joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: elevi

47 articole
Eveniment

Doi elevi de 13 ani, relații sexuale în grupul sanitar al unei școli din Timișoara. Anchetă deschisă

Relații sexuale în școală, dosar deschis. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara (BCCOT) continuă cercetările în cazul a doi elevi de 13 ani care ar fi întreținut relații intime într-un grup sanitar al Școlii Generale nr. 30 din municipiu. Relații sexuale în școală, dosar deschis Sesizarea a fost făcută pe 16 septembrie, iar cazul a fost preluat de polițiștii Secției 2 Timișoara. Citește și: Simion, mitocănie pe Facebook, supărat că presa a relatat chiolhanul său, cu miei la proțap Șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a anunțat constituirea de urgență a unei comisii de control tematic. Aceasta are rolul de a verifica respectarea normelor legale privind siguranța elevilor și modul în care școala a gestionat incidentul. Punctul de vedere oficial al ISJ Într-o informare transmisă luni, Inspectoratul Școlar Timiș a confirmat producerea unui „incident grav” în unitatea de învățământ, precizând că situația ridică probleme majore legate de supravegherea elevilor. Comisia de control va analiza respectarea obligațiilor de sesizare a instituțiilor competente și aplicarea măsurilor disciplinare și de sprijin psihologic prevăzute de lege. Verificări și măsuri dispuse În prezent, echipa de control analizează documentele școlii, discută cu persoanele implicate și verifică modul în care au fost respectate procedurile de siguranță. De asemenea, sunt evaluate măsurile luate de conducerea școlii imediat după incident pentru a preveni situații similare pe viitor.

Relații sexuale în școală, dosar deschis (sursa: Facebook/Școala Gimnazială Nr 30 Timișoara)
Cum au explodat „bursele” elevilor în anul electoral 2024  Foto: Liceul Dante Alighieri
Politică

Cum au explodat „bursele” elevilor în anul electoral 2024 - date prezentate de Bolojan

Cum au explodat „bursele” elevilor în anul electoral 2024: dacă în 2015 erau doar 124.000, în 2024 s-a ajuns la 1,4 milioane, adică 62% din totalul elevilor beneficiau de această formă de recompensă.  Citește și: Cum a vrut Georgescu să dea puci: armele și mușchii de la Potra, dezinformarea, cu ajutorul Rusiei Cum au explodat „bursele” elevilor în anul electoral 2024  „Vă dau nişte cifre: Aveam, cred că, 188 de milioane valoarea burselor, deci aproape 40 de milioane de euro în 2020 Peste trei ani de zile am ajuns la 4,7 miliarde de lei, deci aproape la un miliard de euro, o creştere de 25 de ori în trei ani de zile. În 2015-2016 aveam 3 milioane de elevi şi primeau burse 124.000 În 2024 avem 2.250.000 de elevi, 1.400.000 de elevi primeau burse, 62% faţă de 4% (...) E adevărat, studenţii nu mai primesc bursă în perioada de vacanţă. Dar în câte ţări din Europa primeşti bursă şi când eşti în perioada de vară de vacanţă?”, a spus premierul Ilie Bolojan, luni, la o dezbatere în Senat.  „Dacă am fi avut suficienți bani, nu ne-am fi atins de bursa de merit, deși au apărut fenomene ciudate în legătură cu bursa de merit față de 2023-2024, când unele unele burse de merit s-au dat cu note de 5-6, nu mai vorbesc chiar cu note de sub cinci. În 2024-2025 am pus pragul de 9,50 și, surprinzător, au crescut și mediile de 9,50, astfel încât lucrurile sunt foarte discutabile”, spunea ministrul Educației, Daniel David, la 3 septembrie. 

România, aur la Olimpiada de Informatică (sursa: Facebook/Ministerul Educației - România)
Eveniment

Elevii români obțin patru medalii de aur la Olimpiada Internațională de Informatică

România, aur la Olimpiada de Informatică. Elevii români au obținut un rezultat istoric la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) 2025, desfășurată în Sucre, Bolivia. România a câștigat patru medalii de aur, fiind pentru prima dată când toți membrii lotului obțin cea mai înaltă distincție. La competiție au participat peste 90 de țări din întreaga lume. România, aur la Olimpiada de Informatică Cei patru elevi medaliați cu aur sunt: Citește și: Schimbare radicală la emiterea cărții electronice de identitate, după nenumărate critici Rareş-Andrei Neculau (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi), Rareş-Felix Tudose (clasa a XII-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti), Mihai-Valeriu Voicu (clasa a XI-a, același liceu), Mircea Maxim Rebengiuc (clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București). Coordonarea lotului, asigurată de profesori de top Pregătirea lotului olimpic a fost realizată de Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI). Coordonatorii științifici au fost Marius Nicoli, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova, și Bogdan Ioan Popa, de la Universitatea Bucureşti. Partea organizatorică a fost susținută de Ministerul Educației. Rezultat istoric Ministerul Educației a felicitat public elevii și întreaga echipă de profesori și organizatori implicați în acest succes. „Este cel mai bun rezultat obținut de România în istoria participării la Olimpiada Internațională de Informatică”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Drogurile fac ravagii în rândul elevilor (sursa: Pexels/MART PRODUCTION)
Eveniment

Drogurile invadează școlile: copii recrutați în rețele, debutul consumului chiar din clasele primare

Drogurile fac ravagii în rândul elevilor. Consumul și traficul de droguri au cunoscut o creștere alarmantă în Iași în ultimii ani, potrivit autorităților. Drogurile fac ravagii în rândul elevilor Adolescenții ajung să fie implicați în rețele de distribuție, iar debutul în consum se produce chiar din clasele V–VI. Citește și: „Abuzurile statului român”: ce acuzații aduce vicepremierul demisionar Anastasiu Copiii cunosc substanțele, metodele de procurare și strategiile de evitare a depistării, ceea ce arată amploarea fenomenului. Reprezentanții Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași vorbesc despre un fenomen extins, nu despre cazuri izolate. Continuarea, în Ziarul de Iași

Nicușor Dan, vizită oficială la Chișinău (sursa: presidency.ro)
Eveniment

Prima vizită de stat a președintelui Nicușor Dan, în Moldova, unde va întâlni și elevi olimpici

Nicușor Dan, vizită oficială la Chișinău. Președintele României, Nicușor Dan, va efectua marți o vizită oficială la Chișinău, în cadrul căreia va avea mai multe întrevederi importante cu liderii Republicii Moldova și va participa la evenimente dedicate parteneriatului dintre cele două state. Nicușor Dan, vizită oficială la Chișinău Potrivit programului transmis de Administrația Prezidențială, vizita va începe la ora 13:40, când președintele Nicușor Dan va fi primit oficial de către omologul său moldovean, Maia Sandu. Citește și: Teorie suveranistă: salina Praid urma să devină bază NATO, dar Dumnezeu s-a opus După ceremonia oficială, cei doi președinți vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de discuții extinse în plenul celor două delegații. În jurul orei 15:10, este programată o conferință de presă comună a celor doi șefi de stat, în care vor fi prezentate concluziile întâlnirii și prioritățile cooperării bilaterale. Întâlnire cu elevii olimpici Președintele României va avea și o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova. Ulterior, Nicușor Dan va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, în semn de respect față de istoria comună a celor două țări. În cursul serii, Nicușor Dan va lua parte la evenimentul intitulat „Viitorul european comun al României și Republicii Moldova”, unde va vorbi despre parcursul european al celor două țări și angajamentul comun față de valorile Uniunii Europene. Dialog cu liderii instituțiilor moldovene Începând cu ora 18:00, președintele român va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și cu prim-ministrul Dorin Recean. Seara se va încheia cu un dineu oficial oferit de președintele Maia Sandu în onoarea oaspetelui român.

Timpul alocat temelor, două ore zilnic (sursa: Pexels/Pixabay)
Eveniment

Elevii nu ar trebui să facă teme mai mult de două ore pe zi, spune ministrul Educației

Timpul alocat temelor, două ore zilnic. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat luni că elevii de gimnaziu și liceu nu ar trebui să primească teme care, cumulate, să depășească două ore pe zi. Timpul alocat temelor, două ore zilnic Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern. Citește și: Grindeanu i-a găsit sexy-coafezei Hunyadi, cu care se plimba cu avioanele Nordis, două noi sinecuri din gestiunea ministerului Transporturilor „Ministerul a reglementat: la nivel primar – o oră, la nivel gimnazial și liceal – două ore. Din păcate, în practică, mulți elevi au teme care depășesc aceste limite”, a explicat ministrul. Dirigintele, responsabil de coordonarea temelor Daniel David a precizat că dirigintele ar trebui să coordoneze activitatea profesorilor, astfel încât temele să nu devină o povară pentru elevi. „Dirigintele este cel care trebuie să fie atent la volumul temelor și să se asigure că se respectă timpul maxim stabilit”, a spus el. Părinții pot semnala depășirile către școală Ministrul a încurajat și implicarea părinților în monitorizarea timpului alocat temelor. „Controlul efectiv trebuie făcut la nivelul școlilor. Părinții pot semnala dirigintelui cazurile în care se depășește limita, iar acesta poate discuta cu profesorii pentru o mai bună coordonare”, a explicat Daniel David. Echilibru între studiu și viața personală a elevilor Ministrul Educației a subliniat că scopul reglementării este de a oferi elevilor timp pentru odihnă, activități recreative și dezvoltare personală. Depășirea timpului recomandat pentru teme poate afecta negativ sănătatea și motivația elevilor.

Ciondăneală de copii, bătaie între părinți (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Ciondăneală de copii, bătaie între părinți

Ciondăneală de copii, bătaie între părinți. Un conflict minor între doi copii de clasa a V-a de la liceul „Dimitrie Cantemir” din Iași a escaladat într-o altercație între părinții lor. Ciondăneală de copii, bătaie între părinți Scandalul a avut loc în parcarea unui magazin Kaufland, după ce tatăl băiatului a fost de acord să plătească pentru ochelarii sparți ai fetei, dar a cerut actele celor vechi. Citește și: EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT Situația s-a complicat deoarece ochelarii fetei aveau asigurare CASCO, iar disputa privind documentele a degenerat într-o bătaie. Rezultatul? Două perechi de ochelari distruse și un dosar penal ajuns pe masa judecătorilor ieșeni. Continuarea, în Ziarul de Iași

Ciolacu II îngheață pensiile, taie mierea acordată elevilor Foto:  Facebook Marcel Ciolacu
Politică

Ciolacu II îngheață pensiile, taie mierea acordată elevilor

Guvernul Ciolacu II îngheață pensiile, taie mierea acordată elevilor și limitează programul „Masă Sănătoasă” pentru aceștia, reduce banii pentru concedii medicale - aceste măsuri sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență inițiat de ministerul de Finanțe. La ora redactării acestei știri, textul ordonanței era încă discutat de liderii coaliției majoritare. Citește și: După Ciucă, și Crin Antonescu anunță că a scris o carte: „Este despre elemente din istoria României din acești 35 de ani” Cea mai dură măsură este înghețarea pensiilor. „Ținând cont că cheltuielile cu asistența socială, în special cheltuielile din sistemul general de pensii au crescut în anul 2024 prin indexare cu 13,8% precum și prin recalcularea pensiilor cu aproximativ 20% ceea ce a determinat un impact bugetar anual de peste 25 mld lei cu consecințe asupra deficitului bugetar al bugetului aisgurărilor sociale iar în acest context se impune menținerea în plată la nivelul lunii decembrie 2024 a acestor categorii de cheltuieli pentru a asigura respectarea traiectoriei de deficit bugetar”, se explică în preambulul ordonanței. Pensiile ar fi trebuit să crească cu circa 12,1%, spunea ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu în noiembrie 2024. Ordonanța are însă 21 de pagini cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ciolacu II îngheață pensiile, taie mierea acordată elevilor Dar pensionarii nu sunt singurii afectați de această ordonanță: În 2025, se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar Programul Național Masă Sănătoasă are un buget limitat la 1,14 miliarde de lei și se va acorda elevilor elevii „din maxim 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat” Profesorii nu vor primi prima de carieră didactică Valoarea punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate este înghețată la 5 lei. Este o „valoare absolut nerealistă şi care nu corespunde necesităţilor socio-economice actuale şi viitoare”, arată Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă (PMSPI). Indemnizația de concediu medical scade la 75% la 65% din salariu Sunt plafonate indemnizațiile pentru veterani și văduvele de război, foștii deținuți politici, revoluționarii din 1989 ș.a., același lucru urmândă se aplice și pentru rentele viagere ale sportivilor și indemnizațiile de merit. Se suspendă legea care prevedea suportarea de către stat a cheltuielilor de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate. Draftul acestei ordonanțe nu are și un calcul al impactului bugetar al acestor măsuri. Nu este clar dacă adoptarea orodonanței va opri așteptatele majorări de taxe și impozite.

Distribuitori de droguri la 13 ani (sursa: DIICOT)
Eveniment

Distribuitori de droguri la 13 ani

Distribuitori de droguri la 13 ani. Zeci de elevi și foști deținuți au fost audiați noaptea trecută la sediul DIICOT Iași, în urma unei ample operațiuni antidrog. Distribuitori de droguri la 13 ani Printre cei interogați se numără 25 de elevi care ar fi distribuit droguri în 20 de școli și licee din oraș. Citește și: GALERIE FOTO Cine este sexy-coafeza care l-a însoțit pe Grindeanu în deplasările din Franța sponsorizate de Nordis pentru familia Ciolacu și Sorina Docuz Au fost identificați și 70 de tineri identificați ca fiind consumatori. De asemenea, ancheta a vizat foști distribuitori de substanțe interzise, recent eliberați din închisoare, care ar fi revenit la activități ilegale. Maratonul de audieri scoate la lumină o rețea extinsă de trafic de droguri care vizează tinerii. Continuarea, în Ziarul de Iași

Platformă online anti-bullying în România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Platformă online anti-bullying în România

Platformă online anti-bullying în România. O companie IT din Iași a creat o soluție dedicată sprijinirii elevilor care se confruntă cu probleme emoționale și mentale. Platformă online anti-bullying în România Adservio, lider pe piața ieșeană în domeniul "prelucrării datelor, administrării paginilor web și activități conexe", a dezvoltat o platformă "anti-bullying" menită să ajute la identificarea timpurie a problemelor întâmpinate de elevi la școală. Citește și: Ingerință gravă în Justiție a premierului – Ciolacu sugerează procurorilor să nu se atingă de Lipă: „L-am trimis pe Gică Popescu în închisoare, cu ce ne-am ales?” De asemenea, în colaborare cu Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al UMF Iași, compania va crea o bibliotecă digitală cu resurse dedicate sănătății emoționale și mentale a copiilor. "Am trei copii și vreau să știu cum se simt la școală, la fel cum își dorește orice părinte", afirmă Alexandru Holicov, fondatorul Adservio Social Inovation SRL. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Noi reguli pentru motivarea absențelor elevilor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Noi reguli pentru motivarea absențelor elevilor

Noi reguli pentru motivarea absențelor elevilor. Părintele/tutorele copilului care a lipsit de la școală are la dispoziție șapte zile de la revenirea acestuia pentru a prezenta o adeverință medicală sau o cerere scrisă, pe baza cărora absențele pot fi motivate. Noi reguli pentru motivarea absențelor elevilor Motivarea absențelor se poate face în acest interval de timp, în baza documentelor justificative, atunci când elevul lipsește de la cursuri. Citește și: Piesa-cheie în puciul lui Băluță de la Unirii: o obscură directoare de la cadastru, cu Mercedes și vilă, susținută de rețeaua PSD Sector 4 Procedura de motivare a absențelor este detaliată în Regulamentul-cadru pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024, în vigoare din 1 septembrie. Conform art. 94, al. 2 din ROFUIP 2024, cadrul didactic responsabil de clasă este singurul care poate motiva absențele, în ziua prezentării documentelor. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni (sursa: Facebook/Cojocaru Nici Alexandru)
Eveniment

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni. Restaurantul familiei Cojocaru colcăie de gândaci. Tot acolo se prepară mâncarea pentru elevii din trei localități din județul Mehedinți. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 24.000 lei firma Mehedințiul Meu, deținută de Florin Cojocaru și controlată de Nicu Alexandru Cojocaru, pentru prezența insectelor și a gândacilor în toate zonele blocului alimentar. Totodată, s-a constatat că spațiul de gătit și cel de sevire sunt complet neigienizate. Citește și: EXCLUSIV Mâncarea pentru elevi de la firma controlată de deputatul PNL Udriște, transportată cu hârburi ruginite. La locul de preparare a hranei, ingrediente expirate și mizerie Nicu Alexandru Cojocaru, finul pesedistului Aladin Georgescu - președintele Consiliul Județean Mehedinți, gestionează din umbră afacerile familiei adunate sub brandul local "Mehedințiul Meu", dar conduce și organizația TSD Mehedinți. Mulți elevi cu toxiinfecție alimentară 118 elevi din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce au consumat mâncarea adusă de o firmă din județ. Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au depistat bacteria listeria în mâncarea servită elevilor. După apariția acestui caz, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți a decis să verifice toate firmele care livrează mâncare elevilor. Printre acestea, și firma Mehedințiul Meu, patronată în acte de Florin Cojocaru, tatăl pesedistului Nicu Alexandru Cojocaru. Această firmă livrează mâncarea pentru trei localități din județul Mehedinți, dar deține și o cârciumă. În urma controlului, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au constatat că blocul alimentar în care era pregătită mâncarea pentru elevi este plin de insecte și gândaci. "Spațiul de gătit cât și cel de servire a mesei complet neigienizat. Preparate alimentare fără dată și raport de fabricație. Produse alimentare și proceduri de lucru nesigure", au constatat inspectorii. În acest context, au decis să amendeze firma Mehedințiul Meu cu suma de 24.000 lei și au decis oprirea temporară a activității până la remedierea tuturor deficiențelor. VIDEO "Gândacii s-au speriat" DeFapt.ro l-a contactat pe pesedist Nicu Alexandru Cojocaru pentru a afla care au fost motivele pentru care a fost închis restaurantul familiei sale, pe care îl promovează pe contul său de Facebook. "Nu este afacerea mea. Este afacerea tatălui meu. Da, avea contracte cu școlile din Malovăț, Isverna și Braniștea. Acolo condițiile au fost bune, mâncarea a fost bună tot timpul. Nu au fost probleme cu mâncarea pentru elevi. Gândacii erau într-un raft de lemn. Noi avem contract cu o firmă de deratizare. Când au venit cei de la ANPC au tras de raft de lemn și au tras tare de el, gândacii s-au speriat și au plecat prin fața lor. Da, au închis restaurantul", a declarat Nicu Cojocaru. Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni De o sinceritate extremă, pesedistul Nicu Cojocaru a recunoscut că este vina sa pentru situația cu gândacii, deși anterior susținea că nu are nici o legătură cu cârciuma: "Aici este și vina mea, da? Nu am mai tras raftul ăla. Firma de deratizare nu mi-a atras atenția. Eu eram obligat de legislație să fac trimestrial dezinsecție. Eu le-am făcut lunar. Asta discutam și cu cei de la ANPC. Pentru că vă dați seama că nu își permite nimeni să își bată joc de copii, cu toți avem copii și nu ne dorim să îi trimitem la școală să mănânce o masă caldă din partea statului, a Guvernului, și să se îmbolnăvească". Acesta a mai spus că cele trei contracte nu au fost câștigate pe filieră PSD, ci în urma unor licitații publice: "Astea sunt răutăți. Până la urmă nu contează cine dă, importantă este calitatea mâncării". Mai mult, a recunoscut că și tatăl său a fost membru PSD Mehedinți, dar nu mai este activ.

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite (sursa: Facebook/Alin Udriste)
Investigații

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite

Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite. Cu 25.000 lei a fost amendată de către Protecția Consumatorilor Mehedinți firma Utopia Prod Com, controlată de deputatul liberal Alin Udriște prin intermediul contabilului său. Citește și: EXCLUSIV Acuzat de hărțuire sexuală când era șef la Ape Minerale, actualul deputat PNL Alin Udriște a devenit și proprietar peste Piscicola SA Neamț printr-o escrocherie, acuză ANPA Motivul: produse alimentare expirate, frigidere, malaxoare și rafturi neigienizate, dar și pentru că transporta mâncarea elevilor cu mașini ruginite, care anterior au fost folosite pentru transportul medicamentelor și aparaturii medicale. DeFapt.ro a dezvăluit că liberalul Alin Udriște, în mandatul său de director general al Societății Naționale Apele Minerale, a cumpărat pachete pentru sărbătorile pascale de la firma Utopia Prod Com, acolo unde soția lui, Adriana Udriște, figura ca angajată manager de proiect. Materii prime expirate sau fără date de identificare Protecția Consumatorilor Mehedinți a luat la puricat toate firmele care livrează mâncare elevilor în baza contractelor pe care le au cu Consiliul Județean Mehedinți, condus de pesedistul Aladin Georgescu, dar și cu primăriile din județ. Utopia Prod Com, una dintre aceste societăți abonate la contractele publice, a fost amendată cu suma de 25.000 lei, echivalentul a 5.000 de euro. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au anunțat că în punctele de lucru ale acestei firme în care se prepara mâncarea au fost găsite două kilograme de mozzarela expirată, plus alte 59 de kilograme de materii prime fără elemente de identificare și dată de expirare. Mâncare pentru elevi în hârburi ruginite S-a mai constatat că frigiderele, rafturile și malaxoarele nu erau igienizate și prezentau urme de rugină. Totodată, restaurantul aflat pe această firmă nu avea autorizație din partea Direcției Sanitar Veterinare. Culmea, mâncarea pentru elevi era transportată cu două utilitare pline de mizerie și rugină. Pe una dintre dubele folosite de Utopia Prod Com era incripționat mesajul "produse farmaceutice, parafarmaceutice aparatură medicală". Cele două mașini nu mai pot fi folosite pentru serviciile de catering. Mai mult, restaurantul a fost închis temporar. Pachete de Paști cumpărate de Apele Minerale Deputatul PNL Alin Udriște, fostul șef al Societății Naționale Apele Minerale, controlează firma Utopia Prod Com prin intermediul contabilului său de la firma Aurora Trust, Marius Bodeanu. Acesta deține oficial 30% din părțile sociale și funcția de administrator. Restul părților sociale se află pe numele Florentinei Bălan, respectiv pe al Sanda Simion, apropiate de liberal. Mai mult, conform declarației de avere depusă de Alin Udriște în anul 2022, soția sa, Adriana Udriște, a deținut funcția de manager de proiect în cadrul firmei Utopia Prod Com. DeFapt.ro a dezvăluit în martie 2023 că, liberalul Alin Udriște, în calitate de șef al Societății Naționale Apele Minerale, a cumpărat de la firma Utopia Prod Com pachete pentru sărbătorile pascale pe care urma să le facă cadou șefilor din Ministerul Economiei.

Parcul STB va fi mărit cu peste 10%, anunță Nicușor Dan Foto: Facebook
Eveniment

Parcul STB va fi mărit cu peste 10

Parcul STB de autobuze, troleibuze și tramvaie care circulă în Capitală va fi mărit cu peste 10% când începe școala, anunță Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului. Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului, tupeu colosal în legătură cu recalcularea pensiilor: Analizăm criticile formulate, vă anunțăm noi când e ceva În plus, abonamentele pentru elevii care beneficiază de gratuitate pentru transportul public vor fi eliberate online, iar pe Magheru se va înființa o nouă bandă unică. Parcul STB va fi mărit cu peste 10% „Parcul STB de autobuze, troleibuze și tramvaie care circulă în Capitală va fi mărit, astfel că vom avea pe străzi 1.389 de vehicule, față de 1.250, câte au circulat în timpul vacanței de vară. De asemenea, eliberăm online abonamentele pentru elevii care beneficiază de gratuitate pentru transportul public. Acestea pot fi descărcate de pe aplicația BiletTB. Elevii pot circula gratuit atât în București, cât și prin localitățile din județul Ilfov. De gratuitate beneficiază elevii din învăţământul acreditat/autorizat, preşcolar, primar, gimnazial, liceal, special, profesional şi postliceal, care frecventează o unitate de învăţământ din Municipiul Bucureşti sau Județul Ilfov. Administrația Străzilor s-a concentrat în această perioadă pe refacerea marcajelor în jurul școlilor. Echipele au lucrat în zonele unităților de învățământ, de exemplu grădinițele 154 și 70, școlile 146, 311, 307, 179, liceele „George Enescu”, „Dimitrie Gusti”, colegiile „Emil Racoviță” și „Mihai Bravu”.Totodată, au fost reparate gardurile școlare, pentru protecția elevilor și s-au înlocuit indicatoarele deterioarate. În plus, din această lună vom avea o nouă bandă unică pe bulevardul Magheru, iar alte noi trasee rapide vor fi create până la sfârșitul anului”, a scris edilul-șef al Capitalei.

„România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă”, susține Marcel Ciolacu Foto:
Politică

„România Educată este cel mai mare eșec

Marcel Ciolacu a lansat atac dur la principalul proiect al lui Iohannis: „România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre!”, se afirmă pe site-ul „România dorită”, lansat luni de liderul PSD. În ultimii zece ani, PSD i-a susținut, prin votul său, pe toți miniștrii Educației, mai puțin pe Monica Anisie, care a făcut parte dintr-un guvern PNL-USR. PSD a desemnat în această perioadă, din interiorul propriei formațiuni politice, patru premieri și șase miniștri ai Educației, inclusiv Liviu Pop și Ecaterina Andronescu. „România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă” „În România Educată, doar doi din trei elevi care au intrat în clasa I în urmă 12 ani s-au înscris anul acesta la BAC. 70.413 de copii au abandonat școala! În România Educată, mai mult de jumătate dintre elevii înscriși în clasa I în septembrie 2012 NU a promovat BAC-ul! România Educată este cel mai mare eșec din istoria modernă a țării noastre! Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană* la rata abandonului şcolar timpuriu: 16,6%, în timp ce media din țările europene era 9,5%”, suține site-ul „România dorită”. Citește și: Pensionarii vor plăti mii de lei pentru ca o instituție a statului, Arhivele, să ofere altei instituții date pentru recalcularea pensiei Ciolacu și-a asumat acest site arătând că acesta urmărește „să construim un program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obișnuiți. De aceea, lansăm această platformă prin care dorim să adunăm propuneri pe fiecare domeniu important, de la sănătate, educație, muncă și mediu la economie, transport, agricultură și justiție”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră