vineri 02 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa: Putin aruncă milioane de euro, zilnic, pe coș. Se apropie momentul în care Rusia nu va mai avea ce să facă cu gazele extrase

Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa: în fiecare zi, Gazprom aruncă pe coș circa zece milioane de euro. Gigantul rus arde gazele pe care nu le poate folosi în industria internă, nu are capacitatea să le exporte spre China, datorită capacității limitate a conductelor, și nu vrea să-l trimită spre Europa. În plus, depozitele rusești sunt aproape pline. Ele erau încărcate la 91%, acum circa o săptămână. Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa O analiză a unei organizații norvegiene, Rystad Energy, arată că aproximativ 4,34 milioane de metri cubi de gaz sunt arși zilnic la o nouă instalație de gaz natural lichefiat (GNL) de la Portovaia, la nord-vest de Sankt Petersburg. Valoarea gazelor arse este estimată la circa 10 milioane de euro. Aceste gaze ar fi trebuit să ajungă în Germania. Însă se apropie momentul în care Rusia nu va avea soluții pentru gazele pe care nu vrea să le trimită spre Europa. Capacitatea de ardere a gazelor - dincolo de catastrofa ecologică pe care o generează - este limitată. Depozitele - pline. Capacitatea de export spre China - limitată. O variantă ar fi închiderea unor sonde dextracție, dar o asemenea măsură este riscantă - unele sonde nu vor putea fi repornite - și costisitoare. So why are they burning gas???‍♂️ please be realistic about the infrastructure that Russia would need to let Asian markets absorb the supply that will not go to Europe— Emanuele (@Emanuele72011) August 31, 2022 În consecință, este posibil ca, pe termen lung, Rusia să fie obligată, tehnic, să reia exporturile spre Uniunea Europeană. Economia Rusiei se bazează pe extracția și exportul de resurse. Potrivit Băncii Mondiale, în 2020, acestea reprezintau 46% din PIB-ul Rusiei. Petrolul și gazele reprezintă aproape jumătate din acest procent, metalele, substanțele chimice și produsele alimentare formând restul. Potrivit datelor Statista, petrolul și gazele au reprezentat 21,7% din PIB-ul Rusiei în primele trei luni ale anului 2022 - cea mai mare cifră pentru petrol și gaze ca fracțiune din PIB-ul Rusiei din 2017 până acum. Citește și: Potențialul distructiv al armatei ruse, enorm: zeci de mii de obuze trase zilnic în Ucraina, forțe navale și aeriene care abia s-au încălzit până acum. Avertismentul Bundeswehr Europa trebuie să nu cedeze „Guvernul rus crede că poate reduce sprijinul occidental pentru Ucraina prin limitarea livrărilor de gaze și prin crearea unei recesiuni europene. Cu toate acestea, Europa trebuie să-și țină nervii și să continue să sprijine militar Ucraina și să folosească sancțiuni mai inteligente. Acesta este singurul mod de a aduce Rusia la masa negocierilor. Kremlinul speră că o iarnă rece și facturile mari la energie vor îndepărta alegătorii europeni de Ucraina, pe măsură ce ei devin din ce în ce mai preocupați de problemele interne. Vocile pro-Rusia joacă deja acest mesaj pentru a-i convinge pe alegători că luptele din Ucraina nu merită atența lor. Însă s-ar trimite un mesaj teribil Rusiei și altor autocrați dacă Occidentul renunță atunci când Rusia crește presiunea”, scrie The Conversation.

Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa: Putin aruncă milioane de euro, zilnic, pe coș. Se apropie momentul în care Rusia nu va mai avea ce să facă cu gazele extrase
Autoritățile italiene au confiscat vilele unui oligarh rus. Află câte proprietăți deținea acesta doar în zona de lux a Sardiniei
Eveniment

Autoritățile italiene au confiscat vilele unui oligarh rus. Află câte proprietăți deținea acesta doar în zona de lux a Sardiniei

Autoritățile italiene au confiscat vilele din Sardinia ale unui oligarh rus extrem de apropiat lui Putin, Moshe Kantor. Averea sa era estimată, în 2018, la 7,1 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. El este și deținătorul celei mai mari colecții private de artă avangardistă. Kantor a făcut avere cu ajutorul grupului Acron, care produce îngrășăminte chimice. Autoritățile italiene au confiscat vilele unui oligarh rus Ieri, autoritățile italiene au pus sechestru pe nu mai puțin de 11 vile deținute de acesta în Sardinia, scrie presa locală. Una din ele era în vecinătatea casei deținute de Silviu Berlusconi. Citește și: Potențialul distructiv al armatei ruse, enorm: zeci de mii de obuze trase zilnic în Ucraina, forțe navale și aeriene care abia s-au încălzit până acum. Avertismentul Bundeswehr Consiliul Europei a dispus confiscarea bunurilor miliardarului rus Viaceslav Kantor, în luna aprilie, imediat după impunerea unor sancţiuni personale ale UE împotriva acestuia, dar, din cauza schemei complexe de proprietăţi ale miliardarului rus Moshe Kantor, procesul a fost finalizat abia în luna august, notează ziarul 'L'Unione Sarda'. The European Jewish Congress is led by Moshe Kantor, another of Putin’s pet billionaires. He made sure the EJC toed a pro-Kremlin line, calling out Putin’s rivals for their alleged antisemitism but never blaming Russia @AnshelPfeffer Opinion— Haaretz.com (@haaretzcom) March 5, 2022 Kantor deține trei cetățenii: rusă, israeliană și britanică. El conduce Congresul European Evreiesc, deși presa din Israel a atras atenția de mai mulți ani că este un apropiat al lui Putin.

BREAKING Încă un oligarh rus moare în condiții bizare: șeful consiliului de administrație al Lukoil, Ravil Maganov, a căzut pe fereastră
Internațional

BREAKING Încă un oligarh rus moare în condiții bizare: șeful consiliului de administrație al Lukoil, Ravil Maganov, a căzut pe fereastră

Încă un oligarh rus moare în condiții bizare: șeful consiliului de administrație al Lukoil, Ravil Maganov, a căzut pe fereastra spitalului unde era internat. Cel puțin șapte oligarhi ruși, inclusiv un membru al CA-ului Lukoil, au murit în condiții suspecte după începerea invaziei din Ucraina. Încă un oligarh rus moare în condiții bizare Șeful consiliului de administrație, prim-vicepreședintele executiv al LUKOIL, Ravil Maganov, a murit după ce a căzut de la fereastra Spitalului Clinic Central al Administrației Prezidențiale din Moscova, a declarat pentru RBC o sursă apropiată de Direcția Principală a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei. Anterior, au relatat această sinucidere și canalele Telegram Mash și 112. Ravil Maganov, head of Russian oil producer Lukoil, one of the few that criticised Putin’s invasion of Ukraine, has died after “falling from a window in a hospital in Moscow”Observers of such matters know that faulty windows are extremely common in the vicinity of Putin critics— nazir afzal (@nazirafzal) September 1, 2022 Ulterior, RBC a confirmat decesul lui Ravil Magaev la Spitalul Clinic Central, fără a preciza ce s-a întâmplat exact. Potrivit RBC, incidentul s-a produs în jurul orei 7:30 dimineața, când un manager de top a căzut de la o fereastră situată la etajul 6. Sursa a precizat că polițiștii lucrează la fața locului, intervievând tura de serviciu a lucrătorilor din spital și a pacienților. Potrivit acestuia, anchetatorii vor trebui să examineze înregistrările de la camerele de luat vederi. Potrivit agenției Interfax, Maganov în anii 1980 a lucrat la Langepasneftegaz, care mai târziu a devenit parte a LUKOIL. De la înființarea societății pe acțiuni, a ocupat funcții de conducere în LUKOIL. În 2020, după decesul președintelui consiliului de administrație al companiei petroliere, Valery Graifer, a condus consiliul de administrație. Citește și: Potențialul distructiv al armatei ruse, enorm: zeci de mii de obuze trase zilnic în Ucraina, forțe navale și aeriene care abia s-au încălzit până acum. Avertismentul Bundeswehr Alt șef Lukoil se trata, la șaman, cu otravă de la o broască În mai, Alexander Subbotin, manager de top al companiei rusești Lukoil a murit în împrejurări bizare, fiind suspectată otrăvirea cu veninul de la o specie de broască. Potrivit presei rusești, urmase o procedură anti-mahmureală, la care s-a folosit și venin. Șamanul și soția sa „au făcut o incizie în piele, au picurat veninul broaștei și după ce a vomitat, starea pacientului s-ar fi îmbunătățit”, potrivit The Independent care citează Telegram. În decembrie 2021, Yegor Prosvirnin fondatorul proiectului mediatic ”Sputnik și Pogrom”, aflat pe lista neagră a autorităților ruse de reglementare în domeniul comunicațiilor. El a căzut, de la etajul 4, pe fereastra unei clădiri cu mai multe etaje de pe bulevardul Tverskoy, și a murit înainte de sosirea ambulanței. Unii martori oculari susțin că defunctul avea un cuțit în mâini, un spray paralizant cu piper fiind găsit de anchetatori nu departe de cadavru.

Silviu Mănăstire s-a folosit de noua sa funcție politică în PNL cu două săptămâni înainte să fie numit: el i-a certat pe polițiști pentru că n-au intervenit când ar fi fost agresat
Eveniment

Silviu Mănăstire s-a folosit de noua sa funcție politică în PNL cu două săptămâni înainte să fie numit: el i-a certat pe polițiști pentru că n-au intervenit când ar fi fost agresat

Fostul jurnalist Silviu Mănăstire s-a folosit de noua sa funcție politică în PNL, unde a fost numit azi secretar general adjunct, cu două săptămâni înainte să fie numit, scrie site-ul Captura. Potrivit acestui site, Mănăstire s-a plâns că a fost agresat și lovit, în timp ce se afla la un restaurant, de către „un cetățean de culoare”. În plângerea consemnată de poliție, se arată că Mănăstire este „secretar general adjunct al PNL”. Pe de altă parte, în documentul poliției, publicat de Captura, se susține că Mănăstire s-ar fi aflat „sub influența băuturilor alcoolice”. Site-ul Captura.ro nu mai putea fi accesat la ora redactării acestei știri, dar informația se află pe pagina de Facebook a site-ului. Mănăstire s-a folosit de noua sa funcție politică Potrivit relatării Captura.ro, Mănăstire a încercat să intimideze polițiștii care au sosit la locul incidentului. Iată cum relatează, pe Facebook, acest site incidentul petrecut la 17 august, ora 1.45: „Secția 1 a fost sesizată prin 112 de către Mănăstire Silviu, secretar general adjunct al Partidului Național Liberal, (…) că în timp ce se afla în restaurantul (…) a fost agresat de către o persoană de culoare, de sex bărbătesc. La fața locului s-au deplasat polițiștii (…), care au luat legătura cu persoana vătămată, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și, ulterior, pe baza semnalmentelor furnizate, au depistat pe strada (…) autorul infracțiunii în persoana numitului Moore Larry, (…) cetățean american (…) condus la sediul secției în vederea continuării cercetărilor”, se arată în documentul obținut de la poliție. Citește și: Fundația care a strâns bani la nunta lui George Simion, condusă de reprezentantul AUR în Biroul Electoral Central. Donațiile au fost folosite și pentru plata Phoenix Proaspătul liberal, afirmații cu conotații rasiste „Ulterior, la sediul Secției 1 Poliție s-a prezentat și domnul Mănăstire Silviu care a formulat o plângere cu privire la cele întâmplate, reclamând faptul că a fost lovit cu pumnul în urechea dreaptă de către o persoană de aproximativ 35-40 de ani, de culoare, ce se afla în incinta localului (…), în anturajul unor persoane de sex femeiesc, fără a cunoaște motivele și fără a fi provocat. Tot cu ocazia plângerii formulate, persoana vătămată a precizat că intervenția echipajului de ordine publică din cadrul Secției 1 Poliție sosit la fața locului a fost una necorespunzătoare”, mai consemnează polițiștii. Persoana reclamată nu a recunoscut fapta. Mănăstire este de azi secretar general adjunct al PNL, fiind suborodonatul pe linie politică a ministrului de Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL. Statutul PNL specifică faptul că secretarul general desemnează cei cei 6 secretari generali adjuncți, secretarul internațional și cei 8 secretari regionali ai partidului, fără a fi nevoie de aprobarea altor foruri de conducere din partid. Silviu Mănăstire a plecat de la B1 TV în luna mai 2022. El realizase în ultimii șapte ani emisiunea ”Dosar de politician”. Mănăstire a fost consilierul lui Bode în 2012, când acesta a ocupat funcția de ministru al Economiei în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

Germania crede că a descoperit spioni ruși la ministerul Economiei: doi funcționari, suspectați că influențau deciziile în materie de energie în favoarea Moscovei
Eveniment

Germania crede că a descoperit spioni ruși la ministerul Economiei: doi funcționari, suspectați că influențau deciziile în materie de energie în favoarea Moscovei

Germania crede că a descoperit spioni ruși la ministerul Economiei: doi funcționari sunt suspectați că influențau deciziile în materie de energie în favoarea Moscovei, scrie publicația Die Zeit. Germania crede că a descoperit spioni ruși Deocamdată însă, nu este clar dacă erau spioni sau acționau în favoarea Rusiei fiindcă așa le dicta conștiința. Nu este clar nici dacă este un caz de corupție. Cazul este însă anchetat de către Bundesverfassungsschutz (BfV), serviciul german de contraspionaj, echivalentul SRI-ului. Cei doi funcționari ar fi atras atenția colegilor după ce au susținut poziții proruse și au criticat decizii ale guvernului Olaf Scholz în materie energetică, în special suspendarea, în februarie, a gazoductului Nord Stream 2, menit să lege Rusia de Germania pe sub Marea Baltică. O analiză atentă a parcursului profesional al celor doi suspecți a relevat că unul dintre aceștia a efectuat o călătorie de studii în Rusia. Zwei leitende Beamte im Wirtschaftsministerium stehen unter Spionageverdacht, der Verfassungsschutz ist eingeschaltet. Für die Bundesregierung ist der Fall brisant. #red #Abo https://t.co/e6ZJ6j2Amk— DIE ZEIT (@DIEZEIT) August 31, 2022 Ei ar avea o "apropiere afectivă" față de Rusia, potrivit săptămânalului german, care menționează, totuși, că serviciile de informații nu ar dispune de probe concrete în cazul lor. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” Germania a fost marcată în ultimii ani de mai multe cazuri de spionaj imputate Rusiei iar dependența celei mai mari economii europene de livrările de gaze rusești s-a dovedit a fi un punct slab pentru această țară, de la invazia în Ucraina. Serviciile germane au semnalat recent că rușii ar spiona antrenamentele soldaților ucraineni în Germania. Cancelarul Scholz nu a putut fi contactat pentru a comenta, întrucât se afla în vacanță la granița cu Elveția.

Putin nu-l iartă pe Gorbaciov: fără funeralii de stat pentru ultimul lider al URSS, anunță Interfax, citând surse „bine informate”
Eveniment

Putin nu-l iartă pe Gorbaciov: fără funeralii de stat pentru ultimul lider al URSS, anunță Interfax, citând surse „bine informate”

Actualul lider al Rusiei, Vladimir Putin, nu-l iartă pe Mihail Gorbaciov, ultimul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: fără funeralii de stat pentru ultimul lider al URSS, anunță Interfax, citând surse „bine informate”. În ultimii ani, diferențele de opinie dintre Putin și Gorbaciov erau tot mai evidente. Putin nu-l iartă pe Gorbaciov: fără funeralii de stat „Funeraliile fostului lider al URSS nu vor fi de natură statală”, scrie Interfax. „Pentru linia dură din conducerea Rusiei și cei legați de serviciile de securitate, așa cum a fost și rămâne președintele Vladimir Putin, Gorbaciov a fost omul responsabil pentru pierderea unui imperiu. El a adus umilirea națională unei națiuni mari și a provocat ceea ce actualul ocupant al Kremlinului a descris odată „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”. Dezintegrarea „Rusie istorică” lăsând milioane de etnici ruși în state noi independente. „Ceea ce a fost construit peste 1.000 de ani a fost în mare parte pierdut”, a spus Putin într-un documentar difuzat anul trecut”, explică Bloomberg relația cu fostul lider al URSS. Foto: Kremlin.ru Gorbaciov va fi înmormântat în cimitirul Novodevichy din Moscova, alături de soția sa Raisa, care a murit în 1999, a scris agenția de presă Tass, citând o sursă familiarizată cu dorințele familiei. În iulie 2022, Daily Mail scria că Gorbaciov ar fi dezamăgit de Putin. ”Reformele lui Gorbaciov - politice, nu economice - au fost toate distruse. Zero, cenușă! Când a plecat Gorbaciov, Forța de Răspuns a NATO în Europa număra 4.000 de militari. Acum, NATO a anunțat 300.000 de oameni până la finalul anului următor. Deci astăzi sunt 40.000 și vor fi 300.000”, a explicat jurnalistul Alexei Venediktov, unul dintre prietenii apropiați ai lui Mihail Gorbaciov. Cu toate că fostul lider al URSS nu a vorbit deschis despre situația actuală din Rusia, Venediktov a spus că: „Pot să vă spun că este supărat. Desigur, înțelege că asta a fost munca lui de-o viață. Libertățile (în Rusia) au fost aduse de Gorbaciov. A uitat toată lumea cine a dat libertate Bisericii Ortodoxe din Rusia? Cine a fost? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Libertatea presei, prima lege a presei cine a făcut-o? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Proprietate privată? Mihail Sergheevici Gorbaciov.” În timp ce vorbea, jurnalistul a făcut un semn arătând că totul a fost distrus. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” „Deci, ce ar putea să spună Gorbaciov acum?”, a adăugat Venediktov.

FOTOGALERIE Viața secretă a bugetarului Adrian Câciu: dezlănțuit în clubul de karaoke
Politică

FOTOGALERIE Viața secretă a bugetarului Adrian Câciu: dezlănțuit în clubul de karaoke

Viața secretă a bugetarului Adrian Câciu: fotografiile de pe Facebook arată că acesta cânta, dezlănțuit, la un club de karaoke din București. Fotografiile sunt din anii 2015, 2016 și 2017, când Câciu era consilier superior la ministerul Agriculturii. Foto: Yellow Club În CV-ul lui Câciu, publicat de Guvern, nu apare rubrica privind hobby-urile. Într-o declarație de interese din 2019, depusă când lucra la ministerul Agriculturii, Adrian Câciu preciza că este membru în Asociația Marea Lojă Națională din România, dar și în Asociația de Administrare a Ritului Scoțian. Viața secretă a bugetarului Adrian Câciu Un alt ministru de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, a fost poreclit de fostul președinte Traian Băsescu drept „discotecarul”, datorită prezențelor sale frecvente prin cluburile din București. Băsescu l-a mai definit pe Teodorovici drept „dandy”. Foto: Captură YouTube În fotografiile postate de Yellow Club, actualul ministru de finanțe apare cântând la chitară sau voce. Clubul postează și o filmare de cinci minute cu Adrian Câciu la chitară, cântând o piesă de muzică folk, despre Vama Veche. „La mare în Vama Veche/ E un barbat fara pereche/ Se uită lung la fete”, cântă Câciu, străduindu-se să atingă notele mai înalte ale cântecului. Puteți urmări aici reprezentația audio a consilierului superior Câciu, intitulată „AMINTIRI DIN COPILARIE de ADRIAN CACIU/ "CERCUL" Singer / Songwriter Open Stage Yellow Club 20.05.2015 — cu Adrian Câciu la Yellow Club”. Tandru Foto: Yellow Club Potrivit site-ului zilenopti.ro, Yellow Club este situat în apropierea parcului Titan și „organizează concerte LIVE, karaoke, petreceri, şi evenimente private”. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a primit în trecut zeci de mii de lei pentru articole în care a promovat compania Huawei și a criticat SUA. Într-un articol publicat în septembrie 2020, în Ziarul Financiar, care nu este marcat ca fiind publicitate plătită, ci „Opinia specialistului”, Câciu critica dur acordul încheiat cu SUA în ceea ce privește implementarea tehnologiei 5G: „Mai frustrant însă este servilismul unor state care lasă deoparte interesele lor economice, sacrifică dezvoltări economice ulterioare pentru a fi pe placul politicii economice americane”. În articol, el mai afirma: „Noi trebuie să ieşim de sub mentalitatea “Tătucului”. L-am avut pe cel rus, acum îl avem pe cel american”. Câciu este membru al CSAT.

Cheltuielile guvernamentale cu dobânzile au explodat: creștere de 3,2 miliarde de lei într-o lună. După primele șapte luni, România consumă 1,2% din PIB pe dobânzi
Economie

Cheltuielile guvernamentale cu dobânzile au explodat: creștere de 3,2 miliarde de lei într-o lună. După primele șapte luni, România consumă 1,2% din PIB pe dobânzi

Cheltuielile guvernamentale cu dobânzile au explodat: creștere de 3,2 miliarde de lei într-o lună. La final de iulie, aceste cheltuieli erau de 16,34 miliarde de lei, respectiv 1,2% din PIB. La final de iunie, ele erau de 13,11 miliarde de lei, adică 1% din PIB-ul estimat pentru anul 2022. Cheltuielile guvernamentale cu dobânzile au explodat Față de primele șapte luni din 2021, cheltuielile cu dobânzile din 2022 s-au majorat cu 55%. „Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent plățile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 5,81 mld lei ca urmare a creșterii ratelor de dobândã în contextul inflaționist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât și international, cât și ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina”, se susține în nota ministerului de Finanțe. Ministerul Finanţelor a împrumutat sume record de pe pieţe: 6,86 miliarde de lei, în iulie. În luna august, Ministerul de Finanţe a programat împrumuturi de aproape 5,6 miliarde de lei. Citește și: EXCLUSIV Trupa Phoenix a fost plătită din donațiile pentru construcția unui spital mobil promis de George Simion. Covaci, despre foștii colegi care l-au criticat: „Niște nesimțiți!” „În prezent, costul de finanţare pe 10 ani al României este de 8,1%, în scădere de la maximul de 9,4% din iunie, pe fondul concretizării temerilor de recesiune la nivel global, ceea ce duce la intrări locale şi fluxuri de capital străin pe bondurile româneşti incluse în indicii de pieţe internaţionale”, explică Bursa.

O zi după ce Medvedev a anunțat că prețul gazului va ajunge la 5.000 euro/ 1.000 metri cubi, prețurile la energie s-au prăbușit în zona UE
Eveniment

O zi după ce Medvedev a anunțat că prețul gazului va ajunge la 5.000 euro/ 1.000 metri cubi, prețurile la energie s-au prăbușit în zona UE

O zi după ce vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a anunțat că prețul gazului va ajunge la 5.000 euro/ 1.000 metri cubi, toate prețurile de referință la energie s-au prăbușit, în zona UE. Prețurile la energie s-au prăbușit în zona UE „Prețurile la energie, în Europa, au scăzut dând semne că regiunea își intensifică eforturile pentru a reduce criza care amenință să o arunce în recesiune odată cu apropierea iernii. Prețul la energia germană pentru anul viitor a scăzut cu până la 26%, în timp ce gazul natural olandez a scăzut cu până la 11%”, arată Bloomberg. Prețul la energia germană, pentru anul viitor, a scăzut cu 20%, ajungând la 610 de euro pe megawat/oră, la ora 9:50 a.m. la Londra. Aceasta este o scădere extremă față de recordul de 1.050 de euro atins luni. Prețul gazului olandez a scăzut cu 4,3%, la 261 de euro pe megawat/ oră. Săptămâna trecută, contractele stabileau prețuri record, mai arată agenția. European energy prices plunge on signs that the region is stepping up efforts to curb a crisis that threatens to tip the region into recession with winter approaching https://t.co/RBHBd8QhAN— Bloomberg UK (@BloombergUK) August 30, 2022 „Din cauza faptului că preţul gazelor a crescut, ajungând la 3.500 de euro per mia de metri cubi, sunt nevoit să revizuiesc în sus costul așteptat, care va ajunge la 5.000 de euro până la sfârșitul lui 2022”, a scris Medvedev pe canalul său Telegram și, adresându-se şefilor de stat europeni, a încheiat postarea scriind „Salutări călduroase”. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele Uniunea Europeană se pregătește să intervină pe termen scurt pentru a atenua creșterea costurilor cu energia, care au alimentat inflația și au crescut riscurile de recesiune. Depozitele de gaze din regiune se umplu rapid, crescând șansele ca Europa să treacă peste iarnă. ?How is that green thing working out in Europe??“He warned that a 90 per cent rise in market energy prices in August would all but ensure a significant downturn on the Continent, driving the single currency further below parity with the dollar.”https://t.co/AXNs5BFnuc— Stanley Morrical (@MorricalINS) August 30, 2022

Ce cadou surprinzător i-a făcut Codrin Ștefănescu lui George Simion, deși nunta trecuse. Va fi sigla fostului partid al lui Dragnea!
Politică

Ce cadou surprinzător i-a făcut Codrin Ștefănescu lui George Simion, deși nunta trecuse. Va fi sigla fostului partid al lui Dragnea!

Ce cadou surprinzător i-a făcut Codrin Ștefănescu lui George Simion, deși nunta trecuse: o vacă bălțată, soi autohton românesc. Ștefănescu, secretar general al Alianței pentru Patrie (APP), din care Liviu Dragnea s-a retras recent, a spus că a luat două bălțate, una pentru Simion, alta pentru APP. Ce cadou surprinzător i-a făcut Ștefănescu lui Simion Rasa de vaci Bălțată Românească, cunoscută și sub denumirea de vită bălțată romanească, s-a format ca urmare a unei încrucișări îndelungate între vacile autohtone din rasa Bovină gri românească cu tauri Simmental importați din Elveția, Austria, Germania, Cehia și Slovacia, explică site-ul agricultorii.ro. Vacile băltate românești s-au răspândit rapid datorită calităților, astfel încât a reprezentat 37% din efectivul de bovine românești în 1955 și 44% în 1969. În prezent, vaca bălțată românească este cea mai numeroasă rasă din România, susține acest site. O rasa buna cu pedigree de baltata romaneasca, ofera chiar si 38 litri de lapte pe zi. Rasa de vaci Baltata Romaneasca este crescuta de majoritatea fermierilor pentru: 50% din capete pentru lapte, 20% pentru carne si 30% pentru reproducție. Însă Codrin Ștefănescu a susținut, pentru Evenimentul Zilei, că bălțata ar fi pe cale de dispariție. De aceea, vaca aceasta va fi pe sigla APP. „Bălțata Românească e pe cale de dispariție. Am cumpărat două vaci, una pentru mine, care va fi pe sigla partidului, și una pentru George Simion. Tot ce e românesc piere, încet-încet. Oamenii își cumpără Holstein, care are productivitate mai bună la lapte, dar Bălțata Românească are carnea mai bună”, a spus Codrin Ștefănescu, citat de EvZ. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele APP apără vaca românească El a mai susținut că: „Noi trebuie să facem ceva pentru producția românească. Este extrem de periculos ceea ce se întâmplă, când promovezi la televizor și pe site-uri de știri ideea mâncării de insecte și a uciderii vacilor… Nu-mi vine să cred câtă ură e în spațiul public. Noi nu în România prezentată de ei trăim”. Ștefănescu a spus că nu a putut participa la nunta lui Simion întrucât a fost obligat să meargă la un botez, în familia unui lider local APP. Pe OLX, o vacă bălțată se vinde cu circa 4-5.000 de lei, iar un tăuraș cu 2.600 de lei.

VIDEO Televiziunea rusă prezintă proba zdrobitoare care arată implicarea Marii Britanii în asasinarea Dariei Dughin. Vezi ce au descoperit atenții observatori ruși
Eveniment

VIDEO Televiziunea rusă prezintă proba zdrobitoare care arată implicarea Marii Britanii în asasinarea Dariei Dughin. Vezi ce au descoperit atenții observatori ruși

Televiziunea rusă prezintă proba zdrobitoare care arată implicarea Marii Britanii în asasinarea Dariei Dughin: utilizarea, de către presupusă asasină, a unei mașini Mini Cooper. Potrivit comentatorilor de la televiziunea rusă, aceasta este dovada că britanicii, nu SUA, au orchestrat atentatul cu bombă care a ucis-o pe fata ideologului Aleksandr Dughin. Proba care arată implicarea Marii Britanii Dmitri Kiseliov, supranumit „cel mai toxic propagandist al Kremlinului, a afirmat, la canalul Russia 1, că „semnătura vestului este peste tot în această crimă”, inclusiv selectarea, drept asasin, a unei mame cu copil. „Cel mai probabil, nu au fost americanii, ci britanicii. În SUA, pentru eliminarea, în această manieră, a unei persoane, ar fi avut nevoie de nenumărate semnături, de la cel mai înalt nivel. Și, până la urmă, sunt americani: ar fi spus că ei au fost autorii. Așa a fost când l-au asasinat pe Osama bin-Laden: asasinatul a fost aprobat de președintele SUA, Barack Obama. La fel, la asasinarea generalului iranian Soleimani, aprobată de președintele Trump. Britanicii acționează discret și n-au nevoie de atâtea semnături. Dar își iubesc mașinile. De exemplu, Mini Cooper este una din slăbiciunile lor. Iar pasul următor pentru a finaliza o minunată crimă britanică ar fi să o stranguleze pe Natalia Vok (Nota Redacției: presupusa asasină a Dariei Dughin) și să dea vina pe Rusia”, a perorat Kiseliov. „Mi s-a părut prea evident pentru ei ca să o spună, dar au spus-o. Dmitri Kiseliov a susținut (…) că Mini Cooperul condus de Natalya Vovk (numită de FSB drept principalul suspect în uciderea lui Dariei Dughin) sugerează că Marea Britanie a fost în spatele asasinatului”, scrie, ironic, pe Twitter, Francis Scarr, analistul BBC care monitorizează presa rusă. Un comentator îi răspunde ironic: „Să vezi ce vor spune când vor afla că Mini Cooper este produs de BMW”. I thought it was just too obvious for them to say, but they've only gone and said itDmitry Kiselyov claimed in last night's show that the Mini Cooper driven by Natalya Vovk (named by the FSB as the main suspect in Darya Dugina's murder) suggests that the UK was behind it all ?? pic.twitter.com/0VKuSAt1dI— Francis Scarr (@francis_scarr) August 29, 2022 FSB a aflat criminalul în două zile Cazul asasinării jurnalistei Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului, a fost soluţionat, a anunţat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, la nici două zile de la eveniment. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele „Crima a fost pregătită şi executată de serviciile speciale ucrainene”, a transmis FSB într-un comunicat. Asasinatul a fost executat de o femeie, membră a serviciilor secrete ucrainene, care a planificat atentatul timp de o lună şi a reuşit imediat după comiterea lui să părăsească Rusia către Estonia, relatează agențiile de presă ruse. Autoarea este identificată de FSB ca fiind Natalia Vovk, cetățean ucrainean, născută în 1979. Aceasta ar fi sosit în Rusia la 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa, Sofia Şaban, născută în 2010. „În ziua crimei, Vovk şi Şaban au participat la festivalul de muzică şi literatură 'Tradiţii', unde Daria Dughina a fost prezentă ca oaspete de onoare”, a stabilit serviciul secret rus.

VIDEO Putin se preface că ține cu săracii: bogătașii care făceau paradă cu averea lor, arestați. Un deputat propune să fie trimiși pe front
Eveniment

VIDEO Putin se preface că ține cu săracii: bogătașii care făceau paradă cu averea lor, arestați. Un deputat propune să fie trimiși pe front

Putin se preface că ține cu săracii: bogătașii care făceau paradă cu averea lor, arestați. Presa rusă mediatizează intens arestarea unui grup mare de persoane care defilau cu mașinile lor de lux prin Moscova. Putin se preface că ține cu săracii Șapte persoane, inclusiv fostul primar al Arhangheleskului, Alexander Donskoy, au fost condamnați la 15 zile de detenție pentru că au participat la o „adunare în masă a cetățenilor într-un loc public”, a informat agenția Tass. Alte 19 persoane se confruntă cu acuzații similare. Ei au participat la o paradă a mașinilor de lux: 170 de mașini, inclusiv Ferrari, Lamborghini sau Bentley. Poliția a reținut 107 persoane și a confiscat un număr mare de mașini. A Russian cryptoblogger decided to organize a luxury car ride through the center of MoscowHowever, he forgot that Russia is a dictatorship, where you have to ask permission for everything.As a result, the police detain car owners for participating in an "unauthorized action". pic.twitter.com/KJLQi9qI3r— NEXTA (@nexta_tv) August 28, 2022 Arestarea lor arată că poliția s-a purtat dur cu tinerii arestați și i-a plimbat în cătușe prin fața camerelor. Stupid members of a Moscow luxury car club forgot they live in a dictatorship and organized a little get together in center of Moscow. Owners of Lamborghinis, Ferraris, Maserati, were all brutally arrested for "unauthorized meeting". pic.twitter.com/Ywri2P4Cvd— Jay in Kyiv (@JayinKyiv) August 28, 2022 Organizatorii mitingului ar trebui să fie trimiși să ajute trupele care își riscă viața în luptele din Ucrainei, a cerut Vladimir Dzhabarov, prim-vicepreședintele comisiei de afaceri externe din camera superioară a parlamentului rus. Deși nu știu să lupte, ar putea ajuta ca infirmieri în spitalele militare, a scris el pe Telegram. Citește și: Moscova se grăbește să catalogheze contraofensiva ucraineană în Herson drept „eșec lamentabil”. De fapt, forțele ruse au pierderi grele „Moscova are o reputație bine câștigată legată de afișarea ostentativă a bogăției, în deceniile de după prăbușirea comunismului. Dar invadarea Ucrainei de către Putin a fost însoțită de legi represive, întrucât Kremlinul face eforturi pentru a zdrobi orice potențial semn de disidență. Cu armata Rusiei blocată în Ucraina, pe fondul rapoartelor privind numărul uriaș al victimelor, oficialii și poliția reprimă chiar și activitățile care nu au legătură cu politica pentru a menține un control public strict”, scrie agenția Bloomberg.

Biblie cu numele lui Grindeanu inscripționat pe copertă, cadou de la Mitropolia Moldovei către vicepremierul PSD, via un senator de Iași
Eveniment

Biblie cu numele lui Grindeanu inscripționat pe copertă, cadou de la Mitropolia Moldovei către vicepremierul PSD, via un senator de Iași

O biblie cu numele lui Sorin Grindeanu inscripționat pe copertă, cadou de la Mitropolia Moldovei către vicepremierul PSD, via un senator de Iași, Maricel Popa. Biblie cu numele lui Grindeanu pe copertă „Cred că atunci când muncești din suflet pentru oameni și pui binele acestora mai presus de toate, Dumnezeu îți călăuzește pașii! Tocmai de aceea a fost o mare bucurie pentru mine să-i pot dărui ministrului Sorin Grindeanu, din partea Parintelui Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, Sfânta Biblie care să-i lumineze calea și care să-i dea puterea necesară de a duce la bun sfârșit marele și importantul proiect al autostrăzii care să lege Moldova de Vestul Țării! Întreaga regiune își pune încrederea în ministrul social-democrat să finalizeze cu bine marea lucrare și știu că Sorin Grindeanu e omul potrivit, la locul potrivit!”, a scris senatorul PSD pe Facebook. Liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, a reacționat la această situație, apreciind că Maricel Popa trebuie să îşi ceară scuze publice pentru "atragerea Mitropoliei Iaşi într-un scandal naţional şi luarea în derâdere a celor mai profunde simboluri spirituale". „Maricel Popa a reuşit să răstălmăcească intenţiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi le-a transformat într-o regie politică care arată disperare şi nepricepere, faţă de care am convingerea că biserica ieşeană se dezice în totalitate. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi ÎPS Teofan nu au nicio implicare şi nicio vină pentru că un politician mărunt şi fără respect şi cultura a vrut să profite de imaginea Bisericii pentru a se promova pe el”, a scris Muraru, pe Facebook. „Vrednic este” Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu au oferit niciun comentariu pe această temă. Citește și: Un deputat PSD cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu În 2014, Liviu Dragnea a primit din partea Patriarhului Daniel, ordinul “Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru contribuţia adusă de acesta în renovarea mai multor lăcaşe de cult. Patriarhul a menţionat faptul că Liviu Dragnea este “un om de cuvânt, nu promite mult, dar când promite se ţine de cuvânt”. Dragnea a declarat că nu se aştepta să primească această distincţie şi că a fost emoţionat când soborul de preoţi, în frunte cu Patriarhul, i-au cântat, conform cutumei bisericeşti, „Vrednic este”.

Scandalagiul Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, fost turnător la Securitate și deținător al unei averi uriașe, va oficia nunta lui George Simion
Eveniment

Scandalagiul Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, fost turnător la Securitate și deținător al unei averi uriașe, va oficia nunta lui George Simion

Scandalagiul Teodosie, arhiepiscop al Tomisului, fost turnător la Securitate și deținător al unei averi uriașe, va oficia nunta lui George Simion, a anunțat acesta la Antena 3. Alături de Înalt Prea Sfințitul (IPS) Teodosie va fi și ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, probabil datorită faptului că nunta va fi la Măciuca, în Vâlcea. IPS Teodosie este cunoscut pentru scandalurile sale, aparițiile exotice și conflictele cu patriarhul Daniel. Presa a publicat dosarul său de turnător la Securitate. În arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) se află dosarul de reţea al lui ÎPS Teodosie, cu numele conspirativ „Mache“. Pe cinci file găsim două rapoarte ale Securităţii de recrutare şi un angajament semnat de Macedon Petrescu, numele laic al lui ÎPS Teodosie, actualul Arhiepiscop al Tomisului. Potrivit declarației de avere completate în 2021, ÎPS Teodosie primeşte 116.894 de lei ca arhiepiscop, iar la aceştia se adaugă şi 150.115 lei de la Facultatea de Teologie. El deţine un complex balnear la Dorna Arini, proprietate ce i-a fost cedată de Mânăstirea din Arini, în 2010, scria, în 2021, presa. Însă Arhiepiscopia Tomisului susține acesta nu că deține complexul de la Dorna Arini, deși este ctitorul acestuia. Complexul ar fi deținut de o Fundație, în care IPS Teodosie este doar membru și Președinte Onorific, alături de alte 11 persoane. Scandalagiul arhiepiscop Teodosie va oficia nunta lui Simion Potrivit Antenei 3, jandarmii vor asigura paza la nunta lui George Simion, iar autoritățile județene ar pregăti chiar restricții de circulație în zonă. Referitor la criticile că îşi foloseşte nunta pe post de campanie politică, liderul AUR a spus:"Câinii latră, caravana trece. Eu sunt încrezător, odată că pe plan profesional am făcut alegerea cea mai bună intrând în politică. Pe plan personal am făcut o alegere bună prin alegerea viitoarei mele soţii. Sper să avem copii sănătoși, asta e tot ce ce contează. Şi noi să fim sănătoși și toți românii care se uită la noi să fie bucuroși. Cei care doresc să împărtășească acest moment, din dragoste îi invităm să ne fie alături. Cei care nu ne iubesc, atâta: să-și vadă de ale lor." Citește și: Un deputat PSD cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu

După ce a luat bani ca să facă propagandă Huawei și să critice SUA, ministrul Câciu anunță acum sfâșitul pieței libere: „Și Europa își va da seama”
Eveniment

După ce a luat bani ca să facă propagandă Huawei și să critice SUA, ministrul Câciu anunță acum sfâșitul pieței libere: „Și Europa își va da seama”

După ce a luat bani ca să facă propagandă Huawei și să critice SUA, ministrul de Finanțe Adrian Câciu (PSD) anunță acum sfâșitul pieței libere: „Și Europa își va da seama”! Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a primit în trecut zeci de mii de lei pentru articole în care a promovat compania Huawei și a criticat SUA. Într-un articol publicat în septembrie 2020, în Ziarul Financiar, care nu este marcat ca fiind publicitate plătită, ci „Opinia specialistului”, Câciu critica dur acordul încheiat cu SUA în ceea ce privește implementarea tehnologiei 5G: „Mai frustrant însă este servilismul unor state care lasă deoparte interesele lor economice, sacrifică dezvoltări economice ulterioare pentru a fi pe placul politicii economice americane”. În articol, el mai afirma: „Noi trebuie să ieşim de sub mentalitatea “Tătucului”. L-am avut pe cel rus, acum îl avem pe cel american”. Câciu este membru al CSAT. Ministrul Câciu anunță sfâșitul pieței libere Acum, ministrul de Finanțe anunță sfârșitul piețelor libere. Într-un interviu pentru Marius Tucă Show, el a vorbit despre piața energiei, dar formularea sa pare că se referă la orice formă de piață liberă. Citește și: Un deputat PSD cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu „Atât România cât și Europa cu siguranță își vor da seama rapid că lucrurile nu mai pot sta în zona aceasta de piață liberă. E o zonă imperfectă și care depășește niște limite ale prețurilor (…) Anul trecut Comisia Europeană a recomandat pentru statele membre pe piața energiei scăderea de taxe. Cvasitotalitatea statelor au mers pe scăderi de taxe și s-a întâmplat ceva logic, au avut încasări mai mici, au crescut deficitele, au crescut datoriile, iar prețul plătit nu a scăzut pentru că tu de fapt ai o boală, ai un puroi aici și tu vrei să acționezi la cap. Nu, boala este prețul. Tu n-ai facut nimic legat de prețul-bază care a continuat să crească”, a susținut Câciu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră