joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: candidat

78 articole
Politică

PSD șantajează PNL-USR pentru a-l impune pe Băluță la primăria Capitalei

PSD șantajează PNL-USR pentru a-l impune pe Băluță la primăria Capitalei: Sorin Grindeanu a spus că, dacă PNL și USR vor avea candidat comun, social-democrații vor ieși de la guvernare „asumat și fără alte nuanțe”. Citește și: Suma uriașă pe care România o va pierde, din PNRR, fiindcă șeful Hidroelectrica, Karoly Borbely, nu vrea să plece Grindeanu nu ar avea nimic împotrivă ca liberalii și useriștii să aibă candidați diferiți - știind că cei doi se vor canibaliza - dar se opune unei alianțe între cele două partide.  PSD șantajează PNL-USR pentru a-l impune pe Băluță la primăria Capitalei „Nu e vorba de data alegerilor, este vorba despre această coaliţie, dacă ne dorim sau nu să meargă înainte. Şi am să mă explic. Nu are nimeni niciun fel de problemă dacă fiecare parte componentă din această coaliţie găseşte de cuviinţă să-şi scoată un candidat, să meargă înainte, să-şi facă programul, să discutăm în mod constructiv despre Bucureşti şi despre proiectele Bucureştiului. De asemenea, nu ne opunem în a avea un candidat comun al acestei coaliţii. Ceea ce credem - şi am mai spus acest lucru - credem că trebuie a fi evitat să existe combinaţii din acestea de câte doi din trei care să ducă la izolarea - eu vorbesc în numele PSD-ului - a PSD-ului în coaliţie. Acest lucru va duce, într-un final, la ridicarea gradului de instabilitate politică şi poate să ducă chiar şi la ruperea coaliţiei", a amenințat Grindeanu. „Vorbim de foarte multe energii puse în mişcare. Atunci când lucrurile par că sunt făcute în a izola PSD-ul, înseamnă că PSD-u nu e dorit în coaliţie. Deci nu e vorba de dată. E vorba de discuţii în coaliţie pe decizii politice, de cum se merge mai departe în coaliţie. Şi da, alegerile din Bucureşti reprezintă un punct pe care trebuie să-l depăşim dacă vrem să continuăm în coaliţie", a declarat Grindeanu într-o conferinţă de presă.    

PSD șantajează PNL-USR pentru a-l impune pe Băluță la primăria Capitalei Foto: Inquam/George Calin
Candidat unic pentru Capitală, cere Bujduveanu (sursa: Facebook/Stelian Bujduveanu)
Eveniment

Candidat comun PSD-PNL-USR la Primăria București, cere actualul primar interimar al Capitalei

Candidat unic pentru Capitală, cere Bujduveanu. Edilul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a pledat luni pentru desemnarea unui candidat unic al coaliției de guvernare la funcția de primar general al Bucureștiului. Candidat unic pentru Capitală, cere Bujduveanu Acesta a avertizat că lipsa unei astfel de decizii ar putea fragiliza Guvernul. Citește și: Salariul imens al unui absolvent al Academiei de Poliție, devenit judecător și apoi angajat la CSM. El ceartă Guvernul pentru că taie pensiile magistraților „Experiența pe care am avut-o cu PSD anul trecut, când am avut guvernare comună și candidați separați, ne-a arătat că cel mai important este să nu fragilizăm Guvernul. Orice campanie electorală în afara coaliției inevitabil duce la fragilizarea executivului”, a declarat Bujduveanu pentru Digi24. Decizia privind candidatura, după stabilirea datei alegerilor Bujduveanu a precizat că își va anunța oficial decizia privind o eventuală candidatură abia după ce Guvernul va stabili data alegerilor pentru Primăria Municipiului București. „În momentul în care Guvernul va hotărî data alegerilor, cu siguranță voi lua o decizie și mi-o voi asuma public. Consider că după zece ani de administrație locală la vârful Bucureștiului, am toată experiența necesară. Avem deja peste trei luni de când guvernăm Capitala, dar decizia majoră trebuie luată după anunțarea datei scrutinului”, a explicat edilul interimar. Guvernul decide calendarul electoral Întrebat despre stabilirea datei alegerilor, Bujduveanu a precizat că aceasta este o decizie exclusivă a Guvernului, care în prezent are ca prioritate adoptarea pachetelor de reformă. „Guvernul și coaliția analizează o dată cât mai benefică. Problema este că, neavând o dată certă, alimentăm tensiuni în societate. Politicienii ar trebui să evite aceste speculații și să ofere predictibilitate”, a subliniat liberalul. Apel la concentrare pe proiectele Capitalei Bujduveanu a făcut apel ca discuțiile politice să se concentreze pe un plan concret pentru București și pe nevoile cetățenilor, nu doar pe numele candidaților. „Degeaba discutăm doar despre cine va fi primar sau ce partid are nevoie de acea funcție. Haideți să ne gândim la bucureșteni și la ce putem face pentru ei. Mai sunt trei ani de mandat, în care primăria trebuie să ducă mai departe proiectele bune și viziunea începută de Nicușor Dan. Nu mai avem timp pentru lupte interne, mai ales că avem o coaliție largă, formată din toate partidele pro-europene”, a transmis edilul interimar.

PSD, confuzie pe candidatura la PMB (sursa: Inquam Photos/Mălina Norocea)
Eveniment

PSD nu are candidat pentru Primăria Capitalei, Băluță ar fi renunțat

PSD, confuzie pe candidatura la PMB. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat marți căpartidul va veni cu un candidat propriu pentru alegerile parțiale ce vor fi organizate la Primăria Generală a Capitalei, după ce Băluță a renunțat. PSD, confuzie pe candidatura la PMB Într-o declarație publică, Grindeanu a subliniat că social-democrații vor intra în competiția electorală cu un candidat determinat să câștige: Citește și: Ponta face o propunere de preluare a PSD, dar fără el ca președinte. Grindeanu, desființat „PSD va veni cu un candidat care se va lupta pentru a câștiga acest post de primar general.” Daniel Băluță rămâne în echipa PSD, dar nu va candida Întrebat despre o posibilă candidatură a lui Daniel Băluță, edilul Sectorului 4, Grindeanu a clarificat că acesta nu își dorește să intre în cursa pentru Primăria Capitalei, dar rămâne un membru activ al conducerii partidului: „Daniel Băluță, prietenul și colegul meu, a fost și va rămâne parte din echipa care gestionează PSD. Este în continuare prim-vicepreședinte.” Sorin Grindeanu a respins categoric speculațiile privind o posibilă susținere a unui candidat provenit din alt partid, reafirmând că PSD își va desemna propriul reprezentant în competiția pentru Capitală.

Dîncu, trist că PSD n-are candidat (sursa: Facebook/Vasile Dîncu)
Eveniment

Nici azi, PSD nu dă semnalul salvării: Dîncu se plânge că "oamenii de stânga nu au un candidat"

Dîncu, trist că PSD n-are candidat. Europarlamentarul social-democrat Vasile Dîncu a transmis un mesaj critic în ziua alegerilor, subliniind absența Partidului Social Democrat de pe buletinul de vot și criza profundă cu care se confruntă stânga politică din România. Dîncu, trist că PSD n-are candidat Potrivit lui Dîncu, aceasta este prima duminică electorală în care social-democrația nu este reprezentată direct în confruntarea ideilor: Citește și: Pariorii de pe Polymarket, hiperactivi: vezi a cui cotă a crescut masiv în această dimineață „Este prima duminică în care nu suntem prezenţi în confruntarea directă a ideilor şi valorilor, în care vocea social-democraţiei româneşti este absentă.” El a subliniat că această absență nu este întâmplătoare, ci rezultatul unor erori strategice repetate și al pierderii identității ideologice. Greșeli asumate Vasile Dîncu recunoaște că PSD a greșit alegând strategii de conjunctură în detrimentul unor proiecte autentice: „Lipsa asumării clare a valorilor de stânga, a unui mesaj autentic şi curajos ne-a făcut să părem că ne ascundem sub radarul politicii.” El acuză partidul că a confundat politica reală cu vânătoarea de voturi și a preferat alianțele temporare în locul fidelității față de principiile social-democrate. Superficialitate și lipsă de viziune politică Dîncu atrage atenția asupra unui eșec intelectual al partidului: „O parte a vinei noastre este şi neputinţa intelectuală de a gândi politica drept un proiect real şi coerent.” Această abordare superficială a compromis esența misiunii politice a PSD, îndepărtându-l de dialogul autentic cu cetățenii și apropiindu-l de formalismul mediatic. Autoizolare, lașitate și lideri-surogat Europarlamentarul critică promovarea liderilor „surogat” și eliminarea vocilor critice din partid: „Ne-am lăsat dominaţi de laşităţi sau de lehamite şi am organizat linşajul celor care îndrăzneau să atragă atenţia asupra erorilor noastre.” El avertizează că unanimitatea impusă nu este niciodată o soluție durabilă și că lipsa dialogului intern a adâncit criza de identitate a formațiunii. Vasile Dîncu spune că mulți alegători l-au întrebat care este linia partidului, dar răspunsurile întârzie să apară: „Astăzi mulți vor rătăci în fața urnelor, cu îndoieli tăcute și întrebări nerostite, fără certitudinea că votul lor este cel potrivit.” După alegeri: reconstrucție sau compromis? Social-democratul avertizează că partidul trebuie să aleagă între o opoziție sinceră, care presupune reconstrucție, și continuarea compromisurilor: „Va trebui să decidem ce drum vom urma: calea opoziţiei, în care ne curăţăm şi reconstruim, sau pe cea a compromisurilor şi concesiilor.” Un nou contract social și deschiderea către oameni valoroși Pentru renașterea PSD, Dîncu propune un nou contract social cu România, bazat pe justiție socială și democrație participativă: „Renaşterea PSD nu înseamnă doar schimbarea liderilor, ci reconectarea la realitatea oamenilor.” El face apel la promovarea unei noi generații de lideri: „Trebuie să lăsăm să apară o nouă echipă, formată din oamenii valoroşi care există peste tot în jurul nostru.”

„Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu!”, spune Simion despre Nicușor Dan Foto: Inquam/Malina Norocea
Politică

Pe Simion îl lasă nervii: „Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu'!”

„Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu'!”, i-a spus, azi, George Simion, unui jurnalist român, la Bruxelles. Liderul AUR s-a referit în acești termeni la contracandidatul său, Nicușor Dan. Citește și: Anca Alexandrescu anunță că „sistemul” pregătește un film porno în care pare că joacă George Simion, într-un rol gay Aflat la Bruxelles, liderul AUR a fost rugat de către corespondentul ProTv la Bruxelles să detalieze programul său. George Simion a răspuns că a trimis un comunicat de presă, ”cum se face”.  ”Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’”, a mai spus George Simion, citat de news.ro.   Simion a fost abordat după un discurs în care a vorbit depsre respectul pentru toţi eroii care au luptat pentru libertate. ”Facem acelaşi lucru şi la nivel european,aşa că vom lupta  pentru democraţie, pentru pace şi pentru libertate”, a spus candidatul AUR la Preşedinţie, care a fost apoi abordat de jurnalistul PRO TV. „Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu'!” „Jurnalist: Şi un mesaj pentru cei din România? George Simion: Gânduri bune, doamnă! Jurnalist: Care este programul dumneavoastră? George Simion: Doamnă, v-am trimis un comunicat de presă. Dumneavoastră, şi în Parlamentul European hărţuiţi lumea? Jurnalist: Nu hărţuiesc. Camelia Donţu, Ştirile ProTV. Nu staţi de vorbă cu noi? George Simion: Păi, da, dar nu vedeţi cum vă purtaţi? Nu se poartă aşa. Jurnalist: Deci, ne puteţi oferi o declaraţie despre întâlnirile de astăzi? George Simion: Sigur, am trimis un comunicat de presă, cum se face. Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”.

Mașinile de pe un bulevard din Constanța, mutate, pentru a nu deranja coloana lui Anonescu, susține presa locală Foto: Cuget Liber
Politică

Mașinile de pe un bulevard din Constanța, mutate, pentru a nu deranja coloana lui Anonescu - presa

Mașinile de pe un bulevard din Constanța ar fi fost mutate, pentru a nu deranja coloana lui Crin Anonescu, susține presa locală. Articolul nu pare a fi o glumă de 1 aprilie, dar nu citează nici un fel de document oficial care să confirme această situație. Citește și: Cum a evitat Crin Antonescu să răspundă la întrebarea privind „măsurile concrete pentru combaterea corupției” Primar al Constanței este Vergil Chițac, PNL. Antonescu este azi în campanie în acest oraș, fiind însoțit de primarul Sectorului 4, Daniel Băluț, membru al PSD. Mașinile de pe un bulevard din Constanța, mutate, pentru a nu deranja coloana lui Anonescu „Pentru ca Crin Antonescu să aibă parte de o primire șnur, proprietarii mașinilor de pe bd. Mircea cel Bătrân au fost notificați să își mute autovehiculele, chiar dacă aveau locurile plătite, pentru că are loc vizita de lucru a tovarășului candidat. PNL Constanța nu se află la prima abatere de comportament în acest sens, astfel de abordări au mai avut loc și în alte campanii electorale, rezultatul fiind scorurile mai-mereu slabe ale liberalilor la malul mării, iar pe acest fond al reticenței electoratului față de partidele clasice, deznodământul – și de această dată – va fi unul previzibil”, scrie Tomis News.  „Mai avem puțin și câștigăm!”, le-a transmis Antonescu primarilor PSD și PNL din județul Constanța, potrivit site-ului replicaonline.ro. 

„Candidatul PSD-PNL-AUR este cel mai atacat candidat”, spune deputatul PNL Muraru Foto: Facebook
Politică

Act ratat al deputatului Muraru: „Candidatul PSD-PNL-AUR este cel mai atacat candidat”

Act ratat al deputatului PNL Alexandru Muraru: „Candidatul PSD-PNL-AUR este cred cel mai atacat candidat”, a spus acesta la Digi 24, potrivit unei filmări distribuite pe rețelele sociale.â Citește și: Beizadeaua Victor Micula a primit 83.000 de dolari pe TikTok de la Bogdan Peșchir ca să-l promoveze pe Călin Georgescu „Candidatul PSD-PNL-AUR este cel mai atacat candidat” Oficial, PSD și PNL sunt aliate cu UDMR și, împreună, îl susțin pe Crin Antonescu.  „Ce vrea să ne spună autorul? Au pregătit useliștii o nouă alianță?”, comentează Mircea Ioan Savin, care a postat filmarea pe Facebook.  Ieri, un alt lider liberal a făcut o gafă: Sebastian Burduja a recomandat alegătorilor să voteze pe cineva care are permis auto. Crin Antonescu a declarat din 2013 că nu are carnet de conducere și nu vrea să-și mai ia. „În curând, o să alegi șoferul mașinii numite România, o mașină cu 20 de milioane de pasageri. Chiar vrei să pui pe cineva care nu are permis?”, a întrebat retoric ministrul liberal al Energiei.  „Eu nu-mi mai iau permis de conducere, dar nu din cauza domnului Stroe şi a domnului Ponta, cu Codul lor rutier, ci din cauza vârstei. Mă consider bătrân pentru chestia asta, pentru condus maşini”, afirma Antonescu în 2013. 

Burduja ne sugerează să nu-l votăm pe Antonescu Foto: Facebook
Politică

Burduja ne sugerează să nu-l votăm pe Antonescu: „Vrei să pui pe cineva care nu are permis?”

Liberalul Sebastian Burduja ne sugerează, probabil involuntar, să nu-l votăm pe Crin Antonescu: „Chiar vrei să pui pe cineva care nu are permis?”, întreabă, retoric, ministrul Energiei, într-un clip postat pe TikTok acum o zi.  Citește și: Nicușor Dan zdrobește la cotele pariurilor de pe Polymarket: într-o lună, cota sa a crescut cu 30% Problema este că, încă din 2013, Crin Antonescu a anunțat că nu are de gând să-și ia carnet de conducere. În schimb, Nicușor Dan are permis auto. În 2022, el spunea că a fost amendat după ce a uitat să-și prelungească termenul de parcare, în București.  Burduja ne sugerează să nu-l votăm pe Antonescu „Pune-ți centura de siguranță pentru că vremurile îs tulburi și lumea parcă a luat-o razna.  În curând, o să alegi șoferul mașinii numite România, o mașină cu 20 de milioane de pasageri. Chiar vrei să pui pe cineva care nu are permis? Sau care nu-i sănătos la cap? Sau pe cineva care nu are deloc experiență? Nu mai bine alegem un om care a demonstrat ceva? Că-i înțelept, că-i curajos, că știe să facă și politica mare, la nivel european și internațional?  Asta-i calea pentru România! Ai grijă pe mâna cui dai mașina!”, a spus Burduja, filmat în timp ce se afla într-un autoturism.  În 2013, Crin Antonescu declara public că este prea bătrân să mai învețe să conducă. „Eu nu-mi mai iau permis de conducere, dar nu din cauza domnului Stroe şi a domnului Ponta, cu Codul lor rutier, ci din cauza vârstei. Mă consider bătrân pentru chestia asta, pentru condus maşini”, a afirmat fostul lider PNL, citat de Digi 24, la 1 octombrie 2013.  Pe TikTok, un comentator îi atrage atenția lui Burduja că Antonescu nu are permis auto. „E o metaforă. Președintele nu trebuie să șofeze, trebuie să conducă o țară”, răspunde demnitarul PNL. 

George Simion, promovat de PSD (Facebook) (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

EXCLUSIV Grupuri de Facebook ale PSD și-au schimbat numele în "George Simion Președinte"

George Simion, promovat de PSD (Facebook) - grupuri de pe rețeaua socială înființate pentru social-democrați și-au schimbat numele și-i fac publicitate candidatului AUR. George Simion, promovat de PSD (Facebook) Grupul de Facebook care se numește "VOTĂM - GEORGE SIMION PREȘEDINTE" a fost înființat pe 22 noiembrie 2019. Atunci, însă, purta alt nume: "DUMINICĂ VOTĂM VIORICA DĂNCILĂ -PREȘEDINTE". Apoi a devenit "VOTĂM VIORICA DĂNCILĂ SI PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT" (16 ianuarie 2020). Șase luni mai târziu, pe 19 iulie 2020, numele i s-a schimbat în "VOTĂM GABRIELA FIREA ȘI PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT". După alte trei luni, pe 19 octombrie 2020, o noă schimbare de titulatură: "MARCEL CIOLACU PREȘEDINTELE PSD -CONSTRUIM ROMANIA IMPREUNĂ". De la PSD la AUR, faza pe Mehedinți Până pe 4 septembrie 2023, grupul de Facebook a promovat PSD și membri PSD prin intermediul filialei partidului din Mehedinți. Ceea ce reiese dintr-o nouă schimbare de nume, din 28 mai 2021: "ALADIN GEORGESCU - CONSTRUIM MEHEDINTIUL IMPREUNĂ". În septembrie 2023, însă, pesediștii mehedințeni au pasat grupul membrilor AUR din județ. Cu această ocazie, denumirea grupului a devenit "Alianța pentru Unirea Românilor - Orșova MH". Două luni mai târziu, pe 4 noiembrie 2023, titulatura grupului de Facebook a fost schimbată în "VOTĂM - GEORGE SIMION PREȘEDINTE", cum este și în prezent. Citește și: DNA a filat jurnaliști de investigație (RISE Project, Recorder) luni de zile și le-a interceptat comunicațiile. Apoi a clasat dosarele Evoluția numelui grupului de Facebook "VOTĂM - GEORGE SIMION PREȘEDINTE" (sursa: Facebook)

Crin Antonescu transmite mesaje „suveraniste” Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Antonescu, mesaje „suveraniste”: o atacă pe von der Leyen și îl vrea drept consilier pe Dungaciu

Candidatul PSD-PNL la președinția României, Crin Antonescu, lansează mesaje „suveraniste”: o atacă pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și îl vrea drept consilier pe Dan Dungaciu, susținător AUR, cu dosar penal. Antonescu a făcut aceste afirmații la podcastul lui Robert Turcescu. Crin Antonescu, mesaje „suveraniste” „Ursula von der Leyen, care putea fi judecată cu bune cu rele, cu reuşite, cu mai puţine reuşite în primul mandat, nu trebuia, după părerea mea, să mai ia încă un mandat. Asta nu este vina Ursulei von der Leyen, asta este vina, în primul rând, a PPE-ului”, a spus el despre șefa Comisiei Europene. Citește și: ANALIZĂ Cum și-a vândut Simion partidul lui Ciolacu, la nivel local: PSD guvernează cu susținere AUR în numeroase consilii locale și județene Soția sa a fost comisar pentru Transporturi în Comisia Europeană condusă de von der Leyen. „Nu îi împărtăţesc neapărat toate estimările, toate analizele, dar eu, pe un om ca domnul Dungaciu, l-aş vrea, ca să spun aşa, în anturajul meu de lucru, pentru că este bun (...) Nu e putinist, după părerea mea. Dan Dungaciu este un om pe care, repet, uneori pot să fiu de acord sau nu, sunt zone pe care omul le cunoaşte”, a mai afirmat candidatul PSD-PNL la președinție.  Dungaciu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În vara lui 2021, el anunța că AUR Moldova va fi „lebăda neagră”, adică marea surpriză, a alegerilor parlamentare. „ Această formațiune poate să ducă votul unioniștilor de 44-47 la sută în Parlament. Și în acel moment s-ar putea să fie un partid, care chiar să joace politic acolo”, declara Dan Dungaciu. AUR Moldova a obținut sub 1% la acele alegeri. În februarie 2022, Dan Dungaciu era frecvent invitat la diferite televiziuni, unde apăra poziția Moscovei, chiar înainte de invazia din Ucraina. „Rusia se va opri atunci când va obține garanții din partea Occidentului că Ucraina nu intră în NATO și NATO nu intră în Ucraina și că Occidentul se retrage pe linia de dinainte de 1997. Atunci se va opri. Totul este instrumentalizare, inclusiv amenințarea cu invazia”, a explicat politologul Dan Dungaciu la Europa FM.

Antena 3 are candidat la președinția României: Lavinia Șandru
Politică

Antena 3 are candidat la președinția României: circa 30% din veniturile lui Șandru, de la acest post

Antena 3 are candidat la președinția României: circa 30% din veniturile Laviniei Șandru provin de la acest post de televiziune, controlat de Dan Voiculescu. Oficial, Șandru candidează din partea Partidului Umanist Social Liberal, o structură înființată și controlată de Voiculescu. Candidatura ei a fost admisă de BEC. Citește și: Crin Antonescu, întreținut de soție și în 2024: el - zero, ea - circa 236.000 euro Ea a fost soția lui Darius Vâlcov și, după ce a depus mărturie la procesul acestuia, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au apreciat mărturia ei ca fiind „nesinceră”. Antena 3 are candidat la președinția României În anul fiscal 2024, Șandru a primit 165.000 de lei, net, sub formă de drepturi de autor, de la Antena 3.  Ea a mai câștigat: 24.000 de lei de la teatrul Mihai Eminescu din Timișoara (drepturi de autor), încă 77.000 de lei sub formă de drepturi de autor de la diferite organizații, un salariu de 26.616 lei de la o firmă pe care o controlează, Stratcom Media&Film, de unde a luat și dividende de 114.000 de lei, încă 99.504 lei dividende de la Movingframe și salarii restante de 10.716 lei de la Inițiativa Ecologistă Europeană.  Cea mai mare parte a averii lui Șandru este în titluri de stat: 1.045.750 lei și 100.000 de euro.  „Sunt candidatul României reale. Voi fi preşedintele care va lupta împotriva abuzurilor”, a susținut Șandru.  În 2004, ea a candidat pentru primăria Târgu Mureș, din partea Partidului Democrat, condus de Traian Băsescu, și a obținut câteva sute de voturi.  În 2018, chiar Antena 3 o critica pentru un contract cu televiziunea publică: „Lavinia Şandru nu are un contract direct cu TVR pentru această emisiune. El se derulează prin firma SC Stratcom Media and Film. Este o firmă deţinută de Lavinia Şandru, înfiinţată cu doar trei luni înainte de obţinerea contractului cu TVR. TVR plăteşte 24.000 de euro firmei Laviniei Şandru pentru o emisiune de interviuri 2.000 de euro pentru 30 de minute. Firma Laviniei Şandru a fost contractată pentru un număr de 12 episoade, difuzate o dată pe săptămână, sâmbăta, de la ora 16.00. SC Stratcom Media and Film se ocupă în totalitate de realizarea acestei emisiuni. Ea este livrată televiziunii publice, care nu face decât să o difuzeze. Un episod costă 2.000 de euro, bani primiţi de firma Laviniei Şandru. Adică un total de 24.000 de euro, fără TVA, pentru trei luni de muncă”. 

Cum își bate joc Georgescu de aliații săi Simion și Gavrilă Foto: captură video
Politică

Cum își bate joc Georgescu de aliații săi Simion și Gavrilă: îi pune să se canibalizeze

Cum își bate joc Călin Georgescu de aliații săi George Simion și Anamaria Gavrilă: îi pune să se canibalizeze în campania la prezidențiale. Azi, Simion a anunțat că Georgescu le-a spus ambilor să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al României. După validarea candidaturilor, unul dintre ei ar urma să se retragă. Citește și: Cea mai mare minciună a lui Ciolacu s-a dizolvat: în 2024, investițiile nete în economie au căzut cu 4,9% față de 2023 - INS Însă legea nu mai permite retragerea după validarea candidaturii. Desigur, unul dintre ei poate face campanie pentru celălalt, dar numele va fi pe buletinul de vot și va genera confuzie.  Cum își bate joc Georgescu de aliații săi Simion și Gavrilă „Împreună cu domnul Călin Georgescu ne-am întâlnit și vă putem spune care este planul: toată presiunea pe revenirea la turul doi, noi vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul lui Călin Georgescu. Timpul este foarte scurt, avem nevoie de voi pentru strângerea de semnături”, a spus George Simion. „Atât George Simion cât și eu, Ana Maria Gavrilă ne vom depune candidaturile. Ca urmare a validării defintive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage”, a anunțat și lidera POT, Ana Maria Gavrilă. Însă legea privind alegerea președintelui României este clară: „Candidaţii pot renunţa la candidaturi până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, aceştia declară în scris pe propria răspundere că renunţă la candidatură. Declaraţia se depune la Biroul Electoral Central”.  În urmă cu circa 16 ore, George Simion declara că nu va candida la prezidențiale. „Nu voi candida la funcția de președinte. Nu am strâns semnături fără știrea lui Georgescu. Cred în democrație, voi face ce spune Călin Georgescu și ceea ce am vorbit luni cu domnul Călin Georgescu și Anamaria Gavrilă”, spunea președintele AUR marți seara, la Realitatea Plus.  Citește și: ANALIZĂ Cea mai mare problemă a suveraniștilor: cine va candida în locul lui Georgescu, cu binecuvântarea acestuia? Însă DeFapt.ro a scris că el este decis să intre în competiție și are deja semnăturile, strânse - ilegal - în alb. 

Târziu insistă cu criticile la Georgescu Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Târziu insistă cu criticile la Georgescu și spune că AUR trebuia să pregătească propriul candidat

Liderul AUR, Claudiu Târziu, insistă cu criticile la Georgescu și spune că AUR trebuia să pregătească propriul candidat: „Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat”. Citește și: Salarii uriașe și sporuri fără număr la o companie cu pierderi imense. Șefa CA-ului - fostă învățătoare, potopită cu sinecuri Joi, Claudiu Târziu i-a cerut lui Călin Georgescu să clarifice afirmațiile despre Moldova, despre poporul moldovean și despre unire. Vineri, Târziu, care conduce Consiliul Național al AUR, a insistat. Târziu insistă cu criticile la Georgescu „Am solicitat domnului Georgescu, în calitate de președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului care îl susține în alegeri, dar și calitatea mea de activist pe meterezele patriotismului, naționalismului și conservatorismului de peste 30 de ani, fără să fac vreun act de lezmajestate, să clarifice de ce a folosit sintagma «popor moldovenesc», menită să-i diferențieze pe frații noștri de peste Prut de ceilalți membri ai națiunii române”, a cerut Târziu.  El a arătat că George Simion a decis să-l susțină pe Georgescu în absența sa. „Știți foarte bine că partidul AUR, prin conducerea lui colectivă, a decis să-l susțină până la capăt pe domnul Călin Georgescu. Există o decizie a Consiliului Național de conducere. Eu n-am fost prezent la acea ședință pentru că a fost convocată de către președintele partidului, în absența mea (...) Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat. Este inadmisibil. Nu am fost acolo, nu s-a pus această problemă și a rămas această decizie. Este foarte dificil să se mai schimbe ceva. Avem 5 zile la dispoziție ca să rămână definitivă fie admiterea (n.r.- candidaturii), fie respingerea. Nu mai rămâne mult timp pentru găsirea unei soluții de avarie”, a explicat Târziu, potrivit unei transcrieri a Antenei 3. 

Ponta s-a suspendat din PSD acuzându-l pe Crin Antonescu că reprezintă „sistemul” Foto: Hotnews
Politică

Ponta s-a suspendat din PSD acuzându-l pe Crin Antonescu că reprezintă „sistemul”

Victor Ponta s-a suspendat din PSD acuzându-l pe Crin Antonescu că reprezintă „sistemul” și, în consecință, nu-l poate susține în campania la prezidențiale. În 2014, fostul președinte Traian Băsescu declara că Ponta a fost ofițer acoperit al SIE, dar fostul șef al statului nu a prezentat documente care să-i susțină afirmațiile. Citește și: Propaganda Moscovei cheamă românii la revoluție împotriva UE: „Sângele lor este un amestec exploziv de traci, otomani, slavi și țigani” În scrisoarea către conducerea PSD, Ponta nu anunță candidatura sa la prezidențiale, dar face această afirmație într-un comentariu de azi, de pe facebook: „Eugen Teodorovici a fost un foarte bun Ministru si un profesionist! Ca presedinte al Romaniei o sa ma asigur ca tot Guvernul sa fie format doar din profesionisti!”.  Ponta s-a suspendat din PSD acuzându-l pe Antonescu că reprezintă „sistemul” Acum, Ponta îi reproșează fostului său aliat din USL, Crin Antonescu, că a susținut anularea alegerilro prezidențiale.  „Lașitatea sa în fața Sistemului a dus la instaurarea regimului antinațional Iohannis”, a scris deputatul suspendat din PSD despre Antonesc.  Ponta a mai scris că Antonescu a fost „șomer de lux”, că este beneficiar de pensie specială de parlamentar și este un leneș relaxat, interesat doar de propriul confort.   „Electoratul de stânga este abandonat și nereprezentat” deoarece conducerea PSD a decis să nu aibă candidat propriu la prezidențiale, a mai arătat fostul premier și președinte al PSD. 

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale. Directorul Spitalului Universitar din București spune că acum "nu sunt aliniate astrele pentru astfel de lucruri", dar descrie un candidat care-i seamănă. Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale "Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent, cu o anumită carieră profesională, care să poată să coaguleze niște opinii și care să-i facă pe oameni să spună: Citește și: Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR Oamenii nu mai pot fi duși cu zăhărelul, oamenii vor un lucru palpabil, un lucru concret", a spus Cîrstoiu pentru The News Man. Întrebat dacă s-a gândit să candideze pentru cea mai înaltă funcție în stat, medicul a răspuns: "Eu să candidez? Hai să fim serioși, nu sunt aliniate astrele pentru astfel de lucruri". "Să nu ne mai jucăm cu focul" "Oricare va ieși președinte după toată povestea asta, va fi un președinte vulnerabilizat, o instituție vulnerabilizată și va fi foarte greu să facă din președinte un simbol al țării. Să nu ne mai jucăm cu focul. Pentru că principalul argument al unei stabilități și a unei coeziuni în jurul unui candidat este că nu putem să facem abstracție de faptul că sunt peste două milioane de oameni care au votat într-un anumit fel. Voturile astea nu pot fi neluate în calcul. E un curent public al unor oameni saturați de partidele politice, saturați de ceea ce înseamnă încrengături provocate de partidele politice. Nimeni nu-și pune problema unui guvern stabil, care să poate construi autostrăzi, să nu crească prețurile, să scadă gradul de îndatorare, asta ar trebui să fie preocupările reale ale unor oameni politici, cum să asigure niște condiții de sustenabilitate economică, a unei educații de calitate, a unui sistem de sănătate bun", a mai spus Cîrstoiu. Băsescu a avut dreptate Cătălin Cîrstoiu i-a dat dreptate fostului președinte Traian Băsescu, care l-a sfătuit să nu candideze pentru funcția de primar general al Capitalei. "N-a fost o decizie înțeleaptă. Eu am fost de bună-credință, enorm de bună-credință și am intrat într-o zonă în care, la momentul respectiv, am văzut, am intuit la început, după care mi-a fost evident, că între cele două mari partide care erau la guvernare și sunt încă, era o lupta fantastică de putere pe care nu o bănuiam atunci atât de aprigă. Practic, nici nu am apucat să candidez, doar a fost așa lansată în media. Am crezut foarte mult în anumiți oameni. Da, recunosc că Traian Băsescu a avut dreptate, pentru că mocirla în care am intrat, am simțit-o pe propria-mi piele. Aici a avut dreptate. Că să faci politică așa cum trebuie, trebuie să o faci cu niște parteneri principiali. (...) Nu poți să stai la masă și să ai discuții într-un sens și a două zi să se întâmple altfel. Entuziasmul a fost maxim la început din ambele partide. Mai puțin două-trei persoane care ar fi vrut să candideze", a mărturisti Cîrstoiu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră