sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: moldova

256 articole
Eveniment

Rusia a lăsat Republica Moldova în întuneric

Rusia a lăsat Republica Moldova în întuneric: loviturile asupra Ucrainei au afectat o linie care asigura transportul de energie către această țară. Această linie n-a fost lovită, dar s-a deconectat automat. În consecință, Moldova a încetat să primească energie electrică din România. Regimul de la Kremlin a repornit, azi, bombardamentele asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, infrastructură deja serios avariată. Rusia a lăsat Republica Moldova în întuneric Au fost fost afectate zone din Chișinău, dar și raioanele Cimișlia, Bălți, Strășeni, Hîncești, Leova, Cahul, Fălești, Sîngerei, Ungheni, Briceni, potrivit TV8.md. Chiar și unele localități din regiunea transnistreană, inclusiv orașul Tighina, au fost complet sau parțial deconectate de la energie electrică. De asemenea, a fost întreruptă livrarea energiei electrice din România prin rețeaua Isaccea – Vulcănești. Furnizarea energiei electrice ar fi început să revină acum circa o oră, scrie newsmaker.md. „Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, una din liniile electrice care asigură transportul de electricitate pentru țara noastră s-a deconectat în regim automat (descărcarea automată a sarcinii după frecvență). Acest fapt a dus la întreruperi masive de energie electrică în toată țara. Menționez că aceste linii nu au fost avariate, dar s-au deconectat automat ca și măsură de siguranță”, a anunțat vicepremierul guvernului de la Chișinău, Andrei Spînu. Citește și: Profiturile companiilor de stat din energie au explodat: Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica raportează câștiguri uriașe „Premier Energy Distribution” SA - cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova - a anunțat că la ora 16:37 s-a produs o „deconectare avariată” în sistemul de transport operat de Moldelectrica, fiind afectat un număr mare de consumatori. Astfel, Premier Energy roagă consumatorii „să manifeste înțelegere, acestea fiind în afara ariei de gestiune a operatorului sistemului de distribuțieȚ, asigurându-i că face toate eforturile pentru menținerea alimentării continue cu energie electrice.

Rusia a lăsat Republica Moldova în întuneric Foto: Transelectrica
"Coridoarele solidarității", beneficiu net pentru România (sursa: Inquam Photos/Casian Mitu)
Eveniment

"Coridoarele solidarității", beneficiu net pentru România

"Coridoarele solidarității", beneficiu net pentru România. Comisia Europeană şi mai multe bănci de dezvoltare au anunţat mobilizarea unui miliard de euro pentru a facilita exportul de cereale al Ucrainei în ciuda ofensivei ruse şi a ameninţării unui blocaj al porturilor de la Marea Neagră. BEI, BERD, BM și Comisia Europeană Executivul comunitar, Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială vor investi aceşti bani în "coridoarele de solidaritate" create din mai de UE. Este vorba de rute pentru transportul din Ucraina de cereale pe care ferată sau pe cale rutieră, până la porturi din UE de unde ele pot fi expediate în lume. "Acolo unde Rusia a distrus, Europa a restaurat speranţa. Coridoarele de solidaritate au adus hrană lumii şi venituri Ucrainei. Astăzi, investim un miliard de euro pentru a da un impuls acestor coridoare", a scris pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Coridoarele solidarității", beneficiu net pentru România Invazia rusă a perturbat semnificativ recoltele şi exporturile de cereale ale Ucrainei, mare ţară agricolă, în ciuda unui acord obţinut sub egida Turciei şi a ONU, care va ajunge la scadenţă la 19 noiembrie. Or, aceste perturbări riscă să producă o foamete în unele regiuni din Africa şi din Orientul Mijlociu. Fondurile anunţate vineri au ca scop reducerea timpului de aşteptare pentru camioanele şi trenurile care traversează Republica Moldova şi Ucraina spre Polonia şi România. Comisia Europeană prevede o subvenţie de urgenţă de 250 de milioane de euro pentru a furniza echipamente menite a fluidiza traficul la posturile de frontieră şi pe drumurile care duc spre acestea, conform unui comunicat. Finanţarea pe termen la lung de la băncile de dezvoltare ridică totalul anunţat vineri la circa un miliard de euro şi ar permite susţinerea reparaţiilor şi a dezvoltării infrastructurii rutiere şi feroviare de marfă în Ucraina. Iohannis vrea "o punte pe termen lung" Coridoarele Solidarităţii ar trebui să se transforme într-o punte pe termen lung între UE şi Ucraina şi Republica Moldova, în perspectiva viitoarei lor aderări, a afirmat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis. "România s-a alăturat pe deplin şi cu toată dăruirea efortului de a transforma Coridoarele Solidarităţii într-o adevărată poveste de succes. Am făcut eforturi importante, am investit resurse financiare şi umane semnificative într-o nouă infrastructură, cu puncte de trecere a frontierei noi sau modernizate cu servicii permanente, precum şi facilităţi suplimentare pentru depozitare. Citește și: VIDEO Primii soldați ucraineni au ajuns în Hersonul eliberat: scene de bucurie pe străzi. Forțele Kievului caută soldați ruși rămași în oraș și îmbrăcați în haine civile Aceste eforturi continuă. (...) Coridoarele Solidarităţii ar trebui să se transforme dintr-o soluţie temporară, de urgenţă, într-o punte pe termen lung între Uniunea Europeană şi Ucraina şi Republica Moldova, în perspectiva viitoarei lor aderări. De aceea, am susţinut iniţiativa extinderii Reţelei Trans-Europene de Transport (TEN-T), precum şi finanţarea proiectelor care îmbunătăţesc conexiunile de transport. Porturile româneşti Galaţi şi Constanţa sunt pregătite să joace un rol sporit în acest sens. Mulţumim Comisiei Europene pentru eforturile semnificative depuse pentru Coridoarele Solidarităţii şi rămânem implicaţi să colaborăm strâns pentru promovarea celor mai bune soluţii pentru Ucraina, Republica Moldova, securitatea alimentară globală şi stabilitatea reţelei de aprovizionare", a transmis şeful statului, într-un mesaj video postat pe Facebook. Un nou punct vamal Ucraina - România El a amintit că joi a fost inaugurat (foto) un nou punct de trecere a frontierei la graniţa cu Ucraina - primul deschis de această ţară cu un stat membru al Uniunii Europene de la începutul conflictului. "Sunt mândru de măsurile pe care le-a luat România şi care au permis tranzitul a peste 6,5 milioane tone de cereale din Ucraina - o contribuţie esenţială la securitatea alimentară globală. Acesta este doar începutul unei lungi călătorii", a completat Iohannis. Comisia Europeană, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Republica Moldova, Ucraina, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială sunt cosemnatare ale unei declaraţii comune privind mobilizarea unui miliard de euro pentru Coridoarele Solidarităţii.

România se pregătește să ofere Republicii Moldova apă potabilă Foto: Vasluianul
Politică

România ofere Republicii Moldova apă potabilă

După gaze și energie electrică, România se pregătește să ofere Republicii Moldova și apă potabilă: Guvernul Republicii Moldova și cel al României au semnat Protocolul de amendare a Acordului privind reglementarea construirii apeductului care va subtraversa Prutul. Primul proiect de acest timp va fi realizat între localitățile Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova), a anunțat vicepremierul moldovea Andrei Spânu pe 11 noiembrie. Proiectul va fi gata în decembrie 2022. România se pregătește să ofere Republicii Moldova apă potabilă În total, 250.000 de cetăţeni moldoveni vor primi din luna decembrie apă potabilă prin intermediul societăţii Apa Vita, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. Investițiile pe teritoriul României și pe teritoriul Republicii Moldova, până la punctele de interconectare, inclusiv traversarea frontierei, vor fi realizate de către operatorul regional de alimentare cu apă și de canalizare din România, ApăVital, iar Republica Moldova va achita costurile de racordare a localităților din zona în care va fi apeductul construit, explică newsmaker.md. Citește și: The Times: Rusia, gata să folosească o armă din filmele cu James Bond. Spețnaz ar putea utiliza un impuls electromagnetic care să paralizeze toate aparatele electrice pe rază de 10 km "Azi am semnat un acord ca apa să treacă Prutul, dar şi energia electrică a trecut Prutul, nemaivorbind de proiectele de infrastructură, precum podul de la Ungheni care se va construi începând de anul viitor. Ne dorim ca Apa Vital Iaşi să livreze apă pentru patru regiuni din Republica Moldova. Contăm pe un număr de 250.000 de beneficiari. Este important, pentru că în aceste patru raioane accesul la apă este o problemă importantă ţinând cont că resursele de apă sunt limitate. Este vorba despre raioanele Ungheni, Hânceşti, Nisporeni şi Făleşti", a declarat vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenko, cere scoaterea în afara legii a partidului ȘOR
Politică

Ministrul Justiției cere scoaterea în afara legii ȘOR

În Republica Moldova, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenko, va cere Curții Constituționale scoaterea în afara legii a unui partid parlamentar, ȘOR, finanțat de Moscova. „Consider că există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului Șor”, a scris Litvinenko, pe Facebook. Liderul acestui partid, oligarhul Ilan Șor, este refugiat în Israel. Recent, el a fost plasat pe lista persoanelor sancționate de SUA. În plus, documente ale securității din Federația Rusă, FSB, consultate de Washington Post arată că ȘOR a fost susținut puternic de Moscova. ȘOR a organizat și finanțat protestele de la Chișinău, din ultimele săptămâni, împotriva Guvernului. Ministrul Justiției cere scoaterea în afara legii a partidului ȘOR Acum, ministrul Justiției din Republica Moldova arată că „acest partid promovează interesele unui stat străin, ceea ce înseamnă că acționează împotriva suveranității și independenței țării”. „În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Constituție, partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale. Prin toată activitatea sa de până acum, Partidul Șor a acționat împotriva principiilor statului de drept. Or, finanțarea ilegală în cazul acestui partid a fost confirmată de-a lungul timpului prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești (alegerile prezidențiale din 2016, alegerile locale în mun.Chișinău din 2018, alegerile parlamentare pe circumscripția Hâncești din 2020, alegerile locale în mun.Bălți din 2021). Din cauza finanțării ilegale, candidații acestui partid au fost excluși din cursele electorale”, a arătat ministrul Justiției. Foto: Facebook Partidul ȘOR „Acest partid promovează interesele unui stat străin” Litvinenko a amintit și de faptul că SUA au oferit dovezi că ȘOR acționează în interesul Moscovei. Observăm că, constatarea finanțărilor ilegale a avut loc în mod constant, aproape la fiecare scrutin electoral, indiferent cine era la guvernare în țară. Plus la aceasta, se cunoaște că instituțiile de drept investighează, prin prisma legislației penale, mai multe acțiuni privind finanțarea acestei formațiuni. De asemenea, constatările autorităților din SUA, dar și materialele ajunse în spațiul public, demonstrează că acest partid promovează interesele unui stat străin, ceea ce înseamnă că acționează împotriva suveranității și independenței țării. În sensul dat, am pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care vom solicita declararea neconstituționalității Partidului Șor. Sesizarea va fi expediată la Guvern și sper că va fi aprobată la ședința de mâine a cabinetului de miniștri. La formularea sesizării s-a luat în considerație jurisprudența CtEDO și standardele Comisiei de la Veneția. Și este chiar o măsură ultima ratio, deoarece ei continuă și în prezent încălcarea legislației și nu există nicio circumstanță care ar indica asupra faptului că ar fi dispuși să revină pe făgașul legalității”, a arătat Litvinenko. Partidul are statut de „bănuit” La începutul lunii septembrie, Procuratura a anunțat că Partidul „ȘOR”, ca entitate juridică, are statut de bănuit. Formațiunea este vizată într-un dosar penal instrumentat de Procuratura Anticorupţie privind finanțare ilegală şi a campaniei sale electorale pentru alegerile locale din 21 noiembrie, anul trecut. Reprezentanţii partidului ar fi falsificat rapoartele contabile pentru primul semestru al anului 2022, iar persoane din conducere ar fi acceptat finanțarea ilegală, din partea unui grup infracţional organizat. Mai multe persoane au statut de învinuit, printre care şi deputata Marina Tauber. Citește și: Bloomberg: administrația Biden presează, discret, băncile americane să mențină legături cu Rusia. Trezoreria și Departamentul de Stat solicită băncilor să finanțeze companii strategice rusești

Partidul ȘOR ar putea fi scos în afara legii Foto: Facebook
Politică

ȘOR ar putea fi scos în afara legii

În Republica Moldova, se poate: procurorul general interimar Ion Munteanu spune că un partid parlamentar, ȘOR, ar putea fi scos în afara legii. El a arătat că acest partid - care de mai multe săptămâni organizează proteste violente la Chișinău - are deja calitatea de „bănuit”. Partidul este puternic susținut de serviciile rusești de securitate, a arătat, recent, Washington Post. ȘOR ar putea fi scos în afara legii „Dacă nu greșesc, Partidul „Șor” are calitate procesuală de bănuit în cauza penală, care se află în gestiunea Procuraturii Anticorupție. În eventualitatea în care această cauză penală ajunge pe masa judecătorilor și partidul respectiv are calitatea de inculpat – una din sancțiuni în raport cu persoana juridică este lichidarea. Deci, în cazul în care se ajunge la așa fel de soluții, respectiv există risc de lichidare a persoanei juridice, numiți-o partid, dacă doriți”, a spus Munteanu într-un interviu pentru Vocea Basarabiei, fiind întrebat dacă „ar exista suficiente probe ca această formațiune politică să fie scoasă în afara legii?”. Liderul acestui partid, oligarhul fugar Ilan Șor, este pe lista persoanelor sancționate de SUA. #Putin's Chekists are preparing a coup in #Moldova, according to the @washingtonpost.According to the newspaper, it is to take place in winter. Instead of incumbent President Maia Sandu, the country could be led by pro-Putin businessman Ilan Shor.https://t.co/wEwxAjW60D— NEXTA (@nexta_tv) October 29, 2022 În Republica Moldova, serviciul secret al Rusiei, FSB, continuatorul KGB, îl susține activ pe politicianul Ilan Șor, fugit din țară și supus sancțiunilor SUA, pentru a răsturna regimul de la Chișinău și a readuce țara în sfera de influență a Rusiei, a arătat recent Washington Post, care a consultat documente secrete ale FSB. În România, cererea de dizolvare a unui partid se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public. Printre motivele dizolvării se află și: „când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice”. Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime În ianuarie 2022, deputatul PNL Alexandru Muraru afirma că AUR ar trebui scos în afara legii. „AUR este o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa”, a spus Muraru.

România, principalul furnizor de energie al Moldovei Foto: Transelectrica
Eveniment

România, principalul furnizor de energie al Moldovei

Fără precedent: România este de azi principalul furnizor de energie electrică al Moldovei. România asigură Republicii Moldova cu energie electrică în proporție de aproape 90% prin contractele comerciale, de pe bursa de electricitate și în baza contractului de avarie, anunță Radio Chișinău. România, principalul furnizor de energie al Moldovei Potrivit directorului companiei de stat Energocom, Victor Bânzari, ar fi aproape de final și semnarea unei înțelegeri cu un alt producător de energie electrică din România, în afară de OMV Petrom și Nuclearelectrica. Între timp Chișinăul continuă negocierile și cu Tiraspolul în vederea semnării unui contract cu centrala de la Cuciurgan pentru luna noiembrie, transmite Radio Chișinău. Malul drept al Nistrului nu mai primește de marți energie electrică de la centrala de la Cuciurgan după ce autoritățile de la Chișinău și Tiraspol nu au reușit să ajungă la un compromis ca să semneze contractul de livrare a energiei electrice pentru luna noiembrie. „Întreaga cantitate de energie este procurată din România, chiar și pentru acoperirea deficitului. Avem în prezent semnate contractele cu OMV Petrom și Nuclearelectrica. Astăzi am mai identificat un producător și până seară sper că vom reuși să semnăm contractul și cu ei. Da, e prima dată când cumpărăm așa o cantitate mare de energie din România. Ce nu am avut acoperit din contracte am procurat de la bursa OPCOM”, a declarat Victor Bânzari. As of today, Republic of Moldova receives 90% of electricity from Romania. 'Russian world' is shrinking to several gangsters paying up protesters in the capital Chisinau. https://t.co/AjL2v1MQrE— Sebastian Huluban (@HulubanS) November 3, 2022 Victima colaterală a Moscovei Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, directorul Asociației Inițiativa pentru Pace susține că în acest șantaj energetic pus la cale de Moscova și nu de Tiraspol, Chișinăul ar fi o victimă colaterală. Principala țintă a ar fi de fapt sistemul de transport de gaze al Ucrainei. ”Ucraina refuză să accepte tranzitarea propriului teritoriul de către gazele rusești prin acea stație de măsurare aflată pe teritoriul ocupat din regiunea Luhansk. Există alte magistrale alternative care din punct de vedere tehnic ne pot da suficient gaz. E război între Moscova și Kiev. În joc este inclusiv forțarea Kievului să accepte ca și de iure că Moscova a preluat și controlează această infrastructură de transport de gaze. Lucru pe care, evident, Kievul și nimeni în depline capacități mentale, nu poate să îl accepte. Noi suntem doar o victimă colaterală dar care bine se pliază peste planul mai mare al Moscovei de utilizare a energiei ca și armă în acest război hibrid ”, a susținut Alexandru Flenchea. Citește și: Amenințări de o gravitate fără precedent de la Moscova: „Doar victoria Rusiei garantează evitarea conflictului nuclear mondial”. Suedia și Finlanda acceptă instalații nucleare NATO

Ucraina și Moldova, gaz din nord (sursa: Facebook/Jonas Gahr Støre)
Internațional

Ucraina și Moldova, gaz din nord

Ucraina și Moldova, gaz din nord. Premierii finlandez, suedez, norvegian şi islandez s-au angajat marţi să ajute Ucraina şi Republica Moldova să-şi asigure aprovizionarea cu gaze în timpul iernii. Ucraina și Moldova, gaz din nord "Trebuie să asigurăm gaz Ucrainei pentru a putea trece iarna. Este un lucru pe care toţi trebuie să-l sprijinim", a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Store (foto), la o conferinţă de presă comună cu omologii săi din Finlanda, Suedia şi Islanda, după o reuniune a Consiliului Nordic desfăşurată la Helsinki, de la care a lipsit premierul danez Mette Frederiksen, din cauza alegerilor parlamentare. Premierul norvegian a semnalat că atât Ucraina cât şi Republica Modova vecină "au nevoie urgent" de garanţii că vor primi în continuare gaz. Citește și: NATO se așteaptă în orice moment la o mișcare disperată a lui Putin: Norvegia, cel mai important furnizor actual de gaze al UE, și-a ridicat nivelul de alertă militară Şeful guvernului de la Oslo nu a oferit însă detalii despre cum ar putea contribui Norvegia la aprovizionarea cu gaze a Ucrainei şi a Republicii Moldova. În urma reducerii livrărilor de gaze ruseşti, Norvegia asigură în prezent circa un sfert din importurile de gaze ale UE. Compania rusă Gazprom a anunţat la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivând această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un "serviciu integral" pentru transportul acestor gaze.

Noi date despre implicarea masivă a FSB în Moldova Foto: Twitter
Politică

Noi date despre implicarea masivă a FSB

O investigație Dossier Center și Rise Project prezintă noi date despre implicarea masivă a FSB în Republica Moldova. Pornind de la aceste date, disidentul rus Mihail Hodorkosky arată cum a primit Igor Dodon 45.000 de dolari imediat după ce i-a cerut Maiei Sandu să se ducă la Moscova și să-i ceară lui Putin să ofere Moldovei gaze ieftine. Hodorkovsky scrie, pe Twitter, despre investigație și apreciază că, după Ucraina, Moldova este cea mai bună țintă pentru Putin. 1)Last week @washingtonpost reported on Kremlin attempts to subvert Moldovan governmentThat’s just the tip of the iceberg. The @dossier_center uncovered who runs FSB operations in Moldova??, how much money its ex-president receives from Russia?? and who is spying there right now pic.twitter.com/fCCGYvYjTb— Mikhail Khodorkovsky (English) (@mbk_center) October 31, 2022 Tot în investigația Dossier Center și Rise Project scrie că ofițeri în rezervă ai companiei rusești Alfa au pregătit un document despre invadarea Moldovei, dar au concluzionat că este mai eficient să continue destabilizarea din interior. Noi date despre implicarea masivă a FSB în Moldova „«Principalul sediu regional al FSB este situat în Transnistria, în afara teritoriului controlat de Republica Moldova. Aici, ei antrenează și coordonează agenți pentru muncă ilegală în regiune, în special în sudul Ucrainei. Deoarece această regiune separatistă este în afara razei de acțiune a serviciilor de securitate moldovenești și ucrainene, este posibil (…) să pregătească grupuri de sabotaj. Și, de asemenea, aici sunt mobilizați oamenii în cazul în care trupele lui Putin reușesc să pătrundă în regiunile Mykolayiv și Odesa», a declarat un membru al unui serviciu secret din Republica Moldova unui jurnalist RISE”, scrie Dossier Center. Citește și: Dodon primea un salariu lunar de 45.000 de dolari de la Moscova, scrie Washington Post. Plus: „Servicul rus de securitate subminează guvernul pro-vestic al Moldovei” În articol se arată cât de strâns legat era Dodon de urmașii KGB-ului. Potrivit facturilor lui Dodon, descoperite de Dossier Center și RISE Moldova, în 2020, fostul președinte a fost în strânsă legătură cu mai mulți ofițeri de informații din Rusia. În plus, Dodon a trimis proiecte ale discursurilor sale altor oficiali ruși de rang înalt din securitate – de exemplu, discursul său de la conferința de securitate de la München din 2019 a fost trimis unui general SVR prin intermediul ambasadorul Rusiei. Dossier Center și Rise mai arată că Igor Ceban, actualul primar al Chișinăului, a beneficia de consultanță oferită de Rusia, în 2019, când a fost ales edil-șef al capitalei Republicii Moldova. Invazia diplomaților cu stele „Jurnaliştii RISE au obţinut acces la baza de date a punctelor de trecere a frontierei cu Moldova. Datele au dezvăluit un model: de la jumătatea anului 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, rușii cu pașapoarte diplomatice au intrat în Moldova în fiecare an – și de fiecare dată în grupuri de trei. Documentele lor, judecând după numerele de serie, erau adesea emise secvenţial, la fel cum a fost cazul agenţilor GRU care i-au otrăvit pe Serghei şi Iulia Skripal în Salisbury, Anglia, în 2018. Majoritatea oaspeţilor au rămas în ţară timp de un an, apoi a plecat și nu s-a mai întors în Moldova. Dodon is a proof that Communist parties are just daughter filials of KGB/FSB implementing subversive operations in neighboring countries. https://t.co/exSoe4IvNj— Ruthen (@RutheniaRus) April 28, 2017 Sursa RISE, care este apropiată de Ambasada Rusiei la Chișinău, spune că bărbații nu lucrau la biroul diplomatic. La o inspecție mai atentă, Dossier Center a descoperit că mulți dintre acești „diplomați” aveau legături cu FSB. Din 24 de persoane, patru erau înscrise în unități militare sau clădiri ale Serviciului de Frontieră al FSB; încă două au fost înregistrate în casele departamentale ale serviciului special; alţi doi au urmat pregătire militară” mai explică investigația.

Dodon primea salariu lunar de la Moscova Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Dodon primea salariu lunar de la Moscova

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon primea un salariu lunar de 45.000 de dolari de la Moscova, scrie, azi, Washington Post. Acest ziar scrie că a obținut de la serviciul ucrainean de securitate documente ale FSB - servicul rusesc de securitate internă - care arată cum încearcă Moscova să manipuleze state din Estul Europei, deși campania sa militară se clatină. „FSB a canalizat zeci de milioane de dolari de la unele dintre cele mai mari companii de stat din Rusia pentru a cultiva o rețea de politicieni moldoveni și a reorienta țara spre Moscova, indică documentele și interviurile”, arată publicația de la Washngton DC. Russia used Ilan Shor and his political party to undermine Moldova's democracy and foreign relations, U.S. Treasury sayshttps://t.co/tUiBEfRnx4— Haaretz.com (@haaretzcom) October 27, 2022 Documentele mai arată că Moscova a trimis consultanți care să-l ajute pe oligarhul fugar Ilan Șor. În plus, un om de afaceri apropiat Kremlinului a preluat una din afacerile acestuia, pentru a o proteja de sechestrul autorităților de la Chișinău. Dodon primea salariu lunar de la Moscova „După ce Dodon a demisionat din Partidul Socialist, a fost numit președinte al consiliului de afaceri moldo-rus, o organizație înființată de Delovaya Rossiya, legată de Kremlin. Salariul lunar al lui Dodon, plătit de consiliul de afaceri, era de 29.016 USD, plus un bonus lunar de 14.508 USD, arată documentele. Contractul, totuși, a venit cu condiții atașate. Dodon a trebuit să clarifice cu noul său angajator tot ce a spus public, arată o captură de ecran a unei conversații scrise între Dodon și Chaika. În conversația din 2 decembrie 2021, Dodon a insistat că este „o persoană liberă”. «Liber, dar limitat de etica corporativă a Uniunii [ruso-moldovene]”», a spus Chaika. «Ați început să mă îngropați devreme. Dacă transmiteți condiția ca, pentru una dintre declarațiile mele publice, să îmi reduceți salariile și să închideți noul consiliu de afaceri… atunci să vorbim despre asta în detaliu». a răspuns Dodon”, scrie Washington Post. Igor Chaika este un om rus de afaceri și ambasadorul în Moldova al asociației de afaceri Delovaya Russia, o structură strânse legată de Kremlin. Tatăl lui Chaika a fost procuror general al Rusiei. Din 2016, operațiunile FSB în Moldova sunt conduse de Dmitri Milyutin, general în serviciul de securitate care deține funcția de adjunct al șefului Departamentului Informații Operaționale, potrivit documentelor obținute de WP. În cea mai mare parte a timpului, Miliutin a lucrat prin Igor Chaika. Miliutin a comunicat cu Chaika de peste 6.000 de ori între decembrie 2020 și iunie 2022, potrivit documentelor serviciilor de informații ucrainene. FSB „verifica cu [Chaika] ceea ce trebuia făcut în orice moment”, a spus un oficial de securitate ucrainean. Chaika „este ca un portofel pentru ei”, a mai spus el. Dodon, abandonat și înlocuit cu Șor În 2021, Moscova a decis însă să-l schimbe pe Dodon cu Ilan Șor, pe care documentele FSB îl prezintă drept un personaj populist și manipulabil. Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor „Strategii politici angajați de Kremlin au călătorit pentru prima dată la Chișinău din Rusia în martie 2021 pentru a lucra în secret cu partidul lui Șor, arată documentele. Ei au făcut eforturi mari pentru a se asigura că prezența lor este nedescoperită, cumpărând cartele SIM preplătite și păstrând ascunse adresele apartamentelor pe care le închiriau (…) Printre măsurile pe care le-au recomandat partidului Șor a fost aceea de a șterge cât mai mult posibil „fondul negativ”, probabil condamnarea penală anterioară a lui Șor, și de a încerca să-și curățeze imaginea pe internet. Într-un grafic care făcea parte din recomandările trimise către FSB, strategii au propus să le ofere jurnaliştilor „recompense” pentru a şterge articole”, mai arată Washington Post. Citește și: VIDEO Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone kamikaze iraniene Shahed, discurs extraordinar: Nu ne este frică de întuneric

Moscova amenință Chișinăul Declarațiile antirusești, răzbunate (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry)
Internațional

Moscova amenință Chișinăul: Declarațiile antirusești

Moscova amenință Chișinăul: Declarațiile antirusești, răzbunate. Rusia consemnează declaraţiile antiruseşti ale oficialităţilor din Republica Moldova şi nu le va lăsa fără reacţie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de stat rusă TASS. Moscova amenință Chișinăul: Declarațiile antirusești, răzbunate "Urmărim cu îngrijorare cum evoluează situaţia din Republica Moldova, care ne este apropiată din punct de vedere istoric, şi unde continuă acţiuni de protest la care participă mii de locuitori nemulţumiţi de politica conducerii ţării", a afirmat Maria Zaharova. Potrivit ei, aceste evenimente sunt însoţite de o escaladare a retoricii antiruseşti - "la limita rusofobiei"- din partea oficialităţilor ţării. "S-a ajuns până în punctul în care unii parlamentari ai partidului de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS) lansează apeluri în parlament pentru a recunoaşte Rusia - aşa cum spun ei - drept regim terorist. Noi desigur înregistrăm aceste declaraţii antiruseşti şi evident ele nu vor rămâne fără răspuns", a avertizat ea. Occidentul face rău Moldovei Potrivit ei, nu Rusia reprezintă o ameninţare la adresa neutralităţii Republicii Moldova, ci Occidentul, notează TASS. "Aş vrea să repet, aşa cum arată experienţa, nu Rusia este o ameninţare la adresa neutralităţii Republicii Moldova, ci asistenţa militară şi tehnico-militară (occidentală), al cărui scop real este de a asigura interesele Occidentului însuşi, şi nu securitatea Moldovei", a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus. Citește și: E din ce în ce mai clar că Rusia pregătește o lovitură nucleară pe care vrea să o camufleze în autosabotaj ucrainean. „Dovada”, ridicolă: o poză din Slovenia, fără legătură cu Kievul "Scopul este evident: pregătirea populaţiei pentru majorarea cheltuielilor pentru apărare, justificarea dezvoltării colaborării cu NATO, UE sub pretextul de a-şi apăra neutralitatea", a afirmat Zaharova, citată de portalul Deschide.md. O dovadă suplimentară în acest sens, susţine ea, sunt "manevrele militarilor americani în vecinătatea imediată a Republicii Moldova". Unii generali ruși vor trupe rusești la Chișinău În acest context, Deschide.md evocă declaraţiile din vară ale mai multor oficiali ruşi, printre care şi generali în armata rusă, care au vorbit despre declanşarea celei de-a doua faze a "operaţiunii militare speciale" din Ucraina, vizând între altele crearea unui coridor terestru până în regiunea transnistreană (din estul Republicii Moldova). Totodată, jurnaliştii de la Deschide.md menţionează că statutul de neutralitate al Republicii Moldova, evocat de Maria Zaharova, nu interzice colaborarea tehnico-militară cu alte state sau organizaţii. De asemenea, Rusia continuă să-şi menţină trupele în Transnistria, deşi Chişinăul a solicitat în repetate rânduri retragerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria (GOTR) care staţionează separat de forţele ruse de menţinere a păcii în regiunea transnistreană.

Moldova riscă să rămână în beznă Foto: Twitter
Eveniment

Moldova riscă să rămână în beznă

Republica Moldova riscă să rămână în beznă: centrala de la Cuciurgan, controlată de Tiraspol, va livra doar 27% din necesarul de energie, față de 70%, cât se angajase. România asigură 30% din necesarul de energie al Moldovei, preluând ceea ce trebuia livrat de Ucraina. Însă Ucraina a fost nevoită să întrerupă toate exporturile de energie după ce 40% din infrastructura energetică a fost bombardată de Putin. Moldova riscă să rămână în beznă Anunțul privind limitarea dratică a livrărilor de energie de la centrala de la Cuciurgan a fost făcut de pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. „Nu ne propunem un scop în sine de a limita furnizarea de energie electrică a Republicii Moldova. Acesta nu este scopul nostru, pur și simplu nu avem gaz. Acestea sunt deja termeni comerciali între MGRES din cauza circumstanțelor apărute și Moldova”, a spus Krasnoselski, citat de newsmaker.md. Totodată, el a menționat că dacă în noiembrie volumul de gaz furnizat de Gazprom va rămâne scăzut la fel ca în octombrie, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maximum 23%. Autoritățile de la Tiraspol au decis instituirea stării de urgență economică pe întreg teritoriul transnistrean, până pe data de 1 noiembrie. Atât Uzina Metalurgică de pe teritoriul transnistrean, cât și cea de Ciment de la Râbnița, și-au sistat activitatea din cauza deficitului de gaz. Gazprom a decis să reducă volumul gazelor naturale livrat în Transnistria: în octombrie cu 30%, iar în noiembrie cu 40% față de perioada similară a anilor trecuți. Moldelectrica a anunțat, azi, stare de alertă pe piața energiei electrice din Republica Moldova. Potrivit acestei companii, deficitul prognozat pentru astăzi, 21 octombrie, care nu este acoperit prin contracte comerciale de furnizare a energiei electrice, constituie circa 80MW în orele de vârf. Pentru zilele de sâmbătă și duminică, 22 și, respectiv 23 octombrie, nu sunt prognozate ore cu deficit de livrare a energiei electrice. Compania de stat a cerut consumatorilor să economisească energie sau va fi nevoită să treacă la deconectări. Ea arată că măsurile privind deconectarea consumatorilor de la rețeaua electrică sunt necesare „pentru menținerea stabilității funcționării sistemului electroenergetic întru evitarea colapsului acestuia și ca urmare evitarea pierderilor economice semnificative sau a pierderilor de vieți omenești”. România poate asigura 30% din necesarul Moldovei România livrează curent în Republica Moldova începând de vineri, 14 octombrie și va ajuta Chișinăul cu 10 milioane de euro pentru a depăși criză energetică, arată o analiză Deutsche Welle preluată de Rador. Citește și: Putin se afundă tot mai mult în trecutul URSS, aruncă mesaje de război rece spre Occident: NATO și UE, sponsori ai terorismului, se apropie de confruntare militară directă cu Rusia Curentul românesc livrat Republicii Moldova este mai scump decât cel livrat de Centrala de la Cuciurgan și decât cel importat până acum de către Moldova din Ucraina, dar este mai ieftin decât prețul de piață. Chișinăul va cumpăra, începând de vineri, energie electrică din România la un preț de 450 RON/MWh (echivalentul a aproximativ 90 de Euro/MWh) datorită modificărilor legislative efectuate miercuri de Guvernul României.

Prima lovitură a procurorilor anticorupție din Moldova Foto: Facebook
Politică

Prima lovitură procurorilor anticorupție Moldova

Prima lovitură a procurorilor anticorupție din Moldova sub conducerea Veronicăi Dragalin: au confiscat circa 185.000 de euro (3,5 milioane lei moldovenești), plata săptămânală pentru protestatarii lui Șor, anti-Maia Sandu. În plus, 25 de persoane au fost reținute în urma a 55 de percheziții efectuate la activiștii Partidului ȘOR. Prima lovitură a procurorilor anticorupție din Moldova Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a spus cea care a arătat că au fost ridicate 3,5 milioane de lei moldovenești (circa 185.000 de euro), bani prevăzuți pentru finanțarea protestatarilor. Dragalin a arătat că trei procurori și mai multi ofițeri CNA și SIS au urmărit o persoană cu o geantă, în timp ce părăsea Chișinăul și se deplasa spre nordul țării. Persoana urmărită a fost reținută în timp ce transmitea bani unui lider al organizației teritoriale raionale a Partidului ȘOR. În urma perchezițiilor din mai multe locații au fost ridicate aproximativ 20 pungi negre cu bani. Acestea aveau câte o eticheta albă cu nume de raioane. „S-au ridicat 3,5 milioane de lei în aceste pungi”, a precizat Dragalin. Într-o pungă neagră cu cuvântul Călărași au fost găsite peste 25 mii lei. Suma de 3,5 milioane de lei reprezintă cheltuielile săptămânale, a menționat Dragalin, citată de newsmaker.md. Deputatul Ilan Șor, cercetat penal și dat în urmărire internațională, a recunoscut că protestatarii care stau în corturi în centrul capitalei primesc bani din partea sa. Citește și: Putin pierde teren accelerat în Ucraina și apelează la metode disperate: legea marțială, creșterea rolului mercenarilor Wagner. Biden: I-a mai rămas brutalizarea civililor ucraineni „Zilnic, Procuratura Anticorupție recepționează diferite sesizări şi informații cu privire la finanțarea din surse obscure a protestului organizat de Partidul Politic „ȘOR” în fața sediului Parlamentului şi a Președinției. Toate aceste sesizări sunt examinate şi verificate în conformitate cu legislația procesual penală. Potrivit informațiilor investigate, unii protestatari sunt plătiți cu sume de bani ce variază între 400 lei şi 100 dolari SUA”, afirmat, la TVR Moldova, Procuratura Anticorupție.

Dumitru Alaiba vrea ca Moldova să declare Rusia stat terorist Foto: Facebook
Politică

Moldova să declare Rusia stat terorist

Un deputat din partidul Maiei Sandu vrea ca Republica Moldova să declare Rusia stat terorist: propunerea a fost lansată de către deputatul Dumitru Alaiba, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). El a oferit drept exemplu statele baltice, care au declarat deja Rusia drept stat terorist. Însă, în România, o astfel de discuție nu există în spațiul public. Vrea ca Moldova să declare Rusia stat terorist „Saptamâna asta APCE a declarat Rusia un regim terorist. Parlamentul Estoniei a făcut același lucru, tot săptămâna asta. În viitoarele săptămâni multe state vor face la fel și cred că și Republica Moldova trebuie să se regăsească printre ele. Rusia și-a meritat această imagine pe deplin, din cauza atrocităților pe care le comite zilnic în Ucraina”, a scris Alaiba, pe Facebook. El a reluat propunerea în plenul Parlamentului Republicii Moldova. „Stimați colegi, ați observat că săptămâna aceasta APCE a declarat, a recunoscut Rusia drept un regim terorist. Același lucru l-a făcut și Parlamentul Estoniei. Este ușor să presupunem că tot mai multe țări vor recunoaște acest stat drept un regim terorist din cauza atrocităților pe care le comit zilnic împotriva oamenilor pașnici din Ucraina. Cred că nu sunt singurul care crede că și Republica Moldova trebuie să facă acest pas”, a declarat Alaiba, citat de newsmaker.md. Parlamentul Estoniei a condamnat marţi anexările de teritorii ucrainene de către Moscova şi a calificat Rusia drept "regim terorist". Citește și: Scandalul dronelor iraniene folosite de ruși în Ucraina ia amploare: Occidentul acuză regimul de la Teheran, Kievul vrea ruperea relațiilor diplomatice cu Iranul Estonia urmează în acest demers vecinei sale, Letonia, al cărei Parlament (Seimul) a desemnat încă din luna august Rusia drept „ţară care sprijină terorismul” şi a invitat şi alte ţări să adopte iniţiative similare.

Diversiuni rusești în Republica Moldova Foto: Twitter
Politică

Diversiuni rusești în Republica Moldova

Diversiuni rusești în Republica Moldova: la Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia, Mişcarea de eliberare naţională (MEN), o organizaţie de extremă-dreaptă din Rusia, a lansat o campanie de strângere de semnături pentru a recunoaşte drept ilegală destrămarea URSS. Pe posterul campaniei apare Maia Sandu, portretizată drept „Unchiul Sam” și se afirmă că Moldova este colonie SUA. Mişcarea de eliberare naţională are filiale în toate ţările fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în Republica Moldova. Diversiuni rusești în Republica Moldova Cinci membri ai organizaţiei au montat un cort în piaţa centrală din Comrat, au împărţit pliante şi au îndemnat trecătorii să semneze o petiţie pentru a recunoaşte Rusia drept stat succesor al URSS. Reprezentanţii MEN au îndemnat oamenii din Găgăuzia să semneze că sunt de acord că Uniunea Sovietică a fost "distrusă ilegal" şi să-şi dea acordul pentru restabilirea graniţelor URSS. Totodată, aceştia au abordat trecătorii şi le-au spus că „Republica Moldova este o colonie a SUA” şi că vor supune petiţia atenţiei justiţiei din Federaţia Rusă - „succesoarea URSS” - pentru a "da un ultimatum SUA să elibereze teritoriul URSS cât mai curând de prezenţa ilegală a Statelor Unite şi NATO", potrivit nokta.md. Codul penal al Republicii Moldova prevede că astfel de acţiuni intră sub incidenţa articolului privind trădarea de patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unei ţări străine, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea de activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, notează Agora.md. Citește și: Șefii serviciilor secrete din țările baltice, despre mentalitatea Rusiei: „cruzime”, „viața nu are nici o valoare”, „Ivan cel Groaznic”. „Majoritatea este responsabilă”, spune unul dintre ei La solicitarea Agora, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie din Găgăuzia, Tucan Snejana, a declarat că nu deţine informaţii cu privire la acest subiect şi i-a îndemnat pe jurnaliştii moldoveni să revină cu un apel telefonic. Reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova nu au răspuns la telefon, conform Agora.md.

Televiziunea din Moldova l-a interzis pe mitropolitul Vladimir, subordonatul patriarhului Chiril Foto: Mitropolia Moldovei
Eveniment

Televiziunea Moldova interzis pe mitropolitul Vladimir

Televiziunea publică din Republica Moldova (Teleradio Moldova, TRM) l-a interzis pe mitropolitul Vladimir, șeful bisericii ortodoxe aservite Moscovei, care conduce așa numita Mitropolie a Chișinăului și a Întregii Moldove. Motivul declarat de către TRM: susținerea „fățișă sau indirectă” a agresiunii asupra Ucrainei. În Republica Moldova funcționează legal și Mitropolia Basarabiei, subordonată patriarhiei de la București. Televiziunea din Moldova l-a interzis pe mitropolitul Vladimir Azi, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a emis un comunicat în care își exprimă „regretul și nedumerirea” față de decizia conducerii companiei publice „Teleradio-Moldova”, care nu a transmis în direct, vineri 14 octombrie, serviciului divin oficiat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” dedicat sărbătorii Acoperemântului Maicii Domnului, care este și hramul municipiului Chișinău. ✝️ Mitropolitul Vladimir, la sfat cu bandiții. Interlopul Vladimir Moscalciuc, alias „Machena”, decorat în pușcărie de către mitropolitul Vladimir pic.twitter.com/dei92koMEG— Bessarabia ?Romania (@Tati81490833) September 17, 2022 Conducerea companiei publice a explicat această decizie prin faptul că „își rezervă dreptul (…) de a restricționa accesul la posturile publice de radio și televiziune a acelor cetățeni moldoveni, inclusiv a unor înalți demnitari bisericești, care susțin fățiș sau indirect agresiunea militară împotriva Ucrainei, în urma căreia în țara vecină au murit și mor mii de oameni nevinovați”. Citește: Putin confirmă că nu-și mai permite, acum, încă o ploaie de rachete peste Ucraina, deși nu a distrus toate obiectivele. Dar amenință NATO: Dacă intră în luptă, va fi o catastrofă globală „Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, prin vocea Întâistătătorului ei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, și-a exprimat fără echivoc și în toată plinătatea sa părerea despre conflictul din Ucraina, ca fiind un război fratricid, care trebuie încetat cât mai grabnic”, a susținut structura aservită Moscovei, citată de newsmaker.md. La 13 octombrie, mitropolitul Moldovei a fost decorat de patriarhul Chiril al Rusiei cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei – ordinul patriarhal „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I. Informația a fost confirmată la câteva zile după ce mitropolitul a participat la o slujbă religioasă oficială în suburbia Moscovei, în cadrul căreia au răsunat rugăciuni în sănătatea președintelui rus Vladimir Putin. Mitropolitul Vladimir s-a rugat la Moscova pentru sănătatea lui Putin și pace în Ucraina https://t.co/NfNUqXXh7e— NewsMaker (@NewsMakerMD) October 10, 2022

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră