luni 28 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7300 articole
Ramona Emilian

Eveniment

Emmanuel Macron a dat în judecată o influenceriță: aceasta a susținut că Brigitte Macron s-a născut bărbat

Brigitte Macron, acuzată că e bărbat. Președintele Franței, Emmanuel Macron, și soția sa, Brigitte Macron, au intentat un proces pentru defăimare în Statele Unite împotriva influenceriței americane Candace Owens. Procesul a fost deschis la Curtea Supremă a statului Delaware, ca reacție la afirmațiile publice ale lui Owens, care a susținut că Prima Doamnă a Franței s-a născut bărbat. Brigitte Macron, acuzată că e bărbat În documentul oficial, cuplul prezidențial francez acuză o „campanie de umilire globală și intimidare persistentă”, menită să atragă simpatia unei baze de susținători descrisă drept „frenetică”. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan Potrivit plângerii, afirmațiile lui Owens ar fi contribuit la răspândirea unor minciuni degradante și jignitoare. Una dintre acuzațiile centrale vizate în proces este răspândirea zvonului conform căruia Brigitte Macron, în vârstă de 72 de ani, ar fi fost numită la naștere Jean-Michel Trogneux, numele fratelui ei mai mare. Soții Macron subliniază că asemenea afirmații au un impact profund asupra vieții lor personale. Efecte psihologice și sociale invocate în plângere „De câte ori soții Macron ies din casă, o fac știind că nenumărați oameni au auzit și mulți chiar cred aceste invenții dezgustătoare”, se arată în documentul depus la instanță. Cuplul consideră că acuzațiile sunt „invazive, dezumanizante și profund injuste”. Procesul cuprinde 22 de capete de acuzare Documentul înaintat instanței include 22 de capete de acuzare. Macron și soția sa solicită plata unor despăgubiri, însă valoarea acestora nu a fost făcută publică. Procesul se numără printre rarele cazuri în care un lider mondial acționează în instanță pentru defăimare.

Emmanuel Macron a dat în judecată o influenceriță: aceasta a susținut că Brigitte Macron s-a născut bărbat
Întâlnire privată între șefii delegațiilor ucraineană și rusă, la Palatul Ciragan, Istanbul
Internațional

Întâlnire privată între șefii delegațiilor ucraineană și rusă, la Palatul Ciragan, Istanbul

Întâlnirea șefilor delegațiilor ucraineană și rusă. Miercuri, la Istanbul, a avut loc o întâlnire directă între șefii delegațiilor ucraineană și rusă, Rustem Umerov și Vladimir Medinski, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace pentru încheierea războiului din Ucraina. Întâlnirea șefilor delegațiilor ucraineană și rusă Discuțiile au fost programate să înceapă la ora locală 19:00, oră care coincide atât cu cea din Moscova, cât și cu cea din Kiev. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan Întâlnirea are loc la Palatul Ciragan, un loc simbolic din Istanbul. În luna mai, Rusia și Ucraina au reluat pentru prima dată în ultimii trei ani discuțiile directe. Până în prezent, negocierile au avut ca rezultat mai multe schimburi importante de prizonieri de război. Cel mai recent dintre acestea a vizat soldați cu vârsta sub 25 de ani și combatanți grav răniți. Componența delegațiilor: Medinski și Umerov, în frunte Delegația rusă este condusă, ca și la rundele anterioare, de Vladimir Medinski, fost ministru al culturii și actual consilier prezidențial. Echipa ucraineană, formată din 14 membri, este condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov, numit recent șef al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Negociatori-cheie din partea Ucrainei Din delegația ucraineană fac parte și alte figuri importante. Printre aceștia se numără Oleksandr Bevz, consilier al administrației prezidențiale, Oleksandr Diakov, șef adjunct al Statului Major al Forțelor Navale și Serghii Kisliţa, prim-adjunct al ministrului de externe.

Piedone, eliberat din funcția de președinte al ANPC. Decizia, semnată de premierul Ilie Bolojan
Eveniment

Piedone, eliberat din funcția de președinte al ANPC. Decizia, semnată de premierul Ilie Bolojan

Piedone pierde funcția de președinte ANPC. Decizia privind eliberarea lui Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. Documentul este semnat de premierul Ilie Bolojan. Piedone pierde funcția de președinte ANPC Potrivit deciziei oficiale, Cristian-Victor Popescu Piedone este eliberat din funcție de la data intrării în vigoare a actului administrativ. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan Începând cu aceeași dată, atribuțiile de președinte al ANPC sunt preluate de vicepreședintele Sebastian-Ioan Hotca, până la numirea unui nou conducător, conform prevederilor legale. Control judiciar într-un dosar DNA Cristian Popescu Piedone este vizat de o anchetă a procurorilor anticorupție, fiind plasat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia în legătură cu un control iminent al instituției. Una dintre obligațiile impuse lui Piedone în cadrul măsurii de control judiciar este aceea de a nu desfășura activitatea în care ar fi săvârșit fapta de care este acuzat, respectiv cea de președinte al ANPC.

Polițistă de la Penitenciarul Rahova, anchetată: a condus sub influența drogurilor
Eveniment

Polițistă de la Penitenciarul Rahova, anchetată: a condus sub influența drogurilor

Polițistă, drogată la volan, este anchetată. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că va lua toate măsurile legale și disciplinare necesare în cazul unei angajate de la Penitenciarul București-Rahova, care ar fi fost surprinsă conducând sub influența unor substanțe susceptibile a fi interzise. Polițistă, drogată la volan, este anchetată Într-un comunicat transmis miercuri, ANP a respins „categoric orice abatere de la normele deontologice” și a subliniat că instituția promovează o cultură a responsabilității și integrității în rândul polițiștilor de penitenciare. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan „Conduita profesională și cea personală sunt inseparabile într-o instituție bazată pe ordine și disciplină. Vom aplica ferm măsuri disciplinare și legale în acest caz”, precizează ANP. Incidentul: autoturismul a lovit gardurile din Piața Constituției Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, incidentul a avut loc luni, când o femeie aflată la volanul unei mașini ar fi lovit gardurile de protecție din Piața Constituției, într-o zonă cu acces restricționat. Polițiștii de la Secția 17 au fost sesizați prin apel 112. Conducătoarea auto fusese avertizată anterior cu privire la restricțiile din zonă, însă la plecare a acroșat elementele de delimitare. Șoferița nu a oprit la semnalul poliției Ulterior, autoturismul a fost identificat pe o stradă din Sectorul 5, iar polițiștii au efectuat semnalul de oprire. Șoferița nu a respectat indicațiile și a continuat deplasarea, fiind urmărită și oprită cu ajutorul polițiștilor de la Secția 27. Un echipaj de la Brigada Rutieră a testat femeia, în vârstă de 31 de ani, cu Alcooltest și DrugTest. Rezultatul testului de alcool a fost negativ. Testarea preliminară pentru substanțe psihoactive a indicat însă un rezultat pozitiv. Femeia a fost transportată la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea probelor biologice. Potrivit DGPMB, femeia manifesta un comportament incoerent și făcea afirmații nereale, motiv pentru care a fost dusă la o unitate medicală de specialitate, unde medicii au decis internarea sa. Secția 17 Poliție continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Ucraina și Rusia, la a treia rundă de negocieri în Istanbul: puține speranțe pentru pace
Internațional

Ucraina și Rusia, la a treia rundă de negocieri în Istanbul: puține speranțe pentru pace

Ucraina și Rusia, negocieri în Istanbul. Negociatorii ucraineni și ruși urmează să se întâlnească miercuri seară, la Istanbul, pentru a treia rundă de discuții din luna mai. Ucraina și Rusia, negocieri în Istanbul Discuțiile sunt programate să aibă loc miercuri seară, la ora locală 19:00, ora Moscovei și a Kievului, în cadrul somptuosului Palat Ciragan din Istanbul. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan Cu toate acestea, așteptările privind un progres semnificativ în încheierea războiului rămân reduse, întrucât cele două părți continuă să adopte poziții „diametral opuse”. Zelenski: Încetarea focului nu este pe ordinea de zi Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negocierile nu vor include discuții detaliate despre o încetare a focului. Prioritățile delegației ucrainene vizează: returnarea prizonierilor de război ucraineni, readucerea copiilor răpiți și pregătirea unei posibile întâlniri directe între președinții celor două țări. „Avem nevoie de mai mult elan în negocieri pentru a pune capăt războiului”, a subliniat Zelenski. Kremlinul: Este nevoie de „muncă diplomatică majoră” Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că părțile vor discuta pe marginea unor memorandumuri sau foi de parcurs deja schimbate. Totodată, el a avertizat că va fi nevoie de eforturi diplomatice considerabile pentru a se ajunge la un acord privind încetarea conflictului. Poziții ireconciliabile În timp ce Ucraina cere încetarea necondiționată a focului ca precondiție pentru pace, Rusia insistă pe retragerea completă a trupelor ucrainene din regiunile ocupate ilegal – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Negocierile dintre cele două părți au fost reluate pentru prima dată în mai bine de trei ani în luna mai. Până acum, aceste discuții au dus la schimburi importante de prizonieri de război, inclusiv soldați răniți grav și tineri sub 25 de ani. Cine conduce delegațiile de la Istanbul Potrivit Kremlinului, Vladimir Medinski, consilier prezidențial și fost ministru al culturii, va conduce din nou delegația rusă. Din partea Ucrainei, echipa este condusă de Rustem Umerov, fost ministru al apărării și actual șef al Consiliului Național de Securitate și Apărare, numit recent prin decret prezidențial. Componența delegației ucrainene este formată din 14 membri, printre care: Oleksandr Bevz, consilier al administrației prezidențiale, Oleksandr Diakov, șef adjunct al Statului Major al Forțelor Navale, Serghii Kislița, prim-adjunct al ministrului de externe Delegația include și reprezentanți ai agențiilor de securitate, ai forțelor armate și ai Parlamentului.

Grevă generală în septembrie: sindicatele amenință că vor cere căderea Guvernului dacă reformele nu sunt corectate până atunci
Eveniment

Grevă generală în septembrie: sindicatele amenință că vor cere căderea Guvernului dacă reformele nu sunt corectate până atunci

Grevă generală în septembrie, avertizează sindicatele. Liderul Confederației sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunțat că sindicatele ar putea declanșa o grevă generală în luna septembrie, dacă Guvernul nu ia în calcul soluțiile propuse ca alternativă la unele dintre măsurile de reformă anunțate. Declarația a fost făcută miercuri, după discuțiile purtate la Palatul Victoria cu vicepremierul Dragoș Anastasiu. Grevă generală în septembrie, avertizează sindicatele Liderul Cartel Alfa a avertizat că, în lipsa unor măsuri corective, sindicatele vor fi împinse la grevă generală în septembrie, pe fondul creșterii presiunii economice asupra cetățenilor. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan „Decizia noastră este ca, dacă Guvernul nu ia măsuri, să declanșăm greva generală cu o solicitare fermă: căderea actualului Executiv. Depinde doar de ceea ce va face Guvernul până atunci”, a declarat Hossu. Sindicatele cer implicarea directă în grupurile de lucru Bogdan Hossu a precizat că patru confederații sindicale au înaintat Guvernului o listă cu probleme și propuneri de reforme. „Am ajuns la concluzia că există miniștri și vicepremieri responsabili de piloanele de reformă care au înțeles să coopteze un reprezentant al fiecărei confederații sindicale și patronale în grupurile de lucru. Scopul este să realizăm un acord care să rezolve problemele”, a explicat Hossu. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a propus ca fiecare confederație sindicală și patronală să desemneze un reprezentant care va analiza toate propunerile în cadrul comisiilor. Calendar clar pentru măsurile de reformă Liderul Cartel Alfa consideră că Guvernul trebuie să stabilească un calendar precis al implementării reformelor, inclusiv stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2026. „Este o prioritate nu doar pentru sectorul bugetar, ci și pentru mediul economic. Vicepremierul a promis că va susține acest demers la nivelul premierului și al celorlalți membri ai Guvernului”, a declarat Hossu. Critici la adresa pachetului doi de reforme Bogdan Hossu a avertizat că o parte dintre măsurile incluse în al doilea pachet de reforme ar putea fi anulate de Curtea Constituțională (CCR), din cauza unor deficiențe legislative. „Datorită lipsei de expertiză, există riscul ca unele măsuri să fie declarate neconstituționale, așa cum s-a întâmplat cu impozitarea diferențiată a pensiilor speciale”, a subliniat liderul sindical. De asemenea, Hossu a arătat că modificările propuse pentru contractele de management ale Consiliilor de Administrație și reprezentanților în AGA ar putea avea aceeași soartă dacă nu sunt analizate corespunzător. Cererea sindicatelor: monitorizare lunară a ordonanțelor Sindicatele au solicitat ca pentru Ordonanța 36 și actele normative asumate de Guvern să existe analize lunare privind eficiența și consecințele acestora. „Multe dintre decizii nu vor avea efectul pozitiv scontat și vor produce doar efecte sociale negative. Prin monitorizare, putem corecta și modifica în sens pozitiv aceste măsuri”, a explicat Hossu.

În Covasna, 40 de urși au fost eliminați în 2024 pentru a reduce riscurile și pagubele
Eveniment

În Covasna, 40 de urși au fost eliminați în 2024 pentru a reduce riscurile și pagubele

40 de urși, recoltați în Covasna. Un număr de 40 de urși au fost recoltați în județul Covasna în acest an, conform datelor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Covasna. 40 de urși, recoltați în Covasna Intervențiile au avut loc atât în baza cotei aprobate de Ministerul Mediului, cât și în urma aplicării măsurilor legale pentru eliminarea exemplarelor considerate periculoase. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan Potrivit directorului APM Covasna, Gheorghe Neagu, 28 de urși au fost recoltați în baza Legii 242/2024, dintr-o cotă totală de 54 de exemplare alocate județului. În plus, 12 urși periculoși au fost eliminați în baza Ordonanței 81/2021, care permite intervenția rapidă în cazuri urgente. Comparativ, anul trecut au fost împușcați doar 5 urși în cadrul intervențiilor, ceea ce arată o creștere semnificativă în 2025. Pagubele provocate de urși, în scădere Intervențiile autorităților au avut un impact vizibil: pagubele provocate de animalele sălbatice s-au redus considerabil. „Anul acesta, valoarea pagubelor raportate este de aproximativ 250.000 de lei, provocate de urși, lupi, șacali și alte specii sălbatice”, a declarat Gheorghe Neagu pentru AGERPRES. Populația de urși din România, de trei ori peste nivelul optim Situația devine din ce în ce mai dificil de gestionat, în contextul în care populația de urși din România este estimată la 10.500 - 12.000 de exemplare, de trei ori mai mult decât nivelul optim, estimat la aproximativ 4.000 de exemplare. În județul Covasna, se estimează că trăiesc aproximativ 2.350 de urși, în condițiile în care numărul optim ar fi de cel mult 500-600 de exemplare. Alerta rămâne ridicată în tot județul Covasna Prezența urșilor a fost raportată inclusiv în municipiul Sfântu Gheorghe, iar apelurile la 112 sunt frecvente. „În fiecare seară primim sesizări și ne așteptăm ca numărul lor să crească, odată cu începerea perioadei de coacere a porumbului”, a precizat directorul APM. Reprezentanții locali consideră că situația este consecința directă a lipsei de intervenții în anii trecuți, ceea ce a permis înmulțirea necontrolată a populației de urși.

Cultul Ceaușescu reapare. IICCMER cere interzicerea simbolurilor comunismului
Eveniment

Cultul Ceaușescu reapare. IICCMER cere interzicerea simbolurilor comunismului

IICCMER a cerut interzicerea simbolurilor comuniste. Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prof. univ. dr. Florin-Daniel Șandru, solicită coaliției de guvernare adoptarea urgentă a unei legi care să interzică simbolurile regimului totalitar comunist și cultul personalităților asociate cu acesta. IICCMER a cerut interzicerea simbolurilor comuniste Într-o postare publicată pe pagina de Facebook a IICCMER, Florin-Daniel Șandru avertizează asupra pericolului reprezentat de reactivarea ideologiei comuniste într-un context social vulnerabil: Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan „Istoria nu se repetă identic, dar poate fi manipulată. Memoria este un instrument esențial pentru prevenirea extremismelor”, afirmă acesta. Pericolul lipsei unei legislații clare Șeful IICCMER subliniază că în absența unei legi clare care să interzică simbolurile și propaganda comunistă, societatea riscă destabilizare și pierderea coeziunii naționale. „Lipsa unei astfel de legislații poate legitima involuntar idei totalitare și poate submina eforturile de consolidare a unei culturi democratice autentice”, explică Șandru. Memoria ca act de justiție și responsabilitate În opinia acestuia, adoptarea unei legi care să interzică glorificarea regimului comunist este „o prioritate urgentă”. „Memoria este o formă de justiție. Angajamentul nostru în apărarea memoriei victimelor este un act de responsabilitate morală”, adaugă Florin-Daniel Șandru. Apel ferm către partidele de guvernare Șandru cere partidelor din coaliția de guvernare să inițieze de urgență demersurile legislative necesare. „Este momentul să acționăm cu responsabilitate și curaj pentru a proteja valorile naționale și memoria victimelor regimurilor autoritariste. Solicităm adoptarea fără întârziere a acestei legi”, transmite acesta, oferind sprijinul experților IICCMER în redactarea proiectului legislativ. Nostalgia față de comunism, în creștere IICCMER a prezentat recent rezultatele unui sondaj realizat de INSCOP, care indică o creștere îngrijorătoare a nostalgiei față de regimul comunist. Potrivit sondajului, 48,4% dintre respondenți consideră că în timpul regimului comunist se trăia mai bine, în timp ce 34,7% afirmă contrariul. În privința percepțiilor asupra regimului comunist, 55,8% cred că regimul comunist a fost benefic pentru România, iar 66,2% consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. 85,1% spun că mâncarea era mai sănătoasă. 80,9% recunosc că exista mai puțină libertate. 80% susțin că oamenii se ajutau mai mult. 75,1% afirmă că exista mai multă siguranță publică. 66,4% spun că statul avea mai multă grijă de cetățeni. 65,1% consideră că era mai puțină corupție. 58,7% văd instituțiile statului ca mai eficiente în trecut. România de dinainte de 1989, percepută ca mai prosperă 77,2% cred că România era mai bogată înainte de 1989. 73,2% susțin că era mai respectată pe plan extern. 52,8% spun că nivelul de poluare industrială era mai redus. Percepții împărțite privind crimele regimului 59,2% dintre respondenți recunosc că regimul comunist a fost responsabil de abuzuri și crime. 23,7% exprimă o opinie contrară.

Piedone nu mai poate fi șeful ANPC în următoarele 60 de zile, potrivit controlului judiciar impus de procurori
Eveniment

Piedone nu mai poate fi șeful ANPC în următoarele 60 de zile, potrivit controlului judiciar impus de procurori

Cristian Popescu Piedone, sub control judiciar. Cristian Victor Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost plasat sub control judiciar de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cristian Popescu Piedone, sub control judiciar Măsura a fost dispusă pe o perioadă de 60 de zile, începând de marți, în cadrul unui dosar de corupție privind divulgarea de informații confidențiale. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Potrivit DNA, în data de 7 martie, Piedone ar fi informat un reprezentant al unui hotel din Sinaia despre un control tematic iminent ce urma să fie efectuat de subordonații săi. Acesta i-ar fi comunicat nu doar data inspecției, ci și obiectivele vizate, oferindu-i astfel posibilitatea de a evita eventuale sancțiuni. Instrucțiunile lui Piedone Anchetatorii susțin că Piedone ar fi instruit direct reprezentantul hotelului în legătură cu modul în care să pregătească bucătăria și camerele pentru inspecție. Ulterior, reprezentantul hotelului i-ar fi transmis angajaților instrucțiuni pentru curățenie și echipare corespunzătoare, ceea ce a dus la evitarea oricărei sancțiuni în urma controlului. În plus, hotelul ar fi fost felicitat de Piedone pentru „modul exemplar” în care și-ar fi desfășurat activitatea. Piedone nu mai poate exercita funcția de președinte ANPC Pe durata controlului judiciar, Piedone are obligația de a se prezenta la audieri ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoanele implicate în dosar și să nu părăsească România fără aprobarea procurorilor. De asemenea, i s-a interzis să-și mai exercite funcția de președinte al ANPC – activitate în contextul căreia ar fi comis fapta investigată de DNA.

DNA-ul ucrainean rămâne fără independență, primele proteste la Kiev de la începerea războiului
Internațional

DNA-ul ucrainean rămâne fără independență, primele proteste la Kiev de la începerea războiului

Lege promulgată de Zelenski declanșează proteste. Câteva sute de persoane au protestat marți seara la Kiev, după ce președintele Volodimir Zelenski a semnat o lege adoptată recent de parlamentul ucrainean, care ar putea submina independența instituțiilor-cheie de luptă împotriva corupției. Reducerea independenței agențiilor anticorupție Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat marți o lege care restrânge independența agențiilor anticorupție din țară. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Legea semnată de Zelenski a apărut marți seara pe site-ul oficial al parlamentului ucrainean, cu mențiunea „returnat cu semnătura președintelui ucrainean”. Mesajul a fost însă retras pentru scurt timp, apoi repus online, alimentând speculațiile privind lipsa de transparență. Lege promulgată de Zelenski declanșează proteste Semen Krivonos, șeful Biroului Național Anticorupție (NABU), a criticat public legea, afirmând că aceasta subordonează două instituții-cheie – NABU și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP). Potrivit acestuia, legea afectează grav parcursul european al Ucrainei. Deși Krivonos i-a cerut președintelui Zelenski să nu o promulge, acesta a semnat legea în cursul serii de marți. În fața biroului prezidențial din Kiev, câteva sute de persoane, în mare parte tineri, au scandat „Ruşine, ruşine” și au cerut ca legea să fie respinsă. Proteste similare au avut loc și în orașele Lviv, Odesa și Dnipro, potrivit unui corespondent DPA aflat la fața locului. Îngrijorări la nivel european Uniunea Europeană a reacționat cu îngrijorare la semnarea noii legi. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles că NABU și SAP sunt esențiale pentru agenda de reforme și trebuie să funcționeze în mod independent pentru a combate corupția. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a subliniat că respectarea statului de drept este un pilon al negocierilor pentru aderarea Ucrainei la UE. Noua lege oferă Parchetului General puteri sporite Proiectul de lege a fost adoptat cu votul a 263 de deputați și permite, conform criticilor, ca Parchetul General să oprească anchetele care vizează înalți oficiali ai statului. Acesta ar putea, de asemenea, să preia dosare de la NABU și să le transfere altor instituții. NABU, acuzată de colaborare cu Rusia În paralel cu adoptarea legii, serviciul secret SBU, aflat sub controlul direct al președintelui, a luat măsuri împotriva angajaților NABU, acuzându-i de colaborare cu Rusia. Sistemul actual de autorități anticorupție a fost creat după înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, în urma protestelor din 2014. Cu toate acestea, conform organizației Transparency International, Ucraina continuă să se numere printre cele mai corupte țări din Europa. Criticii susțin că organismele anticorupție au fost adesea percepute ca instrumente de influență occidentală asupra politicii ucrainene.

Femeile transgen, interdicție de participare la sporturile olimpice, a decis Washingtonul
Internațional

Femeile transgen, interdicție de participare la sporturile olimpice, a decis Washingtonul

Femeile trans, eliminate din sportul olimpic. Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) a adoptat o nouă politică care, de facto, interzice femeilor transgen participarea la competițiile olimpice. Măsura vine în contextul implementării Ordinului Executiv 14201, semnat de președintele Donald Trump în februarie 2025, care vizează excluderea „bărbaților din sporturile feminine”. Femeile trans, eliminate din sportul olimpic USOPC a publicat luni o versiune actualizată a „Politicii de securitate a sportivilor”, fără să menționeze explicit termenul „transgender”. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Cu toate acestea, documentul subliniază că scopul este de a garanta un „mediu competițional echitabil și sigur” pentru femei, în acord cu prevederile ordinului prezidențial. În plus, Comitetul a declarat că va colabora cu alte organisme pentru implementarea acestor noi standarde. Instituțiile de învățământ, presate să respecte ordinul Potrivit decretului prezidențial, instituțiile de învățământ care permit participarea sportivilor trans în echipe care nu corespund sexului atribuit la naștere riscă să piardă finanțarea federală. Totodată, secretarul de stat american Marco Rubio a fost însărcinat să ceară Comitetului Internațional Olimpic (CIO) revizuirea reglementărilor olimpice în sensul promovării „corectitudinii și siguranței” în competiții. USOPC invocă obligațiile față de autoritățile federale Președintele USOPC, Gene Sykes, și directoarea executivă Sarah Hirshland au transmis o scrisoare comunității olimpice americane în care explică schimbarea de politică. Ei au precizat că măsurile vin în urma unor „conversații respectuoase și constructive” cu autoritățile federale și că, în calitate de organizație cu statut federal, USOPC are „obligația de a respecta așteptările guvernamentale”. Scrisoarea cere și federațiilor sportive naționale să-și actualizeze politicile în conformitate cu noile reglementări. Măsuri restrictive ale administrației Trump Această decizie face parte dintr-un set mai larg de politici restrictive adoptate de administrația Trump în privința comunității trans, printre care se numără și limitarea accesului persoanelor transgen în armata SUA. Următoarele Jocuri Olimpice de vară vor avea loc în 2028 la Los Angeles, iar politica USOPC ar putea influența selecția sportivilor americani pentru aceste competiții.

Armata română face recrutări. Candidații trebuie să aibă o condiție fizică decentă
Eveniment

Armata română face recrutări. Candidații trebuie să aibă o condiție fizică decentă

Campanie de recrutare, oportunitate în armată. Armata Română a lansat o campanie de recrutare pentru soldați profesioniști în unitățile militare din Moldova, inclusiv la Iași. Campanie de recrutare, oportunitate în armată Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” caută candidați cu o condiție fizică decentă și dorință de a urma o carieră militară. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Campania se desfășoară până pe 31 iulie 2025 și vizează completarea efectivelor din structurile operative ale Forțelor Terestre. Cei interesați beneficiază de instruire, stabilitate și posibilitatea de avansare în sistemul militar. Continuarea, în Ziarul de Iași

Afaceristul Ștefan Mandachi nu are voie să se apropie de iubita sa, pe care ar fi amenințat-o cu cuțitul
Eveniment

Afaceristul Ștefan Mandachi nu are voie să se apropie de iubita sa, pe care ar fi amenințat-o cu cuțitul

Afaceristul Ștefan Mandachi, ordin de protecție. Omul de afaceri Ștefan Mandachi are interdicție de a se apropia de fosta sa parteneră, în urma unui ordin de protecție emis de Tribunalul Iași. Afaceristul Ștefan Mandachi, ordin de protecție Judecătorii au aprobat doar parțial cererea femeii, respingând peste 90% din solicitările formulate, inclusiv monitorizarea cu brățară electronică. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Femeia a acuzat mai multe episoade de violență fizică și verbală, care ar fi început în timpul sarcinii cu fiica lor. Mandachi este reprezentat în instanță de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader. Continuarea, în Ziarul de Iași

Un spital de 11 milioane de euro, aproape nefolosit, nu mai este bun de nimic. Incredibilul caz al spitalului modular COVID
Eveniment

Un spital de 11 milioane de euro, aproape nefolosit, nu mai este bun de nimic. Incredibilul caz al spitalului modular COVID

Spital modular COVID nefolosit, investiții irosite. Un spital modular COVID de 11 milioane de euro, construit la Lețcani, zace nefolosit și este considerat inutil, asemenea unei case abandonate. Spital modular COVID nefolosit, investiții irosite Ieşit din garanţie și cu infrastructura deja degradată, complexul pare o investiţie ratată, readusă recent în atenţie după relocarea unor secții la Maternitatea „Elena Doamna”. Citește și: Familia șefului matrapazlâcurilor cu vilele de protocol ale RAAPPS, Grăjdan, îmbuibată cu salarii de la stat Trei clădiri din cadrul acesteia – un centru de sănătate, un pavilion și un oficiu – au fost transferate către Spitalul de Pneumoftiziologie pentru a permite desfășurarea lucrărilor de consolidare a sediului propriu. Consiliul Județean a aprobat schimbul de spații prin procese-verbale de predare-primire, în urma unor dezbateri îndelungate. Continuarea, în Ziarul de Iași

DOCUMENT Piedone, interceptat de procurori când îi spunea unui angajat al hotelului Internațional din Sinaia cum să se pregătească de control
Eveniment

DOCUMENT Piedone, interceptat de procurori când îi spunea unui angajat al hotelului Internațional din Sinaia cum să se pregătească de control

Piedone, interceptat când prevenea controlul ANPC. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a fost plasat marți sub control judiciar de către procurorii DNA. Acesta are interdicția de a-și exercita funcția în urma unei anchete care vizează favorizarea unui hotel din Sinaia înaintea unui control oficial. Piedone, interceptat când prevenea controlul ANPC Potrivit documentelor din dosar, Cristian Popescu Piedone ar fi oferit indicații explicite unui angajat al unui hotel din Sinaia pentru ca unitatea să treacă „exemplar” de controlul ANPC și să nu fie sancționată. Citește și: Luxul în care locuiește bugetarul Piedone, surprins în câteva fotografii de la momentul percheziției În perioada 7–9 martie, inspectorii ANPC au aplicat peste 120 de amenzi în stațiunile de pe Valea Prahovei, totalizând peste 1,1 milioane lei, dar hotelul în cauză a fost lăudat public. Conversația integrală dintre Piedone și angajatul hotelului Convorbirea telefonică a fost interceptată de DNA. Piedone a folosit telefonul șoferului său, un angajat ANPC, pentru a discuta cu un vechi cunoscut, angajat al hotelului. MDM: Bună ziua! Da, vă rog! Cristian Popescu Piedone: Dane, tu eşti? MDM: Da, da, da! Vă rog! Cristian Popescu Piedone: Tăticu'! MDM: Vă rog! Cristian Popescu Piedone: Am închis vreo douăzeci de hoteluri de la două la patru stele... Du-te în bucătărie şi sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu? MDM: Nu, nu. Sunt bucătării separate. Cristian Popescu Piedone: Vezi şi tu care-i mai utilată, mai ţiplă, mai nu ştiu ce, pune-i p-ăia să-şi ia halate, tot ce trebuie pe ei, să aibă bonete în cap, să... mănuşi în mână. MDM: Ok! Cristian Popescu Piedone: Da? Să-şi facă aşa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are oale din alea neconforme să le dea de acolo. MDM: În regulă. Cristian Popescu Piedone: Şi doi, spune la recepţie să-mi pregătească trei camere pe un etaj. MDM: Da. Cristian Popescu Piedone: Ţiplă, cu cearceafuri noi cu... cu husă la cu... la saltea cu tot ce corespunde, prosoape... MDM: Ok! Cristian Popescu Piedone: Să fie tot ca să dau şi un exemplu: "Uite, domne, patru stele". Că voi oricum sunteţi. Da? MDM: Ok! Cristian Popescu Piedone: Să... că uite un patru stele şi uite un patru stele unde aleargă păianjenii şi dormi în coşciuge de PVC şi saltele de la... pentru câini. MDM: Am înţeles, în regulă. Cristian Popescu Piedone: Da? Deci cred că noi... (către o terță persoană: „Unde suntem, mă, aici? În Predeal, unde dracu suntem?”) (de pe fundal: „La Trei Brazi”) Cristian Popescu Piedone: La Trei Brazi, la Trei Brazi... Cred că-n maxim 40 de minute suntem acolo, o să vin să intru şi să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei. MDM: Ok! În regulă. Cristian Popescu Piedone: Da? Şi pe urmă la... pe camere. Să aibă ăia la hotel afişat, da' am văzut, tarife, tot. MDM: Da. Cristian Popescu Piedone: Voi sunteţi de patru stele, nu? MDM: Da, da, da! Da! Cristian Popescu Piedone: Bine, în regulă, hai! MDM: Bine, bine, bine! Controlul, desfășurat exact cum a fost anunțat în telefon Procurorii arată că Piedone s-a prezentat la hotelul din Sinaia exact în condițiile discutate telefonic. După control, unitatea a fost felicitată public, iar acțiunea a fost prezentată pe canalul de YouTube al lui Piedone cu titlul: „Stațiunile montane, sub control ANPC – Amenzi de peste 1 milion lei și servicii suspendate”. Percheziții DNA la hotel, sediul ANPC și domiciliul lui Piedone Anchetatorii au descins marți dimineața într-un complex turistic din Mamaia, unde Piedone era cazat, iar ulterior au efectuat percheziții la domiciliul său din Bragadiru și la sediul ANPC. La ieșirea din locuință, Piedone a afirmat: „De când sunt președintele autorității pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, nu am făcut trafic de influenţă, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, da, se vede acest lucru [...] Vorbesc de la corporaţii, de la multe şi multe altele pe care nu le ştiţi.” El a adăugat că va continua să își susțină nevinovăția. Piedone recunoaște prietenia cu patronul hotelului vizat Cristian Popescu Piedone a confirmat că este prieten cu proprietarul hotelului din Sinaia și a declarat că discuția a fost una informală. Surse judiciare indică faptul că hotelul ar aparține fostului lider liberal Dan Radu Rușanu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră