joi 28 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: avion

64 articole
Eveniment

Accident aviatic la Tătărași, ancheta oficială urmează să stabilească motivele tragediei

Accidentul aviatic din Tătărași, anchetă deschisă. Avionul care a aterizat forțat în curtea unității militare din Tătărași ridică numeroase semne de întrebare, ce vor fi lămurite doar printr-o anchetă oficială. Accidentul aviatic din Tătărași, anchetă deschisă Pilotul aparatului, arhitectul Marian Jan Chirița, a suferit răni grave în urma incidentului. Citește și: Suma uriașă pe care Guvernul o alocă, la rectificare, pentru pensiile de la MApN, Interne și SRI Medicii i-au amputat picioarele, iar starea sa rămâne critică, fiind luată în calcul transferarea la o clinică din străinătate. În încercarea de a clarifica circumstanțele accidentului, „Ziarul de Iași” a discutat cu piloți amatori și experți în aeronautică, prezentând posibile explicații pentru tragedia de sâmbătă. Continuarea, în Ziarul de Iași

Accidentul aviatic din Tătărași, anchetă deschisă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Fregată germană, survolată de avion rusesc (sursa: Facebook/Bundeswehr)
Internațional

Fregată germană în Baltică, survolată de un avion de luptă rusesc

Fregată germană, survolată de avion rusesc. Ministrul apărării din Germania, Boris Pistorius, a anunțat miercuri în fața Bundestagului că un avion de vânătoare rusesc a survolat recent o fregată germană în Marea Baltică. Oficialul a descris incidentul drept „o nouă provocare din partea Moscovei”. Fregată germană, survolată de avion rusesc Pistorius a precizat că, în ultima perioadă, „drone și avioane de vânătoare rusești au pătruns adânc în spațiul aerian al Poloniei și Estoniei și au survolat o fregată germană”, fără a menționa data exactă a incidentului. Citește și: EXCLUSIV Incident grav în sediul MApN (România, NATO): o pană uriașă de curent, rezolvată în zece zile Președintele rus Vladimir Putin „vrea să provoace statele NATO și să exploateze presupuse puncte slabe ale alianței”, a avertizat Pistorius, subliniind că răspunsul aliaților trebuie să fie „ferm, unit, dar reținut”. De cealaltă parte, Kremlinul a calificat acuzațiile drept „isterie europeană”. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a susținut că ele sunt „nefondate și nesusținute de probe”. Drone rusești doborâte în Polonia În urmă cu două săptămâni, aproximativ 20 de drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Unele dintre acestea au fost doborâte de avioane F-16 și F-35 ale NATO. Autoritățile poloneze și alți oficiali occidentali au catalogat incidentul drept o provocare deliberată a Moscovei. Rusia a negat acuzațiile, susținând că dronele vizau ținte din Ucraina și că raza lor de acțiune era limitată la 700 km, ceea ce nu ar fi permis pătrunderea intenționată în spațiul polonez. Tensiuni și în spațiul aerian al Estoniei La scurt timp după acel incident, trei avioane rusești MiG-31 au intrat în spațiul aerian estonian, conform NATO și guvernului de la Tallinn. Oficialii au numit situația „o provocare fără precedent”. Rusia a negat din nou, afirmând că aeronavele se îndreptau către Kaliningrad pe un culoar internațional și nu au pătruns în spațiul aerian estonian. Alertă și în Danemarca Tensiunile din regiune au fost amplificate și de alte incidente. Luni, Danemarca a închis temporar aeroportul din Copenhaga din cauza apariției unor drone de origine necunoscută.

Avion rusesc interceptat deasupra Mării Baltice (sursa: Facebook/Bundeswehr)
Internațional

Avion rusesc deasupra Mării Baltice: Eurofightere germane ridicate de urgență

Avion rusesc interceptat deasupra Mării Baltice. Două avioane Eurofighter ale Luftwaffe au fost ridicate de la sol din baza aeriană Rostock-Laage pentru a intercepta un avion rusesc de recunoaștere. Avion rusesc interceptat deasupra Mării Baltice Potrivit armatei germane, aeronava zbura în spațiul aerian internațional fără plan de zbor și fără contact radio, ceea ce a declanșat procedura de alarmă. Citește și: ANALIZĂ Efectele benefice ale desființării și reînființării Fiscului din Grecia, așa cum propune Ionuț Dumitru, consilierul onorific al lui Bolojan După interceptare, s-a confirmat că era vorba despre un aparat de tip Il-20M, utilizat de armata rusă pentru misiuni de recunoaștere. Identificarea s-a realizat printr-o procedură vizuală directă. Tensiuni crescânde în zona Mării Baltice Situația de securitate din regiunea Mării Baltice s-a deteriorat în ultimele săptămâni, pe fondul multiplelor încălcări de spațiu aerian atribuite Rusiei. Bundeswehr a anunțat că menține suplimentar aeronave în stare de alertă pentru protecția spațiului aerian de pe flancul estic al NATO. Estonia a sesizat Consiliul de Securitate al ONU Recent, avioane de luptă rusești au încălcat spațiul aerian al Estoniei. În urma incidentului, Tallinn a solicitat convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, care urmează să discute situația luni, la ora 10.00 (ora locală), respectiv 16.00 (ora României). Îngrijorări în NATO privind provocările rusești Încălcările repetate ale spațiului aerian de către avioane și drone rusești provoacă tot mai multă neliniște în rândul aliaților NATO. Oficialii occidentali avertizează că aceste manevre sunt percepute drept provocări deliberate. Drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei În timpul unui atac aerian asupra Ucrainei, numeroase drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei, stat membru NATO. În premieră, forțele aeriene poloneze și alți aliați NATO au doborât mai multe dintre aceste aparate, consolidând astfel apărarea colectivă a Alianței.

Bruiaje rusești raportate de oficiali germani (sursa: Facebook/Bundeswehr)
Internațional

Rușii au bruiat până și comunicațiile avionului șefului de stat major german

Bruiaje rusești raportate de oficiali germani. Avionul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a suferit duminică interferențe GPS în timp ce zbura spre Bulgaria, potrivit Comisiei Europene. Deși aparatul a aterizat fără incidente, autoritățile bulgare suspectează că atacul electronic ar fi fost efectuat de Rusia. Șeful Bundeswehrului confirmă incidente similare Bruiaje rusești raportate de oficiali germani Generalul Carsten Breuer, inspectorul general al Bundeswehrului și cel mai înalt ofițer militar al Germaniei, a declarat că și el a trecut prin situații similare. Citește și: EXCLUSIV Abuz grosolan al ANAF: a inactivat mii de firme cu angajați și fără datorii la stat invocând probleme cu sediul social „Călătoream cu un avion militar care a fost afectat. Nu este tocmai plăcut. Totuși, piloții pot depăși aceste probleme și au reacționat în mod foarte sigur”, a spus Breuer, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin. Europa, expusă amenințărilor hibride Breuer a avertizat că Germania și restul Europei sunt constant expuse unor riscuri precum sabotaj, spionaj, influență hibridă și acțiuni hibride, amenințări atribuite adesea unor actori statali, printre care Rusia. Avionul inspectorului general a suferit interferențe GPS deasupra Mării Baltice și, cu o altă ocazie, în timpul unei călătorii spre Lituania pentru exerciții militare. Flota militară și civilă, ținte frecvente Viceamiralul Jan Christian Kaack, inspectorul Marinei germane, a confirmat că interferențele GPS sunt la ordinea zilei, afectând atât ținte militare, cât și civile. El a amintit închiderea temporară a aeroportului Tartu din Estonia, din cauza riscului la aterizare și decolare, dar și perturbarea navigației în arhipelagul Stockholm, unde marinarii au fost nevoiți să se bazeze pe hărți pe hârtie. Reacția Comisiei Europene Purtătoarea de cuvânt a CE, Arianna Podesta, a confirmat luni incidentul în care a fost implicată aeronava Ursulei von der Leyen. Ea a subliniat că autoritățile bulgare suspectează Rusia de această „interferență flagrantă”.

Corlățean îl atacă pe Grindeanu cu avionul Nordis Foto: Facebook
Politică

Corlățean îl atacă pe Grindeanu cu avionul Nordis: „Bă, dar de ce te-ai urcat tu?”

Titus Corlățean, care și-a anunțat intenția de a candida la președinția PSD, îl atacă pe Sorin Grindeanu, liderul interimar al partidului, cu avionul Nordis: „Bă, dar de ce te-ai urcat tu?”, a spus Corlățean la Digi 24.  Citește și: Ministrul Energiei sesizează CSAT: importăm energie la ore de vârf la prețuri de o mie de ori mai scumpe față de cele cu care exportăm Corlățean a criticat actuala conducere a PSD, arătând că nu a fost făcută o analiză a eșecului din alegeri și a adus oameni noi.  „Am avut și discuție bilaterală, mai la început, foarte directă, cu unul dintre cei doi colegi pe care i-ați menționat. Discuția rămâne între noi și a inclus un astfel de subiect și am avut o discuție în care n-am spus-o în termeni: Bă, dar de ce te-ai urcat tu? Nu știu ce, avionul, ăsta a fost sensul.  Anul trecut a fost un moment important în care partidul a dat măsura non-valorii criteriilor pe care le folosește și care înseamnă și integritate, și profesionalism, și loialitate față de partid (...) Am văzut ceea ce noi numim de ani de zile în partid cooperative, grupuri în care ne susținem reciproc, să ne fie nouă bine, știind că nu ai expertiza, nu știi să gestionezi ceea ce va urma după alegerile astea europene, când se schimbă profund curentele politice, cu ascesiunea populismului, extremei drepte (...) De aia am spus că lucrurile astea de cooperative, de interese, de non-valoare și mediocrități sunt lucruri care pentru oamenii educați, oamenii pregătiți, oamenii care sunt și în PSD, și în societate, în alte partide, sunt lucruri care nu convin și asta e una dintre explicațiile pentru care noi am pierdut ca partid în toți anii ăștia, pas cu pas, gradual și oameni s-au îndepărtat de PSD”, a afirmat fostul ministru de Externe. „E un pic de sentiment așa, pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine în comparație cu un coleg. Sorin, de exemplu, și am spus-o public foarte clar, a fost cel mai performant ministru al transporturilor pe care l-am avut în 35 de ani. Doar că... ce s-a întâmplat politic cu o echipă care a eșuat din lipsă de credibilitate. Chestiunile astea legate de urcăm în nu știu ce avion, că-i la sud, că e la nord sau că la NORDIS, că sunt lucruri care te marchează și te afectează”, a mai arătat Corlățean.   

Arad, accident aviatic mortal, două victime (sursa: Express de Banat)
Eveniment

În tragedia aeriană din Arad a murit un tânăr de 18 ani. Pilotul, experimentat, avea 47 de ani

Arad, accident aviatic mortal, două victime. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, sâmbătă, în curtea fostei fabrici de vagoane marfă din Arad, accidentul soldându-se cu moartea a două persoane. Aeronava efectua un zbor de agrement, având la bord un pilot profesionist din București și un tânăr de 18 ani din Arad, potrivit Agerpres. Arad, accident aviatic mortal, două victime Pilotul, în vârstă de 47 de ani, era din București și lucrase anterior la cel puțin trei companii aeriene de linie. Citește și: Avalanșă de angajări la Externe, deși în ultimele șase luni numărul angajaților a crescut Acesta îl luase la un zbor de agrement pe tânărul din Arad, care avea asupra sa telefonul tatălui său. Din acest motiv, echipele de prim-ajutor au crezut inițial că a doua victimă are 45 de ani, identificarea fiind îngreunată de rănile suferite. Zborul s-a încheiat înainte de destinație Avionul ultraușor decolase de pe Aerodromul Șiria și urma să aterizeze pe pista Aeroportului Arad. Cauza prăbușirii, produsă la câțiva kilometri de destinație, nu este încă stabilită. La sosirea echipelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul fusese deja stins de serviciul privat de intervenție al fabricii. Anchetă comună polițiști–procurori–specialiști Cazul este investigat de o echipă formată din polițiști, procurori și specialiști ai Autorității Aeronautice Civile Române. Incidentul a avut loc în jurul orei 11:30, în zona Gării Arad, unde funcționa fabrica închisă în luna iunie. Nimeni nu a fost rănit la sol, fiind prezenți doar paznicii care au alertat autoritățile la 112.

Azerbaidjanul amenință Rusia cu proces internațional (sursa: tezadlar.az)
Internațional

Azerbaidjanul amenință Rusia cu un proces internațional după prăbușirea unui avion cu 38 de persoane

Azerbaidjanul amenință Rusia cu proces internațional. Președintele azer Ilham Aliev a anunțat sâmbătă că Azerbaidjanul intenționează să dea în judecată Rusia la tribunalele internaționale, în legătură cu catastrofa aeriană din decembrie 2024, în care au murit 38 de persoane aflate la bordul unui avion de pasageri aparținând companiei Azerbaijan Airlines (AZAL). Azerbaidjanul amenință Rusia cu proces internațional În cadrul unui forum desfășurat în regiunea Karabah, liderul azer a criticat lipsa de reacție din partea Rusiei, afirmând că, deși au trecut șapte luni de la incident, Baku nu a primit niciun răspuns oficial din partea Moscovei. Citește și: PSD vrea să căpușeze pachetul Bolojan II cu noi creșteri de taxe și impozite - surse „Pentru noi, totul este clar”, a declarat Aliev, sugerând că autoritățile ambelor țări cunosc adevărul despre ceea ce s-a întâmplat. Aliev a subliniat că solicitările Azerbaidjanului sunt justificate și firești: Identificarea și pedepsirea celor responsabili Asumarea oficială a responsabilității de către Rusia Despăgubiri pentru familiile victimelor, pentru răniți și pentru compania AZAL Ipoteza implicării Ucrainei, respinsă categoric Președintele azer a calificat drept „ridicole” speculațiile potrivit cărora avionul ar fi putut fi lovit accidental de o dronă ucraineană. „Aceasta este o poveste de adormit copiii de școală primară. Noi știm exact ce s-a întâmplat”, a spus Aliev, reiterând acuzațiile directe la adresa Rusiei. Avionul ar fi fost lovit de o rachetă rusă Potrivit unor surse din Azerbaidjan, zborul 8432, care venea din Baku și se îndrepta spre Groznîi (Cecenia), ar fi fost lovit de șrapnelul unei rachete sol-aer în spațiul aerian rusesc. În momentul prăbușirii, forțele ruse respingeau un atac cu drone ucrainene în regiunea Groznîi, ceea ce a alimentat suspiciunile privind un accident cauzat de apărarea antiaeriană rusă.

Incident grav între Germania și China (sursa: Facebook/Bundeswehr)
Internațional

Gest extrem de periculos al Chinei, care a șicanat cu laser un avion german în misiune

Incident grav între Germania și China. Ministerul de Externe german l-a convocat marți, 8 iulie, pe ambasadorul Chinei la Berlin, acuzând armata chineză că a vizat cu un laser un avion militar german. Incident grav între Germania și China Aeronava participa la operațiunea militară ASPIDES a Uniunii Europene, desfășurată pentru protejarea securității maritime în zone critice precum Marea Roșie și Oceanul Indian. Citește și: INSCOP: Sprijin puternic pentru Nicușor Dan, inclusiv din partea electoratului PSD Autoritățile germane au transmis un mesaj ferm prin intermediul platformei X (fosta Twitter), condamnând gestul Beijingului: „Punerea în pericol a personalului german și perturbarea operațiunii sunt complet inacceptabile”, a declarat Ministerul german de Externe. Până în prezent, nu au fost furnizate alte detalii oficiale privind circumstanțele precise ale incidentului. Tensiuni sporite între UE și China pe tema securității Incidentul intervine într-un context tensionat, marcat de îngrijorări crescute în rândul statelor membre UE cu privire la influența tot mai mare a Chinei asupra tehnologiilor critice și infrastructurii strategice europene. Acțiunile agresive, precum cele raportate în cadrul operațiunii ASPIDES, nu fac decât să amplifice suspiciunile privind agenda militară a Beijingului în regiuni cheie pentru comerțul global. Fără reacții din partea Chinei sau Comisiei Europene Până la ora redactării, nici Ministerul de Externe chinez și nici ambasada Chinei la Berlin nu au emis un punct de vedere oficial. De asemenea, Comisia Europeană nu a oferit un răspuns imediat. Ce este misiunea ASPIDES a UE Operațiunea militară ASPIDES este parte a politicii comune de securitate și apărare a Uniunii Europene. Scopul acesteia este de a asigura libertatea de navigație și protejarea navelor comerciale în zone maritime strategice, precum Marea Roșie, Oceanul Indian și regiunea Golfului, afectate de atacuri și riscuri de securitate maritime.

Accident aviatic în Austria, patru morți (sursa: Pexels/Arian Fernandez)
Eveniment

Accident aviatic în Austria: patru morți în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni

Accident aviatic în Austria, patru morți. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă după-amiază în apropiere de localitatea Wald im Pinzgau, în regiunea Salzburg (Austria), provocând moartea tuturor celor patru persoane aflate la bord. Avionul decolase din Germania Aparatul cu elice decolase de la aerodromul Oberschleißheim, din apropiere de München, pentru un zbor turistic. Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar În jurul orei 12:45, avionul s-a prăbușit din cauze încă necunoscute, în zona greu accesibilă situată la aproximativ 100 de metri deasupra șoselei Gerlos (B165), lângă Wald im Pinzgau. Accident aviatic în Austria: patru morți Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției toți cei patru pasageri – trei bărbați și o femeie – au murit pe loc. Din primele informații, aceștia erau, cel mai probabil, cetățeni germani. Avionul a luat foc imediat după impact După prăbușire, aeronava a fost cuprinsă imediat de flăcări. Echipele de intervenție ale pompierilor au reușit să stingă incendiul care cuprinsese epava și împrejurimile acesteia. Zona a fost complet izolată pentru siguranță. Sistemul de parașută de urgență nu s-a activat Ancheta se concentrează și asupra sistemului de parașută de urgență al aeronavei, conceput pentru a permite o coborâre controlată în cazul unui incident. Potrivit autorităților, mecanismul nu pare să fi fost activat. „Pe copaci nu am văzut până acum niciun parașută agățată”, a declarat Klaus Portenkirchner, comandantul pompierilor din districtul respectiv. Zona prăbușirii, în continuare periculoasă Pentru că sistemul de parașută se bazează pe un mecanism pirotehnic, autoritățile iau în calcul o posibilă detonare controlată, dacă se confirmă că acesta nu a fost declanșat. Din acest motiv, zona a fost închisă publicului până la noi ordine.

Locul 11A, scaunul unor supraviețuirii miraculoase (sursa: Pexels/Eleana Melidis)
Eveniment

Coincidență uluitoare: doi supraviețuitori de accidente aviatice stăteau în același loc – 11A

Locul 11A, scaunul unor supraviețuirii miraculoase. O coincidență remarcabilă a captat atenția internauților: singurul supraviețuitor al accidentului de avion Air India din 12 iunie ocupa locul 11A – exact același loc pe care îl avea și o vedetă thailandeză care a supraviețuit unui alt accident aviatic în 1998. Locul 11A, scaunul unor supraviețuirii miraculoase Actorul și cântărețul James Ruangsak Loychusak a povestit într-o postare devenită virală că, în decembrie 1998, ocupa locul 11A în avionul Thai Airways care s-a prăbușit în timpul aterizării la Surat Thani. Citește și: EXCLUSIV Patronul Nuba, clubul unde Sorin Grindeanu se afișa cu Laura Vicol, împrumut la PSD de 1,6 milioane de lei printr-o firmă fără activitate În urma accidentului au murit 101 persoane, iar 45 au fost rănite. El a supraviețuit cu traumatisme grave: fracturi costale, hemoragie cerebrală și leziuni la coloană. Miracolul repetat: locul 11A din zborul Air India La 27 de ani distanță, Vishwash Kumar Ramesh, unicul supraviețuitor al cursei Air India 171 (Ahmedabad – Londra), a relatat că se afla în locul 11A. Aeronava s-a prăbușit la decolare, iar poziția sa – aproape de o ieșire de urgență – ar fi fost determinantă în salvarea vieții. Un detaliu salvator: apropierea de ieșirea de urgență Atât James Ruangsak, cât și Vishwash Kumar au stat în partea stângă a avionului, în proximitatea unei uși de evacuare. Specialiștii spun că aceste locuri pot oferi șanse mai mari de supraviețuire în caz de urgență. Vedeta thailandeză a marcat, într-o nouă postare, harta scaunelor pentru a arăta cât de aproape era locul său de o ieșire. Între noroc și statistică Deși pare o simplă coincidență, povestea celor doi supraviețuitori relansează discuția despre poziționarea în avion. Mulți pasageri vor evita sau vor căuta pe viitor locul 11A – nu din superstiție, ci poate dintr-o speranță alimentată de povești reale.

India, inspecții pentru avioanele Boeing 787 (sursa: X/Narendra Modi)
Eveniment

Aeronavele Boeing 787, verificate de urgență după catastrofa de la Ahmedabad

India, inspecții pentru avioanele Boeing 787. Guvernul indian a ordonat o inspecție de urgență a tuturor aeronavelor Boeing 787 din flotele companiilor aeriene naționale, în urma tragediei aviatice petrecute joi la Ahmedabad, în care au murit cel puțin 270 de persoane. India, inspecții pentru avioanele Boeing 787 Anunțul a fost făcut sâmbătă de ministrul Aviației Civile, Ram Mohan Naidu. Citește și: Cea mai nerușinată sinecură: comitetul secret de unde 17 penali și politruci de top iau, fiecare, câte 21.000 de lei pe lună Ministrul a declarat că toate ipotezele sunt luate în considerare, inclusiv o posibilă defecțiune la trenul de aterizare, care ar fi rămas deschis în timpul decolării. Autoritățile colaborează cu compania Air India pentru a determina cauza exactă a prăbușirii. Vineri, autoritatea de reglementare din domeniul aviației a solicitat Air India să efectueze verificări suplimentare pentru toate avioanele Boeing 787-8 și 787-9 echipate cu motoare GEnx. Air India deține 33 de astfel de aeronave, iar IndiGo, un alt operator indian, are un singur aparat 787 în flotă, potrivit datelor Flightradar24. Monitorizare extinsă, dar fără suspendarea zborurilor Ministrul Naidu a precizat că a fost impusă o monitorizare extinsă a avioanelor Boeing 787 aflate în exploatare în India, în total 34 de unități. Deși nu s-a dispus suspendarea temporară a utilizării acestora, o sursă guvernamentală a declarat că această opțiune este în continuare analizată. Prăbușirea avionului Dreamliner: 270 de victime Avionul Boeing 787-8 Dreamliner implicat în accident avea 242 de persoane la bord și se îndrepta către Londra. La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut altitudine și s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, unde a izbucnit în flăcări. Un singur pasager a reușit să supraviețuiască.

Avion (242 persoane), prăbușit după decolare (sursa: X/upuknews)
Eveniment

BREAKING VIDEO Avion cu 242 de persoane la bord, prăbușit la scurt timp după decolare

Avion (242 persoane), prăbușit după decolare: aeronava companiei Air India s-a prăbușit (VIDEO) joi după-amiază în apropierea Aeroportului Internațional Sardar Vallabhbhai Patel din Ahmedabad, Gujarat. Avion (242 persoane), prăbușit după decolare Aeronava se îndrepta spre Londra, dar s-a prăbușit în zona Meghaninagar, la scurt timp după decolare. Cauza prăbușirii nu a fost încă stabilită. Citește și: „Investițiile” statului: stadioane de aproape un miliard de euro în fiefurile baronilor Potrivit agenției de presă ANI, care citează Controlul Poliției de Stat, la bord se aflau 242 de pasageri. Imaginile de la locul accidentului arată nori groși de fum negru ridicându-se din zona impactului. Ministrul de Interne al Indiei, Amit Shah, a discutat cu prim-ministrul statului Gujarat și cu comisarul de poliție, oferind sprijinul complet al echipelor NDRF și al Guvernului Central pentru operațiunile de salvare și intervenție. Prim-ministrul Gujaratului, Bhupendra Patel, a ordonat lansarea imediată a operațiunilor de salvare și acordarea de îngrijiri medicale de urgență pentru pasagerii răniți. De asemenea, a dispus crearea unui coridor verde pentru transportul rapid al răniților către spitale.

Armata ucraineană doboară un Su-35 rusesc (sursa: roe.ru)
Internațional

Încă un avion rus (Su-35) distrus, de data aceasta de tiruri antiaeriene deasupra Ucrainei

Armata ucraineană doboară un Su-35 rusesc. Forțele aeriene ucrainene au declarat că au doborât sâmbătă dimineață un avion de luptă rus de tip Su-35, potrivit unui anunț oficial al armatei. Armata ucraineană doboară un Su-35 rusesc „În această dimineață, pe 7 iunie 2025, ca urmare a unei operațiuni de succes a Forțelor Aeriene în direcția Kursk, un avion de luptă rus Su-35 a fost doborât”, a transmis armata ucraineană prin intermediul aplicației Telegram. Citește și: Încă o taxă inventată pentru a salva bugetul: „taxă pe orice mișcare de bani din economie” Deocamdată, partea rusă nu a comentat incidentul. Atac recent cu drone asupra bombardierelor rusești Incidentul survine la scurt timp după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a revendicat un atac major cu drone asupra unei baze aeriene rusești. Potrivit autorităților ucrainene, peste 40 de aeronave militare ruse au fost vizate, inclusiv bombardiere strategice de tip Tu-95 și Tu-22, utilizate de Rusia pentru lansarea de rachete cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei.

Grindeanu, încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis Foto: Gov.ro
Politică

Grindeanu, încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis: „Cam așa”, a spus de multe ori

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost vizibil încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis: „Cam așa”, a spus de mai multe ori, într-un interviu la Prima News. Citește și: Sondaj CURS: încredere uriașă în Nicușor Dan, partidele pro-europene ar câștiga alegerile, chiar dacă AUR a devenit cel mai mare partid El a evitat să spună clar cât a plătit pentru zborurile în regim charter cu un avion închiriat de Nordis, deși în campania electorală declara că va face publice facturile. Grindeanu, încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis Cum a decurs discuția cu Grindeanu, potrivit transcrierii news.ro: „Insider politic: Aţi fost audiat până acum de procurori în dosarul Nordis?Sorin Grindeanu: N-am încălcat legea o secundă. Sunt disponibil, dacă se vor cere clarificări, le voi pune la dispoziţie. N-am un centimetru, aşa cum am spus, călcat pe lângă lege. Toate lucrurile s-au făcut de către mine cât se poate de legal. Dacă voi fi solicitat să dau...  Insider politic: N-aţi fost până acum? Sorin Grindeanu: Nu. Insider politic: N-aţi fost audiat? Nu v-a sunat niciun procuror?Sorin Grindeanu: Nu. Insider politic: Facturile le aveţi? Sorin Grindeanu: Am spus acest lucru, că am facturi. Le voi pune la dispoziţia celor care, eventual, sunt interesaţi să le vadă. N-am niciun fel de abordare care să fugă de anumite lucruri pe care le-am făcut şi n-am de ce să-mi fie ruşine. Insider politic: Atunci, mai bine ieşiţi cu ele.Sorin Grindeanu: Eu am mers în aceste deplasări pe banii mei personali. N-am de ce să mă ascund. Am mers împreună cu fiul meu şi, repet, dacă voi fi solicitat, n-am niciun fel de problemă să le fac publice sau să le pun la dispoziţie, neavând nicio secundă sau neîncălcând legea, nici măcar...  Insider politic: Cam cât aţi plătit? Sorin Grindeanu: A prezentat şi Marcel Ciolacu cu acele facturi.  Insider politic: Cam 6.500 de lei pentru două persoane. Nu e puţin? Sorin Grindeanu: Nu ştiu dacă e aşa. Adică sunt lucruri pe care nu le ţin minte exact, dar nu, n-au fost doar aşa.  Insider politic: Au fost mai mult de 2.000 de euro, să spunem? În jurul a câteva mii de euro?Sorin Grindeanu: Da, cam aşa, cam aşa.  Insider politic: Cam 2.000 de euro? Sorin Grindeanu: Cam aşa, cam aşa. Insider politic: Ca să ne facem o idee cât costă, totuşi, de persoană, un zbor privat.Sorin Grindeanu: Să ştiţi că depinde. Din ce am înţeles, nu sunt neapărat un specialist, dar poate să închirieze cineva un avion şi să subînchirieze locurile. Adică sunt diverse abordări”. 

Misterul avionului guvernamental al SUA persistă (sursa: Facebook/The United States Department of Justice)
Eveniment

EXCLUSIV Departamentul de Justiție al SUA nu neagă că a trimis un avion la București

Misterul avionului guvernamental al SUA persistă: contactat de către DeFapt.ro, Departamentul de Justiție american a răspuns în termeni foarte direcți. Misterul avionului guvernamental al SUA persistă Un avion privat, folosit frecvent de Departamentul pentru Justiție al Statelor Unite, a aterizat sâmbătă, 24 mai 2025, pe aeroportul din București, potrivit unei postări publicate de Boarding Pass pe Facebook. Citește și: Secretariatul General al Guvernului, plăți lunare astronomice pentru cazarea demnitarilor. Lista beneficiarilor, secretizată Aeronava în cauză a fost folosită recent pentru a-i transporta pe fostul președintele al SUA și pe soția sa la Roma, unde au participat la funeraliile Papei Francisc. DeFapt.ro a trimis o solicitare oficială de informații Departamentului de Justiție (DOJ) al SUA în legătură cu avionul care a aterizat la București. Solicitarea adresată de către DeFapt.ro Departamentului de Justiție al SUA DOJ nu a lăsat loc de interpretări, răspunzând sec: "Refuzăm să comentăm." Răspunsul DOJ pentru DeFapt.ro

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră