joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: CSM

92 articole
Politică

CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ

CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ, proiect susținut de ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu. Acesta a salutat decizia şi a anunţat că va lucra cu reprezentanţii CSM ”pentru adoptarea cât mai rapidă, în acest an, a proiectelor legilor Justiţiei şi abordarea celorlalte probleme stringente”. CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ Iată cum vor fi distribuite, conform proiectului, dosarele care-i privesc pe magistrați: „Sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe”„Sunt de competenţa parchetului de pe lângă curtea de apel şi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe” Procurorii speciali, selectați de CSM Pentru aceste infracţiuni urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Consiliului Superior al Magistraturii și Guvernului României să amâne avizarea respectiv adoptarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ până la publicarea avizului Comisiei de la Veneția. Nu se reînființează SIIJ, susține ministrul Justiției Predoiu a declarat, vineri, că nu a fost de acord cu unele afirmaţii făcută în cadrul şedinţei CSM, că SIIJ va fi reînfiinţată sub o altă formă. “Nu pot fi de acord că se reînfinţează SIIJ-ul. Îl desfiinţăm cu adevărat pentru că este vorba de o structură care îşi încetează activitatea. E cu totul alt sistem, este o nouă structură, mai mare, mai mică, altfel organizată. E altceva. Că nu este într-adevăr transferul competenţelor la unităţile specializate, e adevărat”, a precizat ministrul Justiţiei. El a precizat că proiectul privind desfiinţarea SIIJ a mai primit aviz negativ din partea CSM, iar consecinţa a fost blocarea sa în Parlament de patru ani. “A mai fost configurat în faţa dumneavoastră, a plecat cu aviz negativ, consecinţa a fost blocarea în Parlament până în ziua de azi. Dacă alergăm după toţi aceşti iepuri, nu mai prindem niciunul. Şi atunci eu, iniţiator, trebuie să am în vedere cărei realităţi mă adresez cu proiectul meu. Dacă nu mă adresez acestei realităţi nu mai plec cu aviz de la dumneavoastră niciodată. Trebuie să optez pentru nişte obiective şi am optat pentru obiectivul principal. (…) Dacă şi ei acceptă acest lucru atunci găsim o cale şi asta e calea pe care am găsit-o de a atinge obiectivul principal altfel vom rămâne blocaţi aşteptând un miracol, miracolul înseamnând ca brusc într-o zi toată lumea să fie de acord cu toate cele spuse de dumneavoastră astăzi aici în contradictoriu. Vă rog să mă scuzaţi, dar nu cred în miracole de genul ăsta”, a transmis ministrul Justiţiei.

CSM a avizat proiectul de desființare a SIIJ Foto: Inquam/ Octav Ganea
CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale (sursă: facebook/Tribunalul București)
Eveniment

CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale

CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv, vineri, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM.Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 11 voturi "pentru".Avizul dat de Consiliul Superior al Magistraturii este unul consultativ. Citește și: EXCLUSIV Medicul Dorin Ionescu, fost subaltern al lui Lucian Duță, susținut de PNL la șefia CNASMinistrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţa, pe 21 ianuarie, punerea în dezbatere publică a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale Conform proiectului, competenţele SIIJ vor fi preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, câte doi pentru fiecare Curte de apel."În total, 42 de procurori care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa SIIJ. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de plenul CSM. Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel", indica ministrul Predoiu. Citește și: Cum pot fi anulate în instanţă amenzile date de CNAIR pentru lipsa rovinieteiProcurorii din Parchetul General vor fi propuşi plenului CSM de către procurorul general, iar procurorii de la Parchetele de pe lângă Curţile de apel de către prim-procurorii acestor structuri.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră