al doilea cu candidatul socialist Alexandr Stoianoglo (26%) Rezultatul parțial, după ce s-au numărat 1.460.121 de voturi. Astfel, au răspuns DA la referendum 730.100 de persoane, iar 730.021 au votat NU.

Vămile cu Moldova, ciuruite de corupție (sursa: Facebook/Poliția de Frontieră Română)
Eveniment

Vămile cu Moldova, ciuruite de corupție

Vămile cu Moldova, ciuruite de corupție. Prin frontiera estică a României pot trece persoane și bunuri aproape fără nicio restricție, atât timp cât cei implicați știu cui și cât să ofere. Vămile cu Moldova, ciuruite de corupție Recent, un șofer de autocar din Republica Moldova a trecut cu ușurință prin vamă, având autocarul încărcat cu marfă, după ce a oferit o bancnotă polițiștilor de frontieră la Sculeni. Citește și: VIDEO Și cu banii Nordis, Selly și-a luat Mercedes Maybach clasa S de peste 250.000 de euro. Firma influencerului are datorii de milioane, dar plătește leasing pentru Mercedes și Porsche Procurorii au descoperit că la acest punct de trecere a frontierei exista un sistem bine organizat, protejat de șeful poliției de frontieră din acea zonă, subcomisarul Cristian Mancaș. Astfel, agenții de poliție de frontieră și șefii de grupă cunoșteau zilele în care urmau să sosească autocare și microbuze încărcate cu colete, având ca destinație țări din Europa de Vest. De asemenea, șoferii știau exact când vor fi de serviciu polițiștii dispuși să accepte mită pentru a facilita trecerea fără verificări amănunțite. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Seismic, Buzăul face parte din Moldova (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Seismic, Buzăul face parte din Moldova

Seismic, Buzăul face parte din Moldova. Cutremurul care s-a produs, luni după-amiaza, cu magnitudinea de 5,4 face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde din doi în doi ani se poate produce un astfel de seism, a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Seismic, Buzăul face parte din Moldova "Cutremurul a avut o magnitudine de 5,4 şi intensitatea în epicentru de V. El s-a produs la o adâncime de 126 de kilometri, fiind 100 de staţii introduse în localizare", a spus Ionescu. Citește și: De ce Ciolacu nu arată cine răspunde pentru inundații: șeful Apelor Române este clientul lui Grindeanu, condamnat pentru că a condus beat Acesta s-a resimţit si la Bucureşti, a fost mult mai puternic resimţit în Moldova, la Chişinău. Cutremurul face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde cel puţin o dată la doi ani are loc un cutremur cu magnitudinea peste 5. Am avut unul mai mare în 2018, de 5,8, unul de 5,4 în 2022. Deocamdată nu există nicio replică. Dacă erau replici, trebuia să se producă până acum", a adăugat acesta. Aceasta a precizat că ultima revizuire a magnitudinii seismului la 5,4 a fost aproape de cât a arătat iniţial sistemul de alertare în primele trei secunde, respectiv 5,5. El a adăugat că din analizele realizate de specialişti o dată pe secol în zona Vrancea se poate produce un cutremur cu o magnitudine mai mare, chiar peste 7. Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs luni, la ora 17:40, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126,8 kilometri, în apropierea oraşelor: 56 km nord-vest de Buzău, 58 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km est de Braşov, 67 km vest de Focşani, 69 km nord de Ploieşti şi 97 km nord-est de Târgovişte.

Alertă de precipitații în nordul Moldovei (sursa: Facebook/Ministerul Mediului - România)
Eveniment

Alertă de precipitații în nordul Moldovei

Alertă de precipitații în nordul Moldovei. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, duminică, într-o intervenţie la Antena 3, că autorităţile rămân în alertă şi a avertizat că ploile vor urca cel mai probabil în zona de nord a Moldovei, spre Iaşi, Botoşani, Suceava. Alertă de precipitații în nordul Moldovei Oficialul a menţionat că în judeţul Galaţi pericolul a trecut, având în vedere că apele au început să se retragă, iar precipitaţiile anunţate de acum încolo vor fi mai reduse cantitativ, dar a precizat că autorităţile trebuie să rămână în continuare pe poziţii pentru a ajuta sinistraţii cu tot ceea ce este necesar. Citește și: VIDEO Cămașa albă a premierului Ciolacu, impecabilă, fără un strop de noroi, după vizita în satele inundate. Cizmele noi, de cauciuc, neatinse "Monitorizăm cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi, în judeţul Botoşani, e posibil să avem zone afectate şi la Suceava şi Neamţ. (...) Noi suntem în alertă, suntem extrem de precauţi şi suntem alături de oameni. Deocamdată, judeţul Galaţi este în afara oricărui pericol. Aşteptăm precipitaţii de 10, maximum 15 litri pe metrul pătrat la noapte, apa a scăzut considerabil în foarte multe din localităţi", a spus Mircea Fechet. Autoritățile dau asigurări Ministrul a asigurat că autorităţile fac tot posibilul pentru a sprijini cetăţenii afectaţi, accentuând faptul că lucrurile trebuie prioritizate. "Ce ne interesează în acest moment este să nu se producă şi alte tragedii. Dacă cei de la electricitate, de la compania de distribuţie spun că deocamdată nu pot să pună în siguranţă aceste reţele, sunt convins că toată lumea face tot ceea ce e omeneşte posibil. Important e ca oamenii să aibă apă potabilă şi alimente, important este să aibă unde să doarmă în această noapte, important este, pe măsură ce apele se retrag, să-i sprijinim să elibereze gospodăriile de apă şi de mâl, pentru că de aici încolo urmează o perioadă foarte grea", a subliniat Fechet. Ministrul Mircea Fechet a mers, duminică, în mai multe localităţi afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui. El a vizitat localităţile Cudalbi şi Valea Mărului (judeţul Galaţi), după care s-a deplasat la Murgeni şi Zorleni (judeţul Vaslui). Fechet a fost însoţit de specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române şi Administraţiilor Bazinale de Apă Prut-Bârlad şi Siret.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră