marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7300 articole
Ramona Emilian

Eveniment

Epidemie de violență împotriva femeilor în toată Uniunea Europeană. Statisticile groazei arată creșteri la toți indicatorii: violență domestică, hărțuire, viol, crimă. Toate datele din UE, pe țări

Epidemie de violență împotriva femeilor (UE). În ultimii ani, în UE, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale. Epidemie de violență împotriva femeilor (UE) În unele țări membre ale Uniunii, guvernele au reacționat imediat. Legi noi, pedepse, însăprite, alocarea de fonduri suplimentare pentru combaterea violenței și ajutorarea victimelor. Citește și: EXCLUSIV Soția șefului masoneriei române, protejată de procurori, acuză mama băiețelului mort după ce Laura Bălănescu l-a operat la Sanador. Ancheta, în lucru de peste cinci ani În alte țări UE, violența contra femeii este încă un tabu. Nu există statistici oficiale. Datele, obținute de presă de la Poliție, nu sunt luate în seamă. Cazurile de viol sunt rar anchetate. Există și țări UE în care 85% dintre femei se tem să iasă seara din casă. Pentru acestea, "share location" este singura protecție. UE dublează Convenția de la Istanbul În luna februarie, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord privind un act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică. Noua lege va incrimina, printre altele, mutilarea genitală feminină, căsătoriile forțate, distribuirea neconsensuală de imagini intime, urmărirea cibernetică, hărțuirea cibernetică, instigarea cibernetică la ură sau violență Până acum, singurul instrument la nivel european de combatere a violenței contra femeilor a fost Convenția de la Istanbul. Convenția obligă statele să ia măsuri pentru a preveni violența împotriva femeilor, pentru a proteja și sprijini victimele și pentru a urmări penal și a aduce făptuitorii în fața justiției. Toate formele de violență împotriva femeilor, psihologică, sexuală și fizică, trebuie pedepsite. De asemenea, trebuie să existe suficiente adăposturi pentru victimele violenței domestice. Convenția de la Istanbul include și obligația de a dezvolta politici naționale eficiente și coordonate care să acopere toate formele de violență împotriva femeilor. Convenția a fost ratificată de 21 de state: Austria, Belgia, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România , Slovenia, Spania și Suedia. Cele care nu au ratificat-o sunt: Cehia, Letonia, Lituania, Ungaria, Bulgaria și Slovacia. Austria abia a descoperit problema În Austria, violența împotriva femeilor este discutată ca o problemă structurală a societății. Victima nu mai este învinovățită, nu mai sunt comentate îmbrăcămintea sau comportamentul femeilor. Instituțiile media nu mai trivializează un act de violență contra unei femei. Totuși, în 2022, o statistică șoca Austria: 34,51% dintre femei, expuse violenței fizice și/sau sexuale; 15,25% amenințate cu violența fizică; 8,70%, violate. Din 2018, în medie, trei femei sunt ucise în fiecare lună, din cauza violenței domestice. Guvernul austriac a reacționat. Au fost mobilizate Ministerul de Interne, Justiției și Ministerul Femeii. Au fost implementate măsuri suplimentare de protecție a femeilor. O sumă de 12 milioane de euro a fost investită în locuințe de protecție și tranziție. S-a decis majorarea bugetului centrelor de consiliere pentru femei cu 67%, (până la 13,6 milioane de euro). A fost suplimentat numărul ofițerilor de poliție care anchetează cazurile de violență: de la 500 la 1.200. Alte măsuri sunt în curs de implementare: un nou instrument de evaluare a riscurilor, testat în prezent de către Poliția din Viena, campanii de conștientizare, înființarea de "Clinici de violență". Acestea vor fi ambulatorii și vor oferi examene gratuite celor afectați de violență fizică sau sexuală. Leziunile, documentate în timp util, vor putea fi folosite ca probe într-un caz ulterior în instanță. Acest lucru ar putea duce la o rată mai mare de condamnare. Alarmă anti-agresor în Belgia În 2022, Belgia a înregistrat 24 de femicide. Pe 29 iunie 2023, Parlamentul belgian a adoptat legea numită "Stop femicidul". Legea definește femicidul și prevede un set de măsuri suplimentare de protecție, precum o calificare superioară a ofițerilor de poliție în ceea ce privește actele de violență contra femeilor. Totodată a fost lansată "Alarma anti-agresor". Un dispozitiv care, contectat la telefon, permite intervenția rapidă a poliției prin geolocalizare. Alarma poate fi obținută printr-o cerere depusă la Poliție. Cazul șocant al unei tinere tăiată cu cutter-ul în Bulgaria În iunie, 2023, cazul unei tinere de 18 ani agresate din Stara Zagora, Deborah Mihailova, a stârnit proteste naționale. Tânăra fusese tăiată pe tot corpul cu un cutter, de partenerul ei, și rasă în cap. La spital, a avut nevoie de peste 400 de copci. Peste 70% dintre bulgari au cerut modificări legislative împotriva violenței domestice. Presiunea publică i-a forțat pe politicienii bulgari să ia măsuri. Din 13 septembrie 2023, în Direcția Generală a Poliției Naționale, funcționează o unitate specială axată special pe violența în familie. Parlamentul de la Sofia s-a întrunit de urgență pentru a elabora modificări legislative. A fost redefinită violența domestică, astfel încât să cuprindă și victimele care nu sunt căsătorite, dar au o legătură intimă cu agresorul. S-a luat în calcul și participarea activă a statului la prevenirea violenței domestice, prin monitorizarea și evaluarea celor însărcinați să prevină și să intervină. Potrivit unui proiect de lege, martorii unui act de violență vor fi obligați să raporteze autorităților. De la 1 ianuarie, 2024, violența domestică este pedepsită penal. Strategie națională în Cipru În perioada 2015-2019, au fost raportate Poliției 4.680 de incidente de violență domestică. 70% dintre victime au fost femei. În perioada 2019–2020, au avut loc 13 femicide. În aceeași perioadă, 22% dintre femeile cipriote au fost victime ale violenței fizice sau sexuale din partea partenerului lor. În 2023, guvernul cipriot a aprobat "Strategia națională și Planul național de acțiune pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor". În școli va fi introdusă educația obligatorie care promovează drepturile omului. Instituțiile și ONG-urile care intră în contact cu o potențială victimă au obligația să o îndrume pe aceasta către Serviciile de Asistență Socială. Iar acestea din urmă au responsabilitatea de a informa celelalte autorități. Vor fi constituirea de echipe specializate pentru investigarea incidentelor de violență în familie. În cadrul Poliției, vor fi training-uri speciale pentru ofițeri, iar în prima jumătate a anului 2024 vor fi formate echipe specializate și în domeniul sănătății. Cehia, foarte conservatoare, vrea "roluri tradiționale" La începutul anului, senatul ceh a susținut un vot pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Ratificarea a fost respinsă. Potrivit oponenților, Convenția distruge "roluri tradiționale" pentru bărbați și femei în societate. În Cehia, rata violenței contra femeilor a crescut în ultimii ani. În 2022, polițiștii au înregistrat 430 de cazuri de violență domestică, majoritatea victimelor fiind femei. În primele luni ale anului 2023, fuseseră înregistrate deja 274 de cazuri. A crescut și numărul violurile: în 2022, 880 de cazuri de viol au fost raportate la poliție. În prima jumătate a anului 2023, au fost raportate 535. Reprezentanții Guvernului au declarat că intenționează că implementeze un plan de acțiune pentru prevenirea violenței domestice și de gen pentru anii 2023-2026. Planul prevede o legislație mai bună, un sistem de protecție consolidat, mai multe adăposturi și o linie telefonică gratuită. Parlamentul a condiționat aprobarea planului: să nu aducă costuri suplimentare bugetului de stat. Femeile din adăposturile croate, expuse La fiecare 15 minute în Croația, o femeie este agresată. Croația se află în topul țărilor UE în ceea ce privește numărul de femei ucise de partenerii lor. În primele luni ale anului 2022, au fost omorâte 13 femei, pe fondul violenței domestice. Violența domestică ocupă locul șase în ceea ce privește numărul de sesizări de infracțiuni. Față de 2022, aceasta a crescut cu 45%. În Croația, nu există sancțiune pentru dezvăluirea adresei unei victimei refugiate la un adăpost. Femeile din adăposturi trebuie mutate periodic în alte adăposturi sau chiar în alte orașe, pentru că de foarte multe ori adresele centrelor sunt dezvăluite agresorilor. La sfârșitul anului trecut, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, a anunțat o modificare istorică a codului penal: femicidul va deveni o infracțiune de sine stătătoare, pedepsită cu închisoarea începând de la zece ani. Danemarca înăsprește legislația În 2024, Ministerul Justiției din Danemarca a dat publicității un raport privind omuciderile din 2017-2021. Potrivit acestui raport, majoritatea victimelor sunt femei. În iunie 2023, guvernul a prezentat un plan de acțiune împotriva violenței contra femeilor și a feminicidului. Planul prevede o finanțare sporită a poliției și constituirea de echipe specializate. Se urmărește și o reformă penală. Măsurile luate contra agresorilor să fie mai dure, înăsprirea pedepsei pentru violență și viol. În Danemarca, pedeapsa pentru violență domestică este închisoare până la șase ani. Pentru viol, pedepsele pot ajunge până la 12 ani de închisoare. Hărțuire generalizată în Estonia În Estonia, 73% dintre femei sunt hărțuite când ies noaptea în baruri sau se plimbă pe stradă. Datele sunt din ianuarie, 2024 și provin din sondajul agenției guvernamentale Consiliul pentru Siguranță Socială. Hărțuirea sexuală este ignorată în Estonia. Atitudinea majoritară stigmatizează victimele. Potrivit Ministerului Justiției, 64% dintre femeile estoniene au fost victime ale violenței fizice, în ultimii ani. 17% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 17 și 74 de ani au suferit violență sexuală din partea unui adult după ce au împlinit vârsta de 15 ani. Yana Toom, europarlamentar, a afirmat că mentalitatea din Estonia în ceea ce privește violența contra femeilor nu s-a schimbat de mai bine de 30 de ani. Susținătoare a legii UE privind combaterea violenței contra femeilor, Toom a fost admonestată de un jurnalist eston: "Ascultă, cucoană, n-ai lucruri mai bune de făcut la Bruxelles?". Finlanda, a doua cea mai violentă cu femeile țară din UE În 2014, Finlanda era considerată a doua cea mai violentă țară din Uniunea Europeană pentru femei. Un studiu al Statistics Finland arăta că, în perioada 2021-2023, 57% dintre femei au suferit o formă de violență, inclusiv violență fizică, amenințări sau violență sexuală. Oficiali ai Poliției au declarat că numărul violențelor sexuale a crescut constant în ultimii ani. În 2021, au fost 5.000 de cazuri, în 2022 - în jur de 6.000. Din 2023, legislația Finlandei privind criminalitatea sexuală a suferit o reformă semnificativă. Definiția violului a fost schimbată: un act sexual trebuie să se bazează pe consimțământ verbalizat. Hărțuirea sexuală poate implica hărțuirea verbală și/sau trimiterea de mesaje fotografii. Pedeapsa pentru viol este de la unu la zece ani de închisoare și nu mai există posibilitatea suspendării. Abaterile sexuale, precum hărțuirea, sunt pedepsite cu închisoare de la patru luni la patru ani (inițial, era amendă sau închisoare până la trei ani) În 2023, aproximativ două femei pe lună au fost ucise de fostul sau actualul partener. Numărul infracțiunilor sexuale înregistrate de poliție a fost de aproximativ 7.000. 15 femei ucise lunar în Franța În 2022, 118 femei au fost ucise de partener sau fostul partener. Dintre acestea, 31% au fost victime ale violenței anterioare. În primele unsprezece luni ale anului 2023, au fost înregistrate 121 de femicide. Ministerul de Interne a publicat, pe 16 noiembrie 2023, cifrele privind violența în familie înregistrate în 2022: 244.301 de victime, marea majoritate, femei. O creștere de 15% față de 2021. Guvernul francez a inițiat în 2023 o serie de măsuri pentru combaterea violenței și susținerea victimelor. Asistență financiară de urgență pentru victimele violenței: 250 și 1.300 de euro, timp de șase luni. Decretul de punere în aplicare a legii a fost votat în februarie 2023 în Parlament, însă a apărut în Monitorul Oficial pe 25 noiembrie. Au fost create trei noi posturi de asistenți sociali în secțiile de poliție și jandarmi din trei orașe și un laborator de combatere a violenței domestice în districtul Valenciennes. Misiunea laboratorului e de a "defini acțiunea publică coordonată și concertată în teritoriu". A fost vizată și siguranța în transportul public. O campanie de conștientizare, derulată în luna noiembrie, a costat statul francez un milion de euro. În 2024, în lunile ianuarie și februarie, în Franța au fost înregistrate 31 de femicide. Tinerii germani, concepții de secol al XIX-lea O treime dintre tinerii din Germania consideră că violența împotriva partenerului lor este "acceptabilă". Potrivit unui sondaj din 2023, 52% dintre tinerii germani consideră că rolul lor e să câștige suficienți bani, astfel încât femeia să se poată ocupa de gospodărie. Unul din doi tineri germani nu vrea să intre într-o relație cu o femeie, dacă aceasta a avut deja mulți parteneri sexuali. Sondajul a avut loc o dată cu lansarea celui mai recent raport guvernamental privind violența contra femeii. În 2022, actele de violență contra femeilor au crescut cu 8,5% față de 2021. Potrivit ministrul federal al Familiei, Lisa Paus, în Germania, o femeie e victimă a violenței domestice aproape la fiecare două minute. Peste 14 femei sunt agresate de partener în fiecare oră. Aproape în fiecare zi, un partener sau un fost partener încearcă să omoare o femeie. În 2022, în Germania au fost ucise 454 de femei. Peste 40 de mii de femei au fost victime ale amenințărilor și hărțuririlor. În Germania, centrele de consiliere și adăposturile pentru femei sunt subfinanțate. Femeile care nu au dreptul la prestații sociale trebuie să plătească ele însele pentru șederea lor în adăpostul pentru femei. Buton de panică în Grecia Din 2020, în Grecia s-a raportat o creștere rapidă a actelor de violență contra femeilor. Dacă în 2020 poliția a înregistrat 5.413 incidente, în 2023 au fost raportate, până în luna octombrie, 9.860 de incidente. Majoritatea victimele au fost femei: peste 8.000. Potrivit oficialilor Poliției, cifrele nu indică neapărat mai multe incidente de abuz, ci că tot mai multe femei își fac curaj să depună plângere. În 2021, Poliția a decis să înființeze birouri teritoriale pentru violența domestică. În prezent, există 72 de astfel de birouri teritoriale și 18 birouri operaționale în Atena și Salonic. Toți ofițerii de poliție care activează în aceste birouri urmează programe special de pregătire. Personalul este alcătuit, în principal, de femei. Acestea dețin, în mare parte diplome în studii umaniste, precum psihologie și sociologie. În 2023 a fost lansată și aplicația "Butonul de panică". Aplicația este instalată pe telefoanele mobile ale femeilor care au fost victime ale abuzurilor și au depus o plângere relevantă la Poliție. Îndată ce o femeie îl apasă, se transmite un mesaj Poliției, care ajunge la victimă în câteva minute. Criză în Irlanda Violența împotriva femeilor a atins niveluri de criză în Irlanda, a declarat anul trecut Comisia irlandeză pentru drepturile omului și egalitate (IHREC). Comisia a indicat o "creștere alarmantă a numărului de femei ucise în Irlanda" în 2022: 11 femicide. În 2023, până în luna octombrie, au fost înregistrate șapte femicide. În februarie, 2024, prim-ministrul Michelle O’Neill a spus că unul dintre primele acte ale noului Executiv trebuie să fie introducerea unui nou cadru privind violența împotriva femeilor. Aceasta a făcut referire la o "epidemie" de violență împotriva femeilor. A criticat inaccesibilitatea femeilor la sistemul de protecție și neîncrederea în sistemul de justiție. În Irlanda, există doar 144 de locuri de refugiu pentru femei și copii, nouă orașe neavând nici un adăpost. Numărul de locuri este semnificativ sub standardul Convenției de la Istanbul, care a stabilit un obiectiv de 472 de locuri. Legi dure în Italia, dar prevenție mai deloc Potrivit Poliției italiene, în 2023, 106 femei au fost ucise. Dintre acestea, 87 au fost victime ale violenței domestice. Legislația italiană privind actele de agresiune contra femeilor este una dintre cele mai dure în Uniunea Europeană. Violența domestică e pedepsită cu închisoare de la patru la nouă ani; dacă rezultă o vătămare corporală gravă, închisoare de la șapte la 15 ani; dacă rezultă moartea, închisoare de la 12 la 24 de ani. Infracțiunea de violență sexuală se pedepsește cu închisoare de la șase la 12 ani. Din 2013, guvernele italiene au aprobat, în medie, aproape o măsură pe an pentru combaterea violenței împotriva femeilor. Însă majoritatatea legilor se concentrează pe acțiuni de represiune și pedeapsă. Cele care vizează prevenirea sunt foarte puține, iar proiectele rămân blocate în comisii. În 2023, au fost propuse 48 de proiecte de legi noi care să amendeze violența împotriva femeilor. Acestea vizau educația și conștientizarea pentru prevenirea formelor de violență. Din acestea, doar patru au devenit legi. Însă au rămas blocate în Parlament O letonă din trei, agresată de partener Letonia este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene unde violența împotriva femeilor și violența domestică sunt la ordinea zilei. Potrivit Ministerului Protecției Sociale, în Letonia, în 2021, au fost ucise 19 femei ca urmare a violenței domestice. În 2023, secretarului de stat al Ministerului Bunăstării, Diana Jakaite, a declarat că violența împotriva femeilor și violența domestică sunt, pe de o parte, acceptate în Letonia, pe de alta, ascunse. Femeilor le e adesea frică să raporteze violența sau să caute ajutor din cauza dependenței economice și mentalității sociale. 30% dintre femeile din Letonia care au fost într-o relație au suferit violență din partea partenerului. Fiecare a nouă femeie a suferit hărțuire sexuală la locul de muncă. Anul trecut, Ministerul Asistenței Sociale a cerut ajutorul societății. Au fost derulate o serie de campanii sociale care să informeze publicul despre violența împotriva femeilor. În același timp, oamenii au fost îndemnați să ia măsuri în cazul în care observă violența împotriva femeilor. Legislație nouă în Lituania Cazurile de violență sunt din ce în ce mai multe în Lituania. În 2022, s-a înregistrat o creștere de 26,6% față de 2021. Numărul femicidelor a crescut cu 25%, iar numărul cazurilor de agresiune sexuală, cu 29% Activiștii pentru drepturile femeilor cer o lege clară care să definească violența domestică. Președintele Parlamenului Lituanian, Viktorija Čmilytė-Nielsen, a invocat un prim pas în ajustarea legilor: intrarea în vigoare a ordinului de protecție împotriva violenței în familie, din 2023. Din iulie până la sfârșitul lunii octombrie 2023, aproape 18.000 de cazuri au fost deja înregistrate la poliție. De anul trecut, în școli au fost introduse cursuri de educație sexuală. Violența împotriva femeilor nu există în legislația luxemburgheză Deși în Luxemburg actele de violență contra femeilor au crescut în ultimii ani, încă nu există o linie telefonică unică de asistență pentru victime. Actele de violență contra femeilor au indicat în 2022 o creștere de 7,2% față de anul precedent. 2.521 de persoane au raportat violență fizice, 2.374 - violență psihologică, 150 - violență sexuală și 264 - violență economică. GREVIO, care monitorizează implementarea Convenției de la Istanbul, a criticat faptul că Luxembourg nu are încă o lege care să definească violența împotriva femeilor, o condiție a ratificării Convenției. Femei ucise sângeros în Malta Malta a ratificat Convenția de la Istanbul în 2018, însă statul maltez eșuează în protecția femeilor. Potrivit unui raport ONU, în Malta "violența împotriva femeilor și fetelor rămâne omniprezentă", cea mai frecvent întâlnită formă fiind violența domestică. Hărțuirea sexuală pe străzi, în școli, în transportul public și la locul de muncă este normalizată și acceptată. Doar una din trei agresiuni sexuale este raportată poliției. În 2022, trei cazuri de femicid au revoltat opinia publică. În ianuarie, Paulina Dembska, o studentă, a fost violată și ucisă într-un parc. Poliția a refuzat să eticheteze crima drept femicid, argumentând că nu a fost premeditată sau motivată de gen. Totuși, două tinere au declarat că ucigașul era un hărțuitor. În februarie, Rita Ellul a fost sugrumată în propria casă. Partenerul său a fost acuzat de crimă. Ellul depusese încă din 2020 mai multe plângeri de violență domestică împotriva lui. În noiembrie, Bernice Cassar a fost împușcată în drum spre serviciu de soțul ei. Cassar intentase proces de divorț, cerând ordin de protecție. Acestea au fost încălcare sistematic, iar poliția nu a făcut nimic. Potrivit anchetei oficiale, inacțiunea poliției a fost cauzată de "lipsa de resurse" și "volumul mare de cazuri". În 2023, au fost depuse 2.000 de plângeri de violență domestică. Unele victime au primit citații pentru instanță începând cu 2025. Polițiștii olandezi nu au timp de plângerile femeilor O femeie este ucisă la fiecare opt zile în Olanda. Cifrele Biroului Central de Statistică (CBS) arată că numărul femeilor victime ale omorului sau uciderii din culpă a crescut de la 38 în 2021, la 43 în 2022. În 2022, peste 1,3 milioane de persoane cu vârsta peste 16 ani au fost victime ale violenței domestice. Aproximativ 1,8 milioane de persoane au suferit hărțuire și violență sexuală. 52% dintre femeile tinere au indicat agresiuni sexuale. În 2020, GREVIO a criticat politica neutră din punct de vedere al genului din Țările de Jos. În 2023, guvernul olandez a inițiat un Programul național de acțiune pentru combaterea comportamentului sexual și a violenței sexuale. În iulie 2023, Camera Reprezentanților a adoptat Legea privind infracțiunile sexuale. Legea conține mai multe infracțiuni noi, cum ar fi hărțuirea sexuală. Reprezentanții organizațiilor non guvernamentale susțin că politica de combatere a violenței contra femeilor este fragmentată și are lacune. De exemplu, nu abordează violența online împotriva femeilor. Violența psihologică nu e incriminate suficient de clar, deși Convenția de la Istanbul cere acest lucru. Nici controlul coercitiv nu este văzut drept abuz. La nivel de infrastructură, poliția nu are suficient personal și resurse pentru a investiga cazurile de violență împotriva femeilor. Plângerile de violență sexuală rămân adesea prea mult timp în sertare. Polonia, exemplu de bună practică În urmă cu zece ani, la fiecare 40 de secunde, o femeie din Polonia se confrunta cu violența. În prezent, numărul femeilor, victime ale violenței este într-o scădere semnificativă. Potrivit datelor poliției, dacă în 2021 erau 85.575 de plângeri, în 2022 au fost înregistrate 71.631. Scăderea s-a datorat, în principal, ordinului de evacuare introdus în 2020 prin Legea împotriva violenței. Ordinul prevede evacuarea imediată a agresorului din casa victimei și interdicția de a se apropia de victimă. În plus, ordinele sunt emise atât de poliție, cât și de jandarmerie, într-un timp scurt. Victimele nu mai trebuie să aștepte proceduri lungi în instanță. În 2023, legislația din Polonia privind violența contra femeilor s-a modificat. S-a extins definirea formelor de violență domestică: au fost incluse violența economică și violența cibernetică. Pe 15 august 2023, a intrat în vigoare o nouă lege anti-violență: 2.0. Aceasta prevede interdicția totală a agresorului de a contacta victima, inclusiv prin intermediul comunicării la distanță. Portugalia africană: cazuri de mutilare genitală Cifrele din Portugalia indică faptul că în 2022 au existat peste 30.000 de rapoarte de violență domestică, cu 28 de decese: 24 de femei și patru copii. În 2021, au fost înregistrate 26.529 de cazuri. În Portugalia sunt depistate din ce în ce mai multe femei supuse mutilării genitale. Majoritatea vin din Guineea-Bissau. În 2022, aproape 200 de femei au fost supuse acestei mutilări. În 2023, violența domestică continuă să fie cea mai raportată infracțiune și cea care ucide cel mai mult în Portugalia. În nouă luni din 2023, 18 femei și-au pierdut viața în contextul violenței domestice. Potrivit datelor guvernamentale, 5.736 de persoane au fost primite în adăposturi destinate victimelor violenței. Majoritatea, mame și copii. România, zeci de mii de femei agresate anual În 2020, au fost sesizate aproximativ 27.000 cazuri de violență în familie, 80% dintre victime fiind femei. În 2021, au fost sesizate aproximativ 30.000 fapte de loviri sau alte violențe în familie. 38 femei și două fete au fost ucise de partener sau membri ai familiei. 237 femei și fete au fost victime ale violului în familie. Au fost înregistrate 392 cazuri de hărțuire. În 2022, 42 femei și patru copii au murit în urma bătăilor și abuzurilor din familie, iar aproape 40.000 femei și 9.000 copii au fost victimele agresiunilor. Deși România a ratificat Convenția de la Istanbul, primul raport GREVIO a scos în evidență multe lacune în implementarea acesteia. GREVIO a remarcat, printre altele, insuficiența adăposturilor pentru victimele violenței, subfinanțarea acestora și inechitatea accesului victimelor la astfel de servicii, în special al persoanelor cu handicap sau de etnie romă. Printre recomandările ferme făcute statului român a fost ca, în cazurile de violență împotriva femeilor și violență domestică, să se asigure că pedepsele să fie proporționale cu gravitatea infracțiunii. Parlamentarii slovaci au înjumătățit prescripția pentru viol 85% dintre femei slovace se tem să meargă pe stradă la orele târzii. Femeile slovace se protejează cel mai des vorbind cu cineva la telefon, purtând obiecte pentru apărare și folosind tot mai des împărtășirea locației lor GPS cu partenerul sau familia lor. Încrederea în poliție este foarte scăzută. 63 de femei au murit între 2010 și 2018 în Slovacia din cauza violenței partenerilor lor. Linia Națională non-stop pentru femeile care se confruntă cu violența a fost inaugurată în 2023. În 2023, Membrii coaliției guvernamentale au votat în parlament ca termenul de prescripție pentru viol să fie redus de la 20 de ani la zece. Oficialii au argumentat că astfel vor motiva femeile să raporteze crimele sexuale mai devreme. Votul a provocat indignare și, la presiunea publică, a fost revocat. Judecătorii sloveni achită violatori GREVIO a lăudat Slovenia pentru implementarea Convenției de la Istanbul. Au fost remarcate progresele semnificative ale cadrului juridic, politic și instituțional în domeniul prevenirii violenței domestice. În practică, datele poliției arată că jumătate din ordinele de restricție sunt încălcate: pentru fiecare 1.000 de ordine de restricție emise, sunt detectate până la 500 de încălcări. Indulgența judecătorilor față de violatori este notorie. Institutul de Criminologie a constatat că majoritatea pedepselor sunt aproape de sau chiar sub minimul legal. Deși legea pedepsește violul cu închisoare de la unu la zece ani, violatorii petrec în medie mai puțin de doi ani după gratii și aproape o treime din pedepse sunt suspendate. Au existat suspendări ale pedespelor chiar și pentru violatorii de copii. Sunt invocate circumstanțe atenuante complet inacceptabile: "făptuitorul a fost singur de multă vreme" sau "un tânăr impulsiv reacționează în chestiuni emoționale cu totul altfel decât o persoană matură". Anul trecut, patru bărbați, care au violat o fată de 15 ani, au fost achitați. Judecătorul a motivat că violul a fost "condiționat" de tinerețea agresorilor. Unul dintre inculpați ar putea chiar să ceară despăgubiri pentru stresul provocat de proces. Tot anul trecut, un bărbat de 54 de ani a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru violul fiicei vitrege. O circumstanță atenuantă a fost că a fost specialist în timpul războiului din Croația. Potrivit ultimului sondaj național, cele mai multe violențe rămân neraportate. Peste 60% dintre victime vorbesc despre agresiuni cu cineva apropiat. Majoritatea nu semnalează violența poliției. Spania: legi dure, creșteri ale infracțiunilor sexuale Teoretic, cadrul legal din Spania protejează femeile contra violenței. Violența domestică este încadrată în Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. În ceea ce privește violul, Spania are, din 2022, una dintre cele mai dure legi din Uniunea Europeană. Legea, supranumită "Doar un Da este un Da", instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual. În caz contrar, poate fi considerat viol. Pedeapsele pentru agresiuni sexuale sunt de la patru la 12 ani de închisoare. În 2023, Spania a înregistrat o creștere cu 53,2% a atacurilor sexuale față de 2019. Spania se confruntă și cu o epidemie de femicid: 55 de femei, ucise în 2023 în urma violenței domestice. În 2023, s-au emis cu 17% mai multe ordine de protecție decât în 2022. Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a luat o măsură radicală: în noiembrie, peste șapte mii de femei au fost informate de poliție de antecedentele de violență ale partenerului. Suedia, 200 de centre pentru femei agresate În 2020, Suedia s-a confruntat cu o creștere a violenței contra femeilor. Potrivit Brå (Consiliul Național Suedez pentru Prevenirea Criminalității), atacurile asupra femeilor cu vârsta de peste 18 ani în Suedia au crescut cu 4% în prima jumătate a anului 2020, comparativ cu anul precedent. În 2021, au fost raportate 38.300 de infracțiuni de agresiune și 8.600 de violuri împotriva femeilor sau fetelor. În 2022, legea penală privind violența bărbaților împotriva femeilor a fost înăsprită. Statul a mărit subvențiile pentru combaterea și prevenirea violenței. Au fost alocate fonduri anuale de 150 de milioane SEK (13.386.750 de euro) pentru adăposturile destinate femeilor și organizațiilor naționale care lucrează cu victimele violenței. Agențiile regionale au primit resurse suplimentare pentru a sprijini implementarea strategiei naționale privind violența bărbaților împotriva femeilor. Începând cu 2023, o sumă suplimentară de 50 de milioane SEK anual a fost prevăzută pentru măsurilor preventive pentru combaterea violenței îndreptate contra femeilor. Măsurile guvernamentale au încurajat din ce în ce mai multe femei să denunțe actele de violență. Potrivit cifrelor publicate de Consiliului pentru Prevenirea Crimelor, rapoartele abuzurilor au crescut cu 5% în 2023 față de 2022. Suedia, are în prezent aproximativ 200 de centre de primiri de urgență pentru fete și femei și 280 de locuri de cazare protejate. Ungaria dă vina pe Bruxelles Potrivit guvernului maghiar, femeile pot fi perfect protejate și fără a respecta prevederile Convenției de la Istanbul. Statisticile privind actele de violență contra femeilor nu sunt făcute publice și pot fi obținute doar printr-o solicitare de date de interes public. Astfel, conform datelor emise presei maghiare de Poliția Națională, un total de 211 femei și-au pierdut viața între 2020 și 2021. Cauza omuciderii: vătămările corporale grave. Statistici ale femicidului din 2023 arată că, în medie, o femeie maghiară a murit în fiecare săptămână în Ungaria din cauza unei crime violente. Violența sexuală este de asemenea un tabu în societatea maghiară. Potrivit cifrelor obținute de presă în ceea ce privește rapoartele de violență sexuală, două treimi din cazuri semnalate poliției nu au fost niciodată anchetate. La sfârșitul anului trecut, mai multe ONG-uri au cerut parlamentului maghiar să ia măsuri pentru protecția femeilor. Răspunsul guvernului maghiar: violența împotriva femeilor crește în Ungaria din cauza politicilor pro-imigrație ale Bruxelles-ului și a politicii de stânga.

Epidemie de violență împotriva femeilor în toată Uniunea Europeană. Statisticile groazei arată creșteri la toți indicatorii: violență domestică, hărțuire, viol, crimă. Toate datele din UE, pe țări
Căpitanul navei care a lovit podul Francis Scott Key din Baltimore nu este ucrainean, ci indian. Cum accidentul a declanșat o frenezie a teoriilor conspiraționiste, inclusiv în România
Internațional

Căpitanul navei care a lovit podul Francis Scott Key din Baltimore nu este ucrainean, ci indian. Cum accidentul a declanșat o frenezie a teoriilor conspiraționiste, inclusiv în România

Teoriile conspiraționiste despre podul din Baltimore. Oficialii au negat până în prezent un atac terorist care să fi cauzat prăbușirea podului Francis Scott Key, din Baltimore. Inginerii au remarcat lipsa standardelor de protecție. Iar conspiraționiștii au găsit vinovații: de la suspecții de serviciu, agenți străini, Ucraina, Israel și Statul Islamic, până la politicile de diversitate și cultura woke. Podul are 47 de ani, proiectat pentru nave mici Podul Key, finalizat în 1977, nu a fost proiectat pentru a permite trecerea navele de mare tonaj, precum Dali. La vremea respectivă, inginerii nu au prevăzut dimensiunile uriașe pe care le au azi navele de containere. Citește și: Încă o dronă care a căzut în interiorul României, descoperită de localnici: în ianuarie, șeful Armatei a cerut să i se dea măcar o lege ca să poată doborî drone, politicienii i-au cerut să tacă Cea mai mare navă din lume, la vremea respectivă, avea un sfert din dimensiunea lui Dali. În 2024, dimensiunea medie a unei nave este de șase ori mai mare decât cea de la sfârșitul anilor '70. Din 1990, toate podurile nou construite trebuie să respecte procedura "apărătoarelor standard". Acestea sunt instalate în jurul grinzilor de susținere pentru a reduce impactul potențial al navelor de marfă, de dimenisuni mari, precum Dali. Reglementările de protecție au doar 30 de ani În 1994, grupul care stabilește standardele pentru construcția de drumuri și poduri, Asociația Americană a Oficialilor de Autostrăzi și Transporturi de Stat, a emis noi reglementări care impun dispozitive de protecție, precum apărătoarele, podurilor care nu sunt "proiectate să reziste forțelor de coliziune a navelor". Podul nu a beneficiat, însă, de acest tip de analiză. În urma prăbușirii, mai mulți ingineri și profesori de inginerie din SUA au identificat o lipsă majoră în sistemul de protecției al podului. Aceștia au susținut că mare parte a structurii de susținere a fost "total neprotejată". Până în prezent, Departamentul de Transport din Maryland nu a răspuns la nici una dintre multiple solicitări de comentarii cu privire la standardele sale de protecție a podului sau dacă podul a fost vreodată luat în considerare pentru modernizarea apărătoarelor. Teoriile conspiraționiste despre podul din Baltimore La mai puțin de șase ore după prăbușirea podului, Andrew Tate a postat pe X, fără dovezi, că nava a fost atacată cibernetic și îndreptată, în mod deliberat, spre pod. "Agenții străini din SUA atacă infrastructurile digitale", a scris acesta. Într-o singură zi, postarea lui Tate a fost văzută de peste 18,5 milioane de ori pe X. La două ore după postarea lui Tate, un alt influencer, conspiraționistul Alex Jones, a postat videoclipul prăbușirii podului și a comentat: "Mi se pare deliberat. Este probabil un atac cibernetic. Cel de-al treilea război mondial a început deja". Jones încearcă de ani de zile să-și convingă publicul că lumea este în pragul catastrofei și că trebuie să se pregătească, cumpărând alimente liofilizate și truse de supraviețuire. Toate acestea sunt comercializate de Alex Jones, prin rețeaua sa de magazine online, InfoWars. Căpitanul e indian, nu ucrainean Site-ul web ZeroHedge a distribuit o captură de ecran potrivit căreia căpitanul navei Dali era un bărbat din Ucraina. Ideea lansată de ZeroHedge a devenit virală și a născut zeci de teorii ale conspirației, preluate inclusiv în România de un pseudo-jurnalist precum Liviu Alexa. Compania s-a văzut nevoită să publice un comunicat de presă. Potrivit acestuia, nava avea un echipaj de 22 de oameni și toți erau din India. Nava Dali a avut, într-adevăr, un căpitan ucrainean, timp de aproximativ cinci luni, dar asta s-a întâmplat în 2016. Conspirația Gaza - Israel Prăbușirea podului a avut loc a doua zi după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care a cerut "Armistițiu imediat" în Gaza. În timpul votului, SUA s-a abținut. Pe rețelele sociale, legătura a fost imediat făcută. Pe de o parte, Gaza sau Statul Islamic ar fi lovit SUA, pentru că SUA nu a votat pentru armistițiu. Pe de alta, Israelul ar fi lovit SUA, pentru că SUA nu a votat contra armistițiului. Cu Obama ce-ați avut? Într-o postare pe X, Matt Wallace, un alt adept al teoriilor conspirației și influencer american, a sugerat că prăbușirea podului are de-a face cu Obama. "În 2023, familia Obama a produs un film intitulat Leave the World Behind, în care un atac cibernetic provoacă o pană de curent unei nave masive de containere. Câteva luni mai târziu, o astfel de navă suferă de o pană de curent și se izbește de podul Francis Scott Key din Baltimore, provocând un colaps mortal". Postarea a avut aproape o sută de mii de like-uri. Opus DEI Altă teorie răspândită mai ales printre susținătorii partidului Republican: politicile de diversitate, echitate și incluziune (DEI) au fost cauza prăbușirii podului. Potrivit conspiraționiștilor, oameni cu adevărat calificați n-au mai fost angajați pentru întreținerea și monitorizarea podului, fiind preferați cei care îndeplineau criteriile de diversitate și incluziune. Programele DEI, care promovează includerea persoanelor din grupuri subreprezentate sau discriminate, au devenit cel mai recent front în războaiele culturale ale Americii - cu state republicane precum Florida și Texas semnând proiecte de lege care restricționează aceste inițiative. Versurile imnului SUA Washington Post a insinuat chiar că prăbușiriea podului are legătură cu numele său. Podul a fost numit Francis Scott Key după poetul care a scris versurile imnului SUA. Însă poetul a fost demascat de cultura woke ca fiind rasist. "Incidentul a zguduit Baltimore și a adus din nou discuția despre Key în prim-plan", a scris The Post, care a continuat: "Înainte ca Podul Key (...) să se prăbușească parțial, amintirea poetului american a fost zdruncinată de o serie controverse. Mulți au susținut că el nu ar trebui celebrat, din cauza relației sale conflictuale cu sclavia.". The Post amintește că mai multe monumente construite în onoarea lui Key au fost vandalizate, iar cererile de a redenumi instituțiile care îi poartă numele lui au crescut. "În 2017, Monumentul Francis Scott Key din Baltimore a fost stropit cu vopsea roșie și inscripționat cu mesaje precum «Imnul Rasist» și «Sângele pe mâinile lui». Chiar anul trecut, sistemul de școli publice din comitatul Montgomery, cel mai mare din Maryland, a declarat că va lua în considerare redenumirea mai multor școli care poartă numele celor care au avut sclavi, inclusiv Școala medie Francis Scott Key", a adăugat The Post.

EXCLUSIV Firea a plătit ca să fie lăudată pentru poeziile sale sute de mii de lei din bani publici și din bugetul Primăriei București, și din cel al Ministerului Familiei
Politică

EXCLUSIV Firea a plătit ca să fie lăudată pentru poeziile sale sute de mii de lei din bani publici și din bugetul Primăriei București, și din cel al Ministerului Familiei

Firea, lăudată literar pe bani publici. Pesedista este într-un reviriment scriitoricesc. În noiembrie 2023, aceasta și-a relansat o carte publicată în 2002: "Trei motive", un roman de 112 pagini. Acum câteva zile, anunța pe Facebook că o poezie i-a fost publicată în antologia filialei de poezie din București a Uniunii Scriitorilor. Președintele filialei este scriitorul Horia Gârbea. Citește și: După ce a pierdut poziția de candidat la primăria București, Firea se roagă la Dumnezeu să nu-i închidă ușa Horia Gârbea, alături de Lucia Verona (pseudonimul Luciei-Veronica Salem) sunt cei mai vocali scriitori români care girează talentul literar al Gabrielei Firea. Relația celor trei este una veche și reciproc avantajoasă: Gârbea și Salem îi laudă talentul literar, Firea le înlesnește sinecuri din bani publici. Limbile catifelate ale lui Gârbea În 2001, Gabriela Firea a publicat primul său volum versuri, "O altă lume", în ediţie bilingvă, română și engleză. Cartea a primit premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București (ASB). Anul următor, Firea a mai publicat două cărți: "Trei motive" (roman) și "30 - Picnic pe câmpul de luptă" (volum de poezii). Poemele au fost prefațate de scriitorul Horia Gârbea, care a și fost președinte al Asociației Scriitorilor din București: "Gabriela Vrânceanu Firea a intrat în literatură cu hotărâre, cu aplomb şi cu o receptare dintre cele mai favorabile. […] Gabriela Vrânceanu Firea cucereşte prin naturaleţe şi prin tandreţea necontrafăcută cu care priveşte şi reflectă lumea". Firea e "un poet mediu, fără pretenţii" Postfața volumului a fost scrisă de poetul Liviu Ioan Stoiciu care a numit-o pe Firea "o descoperire" cu "stea în frunte". Ulterior, acesta a retractat elogiul. Stoiciu a mărturisit că Gabriela Firea: "E un poet mediu, fără pretenţii. (...) Horia Gârbea m-a pus să scriu postfaţa asta, că el e prieten cu ea. Îmi pare rău, nici nu mai ştiu ce am scris acolo. A fost un gest de politeţe şi atâta tot". Un teatru pentru pilele Gabrielei Firea În 2016, la câteva luni după câștigarea alegerilor locale, Gabriela Firea a propus înființarea unui nou teatru: Teatrul Dramaturgilor Români (TDR). Inițiativa ar fi aparținut unui grup de dramaturgi români, printre care Horia Gârbea și Lucia-Veronica Salem. Propunerea a fost contestată atât la nivel politic, cât și cultural. Nicușor Dan, pe atunci consilier general USB, a declarat: "Nu are nici un sens sa inventăm un teatru pentru autori care nu sunt jucați. O să facem o instituție moartă din start". Iulia Popovici, critic de teatru, critica la rândul său înființarea acestui teatru: "Proiectul de Hotărîre de Consiliu nu e însoțit de o proiecție bugetară, de o estimare a structurii de personal (...) sau de expunerea vreunei viziuni asupra activității acestuia. Iar respectivul proiect nu a fost nici un moment pus în dezbatere publică". Popovici remarca faptul că promovarea dramaturgiei românești nu va funcționa prin "închiderea" într-un teatru, ci prin impulsionarea interesului producătorilor și difuzorilor de teatru pentru creația locală. Consiliera Lucia, șefă de teatru Gabriela Firea a trecut peste critici. La sfârșitul anului, teatrul era deja înființat. Primul manager a fost Lucia-Veronica Salem. În 2016, aceasta era și consilieră personală a Primarului General Gabriela Firea, cu atribuții in domeniul cultural și turism. Veronica Salem i-a fost consilier și mai apoi, în cadrul Ministerului Familiei. Salem a renunțat la postul de manager al TDR după nouă luni, în favorea lui Horia Gârbea. Un an mai târziu, Salem debuta ca dramaturg pe scena TDR, cu piesa "Călătoarea şi Shakespeare". Potrivit lui Gârbea, acesta a fost motivul pentru care Salem a renunțat la postul de manager. Gârbea a declarat că Veronica Salem n-ar fi putut monta pe scena TDR, dacă era încă director: "Ar fi fost un conflict de interese". Firea, lăudată literar pe bani publici Potrivit declarației de avere depuse în mai 2018, Horia Gârbea încasase de la TDR în anul anterior suma de 28.565 de lei. Un an mai târziu, TDR i-a adus un venit de 91.440 de lei. În 2018, a fost publicată o scrisoare de susținere la adresa Gabrielei Firea, semnată de 30 de academicieni și artiști care au lăudat-o pentru "viziunea clară în ceea ce privește viața culturală și sportivă a Capitalei". Printre semnatari: Horia Gârbea, Lucia-Veronica Salem și actorul Marius Bodochi. Din 2019, Marius Bodochi a fost directorul Teatrului Dramaturgilor Români. În 2021, Gabriela Firea menționa în declarația de avere o datorie de 80.800 lei către Lucia-Veronica Salem, sumă utilizată pentru plata contribuției electorale.

Biserica Ortodoxă Română se bate cu UE pentru Arsenie Boca: trei mărci cu numele duhovnicului au fost înregistrare de un infractor la Oficiul de Proprietate Intelectuală al Uniunii
Investigații

Biserica Ortodoxă Română se bate cu UE pentru Arsenie Boca: trei mărci cu numele duhovnicului au fost înregistrare de un infractor la Oficiul de Proprietate Intelectuală al Uniunii

BOR versus UE pentru Arsenie Boca. În prezent, trei mărci înregistrate la Oficiul de Proprietate Intectuală al UE, care conțin cuvintele "Boca" și "Arsenie", sunt în curs de a fi anulate. Deocamdată, însă, sunt în proprietatea unei familii de infractori: soții Talpoș, condamnați la închisoare pentru rele tratamente aplicate minorului. De la aikido la Arsenie Boca În mai 2018, a izbucnit scandalul privind mărcile înregistrate "Arsenie Boca". Daniel Emanuel Gheorghe, un instructor de aikido din Arad, a demonstrat că deține licența pentru folosirea acestora în România. Citește și: Arsenie Boca, made in China. Icoane și suveniruri cu chipul duhovnicului considerat sfânt de foarte mulți, produse în provincia Zhejiang Câteva mărci conținând cuvintele "Părintele Arsenie Boca" fuseseră înregistrate în 2017, la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă cu sediul în Marea Britanie, Additional Worldwide Care Services Ltd. Potrivit datelor, compania engleză aparţinea unui cetăţean maghiar, Andor Sandor. Daniel Emanuel Gheorghe, deținătorul firmei Pulse Escape SRL, l-ar fi contactat prin avocatul său, obținând licența gratuit, după cum a declarat. Gheorghe atenționase de câteva ori, în scris, atât firme din întreaga țară, cât și Mănăstirea Prislop, că vând ilegal icoane și cărți cu numele și imaginea lui Arsenie Boca. Scandalul a izbuncnit pe 9 mai 2018, când Gheorghe a sunat la 112 și a alertat poliția. În baza documentului de proprietar al mărcii, polițiștii au ridicat zeci de icoane, cărţi şi suveniruri cu imaginea lui Arsenie Boca. Pe 8 iunie 2018, Mănăstirea Prislop şi Episcopia Devei şi Hunedoarei au înregistrat o acţiune la Tribunalul București pentru anularea drepturilor intelectuale deţinute de Additional Worldwide Care Services Ltd și Pulse Escape SRL. Pe 11 iulie 2018, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea reprezentanților bisericii, însă hotărârea nu a fost definitivă. În septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a emis o Ordonanţă Preşedinţială. Potrivit acesteia, Episcopia Devei şi Hunedoarei putea folosi numele şi imaginea părintelui Arsenie Boca în comercializarea obiectelor bisericeşti până la soluționarea litigiului. Primul proprietar al mărcilor a trecut la PSD Daniel Emanuel Gheorghe a dispărut rapid din peisajul mediatic al scandalului. Într-un articol publicat pe 31 octombrie 2018, în Ziar de Arad, se arată că acesta ar fi renunțat la "promovarea brandului". Doi ani mai târziu, Gheorghe a apărut pe lista candidaților PSD la Consiliul Local din Arad. În același an, Gheorghe a fost numit responsabil de organizaţia municipală de tineret a PSD. Factură de 150 de milioane de lei Additional Worldwide Care Services Ltd a fost desființată pe 11 decembrie 2018. Tot în 2018 a fost înființată firma Liciuchiciu Web Design SRL. Aceasta a preluat și mărcile înregistrate. În 2019, Episcopia Devei şi Hunedoarei a primit de la SC Liciuchiciu Web Design SRL o factură fiscală în valoare de 150.000.000 lei. Factura menționa: "Utilizare drepturi de marcă și imagine industrială Pr. Arsenie Boca". A urmat un nou proces. Episcopia Devei și Hunedoarei s-a adresat din nou Tribunalului București. Însă, cum mărcile în cauză ("Boca Părintele", "Arsenie" și "Pâinea noastră cea de toate zilele Pr. Pâinea Arsenie") nu fuseseră înregistrate în România, instanța a găsit o portiță să scape de dosar: a decis că acțiunea nu este de competența instanțelor române. Recursul a fost respins ca fiind nefondat. BOR versus UE pentru Arsenie Boca Episcopia Devei și Hunedoarei trebuie să ceară anularea mărcilor înregistrate în fața Tribunalului Uniunii Europene. Demersurile sunt încă în curs. Iar pe site-ul Oficiului de Proprietate Intelectuală al UE, există avertismente în legătură cu toate cele trei mărci (aici și aici). O cronologie a conflictului, din punct de vedere legal, poate fi consultată aici. Deținătorul mărcilor, evazionist de sute de milioane Lucrurile s-au complicat în privința directorului firmei care avusese inițial mărcile, Additional Worldwide Care Services Ltd. Deținătorul, maghiarul Andor Sandor, s-a dovedit a fi orădean, numele lui real fiind Alexandru Andor. Ulterior, acesta a luat numele soției sale, Diana Talpoș. Andor era în atenţia procurorilor DIICOT Oradea din 2018. Acesta ar fi coordonat o grupare evazionistă. Aceasta realizase mai multe cumpărări şi vânzări, între mai multe firme, pentru a se pierde urmele celor care datorau plata TVA către stat. Paguba: peste 34 milioane de lei în dauna bugetului de stat. În decembrie 2020, Talpoş a fost reținut de poliția din Bihor. Pe numele său fusese emis un mandat european de arestare pentru o fraudă de peste 100.000 euro comisă în Ungaria. Talpoş ar fi comis faptele în 2011. Ca administrator al firmei orădene Atarix SRL, a emis mai multe facturi fiscale către două societăţi comerciale din Ungaria. Acestea nu aveau la bază operaţiuni reale. Pentru serviciile fictive, TVA-ul dedus a fost de 43 milioane de forinţi (aproximativ 120.000 euro). Până la urmă, închisoarea a fost mai tare În 2021, un top Economedia plasa firma Liciuchiciu Web Design pe locul 6 în topul companiilor IT cu cea mai mare cifră de afaceri în 2020: peste 100 de milioane de euro. Firma avea listat doar un singur angajat și era deținută de soția lui "Andor", Diana Adela Talpoș. Diana Talpoș a declarat pentru Libertatea că "Dosarele sunt «fabricate» sub bagheta BOR". Diana Talpoș a mai declarat că cifra de afaceri de 110 milioane de euro înregistrată în 2020 era rezultatul unui parteneriat cu o altă firmă, SC Real Brokers Francize SRL. Potrivit Libertatea, această firmă avea tot un singur angajat, o cifră de afaceri de 12.471.218 lei și pierderi de peste 650 de milioane de lei. "După recuperarea creanțelor în special de la Mănăstirea Prislop și Arhiepiscopia Devei și a Hunedoarei fiind principalii debitori, societatea va ieși din insolvență și va înregistra profituri, net superioare primului an de activitate, când la o cifră de afaceri de nici 70 milioane de euro a realizat un profit de cinci milioane de euro", a mai afirmat Diana Talpoș. În ianuarie, 2024, Judecătoria Oradea i-a condamnat pe soții Talpoș la închisoare. Însă motivele au fost din cu totul altă sferă: rele tratamente aplicate minorului. Cum cei doi aveau în grijă copiii din prima căsătorie a lui Alexandru Talpoș, au fost acuzați că au împiedicat mama naturală să îi vadă și că i-ar fi influențat s-o urască. Alexandru Talpoș a primit o pedeapsă cumulată de șapte ani și patru luni de închisoare. În plus, instanța i-a interzis bărbatului să-și contacteze copii pe o durată de doi ani după executarea condamnării. Diana Talpoș a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare.

Conspirațiile din jurul dispariției Prințesei Kate din spațiul public în ultimele două luni. Doar două certitudini: totul a pornit de la o intervenție chirurgicală, Casa Regală britanică tace
Internațional

Conspirațiile din jurul dispariției Prințesei Kate din spațiul public în ultimele două luni. Doar două certitudini: totul a pornit de la o intervenție chirurgicală, Casa Regală britanică tace

Conspirațiile din jurul dispariției Prințesei Kate: o fotografie retușată a Prințesei de Wales a declanșat o isterie în masă. Nu doar în Regatul Unit, ci în întreaga lume. Agențiile internaționale de presă au supus informațiile venite dinspre Palatul Kensington regimului "Kill Notice". Kill Notice se aplică, în general, informațiilor venite din Coreea de Nord sau Iran. În întreaga lume au început să circule teoriile conspirației. Cum a început: intervenția chirurgicală de pe 17 ianuarie Pe 17 ianuarie a.c., Kate Middleton, soția prințului William, a fost internată într-un spital privat din Londra. Prințesa urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale planificată de mai multă vreme. Natura acestei intervenții nu a fost dezvăluită. Citește și: Arsenie Boca, made in China. Icoane și suveniruri cu chipul duhovnicului considerat sfânt de foarte mulți, produse în provincia Zhejiang Kate a rămas internată aproximativ 12 zile. Pe 27 februarie, la o lună după externare, prințul William a anulat din scurt participarea la o slujbă de pomenire pentru nașul său, regele Constantin al Greciei. Anularea participării a ridicat semne de întrebare, având în vedere absența continuă a soției sale din viața publică. Kate nu mai fusese văzută în public dinaintea Crăciunului. Presa a început să speculeze. The Mirror a publicat știrea referitoare la slujba de pomenire, postând o fotografie cu cei doi și menționând că poza este "de anul trecut". The Guardian a scris că Prințul de Wales a anulat evenimentul din cauza unei "chestiuni personale" iar Palatul Kensington nu a dat mai multe detalii. BBC a comentat că în ultima vreme a fost o "succesiune de vești medicale" în ceea ce privește familia regală, amintind de recentul diagnostic de cancer al Regelui și de operația lui Kate. Prima fotografie: Kate cu mama Zvonurile au început să circule. Ce se întâmplă cu Kate? Nu se simte bine? De ce nu se dau mai multe detalii despre starea ei de sănătate? De ce îi ia atât de mult să se refacă, având în vedere că, după fiecare din cele trei nașteri, apărea în fața presei în câteva ore? O zi mai târziu, rețelele sociale au fost inundate de hashtag-ul "Where is Kate?" (cu variații #whereiskatemiddleton). Pe măsură ce creștea presiunea publică, pe 4 martie a.c. în presa britanică a apărut o fotografie care o înfățișa pe Prințesa de Wales stând lângă mama ei într-un Audi negru. Poza a făcut înconjurul lumii, din Europa, până în Statele Unite, însă nu a făcut decât să sporească suspiciunile: cea din mașină era cu adevărat Prințesa? În aceeași zi, Daily Mail posta un videoclip în care Prințul William, aflat în timpul unei vizite oficiale, ignoră întrebarea cuiva: "Ce mai face Catherine?". A doua fotografie s-a dovedit a fi retușată Apogeul a fost atins pe 10 martie a.c. Pentru a liniști spiritele, Palatul Kensington a publicat prima fotografie oficială a prințesei de la operație. Kate apare alături de cei trei copii ai săi. În doar câteva ore, autenticitatea fotografiei a fost pusă la îndoială. Internauții, dar și jurnaliștii britanici, au observat neconcordanțe în fotografie, precum modelul puloverului Prințului Louis și mâneca Prințesei Charlotte. Faptul că Kate nu purta verighetă și frunzele copacului din fundalul fotografiei erau neobișnuit de verzi pentru luna martie. Imediat, mai multe agenții de presă, inclusiv The Associated Press (AP), Reuters, Getty Images și AFP, au emis alerte de "Kill Notice" pentru fotografie. Phil Chetwynd, director global de știri la agenția de presă AFP, a declarat pentru BBC că acest regim este folosit rar, în special pentru informațiile care vin din Coreea de Nord sau Iran. Kate a recunoscut ulterior că a editat fotografia, scuzându-se pentru "orice confuzie". Dar paguba fusese deja făcută: Palatul Kensington, care nu a publicat fotografia originală, neretușată, s-a trezit aruncat în lumea conspiraționiștilor. Conspirațiile din jurul dispariției Prințesei Kate Presa germană a făcut un top neoficial al celor mai vehiculate teorii ale conspirațiilor, la nivel mondial. Potrivit acestora, Kate ar fi suferit de complicații după operația abdominală, iar acum este în comă. Intervenția chirugicală ar fi fost, de fapt, o procedură cosmetică nereușită. William și Kate sunt pe cale să divorțeze. William are o aventură. Kate are o aventură. William a lovit-o pe Kate. Kate este moartă. William a ucis-o pe Kate, ajutat de tatăl său, Charles. Un video cu o sosie a Prințesei? Pe 18 martie a.c., Sun a postat un videoclip în care Prințesa Kate este văzută în compania Prințului William, la cumpărături. Urmarea: un nou val de teorii ale conspirației. Potrivit acestora, videoclipul este "trucat", este aruncat în mass media doar ca să ascundă realitățile, femeia nu este Kate, ci o sosie. Pe rețelele de socializare au apărut din ce în ce mai multe postări care promovau această teorie a conspirației. În mai puțin de 24 de ore, teoriile conspirațiile despre sosii au strâns peste 12 milioane de vizualizări pe X și peste 11 milioane pe TikTok. După o zi, pe 19 martie, The London Clinic, spitalul unde a fost internată Prințesa a fost supus unei anchete. Potrivit The Mirror, membri ai personalului au încercat să acceseze dosarele medicale private ale Prințesei. Ministrul Sănătății, Maria Caulfield, a solicitat poliției să investigheze acuzațiile de încălcare a confidențialității. Spitalul, de renume mondial, care are reputația de a trata cu discreție familia regală, foștii președinți, prim-miniști și celebrități, nu a comentat. The London Clinic este acum sub investigații.

Arsenie Boca, made in China. Icoane și suveniruri cu chipul duhovnicului considerat sfânt de foarte mulți, produse în provincia Zhejiang
Economie

Arsenie Boca, made in China. Icoane și suveniruri cu chipul duhovnicului considerat sfânt de foarte mulți, produse în provincia Zhejiang

În jurul lui Arsenie Boca s-a creat o adevărată industrie. Arsenie Boca, suveniruri made in China în urma înfrățirii Hunedoarei cu un oraș din provincia Zhejiang. Turismul religios, strategia de dezvoltare a Hunedoarei Mediatizarea puternică a lui Arsenie Boca a început în 2014. Anul a coincis cu lansarea "Strategiei de dezvoltare socială și economică a judetului Hunedoara pentru perioada 2014-2020". Unul dintre obiectivele strategiei: dezvoltarea turismului religios prin valorificarea Mânăstirii Prislop. În 2013, numărul estimat al pelerinilor la Mânăstirea Prislop era de 15.000. La sfârșitul anului 2014, potrivit presei locale, acesta atinsese deja 40.000. În 2015, numărul crescuse la 95.000 de pelerini. Arsenie Boca, suveniruri made in China Tot în 2015, comerțul local fusese invadat de icoane și obiecte cu chipul lui Arsenie Boca made in China. Acestea erau produse la fabrici din provincia Zhejiang. Cu un an înainte, Consiliului Local Hunedoara decisese să se înfrățească cu orașul Kaihua din această provincie. În 2016, potrivit vicepreședintelui Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Lucian Stanciu, pelerinajul religios devenise principalul motor de dezvoltare din județul Hunedoara.

Presa occidentală ignoră candidatura lui Iohannis la șefia NATO: articole puține și, în majoritate, scurte, jurnaliștii amintesc că președintele României este "absent"
Internațional

Presa occidentală ignoră candidatura lui Iohannis la șefia NATO: articole puține și, în majoritate, scurte, jurnaliștii amintesc că președintele României este "absent"

Iohannis la NATO, neinteresant pentru Occident. Candidatura președintelui Klaus Iohannis la conducerea NATO nu a stârnit dezbateri în presa occidentală. Mass media importante, precum BBC, WELT sau Le Point, au ignorat cu totul anunțul candidaturii. Citește și: Furie împotriva României la Moscova în legătură cu returnarea tezaurului. „Românii nu sunt o națiune”, spune Medvedev. Zaharova (MAE) susține că Bucureștiul datorează bani Rusiei Celelalte doar au consemnat. S-a amintit, printre altele, că preșdintele Iohannis a pierdut de multă vreme simpatia românilor, fiind un președinte mai degrabă "absent". Presa germană vorbește de un președinte "distant" În Germania, Der Spiegel publică un articol informativ despre anunțul candidaturii lui Klaus Iohannis. Publicația face numai un scurt comentariu despre ambițiile președintelui României; acesta nu mai poate candida la funcția de șef al statului, însă în competiția la vârful NATO este doar un "outsider". Tagesschau alocă un spațiu mai generos, argumentând că Iohannis ar fi primul est-european care ar conduce alianța transatlantică. Unul dintre atuurile lui Iohannis: investițiile masiv ale României în apărare, cauzate de războiul din Ucraina. Suddeutsche etichetează anunțul președintelui Iohannis drept unul "surprinzător", de vreme ce președintele în exercițiu și-a pierdut de multă vreme simpatia publică: "Este văzut ca fiind un mare absent, un președinte din ce în ce mai distant". Suddeutsche mai comentează că, deși NATO nu organizează alegeri publice pentru postul de secretar general, președintele Iohannis și-a planificat pașii bine: după două mandate, nu mai are voie să candideze la funcția de șef al statului. Iohannis la NATO, neinteresant pentru Occident Dintre marile cotidiene din Franța, doar Le Figaro consemnează, pe scurt, anunțul candidaturii lui Klaus Iohannis. Jurnaliștii francezi amintesc însă că, în ciuda ambițiilor, președintele Iohannis are un concurent foarte puternic. Mark Rutte are de partea sa marile puteri ale alianței: SUA, Marea Britanie, Germania și Franța. Singura țară care se opune este Ungaria. Articol de trei paragrafe în Spania Nici presa din Spania nu a fost mai interesată. El Mundo alocă un articol de trei paragrafe candidaturii lui Klaus Iohannis. Articolul consemnează anunțul și citează puțin din discursul președintelui României. El Pais este mai generos și citează mai mult din discursul lui Iohannis. Jurnaliștii mai amintesc că România este țară membră NATO din 2004 și că a jucat un rol important în alianță pe parcursul invaziei pe scară largă a Rusiei. În noiembrie anul trecut, scrie El Pais, România a inaugurat un centru internațional de formare pentru piloții de avioane F-16 din țările aliate și alți parteneri, inclusiv Ucraina. Presa maghiară, ceva mai generoasă Articole mai multe au apărut în presa maghiară, însă majoritatea se limitează doar să anunțe candidatura. Singurele care au alocat un spațiu mai generos au fost Index, 444 și Magyar Nemzet. Index a lansat întrebarea dacă președintele României ar putea fi următorul șef al NATO. După o trecere în revistă a discursului președintelui, Index amintește de vizita delegației române în Estonia, la Tallinn, pentru a câștiga sprijinul estonienilor. Jurnaliștii maghiari insinuează că președintele Iohannis ar avea o șansă, de vreme ce statele baltice, Turcia și Suedia, recent aderată, nu au indicat încă public că îl vor sprijini pe Mark Rutte. Și este amintită Ungaria: ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Péter Szijjártó, a declarat oficial că nu îl va sprijini în nici un fel pe Rutte. Potrivit site-ului 444, dacă Mark Rutte a fost până acum singurul politician care a aplicat pentru postul de secretar general al NATO, Klaus Iohannis este de acum un "challenger". Alegerea unui secretar general al NATO va fi interesantă, susțin jurnaliștii, având în vedere poziția Ungariei, care nu îl sprijină în nici un fel pe Rutte, iar pentru o decizie este necesar votul unanim. Pe de altă parte, Magyar Nemzet amintește de declarația lui Kelemen Hunor, potrivit căruia "negocierile sunt în derulare, și ar putea apărea un al treilea candidat".

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer a primit subvenții în pandemie, deși avea profit de sute de mii de euro. Firma face consultanță și pentru companii de stat
Internațional

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer a primit subvenții în pandemie, deși avea profit de sute de mii de euro. Firma face consultanță și pentru companii de stat

Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată. Pandemia a fost benefică pentru afacerile familiei cancelarului austriac, Karl Nehammer. Deși nu a avut dificultăți economice, compania deținută de tatăl și fratele cancelarului a primit bani guvernamentali din fondurile destinate ajutorului pentru pandemie. Citește și: „Băieții deștepți” estimau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Situația a stârnit controverse. Unii politicieni i-au cerut demisia. Karl Nehammer păstrează tăcerea. Firma familiei cancelarului austriac Nehammer, subvenționată Agenția de publicitate și marketing Back-Bone Marketing GmbH are doi acționari majoritari: Karl Nehammer senior și Michael Nehammer, adică tatăl, respectiv fratele cancelarului Austriei. Fiecare din cei doi deține câte 25% din acțiunile companiei. Firma a primit peste 164.000 de euro, ajutor economic federal între 2020 și 2022. Ajutorul economic federal Covid este administrat de COFAG (Agenția Federală de Finanțare COVID-19), care raportează Ministerului de Finanțe. Condițiile preliminare pentru a primi acest ajutor erau: lipsa vânzărilor, pierderile iminente și dificultățile acute de plată, din cauza pandemiei și a consecințelor acesteia. În 2020, compania familiei Nehammer a primit de la Ministerul Finanțelor 21.260 de euro. În 2021, compania a primit 116.031 de euro. Firma, cifre excelente în pandemie În 2022, suma a fost de 27.734 de euro. Însă, potrivit rapoartelor financiare anuale, compania nu se califica pentru primirea ajutorului guvernamental. Raporatele nu au indicat nici o dificultate economică între 2020 și 2022. Per total, între 2020 și 2022, capitalul propriu a crescut de la 299.000 de euro la 1.142.500 de euro. Cu ajutorul Covid de 116.031 de euro, primit în 2021, capitalul social a fost mai mult decât dublat. De asemenea, numărul de angajați a crescut din 2020 până în 2021. Fără finanțarea COFAG, agenția Nehammer ar fi realizat un profit de 209.267 de euro în 2021. Sprijinul generos din partea ministrului de Finanțe i-a adus o creștere a profitului anual cu 55%. Clienții companiei, apropiați de ÖVP Printre marii clienți ai companiei familiei cancelaului Nehammer se numără Agrarmarkt Austria (AMA) și compania energetică EVN. AMA este în subordinea Ministerului Agriculturii și este aproapiată de ÖVP. Din 2020, consiliul de administrație este prezidat de fostul președinte al Camerei de Agricultură a ÖVP, Michaela Langer-Weninger. Președintele consiliului de administrație este Günter Griesmayr, un oficial apropiat fostului ministru al Agriculturii, Josef Pröll. În ceea ce privește EVN, aceasta este deținută în procent de 51% de statul Austria Inferioară. Nehammer nu comentează Compania familiei Nehammer a transmis un răspuns oficial în legătură cu această finanțare: "Firma noastră de consultanță fiscală a fost responsabilă de procesarea ajutorului economic Covid. Desigur, toate condițiile cadrului legal au fost respectate la aplicare.". Până în prezent, cancelarul Karl Nehammer nu a comentat în nici un fel situația. Nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor care l-au întrebat dacă știa de finanțare și de ce Guvernul a acordat ajutor economic unei companii care nu a suferit din cauza pandemiei. Demisia, cerută de parlamentari Pe 5 martie, deputatul Peter Wurm l-a somat oficial pe cancelarul Austiei să clarifice această situație. În plus, Peter Wurm a întrebat dacă pe lângă finanțarea COFAG, s-au plătit și finanțări AMS, date pentru munca cu normă redusă sau asistență pentru integrare. Din partea SPÖ, purtătorul de cuvânt Jan Krainer a etichetat această finanțare drept intolerabilă și iresponsabilă. "În timpul pandemiei de Corona, companiile ar fi trebuit să fie sprijinite pentru a salva locuri de muncă, nu pentru a finanța profiturile în detrimentul contribuabililor!", a declarat acesta. Krainer a solicitat demararea unei anchete. Din partea FPÖ, Christian Hafenecker, secretarul general al partidului, a declarat: "Compania deținută de fratele și tatăl cancelarului ÖVP Nehammer a realizat un profit total de 687.000 de euro în anii Corona 2020 - 2022. Aproape un sfert din aceast profit a provenit din finanțarea COFAG, ceea ce, evident, nu era deloc necesar din punct de vedere economic.".

Kremlinul a confiscat și Crucea Roșie: filiala rusă a organizației internaționale, condusă de un propagandist putinist, asociată cu tabere militare pentru copii și fabrici de armament
Internațional

Kremlinul a confiscat și Crucea Roșie: filiala rusă a organizației internaționale, condusă de un propagandist putinist, asociată cu tabere militare pentru copii și fabrici de armament

Putin a confiscat și Crucea Roșie. Filiala din Rusia, implicată în mașina de război a Kremlinului: participă la taberele militare pentru copii, unde minori de opt ani sunt învațați să mânuiască armele. Colaborează, de asemenea, cu organizații aflate pe lista sancțiunilor internaționale, acuzate de răpirea copiilor ucraineni. Citește și: Hainele chinezești suspectate că sunt produse prin muncă forțată, aproape să fie interzise în Europa. Principalul vizat, gigantul de fast fashion Shein Președintele filialei ruse, Pavel Savchuk, este un propagandist al lui Putin. Deși până în 2024 a fost membru al ONF, organizație aflată pe lista sancțiunilor internaționale, Savchuk a fost ales în 2022, membru în consiliul de conducere al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilunii Roșii (IFRC). Putin a confiscat și Crucea Roșie O serie de documente scurse de la Kremlin și obținute de publicația estonă Delfi arată cum Kremlinul dorește să transforme Crucea Roșie Rusă (CRR) în mașină de propagandă. Potrivit documentelor interne ale Kremlinului, președintele rus vrea să înlăture Comitetul Internațional al Crucii Roșii din teritoriile ocupate din Ucraina. Putin a ordonat ca, pe teritoriile ocupate, să se înființeze noi organizații-marionete, sub egida Crucii Roșii Ruse. Kremlinul a alocat deja Crucii Roșii Ruse 6,7 milioane de euro din bugetul de stat al Rusiei pentru 2024. Fondurile sunt destinate înființării a patru noi filiale regionale și a 62 de filiale locale în Donbas și zonele pe care Kremlinul le numește "teritorii eliberate". Conform principiilor de bază ale organizației internaționale a Crucii Roșii, filialele naționale au voie să opereze în altă țară doar cu permisiunea țării respective. Crucea Roșie a Ucrainei nu a dat o astfel de permisiune. În plus, în zonele de conflict, doar Comitetul Internațional al Crucii Roșii are voie să opereze. Potrivit documentelor, Crucea Roșie Rusă a primit bani și dintr-un buget ascuns, de miliarde de dolari, pentru a sprijini poziția lui Vladimir Putin înaintea alegerilor prezidențiale. Șeful Crucii Roșii ruse, membru al Frontului Popular Panrus Șeful CRR este Pavel Savchuk. În iunie 2022, acesta a fost ales în consiliul de conducere al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilunii Roșii (IFRC). După câteva luni, în decembrie, 2022, Savchuk a participat la câteva evenimente publice și a acordat diplome unor fabrici rusești care produc rachete și arme folosite în războiul din Ucraina. De asemenea, până în februarie 2024, apărea ca membru activ al organizației de propagandă a Kremlinului, Frontul Popular Panrus (ONF). ONF, fondat de Putin în 2011, se află pe lista sancțiunilor internaționale pentru sprijinirea războiului rus din Ucraina. Unul dintre liderii grupării, Marija Lvova-Belova, a fost acuzată de răpirea copiilor ucraineni din teritoriile ocupate și "integrarea" acestora în Rusia. În 2023, Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele ei. Într-o declarație scrisă, reprezentanții IFRC au recunoscut că sunt conștienți de rolul lui Savchuk în cadrul ONF, dar că, potrivit spuselor acestuia, nu mai e membru ONF din martie 2022. Însă numele lui Savchuk a fost eliminat de pe site-ul ONF abia în februarie 2024, după ce jurnaliștii au chestionat IFRC în legătură cu statutul acestuia. Parteneriat cu o organizație sancționată de SUA În ianuarie, 2024, Savchuk a semnat un acord între Crucea Roșie Rusă și Artek, o tabără de copii din Crimeea. Site-urile ambelor organizații se laudă cu fotografii cu Savchuk și directorul Artek, Konstantin Fedorenko, semnând contractul. Potrivit acordului, este "un pas important în consolidarea cooperării în educația tinerilor" și "deblocarea potențialului viitorilor lideri și cetățeni ai unei societăți responsabile". Doar că Artek, deținută de statul rus, a fost acuzată încă de anul trecut, la nivel internațional, că a răpit copiii deportați din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Atât tabăra Artek, cât și directorul acesteia, se află, din august 2023, pe lista sancțiunilor Departamentului de Stat al SUA. Conform declarațiilor oficialilor americani "Artek este o «tabără de vară» deținută de Guvernul Rusiei, situată în Crimeea ocupată de Rusia, care a preluat copii ucraineni care au fost ulterior plasați în programe extinse de reeducare «patriotică» și au fost împiedicați să se întoarcă la familiile lor". Copii învățați să mânuie arme Kremlinul folosește din ce în ce mai mult copiii în scopurile sale militare. Potrivit scurgerii de informații, filiera rusă a Crucii Roșii a fost implicată de mai multe ori în organizarea taberelor de antrenament "militar-patriotice" pentru copii. În documentele de la Kremlin există fotografii cu personalul Crucii Roșii Ruse la evenimentele de pregătire militară pentru tinerii ruși, unde copiii de până la opt ani sunt învățați să folosească arme de foc sau cuțite. De exemplu, în tabăra Spetsnaz din orașul Khanti-Mansiysk, copiii sunt întâmpinați de bărbați înarmați și exersează lupta corp la corp, abilitățile cu cuțitul și mânuirea puștilor Kalașnikov. Membrii ai Crucii Roșii Ruse se pozează împreună cu copii în uniforme militare. La un eveniment similar, organizat la Moscova, în februarie, veteranii armatei oferă pregătire militară copiilor mici îmbrăcați în costume de camuflaj. Copiii pozează cu personalul Crucii Roșii și cu puști Kalashnikov. Crucea Roșie internațională investighează Într-o declarație recentă, Federația Internațională a Crucii Roșii a afirmat că ia în serios toate informațiile apărute în presă și că va urma o investigație pe plan intern. În Suedia, țară care se numără printre cei mai mari donatori ai Crucii Roșii, reprezentanții organizației au afirmat că vor cerceta lucrurile și își vor asuma responsabilitatea. Ministerul de Externe al Suediei a declarat că așteaptă o acțiune fermă și rapidă a IFRC, inclusiv suspendarea sau excluderea Crucii Roșii Ruse din IFRC.

Hainele chinezești suspectate că sunt produse prin muncă forțată, aproape să fie interzise în Europa. Principalul vizat, gigantul de fast fashion Shein
Internațional

Hainele chinezești suspectate că sunt produse prin muncă forțată, aproape să fie interzise în Europa. Principalul vizat, gigantul de fast fashion Shein

Hainele chinezești Shein, interzise în Europa. UE vrea să interzică importul de produse realizate din muncă forțată. Sunt vizate, în special, produsele provenite din China. Dacă proiectul va fi aprobat, mărfurile suspectate că au fost produse prin muncă forțată nu vor mai fi acceptate pe piața unică europeană. UE vrea anchete Pe data de 5 martie, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord privind interzicea comercializării pe piața unică europeană a produselor realizate prin muncă forțată. Citește și: „Băieții deștepți” estimau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Legislația ar putea viza în special marfa provenită din China, suspectată că supune minoritatea uigură la muncă forțată. Conform acordului, statele membre sau Comisia Europeană trebuie să demareze anchete cu privire la presupusa muncă forțată în lanțurile de aprovizionare ale companiilor. Dacă se va dovedi utilizarea acesteia, produsele vor fi confiscate la frontiere și retrase de pe piața europeană. Comisia va stabili o listă de produse și zone de risc, în special cele în care munca forțată este organizată de stat. Lista va servi drept criteriu pentru deschiderea investigațiilor. Companiile care încalcă legislația vor fi amendate. Produsele lor vor putea fi permise din nou pe piață doar dacă dovedesc eliminarea muncii forțate din lanțul lor de aprovizionare. Lege similară, adoptată în SUA O lege similară a fost adoptată la sfârșitul anului 2021 de Congresul american. Aceasta interzice toate importurile de produse din regiunea Xinjiang, cu excepția cazului în care companiile din regiune pot dovedi că producția lor nu include muncă forțată. Autoritățile americane au condamnat de mulți ani practica de muncă forțată masivă efectuată de guvernul chinez împotriva minorității uigure. Anul trecut, mai mulți politicieni americani a cerut ca brandul chinez de fast fashion Shein să fie investigat în urma aparițiilor acuzațiilor că folosește munca forțată uigură. Hainele chinezești Shein, interzise în Europa Recent, parlamentarii francezi au propus o lege care să reglementeze comercializarea produselor fast fashion. Parlamentarii au invocat practicile abuzive și pericolele acestei industrii: dezastru ecologic, condiții de muncă inumane, pericole pentru sănătate. Legea propune creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor, introducerea unei penalizări ecologice de până la zece euro pe articol vândut și interzicerea publicității pentru produse și companiile producătoare. Legea ar viza în special firma Shein, gigantul chinez de producție a hainelor fast fashion. La sfârșitul anului 2023, Shein deținea o cotă de piață de 13% în Franța, situându-se pe locul al doilea în topul preferințelor consumatorilor francezi. Uigurii, forțați să muncească pentru Shein Shein, care își produce cea mai mare parte a mărfurilor în China, se confruntă de mai mulți ani cu critici. Printre altele, grupul este suspectat că folosește munca forțată a minorității uigure. Există și alte acuzații. Grupuri de advocacy și jurnalişti au descoperit că oamenii lucrează în ateliere nesigure, care nu au ferestre sau ieșiri de urgență. În 2021, potrivit unui raport al grupului elvețian de advocacy Public Eye, lucrătorii nu aveau contracte de muncă. Erau plătiți pentru fiecare articol de îmbrăcăminte produs, pentru a fi încurajați să muncească cât mai mult. Ajungeau să lucreze 75 de ore pe săptămână. În 2022, o investigație jurnalistică independentă arăta că aproape 83% dintre furnizorii companiei operau cu "riscuri majore". Cele mai multe încălcări au fost condițiile improprii de muncă și programul prelungit de lucru. 12% dintre furnizori au comis "încălcări de toleranță zero": munca prestată de minori, muncă forțată și probleme de sănătate cauzate de condițiile de muncă. La sfârșitul anului 2022, Shein a recunoscut problemele legate cu condițiile de muncă din fabricile furnizorilor și s-a angajat să le îmbunătățească. Munca forțată, fenomen global Munca forțată afectează aproximativ 27,6 milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Organizației Internaționale a Muncii (ILO). 11,8 milioane sunt femei și peste trei milioane, copii. Practicile de muncă forțată au crescut în ultimii ani. O comparație cu estimările globale din 2016 indică o creștere cu 2,7 milioane a numărului de persoane afectate între 2016 și 2021. Potrivit ILO, nici o regiune a lumii nu este scutită de munca forțată. Asia și Pacificul se situează pe primul loc în statistica globală (15,1 milioane). Urmează Europa și Asia Centrală (4,1 milioane), Africa (3,8 milioane), America (3,6 milioane) și statele arabe (0,9 milioane).

Putin a readus Gulagul în Rusia, la propriu: munca forțată din închisori a redevenit regulă iar companii de stat și private se îmbogățesc. Navalnîi a cusut uniforme pentru forțele OMON
Internațional

Putin a readus Gulagul în Rusia, la propriu: munca forțată din închisori a redevenit regulă iar companii de stat și private se îmbogățesc. Navalnîi a cusut uniforme pentru forțele OMON

Putin a readus Gulagul în Rusia. În 2021, Aleksei Navalnîi a intrat în greva foamei, denunțând actele de tortură la care era supus în închisoare şi lipsă de îngrijiri medicale. În ianuarie, 2024, vizibil slăbit, acesta le-a spus judecătorilor: "Primesc două căni de apă clocotită și două bucăți de pâine dezgustătoare. (...) Am zece minute la dispoziție. Și sunt obligat să mă sufoc cu această apă clocotită.". Citește și: Probabil cea mai scumpă șosea din România: centura Gura Humorului, care are doar zece kilometri, va costa aproape cât toată autostrada de centură din nordul Bucureștiului Navalnîi a murit în luna februarie, într-o colonie penitenciară, fost lagăr de muncă forţată în Uniunea Sovietică. Deși GULAG-ul a fost desființat oficial în 1960, Vladimir Putin a reintrodus oficial munca forțată ca formă de pedeapsă penală în 2017. Neoficial, munca forțată a fost însă mereu parte a ecuației, aducând bugetului de stat milioane de euro. În 2023, Rusia o ordonat construirea a trei lagăre de muncă forțată în zonele ocupate din Ucraina. Navalnîi, înghițit de "Lupul polar" Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a murit în colonia penitenciară IK-3, cunoscută drept "Lupul polar". Colonia se află la 65 km în interiorul Cercului Arctic, la 1930 km nord-est de Moscova. Este una dintre cele 25 de "colonii corecționale cu regim special" rezervate criminalilor în serie, violatorilor și prizonierilor politici. Foști deținuți au descris condițiile inumane la care au fost supuși, în timpul detenției în IK-3. Erau bătuți, încă de la sosire. Printre pedepse, erau forțati să stea în picioare, fără să se miște, în frigul arctic, în timp ce erau stropiți cu apă. "Lupul polar" a fost pe vremuri un lagăr de muncă forțată în sistemul GULAG. Din 1947 până în 1953, deținuții de aici erau forțați să muncească la construirea unei linii de cale ferată care avea să treacă prin nordul Siberiei. Putin a readus Gulagul în Rusia Potrivit estimărilor, zeci de mii de deținuți și-au pierdut viața. În 1954, la un an după moartea lui Stalin, noul guvern sovietic condus de Nikita Hrușciov a început să elibereze prizonierii politici și să închidă lagărele. Până la sfârșitul deceniului, practic toate "lagărele de muncă corecțională" au fost închise. GULAG-ul a fost desființat oficial în 1960. În 2017, Vladimir Putin a reintrodus oficial munca forțată ca formă de pedeapsă penală. În 2023, Rusia o ordonat construirea a 25 de închisori și trei lagăre de muncă forțată în zonele ocupate din Ucraina. Deținuții nu primesc mai nimic în închisori Rusia este lider în Europa în ceea ce privește populația penitenciară, potrivit unui raport al Consiliului Europei. În 2020, Rusia avea unul dintre cele mai mari bugete pentru închisori din Europa: 3,72 miliarde de euro. Bugetul zilnic alocat prizonierilor era de 2,63 euro, media europeană fiind de 41,74 de euro. Potrivit ONG-ului "Russia Behind Bars", renovarea clădirilor este realizată chiar de către deținuți, cu materiale de construcție pe care rudele lor sunt obligate să le cumpere. În închisori nu este asigurată nici măcar hrana zilnică necesară. Prizonierii mănâncă din alimentele trimise de rude. Condițiile de igienă sunt deplorabile. Accesul la medici sau medicamente este îngreunat, chiar și când suferă de o boală foarte gravă. Rata mortalității în închisorile rusești se ridică la 46,6 decese la 10.000 de deținuți. Nivelul mediu european e de 5,3. Zeci de miliarde de ruble din muncă forțată Din cauza războiului, forța de muncă în Rusia a scăzut drastic iar Kremlinul se bazează din ce în ce mai mult pe munca forțată din închisori. Potrivit ONG-urilor, de la începutul războiului din Ucraina, aproape 20.000 de persoane au fost arestate pentru că și-au exprimat opoziția față de război. Potrivit datelor Serviciului Federal al Penitenciarelor ruse (FSNI), în august, 2023, 26.000 de condamnați erau supuși muncii forțate. În 2022, Rusia a câștigat oficial aproximativ 20 miliarde de ruble, aproximativ 193 de milioane de euro, din munca forțată în închisori. Pe parcursul primelor cinci luni din 2023, trezoreria rusă încasase, oficial, 7,6 miliarde de ruble din munca forțată din coloniile penitenciare. S-a raportat că deținuții muncesc atât în marile companii de stat, precum Ozon și corporația de stat a Căilor Ferate Ruse, cât și în cele private. Navalnîi lucra uniforme pentru OMON Munca forțată în închisorile rusești a fost practicată însă și înainte de introducerea ei ca pedeapsă penală. Lagărele, construite în mare parte în timpul lui Stalin, sunt adesea situate în zone pe care Uniunea Sovietică dorea să le dezvolte economic, cu ajutorul muncii forțate. Drept urmare, lângă coloniile penitenciare erau construite ateliere de textile și fabrici de prelucrare a lemnului sau a metalului. Care funcționează și azi. Potrivit Olgăi Romanova, directorul organizației "Russia Behind Bars", în timpul detenției Navalnîi ar fi fost obligat să coasă uniforme sau veste de poliție pentru OMON, forțele speciale ale Ministerului de Interne. Munca forțată din penitenciare a fost și unul dintre mecanismele prin care oligarhii au strâns averi colosale în anii '90. Aceștia înființaseră case de comerț lângă fabricile coloniilor. Fabricile vindeau bunurile produse de deținuți către casele comerciale la prețuri extrem de mici. Casele de comerț le vindeau apoi cu suprapreț. Șefii închisorilor, mituiți gras Potrivit Olgăi Romanova, o parte din profiturile din munca condamnaților reveneau managerilor închisorii sub formă de mită. Datorită acestor fabrici, Serviciul Federal al Penitenciarelor a funcționat din totdeauna ca o mașină financiară puternică. Cu excepția a doi ani: înființarea unor comisii de supraveghere, cauzate de creșterea plângerilor privind condițiile de muncă, a provocat în 2008 și 2009 o prăbușire de 60% a producției din colonii. Profiturile au crescut apoi la loc. Potrivit unei anchete, în 2016, pe lângă subvenția bugetului federal, FSIN a câștigat aproximativ 50 de miliarde de ruble (în jur de cinci sute de milioane de euro), din producția din închisori. Cel mai mult, coloniile penitenciare produc alimente, îmbrăcăminte și textile. Oferă rar servicii de reparații pentru utilități publice sau lucrări de construcție. "Salariul" unui condamnat: vreo șase euro lunar Când Rusia a reintrodus munca obligatorie ca formă de pedeapsă penală, în 2017, autoritățile ruse au susținut că totul va fi în conformitate cu legile: deținuții vor fi angajați în specialitatea lor și vor primi salarii adecvate. Potrivit presei ruse, programul celor condamnați la muncă forțată a fost elaborat de oamenii de știință. Trezire la ora 6 dimineața, exerciții fizice, micul dejun și program de lucru de la 08:30 la 17:30, cu o oră de pauză de masă. După orele de lucru, deținuții au dreptul la "timp personal". Stingerea se dă la ora 22:00. Dacă salariul unei persoane care ispășește o pedeapsă într-o colonie rusă este în medie de aproximativ 13 mii de ruble (prin lege nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim), pentru munca forțată acesta va fi mult mai mare: de la 25 la 110 mii de ruble. Rapoartelor activiștilor pentru drepturile omului spun, însă, altceva: 27 de zile lucrătoare pe lună iar "salariile" variază de la 300 la 600 de ruble pe lună. Adică trei, respectiv șase euro pe lună. 80.000 de condamnați, sclavi Programul este neregulat și poate ajunge până la la paisprezece ore pe zi. "Unii lucrează douăsprezece sau paisprezece ore pe zi, ca sclavii, în fabricile coloniei", a decarat un tânăr trimis în colonia penală IK-2 (unde Aleksei Navalnîi și-a ispășit o parte din pedeapsă) pentru că a participat la demonstrații neautorizate. În plus, deţinuţii sunt ţinuţi într-o permanentă activitate. Când nu muncesc, sunt puși să-și facă și să-și desfacă patul, să-și împăturească și să-și desfacă hainele, sau să se uite ore întregi la televiziunea de stat. Cel mai mic pas greșit poate atrage o sancțiune. Anul trecut, Serviciul Federal de Penitenciare a raportat înființarea a 367 de centre corecționale cu capacitatea de a găzdui peste 40 de mii de condamnați pentru muncă forțată. În 2024, numărul acestor locuri este planificat să fie extins la 80 de mii.

România plătește cele mai mici pensii din UE, sub nivelul Bulgariei. Numai Letonia plătește mai puțin pentru pensia minimă, dar mai mult la cea medie. Unele state plătesc 13 pensii pe an
Economie

România plătește cele mai mici pensii din UE, sub nivelul Bulgariei. Numai Letonia plătește mai puțin pentru pensia minimă, dar mai mult la cea medie. Unele state plătesc 13 pensii pe an

România, cele mai mici pensii (UE). În Uniunea Europeană nu există un sistem uniform de calculare a pensiilor. Pensiile variază foarte mult de la o țară la alta. La fel, cheltuielile legate de costul vieții și nivelul de trai al pensionarilor. România, cele mai mici pensii (UE) În unele țări, precum Austria, nici nu există concepul de pensie minimă. În altele, precum Bulgaria, 45% din populație primește o pensie minimă. În unele țări se acordă a 13-a și chiar a 14-a pensie. Citește și: Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5. Soția juniorului, economistă la „Kebap Shop” În 2024, pensia minimă în România este de aproape 260 de euro iar cea medie, sub 430 de euro. Pensia minimă este pe penultimul loc în UE. Cea medie, pe ultimul loc. Luxemburg, cei mai bogați pensionari Cei mai bogați pensionari din Uniunea Europeană se află în Luxemburg. Pensia legală netă este echivalentă cu 86,7% din salariu pentru persoanele care se pensionează la 62 de ani. Pensia medie este între 3.000 și 4.000 de euro pe lună. Pensia maximă nu poate depăși 10.000 de euro, iar cea minimă, pentru cineva care a muncit 40 de ani și a plătit toate contribuțiile, este de 2.165 de euro. Pensia minimă pentru cineva care a contribuit timp de 26 de ani este de 1.407 de euro. Minimul olandez: 1.244 de euro În Olanda, o persoană primește, în medie, 89,2% din salariul brut când ajunge la pensie. Sistemul de pensii se bazează pe doi piloni. Pentru o persoană de 67 de ani există un venit de bază (AOW) de 1.244 de euro net pe lună, plătit de stat, indiferent de vechimea în muncă. Singura condiție: persoana trebuie să fi plătit cotizațiile de securitate socială. La această sumă se adaugă veniturile suplimentare: cota din salariu și vechimea în muncă. Cele mai mici pensii în Olanda sunt de 2.665 de euro și revin persoanelor care au lucrat în industria Horeca. Cei care au lucrat în industria comerțului primesc, în medie, o pensie de 3.170 de euro. În domeniul educației, pensiile încep de la aproximativ 3.800 de euro. Pensiile peste 4.000 de euro se înregistrează în domeniile informatică, servicii specializate, precum medicină, energie, finanțe sau minerit. Suedia, pensie cu coroane Pensionarii suedezi sunt și ei printre cei mai înstăriți din UE. În 2022, doar 1% dintre cei cu vârsta de 65 de ani sau peste trăiau în sărăcie. În timp ce pensia minimă este de aproximativ 1.000 de euro (11.849 de coroane suedeze), pensia medie este de aproximativ 2.100 de euro (24.200 de coroane). În 2024, plafonul anual pentru cea mai mare pensie este de 54.479 de euro (614.500 de coroane). Finlanda, diferențe pe regiuni În 2021, pensiile medii ale finlandezilor erau de aproximativ 1.784 de euro pe lună. În 2022, acestea au crescut, ajungând la 1.845 de euro pe lună. 10% dintre pensionarii finlandezi primesc mai mult de 3.000 de euro pe lună. Pensiile în Finlanda diferă în funcție de regiune. Cele mai mari s-au înregistrat în Kauniainen - 3.311 de euro, Espoo - 2.466 euro și Helsinki - 2.288 euro. Cele mai mici pensii din Finlanda le primesc rezidenții din Soini: 1.366 de euro. Austria vs Germania În Austria nu există conceptul de pensie minimă. Dacă o pensie este mai mică de 1.217 euro lunar, este considerată caz social. Se alocă, așadar, indemnizații compensatorii, astfel încât pensia să ajungă la cel puțin 1.325 de euro pe lună. În Austria se plătesc anual 14 pensii. Pensia medie, în Austria, este de aproximativ 2.000 de euro pe lună. Spre deosebire de Germania, unde pensia medie este de 1.543 de euro pe lună. Diferențele între cele două țări continuă să se adâncească și provoacă dezbateri în Germania. Unul dintre motivele diferențelor: salariile sunt semnificativ mai mari în Austria decât în Germania. Pensionarii primesc, în Austria, o pensie medie egală cu cel puțin 80% din salariul de bază. În Germania, pensia depășește cu puțin 50% din acesta. Apoi, în Austria, toți angajații sunt, în general, incluși în sistemul de pensie obligatorie pentru limită de vârstă și plătesc asigurări de pensie obligatorii, inclusiv cele de stat. Astfel, o vânzătoare în Austria ajunge să aibă o pensie lunară netă de 2.745 de euro. În Germania, cu excepția majorității persoanelor care desfășoară activități independente, toți angajații sunt, în general, incluși în sisteme de securitate obligatorii specifice angajatorului. Acestea sunt concepute foarte diferit în ceea ce privește contribuția/condiții de beneficii. În 2024, pensiile austriece vor crește cu 9,7%, dar cele din Germania vor crește doar cu 3,5%. Belgia premiază pensionarii Până în 2022, pensia medie a 70% dintre pensionarii belgieni era între 1.200 și 1.500 de euro pe lună. În prezent, cifrele guvernamentale arată că pensia medie, pentru o "carieră completă", adică 45 de ani de muncă și cotizații sociale, ajunge la 2.172 de euro pe lună. Începând cu 1 iulie 2024, va fi introdus și un bonus de pensie. Acesta va fi acordat celor care aleg să se pensioneze mai târziu. Se va ajunge, de la 3.775 de euro pentru primul an suplimentar lucrat după data pensionării anticipate, la 7.550 de euro pentru al doilea an suplimentar și la 11.325 de euro pentru al treilea. Suma totală a bonusului pentru cei care aleg să muncească trei ani după vârsta de pensionare: 22.650 de euro. În Franța, pensii bune pentru profesori În Franța, o persoană primește în medie 60% din salariul brut când ajunge la pensie. Potrivit celor mai recente date, pensia medie este de aproximativ 1.500 de euro pe lună. Pensiile celor care au lucrat în sectorul public de stat ajung la 1.924 de euro pe lună. Funcționarii publici teritoriali au, în general, o pensie de 1.182 de euro, funcționarii din spitale, 1.373 de euro. În medie, pensia lunară a unui chirurg este de 3.035 de euro. Profesorii din învățământul primar public au o pensie care pornește de la 2.542 de euro. Danemarca, 830 de euro minimum În Danemarca, pensia de stat cuprinde o sumă de bază și o sumă suplimentară. Suma de bază, medie, este de aproximativ 830 de euro (6.237 de coroane) pe lună. Suma suplimentară medie începe de la 900 de euro (6.728 de coroane). Pensia medie depășește, astfel, 1.700 de euro. Cea mai mică pensie din Danemarca este echivalentă cu suma de bază. Minerii spanioli, pensii mari În Spania, pensia medie națională este de 1.375 de euro. Sunt însă diferențe în funcție de regiuni. Nordul țării se află în fruntea listei comunităților cu cea mai mare pensie medie. Comunitatea autonomă cu cea mai mare pensie este Țara Bascilor, cu o medie de aproximativ 1.685 de euro. Urmează Asturias și Madrid, cu 1.640 și, respectiv, 1.590 de euro. Pe locul patru, Navarra, cu o medie de 1.548 de euro. Cele mai mici pensii s-au înregistrat în Extremadura, comunitate autonomă din Spania: 1.166 de euro. Cele mai mari pensii se înregistrează în industria mineritului (2.600 de euro pe lună), în domenii care implică risc crescut de toxicitate (1.800 de euro), marină (1.500 de euro) și în meserii cu risc de periculozitate (1.400 de euro). Cei care au avut meserii independente au pensii mult mai mici: 900 de euro pe lună. Fermierii italieni, sub 900 de euro În Italia, în medie, cuantumul lunar al pensiei pentru limită de vârstă este de 1.359 euro. Cele mai ridicate pensii se înregistrează în nord: 1.456 de euro. Cele mai mici pensii, în Tirolul de Sud: în medie 1.100 de euro pe lună. În Italia, în medie, un profesor în ciclul primar primește o pensie în jur de 1.600 de euro. Un fermier italian are o pensie de 890 de euro pe lună. Pensii mari în Malta, dar și viață scumpă În Malta, pensia medie este de aproximativ 1.200 de euro pe lună. Cu toate acestea, din cauza costului ridicat al vieții, una din trei persoane de peste 65 de ani este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială. Aproape 11% nu pot participa în mod regulat la o activitate de agrement, 7,6% nu își pot menține casa suficient de cald iarna și 6,6% nu își pot permite două perechi de pantofi. 33% nu își pot permite o vacanță anuală de o săptămână departe de casă și 15,4% nu își pot permite cheltuieli financiare neașteptate care ar putea apărea. O treime din pensionarii irlandezi trebuie ajutați În Irlanda, pensia plătită de stat trece puțin peste nivelul de o mie de euro. Trei din zece persoane de peste 66 de ani depind de ajutorul de protecție socială. Mulți nu pot acoperi noile costuri de vieții, în ceea ce privește sănătatea, transportul și locuință. 20% dintre cuplurile mai în vârstă și 40% dintre persoanele în vârstă care trăiesc singure nu ar face față unor cheltuieli lunare care să depășească 1.200 de euro pe lună. Pensia minimă în Cipru, cât cea medie în România Pensia minimă în Cipru este de 362 de euro, iar cea medie, de aproximativ 805 euro. La acestea se adaugă indemnizații pentru vechimea în muncă și vârsta de pensionare. Valoarea maximă a unei pensii de stat este de aproximativ 2.660 de euro. Există diferențe majore între pensionarii din sectorul public și cei din sectorul privat. Pe când un angajat la stat primește în medie o pensie de 1.000 de euro, cei din sectorul privat au o pensie de doar 685 de euro. La sfârșitul anului trecut, Ministerul Muncii și Asigurărilor Sociale a anunțat că pensia de bază va crește, astfel încât pensia minimă garantată de stat să ajungă la 411 euro. Cehia, pensie medie dublă față de România Majoritatea pensionarilor cehi primesc în prezent o pensie cuprinsă între 700 și o mie de euro (18 - 26 de mii de coroane), ceea ce corespunde cu aproximativ 70% din venitul lor anterior din muncă. Potrivit datelor Administrației Cehe a Securității Sociale, în 2023, valoarea medie a pensiilor a ajuns la aproximativ 800 de euro (20.216 de coroane). Din ianuarie 2024, pensia medie va crește cu 19 euro (20.693 de coroane). În Grecia, pensia minimă - triplă față de România În Grecia, pensia medie garantată de stat, în octombrie 2023, era de 792 de euro. În total, venitul mediu cumulat din pensii principale, auxiliare și bonusuri, se ridică la 950 de euro. Această pensie este primită de 52,16% dintre pensionari. O categorie de pensionari considerați în risc de sărăcie, 33,54%, primesc o pensie minimă de până în 700 de euro și sunt potențiali beneficiari ai prestației speciale de urgență de până la 150 de euro. Estonia a crescut pensia medie Pensiile în Estonia au crescut în 2023, ducând pensia medie la 700 de euro. Pensia minimă națională este de 336 de euro. În 2024, pensia medie a crescut la 776 de euro pe lună. Letonia, pensie minimă sub România Potrivit datelor Agenției de Stat de Asigurări Sociale, anul trecut, pensia medie pentru limită de vârstă în Letonia a fost de 530 de euro. Aproape 43% dintre pensionari primesc această pensie. Doar 6.000 de pensionari au o pensie de 1.500 de euro pe lună. Pensia minimă, în 2023, era de 136 de euro. Două treimi din populația letonă are pensii inadecvate. Lituania, nivel de pensii peste România În 2023, pensia medie în Lituania era de aproximativ 43% din salariul mediu național. În 2024, pensia medie pentru cei pensionați înainte de vreme va ajunge la 605 euro, adică 45,9% din salariul mediu. Pentru pensionarii cu vechimea necesară, aceasta va ajunge la 644 de euro, 48,8% din salariul mediu. Polonia plătește 13 pensii Din 2016 până în 2023, pensiile au fost majorate de mai multe ori și au fost plătite contribuții suplimentare, precum și a 13-a pensie. Partidul Lege și Justiție a promis, la sfârșitul anului trecut, că, dacă va fi reales, pensionarii vor beneficia în 2024 și de a 14-a pensie. În prezent, pensia medie în Polonia este de aproximativ 770 de euro (3.364 zloți). Cea mai mică pensie din 2024 (de la 1 martie 2023 până la sfârșitul lunii februarie 2024) este de 366 de euro (1.588 de zolți). Pensia minimă în Portugalia, dublă față de România La sfârșitul anului trecut, în Portugalia s-au anunțat majorările pensiilor. 6% pentru pensiile medii, de până la 1.018 euro, 5,65% pentru pensiile între 1.018 și 3.055 de euro și 5% pentru pensiile între 3.055 și 6.111 de euro. Pensiile minime, care acoperă în jur de două milioane de portughezi, vor crește și ele, între 5% și 6%, ajungând de la 480, la 509 euro. A existat și o controversă: liderul PSD, Luís Montenegro, a promis că va ridica venitul minim la 820 de euro, până în 2028. Declarația a generat așteptarea unei creșteri mai substanțiale a pensiilor minime. Însă Montenegro a rectificat, declarând că propunerea era destinată doar beneficiarilor Suplimentului de Solidaritate pentru Persoane Vârstnice (CSI). Aceștia sunt mai puțin de 200 de mii. Și Slovenia dă o pensie minimă mai mare decât România Pensia minimă în Slovenia este de 310 euro, cea mai mare este de aproape 4 mii de euro. Peste 40% dintre pensionarii din Slovenia primesc mai puțin de 700 de euro. În Slovenia, mai puțin de 50.000 de pensionari au o pensie între 800 și 900 de euro. O pensie de 900 de euro o primește, de exemplu, un lector la universitate. Majoritatea pensionarilor, peste 88.000, primesc între 600 și 700 de euro. Pentru aproape 80.000 de persoane, ale căror venituri sunt mult mai mici, statul trebuie să plătească diferența de până la 687,75 de euro, care este cuantumul pensiei garantate pentru viața profesională deplină și vârsta prescrisă. Bulgarii ne bat cu câteva zeci de euro Potrivit datelor guvernamentale, pensia medie în Bulgaria va crește în 2024, atingând suma 450 de euro (883 leva). De la 1 iulie, toate pensiile acordate până la sfârșitul anului 2023 vor fi mărite cu 11%. Pensia minimă va crește și ea, ajungând la aproximativ 296 de euro (580 leva). În Bulgaria, 45% din populație primește pensia minimă. Plafonul pentru pensia maximă este de 3.400 de leva (aproximativ 1.700 de euro), însă doar 2.211 de pensionari bulgari primesc o asemenea pensie. Croația, un pic sub Bulgaria, dar peste România Pensia medie în Croația este de 491 de euro. Cea mai mică pensie, pentru croații care au lucrat mai puțin de 19 ani, e de 266 euro. Cei care au o vechime între 20 și 24 de ani primesc în medie o pensie de 333 euro. Pensia medie pentru cei care au lucrat între 25 și 29 de ani este de 430 de euro. Persoanele cu 30 de ani de vechime au o pensie medie de 535 de euro. Peste 46 de ani de vechime în muncă, pensia medie este de 913 euro. În prezent, 13.622 de persoane primesc această pensie. Pensiile de invaliditate sunt de 374 euro, iar cele de urmaș, 431 euro. Slovacia, bonus de Crăciun În Slovacia, din 2020, pensionarii primesc un bonus de Crăciun, denumit și a 13-a pensie. Bonusul nu este o pensie întreagă, ci este calculat în funcție de cuantumul pensiei primite. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât bonusul scade. Inițial, acest bonus a pornit de la 50 de euro (pentru cei cu pensii de peste 900 de euro), cel mai mare fiind de 300 de euro. În prezent, s-a luat în calcul o sumă fixă pentru a 13-a pensie: 606 euro, cuantumul unei pensii medii. Ungaria, a 13-a pensie: 530 de euro Potrivit Legii pensiilor, pensiile trebuie majorate în luna ianuarie a fiecărui an cu o sumă egală cu inflația estimată pentru anul dat. În Ungaria, pensia medie, la finalul anului trecut, era de aproximativ 530 de euro (218.000 forinți). Pentru cei care au împlinit 65 de ani și au muncit cel puțin 20 de ani, pensia este de aproape 600 de euro (230.700 de forinți). Vechimea în muncă poate aduce o pensie de aproape 870 de euro (338.900 forinți) Pensiile pentru persoanele cu handicap sunt de 319 euro (123.700 forinți), iar pensiile de urmași în jur de 280 de euro (108.200 forinți). Și în Ungaria se plătește a 13-a pensie. Plata se face în luna februarie. A 13-a pensie va fi echivalentă, de anul acesta, cu pensia medie, majorată: 560 de euro (între 220-230 de mii de forinți).

Comasarea alegerilor, o excepție în UE, aplicată în special de state cu regim federal sau regional. Nici un stat organizat administrativ ca România nu folosește suprapunerea electorală
Internațional

Comasarea alegerilor, o excepție în UE, aplicată în special de state cu regim federal sau regional. Nici un stat organizat administrativ ca România nu folosește suprapunerea electorală

Comasarea alegerilor, o excepție în UE, deși există mai multe state membre ale Uniunii care organizează mai multe tipuri de alegeri în aceeași zi. Dar aceste state sunt, cu precădere, federale, precum Germania, sau monarhii cu structură federală, ca Belgia și Spania. Comasarea alegerilor, o excepție în UE Italia, deși republică parlamentară, are și cinci regiuni autonome, guvernate de Consilii regionale. În Irlanda, alegerile europene sunt, în mod frecvent, comasate cu cele locale. Sunt, însă, considerate alegeri de ordin secund. În Austria, recenta posibilitatea a comasării alegerilor europene cu cele pentru Consiliul Național a stârnit controverse. ÖVP intenționează să declanșeze alegeri anticipate pentru Consiliul Național, programate pentru luna septembrie, de frica rezultatelor la alegerile europene. Neimportantele alegeri europene irlandeze Irlanda organizează în mod sistematic alegerile europene în aceeași zi cu cele locale. În 2019, Matt Carthy (europarlamentar din 2014 până în 2020) declara că alegerile europene au fost întotdeauna considerate de irlandezi drept alegeri "de ordin secund". "Nu s-a schimbat prea mult în percepția alegătorilor asupra alegerilor europene, în ultimii cinci ani. Sunt considerate încă alegeri de ordin secund, (...) există azi oameni care își exprimă surprinderea când aud de aceste alegeri", arăta Carthy. Citește și: Cum îți poți calcula singur pensia pe care o vei avea de la 1 septembrie, când intră în vigoare noile reguli de recalculare. Avantajați, pensionarii care au muncit peste 25 de ani Nici în 2023 percepția nu s-a schimbat. Alegerile pentru Parlamentul European sunt deja patentate ca nesemnificative. Prezența la vot este, în general, foarte mică. Criticii observă că dezinteresul publicului pentru europarlamentare este cauzat și de faptul că politicienii irlandezi, o dată ajunși în Parlamentul European, "dispar de pe radar" în timpul celor cinci ani petrecuți la Bruxelles. În prezent, Irlanda are 13 europarlamentari. În urma unei rezoluții adoptate în iunie 2023 de către Parlamentul European, această țară ar mai putea câștiga un loc. "Mama tuturor alegerilor" belgiene Anul acesta, pe 9 iunie, pe lângă alegerile pentru Parlamentul European, Belgia va alege și un nou guvern. Comasarea alegerilor nu este, însă, o noutate pentru Belgia. În 2014, pe 25 mai, belgienii au avut trei alegeri în aceeași zi: cele pentru parlamentele federale, cele locale și europarlamentarele. Presa a descris acea zi drept "mama tuturor alegerilor". Comasarea alegerilor a fost decisă și pentru că, la începutul anilor 2000, Belgia s-a confruntat cu alegeri regionale sau federale, în medie, o dată la doi ani. Potrivit lui Carl Devos, profesor la Facultatea de Științe Politice și Sociale a Universității din Gent, "Deși, în federațiile normale, alegerile numeroase nu sunt considerate o anomalie, în federația belgiană sui generis, acest număr mare de alegeri e o povară. Prin urmare, s-a decis limitarea numărului de alegeri și concentrarea lor în aceeași zi.". În al doilea rând, comasarea are legătură și cu reformele politice. În trimpul celei de-a patra reforme (1993), s-a decis ca parlamentele regionale din Belgia să aibă un mandat de cinci ani, astfel ca toate alegerile regionale să poată fi organizate în aceeași zi cu alegerile europene. Ca urmare a așa-numitului "Acord papion" privind cea de-a șasea reformă instituțională a statului federal, finalizată în octombrie 2011, mandatul legislativ federal a fost prelungit de la patru la cinci ani, începând cu alegerile din 2014. Tradiție germană: local + european În 2024, alegerile pentru consiliile locale din Baden-Württemberg vor avea loc în aceeași zi cu cele europene: pe 9 iunie. Combinarea alegerilor locale și europene este în Germania o tradiție de mulți ani. În 1994, 2004, 2009, 2014 și 2019, într-o singură zi, au fost aleși atât membri pentru Parlamentul European, cât și membri pentru consiliile regionale, municipale și locale. Recent, ministrul de Interne din Baden-Württemberg, Thomas Strobl, a declarat că, în Germania, organizarea alegerilor locale și europene în aceeași zi și-a dovedit eficiența în timp. "Alegătorii și agenții electorali trebuie să meargă o singură dată la secția de votare, iar municipalitățile suportă mai puține costuri și mai puțin efort organizatoric", a argumentat acesta. Italia: local, regional și european Pe 25 ianuarie 2024, Consiliul de Miniștri a aprobat "Ziua alegerilor". Potrivit decretului, alegerile europene, care vor avea loc sâmbătă, 8 iunie, respectiv duminică, 9 iunie, vor fi combinate cu alegerile administrative și cu cele regionale. Comasarea alegerilor europene cu cele naționale nu este ceva nou nici în Italia. În 2004, în zilele de 12 și 13 iunie, au avut loc alegerile europene, concomitent cu alegeri pentru președintele consiliului regional din regiunea autonomă Sardinia, a președinților și consiliilor a 62 de provincii ale regiunilor cu statut ordinar și a primarilor și consiliilor din 4.518 comune. În 2009, alegerile europene au avut loc în aceeași zi cu cele locale. În 2014, alegerile europene au fost organizate, concomitent cu cele locale, dar și cu cele regionale din Abruzzo și Piemonte. În 2019, ziua alegerilor europarlamentare, 26 mai, a coincis cu alegerile locale, și regionale din Piemont. Spania, multe tipuri de regiuni, puține alegeri, dar comasate Alegerile din Spania cuprind patru tipuri diferite: generale, regionale (pentru comunitățile autonome), locale și cele pentru Parlamentul European. Alegerile generale și alegerile regionale au loc de obicei la încheierea mandatului legislativ național sau regional, care se întinde pe patru ani. Alegerile pentru consiliile locale (inclusiv alegerile municipale și insulare) și alegerile pentru Parlamentul European urmează date fixe. În 1987, la mijlocul celei de-a doua legislaturi după aderarea Spaniei și Portugaliei la Comunitățile Europene, în Spania alegerile europene au fost comasate cu alegerile regionale, municipale și locale. Ceea ce s-a întâmplat și în 1999 și 2019. În Spania sunt comasate și alegerile naționale: în 2023, pe 28 mai au fost organizate alegeri municipale, regionale și locale. Austria, o situație rară 2024 este un an crucial pentru Austria. În total, vor avea loc șapte alegeri, la aproape toate nivelurile politice. Cele mai importante alegeri vor fi, însă, alegerile pentru Consiliul Național, programate pe 29 septembrie. Însă, cum rezultatele europarlamentarelor vor avea un impact asupra celor pentru Consiliul Național, ÖVP, în cădere față de FPÖ, ar plănui să declanșeze alegeri anticipate. "Dacă alegerile sunt anticipate, atunci singura opțiune este combinarea cu cele europene", a declarat un oficial de rang înalt al ÖVP. Potrivit lui Robert Stein, care a condus departamentul pentru alegeri la Ministerul de Interne timp de mai mulți ani, comasarea alegerilor ridică mai multe probleme. În primul rând, infrastructura: fiind alegeri complet diferite, vor exista și două liste de vot complet diferite, plicuri electorale, buletine de vot diferite trimise prin poștă. Există, deci, riscul de a apărea greșeli în imprimarea acestora. În al doilea rând, procesul de vot se va complica: timpul de așteptare la secții se va dubla, ceea ce va descuraja participarea la vot. Nici factorul uman nu trebuie ignorat: deciziile unui votant, care trebuie să aleagă pentru două lucruri diferite, ar putea fi confuze. Deși ÖVP a declarat public că nu vrea alegeri anticipate, la o întâlnire a liderilor ÖVP de țară pe 14 ianuarie s-a votat votat în favoarea acestora. Cu toate acestea, potrivit unui sondaj, 56% dintre alegători s-au declarat contra comasării celor două alegeri. O decizie în acest sens poate fi luată până cel târziu la începutul lunii martie.

Suedia, înecată în sânge de către imigranți: sute de atacuri cu bombe și arme de foc pe tot teritoriul țării în 2023, zeci de morți. Violența extremă, provocată de luptele între bande
Internațional

Suedia, înecată în sânge de către imigranți: sute de atacuri cu bombe și arme de foc pe tot teritoriul țării în 2023, zeci de morți. Violența extremă, provocată de luptele între bande

Suedia este cotropită de bande criminale. În Uniunea Europeană, această țară a devenit unul dintre liderii violenței mortale provocate de arme de foc. A surclasat multe țări din Europa de Est, fiind la egalitate cu Croația. Sute de oameni, victime colaterale ale războaielor dintre bande, au fost omorâți în ultimii ani. Atacurile cu bombă asupra clădirilor rezidențiale sunt la ordinea zilei. Aproape săptămânal, sunt raportate explozii în majoritatea orașelor, inclusiv Stockholm și Göteborg. Poliția se declară învinsă. Guvernul a cerut ajutorul armatei. Peste o sută de atacuri cu bombă în 2023 Potrivit celui mai recent raport ONU privind violența letală în lume, Suedia a devenit o "excepție notabilă" din cauza creșterii violenței. În comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, Suedia a atins unul dintre cele mai înalte niveluri de violență mortală cu arme: 40% dintre crime sunt cauzate de folosirea armelor de foc. În 2022, au fost înregistrate 88 de explozii și 101 tentative de atac cu explozibil, potrivit datelor poliției suedeze. Au fost 391 de atacuri cu arme de foc, care s-au soldat cu 62 de morți. Citește și: Românii, preferați de angajatori din Franța și Germania, atât în dauna altor europeni, cât și a asiaticilor. România își acoperă deficitul de forță de muncă din Sri Lanka și Nepal În 2023, Suedia a devenit lider al violenței letale provocate de arme de foc între țările nordice. Până la 15 august 2023, în țară au fost deja înregistrate peste o sută de atacuri cu bombe. Anul trecut, în Suedia au fost împușcate de nouă ori mai multe persoane decât în Danemarca, Finlanda și Norvegia la un loc. Dacă în Danemarca, Norvegia și Finlanda s-au înregistrat câte două decese în fiecare țară provocate de arme de foc (în Finlanda, unul a fost accident de vânătoare), în Suedia, numărul acestora este de 53. Septembrie negru. Guvernul cheamă armata Septembrie 2023 a fost cea mai mortală lună din ultimii patru ani în Suedia. Bilanțul poliției la finalul lunii: 11 morți în urma conflictelor dintre bande rivale. Printre victimele colaterale: trei copii, doi tineri studenți din Stockholm, o profesoară, omorâtă de o explozie, în casa sa, la 80 de kilometri de capitala Suediei, și un bărbat de 70 de ani, ucis tot de o explozie, în timp ce se afla într-un bar din Sandviken. Guvernul minoritar de centru-dreapta, care a ajuns la putere anul trecut cu sprijinul democraților anti-imigranți, nu a reușit până acum să controleze violența. Premierul a promis că va face eforturi pentru a mări paza, pedepse mai dure pentru încălcarea legii armelor și legi mai aspre pentru deportare. Însă, după seria de crime din septembrie, guvernul suedez a admis neputința poliției în fața bandelor criminale. "În nici o altă țară din Europa nu se întâmplă așa ceva", a declarat premierul Ulf Kristersson. Acesta a cerut sprijinul armatei pentru a stopa și a combate criminalitatea bandelor. Suedia este cotropită de bande criminale Valul de violențe care a ucis până acum sute de persoane a început în 2015, în Rinkeby, un cartier la nord de Stockholm. Nucleul a fost un grup de adolescenți, ai căror părinți erau imigranți din Somalia, cunoscut drept "Rețeaua Rinkeby". Tinerii nu mergeau la școală, petreceau tot timpul împreună și comiteau felurite infracțiuni, din ce în ce mai grave. Conflictul a început pe 22 iulie 2015, când "Rețeaua Rinkeby" a jefuit un birou dintr-o suburbie a Stockholmului. Prada: 200.000 de euro. Unul dintre tineri, de 16 ani, care ajutase la planificarea jafului, s-a simțit jignit că nu i s-a permis să participe la acțiune. Ca să se răzbune, și-a ucis prietenul, un alt tânăr, de 19 ani, cel care a condus jaful. Tânărul de 16 ani a fost împușcat a doua zi. Cei doi au fost îngropați unul lângă altul. După aceste crime, s-a declanșat o reacție în lanț. "Rețeaua Rinkeby" s-a împărțit în două bande rivale: "Shottaz" și "Dödspatrullen". A urmat o serie de confruntări fatale, provocate de disputa asupra controlului în comerțul de droguri, dorința de a se ridica în ierarhia bandelor, sau de simple insulte ale onoarei. Violențele s-au extins inițial în Malmö și Göteborg, însă bandele s-au ramificat apoi în toată țara. Investiții masive în poliție Cercetările efectuate de Brå (Consiliul Național pentru Prevenirea Criminalității) arată că, în anii ‘90, aproximativ 90% din cazurile de crimă care implicau arme de foc au fost rezolvate. Potrivit Brå, în perioada 2017-2019, doar 33% din totalul omuciderilor cu arme de foc în mediul criminal au fost rezolvate. Finanțarea pentru poliție a crescut în 2022. Este pevăzut ca, până în 2026, bugetul anual pentru sistemul de justiție să crească cu 21 de miliarde de coroane (echivalentul a 1,9 miliarde de euro). Este prevăzut, de asemenea, ca numărul personalului poliției să crească la 50.000, în următorii zece ani. Experții sunt însă sceptici că toate aceste măsuri vor fi de folos. Potrivit lui Manne Gerel, criminolog și expert în bande criminale la Universitatea din Malmö, simpla angajare a mai multor ofițeri de poliție nu va rezolva problema fundamentală cu care se confruntă poliția - calificarea adecvată: "Se angajează o mulțime de oameni noi, dar aceștia nu primesc pregătirea de care au nevoie pentru a investiga în mod eficient bandele criminale.". Gerel a criticat și reforma instituției poliției: în loc să se întărească echipele de omucideri la nivel local, autoritatea a fost centralizată. "Astfel, s-a pus accentul pe Stockholm, deși bandele devin din ce în ce mai active în alte părți ale țării", a adăugat expertul. Arme din Ucraina ajung pe teritoriul suedez Aproximativ o mie de arme sunt introduse ilegal în Suedia, în fiecare an. Autoritatea vamală suedeză a declarat că, în medie, sunt introduse ilegal în țară aproximativ trei arme de foc pe zi. Atât rutele, cât și calitatea acestora s-au schimbat. Dacă până acum câțiva ani armele de foc proveneau din țările balcanice, fiind în mare parte de categorie B, semiautomate sau cu repetiţie (pistoale sau revolvere), în prezent există competiția unui nou furnizor: zona de război din Ucraina. Iar aceste arme fac parte din categoria A, fiind arme de foc militare automate. Ceea ce transformă Suedia din ce în ce mai mult într-un teren de război.

Românii, preferați de angajatori din Franța și Germania, atât în dauna altor europeni, cât și a asiaticilor. România își acoperă deficitul de forță de muncă din Sri Lanka și Nepal
Economie

Românii, preferați de angajatori din Franța și Germania, atât în dauna altor europeni, cât și a asiaticilor. România își acoperă deficitul de forță de muncă din Sri Lanka și Nepal

Românii muncesc afară, România aduce asiatici. Uniunea Europeană a înăsprit legile privind imigrația. Și din această cauză, majoritatea statelor membre suferă de un deficit al forței de muncă. Mari angajatori din Germania și Franța caută, în prezent, muncitori din țările membre, România fiind printre preferate. Pe de altă parte, România și-a deschis larg porțile muncitorilor din țările asiatice, în special din Sri Lanka și Nepal. Citește și: Fabuloasele vacanțe și cumpărături ale baronului PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, în Dubai, Maldive sau Courchevel: doar la Chanel a făcut shopping de peste 7.000 de euro Deși, în sondaje, majoritatea acestora se declară mulțumiți de condițiile din țara noastră, la firul ierbii există semnale de alarmă: salarii mai mici decât cele promise, condiții de cazare inumane și exploatare a muncii. Cauzele: firmele care intermediază angajarea lor în România. Aceleași cauze au provocat, în anii trecuți, scandaluri în Franța și Germania. Drept urmare, legi au fost modificate, iar angajatorii, falimentați. Românii salvează viile franțuzești Angajatorii francezi îi laudă pe muncitorii români veniți în Franța. Pentru Jean-Luc Métayer, viticultor în Charente, aceștia sînt oameni fideli și de încredere. Métayer a angajat în jur de cincizeci de români, plătiți între 1.800 și 2.000 de euro net, pentru a asigura tăierea, ridicarea și recoltarea viței de vie. "Nu mai găsim nici un francez dispus să facă această meserie", susține Métayer. În Bretania, Ronan Le Nezet, consilier local la primăria din Pontivy, spune că muncitorii români sunt "un panaceu" pentru regiune. În prezent, în triunghiul Loudéac - Ploërmel - Pontivy există o comunitate de aproape 1.600 de români. Mulți lucrează în industria agroalimentară. De asemenea, îngrijitorii și medicii români au umplut golul în "deșertul medical" care devenise Bretania Centrală. Deși azi au devenit indispensabili, în anumite sectoare și regiuni, muncitorii români nu au fost din totdeauna bine primiți. În 2012, în Bray, o comună din Nordul Franței, prezența muncitorilor români pe șantierul Serqueux-Gisors a revoltat localnicii. Primarul din Forges-les-Eaux, Michel Lejeune, i-a chestionat la vremea respectivă pe angajatori: aveau contracte legale? Ce salarii primeau românii? În fața revoltei, angajatorii au evidențiat impactul șantierului asupra comerțului local: mulți muncitori sunt cazați în regiune, mănâncă în restaurantele din zonă și fac cumpărături în magazinele locale. Apoi au conchis: au angajat muncitori români, pentru că în zonă nu au fost găsite "abilitățile necesare". Unul dintre scandalurile majore, privind muncitorii români în Franța, a izbucnit însă în 2013. Abatoarele Gad din Bretania au fost acuzate de exploatarea acestora. Gad îi angajase, semnând un contract cu o firmă subcontractoare din București. Deși serviciile muncitorilor erau facturate cu 1.425 euro brut, pentru 151,67 ore lucrate, plata se făcea către firmă. Iar firma oprea din salarii cheltuielile de deplasare, cazarea și masa. În realitate, muncitorii primeau 557,82 euro net lunar. După o săptămână de la dezvăluiri, abatorul, care avea oricum probleme financiare, a fost închis. Germania preferă români și polonezi Muncitorii români sunt printre cei mai căutați de angajatorii germani. Totuși, la sfârșitul anului 2023, un anunț al companiei DHL a provocat câteva polemici în societatea germană. DHL voia să angajeze livratori, în special din România și Polonia. Salariul oferit pornea de la 16 euro pe oră, plus "beneficii". Au apărut întrebări: de ce compania preferă să angajeze din România și Polonia, când există germani care "ar visa la un asemenea salariu"? În plus, de ce nu au vizat și muncitorii veniți din țările asiatice? Nikola Hagleitner, director Poștei (preluată de DHL), a tranșat problema: "Recrutăm, bineînțeles, și cetățeni din Germania, dar din străinătate, preferăm România și Polonia". Hagleitner a adăugat că scopul DHL este ca aceștia să rămână angajați permanenți ai companiei. Germania a început să înlocuiască forța de muncă existentă cu muncitori din România, Polonia și Bulgaria, după extinderea UE spre est. În 2019, marea parte a lucrătorilor migranți proveneau din România și erau angajați în special la abatoare. În 2020, a izbucnit scandalul de la Tönnies, cel mai mare abator din Germania. Condițiile de muncă ale românilor au devenit subiect de prima pagină. Aproape o mie de angajați români s-au îmbolnăvit de Covid, în unitățile de cazare colective. S-a descoperit că erau cazați în grupuri de opt sau zece, în apartamente deținute de companie. Chiria, de 200 de euro de persoană, era de două-trei ori mai mare decât chiria medie plătită în regiune. Au ieși la iveală și alte nereguli. Angajările se făceau prin firme subcontractoare din România, prin contracte care eliberau angajatorul de plata taxelor pentru angajați. Astfel, deși muncitorii primeau salariu de la angajator, nu beneficiau de asigurările din Germania. Taxele erau plătite în România. Sistemul era folosit de multe abatoare din Germania. Economiile angajatorilor erau semnificative. Afacerea a declanșat o competiție acerbă între firmele subcontractoare. Pentru a atrage cât mai mulți muncitori, acestea promiteau condiții inexistente. Oamenii erau supuși unui stres fizic și mental. Ajungeau să lucreze cel puțin 60 de ore pe săptămână. Lucrau atât ziua, cât și noaptea, la temperaturi extrem de scăzute. Mulți se îmbolnăveau, însă, nefiind asigurați de statul german, nu își permiteau să meargă la doctor. În urma scandalului, legile privind angajare muncitorilor străini au fost schimbate. De la 1 ianuarie, 2021, angajările prin firmele subcontractoare, în industria cărnii, au fost interzise prin lege. În prezent, aproximativ o jumătate de milion de români muncesc în Germania. Toți au aceleași drepturi și beneficii sociale precum angajații germani. Românii muncesc afară, România aduce asiatici Guvernul României încurajează muncitorii din țările asiatice să vină în țara noastră. Numărul permiselor de muncă acordate de România cetățenilor din afara Uniunii Europene a crescut constant în ultimii ani. Astfel, țara noastră a devenit o destinație din ce în ce mai populară pentru lucrătorii migranți, în special pentru cei veniți din Sri Lanka și Nepal. Potrivit unui raport publicat la sfârșitul anului trecut, numărul anual de permise de muncă eliberate cetățenilor din afara UE s-a triplat între 2013 și 2022. În 2022, România a acordat 31.000 de permise de muncă. Cele mai multe au fost eliberate pentru cetățenii din Sri Lanka. În 2022, acestea au depășit 50% din totalul permiselor UE. Permisele eliberate cetățenilor din Nepal au reprezentat 22% din totalul permiselor de muncă din UE. Potrivit economica.net, în 2023, aproape 75.000 de cetăţeni străini aveau permis de muncă în ţara noastră. Peste 45% dintre aceștia sunt din Nepal şi din Sri Lanka. Pentru 2024, Guvernul României a stabilit un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România. În mod similar, în ianuarie, 2024, Guvernul din Sri Lanka a anunțat că intenționează să creeze 100.000 de oportunități suplimentare de locuri de muncă în străinătate. Guvernul din Sri Lanka își încurajează oamenii să muncească în străinătate. Sunt organizate târguri, ateliere și seminarii pentru a-i convinge să plece. Emigrarea este promovată ca un act aproape patriotic. Familiile muncitorilor plecați în străinătate sînt "onorate" în festivități publice. Copiii lor primesc materiale școlare sau burse. Potrivit Băncii Centrale din Sri Lanka, în 2023, remitențele muncitorilor care lucrează în străinătate au fost de 5,4 miliarde de dolari. Asiaticii, adesea abuzați în România Potrivit unor sondaje, 53% dintre angajații care provin din țări asiatice sunt mulțumiți de condițiile de angajare din România. Dar, potrivit unor reportaje, mulți se se plâng de condițiile pe care le au în țara noastră, acuzând exploatarea. În decembrie 2023, un reportaj difuzat pe Al Jazeera avertiza: locurile de muncă și condițiile care îi așteaptă pe srilankezii ajunși în România abia seamănă cu oportunitățile pe care le oferă agențiile de angajare din Sri Lanka. Pentru a-și asigura job-ul și permisul de muncă, muncitori din Sri Lanka sunt nevoiți să plătească taxe agențiilor de recrutare. Acestea variază între 3.000 și 3.500 de euro. Cum salariul mediu lunar în Sri Lanka este de aproximativ 89.800 rupii (în jur de 260 de euro), muncitorii sunt nevoiți să se împrumute. Unul dintre muncitorii intervievați a declarat că i se promisese un salariu de 800 de euro, pentru o slujbă de menaj. În România a fost angajat la un fast food, pentru un salariu de 500 de euro. Pentru a putea plăti împrumutul, muncitorul a fost nevoit să-și ia un al doilea job. Astfel, după ce pregătește zilnic peste 200 de hamburgeri, livrează mâncare la pachet cu motocicleta. Face în jur de 14 livrări zilnic. Este cazat într-un apartament, împreună cu alți paisprezece bărbați. Ca să econimisească bani, mănâncă orez și linte. Povestea sa este confirmată și de ceilalți intervievați. Un tânăr de 27 de ani, mecanic de meserie, a fost nevoit să-și părăsească țara, pentru că nu găsea de lucru. A apelat la o agenție de intermediere. Aceasta i-a făcut rost de permis de muncă, promițându-i un job în salubritate. Când a sosit în București, i s-a spus că permisul nu este valabil. A primit un permis temporar și în prezent, se luptă cu birocrația românească. Pentru a-și permite să plătească împrumutul făcut, pentru a plăti agenția de recrutare, s-a angajat la o firmă de livrare de mâncare. Muncește 15 ore pe zi. Chestionat în legătură cu taxele percepute de agențiile de recrutare din Sri Lanka sau Nepal, un purtător de cuvânt al Ministerului Muncii a declarat că statul român nu impune alte plăți lucrătorilor străini, în afara taxelor obișnuite pentru permisele de muncă. "Miile de euro plătite de muncitori reprezintă costuri externe asociate firmelor și agențiilor de recrutare", a declarat acesta.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră