marți 14 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

autostrada

114 articole
Economie

Autostrada A8 a intrat în faza exproprierilor. Vestea bună: nu e nevoie de cărți funciare acolo unde nu există deja

Autostrada A8, în faza exproprierii terenurilor. Întârzierea proiectului A8 pe teritoriul judeţului Iaşi oferă răgazul necesar pentru îndeplinirea încă unei etape necesare. Autostrada A8, în faza exproprierii terenurilor Este vorba de alcătuirea listei imobilelor care vor fi afectate de traseul Autostrăzii Unirii şi de viitorul şantier, respectiv a proprietarilor care trebuie să fie despăgubiţi. Citește și: Viitorii pensionari speciali de la Parchetul Curții de Apel Iași au produs 11 rechizitorii în 2023. 123 de dosare, închise prin prescriere. Șeful parchetului câștigă 29.000 lei/lună Au fost cazuri în care companiile de drumuri au câştigat milioane de euro la curţile de arbitraj pe motiv că lipsa acestei liste a prelungit durata lucrărilor. Prin urmare, funcționarii de la Consiliul Judeţean s-au mobilizat şi au sunat adunarea primarilor unităţilor administrativ-teritoriale aflate pe traseul A8. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Autostrada A8 a intrat în faza exproprierilor. Vestea bună: nu e nevoie de cărți funciare acolo unde nu există deja
Brand-urile de lux au deschis magazine la Iași, confirmând dezvoltarea economică accelerată a "capitalei Moldovei"
Economie

Brand-urile de lux au deschis magazine la Iași, confirmând dezvoltarea economică accelerată a "capitalei Moldovei"

Brand-uri de lux, magazine la Iași. Pe măsură ce lucrările la autostrada A7 avansează iar Aeroportul Iaşi se modernizează şi doboară record după record la numărul de pasageri, brand-urile de lux încep să-şi facă intrarea în Iaşi. Brand-uri de lux, magazine la Iași Finalul anului 2023 a coincis cu inaugurarea în capitala Regiunii de Dezvoltare Nord-Est a mai multor magazine de brand şi cu introducerea pe piaţa ieşeană a unor produse premium, fie că vorbim de maşini, bijuterii, îmbrăcăminte sau parfumuri. Citește și: Ciucă, întâlnire cu patronul Altex, Ostahie, potențial candidat PSD-PNL la primăria Capitalei. La întâlnirea intermediată de penalul Borza s-ar fi băut vin de 16.900 lei/sticlă Dezvoltarea infrastructurii de transport pare să le fi amintit companiilor străine că Iaşiul universitar este atractiv. Mai ales pentru firmele care caută o piaţă cu mulţi tineri educaţi şi cu salarii care ar putea fi într-un viitor apropiat mai mult decât doar decente. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Pe autostrada A8 trebuie construite 36 de poduri, pasaje și viaducte numai pe segmentul Târgu Mureș - Miercurea Nirajului
Economie

Pe autostrada A8 trebuie construite 36 de poduri, pasaje și viaducte numai pe segmentul Târgu Mureș - Miercurea Nirajului

Autostrada A8, multe poduri, pasaje, viaducte. Pe A8, a fost semnat contractul de proiectare și execuție a capătului Tg. Mureș-Miercurea Nirajului. Autostrada A8, multe poduri, pasaje, viaducte În sarcina asocierii conduse de turcii de la Nurol Inșaat VE Ticaret A.Ș. va fi și construirea a 36 de poduri, pasaje și viaducte. Citește și: Cel mai important proiect al lui Bolojan, drumul expres Oradea-Arad, a fost scos la licitație Prețul contractului este de 2,46 miliarde de lei (fără TVA), iar durata, 30 de luni (6 luni - proiectare, 24 de luni - execuție). Vestea proastă este că, dincolo de munți, doar pe sectorul Tg. Neamț-Pașcani se va lucra anul acesta – dacă e să vorbim de A8. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București - Ploiești, anunță Poliția
Politică

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București - Ploiești, anunță Poliția

Cu doar trei capete de tractor, protestatarii au oprit traficul pe autostrada București-Ploiești, arată Poliția Română,într-un comunicat. Protestatarii au oprit traficul pe autostrada București-Ploiești „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, la kilometrul 62, pe sensul de mers către Ploieşti, în zona localităţii Dumbrava, judeţul Prahova, în contextul protestelor transportatorilor şi ale fermierilor, 3 capete tractor au oprit pe carosabil, blocând banda de urgenţă, banda 1 şi banda 2”, anunţa, vineri, Centrul Infotrafic, citat de news.ro. Sursa citată a precizat că protestatarii au coborât din autovehicule şi merg pe jos. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash Poliţiştii anunţă, de asemenea, că s-a format coloană de aproximativ 6 kilometri, pe sensul către Ploieşti. Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă, vineri, şi în judeţul Satu Mare, aproximativ 50 de utilaje fiind la Vama Halmeu, Autorităţile au creat o bandă specială pentru autoturismele şi camioanele care se întorc în Ucraina. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR.

Ciolacu abandonează proiectele de autostrăzi în 2024. Proiectarea A8, amânată până în 2025. Noua companie de stat care ar trebui să se ocupe de proiecte nu are nici măcar buget
Economie

Ciolacu abandonează proiectele de autostrăzi în 2024. Proiectarea A8, amânată până în 2025. Noua companie de stat care ar trebui să se ocupe de proiecte nu are nici măcar buget

Ciolacu abandonează proiectele autostrăzilor în 2024. Termenele pentru finalizarea documentației de proiectare pentru tronsonul ieșean al Autostrăzii Unirii au fost amânate până în 2025. Ciolacu abandonează proiectele autostrăzilor în 2024 Nu se lucrează nicăieri pe toată lungimea autostrăzii. Și asociațiile civice, dar și Cătălin Urtoi, șeful interimar al CNIR, și-au pierdut răbdarea. Citește și: Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat: majorări de 20% din martie în septembrie, plus nenumărate diurne și alocații Finalizarea concursului de selecție a directorului general al noii Companii de Investiții Rutiere și unele ezitări în realizarea proiectului Autostrăzii Unirii ridică unele semne de întrebare în privința parcursului A8. Anul 2024 a început fără niciun șantier pe tot parcursul celor 311 km ai autostrăzii, de la Tg. Mureș la Prut, în vreme ce compania creată pentru a prelua proiecte precum A8 de la CNAIR nu are nici măcar buget aprobat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Autostrada A8, în procedură de avizare de mediu pe tronsoanele din județul Iași (93 de kilometri cu un cost de 3,5 miliarde de euro)
Economie

Autostrada A8, în procedură de avizare de mediu pe tronsoanele din județul Iași (93 de kilometri cu un cost de 3,5 miliarde de euro)

Autostrada A8, în avizare de mediu. Autostrada Iașiului, parte din A8, va avea 93 km și va costa 3,5 miliarde euro. Autostrada A8, în avizare de mediu Proiectul a intrat în procedura de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului (APM). Autostrada a fost împărțită în patru tronsoane, capetele fiind la Moțca, respectiv Ungheni. Citește și: Post controlat de Dan Voiculescu va plăti 75.000 de lei daune morale către manelistul Culiță Sterp, pentru o știre falsă. Și televiziunea lui Sebastian Ghiță, RTV, are de achitat 100.000 de lei Autostrada va îndeplini și un rol de centură, ocolind, pe la nord, orașe precum Tg. Frumos, Podu Iloaiei și Iași. La Lețcani este prevăzută o legătură suplimentară, prin sudul localității, care asigura accesul cu varianta de trafic greu și viitoarea centură "ușoară" (Uricani – Cicoarei). Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Austriecii de la Porr lucrează în trei schimburi, șapte zile din șapte, la prima autostradă care va traversa Carpații. Imagini cu primul tunel de autostradă săpat în stâncă
Eveniment

VIDEO Austriecii de la Porr lucrează în trei schimburi, șapte zile din șapte, la prima autostradă care va traversa Carpații. Imagini cu primul tunel de autostradă săpat în stâncă

Austriecii de la Porr lucrează în trei schimburi, șapte zile din șapte, la prima autostradă care va traversa Carpații, pe direcția Pitești-Sibiu, tronsonul Tigveni - Curtea de Argeș, arată o filmare distribuită pe Facebook de Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR). Acest lot are o lungime de 9,86 kilometri, iar tunelul de la dealul Momaia are 1.350 de metri. CNAIR a distribuit și imagini cu primul tunel de autostradă săpat în stâncă. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi Până acum, austriecii au săpat 142 de metri pe sensul Sibiu-Pitești al acestui tunel și 80 de metri în portalul din direcția opusă. În decembrie 2022, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța o campanie de boicotare a companiilor austriece, pentru că guvernul Nehammer blocase primirea României în spațiul Schengen. Imagini cu primul tunel de autostradă săpat în stâncă „Au fost reluate lucrările pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești, Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km), în special la tuneluri! Constructorul lucrează în 4 schimburi pentru a urgenta execuția proiectului. Managerul de proiect ing. Fernando Lopes prezintă aspecte privind lucrările desfășurate la ora actuală”, a arătat CNAIR. „Antreprenorul lucrează de la începutul acestui an, indiferent de condițiile meteorologice”, mai precizează această companie. Porr folosește, la acest tunel, metoda austriacă NATM (New Austrian Tunneling Method), care presupune presupune injecția de ciment pentru stabilizarea părții superioare simultan cu procedura de excavare a stâncii, detonarea, montarea armăturii și căptușirea tunelului. Secțiunea 4 Curtea de Argeș-Tigveni cuprinde 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Autostrada Sibiu – Pitești, împărțită în 5 secțiuni, va avea o lungime de 122 de kilometri. Lucrările la secțiunile 2 și 3 nu au început încă, dar termenul înaintat de autorități pentru finalizarea întregului traseu este anul 2028.

Singura bucată din autostrada A8 unde s-a lucrat în cinci ani de la legiferarea proiectului: intersecția cu autostrada A7, la sud de Pașcani
Economie

Singura bucată din autostrada A8 unde s-a lucrat în cinci ani de la legiferarea proiectului: intersecția cu autostrada A7, la sud de Pașcani

Autostrada A8, o singură bucată începută. Încă un an încheiat, al cincilea, de când Autostrada Unirii are şi o lege a ei, dar încă nu se lucrează nicăieri pe traseul celor 311 km de la Prut până la Tg. Mureş. Autostrada A8, o singură bucată începută De fapt, există un punct pe acest traseu unde s-a făcut ceva până acum: intersecţia complicată – turbionul, cum a început să i se spună – a viitoarei A8 cu actuala A7. Citește și: Disperare: Vodafone crește unilateral prețurile abonamentelor și introduce o clauză în contract potrivit căreia poate indexa anual, tot unilateral, prețul Autostrada Moldovei este deja în lucru pe toată lungimea ei iar ultimul lot, Mirceşti-Paşcani, pentru care autorizaţia de construcţie a fost emisă la începutul acestui an, se termină pentru moment în această intersecţie. A7 va continua spre Suceava şi Siret, tronsoane care sunt încă în faza realizării documentaţiei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO S-a deschis circulația pe lotul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii, finalizat cu opt luni înainte de termen
Economie

VIDEO S-a deschis circulația pe lotul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii, finalizat cu opt luni înainte de termen

S-a deschis, în această după-amiază, la ora 15.00, circulația pe lotul de autostradă Chețani – Câmpia Turzii, finalizat cu opt luni înainte de termen - un record. Tronsonul are o lungime de 15,7 kilometri. Asociația Pro Infrastructura a postat o filmare video de la această deschidere. Citește și: Daniel Ghiță „Luptătorul” explică de ce a agresat un parlamentar USR: dorea să-l apere pe premierul Ciolacu. Avalanșă de greșeli gramaticale grave în postările patriotului PSD Urmare a finalizării acestui tronson, se poate circula de la Târgu-Mureș la Cluj pe 113 kilometri de autostradă. Harta: Monitorul de Cluj S-a deschis circulația pe lotul Chețani – Câmpia Turzii „S-a deschis A3 Câmpia Turzii-Chețani. Felicitări constructorilor Strabag și Geiger pentru record: inaugurarea unui lot de autostradă cu 8 luni înainte de termen, curată, fără artificii birocratice, cu 4,6% progres fizic în teren lunar, în medie, timp de 13 luni. De astăzi se circulă pe 113 kilometri pe A3 între Ungheni și Nădășelu. Drum bun tuturor!”, a scris Asociația Pro Infratsructură. Contractul pentru finalizarea secțiunii A3 Chețani-Câmpia Turzii are o valoare de 420,34 milioane de lei (fără TVA) și este finanțat prin POIM. „Pentru constructorul acestuia, Asocierea Strabag SRL – Geiger Transilvania SRL, deschiderea acestui lot cu 8 luni mai devreme decât termenul contractual reprezintă un record: pe de o parte, fiind proiectul de infrastructură majoră de transport deschis cel mai devreme, iar pe de altă parte, fiind al treilea proiect consecutiv pe care Strabag îl finalizează mai devreme, după Pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei și secțiunea Ungheni – Târgu-Mureș a Autostrăzii A3. Mai mult, există și al patrulea proiect consecutiv, respectiv deschiderea drumului expres care leagă Centura Oradei și Autostrada Transilvania”, a explicat secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Suma uriașă pe care magistrații o solicită imperativ de la statul român, „tranșa” doar pentru 2023: depășește costurile segmentului de nord al autostrăzii de centură a Bucureștiului
Eveniment

Suma uriașă pe care magistrații o solicită imperativ de la statul român, „tranșa” doar pentru 2023: depășește costurile segmentului de nord al autostrăzii de centură a Bucureștiului

Suma uriașă pe care magistrații o solicită imperativ de la statul român, „tranșa” de salarii restante doar pentru 2023: depășește costurile segmentului de nord al autostrăzii de centură a Bucureștiului. Informația a apărut într-un mesaj pe care procurorul general al României, Alexandru Florența, l-a transmis magistraților, după discuțiile de la ministerul de Finanțe, cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Justiției. La discuții a participat și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Alina Corbu. Citește și: La Curtea de Conturi, șoferii și muncitorii primesc spor de gestionarea informațiilor clasificate. Instituția, condusă de un ex-subofițer de poliție, popular denumiți „tablagii” Pe agenda publică a premierului Ciolacu nu a apărut și întâlnirea cu șefa ICCJ și procurorul general. Suma uriașă pe care magistrații o solicită imperativ de la statul român Potrivit lui Florența, doar în acest an ar trebui plătită o tranșă de drepturi salariale restante în valoare de 2,8 miliarde de lei. Costul total al autostrăzii A0, centura Bucureștiului, pe segmentul de nord este de aproximativ 2,35 miliarde de lei, potrivit datelor centralizate de site-ul 130km.ro. Segmentul de sud al A0 costă circa 2,44 miliarde de lei. Chiar procurorul general Alexandru Florența recunoștea că „suma totală este foarte mare”, în mesajul transmis magistraților. „Bună ziua! Azi tocmai am finalizat o întâlnire cu dl. prim-ministru și ministrul de finanțe pe tema achitării transei restante pe anul în curs. Deși suma totală este foarte mare (cca 2,8 miliarde), se dorește găsirea unei soluții și sunt în analiză mai multe posibile opțiuni. Urmează să se revină cu mai multe calcule și variante de plată în perioada imediat următoare. Vă rog deci să transmiteți colegilor că se negociază intens în aceste zile pentru identificarea unei soluții pozitive”, a scris Florența. Corbu cere date exacte, pentru includerea banilor pentru magistrați în bugetul pe 2024 Și șefa ICCJ, Alina Corbu, a transmis un mesaj intern, după discuțiile cu Guvernul: „Pentru reușita negocierilor, dar și pentru identificarea celei mai bune soluții posibile din punctul de vedere al sistemului, este esențial ca luni, 11.12.2023 să comunicăm prim-ministrului și Ministerului Finanțelor datele financiare exacte atât în ceea ce privește impactul financiar privind punerea în plata integrală a salariilor stabilite în raport cu VRS 605 neplafonat, cât și sumele exacte legate de transa aferenta anului 2023 pentru sumele stabilite prin hotărâri judecătorești, defalcată pe cei 5 ani la care se referă eșalonarea prevăzută de lege (...) Consider de cea mai înaltă importanță pentru soluționarea acestor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar să ne bazăm pe calcule efectuate judicios și să putem prezenta date exacte, care să permită includerea sumelor respective în proiectul final al bugetului de stat”. Citește și: Vacanță de 13.000 de euro, plătită de contribuabili, în Vietnam, pentru doi deputați PSD Cum au jupuit magistrații statul român DeFapt.ro a arătat, în octombrie, că magistrații au jupuit statul român de circa un miliard de euro, dându-l în judecată și apoi dându-și dreptate între ei, arată o notă confidențială a ministerului de Finanțe. Însă această sumă a fost obținut doar prin cele circa 22.800 de chemări în instanță din perioada 2008-2022. Ceea ce este mai greu urmează acum: potrivit notei ministerului de Finanțe, magistrații au obținut, prin hotărâri judecătorești, o majorare retroactivă a salariilor, iar suma totală care ar trebui plătită, cu tot cu penalități, este de circa 16,1 miliarde de lei, adică aprximativ 3,2 miliarde de euro. În plus, magistrații aflați în pensie au declanșat și ei un val de procese, cerând pensii mai mari, prin recalculare.

Autostrada A8 a ajuns în pragul marilor licitaţii. Va costa 7,5 mld. euro, are 265 de poduri, viaducte şi pasaje, 47 de tuneluri și cinci noduri rutiere
Economie

Autostrada A8 a ajuns în pragul marilor licitaţii. Va costa 7,5 mld. euro, are 265 de poduri, viaducte şi pasaje, 47 de tuneluri și cinci noduri rutiere

Autostrada A8 a ajuns la licitații. După aproape 20 de ani de la invocarea necesităţii construirii unei autostrăzi est-vest, jumătate din traseul schiţat atunci a devenit oficial. Autostrada A8 a ajuns la licitații De miercuri, sectorul montan al A8 (Miercurea Nirajului – Leghin/Tg. Neamţ) are indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin hotărâre de guvern. Citește și: Schema inteligentă prin care polițiștii-șpăgari din Vaslui forțau șoferii să încalce legea, ca să-i poată opri. Un ucrainean a fost cel care a sunat la linia anticorupție Tronsonul măsoară 159 km şi reprezintă jumătate din lungimea Autostrăzii Unirii între Prut şi Tg. Mureş. Dacă punem la socoteală şi capetele tronsonului montan, unul atribuit deja (Moţca-Leghin/Tg. Neamţ) şi unul încă în licitaţie (Tg. Mureş-Miercurea Nirajului), putem să spunem că 2/3 din A8 sunt pe cale să intre în şantier. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Autostrada Unirii are cinci ani de când a fost aprobată prin lege, dar până acum nu au început lucrări nici măcar pe un kilometru din cei 310
Economie

Autostrada Unirii are cinci ani de când a fost aprobată prin lege, dar până acum nu au început lucrări nici măcar pe un kilometru din cei 310

Autostrada Unirii, nici un șantier început. Au trecut cinci ani de la seria de fotografii realizate de VIP-urile politice ale Iaşiului cu mapa legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Tg. Mureş (Autostrada Unirii). Autostrada Unirii, nici un șantier început Actul normativ a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis pe 29 noiembrie 2018. Citește și: Cătălin Cherecheș și-a pregătit plecarea din țară de ani de zile: a cărat sute de mii de euro cu sacoșa în Germania, împreună cu mama sa. Sume imense avea și într-un seif din Baia Mare Cu toate acestea, încă nu se lucrează nicăieri pe traseul lung de aproximativ 310 km. Singurele utilaje care au putut fi văzute ici şi colo au fost cele de foraj, pentru mostrele necesare studiilor geotehnice. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Care vor fi primele tronsoane finalizate (54 km) din autostrada A8. Intră în proiectare şi al doilea segment din autostrada spre vest
Economie

Care vor fi primele tronsoane finalizate (54 km) din autostrada A8. Intră în proiectare şi al doilea segment din autostrada spre vest

Autostrada A8, primele două tronsoane finalizate. Contractul de proiectare şi execuţie pentru capătul A8 dinspre Tg. Mureş ar putea să fie semnat la aniversarea a cinci ani de la promulgarea Legii Autostrăzii Unirii. Autostrada A8, primele două tronsoane finalizate Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a nominalizat câştigătorul licitaţiei lansate la sfârşitul anului trecut. Citește și: Prima de pensionare a magistraților, echivalentă cu șapte salarii, criticată chiar de un judecător: Legal, trebuie respinse cererile de acordare a acestei prime Dar va trebui să mai aştepte aproape două săptămâni până la semnarea documentelor, în eventualitatea în care nu apar contestaţii în acest interval. Opt ofertanţi s-au înscris în această procedură. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Autostrada A8 a primit acordul de finanțare pentru tronsonul montan de 6,4 miliarde de euro. Licitația poate începe până la finalul anului
Economie

Autostrada A8 a primit acordul de finanțare pentru tronsonul montan de 6,4 miliarde de euro. Licitația poate începe până la finalul anului

Autostrada A8, acord pentru tronsonul montan. Moment istoric în parcursul proiectului A8: obţinerea finanţării pentru tronsonul montan al autostrăzii. Autostrada A8, acord pentru tronsonul montan Costul estimat de 6,4 miliarde de euro (cu tot cu TVA) a primit, alături de alţi indicatori, votul unanim al comisiei interministeriale întrunite joia trecută. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF și partenerilor de afaceri: a trecut activele firmei cu datorii de peste un milion de lei Premium Raci SRL pe altă firmă, „curată”. Obligat să plătească din propriul buzunar datoriile, se ascunde Urmează ca, în decurs de o lună, Executivul să adopte hotărârea de guvern referitoare la toţi aceşti indicatori tehnico-economici şi să înceapă pregătirea caietelor de sarcini pentru procedurile de licitaţie – care ar putea fi lansate înainte de sfârşitul acestui an. Irinel Bucur, de la asociaţia "Hai că se poate!", a explicat că tronsonul montan lung de 159 km va fi împărţit în şase loturi şi că trei dintre acestea ar fi esenţial să intre anul acesta în licitaţie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu: „Este un accident de muncă”. Ciolacu, după explozia de la Crevedia: „Așa-ziși patroni care n-au ce căuta în mediul de afaceri”
Politică

Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu: „Este un accident de muncă”. Ciolacu, după explozia de la Crevedia: „Așa-ziși patroni care n-au ce căuta în mediul de afaceri”

Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat, azi, după explozia de pe autostrada lui Dorinel Umbrărescu: „Este un accident de muncă. A intrat procuratura. Toată lumea face o anchetă amplă şi aşteptăm raportul foarte clar”. În explozia de joi de pe autostrada A7, unde lucrau firmele lui Dorinel Umbrărescu, au murit deja patru persoane Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu În cazul exploziei de la Călimănești, Vranea, el a pasat vina către autorii studiului de fezabilitate - o firmă despre care DEFapt.ro a scris că este abonată la contracte cu statul și a avut legături cu PSD și Dan Voiculescu: „Eu aş pleca de la proiectare. Deci s-a proiectat peste magistrala de gaze a lui Transgaz, de când ştiţi că aveau loc şi înlocuiri ale magistralei”. Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Atitudinea premierului era radical diferită, față de cea de acum, după explozia de la Crevedia, unde au murit cinci persoane. „Toți acești așa-ziși patroni care fac zeci și sute de milioane de euro provocând tragedii de proporții nu au ce căuta în mediul de afaceri din România. Trebuie să schimbăm și legislația, astfel încât cine nu are autorizație de funcționare, mai ales pentru activități cu risc major, să răspuundă și penal. În acest moment, doar plătesc o amendă și-și văd liniștiți de treabă, adică produc alte drame”, spunea premierul PSD la 31 august. La Crevedia, Ciolacu s-a deplasat personal pentru a vizita locul catastrofei. În plus, el i-a vizita pe răniții aflați în spitale și participat la o ședință a celulei de criză de la ministerul de Interne. Premierul trage de timp: „Haideți să vedem...!” Premierul a fost la Călimănești, în Vrancea, pe autostrada A7, în locul unde s-a produs explozia conductei Transgaz, dar cu nouă zile înainte de accident. Acum, el n-a părut interesat de situația, ci chiar ușor iritat de întrebările presei. „Haideţi să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat. Eu aş pleca de la proiectare. Deci s-a proiectat peste magistrala de gaze a lui Transgaz, de când ştiţi că aveau loc şi înlocuiri ale magistralei. Nu este singurul loc unde se întâmplă aşa ceva. Haideţi să aşteptăm ancheta şi sunt ferm convins că vom afla cu toţii adevărul. Oricum condoleanţe familiilor şi e un moment neplăcut”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Buzău, potrivit transcrierii news.ro.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră