marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7300 articole
Ramona Emilian

Internațional

Politicienii români nu sunt originali: au copiat de la colegi europeni scuze penibile, stratageme meschine de a se apăra de acuzațiile de plagiat. Cele mai răsunătoare scandaluri din UE

Politicienii români au imitat plagiatori europeni. Nu doar la noi politicienii au plagiat. Germania, Austria, Italia, Spania, Luxemburg – sunt câteva dintre țările ale căror politicieni de top au fost acuzați și dovediți plagiatori. Ce s-a întâmplat cu aceștia după ce adevărul a ieșit la iveală? Cât de mult le-a fost știrbită reputația și cât le-a păsat? Au rămas în funcție, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, au continuat să-și vadă de viața politică, s-au reprofilat sau, pur și simplu, au dispărut de pe scena publică? Politicienii români au imitat plagiatori europeni Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul german al Apărării (28 octombrie 2009 – 1 martie 2011) a fost cu siguranță cel mai mediatizat caz de plagiat din Guvernul Merkel (zguduit, de altfel, de o suită de asemenea acuzații). Pe 16 februarie 2011, la fix un minut după miezul nopții, Süddeutsche Zeitung a aruncat bomba în spațiul public. „Se pare că Guttenberg și-a copiat teza de doctorat”, își intitulau jurnaliștii articolul care avea să declanșeze întregul scandal. „Există indicii că Guttenberg a preluat pasaje de text în disertația sa, uneori de peste o pagină, fără a indica sursa. Lucrarea de doctorat, depusă în 2006, a primit note maxime de la Universitatea din Bayreuth și a fost publicată în 2009 de editorii de specialitate Duncker & Humblot (...). Acum Universitatea va trebui să examineze acuzația de plagiat.”. Citește și: Scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului de Interne austriac: Universitatea din Viena nu cercetează, cel care a sesizat plagiatul a fost dat afară dintr-un proiect public Karl-Theodor zu Guttenberg – pe atunci un politician de 39 de ani, aflat pe valul carierei sale - , a negat în primă instanță acuzațiile, acceptând totuși faptul că „poate” au existat erori în ceea ce privește notele de subsol. Pe 23 februarie, Universitatea din Bayreuth i-a retras titlul de doctor, iar în aceeași zi Guttenberg și-a cerut scuze, în parlament, pentru acele erori, negând totodată că ele ar fi fost deliberate. O săptămână mai târziu, pe 1 martie 2011, Guttenberg a demisionat din toate funcțiile pe care le deținea, părăsind, inclusiv, funcția de ministru al Apărării. Altă țară, alt doctorat Două luni mai târziu, comisia Universității din Bayreuth, însărcinată cu investigarea disertației lui Guttenberg, a conchis și că plagiatul lui Guttenberg a fost o „înșelăciune intenționată”, încălcând standardele de bună practică academică – după cum consemna, la vremea respectivă, Der Spiegel. Pe 23 noiembrie, Tages Anzeiger titra: „Guttenberg își cumpără libertatea cu 20 de mii de euro”. Anunțând că, deși nu va exista o urmărire penală împotriva fostului ministru german al Apărării, acesta va trebuie să doneze 20.000 de euro unei asociații non-guvernamentale: „Fostul ministru al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg nu va fi urmărit în instanță, din cauza tezei sale de doctorat pe care și-a anulat-o. Parchetul din Hof a întrerupt ancheta împotriva politicianului, în schimb, Guttenberg va trebui să plătească 20.000 de euro unei organizații de caritate împotriva cancerului pentru copii. Banii au fost deja transferați, după cum a anunțat procuratura”. La scurt timp, Guttenberg a părăsit țara, mutându-se cu familia în Statele Unite, anunțând public că se va retrage din viața politică. După șapte ani, acesta și-a luat doctoratul, pe bune, din câte se pare, de data aceasta, la British Southampton Business School. De la speranță de cancelar, la podcaster În 2017, revenit în Germania în timpul campaniei electorale, a ținut un discurs elogiator la adresa Angelei Merkel, gest interpretat ca o încercare de revenire pe scena politică. „Cel despre care se credea odată, înainte de brusca sa cădere în dizgrație, că va fi următorul cancelar al Germaniei, și-a refăcut apariția, de mult așteptată, în politica germană, cu un discurs în care a salutat-o pe Angela Merkel”, potrivit Reuters (30 august 2017). Totuși, Guttenberg n-a mai revenit în politică. Potrivit unui articol recent, ambițiile fostei speranțe politice germane s-au diminuat, azi cochetând mai degrabă cu o carieră de jurnalist de podcast. „Soții Guttenberg s-au întors în Germania de ceva vreme, încercând cu greu să-și restabilească reputația. Au fost considerați «familia Kennedy» germană și, prin urmare, un adevărat cuplu politic glamour, până când scandalul tezei de doctorat a spulberat toate astea. Dar acum cuplul e din nou foarte prezent în viața socială și la evenimente mondene. Karl-Theodor zu Guttenberg și-a găsit, de asemenea, o nouă pasiune: își încearcă mâna să fie prezentator TV, mărturisindu-i lui Thomas Gottschalk, în timpul unei emisiuni RTL din decembrie 2022, că își dorește o a doua carieră, cea de Podcaster”. După 32 de ani A avut ambiții pentru președiția Germaniei: în 2004, Annetta Schavan și-a depus candidatura pentru a fi luată în considerare din partea creștin-democraților pentru alegerile prezidențiale, însă a pierdut în fața contracandidatului Horst Köhler. A avut ambiții să devină ministru-președinte al Baden-Württemberg, în 2005, sperând să-i succeadă lui Erwin Teufel, însă a fost învinsă de Günther Oettinger la alegerile interne. Totuși, în 2005 Anette Schavan a fost numită ministru federal al Educației, unde a activat până în februarie 2013, când, în urma acuzațiilor de plagiat, dovedite a fi adevărate, a fost nevoită să demisioneze. Acuzele au apărut inițial în 2012, pe un blog, sub pseudonimul Robert Schmidt, un membru al rețelei de cercetare VroniPlag Wiki. În articol, se susținea că Schavan a plagiat în teza sa de doctorat, depusă la Facultatea de Filosofie a Universității din Düsseldorf în 1980: „Sunt în total 97 de pagini în textul principal al lucrării de la pagina 11 la 335, unde texte din 45 de surse nu sunt marcate sau sunt indicate insuficient.” Trimisă la Vatican, să se căiască Universitatea din Düsseldorf a efectuat o investigație, iar pe 6 februarie, Der Spiegel consemna declarația făcută de Bruno Bleckmann, profesor de istorie antică la Universitatea din Düsseldorf: „Consiliul facultății (...) a ajuns la decizia de a declara doctoratul ministrului german al Educației, Annette Schavan invalid, drept urmare i se revocă titlul de doctor. (...) În calitate de candidat la doctorat, pe parcursul întregii disertații, Schavan a prezentat în mod sistematic și deliberat opinii intelectuale care nu îi aparțineau. (...) Secțiuni mari ale lucrării au fost luate din alte părți, fără o atribuire adecvată. Ca atare, se face vinovată de «înșelăciune intenționată prin plagiat»”. După trei zile, pe 9 februarie 2013, cancelarul Angela Merkel a acceptat, cu tristețe, demisia Annettei Schavan, în timp ce aceasta continua să nege plagiatul. De altfel, a făcut și recurs, care i-a fost respins pe 20 martie 2014. Însă, în același an, în 2014, Universitatea din Lübeck i-a acordat lui Schavan un titlul de „doctor onorific” pentru „Servicii speciale aduse științei medicale”. Potrivit site-ului universității „Președintele Universității din Lübeck, Prof. Dr. Peter Dominiak, a rostit laudatio în aplauze publicului. În discursul de acceptare, dr. h.c. Annette Schavan a afirmat că «în această Universitate se poate respira în voie»”. Tot în 2014, Schavan a fost numită ambasadoare la Vatican, unde a rămas în funcție până în 2018. Din 2019 este președinta Consiliului de administrație a fundației „Remembrance, Responsibility and Future”. Freie Universität a picat de fraieră În luna februarie a anului 2019, acuzațiile de plagiat au determinat Freie Universität Berlin să revizuiască doctoratul acordat Franziskăi Giffey în 2010. Din 2018, Giffey era la conducerea Ministerului Familiei, din partea social-democraților. Acuzațiile au venit din partea site-ului „VroniPlag” – după cum relata, la vremea respectivă, tagesschau.de. „Potrivit acuzelor, 76 de pagini, din 205 au fost plagiate. (...). Giffey și-a luat doctoratul în științe politice la Institutul Otto Suhr din cadrul Freie Universität Berlin. (...) Ministrul Muncii a declarat că «Pentru mine, o platformă anonimă de internet nu e autoritatea care să ia decizia, acea autoritate e universitatea mea»”. Pe 10 mai 2021, Freie Universität Berlin revoca doctoratul Franziskai Giffey. Potrivit Der Spiegel, „Universitatea a declarat că acesta a fost dobândit prin «înșelăciune cu privire la autenticitatea realizărilor sale științifice»”. Comunicatul de presă, publicat pe site-ul universității, a precizat că decizia Comitetului Executiv a fost unanimă, iar plângerea depusă de Giffey, respinsă. Un șut în ministru, un primar înainte Pe 20 mai 2021, Giffey a demisionat din funcția de ministru. Însă, câteva luni mai târziu, pe 21 decembrie, 2021, a fost aleasă ca primar al Berilinului. Comentând, ironic, această întorsătură de situație, tagesschau.de nota într-un articol: „Acuzații de plagiat și demisie? Acesta nu trebuie să fie sfârșitul carierei tale politice. Franziska Giffey a demisionat din funcția de ministru pentru Afaceri Familiei din cauza plagiatului doctoratului, doar ca mai apoi să fie aleasă primar al Berlinului. Mulți berlinezi au fost surprinși că demisia nu înseamnă neapărat și retragerea din politică.”. Întrebat despre alegerea ei ca primar al Berlinului, Falko Liecke (CDU), consilier districtual Neukölln, a declarat pentru Welt că „Giffey are strategia de a vehicula subiectele populare, însă când vine vorba de munca grea, o lasă pe seama altora”. Carieră înclinată pentru plagiat la Pisa În Italia, pe 10 ianuarie 2020, Lucia Azzolina a fost numită ministru al Educației, în Guvernul Conte II. La o zi după numire, cotidianul La Repubblica publica un articol în care susținea că unele paragrafe ale lucrării pe care aceasta a prezentat-o pentru gradul de specializare în 2009, la Universitatea din Pisa, ar fi fost copiate din manuale de specialitate, care nu apar menționate ca sursă, nici în notele de subsol, nici marcate în bibliografie. După ce știrea a fost publicată, partidele de opoziție i-au cerut imediat demisia din funcție, însă Azzolina a răspuns acuzațiilor menționând că nu este vorba despre nici o lucrare academică, ci despre un simplu raport de final de curs, deci acuzele de plagiat nu se susțin. Totuși, Azzolina a demisionat un an mai târziu, (pe 12 februarie 2021) însă nu s-a retras din politică, încercând să candideze în 2022, la alegerile parlamentare, din partea formațiunii Impegno civico (Angajamentul Civic). Plagiat offline, victimizare online „Lucia Azzolina, refuzată la urne”, a titrat ulterior site-ul Today.it, scriind despre înfrângerea zdrobitoare suferită de fosta ministră, dar menționând și planurile ei de viitor: se va întoarce în orașul natal, ca manager la Universitatea Syracuse, și, în special, al Istituto Comprensivo Emanuele Giaracà. Angajările pentru aceste posturi fuseseră „înghețate”, potrivit Today.it, pentru că Lucia Azzolina spera totuși să obțină un loc de parlamentar. „Ce s-a întâmplat cu fostul ministru Azzolina?”, a fost întrebată de viața ei actuală într-un recent interviu. Azzolina a mărturisit tgcom.24 groaza ei de hărțuitorii online: „Îngrozitor este că majoritatea folosesc insulte sexiste, în special legate de femei. Și ideea bolnavă pe care o au unii dintre ei, cum că o femeie - în ciuda studiilor, diplomelor, experiențelor acumulate de-a lungul anilor - care este în politică sau care face alte meserii și care și-a construit singură cariera, a făcut-o, nu într-un mod cinstit, studiind, angajându-se, chiar făcând sacrificii, ci într-un mod cu totul diferit”. "Spălată" oficial ca să plece În Austria, mandatul de ministru al Muncii a durat pentru Christine Aschbacher doar un an – din ianurie 2020 până în ianuarie 2021, când Stefan Weber, un cunoscut vânător de plagiatori, a expus grave deficiențe de autenticitate și de calitate academică în lucrarea de masterat depusă de Aschbacher la Universitatea de Științe Aplicate Wiener Neustadt. „Greșeli de gramatică, plagiat - teza de master a ministrului Muncii Aschbacher subminează toate standardele academice”, scria Stefan Weber, citat de Kurier. Dezvăluirile lui Weber au produs un ecou atât de mare, inclusiv pe rețelele de socializare, încât Aschbacher a decis să demisioneze imediat, motivând că vrea să-și protejeze familia, subliniind totuși că nu vrea ca demisia ei să fie interpretată ca o recunoaștere a vinei. Chiar în acea lună, o investigație a fost inițiată de Universitatea de Științe Aplicate Wiener Neustadt, iar în urma anchetei, potrivit unui articol din Der Standard, comisia a conchis că Aschbacher poate păstra titlul de masterat, deoarece deficiențele semnalate de Weber erau „în limitele standardelor de bună practică științifică” și nu au fost făcute cu „nu intenția de a înșela”. Stefan Weber a criticat decizia, publicând o scrisoare deschisă în care a acuzat Universitatea de Științe Aplicate Wiener Neustadt de „corupție universitară” și „înșelăciune”. În urma scandalului, Christine Aschbacher s-a retras, atât din viața politică, cât și din cea publică. Duios, Bettel trecea Xavier Bettel, de profesie avocat, este din 2013 prim ministrul Luxemburgului. În 27 octombrie, 2021, o investigație a Reporter.lu a scos la iveală faptul că acesta a plagiat în așa măsură lucrarea de doctorat, susținută la Universitatea din Lorraine (Franța), încât doar două pagini erau contribuția personală. „Mentalitatea copy-and-paste străbate întreaga teză. Din câte se pare, Xavier Bettel nu s-a deranjat prea mult să evite evidența plagiatului. (...) a copiat 20 de pagini de pe site-ul web al Parlamentului European, care conținea în mod clar o notificare privind drepturile de autor – fără a cita sursa”, se specifică în investigație. În ziua dezvăluirilor, Bettel și-a recunoscut greșeala, acceptând acuzele de plagiat, spunând că „ar fi trebuit să procedeze în cu totul alt mod”, că, de fapt, atât l-a dus capul când a scris-o, cu mai bine de 20 de ani în urmă, și că a decis să se lasă pe mâna deciziei universității. În urma investigației demarate de conducerea Universității, lui Bettel i s-a oferit totuși ocazia de a-și revizui și de a retrimite teza, însă acesta a refuzat s-o facă, cerând, mai bine, să i se revoce tilul, prezentând, totodată, scuze publice. Astfel, spiritele s-au calmat. În prezent, Bettel își exercită în continuare funcția de prim ministru. Potrivit unui comunicat, pe 31 ianuarie, 2023, Bettel a inaugurat noul sediu al companiei Artec 3D din Senningerberg. Nimic nu se pierde, totul se câștigă În prezent, Carmen Montón Giménez, de profesie medic, este observator permanent al Ambasadei Spaniei la Organization of American States. A ajuns în această funcție în urma scandalului de plagiat care i-a întrerupt scurtul mandat de ministru al Sănătății în guvernul Spaniei (7 iunie - 12 septembrie 2018). Confruntată cu acuzele, Montón Giménez a negat vehement. Potrivit El Dario, aceasta a încercat să justifice plagiatul prin „regulile vremii” și „neregulile universități” – fiind vorba despre Universitatea Regele Juan Carlos, implicată în mai multe scandaluri de acordare de diplome false politicienilor: „Argumentele slabe ale lui Montón au crescut dezolarea în rândul liderilor socialiști care au văzut amenințat unul dintre principalele semne distinctive ale proiectului lor, botezat «Guvernul demnității»”. Cu toată susținerea pe care a avut-o din partea președintelui Pedro Sánchez, Montón Giménez a fost nevoită să demisioneze. Totuși, n-a rămas prea mult pe tușă: în martie 2020, guvernul a numit-o ca nou ambasador permanent, observator al Spaniei la Organizația Statelor Americane. „Este o onoare să reprezint Spania în calitate de ambasador permanent observator la Organizația Statelor Americane. Apreciez încrederea președintelui Guvernului și a ministrului Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării”, a declarat aceasta pentru El Mundo. Masterat în parvenire publică Pe 23 octombrie 2022, o investigație a ABC Spania a scos la iveală dovezi potrivit căreia Montón Giménez are trei credite nedeclarate, în valoare de 600.000 de euro: „Montón a trebuit să demisioneze din funcția de ministru al Sănătății când au fost descoperite nereguli flagrante și jenante în obținerea unei diplome de master. Acest comportament nu l-a împiedicat pe Pedro Sánchez, să o instaleze în funcția de ambasador al Spaniei la Organizația Statelor Americane, cu sediul la Washington, în ciuda lipsei experienței diplomatice. Imediat, și soțul ei, despre care se știe că la vremea lui a încălcat reguli obligatorii pentru toți deputații, ascunzând informații despre bunuri foarte valoroase, a fost plasat în Ambasada Spaniei din capitala SUA.”. După o zi, Montón a anunțat deja acțiuni în justiție împotriva ABC, pentru a-și proteja „onoarea și bunul renume". Potrivit elplural.com, aceasta a negat toate acuzațiile jurnaliștilor de la ABC. În prezent, continuă să fie observator permanent al Ambasadei Spaniei la Organization of American States.

Politicienii români nu sunt originali: au copiat de la colegi europeni scuze penibile, stratageme meschine de a se apăra de acuzațiile de plagiat. Cele mai răsunătoare scandaluri din UE
Scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului de Interne austriac: Universitatea din Viena nu cercetează, cel care a sesizat plagiatul a fost dat afară dintr-un proiect public
Internațional

Scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului de Interne austriac: Universitatea din Viena nu cercetează, cel care a sesizat plagiatul a fost dat afară dintr-un proiect public

Mai mulți politicieni de top austrieci au fost acuzați, de-a lungul timpului, de plagiat, însă mai toți au scăpat cu față curată, căci, după aparente investigații, universitățile care le-au acordat diplomele i-au declarat nevinovați. Oprind, prin urmare, și anchetele. Nu și criticile asupra acestor decizii precum scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului Karner. Scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului Karner În ce privește cel mai recent caz, Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei, acuzat la finele anului trecut de plagiat, încă nu există o declarație oficială din partea Universității din Viena (care i-a acordat titlul de doctor în 1995), în care să fie anunțată demararea vreunei investigații. Însă un prim efect al acestor acuzații a existat și s-a făcut resimțit la scurt timp: cercetătorul Stefan Weber, cel care a susținut că ministrul a copiat în teza de doctorat, a fost îndepărtat din cadrul proiectul pe care îl inițiase în cadrul ÖFG (Fundația Austriacă de Cercetare), proiect intitulat „Bună practică științifică în domeniul cercetării”. În plus, un studiu recent, comandat de ministerul Educației din Austria Institutului de Studii Avansate din Viena, privitor la plagiatul în universitățile austriece, a stârnit controverse. Nu doar modul în care a fost conceput (prin chestionare online), ci și ideile promovate: astfel, acuzele de plagiat „aduc prejudicii acuzaților, universităților și comunității științifice în general”, „moralizarea excesivă” este dăunătoare, iar plagiatele pot fi și „nevinovate”, dacă plagiatorul n-a avut intenții rele. Celebrul caz Hahn În luna mai, 2007, actualul comisar european Johannes Hahn, pe atunci ministrul Științei și Cercetării, a fost pentru prima oară acuzat de plagiat. Potrivit acuzațiilor, în lucrarea sa de doctorat în filosofie (titlu acordat de Universitatea din Viena în 1987) ar fi copiat mai multe pagini din alte lucrări, fără a indica sursa. A urmat o investigație, condusă de o comise a Universității din Zürich, care a conchis că nu e vorba despre nici un plagiat. Ceea ce a determinat Universitatea din Viena să nu dea curs unei investigații proprii. Motivele invocate atunci s-au bazat pe raportul comisiei din Zürich. O nouă acuzație de plagiat a fost emisă în 2011, când deputatul austriac Peter Pilz l-a însărcinat pe Stefan Weber să reevalueze teza de doctorat a lui Hahn (ceea ce i-a dat apă la moară lui Hahn să invoce o hărțuire pe motive politice). Chiar dacă, de data aceasta, Universitatea din Viena a intervenit, cerând Agenției Austriece pentru Integritatea Cercetării să analizeze lucrarea, concluzia a rămas neschimbată: Hahn nu ar fi plagiat. Totuși, o întrebare a rămas suspendată, planând ca o suspiciune asupra acestui verdict: de ce numele membrilor comisiei de investigație nu au fost niciodată făcute publice și de ce transparența în acest caz nu a funcționat? Alma Zadić, "spălată" după metoda Hahn „Universitatea din Viena a oprit procedurile de verificare a presupusului plagiat împotriva ministrului justiției. Zadić își poate păstra astfel doctoratul”, scria Heute despre decizia luată în cazul Almei Zadić, în data de 16 noiembrie, 2022. Cu câteva luni înainte, în februarie, Universitatea din Viena primise un raport de plagiat referitor la disertația ministrului Justiției, Alma Zadić. Pe 14 martie, Universitatea din Viena a lansat o investigație. Pe 16 noiembrie, după ce teza de doctorat a fost examinată de experți internaționali, rezultatul a fost unul clar: nu a fost plagiat, și nici intenție de a înșela pentru obținerea unei diplome academice. Însă, potrivit lui Stefan Weber, citat de presa austriacă, acest caz este similar cu cel din 2011, al comisarului UE Johannes Hahn, când procedurile privind investigația plagiatului au fost, de asemenea, întrerupte, deși au existat dovezi clare de înșelăciune: „Universitatea din Viena se face vinovată de corupție universitară. (...). Nu etichetează drept plagiat copierea ușor parafrazată a propozițiilor, fără a cita sursa. Ce perspectivă minunată pentru viitoarele cadre universitare!”. Potrivit legislației universitare, este considerat plagiat dacă în text apar idei preluate din altă parte, chiar dacă sunt adaptate, sau parafrazate, însă sunt trecute ca fiind contribuție proprie și nu e citată sursa. Karner: filonazist, antisemit, xenofob Încă din timpul mandatului de primar al orașului Texingtal, în 1995, actualul ministru de interne al Austriei, Gerhard Karner, a stârnit controverse. Pe atunci, a fost criticat pentru indecizia sa legată de muzeul dedicat lui Engelbert Dollfuss (susținător al fascismului italian și lider autoritar al Austriei între 1932 și 1934). Potrivit Der Standard, Karner n-a văzut nici un motiv să critice acest muzeu care e, până la urmă, un omagiu adus unui dictator. În 2007, în timpul campaniei electorale, politicianul a acuzat opoziția că lucrează "cu oameni din America și Israel împotriva țării" și a folosit clișee antisemite, potrivit cărora evreii „otrăveau fântânile”, iar cei cu influență „făceau rău străinilor”. Potrivit Der Spiegel, în 2021, după proaspăta sa numire în funcția de nou ministru de interne al Austriei, Gerhard Karner, s-a distanțat de acele declarații: „Regret declarațiile de la acea vreme și nu le-aș mai face astăzi.”. Weber despre doctoratul lui Karner: "Plagiat extins" Pe 4 octombrie 2022, Gerhard Karner a fost acuzat că a plagiat în lucrarea de doctorat, susținută în 1995, la Universitatea din Viena. „Karner a copiat pagini întregi, fără citate!”, a declarat presei expertul în plagiat Stefan Weber, acuzându-l pe Karner de „plagiat extins”, susținând că aproape întreaga parte teoretică este copiată dintr-o lucrare a lui Alfred Kuss. „Deși Kuss este menționat în bibliografie, blocuri întregi de text sunt preluate aproape ad litteram, fără ca acest lucru să fie precizat”, a afirmat cercetătorul pentru Der Standard, care publică de altfel și dovezile înaintate de Weber. Citește și: Ministrul Bode trebuie să plece, UBB a constatat că teza de doctorat a liberalului „este profund viciată” de plagiat Dovezile l-au lăsat însă rece pe ministru. „Întreaga lucrare a fost scrisă în conformitate cu bunele practici științifice, cu toată priceperea și buna credință”, a declarat acesta pentru Der Standard, adăugând că activitatea de cercetare a fost „intensă”, proiectarea și redactarea lucrării, „minuțioasă și a durat mult timp”, procedurile urmate au fost „conform standardelor științifice aplicabile și posibilităților tehnice ale vremii”. Drept urmare, a conchis Karner, va aștepta „cu mult calm” orice investigație ar exista. Există sau nu o investigație? Deocamdată, nu există nici o declarație oficială, nici din partea Universității din Viena, nici din partea Agenției Austriece pentru Integritate Științifică, care să confirme faptul că a început o investigație în urma acuzelor de plagiat. Există doar o notiță, într-un ziar local, care anunță, vag, că aceasta ar fi pe cale să se petreacă. Astfel, potrivit Noen.at, „Experții de la Universitatea de Economie și Afaceri din Viena se ocupă acum de acuzațiile împotriva ministrului de Interne Gerhard Karner. După ce vânătorul de plagiate Stefan Weber l-a acuzat pe Karner că și-a copiat părți din teza de diplomă în 1995, universitatea a contactat Agenția Austriacă pentru Integritate Științifică. Un expert extern urmează să revizuiască munca de 139 de pagini a ministrului. Karner este relaxat în legătură cu analiza. El subliniază că a scris lucrarea în conformitate cu bunele practici științifice și cu standardele vremii, având conștiința curată: «Pe lângă cercetarea intensivă, proiectarea și scrierea au fost nu numai meticuloase, ci au luat și mult timp.». Potrivit unei purtătoare de cuvânt la Universității din Viena, procesul e de așteptat să dureze luni.”. Proiectul public al lui Weber, anulat Totuși, au existat, cel puțin până acum, câteva urmări ale acelor acuze de plagiat. Însă nu în ceea ce-l privește pe ministrul Gerhard Karner, ci în primul rând au vizat proiectul de cercetare „Bună practică științifică în domeniul cercetării”, inițiat de Stefan Weber și Markus Haslinger, în cadrul Fundației Austriace de Cercetare (ÖFG). Potrivit lui Weber, proiectul a fost anulat, printr-un telefon, după cam o oră și jumătate după ce Der Standard publicase acuzele de plagiat. „Cazul de plagiat al ministrului de Interne Gerhard Karner a fost difuzat exclusiv online marți, 4 octombrie 2022, în , la ora 15:00. Aproximativ nouăzeci de minute mai târziu, telefonul a sunat la Universitatea Tehnică (TU) din Viena: noul obiectiv planificat de cercetare , programat pentru a fi implementat timp de șapte ani și finanțat de Ministerul Educației, fusese anulat. «O decizie politică», cum s-ar spune. Conceptul de bază al acestei cercetări, precum și părți mari ale propunerii sunt creația mea. A fost șansa de a ancora în sfârșit cercetarea în bunele practici științifice la o universitate din Austria.”, scria Stefan Weber pe blogul său. Într-un schimb de mesaje Whatsapp, Elmar Pichl, șeful secției de învățământ superior din Ministerul Educației, l-a acuzat pe Weber că nu și-a ținut promisiunea că nu se va mai lua de politicieni. Chestionat de Der Standard, Pichl a motivat astfel: „I-am spus doar lui Stefan Weber că unele activități media sunt contraproductive pentru construirea încrederii în comunitatea științifică”. Weber a descoperit plagiate în tot spectrul politic „«Dacă un aliat politic este atacat, un proiect de cercetare trebuie să moară», a declarat Weber povestind că, după ce a descoperit suspiciuni de plagiat împotriva ministrului Muncii de atunci Christine Aschbacher, a existat o scurtă fereastră de timp pentru a ancora «Buna practică științifică» ca domeniu de cercetare. În august 2021 a avut loc o întâlnire cu rectorul TU Viena, Sabine Seidler, care a anunțat luna noiembrie 2021 ca dată de începere a proiectului. La acel moment s-a convenit ca Weber, în calitate de angajat al Universității Tehnice din Viena, să nu mai poată scrie pe blog despre munca științifică a politicienilor din motive de conformitate. Cu toate acestea, Weber spune că începutul acestui proiect a tot fost amânat, până când a fost complet anulat. În trecut, cercetătorul a criticat lucrări academice sau alte lucrări ale politicienilor din aproape toate partidele, aducând acuze de plagiat inclusiv ministrului Științei de atunci (în prezent, comisar al UE) Johannes Hahn. Pe atunci, Elmar Pichl, actualul șef al secției de învățământ superior din Ministerul Educației, activa în cabinetul lui Hahn.”, mai arată Der Standard. Proiectul inițiat de Weber, fără Weber Ulterior, potrivit Der Standard, oficiali ai ministerului au arătat că proiectul ar trebui să „intre în faza de implementare” în lunile următoare. Și Universitatea a confirmat, adăugând însă că Stefan Weber nu mai face parte din echipa proiectului. „Răzbunarea lui Karner”, titra Kurier, pe 1 decembrie, 2022, deasupra unui articol potrivit căruia Stefan Weber a fost înlăturat din poziția de șef adjunct al grupului de lucru (ARGE - Arbeitsgemeinschaft) al proiectului GWP („Bună practică științifică în tranziție”) derulat în cadrul Fundației Austriace de Cercetare (ÖFG). „ARGE al GWP 2021 a fost înființat la inițiativa lui Weber și Markus Haslinger (avocat în domeniul tehnologiei la TU Vienna) - cu scopul de a însoți «dezvoltarea dinamică a standardelor de bună practică în Austria» până în 2028. Dar nu va ieși nimic acum. Stefan Weber, care, la fel ca Haslinger, a lucrat anterior în acest grup de lucru, pe bază de voluntariat, va fi eliminat de Fundația Austriacă de Cercetare afiliată la ÖVP.”, scria Kurier. În semn de solidaritate, colegul lui Weber, Markus Haslinger a părăsit grupul de lucru al proiectului, la începutul lunii decembrie, determinând ÖFG să caute un nou management științific al ARGE. Ceea ce a provocat revoltă în rândul celorlalți membri, o scrisoare deschisă fiind redactată în acest sens. Un studiu controversat Pe 16 ianuarie 2023, FAZ scria despre un recent studiu comandat de Ministerul Educației din Austria, Institutului de Studii Avansate din Viena, privitor la plagiatul în universitățile austriece - „Prevenirea și verificarea plagiatului la universitățile și colegiile din Austria”. Nota din prefață a studiului a atras atenția: „Acuzațiile de plagiat afectează comunitatea științifică în mai multe privințe: sunt afectați nu doar cei învinuiți și universitatea respectivă, dar și credibilitatea științei în ansamblu are de suferit”. Felix Hagenström, asociat la Science Ombudsman, a comentat pentru FAZ.: „Ar fi trebuit măcar să se precizeze că, pe lângă problemele pe care acuzele de plagiat le aduc științei, plagiatul în sine este o problemă a științei.”. Studiul, de 112 pagini, alcătuit dintr-un sondaj online la care au luat parte 68 din 73 de universități publice și private, colegii de formare a profesorilor și colegii tehnice, și din opt interviuri cu experți în domeniu, a fost aspru criticat. Potrivit FAZ, modul în care acesta a fost conceput este de-a dreptul „enervant”: datele au fost colectate doar prin chestionare online, trimise către universități, răspunsurile având mai degrabă valoarea unui sondaj de opinie, decât a unei cercetări serioase. „Cu excepția câtorva interviuri cu experți, nu a existat nici o cercetare în sensul propriu al cuvântului. Informațiile furnizate de universități nu au fost și nici nu pot fi verificate - deoarece datele brute rămân secrete – ceea ce e de neînțeles, mai ales la întrebări de genul: «În Universitatea dumneavoastră se folosește vreun software pentru determinarea plagiatului?»”. "Moralizare exagerată" În plus, este remarcat unul dintre interviurile incluse în studiu: potrivit șefului Institutului pentru Studii Științifice și Tehnologice, Ulrike Felt, plagiatele pot fi „vinovate”, dar și „nevinovate”, diferența constând în intenția plagiatorului. „Moralizarea exagerată este problematică deoarece tinde să estompeze distincția semnificativă dintre diferitele motive ale plagiatorilor și severitatea plagiatului”, afirmă Felt, referindu-se la folosirea greșită a unor date, fără rea intenție, sau la notele incomplete. Tot Felt afirmă în studiul respectiv că reglementarea stufoasă a regulilor de citare ar putea afecta studenții, la lucrările de licență sau masterat: „Regulile de citare între discipline, reviste și departamente universitare (...) sunt deosebit de copleșitoare pentru studenții fără experiență. Găsirea drumului prin multitudinea de ghiduri, materiale și domenii de aplicare necesită abilitatea de a reflecta critic asupra stilurilor de citare respective și de a le face gestionabile.”. De fapt, comentează Felix Hagenström, „Regulile de bază de citare, care se aplică la nivel mondial, sunt foarte simple și pot fi rezumate în câteva propoziții. Fiecare student ar trebui să fie deja familiarizat cu aceste reguli în primul semestru”. „Plagiatul nu pare a fi o problemă educațională, ci mai degrabă o problemă de imagine pentru universități”, conchide Stefan Weber, citat de FAZ: „Educația defectuoasă, imaturitatea și analfabetismul nu sunt o problemă. Nu există nici o îngrijorare pentru cei jefuiți de proprietatea intelectuală, ci mai ales pentru oamenii care își fac mai apoi o carieră bazată pe acest furt. În mod curios, avem mai multă grijă pentru binele acuzaților (!) și instituțiilor.”.

Economia engleză, lovită mai tare de epidemia de regrete post-Brexit decât de pandemia de COVID, conchide la unison presa de la Londra
Internațional

Economia engleză, lovită mai tare de epidemia de regrete post-Brexit decât de pandemia de COVID, conchide la unison presa de la Londra

Regretele post-Brexit lovesc economia engleză. Pe 31 ianuarie, 2020, Marea Britanie părăsea Uniunea Europeană. Acum, trei ani mai târziu, presa britanică, de la BBC, la cei vocali anti-Brexit (precum The Guardian) și cei odinioară vehemenți pro-Brexit (The Telegraph) aniversează Brexitul printr-o critică la unison. De ce Brexit a devenit azi un B(ritish) Regret? No Brexit, no cry Potrivit BBC, mulți dintre cei care au votat pentru Brexit, au făcut-o în numele suveranității, neluând în calcul efectele economice, care au lovit economia „în feluri neașteptate”. În primul rând, birocrația – ieșind de pe piața unică și uniunea vamală, companiile din Regatul Unit, care tranzacționează cu statele UE s-au trezit confruntate nu doar cu reguli și documente noi, ci și cu noi controale asupra anumitor mărfuri: "Ceea ce a stârnit temeri cu privire la ceea ce s-ar întâmpla cu comerțul de 550 de miliarde de lire sterline dintre Regatul Unit și cel mai apropiat partener comercial al său, drept care a existat o scădere a cantității de mărfuri exportate de Regatul Unit în UE. Chiar dacă, în timp, aceste probleme au fost rezolvate, iar cifrele de afaceri și-au revenit la nivelurile de dinainte de pandemie, comerțul ar fi crescut mai mult dacă nu ar fi existat Brexit.". Potrivit BBC, este posibil ca noua birocrație să fi afectat grav micii exportatori. Speranța în Commonwealth În ceea ce privește criza economică, provocată de pandemie, aceasta a fost ca o bomboană pe colivă: "Pandemia a afectat majoritatea națiunilor, însă, de atunci, restul țărilor din G7 au înregistrat o revenire economică, ceea ce nu s-a întâmplat în Regatul Unit. Dacă ne referim la comerțul Regatului Unit cu restul lumii, precum și comerțul cu UE, în general, acesta a scăzut în raport cu dimensiunea economiei Regatului Unit. Comerțul nu a revenit după pandemie la fel de repede precum s-a întâmplat în alte țări. «Global Britain» a devenit astfel mai puțin globală.". Citește și: Ucraina ar trebui să intre în NATO imediat ce se termină războiul, spune noul președinte al Cehiei Există speranțe în noile acorduri comerciale, în special cele semnate cu Australia și Noua Zeelandă - însă efectele pozitive ale acestora nu se vor simți decât abia peste câțiva ani. În prezent, aceste acorduri nu provoacă decât nemulțumire la nivel social, în rândul fermierilor din Marea Britanie. Regretele post-Brexit lovesc economia engleză În ceea ce privește investițiile, acestea au stagnat după referendum, "deoarece mulți investitori rămân precauți cu privire la perspectivele economiei. Investițiile nu au fost grozave nici înainte de 2016, însă, dacă și-ar fi continuat tendința de dinainte de referendum, potrivit analizei think-tank-ului UK in Changing Europe, acestea ar fi putut fi cu aproximativ 25% mai multe decât sunt acum.". Ieșirea din UE a avut, de asemenea, impact și asupra forței de muncă - modificările regulilor privind libera circulație a forței de muncă și introducerea unui sistem de imigrare bazat pe puncte au provocat un efect de domino: "Un studiu al think-tank-urilor Center for European Reform și UK in a Changing Europe sugerează că există cu 330.000 de lucrători mai puțini în Regatul Unit ca urmare a Brexit-ului. (...) Drept urmare, sectoare precum transportul, ospitalitatea și comerțul cu amănuntul au fost deosebit de puternic afectate. Lipsa lucrătorilor a dus la lipsuri și a crescut facturile pentru clienți.". Când Brexit devine Bregret În The Guardian, editorialul semnat de Polly Toynbee blamează jocurile politice care au dus la un haos, atât social, cât și politic și economic: "Aniversarea Brexitului de astăzi marchează trei ani de haos politic și calamitate economică. De asemenea, se împlinesc 50 de ani de când Marea Britanie a aderat la Comunitatea Europeană Economică. În urmă cu zece ani, în această lună, David Cameron a ținut discursul său nerușinat de la Bloomberg, promițând un referendum pentru a-și liniști partidul și pe Ukippers (Partidul pentru Independența Regatului Unit), pe care anterior îi numise «zăpăciți», «lunatici» și «rașiști deghizați».". Simțire fără rațiune Toynbee acuză liderii Brexit de promisiuni fără acoperire, făcute doar în virtutea propriilor interese de partid, manipulând false idealuri și contând pe simțirea votanților, nu pe rațiunea lor: "Covârșitoarea durere a acestui act național de auto-vătămare ne-a ancorat în suferința unui adânc geamăt pentru pierderea unui ideal și de asemenea pentru declinul economic. Suferință simțim și pentru încălcarea vechilor alianțe ale laburiștilor, și pentru învrăjbirea dintre comunități, dintre tineri și vârstnici, dintre valoarea și non-valoare. Suferință împletită cu furie contra cinicilor lideri ai Brexitului, care au vândut fantasme pe post de realitate.". Potrivit lui Toynbee, "Trei ani de Brexit au lăsat votanților un gust amar de Bregret.". "Marea Britanie, pe marginea prăpastiei" The Telegraph, care a fost, acum trei ani, susținător al Brexitului, azi și-a pierdut înflăcărarea. În editorialul său, Jeremy Warner critică recentul discurs al ministrului de finanțe, Jeremy Hunt, prin care acesta a susținut că "Brexitul a făcut posibilă creșterea economică a Marii Britanii". Warner numește declarațiile și atitudinea lui Hunt "optimism Pollyana", făcând trimitere la Sindromul Pollyana, numit astfel după personajul inventat în 1913 de scriitoarea Eleanor H. Porter – o fată care voia să fie mereu fericită, încercând să găsească motive de bucurie, chiar dacă acestea nu existau. "Acest tip de optimism Pollyana de care dă dovadă Jeremy Hunt încearcă să ascundă o realitate evidentă: Marea Britanie e pe marginea prăpastiei. (...) Cineva ar putea crede că trăim în lumi paralele. În lumea lui Jeremy Hunt, așa cum a descris-o în discursul ținut săptămâna trecută, e foarte puțin adevăr în perspectiva declinului despre care citim, auzim sau vedem zilnic în presă. Ca o superputere în invovație și creativitate, Marea Britanie are în față cele mai bune vremuri, insistă ministrul, căci e liderul global în toate industriile de ultimă oră ale viitorului, de la științele naturale la inteligența artificială. (...). Însă uită că Marea Britanie este ultima țară din G7, a cărei economie abia își revine din perioada de pandemie. (...) Linia care separă optimismul Pollyana de halucinație este una extrem de fină, și n-aș vrea să spun că Hunt a depășit-o. Însă realitatea dură ne arată că țara noastră se află pe marginea prăpastiei.", conchide Warner.

Mercenar Wagner recrutat din pușcărie, luat prizonier de ucraineni după doar două zile pe front: Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme
Eveniment

Mercenar Wagner recrutat din pușcărie, luat prizonier de ucraineni după doar două zile pe front: Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme

Mercenarii Wagner știu cât valorează: nimic. Înainte de începerea războiului rus împotriva Ucrainei, Grupul Wagner era văzut ca o forță de elită. Totuși, pe măsură ce starea armatei ruse s-a înrăutățit iar mobilizările anunțate de președintele Putin în rândul populației au creat valuri de revoltă, Wagner a intrat puternic pe scena războiului. Însă fără proverbialii săi profesioniști, ci recrutând "carne de tun" din închisori – mercenarii fiind azi ucigași, hoți, traficanți de droguri, toți momiți cu promisiunea eliberării. Mercenarii invizibili legal E și povestea lui Oleg, un bărbat de 30 de ani, condamnat în Rusia pentru trafic de droguri, sedus de "oamenii de la Wagner", antrenat în grabă pentru război și trimis imediat direct în prima linie a frontului. După doar două zile a fost capturat de armata ucraineană. La început, ideea i s-a părut bună. "Ne-au vorbit despre amnistiere", a povestit Oleg, pentru Die Welt, care este trocul care li se oferă deținuților: dacă rezistă șase luni pe front, sunt mai apoi liberi. "Oleg a luptat pentru grupul de mercenari ruși Wagner care, din punct de vedere legal, e un no man’s land: Convenția de la Geneva se aplică doar soldaților din armatele oficiale, nu și mercenarilor. Însă Oleg nu a știut asta până când a fost capturat și adus în tabăra pentru prizonieri din vestul Ucrainei unde așteptă un schimb de prizonieri. (...) Căci autoritățile ucrainene îi tratează și pe luptătorii Wagner drept prizonieri de război. Potrivit unui purtător de cuvânt, nu se face nici o diferență.", arată Die Welt. "Cetățenii inutili", trimiși în luptă Însă, în Rusia, se face diferența – Die Welt amintind și de Margarita Simonian, vocea propagandei ruse la televiziunea de stat, care ar fi sugerat, înainte de începerea recrutării mercenarilor din închisori, că "ar fi mai bine ca Rusia să trimită în luptă cetățenii inutili, nu tineri educați". În plus, de vreme ce Wagner este o armată privată, pierderile de vieți omenești nu sunt incluse în statisticile oficiale. "Wagner există pentru că cineva are nevoie de Wagner", spune Oleg. Însă nu mai adaugă nimic atunci când este întrebat cine este acel "cineva". Ridică din umeri și tace. Citește și: Ezitările Occidentului în a furniza tancuri grele Ucrainei îl ajută pe Putin: Moscova se grăbește să atace masiv în primăvară, cât timp Kievul este vulnerabil la o ofensivă terestră extinsă Frica s-a instaurat, potrivit Die Welt, "pentru că, pe cât de exclusivist este acest grup, pe atât de puternic este proprietarul grupului: oligarhul Evgheni Prigojin. Un infractor mărunt în anii '80, care a făcut închisoare nouă ani pentru jaf armat, însă a devenit un proeminent antreprenor în anii '90, în Sankt Petersburg, câștigându-și, mai târziu, porecla de «bucătarul lui Putin». Prigojin este un furnizor de servicii complete pentru regimul rus: pe lângă Wagner, companiile de trolli pe internet fac și ele parte din imperiul său.". Mercenarii Wagner știu cât valorează: nimic Oleg a mărturisit în interviu că, pe front, nu a văzut decât luptători Wagner: "De la antrenamentul în Luhanskul ocupat de ruși, în estul Ucrainei, până la desfășurarea sa pe front. Nu existau soldați obișnuiți. De la logistică, la prima linie – totul este Wagner. Pentru că (...) Wagner este acolo pentru a netezi calea pentru armata rusă obișnuită.". Cînd a intrat în această ruletă rusească, își dorea doar să scape de închisoare: "Știam că suntem carne de tun, am fost de acord cu asta.". Ideologia, adaugă, nu a jucat nici un rol, doar amnistia. Totuși, mai tîrziu, s-a lăsat sedus de propagandă, și chiar a vrut să "ajute", crezând cu adevărat ce se spune la televiziunea rusă – că Ucraina e ocupată de puteri occidentale care ucid civili. Mai apoi, și-a dat seama că lucrurile stăteau altfel: "Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme.". A adăugat că, din grupul său de 50 de bărbați, probabil doar el mai este în viață. "Se pare că, până în prezent, Grupul Wagner a recrutat proximativ 30.000 de bărbați din închisorile rusești. Potrivit estimărilor ucrainene, 80% dintre ei au fost deja uciși, răniți sau capturați în Ucraina. Câmpurile din afara orașului Bahmut, din estul ucrainean, sunt pline de trupurile lor.", contextualizează Die Welt. Barosul lui Putin Chiar dacă a crezut că știe în ce se bagă, trocul nu a fost de fapt "luptă și vei fi liber", ci mai degrabă "luptă și vedem noi pe urmă". "Fuga, predarea, retragerea – nici una dintre acestea nu este opțiune. Există numeroase rapoarte despre luptători Wagner care au fost împușcați de propriii oameni dacă au refuzat să se confrunte cu o moarte sigură.”, comentează publicația germană. O dovadă înfiorătoare este execuția lui Evgheni Nujin, un fost mercenar rus care a trecut de partea Ucrainei, însă a fost prins de foștii colegi de arme. În octombrie 2022, a fost omorât în bătaie, cu lovituri de baros, totul fiind filmat. Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat atunci că "un câine a avut o moarte de câine". Iar Margarita Simonian, șefa presei de stat de la Moscov, a lăudat execuția, declarând că "barosul ar trebui să fie folosit pentru a corecta greșelile celor care îl mint pe președintele rus și pe comandanții săi cu privire la eșecurile din război". În prezent, Oleg se află într-un lagăr pentru prizonieri de război din vestul Ucrainei. Își ascultă noii gardieni, împletește obiecte de mobilier din răchită, așteaptă să i se hotărască soarta. Vrea să meargă acasă, deși știe că acolo poate fi eliminat. Dar încă speră că rușii vor onora trocul – contractul cu Wagner terminându-se în două luni.

Parisul, cucerit de cel mai improbabil supererou de bandă desenată: Cioran, antieroul disperării care duce la fericire
Eveniment

Parisul, cucerit de cel mai improbabil supererou de bandă desenată: Cioran, antieroul disperării care duce la fericire

Cioran, supereroul parizian de bandă desenată. O veste bună, poate singura din 2023 – astfel salută scriitorul Patrick Besson, laureat al Premiului Academiei Franceze pentru literatură, recenta apariție în librăriile din Franța a celui de-al doilea volum de bandă desenată, al cărui erou este nimeni altul decât filosoful român Emil Cioran, "Un homme heureux" (apărută pe 21 ianuarie la editura Payot & Rivages). Autorul, Patrice Reytier, profesor de matematică și desenator, a decis să continue periplul început în 2021, datorită succesului pe care l-a avut primul volum, "On ne peut vivre qu'a Paris" (Ed. Payot & Rivages). Cioran, supereroul parizian de bandă desenată Cum i-a venit, ideea de a-l transforma pe filosoful român, acest fundamentalist al scepticismului, într-un erou de bandă desenată? Intervievat de Grégory Rateau, ilustratorul povestește că, de-a lungul timpului, a publicat mai multe serii de bandă desenată atât în reviste din Franța, cât și din Belgia, Spania sau Quebec, menite a răspândi ideile filosofului: "La un moment dat, s-a strâns suficient material pentru a lua în considerare realizarea unei cărți. Cu toate acestea, editurile de bandă desenată nu erau deschise la un concept axat pe filosofie, ca să nu mai spun că acum era vorba și despre filosofia lui Cioran. Pe de altă parte, editurile care publicau cărți de filosofie nu vedeau cu ochi buni conceptul de bandă desenată. Părea, așadar, un proiect imposibil de realizat. Am apelat, în ultimă instanță, la Lidia Breda, pe care o cunoscusem cu câțiva ani în urmă, pentru a vorbi în special despre Cioran, pe care ea îl cunoscuse îndeaproape.". Citește și: Editorial dur al lui Boris Johnson, în sprijinul Ucrainei: „Ce dracu’ așteaptă Vestul?”. Fostul premier spune că nu crede o secundă în amenițarea lui Putin că va folosi arma nucleară Lidia Breda, editoare la Payot & Rivages, nu s-a limitat în a-l sfătui pe ilustrator în ce direcție să se îndrepte, ci i-a spus că este ea însăși interesată de acest proiect, drept urmare, cu susținerea ei, în 2021 a apărut primul volum de bandă desenată, care îl avea ca erou pe filosoful român. Despre titlu, "On ne peut vivre qu'à Paris", ilustratorul povestește că a fost ideea Lidiei Breda, care, fiind o apropiată a lui Cioran, și-a adus aminte că acesta repeta adesea: "Nu poți trăi decât la Paris, locul ideal în care să-ți ratezi viața.". "Un om fericit" Urmând ideea primului volum, "Un homme heureux" este și el construit pe marginea ideilor filosofice ale lui Cioran – unele, chiar în premieră, de vreme ce ilustratorul a avut acces la arhivele personale ale filosofului, descoperind notițe care nu au fost niciodată publicate. Iar aceste idei le putem descoperi în paginile volumului, urmând plimbările filosofului prin Paris, începând cu Grădina Luxemburg, în timpul cărora Cioran întâlnește un filosof mai profund decât el - căci nu vorbește decât cu animalele. Însoțindu-l prin muzee, vom putea afla despre reflecțiile sale asupra artei, o bună coechipieră filosofiei, despre nostalgiile și regretele filosofului legate de pictorul Nicolas de Staël, a cărui prietenie a ignorat-o din neatenție. Rătăcim mai apoi, alături de eroul Cioran, prin vechiul Antibes, orașul unde Graham Green și-a scris "cele mai proaste romane" ("Dr Fischer of Geneva" și "Monsignor Quixote"). Și încheiem acest periplu în cartierul Odeon, acel cartier unde filosoful și-a terminat "bizarul parcurs terestru, pe 20 iunie, 1995", după cum scrie Patrick Besson, în editorialul său de săptămâna aceasta, din Le Point - o cronică entuziasmată, prin care salută recenta lansare a cărții. Câtă disperare, atâta fericire „Ultima întrebare pe care românul o pune propriei cenuși: «Cine va scrie Odiseea modernă, această epopee a exilului lăuntric?» Cât de bine se potrivește această gândire violentă și sumbră eleganței desenului lui Reytier și culorilor vii imaginate de Piot! Filosofia în acțiune – filosoful devine un călător care avansează. Întorci cu bucurie paginile acestei epopei, modeste și unice: o viață dedicată gândirii. În această aventură spirituală, lui Cioran nu-i mai lipsește decât un cal, căci e un soi de Lucky Luke metafizic. Și e incitant să-l descoperi sub această formă: a eroului de bandă desenată. Prin imagini, redevenim copii. Și e trist că, o dată ce devenim adulți, ne privăm de această bucurie. Toate cărțile ar trebui să fie ilustrate, cum erau, pe vremuri, în secolul al XIX-lea, romanele lui Dickens și ale lui Balzac. Prin imagini, vedem mai clar intriga și chiar construcția psihologică a personajului. Și, ca să nu uit, trebuie să subliniez ironia titlului care esențializează întreaga filosofie a lui Cioran: fără disperare, e imposibil să fii fericit.", conchide Besson.

Voluntarii germani din adăposturile canine din România, terifiați de uciderea a sute de câini fără stăpân lunar. Cazul Anei Oroș Daraban, relatat pe larg în presa de la Berlin
Mediu

Voluntarii germani din adăposturile canine din România, terifiați de uciderea a sute de câini fără stăpân lunar. Cazul Anei Oroș Daraban, relatat pe larg în presa de la Berlin

Voluntarii germani, terifiați de uciderea câinilor. Cazul Anei Oroș Daraban n-a trecut neobservat de presa din străinătate, relansând dezbaterea asupra situației animalelor fără stăpân din România. Astfel, cotidiene importante din Germania, precum Der Spiegel, sau Die Welt, dar și televiziuni, RTL News sau ZDF, au preluat știrea, atrăgând atenția asupra acestei probleme sociale din România, care trenează de prea mulți ani, amintind de cazul lui Ionuț Anghel, care a dus la adoptarea normelor privind eutanasierea animalelor din adăposturi, nerevendicate în timp de 14 zile, și readucând pe tapet drepturile animalelor. Der Spiegel: Câinii își apără teritoriile "Haitele de cîini vagabonzi din România își apară teritoriile. De zeci de ani, câinii fără stăpân sunt o problemă în orașele românești", arată cotidianul german Der Spiegel, afirmând că, pe străzile orașelor din România, mii de animale trăiesc în haite care "își apără agresiv teritoriile". Prin urmare, există în continuu cazuri de oameni mușcați. "Câinii vagabonzi au atacat și au omorât o femeie, în timp ce aceasta făcea jogging într-o zonă de agrement de la marginea Bucureștiului. Biologul și inginerul în vârstă de 43 de ani fusese atacat anterior de câinii străzii și rănit grav în aprilie trecut în aceeași zonă, la lacul de acumulare Morii din sectorul 6 al Bucureștiului. (...) Necrologurile au descris-o pe femeie ca fiind iubitoare de natură și de animale și sportivă (...), alpinist activ și implicată în diverse inițiative de conservare a mediului și a naturii. (...) Potrivit informațiilor, ea lasă în urmă un copil.", scrie Der Spiegel. Publicația citată amintește și de cazul lui Ionuț Anghel, copilul omorât de câini în 2013, care a dus la adoptarea de către Guven a normelor privind eutanasierea animalelor fără stăpân, capturate și nerevendicate în termen de 14 zile: "Organizațiile internaționale de protecție a animalelor s-au pronunțat împotriva capturării câinilor, fiind de părere că pentru rezolvarea problemei este suficientă castrarea animalelor, pentru a le reduce agresivitatea. Pe această temă s-a pronunțat și Brigitte Bardot, legendă a filmului francez și activistă vehementă pentru drepturile animalelor, care sprijină planurile de sterilizare a animalelor.". Die Welt și ZDF menționează ineficiența "Autoritățile României au luptat până acum cu problema, însă fără prea mult succes", scrie și Die Welt, comentând faptul că nici una dintre măsurile luate până acum, precum campaniile de sterilizare, masarea în adăposturi, care sunt supraaglomerate, sau eutanasierea ocazională a animalelor fără stăpân, nu au reușit să îmbunătățească situația în mod semnificativ. Potrivit televiziunii germane ZDF, România nu ține sub control problema câinilor de pe străzi. "Caz tragic din România: câinii vagabonzi au atacat și au omorât o femeie de 43 de ani, în timp ce aceasta făcea jogging la marginea Bucureștiului", a arătat ZDF, readucînd totodată în atenția publicului german un reportaj din 2021, făcut la adăpostul pentru câini din Pitești, Smeura. Intervievați, voluntarii germani care activează în cadrul adăpostului, s-au declarat revoltați și de lipsa de coerență a autorităților în a rezolva problema, dar și de legea care prevede eutanasierea câinilor fără stăpân, dacă în termen de 14 zile aceștia nu sunt revendicați. Voluntarii germani, terifiați de uciderea câinilor Matthias Schmidt, activist pentru drepturile animalelor, președintele organizației Tierhilfe Hoffnung, și voluntar la adăpostul Smeura, a declarat pentru ZDF: "Pot să admit că această situație nu are o rezolvare ușoară. Însă autoritățile decid că e mai la îndemână să captureze și să omoare aceste animale, în loc să le sterilizeze.". Cuplul de germani Anette și Norbert Müller, și ei voluntari la adăpostul Smeura, strâng donații pentru a susține adăpostul de la Pitești, făcând totodată cunoscută în Germania situația acestor animale, ajutând la adopția lor. Anette Müller povestește că a aflat despre adăpostul Smeura, dintr-un fluturaș găsit în cabinetul medicului veterinar și că imediat s-au hotărât să ajute. S-a declarat șocată de ceea ce a găsit în alte adăposturi pentru animale: "Este îngrozitor când mergi la un adăpost și vezi cum, o dată la câteva zile, câini sunt scoși de cuștile în care stau, ca să fie omorâți. Privindu-i, vezi în ochii lor că toți vor să fie salvați, însă oamenii ridică din umeri spunând că asta e situația.". RTL: Câinii nu sunt liberi, sunt în pericol "Groază în București", titrează și televiziunea RTL News știrea morții Anei Daraban. "Câinii străzii au atacat o femeie în timp ce aceasta făcea jogging într-o zonă turistică de la marginea Bucureștiului. Tragicul incident petrecut sâmbătă a șocat publicul din România.", a arătat RTL. În articol se face trimitere și la un reportaj, realizat în 2020, despre starea mizerabilă a adăposturile de animale din România - "Suferința câinilor fără stăpân din România: bătuți, otrăviți, uciși: maidanezii trăiesc în pericol constant". "În Occident, mulți oameni cred că pe străzile din Europa de Est câinii vagabonzi trăiesc în «libertate». În realitate, ei trăiesc în pericol constant. Sunt torturați, bătuți și otrăviți. Animalele capturate ajung adesea în adăposturii, unde mor, în condiții îngrozitoare.", potrivit reportajului menționat. Uciderea patrupedelor nu rezolvă problema Conform organizației de protecție a animalelor "Four Paws", în urma campaniei de amploare derulate în România între 2013 și 2015, sute de mii de câini au fost prinși și uciși de autoritățile române. "Pentru scurt timp a existat o diminuare a prezenței pe străzi a animalelor fără stăpân, însă problema nu a fost abordată structural. Doar uciderea câinilor nu rezolvă problema pe termen lung", a declarat pentru RTL Manuela Rowlings de la "Four Paws" din Europa". "Vedem că animalele sunt în continuare abandonate. Vedem că, și dacă sunt duse în adăposturi, în mod constant apar altele pe stradă, iar în România, numărul de câini vagabonzi s-a redus doar foarte puțin.", a mai spus aceasta. Citește și: EXCLUSIV Dosarul penal deschis în urma atacului câinilor de la Lacul Morii asupra Anei Oros Daraban în aprilie 2022, încă în faza urmăririi in rem (se investighează fapte, nu persoane) Soluții ar exista, potrivit Manuelei Rowlings - sterilizarea, dar și multiplicarea campaniilor de adopție și conștientizarea importanței acesteia: "Multe animale fără stăpân care provin din Europa de Est sunt adoptate în Occident, dar e important și ca această cultura a adopției să fie consolidată pe plan intern.".

"Venus din Piatra Neamț", o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani
Eveniment

"Venus din Piatra Neamț", o paleodivă autentică, poate acum fi admirată în toată splendoarea celor 17.000 de ani

"Venus din Piatra Neamț", paleodiva aventurieră. "Rocambolesca descoperire a unei Venus românești, veche de 17.000 de ani", își intitulează Le Point articolul entuziasmat scris după publicarea raportului "Une nouvelle figurine féminine paléolithique de Piatra Neamt, Roumanie", în cel mai recent număr al revistei "L'Anthropologie". "Cochilia" de după ploaie Descoperirea a fost făcută în 2019, de o echipă de arheologi români, condusă de Elena-Cristina Nițu și profesorul Marin Cârciumaru și este considerată a fi cea mai importantă din ultima vreme, fiind vorba despre cea mai veche statuetă de piatră, intactă, descoperită vreodată pe teritoriul României. Totuși, în țară, anunțul acestei descoperiri, făcut la finele anului 2019, n-a fost însoțit de aplauze, ci de acuzații de falsificare. Cauza e relatată pentru Le Point de către Jules Masson Mourey, profesor de preistorie la Universitatea din Aix-Marseille: "Pe 20 iunie 2019, se împlineau trei săptămâni de când o echipă de paleoantropologi români săpa în această râpă, situată într-o vale din Carpați. Brusc, torente de apă au lovit pământul. Munca nu putea continua. Situl trebuia părăsit în grabă. Cei doi conducători de lucrări, Elena-Cristina Nițu și Marin Cârciumaru, s-au întors acasă. Însă, înainte de a pleca, au rugat doi voluntari locali să meargă la fața locului, de îndată ce ploaia înceta. Ceea ce aceștia au și făcut, pe 21 iunie. Citește și: Putin, într-o dimensiune paralelă: Victoria noastră în Ucraina este inevitabilă, garantată. Producem de trei ori mai multe rachete decât SUA Unul dintre ei a văzut atunci, în pământ, o piatră «asemănătoare cu cochilia unui melc mare». Fiind instruit să nu atingă nimic, au făcut câteva fotografii, pe care le-au trimis imediat Elenei-Cristina Nițu. Emoționată, arheologul a sărit în mașină. Ajunsă la fața locului, a constat că acea cochilie s-a dovedit a fi, de fapt, capul unei figurine antropomorfe de zece centimetri lungime. Îndepărtând pământul, a scos la iveală o statuetă magnifică. O înscenare "stângace" Ce să facă? S-o lase la locul ei, până a doua zi dimineață, pentru constatările oficiale? Sau s-o ia, pentru a nu risca s-o vadă distrusă de ploaie?" Jules Masson Mourey a explicat astfel de ce a decis Nițu s-o ia la hotel ca, mai apoi, a doua zi, să facă o reconstituire, "redezgropând statueta în fața unui cameraman care să filmeze descoperirea". Însă această punere în scenă, pe care Mourey o etichetează drept "stângace", a fost descoperită de presă, jurnaliștii de la Libertatea publicând, la foc automat, o serie de articole, cu titluri incendiare, care au aruncat o umbră de îndoială asupra autenticității statuetei și au dus, în cele din urmă, la excluderea Elenei Cristina-Nițu din Registrul Arheologilor pentru o perioadă de un an. "Înscenarea lui Venus! Cum s-a regizat în 2019 cea mai importantă descoperire paleolitică din istoria României", "Venus de la Piatra Neamț trebuie considerată un fals, până la certificarea de către specialiști independenți!", "O nouă reacție în cazul Venus de Piatra Neamț. Sorin Nemeti, cercetător clujean: Este un fals grosolan și asta poate demonstra orice arheolog" - erau titlurile din cotidianul citat. "Venus din Piatra Neamț", paleodiva aventurieră Din fericire, drumul statuetei nu s-a oprit aici, căci a fost examinată nu de orice arheolog, ci de un reputat expert american, Randall White, profesor de antropologie la Universitatea din New York, unul dintre cei mai mari specialiști din lume în studiul artei paleolitice. White a confirmat, dincolo de orice dubiu, atât autenticitatea ei, cât și originea sa paleolitică, expertiza sa fiind, de altfel, inclusă în capitolele cercetării publicate în decembrie, anul trecut, în "L'Anthropologie". Iar astăzi, după un lung și controversat drum, Venus din Piatra Neamț, expusă la Muzeul Evoluției Umane și Tehnologiei Paleolitice din Târgoviște, este salutată de o întreagă comunitate științifică internațională.

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE
Internațional

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Schengen, ipocrită și cinică, spune presa de la Viena: România nu merită asta, e un pretext pentru schimbarea sistemului de azil în UE

Presa austriacă: Viena, ipocrită și cinică. Veto-ul pe care România și Bulgaria l-au primit din partea Austriei și a Țărilor de Jos este un subiect încă tratat pe larg în presa internațională. Pe de o parte, cu precauție, prin consemnarea declarațiilor, a justificărilor și a reacțiilor politice. Pe de alta, vehement, prin poziții ferme, care condamnă pe față decizia, prin analize care explică de ce s-a ajuns aici, și chiar prin reportaje, la firul ierbii, despre impactul pe care acest veto îl are asupra românilor care locuiesc în Austria. Bătrâni austrieci, asistente românce "Veto Schengen: asistenții medicali români dezamăgiți", intitulează ORF, televiziunea națională din Austria, un reportaj despre impactul pe care votul contra aderării României la spațiul Schengen îl are asupra românilor care lucrează în Austria, comentând faptul că acesta nu are doar implicații la nivel politic, ci și efecte la nivel social. "Sincer să fiu, sunt foarte dezamăgită. Nu sunt singura, mulți asistenți medicali români care lucrează în Austria sunt dezamăgiți de această discuție despre Schengen", spune Ewa Orminischan (Eva Ormenișan), asistentă full time, de cinci ani, pentru o femeie de 83 de ani din Neufeld (districtul Eisenstadt), povestind că soțul ei, care vine dintr-un sat din România, face, precum mulți alții, naveta cu autobuzul. "Timpul de așteptare la graniță este de până la șase ore. O dată cu aderarea României la spațiul Schengen, acesta s-ar reduce semnificativ.", adaugă femeia. 18.000 de români în sistem Și nu este doar un disconfort fizic, ci și o povară financiară, căci din cauza timpului de așteptare la graniță, prețurile pentru autobuze sunt adesea mai scumpe. În plus, potrivit agențiilor de plasament, deja este greu să găsești personal medical, iar situația s-ar putea înrăutăți, dacă mulți români vor decide să plece din Austria. Din cei 18.000 de români care lucrează ca asistenți medicali full time în Austria, mulți se gândesc acum să plece în altă țară. "Pe de o parte, ei știu că lucrurile nu s-au înrăutățit pentru ei acum, însă își dau seama că nici nu se vor îmbunătăți, așa cum speraseră. În plus, vorbim și despre un sentiment de mândrie rănită. Mulți se gândesc: ne implicăm aici, lucrăm în Austria, ne lăsăm familiile pentru austrieci. Înțelegerea lor față de acest veto nu este atât de mare acum", a declarat pentru ORF, Robert Hanreich de la agenția de îngrijire "Confidence". Austria și Germania, nepăsare Într-un recent articol, publicat pe site-ul cotidianului austriac Kurier, Gottfried Schellmann, consilier fiscal și expert în impozitarea corporativă internațională, apreciază decizia ministrului de Interne de a nu aproba aderarea României și Bulgariei la Acordul Schengen drept una discutabilă "din multe puncte de vedere". Potrivit lui Schellmann, se dorește o forțare a schimbării sistemului de azil în UE, "pentru că majoritatea migranților reținuți, chiar ilegali, 75.000 la număr, nu au fost înregistrați în nici o țară din UE prin care au trecut anterior. Acestea sunt și obligațiile statelor în cadrul sistemului Schengen. Cei care trebuia să asigure o frontieră externă nu prea au fost sprijiniți de țările bogate din interiorul spațiului Schengen, precum Austria sau Germania.". Citește și: Vești proaste pentru aderarea la Schengen: Bulgaria, principală poartă a migrației din Balcanii de Vest, scrie Frankfurter Allgemeine, analizând datele Frontex În același timp, observă Schellmann, agenția Frontex este mai mult un mecanism de observare, supus controlului special al ONG-urilor: "Respingerea forțată a persoanelor care intră în spațiul Schengen este interzisă. Cadrul legal le permite imigranților ilegali să rămână aici cu ușurință, o dată intrați în spațiul Schengen. Această obligație derivă din legislația europeană a azilului de a procesa fiecare cerere de azil și de a accepta un drept provizoriu de ședere. Chiar și după ce procedura de azil a fost finalizată cu un rezultat negativ, majoritatea oamenilor rămân în spațiul Schengen. Deportările se fac rar. (...) Numai în Germania sunt 300.000 de persoane care ar trebui să părăsească țara.". Presa austriacă: Viena, ipocrită și cinică În plus, afirmă Schellmann, Curtea Europeană de Justiție a "spulberat" sistemul intra-european de responsabilitate pentru procedurile de azil (Dublin II, III) prin decizia sa din 2012: "În acest context, declarațiile făcute de unii politicieni despre cum și ce ar face ei în mod diferit nu pot decât să stârnească zâmbete. (...) Rămâne o prăpastie de netrecut între progresiştii din UE şi tradiţionaliştii care încă mai cred în ceva de genul suveranităţii teritoriale controlabile. Poți părăsi UE, dacă nu-ți convine situația actuală. Orice altceva este ipocrit. (...) Românii au meritat cel mai puțin acest joc de culise. Au permis companiilor austriece să preia cele mai importante domenii, de la industrie la bănci. De la aderarea României, profituri de opt miliarde de euro, realizate din aceste investiții, au fost distribuite, în mare parte, Austriei. Acest lucru a fost posibil doar printr-o reducere radicală a personalului de acolo. Da, România este chiar un contribuitor net al Austriei din cauza sistemului fiscal strâmb al UE și nu invers, așa cum spun mereu cei neinformați.". Manevră de campanie electorală "Mulți observatori văd refuzul extinderii Schengen ca pe o manevră în campania electorală din landul Austria Inferioară", a comentat SRF, atrăgând atenția asupra faptului că, în prezent, Austria se confruntă cu o mare problemă: peste 100.000 de cereri de azil depuse de la începutul anului, iar ministrul conservator de Externe, Schallenberg, și ministrul conservator de Interne, Karner, vor să dea impresia că rezolvă această problemă spunând "nu" apartenenței României la Schengen. "Însă, marea majoritate a solicitanților de azil care ajung în Austria nu vin prin România sau prin Bulgaria, ci din vestul Balcanilor, mulți călătorind cu avionul luat din Serbia.", adaugă publicația citată. SRF mai atrage atrage atenția și asupra faptului că, potrivit experților în migrație, numărul mare de solicitanți de azil din Austria ar trebui să fie legat mai de grabă de Ungaria, care doar aduce înspre Austria acești solicitanți, însă ea însăși nu acceptă nici un solicitant de azil. De asemenea, acest veto poate fi interpretat și ca o manevră în campania electorală: "De ce miniștrii conservatori, inclusiv cancelarul Karl Nehammer, încă se opun? Un lucru este cert: la sfârșitul lunii ianuarie va vota populația landului Austriei Inferioare, iar mulți observatori văd refuzul conservatorilor extinderii Schengen ca pe o manevră în această campanie electorală.". Vacanță la Adriatica Karl Peter Schwarz, istoric și analist politic, a comentat pentru site-ul Die Presse faptul că, pentru România, Schengen nu este important neapărat din privința accesului pe piața muncii din țările bogate din UE, căci are acest drept incontestabil ca membru al UE, ci pentru că acest veto poartă o nuanță de discriminare. "România este pregătită pentru aderare de unsprezece ani, căci a îndeplinit deja cerințele tehnice în 2011. Un sistem actualizat de supraveghere a frontierei înseamnă că acum e mai dificil să intri ilegal la frontierele externe ale UE decât a fost să fugi din România sub Ceauşescu. Desigur, asta nu înseamnă că această graniță este de nepătruns. Dar nu știm câți sunt cei care acceptă ocolul prin Bulgaria prin România către Ungaria. Vorbim, probabil, de o cifră mult mai mică decât susține guvernul austriac și mult mai mult decât admit Frontex și guvernul român. Însă e de necontestat că majoritatea migranților se deplasează spre nord, prin Balcanii de Vest. În orice caz, un veto împotriva admiterii Croației ar fi fost mai potrivit. Dar mai mulți austrieci pleacă în vacanță la Marea Adriatică decât la Marea Neagră.". UE nu vrea extinderea Schengen Jurnalistul Bruno Daroux a comentat, pentru France24, eșecul aderării la spațiul Schengen al României și Bulgariei, pe diferite paliere, susținînd că, în special, Bulgaria a fost cea care a atras atenția și cele mai multe critici. "Veto-ul Austriei a fost mai ales îndreptat contra Bulgariei, care are încă probleme în ceea ce privește drepturile omului și corupția. În ceea ce privește România, putem vorbi și despre un efect al procedurilor – cele două dosare fiind examinate împreună. (...) După pandemia de Covid, Uniunea Europeană se află din nou supusă presiunii migrației, avem de-a face și cu migrarea multor afgani, de vreme ce talibanii au ajuns la putere. Din luna ianuarie, aproape 250 de mii au intrat pe teritoriul european, dintre care 140 de mii pe ruta Balcanilor, care trece prin Bulgaria și România. (...) UE ezită, așadar, această extindere a spațiului Schengen, (...) iar în prezent, nu știe să facă altceva decât să întărească restricțiile – și să nu uităm invocarea tratamentelor la care sunt supuși emigranții, mai ales în Grecia și Bulgaria, unde există încă centre neoficiale, care oferă condiții proaste emigranților, fără să menționăm tratamentele la care uneori sunt supuși, și din care mai apoi sunt expulzați, în câteva zile, sau chiar ore, înspre teritoriul european, pe principiul: «n-am văzut, nu cunosc», uneori chiar cu complicitatea agenției Frontex.". Lipsă de consecvență în UE După ce face o trecere în revistă a luărilor de poziție în ceea ce privește veto-ul primit de România și Bulgaria, un editorial din Le Point atrage atenția asupra faptului că, de prea multe ori, se trece cu vederea rolul dăunător pe care Zagrebul îl joacă în istoria Bosniei, prin sprijinirea etno-naționaliștilor croați care fac imposibil orice progres în această țară. "Privându-se de această pârghie, Consiliul a ratat o oportunitate de a promova normalizarea și pacificarea Balcanilor de Vest pe drumul către aderarea la UE. La două zile după summit-ul de la Tirana, este șocant să vedem că UE nu are consecvență în managementul strategic al vecinătății sale. Nu este ușor să menții un curs drept, atunci când mâna dreaptă nu știe ce face mâna stângă.", scrie publicația citată.

Ucrainencele fug de soldații ruși și dau de traficanții de persoane. Exploatarea prin muncă și abuzurile sexuale, pericole pe care Europa nu le poate elimina
Internațional

Ucrainencele fug de soldații ruși și dau de traficanții de persoane. Exploatarea prin muncă și abuzurile sexuale, pericole pe care Europa nu le poate elimina

Ucrainence refugiate, exploatate crunt de traficanți. Mai mult de opt milioane de oameni au fugit de războiul din Ucraina. 90% dintre refugiați sunt femei și copii. Însă pericolul de care încearcă să scape nu se termină o dată ce părăsesc Ucraina, căci ajung să fie printre cele mai vizate ținte ale organizațiilor criminale. Vulnerabili, traumatizați de război, uneori necunoscând nici o altă limbă, fără bani, fără nici o perspectivă reală de sprijin, ajunși într-o țară străină, uneori doar cu hainele de pe ei, refugiații caută de lucru, dispuși să facă orice, sau gazde care să le adăpostească, fără să aibă timp să le verifice, expunându-se astfel riscului de a cădea pradă traficanților de persoane, exploatatorilor sexuali sau de muncă forțată. Dintre refugiați, cele mai expuse, fiind și cele mai vulnerabile, sunt femeile însărcinate. Într-un recent interviu acordat cotidianului Die Welt, Helga Schmid, secretarul general al OSCE, vorbește despre realitate cruntă cu care se confruntă refugiații ucraineni, explicând totodată de ce Rusia nu poate fi exclusă din OSCE. Ucrainence refugiate, exploatate crunt de traficanți Potrivit estimărilor OSCE, la nivel mondial, traficul de persoane a crescut dramatic, existând între 25 și 27 de milioane de victime pe an însă doar 10.000 dintre aceste cazuri ajung în fața justiției. Și mai puțin de un procent din victime poate fi identificat. „În traficul de persoane există, în mare măsură, impunitate pentru făptuitori”, a declarat, pentru Die Welt, Helga Schmid, adăugînd că una dintre marile probleme cu care se confruntă refugiații din Ucraina este vulnerabilitatea în fața traficanților. „Căutările online globale pentru servicii sexuale și reprezentări pornografice ale femeilor și copiilor ucraineni au crescut cu până la 600% de la începutul războiului. Traficul de femei însărcinate a crescut semnificativ de la începutul războiului. Victimele infracțiunilor sexuale sunt ademenite online cu promisiuni false, abuzate în locuințele private din țările gazdă sau interceptate direct la graniță de traficanții de persoane, sub acoperire. Crima organizată a intrat pe fir. Acești criminali fără scrupule vizează oameni vulnerabili, care au nevoie de ajutor, au nevoie să câștige bani, nu vorbesc limba în noua țară și sunt adesea traumatizați de război. Creșterea traficului de persoane, în timpul războiului, ne arată, într-adevăr, cît de adîncă este prăpastia.” OSCE & Reuters: "Be safe" Pe lângă exploatarea sexuală, a apărut, în traficul de persoane și o tendință crescândă a constrângerii către criminalitatate, cum ar fi cerșetoria forțată sau căsătoriile simulate. Profiturile anuale din traficul de persoane au explodat în ultimii 15 ani și sunt estimate la aproximativ 150 de miliarde de dolari pe an. Potrivit lui Schmidt, „dacă traficul de persoane ar fi o țară, aceasta s-ar situa pe locul 55 în lume în ceea ce privește producția economică.”. Alături de Thomson Reuters, OSCE a lansat campania „Be safe”, în care oamenii sunt avertizați, înainte de a-și părăsi țara, asupra tertipurilor traficanților (cum ar fi utilizarea femeilor pentru racolare), având la dispoziție și o linie telefonică, pentru cazurile de urgență. Citește și: O nouă umilință pentru România în dosarul Schengen: Suedia nu va pune subiectul în discuție la Bruxelles, premierul Kristersson evită și să-l menționeze Astfel, pe site-ul helpukrainians.info refugiații sînt îndrumați să parcurgă trei pași pentru a se păzi de prădători: să fie atenți la semne (oferta unui loc de muncă cu un salariu nerealist de mare, abordarea insistentă, reținerea pașaportului, controlul asupra libertății de mișcare), să reducă la minumum orice risc (să nu rămînă singuri, să nu-și înstrăineze actele, să nu accepte oferte nesolicitate de transport, să aibă contactele ambasadelor Ucrainei și telefonul mereu încărcat) și să aibă, în permanență, la îndemână, o soluție de ajutor. Misiuni OSCE suspendate în Ucraina Anul trecut OSCE a fost nevoită să suspende două misiuni în Ucraina – inclusiv o misiune de observare a încetării focului la Donbass – pentru că Rusia și-a retras sprijinul, o acțiune care contravine regulilor OSCE, conform cărora un stat participant ar trebui să primească asistență dacă o solicită. „2022 a fost un an foarte dificil pentru OSCE – și nu doar din cauza bugetului. Cu toate acestea, am reușit să mobilizăm mai multe fonduri extrabugetare din statele membre individuale, în special din Germania, ceea ce a asigurat capacitatea organizației de a-și continua misiunea”, a declarat Schmid. Aceasta a adăugat că, astfel, de la 1 noiembrie, anul trecut, peste 60 de membri ai personalului OSCE și un reprezentant special au activat din nou în Ucraina, supraveghind 23 de proiecte, ajutând inclusiv la acțiuni de deminare, consolidarea securității cibernetice și sprijinirea femeilor și copiilor care au fost victime ale violenței. Rusia nu poate fi exclusă Despre cerința ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, care percepe OSCE ca fiind o „autostradă către iad”, de a exclude Rusia din organizație, Schmid a declarat: „Să ne înțelegem: este clar că Rusia a atacat Ucraina, iar Moscova este agresorul în acest război. Ministrul de externe ucrainean are dreptate când spune că principiile fundamentale ale OSCE – precum suveranitatea statului, integritatea teritorială și interzicerea violenței – au fost călcate în picioare. Totuși, spre deosebire de Consiliul Europei, OSCE nu are un mecanism de suspendare care ar putea fi folosit pentru a exclude Rusia. Acest lucru se datorează faptului că nu suntem o organizație similară UE sau NATO. (...) Menținerea canalelor diplomatice deschise nu înseamnă că aprobăm politica Moscovei, iar a sta alături la o masă nu înseamnă doar că facem schimb de plezanterii diplomatice. Dimpotrivă, încă din 3 martie, marea parte a țărilor au activat un mecanism OSCE pentru a investiga încălcările drepturilor omului ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Într-o zi vom avea nevoie din nou de canale de conversație. Și OSCE este singura organizație de securitate în care toți cei importanți pentru arhitectura europeană de securitate stau la aceeași masă.”. Întrebată dacă OSCE ar fi dispusă să monitorizeze încetarea focului între Rusia și Ucraina, Helga Schmid a răspuns: „Suntem gata să ne aducem contribuția când va veni momentul, așa cum am făcut și în trecut. Însă cum va arăta această contribuție în termeni concreti rămâne de văzut.”.

"Un țânc răzgâiat", un "miop care stă în centrul adevărului său" – cum a reușit prințul Harry cu cartea sa, "Spare", să împace moharhiștii cu republicanii în presa britanică
Internațional

"Un țânc răzgâiat", un "miop care stă în centrul adevărului său" – cum a reușit prințul Harry cu cartea sa, "Spare", să împace moharhiștii cu republicanii în presa britanică

Presa britanică distruge cartea lui Harry. S-a drogat. S-a bătut cu fratele său, William, care l-a pus la pământ. Și-a pierdut virginitatea, într-o seară, în spatele unei cîrciumi, făcând sex cu o femeie mai în vârstă. A omorât 25 de talibani, pe care nu-i consideră oameni, ci „piese de șah”. Presa britanică distruge cartea lui Harry Abia lansată, "Spare", biografia Ducelui de Sussex a provocat o explozie de indignare în presa din Marea Britanie, atât din partea conservatorilor, cât și a republicanilor. "Oh spare us", titrează prima pagină a cotidianului Daily Mail, în care Jan Moir îl descrie pe Ducele de Sussex ca pe un "țânc răzgâiat" care "și-a răsturnat jucăriile din căruciorul regal", iar acum plânge. Asemănare folosită și de cotidianul, puternic conservator, The Telegraph care susține că "în lumea cuplului Harry și Meghan, doar ei au întotdeauna dreptate și se prezintă drept victime ale unui atacator rău... Harry este doar un copil răsfățat care își dorește privilegiile regalității, refuzînd servitudinea", remarcînd, nu fără ironie, lipsa publicului la lansarea cărții în Marea Britanie: "Un singur cititor stă la coadă pentru lansarea Spare. Personalul de la librăriile londoneze a fost surprins când apariția așteptată a cumpărătorilor nu a avut loc.". BBC remarcă pierderea virginității și un penis înghețat BBC consideră Spare ca fiind "Cea mai ciudată carte scrisă vreodată de un membru al Casei Regale", în articolul semnat de Sean Coughlan: "Ce altă amintire regală ar acoperi pierderea virginității în spatele unui pub sau ar intra în detalii atât de prelungite despre un penis înghețat? Apendicele său regal ajunge să primească mai multă atenție decît multe dintre rudele sale.". The Sun preia, bineînțeles, senzaționalul de tip tabloid, titrînd alb pe negru, cu litere mari, pe prima pagină, "Harry, nazistul", referindu-se la declarația Ducelui de Sussex prin care acesta își acuză fratele și cumnata de scandalul la care a fost expus în 2005, când la o petrecere ar fi purtat o uniformă de ofițer nazist – William și Kate Middleton sînt de vină, căci ei l-ar fi încurajat să poarte acel costum. Pe cînd The Times afirmă, sobru, că felul cum Harry și-a expus secretele este cea mai devastatoare lovitură pe care Casa Regală o suferă de mai bine de un deceniu, sugerând, cu precauție, că ar putea "face permanentă" ruptura dintre Harry și fratele său William. The Daily Express lansează pe prima pagină o sentință categorică: "Împăcare? Dar, Harry, tu ți-ai vândut sufletul". "Nu facem crestături pe patul puștii" Însă nu doar presa care susține Casa Regală a criticat vehement autobiografia Ducelui de Sussex. The Guardian, publicație cu evidente înclinații republicane, care de altfel a încurajat din totdeauna viziunile feministe și discursurile woke ale lui Meghan, amendează acum, aspru, și din mai multe puncte de vedere recent lansata carte. Într-unul dintre articole, "Army veterans criticise Prince Harry’s claim he killed 25 Taliban in Afghanistan", veteranul în retragere al armatei, Col Tim Collins, cunoscut pentru discursul emoționant, ținut înainte de începerea războiului din Irak în 2003, a spus că atitudinea prințului privind numărul de ucideri este grobiană: "Nu facem crestături pe patul puștii". Este citat și colonelul Richard Kemp, fost comandant al armatei britanice în Afganistan, care a declarat că acele comentarii despre omorârea talibanilor ar putea chiar pune în pericol securitatea prințului, din cauza amintirilor care au fost "reînviate". Ironizat pentru ipocrizie Într-o cheie ironică, dar dură, Charlotte Higgins, redactorul șef al departamentului cultural al The Guardian, ia la puricat întreaga cartea, devastând-o. Potrivit lui Higgins, Harry se prezintă, de fapt, ca un om care, pur și simplu, nu știe ce vrea. E monarhist, dar e anti-monarhist, detestă presa tabloidă, dar e dependent de aceasta, se plânge de traume suferite în familie, dar se complace în beneficiile oferite de aceasta. Citește și: Sancțiunile au efect: Rusia anunță un deficit istoric, de 47 miliarde USD. În perioada post-sovietică, un deficit mai mare s-a înregistrat doar în 2020, în pandemie "Prințul Harry declară că nu este un cititor împătimit. Dar se subestimează: căci devorează presa. Ani de zile s-a hrănit cu fiecare silabă a articolelor despre el, de la suplimentele London Review of Books până la Sun, scurgându-se în adîncurile pline de fecale ale postărilor social media. Spare este despre chinurile unui prinț în epoca smartphone și Instagram (...) iar Harry este miopul care stă în centrul adevărului său, detestând, dar și adorând tabloidele, în stilul cărora, de altfel, e scrisă și această autobiografie. «N-am avut nici o problemă cu conceptul monarhiei», scrie el. Însă, fie intenționat, fie nu, tocmai asta susține: că monarhia își bate joc de oameni.". Chiar dacă imaginea sa, așa cum reiese din autobiografie, este a unui om nehotărât, pus pe harță și răzgâiat, putem conchide, din reacțiile presei britanice, atât conservatoare, cât și republicane, că Ducele de Sussex a reușit totuși ceva pozitiv: să-i pună de acord, pentru prima oară, și pe cei care susțin monarhia, și pe opozanți.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră