joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: david popovici

34 articole
Eveniment

David Popovici, aur la 200 liber

David Popovici, aur la 200 liber. Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad. David Popovici, aur la 200 liber Popovici, deţinătorul titlului, s-a impus la o mare diferenţă, cu timpul de 1 min 43 sec 13/100, inferior performanţei realizate în urmă cu doi ani la Roma (record al competiţiei - 1 min 42 sec 97/100). Citește și: VIDEO David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 m liber la Campionatele Europene. Înotătorul român și-a păstrat, astfel, titlul câștigat la Roma în 2022 Pe locul secund s-a clasat lituanianul Danas Rapsys, în 1 min 45 sec 65/100, podiumul fiind completat de elveţianul Antonio Djakovic, 1 min 46 sec 32/100. Românul a fost cu trei secunde mai rapid decât în semifinale (1 min 46 sec 15/100). David Popovici a câştigat miercuri şi titlul continental la 100 m liber, acestea fiind singurele medalii obţinute de România la Belgrad. Popovici este calificat în aceste probe şi la Jocurile Olimpice de la Paris. La Europenele din 2022 de la Roma, România a obţinut două medalii de aur, ambele prin David Popovici, la 100 m şi 200 m liber.

David Popovici, aur la 200 liber (sursa: Facebook/European Aquatics)
David Popovici, un nou aur european (sursa: Facebook/David Popovici)
Eveniment

David Popovici, un nou aur european

David Popovici, un nou aur european. Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46,88 secunde. David Popovici, un nou aur european Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul european, pe care îl deţine din 2022, de la Roma. Recordul mondial (46,80 secunde) este deţinut din februarie de chinezul Zhanle Pan. Citește și: De ce refuză premierul Ciolacu să-și prezinte diploma de bacalaureat, deși susține că o are. Cum a absolvit studii post-universitare fără să aibă diplomă de licență Românul a fost urmat în clasament de maghiarul Nandor Nemeth, 47,49 secunde, şi de sârbul Andrej Barna, 47,66 secunde. La Europenele 2022 de la Roma, România a obţinut două medalii de aur, ambele prin David Popovici la 100 m şi 200 m liber.

David Popovici, locul patru la Otopeni (sursa: Facebook/David Popovici)
Eveniment

David Popovici, locul patru la Otopeni

David Popovici, locul patru la Otopeni. Sportivul român David Popovici, clasat pe locul patru în finala probei de 200 m liber de la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Otopeni, a declarat la finalul cursei că nu poate face de fiecare dată cel mai bun timp al său, fiind dezamăgit totodată că nu a reuşit rezultatul de la Mondialele de la Melbourne de anul trecut. Nu e fan al bazinului scurt "Cu timpul de la Melbourne aş fi luat locul întâi aici (1 min 40 sec 79/100 la Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Melbourne, în 2022 - n.r.). Numai că am mers cu o jumătate de secundă mai încet. Nu am cum să fac cel mai bun timp al meu de fiecare dată, asta e. Iar atât timp cât sunt conştient de asta nu am de ce să mă întristez. Citește și: Europa, panicată de scăderea generală la testele PISA: Franța și Germania au anunțat modificări în sistemul de învățământ, Bulgaria și Grecia cer ajutor. România, penultima în UE, e veselă Nu sunt un mare fan al înotului în bazin scurt, sunt prea multe întoarceri pentru mine. Dar trebuie să privesc şi partea bună... adică având mai multe întoarceri mi le îmbunătăţesc şi pe cele puţine din bazinul lung", a spus Popovici. "Nu aveam niciun timp în minte, dar către o performanţă ca asta ţinteam, 1 minut şi 41 de secunde e foarte bun. Ne aşteptam la un timp aşa de rapid. Numai că azi au fost trei băieţi şi mai rapizi decât mine. Băieţi cu care sunt foarte bun prieten, mai ales cu Danas Rapsys. Chiar ne amuzam la final pe seama cursei. Până la urmă trebuie să ne distrăm", a adăugat el. David Popovici, locul patru la Otopeni Sportivul român, care s-a calificat, sâmbătă seara, în finala probei de 100 m liber a menţionat că este foarte obosit. "Sunt foarte obosit, de abia aştept să dorm şi sper să dorm bine. Acum sunt aşteptat şi la testul antidoping... de abia aştept să ajung acasă. A fost o zi foarte grea pentru mine, care însă mă pregăteşte pentru concursurile importante care urmează", a precizat Popovici. Sportivul român David Popovici s-a clasat doar pe locul patru în finala probei de 200 m liber, sâmbătă seara, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni. Popovici a fost cronometrat cu timpul de 1 min 41 sec 52/100, fiind devansat de britanicii Matthew Richards, 1 min 41 sec 01/100, James Guy, 1 min 41 sec 12/100, şi de lituanianul Danas Rapsys, 1 min 41 sec 15/100. Popovici, campionul european en titre, se calificase în finală cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 42 sec 04/100, după ce în serii fusese înregistrat cu al treilea timp, 1 min 42 sec 39/100. Prima medalie pentru România, de la Andrei Ungur Vineri seara, Andrei Ungur a câştigat prima medalie pentru România la Europenele de la Otopeni, bronz în proba de 100 m spate. România participă la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi), selecţionaţi în baza formei arătate la Campionatele Naţionale în bazin scurt din perioada 9-12 noiembrie, desfăşurate tot la Otopeni. La precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate. La Mondialele în bazin scurt din 2022 de la Melbourne, Popovici a cucerit argintul la 200 m liber.

Înotătorul Robert Glință și-a anunțat retragerea (sursa: Facebook/Robert Glință)
Eveniment

Înotătorul Robert Glință și-a anunțat retragerea

Înotătorul Robert Glință și-a anunțat retragerea. Robert Glință a decis să-și încheie cariera la doar 25 de ani. Sportivul a păstrat România pe harta natației mondiale până la apariția lui David Popovici. Într-un mesaj postat pe Facebook, Glință a arătat care sunt motivele pentru decizia sa. Înotătorul Robert Glință și-a anunțat retragerea "A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional. Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să cresc în ființa umană mai evoluată de astăzi. Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin muncă asiduă pentru a atinge un scop și a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor prevedea nu rămâi cu mine. Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei joacă un rol uriaș și lasă o urmă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoștința. Toate amintirile frumoase și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, conexiunile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs. Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc că mi-ați arătat mereu sprijinul și că ați crezut în mine indiferent de situație. Resursele sunt epuizate și este timpul să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, căci sunt doar o altă ființă umană până la urmă. A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional.", a scris Glință pe contul său de Facebook. Un junior excepțional Specialist în probele de spate, Glință a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Rio și Tokyo. Nu a luat vreo medalie, dar simpla sa prezență la competiția supremă din sport a fost o performanță în sine. Apogeul carierei lui Robert Glință a fost în 2020, când a cucerit aurul european la Budapesta, la 100 de metri spate. La competițiile continentale, Robert mai are două medalii de argint, la Glasgow (2018) și Budapesta (2020). Citește și: Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE La Campionatele Mondiale în bazin olimpic nu a reușit să urce niciodată pe podium, dar a făcut-o la cele în bazin scurt, la Abu Dhabi (2021), când a luat bronz la 100 m spate. Glință are și patru medalii europene în bazin scurt: una de argint și trei de bronz. Glință a fost un junior de excepție, devenind campion mondial în bazin olimpic în 2015, la 100 m spate. La această probă, românul deține și recordul mondial al juniorilor (50.72 s). Chiar dacă și la seniori rezultatele sale au fost lăudabile, probabil cariera sa ar fi fost mult mai prolifică dacă nu ar fi fost afectată de probleme medicale, notează Eurosport.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră