marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7300 articole
Ramona Emilian

Eveniment

Proprietarul platformei de mesagerie Telegram, arestat la Paris. Pavel Durov, acuzat că permite Telegram asocierea cu infracțiuni

Durov a fost arestat la Paris. Patronul şi fondatorul platformei de mesagerie online Telegram, miliardarul franco-rus Pavel Durov, a fost reţinut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în apropiere de Paris, în baza unui mandat de arestare emis de anchetatorii francezi în legătură cu diverse infracţiuni ale mesageriei sale criptate, au indicat surse apropiate dosarului, confirmând informaţiile difuzate de posturile TF1 şi LCI. Durov a fost arestat la Paris Durov, în vârstă de 39 de ani, venea de la Baku şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde avea prevăzută o cină, a declarat o sursă apropiată dosarului. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul El urmează să fie prezentat justiţiei duminică. Ofmin, autoritatea franceză responsabilă cu lupta împotriva violenţelor contra minorilor, emisese un mandat de arestare pe numele lui Pavel Durov într-o anchetă preliminară pentru diverse infracţiuni precum escrocherie, trafic de droguri, hărţuire online, criminalitate organizată, apologia terorismului şi fraudă, a explicat o altă sursă apropiată dosarului. Acuzele Justiţia franceză îi reproşează lui Pavel Durov că, prin absenţa moderării conţinuturilor pe Telegram şi necolaborarea cu anchetatorii, nu a acţionat împotriva utilizării delictuale a mesageriei sale de către unii abonaţi. 'Ajunge cu impunitatea Telegram', a declarat unul dintre anchetatori, mirat că Durov, deşi ştia că este dat în urmărire în Franţa, a decis totuşi să vină la Paris. Pe Telegram, mesageria online lansată în 2013 de Pavel Durov şi fratele său, Nikolai, şi având sediul social în Dubai, comunicaţiile sunt criptate de la un capăt la altul. Telegram s-a poziţionat în contracurent cu platformele online americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale ale utilizatorilor. Compania s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatori. Platforma criptată Într-unul din rarele sale interviuri, Durov a spus, în aprilie, în Dubai, că a avut ideea de a lansa o platformă criptată după ce fusese supus la numeroase presiuni din partea autorităţilor ruse în epoca reţelei social VK, pe care o crease în Rusia şi pe care între timp a vândut-o, părăsind ţara în 2014. El a spus că a încercat apoi să se instaleze la Berlin, Londra, Singapore sau San Francisco, însă a optat pentru Dubai, pentru mediul de afaceri şi 'neutralitatea' sa. 'Cred că facem o treabă bună cu Telegram, cu 900 milioane de utilizatori, care vor depăşi probabil miliardul de utilizatori lunari activi peste un an', a afirmat el. În emiratul din Golf, Telegram s-a pus la adăpost de regulile de moderare în contextul în care Uniunea Europeană şi Statele Unite pun presiune pe marile platforme pentru a elimina conţinutul declarat ilegal. Cu grupuri de discuţii ce pot găzdui până la 200.000 de persoane, mesageria este acuzată uneori că amplifică potenţialul viral al unor informaţii false şi proliferarea unor conţinuturi de ură, neonaziste, pedofile, complotiste sau teroriste.

Proprietarul platformei de mesagerie Telegram, arestat la Paris. Pavel Durov, acuzat că permite Telegram asocierea cu infracțiuni
PNL trebuie să-și retragă toți miniștrii din guvernul Ciolacu, spune șeful PNL Satu Mare, care anunță că a propus convocarea Biroului Politic Național
Eveniment

PNL trebuie să-și retragă toți miniștrii din guvernul Ciolacu, spune șeful PNL Satu Mare, care anunță că a propus convocarea Biroului Politic Național

Retragerea miniștrilor PNL din guvernul Ciolacu. Deputatul Adrian Cozma, preşedintele PNL Satu Mare, a propus convocarea Biroului Politic Naţional al partidului, luni, la prima oră, şi analizarea de urgenţă a retragerii miniştrilor PNL din guvernarea Ciolacu. Retragerea miniștrilor PNL din guvernul Ciolacu Reacţia acestuia vine după atacurile lansate la adresa PNL la Congresul PSD de sâmbătă. "Ipocrizia şi duplicitatea conducerii PSD exprimată astăzi la Congresul PSD m-au determinat să propun convocarea BPN al PNL, luni, la prima oră, şi analizarea de urgenţă a retragerii miniştrilor PNL din guvernarea Ciolacu. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul Eu cred că, în condiţiile declaraţiilor şi acuzaţiilor absurde, populiste şi mincinoase făcute de Ciolacu, Grindeanu şi alţi fruntaşi ai PSD la adresa preşedintelui şi a membrilor PNL, faptele şefilor PSD nu pot trece nesancţionate. (...) Nu cred că vreunul dintre colegii mei vor mai putea sta la masă la şedinţele de guvern sau în alte condiţii cu cei care astăzi ne-au jignit atât de rău", a scris pe Facebook Cozma. Totodată, acesta a cerut demisia de onoare ministrului Sorin Grindeanu, iar lui Marcel Ciolacu să renunţe la funcţia de prim-ministru. "Ceea ce a făcut domnul Grindeanu este total nedemn şi neelegant pentru un ministru. Şi dacă are onoare ar trebui să-şi dea demisia urgent cu tot cu ceasul acela scump de la mână pe care îl tot ascunde. (...) Marcel Ciolacu nu trebuie să meargă în această competiţie din poziţia de prim-ministru. Dacă tot urăşte atât de mult PNL şi pe preşedintele Iohannis, să renunţe la funcţia de prim-ministru", a transmis acesta.

Ciolacu susține că "cei care batjocoresc familia trăiesc fără căpătâi", dar nu lămurește situația sa conjugală și nici dacă sunt adevărate zvonurile că are o iubită care a fost soția lui Robert Negoiță
Eveniment

Ciolacu susține că "cei care batjocoresc familia trăiesc fără căpătâi", dar nu lămurește situația sa conjugală și nici dacă sunt adevărate zvonurile că are o iubită care a fost soția lui Robert Negoiță

Între valoarea familiei și situația conjugală. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că susţine libertatea de expresie, economică, religioasă şi sexuală, dar totodată că nu crede "în libertatea de a distruge fibra" acestei naţiuni, adăugând că "cei care batjocoresc familia sunt cei care trăiesc fără căpătâi". Între valoarea familiei și situația conjugală "Pentru mine, libertatea este una dintre valorile fundamentale. Susţin cu toată tăria libertatea de expresie, economică, religioasă şi sexuală. Dar nu cred deloc în libertatea de a distruge fibra acestei naţiuni. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Să conteşti toate valorile nu este o formă de manifestare a libertăţii. Cei care batjocoresc familia sunt cei care trăiesc fără căpătâi", a declarat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Congresul PSD. Liderul social-democraţilor a dorit să sublinieze că "familia, munca şi credinţa" i-au fost "călăuze" în viaţă şi că părinţii l-au învăţat că "trebuie să fii întotdeauna corect faţă de tine şi faţă de cei din jur", dar şi importanţa echilibrului şi a cumpătării. PSD, „adultul din încăpere” El a adăugat că PSD "a fost mereu responsabil" şi "a fost adultul din încăpere", iar pentru acest partid este important să "colecţioneze reuşite pentru România, şi nu panouri electorale". "Vin în faţa dumneavoastră şi a românilor cu invitaţia de a păşi împreună pe drumul către Cotroceni. Acest drum a început odată cu intrarea noastră la guvernare. Observ şi eu agitaţia unora care au trecut de la 'prin noi înşine, dar cu PSD', la tot felul de ameninţări ridicole la adresa noastră. Vă rog să ignoraţi acest circ. PSD a fost mereu responsabil. Noi întotdeauna am fost adultul din încăpere. Trebuie să continuăm să ne comportăm responsabil. Noi trebuie să colecţionăm reuşite pentru România, şi nu panouri electorale. PSD trebuie să fie în continuare garantul stabilităţii, pentru ca oamenii să îşi poată vedea liniştiţi de treburile lor zilnice. Întotdeauna, în momentele grele, oamenii s-au uitat la PSD pentru stabilitate şi echilibru. Am fost mereu cei care am găsit soluţii pentru problemele create de alte partide", a arătat premierul. „Greul” l-a dus PSD Potrivit acestuia, social democraţii au intrat la guvernare "în cel mai greu moment" din ultimii 30 de ani. "Am intrat la guvernare în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani. Cu o economie aflată pe marginea prăpastiei. Cu o pandemie gestionată în bătaie de joc. Cu o liberalizare haotică a preţurilor la energie. Cu salarii şi pensii îngheţate. Cu o prăbuşire fără precedent a nivelului de trai. (...) Asta nu înţeleg şi n-au înţeles niciodată cei care beau şi fumau în Guvern atunci când oameni trăiau în izolare şi panică. Au închis spitale. Au închis şcoli. Au închis afaceri. Au închis până şi biserici. Şi, poate cel mai grav, au batjocorit bătrânii, bolnavii cronici şi ne-au batjocorit morţii. Au furat toată demnitatea acestei naţiuni!", a explicat Ciolacu. În opinia liderului PSD, "onestitatea faţă de cetăţeni a lipsit de la tribuna prezidenţială" în ultimii 20 de ani, deoarece România a avut preşedinţi "cărora nu le-a păsat deloc de oameni". El susţine că România are nevoie de un preşedinte "echilibrat", care să îşi ducă ţara "cu demnitate, în direcţia corectă". "România are nevoie de un preşedinte care să accepte că într-un stat normal puterea trebuie împărţită, nu acaparată de un singur om sau de un singur partid. După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să arate respect pentru funcţia publică, un preşedinte pentru care Constituţia nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care ghidează orice acţiune", a transmis Marcel Ciolacu.

Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul
Eveniment

Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul

Ciolacu are o copie a diplomei. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că şi-a luat examenul de bacalaureat după ce a terminat liceul şi că are o copie legalizată a diplomei din anul 1986, adăugând că "nu a scris cărţi" şi "nu a plagiat". Ciolacu are o copie a diplomei "Oricând vă pot pune la dispoziţie şi diploma de bacalaureat, am şi fost la Buzău, am căutat-o; cu adevărat, am o copie legalizată din '86. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Am terminat bacalaureatul când am terminat liceul. (....) Am toate documentele, vi le pun la dispoziţie", a declarat Marcel Ciolacu, la finalul Congresului PSD. El a susţinut că a început să lucreze imediat după ce a terminat liceul, având în vedere că nu a intrat la facultate şi a precizat că nu răspunde la "toate ştirile inventate" şi totodată că nu vrea să fie jignit. Un om „normal” "N-am scris cărţi, n-am plagiat. Chiar sunt un om normal. Mi-am pus familia înaintea deciziilor de a termina facultatea. Am muncit imediat după ce am terminat liceul, tatăl meu m-a dat afară din casă. Voi n-aţi prins vremurile acelea, taică-meu mi-a zis: "Mă, dacă nu eşti în stare să intri la facultate, du-te la muncă, mă". Pe urmă m-am dus în armată. Erau alte vremuri. Ăsta e adevărul. Mi-am făcut o familie, am muncit, am muncit în mediul privat, nu mi-e ruşine de absolut nimic, dar nici nu pot să răspund la toate ştirile inventate. Nu pot să mă umilesc să răspund fiecăruia cum crede el sau ce vrea el să inventeze despre mine. Facem o dată o conferinţă, vi le arăt pe toate. Am încheiat discuţia şi cu asta basta. Înţeleg miza, înţeleg jocul, înţeleg orice vreţi. Nu am jignit pe nimeni şi vreau să nu fiu jignit", a explicat liderul PSD. Contractele cu presa Întrebat dacă va desecretiza contractele partidului cu presa, Ciolacu a precizat că ar încălca prevederile unui contract comercial dacă ar oferi informaţii detaliate despre aceste cheltuieli. El susţine că presa are informaţii despre suma totală cheltuită de PSD în acest sens. "Eu ştiu că dumneavoastră aveţi toate informaţiile, câţi bani cheltuie fiecare partid, nu numai Partidul Social Democrat cu presa. Întrebarea dumneavoastră ţine de un contract comercial, cel puţin aşa mi-au explicat mie avocaţii partidului. Eu aş încălca un contract comercial între partid şi anumite companii pentru a detalia aceste cheltuieli. (...) Le-am desecretizat. Ştiţi foarte bine întreaga sumă cheltuită. (...) Una este să nu ştii suma deloc şi să nu ştii câţi bani publici s-au dus într-o anumită direcţie (...) Nu pot să pun la dispoziţie ceva ce mă îngrădeşte un contract comercial", a detaliat Marcel Ciolacu.

Ciucă, atac contondent la adresa lui Ciolacu, care reprezintă "minciună, impostură şi populism"
Eveniment

Ciucă, atac contondent la adresa lui Ciolacu, care reprezintă "minciună, impostură şi populism"

Ciucă îl atacă pe Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani, dar PNL va împiedica acest lucru, susţine liderul liberalilor, Nicolae Ciucă. Ciucă îl atacă pe Marcel Ciolacu "Aceste alegeri prezidenţiale devin, din ce în ce mai mult, o bătălie a valorilor. Una care va decide viitorul ţării pentru următorii cinci ani. Până la urmă, românii vor avea de făcut o alegere simplă: onoare, carieră, integritate, muncă neobosită şi serviciu în slujba ţării, pe de o parte, şi minciună, impostură şi populism, de cealaltă parte", a scris Ciucă pe Facebook. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Potrivit acestuia, România are nevoie de un preşedinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă şi le aşteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educaţie, pentru litera legii, devotament faţă de familie şi un caracter format prin ani de muncă şi responsabilitate. "Un preşedinte care poate duce România mai departe, nu lideri de gaşcă, cu mize de moment şi sete de putere. Marcel Ciolacu încearcă din nou să aducă PSD la conducerea României, după 20 de ani. Dar, din postura unui apărător al intereselor oamenilor, PNL va face tot ce îi stă în putinţă pentru a împiedica acest lucru. E anul în care vom alege cum arată viitorul. Românii au şansa să aleagă un preşedinte echilibrat, corect, onest, cu o viziune pro-europeană şi care nu serveşte interesele partidului, ci pe ale ţării. Nu va fi o bătălie uşoară, dar o vom duce până la capăt! Pentru că politica înseamnă Onoare şi Credinţă în Dumnezeu şi în puterea binelui", a transmis preşedintele PNL.

Guvernul a plantat în presa de stat pe care o controlează (agenția Agerpres) informația că SUA ar urma să ridice vizele pentru români pe 15 octombrie. Nu există nici o confirmare oficială
Eveniment

Guvernul a plantat în presa de stat pe care o controlează (agenția Agerpres) informația că SUA ar urma să ridice vizele pentru români pe 15 octombrie. Nu există nici o confirmare oficială

Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres. Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale. Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania "Calificăm România" care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Premierul Ciolacu a anunţat pe 18 iulie lansarea campaniei. „Lansăm astăzi campania «Calificăm România» şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Ciolacu, reales șef al PSD, confirmă că-și dorește o finală prezidențială cu George Simion: nu l-a atacat deloc pe liderul AUR
Eveniment

Ciolacu, reales șef al PSD, confirmă că-și dorește o finală prezidențială cu George Simion: nu l-a atacat deloc pe liderul AUR

Ciolacu speră o finală cu Simion. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut că nu l-a atacat pe liderul AUR, George Simion, în discursul rostit în timpul Congresului PSD, deoarece acesta nu este preşedintele României şi nici nu o să fie. Ciolacu speră o finală cu Simion "Eu am avut un mesaj pentru români şi pentru colegii mei. Şi am propus o Românie pentru toţi. Îmi cer scuze că nu l-am atacat pe domnul Simion, dar nu e preşedintele României şi nici nu a fost şi nici nu o să fie. Deci, îmi era greu. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Totuşi, colegii mei astăzi au dat un vot să candidez pentru funcţia de preşedinte al României", a declarat Ciolacu, întrebat într-o conferinţă de presă de ce la Congresul PSD au fost "atacaţi" liderii PNL şi preşedintele Klaus Iohannis, dar nu şi partidele extremiste. Liderul PSD a precizat, pe de altă parte, că nu îşi poate delega atribuţiile de premier în perioada campaniei electorale, argumentând că, potrivit Constituţiei, atribuţiile de prim-ministru se deleagă doar în cazul în care acestea nu pot fi îndeplinite. Deciziile „pâș-pâș” ale premierului În ce priveşte participarea la o dezbatere electorală cu ceilalţi contracandidaţi, încă din turul întâi al alegerilor, Ciolacu a precizat că urmează să ia o decizie: "Voi lua o decizie, cum se spune: pâş-pâş, pâş-pâş". Întrebat dacă îşi va asuma responsabilitatea, în cazul în care nu va câştiga alegerile prezidenţiale, Ciolacu a replicat că de fiecare dată când au fost alegeri a fost întrebat acest lucru, dar că social democraţii au câştigat. "Nu am văzut de la celelalte partide să îşi fi dat vreunul demisia sau să îl fi întrebat. Pe urmă, am avut alegeri locale, iar le-am câştigat; am depăşit şi acel moment. Între timp am avut alegeri, iarăşi locale, iarăşi le-am câştigat. Nu am văzut nici pe Simion, nici pe domnul Ciucă, nici pe niciun alt lider al unui partid să plece din funcţie. Cu adevărat, domnul Drulă, la 8% era greu să mai rezişti", a menţionat liderul PSD.

Firea, scoasă din conducerea PSD, a absentat de la congresul triumfal al lui Ciolacu. Realesul șef al partidului spune că nu s-a simțit jignit
Eveniment

Firea, scoasă din conducerea PSD, a absentat de la congresul triumfal al lui Ciolacu. Realesul șef al partidului spune că nu s-a simțit jignit

Ciolacu nu e jignit de Firea. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut că nu se simte jignit de absenţa europarlamentarei Gabriela Firea de la Congresul Partidului Social Democrat, în cadrul căreia a fost reconfirmat în funcţia de lider al formaţiunii. Ciolacu nu e jignit de Firea Întrebat dacă nu se simte jignit de absenţa Gabrielei Firea de la eveniment, el a răspuns: "Nu". El a negat totodată ipoteza conform căreia absenţa Gabrielei Firea din sală ar putea avea o legătură cu faptul că aceasta nu mai face parte din echipa de conducere a partidului. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele "Nu cred. Eu o cunosc pe doamna Gabriela foarte bine. Nu cred. Au mai lipsit. A lipsit domnul Ciunt de la Sălaj. Deci, au mai fost colegi care au avut alte activităţi. Am vorbit la telefon, am comunicat. Îmi pare rău să vă dezamăgesc. Şi vă spun: nu este niciun scandal în interiorul PSD. Şi eu eram obişnuit, de obicei, să mai fie anumite scandaluri. De această dată nu este niciun scandal în interiorul PSD şi vă spun şi de ce: pentru că între timp am învăţat, în patru ani, toţi (...) să fim prieteni, să ştim să glumim, să înţelegem că lucrurile sunt într-o schimbare şi să fim maturi. De fapt, acesta este cel mai mare câştig pe care eu, personal, l-am obţinut de când conduc PSD", a precizat Ciolacu. În ce priveşte prezenţa femeilor în organismele de conducere ale PSD, Ciolacu a declarat că la nivelul Biroului Permanent Naţional se depăşeşte procentul de 30%.

Ciolacu vrea schimbarea Constituției: ori președintele țării să revină la mandat de patru ani, ori aleșii locali să aibă și ei mandat de cinci ani
Eveniment

Ciolacu vrea schimbarea Constituției: ori președintele țării să revină la mandat de patru ani, ori aleșii locali să aibă și ei mandat de cinci ani

Marcel Ciolacu vrea să schimbe Constituția. O modificare a Constituţiei în sensul măririi mandatului aleşilor locali la cinci ani, aşa cum are şi preşedintele României, sau al micşorării mandatului şefului statului la patru ani, trebuie făcută, a declarat sâmbătă preşedintele reales al PSD, Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu vrea să schimbe Constituția Ciolacu a fost întrebat, la finalul Congresului PSD, dacă se gândeşte să schimbe Constituţia, în cazul în care va ajunge preşedintele României, astfel încât şeful statului să aibă un mandat mai scurt, respectiv patru ani, în loc de cinci ani, cât este mandatul în prezent. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele "Categoric. Vedeţi, după, cred că 20 de ani, s-a reuşit să avem toate alegerile în acelaşi an. Cred că nu e bine nici într-un singur an să fie toate alegerile, dar măcar să suprapunem doi ani consecutivi să fie toate alegerile. Dar consider că nu e problemă, ori mărim autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fim unii mai altfel decât alţii", a precizat liderul PSD. El a fost întrebat şi despre reducerea numărului de parlamentari, având în vedere că, potrivit celui mai recent recensământ, populaţia României a scăzut. "Este o lege, care se va pune în aplicare. În momentul în care populaţia României scade, sunt mai puţini parlamentari. La următorul exerciţiu electoral va interveni această schimbare, fiindcă se aplică de la următorul exerciţiu electoral. Nu mai trebuie să venim noi, e o lege, cu adevărat trebuie respectată", a transmis Marcel Ciolacu.

Candidatul unic Ciolacu, reales președinte al PSD și validat candidat la prezidențiale
Eveniment

Candidatul unic Ciolacu, reales președinte al PSD și validat candidat la prezidențiale

Ciolacu a fost reales președinte PSD. Delegaţii la Congresul ordinar al PSD l-au reales prin vot secret electronic, sâmbătă, pe Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat şi au validat candidatura acestuia din partea partidului la alegerile prezidenţiale. Ciolacu a fost reales președinte PSD Alături de Marcel Ciolacu, au fost aleşi de cei 2.253 delegaţi care au votat „pentru” la congres, dintr-un total 2.380 de delegaţi convocaţi la congres, şi ceilalţi membri ai noii conduceri a PSD: secretar general, Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Naţional: Mihai Tudose; prim-vicepreşedinţi: Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă; vicepreşedinţi pe domenii: Florin Jianu - Antreprenoriat, IMM-uri şi Mediul de Afaceri; Lia Olguţa Vasilescu - Muncă şi Protecţie Socială; Gheorghe Şoldan - Dezvoltare Regională şi Locală; Gabriel Zetea - Administraţie şi Infrastructură; Vasile Dîncu - Afaceri Europene; Victoria Stoiciu - Relaţia cu ONG-uri şi Dialog Civic; Mihnea Costoiu - Educaţie şi Cercetare; Elisabeta Lipă - Sport. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Pentru validarea lui Marcel Ciolacu în calitate de candidat al PSD la prezidenţiale au votat 2.257 de delegaţi la congres.

Supraviețuitorul unei boli cronice grave îi cere demisia lui Rafila. Mihăiță Bariz: "Constatăm o degradare continuă a serviciilor medicale, ceea ce arată o lipsă de interes real față de nevoile pacienților"
Eveniment

Supraviețuitorul unei boli cronice grave îi cere demisia lui Rafila. Mihăiță Bariz: "Constatăm o degradare continuă a serviciilor medicale, ceea ce arată o lipsă de interes real față de nevoile pacienților"

Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila. Bariz - diagnosticat cu fibroză chistică, o boală care necesită tratament permanent - a transmis o scrisoare deschisă premierului și președintelui prin care cere demiterea lui Rafila. Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila „Stimate Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, Stimate Domnule Președinte Klaus Iohannis, Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Mă adresez dumneavoastră în calitate de cetățean român și pacient diagnosticat cu fibroză chistică, o afecțiune care necesită îngrijire medicală continuă și acces constant la tratamente specializate. În contextul actual, în care sistemul de sănătate din România se confruntă cu provocări majore, mă văd nevoit să îmi exprim nemulțumirea profundă față de modul în care Ministerul Sănătăţii - România este gestionat sub conducerea domnului Alexandru Rafila. Mă simt obligat să vă aduc la cunoștință că, în ciuda promisiunilor făcute în repetate rânduri de către autorități, condițiile din spitale și accesul la tratamente nu s-au îmbunătățit. Dimpotrivă, constatăm o degradare continuă a serviciilor medicale, ceea ce arată o lipsă de interes real față de nevoile pacienților. Acest lucru este inacceptabil într-o țară europeană în secolul XXI. Experiența mea ca pacient cronic și mărturiile multor alți cetățeni relevă un sistem medical aflat în colaps, în care accesul la servicii esențiale este din ce în ce mai dificil, iar spitalele și unitățile medicale sunt suprasolicitate și subfinanțate. Lipsa de medicamente, echipamente și personal calificat devin probleme cotidiene, iar perspectivele pentru o îmbunătățire a situației par îndepărtate. În lumina acestor aspecte, consider că domnul Alexandru Rafila nu a reușit să îndeplinească cerințele și așteptările necesare pentru a conduce eficient Ministerul Sănătăţii - România și pentru a aduce îmbunătățiri reale în domeniul sanitar. De aceea, vă solicit, Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, să luați măsurile necesare pentru a-l demite din funcția de ministru al Sănătății. Este vital ca în fruntea Ministerul Sănătăţii - România să fie o persoană care înțelege cu adevărat urgența și gravitatea situației, o persoană capabilă să implementeze reforme reale și să se asigure că pacienții români primesc îngrijirea de care au nevoie și pe care o merită. Vă rog să luați în considerare această solicitare urgentă, pentru a reda speranța și încrederea cetățenilor în sistemul de sănătate din România. Cu stimă, Mihăiță Bariz." Povestea lui Mihăiță Bariz poate fi citită aici.

Prezența în Ucraina a premierului indian Narendra Modi, partener tradițional al Rusiei, ridică întrebări asupra slăbiciunii lui Putin
Internațional

Prezența în Ucraina a premierului indian Narendra Modi, partener tradițional al Rusiei, ridică întrebări asupra slăbiciunii lui Putin

India a promis ajutor umanitar Ucrainei. Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat vineri că ţara este ''puternic favorabilă păcii'' între Ucraina şi Rusia şi a promis un important ajutor umanitar Kievului. India a promis ajutor umanitar Ucrainei "Dacă am rămas, cu o mare convingere, în afara războiului, asta nu înseamnă că am fost indiferenţi", a declarat Modi, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele "Nu am fost neutri din prima zi, am fost de o anumită parte şi suntem puternic favorabili păcii", a subliniat el cu prilejul vizitei sale istorice în Ucraina. "Drumul către pace poate fi găsit numai prin dialog şi diplomaţie. Şi trebuie să mergem în acea direcţie fără a pierde timp. Ambele părţi ar trebui să stea şi să discute împreună şi să găsească o cale de a ieşi din această criză", a pledat Modi. "Sunt gata să vă asigur că India este gata să joace un rol activ în orice eforturi pentru pace. Dacă pot juca orice rol în asta personal voi face asta, vreau să va asigur ca prieten", a dat Modi asigurări. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unor declaraţii comune, în timpul cărora ambii lideri au spus că vizita premierului indian la Kiev este una "istorică". „O pace corectă” Modi a vorbit după Zelenski, aşa că preşedintele ucrainean nu a avut ocazia să răspundă apelului său la dialog. Dar liderul ucrainean a spus în declaraţia sa că "problema încheierii războiului şi o pace corectă sunt o prioritate pentru Ucraina". Narendra Modi, a cărui ţară întreţine în mod tradiţional relaţii excelente cu Moscova, este primul şef al guvernului indian care se deplasează în Ucraina. În contextul în care conflictul se prelungeşte şi nici o soluţie diplomatică nu se întrevede la orizont, prim-ministrul indian a promis un ajutor acestei ţări. "Indiferent care ar fi ajutorul cerut din punct de vedere umanitar, India va fi mereu de partea voastră şi se va depăşi pentru a vă susţine", i-a mai spus el gazdei sale. "Am realizat că primele victime ale războiului sunt de fapt copii nevinovaţi. Este cu adevărat dezolant", a spus el. Diplomație delicată India încearcă să menţină un echilibru delicat între Rusia, cu care are legături solide, şi naţiunile occidentale, de care încearcă să se apropie pentru a contracara China, rivalul său regional. Prim-ministrul indian a evitat să condamne explicit invazia rusă din Ucraina care a început în februarie 2022 şi India s-a abţinut la momentul în care au fost votate rezoluţii ONU ostile Moscovei. Mai multe alte puteri, începând cu China, au încercat, de la începutul războiului, să facă oficiul de mediator pentru a pune capăt conflictului care bulversează echilibrul geopolitic mondial. Fără succes până acum, atâta timp cât exigenţele celor două părţi par ireconciliabile. Vladimir Putin a declarat că o încetare a focului şi negocieri de pace nu sunt posibile decât dacă Kievul cedează regiunile a căror anexare este revendicată de Rusia şi renunţă la aderarea la NATO, condiţii inacceptabile pentru Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

Zelenski nu mai are timp pentru "balet" diplomatic cu aliații occidentali: Avem nevoie de arme acum, nu de promisiuni
Internațional

Zelenski nu mai are timp pentru "balet" diplomatic cu aliații occidentali: Avem nevoie de arme acum, nu de promisiuni

Zelenski, apel dur la țările aliate. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un apel dur la ţările aliate. Acesta a afirmat că ţara sa are nevoie de arme livrate la timp, nu de promisiuni. Zelenski, apel dur la țările aliate "Livrarea rapidă este crucială chiar acum. Unele pachete au fost anunţate şi s-a votat asupra lor, dar nu au fost încă livrate Ucrainei. Frontul luptă cu obuze şi echipament, nu cu cuvinte precum sau ", a spus Zelenski în discursul său zilnic televizat. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Volodimir Zelenski a mai spus, după întrevederea cu premierul indian Narendra Modi de vineri, că India sprijină integritatea teritorială a Ucrainei. "Este important pentru noi că India rămâne un susţinător al legii internaţionale şi ne susţine suveranitatea şi integritatea teritorială", a mai spus Zelenski în discursul său televizat. Potrivit Casei Albe, preşedintele american Joe Biden a discutat telefonic, vineri, cu preşedintele Volodimir Zelenski.

Alba-neagra cu decizii de recalculare a pensiilor, oprite la distribuire către pensionari de către Poștă. Ministerul Muncii nu are soluție
Eveniment

Alba-neagra cu decizii de recalculare a pensiilor, oprite la distribuire către pensionari de către Poștă. Ministerul Muncii nu are soluție

Decizii retrase: MMSS cere urgent clarificări. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la retragerea de la beneficiari a 17 decizii de recalculare a pensiilor, informează instituţia pe pagina sa da Facebook. Decizii retrase MMSS cere urgent clarificări "Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a luat act de informaţiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Judeţean de Poştă Alba către pensionari şi care au fost retrase ulterior de la beneficiari. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Facem precizarea că o astfel de procedură nu este prevăzută în aceşti termeni în Convenţia încheiată cu Poşta Română. MMSS cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la această situaţie", se spune în postare. Potrivit unor informaţii apărute în presa locală şi centrală, mai multe decizii de recalculare a pensiilor au fost oprite de la distribuire în judeţul Alba, pe motiv că ar putea conţine erori. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Alba nu au putut spune despre câte decizii este vorba. Ei au afirmat că se va face o reverificare a acestora. Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a început, vineri, 16 august, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară. Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

Nici o decizie în PNL în legătură cu portofoliul lui Boloș la Finanțe. Ciucă spune că va vorbi cu ministrul
Eveniment

Nici o decizie în PNL în legătură cu portofoliul lui Boloș la Finanțe. Ciucă spune că va vorbi cu ministrul

Ciucă, despre viitorul portofoliului lui Boloș. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că va avea o discuţie cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, întrebat fiind dacă se gândeşte să-l schimbe pe acesta în contextul în care în partid ar exista nemulţumiri faţă de activitatea ministerială a lui Boloş. Ciucă, despre viitorul portofoliului lui Boloș "Există o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru. Dincolo de aprecierea personală pe care o am legată de activitatea domnului ministru din perioada în care am exercitat funcţia de premier (...) - şi vreau să-i mulţumesc încă o dată şi să reamintesc că România cu ministrul Boloş la MIPE a reuşit să realizeze cea mai mare absorbţie în vreun an vreodată de când am devenit membri UE, şi asta i se datorează, din perspectiva mea, dumnealui şi echipei de la MIPE", a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu. Citește și: EXCLUSIV Cea mai competentă funcționară din România, cu funcții în mai multe ministere, sub miniștri USR, PNL și PSD. Azi e șefa CA al Romarm și a luat de la Transelectrica 930.000 lei El a precizat că ministrul Boloş caută, în momentul de faţă, se gestioneze situaţia deficitului bugetar. "În momentul de faţă, la Ministerul Finanţelor, Marcel Boloş a căutat să-şi valorifice cât de mult a putut cunoştinţele şi să facă în aşa fel încât să gestioneze partea aceasta de deficit bugetar. Probabil că are şi motive personale pe care le ia în considerare ţinând cont că toată presiunea este îndreptată asupra propriei persoane şi voi avea o discuţie cu domnia sa legată de acest subiect", a adăugat Nicolae Ciucă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră