Șpăgară, dar profesionistă, o apără medicii
Șpăgară, dar profesionistă, o apără medicii. Acum în arest la domiciliu, oncologul Anca Dumitrovici Ababneh de la Spitalul Județean de Urgență Suceava este suspectată de procurori că ar fi luat sute de șpăgi de la pacienți. Șpăgară, dar profesionistă, o apără medicii În unele zile, potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Dumitrovici Ababneh lua și nouă șpăgi pe oră. Citește și: Oncologa care lua nouă șpăgi pe oră de la pacienți, apărată de un polițist lider de sindicat: Să arestăm toți popii pentru că primesc bani în „cutia milei”, de ce nu s-ar considera mită? Dar medicul continuă să fie apărată de unii colegi de breaslă. Ba chiar și de polițiști. Poate cel mai faimos suporter al Ancăi Dumitrovici Ababneh, însă, este un alt medic, psihiatrul Gabriel Diaconu (foto), care se intitulează pe Facebook "Digital creator". Într-o foarte lungă postare, Diaconu spune că oncologa de la Suceava nu trebuie demonizată și întreabă retoric "Chiar credeți că totul se rezumă la bani?". Iată postarea integrală a psihiatrului creator digital. "De la Suceava la Târgu Secuiesc, odiseea medicilor în România continuă. Într-unul din spectacolele lui, Ricky Gervais vorbește despre umor și tabu. Există lucruri, întreabă Gervais, despre care n-ar trebui să glumim? Bunăoară Holocaustul, sau exploatarea sexuală a femeilor, homosexualitate, pedofilie sau cancerul copiilor. Părerile oamenilor sunt foarte polarizate, emoțiile lor sunt puternice. N-ai voie să glumești cu așa ceva! Dar o glumă bună este o glumă bună. În cele din urmă problema nu e poanta în sine, cât inabilitatea omului de-a deosebi scopul – pozitiv – al umorului de cel intrinsec rău al marginalizării și persecuției. Suntem mai puțin oameni, vis-a-vis de orice, în momentul când tot ce ne mai rămâne e încrâncenarea, împietrirea pe marginea unui subiect. Presa a scris, deunăzi, despre cazul unei doctorițe de la Suceava, oncolog, care a fost reținută pentru c-ar fi acceptat plăți informale de la pacienții ei. Ce nemernică – au scris unii. Ce suflet hain, după ce că faci banii pe care-i faci, și ai salariul pe care-l ai, să (mai) accepți și șpagă (sic!) de la un om diagnosticat cu cancer. Sumele vehiculate de procurori nu erau obscene. Dar frecvența cu care femeia acceptase era, ce-i drept, năucitoare. Peste 60 de acte materiale în doar câteva zile. Se pare că medicul avea vad bun. Poți desprinde, deîndată ce renunți la infamie și înverșunare, tot felul de ipoteze din puținele detalii devenite publice. Iar din desprinderi se nasc mai degrabă întrebări decât răspunsuri. Ce făcea doctorița de banii respectivi? Ce se întâmpla cu persoanele care, din diverse motive, nu contribuiau la cutia milei medicale? Dincolo de atenție și bruma de mană cerească adăugită, cât să se vindece de malignitate, ce ”cumpărau” sumele cu pricina? Mai mult, nu cumva ne împiedică în analiză frisonul pe care-l simțim când vine vorba de cancer? Era mai puțin imoral dacă medicul era dermato-venerolog, sau proctolog? Apropos, de ce n-avem niciun denunț privind șpăgile pe care le iau puținii proctologi din România? Ce, oamenii cu hemoroizi ori fisuri anale n-au nicio atenție medicală de captat? Să iei la pietre un om care continuă să practice aceleași gesturi arhaice medicale, același schimb informal de bunuri pentru competență, nu-i justiție. Și apoi arestare? În ce fel e periculos pentru societate un medic care acceptă plăți informale, de ce nu poate fi judecat în stare de libertate, sau pus sub o formă de control judiciar? De ce să cheltui resursă, curent și trei mese pe zi să ții în detenție un profesionist care – cel mult – a săvârșit fapte penale ne-violente și asupra cărora rămâne să se pronunțe o instanță? Așa vom trata cancerul la Suceava de acum înainte? Povestea e reminiscentă dramei prin care a trecut, nu de mult, doctorul Marinică Gaspar de la Timișoara, vestit chirurg cardiovascular, reținut pentru fapte similare. Legea este dură, totuși lege. Nu e problema procurorului ce se întâmplă cu pacienții medicului cu pricina, treaba lui e să decorticheze breasla de borfași și – prin asta – să aducă ”sănătate morală” comunității medicale. N-a contat la fel de mult că, nu de mult, un pacient a cerut, disperat, să fie operat de doctorul Gaspar, fie și din arest! Judecați-l pentru șpăgi, dar lăsați-i mâinile să opereze! La Târgu Secuiesc, în schimb, un doctor a câștigat în instanță un proces de calomnie intentat unei femei care l-a acuzat că i-a omorât cu zile soțul. Bărbatul ajunsese la Spitalul Județean cu complicații COVID și, în ciuda tratamentului dat de medic, s-a prăpădit la doar 58 de ani. Devastată, soția a scris un mesaj pe facebook în care arăta degetul spre profesionist. Soțul ei fusese un bărbat sănătos până atunci, nedus la doctor. În revanșă, medicul a arătat în instanță că, din păcate, decedatul avea multe probleme de sănătate ne-diagnosticate, iar diagnosticele lui fuseseră puse cu precizie încă de la internare, dar și transmise familiei. Daunele cerute, și obținute, de doctor, au fost de 1 leu. Un leu la Târgu Secuiesc, 300 de lei la Suceava, 1000 de Euro la Timișoara. Și, dintre toate locurile, doar în secuime banii au fost intermediați de o instanță, pentru ”deranj” în sensul juridic al cuvântului. Despre ceilalți doi spunem că – dimpotrivă – au comis o infracțiune și au solicitat, primit sau n-au refuzat ”foloase necuvenite”. Dezastrul pe care-l lasă astfel de cazuri în urmă e deprecierea, și mai mult, a reputației meseriei de doctor. Oamenii sunt îndepărtați de medic prin dezgustul cu care rămân. Te duci la spital să mori cu zile! - spun mai apoi oamenii. Tu poți să le arăți date, cifre care arată că, zdrobitor de des, medicii vindecă oameni, le tratează bolile corect, operațiile reușesc, oamenii primesc înapoi sănătate. Pata pe-o față albă de masă atrage mult mai mult atenția. Consecința neîncrederii e, culmea, perpetuarea practicii paralele, un ”contract” între bolnav și curant, prin care omul își asigură, suplimentar, angoasele, fricile și teroarea reziduală. Trebuie să te uiți atent la fenomen. De obicei plata informală este oferită, nu condiționată. De obicei omul nevoiaș propune, nu medicul amenință. De obicei procesul este stânjenitor. Nimeni nu știe dacă e bine. O fi bine? E suficient? Rușine e de ambele părți. Ne place să credem că doctorul e un fel de vameș nesimțit care jupoaie bolnavul. Oamenii își spun ”eu n-am să fac niciodată asta”. Dar cât de adevărat e? În 2016 DNA a acuzat peste 70 de medici oncologi de acte de corupție pentru că s-ar fi dus la un congres în India pe banii unei companii farmaceutice. Adică aproape jumătate din totalul oncologilor din România (!). Dosarul se baza pe fișe operativ-informative deschise de SRI și SIE încă din 2012. A fost implicată monitorizarea conversațiilor dintre medici și firmele de medicamente. Procurorii – în interpretarea lor – considerau că, momiți și ”cumpărați” de mediul Pharma, oncologii vor prescrie ”ce li se pune în poală” mai degrabă decât ”generice”. Dosarul, altfel foarte sulfuros, ignora realitatea că protocoalele de tratament ale cancerului sunt standard, iar decizia terapeutică n-are a face cu produsul, cât cu specificul cazului. În cele din urmă investigația s-a terminat în coadă de pește. Dar demnitatea doctorilor a rămas terfelită. Că, 7 ani mai târziu, din nou o oncoloagă e reținută pentru o infracțiune deocamdată imputată, nu sancționată definitiv legal, zdruncină o infrastructură și-așa fragilă. Dar oamenii vor răcni. Oamenii ne vor arăta cu degetul. Și – sper că e clar deja – nu am drept scop o victimizare inversă. Ce a făcut acel medic e nu doar imputabil, are gradul lui de nefiresc pentru care, odată pronunțată decizia instanței, s-ar putea ca doctorița de la Suceava să-și piardă licența, posibil libertatea. Doar că niște oameni se vor trezi fără acces la servicii medicale. Pentru că la secția respectivă, de 40 de paturi, din cinci medici vor rămâne doar patru. Și să găsești înlocuitor ar putea fi nu greu, foarte greu. În cât timp ”fabrici” un oncolog? În ce fel adresezi problema plăților informale în spitale? Doar bici și pedeapsă? Unii vor spune că da. Altfel nu se învață, domne, minte. Altfel n-o să ne schimbăm niciodată. N-o să se schimbe niciodată nimic. Să radă, și să dea cu spirt. Am trăit perioada răzmeriței justițiare împotriva doctorilor. La apexul ei, cu o mână procuratura lua doctori cu arcanul și li se deschideau dosare pe bandă rulantă. Cu cealaltă mână, la frontieră, nu pridideau ștampilele prin Europa. Doctorii români emigrau. Cu miile. Cu zecile de mii. Spălați-vă pe cap cu țara asta în care suntem tratați ca niște infractori de drept comun. N-aveți decât să vă trateze mutu’, și să vă vindece surdu’. Nu suntem toți la fel, nu ne puneți în aceeași troacă, nu ne mai batjocoriți ca pe niște borfași. Vedeți mai bine de ăia care fură cu vagonul și cu milionul. Au fost, indubitabil, vremuri interesante. Sunt subiectiv. Mă apropii de mijlocul carierei mele de doctor. Fac 43 de ani. Anul acesta se împlinesc 25 de ani, un sfert de secol, de când am devenit student la Facultatea de Medicină. Acolo mi-am decis drumul. Din cohorta mea mai bine de jumătate, astăzi, practică prin alte țări. Eu însumi am fost, o perioadă, plecat. Ce țară e asta, care bagă bani în formarea doctorilor și-apoi nu îi poate integra în sistem, sau se uită când indiferent, când acuzator la soarta lor, a pacienților lor, a sistemului de sănătate în care-și desfășoară munca? Chiar credeți că totul se rezumă la bani? Cei care vin din urmă, doctorii tineri la început de drum, poate vor avea parte de un alt destin. Lor n-au să le dea bolnavii bani la plic. Poate că vine o zi când o să și uităm că a putut, vreodată, să se întâmple asta. Îi vom judeca pe cei dinainte – pe bună dreptate – pentru felul lor troglodit de-a-și face meseria. Cartea viitorului se joacă în fiecare zi. Dar deocamdată unele lucruri rămân la fel: ți-e frică să te îmbolnăvești în România. Iar asta e incredibil de trist. Pentru că la frică, la descumpănire, la neajutorare nu contribuie doar doctorul-vameș. Sunt toate celelalte, un munte de netrebnicii. Și poate că poți să cumperi paturi, poți înzestra spitale cu aparatură, poți aduce medicamente mai bune. Dar oamenii? Forța umană, practicienii, personalul. Pe ăștia de unde-i iei? #medicinromania"
