sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: china

274 articole
Internațional

China recunoaște suveranitatea și integritatea Ucrainei

China recunoaște suveranitatea și integritatea Ucrainei. Poziția Chinei de a respecta suveranitatea și integritatea teritorială a națiunilor, respectarea scopului și principiilor ONU a fost consecventă și clară; poziția se aplică și situației din Ucraina, au transmis oficialii de la Beijing. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă a purtătorului de cuvânt al Externelor chineze, Wang Wenbin. China recunoaște suveranitatea și integritatea Ucrainei Cererile legitime ale Rusiei cu privire la securitate ar trebui recunoscute și abordate în mod corespunzător, având în vedere expansiunea continuă a NATO către est. Preocupările rezonabile de securitate ale tuturor națiunilor ar trebui respectate, a mai arătat Wang Wenbin. Externele de la Beijing susțin că țara lor "salută cele mai curând dialoguri directe și negocieri între Rusia și Ucraina" și "încurajează toate eforturile diplomatice benefice pentru rezolvarea crizei". Citește și: Ucraina va primi apărare aeriană de la NATO. Alianța desfășoară, în premieră, forța de reacție rapidă pentru apărare colectivă "The sovereignty and territorial integrity of all countries should be respected and upheld. The purposes and principles of the UN Charter should also be jointly upheld. This a principle China always follows and a basic norm governing international relations that all countries should adhere to. At the same time, we recognize that the Ukraine issue has a complex and special historical context and understand Russia’s legitimate concerns on security issues. China maintains that all should discard the Cold War mentality and eventually put in place a balanced, effective and sustainable European security mechanism through dialogue and negotiation.", mai menționează transcriptul conferinței de presă.

China recunoaște suveranitatea și integritatea Ucrainei (sursa: fmprc.gov.c)
Cenzura în China comunistă: nu se vor difuza mesaje pro-Occidentale sau critice la adresa Rusiei Foto: Kremlin.ru
Internațional

Cenzura în China comunistă

Cum funcționează cenzura în China comunistă: nu se vor difuza mesaje pro-Occidentale sau critice la adresa Rusiei, arată un mesaj care pare să fi fost publicat din greșeală. China spune că va avea nevoie de susținerea Rusiei când va „rezolva” problema Taiwanului. Cenzura în China comunistă Horizon News, parte a grupului media Beijing News, deținut de Partidul Comunist Chinez, a divulgat, aparent din greșeală, directivele sale interne privind modul în care se va scrie despre invazia Ucrainei de către Rusia. Mesajul a apărut într-o postare pe rețeaua Weibo, marți, 22 februarie, arătând că rețeaua va publica doar conținut favorabil Kremlinului. În mesaj se arăta că orice conținut nefavorabil Rusiei sau pro-occidental trebuie cenzurat, conform unui articol Business Insider. Directiva oferea și instrucțiuni privind restrângerea sferei dezbaterii pe site: toate comentariile utilizatorilor trebuie verificate cu atenție și postate treptat. Mesajul a fost șters în scurt timp. Citește și: Propagandiștii lui Putin în România vântură teza recuperării Bucovinei de Nord. Lista „patrioților” preocupați de românii din Ucraina Un editor de la agenția de știri Xinhua a postat ulterior pe Weibo un mesaj în care susținea că China trebuie să sprijine Rusia din punct de vedere emoțional și moral. El arăta că „China va avea nevoie și de înțelegerea și sprijinul Rusiei atunci când se va lupta cu America pentru a „rezolva problema Taiwanului odată pentru totdeauna”. Xinhua este agenția de știri oficială a Beijingului.

China, laser spre avion militar australian, acuză premierul australian (sursa: Facebook/Scott Morrison)
Internațional

China, laser spre avion militar australian

China, laser spre avion militar australian. Prim-ministrul australian Scott Morrison a declarat că China a comis un "act de intimidare". Guvernul de la Canberra a acuzat o navă chineză că a îndreptat un laser spre un avion militar australian, relatează duminică AFP. China, laser spre avion militar australian Două nave ale marinei chineze se deplasau joi în largul coastei de nord australiene când una dintre ele a îndreptat un laser spre un avion de supraveghere australian, ceea ce "putea pune în pericol vieţi", a afirmat Ministerul australian al Apărării. "Nu pot să consider acest lucru drept altceva decât un act de intimidare", a spus prim-ministrul Scott Morrison, calificând această acţiune drept "nejustificată şi neprovocată". Citește și: Cum a pus Putin la aceeași masă de consultări România și Polonia cu SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, UE și NATO Ministrul apărării Peter Dutton a denunţat la rândul lui "un act foarte agresiv". "Cred că guvernul chinez speră că nimeni nu vorbeşte despre aceste acte de intimidare agresive", a declarat el duminică pe canalul de televiziune Sky News. Potrivit Ministerului Apărării, navele se îndreptau spre est în Marea Arafura, situată la nord de oraşul de coastă australian Darwin şi la care au ieşire şi Indonezia şi Papua- Noua Guinee. Eveniment similar în Marea Chinei de Sud Autorităţile chineze nu au reacţionat până acum la acuzaţiile australiene. Canberra a mai acuzat China în 2019 că a vizat aparate de zbor ale armatei australiene cu lasere de tip militar. Era vorba despre elicoptere ale Forţelor aeriene, vizate de lasere în Marea Chinei de Sud, unde tensiunile sunt mari de ani de zile. China revendică cvasitotalitatea acestei mări prin care tranzitează în fiecare an miliarde de dolari în schimburi comerciale. Zona, bogată în resurse naturale, este de asemenea revendicată de Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam.

Valentin Ionescu
Opinii

Scrisoare către ministrul Culturii: Scăpați-ne de "ceramica de Horezu" din Bulgaria și China!

Domnule ministru, Fiind in concediu, zilele trecute am fost în Olari, fostul sat cu același nume din localitatea Horezu. Unde, după cum știți, este un mic centru de creație pentru ceramica de Horezu inclusă de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial. M-am oprit la atelierul dl. Mihai Biscu, unul dintre cei patru artizani/meșteri în ceramică rămași în viață și zn activitate. Mă așteptam să fie o concentrare (un cluster) de ateliere în ceramică în satul Olari, dar din păcate lucrurile nu stau așa. După cum menționam mai sus nu mai există decât patru artizani în Olari – Horezu care au preluat și conservat tradiția din generație în generație. Restul celor ce vând chiar în Olari sunt "antreprenori", în sensul că au echipe de muncitori de la vechea cooperativă de ceramică din Horezu, care reproduc modele mai vechi de ceramică Horezu. Comerțul prevalează în fața creației și omoară ceramica de Horezu care a apărut în urmă cu peste 300 de ani pe aceste meleaguri. De aceea, vă rețin atenția cu detalierea unei stări de fapt dezastruoase a artei în ceramica din Horezu, pe care Ministerul Culturii ar trebui să o ia în considerare, și totodata îmi permit să formulez câteva sugestii care cred că ar contribui la redresarea acestei arte populare. Orașul Horezu, mai cu seamă pe strada principală ce traversează această localitate, este sufocat de comercianți ce vând ceramică fabricată în China ce reproduce ceramica de Horezu. De asemenea, comercianții vând ceramică din Bulgaria care imită parțial modele tradiționale din ceramica Horezu: culori, desene (de exemplu: spicul de grâu). Din păcate, lipsa de cultură, dar și precaritatea informării publicului cumpărător (consumator de "artă populară"), mai cu seamă din România, încurajează și întrețin comerțul cu falsuri fabricate în China și Bulgaria și care distrug o parte din cultura noastră națională și ruinează artizanii. Unele produse din ceramică din China pot fi considerate produse contrafăcute, cum ar fi de exemplu vase care reproduc "cocoșul de Hurezi" pe care Primăria Horezu l-a înregistrat la OSIM. Alte vase din ceramică fabricate în China, dar care reflectă creația în arta ceramică a generațiilor anterioare nouă sau a artizanilor olari în viață din Horezu, sunt replici/falsuri, dar legal nu pot fi considerate produse contrafăcute, dacă produsele din ceramică originale de Horezu nu sunt protejate legal. Din acest punct pornește analiza legală, respectiv ce se poate face pentru a elimina din piață produsele din China și copierea parțială a ceramicii de Horezu de către produsele bulgărești. "Cocosul de Hurezi", deși este înregistrat la OSIM, este reprodus de ceramica fabricată în China. În acest caz, avem de a face cu produse contrafăcute, pentru care nu există nici o intervenție din partea autorităților române locale sau centrale. În cazul altor produse din ceramică de Horezu în care se reproduc din generație în generație modele și culori de către artizanii locali, fără vreo contribuție creativă a acestora, ar trebui făcută o protecție legală de Ministerul Culturii, atât la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (art. 7 lit. g din Legea nr. 8/1996, coroborat cu alin. 2 al art. 3), cât și la OSIM (Legea nr. 84/1998), ca mărci naționale și mărci ale Uniunii Europene. În cazul in care artizanii din Olari produc ceramica Horezu cu elemente distinctive, în sensul că adaugă unui model/desen mai vechi modele/desene/simboluri noi, rezultat al propriei creații, atunci acești artizani pot înregistra obiectele de ceramică la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și OSIM. Apreciez că este nevoie ca Ministerul Culturii să acorde sprijin/asistență juridică artizanilor din Olari, Horezu, întrucât aceștia nu au informațiile necesare pentru a-și proteja lucrările. Pe de altă parte, am constatat că nu există o asociație/ o breaslă a artizanilor care să susțină drepturile acestora și protecția artei populare în ceramică. De altfel, am menționat deja că nu mai sunt decât patru artizani, dintre care numai doi mai sunt activi, din cât am înțeles la fața locului. De asemenea, comerțul cu falsuri din China și Bulgaria ar trebui eliminat, atât prin informarea publicului (comercianții să fie obligați să afișeze originea fabricării produselor din ceramică), cât și prin confiscarea mărfii și amenzi. Aceste acțiuni sunt necesare o dată cu protecția legală a ceramicii de Horezu. Întrucât în Olari, Horezu, nu au rămas decât patru artizani, există riscul ca tradiția să se piardă. Sunt țări care au traversat această experiență, mai cu seamă în vestul Europei. Deși aceste țări fac în prezent efortul de a reînvia tradițiile artei populare, o bună parte din acestea sunt iremediabil pierdute. Prin urmare, este nevoie de un plan național de relansare a artei populare de tradiție. Un asemenea plan trebuie dublat de un alt plan, care prin marketing promovat pe piața națională și internațională să susțină vânzarea ceramicii de Horezu. În acest mod se asigură un venit artizanilor din Horezu și transmiterea acestei tradiții generațiilor viitoare. Valentin Ionescu este invitat al rubricii de opinii.

Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing Foto: eng.chinamil.com.cn/ Lu Hongbo
Internațional

Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing

Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing, arată un înalt comandant militar din forțele aeriene ale SUA. Un general american, Kenneth Wilsbach, comandantul forţelor aeriene ale SUA în Pacific, a avertizat, astăzi, că Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene, pentru a încerca să facă un gest "provocator" în Asia, în timp ce puterile occidentale sunt ocupate să calmeze tensiunile cu Rusia. Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing El a subliniat că susţinerea oferită de Beijing Rusiei în conflictul său cu Occidentul asupra Ucrainei suscită întrebări cu privire la intenţiile Chinei în Asia. "Dacă ne întrebăm, oare China va vedea ceea ce se întâmplă în Europa şi (...) va încerca ceva în Indo-Pacific, într-adevăr, aceasta este un motiv de îngrijorare", a subliniat responsabilul militar american în marja unui Salon de aeronautică de la Singapore. "Am îngrijorări cu privire la faptul că ei (China) ar putea dori să profite. Nu ar fi surprinzător dacă ei vor încerca ceva ce ar putea fi provocator, pentru a vedea în ce măsură reacţionează comunitatea internaţională", a spus generalul american. Acum câteva zile, Wall Street Journal a publicat un editorial, „Ukraine Is a Distraction From Taiwan”, în care aprecia că SUA nu vor putea să desfășoare forțe în Europa și, în același timp, să protejeze Taiwanul. În plus, Taiwanul se află într-o locație crucială din punct de vedere strategic, pe rutele maritime aglomerate, cu aliați ai SUA la nord (Japonia) și la sud (Filipine). Taiwanul, crucial pentru securitatea aliaților SUA Dacă Armata Populară de Eliberare, armata Chinei comuniste, ar fi capabilă să ocupe insula, ar submina capacitatea Americii de a le apăra pe ambele și ar zdrobi credibilitatea angajamentelor sale față de alți aliați și parteneri în fața puterii dure în creștere a Chinei, scrie site-ul War on the Rocks. „Existența Taiwanului ca democrație liberală prosperă oferă, de asemenea, o alternativă convingătoare la China autocratică: demonstrează că democrația și capitalismul de piață liberă sunt potrivite pentru o societate de limbă chineză. Oamenii din Taiwan împărtășesc norme și valori cu Occidentul, nu cu Partidul Comunist Chinez, și este o poveste de succes strălucitoare pentru eforturile SUA de a promova prosperitatea și libertatea în lume. Ucraina ar putea fi la fel într-o zi, dar dacă o va face, probabil, va fi printr-o integrare economică mai strânsă cu Uniunea Europeană, nu prin legăturile sale slabe cu Statele Unite. Din toate aceste motive, dacă Taiwanul ar intra sub controlul Beijingului, interesele americane ar fi afectate mult mai grav decât într-un atac rusesc asupra Ucrainei”, mai arată War on the Rocks. Beijingul este acuzat de mai mulţi ani că provoacă tensiuni în regiune, în măsura în care China îşi întăreşte controlul asupra insulelor şi insuliţelor din Marea Chinei de Sud. China revendică aproape toată această zonă, ceea ce contestă mai multe ţări riverane precum Malaezia, Vietnam, Filipine, Taiwan sau Brunei. SUA nu au revendicări asupra acestei zone, însă apără principiul libertăţii de a naviga pe rute maritime strategice, potrivit AFP.

Cenzura comunistă chineză a tăiat serialul Friends (sursă: Facebook/Friends)
Internațional

Cenzura comunistă chineză a tăiat serialul Friends

Cenzura comunistă chineză a tăiat serialul Friends. Serialul ''Friends'' a fost cenzurat în China, stârnind indignarea fanilor acestei producţii americane de televiziune, reacţia de revoltă fiind la rândul ei cenzurată pe reţelele sociale, relatează luni AFP.Revenirea mult aşteptată vineri a seriei cult "Friends" din anii 1990 pe site-urile de streaming chineze a fost perturbată după ce fanii au observat dispariţia oricăror referiri la relaţia unuia dintre personajele feminine cu o persoană de acelaşi sex.Pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul Twitter din China, hashtag-ul "Friends cenzurat" a fost vizualizat de zeci de milioane de ori. Cenzura comunistă chineză a tăiat serialul Friends În vizor, modificările aduse celui de-al doilea episod al primului sezon, difuzat de platformele Bilibili, Tencent, iQiyi şi Youku."Am descoperit că toate dialogurile care menţionau homosexualitatea lui Carol, fosta soţie a lui Ross, fuseseră tăiate. Tăierile sunt evidente", a scris un internaut al cărui mesaj a atras peste 177.000 de like-uri.Puterea comunistă şi-a intensificat în ultimii ani cenzura asupra temelor "sensibile" precum sexualitatea, violenţa sau politica, în special în filmele importate. Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe elAceastă atitudine suscită ironia unora dintre internauţi. "De ce să vorbim despre homosexualitate? Nu există aşa ceva aici, unde domneşte o eternă perfecţiune. Toată lumea e fericită sub acest guvern", a scris într-un mesaj persiflator un utilizator al platformei Weibo.Aceste critici au fost la rândul lor şterse de pe reţeaua de socializare, iar hashtag-ul subversiv a fost înlocuit duminică cu un altul: "De ce este Friends atât de popular". Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie opriteSerialul, difuzat din 1994 până în 2004 în Statele Unite, este foarte cunoscut în China, unde milioane de persoane l-au vizionat pe DVD.Mulţi tineri chinezi susţin că au învăţat limba engleză cu ajutorul "Friends", care a fost difuzat în streaming între 2012 şi 2013, fără a fi cenzurat.În 2019, mai multe scene din "Bohemian Rhapsody" referitoare la sexualitatea lui Freddie Mercury, solistul formaţiei Queen, au fost la rândul lor şterse din versiunea difuzată în China.Recent, filmul cult al lui David Fincher "Fight Club", a suscitat stupoarea cinefililor din cauza unui final trunchiat. În urma unui apel, finalul filmului a fost în cele din urmă restabilit.Unii producători îşi asumă ei înşişi tăierea unor scene din filme sau din seriale în speranţa de a obţine autorizaţie de difuzare pe piaţa chineză.

UE trebuie să apre Lituania în fața Chinei (sursă: Facebook/Comisia Europeană)
Internațional

UE trebuie să apre Lituania în fața Chinei

UE trebuie să apre Lituania în fața Chinei, potrivit unui oficial francez. Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de fermitate pentru a apăra Lituania împotriva presiunilor economice ale Chinei, a afirmat duminică ministrul francez pentru comerţ exterior, Franck Riester, citat de AFP."Ceea ce face China cu Lituania este în mod clar o coerciţie. Chinezii folosesc armele comerciale şi economice pentru a exercita presiuni politice asupra noastră", a declarat pentru AFP ministrul care va prezida luni o reuniune cu omologii săi din UE la Marsilia.UE a sesizat la sfârşitul lui ianuarie Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Chinei, acuzată că blochează importurile lituaniene, pe fondul tensiunilor diplomatice pe tema Taiwanului. UE trebuie să apre Lituania în fața Chinei Lituania se consideră pedepsită pentru că a permis acestei insule să-şi deschidă o reprezentanţă oficială în capitala sa, Vilnius, sub nume propriu, stârnind furia Chinei care respinge orice utilizare oficială a cuvântului Taiwan. Beijingul nu-i recunoaşte statutul de stat acestei insule pe care o consideră a fi una dintre provinciile sale. Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe elFranck Riester, care pledează pentru "mai multă fermitate, mai puţină naivitate" din partea Europei în problemele comerciale, consideră că UE a evoluat deja mult, în special sub efectul politicii agresive a Chinei ori a Statelor Unite din epoca Donald Trump.În contextul în care comerţul liber este "aproape un scop în sine", Europa "doreşte să continue schimburile comerciale, o dimensiune esenţială a economiei noastre, dar nu cu orice preţ, nu cu preţul concurenţei neloiale, nu cu preţul companiilor europene expuse la preluări rapace", a explicat demnitarul francez. Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie opriteEl a subliniat că libertatea schimburilor comerciale nu se poate face nici prin sacrificarea mediului, nici prin compromisuri asupra valorilor democratice.Comisia Europeană a prezentat în decembrie un proiect de instrument care va pedepsi orice ţară care foloseşte sancţiuni economice pentru a face presiuni asupra UE sau a unuia dintre membrii săi.Acest instrument "anti-coerciţie" urmează să fie negociat cu statele membre şi cu Parlamentul European. Franck Riester speră să ajungă la o "poziţie consensuală" a celor 27 de sub preşedinţia franceză, până la sfârşitul lunii iunie.Ministrul mai speră ca negocierile privind un instrument de reciprocitate în deschiderea pieţelor publice să ajungă la bun sfârşit în primul semestru al anului."În prezent, Europa oferă acces la 95% din pieţele sale publice restului lumii", dar "companiile europene au acces la mai puţin de 30% din pieţele publice din Statele Unite sau Japonia şi la aproape nimic în China", potrivit demnitarului francez."Deci, spunem acum +stop, de-ajuns+. Dorim ca pieţele publice ale partenerilor noştri să se deschidă companiilor noastre, altfel ne vom închide pieţele publice pentru companiile lor", a mai declarat Franck Riester.

SUA și aliații săi din Asia contracarează China (sursă: Facebook/China Daily)
Internațional

SUA și aliații săi din Asia contracarează China

SUA și aliații săi din Asia contracarează China. Miniştrii de externe ai Statelor Unite, Australiei, Japoniei şi Indiei au început vineri discuţiile privind aprofundarea alianţei lor numite Quad, care urmăreşte să contracareze extinderea influenţei chineze în regiunea Asia-Pacific, notează AFP."Împreună, formăm o reţea vitală de democraţii liberale care se angajează să coopereze concret şi să se asigure că toate ţările din zona Indo-Pacific, mari şi mici, sunt capabile să ia propriile decizii strategice, fără constrângere", a declarat vineri, înainte de summit, ministrul australian de externe, Marise Payne.Secretarul de stat american, Antony Blinken, a dat asigurări că, deşi Washingtonul se concentrează în prezent pe ameninţarea rusă din Ucraina, provocarea pe termen mai lung rămâne avansul Chinei, care contestă "ordinea tradiţională". Citește și: EXCLUSIV Medicul Dorin Ionescu, fost subaltern al lui Lucian Duță, susținut de PNL la șefia CNAS"După părerea mea, nu există nicio îndoială că ambiţia supremă a Chinei este să devină cea mai mare putere militară, economică, diplomatică şi politică, nu numai în regiune, ci şi în lume", a declarat el jurnalului The Australian în ajunul discuţiilor. SUA și aliații săi din Asia contracarează China Grupul Quad a fost lansat în 2007, dar a prins contur cu adevărat abia un deceniu mai târziu, după ciocniri violente la frontiera dintre India şi China şi o desfăşurare a puterii militare chineze în Marea Chinei de Sud. Citește și: Cum pot fi anulate în instanţă amenzile date de CNAIR pentru lipsa rovinieteiDupă exerciţii navale comune în 2020 în Golful Bengal, reuniunea de la Melbourne îşi propune să aprofundeze cooperarea în domenii precum lupta împotriva COVID-19, problemele legate de tehnologia informaţiei, în special desfăşurarea reţelelor de telecomunicaţii 5G, sau chiar schimbările climatice.Ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, a explicat în ianuarie parlamentului de la Tokyo că alianţa Quad permite să se stabilească "o ordine liberă şi deschisă bazată pe statul de drept" în regiunea Asia-Pacific.Pandemia a permis grupului să îşi asume o misiune mai largă decât limitarea puterii chineze.Cele patru ţări au folosit acest cadru pentru a se angaja să distribuie 1,3 miliarde de vaccinuri, dintre care 500 de milioane au fost deja livrate, potrivit şefei diplomaţiei de la Canberra.

Declinul democraţiei a continuat la nivel global (sursă: Pexels.com)
Internațional

Declinul democraţiei a continuat la nivel global

Declinul democraţiei a continuat la nivel global în anul 2021, potrivit Indexului Democraţiei realizat de Economist Intelligence Unit, transmite joi dpa.Conform studiului întocmit anual de grupul The Economist, 45,7% dintre locuitorii planetei trăiau într-o formă de democraţie în 2021, comparativ cu 49,4% în 2020.Totuşi, numai 6,4% trăiau într-o 'democraţie deplină', în uşor regres faţă de anul anterior (6,8%).Conform studiului, mai mult de o treime din populaţie - 37,1% - trăia anul trecut sub o dictatură, ceea ce constituie o creştere uşoară comparativ cu 2020. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3De altfel, proporţia de state autoritariste a crescut constant în ultimii ani. Declinul democraţiei a continuat la nivel global Norvegia continuă să conducă în topul democraţiilor, studiul acordând acestui stat scandinav cele mai mari punctaje la trei din cinci categorii.Ea este urmată de Noua Zeelandă, care a urcat de pe locul al patrulea, şi de Suedia, Finlanda, Islanda şi Danemarca. Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militarăDouă mari state europene au primit însă critici în studiul EIU.Spania a fost coborâtă la gradul de 'democraţie deficientă' în urma unui scor redus la capitolul independenţa justiţiei, din cauza disputelor politice legate de numirea judecătorilor. China, bogăție fără democrație Marea Britanie, deşi rămâne o 'democraţie deplină', a coborât în clasament în urma câtorva scandaluri care au subminat încrederea în guvern, notează autorii studiului. Prim-ministrul Boris Johnson se confruntă de multe săptămâni cu critici interne din cauza scandalului petrecerilor organizate în timpul pandemiei.Totuşi, ţara asupra căreia şi-a concentrat atenţia studiul este China.Intitulat chiar 'Provocarea China', el observă că, împotriva aşteptărilor analiştilor occidentali, China nu a devenit mai democratică pe măsură ce i-a crescut nivelul de bogăţie. Dimpotrivă, a devenit 'mai puţin liberă', fiind clasificată în raportul EIU drept un 'regim autoritar'.Activişti pentru drepturile omului afirmă că în China cresc constant nivelul de supraveghere, represiunea împotriva criticilor guvernului, a disidenţilor şi minorităţilor precum uigurii musulmani.

NATO avertizează China pentru sprijinul față de Rusia (sursă: Facebook/NATO)
Internațional

NATO avertizează China pentru sprijinul față de Rusia

NATO avertizează China pentru sprijinul față de Rusia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atras atenţia luni cu privire la încercările Chinei de a le refuza naţiunilor suverane dreptul de a alege alianţele internaţionale din care să facă parte, după sprijinul pe care Beijingul l-a acordat Moscovei pe subiectul extinderii Alianţei în estul Europei, transmite EFE. Stoltenberg s-a referit la declaraţia recentă a celor două mari puteri în care, ''pentru prima dată, China se alătură Rusiei în apelul adresat NATO de a înceta să mai primească noi membri''. Citește și: EXCLUSIV Legal, Ministerul Familiei al lui Firea nu are nici o atribuție în repatrierea copilului familiei de români din Danemarca ''Aceasta reprezintă o încercare de a le refuza naţiunilor suverane dreptul de a face propriile opţiuni'', aspect înscris în documente internaţionale cheie, a insistat Stoltenberg într-o conferinţă de presă după o întrevedere cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. Stoltenberg a subliniat că NATO ''respectă decizia fiecărei ţări de a face parte sau nu dintr-o alianţă'' şi a dat asigurări că ''politica noastră a uşilor deschise a fost un succes istoric, prin extinderea libertăţii şi securităţii în întreaga Europă''. ''Trebuie să respectăm deciziile suverane, să nu revenim la o epocă a sferelor de influenţă, unde marile puteri pot spune altora ce pot sau ce nu pot face'', a explicat liderul Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la cazul Ucrainei, căreia Rusia vrea să-i blocheze o posibilă aderare la NATO în viitor. NATO avertizează China pentru sprijinul față de Rusia La 4 februarie, preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, au făcut front comun în faţa Occidentului şi s-au angajat să înfrunte împreună ceea ce consideră a fi ''ameninţări la adresa securităţii''. La finalul întâlnirii, care a avut loc cu prilejul inaugurării Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, cei doi şefi de stat au dat publicităţii un comunicat comun în care au transmis că ''Rusia şi China se opun unei mai mari extinderi a NATO''. Citește și: Scandalul din USR pe înțelesul tuturor: Team Barna l-a tocat pe Cioloș până l-a adus în pragul demisiei Pe de altă parte, Stoltenberg a anunţat că aliaţi precum SUA, Spania, Danemarca sau Regatul Unit pun la dispoziţia Alianţei mai multe resurse pentru o mai bună supraveghere şi securitate pe flancul estic, ceea ce ''reflectă faptul că NATO se află aici pentru a proteja şi apăra şi pentru a urmări îndeaproape ceea ce se întâmplă în proximitatea Ucrainei şi la frontierele NATO''. La rândul său, Duda a cerut unitate în cadrul NATO în faţa Rusiei şi siguranţa că toţi aliaţii au aceeaşi poziţie. ''Cred că prezenţa NATO ar trebui să sporească pe tot flancul estic'', a apreciat Duda, care a adăugat că ''toate ţările care doresc această consolidare ar trebui s-o şi primească'' şi a pledat ca aceste întăriri să fie ''cât mai multinaţionale cu putinţă''.

SUA condamnă abuzurile Chinei asupra populației uigure (sursa: Facebook/China Daily)
Internațional

SUA condamnă abuzurile Chinei asupra populației uigure

SUA condamnă abuzurile Chinei asupra populației uigure și în perioada Olimpiadei. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că folosirea de către China a unei sportive uigure pentru a purta torţa olimpică nu poate constitui o abatere a atenţiei de la "abuzurile drepturilor omului şi genocidul" comise împotriva minorităţii uigure, informează Reuters. Dinigeer Yilamujiang, o schioare de fond în vârstă de 20 de ani, născut în Xinjiang, împreună cu un alt schior, Zhao Jiawen, au aprins vineri flacăra olimpică în cadrul ceremoniilor de deschidere a Jocurilor olimpice de iarnă de la Beijing. Citește și: EXCLUSIV Legal, Ministerul Familiei al lui Firea nu are nici o atribuție în repatrierea copilului familiei de români din Danemarca "Nu putem permite ca aceasta să fie o distragere a atenţiei… de la abuzurile drepturilor omului, genocidul pe care îl vedem în anumite părţi ale Chinei", a declarat Psaki într-o conferinţă de presă."De aceea nu am trimis o delegaţie diplomatică chiar dacă îi susţinem pe sportivii noştri americani", a spus ea. SUA condamnă abuzurile Chinei asupra populației uigure Statele Unite şi alte naţiuni occidentale au impus un boicot diplomatic al Jocurilor din cauza modului în care autorităţile chineze îi tratează pe uiguri şi pe membrii altor grupuri minoritare musulmane din regiunea Xinjiang. Guvernul chinez neagă aceste acuzaţii. Citește și: Scandalul din USR pe înțelesul tuturor: Team Barna l-a tocat pe Cioloș până l-a adus în pragul demisiei De asemenea, Psaki a fost rugată să comenteze declaraţiile făcute săptămâna trecută de preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care i-a îndemnat pe sportivii olimpici ai SUA să se concentreze pe competiţie şi să nu rişte să enerveze guvernul chinez vorbind despre abuzurile din domeniul respectării drepturilor omului. "Toţi sportivii au dreptul să se exprime liber şi acesta este cazul la Jocurile Olimpice de la Beijing, este cazul oriunde", a răspuns Psaki.

Amnezie pentru jucătoare chineză de tenis Shuai Peng (sursă: Facebook/Bangkok Times)
Internațional

Amnezie pentru jucătoare chineză de tenis Shuai Peng

Amnezie pentru jucătoare chineză de tenis Shuai Peng. Jucătoarea chineză de tenis Shuai Peng, a cărei situaţie personală a îngrijorat lumea începând din noiembrie, s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, sâmbătă, cu prilejul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, şi a confirmat pentru cotidianul L'Equipe că nu ''dispărut niciun moment'', transmite AFP.''Sâmbătă, am putut discuta mai mult şi am petrecută o seară agreabilă'', la cină, a explicat jucătoarea chineză în interviul publicat luni de cotidianul francez pe site-ul său.''M-a întrebat dacă intenţionez să revin în competiţie, care sunt proiectele mele, ce am de gând'', a explicat Peng celor doi jurnalişti de la L'Equipe, într-un hotel aflat în bula olimpică de la Beijing, în urma întâlnirii cu Bach. Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spitalShuai Peng a acuzat la începutul lunii noiembrie un fost conducător chinez că ar fi constrâns-o să aibă un raport sexual. După ce aceste afirmaţii făcute într-o reţea de socializare au fost şterse, Peng, fost lider mondial la dublu, a dispărut o perioadă, situaţie care a neliniştit lumea întreagă până când a avut o videoconferinţă cu preşedintele CIO pe 21 noiembrie.Îmbrăcată într-un trening roşu şi negru, Shuai Peng (36 ani), ''a părut a fi în formă'', potrivit jurnaliştilor care au realizat interviul, primul al sportivei din noiembrie încoace.''Multă lume, cum sunt prieteni sau cei din CIO, mi-a trimis mesaje şi a fost imposibil să răspund la toate. Însă, am fost mereu în contact strâns cu prietenii mei apropiaţi, am discutat cu ei, le-am răspuns la emailuri, am discutat şi cu WTA...'', a mărturisit Peng. Citește și: Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisiaJoi, cu două zile înaintea întâlnirii dintre Thomas Bach şi Peng, CIO afirmase că o ''susţine'' pe Shuai Peng în cazul în care ea doreşte deschiderea unei anchete în legătură cu acuzaţiile de raport sexual forţat pe care le-a formulat la adresa unui fost vicepremier chinez.''Dacă ea vrea o anchetă (legată de acuzaţii), bineînţeles că o vom susţine, însă aceasta trebuie să fie decizia sa, e viaţa sa, sunt acuzaţiile sale. Am văzut acuzaţiile sale şi am văzut şi 'retragerea' acestora'', a declarat Thomas Bach într-o conferinţă de presă, înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.Întrebată în legătură cu faptele care sunt ridicate de această controversă şi despre ''agresiunea sexuală'' suferită, Peng a dezminţit totul.''Agresiune sexuală? Nu am spus niciodată că cineva m-ar fi agresat sexual'', a subliniat jucătoarea de tenis. Amnezie pentru jucătoare chineză de tenis Shuai Peng ''De ce a fost şters mesajul acuzator?'', a fost întrebată sportiva, iar răspunsul său a fost: ''Pentru că aşa am vrut''.Întrebată în legătură cu viaţa sa începând din noiembrie, Peng a explicat că ''aceasta este aşa cum trebuie, nimic special...''''Aş vrea să ne înţelegem bine: sunt o fată normală. Uneori sunt calmă, alteori sunt mulţumită, uneori mă simt tristă sau mă pot simţi foarte stresată, supusă unei presiuni foarte mari... Toate emoţiile şi reacţiile normale pe care le au femeile, le trăiesc şi le resimt şi eu'', a afirmat Peng.CIO a confirmat într-un comunicat că preşedintele Thomas Bach a fost însoţit de fosta înotătoare Kirsty Coventry, membru CIO, la întâlnirea cu Peng, precizând că jucătoarea de tenis va asista la mai multe probe din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă, după ce a urmărit deja o întâlnire din turneul de curling dublu mixt.''Toţi trei au decis ca orice comunicare ulterioară legată de întâlnire să fie lăsată la discreţia jucătoarei de tenis'', a precizat CIO, care i-a reiterat invitaţia sa de a vizita sediul organizaţiei de la Lausanne (Elveţia).În interviul acordat L'Equipe, Shuai Peng a anunţat că îşi încheie cariera profesionistă, în afara cazului în care va evolua ''într-o echipă de veterani'', a glumit ea.''Tenisul mi-a transformat viaţa, mi-a adus bucurie, provocări şi multe alte lucruri. Chiar dacă nu mai particip la competiţii profesioniste, voi rămâne mereu o jucătoare de tenis'', a concluzionat ea.

Preşedintele Chinei a dat petrecere cu ocazia Olimpiadei (sursă: Facebook/Wang Wenbin)
Internațional

Preşedintele Chinei a dat petrecere cu ocazia Olimpiadei

Preşedintele Chinei a dat petrecere cu ocazia Olimpiadei. Xi Jinping a organizat sâmbătă, la Beijing, un banchet pentru liderii străini aflaţi în vizită în statul asiatic cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă, într-un moment în care liderul chinez întreprinde un maraton diplomatic, după doi ani fără invitaţi, din cauza pandemiei de coronavirus, transmite AFP. Până la întâlnirea faţă în faţă de vineri cu omologul său rus Vladimir Putin, Xi discuta în principal prin videoconferinţă cu alţi lideri ai planetei. Citește și: EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului Xi Jinping nu a mai ieşit din ţară de mai bine de doi ani şi ultima sa întrevedere cunoscută cu un lider străin a avut loc în martie 2020 cu prilejul vizitei în China a omologului pakistanez. Cu prilejul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), circa 20 de lideri străini au făcut deplasarea în China, scrie AFP, care adaugă că aceştia au fost primiţi sâmbătă la prânz de către Xi Jinping la un banchet în onoarea lor în impunătorul Palat al Poporului, lângă Piaţa Tiananmen, potrivit presei de stat. Preşedintele Chinei a dat petrecere cu ocazia Olimpiadei de la Beijing În fotografii oficiale pot fi văzuţi oameni aşezaţi la mese dispuse în sala uriaşă în centrul căreia sunt amplasate flori şi o machetă a sitului olimpic. Lustre de cristal şi lampioane roşii luminează imensa sală de recepţii, unde este prezentă şi o orchestră. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Printre invitaţi se numără preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salman, precum şi câţiva lideri europeni şi din regiunea Asia-Pacific. Mai multe ţări occidentale, cu SUA în frunte, au decis să boicoteze Jocurile Olimpice de la Beijing pentru a denunţa astfel încălcarea drepturilor omului în China, îndeosebi în regiunea Xinjiang (nord-vest), unde trăieşte o minoritate musulmană uigură, notează AFP. Numeroase alte state au invocat situaţia epidemică pentru a nu-şi trimite înaltele oficialităţi la Beijing.

Rusia e avertizată că apropierea de China nu o salvează (sursă: kremlin.ru)
Internațional

Rusia e avertizată că apropierea de China nu o salvează

Rusia e avertizată că apropierea de China nu o salvează de sancțiunile economice. Departamentul de Stat al SUA a avertizat joi Rusia că o relaţie mai strânsă între Moscova şi Beijing nu va compensa consecinţele unei invazii a Ucrainei şi va face economia rusă şi mai fragilă, transmite Reuters.Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a mai spus într-un briefing de presă că Statele Unite au o serie de instrumente pe care le pot utiliza dacă observă companii străine, inclusiv din China, că încearcă să se sustragă sau să ocolească acţiunilor americane de control al exporturilor. Citește și: Weber preia agenda PSD: cere plafonarea prețurilor. Ea are două pensii și salariu de la stat Declaraţia lui Price survine după ce ministerul chinez de externe a anunţat că Rusia şi China şi-au coordonat poziţiile cu privire la Ucraina în cadrul unei întâlniri care a avut loc joi, la Beijing, între miniştrii de externe ai celor două ţări. Rusia e avertizată că apropierea de China nu o salvează de sancțiuni Price s-a referit la avertismentele SUA cu privire la consecinţele economice şi financiare care ar afecta Rusia dacă aceasta ar decide să invadeze Ucraina. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator "Dacă Rusia crede că va fi în măsură… să atenueze unele din aceste consecinţe printr-o relaţie mai strânsă cu China, nu este cazul. În fapt, asta va face mai fragilă economia Rusiei, în multe privinţe", a spus el. "Dacă îţi refuzi capacitatea de a tranzacţiona cu Occidentul, de a importa din Occident, din Europa, din Statele Unite, îţi vei degrada în mod semnificativ capacitatea productivă şi potenţialul inovator". Price a mai declarat că secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul chinez de externe Wang Yi au avut săptămâna trecută o discuţie extinsă cu privire la potenţialele implicaţii ale acţiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Protest al tibetanilor față de Jocurile rușinii de la Beijing (sursă: Facebook)
Internațional

Protest al tibetanilor față de Jocurile rușinii de la Beijing

Protest al tibetanilor față de Jocurile rușinii de la Beijing. Cinci sute de tibetani au manifestat joi în faţa sediului Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) din Lausanne pentru a protesta împotriva organizării Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, care încep vineri, transmite AFP.Manifestaţia a fost condusă de un activist cu steagul tibetan pe spate, care s-a deplasat pe schiuri de care era târât drapelul Chinei. Citește și: Weber preia agenda PSD: cere plafonarea prețurilor. Ea are două pensii și salariu de la stat Veniţi din toată Europa, protestatarii au parcurs distanţa de trei kilometri de la sediul CIO până la Muzeul Olimpic în ajunul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing. Mulţi manifestanţi fluturau steaguri tibetane şi purtau măşti tibetane, afişând pancarte care făceau apel la boicotarea Jocurilor, denunţând ceea ce au calificat ca fiind "Jocuri ale ruşinii" şi scandând "Opriţi încălcările drepturilor omului în Tibet". Protest al tibetanilor față de Jocurile rușinii de la Beijing Pe o pancartă se putea vedea un schior în faţa unui tanc ale cărui urme au fost înlocuite de inelele olimpice, o aluzie vizuală la celebra fotografie a unui demonstrant care blochează singur o coloană de vehicule blindate în timpul represiunii mişcării democratice din piaţa Tiananmen din Beijing, în 1989. Pe o alta scria:"Beijing 2022 să nu devină Berlin 1936". Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator Artistul tibetan Loten Namling, care locuieşte în Elveţia de 32 de ani, a condus protestul pe schiurile pe care era scris cuvântul "libertate"."Motivul pentru care trag după mine drapelul chinez este pentru că mi-a distrus ţara China, China mi-a distrus cultura. Să îşi dea seama cât de greu ne este", a spus el."Nu ar trebui niciodată ca organizarea Jocurilor Olimpice să fie acordată ucigaşilor în masă şi dictatorilor. Este timpul să spunem stop". Tibetanii denunţă cucerirea ţării lor, alipită de facto Chinei în 1951, şi acuză de represiune religioasă şi culturală guvernul central de la Beijing. Protestatarii au mărşăluit scandând sloganuri precum "Fără drepturi, fără jocuri" şi "Jocuri de la Beijing, jocuri ale genocidului". Câţiva manifestanţi s-au urcat pe acoperişul de la intrarea în sediul CIO, unde au desfăşurat un banner negru pe care scria "Nu Beijing 2022". Organizatoarea protestului, Karma Choekyi, preşedinta comunităţii tibetanilor din Elveţia, a criticat mişcarea olimpică şi pe partenerii săi financiari pentru că au închis ochii la situaţia libertăţilor civile din China."Regimul comunist chinez se consolidează şi crede că aceste Jocuri îi legitimează dreptul de a suprima drepturile omului (…)", a adăugat ea."Condamnăm CIO şi sponsorii pentru că au permis ca acest lucru să se întâmple".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră