joi 01 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8437 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Cutremurul din 1977: disidentul Ursu, asasinat de Securitate, fiindcă a arătat că Ceaușescu oprise consolidările. Prefectul Greblă face apologia construcțiilor ceaușiste de după 1977

Cutremurul din România, martie 1977: disidentul Gheorghe Ursu a fost asasinat de Securitate fiindcă a arătat că regimul Ceaușescu oprise consolidările la clădirile afectate. Ursu, asasinat fiindcă a arătat că Ceaușescu oprise consolidările „În anii 1978 și 1981, cu ocazia unor călătorii turistice efectuate în străinătate a furnizat postului de radio autointitulat “Europa liberă” două materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni………Avînd în vedere că URSU GHEORGHE EMIL a desfășurat o intensă activitate de propaganda dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propaganda reacționară din străinătate…, împotriva acestuia urmează a se începe urmărirea penală, continuarea cercetărilor sub stare de arest și trimiterea în judecată pentru săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art. 166 al. 2 Cod penal [propaganda împotriva orînduirii socialiste, nn.]…”, se arată într-o notă a Securității, prezentată pe blogul Gheorghe Ursu. După cutremur, inginerul Ursu a scris la Europa Liberă, arătând că oprirea consolidărilor la blocurile avariate de cutremur „a dus la noi prăbușiri și a condamnat sute de clădiri, pentru decenii, la «risc înalt» de pierderi masive de vieți omenești în eventualitatea unui nou cutremur”, se mai arată într-un articol de pe acest blog. Ursu era șef de proiect la consolidarea blocului Patria/ Aro, de pe bulevardul Magheru, și, în această calitate, a participat la o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu, pe care a consemnat-o: „Ce-i asta, profesorii? Nu lor le-am dat ordinul să punem ordine în capitală. Voi, activul de partid răspundeți de fiecare zid distrus. Întreaga gîndire trebuie revizuită. Trebuie să-i tragem la răspundere pe proiectanți. S-au apucat să ciocănească să vedem fisuri ascunse. Am fost de acord, dar nu să demolați capitala. Se oprește orișice echipă de verificare, am dat ordine la Miliție și Procuratura să-i bage la închisoare (…) Nu se mai admite nici o reparație capitală”. Locuințele nomenklaturii, consolidate cu prioritate Ulterior, Ursu a relatat la Europa Liberă: „Începând chiar din noaptea cutremurului, clădirile în care locuiau cei de sus, precum şi sediile de partid, au avut soartă cu totul diferită de cea a clădirilor „civile”. Câţiva dintre cei mai buni ingineri şi profesori au fost scoşi din comisiile obişnuite pentru a examina locuinţele celor mari, metru cu metru. S-au adus cele mai bune şi mai eficiente utilaje, materiale, meşteri ingineri atât ai Gospodăriei de Partid, cât şi din alte părţi şi s-a trecut la consolidări imediate, totul supradimensionat, cu exces de oţel şi beton, fără nicio reticenţă de ordin economic”. Azi, după cutremurul din Turcia, prefectul PSD din București, Toni Greblă, a făcut apologia regimului ceaușescu, lăudând modul în care a consolidat clădirile afectate de cutremurul din 1977. „De altfel ce s-a construit mai ales după anul 1977 s-a construit respectând o normă foarte strictă care permite clădirilor să reziste la un cutremur de cel puţin 8 grade pe scara Richter”, a susținut el. Citește și: O jurnalistă turcă sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție: „Nu cutremurele ucid, ci clădirile de beton, construite de oameni”

Cutremurul din 1977: disidentul Ursu, asasinat de Securitate, fiindcă a arătat că Ceaușescu oprise consolidările. Prefectul Greblă face apologia construcțiilor ceaușiste de după 1977
O jurnalistă turcă sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție: „Nu cutremurele ucid, ci clădirile de beton, construite de oameni”
Eveniment

O jurnalistă turcă sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție: „Nu cutremurele ucid, ci clădirile de beton, construite de oameni”

O jurnalistă turcă, Aslı Aydıntaşbaş, sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție și arată spre răspunderea guvernului Erdogan. Totuși, jurnalista laudă decizia regimului Erdogan de a solicita imediat ajutor extern. Ea este Visiting Fellow la Institutul Brookings, din Washington DC. Dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție „În întreaga regiune au existat multe structuri care au rezistat, salvând viețile ocupanților lor, în timp ce altele, învecinate, s-au prăbușit, ceea ce indică practicile de construcție neglijente ca fiind principala cauză a deceselor. Vom avea nevoie de timp pentru a înțelege pe deplin măsura în care deficiențele umane au contribuit la pierderea de vieți omenești. Dar primele indicii ridică cu siguranță întrebări”, arată Aslı Aydıntaşbaş. „Dezastrul natural este un aspect al poveștii. Dependența Turciei de creșterea economică determinată de construcții, de clientelism și de dorința de a ignora propriile standarde de construcție este celălalt aspect. Primul a fost inevitabil. A dus cel de-al doilea la pierderi masive de vieți omenești? Cel puțin, poporul turc va avea tot dreptul să ceară o investigație amănunțită tocmai pentru a răspunde la această întrebare”, mai arată jurnalista. Foto: Twitter Ea mai arată că, deși Turcia a adoptat, în 2018, o legislație referitoare la intervenția în caz de cutremur, regulile au fost încălcate: „Erdogan a descris frecvent industria construcțiilor ca fiind bijuteria coroanei economiei - încurajând o lipsă tacită de supraveghere. Marile contracte publice ale Turciei tind să ajungă la aceiași acoliți ai guvernului”. Citește și: Solidaritate. O echipă a forțelor armate israeliene a ajuns în Turcia, pentru a oferi ajutor. Unitatea de salvare a Israelului, una din cele mai solicitate din lume The destruction is massive. The government overwhelmed. The temperatures are freezing. We have a short window to save lives. https://t.co/vyQvEWaBc2— asli aydintasbas (@asliaydintasbas) February 6, 2023 Sunt peste 5.000 de morţi, mii de răniţi, în timp ce un număr necunoscut de persoane au rămas blocate sub dărâmături, după ce mii de clădiri s-au prăbuşit în Turcia şi Siria, în urma celui mai puternic seism care s-a înregistrat, luni, în regiune după mai bine de un secol. Operaţiunile de salvare se desfăşoară contracronometru, mai ales că şi vremea pune probleme şi reduce şansele de supravieţuire ale celor prinşi sub ruine.

Solidaritate. O echipă a forțelor armate israeliene a ajuns în Turcia, pentru a oferi ajutor. Unitatea de salvare a Israelului, una din cele mai solicitate din lume
Eveniment

Solidaritate. O echipă a forțelor armate israeliene a ajuns în Turcia, pentru a oferi ajutor. Unitatea de salvare a Israelului, una din cele mai solicitate din lume

O echipă a forțelor armate israeliene a ajuns în această noapte în Turcia, pentru a oferi ajutor în regiunile afectate de cutremur. Unitatea de salvare a Israelului este una din cele mai solicitate din lume, fiind chemată și în Statele Unite, la Surfside, lângă Miami, când o clădire de apartamente s-a prăbușit, în 2021. Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 a zguduit în zorii zilei de luni partea central-sudică a Turciei și a afectat totodată nord-vestul Siriei. Acest seism, cel mai grav din ultimii aproape 25 de ani în Turcia, a fost urmat de altele două majore, cu magnitudini de 6,7 și 7,6. Ankara a cerut ajutor internațional. Ultimul bilanț cunoscut este de peste 3.419 de morţi în Turcia, 1.602 în Siria şi circa 19.500 de răniţi în cele două țări. O echipă a forțelor armate israeliene a ajuns în Turcia Echipa israeliană este formată din 150 de experți în căutarea celor prinși sub dărâmături, precum și cadre medicale și a aterizat la Adana. „Dintre aceștia, o treime sunt structuri de comandă și informații, iar două treimi au capacități de salvare, medicale și de inginerie", a declarat Golan Vach, comandantul Unității Naționale de Salvare a forțelor armate israeliene. Vach a declarat că aceasta este cea de-a 31-a expediție a unității în ultimii 40 de ani. "Ne simțim un mare privilegiu de a ajunge la vecinii noștri și la cetățenii lor", a spus el. Israelul pregătește și un spital de campanie care să fie instalat în zona cutremurului. În ceea ce privește misiunile de salvare, Israelul dispune acum de cele mai noi tehnologii și metode de localizare a persoanelor în caz de dezastru, arată Jerusalem Post. „Dezastrul [de la Surfside] ne-a învățat să fim mai preciși și să localizăm într-un timp scurt. [Ne-a învățat] cum să întrebăm familiile în mod corect, astfel încât să poată localiza poziția exactă a persoanelor dispărute. Am dezvoltat o nouă aplicație care ne ajută să marcăm constatările. Sunt mii de obiecte găsite la fața locului. Dacă le marchezi cu o aplicație specifică, poți obține o imagine mai bună a locului în care te afli în acest moment exact, astfel încât să poți planifica următorii pași în funcție de aceste descoperiri", a spus Vach. Israelul a efectuat, de asemenea, exerciții care implică încercarea de a găsi sute de persoane dispărute, dublându-și capacitatea după experiența de la Surfside, notează Vach. Citește și: Scandaloasa mușamalizare a plagiatului ministrului de Interne austriac: Universitatea din Viena nu cercetează, cel care a sesizat plagiatul a fost dat afară dintr-un proiect public

BREAKING Rusia înregistrează, în ianuarie, cel mai mare deficit din ultimii 25 de ani: 25 de miliarde de dolari - Bloomberg
Economie

BREAKING Rusia înregistrează, în ianuarie, cel mai mare deficit din ultimii 25 de ani: 25 de miliarde de dolari - Bloomberg

Rusia înregistrează, în ianuarie, cel mai mare deficit din ultimii 25 de ani: 25 de miliarde de dolari, arată agenția de presă Bloomberg. Pentru a-l acoperi, această țară a vândut tone de aur și rezervele în yuani. Rusia înregistrează, în ianuarie, cel mai mare deficit din ultimii 25 de ani „Veniturile din petrol și gaze naturale ale guvernului Rusiei au scăzut în ianuarie, contribuind la cel mai mare deficit bugetar din prima lună a anului, cel puțin din 1998 încoace. Veniturile fiscale din petrol și gaze au scăzut cu 46% în ianuarie, față de perioada similară a anului trecut, în timp ce cheltuielile au crescut cu 59% din cauza războiului din Ucraina. Combinația acestor factori a generat un deficit de 1.760 de miliarde de ruble (25 de miliarde de dolari), a anunțat luni Ministerul de Finanțe. Scăderea veniturilor din petrol și gaze naturale vine ca urmare a sancțiunilor occidentale asupra exporturilor rusești, care includ acum o interdicție asupra majorității importurilor maritime de țiței și combustibili rafinați în țările UE, precum și plafonarea prețurilor în cadrul G-7. Din cauza acestor măsuri, țițeiul Ural - principalul amestec de export al Rusiei - se tranzacționează cu reduceri semnificative față de prețurile de referință”, arată agenția de presă. Russia's #budget in January 2023:Revenue: -35.1% compared to Jan 22.Expenditure: +58.7% compared to Jan 22.Deficit in January alone: >1% of GDP.Total deficit in 2023 will be higher than planned, but unusual January data may be 2022 spending overhang.https://t.co/kdAuauIkjt pic.twitter.com/FXk18ysSX7— Janis Kluge (@jakluge) February 6, 2023 Un declin al exporturilor de gaze a contribuit, de asemenea, la scăderea veniturilor din energie, după ce Gazprom PJSC a redus cea mai mare parte a livrărilor sale către Europa, cândva cea mai mare piață a sa. Veniturile non-energetice au scăzut, de asemenea, cu 28% în ianuarie. Citește și: Rusia ar vrea să marcheze un an de la începerea invaziei în Ucraina printr-un atac masiv prin est, susține ministrul Apărării de la Kiev. Moscova își pregătește deja terenul cu fumigene Russia is selling yuan reserves to cover the budget deficit caused by falling oil and gas revenuesIf the average price of Russian oil falls to $35 per barrel, Russian yuan reserves may run out as early as 2023. To accumulate them, Moscow needs to sell oil above the price cap. pic.twitter.com/GLvPibieZx— NEXTA (@nexta_tv) February 5, 2023 Ministerul de Finanțe a dezvăluit că a vândut 3,6 tone de aur, precum și 2,3 miliarde de yuani din fondul suveran de investiții în ianuarie pentru a contribui la acoperirea deficitului. Cea mai mare parte a rezervelor internaționale ale Rusiei a fost înghețată din cauza sancțiunilor internaționale.

VIDEO Circ cu bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin, care se crede-n Top Gun: îl provoacă pe preşedintele Ucrainei la un duel aerian!
Eveniment

VIDEO Circ cu bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin, care se crede-n Top Gun: îl provoacă pe preşedintele Ucrainei la un duel aerian!

Circ cu bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, care se crede-n Top Gun: el îl provoacă pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la un duel aerian! Foto: news.ro Circ cu bucătarul lui Putin, Evgheni Prigojin Fondatorul grupului Wagner a făcut publică luni o înregistrare video cu el însuşi în cockpitul unui avion militar în care îl provoacă pe Zelenski la un duel. Înregistrarea a fost făcută publică de serviciul de presă al lui Prigojin, care susţine că a fost filmată într-un bombardier Su-24 operat de grupul Wagner. A fost ultima dintr-o serie de înregistrări video şi declaraţii prin care Prigojin încearcă să se promoveze pe el şi armata sa privată drept vârful de lance al operaţiunilor militare ruse în estul Ucrainei. "Volodimir Oleksandrovici (Zelenski), am aterizat. Am bombardat Bahmut", a declarat Prigojin în videoclip. "Mâine, voi zbura pe un MiG-29. Dacă vrei, să ne întâlnim în ceruri. Dacă tu câştigi, primeşti Artiomovsk (Bahmut). Dacă nu, avansăm până la fluviul Nipru", a adăugat el. Fresh footage from the #WagnerPMC side, as its founder, Yevgeny #Prigozhin has published performing a combat flight near #Bakhmut in a Su-24M as a co-pilot#Ukraine #UkraineRussiaWar #Donbass #Wagner #Russian pic.twitter.com/t80Od0nWjJ— moszkvater.com (@moszkvatercom) February 6, 2023 Prigojin a recunoscut abia în luna septembrie că este fondatorul grupului Wagner care este activ de ani de zile în Orientul Mijlociu şi Africa. De atunci, şi-a consolidat puternic imaginea personală şi pe cea a luptătorilor săi, criticând eşecurile forţelor armate ruse în Ucraina şi cerând ca Wagner să primească mai mult credit pentru rolul său. SUA au anunţat luna trecută noi sancţiuni împotriva grupului Wagner, numindu-l o organizaţie criminală transnaţională. Washingtonul estimează că Wagner dispune în prezent de circa 50.000 de oameni în Ucraina, dintre care 10.000 sunt mercenari sub contract, iar 40.000 deţinuţi recrutaţi din închisorile ruseşti. Citește și: Rusia ar vrea să marcheze un an de la începerea invaziei în Ucraina printr-un atac masiv prin est, susține ministrul Apărării de la Kiev. Moscova își pregătește deja terenul cu fumigene

Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL: „Trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare”
Politică

Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL: „Trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare”

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a prezentat, într-o emisiune realizată de Dinu Criste la Cluj Live, un studiu care arată profilul alegătorului PNL: „Trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare”. Liderul liberal a susținut că acest studiu ar fi fost prezentat sâmbătă, a fost realizat de trei institute de sondaj „și de niște consultanți evrei și americani”. Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL „Alegătorii PNL – 70% din ei – se declară naționaliști; alegătorul liberal trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare; e atașat de valorile familiei, de biserică, de tradiție. Arată foarte clar că românii sunt foarte atenți la valori clasice conservatoare: armată, biserică, morală, familie. Pe aici, prin Bruxelles, mai admiră și doi care se iau de mână, dar în România nu prea merge asta. E complicat, dar nu suntem intoleranți”, a spus Rareș Bogdan. El a sugerat că a arătat această situație încă din campania din 2020. „Cei care mi-au spus atunci să las Biblia și crucea și să mergem spre un neoprogresism de tip european la vremea respectivă, dar prost înțeles, acum ce o să facă? Că Partidul Republican se pregătește să câștige alegerile, în Italia Forța Italia a câștigat, republicanii francezi și-au revenit extraordinar de la un scor în care căzuseră în urmă cu patru ani, Partidul Conservator conduce Marea Britanie. De asemenea, în Austria, chiar dacă avem o dreaptă extremă cu una clasică, au peste 60%… Acum ce ar trebui să facem? E clar că lumea, Europa, se îndreaptă spre zona patriotică, poate ușor suveranistă, spre conservatorism, valori, morală, familia creștină și spre creștinism (...) Acum ce să fac? Să merg să le pun masa în cap celor care ne-au băgat cu capul în zid acum doi ani de zile, consultanții lui pește? Care ne-au spus că noi trebuie să devenim neoprogresiști, numai că nu ne-au pus fustițe?”, a arătat prim-vicepreședintele PNL.

În timp ce 96% din trenurile din Ucraina bombardată ajung la timp, în România, azi, trei locomotive s-au defectat. Întârziere de circa patru ore pe ruta Budapesta – București Nord
Politică

În timp ce 96% din trenurile din Ucraina bombardată ajung la timp, în România, azi, trei locomotive s-au defectat. Întârziere de circa patru ore pe ruta Budapesta – București Nord 

În timp ce 97% din trenurile din Ucraina bombardată ajung la timp, în România, azi, trei locomotive s-au defectat. O întârziere de circa patru ore s-a înregistrat doar pe ruta Budapesta – București Nord, unde locomotiva s-a defectat în stația Gura Motrului. CFR a dat vina pe condițiile meteo. În România, azi, trei locomotive s-au defectat Iată cele trei trenuri care au înregistrat, azi, întârzieri majore, conform datelor CFR: Pe ruta Budapesta-București Nord, întârziere de 230 de minute. „Aceasta a fost generată atât din cauza condițiilor de circulație, cât şi din cauza unei defecțiuni care a avut loc la locomotivă, în stația Gura Motrului, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile”, a comunicat CFR, citat de Club Feroviar. Regio 3022, Brașov-București, întârziere de 90 de minute după ce locomotiva s-a defectat la Comarnic. R 2010, Sibiu-Caracal: la ora redactării acestei știri, pe site-ul bilete.cfrcalatori.ro, figura o inatrziere de 222 de minute la sosirea în Caracal. Trenul pare să se fi defectat între Turnu Roșu și Câineni. DLa 15 ianaurie, directorul Căilor Ferate din Ucraina, Alexander Kamyshin, a anunțat, pe Twitter, că, la 15 ianuarie, 97% din trenuri au plecat la timp, iar 96% au ajuns la timp. Această performanță este realizată în condițiile în care țara sa este constant bombardată, în încercarea Rusiei de a-i distruge infrastructura energetică și de transport. Don't want to be the most boring guy at the party, but yes, we had another best on-schedule day yesterday:- 97% trains departed on time- 96% trains arrived on time Yes, we are obsessed with running on schedule. pic.twitter.com/HBwl6FMEtF— Alexander Kamyshin (@AKamyshin) January 16, 2023 Ciolacu vrea să-l salveze pe Grindeanu Duminică seara, Marcel Ciolacu, președintele PSD, l-a lăudat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cerând ca el să fie menținut și după „rotativa” premierilor, deși postul ar trebui să revină PNL. Citește și: Încă un demnitar PSD ajunge la DNA: Grindeanu audiat în dosarul directorului CFR, clientul său politic și activist PSD. DNA n-a precizat în ce calitate l-a audiat pe Grindeanu „Sunt doi miniştri care s-au remarcat: ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, care a făcut într-o perioadă scurtă minuni confruntându-se cu exerciţiul financiar anterior şi cel viitor, şi ministrul Transporturilor, Grindeanu, care a semnat contracte cât nu s-au semnat în ultimii 10 ani şi va avea o execuţie foarte bună. Amândoi sunt lăudaţi şi de organismele internaţionale şi europene", a susținut Ciolacu. European Commission President Ursula von der Leyen @vonderleyen in Kyiv shares the moment with the @Ukrzaliznytsia it was named Rail Champion at the European Railway Awards (@eurailwayawards) ???? pic.twitter.com/DtiRjWCNRD— Укрзалізниця || Ukrainian railways (@Ukrzaliznytsia) February 3, 2023

„România îndeplinește condițiile să intre în Schengen”: în vămi nu funcționează nici un scaner. Finanțele nu spun când vor achiziționa altele, noi, și câți funcționari vamali le pot opera
Eveniment

„România îndeplinește condițiile să intre în Schengen”: în vămi nu funcționează nici un scaner. Finanțele nu spun când vor achiziționa altele, noi, și câți funcționari vamali le pot opera

În vămi nu funcționează, din 2016, nici un scaner pentru verificarea vehiculelor de transport de marfă, se arată într-un răspuns al ministerului de Finanțe la o interpelare. Aceste echipamente sunt cruciale pentru a combate traficul ilicit, cum ar fi cel cu droguri, arme, produse contrafăcute și țigări. România are 25 de puncte rutiere de trecere a frontierei. În vămi nu funcționează nici un scaner „La data prezentei, în evidența Unității Nucleare a Autorității Vamale se regăsesc un număr de 15 sisteme mobile de scanat trailere și containere de marfă, achiziționate în perioada 2001-2012. Menționăm că sistemele mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport și containerelor nu mai sunt utilizate din ultimul trimestru al anului 2016”, se arată în răspunsul ministerului de Finanțe. Ministerul arată că scanerele nu mai au asigurat serviciul de întreținere, așa că, din 2018, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) nu a mai prelungit autorizația de utilizare. Din răspunsul ministerului, nu reiese care ar fi soluția pentru această problemă. Finanțele explică cum, în absența scanerelor, se folosesc alte mijloace, precum câinii. Autoritatea Vamală a fost scoasă, în 2021, de sub autoritatea ANAF, iar în fruntea noii instituții a fost numit un personaj susținut de PSD, a cărui trecut este legat de oamenii lui Dragnea din ANAF: Bogdan Mihei, fost șef al Vămii Otopeni și considerat un apropiat al lui Bogdan Stan, fostul şef al ANAF şi actual consilier la Curtea de Conturi, promovat de Liviu Dragnea. Citește și: Ministrul Muncii refuză să spună care va fi impactul bugetar al noii legi a pensiilor speciale. Un director în BNR arăta că, acum, ele consumă 0,85% din PIB Mihei a fost numit vicepreşedinte ANAF si coodonator al activităţii Direcţiei Generale a Vămilor în 2 aprilie 2018, în perioada când Liviu Dragnea era la apogeul puterii în PSD.

Ministrul Muncii refuză să spună care va fi impactul bugetar al noii legi a pensiilor speciale. Un director în BNR arăta că, acum, ele consumă 0,85% din PIB
Eveniment

Ministrul Muncii refuză să spună care va fi impactul bugetar al noii legi a pensiilor speciale. Un director în BNR arăta că, acum, ele consumă 0,85% din PIB

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), refuză să spună care va fi impactul bugetar al noii legi a pensiilor speciale. Deputatul PNL Alexandru Muraru - care este și consilier onorific al premierului Ciucă - i-a cerut, într-o interpelare parlamentară: „Vă rog să îmi transmiteți care este impactul bugetar al proiectul de Lege care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu”. Ministrul refuză să spună impactul bugetar al pensiilor speciale Acum două săptămâni, Eugen Rădulescu, director la Direcţia stabilitate financiară din Banca Naţională a României, afirma că „avem 0,85% din PIB pensii speciale; iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5%”. Însă ministrul Marius Budăi refuză să facă orice precizare în legătură cu aceste cheltuieli. El spune doar că „actul normativ respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR, și urmărește ajustarea cheltuielilor totale cu pensiile de serviciu”. Budăi reia ceea ce se știa deja, din comunicatele de presă - se va majora vârsta de pensionare și se va reduce procentul de calcul raportat la venitul obținut - dar nu oferă nici un procent al reducerii cheltuielilor, nici o estimare a sumei brute. „Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a spus Eugen Rădulescu, acum circa două săptămâni.

Tudorache-Diamant ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1, în 2020, susține Ciolacu: „Știe toată România, la Sectorul 1 a fost fraudă electorală”
Politică

Tudorache-Diamant ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1, în 2020, susține Ciolacu: „Știe toată România, la Sectorul 1 a fost fraudă electorală”

Deputatul PSD Tudorache-Diamant ar fi câștigat alegerile la Sectorul 1, în 2020, susține Marcel Ciolacu: „Dar știe toată România, la Sectorul 1 a fost fraudă electorală. Dovedită, cu imagini...Presupun că, la un moment dat...Sectorul 1 este kilometrul zero al...României”. De fapt, kilometrul zero al Capitalei este în Sectorul 3. Ciolacu a făcut aceste afirmații într-o emisiune la Antena 3. „Știe toată România, la Sectorul 1 a fost fraudă” Moderatorul l-a întrebat de ce ar crede că-n 2024 vor fi alegeri corecte, dacă în 2020 ele au fost fraudate. „Sunt ferm convins că vor fi corecte, fiindcă întotdeauna înveți din greșelile făcute. Vezi unde s-au făcut acele greșeli, unde a existat acea marjă, unde s-a putut fura. Și ele (marjele, n.r.) încet, încet se închid", a estimat Ciolacu, potrivit transcrierii Antenei 3. "Dar să știți că mai există și onoare în politică. Și aceea se numește demisie. Când vezi că ai furat și s-a demonstrat că ai furat - chiar dacă nu există decizia unui magistrat - poți să-ți dai demisia de onoare. Sau în cazul în care se dovedește că ești un prost administrator public - cum este cazul lui Nicușor Dan - există demisia de onoare. Pleci acasă și recunoști: «Am crezut că se mănâncă cu altceva»", a continuat președintele PSD. În martie 2022, fostul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată de DNA în "dosarul diamantelor”. El este acuzat că ar fi deschise conturi pe numele fostei soții și al menajerei sale, cumpărând imobile în valoare de 305.000 euro și 470.000 lei, precum și bijuterii, inclusiv diamante de aproximativ două milioane de euro. În 2020, după ce DNA l-a pus sub urmărire pe Tudorache, Ciolacu spunea că nu-i va valida mandatul de deputat, dar acest lucru nu s-a petrecut iar fostul primar activează în PSD și în grupul parlamentar al acestui partid. Citește și: Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”

Ciolacu își umilește aliații: „Nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la PNL, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură”. Plus o amenințare: sunt miniştri care trebuie să dea lămuriri
Politică

Ciolacu își umilește aliații: „Nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la PNL, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură”. Plus o amenințare: sunt miniştri care trebuie să dea lămuriri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, pare că își umilește aliații, din nou: „Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură. Văd o tendință”, a spus el, la Antena 3. În aceeași emisiune, liderul social-democrat a părut că-i amenință pe unii miniștri și a cerut ca Virgil Popescu (PNL) să nu mai fie ministru al Energiei. Ciolacu își umilește aliații Moderatorul emisiunii l-a întrebat pe președintele PSD dacă a primit de la PNL „priorități din posibilul program de guvernare”, iar acesta i-a răspuns că a primit doar critici. „Nu vreau să intru cu critici într-un dialog cu colegii noștri de coaliție. Să știți că neputința se transformă în furie și ură”, a afirmat Ciolacu. Ulterior, la insistența moderatorului, el a reluat atacul la adresa colegilor săi de coaliție. „Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură. Văd o tendință. N-am cum (să n-o văd): dacă timp de opt ore faci o ședință și șase ore înjuri PSD-ul, deja este un fenomen. Cred că ar trebui să ne facem, fiecare, o evaluare și să vedem ce nu funcționează și unde nu funcționează, decât să ne atacam în spațiul public și să facem o distincție foarte clară între un program de guvernare al României și un program de guvernare al unei coaliții", a spus Marcel Ciolacu. În aceeași emisune, el a afirmat că sunt demnitari care „trebuie să dea anumite lămuriri”. „Îmi doresc să nu intru şi în noul guvern cu aceste lămuriri nedecontate. (..) Nu începem un drum nou cu suspiciuni sau cu lucruri pe care trebuie să le explic eu”, a precizat Ciolacu. Popescu „să dea explicații” Potrivit Știri pe surse, întrebat dacă Virgil Popescu ar trebui să se regăsească în viitorul guvern, Ciolacu a precizat: „Cred că domnului Virgil Popescu îi recomand, nu pot să spun cu prietenie, dar ca și coleg în Parlament, să închidă anumită lucruri, să dea explicații.” Ciolacu i-ar fi reproșat lui Virgil Popescu modul în care a negociat chestiunea taxei de solidaritate cu Comisia Europeană. Pe de altă parte, liderul social-democrat a preciat că „nu este exclus ca PSD să ceară Ministerul Energiei” cu ocazia rotativei. „Sunt ferm convins că și domnul Nicolae Ciucă își dorește să avem o guvernare eficientă”, a mai declarat președintele PSD. Citește și: Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”

Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”
Eveniment

Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”

Patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scriu publicațiile Sonntags Zeitung și Le Matin Dimache. După ce a revenit la Moscova, el ar fi vizitat de încă 40 de ori Țara Cantoanelor. Ambasada Rusiei la Berna a respins cu indignare acuzațiile, spunând că ele sunt o probă a rusofobiei care se răspândește tot mai mult în Elveția, arată Tagesanzeiger. Patriarhul Kiril este celebru pentru susținerea necondiționată a invaziei din Ucraina. Patriarhul lui Putin a fost un spion KGB în Elveția Ziarele Le Matin Dimanche și Sonntags Zeitung au citat arhive declasificate ca dovadă că patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a lucrat pentru KGB, principala agenție de securitate și informații a Uniunii Sovietice. Sonntags Zeitung a reușit să vadă fișa creată de poliția federală la acea vreme. Acesta arată în mod clar că Gundyaev, alias Kiril, a lucrat pentru serviciul secret rusesc KGB în calitate de tânăr preot. Kiril ar fi desfășurat activități de spionaj în timp ce locuia la Geneva în calitate de reprezentant oficial al Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC). Misiunea lui Kiril, al cărui nume de cod era "Mikhailov", a fost de a influența acest consiliu, care fusese infiltrat de KGB în anii 1970 și 1980. După întoarcerea sa la Moscova și ascensiunea sa în ierarhia bisericească rusă, Kiril a vizitat Elveția de peste 40 de ori până în prezent. Potrivit Sonntags Zeitung, el a venit la schi, ca să participe la reuniunile Consiliului Mondial al Bisericilor și pentru afaceri: în anii '90, Biserica Ortodoxă a reușit să exporte petrol rusesc prin intermediul unei companii înregistrate la Geneva. La Geneva locuiește și un cetățean elvețian din fosta Iugoslavie, cu care Kiril a făcut o afacere imobiliară. Citește și: Patriarhul rus Kirill le cere preoților să facă mai mult pentru război, material și spiritual. Ce ar trebui preoților să le spună soldaților ruși care merg la moarte Biserica Ortodoxă Rusă a refuzat să comenteze presupusele activități de spionaj ale lui Kiril la Geneva, în timp ce WCC afirmă că nu deține "nicio informație" pe această temă.

Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă: vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică. Motivația halucinantă a lui Greblă: „Există suspiciuni existente în diverse medii”
Eveniment

Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă: vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică. Motivația halucinantă a lui Greblă: „Există suspiciuni existente în diverse medii”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a lansat un atac dur la prefectul PSD al Bucureștiului, Toni Greblă: acesta ar vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică, a susținut edilul-șef. Greblă ar urma să atingă acest obiectiv atacând în instanţă „PUZ Zone protejate”, ceea ar permite suspendarea documentului, cu consecinţa intrării în legalitate a unor construcţii ridicate ilegal. Greblă a fost acuzat de DNA, în 2015, că a încercat să exporte mărfuri alimentare în Rusia, prin Turcia, încălcând astfel embargoul impus acestui stat după invadarea Ucrainei. El are două pensii speciale, o indemnizație oferită printr-o „lege specială” și Mercedes GLC. Citește și: Pensionarii speciali care ne conduc: Greblă, prefect de București, două pensii speciale, o indemnizație „lege specială” și Mercedes GLC Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă Nicușor Dan a prezentat public și motivul invocat de prefect: „pentru că există suspiciuni existente în diverse medii, aceasta este motivația”. „Prefectul municipiului Bucureşti intenţionează ca mâine, 6 februarie, să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a municipiului Bucureşti. Asta înseamnă, pe scurt, liber la blocuri între case în întreaga zonă istorică a municipiului Bucureşti. (...) Conform legii, dacă prefectul atacă orice act administrativ, el este suspendat pe durata pe care litigiul se desfăşoară. Asta înseamnă că, timp de un an sau doi din momentul în care această acţiune este iniţiată, nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a municipiului Bucureşti”; a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Dan, citat de news.ro. Edilul-șef a prezentat două efecte ale acestei acțiuni în instanță a prefectului PSD Toni Greblă: Dispare regimul de protecţie al zonelor istorice. Adică, de exemplu, investitorul care a construit blocuri în curtea vilei Filipescu din bulevardul Aviatorilor va putea să vină la Primăria municipiului Bucureşti să ceară intrarea în legalitate a acelor blocuri. Vor trebui reluate proiectele de autorizare care sunt în curs, de la nivelul certificatului de urbanism, pentru toate proiectele importante, pentru că autorizaţia nu se va mai raporta la PUZ Zone protejate, ci va trebui să se raporteze la Planul Urbanistic General (PUG). „Pentru prima oară această administraţie a respins câteva sute de cererii de autorizaţii, blocuri între case, blocuri pe spaţii verzi, pentru că nu respectau regulamentul zonei construite protejate. Pentru prima oară această administraţie a făcut sesizări la DNA pentru încălcări flagrante ale acestui regulament. „Speculatorii imobiliari au început să pună presiune” Şi atunci toţi oamenii aşa-zişi investitori, de fapt speculatori imobiliari, împreună cu toţi oamenii din administraţie care i-au ajutat de-a lungul timpului au început să pună presiune că atace exact sursa, acel document pe care toţi l-au încălcat, Regulamentul zonei istorice a Bucureştiului”, a explicat Nicușor Dan motivul pentru care Greblă vrea să atace PUZ Zone Istorice. „Şi care e motivaţia prefectului, oficială, în baza căreia vrea să atace PUZ zone construite protejate: pentru că există suspiciuni existente în diverse medii . aceasta este motivaţia. Deci pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte. Sper ca în urma acestui avertisment public pe care eu îl lansez instituţiile statului român să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate”, a adăugat Nicuşor Dan. Citește și: Încă un personaj suspectat de legături cu Rusia, promovat de PSD: Toni Greblă ar putea fi viitorul prefect al Capitalei (surse)

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp
Economie

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp, fost senator PNL, într-un interviu pentru Digi 24. El a arătat că a făcut o analiză, cu date precum durata de spitalizare, complexitatea cazurilor și, implicit, fondurile atrase în spital. 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați „Carp a exemplificat cu situația unui chirurg pediatru care, în 5 luni, a produs o asemenea pagubă de 50.000 de lei. «Am văzut zilele trecute o situație financiară și am constatat că un chirurg de copii din Spitalul Judetean ne-a făcut o pagubă de 50.000 de lei, în 5 luni. Între salariul lui și prestația lui medicală diferența era de 50.000 de lei», a declarat managerul Spitalului Județean. «Venea la serviciu, nu avea pacienți, nu lucra nimic, dar salariul îl lua», a mai spus Carp”, citat de Bihoreanul. Întrebat ce poate face, Carp a spus, sec: „Nimic, legea a fost prost făcută, pentru că nu există aceste criterii de performanță și de diferențiere. (...) Am rămas cu paguba. Dacă un doctor nu își face treaba, din punct de vedere legal nu îl poți da afară. (...) Este un asistat social al spitalului și nu ai cum să scapi de el”. Managerul spitalului a mai afirmat că acest medic, nefiind profesionist, nu-i vin pacienți și nici alte cadre nu-i transferă bolnavi. De 20 de medici s-ar despărți „cu drag” „Am mai mulți (n.r. doctori care nu îngrijesc pacienți), din 500 sunt vreo 20 de care cu mare drag m-aș despărți, dar din punct de vedere legal nu am cum”, a declarat Carp. „Ne plângem tot timpul de lipsa de medici, dar cred că 10% din cei pe care îi cunosc și cu care lucrez, dacă nu ar mai fi, nu s-ar simți. Pentru că ei încarcă nota de plată a spitalului, nu aduc niciun fel de contribuție la tratarea pacienților și reprezintă o cheltuială în plus”, a mai spus managerul Spitalului Județean din Oradea. Citește și: Tișe, președintele CJ Cluj: „Cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar”. Plus: „Sunt foarte mulți proști prin ministere” Acum circa trei săptămâni, președintele CJ Cluj, Alin Tișe (PNL), spunea: „Dacă calculăm numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar, vorbesc de media muncii”.

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia - analiză Ziarul Financiar
Eveniment

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia - analiză Ziarul Financiar

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia, arată o analiză analiză a Ziarului Financiar. Acum trei zile, EFE scria că Republica Cehă şi-a redus cu 95% dependenţa de gazele ruseşti în ultimele opt luni, datorită importurilor din Norvegia şi a celor de gaze naturale lichefiate din Ţările de Jos. Cehia plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria Cehia şi-a redus cu 19% consumul de gaze, anul trecut, datorită şi climei temperate, ceea ce a diminuat presiunea asupra preţurilor. Acest consum mai mic a făcut şi ca rezervele de gaze să ajungă în prezent la circa 74%, nivelul cel mai ridicat din ultimii ani în această perioadă a anului. În plus, Cehia are rezervată în terminalele de gaze naturale lichefiate olandeze o cantitate de gaze echivalentă cu 40% din consumul anual. „Ungaria a ţinut morţiş ca în perioada de criză energetică, când toţi ceilalţi se îndepărtau de Rusia, să încheie un nou contract pe termen foarte lung de import de gaze ruseşti, rezultatul gra­bei fiind, scrie presa ma­ghiară, că acum plăteşte pen­tru ele de patru ori mai mult decât Cehia, ale cărei achiziţii au la bază un acord vechi”, scrie Ziarul Financiar. Hahaha, how’s Hungary’s price of gas doing, signing separate deals with Russian dictators instead of joining the EU common market?? Not so good it seems.— ThinkMagazine (@ThinkPrague) January 29, 2023 Portfolio.hu a observat că, deşi cantitatea de gaze ruseşti li­vrate prin conducte s-a prăbuşit cu peste 80%, Gazprom încă realizează venituri conside­rabile din exporturile către UE deoarece pre­ţurile sunt de circa trei ori mai mari decât de obicei. HU already pays higher prices for Russian gas than others, Orbán is not blackmailed with threat of increased energy prices, he voluntarily helps Russia's ambitions. He think Putin will win this war and HU can profit of it. My interview on @EURACTIVhttps://t.co/ScKVOvQfiA— Benedek Jávor (@javorbenedek) February 2, 2023 Citește și: În timp ce blochează extinderea NATO, Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale pentru forțele armate – investigație Wall Street Journal

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră